Rolul cationilor si anionilor in organismul uman

I .Rolul cationilor in organismul uman

1.1ARGINTUL: Rolul argintului in organismul uman ar putea fi descris ca un sistem imunitar secundar. Din rezultatele obtinute de dr. Hery Margaff se poate confirma ca argintul are capacitatea extraordinara de a distruge in 6 minute peste 650 de categorii de microorganisme patogene, virusuri, bacterii, paraziti si fungi. S-a demonstrat ca argintul este si imuno-modulator, adica poate ajuta la cresterea imunoglobinei din clasa A, M, G ca si a limfocitelor T. Argintul este folosit si in chirurgie, la efectuarea metodei Heingenheim (unirea vaselor cerebrale sau inchiderea defectelor de pe suprafata craniului uman). Argintul a fost de asemenea folosit la filtrele mastilor celor care se ocupau cu dezinfectarea in timpul epidemiei de gripa aviara.Conform mai multor studii efectuate de cercetatorii americani, deficitul de argint poate duce la scaderea imunitatii si este unul dintre principalii factori de crestere a afectiunilor maligne din ultimele decenii. Organele noastre contin argint, cea mai mare cantitate gasindu-se in tesutul creierului mare, in nucleele celulelor nervoase, glandele sistemului endocrin, oase si partea exterioara a ochiului. Cel mai eficace aport de argint se face sub forma lui coloidala care se absoarbe in sange extrem de repede, inca din cavitatea bucala. S-a stabilit ca 0,088 de miligrame de argint reprezinta cantitatea medie zilnica necesara organismului uman.

1.2PLUMBUL: Efectele toxice ale plumbului sunt cunoscute de peste 2000 de ani, reprezentand probabil cea mai veche boala ocupationala din lume. In civilizatiile antice era utilizat la manufactura ustensilelor de bucatarie, de gospodarie, sau a obiectelor decorative. A fost lansata ipoteza conform careia concentratia mare de plumb din vestitele vinuri romane ar fi contribuit chiar la caderea Imperiului Roman . Sursele de plumb sunt extrem de numeroase, de la apa provenita din zone in care stratul geologic are continut mare de plumb, la vopseluri utilizate in trecut la zugraveli interioare si exterioare, sau la gazele rezultate prin utilizarea carburantilor cu continut de plumb, sau din industrie. Spre deosebire de alte metale, plumbul nu are nici un rol fiziologic in organism si nu exista un nivel minim, care sa fie considerat netoxic . Formele anorganice, absorbite dupa ingestie sau inhalare, afecteaza sistemul nervos, hematopoeza, aparatele renal, gastro-intestinal, cardio-vascular si reproductiv, in timp ce sarurile organice sunt absorbite de la nivel cutanat si afecteaza in principal sistemul nervos.

1.3.MERCURUL :era cunoscut de chinezi si indienii antici, fiind gasit si in mormintele egiptene(1500 i.Hr).In China, India si Tibet ,mercurul era utilizat pentru a prelungi durata de viata,pentru a vindeca fracturi si a mentine starea de sanatate ,in mod paradoxal fata de ceea ce se cunoaste astazi despre proprietatile acestui element .Se spune ca primul imparat al Chinei Qin Shi Huang Di este ingropat intr-un mormant ce contine ‘rauri curgatoare’ de mercur, ce reprezinta miniaturi ale raurilor Chinei .Primul Imparat a suferit de dementa si afectiuni ale ficatului,astazi eplicate prin otravirea cu pilule ce contineau Hg.

Grecii antici utilizau mercurul in unguente ,iar egiptenii si romanii il foloseau in cosmetice .Incepand cu anii 500 i.Hr ,mercurul era utilizat la confectionarea unor amalgame cu alte metale.A fost intrebuintat pe scara larga in diferite formule de catre alchimisti.

II.Rolul anionilor in organismul uman

2.1 CLORUL:  Principalul rol al clorului este acela de a forma acidul clorhidric din

stomac. În lipsa clorului, digestia se desfăşoară cu mare dificultate.  Activitatea acestui element în procesul de digestie, începe încă din cavitatea bucală, intrând în compoziţia salivei, unde stimulează secreţia enzimei ptialina, care participă la degradarea amidonului.  În cantităţi optime, clorul stimulează funcţia antitoxică a ficatului, reduce glicemia şi nivelul acidului uric din sânge, echilibrează balanţa acido-bazică, participă la formarea şi consolidarea ţesuturilor care alcătuiesc oasele, dinţii şi tendoanele şi prezintă o acţiune dezinfectantă.

2.2 IODUL : Scopul principal al utilizării iodului în domeniul medical este exploatarea proprietății saleantiseptice. Este un agent bactericid, sporicid, protoacid, cisticid și virucid. Deoarece este foarte puțin solubil în apă, soluțiile sunt preparate sub forma tincturilor în etanol. Iodoformul, iodoclorhidroxichinolina, iodoforul, iodurile de sodiu și potasiu de asemenea exercită efecte bactericide prin eliberarea iodului. Soluția Lugol (5% iod și 10% iodură de potasiu) este utilizată în tratamentul împotriva hipertiroidismului și pentru profilaxia absorbțiilor radiațiilor iodice după accidente nucleare. Medicamentul antiaritmic amiodaron eliberează iod și poate cauza tirotoxicoză după o folosire îndelungată.

Iodul este o substanță corozivă datorită proprietăților sale oxidante. Când este înghițit, iodul nu este absorbit, dar poate cauza gastroenterite severe. În organism, iodul este transformat rapid în iodură, în mod pasiv, de către amidon și stocat în glanda tiroidă.

Simbolul pentru substanţe iritante

Vaporii de iod cauzează iritații pulmonare severe, care pot conduce la edem pulmonar. Concentrația admisibilă maximă de iod în organism este de 1mg/m3, elementul în sine fiind periculos pentru organism, o doză de 2 grame reprezentând o cantitate toxică. Pe de altă parte, iodurile sunt relativ inofensive, cu toate că ele pot produce reacții adverse dacă sunt prezente în exces. Măsurile de urgență în caz de otrăvire cu iod constau în menținerea căilor respiratorii deschise și intubarea endotraheală dacă edemul pulmonar devine progresiv. Pierderea fluidelor din cauza gastroenteritei se compensează cu soluții cristaloide intravenoase. Decontaminarea de urgență a persoanelor care au suferit otrăviri cu iod se face prin îndepărtarea acestora din mediul unde au fost expuse substanței și luarea unor măsuri specifice. Confirmarea existenței unor răni de natură corozivă la nivel gastric, cauzate de ingerarea iodului, trebuie confirmată cu ajutorul unui consult endoscopic efectuat de către un gastroenterolog.

Contactul iodului cu pielea și membranele mucoase cauzează arsuri severe. Antidotul pentru acestea este tiosulfatul de sodiu, nerecomandat pentru intervențiile intravenoase datorită convertirii rapide a iodului în iodură. Hainele victimei se îndepărtează și pielea este spălată sub jet deapă. Dacă ochii au intrat în contact cu iod se aplică apă caldă sau soluție salină cel puțin 15 minute.

Dacă iodul a fost ingerat, efectele adverse sunt voma, diareea, edem glotic, inflamații faringiale, hematemeză (vomitarea sângelui).Pentru eliminarea iodului nu se induce voma, datorită efectelor corozive ale iodului. Se recomandă consumul unor alimente bogate în amidon(cartofi, produse pe bază de făină sau lapte) pentru a calma iritația gastrointestinală. Tratamentul la spital constă în lavaj gastric, folosind lapte sau soluție apoasă de tiosulftat de sodiu. Eficacitatea cărbunelui activ este necunoscută în acest caz.

Emisiile de iod radioactiv provenite de la catastrofe nucleare afectează tiroida, administrarea de iodură de potasiu prevenind absorbția acestuia la nivelul glandei. Pentru un efect complet este recomandată administrarea iodurii de potasiu înaintea expunerii cu cel puțin 12 ore pentru un efect complet, însă are o eficiență ridicată și dacă este administrată la scurt timp după expunere.