Monolog comicRica Venturiano din O noapte furtunoasa de Ion Luca Caragiale

Angel radios! De cand te-am vazut intaia data, pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii. Sunt nebun de amor! Fruntea mea imi arde, tamplele-mi se bat, sufar peste poate, parca sunt turbat. M-ai intrebat sa-ti spun cine sunt, ti-am spus! Ma intrebi acum sa-ti spun ce caut? Ingrato! Nu tu mi-ai scris in orginal? Nu tu mi-ai scris sa fiu dupa zece ceasuri, numarul 9, strada Catilina, cand o-I vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa? Iata-ma! M-am transportat pana aici sa-ti repet ca te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea! In van te aperi! Si tu ma iubesti pe mine, nu mai umbla cu mofturi! Am vazut asta inca in seara aceea de la Iunion, cand privirile noastre s-au intalnit, am citit in ochii tai cei sublimi ca si tu corespunzi la amoarea mea. M-am tinut dupa voi pana la stabiliment. Simtisem ca mitocanul de cumnata-tu ma mirosise si abandonandu-ma curajul de a mai intra pe o strada fara lampi gazoase, m-am intors indarat de frica sa nu pat vreun conflict cu mitocanul! Alaltaieri seara, amoarea mi-a inspirat curaj! M-am tinut dupa voi pana la aceasta suburbia dar cand sa-ti vad justaminte adresa, mi-au taiat calea niste caini. Cand am aflat ca sezi p-aci, m-am interest de la baiatul de la cherestigeria lu cumnata-tu , cum stai cu familia. Am aflat ca acum esti libera, ti-am scris prima mea epistola intr-un moment de inspiratiune, mi-ai raspuns sa viu, si-am venit sa-ti repet ca nu orce s-ar zice si orice s-ar face, eu voi sustinea sus si tare ca tu esti aurora ce deschide bolta instelata intr-o adoratiune poetica.