Legatura dintre literature si muzica

Se spune ca arta reprezinta frumosul in toate formele sale de manifestare; frumosul, ca valoare estetica, inseamna si sublim, dramatic, tragic. Este acel stimul extern care ne infasoarasimturile, ne face sa fim constienti de valorile estetice si, de ce nu, ne formeaza un accentuatspirit critic in evaluarea diferitelor opere de arta. Frumosul artistic vine ca o cumulare a unoretape bine stabilite, toate avand drept insumare crearea unei opere desavarsite, fie ca e vorba deun text literar bine structurat, o sculptura sau o pictura finisata, sau un spectacoldramatic incare reactia publicului prezent este cea mai buna forma de marcare a reusitei. Arta la care ne referim acum, chiar scriind...arta, vizeaza textul, literatura. Frumosul esteaici transmis avand drept delegat cuvantul scris, chiar rostit in cazul unui recital.

Muzica şi literatura au fost deseori percepute ca fiind o unitate indisociabilă, tainică, a unor elemente interdependente, şi aceasta nu numai în virtutea acelor trăsături comune pe care cele două ramuri ale artei le împărtăşesc (ritm, emoţie, lirism, inefabil, abstract) ci şi, mai ales, datorită capacităţii lor de a transcende spaţiul contingent în manieră imediată şi totală, mai mult ca alte arte. Primele manifestări muzicale ale omului erau legate de viaţa de toate zilele. Acolo unde actele vieţii implicau o tensiune emoţională mai puternică, acolo apare cântecul, bineînţeles unit cu cuvântul şi gestul mimic. Uneori, procesul muncii era însoţit de cântec. Fără îndoială, ritmul cântecelor provenea de la ritmarea gesturilor, cerută de îndeletnicirea respectivă. Dar cântecul nu era un simplu stimulent mecanic, ci, datorită redării stărilor afective ale celui care cântă, el devine un mijloc de exprimare şi stimulent ideatic. Bucuriile muncii, atunci când se obţin roadele dorite, sau tristeţea, când un efort îndelungat eşuează, sunt stări ce dau naştere cântecului. Există poezii despre muzică; există, probabil, milioane de exemple de muzici construite pornind de la un text poetic, începând de la cântecele trubadurilor şi truverilor, traversând întreaga istorie a muzicii (de la lieduri la uriaşe construcţii vocal-simfonice) până la versurile cântecelor pop de astăzi . Există multiple variante de abordare a poeziei din cadrul domeniului muzicii, precum şi invers: muzica poate fi poetizată sau poate porni de la un pretext poetic implicit. Relaţia de interdependenţă dintre poezie şi muzică este atât de complexă, încât este aproape imposibil de cuprins.

Tradiţia poeţilor-muzicieni nu a renăscut în spaţiul Occidental decât în Renaştere, prin intermediul trubadurilor. Exemple excepţionale se pot găsi în creaţiile unor Bernard de Born, Arnaut Daniel, Bernard de Ventadour. Această tradiţie a fost etichetată drept „eretică” şi practicanţii ei au fost decimaţi în cadrul aşa-numitei Cruciade Albigensiene (1209-1229). Cu toate acestea, ideile acestei culturi au supraieţuit şi au fost răspândite în nordul Franţei de către trouveri, în teritoriile gemanice de către minnesangeri şi în peninsula Iberică de către vihuelistas. Muzica se implteste cu textul literar in urma acstei corelari apare drama muzicala. Wagner afirma ca: Telul este drama, muzica este un mijloc de realizare a problemelor etice si psihologice prezente in textul literar. Melodia reprezinta o colorare emotionala a cuvintelor rostite, de aici si rolul deosebit al declamatiei muzicale. Contopirea dramei si a muzicii este legata de tendinta de a evita opririle artificiale, nedorite in dezvoltarea subiectului