Rezumat etichetarea produselor

8
1.1. Importanţa etichetării Rolul etichetării corespunzătoare a produselor este: de a informa cu privire la mărfurile în cauză; de a informa cu privire la eventualele riscuri la care ar putea fi supus consumatorul; de a facilita alegerea produsului care corespunde exigenţelor consumatorului, în funcţie de posibilităţile financiare. 1.2. Evoluţia etichetării Modernizarea producţiei şi comerţului bunurilor alimentare a implicat schimbări majore în domeniul etichetării mărfurilor, care au permis reliefarea folosirii unor noi materii prime sau aplicarea unor procese tehnologice moderne, adaptarea la cerinţele unor noi modalităţi de comercializare, satisfacerea intereselor producătorilor şi comercianţilor, dar mai ales, a necesităţilor crescute de protecţie şi informare ale consumatorilor. Etichetarea modernă este o rezultantă a modificării percepţiei consumatorilor despre alimente, a accentuării importanţei acordate de către aceştia informaţiilor etichetei 2.1. Elementele etichetei produselor alimentare

description

.

Transcript of Rezumat etichetarea produselor

1.1. Importana etichetriiRolul etichetrii corespunztoare a produselor este: de a informa cu privire la mrfurile n cauz; de a informa cu privire la eventualele riscuri la care ar putea fi supus consumatorul; de a facilita alegerea produsului care corespunde exigenelor consumatorului, n funcie de posibilitile financiare.

1.2. Evoluia etichetrii Modernizarea produciei i comerului bunurilor alimentare a implicat schimbri majore n domeniul etichetrii mrfurilor, care au permis reliefarea folosirii unor noi materii prime sau aplicarea unor procese tehnologice moderne, adaptarea la cerinele unor noi modaliti de comercializare, satisfacerea intereselor productorilor i comercianilor, dar mai ales, a necesitilor crescute de protecie i informare ale consumatorilor. Etichetarea modern este o rezultant a modificrii percepiei consumatorilor despre alimente, a accenturii importanei acordate de ctre acetia informaiilor etichetei

2.1. Elementele etichetei produselor alimentare

Eticheta este orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conine elemente de identificare a produsului i care nsoete produsul sau este aderent la ambalajul acestuia. Informaiile de pe etichet nu trebuie s induc n eroare consumatorii, n privina caracteristicilor alimentului, a modului de fabricaie sau de producie, s atribuie proprieti unor alimente, pe care acestea nu le posed, sau s sugereze c alimentul are anumite caliti speciale fa de celelalte de acelai gen.

Etichetele produselor alimentare trebuie s conin obligatoriu:

1. Denumirea sub care este vndut alimentul

2. Lista cu ingredientele

3. Cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente

4. Cantitatea net pentru alimentele preambalate.

5. Data durabilitii minimale sau, n cazul alimentelor care din punct de vedere microbiologic au un grad nalt de perisabilitate, data limit de consum; 6. Conditii de depozitare

7. Denumirea sau denumirea comercial i sediul productorului, al ambalatorului sau al distribuitorului; n cazul produselor din import se nscriu numele i sediul importatorului sau ale distribuitorului nregistrat n Romnia

8. Locul de origine sau de provenien a alimentului, dac omiterea acestuia ar fi de natur s creeze confuzii n gndirea consumatorilor cu privire la originea sau proveniena real a alimentului9. Instruciuni de utilizare, n cazul n care lipsa lor poate conduce la o folosire necorespunztoare a produselor alimentare10. Un element pentru identificarea lotului

11. Concentraia alcoolic pentru buturile la care aceasta este mai mare de 1,2% n volum.

12. meniuni suplimentare de etichetare pentru grupe de produse

Exemplu PEPSI:1. Denumirea sub care este vndut alimentul : PEPSI

2. Lista cu ingredientele : ap, dioxid de carbon, sirop de fructoz din porumb, zahr, colorant, caramel, acidifiant, acid fosforic alimentar, cofein, arom natural de cola.

3. Informaii nutriionale : valoare energetic 42,412 kcal (177,705 kJ), proteine 0 g, glucide 11,405 g din care zaharuri 11,360 g, lipide 0g din care acizi grai saturai 0 g, fibre 0,022 g, sodiu 1,743 g.

4. Cantitatea net : 0,5 L

5. Termen de valabilitate :

6. Conditi de depozitare : a se pastra la loc uscat i rcoros, ferit de inghe i razele soarelui

7. Productorul : produs i mbuteliat la Quadrant Amroq Beverages S.R.L., sos. Viilor 55, Bucureti, Romania

distribuitor n Republica Moldova Elita-5-Altepi S.R.L.

8. Lotul (se afl pe sticla, ca i termenul de valabilitate, nu pe eticheta)

9. Alte meniuni : Pepsi, Pepsi- Cola si Pepsi Globe sunt mrci nregistrate ale Pepsico Inc.

2.2. Tipuri de etichete

Dup funciile pe care le ndeplinesc etichetele, acestea pot fi:

etichete de identificare cazul marcrii numelui Sunkist pe portocale, pentru a se identifica marca etichete de clasificare in cazul compotului se marcheaza cu A, B, C, in functie de gradul de calitate etichete de prezentare cazul etichetelor pe care apar imagini cu sugestii de servire a alimentului ( de exemplu la paste, supe)etichete de promovare prin prezenta pe eticheta a unor imagini sugestive care au ca scop atragerea cumprtorilor- spre exemplu, eticheta buturii racoritoare Pepsi, care folosea imaginea unor fotbaliti cunoscui n timpul campionatului mondial de fotbal3.1. Etichetarea alimentelor conform legislatiei UE

Etichetarea reprezinta marcarea produselor existente pe piata cu informatiile necesare informarii consumatorilor despre produsele si serviciile oferite prin elemente de identificare si caracterizare ale acestora, inscrise la vedere, in mod vizibil, lizibil si usor de inteles, dupa caz, pe produs, eticheta, ambalaj de vanzare sau in cartea tehnica, instructiunile de folosire ori altele asemenea, ce insotesc produsul sau serviciul, in functie de natura acestuia.

Uniunea European (UE) stabilete reguli de etichetare pentru produsele alimentare pentru ca toti consumatorii europeni sa fie informati atunci cand decide sa cumpere un anumit produs alimentar. Regulile sunt destinate sa ofere informatii cuprinzatoare despre produsele alimentare pe care le cumparam. In afara informatiilor cerute din puct de vedere legal, producatorii sunt liberi s ofere orice alte informaii pe care le doresc, att timp ct acestea sunt exacte i nu induc n eroare consumatorii. Exist reguli de etichetare comune tuturor produselor alimentare, precum i reguli specifice pentru carne, alcool i alimente perisabile.

4.1. Standardele, marcarea si etichetarea n S.U.A.Serviciul vamal al SUA este responsabil pentru aplicarea standardelor si reglementarilor federale. Importatorul trebuie sa respecte reglementarile de standarde, cerintele de etichetare si marcare. Standardele ISO 9000 sunt utilizate si n SUA. Prevederile acordului NAFTA cu privire la standarde necesita masuri aditionale pentru asigurarea transparentei sistemului de dezvoltare a standardelor.Toate alimentele, bauturile, medicamentele si produsele cosmetice importate trebuie sa respecte prevederile Administratiei Alimentelor si Medicamentelor, Departamentul Sanatatii si Serviciilor Umane.

Marcarea i etichetarea - SUA au adoptat n 1992 Actul cu privire la Etichetare si Ambalare, prin care se solicita ca toate produsele care necesita nscrierea pe ambalaje a unitatilor de masura sa foloseasca unitatile duale (americane/europene).Legile vamale americane cer ca fiecare articol importat produs n afara SUA sa aiba scris n engleza numele tarii de origine. Din 5 august 1996, termenul "asamblat n" poate fi folosit ca termen de origine, daca tara de origine este ultima unde a fost asamblat produsul final.Anumite produse sunt supuse la cerinte de marcare speciale cu privire la tara de origine.4.2 Standardele, marcarea si etichetarea in UEParlamentul European propune infiintarea unei Agentii Europeana pentru Calitatea Produselor, care sa colaboreze strans cu Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara. Aceasta Agentie va avea competente si in ceea ce priveste cererile din ce in ce mai numeroase parvenite din tari terte in raport cu DOP, IGP si specialitatile traditionale garantate.Parlamentul European cere ca pe etichetele tuturor alimentelor sa fie specificate originea ingredientelor principale si a materialelor prime folosite in procesarea acestora. Raportul privind asigurarea calitatii alimentelor a fost redactat ca reactie la Cartea Verde a Comisiei Europene privind calitatea produselor agricole.Majoritatea consumatorilor europeni nu sunt suficient de bine informati asupra lantului alimentar, in special in ceea ce priveste originea produselor si a materiilor prime. Din acest motiv se recomanda introducerea unei indicatii obligatorii privind locul de producere a produselor primare, printr-o eticheta indicand tara de origine. Un astfel de sistem ar trebui aplicat si produselor alimentare procesate, indicand originea principalelor ingrediente si materii prime si precizand locul de origine al acestora, precum si locul prelucrarii finale.CAPITOLUL 5. CONCLUZII I PROPUNERI

S se introduc pe eticheta semne pentru aprecierea calitii produselor n stelue de exemplu 5 stelue s reprezinte cea mai bun calitate; S se impun afiarea unui numr de telefon pe ambalaj de la protecia consumatorului sau a unui centru de reclamaii pentru produsul respectiv;

Fii consumator informat pentru a-i cere drepturile n caz de nevoie!!!! A alege este dreptul tu!!