7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 1/22

CUPRINS

Cap.1 ARGUMENT Pag. 2

Cap.2 FAGOTUL Pag.  4

2.1  Apariţia fagotului   Pag.  4

2.2 Fagotul între anii 1550 –  1700 Pag.  4

2.3 Fagotul între anii 1700 –  1785 Pag.  5

2.4 Fagotul în secolul XIX (după anul 1785)  Pag.  6

Cap.3 PĂRŢILE CONSTRUCTIVE ALE FAGOTULUI Pag.  8

Cap.4 PARTICULARITĂŢILE SONORE ŞI TEHNICE ALE

FAGOTULUI

Pag.  11

Cap.5 ROLUL FAGOTULUI ÎN ORCHESTRĂ  Pag.  13

5.1 Fagotul în perioada barocului Pag.  14

5.2 Fagotul în perioada clasicismului   Pag.  15

5.3 Fagotul în peri oada romantismului Pag.  16

5.4 Fagotul în epoca modernă  Pag.  16

Cap.6 PRINCIPALII FAGOTIŞTI AI SECOLULUI XX  Pag.  14

6.1  Interpreţi străini   Pag.  14

6.2  Interpreţi români   Pag.  15

Cap.7 EVOLUŢIA IMPORTANŢEI FAGOTULUI ÎN

ORCHESTRE ÎN SEC. XXVIII-lea şi SEC. XX-lea (tabele

comparative)

Pag.  17

Cap.8 CONSIDERAŢII FINALE ASUPRA ROLULUI

FAGOTULUI ŞI A VIITORULUI ACESTUIA ÎN

COMPOZIŢIILE ORCHESTRALE 

Pag.  21

Cap.9 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ  Pag.  22

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 2/22

2

1.  ARGUMENT

Situată între finele secolului al XVI-lea şi mijlocul secolului al XVIII-lea, (alegând ca

date convenţionale anul 1594, data reprezentării primei opere, şi anul 1759 –   data morţii lui

Händel), epoca Barocului se desfăşoară pe un interval întins, de la Monteverdi la Bach. Dupăunii cercetători, ea cuprinde trei perioade: cea timpurie (1600-1650), cea mijlocie (1650-1700) şi

cea târzie (1700-1750). Spre deosebire de artele plastice, în muzică nu se poate vorbi de un stil

 baroc al epocii, ci de o evoluţie stilistică în care se prelungesc elementele renascentiste, alături de

unele aspecte specifice. Uneori, termenul baroc este folosit în sens peiorativ, desemnând ceva

ostentativ de încărcat, mergând până la a semnifica ridicolul.  

Începând cu perioada Barocului, muzica se eliberează de sub tutela  altor arte, devenind

capabilă să exprime cu propriile ei mijloace trăirile omului prin imagini generalizate, superioarecelorlalte arte. Deşi conţinutul este mai bogat, deşi ornamentica muzicală se dezvoltă mai mult

faţă de trecut, muzica Barocului redă, de cele mai multe ori, un echilibru sufletesc, fapt ce dă

ascultătorului de astăzi o stare odihnitoare.

Un prim pas în cristalizarea muzicii instrumentale îl constituie trecerea practicii polifoniei

din muzica vocală în cea instrumentală, care o va utiliza ca mijloc de configurare a unor

complexe imagini muzicale. Eliberată de cuvânt şi de gest, muzica instrumentală cunoaşte o

mare dezvoltare, iar bogăţia de imagini şi de conţinut au necesitat crearea unor variate forme

muzicale, ca fuga, tema cu variaţiuni, suita, sonata monotematică, uvertura şi concertul grosso,

unele mergând spre forme mai complexe. 

O altă caracteristică a perioadei a fost aceea a perfecționării instrumentelor muzicale.

Îndeletnicire începută în Renaştere, construcţia instrumentelor ajunge în Baroc la o dezvoltare

tehnică capabilă de exprimări mai complexe. Genurile instrumentale independente, apărute în

Renaştere, se dezvoltă cu repeziciune, devenind apte a reda stări sufleteşti şi procese mai

complexe şi mai ample. Capacitatea generalizatoare a muzicii instrumentale şi diversitatea

formelor întrebuinţate conferă creaţiilor instrumentale posibilitatea surprinderii diferitelor

aspecte din viaţă în desfăşurarea lor. 

În această perioadă fagotul capătă o identitate distinctă. Prin tonalitatea sa gravă, el va

face trecerea de la instrumentele de suflat din lemn la cele din alamă dar rolul său nu se va opri

doar aici. Compoziţiile orchestrale ale barocului implică o întreagă pleiadă de stări afective.

Muzica râde, plânge, este tristă sau de o fericire debordantă. Este tragică până la disperare sau

comică până la absurd. Fagotul demonstrează capacitatea sa de a exprima cu uşurinţă toate aceste

ipostaze afective. Când grav, dramatic, tragic, profund, când ascuţit cu inflexiuni comice, de  

 bâlci, fagotul reuşeşte de fiecare dată să impresioneze sufletul auditoriului până la lacrimi. 

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 3/22

3

Lucrarea de mai jos, fără a avea pretenţii de analiză exhaustivă, va încerca să prezinte

momentul apariţiei fagotului, contextul cultural şi istoric care a favo rizat definirea lui ca

instrument de bază în marile compoziţii orchestrale ale vremii, rolul său în muzica universală

 precum şi scurte aprecieri asupra evoluţiei sale în muzica contemporană. 

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 4/22

4

2.  FAGOTUL

2.1 Apariţia fagotului  

Originile fagotului sunt foarte vechi. S-au găsit urme ale primelor instrumente de suflat

încă din preistorie dar instrumentele cu ancie dublă au început să fie folosite cu precădere încivilizaţia egipteană, în Orientul Mijlociu şi în Asia. Dar abia în Evul Mediu au apărut

adevăratele instrumente pe care le putem numi strămoaşele fagotului. 

Pentru majoritatea melomanilor, fagotul este acel instrument curios, imortalizat sub numele de

„Bunicul” de către Prokofiev în povestea muzicală „Petre şi Lupul”. Şi, cu adevărat, auditoriul a

fost vrăjit de sunetul autoritar, înţelept şi un pic greoi, precum şi de sonoritatea sa integrată şi de

evoluţia sa detaşată, calităţi pe care doar fagotul le putea avea.

Cu atât mai surprinzătoare este evoluţia fagotului în registrul acut şi legato pe care learată în suava deschidere a operei „ Încoronarea primăverii” de Igor Stravinsky. Ascultând

evoluţia acestui instrument, încă de la primele măsuri, auditoriul nu poate să nu asocieze timbrul

său cu cel al cornului englez sau a l oboiului.

2.2 Fagotul între anii 1550 –  1700

Fagotul îşi trage obârșia din bombarda, răspândită în Europa medievală începând cu sec.

al XIV-lea. Prin dimensiunile considerabile ale tubului (de peste 3 m), bombarda era dificil de

mânuit şi de transportat. Italianul Afranio (degli) Albonesi, canonic şi constructor de instrumente

din Ferrara, a conceput teoretic în anul 1525 un instrument de suflat de lemn, compus din două  

bombarde  repliate ce comunicau intre ele, conectate la un burduf ţinut sub braţ sau aşezat pe

 pământ. Construcţia şi realizarea instrumentului a fost încredinţată compatriotului său J. B.

Bavilius (sau G. B. Ravillo).

Această invenţie a fost descrisă in detaliu de nepotul său Teseo Ambrogie degli Albonesi

în Introductio in Chaldaicam linguam, 1539, din care se concluzionează că instrumentul botezat

de Afranio, phagotus, nu ar fi un instrument cu suflu uman, ci mai curând o variantă de orgă

 portabilă de mici dimensiuni. L-a începutul sec. al XVII-lea, S. Schetzer, constructor renumit de

instrumente de suflat din  Nürnberg, elimină burduful auxiliar, înzestrându-l cu două accesorii

noi: o ancie dublă şi o ţeavă port -ancie rudimentară. Pentru sunetul său catifelat a fost numit 

dolcian (germ. Dulzian), „dulciana” (denumire italiană) şi „bajon” (denumire spaniolă). Primele

modele prezentau 2 clape, ajungându-se după 1760 la 5-6 clape metalice prevăzute cu pernuţe

rudimentare care astupau respectivele orificii.

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 5/22

5

 Dulciana, cf. Syntagma musicum de Michael Praetorius

Originea numelui „fagot” (fagotto –   în italiană) se pare că provine de la faptul că cele

două tuburi de lemn sunt legate împreună ( fagotto =  grămadă de mărăcini, crengi legate

împreună, lb.it.), discrepanța constând în faptul că „dulciana” era fabricată dintr -un singur bloc

de lemn - cu alte cuvinte, un singur „băţ” și nu un pachet. 

Oricare ar fi etimologia numelui, este important de remarcat faptul că, în limba franceză,fagotul se numeşte „basson”, denumire ce pare că a derivat din cuvântul „basse”, care se traduce

aici prin expresia „tonalitate gravă” (Enciclopedia Diderot menţionează termenul „basson de

hautbois”. 

2.3 Fagotul între anii 1700 –  1785

În cursul secolului XVIII-lea, fagotul a devenit important în rol de solist. Numeroase

sonate şi concerte sunt scrise în această epocă. Antonio Vivaldi, de exemplu, îi consacră 37 deconcerte.

În această perioadă, fagotul evoluează puţin. Mecanismul clapelor nu fusese încă

inventat, aşa cum îl cunoaştem astăzi, dar apar unele încercări primitive ale acestuia care

impuneau ca mâna dreaptă să fie folosită sub mâna stângă, lucru care până atunci era lăsat la

alegerea instrumentistului.

La sfârşitul secolului al XVIII, Thieriot Prudent devine celebru în Franţa pentru fagoturile

construite de el. Thieriot Prudent realizează numeroase inovaţii care ameliorează instrumentul,

corectând o serie de defecte şi dându-i un plus de putere. T. Prudent s-a situat în epoca de

tranziţie dintre baroc, clasic şi primele modificări revoluţionare ale instrumentului.  

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 6/22

6

2.4 Fagotul în secolul XIX (după anul 1785) 

Secolul XIX este cu siguranță, marea epocă de avânt a instrumentelor de suflat, perioadă

în care fagotul s-a dezvoltat cel mai mult. Numeroşi creatori de instrumente încep să modifice

fagotul, aproape reinventându-l. Totuşi, evoluția acestuia a fost frânată de instrumentiştii înşişi.

Acest lucru era datorat faptului că, pe lângă rezistenţa firească a unor oameni la schimbare,intervenea şi faptul că fiecare modificare aducea schimbări ale grifurii, instrumentiştii muncind

enorm pentru a stăpâni fiecare nouă schimbare de poziţie a degetelor.  

În aceeaşi perioadă apare şi primul profesor de fagot la Conservatorul din Paris:

 Étienne Ozi (1754 – 1813).

Aceasta este şi perioada în care se dezvoltă principalele două sisteme de fagot. Începând

cu anul 1820, diferenţele dintre fagotul francez şi cel german duc la apariţia a două mari

manufacturi: sistemul Buffet & Crampon –  Franţa şi sistemul Heckel –  Germania.Firma franceză Buffet & Crampon modifică sistemul clasic de clape, ataşându -i un

mecanism modern cu axe şi pârghii, preluând astfel, inovaţiile aduse fagotului de către doi mari

constructori de instrumente francezi: Jean Nicholas Savary - care începând cu anul 1823

inventează un mecanism de ajustare a aerului - sau Frédéric Triébert care modifică tubul de bas

obţinând mai multă sonoritate în regimul notelor grave (1845). De asemenea, fagoturile Buffet &

Crampon erau construite din lemn de trandafir.

Fagot model Buffet & Crampon

În Germania, între anii 1817 şi 1825, C. Almenraeder de Mayence aduce modificări

considerabile la nivelul orificiilor şi cheilor, creând astfel prototipul fagotului german actual.

Acest instrument cu 22 clape şi 4 octave, construit din arţar şi lăcuit, a fost perfecţionat de către

Wilhelm Heckel şi s-a răspândit sub această formă până în Austria şi, prin intermediul

emigranţilor din Europa centrală, în America. W. Heckel a ameliorat anumite sunete care aveau

 probleme de stabilitate la fostele modele de instrumente şi a suprimat grifura inconfortabilă prin

extensie exagerată pentru a atinge unele note. 

 Nu se poate confunda timbrul fagotului german cu al aceluia francez, care a rămas mult

mai apropiat de primul timbrul sonor din secolul XVIII-lea. Se poate spune că fagotul de tip

Heckel prezintă avantaje la nivel de execuţie şi sonoritate (chiar dacă are unele probleme de

grifură şi echilibru sonor). Totuşi, se poate remarca faptul că solo -urile cele mai dificile din

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 7/22

7

repertoriul orchestral aparţin operelor lui Ravel şi Stravinski care au fost scrise pentru fagotul

francez.

Fagotul german, fabricat în număr foarte mare, s-a impus cu timpul, cu calităţile şi

defectele sale, în detrimentul celui francez în ţări precum Italia, Belgia, Anglia şi a început, la

 presiunile lumii artistice internaţionale, să se impună şi în orchestrele franceze. Un fapt inedit îlreprezintă însă faptul că în ultima vreme a început să aibă din nou succes în lumea profesională,

fagotul de tip secolul XVIII-lea, mai ales în mediile artistice elveţiene şi germane care

interpretează piese din această perioadă pe instrumente originale sau copii ale acestora. 

În România menţionăm perfecţionări aduse fagotului de Gh. Alexandrescu si de Gh.

Cuciureanu.

Ca o notă finală a capitolului, putem spune că cele două sisteme –  francez şi german –  nu

sunt deloc definitive, evoluând şi aducându-se ameliorări ale acestor instrumente chiar şi întimpul nostru.

Fagot model Heckel

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 8/22

8

3.  PĂRŢILE CONSTRUCTIVE ALE FAGOTULUI 

Părţile componente ale fagotului, în număr de 6, sunt: 

a)  ancia

Ancia fagotului (cca. 5,5 cm lungime)

Detaliu al legăturii anciei 

 b)   port-ancia - for mată dintr -o ţeavă îngustă, conică, din metal, curbată astfel să formeze

aproximativ litera S, numită de fagotiști „es";

c)  tubul de tenor - în care se introduce port-ancia;

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 9/22

9

d)  corpul mâinii drepte - chiulasa, tub gros in interiorul căruia se află două tuburi cu diametrul mai

mic care comunică la bază printr -un recipient din metal sau plastic, loc unde adesea se

depozitează condensul de pe pereţii instrumentului; 

e)  tubul de bas - pe care se fixează pavilionul; 

f) 

 pavilionul - tub cilindric, detaşabil, pe care se află o clapă cu pernuţă pentru sunetul cel mai gravSi b sau La.

Părţile componente ale fagotului 

Greutatea fagotului este susţinută de un cordon desfăşurat în jurul gâtului in -

strumentistului care se prinde de un inel metalic, montat la baza chiulasei. Pentru a nu atinge

clapele în timpul cântatului şi pentru a uşura digitaţia de la mâna dreaptă s -a fixat un suport din

lemn numit „cuc”  sau „scaun” pe care se sprijină palma mâinii drepte. Un accesoriu de mare

importantă al fagotului îl reprezintă ancia dublă. Aceasta se obţine dintr -o trestie special tratată

(Arundo donax) sau chiar din material plastic. Fagotul se acordează la nivelul port-anciei: când

este acordat prea jos, tubul port-ancie se introduce mai mult în instrument; dacă acordajul se

 prezintă mai sus, acesta se scoate puţin.

Poziţia clasică a fagotului este foarte bine reprezentată în artă de Edgar Degas în pictura

intitulată „Orchestra de operă” (1870). 

Edgar Degas: fagotist în L’Orchestre de l’Opéra 

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 10/22

10

Poziţia instrumentistului în orchestră 

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 11/22

11

4.  PARTICULARITĂŢILE SONORE ŞI TEHNICE ALE FAGOTULUI 

 Întinderea acestui instrument este cea descrisă în exemplul de mai jos (există momente în

care compozitorii, cu sprijinul nemijlocit al constructorilor, au coborât până la la în contraoctavă

 –  cu toate acestea, limita standard inferioară este preferabil de observat). 

 Întinderea fagotului

Trebuie reţinut faptul că, în supraacut, se recomandă mersul treptat pentru atingerea celor

mai înalte sunete, iar, în grav, emisia în  piano şi, mai ales, în  pianissimo, pentru cele mai grave

note, este practic imposibilă.  Notaţia  este reală, în cheia  fa  –   pentru segmentele în acut se

întrebuinţează însă cheia de tenor . Registrele fagotului sunt redate în exemplul următor: 

Registrele fagotului

La fel ca şi la celelalte instrumente, coloraţia timbrală a fagotului diferă după registrul în

care acesta este chemat să cânte. În grav, prima cvintă are o culoare plină, susţinută, superbă iar

 si bemol se poate oricând compara cu notele similare de la corni sau tromboni atunci când

momentul apare ca sunet-pedală. În registrul mediu fagotul are o coloraţie oarecum „moale”,

timbrul său fiind uşor impersonal şi apropiindu-se mult de culoarea violoncelului. În acut,

timbrul devine mai sec, mai incolor însă capătă un plus de dramatism –   exemplare sunt aici

 paginile lui Igor Stravinski din Sacre du printemps –  această particularitate putând fi exploatată

cu succes în muzica mai recentă.

Procedeele de execuţie ale fagotiştilor pot fi sintetizate, dacă vom observa că

instrumentul nu excelează printr -o deosebită agilitate.  Legato ascendent este  –   la fel ca la

celelalte instrumente de suflat  –   mult mai comod decât cel descendent (unde se pot naşte

adevărate probleme, majore, atunci când intervalul este mai mare). Staccato se recomandă a nu

depăşi o mişcare în şaisprezecimi  mai rapidă de 120 de pătrimi pe minut; atunci când se

alternează legato şi  staccato sau atunci când apare necesitatea unui  staccato  pe porţiuni mai

restrânse, limitele pot fi uşor depăşite.

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 12/22

12

Trebuie subliniată aici expresia deosebită a fagotului într -o mişcare rapidă în  staccato  –  

valenţele sale comice şi burleşti sunt inestimabile.

 Frullato nu se foloseşte la fagot iar  surdina, deşi posibil de aplicat, nu are o eficienţă

deosebită şi, de aceea, nu s-a impus în practica curentă. Vibrato este un procedeu caracteristic

 pentru fagot, cu o deosebită expresie în susţinerea sunetelor lungi (se mai foloseşte şi aşa-

numitul tremolato ca fiind un vibrato cu o amplitudine mai largă –  acest din urmă procedeu are

însă caracter de excepţie).

Limitele respiraţiei instrumentistului sunt determinate  –  ca la toate celelalte instrumente

de suflat –  de registrul unde sunt plasate sunetele respective. În grav, vom vorbi de aproximativ

15 secunde în piano şi 6 secunde în forte; în mediu şi acut, limitele cresc la 30 secunde în  piano

şi 15 secunde în forte.

Încercând să sintetizăm aici valenţele fagotului în orchestra simfonică mare, vom observacă acest instrument este departe de a fi un simplu vector al susţinerii basului unei armonii date.

Toate elementele de expresie care r ezultă din încredinţarea unor linii melodice plasate în grav

sau chiar în subgrav sunt posibile aici; iar atunci când liniile respective sunt expuse în viteză,

fiind totodată complexe dintr -un punct de vedere ritmico-melodic, datele de colorit timbral

despre care scriam mai devreme sunt la vedere. Dacă despre caracterul comic, grotesc al

fagotului atunci când interpretează linii melodice în grav şi în staccato s-a vorbit mult, are totuşi

sens să subliniem aici faptul că acest caracter se estompează vădit în momentul în care întreaga

ţesătură orchestrală este agitată, fagotul devenind aici „parte egală” la o –  să zicem –  polifonie

(sau heterofonie) susţinută. Aşadar, observăm că lăsarea unui instrument la vedere într -o ţesătură

orchestrală relativ subţire poate deveni un element primordial în creionarea culorii sale timbrale:

atunci când fagotul este expus şi este veloce, timbrul său are rezonanţe comice, iar atunci când

toţi suflătorii sunt prezenţi şi cântă în viteză, instrumentul devine un participant cu po ndere

cvasi-egală (şi fără a ieşi prea mult în relief din punct de vedere timbral) la o sintaxă muzicală

complexă.

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 13/22

13

5.  ROLUL FAGOTULUI ÎN ORCHESTRĂ 

Repertoriul de fagot este puţin cunoscut publicului larg. Dacă ne-am obișnuit să îl vedem 

în  orchestre de Mozart și  Haydn, uneori uităm  că  aceasta conține un număr mare  de piese

dedicate lui. Concertele de Johann Christian Bach, Mozart, Hummel și Weber le anunța pe cele

ale modernilor Paul Hindemith, André  Jolivet sau Sofia Gubaidulina. În  repertoriul solo cu

acompaniament de pian, cum sunt frumoasele sonate de Charles Koechlin și  Camille Saint-

Saëns. Se întâmplă în mod regulat să aibă componenţă importantă în ansambluri camerale pentru

instrumente de suflat.

În orchestra, fagotul poate să se mulţumească cu rolul simplu de a dubla în registrul grav

violoncelele şi contrabasurile, adăugând propria valoare pe textura orchestrală, dar de multe ori

este destinat să dețină un rol cheie de solist esenţial și să exprime largi fraze muzicale, de celemai multe ori extrem de bogate în emoţii.

Pupitrul fagotiştilor  (compus cel mai adesea din doi muzicieni) este uneori întărit cu un

contrafagot, aducându-se astfel în plus o tonalitate mult mai gravă deoarece sunetul acestuia este

cu o octavă mai jos.

Deşi cel mai adesea discret, pupitrul fagotiştilor rămâne unul dintre cele mai importante

componente ale familiei instrumentelor de suflat, fiind suportul acestora, aşa cum contrabasul are

rol de suport în familia instrumentelor cu coarde.

Ambitusul fagotului este de trei octave şi o cvintă, de la Sib la fa 4. Această întindere este

importantă deoarece îl plasează atât în registrul basului cât şi în acela de tenor, de aici plecând şi

utilizarea a câte două fagoturi, primul orchestrând în regimul mediu/înalt iar cel de-al doilea în

regimul grav. Fagotul poate fi folosit din cheia Fa (bas), cheia Do pe linia 4(tenor) şi cheia Sol

(registrul înalt). 

Ambitusul fagotului

Dacă termenul de fagot apare pentru prima dată abia în 1636, în „ Armonia universală” a

abatelui Mersenne (1588  –  1648), folosirea lui pare a fi mult anterioară. Mult timp folosit doar

 pentru baza simfonică, instrumentul participă în această calitate până la sfârşitul primei jumătăţi

a secolului al XVIII-lea, în cea mai mare parte a execuţiilor muzicale, chiar dacă era sau nu

menţionat pe partitură. Dar i se încredinţează importante solo -uri ce exploatau calităţile sale

tehnice şi atestându-se astfel, chiar dacă era precar din punct de vedere mecanic, existenţa unor

fagotişti de elită. Se regăseşte cu precădere în opera lui Jean Baptiste Lully, Michel Richard

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 14/22

14

Delalande,  François Couperin, Antonio Cesti,  Georg Friedrich Händel,  Jean-Philippe Rameau,

Antonio Vivaldi, Georg Philipp Telemann.

Orchestra simfonică, aflată în zorii apariţiei sale, îi va fac loc iar fagotul devine membru

 permanent. Maeştri compozitori i-au constituit, începând cu secolul al XVII-lea, propriul său

repertoriu care atinge astăzi o mare bogăţie.

5.1 Fagotul în perioada barocului

Barocul muzical a fost un curent din muzica clasică europeană  ce s-a manifestat

aproximativ între 1600 și 1750.  Barocul a format o punte de legătură între renaștere și clasicism. 

Cuvântul care se folosește astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine

 portugheză ("barocco"), trecut prin filiera limbii franceze ("baroque"). În ambele limbi, sensul

inițial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de formă neregulată. Ca adjectivdesemnează ceva migălos și realizat în cele mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel,

 posibil superfluu.

Muzica barocă reprezintă o porțiune importantă din istoria muzicii clasice iar astăzi este

frecvent studiată, interpretată și ascultată. Printre cei mai importanți compozitori din această

 perioadă se numără Johann Sebastian Bach,  Georg Friedrich Händel,  Antonio Vivaldi, 

Alessandro Scarlatti, Domenico Scarlatti, Georg Philipp Telemann, Arcangelo Corelli, Tomaso

Albinoni, Claudio Monteverdi, Jean-Philippe Rameau, Johann Pachelbel și Henry Purcell. 

În perioada barocă a fost creată tonalitatea. În această perioadă compozitorii și interpreții

au folosit ornamentare muzicală mult mai elaborată, au realizat modificări în notația muzicală și

au dezvoltat noi tehnici de interpretare instrumentală. Muzica barocă a dezvoltat dimensiunea,

diversitatea și complexitatea ansamblurilor instrumentale. Tot în această perioadă s-au dezvoltat

genuri muzicale precum opera,  cantata,  oratoriul,  concertul și sonata.  Mare parte dintre

conceptele și termenii muzicali din această perioadă sunt utilizate și astăzi. 

Barocul muzical are 3 perioade: incipient, median şi târziu.  

Sintetizând la maxim, putem afirma că principalele caracteristici ale acestei perioade au

fost: înlocuirea muzicii vocale cu cea instrumentală, grija de a crea sunete mai perfecționate, în

domeniul instrumentației apar noi instrumente muzicale cum ar fi cele de percuție, noi

instrumente de suflat. De asemenea, în această perioadă se naşte opera ca gen muzical.

Suita barocă este caracterizată prin contrast tematic și unitate tonală. Ea este formată din

dansuri: sarabandă, allemandă, gigă, courantă, rondeau, bouree, poloneză.  

Concertul din această perioadă se numește grosso și are două grupe de instrumente: soli și

tutti.

Sonata este de două feluri: da chiesa (religioasă) şi da camera (laică). 

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 15/22

15

Preludiul are plan tonal inconstant.

Fuga este monotematică iar ca structură se împarte in două sau trei secțiuni: expoziție,

divertisment și eventual repriză sau încheiere.  

Prima apariţie cunoscută a fagotului în muzica de cameră urcă pe firul istoriei până la

 Affetti musicali  op. 1 (1617) şi la op. 8 (1626) de Biagio Marini, la Composiziono armoniche 

(1619) de Francesco Sponga-Usper şi la Canzoni  (1620) de Giovanni Battista Riccio. Primele

duete şi trio de fagot apar în Solymnaeus nascenti Jesu de Matthias Spiegler (1631). Prima operă

 pentru fagot solo şi continuu se pare că este la Fantasia basso solo (1638) de Fray Bartolomé de

Selmay y Salaverde. Ea este urmată în 1645 de 9 sonate de Giovanni Antonio Bertoli, primele

modele din acest gen, care impuneau o reală virtuozitate. Această virtuozitate va fi întărită odată

cu adăugarea noilor chei de la începutul secolului al XVIII-lea. Din acest moment, compozitorii

consacră fagotului o paletă extrem de generoasă de opere de muzică de cameră, de concerte şi desimfonii. Cităm printre primele sonate în trio în  fa  pentru oboi, fagot şi  basso continuo de

Haendel, cele 23 de sonate pentru 2 fagoturi de J. Bodin de Boismortier, Sonata în duo de M.

Corrette, 6 duete de François Devienne, 6 sonate pentru doi de J.-P. Guignon,  Duett  de Georg

Philipp Telemann, precum şi sonatele pentru fagot şi clape de A. Besozzi, M. Corrette, J. Bodin

de Boismortier, A. Vivaldi.

În domeniul concertului şi al simfoniei concertante, fagotul îşi vede consacrate un număr

foar te mare de opere printre care se regăsesc cele 37 de concerte pentru fagot, 15 concerte pentru

instrumente multiple (printre care şi fagotul) scrise de către Antonio Vivaldi, cele 5 concerte

 pentru instrumente multiple de Georg Philipp Telemann, 4 concerte pentru fagot, dublul concert

 pentru clarinet şi fagot, Simfonia concertantă şi concertul pentru oboi, fagot, corn şi violon de C.

Stamiz, Simfonia concertantă de J.M. Molter, concertul Le Phénix de M. Corrette, 6 concerte şi 6

simfonii de F. Devienne, Sim fonia concertantă de L. Boccherini.

5.2 Fagotul în perioada clasicismului  

Într -o primă accepţiune, prin clasicism în muzica occidentală cultă se înţelege întreaga

operă muzicală compusă de la sfârşitul Evului Mediu şi până în zilele noastre. De aici şi

denumirea de muzică clasică.

Într -un sens mai restrâns, clasicismul în muzică desemnează o perioadă precisă a muzicii

occidentale culte, şi anume a doua jumătate a secolului XVIII -lea. Perioada clasicismului în

muzică debutează cu moartea lui Johann Sebastian Bach (1750) şi se termină cu moartea lui

Ludwig van Beethoven (1827). Beethoven este, totuşi, un preromantic şi se spune că el a fost

 părintele romantismului, creaţia sa artistică făcând trecerea de la clasicism la romantism.  

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 16/22

16

Reperele generale ale clasicismului au fost raţionalismul filozofic şi idealul estetic. Apar

concertele publice, gustul sobrietăţii, al simplităţii şi al coerenţei. Reînvie admiraţia pentru arta

antichităţii (greacă şi romană), se caută echilibrul, idealul armonic, ordinea, natura lul, simetria.

Deşi clasicismul, la modul general a izvorât din lumea artistică franceză, în muzică,

acesta şi-a avut punctul de plecare Viena. În stilul clasic, muzica vieneză domină perioada anilor1725 –  1825.

Principalele genuri instrumentale ale perioadei au fost: simfonia, cvartetul de coarde,

sonata (în principal pentru pian), concertul, opera.

Fagotul nu a fost un instrument ignorat în această perioadă: Ludwig van Beethoven

(1770-1827) şi-a adus contribuţia la promovarea fagotului prin operele sale ( septet op.20, sextet

op. 71, octet op. 103, 3 duete pentru clarinet şi fagot op. 147 şi cvintet cu pian), cele ale lui J.

Haydn (1732-1809) şi, mai presus de toate, cele două concerte de Wolfgang Amadeus Mozart(1756-1791), simfonia sa concertantă pentru oboi, clarinet, corn şi fagot, cvintet pentru oboi,

clarinet, corn, fagot şi pian, sonata sa pentru fagot şi violoncel.  

5.3 Fagotul în perioada romantismului  

Perioada romantismului şi operele marcante pe care începutul secolului al XIX -lea le

consacră fagotului sunt concertul în Fa major   şi  Andante e rondo all’ungarese  de C.M. von

Weber, concertul op. 53 de N. Rimski-Korsakov, cvintet pentru fagot şi coarde şi cele 3 cv intete

 pentru suflători ale lui Anton Reicha (1770-1836), cele 6 cvartete ale lui G. Rossini pentru flaut,

clarinet, corn şi fagot. 

5.4 Fagotul în epoca modernă 

Perfecţionările aduse instrumentului la sfârşitul secolului al XIX-lea antrenează o

extensie a  posibilităţilor sale tehnice şi expresive care sunt exploatate din plin de compozitorii

secolului XX, după cum o dovedesc concertele şi operele pentru fagot şi orchestră ale lui M.

Bitsch, E. Bozza, A. Jolivet, M. Landowski, H. Tomasi, A. Tisné, A. Marescotti, H. Villa-Lobos,

concertele pentru instrumente multiple şi simfoniile concertante ale lui C. Beck, B. Blacher, P.

Hindemith, H. Martelli, B. Martinu, R. Strauss.

Tot numeroase sunt şi operele de muzică de cameră cu fagot, precum sonatele sau alte

 piese pentru fagot şi pian cum sunt cele ale compozitorilor C. Saint -Saëns, G. Pierné, P.

Hindemith, F. Dutilleux, sau pentru fagot singur cu este sonata de G. Migot (1953).

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 17/22

17

6.  PRINCIPALII FAGOTIŞTI AI SECOLULUI XX 

6.1 Interpreţi străini  

ŢARA  NUMELE INTERPRETULUI

AustraliaGeorge Dreyfus

Lyndon Watts

Austria Milan Turkovic

Canada

Bill Douglas

Pierre Mercure

George Zukerman

CehiaAntoine Bullant

Julius Fučík  Ludwig Milde

Danemarca Asger SvendsenElveţia  Willy Hess

Franţa 

Maurice Allard

François Devienne 

Jacques-Martin Hotteterre

Laurent Lefevre

Marc MinkowskiEtienne Ozi

Germania

Carl Almenräder  Marc Engelhardt

Albrecht HolderKlaus Thunemann

Julius Weissenborn

Italia Paolo Carlini

Enzo Muccetti

NorvegiaPer Hannevold

Robert Rønnes 

Marea Britanie

Meyrick AlexanderRoger Birnstingl

Gwydion Brooke

Archie Camden

Michael ChapmanLindsay Cooper

Charles Cracknell

Edward Elgar

Vernon Elliott

Martin Gatt

Karen GeogheganJohn Hebden

Gordon Laing

David Munrow

John Orford

Laurence PerkinsJulie Price

Philip Turbett

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 18/22

18

Jeremy Ward

William Waterhouse

Rusia Vasily Kalinnikov

Statele Unite al Americii

Karen Borca

Garvin Bushell

Lewis Hugh Cooper

Douglas EwartHugo Fox

Bernard Garfield

Vinny GoliaArthur Grossman

Paul Hanson

Illinois Jacquet

John Jorgenson

Simon Kovar

Judith LeClair

Tariq Masri

Stephen MaxymMakanda Ken McIntyre

John Miller, JrLennie Niehaus

Doug Ostgard

Johnny Reinhard

Peter Schickele

Sol Schoenbach

Leonard Sharrow

Wilbur Simpson

Frank Tiberi

Kim Walker

Sherman WaltArthur Weisberg

Dan Welcher

Venezuela Victor Guillermo Ramos Rangel 

6.2 Interpreţi români  

Alex. Nichişov  Ion Matihac

Alfred Bosch Ion MunteanBernad Csaba Ion Nicolcioiu

Colea Ivancov Mariana Mateş 

Constantin Bolea Marius Ţeican 

Constantin Predeţeanu,  Mihai Cefu

Cornel Săndulescu  Mihai Marinescu

Dan Simionescu Mihai Tănăsilă 

Dumitru Alecsandrescu Mihai Vârgă 

Emil Bâclea  Miltiade Nenoiu

Eugen Şilo  Octavian Anghel

Florin Simion Şerban Iuliu Novac 

Gh. Cuciureanu Ţopa Valentina 

Godri Orban Victor Karpati

Hariton Popescu, Viorica Feher

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 19/22

19

7.  EVOLUŢIA IMPORTANŢEI FAGOTULUI ÎN ORCHESTRE 

ÎN SEC. XXVIII-lea şi SEC. XX-lea (tabele comparative)

În 1960, specialistul în istoria muzicii Paul Pittion a schiţat tabloul permiţând să se

distingă „marile etape ale evoluţiei orchestrei” începând cu secolul al XVIII-lea, unde fagotul are

un rol de seamă, fiind prezent în principalele opere de seamă ale timpului:  

Compositor Handel  Haydn  Mozart  Beethoven  Berlioz  Liszt Rimski-

Korsakov Dukas 

Operă 

Water

Music  

(1736)

Symphonie  

no 35

(1767)

Symphonie  

no 41

« Jupiter »(1788)

9 e  

symphonie  

(1824)

Symphonie

fantastique  

(1830)

Mazeppa  

(1851)

Capriccio

espagnol  

(1887)

L'Apprenti

sorcier  

(1897)

Piculină  1 1 1 1 1

Flaut 2 1 1 2 1 2 2 2

Oboi 2 2 2 2 1 2 1 2

Corn englez 1 1 1

Clarinet

piccolo1

Clarinet 2 2 1 1 2 2

Clarinet bas 1 1

Fagot 1 2 2 2 4 3 2 2

Contrafagot 1 1

Corn  4 2 2 4 4 4 4 4

Trompetă  2 2 2 2 3 2 2

Cornet 2 2

Trombon 3 3 3 3 3

Tuba 2 1 1

Harpă  2 1 1

Timpane 3 2 24, de doi la

4 executanţi 3 2 3

Instrumente

cu coarde24 24 24 44 48 48 48 48

Percuţie  Triunghi 

Tambur

Militar şi 2clopote

Triunghi

Triunghi,

Tambur,

Tamburina,

Castaniete

Triunghi

În secolul XX, sub influenţa „Tratatului asupra instrumentelor şi orchestra ț iei” al luiHector Berlioz (1843) şi a compoziţiilor orchestrale ale marelui muzician Beethoven, apare o

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 20/22

20

expansiune şi diversificare a instrumentelor în cadrul orchestrei care o vor ridica pe aceasta la un

nivel nemaiîntâlnit până atunci. Fagotul, departe de a-şi pierde influenţa în pleiada deinstrumente nou apărute, nu numai că îşi menţine prezenţa dar chiar creşte în importanţă prinmărirea numărului de posturi la pupitrul acestuia.

Acelaşi istoric Paul Pittion, a sintetizat şi influenţa pe termen lung a inovaţiilor aduse de

către Hector Berlioz şi Beethoven, care s-a reflectat asupra marilor compoziţii orchestrale alesecolului XX.

CompositorRichard

Strauss Mahler  Ravel  Debussy  Stravinsky  Varèse  Messiaen 

Operă 

Sinfonia

Domestica  

(1902)

6 e  

symphonie  

(1906)

Daphn is et

Chloé  (1912)

Jeux  

(1913)

Le Sacre du

printemps  

(1913)

 Amériques (1928)

Turangalîla- Symphonie  

(1948)

Piculină  1 1 2 1 2 1

Flaut 3 4 3 2 3 2 2

Oboi 2 2 4 2 4 3 2

Corn englez 1 1 1 1 1 1 1

Clarinet piccolo 1 1 1 1 1

Clarinet 3 3 2 3 2 3 2

Clarinet bas 1 1 1 1 1 1 1

Fagot 4 4 3 3 4 3 3

Contrafagot 1 1 1 1 2

Corn 8 8 4 4 8 8 4

Trompetă  4 6 4 4 5 6 4

Cornet 1

Trombon 3 4 3 3 3 5 3

Tuba 1 1 1 1 2 2 1

Harpă  2 2 2 2 2 1

Timpane 44 la 2

executanţi 3 3

5 la 2

executanţi 4 la 2

executanţi 

Instrumente cu

coarde68 72 60 60 68 72 60

Percuţie 

6 instrumente

diferite

15

instrumente

diferite

10

instrumente

diferite

6

instrumente

diferite

6

instrumente

diferite

26

instrumente

diferite

15 instrumente

diferite dont

maracas, 

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 21/22

21

8.  CONSIDERAŢII FINALE ASUPRA ROLULUIFAGOTULUI ŞI A VIITORULUI ACESTUIA ÎN COMPOZIŢIILE ORCHESTRALE  

În 1941, compozitorul francez Charles Koechlin, a scris, la Paris, „Tratatul deorchestraţie”, împărţit în 4 volume, publicat postum întzre anii 1954 –  1959. Preluând cea mai

mare parte a elementelor consacrate orchestraţiei de către Hector Berlioz în 1843(Tratatul deinstrumentație şi orchestrație), precum şi lucrările de acelaşi gen ale compozitorilor François -

Auguste Gevaert (1885), Nikolaï Andreïevitch Rimski-Korsakov (1912) şi Charles-Marie Widor

(1925), pe care le dezvoltă ducându-le la un nivel academic care nu a fost depăşit nici până în prezent.

Întrucât lucrarea de faţă este departe de a fi exhaustivă, profunzimea ei fiind redusă doarla atinger ea suprafeţei subiectului fără a devoala profunzimile acestuia, autoarea îşi va primite săîncheie cu cuvintele marelui compozitor francez Charles Koechlin:  

„Am spus cât de extraordinară este diversitatea caracterelor de care este capabilacest magnific instrument, care ar trebui mai bine cunoscut şi care nu poate fi deloc

destinat doar rolurilor singulare de Basse (împreună cu violoncelul şi contrabasul) sau deŢinute armonice (împreună cu clarinetul). Nu doresc să revin asupra numeroaselor aspectepe care poate fagotul să le acopere în solo. Dacă mult timp a fost destinat unui umor ironicsau unui grotesc diabolic (ceea ce-l făcea să fie judecat ca fiind „lipsit de nobleţe”),Beethoven a mărturisit dintr-un punct de vedere mult mai larg (în Andante  al Pastoralei;

contrapunct de Fagot  la începutul Finalului Simfoniei a IX -a ). Deja Mozart simţise şarmul în „Fagot în cheia do” (conform unor intrări, în special în  Simfonia în sol minor ). Înrealitate, nici un instrument nu-l înlocuieşte pentru poezia înaripată, romantică, atât deemoţionantă (în acelaşi timp abținută, aproape timidă, şi de o intensitate extremă) a

notelor sale înalte, de la do  la la  şi chiar mai sus. Artişti fără pereche, aşa cum sunt GustaveDherin, Fernand Oubradous (şi mai-nainte Hamburg, care a fost solist la Corncerts-

Colonne) au dat întregului său timbru excepţionala valoare pe care toţi cunoscătorii deastăzi i-o acordă. Când ne gândim la Cântecul de leagăn  din  Pasărea de foc  (Igor

Stravinski, n.n.) sau la Tablourile unei expoziţii  a lui Moussorgsky (orchestrată de Ravel)suntem plini de o tandreţe admirativă pentru Fagot.” 

7/23/2019 Rolul Si Evolutia Fagotului in Muzica Universala FINAL

http://slidepdf.com/reader/full/rolul-si-evolutia-fagotului-in-muzica-universala-final 22/22

9.  BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 

  Pittion, Paul - La musique et son histoire : tome I —  des origines à Beethoven, Paris,

Éditions Ouvrières, 1960;

  Pittion, Paul - La musique et son histoire : tome I I  —  de Beethoven à nos jours, Paris,

Éditions Ouvrières, 1960;  http://fr.wikipedia.org/wiki/Musique_romantique - (24.01.2015) ;

  http://fr.wikipedia.org/wiki/Basson- (24.01.2015) ;

  http://www.bassons.com/pages/histoire/index.php5?idcategory=2 - (12.02.2015) ;

  http://www.foudebasson.com/fr/info-ressources/pedagogie/histoire-du-basson -

(14.02.2015) ;

  http://fr.wikipedia.org/wiki/Charles_Koechlin - (14.02.2015) ;

  Koechlin, Charles - Traité de l'orchestration, Paris, Éditions Max Eschig; 

  Constantinescu, Grigore, Boga, Irina - O călătorie in istoria muzicii  -, Ed. Didactică şi

 pedagogică, Bucureşti, 2008;   Creţu, Viorel - Elemente de teoria instrumentelor şi orchestraţiei ,Editura Fundaţiei

România de Mâine, 2007;