Mihai EminescuROMANTISMUL

Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice și cu cel muzical. Migrația influențelor impuse de curent determină coexistența lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul).

ROMANTISMUL LITERAR

Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic și nuvela istorică.

Cultivă sensibilitatea, imaginația și fantezia creatoare, minimalizând rațiunea și luciditatea. Promovează inspirația din tradiție, folclor și din trecutul istoric. Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn. Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri

și prin reflecții asupra gravelor probleme ale universului în meditații. Acordă o importanță deosebită sentimentelor omenești, cu predilecție iubirii, trăirile interioare intense fiind

armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative. Construirea eroilor exceptionali, care acționează în imprejurări ieșite din comun, precum și portretizarea

omului de geniu și condiția nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate de rațiune, ci de imaginație și de sentimente.

Preocuparea pentru definirea timpului și a spațiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepție preluată de la filozofii idealiști.

Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât și în construirea personajelor, situațiilor, ideilor exprimate

Ironia romantică dobândește, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât și în poeme filosofice.

Priorita absolută in locul rigorii rationale a clasicismului Asumarea poziției demiurgice (demonice) față de universul creat Preferința pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidență antonimiile specifice unei

existențe contradictorii Lărgirea viziunii estetice prin inovație la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice

Trăsături

Mihai eminescu

Casa memorială Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.[1] Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gîndire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA

Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi, într-o totală libertate de mișcare și de contact cu oamenii și cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).

OPERA EMINESCIANĂ Venere și Madonă 15 aprilie 1870, „Convorbiri literare“ Mortua est! 1 martie 1871, „Convorbiri literare“ Noaptea... 15 iunie 1871, „Convorbiri literare“ Floare albastră 1 aprilie 1873, „Convorbiri literare“ Melancolie 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“ Crăiasa din povești 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“ Lacul 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“ Dorința 1 septembrie 1876, „Convorbiri literare“ Povestea codrului martie 1878, „Convorbiri literare“ Singurătate martie 1878, „Convorbiri literare“ Departe sunt de tine... martie 1878, „Convorbiri literare “ A apărut fără titlu Pajul Cupidon 1 februarie 1879, „Convorbiri

literare“ O, rămâi 1 februarie 1879, „Convorbiri literare “ De câte ori, iubito... septembrie 1879, „Convorbiri literare“ Atât de fragedă... septembrie 1879,

„Convorbiri literare“. Afară-i toamnă... octombrie 1879, „Convorbiri literare“ Sunt ani la mijloc... octombrie 1879, „Convorbiri literare“ Când însuși glasul... octombrie 1879, „Convorbiri literare“

Freamăt de codru octombrie 1879, „Convorbiri literare“ Revedere octombrie 1879, „Convorbiri literare“ Despărțire octombrie 1879, „Convorbiri literare“ O, mamă... 1 aprilie 1880, „Convorbiri literare“ Scrisoarea I 1 februarie 1881, „Convorbiri literare“ Scrisoarea II 1 aprilie 1881, „Convorbiri literare“ Scrisoarea III 1 mai 1881, „Convorbiri literare“ Scrisoarea IV 1 septembrie 1881, „Convorbiri literare“ Luceafărul aprilie 1883, „Almanahul Societății Academice

România jună“ S-a dus amorul... 24 aprilie/6 mai 1883, Când amintirile... 15/25 mai 1883, „Familia“ Nr. 20 Adio 5/17

iunie 1883, „Familia“ Nr. 33 Doină 1 iulie 1883, „Convorbiri literare“ Pe lângă plopii fără soț... 28 august/9 septembrie 1883,

„Familia“ Nr. 35 Și dacă... 13/25 noiembrie 1883, „Familia“ Nr. 46 Criticilor mei 1883/84 Poeziile au fost scrise începând cu anul 1876

. Mai am un singur dor 1883/84 , Somnoroase păsărele... 1883/84, Veneția 1883/84, Iubind în taină... 1883

Portrete

LaculLacul codrilor albastruNuferi galbeni îl încarcă;Tresărind în cercuri albeEl cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,Parc-ascult şi parc-aşteptEa din trestii să răsarăŞi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,Îngânaţi de glas de ape,Şi să scap din mână cârma,Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmecSub lumina blândei lune -Vântu-n trestii lin foşnească,Unduioasa apă sune!

Dar nu vine... SinguraticÎn zadar suspin şi sufărLângă lacul cel albastruÎncărcat cu flori de nufăr.

Luceafărul

Pe lângă plopii fără soțPe lângă plopii fără soţAdesea am trecut;Mă cunoşteau vecinii toţi -Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce străluceaPrivii atât de des;O lume toată-nţelegea -Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptatO şoaptă de răspuns!O zi din viaţă să-mi fi dat,O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,Să ne iubim cu dor,S-ascult de glasul gurii miciO oră, şi să mor.