Rugăciunea neascultată cardiace A E - cuvantuladevarului.ro · Domnul i-a dat un răspuns care...
1
Pastor pensionar CRISTIAN VASILE ROSKE, Biserica Vestea Bună, București Noiembrie 2016 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 7 Probleme cardiace În inimă, pe locul de la geam, Se-așază rugăciunea-nlăcrimată, Stingheră în funestul amalgam De clipuri policrome și tam-tam, Și ochii ei prin geam spre ceruri cată. Deși nu-i tocmai cadrul potrivit, Cu viermuiala care-o înconjoară Și zgomotul strident, de neoprit, Se reculege-n duhul ei smerit Și-n fâlfâit de foc spre ceruri zboară. „În inimi, Doamne, este locul Tău Și lângă Tine-al meu și al cântării, Dar văd aici invazie de rău... Căci lumea a intrat cu ce-i al său De mult smulgând zăvoarele intrării. A cotropit un loc ce nu-i al ei Și-a dat aici lăstari de-amărăciune, Iar inima, senină de-obicei, Se vede-acuma fără un temei, Lipsită de cântări, de rugăciune. De-aceea, Doamne, dă un vânt din cer Să curețe din inimă veninul, Să smulgă rădăcini care nu pier Și-apoi punându-i inimii străjer Să-și regăsească din belșug seninul.” În inima tratată de curând La geam stă rugăciunea-nflăcărată, Cântărilor de laudă zicând: „Ce bine, ce plăcut este de când Suntem aici doar noi cu Sfântul Tată!” SIMION FELIX MARȚIAN Să-mi fii, Tu, Doamne... Să-mi fii Tu, Doamne, Călăuză În drumul meu pe-acest pământ E lucrul cel mai minunat, E dar nemăsurat și sfânt... Și în furtuna cea mai mare Să-mi fii Tu Stâncă de salvare Este nădejdea ce îmi dă, În valuri, pace și-alinare... Să-mi fii, în noapte, Tu, Lumină Și Far în dimineți cu ceață E pentru mine chintesența Și rostu-a tot ce am în viață... Să-mi fii Tu, Alfa și Omega Și Început, dar și Sfârșit! Ca zi de zi să Îți pot spune Cât Te iubesc... cât Te-am iubit! MARIA LUCA E xistă momente în viață când durerea, boala, lipsa de perspectivă, frica de viitor te fac să dorești mai degrabă plecarea din această viață. Un asemenea mo- ment de depresie îl găsim la proorocul Ilie (1 Împ. 19). După biruința de pe muntele Carmel, împărăteasa Izabela vrea să se răzbune pentru distrugerea proorocilor lui Baal și-l amenință pe Ilie cu moartea. Acesta pleacă – să-și scape viața în pustie – și-și dorește moartea (v.14), zicând: „Destul! Acum, Doamne ia-mi sufletul …”. Dar Dumnezeu nu i-a ascultat rugăciunea, cum nu a ascultat nici plângerea lui Iov, despre cei „… amărâți la suflet, care așteaptă moartea și nu vine …” (Iov 3.20-22). În anul 1960 am trecut printr-o încercare deosebită. La o lună după nașterea celui de-al doilea băiat, Ștefan, soția îmi spune că doctorul a recomandat internarea lui pentru tratamentul unei dispepsii cu complicații. Internat împreună cu soția la Spitalul de copii din Cotroceni, se vindecă repede de dispepsie, dar se contaminează cu un virus care pro- voacă encefalită. În câteva zile starea lui s-a agravat, a devenit subfebril, a făcut convul- sii, refuza hrana și doctorii nu mai știau ce să-i facă. Atunci m-am dus la Biblioteca Academiei și am citit tot ce am putut găsi despre encefalită. M-am îngrozit! Am mers la spital și am văzut starea soției. Mi-a povestit cum doctorii îi fac copilului injecții în cap, că Ștefan e ca un copil mort. Am căutat pe direc- torul spitalului și i-am spus: – Dacă situația copilului tot nu se mai poate schimba, nu-l mai chinuiți cu injecțiile în cap. M-am documentat și am aflat că din 3 cazuri cu encefalită numai unul scapă cu viață și din 3 care scapă, numai unul mai rămâne cât de cât normal. Sechelele sunt în- grozitoare. Dar doctorul m-a întrerupt: – Aveți dreptate, acum șanse nu mai sunt. Este cel mai grav caz din spital, oricum va muri, dar noi nu avem voie să-l omorâm. Ne pare rău pentru soția dumneavoastră, care are lângă ea un cadavru viu! Am părăsit zdruncinat spitalul. Ne rugasem până atunci ca Ștefan să fie vindecat de Domnul. Oare ce trebuia să mai facem? Ne-am sfătuit cu părinții soției – o familie con- sacrată Domnului și-am hotărât ca să postim și să ne rugăm să se termine cumva acest calvar. Mi-aduc aminte că am zis (ca și Ilie): „Destul! Întrerupe Doamne, chinul soției și al copilului, dacă tot nu se mai poate face nimic.” În ziua postului eram la serviciu când, în jurul orei 3 după amiaza sună telefonul. – E soția dumneavoastră! – îmi spune un coleg. Și imediat mi-a venit gândul că Domnul l-a luat acasă pe Ștefan. Dar soția, cu o voce bucuroasă, avea cu totul altă veste: – Copilul a deschis ochii, a început să sugă și temperatura e acum normală. Chinurile noastre au luat sfârșit. Când, peste câteva zile, copilul a ajuns la greutatea normală și a fost externat, doctorul a zis: „Nu va trăi mult!” La fel a zis si doctorița de la circumscripția medicală din cartier. Peste câțiva ani, o comisie medicală i-a zis soției: – Nu e cazul să încerci nici măcar la școala ajutătoare, căci nu va putea scrie nicio literă sau o linie măcar. Dar noi și nu numai noi ne-am rugat pentru Ștefan și am postit în continuare. Într-adevăr, boala a avut efecte negative. A mers abia la 3 ani, a vorbit după vârsta de 4 ani (ajutat de logoped), dar a reușit să absolve 8 clase la o școală ajutătoare. Și are acum 56 de ani. De-a lungul anilor, am mulțumit de multe ori Domnului că nu ne-a ascultat rugăciunea făcută în clipe de grea încercare. Prin proorocul Isaia Dumnezeu ne spune: „... gândurile Mele nu sunt gândurile voastre” (Isaia 55.8). Ajută-ne, Doamne, ca întotdeauna să ne rugăm ca voia Ta cea bună, plăcută și desă-vârșită să se facă, în viața noastră. Oricât de mult ne-ar costa! Apostolul Pavel s-a rugat de trei ori Domnului ca să-i ia țepușul din carnea sa, dar nu a primit răspunsul așteptat. În schimb, Domnul i-a dat un răspuns care poate fi valabil și azi pentru mulți care trec prin suferințe grele: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12.8-9). TABLETĂ TABLETĂ Rugăciunea neascultată Rugăciunea neascultată
Transcript of Rugăciunea neascultată cardiace A E - cuvantuladevarului.ro · Domnul i-a dat un răspuns care...
Pastor pensionar CRISTIAN VASILE ROSKE,Biserica Vestea Bună, București
Noiembrie 2016 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI 718 CUVÂNTUL ADEVĂRULUI Noiembrie 2016
Probleme cardiaceÎn inimă, pe locul de la geam,Se-așază rugăciunea-nlăcrimată,Stingheră în funestul amalgamDe clipuri policrome și tam-tam,Și ochii ei prin geam spre ceruri cată.
Deși nu-i tocmai cadrul potrivit,Cu viermuiala care-o înconjoarăȘi zgomotul strident, de neoprit,Se reculege-n duhul ei smeritȘi-n fâlfâit de foc spre ceruri zboară.
„În inimi, Doamne, este locul TăuȘi lângă Tine-al meu și al cântării,Dar văd aici invazie de rău...Căci lumea a intrat cu ce-i al săuDe mult smulgând zăvoarele intrării.
A cotropit un loc ce nu-i al eiȘi-a dat aici lăstari de-amărăciune,Iar inima, senină de-obicei,Se vede-acuma fără un temei,Lipsită de cântări, de rugăciune.
De-aceea, Doamne, dă un vânt din cerSă curețe din inimă veninul,Să smulgă rădăcini care nu pierȘi-apoi punându-i inimii străjerSă-și regăsească din belșug seninul.”
În inima tratată de curândLa geam stă rugăciunea-nflăcărată,Cântărilor de laudă zicând:„Ce bine, ce plăcut este de cândSuntem aici doar noi cu Sfântul Tată!”
SIMION FELIX MARȚIAN
Să-mi fii, Tu, Doamne...Să-mi fii Tu, Doamne, CălăuzăÎn drumul meu pe-acest pământE lucrul cel mai minunat,E dar nemăsurat și sfânt...
Și în furtuna cea mai mareSă-mi fii Tu Stâncă de salvareEste nădejdea ce îmi dă,În valuri, pace și-alinare...
Să-mi fii, în noapte, Tu, LuminăȘi Far în dimineți cu ceațăE pentru mine chintesențaȘi rostu-a tot ce am în viață...
Să-mi fii Tu, Alfa și OmegaȘi Început, dar și Sfârșit!Ca zi de zi să Îți pot spuneCât Te iubesc... cât Te-am iubit!
MARIA LUCA
Există momente în viață când durerea, boala, lipsa de perspectivă, frica de viitor te fac să dorești mai degrabă plecarea din această viață. Un asemenea mo-ment de depresie îl găsim la proorocul Ilie (1 Împ. 19). După biruința de pe
muntele Carmel, împărăteasa Izabela vrea să se răzbune pentru distrugerea proorocilor lui Baal și-l amenință pe Ilie cu moartea. Acesta pleacă – să-și scape viața în pustie – și-și dorește moartea (v.14), zicând: „Destul! Acum, Doamne ia-mi sufletul …”. Dar Dumnezeu nu i-a ascultat rugăciunea, cum nu a ascultat nici plângerea lui Iov, despre cei „… amărâți la suflet, care așteaptă moartea și nu vine …” (Iov 3.20-22).
În anul 1960 am trecut printr-o încercare deosebită. La o lună după nașterea celui de-al doilea băiat, Ștefan, soția îmi spune că doctorul a recomandat internarea lui pentru tratamentul unei dispepsii cu complicații. Internat împreună cu soția la Spitalul de copii din Cotroceni, se vindecă repede de dispepsie, dar se contaminează cu un virus care pro-voacă encefalită. În câteva zile starea lui s-a agravat, a devenit subfebril, a făcut convul-sii, refuza hrana și doctorii nu mai știau ce să-i facă.
Atunci m-am dus la Biblioteca Academiei și am citit tot ce am putut găsi despre encefalită. M-am îngrozit! Am mers la spital și am văzut starea soției. Mi-a povestit cum doctorii îi fac copilului injecții în cap, că Ștefan e ca un copil mort. Am căutat pe direc-torul spitalului și i-am spus:
– Dacă situația copilului tot nu se mai poate schimba, nu-l mai chinuiți cu injecțiile în cap. M-am documentat și am aflat că din 3 cazuri cu encefalită numai unul scapă cu viață și din 3 care scapă, numai unul mai rămâne cât de cât normal. Sechelele sunt în-grozitoare. Dar doctorul m-a întrerupt:
– Aveți dreptate, acum șanse nu mai sunt. Este cel mai grav caz din spital, oricum va muri, dar noi nu avem voie să-l omorâm. Ne pare rău pentru soția dumneavoastră, care are lângă ea un cadavru viu!
Am părăsit zdruncinat spitalul. Ne rugasem până atunci ca Ștefan să fie vindecat de Domnul. Oare ce trebuia să mai facem? Ne-am sfătuit cu părinții soției – o familie con-sacrată Domnului și-am hotărât ca să postim și să ne rugăm să se termine cumva acest calvar. Mi-aduc aminte că am zis (ca și Ilie): „Destul! Întrerupe Doamne, chinul soției și al copilului, dacă tot nu se mai poate face nimic.”
În ziua postului eram la serviciu când, în jurul orei 3 după amiaza sună telefonul.– E soția dumneavoastră! – îmi spune un coleg. Și imediat mi-a venit gândul că
Domnul l-a luat acasă pe Ștefan. Dar soția, cu o voce bucuroasă, avea cu totul altă veste:– Copilul a deschis ochii, a început să sugă și temperatura e acum normală.
Chinurile noastre au luat sfârșit.Când, peste câteva zile, copilul a ajuns la greutatea normală și a fost externat, doctorul a
zis: „Nu va trăi mult!” La fel a zis si doctorița de la circumscripția medicală din cartier. Peste câțiva ani, o comisie medicală i-a zis soției:
– Nu e cazul să încerci nici măcar la școala ajutătoare, căci nu va putea scrie nicio literă sau o linie măcar.
Dar noi și nu numai noi ne-am rugat pentru Ștefan și am postit în continuare.Într-adevăr, boala a avut efecte negative. A mers abia la 3 ani, a vorbit după vârsta
de 4 ani (ajutat de logoped), dar a reușit să absolve 8 clase la o școală ajutătoare. Și are acum 56 de ani.
De-a lungul anilor, am mulțumit de multe ori Domnului că nu ne-a ascultat rugăciunea făcută în clipe de grea încercare. Prin proorocul Isaia Dumnezeu ne spune: „... gândurile Mele nu sunt gândurile voastre” (Isaia 55.8).
Ajută-ne, Doamne, ca întotdeauna să ne rugăm ca voia Ta cea bună, plăcută și desă-vârșită să se facă, în viața noastră. Oricât de mult ne-ar costa!
Apostolul Pavel s-a rugat de trei ori Domnului ca să-i ia țepușul din carnea sa, dar nu a primit răspunsul așteptat. În schimb, Domnul i-a dat un răspuns care poate fi valabil și azi pentru mulți care trec prin suferințe grele: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12.8-9).
CRISTIAN
TA
BL
ET
ĂT
AB
LE
TĂ
Rugăciunea neascultatăRugăciunea neascultatăCe resurse aveți?Ce resurse aveți?
„Și El i-a întrebat: «Câte pâini aveți?
Duceți-vă de vedeți.» S-au dus de au văzut câte pâini
au și au răspuns: «Cinci și doi pești.»”
(Marcu 6.38)
m bucuria să fiu astăzi cu voi și să fiu
Aparte la această sărbătoare minunată: aniversarea a 40 de ani de învățământ
teologic penticostal. Sunt aici să vă aduc salutări de la Seminarul Teologic Penticostal (PTS) din Cleveland, SUA și să vă împărtășesc din Cuvântul Domnului.
Acum câțiva ani în urmă, înainte de a mă îm-brăca, dimineața, obișnuiam să mă uita la tele-vizor, la știri și mă apuca depresia. Mi-am schim-bat stilul de viață și acum ascult Cuvântul lui Dumnezeu, când mă trezesc. Într-o astfel de împrejurare, când ascultam din Scriptură, am ajuns la Evanghelia după Marcu, la acea întâm-plare când Domnul hrănește 5.000. Cum această relatare apare în toate celelalte evanghelii, asta înseamnă că are o importanță deosebită. În acea împrejurare ascultam a nu știu câta oară acel pasaj. Când am ajuns la cap. 6, pur și simplu am fost surprins.
Ca păstor cu responsabilități în Church of God timp de 12 ani, m-am regăsit rostind mereu rugăciunea aceasta: „Doamne, am nevoie de…!” Am trecut prin situații economice dificile și sigur n-a fost o situație prea plăcută, mai mult de 26 situații de criză, cu 25 de milioane de dolari pier-deri. O dată m-am trezit rugându-mă: „Doamne, am nevoie de 4,7 milioane!”, altă dată de 1,3 mili-oane și într-o altă zi doar 300.000. Am avut o viață de rugăciune minunată în perioada respectivă! Și în rugăciunile mele spuneam: „Doamne, am nevoie...!”
Pe măsură ce ascultam acest pasaj din Marcu, dacă ne uităm la context, Îl vedem pe Domnul Isus dând învățătură oamenilor. Ucenicii vin și spun: „Doamne, este târziu, trebuie să le dăm oamenilor de mâncare, să le dăm voie să se ducă în satele din împrejurimi ca să-și cumpere de-ale gurii. Dar Domnul Isus se uită la ucenici și le spune: „Dați-le voi de mâncare”. Și simt așa, un pic de iritare din partea ucenicilor. „De unde să le dăm de mâncare, avem doar 200 de lei cu care am putea să cumpărăm de mâncare ca să-i hrănim”. Și apoi Domnul le spune ucenicilor: „Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți”. Și când au aflat au spus: „Cinci pâini și doi pești”.
Dumnezeu, pur și simplu mi-a captat atenția cu acest verset pentru că am descoperit că în slu-jirea mea și în funcția de lider pe care o aveam, spuneam mereu: „Doamne, am nevoie!”
Isus se uită la ucenici și-i întreabă: „Ce aveți?” Este o pauză după această întrebare și apoi le spune: „Mergeți și vedeți”. Și avem o altă pauză și în mintea mea îi văd pe ucenici cum merg și se interesează și încercau să răspundă la această întrebare – ce resurse avem?
Pasajul spune: erau acolo 5.000 de bărbați și n-au putut să găsească nimic în rândurile aces-
tora și apoi merg să întrebe printre femeile și copiii de acolo și găsesc în sfârșit un copil care avea cinci pâini și doi pești. Nu știm cum îl chema. O să-l întâlnesc pe acest tinerel când voi ajunge în cer, pentru că el a fost pregătit în ziua aceea. Dați-mi voie să-mi imaginez un pic – un băiețel cu cinci pâini și doi pești. Două pâini și un pește dimineață, poate două pâini și un pește seara și o pâine ca gustare la mijlocul zilei. A venit bine pre-gătit pentru ziua aceea. Ucenicii iau pâinile și peștii și le aduc la Isus, și apoi ne spune textul că au răs-puns: „cinci pâini și doi pești”. Ce a făcut Isus în momentul respectiv? Le-a zis: „Aduceți-le la Mine.” Și-a înălțat ochii spre cer și le-a bi-necuvântat, apoi a început să frângă pâinea. Oamenii au fost așezați în grupuri de câte 100 și de câte 50, iar versetul 42 spune că au mâncat toți, s-au săturat și au mai și rămas douăspre-zece coșuri pline cu fărămituri.
Vreau să vă întreb: voi ce resurse aveți? Institutul are multe resurse care au fost date de Dumnezeu. Ați auzit deja vocea acestei moșteniri din trecut, timp de 4 decenii. Dumnezeu le-a ofe-rit un mediu propice slujitorilor care se pregătesc pentru slujirea Evangheliei. Dumnezeu i-a trimis pe acei slujitori în toată lumea ca să împlinească acea chemare pe care au primit-o în viața lor.
Aș vrea să ne punem această întrebare: „Ce resurse avem noi?”. Dacă încep cu ceea ce am și pun aceste lucruri la dispoziția Domnului și El le binecuvântează, atunci ele vor spori și Dumne-zeu ne va pune la dispoziție resursele de care avem nevoie. Așadar care sunt lucrurile pe care le avem?
Uneori mă întreb dacă mai avem bucuria mântuirii. Ne uităm la trecut și poate că am uitat de harul mântuitor al Domnului Isus.
În Efeseni 2.8 ni se spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Acesta este aspectul central la ceea ce Dumnezeu are pentru viața noastră. Tatăl meu a slujit ca păstor și îmi aduc aminte cum, într-o seară, Dumnezeu a vorbit inimii mele. Aveam 8 ani și tatăl meu a venit lângă mine, m-a cuprins în brațe și ne-am rugat și am plâns împreună în timp ce mi-am încre-dințat viața Domnului. De câte ori ne-am mai gân-dit oare la acest moment din trecut? Nu uitați bucu-ria pe care Dumnezeu v-a dat-o prin mântuire!
Nu am primit doar mântuirea, ci și credința. Evrei 11.1 spune despre credință că „este o încre-dere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puter-nică încredințare despre lucrurile care nu se văd”. Asta înseamnă că poți să ai o așteptare plină de încredere că Dumnezeu va împlini ceea ce a promis. Dar cât de mare este credința pe care o ai? În Matei 17:20b Isus ne spune: „Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar,
Pastor dr. Michael Baker
Președinte SeminarulTeologic Penticostal (PTS),Cleveland, SUA
ITP
B -
40
de a
ni
ITP
B -
40
de a
ni
Mesaj la întâlnirea de la sediul ITP București din 6 octombrie a.c., ocazi-onată de Aniversarea a 40 de ani de învățământ
teologic penticostal în România
