Rolul Parlamentelor Naționale în Procesul de luare a deciziilor la

nivelul Uniunii Europene

Cornelia FURCULIȚĂ

Facultatea de Drept, grupa 218 (anglofinie)

cornelia_furculita@yahoo.com

Sumar: Pe parcursul timpului funcțiile și atribuțiile instituțiilor Europene au evoluat, de

asemenea și rolul Parlamentelor Naționale a suferit anumite schimbări. Realizînd că riscă să-și

piardă din Suveranitate și care ar fi consecințele acestui proces, s-a încercat a găsi o soluție. În

această lucrare, vom analiza atît aspectul istoric al implicării Parlamentelor Naționale în cadrul

Procesului decizional al Uniunii, care sunt pîrghiile de control pe care le au astăzi la dispoziție,

dar și aspecet practice și statistice legate de acest fenomen.

„Raţiunea de a fi a unui Parlament este aceea de a acţiona. Altminteri, […],Parlamentul

rămâne doar decorul unor parlamentări terne, inutile şi iritante. Produs al voinţei generale şi

forma de exprimare a acestei voinţe, Parlamentul trebuie să acţioneze în sensul ei.”

(Ion Deleanu)

I.Introducere

Există o diferență fundamentală între procesele legislative la nivel național și cele la nivelul

Uniunii. Legislația UE nu este adoptată de către parlamentele naționale. Acesta este aprobat de

către Consiliul Uniunii Europene în cadrul căruia pozițiile statelor membre sunt reprezentate de

către guvernele respective și de Parlamentul European ca organism reprezentativ al cetățenilor

UE. Dreptul de inițiativă legislativă, de obicei, este prerogativa unei alte instituții, Comisia

Europeană. Prin urmare, corpul legislativ național principal, parlamentul, este implicat în

procesul legislativ al UE numai prin exercitarea dreptului de transpunere a acquis-ului UE în

cadrului juridic național, atunci când acesta nu este aplicat direct. De aceea, problema de

legitimitate trebuie să fie abordată la adoptarea actelor. Necesitatea de a spori rolul parlamentelor

naționale se bazează pe presupunerea că parlamentele naționale sunt mai aproape de cetățeni –cu

cît mai mult parlamentele naționale sunt implicate în procesul decizional, cu atît mai mult

votanții acestora se simt implicați în proiectul European.1

II.Istoric1 Parliamentary scrutiny of European Union matters in Lithuania, Committee on European Affairs Seimas ofthe Republic of Lithuania

Dezbaterile în Uniunea Europeană referitoare la așa-zisul deficit democratic2, au început încă

din anii ’90, cînd rolul Parlamentelor Naționale în procesul decizional a fost adus la lumina

rampei. Mulți apreciau fenomenul de extindere a Uniunii ca fiind un caz clasic de treptată de-

democratizare, apreciind acest fenomen ca fiind în detrimentul parlamentarismului tradițional.3

Putem aprecia evoluția rolului parlamentelor naționale ca fiind etapizată în 3 perioade principale:

Pe parcursul primei perioade, parlamentele naționale nu aveau prerogtive în procesul

decizional, dar acestea nici nu considerau necesară o atare funcție, întrucît oricum dețineau

control asupra acestui proces. Astfel, odată cu adoptarea Compromisului de la Luxemburg din

1966, Consiliul lua decizii utilizînd unanimitatea voturilor, fiecare guvern avînd posibilitatea de

a acorda veto unei inițiative legislative. De altfel și competența Comunității era mult mai

restrînsă, parlamentele naționale fiind în afara pericolului de pierdere a Suveranității.

Cea de-a doua etapă este marcată de adoptarea Actului Unic European, în 1986, care

introducea modificări care urmau să afecteze parlamentele naționale, fiecare din ele intensificînd

caracterul supranațional al Comunității Europene. Modificările se referă la extinderea

competențelor în domenii care anterior erau rezervate guvernelor naționale, la majorarea

numărului de acte emise la nivel european și adoptara acestora în cadrul Consiliului deja cu

majoritatea calificată și nu în ultimul rînd, alegerea directă a reprezentaților pentru Parlamentul

European, astfel parlamentele naționale erau treptat excluse din tabloul decizional.4

Rolul Parlamentelor Naționale a fost pentru prima dată recunoscut în Tratatul de la

Maastricht prin anexa de la tratat “Declarația cu privire la rolul parlamentelor naționale în

Uniune Europeană”. Declarația menționată recomanda ca interacțiunea între Parlamentul

European și parlamentele naționale să fie intensificată, guvernelor naționale li s-a cerut să

asigure parlamentele lor cu informațiile necesare cu privire la problemele europene și au fost de

asemenea încurajate întâlnirile periodice între membrii parlamentelor naționale.5 Tratatul de la

Amsterdam vine cu o formulare cu un caracter mai imperativ, menționînd în protocolul care se

referă la parlamentele naționale:

2 În anul 1977 pentru prima dată a fost utlizat termenul de “deficit democratic”, care se referee la incapacitatea UE de a reacționa la o nevoie comună a cetățenilor europeni. Deficitul democratic a ieșit la iveală, în 1992 odată cu Tratatul de la Maastricht, cînd electoratul danez a obiectat asupra ratificării tratatului.AStfel, pentru prima dată cetățenii au demonstrate că și opinia lor trebuie luată în considerare la construcția UE. 3 Legitimising EU Policymaking: What Role for National Parliaments? Discussion Papers for Session 1 of the BTTD 2014 jointly organised by the Bertelsmann Stiftung, the European Policy Centre (EPC) and the Centre for European Policy Studies (CEPS)4 The role of National Parliaments in the European Union after the Treaty of Lisbon, Inga Daukšienė, Sigita Matijošaitytė, 20125 European dimension of National Parliaments in the European Union Endre-Sandor Erdõdi, ROMANIAN JOURNAL OF EUROPEAN AFFAIRS, VOL. 6, NO. 4 2006

“Toate documentele de consultare ale Comisiei (cărţi verzi, cărţi albe şi comunicări) se

transmit de îndată parlamentelor naţionale ale statelor membre.

Propunerile legislative ale Comisiei, (…), sunt comunicate la timp pentru ca guvernul

fiecărui stat membru să se poată asigura că parlamentul naţional al ţării sale le primeşte în

forma cuvenită.6”

Tratatul prevedea un termen de 6 săptămîni, din momentul comunicăriii informațiilor pînă la

înscrierea acestora pe ordinea de zi a Consiliului în vederea luării unei decizii. În pofida

formulărilor promițătoare, nu s-a atins rezultatul scontat, deoarece nu erau prezente mecanisme

de control eficiente la îndemîna parlamentelor naționale.

Întrebarea cu privire la cum ar trebui să fie implicate Parlamentele naționale a fost în central

atenției în cadrul reuniunii interguvernamentale de la Laeken din 2001, astfel în Declarația de la

Laeken7 s-a recunoscut că Uniunea necesită să găsească soluții care ar schimba viziunea asupra

legitimității și democrației în cadrul acesteia. Se menționează:

“Nu există nici o îndoială că cetăţenii susţin obiectivele Uniunii, dar ei nu văd întotdeauna

legătura dintre aceste obiective si acţiunile de zi cu zi ale acesteia (…) Mai mult, cetăţenii cred

că deciziile se iau prea des fără implicarea lor şi se pronunţă pentru o abordare mai

democratică”

În urma acestei conferințe au fost create mai multe grupuri de lucru, dintre care Grupul I urma

să abordeze principiul subsidiarității și proporționalități, iar grupul de lucru IV-rolul

Parlamentelor Naționale. În acest context, Grupul de lucru IV a subliniat că problema nu a fost

una de concurență între parlamentele naționale, pe de o parte, și Parlamentul European pe de altă

parte, fiecare are rolul său distinct, dar au un obiectiv comun, cel de a aduce UE mai aproape de

cetățeni și contribuind astfel la creșterea legitimității democratice a Uniuni.8 Rezultatul

Lucrărilor acestui grup de lucru urma să fie materializat în Tratatul Constituțional. În pofida

faptului că acesta a suferit eșec, totuși prevederile de astăzi conținute de Tratatul de la Lisabona

în acestă materie sunt similare, conținînd modificări nesemnificative. În acea perioadă mai mulți

politicieni și-au exprimat atitudinea pozitivă referitor la astfel de prevederi, printre care și Tony

Blair, Prim-Ministrul Marii Britanii la acel moment, iar Ministrul de Externe al aceleași țări

menționa necesitatea de instituire a unui control care ar implica politicienii aleși de cetățeni și nu

judecători ai Curții Europene de Justiție.9 De menționat că în 2006, Comisia sub Conducerea lui 6 TRATATUL DE LA AMSTERDAM DE MODIFICARE A TRATATULUI PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ, A TRATATELOR DE INSTITUIRE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE ŞI A ALTOR ACTE CONEXE, 1997 7 Declarațiaprivind viitorul Uniunii Europene, Textul declarației adoptate la întâlnirea Consiliului European de la Laeken din 15 decembrie 20018 Final report of Working Group IV on the role of national parliaments, Working Group IV - "The role of national parliaments", Brussels 22 October, 20029 National Parliaments and EU law-making: how is the ‘yellow card’ system working?, Vaughne Miller, 2012

J.E. Barosso, a decis să transmită toate propunerele și actele consultative direct parlamentelor

naționale, punînd baza unui viitor dialog interinstituțional.10

III. Rolul Paramentelor Naționale în contextul actual

Pentru Prima dată în Tratatul de la Lisabona Parlamentele Nașionale sunt menționate chiar în

conținutul acestuia și nu într-un protocol sau declarație anexată. Sunt 47 de mențiuni11 în tratat,

iar art. 12 este dedicat în întregime parlamentelor naționale, enumerînd modurile în care ele

contribuie la buna funcționare a Uniunii.12 Din cele expuse în tratat, putem deduce aspecte ce țin

de procesul decizional în care Parlamentele Naționale pot participa. În continaure vor fi analziate

fiecare din ele.

1) Informarea parlamentelor de către instituţiile Uniunii şi primirea de notificări privind

proiectele de acte legislative ale Uniunii în conformitate cu Protocolul privind rolul

parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene.13 Astfel Protoculul Prevede ca Documentele

de Consultare ale Comisiei (carțile verzi, cărțile albe și comunicările) vor fi transmise direct de

către Comsiei parlamentelor naționale la data publicării acestora. Pe lîngă cele enumerate, de

asemena vor fi transmise și programul legislativ anual, precum și orice alt instrument de

programare legislativă sau de strategie politică. De menționat că aceste proiecte sunt transmise în

același timp în care se transmit și Parlamentului European și Consiliului. Totodată Protocolul

prevede acest drept la informare a Parlamentelor naționale și pentru cazul în care inițiativa

legislativa nu parvine de la Comisie, astfel, proiectele de acte legislative care sunt emise de un

grup de state membre, de Curtea de Justiție, Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană

de Investiții, de asemenea se transmit Parlamentelor naționale. Parlamentele naționale pot adresa

Președintelui Parlamentului European, al Comisiei, Consiliui sau celorlalți participanți care au

venit cu inițativa, un aviz motivat privind conformitatea cu principiul subsidiarității.

Termenul de care beneficiază parlamentele naționale de la data la care un proiect de act

legislativ este pus la dispoziție în limbile oficiale ale UE pînă la data la care proiectul este înscris

în ordinea de zi provizorie a Consiliului, constituie 8 săptămîni. După cum putem lesne observa,

în comparație cu prevederile anterioare, chiar și cele conținute de către Tratatul Constituțional,

termenul a fost extins de la cele 6 saptămîni la 8 săptămîni. Totuși există posibilitatea ca în

cazuri de urgență aceste termen să nu fie respectat, Consiliul fiind obligat să motiveze poziția sa.

10 The Role of National Parliaments in European Decision-Making, Theo Jans and Sonia Piedrafita11 National Parliaments in the EU: after Lisboa and beyond subsidiarity The (positive) side-effects and (unintended)achievements of the Treaty provisions, Maria Teresa Paulo12 Tratatul de la Lisabona, (Versiune consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene), CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, Bruxelles, 15 aprilie 200813 Protocl (Nr. 1) privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, Tratatul de la Lisabona

Ordinea de zi și rezultatele ședințelor Consiliului, inclusiv procesele-verbale ale acestora, în

cadrul carora Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte legislative, urmează și ele să fie

transmise direct parlamentelor naționale. În ceea ce priveste aplicarea prevederilor art.48 alin.(7)

din TUE14(clauze pasarelă), orice inițiativã a Consiliului European se transmite parlamentelor

naționale, iar în cazul opoziției oricãruia dintre acestea, care urmează a fi notificatã în termen de

6 luni de la transmiterea ei, decizia respectivã nu se adoptã.15

În afară de informațiile menționate de Protocolul nr. 2 Comisia a stabilit și alte aspecte

practice.16 Astfel, fiecare cameră a fost rugată să menționeze limbile în care actele urmează să fie

transmise și adresa electronică. Din cele expuse, vedem că pentru a asigura o informare eficientă

și rapidă se recurge la tehnologiile informaționale, utilizînd metoda electronică. Mecanismul de

informare este stabilit cu certitudine, de fiecare dată fiind expediată și o scrisoare de transmitere,

odată cu expedierea documentului în ultima versiune din limbile menționate. Din acest moment

începe curgerea termenului de 8 săptămîni. La sfîrșitul fiecărei săptămîni Comisia trimite lista

documentelor care au fost furnizate parlamentelor naționale, asigurăndu-se în așa mod că toate

documentele au fost recepționate.În cazul în care camerele naționale depistează lipsa unor

informații urmează să se adreseze Comisiei pentru o trimitere repetată. În cazul în care

parlamentele naționale nu reacționează în decurs de 3 zile, se prezumă că toate actele au ajuns la

destinație.

2) Respectarea principiului subsidiarităţii în conformitate cu procedurile prevăzute în

Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.17

Locul central ocupat de subsidiaritate, este bine cunoscut încă cu ocazia negocierilor

Tratatului de la Maastricht. Conceptul Subsidiarității urma să fie folosit pentru a-i înfrînge pe cei

care sperau într-o creștere a tendințelor federaliste ale Comunității ca urmare a încheierii TUE.18

Proiectele de acte legislative se motivează în raport cu principiile subsidiarității și

proporționalității. Astfel, după cum am menționat anterior fiecare parlament național sau orice

cameră a unui parlament național poate adresa avize motivate în care să se expună motivele

pentru care consideră că proiectul nu este conform principiul subsidiarității. Fiecare parlament

național dispune de 2 voturi, repartizate în funcție de sistemul parlamentar național. În cazul

14 Prin care a fost introdusă posibilitatea Consiliului European de a decide utilizarea votului cu majoritate calificată în domenii în care tratatele prevăd unanimitatea, precum si trecerea la procedura legislativă obisnuită, care să înlocuiască o procedură legislativă specială de adoptare a actelor legislative în Consiliu15 Tratatul de la Lisabona și influența sa asupra construcției Europene, (http://www.prefecturailfov.ro/Afaceri-Europene/tratatul-lisabona)16 PRACTICAL ARRANGEMENTS FOR THE OPERATION OF THE SUBSIDIARITY CONTROL MECHANISM UNDER PROTOCOL NO 2 OF THE TREATY OF LISBON, European Commission17 Protocol (Nr. 2) privind aplcairea principiilor subsidiarității și proporționalității, Tratatul de la Lisabona.18 Dreptul Uniunii Europene. Comentarii. Jurisprudență și Doctrină, ediția a IV-a, Paul Craig și Grainne de Burca, Hamangiu, 2009

sistemelor parlamentare bicamerale, fiecare cameră va dispune de cîte un vot. Tratatul de la

Lisabona, a prevăzut 2 metode de control, acest sitem fiind denumit “mecanism de alertă

timpurie”

Mecanismul “cartonașului galben” prevede că în cazul în care avizele motivate privind

nerespectarea de către un proiect legislativ a principiului subsidiarității reprezintă cel puțin 1/3

din totalul voturilor atribuite parlamentelor națioanel, proiectul trebuie reexaminat. Atunci cînd

inițiativa se referă la domenii ce țin de libertate, securitate și justiție, acest parg este de ¼.

În urma acestor reexaminări, Comisia, sau alți inițiatori ai proiectului legislativ, pot hotărî fie

să mențină, să modifice sau să retragă proiectul. În toate cazurile, această decizie trebuie

motivată.

În cazul în care, în cursul procedurii legislative ordinare, propunerea legislativă este

contestată prin majoritatea simplă a voturilor atribuite parlamentelor naționale proiectul trebuie

reexaminat. Comisia poate să mențină propunerea, să o modifice sau să o retragă. În cazul în care

Comisia decide să mențină totuși propunerea, se aplică o procedură specială. Comisia va trebui

să prezinte un aviz motivat, în care să explice în ce mod este respectat principiul subsidiarității.

Avizul Comisiei este transmis, împreună cu avizele motivate ale parlamentelor naționale,

Parlamentului European și Consiliului, pentru a putea fi luate în considerare în cadrul procedurii.

Cele două instituții înainte de încheierea primei lecturi examinează compatibilitatea

propunerii cu principiul subsidiarității, în cazul în care cu o majoritate de 55% a membrilor

Consiliului sau cu o majoritatea a voturilor exprimate în Parlamentul European, organul

legislativ consideră că propunerea legislativă nu este compatibilă cu principiul subsidiarității,

aceasta nu va mai fi examinată. Această procedură a fost denumită „procedura cartonașului

portocaliu”, deoarece ea poate constrânge Comisia să retragă propunerea de act legislativ. Astfel,

parlamentele naționale exercită un control ex ante, prin competența de a supune la vot

propunerile legislative transmise de Comisie din perspectiva respectării principiilor

subsidiarității și un control ex-post, prin sesizarea pe care o pot face statele membre în numele

parlamentelor naționale la Curtea Europeană de Justiție, în cazul în care se constată că principiile

subsidiarității și al proporționalității sunt încălcate.

3) Având în vedere rolul parlamentelor naționale în procesul de ratificare și de revizuire a

legislației primare a UE trebuie spus că Tratatul de la Lisabona implică parlamentele naționale în

procedurile de revizuire a tratatelor. Astfel, parlamentele naționale obțin drepturi importante atît

în ratificarea noilor modificări ale tratatelor fondatoare ale UE, cît și la negocierea noilor

dispoziții ale acestora . Articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană distinge două tipuri

de proceduri de revizuire a tratatului ( i ) procedura de revizuire ordinară și ( ii ) procedura de

revizuire simplificată. În conformitate cu prima procedură, reprezentanții parlamentelor

naționale, nu sunt doar informați cu privire la propunerile de modificare dar, de asemenea,

împreună cu șefii de stat sau de guvern ale statelor membre, membrii Parlamentului European și

ai Comisiei participă la Convenția care analizează proiectul de revizuire și adoptă prin consens o

recomandare. În procedura simplificată de revizuire a tratatului, parlamentele naționale au mai

multe drepturi cu caracter obligatoriu . Un drept de veto individual este prevăzut pentru orice

parlament sau cameră la aplicarea procedurii simplificate de revizuire a tratatului.

4) Participă în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, la mecanismele de

evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest spațiu şi prin implicarea în

controlul politic al Europol şi în evaluarea activităţilor Eurojust.

IV.Date Statistice

Deși numărul de avize trimise de către parlamentele naționale în cadrul dialogului politic cu

Comisia Europeană a crescut în ultimii ani, participarea diferă în dependență de țară, iar unele

camere se plîng că informația oferită de Comisie e prea vagă pentru a da o semnificație

exercitării acestui drept.

În primul an al implimentării tratatului de la Lisabona (2010) doar 34 dintr-un total de 386 de

avize trimise la Comisia Europeană au fost, de fapt, avize motivate, doar 8% din ele atestau că

un anumit proiect de act legislativ nu a fost conform principiului subsidiarității. Iar cele 34 de

avize motivate, nu au fost toate pe aceeași propunere, ceea ce înseamnă că, în primul an de

implementare de la Lisabona, nu a fost atins pragul necesar pentru "cartonașul galben”.

Conform ultimului raport prezentat de Comisia Europeană în privința acestui subiect19

numărul total al avizelor primite de la parlamentele naționale în 2012 a crescut la 663 aceasta a

reprezentat o creștere de 7%, comparativ cu anul 2011 (622), o creștere mult mai mică decât în

anii anteriori (55% în 2010, 60% în 2011). Printre cele mai active camere se numără: Asambleea

Republicii Portugheze (avizele trimise de aceasta reprezentînd 30% din numărul total trimis în

anul 2012), Senatul Italiei, Budnesrat-ul Germaniei, Senatul Cehiei, ș.a.

Cele zece cele mai active camere în dialogul politic prezintă mai mult de 80% din numărul

total de avize primite. Șase camera nu au trimis nici un aviz Comisiei și cinci au trimis doar unul.

După cum putem lesne observa, nu toate parlamentele naționale își exercită dreptul în mod egal,

ceea ce reprezintă un dezavantaj al procesului decizional. Ba mai mult, în contextual crizei

economice s-a relevant faptul că eficiența unor parlamente a scăzut efectiv, cum este cazul

Greciei sau Irlandei. În pofida numărului mare de avize, trebuie de menționat faptul că ele se 19 REPORT FROM THE COMMISSION, ANNUAL REPORT 2012 ON RELATIONS BETWEEN THE EUROPEAN COMMISSION AND NATIONAL PARLIAMENTS

referă de asemena la o gamă variată de acte (peste 350). Datorită faptului că diverse parlamente

manifestă interes pentru acte diferite, avizele nu sunt destinate unui și aceluiași act, motiv care

face dificilă cumularea numărului de avize necesare pentru activarea mecanismelor de control.

Astfel, abia în 2012 s-a reușit cumularea numărului necesar de avize pentru procedura

“cartonașului galben”, care pînă în prezent a fost utilizată doar de 2 ori.

Din numărul total de 663, doar 70 avize motivate se refereau la neconformitatea cu principiul

subsidiarității.20Avizele motivate continuă să difere foarte mult în ceea ce privește forma lor și

tipul de argumente invocate de către parlamentele naționale care stau la baza încheierii lor. Cele

70 de avize motivate au acoperit 23 de propuneri ale Comisiei.

După cum bine se cunoaște, parlamentul are nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a-și

expune opinia, această concluzie o putem deduce și din timpul necesar camerelor legislative să

adopte actele sale. Ținănd cont de faptul că membrii UE, au atît parlamente unicamerale cît și

bicamerale, nu pteum ignora faptul că cele cu 2 camere, necesită mai mult timp pentru a fi

efective. În cazul a 7 țări cu Parlamente bicamerale (Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia,

Spania, Marea Britanie) se relevă un grad relativ scăzut al avizelor transmise. Totuși dintre țările

menționate, Spania este cea mai activă și aceasta se datorează faptului că a fost creat un Comitet

Mixt pentru Uniunea Europeană care prezintă opiniile ambelor camere. 21

V.Concluzii

Din cele expuse în studiul dat, putem conclude că rolul parlamentelor naționale a cunoscut o

evoluție remarcantă. Acestă evoluție continuă pînă în prezent, chiar dacă aparent mecanismul

prevazut de Tratatul de la Lisabona este cel mai eficace, observăm, că și în cadrul aplicării

acestuia se remarcă o dezvoltare, parlamentele naționale depistînd ele înseși metode care ar duce

la sporirea gradului de efectivitate.

Mecanismul de alertă timpurie împuternicește nu atăt parlamentele naționale în particular, cît

parlamentele naționale în calitate de colectivitate, deoarece pentru ca acestea să atingă rezultatul

scontat este necesară cumularea unui anumit număr de avize. Acest mecanism promovează

transnaționalizarea lucrărilor parlamentare, contribuind la comunicarea parlamentelor, aceasta

fiind unica posibilitate pentru realizarea în practică a principiului subsidiarității. Ba mai mult,

această transnaționalizare nu are loc doar la nivel de parlamente, în strictă calitate de organe

legislative, dar de asemenea la nivel de funcționari. În concluzie, prin intermediul acestei

proceduri are loc și solidarizarea comunității europene. O altă onsecință este faptul că datorită

volumului mare de lucru, în procesul decizional sunt implicați nu doar membrii parlamentului

20 REPORT FROM THE COMMISSION ANNUAL REPORT 2012 ON SUBSIDIARITY AND PROPORTIONALITY21 Role of National Parliaments in the European Union, House of Lords, European Union Committee, Prof. Dr. Iur Hermann Joseph Blanke, University of Erfurt, Germany, Sptember 2013

dar și alt personal tehnic, astfel, pentru ca mecanismul să fie efectiv în practică, este necesară

implicarea unui număr mare de specialiști, fapt care duce la birocratizarea sistemului. Un aspect

negativ, este totuși acela, că acest nivel de birocratizare și respectiv de eficineță, va depinde de

resursele financiare de care beneficiază fiecare Parlament. În pofida volumului mare de acte care

parvine parlamentelor naționale și care aparent este imposibil de făcut față, asistăm la un process

de găsire a unor soluții prin care unele state prin intermediul organelor special abilitate crează un

sistem de filtrare și anticipare, astfel încît să avizeze proiectele care prezintă pentru ei

importanță.

Rolul parlamentelor în procesul decizional este cel mai des abordat din perspectiva verificării

corespunderii actelor prin prisma principiului subsidiarității, totuși aspectul care are cea mai

mare influență o constituie nu altceva decît instructarea miniștrilor. Astfel, pe parcursul lucrăii

am descris noile mecanisme apărute, dar urmează să nu uităm a menționa, că datorită informării

parlamentelor naționale și a celor 8 săptămîni acordate ca răgaz, parlamentele își pot influența și

instructa reprezentanții din cadrul Consiliului, avînd astfel pîrghii de a direcționa mersul

procedurii decizionale din cadrul UE, mai ales ținînd cont că miniștrii sunt ținuți responsabili în

fața parlamentelor naționale.

În final, putem conchide că în pofida unor lacune care încă urmează a fi soluționate,

parlamentele naționale la etapa actuală se află într-o poziție ce le permite sa ia atitudine în

procesul decizional la nivelul Uniunii, astfel încît să nu fie încălcată Suvernanitatea lor națională.

Referințe: Parliamentary scrutiny of European Union matters in Lithuania, Committee on

European Affairs Seimas of the Republic of Lithuania

Legitimising EU Policymaking: What Role for National Parliaments? Discussion Papers for Session 1 of the BTTD 2014 jointly organised by the Bertelsmann Stiftung, the European Policy Centre (EPC) and the Centre for European Policy Studies (CEPS)

The role of National Parliaments in the European Union after the Treaty of Lisbon, Inga Daukšienė, Sigita Matijošaitytė, 2012

European dimension of National Parliaments in the European Union Endre-Sandor Erdõdi, ROMANIAN JOURNAL OF EUROPEAN AFFAIRS, VOL. 6, NO. 4 2006

Final report of Working Group IV on the role of national parliaments, Working Group IV - "The role of national parliaments", Brussels 22 October, 2002

National Parliaments and EU law-making: how is the ‘yellow card’ system working?, Vaughne Miller, 2012

The Role of National Parliaments in European Decision-Making, Theo Jans and Sonia Piedrafita

National Parliaments in the EU: after Lisboa and beyond subsidiarity The (positive) side-effects and (unintended) achievements of the Treaty provisions, Maria Teresa Paul

Dreptul Uniunii Europene. Comentarii. Jurisprudență și Doctrină, ediția a IV-a, Paul Craig și Grainne de Burca, Hamangiu, 2009

Role of National Parliaments in the European Union, House of Lords, European Union Committee, Prof. Dr. Iur Hermann Joseph Blanke, University of Erfurt, Germany, Sptember 2013