UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR MASTER

BPF

Riscul de creditare

Libra Bank S.A.

Profesor coordonator,

Prof. Dr. Cocriș V. Student,

Patraș Maria - Elisabeta

Iași, 2015

Cuprins

Introducere..............................................................................................................3

1. Conceptul de risc de creditare în activitatea bancară........................................4

2. Obiectivele și politicile Libra Internet Bank S.A. referitoare la administrarea riscului de credit......................................................................................................6

2.1. Expunerea la riscul de credit și la riscul de diminuare a valorii....................9

2.2. Tehnici de diminuare a riscului de credit....................................................13

Concluzii.................................................................................................................15

Bibliografie............................................................................................................16

2

Introducere

Riscul, componentă inerentă a activității economice și în special a mediului bancar,

constituie o preocupare permanentă pentru agenții ce activează pe această piață. Gestionarea

riscurilor reprezintă funcția cheie a băncilor contemporane deoarece manifestarea acestora

determină instabilitate în sistemul bancar și falimente, chiar și în țările care dispun de un sistem

de supraveghere foarte bine dezvoltat.

Un risc mai ridicat implică și atragerea unui profit mai ridicat, prin urmare managerii

instituțiilor de credit sunt conștienți de acest lucru și ca urmare a unei expuneri permanente la

risc, aceștia implementează strategii de gestionare a riscului rezultat în urma creditării, în condiții

de prudență maximă, urmărind anumiți pași:

a. Identificarea și evaluarea riscului;

b. Analiza și elaborarea tacticii bancare;

c. Finanțarea riscului;

d. Controlul riscului.

Riscul de creditare este cea mai periculoasă categorie de riscuri bancare. Acesta exprimă

posibilitatea neîncasării la scadență de către bancă a fluxului de venituri anticipate sau chiar a

simplei întârzieri la plată ca urmare a unor modificări la nivelul solvabilității debitorului.

Limitarea riscurilor are un dublu caracter: normativ și autonormativ (norme interne și

norme ale autorităților bancare).

Calitatea mediului economic și evoluția parametrilor proprii ai fiecărei bănci determină

fixarea unei limite specifice, a angajamentului său în operații riscante. Prin intermediul unor

norme externe se reglementează implicit, și permisivitatea celor interne cu privire la limitarea

expunerii la risc a băncilor și a întreg sistemului bancar.

Am ales spre exemplificare în această lucrare, instituția Libra Bank pentru a evidenția

riscul de creditare pe care aceasta și-l asumă.

Așadar vom evalua obiectivele și politicile Libra Internet Bank S.A. referitoare la

administrarea riscului de credit și tehnicile folosite de aceasta pentru a veni în întâmpinarea și

diminuarea riscului de credit

3

1. Conceptul de risc de creditare în activitatea bancară

Conceptul de risc a apărut încă din vremea economiștilor clasici. Posibilitatea de

manifestarea a acestuia în orice domeniu a determinat sporirea atenției tuturor subiecților și

luarea de măsuri pentru identificarea și prevenirea riscului.

Înainte de abordarea propriu-zisă a noțiunii de risc de creditare, se consideră necesară

definirea riscului, riscului economic și riscului bancar.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, noțiunea de risc poate fi definită ca un

pericol, un inconvenient posibil sau probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecințe

nedorite.

În accepțiunea lui Niță Dobrotă, riscul economic este definit ca fiind un “eveniment sau

proces nesigur și probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere intr-o activitate, operațiune sau

acțiune economică.”

Riscul bancar se referă la probabilitatea ca un eveniment cu consecințe nefavorabile să se

producă asupra activității bancare.

Prin risc în activitatea de creditare se înțelege posibilitatea manifestării într-un viitor a

unor evenimente cu efecte negative în activitatea clienților prin prisma recuperării creditelor,

încasării dobânzilor ș.a.m.d. De asemenea, riscul de creditare mai poate fi definit, pe lângă

probabilitatea neîncasării la scadență de către bancă a unor fluxuri de venituri cuvenite, și prin

simpla întârziere a sumelor datorate de clienți din cauza unor modificări neanticipate ce au

survenit în nivelul solvabilității debitorului.

În literatura de specialitate identificăm mai multe denumiri ale riscului de creditare, și

anume: risc de parteneriat, risc de nerambursare, risc de insolvabilitate a debitorului, risc de

deteriorare a calității activelor.

Milton Friedman vorbește în lucrarea sa “Free to choose. A personal statement” despre

esența aplicațiilor din lucrarea lui Adam Smith, “Avuția națiunilor” cum că ar fi amăgitor de

simplă: “Dacă un schimb dintre două părți este liber consimțit, el nu va avea loc decât dacă

parțile vor beneficia de pe urma lui. Cele mai multe erori economice provin din ignorarea acestei

înțelepciuni simple, din tendința, de a-l considera asemenea unei porții de placintă, pe care una

4

din părți nu o poate câștiga decât în detrimentul celeilalte.” Această afirmație vine să întărească

noțiunea de risc prin apelul la motivația psihologică a debitorului și lipsa încrederii reciproce

dintre părți, fapt ce determină pierderi din cauza nerespectării contractului. Astfel, cauza care

face debitorul să-și încalce promisiunea făcuta inițial la închierea acordului de credit reprezintă o

preocupare pentru creditor, care va încerca prin toate posibilitățile să se asigure împotriva acestui

risc.

Pe fondul diversificării și dezvoltării sistemului bancar, se impune ca principală

preocupare gestionarea corectă a riscului de creditare. Reprezentând cea mai periculoasă

categorie de risc bancar, este necesară identificarea și luarea de măsuri pentru prevenirea

manifestării acestuia, tocmai pentru a putea profita de avantajele procesului de creditare deoarece

raportul dintre volumul creditelor acordate și totalul bilanțier reprezintă activitatea principală a

unei bănci. Prin urmare, atragerea de depozite și acordarea de credite sunt funcții fundamentale

ale băncilor.

Riscul de credit este alcătuit din două componente principale, și anume:

Riscul de intrare în incapacitate de plată a contrapartidei (faliment) – riscul ca

debitorul să nu dorească sau să nu aibă posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile

contractuale;

Riscul de majorare a spread-ului – riscul ca valoarea de piață a instrumentului de

credit să se reducă ca urmare a modificărilor apărute în bonitatea debitorului.

Pentru a veni în întâmpinarea riscului de credit, este obligatoriu ca fiecare instituție de

credit să implementeze proceduri proprii, în cadrul măsurilor generale, acestea fiind stabilite de

autoritatea centrală, și anume Banca Națională a României. Astfel, pentru acoperirea riscului de

credit în cadrul cerințelor de capital, instituțiile de credit, în cazul nostru băncile, vor utiliza

pentru a determina valoarea ponderată a riscului expunerilor două abordări principale cu condiția

ca acestea să fie aprobate de BNR și anume, abordarea standard sau abordarea pe bază de modele

interne de rating.

Abordarea standard a calității unui credit presupune folosirea expunerilor pentru calculul

cerinței de capital în cadrul calculelor de determinare a valorii ponderate la risc, astfel riscul de

credit va putea fi acoperit. Spre deosebire de aceasta, abordarea pe bază de modele interne de

rating presupune ca fiecare instituție de credit să pună la punct o metodologie proprie de rating a

5

expunerilor la riscul de credit, care bineînțeles, să fie recunoscută de Banca Națională a

României.

2. Obiectivele și politicile Libra Internet Bank S.A. referitoare la administrarea riscului de credit

În cadrul instituției analizate, Libra Internet Bank S.A., gestionarea riscului de credit are

loc prin intermediul urmatorului sistem de reglementări interne:

Profilul și strategia de risc

Norme privind administrarea riscurilor semnificative;

Procedura de administrare a riscurilor semnificative;

Procedura pentru managementul riscului de credit pe contrapartida bancară sau

asimilată;

Procedura privind managementul situațiilor neprevăzute;

Procedura de lucru privind identificarea și monitorizarea activelor problemă;

Alte Manuale, Norme și Proceduri care privesc reglementarea activității de

creditare.

În administrarea riscului de credit, sunt implicate la fiecare nivel anumite structuri

prezentate în următorul tabel:

Tabel 2.1: Structuri implicate în administrarea riscului de credit la Libra Bank

1. Analiza, aprobarea și administrarea expunerilor generatoare de risc (contrapartida comercială)

2. Analiza, aprobarea și administrarea expunerilor generatoare de risc (contrapartida bancară)

3. Analiza și administrarea riscului de credit la nivelul portofoliului

Directori Sucursale

Divizia Analiză Credite

Divizia Administrare Credite

Divizia Colectare Debite

Divizia Juridică

Subcomitetetele și comitetul de

Divizia Trezorerie

Divizia Operațiuni

Divizia Administrarea Riscurilor

ALCO1

Comitetul de Administrare a

Riscurilor

Consiliul de Administrație

Divizia Administrarea Riscurilor

Comitetul de Administrare a

Riscurilor

Consiliul de Administrație

1 Comitetul pentru Administrarea Activelor si Pasivelor si pentru Managementul Lichiditatii

6

credite la nivelul Centralei

Consiliul de Administrație

Sursa: http://www.librabank.ro/documente/Raport_cerinte_publicare_LIBRA_INTERNET_BANK_SA_2013.pdf, accesat în martie 2015.

În ceea ce privește evaluarea riscului, aceasta se realizează la momentul preasumării

expunerilor ce pot genera acest risc, astfel încât departamentele responsabile realizează o analiză

detaliată asupra contrapartidei; această analiză ia în considerare tipul facilității de credit

solicitate, bonitatea companiei solicitante, capacitatea de rambursare a companiei, inclusiv

modul în care aceasta este expusă riscului valutar în urma contractării de împrumuturi în valută,

istoricul companiei, zona geografică, industria și calitatea pieței în care activează aceasta,

experiența, renumele și managementul firmei și nu în ultimul rând, gradul de acoperire cu

garanții, tipul și lichiditatea acestora, precum și istoricul la nivel de bancă cu privire la

recuperarea garanției.

În funcție de acești factori, după realizarea analizei, va urma aprobarea/respingerea

facilității de către structurile competente.

Monitorizarea riscului de credit are loc frecvent prin rapoarte specifice, astfel Divizia

Administrarea Riscurilor identifică sursele de materializare a riscului de credit ce se pot

manifesta la nivelul portofoliului băncii cu ajutorul unor indicatori de risc de credit și a unui

sistem de limite care contribuie la identificarea concentrărilor de risc de credit asupra zonelor

geografice, tipuri de clienți/produse sau diverse valute.

Limitarea și diminuarea riscului de concentrare are loc prin următoarele acțiuni:

7

Figura nr. 2.1: Măsuri de limitare/diminuare a riscului de concentrare aferent riscului de credit

Pentru a acoperi riscul de credit, banca înregistrează lunar provizioane pentru riscul de

credit. În același timp, banca limitează și urmărește diminuarea riscului de concentrare prin

monitorizarea și limitarea expunerii pe: categorii de clienți, expuneri maxime pe un singur

debitor și pe grupuri de debitori, arii geografice, sectoare economice, produse bancare specifice.

Riscul aferent creditelor acordate clienților non bancari, este limitat prin garanțiile constituite și

prin măsurile de control.

La momentul efectuării analizei, Libra Bank nu înregistrează expuneri mari asupra

persoanelor sau grupurilor de persoane aflate în relații speciale cu banca.

În ceea ce privește determinarea cerințelor de capital aferente riscului de credit, Libra

Internet Bank SA utilizează abordarea strandard. Conform regulamentului BNR-CNVM nr.

14/19/2006 care face referire la tratamentul riscului de credit prin abordarea standard, se va

vedea în tabelul nr. 2.2. procentul de 8% din valoarea ponderată la risc a expunerilor pentru

fiecare clasă de expunere prevăzută în articolul 4 din regulamentul menționat anterior:

Tabel nr. 2.2: Valoarea ponderată la risc a expunerilor la Libra Bank

Clasa de Expunere

Clasa de expunere

8% din valoarea

ponderată la risc a

8

Monitorizarea si limitarea expunerii pe categoriile de

clienti definite prin strategia bancii

Monitorizarea si limitarea expunerii maxime pe un singur

debitor / grup de debitori

Monitorizarea si limitarea expunerii pe arii geografice

Monitorizarea si limitarea expunerii pe sectoare economice /

industrii

Monitorizarea si limitarea expunerii pe produse bancare

specifice

Monitorizarea si limitarea expunerii pe

valute

Diversificarea riscului

expunerilor

a) creant sau creante potentiale fața de administratiile centrale sau bancile centrale

0.51%

b) creante sau creante potentiale fata de administratiile regionale sau autoritatile locale;

0.00%

c) creante sau creante potentiale fata de organismele administrative si entitatile fara scop lucrativ

0.62%

d) creante sau creante potentiale fata de banci multilaterale de dezvoltare 0.00% e) creante sau creante potentiale fata de organizatii internationale; 0.00% f) creante sau creante potentiale fata de institutii 2.68% g) creante sau creante potentiale fata de societati; 73.49% h) creante sau creante potentiale de tip retail; 18.69% i) creante sau creante potentiale garantate cu proprietati imobiliare; 0.00% j) elemente restante; 0.87% k) elemente ce apartin categoriilor reglementate ca avand risc ridicat; 0.00% l) expuneri sub forma obligatiunilor garantate Lei 0.00% m) pozitii din securitizare 0.00% n) creante pe termen scurt fata de institutii si societati 0.00% o) creante sub forma titlurilor de participare detinute in organismele de plasament colectiv;

0.00%

p) alte elemente 3.15% TOTAL 100.00%

2.1. Expunerea la riscul de credit și la riscul de diminuare a valorii la Libra Bank

Expunerea reprezintă suma expusă riscului de credit (nerambursarea) și este alcătuită din

soldul creditelor curente și restante, dobânzile curente și restante și comisioanele neamortizate.

Elementele restante se referă la expuneri bilanțiere care înregistrează o întârziere mai

mare de 1 zi. Elemntele depreciate sunt expuneri cu anumite caracteristici definite de Bancă

(serviciul datoriei > 90 zile; aparțin unor debitori aflați în faliment sau în insolvență) și reprezintă

dovezi obiective a deprecierii unui credit.

Expunerea netă semnifică expunerea după deducerea ajustărilor de valoare și înainte de

aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului. Ajustările de valoare fac referire la provizioane de

risc de credit.

La Libra Bank, ajustările prudențiale de valoare pentru creditele acordate se determină

ținând cont de Regulamentul BNR nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor,

dar și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare. Astfel creditele sunt clasificate

în funcție de:

serviciul datoriei – numarul zilelelor restante;

9

performanța financiară – reprezentată printr-un sistem intern de indicatori ce

exprimă bonitatea clientului;

inițierea procedurilor judiciare.

Categoriile de clasificare sunt: standard, în observație, substandard, îndoielnic, pierdere.

Fiecărei categorii îi este atribuit un coeficient de provizionare (0; 0.05; 0.2; 0.5; 1). Acesta se

aplică sumei creditului și dobânzilor aferente ajustate cu valoarea garanțiilor considerate

eligibile.

Ajustările pentru depreciere alocate activelor financiare (provizioane aferente riscului de

credit) se determină prin analiza deprecierii activelor financiare în două etape: într-o primă etapă

se evaluează dacă există dovezi obiective de depreciere pentru un activ financiar sau un grup de

active financiare. Această evaluare are loc cel putin la fiecare dată de raportare financiară. În

următoarea etapă, pentru activele și grupurile de active financiare pentru care s-au identificat

dovezi de depreciere, Banca va calcula valoarea pierderilor din depreciere și va recunoaște aceste

pierderi în situațiile financiare ale perioadei de raportare.

Portofoliul deținut de Bancă este împărțit conform standardului IAS 39 în funcție de

anumite criterii specifice, cu referire la două tipuri de analiză, și anume:

Analiza individuală a creditelor pentru care există dovezi obiective de depreciere;

Analiza colectivă, care presupune gruparea creditelor pentru care nu au fost

detetrminate provizioane de depreciere individuale după caracteristici similare ale

riscului de credit. Prin urmare, provizionul va fi estimat pentru fiecare grupe de

credite cu ajutorul ratelor istorice ale pierderii obținute în urma deprecierii.

În tabelul următor vom evidenția valoarea totală a expunerilor după compensarea

contabilă și înainte de a se aplica tehnicile de diminuare a riscului de credit, precum și valoarea

medie a expunerilor aferente perioadei, defalcată pe clase de expuneri în cazul băncii analizate,

Libra Bank S.A. în anul 2013. Conform acestor date observăm că cea mai mare valoare a

expunerii nete se înregistrează la clasa de expuneri Societăți, cu un procent de 52.77%.

Tabel nr. 2.1.1. Valoare expuneri nete pe clase de expuneri în anul 2013 la Libra Bank S.A.

Nr. Crt.

Clasa de expunere Expunerea netă (de ajustări de valoare și provizioane)

1. Administrații centrale sau bănci centrale 22.41%

10

2. Organisme fără scop lucrativ 0.83%

3. Instituții 4.96%

4. Retail 15.34%

5. Societăți 52.77%

6. Elemente restante 0.52%

7. Alte elemente 3.17%

100.00%

Tabel nr. 2.1.2. Expunerile în valoare brută repartizate pe zone geografice, defalcate pe clase principale de expuneri pe anul 2013 la Libra Bank

Nr. Crt. Zona geografică Societăți Retail Elemente restante

1. Bacău 0.72% 1.07% 0%2. Bistrița 1.39% 2.58% 3.25%3. Brașov 3.15% 2.38% 0.47%4. BUCUREȘTI 55.86% 40.91% 43.07%5. Buzău 1.82% 3.45% 4.93%6. Cluj Napoca 3.03% 2.42% 0.04%7. Constanța 3.64% 8.39% 8.59%8. Craiova 2.44% 5.33% 2.92%9. Galați 0.27% 0.34% 0%

10. Iași 7.22% 6.92% 4.13%11. Ilfov 4.46% 1.35% 6.86%12. Oradea 2.93% 3.33% 8.85%

13. Piatra Neamț 1.46% 3.93% 3.58%14. Pitești 2.09% 4.21% 5.93%15. Ploiești 2.25% 6.8% 4.81%16. Sibiu 3.29% 3.15% 2.39%17. Târgu Mureș 0.89% 0.98% 0%18. Timișoara 3.08% 2.47% 0.19% 100% 100% 100%

11

Conform datelor din tabelul nr. 2.1.2. putem observa că județul Iași înregistrează un

procent semnificativ al expunerilor în ceea ce privește societățile, al doilea cel mai mare după

București și anume 7.22%; expunerile din Retail reprezintă 6.92% , iar expunerile la Elemente

restante, 4.13%.

Tabel nr. 2.1.3. Repartizarea expunerilor aferente persoanelor juridice pe sectoare de activitate defalcate pe clasele principale de expuneri în valoare brută pe anul 2013 la Libra Bank

Nr.crt. Sector activitate Societăți Retail Elemente restante1. Agricultură 7.2% 2.6% 1.7%2. Comerț 31.1% 31.6% 37%

3. Construcții 12.2% 4.4% 13%4. Producție 13.4% 9.8% 7.8%

5. Servicii 36.1% 51.6% 40.5%

100% 100% 100%

În tabelul 2.1.3. observăm că cel mai mare procent al expunerilor aferente societăților se

înregistrează în sectorul servicii cu 36.1%, cu doar 5 procente mai mult decât în sectorul comerț.

De asemenea, atât expunerile din retail cât și al elementelor restante înregistrează procente mari,

51.6% respectiv 40.5%.

Tabel nr. 2.1.4. Repartizarea expunerilor în funcție de scadența reziduală pe anul 2013 la Libra Bank

Scadența reziduală Societăți Retail Elemente restanteMai puțin de 1 an 43.6% 11% 19.6%Între 1 și 5 ani 21.4% 28.7% 76.4%Între 5 și 10 ani 20.3% 35.6% 3.3%Peste 10 ani 14.7% 24.6% 0.7% 100% 100% 100%

Tabel nr. 2.1.5. Repartizarea expunerilor în funcție de sectorul de activitate aferente persoanelor juridice restante, a expunerilor depreciate, a ajustărilor specifice și generale pentru riscul de credit, precum și a cheltuielilor cu ajustările specifice și generale pentru riscul de credit aferente anului 2013 la Libra Bank

12

Nr. Crt.

Sector de activitate Expunere restantă

Expunere depreciată

Ajustări de valoare și provizioane

Cheltuieli cu ajustări de valoare și provizioane

1. Agricultură 3.83% 1.41% 1.95% 0.30% 2. Comerț 29.38% 41.68% 33.22% 32.07% 3. Construcții 10.83% 14.26% 14.27% 17.63% 4. Producție 7.25% 8.49% 7.93% 5.69% 5. Servicii 48.71% 34.17% 42.64% 44.31%

100.0% 100.0% 100.0% 100.0%

Tabelul nr. 2.1.5. ne prezintă situația expunerilor în funcție de sectorul de activitate.

Astfel, expunerile aferente persoanelor juridice restante reprezintă 48.71% în sectorul servicii,

expunerile depreciate înregistrează 41.68% în sectorul comerț; sectorul servicii reprezintă cea

mai mare pondere în ceea ce privește ajustările de valoare și provizioane și cheltuielile cu

ajustări de valoare și provizioane cu 42.64% respectiv 44.31%.

2.2. Tehnici de diminuare a riscului de credit

Prevenirea riscului vizează două aspecte: divizarea riscului şi constituirea garanţiilor:2

-divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, în așa fel încât să se reducă

posibilitatea înregistrării unor pierderi mari din partea băncii. Divizarea riscului se face mai întâi

între particulari şi întreprinderi, băncile fixându-şi plafoane de credite. Pentru întreprinderi,

banca îşi va repartiza riscurile acordând credite atât producătorilor mari, cât şi celor mici, lucrând

cu sectoare de activitate diferite şi având o repartiţie cât mai amplă. În cazul celor particulari,

banca poate acorda credite de preferinţă la salariaţi, liber profesionişti şi pensionari.

Diversificarea domeniilor în care acţionează banca permite menţinerea riscului de credit în

limitele controlabile.

-constituirea garanţiilor în cadrul societăţilor bancare, constituie condiţia de bază în

acordarea creditelor, acestea fiind constituite înainte de acordarea creditelor, îmbracă forme

diferite: gaj, ipotecă etc.

Printre principalele tipuri de garanții ce sunt acceptate de Libra Bank, se află:

a) Garanțiile reale:

2 BNR Normele 5 din 13 august 1992 privind împrumuturile mari acordate clienţilor de către societăţile bancare

13

- Ipotecă mobiliară, în cazul garanțiilor reale asupra bunurilor mobile, fără deposedare,

inclusiv cesiunea de creanță încheiată în scop de garanție;

- Ipotecă imobiliară, în cazul garanțiilor reale asupra bunurilor imobile;

- Gaj, în cazul garanțiilor reale asupra bunurilor mobile, cu deposedare.

b) Garanțiile personale:

- Avalul biletelor la ordin;

- Fideiusiunea;

- Fonduri de garantare.

c) Garanțiile autonome:

- Scrisoare de garanție;

- Scrisoare de confort.

d) Cesiunea polițelor / contractelor de asigurare:

- Cesiunea polițelor / contractelor de asigurare a bunurilor mobile și/sau imobile asupra

cărora este constituită garanție în favoarea băncii;

- Cesiunea polițelor / contractelor de asigurare de viață încheiate de împrumutați sau

garanți persoane fizice.

Pentru a veni în întâmpinarea riscului de credit, banca analizată acționează în

conformitate cu anumite politici și procese care se aplică în evaluarea și administrarea garanțiilor

reale.

În cadrul Libra Bank, evaluarea și administrarea garanțiilor reale admise de bancă pentru

garantarea creditelor sunt reglementate prin norme interne de creditare și evaluare.

În baza unui raport de evaluare întocmit de evaluatori calificați care acționează în

conformitate cu standardele ANEVAR, se stabilește valoarea garanțiilor reale imobiliare.

Valoarea justă este determinată în concordanță cu cerințele IAS – IFRS în baza unei

metodologii interne.

O protecție suplimentară solicitată de bancă față de garanția reală constă în asigurarea

bunurilor care fac obiectul contractelor de garanție. Asigurarea se poate încheia doar la societăți

autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor și desigur, agreate de bancă. Garanțiile vor

fi administrate conform unor proceduri interne de verificare on site a calității bunului ce a fost

acceptat drept garanție, precum și a unor proceduri de evaluare continuă. Această evaluare

continuă a garanțiilor are drept scop menținerea sa nu a valorii inițiale avute în vedere la

14

garantare. Așadar, banca efectuează reevaluarea bunurilor existente în garanție, aceste acțiuni

fiind similare cu cele prevăzute în Regulamentul BNR 19/2006 care se referă la tehnici de

diminuare a riscului de credit utilizate de instituțiile de credit și firmele de investiții cu

modificările și completările ulterioare.

Concluzii

Activitatea de creditare reprezintă o preocupare permanentă a băncilor. Aceasta implică și

riscuri, care pornesc chiar de la decizia de creditare care necesită cunoașterea în detaliu a

activității și resurselor financiare ale viitorilor debitori, până la impactul cu evenimente specifice

pieței bancare în ansamblul ei.

Diversificarea și dezvoltarea sistemului bancar și implicit, a activității fiecărei bănci, a

impus o mai bună gestionare a problemelor legate de riscul de creditare.

Riscul de creditare reprezintă posibilitatea ca debitorii sau emitenţii de titluri să nu–şi

onoreze obligaţiile la scadenţă, ca urmare a degradării situaţiei financiare a acestora, care poate fi

determinată de condiţiile afacerii împrumutatului sau de situaţia generală a economiei. Astfel,

pentru a limita aceste pierderi ce decurg din neîncasarea la scadenţă a creditelor şi dobânzilor

aferente, se impune o gestionare atentă a riscului de credit, care se realizează a priori şi a

posteriori.

Gestionarea a priori presupune mai întâi divizarea și limitarea riscurilor, apoi aprecierea

calității solicitanților de credite, și anume capacitatea de rambursare iar în final

constituirea garanțiilor.

15

Cea de-a doua etapă se referă la gestionarea a posteriorii și cuprinde analiza portofoliului

de credite și constituirea provizioanelor dar și constituirea fondurilor pentru riscuri

bancare generale.

Pentru a veni în întâmpinarea riscului de credit, banca analizată acționează în conformitate cu

anumite politici și procese care se aplică în evaluarea și administrarea garanțiilor reale.

Deşi soluţia pentru evitarea riscului de creditare este în primul rând una internă băncii, de

cele mai multe ori selecţia adversă, determinată de dorinţa de a obţine un câştig cât mai mare de

pe urma asumării riscului de creditare este cea care domină. Analiza cu o rigoare din ce în ce mai

mare a dosarelor depuse de potenţialii debitori, aprecierea internă a calităţii clienţilor, pe baza

unor criterii unitare, precum şi stabilirea unei marje confortabile a dobânzilor practicate ar trebui

să fie elementele care să ofere soluţia pentru minimizarea riscului de creditare, chiar dacă este

din ce în ce mai evident că eliminarea acestuia este imposibilă.3

Bibliografie

1. Mihăilescu, Sorin V.,Controlul financiar-bancar, Editura “Universității Alexandru Ioan

Cuza”, Iași, 2008

2. Sudacevschi, M., Managementul riscului de creditare în băncile din România,

Universitatea “Nicolae Titulescu” din București, 2014,

http://www.mi.bxb.ro/Articol/MI_30_25.pdf

3. Raport privind cerințele de publicare și transparență Libra Bank 2013

4. ***Gestiune bancară, http://www.ase.ro/upcpr/profesori/979/GB%202.%20Riscul%20de

%20credit%20I.pdf

5. www.librabank.ro

3 http://www.mi.bxb.ro/Articol/MI_30_25.pdf, accesat în martie 2015.

16