1

RICHARD WURMBRAND – JERTFĂ ŞI DEMNITATE

Profesor: Ivan Livia, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Oradea

Biruinţa desăvârşită este să te biruieşti pe tine însuţi!

R. Wurmbrand

A vorbi despre Richard Wurmbrand – o personalitate atât de complexă care s-a

implicat în numeroase domenii ale vieţii social-politice din România inter şi postbelică – este

dificil datorită subiectivismului ce poate fi indus de preţuirea acestui om, sau din contră, de

criticile ce i le pot aduce cei care nu sunt de acord cu opiniile lui. Este greu să nu fii unul din

admiratorii acestui personaj care, în tot ceea ce face se implică cu dragoste şi multă pasiune.

De asemenea, Wurmbrand poate fi criticat pentru diversitatea opiniilor sale politice: este

comunist în anii tinereţii, , evreu creştin şi anticomunist convins la anii maturităţii dar şi

„antisemit” în discuţiile sale apologetice cu evreii mozaici.

Însuşi Wurmbrand considera că biografiile în general nu pot fi prea obiective sau

demne de luat în seamă: Să nu crezi niciodată biografiile. Dacă sunt scrise de duşmani, ele

nu arată omul aşa cum a fost el, ci doar ce dusmănie, ce invidie şi ce gelozie au văzut în el.

Dacă sunt scrise de admiratori, ele vor ilustra mai degrabă ce inimă nobilă are autorul si ce

mult s-a străduit el să ornamenteze subiectul cărţii sale cu podoabele propriilor lui virtuţi.

Cât despre biografii "obiective", care redau istoria cu o exactitate pedantă, presărate cu

doze sărăcăcioase de laudă sau critică, nu-ţi pierde vremea cu ele. Sunt plicticoase şi nu sunt

bune de nimic. Adevărul este "adevărat" numai atunci când este spus cu pasiune.1

Richard Wurmbrand (1909-2001) s-a născut într-o familie de evrei săraci din

Bucureşti. Tatăl lui şi-a luat familia la Istambul, unde a deschis un cabinet dentar. Odată cu

moartea tatălui în 1919, a urmat falimentul, iar familia, acum foarte săracă, s-a reîntors in

România.

În perioada adolescenței a fost atras de comunism, apoi a urmat cursurile unei școli

politice la Moscova, între 1927 și 1929. Era condus de o o aspiraţie pur idealistă de căutare a

adevărului şi a dreptăţii. În 1933 participă la grevele ceferiştilor de la Griviţa fiind alături de

1 Daniel Brânzei, Amintiri cu sfinţi, Edit. Carmel Print, Arad, 2006, pag 113

2

marii comunişti inculpaţii atunci : Gh. Gheorghiu Dej, Chivu Stoica etc.2 Pentru puţin timp

este închis la Doftana unde se îmbolnăveşte de tuberculoză, apoi este eliberat.

Renunță la doctrina comunistă, întrucît vede că această ideologie nu este rezolvarea

ce o caută el pentru cei oropsiţi şi oprimaţi. Spera totuşi că într-o zi omenirea va găsi un

sistem care să asigure tuturor libertatea, securitatea şi bogăţia.3

Se căsătorește în 1936 cu Sabina Oster, şi ea evreică, cu licenţa în chimie la

Universitatea Sorbona şi are o viaţă prosperă în Bucureşti.

Încearcă să îşi trateze tuberculoza cu care s-a ales din închisoarea Doftana călătorind

în zona Braşovului. Nu după mult timp, se convertește la credința creștină, citind Biblia pe

care o primise de la un tîmplar la care locuise în zona Brașovului, urmînd ca, mai târziu să

devină pastor luteran. Este angajat ca secretar al Misiunii Bisericii Anglicane către evrei din

Bucureşti. Încercând să muşamamlizeze o reclamaţie făcută de cineva împotriva Misiunii,

Wurmbrand a mituit pe agentul de asigurări care trebuia să execute Misiunea, dar astfel

mituit acel agent Misiunea nu a mai fost penalizată, ceea ce i s-a părut şi lui Wurmbrand o

“afacere profitabilă”. Mustrat fiind de şeful Misiunii pentru această “afacere” şi plătind apoi

amenda, Wurmbrand a înţeles acest principiu al creştinismului care face să funcţioneze atât

de bine societăţile occidentale: şi-n lucrurile cele mai mărunte să faci ceea ce-i drept, nu

ceea ce-i profitabil.4

După ce România s-a alăturat Axei Tripartite în 1940, relaţiile cu Anglia s-au răcit,

astfel că Misiunea Engleză a fost nevoită să se retragă din România, activităţile ei fiind

preluate de Misiunea Bisericii Luterane Norvegiene. Wurmbrand nu a căutat niciodată o

anume confesiune religioasă, el considerându-se pur şi simplu creştin, totuşi pentru că

slujbele religioase desfăşurate de luterani erau mai simple şi lipsite de pompa altor

confesiuni, el alege să devină pastor luteran.

În timpul războiului Wurmbrand şi colegii lui de la Misiunea Norvegiană au tipărit

sute de Biblii în limba germană, distribuindu-le gratuit soldaţilor germnai care se aflau în

România. Germanii erau foarte miraţi să primească astfel de cărţi de la un evreu. Distribuţia

clandestină a Bibliilor a continuat şi după 23 august 1944; soldaţii sovietici care erau la noi

ca “armată aliată” , în simplitatea lor intelectuală erau foarte bucuroşi când Wurmbrand, un

2 Idem , pag. 117

3 Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Edit. Casa Şcoalelor, Bucureşti 1994, pag.16

4 idem, pag. 20

3

bun vorbitor de limba rusă le vorbea despre Hristos, pentru mulţi dintre ei Fiul lui Dumnezeu

fiind absolute un subiect tabu sau chiar un subiect necunoscut.5

În 1945 Wurmbrand intră în conflict cu autorităţile comuniste în timpul unui congres

al cultelor religioase convocat de PCR în clădirea Parlamentului. Autorităţile comuniste

doreau ca prin acest congres să atragă atenţia asupra faptului că “ei sunt de acum şefii” şi în

consecinţă doreau supunere totală. Petru Groza a menţionat că el este fiu de preot şi că va

asigura libertatea religioasă în ţară. Majoritatea liderilor religioşi care au luat cuvântul erau

foarte elogioşi la adresa partidului şi a lui Stalin, exprimând dorinţa lor de a coopera cu

comunismul.

La congres se afla alături de Wurmbrand şi soţia acestuia, Sabina, care a considerat

atitudinea liderilor religioşi ca o mare defăimare, îndemnându-şi soţul să “spele ruşinea de pe

obrazul lui Hristos!” Richard Wurmbrand a luat cuvântul afirmând că datoria slujitorilor lui

Dumnezeu este de a-L slăvi pe El şi pe Isus Hristos, nu puterea trecătoare, pământeană.6

Această îndrăzneală şi activitatea sa de răspândire a literaturii religioase îl va costa pe

Richard Wurmbrand 14 ani de viaţă petrecuţi în închisorile comuniste.

Este arestat în februarie 1948 şi la început pentru câteva zile fusese coleg de celulă cu

însuşi Lucreţiu Pătrăşcanu. Se ştie că acesta a ocupat şi funcţii ministeriale în timpul

guvernelor care s-au succedat între 1945-1948, el fiind ministru al justiţiei. Totuşi, nu avea o

părere foarte bună despre justiţia din România, considerând-o mult prea coruptă. Asta reiese

din numeroasele bancuri pe care le-a spus în celulă Pătrăşcanu, fostul ministru al justiţiei,

căzut acum în dizgraţia lui G. Gheorghiu Dej.7

Mulţi din admiratorii lui Pătrăşcanu considerau că naţionalismul său ar fi salvat

România de la excesele sovietizării. Din discuţiile pe care le-a avut în celulă cu Wurmbrand

reiese că el era convins de doctrina binefăcătoare a comunismului, astfel că, acesta din urmă

făcând comparaţii între comunism şi Biserică, evidenţiind binefacerile Bisericii şi acţiunile

nefaste ale comunismului cărora însuşi Pătrăşcanu le-a căzut victimă, îi arată lui Pătrăşcanu

că una este doctrina şi eticheta cu care a acţionat comunismul dar cu totul altele sunt faptele.

Aceste discuţii îi dau de gândit lui Pătrăşcanu şi Wurmbrand şi-ar mai fi dorit să stea de

vorbă cu el. Din păcate cei doi vor fi separaţi în închisori diferite.

5 Idem. Pag.26

6 Idem. Pag 30

7 Idem. Pag.33

4

De altfel, în orice împrejurare se afla Wurmbrand , închis sau liber, avea o deosebită

satisfacţie să stea de vorbă cu cineva despre religie şi credinţa în Isus Hristos. Wurmbrand nu

prezintă foarte multe detalii despre suferinţele şi torturile sale din închisori, evidenţiază însă

foarte bine metodele crude prin care securitatea a “spălat” numeroase creiere a multor

deţinuţi din închisori, considerând că acestea trebuiesc făcute publice. Toate metodele

diabolice: totura fizică, tortura psihică, înfometarea, nesomnul, închiderea în celule

întunecoase şi strâmte, munca până la epuizare, umilinţa sub orice formă etc. toate acestea

făceau parte din arsenalul cu care au fost “trataţi” toţi deţinuţii din închisori.

Richard Wurmbrand are demnitate şi curaj chiar şi în faţa morţii. Când după mai

multe zile de tortură psihică şi nopţi de nesomn el refuza sistematic să scrie numele celor pe

care îi cunoaştea ca fiind distribuitori de literatură religioasă, colonelul de Securitate

Dulgheru îl ameninţă cu moartea, Wurmbrand îi răspunde: … Puneţi-vă mâna aici pe inima

mea. Dacă bate repede, dovedind că sunt înfricoşat, puteţi să vă îndoiţi că există Dumnezeu

şi viaţă veşnică. Dar dacă bate liniştit ca şi când ar zice: Merg la cel pe care-l iubesc! Atunci

asta ar trebui să vă dea de gândit. Există un Dumnezeu şi există viaţă veşnică!”8 Îndrăzneala

aceasta a fost pedepsită cu lovituri peste faţă date de colonel.

În perioada de izolare totală, alcătuiește serii de predici proferate în fața unui public

imaginar, pentru a-și proteja mintea. După terminarea regimului de izolare totală, care a durat

trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelați de diverse confesiuni, dar și cu

oameni simpli. Îi cunoaște atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion Ioanid, Valeriu Gafencu (care

avea să îi salveze viața), Ioan Ianolide, dr. Aristide Lefter etc.

Wurmbrand prezintă figuri foarte crude ca angajaţi ai Securităţii, aşa cum a fost

maiorul Brânzaru. Acesta este primul dintre cei care l-au torturat, un om fără inimă, care din

aceste punct de vedere era norocos, afirma Wurmbrand făcând aluzie la o afirmaţie a poetului

rus Voznesenski: În zilele acestea de nespusă suferinţă, eşti cu adevărat norocos dacă nu ai

inimă.9 Acest om “norocos”, Brânzaru, lucrase în perioada “regimului burghez” pentru un

politician liberal, unde fusese tratat ca un membru al familiei. După venirea comuniştilor el a

ajuns ofiţer de Securitate. Într-o zi i s-a adus un tânăr student pentru a fi anchetat, deoarece

încercase să iniţieze o mişcare patriotică anticomunistă. Era fiul fostului om politic liberal la

8 Idem. Pag.45

9 Idem. Pag 46

5

care lucrase înaine. Brânzaru i-a spus: “Te-am ţinut pe genunchi când ai fost mic”, apoi

personal l-a torturat după care l-a împuşcat.

Brânzaru l-a obligat pe Wurmbrand să facă manej, ceea ce însemna să se învârtă în

jurul celulei la nesfârşit, să stea în picioare cu mâinile ridicate, fără să i se dea nimic de

mâncare sau apă. A făcut asta cu foarte mici întreruperi timp de câteva zile şi nopţi. În cazul

în care cădea jos au se poticnea era lovit cu bastoanele de cauciuc peste tot, sau dat cu capul

de pereţi. Totuşi, chiar şi în această situaţie mai găsea putere să se roage în gând pentru

gardieni, să se gândească la Mântuitorul său. M-am gândit la Cântarea Cântărilor în care ni

se povesteşte despre dansul sfânt al miresei lui Hristos în cinstea Mirelui ei. Mi-am zis în

sinea mea: Voi păşi cu cât mai multă graţie, ca într-un dans al iubirii divine pentru Isus! …

Supunându-te de bună voie celor mai grele încercări aceste devin mai uşoare ” 10

. Metodele

de tortură “licenţiate” la închisoarea din Piteşti au produs multă suferinţă lui Wurmbrand

alături de ceilalţi nenorociţi deţinuţi.

Totuşi, printre salariaţii închisorilor, Wurmbrand a întâlnit şi Oameni, aşa cum a fost

gardianul Tăchici, un greco-catolic care atât cât a putut fără a fi observant de ceilalţi gardieni,

s-a comportat foarte uman şi grijuliu cu Wurmbrand la închisoarea Văcăreşti; de asemenea

doctoriţa Mariana, o tânără absolventă de medicină care suferea foarte mult la suferinţele

deţinuţilor, cu atât mai mult cu cât ea nu putea să îi ajute eficient neavând medicamente şi

condiţii minime de tratament. La scurt timp a murit şi ea din cauza unei tuberculoze

contractate în celulele pacienţilor ei.

În închisorile comuniste Wurmbrand a întâlnit numeroşi deţinuţi cu diferite vinovăţii:

legionari, susţinătorii vechiului regim, preoţi de diferite confesiuni, ţărani deposedaţi de

pământurile lor, sau cei a căror vină era doar faptul că simpatizau cu partidele burgheze sau

erau presupuşi simpatizanţi. Pentru toţi aceştia Wurmbrand a fost ca un balsam care le alina

durerile şi frământările lor.

Se implica foarte mult în liniştirea sufletelor lor vinovate ajutându-i să caute acea

pace interioară adusă de împăcarea lor cu Dumnezeu. Bucur, un fost sergent de jandarmi şi

antisemit convins îl batjocorea frecvent pe Wurmbrand, afirmându-şi deschis cu mult dispreţ

antisemitismul său. Se lăuda despre numeroasele sale crime pe care le-a făcut faţă de evrei

dar şi faţă de infractorii de drept comun. Făcea toate aceste crime ştiind că el, şeful

jandarmilor, nu poate fi tras de nimeni la răspundere. În celulă însă când a ajuns în pragul

10

Idem.pag 48

6

morţii, după numerose situaţii în care Wurmbrand – evreul batjocorit de el i-a arătat atâta

iertare şi dragoste - fostul sergent Bucur şi-a cerut iertare sub forma spovedaniei de la

Wurmbrand: Acum domnul Wurmbrand mă va urî. I-am răspun (R. W.): Nu, dumneata însuţi

urăşti această fiinţă ucigaşă care ai fost.... Acum nu mai eşti acelaşi ucigaş. Omul poate să

se nască din nou. ... După moartea lui Bucur, chipul lui lăsa să se vadă o mare pace, aşa

cum nu cunoscuse în viaţă.11

În alte situaţii a întâlnit deţinuţi care prin caracterul lor străluceau precum stelele pe

cerul întunecat. Acest doctor, Ghiţulescu a fost un adevărat sfânt. Deşi deţinut, el însuşi

reuşea să facă mult bine deţinuţilor, îngrijind la fel – cum şi este de datoria unui medic – pe

camarazii de detenţie care aveau o comportare demnă, cât şi cei care se vânduseră ca

informatori (turnători ai celorlalţi deţinuţi n.a.) Unii deţinuţi îl apreciau foarte mult pe acest

doctor, din păcate doctorului respectiv nu i s-a răspuns cu aceeaşi dragoste atunci când un alt

fost deţinut, Boris Gorun, un sindicalist arestat de comunişti şi apoi „reeducat” în închisoare,

devenit el însuşi torţionar asupra colegilor din celulă, l-a snopit în bătaie pe doctorul

Ghiţulescu, uitând cu cât devotament îl îngrijise acesta atunci când Gorun fusese la rândul

său victima altor torţionari. Doctorul avusese curajul să îşi exprime dispreţul faţă de cei

„reeducaţi”, de aceea Gorun l-a nenorocit în bătaie.12

În 1964, cu ocazia ultimelor graţieri a deţinuţilor polititci, Richard Wurmbrand va fi

eliberat, în 1965 pleacă în exil fiind „cumpărat” de către bisericile din Norvegia cu 10.000$.

Guvernul comunist ştia să facă afaceri profitabile pe seama cetăţenilor români de altă

naţionalitate care puteau fi „cumpăraţi” de Occident.

Numerosele experienţe dureroase pe care le-a trăit în închisoare alături de alţi sfinţi

martiri ai credinţei, Richard Wurmbrand le va povesti apoi în cărţile sale care denunţă ororile

regimului comunist, atât de puţin cunoscute atunci în Occident. Cartea sa biografică Cu

Dumnezeu în subterană este cea mai elocventă, descriind anii de suferinţă din temniţele

comuniste.

În 1966 emigrează în SUA unde nu era prea cunoscut. În timpul unei manifestaţii de

stradă care susţinea regimul comunist din Vietnam cerând încetarea conflictului şi

preamărindu-se comunismul, Richard a urcat la tribună şi a strigat că n-au idee despre ce

vorbesc, că el este doctor în comunism şi, în faţa mulţimii consternate le arată urmele

11

Idem pag 86. 12

Idem. Pag 9

7

torturilor îndurate în temniţele comuniste. Dorea să prezinte americanilor adevărata faţă

diabolică a comunismului. În mai 1966, doar la câteva săptămâni de la sosirea în SUA

Richard depune mărturie în faţa unei comisii speciale din Senatul SUA. Îşi dă cămaşa jos

pentru a arăta cele 18 cicatrici de pe trupul său, rămase în urma torturilor la care a fost supus.

Textul mărturiei sale devine cel mai bine vândut document vreme de trei ani.13

În 1967 înfiinţează organizaţia care din 1990 se numeşte Vocea Martirilor prin

intermediul căreia acordă asistenţă creştinilor persecutaţi de pretutindeni, având filiale în 35

de ţări, organizaţia fiind implicată îndeosebi în România, ţara suferinţei lui, pe care o va

vizita frecvent după 1990.

La moartea sa , în 2001, Europa se debarasase dejà de comunism, exemplul de

sacrificiu al lui Wurmbrand fiind şi unul din factorii care au dat curaj numeroşilor disidenţi să

reziste în faţa regimului opresor până la căderea acestui sistem.

În fond de ce acest om a ajuns să fie un model pentru o generaţie întregă? Cu ce este

el atât de special, încât în 2006 în cadrul emisiunii Mari Români de la TVR să fie votat ca al

treilea cel mai mare român (după Ştefan cel Mare şi M. Eminescu), cu peste 46000 voturi?

Ar fi mai multe răspunsuri:

În primul rând cred că l-a făcut special originea sa evreiască. Fiind evreu, a fost

neobişnuit pentru oameni să asculte predici de la un evreu-creştin, a fost încă si mai

neobişnuit ca un astfel de evreu să ajungă director de misiune creştină cu o rază de activitate

care a cuprins toată lumea.

De asemenea, elemental evreiesc l-a ajutat pe Wurmbrand să rămână echidistant faţă

de toate ramurile creştinismului denominaţional. Ca evreu, el a fost mereu în stare să se simtă

acasă în părtăşia creştinilor de tot felul, dar a reuşit să şi rămână întotdeauna singur, unic şi

inimitabil, “evreul”, “jidanul”, cel “altfel decât noi”, excepţia, nu regula obişnuită. Cineva

povestea odată că, la Sibiu, s-a ţinut o mare adunare într-o biserică ortodoxă şi că la acea

adunare era aşteptat cu nerăbdare să vorbească Wurmbrand. Ca de obicei, soţia lui

Wurmbrand, Sabina, s-a strecurat prima printre oameni ca să fie în faţă când va începe

Richard al ei să vorbească. O doamnă simandicoasă a întrebat-o: Ştii dragă pentru cine stă

lumea asta toată să aştepte? Pentru un jidan!

13 http://www.viatavesnica.ro/vezi-biografie/informatii/29/richard-wurmbrand

8

Da, ştiu, a răspuns Sabina. Va veni un jidan care va vorbi despre un alt “Jidan”!14

În al doilea rând este vorba de un nimb care i-a însoţit pe toţi oamenii mari ai istoriei

convinşi de idealul lor. Richard Wurmbrand a fost un om stăpânit de o idee profundă şi

devorantă: acela de a-L sluji cu dragoste pe Dumnezeu. Starea lui de normalitate a fost

nebunia pentru Dumnezeu. Dacă un asemenea diagnostic există, şi cu siguranţă că Richard

Wurmbrand l-a ilustrat incontestabil, atunci majoritatea creştinilor sunt prin comparaţie

bolnavi de prea multă indiferenţă faţă de Dumnezeu, de o prea mare preocupare să nu apară

fanatici în ochii oamenilor din jur. Wurmbrand a fost un fanatic în creştinismul său. El a fost

gata să moară şi, încă şi mai greu, a fost gata să trăiască pentru Christos, dorind să arate

dragostea Lui şi celor din jur. Una din poeziile lui scrise în închisoare ilustrează deplin

această dragoste a lui pentru Hristos.

“Nici eu nu mă întreb de-i drept să-Ţi dau iubire,

Nu Te iubesc spre a fi mântuit.

Eu Te-aş iubi şi-n veşnica nefericire,

Şi de un foc de aş fi mântuit.

De şovăiai, de-ai fi fugit de răstignire,

Nemântuit, eu totuşi Te-aş iubi.

Chiar de păcat descopeream în a Ta fire,

Cu dragostea-mi Ţi l-aş acoperi”15

Tinerii din ziua de azi (şi nu numai ei) pot găsi în Richard Wurmbrand un model de

urmat în convingerea şi perseverenţa cu care ei pot să făurească o lume mai bună, mai puţin

individualistă, cu mai multă demnitate şi spirit de sacrificiu.

14

Daniel Brânzei, Amintiri cu sfinţi, Edit. Carmel Print, Arad, 2006, pag 135 15

Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Edit. Casa Şcoalelor, Bucureşti 1994, pag.73

9

BIBLIOGRAFIE

1. Daniel Brânzei, Amintiri cu sfinţi, Edit. Carmel Print, Arad, 2006

2. Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, Edit.Casa Şcoalelor, Bucureşti

1994

3. Richard Wurmbrand, Strigătul Bisericii prigonite, Edit. Stephanus, Bucureşti, 1993

4. Richard Wurmbrand, De la suferinţă la biruinţă, Edit. Stephanus, Bucureşti, 1994

5. Richard Wurmbrand, Adu-ţi aminte de fraţii tăi, Edit. Stephanus, Bucureşti, 1995

6. http://www.viatavesnica.ro/vezi-biografie/informatii/29/richard-wurmbrand

7. http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand

8. http://www.intelepciune.ro/Richard_Wurmbrand_1281_citate_celebre_maxime_cuget

ari.html