Rolul Dansului in Formarea Competentilor Sociale

7
Rolul dansului în formarea competenţelor sociale şi civice 1. Dansul Dansul este o formă de comunicare nonverbală. O formă de comunicare ce cuprinde semne legate de mişcare, gesturi, mimică şi postură. În dans, expresia este controlată, deliberată şi corespunde caracterului dansatorului. El va încerca să transmită publicului starea sa interioară, cu alte cuvinte, starea de spirit va influenţa mesajul dansului. Fiecare dintre noi se manifestă şi îşi exteriorizează sentimentele şi gândurile în mod diferit, prin acţiuni, atitudini şi gesturi. Prin mişcările sale, individul îşi dezvăluie personalitatea şi influenţele pe care societatea le-a avut asupra sa. Astfel, este posibil ca un grup de dansatori, chiar dacă execută aceeaşi coregrafie, să fie influenţaţi de stările lor sufleteşti, care îşi vor lăsa amprenta asupra dansului. Majoritatea mişcărilor sunt involuntare, dar pe langă unele mişcări ce vor rămâne spontane şi naturale (mişcări expresive), vor exista şi unele însuşite în mod conştient. Acestea din urmă devin gesturi semnificative şi intenţionate (mişcări simbolice). În timpul dansului, se execută mişcările simbolice. Prin ele, dansatorul încearcă să exprime diferite lucruri. Mişcările simbolice necesită multă imaginaţie, de aceea dansatorul trebuie să gândească efectul fiecărei mişcări, astfel încât să poată transmite publicului mesajul pe care îl doreşte. Dansul este compus din mişcare corporală, gesturi şi expresie, însă cel mai important rol îl au gesturile, atunci când se stabileşte coregrafia. Gesturile pot fi de mai multe tipuri. Simbolurile sunt gesturi care înlocuiesc cuvintele şi pot fi considerate limbaj de sine stătător. Gesturile pot fi moi sau energice, pot fi accentuate sau atenuate, pot avea o viteză mai mare sau mai mică, pot fi legate unul de altul sau pot fi disociate. În plus, un element care intervine în transmiterea mesajelor prin dans îl reprezintă vestimentaţia. Aceasta poate ajuta publicul să înţeleagă mai uşor mesajul pe care vrea să-l transmită dansatorul, completând în acest sens informaţia. Coregrafia este o artă colectivă care contribuie la dezvoltarea simţului de măiestrie interpretativă. În cadrul activităţii colectivului, elevul se află în mişcare incontinuă. De aceasta va depinde şi nivelul de dezvoltare ca personalitate.

description

Dansul este o formă de comunicare nonverbală. O formă de comunicare ce cuprinde semne legate de mişcare, gesturi, mimică şi postură. În dans, expresia este controlată, deliberată şi corespunde caracterului dansatorului. El va încerca să transmită publicului starea sa interioară, cu alte cuvinte, starea de spirit va influenţa mesajul dansului. Fiecare dintre noi se manifestă şi îşi exteriorizează sentimentele şi gândurile în mod diferit, prin acţiuni, atitudini şi gesturi. Prin mişcările sale, individul îşi dezvăluie personalitatea şi influenţele pe care societatea le-a avut asupra sa. Astfel, este posibil ca un grup de dansatori, chiar dacă execută aceeaşi coregrafie, să fie influenţaţi de stările lor sufleteşti, care îşi vor lăsa amprenta asupra dansului.

Transcript of Rolul Dansului in Formarea Competentilor Sociale

Rolul dansului n formarea competenelor sociale i civice

1. DansulDansul este o form de comunicare nonverbal. O form de comunicare ce cuprinde semne legate de micare, gesturi, mimic i postur. n dans, expresia este controlat, deliberat i corespunde caracterului dansatorului. El va ncerca s transmit publicului starea sa interioar, cu alte cuvinte, starea de spirit va influena mesajul dansului. Fiecare dintre noi se manifest i i exteriorizeaz sentimentele i gndurile n mod diferit, prin aciuni, atitudini i gesturi. Prin micrile sale, individul i dezvluie personalitatea i influenele pe care societatea le-a avut asupra sa. Astfel, este posibil ca un grup de dansatori, chiar dac execut aceeai coregrafie, s fie influenai de strile lor sufleteti, care i vor lsa amprenta asupra dansului. Majoritatea micrilor sunt involuntare, dar pe lang unele micri ce vor rmne spontane i naturale (micri expresive), vor exista i unele nsuite n mod contient. Acestea din urm devin gesturi semnificative i intenionate (micri simbolice). n timpul dansului, se execut micrile simbolice. Prin ele, dansatorul ncearc s exprime diferite lucruri. Micrile simbolice necesit mult imaginaie, de aceea dansatorul trebuie s gndeasc efectul fiecrei micri, astfel nct s poat transmite publicului mesajul pecare l dorete.Dansul este compus din micare corporal, gesturi i expresie, ns cel mai important rol l au gesturile, atunci cnd se stabilete coregrafia. Gesturile pot fi de mai multe tipuri. Simbolurile sunt gesturi care nlocuiesc cuvintele i pot fi considerate limbaj de sine stttor. Gesturile pot fi moi sau energice, pot fi accentuate sau atenuate, pot avea o vitez mai mare sau mai mic, pot fi legate unul de altul sau pot fi disociate. n plus, un element care intervine n transmiterea mesajelor prin dans l reprezint vestimentaia. Aceasta poate ajuta publicul s neleag mai uor mesajul pe care vrea s-l transmit dansatorul, completnd n acest sens informaia. Coregrafia este o art colectiv care contribuie la dezvoltarea simului de miestrie interpretativ. n cadrul activitii colectivului, elevul se afl n micare incontinu. De aceasta va depinde i nivelul de dezvoltare ca personalitate.n legtur cu aceasta un rol important i revine repertoriului, rolul lui emoional, nsemntatea repertoriului n dezvoltarea personalitii, educaia publicului. 2. Competene sociale si civice Acest set acoper competene personale, interpersonale si interculturale, precum i toate formele de comportament, care ofer individului posibilitatea de a participa in mod constructiv i eficient la viaa social i in cmpul muncii, in mod special, posibilitatea de a rezolva conflicte, dac este necesar, in societaile din ce in ce mai diversificate. Competentele civice inzestreaz individul pentru a participa in mod activ la viaa civil, bazat pe cunoasterea conceptelor i structurilor sociale si politice, i pe angajarea la o participare democratic si activ.Cunostine, deprinderi si atitudini esentiale care au legtura cu aceasta competena:2.1: Competenele sociale au legtura cu bunstarea social si personal care presupune nelegerea cu privire la cum pot indivizii sa-i asigure sntatea mintal si fizic optim, incluznd resurse pentru sine, pentru propria familie si pentru mediul social, precum i cunostine despre cum poate s contribuie la toate acestea un stil de via sntos. Pentru o participare social i interpersonal plin de succes, este esenial s se neleag codurile de conduit si maniere general acceptate in diferite societai i medii . La fel de important este i contientizarea conceptelor de baz cu privire la indivizi, grupuri, organizaii de munc, egalitate de gen i nediscriminare, societate i cultura. Eseniale sunt i nelegerea dimensiunilor socio-economice si multiculturale ale societailor europene si felul cum interactioneaza identitatea cultural naional cu cea european. Partea cea mai nsemnat a acestei competene include capacitatea de a comunica in mod constructiv in diferite medii, de a arata tolerana, de a exprima i nelege diferite puncte de vedere, de a negocia cu abilitate pentru a produce ncredere i de a empatiza. Indivizii trebuie sa fie capabili sa gestioneze situaiile de stres i frustrare, s le exprime intr-un mod constructiv i, de asemenea, trebuie s disting ntre sferele personale si profesionale. Aceasta competena se bazeaz pe o atitudine de colaborare, asertivitate si integritate. Indivizii trebuie s -i manifeste interesul pentru dezvoltri socio-economice si comunicare interpersonal i trebuie s aprecieze diversitatea si respectul pentru alii, sa fie pregtii att pentru a depai prejudiciile dar i pentru compromis. 2.2: Competenele civice se bazeaz pe cunoasterea conceptelor de democraie, justiie, egalitate, cetaenie, drepturi civile, referitor la modul cum sunt ele exprimate in Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene i in declaraii internationale i la modul cum sunt ele aplicate de catre diferite instituii la nivel local, regional, national in Europa i la nivele internationale. Aceasta include cunostine despre evenimente contemporane, cum ar fi principalele evenimente i orientari in istoria naional, european i a lumii. In plus, ar trebui s fie dezvoltat o contientizare a scopurilor, valorilor, politicilor de dezvoltare social i economic. 3. Formarea competenelor sociale i civice la lecii de dansCare va fi rolul dansului n formarea competenelor sociale i civice al elevului?Rolul educaiei artistice n formarea competenelor tinerilor pentru viaa n secolul 21 a fost recunoscut pe larg i la nivel european. Comisia European a propus o Agend European pentru Cultura, care a fost aprobat de Consiliul Uniunii Europene in 2007. Aceast Agend este contient de valoarea educaiei artistice n dezvoltarea creativitii. Mai mult de att, cadrul strategic al EU pentru cooperare in educaie i perfecionare n urmtoarea decad accentueaz clar importana competenelor cheie transversale, incluznd contientizarea cultural i creativitatea. Copilria este etapa fundamental a dezvoltrii calitilor personale, formarea personalitii. Unul dintre cei mai fundamentali principii n crearea repertoriului coregrafic este Chipul.Formarea chipului artistic i coregrafic este una din formele de reflectare poetic a adevrului istoric sau contemporan avnd obiective de educaie i cunoaterea a lumii i al omului care-l nconjoar venic dezvoltnd plasticitatea corpului omenesc prin diferite procedee coregrafice.Semnificaia deosebit n educaia artistic a elevului este selectarea repertoriului. Rolul repertoriului coregrafic este de a contribui pozitiv la dezvoltarea att fizic ct i psihologic a copilului, la formarea competenelor sociale i civice.Prin repertoriul ansamblului va descoperi trsturile spirituale a poporului su. Crearea repertoriului cu folosirea exemplelor despre idealul clasic al poporului, cultiv simul patriotic, orizontul elevului i atitudinile lui faa de subiectele folclorice.Bazndu-se pe planurile de invtmnt ale educaiei artistice si culturale se poate de definit cteva scopuri (competene) ale educaiei artistice.

Abilitile artistice, cunotinele i nelegerea sunt n general abilitile care formeaz baza limbajului artistic. Dezvoltarea deprinderilor artistice tinde s include invarea diverselor stiluri i genuri artistice. nelegerea artistic tinde s se centreze pe conceptele artistice, cum ar fi nelegerea caracteristicilor diverselor mijloace de exprimare artistic sau relaia dintre artist, mediul su cultural i fizic i operele sale.

Aprecierea critic (judecata estetic) se refer n special la creterea contientizrii de ctre elevi a trsturilor eseniale ale operei sau a performanei, precum i la dezvoltarea capacitii acestora de a judeca critic, n evaluarea propriei lor opera sau a altora.Al treilea scop este nelegerea unei mosteniri culturale. In unele cazuri acest scop este legat de crearea unei identiti culturale; nvarea formelor culturale caut s dezvolte intr-un elev autonelegerea faptului c este cetean al unei ri sau membru al unui grup. nelegerea motenirii culturale este promovat prin contactul cu operele de art, precum i prin nvarea caracteristicilor operelor de art produse in perioade istorice diferite i a operelor unor anumii artiti.nelegerea diversitii culturale este un alt scop comun celor mai multe planuri de nvmnt artistice si culturale. Promovarea diversitii culturale prin arte caut de asemenea s duc la o contientizarea ridicat a motenirii culturale i a genurilor moderne specifice diverselor ri i grupuri culturale.

Dezvoltarea exprimrii individuale i a creativitii reprezint alte dou scopuri larg rspindite. Dezvoltarea exprimrii individuale a copiilor prin mijloace artistice este strns legat de bunstarea lor emotional. Acest tip de scop e conectat la toate formele de art. Dezvoltarea creativitii poate fi definite ca o dezvoltare a capacitii individului de a participa la activitatea imaginativ, al crei produs va fi marcat de originalitate i valoare. Toate acestea scopuri pot fi grupate in dou mari categorii: scopuri generale i scopuri specifice. Scopul general e dezvoltarea abilitilor sociale i abilitilor de comunicare. Printre scopurile specifice se numr abilitatea n interpretarea sau prezentarea unei lucrri, dezvoltarea unui interes permanent fa de arte, cu alte cuvinte incurajarea elevilor de a participa la activiti artistice extracurriculare i pstrarea acelui interes de-a lungul intregii lor vieii, i n special identificarea potenialului/ talentelor artistice. Pe lng scopurile de nvare, care sunt identificate ca pri ale curriculum-ului artistic i cultural, exist i obiective de nvare n curriculum-ul general, ce pot fi legate de educaia artistic i cultural. Pe de o parte, cteva planuri de nvmnt se refer la scopul specific de a ncuraja legturile cros-curriculare dintre disciplinele artistice i alte materii. Pe de alt parte, dei fr a meniona n mod necesar legturile cross-curriculare, ntr-un numr de ri exist elemente ale curriculum-ului general, care sunt relaionate cu creativitatea, precum i cu educaia artistic i cultural. Asemenea elemente ale curriculum-ului general includ referiri la creativitate, motenire cultural, diversitate cultural, dezvoltarea exprimrii individuale i a identitii, varietatea experienelor artistice i a mijloacelor de expresie, abilitile sociale, lucrul n grup i interesul n participarea la activiti culturale. n Frana, conform Loi dorientation et de programme pour lavenir de lcole (Legea ndrumrii i a planificrii viitorului colarizrii) (aprilie 2005), nvmntul obligatoriu trebuie s garanteze fiecrui elev mijloacele necesare pentru a achiziiona o baz comun, care s cuprind un set de cunotine i deprinderi. Aceast baz e alctuit din 7 componente, ultimele dou fiind legate de asigurarea achiziionrii disciplinelor artistice: deprinderi sociale i civice i independen i iniiativ. n Spania, Slovenia, Regatul Unit (Anglia) i Norvegia planurile de nvmnt stabilesc o legtur ntre dezvoltarea creativitii i inovaiei la elevi- pe de o parte i importana ncurajrii spiritului antreprenorial pe de alt parte. n Regatul Unit (Scoia), aceast ncurajare e dat de scopul promovrii lucrului n grup i a cooperrii prin mijloacele artei. La nivel mai general, ncurajarea creativitii printre tineri e una dintre prioritile naionale din domeniul educaiei n Scoia. Documentul n discuie Creativitatea n educaie (Grupul de Consiliere pentru Creativitatea n Educaie 2001) a devenit un document de baz pe aceast tem. Unul dintre punctele cheie aprute este acela c ar trebui privit creativitatea ca un aspect al mediului de educare i nvare al copilului ca un tot i aceasta nu ar trebui s fie limitat la artele interpretative. A existat o luare n considerare mai profund a creativitii n colile scoiene n raportul Creativitatea conteaz (nvare i predare Scoia 2004). n apte ri scopurile generale ale planurilor de nvmnt joac un rol important n dezvoltarea capabilitilor, deprinderilor, intereselor i aptitudinilor personale ale elevilor. n Germania, Cipru, Austria i Slovacia, acele scopuri sunt exprimate n termeni generali, n vreme ce n Polonia i Portugalia se face referin la ele n legtur cu factorii culturali, n conexiune cu creativitatea. n Olanda, se refer la acei factori att n termeni generali, ct i specifici.

Ca profesor de dans clasic i conductor de cerc de dans modern a vrea s menionez urmtoarele obiective in formarea competenelor sociale i civice la copii de vrsta colar, care practic dansuri moderne, sportive i clasice att n cadrul leciilor, ct i n cadrul activitilor extracolare. Efectul pozitiv al dansului deasupra dezvoltrii fizice a elevilor este deja cunoscut, ca i dezvoltarea plasticitii corpilui, auzului muzical. Dar dansul influeneaz nu numai asupra strii fizice a elevului, ci i asupra starii lui spirituale, formeaz caracterul, l educ.

Bibliografia

1. Bazatin I. Rodnic neissekaemi (Problem formirovania repertuara samodeiatelinogo horeograficeskogo kollektiva i dalineiwego razvitia tanzevalinoi kulituri) 1987.2. Curbet V. Promotorii ai artei populare, Chiinu, 1979.3. Slonovschi V. Dans sau costum pentru dans ?, Cultura, 1969, Nr 264. Vaganova A . Die grundladen des klassischen tanzes, Berlin, 20025. Victoria Acciu Educaia coregrafic ,clasele I- IV, 20106. Nathalie Baidak (coordonare); Anna Horvath - Educaia artistic si cultural in coala european Eurydice 2009