REZOLVARI BAC LIMBA ROMNA SUBIECT III III.1 (Particularitati ale basmului cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga) Basmul cult si are originea n cel popular de la care autorul preia tiparul narativ, dar reorganizeaza elementele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului sau stil. Basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular, ceea ce confera oralitate stilului. Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicnd fabulosul, supranaturalul, care nfatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Conflictul dintre bine si rau se ncheie prin victoria fortelor binelui. Personajele ndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), ca n basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare si prin limbaj. Reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente cliseele compozitionale, numerele si obiectele magice. n basmul cult, stilul este elaborat, se mbina naratiunea cu dialogul si descrierea.n literatura universala sunt cunoscute basmele lui Perrault si Anderson, iar la noi ale lui Eminescu, Caragiale, Slavici, Creanga, Delavrancea, etc. O capodopera a genului, la noi, ramne Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, basm publicat n 1877, n revista Convorbiri literare. Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un autor omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii. Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune mbinarea naratiuniii cu dialogul si descrierea. Tema basmului este triumful binelui asupra raului. Motivele narative sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunearea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului (Spnul), pedeapsa, casatoria.n basm sunt prezente cliseele compozitionale, formule tipice. Formula initiala: Amu cica era odata si formula finala Si a tinut veselia ani ntregi, si acum mai tine nca; cine se duce acolo be si mannca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mannca, iara cine nu, se uita si rabda sunt conventii care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Formulele mediane: si merg ei o zi, si merg doua, si merg patruzeci si noua, si mai merge el ct mai merge, Dumnezeu sa ne tie, ca cuvntul din poveste, nainte mult mai este, realizeaza trecerea de la o secventa la alta si mentin cititorul atent, antrenndu-i curiozitatea. O trasatura a basmului lui Ion Creanga o reprezinta tratarea fabulosului n mod realist, povestile lui Creanga fiind caracterizate printr-o alaturare a miraculosului cu realitatea. Astfel, Spnul se comporta ca un om viclean, esenta lui demonica, fiind dezvaluita mai trziu. Tot asa, cele cinci aparitii bizare se comporta, vorbesc si se cearta ca niste sateni humulesteni; n plus, fiecare schita de portret cuprinde o trimitere la fiinta umana. De altfel, aceasta particularitate a fost numita de critica literara localizarea fantasticului. Parcurgerea drumului maturizarii de catre erou presuspune un lant deactiuni: o situatie initiala de echilibru (existenta celor doi frati, Craiul si mparatul Verde, care traiesc departe unul de celalalt), o parte pregatitoare, un eveniment duce la dezechilibru, aparitia donatorilor si a ajutoarelor, trecerea cu bine a probelor ce duce la refacerea echilibrului, apoi rasplata eroului (finalul fericit). Personajele, desi individualizate, sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul n diverse ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se ncheie prin victoria fortelor binelui. Personajul principal al basmului cult este mezinul craiului, Harap-Alb, dar el nu mai reprezinta modelul de frumusete fizica, morala si psihica din basmele populare anuntat de la nceputul acestora prin expresii de tipul crestea ntr-un an ct altii n zece, astfel nct calatoria ntreprinsa de el nu are valoarea de a confirma calitatile exceptionale, ci este un traseu de initiere, parcurs de un tnar naiv si timid si care la sfrsit devine capabil sa conduca o mparatie. Astfel, se vorbeste despre un caracter de bildungsroman al basmului. Cea mai mare parte a basmului este reprezentata de calatoria mezinului catre mparatia lui Verdemparat si probele la care este supus de catre Spn.n procesul sau de formare se disting trei etape: etapa initiala, de pregatire pentru drum; apoi parcurgerea drumului initiatic si rasplata. Acesta este presarat cu diferite spatii cu valoare simbolica: podul (simbolizeaza trecerea la alta etapa a vietii, att atunci cnd are loc confruntarea cu tatal deghizat n urs, ct si la ntlnirea cu furnicile), fntna (spatiu al renasterii si al regenerarii; scena n care are loc schimbarea numelui, a identitatii si reprezinta nceputul initierii spirituale, unde va fi condus de Spn), padurea (loc al mortii si al regenerarii). Daca eroul basmului popular era supus n general la trei probe, Harap-Alb trece prin mai multe ncercari: aducerea salatilor din gradina Ursului si a pielii Cerbului, noaptea petrecuta n casa de arama, separarea macului de nisip, pazirea fetei mparatului Ros, gasirea si identificarea acesteia. Dupa ce si dovedeste bunatatea ajutnd albinele sa-si faca stup si ocolind nunta furnicilor, trecnd pe un pod, Harap-Alb ntlneste cele cinci personaje himerice ntruchipnd focul, apa, pamntul si aerul: Gerila, Flamnzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila. Ultimile trei probe sunt legate de cucerirea fetei mparatului. Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initierii. Nunta si schimbarea statutului social (devine mparat) confirma maturizarea eroului. Spnul nu este doar o ntruchipare a raului, ci el ajuta involuntar la initierea eroului, de aceea calul nazdravan nu-l ucide nainte ca initierea feciorului de mparat sa se fi ncheiat. Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu nsusiri supranaturale (Sfnta Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si cea a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor, smicelele de mar, apa vie, apa moarta). Personajul cautat este fata de mparat. Specific basmului cult este modul n care se individualizeaza personajele. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane, dar aspectul lor ascunde si calitati sufletesti precum bunatatea si prietenia. mparatul Ros si Spnul sunt rai si vicleni. Sfnta Duminica este nteleapta. Registrele stilistice popular, oral, reginional confera originalitate stilului. Limbajul cuprinde termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, frecventa proverbelor, a zicatorilor introduse n text prin expresia vorba aceea. Umorul este realizat cu ajutorul exprimarii muscalte (sa traiasca trei zile ca cea de-alalteieri), ironiei, poreclelor (Pasarila, Buzila), diminutivelor cu valoare augmentativa (buzisoare, bauturica, ect.), caracterizarilor pitoresti (portretul lui Gerila, Ochila, etc.), expresii populare (Da-i cu cinstea, sa peara rusinea). Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizeaza prin expresii narative tipice (si atunci, si apoi, n sfrsit), si narativ; implicarea subiectiva a naratorului (Ce alta, pot sa zic?), dativul epic (Si odata mi ti-l nsfaca cu dintii de cap) si versuri populare (De-ar sti omul ce-ar pati, /Dinainte s-ar pazi!). Poveste lui Harap-Alb este un basm cult ce are ca sursa de inspiratie basmul popular, de la care autorul pastreaza motivele (casatoria, ncercarea puterii, petitul, probele), personaje fabuloase, ajutoarele venite n sprijinul binelui, formule tipice si inoveaza pentru basmul cult umanizarea fantasticului prin comportamentul, gestica, psihologia si limbajul personajelor. (Madalina Frntu, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 2 (Relatia dintre incipit si final ntr-un basm: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga) Basmul reprezinta oglindirea vietii n moduri fabuloase (G. Calinescu) sau ntr-o definitie standard: basmul este naratiunea de mare ntindere, n care binele lupta mpotriva raului cu puteri supranaturale si nvinge ntotdeauna.n lucrarea Morfologia basmului, Vladimir Propp, reprezentant al scolii formaliste ruse, evidentia o structura a basmului clasic, identificabila fie n basmul cult, fie n cel popular. Din acesta structura, cele mai importante momente sunt cele care tin de evolutia eroului, cum ar fi: calatoria de initiere a acestuia catre un spatiu miraculos, peste noua mari si noua tari sau la capatul lumii, semnalarea unei interdictii pe care eroul o ncalca, pedeapsa primita si trecerea probelor n urma carora eroul biruie raul si devine nvingator, dar si relatia dintre incipit si final.n literatura romna o capodopera a genului este Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, opera ce pastreaza elemente ale basmului popular, ntre care si structura nchisa, marcata de formule narative initiale si finale.n incipit, dupa utilizarea formulei Amu cica era odata... al carui rol este de a-l introduce pe cititor ntr-un univers fabulos, fara a preciza tipul si spatiul,este semnalata o lipsa care va fi remediata de catre erou: mparatul Verde nu are urmasi si i cere fratelui sau sa i-l trimita pe cel mai destoinic dintre feciori. Dupa esecul fiilor mai mari, mezinul si ncearca norocul si, sfatuit de Sfnta Duminica, i cere tatalui sau calul, hainele si hainele de pe vremea cnd era mire, si dupa ce trece proba curajului, la care este si el supus, porneste n calatoria de initiere nu nainte de a se semnala o interdictie din partea tatalui: sa nu se mprieteneasca cu omul rosu si mai cu seama de cel spn. Pentru ca nu reuseste sa treaca de un hatis ntunecos si se rataceste, fiul craiului ncalca interdictia si apeleaza la ajutoul Spnului. Pedeapsa este pe masura: pacalit de Spn, intra ntr-o fntna de unde nu mai poate iesi, pna ce nu jura credinta noului stapn. Fiului craiului si pierde identitatea, devine Harap-Alb, sluga aSpnului, iar Spnul este acum fiu de crai. La curtea lui Verde mparat, Harap-Alb trece trei probe ajutat de Sfnta Duminica, de calul sau nazdravan, de cinci monstri simpatici, de regina albinelor si de cea a furnicilor. El aduce salata dingradina ursului, blana batuta-n pietre scumpe a cerbului si pe fata mparatului Ros. Depasirea probelor l face nvingator, caci fata mparatului l demascheaza pe Spn iar calul l ucide, Harap-Alb devenind n final mparat. Tot acest traseu initiatic este parcurs de fiul craiului ntre un incipit si final simbolice. Incipitul, prin formula Amu cica era odata... , situeaza naratiunea n atemporalitate, ntr-un timp mitologic, fabulos. De asemenea, spatiul este nedefinit, nu se dau relatii cu privire la locul n care se afla craiul si cei trei fii ai sai, dar se stie ca eroul va pleca la celalalt capat al lumii, la unchiul sau. Se desluseste astfel o prima categorie estetica: miraculosul. Incipitul contine de asemenea un prim simbol existent n toate basmele, cifra 3, care reprezintadesavrsirea, perfectiunea (craiul avea 3 feciori, mparatul Verde avea 3 fete), simbol ce va reaparea pe parcursul actiunii. O deosebire ntre basmul popular si cel cult o reprezinta faptul ca, n cel din urma, eroul va remedia lipsa, nu mai este chiar din incipit un individ maturizat, model de frumusete fizica, morala si spirituala, ci apare ca un personaj la inceput de drum, neinitiat. Traseul parcurs de acesta, probele la care va fi supus vor avea rolul de a-l pregati pentru viata. Finalul basmului nseamna n primul rnd remedierea situatiei problematice din incipit, prin pedepsirea si omorrea Spnului, dar si prin recompensarea personajului pozitiv. Prin urmare, si n basmul cult, binele iese nvingator din lupta cu raul. Dar finalul unui basm cult nseamna si sfrsitul procesului initiatic al potagonistului, care va deveni mparat, casatorindu-se cu fata lui Rosu mparat. Nu ntmplator basmul se ncheie cu pedepsirea raufacatorului, pentru ca prezinta mentalitatea omului din popor, conform careia binele triumfa ntotdeauna, iar starea fireasca este cea de bunadispozitie si de optimism. Formula narativa finala anunta un ospat de dimensiuni simbolice, la care a luat parte si povestitorul. Rolul acesteia este acela de a readuce cititorul n situatia initiala, n lumea reala. Asadar, incipitul si finalul unui basm cult sunt elemente de structura cu semnificatii bine determinate, sunt poarta magica prin care cititorul intra ntr-un univers miraculos, al tuturor posibilitatilor, cu personaje care strnesc rsul fara a nspaimnta prin nfatisarile lor, si acesta revine n realitatea cotidiana ntelegnd, probabil, ca totul este de fapt o transfigurare n moduri fabuloase a realitatii. (Andreea Bal, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 3. (Lumea basmului: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga) Consideratiile folcloristilor Mihai Pop si Pavel Ruxandroiu pun n lumina faptul ca lumea basmului este cu totul aparte, fiind definita de supranatural sau fabulos si conceputa pe alte coodonate dect cele ale realitatii cotidiene. Basmul are la origine un mit care s-a degradat, s-a transformat nencetat, contamindu-se tot mai mult cu elemente concrete, locale ,etnice. Basmul pastreaza n astfel de forme degradate reminiscente din cosmologii si antropologii arhaice din tehnicile de initiere si ritualuri. Dupa cum remarca George Calinescu, basmul este o oglindire a vietii n moduri fabuloase. Un prim argument referitor la caracteristicilor basmului se desprinde chiar din citatul dat n cerinta eseului. Manifestat nca din antichitate, fantasticul ia nastere prin ncalcarea cu buna stiinta a rationalitatii si plasmuieste o lume opusa cotidianului. Alterarea realitatii se face prin interferenta naturalului cu supranaturalul, prin aparitia imposibilului, a absurdului n mecanismul existentei. Alterarea rationalului duce la constituirea unei lumi care actioneaza dupa principii diferite de cele reale. O categorie a fantasticului este fabulosul, care prezinta personaje sau fapte imaginare, de domeniul incredibilului. Fabulosul este specific basmului popular, specie literara, n care actiunea se situeaza nca de la nceput pe tarmul imaginar, prin formula stereotipica: A fost odata ca niciodata, semn ca peripetiile personajelor pot fi puse pe seama unor forte supranaturale. De aceea, n lumea basmului vointa omului nu cunoaste limite si nu exista contrarii care nu pot fi rezolvate. Inspirndu-se din teme si motive ale basmelor populare, Ion Creanga le-a respectat esenta, dar le-a dat o interpretare personala, de unde si farmecul povestilor sale. Capodopera sa, Povestea lui Harap-Alb, se ncadreaza ntr-o arie tematica mai larga, un ciclu al ncercarilor grele, n care eroul face ispravi iesite din comun si a caror realizare devine posibila cu ajutorul unor nsotitori nazdravani sau al unor animale recunoscatoare. Un al doilea argument privitor la trasaturile basmului (Basmul porneste de la realitate dar se desprinde de ea, trecnd n supranatural) se poate proba referindu-se la personaje, care, pe lnga calitati si defecte omenesti, pot avea si nsusiri supranaturale. Dupa cum spune si G. Calinescu, eroii basmului nu sunt doar oameni, ci si fiinte himerice si, cnd ntr-o naratiune lipsesc acesti eroi himerici nu avem dea face cu un basm. Ce altceva ar putea fi acele personaje: Gerila, Flamnzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, daca nu aceste fiinte himerice, create de imaginatia autorului, fara corespondent n realitate. nsa vorbirea si atitudinea lor prietenoasa i umanizeaza si acestia amintesc de tovarasi de copilarie ai lui Ion Creanga. Al treilea argument, o lume n care vointa omului nu conoaste limite, n care nu exista contrarii, care sa nu poata fi rezolvate, se refera la caracterul initiatic al drumului pe care l parcurge eroul de la faza de mezin la cea de mparat. Povestea lui Harap-Alb poate fi citita pe doua niveluri. Un prim nivel ar fi acela al interpretarilor curente, prin care luam contact cu povestea unui personaj si al actiunilor prin care acesta trece. Un al doilea este unul mai complex, prin care cititorul, depasind ceea ce sugereaza n aparenta naratiunea, patrunde n straturile ei profunde si identifica semnificatiile simbolice. Din acest punct al interpretarii Povestea lui Harap-Alb este un bildungsroman, o carte a formarii unui personaj, a evolutiei sale din stadiul de ncepator n cel de cunoscator cu experinta de viata. Ritualul initierii este un vechi fundament al basmului. Drumul personajului central nu este altceva dect un traseu initiatic, cu probe care trebuie trecute. Fiul craiului va parcurge o cale pe care odata si tatal sau a strabatut-o. De aceea este sfatuit de Sfnta Duminica sa ceara de la tatal sau calul, hainele si armele acestuia de pe vremea cnd a fost mire. Mezinul va trece o prima proba, cea a nfruntarii ursului, care de fapt era tatal sau deghizat. Desi a fost avertizat de catre tatal sau sa se ferasca de Spn, fiul craiului nca nematurizat se ntovaraseste cu acesta. Ajungnd la o fntna, novicele cade n cursa pe care Spnul i-a ntins-o: intra n fntna si nu mai poate iesi dect cnd accepta sa fie sluga Spnului. Acesta este momentul n care eroul capata numele de Harap-Alb. Al patrulea argument se axeaza pe afirmatia ca basmul porneste de la realitate. Realismul n Povestea lui Harap-Alb se observa n arta caracterizarii si individualizarii unor personaje. Prin felul de a se comporta, prin felul de a vorbi, prin descrierile nfatisarilor lor, prin modul n care sunt vazute de celelalte personaje. Astfel, ne apare figura craiului, tatal celor trei feciori, care nzestrat cu o ndelungata experienta de viata este caracterizat prin vorbirea lui sfateana, plina de proverbe si zicatori populare, a fetei de mparat care era frumoasa de mama focului. n concluzie, basmul cult Povestea lui Harap-Alb chiar daca este o creatie originala, nu se ndeparteaza prea mult de cel popular. (Ioana Nistor , 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 4 (Particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un basm cult:Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga ) Basmul particularizeaza categoria fantasticului sub forma fabulosului si a miraculosului. Aceasta presupune ca personajul si lectorul accepta existenta unor alte legi ale naturii dect cele ale lumii reale, obiective, prin care supranaturalul poate fi explicat. Supranaturalul nu provoaca reactii de uimire sau teama. Fabulosul si miraculosul propune o lume care si afla explicatiile n ea nsasi. n Povestea lui Harap Alb, basm cult apartinnd lui Ion Creanga, protagonistul trece printr-o serie de ntmplari miraculoase. Tema basmului este lupta binelui mpotriva raului, dar si drumul initiatic al eroului, lucru ce-i da operei caracterul de bildungsroman. Actiunea basmului este simpla, se desfasoara liniar, prin nlantuire si respecta modelul structural stereotip: o situatie initiala de echilibru (expozitiunea), un eveniment sau o secventa de eveniment care deregleaza situatia initiala (intriga), trecerea probelor (desfasurarea actiunii), actiunea reparatorie (punctul culminant) si rasplata eroului (deznodamntul). Timpul si spatiul sunt nedeterminate; din punct de vedere spatial, actiunea debuteaza ntr-un capat de lume si se sfrseste n alt capat. Actiunea este relatata de un narator omniscient, uneori subiectiv, care alterneaza naratiunea la persoana a III-a cu dialogul. Eroul este construit dupa schema narativa a initierii. Aceasta presupune un traseu al devenirii prin sine si se realizeaza prin actualizarea unor trasaturi umane si supraumane, prin confruntarea cu un factor pertubator. Traseul devenirii coincide cu modificarea statului social al eroului. Eroul nsumeaza o serie de calitati umane exceptionale, nsa nu are calitati supraumane, e construit mai degraba pe o schema realista. Are nsa un cal nazdravan care vorbeste si poate zbura, este sprijinit de ajutoare, personaje fabuloase si grotesti. Lupta cu fortele raului, n final este ucis, dar este renviat cu ajutorul unor obiecte magicei si descntece. Personajul basmului parcurge un drum al initierii, la finalul caruia trebuie sa treaca ntr-un plan superior al existentei. Statutul initial al personajului este cel de neinitiat. El traieste ntr-un orizont al inocentei, justificata prin tineretea sa: lipsit de experienta vietiii. Desi are calitati umane deosebite, aceastea nu sunt actualizate de la nceput, ci si le descopera prin intermediul probelor la care este supus. El apare n scena dupa ce fratii sai mai mari esueaza n ncercarea de a-si asuma un destin de exceptie. Niciunul nu este destul de vrednic pentru a ndeplini destinul de conducere propus de mparatul Verde, unchiul lor. Tristetea si rusinea tatalui provoaca autoanaliza celui mic. Secventa contine o caracterizare directa realizata de catre narator: ncepe a plnge n inima sa lovit fiind n adncul sufletului de apasatoarele cuvinte ale tatalui sau [...] sta el pe gnduri si nu se dumerea ce sa faca pentru a scapa de rusine. Prin caracterizare indirecta se realizeaza apoi portretul spiritual al fiului nca neinitiat. Acesta nu se grabeste sa si revendice drepturile, ci cauta n sine raspunsul la problema destoiniciei proprii. Ajutorul nazdravan apare sub forma unei batrne care cere milostenie. Aceasta face parte din categoria personajelor confidente si are rol important n initierea eroului. Replica fiului, mijloc de caracterizarea indirecta, demonstreaza egoism si concentrare asupra sinelui: acum am altele pe capul meu. Insistentelor batrnei tnarul i raspunde cu opacitate, mniat, dovedind lipsa de cunoastere umana, pripeala. Fiul nu vede nca dincolo de aparente tocmai de la una ca dumneata ti-ai gasit sa astept eu ajutor?, nu stie ca nu n nfatisare se converteste cunoasterea si ntelepciunea. Dupa insistentele batrnei el i da bani: tine matusa, de la mine mai putin si de la Dumnezeu mult. Din aceste vorbe mijloc de caracterizare indirecta rezulta acum chibzuinta, fiul ntelegnd ca este o fiinta limitata. Dovada bunatatii va fi rasplatita. Pentru a-si desavrsi destinul, trebuie sa treaca proba bunatatii. Celelalte nsusiri se pot dobndi, nsa bunatatea este nnascuta. Drumul initierii fiului este o calatorie n sinele sau. Batrna si ia n primire rolul de mentor si i fixeaza fiului de crai traseul existential. i atrage atentia ca a face uz de valorile umanului nseamna a-ti deschide portile devenirii ca sa vezi ct poate sa-ti ajute milostenia. Limita proiectului existential propus este pus sub semnul excelentei: ai sa ajungi mparat, care n-a mai stat altul pe fata pamntului, asa de iubit, de slavit si de puternic. A conduce sub semnul iubirii, al gloriei si al cinstirii, a fi puternic prin milostenie este ceea ce l asteapta pe erou. Inocenta, lipsa de experienta n a vedea dincolo de aparente, se manifesta la alegerea calului. Personaj nazdravan, cu calitati supranaturale, calul acumuleaza functiile de initiator si de adjutant. Aparitia sa respecta un anumit tipar: la nceput este cel mai urt, jigarit si rapciugos, apoi, dupa ce mannca jar, se transforma ntr-un cal aratos, cu puteri supranaturale zboara, vorbeste, detine cunostinte inaccesibile eroului. n descoperirea calului de catre erou se poate vedea o proba pregatitoare, caci initial, feciorul l trateaza cu dispret si cu violenta. Rasplata ia forma unei lectii de viata. Dupa ce se transforma ntr-un cal mndru, acesta l ia pe erou si zboara cu el pna la luna si soare, nct pe acesta l trec toate grozile mortii. E o lectie pe care i-o da calul, anume ca nimic n viata nu ramne nerasplatit, binele cu binele, raul cu raul, vorba ceea: una pentru alta.n drumul sau eroul se ntlneste de trei ori cu omul spn, care ntruchipeaza imaginea raului. Prima data feciorul tine cont de sfaturile tatalui sau si i refuza oferta de a-i fi calauza. A doua oara, Spnul are alta nfatisare, nu-l recunoaste, dar l refuza iarasi. A treia oara, aflat ntr-un moment de cumpana fiul de crai accepta ajutorul Spnului. Spnul nsusi are un rol foarte important n initierea protagonistului, el fiind considerat raul necesar. Ceea ce i lipseste nca fiului si ceea ce nu poate capata dect prin experienta este cunoasterea de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparente. Inocenta si credulitatea nu sunt defecte, ci doar caracteristici, de pe urma carora va avea de suferit. Naiv, acesta cade n capcana spnului si i devine sluga (scena fntnii). Aceasta l numeste pe fiul craiului Harap-Alb, ce nseamna sluga de origine nobila. Din acest moment, el duce un traseu al umilintei, n urma caruia va putea culege roadele. Pus n situatia de a aduce salata din gradina ursului, Harap-Alb se ntristeaza. Este descurajat si se autocompatimeste, nsa calul l ajuta sa treaca peste acest moment mbarbatndu-l. Primeste, de asemenea ajutorul Sfintei Duminici care s-a dovedit a fi batrna pe care se milostivise mai demult. Proba aducerii capului cerbului l pune din nou pe erou fata n fata cu Sfnta Duminica. Harap-Alb accepta acum ca si binele si raul sunt date spre desavrsirea sinelui. Batrna ndrumatoare l nvata ca suferinta e data pentru a putea ntelege suferinta altora. Un conducator nu poate fi iubit si slavit fara a cunoaste suferinta supusilor sai cnd vei ajunge si tu odata mare si tare, i cauta sa judeci lucrurile de-a fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii ce e necazul. Ultima proba, aceea a aducerii fetei mparatului Ros presupune un sir de ncercari, pe care eroul l depaseste ajutat de diverse personaje cu puteri supranaturale: craiasa furnicilor, craiasa albinelor, Setila, Ochila, Flamnzila, Pasari-Lati-Lungila si Gerila.n ciuda ajutorului, esenta eroului o constituie calitatile sale. Faptul este evidentiat de Sfnta Duminica, prin caracterizare directa. Important este, nu ajutorul propriu-zis, ci deschiderea ochilor catre sine nsusi pe care i-o faciliteaza: fii ncredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta Harap-Alb.n final, Harap-Alb se ntoarce cu fata de mparat. Acum ncep sa cada mastile si se instaureaza ordinea. Fata divulga identitatea lui Harap-Alb, care este recunoscut ca erou. Spnul i taie capul, dar si el la rndul lui este ucis de calul nazdravan. Harap-Alb este renviat cu ajutorul unor obiecte magice si se trezeste ca dintr-un somn lung. Este o nviere la o alta identitate, aceea de mparat iubit. Rasplata eroului consta n casatoria cu fata de mparat si regatul unchiului sau. Spre deosebire de basmul popular, unde personajele au puteri supranaturale, Harap-Alb nu dispune de asemenea calitati. El trece probele datorita personajelor adjuvante. Calitatea sa esentiala este bunatatea.n basm, supranaturalul este o modalitate de a face naturalul mai uman. Harap-Alb este un erou care exceleaza prin puterile lui umane ci nu cele supranaturale. El este asemenea oamenilor, fara dimensiuni fabuloase, misterul nefacnd parte din structura sa psihologica. Scriitorul doreste ilustratea unor valori etice, prin intermediul unui fantastic umanizat. (Ioana Nistor, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 5 (Relatia dintre doua personaje studiate ntr-un basm cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga) Basmul este o specie epica ampla (n proza sau n versuri) care dezvolta categoria estetica a fabulosului, avnd un singur plan narativ, cu o actiune conventionala, la care participa personaje sau forte supranaturale. George Calinescu defineste acesta cretie ca un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, etc. Lumea basmului fiinteaza ntr-un spatiu si o durata nedeterminate. n basmul cult, stilul este elaborat, se mbina naratiunea cu dialogul si descrierea. Realul se mpleteste cu fabulosul si n constructia altei functii specifice, cea a personajului. Personajele ndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii: antagonistul, ajutoarele, donatorii; ca n basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare si prin limbaj. Toate aceste trasaturi definitorii pot fi exemplificate pe basmul cult al luiIon Creanga, Povestea lui Harap-Alb. nceputul basmului, marcat de formula initiala. Amu cica era odata introduce cititorul n lumea basmului. Situatia initiala prezentata vorbeste despre un crai cu trei feciori si despre fratele craiului, mparat ntr-o tara ndepartata, care avea numai fete, motiv pentru care trimite o carte fratelui sau, pentru a-i cere pe cel mai vrednic dintre nepoti ca sa-l lase mparat dupa moartea sa. Destoinicia fiilor este probata mai nti de creai prin mai multe probe peste care mezinul familiei, Harap-Alb, trece cu brio. Trecerea podului urmeaza unei etape pregatitoare. Drept rasplata pentru milostenia aratata Sfintei Duminici mezinul primeste sfaturi de la aceasta: sa ia calul, armele si hainele cu care tatal sau a fost mire pentru a izbuti. Calul, descoperit cu tava de jaratec dupa trei ncercari, se va dovedi tovarasul si sfatuitorul tnarului, avnd si puteri supranaturale. Plecat nsa din spatiul protector al casei parintesti, tnarul se confrunta cu Spnul (principalul raufacator). Lipsa de maturitate l costa pe Harap-Alb cartea, banii si armele. Trecerea podului este urmata de ratacirea n padure labirint, loc al mortii si al regenerarii. Spnul, raul necesar, are rolul initiatorului pentru tnarul Harap-Alb. Spnul, prin cele trei aparitii ale sale, l determina pe tnar sa-l accepte ca initiator si sa-i fie sluga. Coborrea n fntna, la ndemnul Spnului are, n plan simbolic, semnificatia nasterii, a regenerarii. Personajul iese din fntna Harap-Alb, rob al Spnului. Lipsit de puteri supranaturale sau de nsusiri exceptionale, personajul trebuie sa treaca prin ncercarile la care este supus de Spn, cu ajutorul calitatilor sale morale. Spnul l sileste pe Harap-Alb sa jure cal va asculta si l ba sluji pna va muri, asa ca, odata ajunsi la curtea mparatului, Spnul l supune pe personajul principal la trei probe peste care Harap-Alb trece cu brio. Trecerea probelor l ajuta pe tnar sa dobndeasca bunatate, curaj, generozitate, prieteni (cu ajutoarele lui, n special), calitati necesare unui mparat.ntr-un conflict dintre cei doi, dupa demascarea Spnului, acesta i taie capul lui Harap-Alb, eliberndu-l de juramnt, semn ca initierea este ncheiata, iar rolul Spnului ia sfrsit. Eroul renvie nsa, datorita ajutorului primit de la prietenii sai, semn ca a stiut sa fie un bun prieten, si primeste mparatia si pe fata pe care o dorea. Maturizarea eroului, la care Spnul contribuie n mod decisiv, este confirmata de nunta si de schimbarea statului social. Pesonajele aflate n opozitie sunt usor de recunoscut si dupa nume: Harap-Alb reflecta conditia duala, rob, sluga (Harap), dar si originea lui nobila si naivitatea sa de la nceput (Alb); pe cnd Spnul este, dupa nume, ntruchiparea raului. Povestea lui Harap-Alb da cititorului impresia ca nu doar naratorul, ci si personajele, par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-l traverseze protagonistul. n acest scenariu eroul are de nvatat si de la Spn, simbol al raului necesar, pentru a-i testa limitele si a-l ajuta sa se maturizeze. Cu exceptia eroului care este vazut n evolutie, celelalte personaje sunt reductibile la o trasatura dominanta, reprezentativa tipologii umane. Spnul este tipul vicleanului, rolul sau fiind acela de a-l initia (n mod involuntar) pe erou si de a ajuta cititorul sa nteleaga mai bine tipologia personajului principal prin raportare la personajul antagonist (caracterizare indirecta). Harap-Alb trece astfel de la mezinul craiului, cel timid si rusinos, cum este descris la nceput, la un mparat demn de titlul pe care l poarta si asta n mare parte datorita Spnului si ncercarilor la care l supune pe erou. Esenta basmului, ideea ca binele triumfa ntotdeauna n fata raului, este pastrata si n Povestea lui Harap-Alb, doar ca drumul initiatic al eroului este mai interesant pentru cititor. Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din basmele populare, model de perfectiune fizica si morala, dotat cu puteri supranaturale; el este umanizat prin comportament, atitudine, limbaj, personaj dinamic ce parcurge aventura initierii. Protagonistul traverseaza o serie de probe, nvata din greseli si progreseaza, se maturizeaza pentru a merita sa devina mparat, basmul putnd fiind considerat astfel un bildungsroman. Asadar, desi basmul cult al lui Ion Creanga porneste de la tiparul popular, pastrnd tipologia personajelor, se departeaza de acesta prin stilul de a povesti, prin problematica mult mai complexa si prin crearea unor personaje individualizate, devenind astfel memorabile. (Veronica Ghidorcea, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 6 (Particularitatile de constructie ale unui personaj dintr-un text narativde Ion Creanga: Povestea lui Harap-Alb ) Ion Creanga, cel mai mare povestitor al romnilor, creaza o opera extrem de unitara sub raportul continutului si al mijloacelor si de aceea considerata epopeea poporului romn, iar scriitorul Homer al nostru (G. Ibraileanu). Publicat n anul 1887 n revista Convorbiri literare, basmul cult Povestea lui Harap-Alb urmareste drumul initiatic al protagonistului si dificultatile inerente acestuia, din acest motiv opera putnd fi considerata un bildungsroman. Personajele din basmul cult ca si cele din basmul popular sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul n diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se ncheie prin victoria binelui. Chiar daca pastreaza tipologia personajelor din basmul popular si simbolistica acestora, Creanga de ndeparteaza de modelul sau, prin constructia unor personaje complexe, originale, inconfundabile. Personajul principal, Harap-Alb, ca de altfel si celelalte este individualizat prin comportament, prin limbaj, prin nume. Reactiile diverse, starile ce reies din diferite situatii denota o psihologie tipic umana, indiferent daca sunt personaje cu puteri supranaturale sau nu. Detaliul cu rol individualizator este esential n caracterizarea personajelor. Protagonistul basmului, Harap-Alb, nu mai este modelul de frumusete fizica si morala, dotat cu puteri supranaturale, din basmul popular, iar drumul sau nu mai are rolul de a confirma aceste calitati. Dimpotriva, Creanga prezinta un personaj n formare, cu trairi si reactii normale, umane, care pe masura ce depaseste diferite probe, se maturizeaza. Prin urmare, drumul sau este unul de initiere n tainele vietii. Fiul cel mai mic al craiului este reprezentant al binelui. Acesta este la nceput timid, rusinos, lipsit de curaj. Cnd tatal sau i mustra pe fratii lui mai mari pentru ca s-au ntors din drum de frica ursului, el nu are curajul sa-i spuna acestuia ca vrea si el sa-si ncerce norocul. Reactia sa este evidentiata de narator prin intermediul caracterizarii directe: Fiul craiului cel mic, facndu-se atunci ros cum i gotca, iese afara n gradina si ncepe a plnge n inima sa, lovit fiind n adncul sufletului de apasatoarel cuvinte ale parintelui sau. Incapabil de a distinge esenta de aparenta, tnarul o respinge de doua ori pe batrna cersetoare fara a fi atent la vorbele ei. n cele din urma i da acesteia un banut si milostenia i este rasplatita, fiindca batrna femeie l ajuta sa-si ndeplineasca dorinta de a ncerca sa plece spre unchiul sau, Verde mparat. Batrna i spune sa ceara calul, armele si hainele cu care tatal sau a fost mire. n momentul alegerii calului, fiul craiului se lasa din nou nselat de aparente, nsa animalul, ce parea batrn si bolnav, dupa ce mannca din jaratec, si arata adevaratele puteri si l ajuta pe tnar sa treaca de proba tatalui sau, aceea de a se deghiza n urs pentru a-si pune fii la ncercare. La plecarea fiului sau, craiul i da pielea de urs acestuia si l ndeamna sa se fereasca de Spn si de omul ros. Trecere podului semnifica pentru mezin trecerea catre o alta etapa a existentei sale, dar si un act de curaj, reprezentnd afundarea n necunoscut. Apoi tnarul se rataceste n padure, dovedind lipsa sa de experienta (boboc n felul sau la trebi de-aiste), n plus uita de vorbele tatalui si l ia drept calauza pe Spn, care l nchide pe tnar ntr-o fntna si i cere, n schimbul vietii lui sa si schimbe ntre ei identitatile. Spnul i da fiului de crai numele de Harap-Alb, harap nsemnnd rob, sclav de culoare neagra, iar ntregul nume semnifica sclav-alb, rob de origine nobila, deci dubla conditie a acestuia. Ajunsi la curtea mparatului Verde, Spnul l supune pe Harap-Alb la trei probe: aducerea salatilor din Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului mpreunacu nestematele si a fetei mparatului Ros. Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici si al calului: prima proba i solicita curajul, iar n a doua, pe lnga curaj n mnuirea sabiei, stapnirea de sine si respectarea juramntului, n pofida ispitei de a se mbogati. A treia proba presupune o alta etapa a initierii, mai complexa si necesita ajutoare: de la craiasa frunicilor primeste o aripa, de la craiasa albinelor acelasi lucru, si de la cei cinci monstri ajutor pentru a treceprobele mparatului Ros si a lua fata. Aceasta l demasca de Spn, care l acuza pe Harap-Alb ca a divulgat secretul si i taie capul. Calul l omoara pe Spn, iar fata l readuce la viata pe Harap-Alb cu ajutorul obiectelor magice. Eroul reintra n posesia palosului si primeste recompensa: pe fata mparatului Ros si mparatia. Nunta si schimbarea statutului social confirma maturizarea eroului. Deznodamntul consta n refacerea echilibrului si rasplata eroului. Asadar, n drumul sau initiatic, Harap-Alb, un tnar neexperimentat, va reusi, datorita unor calitati ale sale (bunatate, solidaritate, sinceritate), dar si gratie altor personaje, semn ca n viata omul, pentru a izbndi, trebuie sa ajute si sa primeasca ajutor. Adevarata maturizare este cea n plan moral si spiritual (probabil de aceea scriitorul nu ofera un portret fizic al personajului sau), treapta finala fiind nplinirea prin iubire (casatoria lui Harap-Alb cu fata mparatului Ros). Majotitatea trasaturilor personajului reies n mod indirect, prin comportament, din relatiile cu celelalte personaje, din limbaj, Creanga punndusi eroul n scena si lasndu-l sa se manifeste. n concluzie, Povestea lui Harap-Alb ramne un basm memorabil, care, desi porneste de la tiparul popular l depaseste prin crearea unor personaje complexe, care folosesc un limbaj savuros n scene de un comic inconfundabil. (Mihaela Caraulasu, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 7 (Relatiile dintre doua personaje studiate ntr-un text narativ de IonCreanga: Povestea lui Harap-Alb ) Opera lui Creanga este epopeea poporului romn. Creanga este Homer al nostru. (G. Ibraileanu). Citatul ilustreaza si parerile altor critici literari cu privire la opera marelui prozator romn. Autorul Amintilor din copilarie, Ion Creanga se remarca prin stilul sau satiric, aluziv si echivoc, prin scriitura inconfundabila si alte elemente de originalitate. Autor a numeroase povesti si povestiri, Creanga ramne nemuritor prin basmele sale, ndeosebi prin Povestea lui Harap-Alb, o sinteza a basmului romnesc, dupa cum remarca Pompiliu Constantinescu. Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiuni implicnd fabulosul si supusa stereotipiei care nfatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Tesut pe universala tema a confruntarii binelui cu raul, Povestea lui Harap-Alb este frumoasa poveste culta n care feciorul de mparat fara nume si mezin al familiei va pleca la unchiul sau Verde mparat pentru a mosteni mparatia, pentru ca acesta nu avea dect fete (iar fratele sau trei feciori). Neascultnd sfaturile tatalui, ia n drumul sau n slujba pe un Spn, care prin viclenie pune stapnire pe feciorul de mparat si acesta jura credinta si supunere si, cu rolurile schimbate sluga ca stapn si stapnul ca sluga subnumele de Harap-Alb (sluga alba) merg la Verde mparat, unde falsul nepot ncearca sa scape de Harap-Alb, supundu-l la probe primejdioase pentru a-l pierde. Eroul le va ndeplini pe toate, Spnul va fi demascat iar Harap-Alb va lua n casatorie pe fata mparatului Ros. Personajele din basmul cult Povestea lui Harap-Alb (oameni dar si fiinte himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul n diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se ncheie ntotdeauna, n basm, prin victoria fortelor binelui. Se utilizeaza triplicarea, dar Creanga supraliciteaza procedeul, a treiaproba (aducerea fetei) contine alte ncercari impuse de mparatul Ros si chiar de fata. Eroul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici nsusiri exceptionale, asemenea lui Fat-Frumos din basmele populare. El are calitati si defecte, sugerate si de oximoronul din numele sau. Prin trecerea probelor la care este supus de Spn, raul necesar, pe parcusul calatoriei, una initiatica, fiul cel mic al craiului va dobndi calitatile necesare unui viitor mparat (cu simtul responsabilitatii, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-si respecta cuvntul). Harap-Alb trece astfel de la mezinul craiului cel timid si rusinos, cum este descris la nceput, la un mparat demn de titlul pe care l poarta si asta n mare parte datorita Spnului si ncercarilor la care l supune pe erou. Basmul poate fi considerat astfel un bildungsroman, roman al initierii. Pesonajele aflate n opozitie sunt usor de recunoscut si dupa nume: Harap-Alb reflecta conditia duala, rob, sluga (Harap), dar si originea lui nobila si naivitatea sa de la nceput (Alb); pe cnd Spnul este, dupa nume, ntruchiparea raului. Povestea lui Harap-Alb da cititorului impresia ca nu doar naratorul, ci si personajele, par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-ltraverseze protagonistul. n acest scenariu eroul are de nvatat si de la Spn, simbol al raului necesar, pentru a-i testa limitele si a-l ajuta sa se maturizeze. Cu exceptia eroului care este vazut n evolutie, celelalte personaje sunt reductibile la o trasatura dominanta, reprezentativa tipologii umane. Spnul este tipul vicleanului, rolul sau fiind acela de a-l initia (n mod involuntar) pe erou si de a ajuta cititorul sa nteleaga mai bine tipologia personajului principal prin raportare la personajul antagonist (caracterizare indirecta). De remarcat este faptul ca, desi lipsit de puteri supranaturale sau de nsusiri exceptionale, personajul principal trebuie sa treaca prin ncercarile la care este supus de Spn cu ajutorul calitatilor sale morale (bunatate, mila, curaj), dar sustinut de o serie ntreaga de prieteni. Personajele se individualizeaza si prin limbaj, asemanator eroilor humulesteni din Amintiri din copilarie, spunndu-se despre Spn ca traieste cu adevarat n replici. Esenta basmelor, ideea ca binele triumfa ntotdeauna n fata raului, este pastrata si n Povestea lui Harap-Alb, doar ca drumul initiatic al eroului este mai interesant pentru cititor. Prin conturarea eroilor sai Ion Creanga demonstreaza talentul de creator al unor personaje originale, spontane, pline de umor, ce ramn nemuritoare n sufletele cititorilor. Se spune despre Creanga ca si nzestreaza creatiile pur fantastice cu nsusiri sufletesti si trupesti peste masura omeneasca, mprumutndu-le o viata omeneasca, una taraneasca si amestecndu-i printre humulesteni. (Veronica Ghidorcea, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 8 (Despre personajele dintr-un basm cult studiat: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga). Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiuni implicnd fabulosul si supusa unor stereotipii n care binele iese ntotdeauna nvingator n lupta cu raul. George Calinescu defineste aceasta creatie ca un gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie, etica, stiinta, etc. Lumea basmului fiinteaza ntr-un spatiu si odurata nedeterminate. n basmul cult, stilul este elaborat, se mbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea. Tesut pe universala tema a confruntarii binelui cu raul, Povestea lui Harap-Alb este frumoasa poveste culta n care feciorul de mparat fara nume si mezin al familiei va pleca la unchiul sau Verde mparat pentru a mosteni mparatia. Personajele din basmul cult Povestea lui Harap-Alb (oameni dar si fiinte himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul n diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine si rau se ncheie ntotdeauna, n basm, prin victoria fortelor binelui. Chiar daca pastreaza tipologia personajelor din basmul popular si simbolistica acestora, Creanga de ndeparteaza de modelul sau, prin constructia unor personaje complexe, originale, inconfundabile. Personajul principal, Harap-Alb, ca de altfel si celelalte este individualizat prin comportament, prin limbaj, prin nume. Reactiile diverse, starile ce reies din diferite situatii denota o psihologie tipic umana, indiferent daca sunt personaje cu puteri supranaturale sau nu. Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici nsusiri excetionale (vitejie, drzenie, istetime), dar dobndeste prin trecerea probelor o serie de calitati psiho-morale (valori etice, mila, bunatatea, generozitatea) necesare unui mparat, n viziunea autorului. Sensul diactic al basmului este exprimat de Sfnta Duminica: Cnd vei ajunge si tu odata mare si tare, i cauta sa judeci lucrurile de-a fir a-par si vei crede celor supriti si necajiti si asupriti, pentru ca stii acum ce e necazul. Numele personajului reflecta conditia duala: rob, sluga (Harap) de origine nobila (Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari intermediare (initiere), ntre starea de inocenta (negru) si nvierea spirituala a celui ce va deveni mparat (alb). Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu nsusiri supranaturale (Sfnta Duminica), animale fabuloase (calul nazdravan, craiasa furnicilor si a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarasi) sau obiecte miraculoase (aripile craieselor) si se confrunta cu raufacatorul, personajul antagonist, Spnul care are si functia de trimitator. Acesta nu este doar o ntruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este un rau necesar. De aceea calul nazdravan nu-l ucide nainte ca initierea eroului sa se fi ncheiat: Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cteodata, pentru ca fac oamenii sa prinda la minte. Nu doar naratorul, ci si personajele, par a avea cunostinta de scenariul initiatic pe care trebuie sa-l traverseze protagonistul. Personajele ndeplinesc deci, prin raportare la erou, o serie de functii: antagonistul, ajutoarele, donatorii, ca si n basmul popular, dar sunt invidualizate prin atribute exterioare si prin limbaj. Cu exceptia eroului care este vazut n evolutie, celelalte personaje sunt reductibile la o trasatura dominanta. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului se ironizeaza defecte umane (frigurosul, mncaciosul, etc.), dar aspectul lor grotesc ascunde calitati precum bunatatea si prietenia. Aceste personaje fantastice sunt creatii originale ale lui Creanga, fiind individualizate n maniera clasica, printr-o trasatura fizica sau morala dominanta. Portretele lor hiperbolizate sunt realizate cu ajutorul augmentativelor si al diminutivelor utilizate cu sens contrar: Gerila era o dihanie de om care ngheta totul cu buzoaiele lui; Flamnzila era o namila de om si un sac fara fund; Setila reprezenta o aratare de om care avea un grozav burdahan si un nesatios gtlej (epitete hiperbolice); Ochila este comparat cu un ciclop privind prin ochiul mare ct o sita si aratnd frumusel bot chilimbot. Eroii par coborti din opera lui Rabelais Gargantua si Pantagruel, formnd un alai plin de vivacitate si umor. Victoria lui Harap-Alb si a tovarasilor lui nu este una solitara, ci reprezinta biruinta fraternitati spirituale asupra individualismului omenesc. mparatul Ros si Spnul sunt rai si vicleni, iar Sfnta Duminica este nteleapta. Personajele se individualizeaza prin limbaj: Spnul traieste cu adevarat n replici [...] Foarte vii sunt fabulosii tovarasi de drum ai eroului si cteva scene, cum ar fi aceea din casa de arama, sunt memorabile. [...] Personajele nu ies nici o clipa din schematismul lor, nsa, retraind n fiecare, Creanga umple schema de viata. Desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Fat-Frumos din basmele populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Protagonistul este un om de soi bun, care traverseaza o serie de probe, nvata din greseli si progreseaza, se maturizeaza pentru a merita sa devina mparat, basmul putnd fi astfel considerat un bildungsroman. Concluzia poate fi reprezentata n mod elocvent de catre afirmatia criticului Geoge Calinescu: basmul cult este [...] o oglindire a vietii n moduri fabuloase [...]. Caracteristica lui este ca eroii nu sunt numai oameni, ci si anume fiinte himerice, animale [...]. Cnd dintr-o naratiune lipsesc acesti eroi himerici, n-avem de a face cu un basm. (Iulia Dumitru, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 9 (Particularitatile nuvelei: Moara cu noroc de Ioan Slavici) Nuvela este o specie a genului epic n proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succint, n functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte verosimile ntr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai mult pe definirea personajului dect pe actiune. Nuvelele pot fi clasificate, dupa modalitatea de realizare a subiectului, n: nuvele istorice, psihologice, fantastice, filosofice sau anecdotice, iar n functie de curentele literare n care se nscriu ca formula compozitionala: renascentiste, romantice, realiste sau naturaliste. O nuvela este si Moara cu noroc a lui Ioan Slavici, publicata n 1881 n volumul Novele din popor, alaturi de Padureanca si Budulea Taichii, Tema prezinta consecintele nefaste ale setei de navutire , n societatea ardeleneasca a secolului al XIX-lea. Titlul ales este mai degraba ironic, mutarea la Moara cu noroc aduce destramarea familiei lui Ghita, fiind mai degraba Moara cu ghinion. Constructia subiectului, pe coordonate spatio-temporale bine precizate (actiunea are loc la hanul Moara cu noroc aflata ntr-o zona a Ardealului, n valea dintre dealuri, la o rascruce, iar timpul este si el bine precizat, actiunea fiind delimitata de doua repere temporale, cu valoare religioasa: de la Sf. Gheorghe pna la Pasti) creeaza impresia de veridicitate. Conflictul nuvelei este unul complex, de natura sociala (prezinta confruntarea dintre doua lumi, dintre doua mentalitati diferite: Ghita, care, n ncercarea de a-si depasi statutul social se confrunta cu Lica Samadaul, personajul antagonist, ceea ce creeaza conflictul exterior), dar si de natura psihologica si morala (conflictul interior trait de Ghita care este pus sa aleaga ntre dorinta sa de navutire, si linistea familiei sale). Acestea sunt prezentate din punctul de vedere al unui narator omniscient, cu o perspectiva narativa obiectiva, data de impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a si atitudinea detasata n descrierea actiunii. De asemenea, mai apare tehnica narativa a punctului de vedere, concretizata prin interventiile batrnei de la nceputul si din finalul nuvelei.n incipitul nuvelei, n prolog, batrna rosteste o replics ce anticipeazs oarecum actiunea nuvelei, si destramarea familiei lui Ghita: omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Acelasi personaj rosteste si cuvintele de ncheiere din finalul nuvelei, o concluzie moralizatoare, ce vine ca o confirmare a temerilor exprimate n incipit: se vede ca au lasat ferestrele deschise (...) simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat. Nuvela capata astfel o constructie circulara, simetrica, se porneste de la o idee, de la o temere , si n final se revine la aceasta, dupa ce a fost confirmata. Personajele ce iau parte la actiune sunt, asemeni oricarei nuvele, nu foarte numeroase, dar bine individualizate. Astfel, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici se dovedeste astfel, un bun observator al caracterelor umane si al vietii rurale. Ghita se impune att prin complexitate, ct si prin putere de individualizare. El ilustreaza consecintele negative pe care le are asupra omului dorinta de navutire. Este unul dintre personajele nuvelei care evolueaza odata cu actiunea, el transformndu-se din tipul crciumarului dornic de navutire, n individul aflat sub determinare psihologica si morala. Ghita sufera un proces de dezumanizare, ezitarea lui n fata alegerii dintre valorile simbolizate de Ana (familie, iubire, linistea caminului) si cele simbolizate de Lica (bogatie, navutire, atractia malefica a banilor) si slabiciunea lui n fata tentatiilor l conduc catre un sfrsit tragic. Lica ramne constant de-a lungul ntregii nuvele, sfrsitul sau brutal fiind n concordanta cu temperamentul si comportamentul sau. Ana sufera si ea transformari interioare, datorate n special schimbarii lui Ghita si ndepartarii acestuia de ea. Initial, desi Ghita era un simplu cizmar, cei doi aveau un camin linistit si o familie fericita. Dupa luarea Morii cu noroc n arenda, odata cu statutul lor social se schimba si atitudinea lui Ghita fata de Ana. Ghita ncepe sa se fereasca de sotia sa , devine violent si mohort, se poarta brutal cu cei mici. Cei doi se nstraineaza ntr-att, nct Ghita ajunge sa o mpinga pe Ana n bratele lui Lica, iar aceasta sa i se ofere lui Lica deoarece acesta e om, pe cnd Ghita e doar muiere mbracata n haine barbatesti. Sfrsitul celor doi este unul tragic. Realiznd ca a fost nselat, Ghita o ucide pe Ana, iar el, la rndul sau, este omort de Raut, din ordinul lui Lica. Batrna si copiii supravietuiesc incendiului, pentru ca sunt singurele fiinte inocente si morale. Aceste trasaturi reies att din descrierile pe care naratorul obiectiv le face personajelor prin portrete sugestive (caracterizare directa), ct si din gesturile, limbajul si relatiile pe care acestea le dezvolta ntre ele (caracterizare indirecta). Apar, de asemenea, mijloace de investigatie psihologica, precum scenele de dialog, monologul, monologul interior, notatia gesturilor si a mimicii, care fac din Moara cu noroc o nuvela psihologica.n concluzie, prin conflict, faptele verosimile si personajele prezentate, precum si prin accentuarea complexitatii acestora , cu prezentarea acelui amestec de bine si rau ce se afla la oamenii adevarati, Moara cu noroc devine o veritabila nuvela realista, una din capodoperele lui Ioan Slavici. (Oana-Maria Ferche, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 10 (Tema si viziunea despre lume ntr-o nuvela: Moara cu noroc de Ioan Slavici ) Specia literara a nuvelei ncepe sa fie abordata n literatura romna cu precadera n a doua jumatate a secolului al XIX-lea, n perioada marilor clasici. Notabila fusese nsa n perioada pasoptista, aparitia primei nuvele istorice din literatura romna, devenita si ramasa capodopera, Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi, n care viziunea asupra vietii este cea romantica. n epoca marilor clasici, tipurile de nuvela vor fi diversificate, astfel vom avea nuvela filosofico-fantastica a lui Mihai Eminescu, nuvela realista a lui Ioan Slavici si nuvela psihologica a lui Caragiale. Creatorul nuvelei realist-psihologice n literatura romna ramne Ioan Slavici, autorul volumului Novele din popor, publicat n anul 1881. Capodopera volumul este nuvela Moara cu noroc, reprezentativa pentru viziunea autorului asupra existentei si mai ales asupra vietii din satul transilvanean. Opera de caracter psihologic, ntruct sunt prezente toate particularitatile acestei specii: tematica, puternic conflict interior, personaje complexe si modalitati de caracterizare si de investigatie psihologica a acestora. Realismul nuvelei este sustinut de tema, de personaje, plasarea actiunii ntr-un timp si spatiu ct mai exacte, de existenta unui determinism social (personajele au un caracter format n strnsa legatura cu mediul de viata). Alte elemente care sustin caracterul realist sunt reprezentate de existenta unui puternic conflict exterior, impresia de veridicitate, prezenta unui narator obiectiv care nareaza la persoana a III-a, precum si redarea atmosferei de epoca. Tema nuvelei o constituie consecintele nefaste, morale si existentiale ale patimii banului. Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul, ca fatalitate impusa de adncimile sufletesti ale personajelor. Aceasta tema sintetizeaza viziunea despre lume a scriitorului, una de factura realist-moralizatoare si izvorta din mentalitatea omului din popor: cumpatarea omului n toate si frica de Dumnezeu. De altfel, incipitul nuvelei, constituit din vorbele batrnei, mama Anei, despre viata, reprezinta aceasi conceptie profund moralizatoare a autorului (Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit). Aceste cuvinte stau la baza ntregii actiuni, fixnd destinul personajelor n functie de respectarea sau nerespectarea lor. Cel care trebuie sa le rosteasca n final este Ghita, a carui moarte le confera rol testamentar. ntmplarile narate sunt plasate, temporal, n a doua jumatate a secolului al XIX, iar spatiul, n zona Ardealului, la Moara cu noroc (ultimul prag naintea lucrurilor rele). Ghita, cizmar ntr-un umil sat transilvanean se hotaraste sa renunte la linistea colibei si ia n arenda Moara cu noroc (un loc asezat la rascruce drumuri, n pustiu), transformnd-o ntr-un han.mpreuna cu el vor veni Ana, sotia sa, batrna si cei doi copii si vor ncepe sa munceasca facnd ca locul sa para binecuvntat. Lucrurile merg bine, iar hanul si pastreaza ipostaza benefica, pna la sosirea lui Lica Samadaul, personaj malefic, care va schimba destinul familiei. Acesta distruge echilivrul si linistea familiei lui Ghita, astfel Ghita intra ntr-un puternic conflict exterior cu Lica, conflict ce l va genera si pe cel interior, care va duce la degradarea morala si la dezumanizarea personajului principal. Specific nuvelei realiste, amploarea conflictului exterior si finalizarea acestuia vine sa confirme atitudinea moralizatoare a scriitorului si viziunea sa despre lume. Astfel, Ghita intrat n mecanismul necrutator al afacerilor necurate ale lui Lica va fi stapnit de setea de bani si se va nstraina de Ana si de copii isai. ntr-o zi, Lica soseste la crciuma pe neasteptate si i cere lui Ghita toti banii din lada, promitndu-i ca-i va napoia, daca va trai. Este nca un pas n pactul cu diavolul, de acum nainte, crciumarul fiind nevoit sa l apere pe Lica pentru a-si recupera banii.n preajma sarbatorii Sfntului Dumitru, Samadaul si oamenii lui vin sa petreaca la crciuma, Lica ramnd sa si doarma acolo. Peste noapte nsa, Ghita l vede plecnd nsotit de un strain, pentru a se ntoarce mai trziu, spre zorii zilei. Tot atunci, soseste de la Ineu jandarmul Pintea, aducnd vestea ca n timpul noptii arendasul fusese batut si jefuit. Ulterior, Ghita este chemat n fata comisarului, marturiseste n favoarea lui Lica (de frica), este eliberat pe chezasie si trimis acasa sub escorta. Dus la Oradea, n fata judecatorului, Lica se foloseste de relatiile cu cei bogati si scapa. Eroarea crciumarului si are izvorul n permanenta oscilare ntre bine si rau; ar dori sa-l dea pe Lica pe mna jandarmului Pintea, dar nu poate renunta la mirajul cstigului Dar Ghita nu voia sa plece, nu-l lasa inima sa paraseasca locul n care n scurt timp putea sa devina om cu stare. Asa se face ca primind de la Lica bani furati spre a-i schimba, Ghita l anunta pe Pintea, dar nu i spune ca jumatate sunt ai sai. Pe masura ce trece timpul, iar banii se nmultesc, Ghita este tot mai dornic de mbogatire: amna aducerea doevezilor n mna jandarmului, ba chiar se gndeste sa fuga n lume ca sa-si salveze aceasta neasteptata avutie; totodata spaima ca Lica ar putea veni sa-l prade si imaginea femeii ucise de Samadau n padure, i sfsie inima. De Paste, Ghita si Ana ramn la han, n timp ce batrna pleaca, mpreuna cu nepotii. Intentionnd sa-l predea pe Samadau, crciumarul l lasa singur cu Ana, plecnd sa-l anunte pe Pintea. Astfel a reusit sa o mpinga pe sotia sa n bratele Samadaului, aceasta simtindu-se atrasa de caracterul puternic al porcarului, devenind o victima a mprejurarilor, mai mult dect a propriului pacat. La ntoarcere, simtind ca i s-a pus ceva de-a curmezisul n cap, Ghita o njunghie pe Ana, cuprins de remuscari ca Dumnezeu nu i-a dat la timp gndul cel bun. Samadaul (care se ntorsese sa-si ia serparul uitat la han), i porunceste lui Raut sa-l mpuste pe Ghita si sa incendieze hanul. Urmarit de Pintea, Samadaul si zdrobeste capul de un copac. Deznodamntul este pregatit de momentul n care batrna pleaca la rude, singura cu copiii si mhnita pna n adncul inimii. La ntoarcere, ea nu gaseste dect zidurile afumate ale hanului si gramezile de praf si cenusa din care ieseau oasele celor care fusesera Ghita si Ana. Astfel, personajele si-au primit rasplata propriilor fapte, ei ncalcnd norme morale: omul sa fie multumit cu ceea ce are, caci nu exista bogatie mai mare dect chibzuinta, adevarul si omenia. Batrna si ia nepotii si pleaca (spre a-i salva din spatiul malefic), crezndu-se ca ntr-o lume care respecta norma moralei, acestia vor avea un alt destin. Nuvela se ncheie tot cu vorbele batrnei: Se vede c-au lasat ferestrele deschise! Zise ea ntr-un trziu. Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost data! Astfel, batrna simbolizeaza ntelepciunea si cumpatarea; ea este purtatoarea mesajului nuvelei, iar semnificatia cuvintelor rostite n deschiderea actiunii este profunda. Astfel, nuvela Moara cu noroc cea mai izbutita dintre scrierile lui Ioan Slavici n care autorul nfatiseaza lumea satului transilvanea, n care traiesc tarani, crciumari, preoti, oameni buni si rai ca n viata reala, ntruneste caractere tari de oameni primitivi, puternic influentati de mediul n care traiesc, care n final si primesc rasplata pentru propriile fapte. (Anda Acsinte, 12 D; coord. prof. Elena Apostol) III. 11 (Relatia dintre incipit si final ntr-o nuvela: Moara cu noroc de Ioan Slavici ) Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii (ntre povestire si roman), cu o actune riguros construita, cu un conflict puternic, punnd n evidenta personaje complexe bine individualizate.n literatura romna nuvela a aparut n perioada pasoptista, fiind singuraspecie de fictiune acceptata unanim n epoca romantica (1840-1880). n acea perioada nuvela avea caracter istoric (Alexandru Lapusneanu). Mai trziu, n anul 1881, a fost inclusa n volumul Novele din popor al lui Slavici, nuvela Moara cu noroc. Moara cu noroc prezinta (alaturi de celelalte nuvele ale lui Slavici) monografic viata satului ardelenesc n cea de-a doua jumatate a secolului al XXlea, momentul patrunderii influentelor capitaliste. n toate nuvelele lui Slavici conflictul porneste de la ncalcarea unor norme etice si de aceea teza moralizatoare strabate ntreaga sa opera. Spre deosebire de nuvela Comoara cu aceeasi tema, n care personajul reuseste sa constientizeze ca patima banului pune stapnire pe sufletul sau si astfel renunta la comoara pe care o gasise, Ghita, protagonistul nuvelei Moara cu noroc, e irecuperabil din punct de vedere moral, accentund latura realista a operei. Titlul nuvelei poate fi considerat o antifraza (nu e cu noroc). Semnificatia negativa a acestuia se accentueaza pe parcursul desfasurarii actiunii, dar si prin relatia cu o credinta populara conform careia o moara parasita e bntuita de spirite rele. Tema nuvelei este degradarea morala sub influenta banului sau, cu alte cuvinte, consecintele nefaste pe care banul le are asupra sufletului omenesc. Discursul narativ este ncadrat de vorbele batrnei care, din aceasta perspectiva, devine personaj-reflector, si purtatorul de cuvnt al naratorului. Incipitul contine replica batrnei, mama Anei, si reprezinta morala de factura populara demonstrata n nuvela: Omul sa fie multamit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea sa l face fericit. Acest capitol preia functiile prologului, prefigurnd tema si conflictul dominant, validate prin motive anticipative (drumul serpuieste la stnga si la dreapta-semn al oscilarii lui Ghita ntre dragostea pentru familie, respectiv respectarea moralei, si patima pentru bani care pune stapnire pe el; locurile sunt aride-nu cresc dect ciulinii-anticipare a destinului tragic al lui Ghita, pentru care moara se dovedeste un loc nefast; n departare se zareste o padure arsa n jurul careia roiesc niste corbisimbol al mortii; n apropiere de moara sunt cinci cruci-semn ca oamenii si-au parasit credinta si ca si pot pierde viata n acele locuri rele) . Astfel, prin aceste motive anticipative, incipitul este de tip captatio benevolentiae, adica pregateste cititorul pentru ce urmeaza. Conflictul initial este unul exterior, de natura sociala si economica, reprezentat prin Lica Samadaul, seful porcarilor din zona, om avut care stapneste ntreaga zona, si Ghita, un cizmar cinstit care vine la moara pentru binele familiei. Generat de primul, conflictul interior este ntre dorinta lui Ghita de a ramne un om cinstit, care si respecta familia, si dorinta de nestavilit de a acumula bani. Nelinistea se instaleaza la prima aparitie a lui Lica la han. Confruntarea dintre cei doi ilustreaza lupta dintre omul cinstit care binecuvnteaza locurile si spiritul malefic al lui Lica. Acceptnd conditiile impuse de Lica de a-i spune cine trece, cine zice si cine ce face, primind nsemnele porcilor sai si acceptnd sa primeasca n schimbul banilor niste grasuni furati, Ghita nu mai are cale de ntoarcere si asteapta urmatorul pas al lui Lica. Pentru a i se opune si ia anumite masuri care se dovedesc inutile ( 2 pistoale, o sluga noua, niste cini). Cu ultimele semne ale moralitatii, Ghita face efortul de a renunta la cstigul necinstit si de a-l trada pe Lica. Comite nsa doua greseli: nu i marturiseste lui Pintea ca o parte din banii pe care i schimba i ramnea lui si o foloseste pe Ana drept momeala pentru a-l surprinde pe Lica la han cu dovezile asupra lui (banii din serpar). Recunoscnd ca a gresit, dar ca nu o poate lasa pe Ana n urma lui, Ghita si njunghie sotia cu gndul de a se sinucide apoi. Opera este clasica prin rigoare, structura simetrica, cu actiune gradata n cele 17 capitole. Personajul este construit cu mijloace traditionale (din exterior prin raportare la medii, la fapte si la alte personaje), dar preponderente sunt mijloacele proyei analitice, respectiv: prezentarea confluctului interior, folosirea stilului indirect liber (autorul reda presupusele gnduri ale personajelor fara a folosi vorba de tip dicendi), a monologului si a dialogului. Ultimul capitol, finalul, are valoare de epilog, subliniind ideea principala a operei si se afla n relatie de simetrie cu incipitul. Finalul este unul nchis,destinele personajelor sunt trasate. n spiritul moralist al lui Slavici, cei care s-au dat cu raul trebuie sa plateasca acest lucru prin moarte, iar cei nevinovati scapa; n preajma Pastelui, batrna si copiii pleaca n oras, n lipsa lor producndu-se tragedia. Locurile se purifica prin foc, iar personajul reflector vina sa ncheie moralizator, spunnd ca asa le-a fost data. Prin reluarea replicii personajului reflector, se realizeaza simetria incipit+final, care sugereaza ciclicitatea vietii. Aceasta constructie simetrica pune n evidenta caracterul moraliyator al operei, conflictul evidentiind ncalcarea unei norme morale care nu poate ramne nepedepsita. Astfel, din relatia incipit+final putem deduce conceptia scriitorului potrivit careia legile morale persista asupra existentei umane. Slavici este un adept al lui Confucius si, conform ideilor acestuia, aplica n Moara cu noroc principalele virtuti morale analizate de filosoful chinez : sinceritatea, cinstea, cumpatarea, opera devenind o pledoarie pentru echilibrul moral; scriitorul romn este astfel un autor pe deplin sanatos n conceptie. (M. Eminescu) (Roxana Sandu, 12 B; coord. prof. Elena Apostol) III.12 (Particularitatile de constructie a unui personaj ntr-o nuvela studiata:Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi) Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii, cu o actune riguros construita n conflict puternic, punnd n evidenta personaje complexe bine individualizate. Spre deosebire de povestire, cu care se confunda adeseori, nuvela are urmatoarele trasaturi definitorii: constructia subiectului este riguroasa, personajele sunt deja caractere formate, accentul este pus pe constructia personajelor, nu pe actiune, iar timpul si spatiul sunt clar delimitate.n literatura romna nuvela a aparut n perioada pasoptista, prima si cea mai importanta fiind nuvela istorica Alexandru Lapusneanul a lui Costache Negruzzi. Aceasta este istorica prin tema si din perspectiva formulei estetice cu elemente clasice. Titlul nuvelei face referire la personajul principal, anticipnd conflictul si importanta personajului n opera. Opera este mpartita n patru capitole, fiecare avnd cte un moto semnificativ care accentueaza conflictul dominant. n centrul nuvelei, scriitorul l asaza pe Alexandru Lapusneanu , domnul Moldovei, actiunile prezentate ct si celelalte personaje avnd rolul de a reliefa caracterul personajului principal. Alexandru Lapusneanu, dupa nfrngerea sa n doua rnduri de ostile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua osti turcesti si se ntorcea acum sa izgoneasca pre rapitorul Tomsa si sa-si ia scaunul pe care nu l-ar fi pierdut de n-ar fi fost vndut de boieri. Astfel, Lapusneanu intrase n Moldavia, ntovarasit de sapte mii de spahii si de vreo trei mii oaste de strnsura. Alexandru Lapusneanu este un erou romantic prin calitati de exceptie si defecte extreme, caracter realizat pe baza antitezei romantice. Cu alte cuvinte, Lapusneanu este un personaj exceptional pus n situatii exceptionale. Spre deosebire de Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche) din care s-a inspirat Negruzzi), n care este prezentat domnitorul Lapusneanu, n nuvela lui Negruzzi este prezentat personajul cu acelasi nume. Autorul pastreaza date istorice, cum ar fi anumite scene si replici (scena ospatului, piramida). Abaterile de la documentele istorice sunt intentionate si au rol n construirea personajului) boierul Motoc murise nainte de ntoarcerea in tara a lui Lapusneanu, Spancioc si Stroici fugisera din tara n Polonia, uciderea lui Motoc e inspirata din moartea unui domnitor grec linsat de popor). Dialogul constituie n opera lui Negruzzi o solutie artistica folosita cu scopul de a pune n evidenta evolutia psihologica a personajului. Domnitorul este caracterizat direct de catre narator (Lapusneanu, a careia ochi scnteiara ca un fulger, mediteaza vreo noua moarte) si celelalte personajue, si indirect, prin intermediul dialogului, monologului, gestualitatii si comportamentului. Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oara pe tronul Molodvei (omorrea boierilor, leacul de frica oferit Domnittei Ruxanda, aruncarea lui Motoc in minile multimii), pun n evidenta tiania domnitorului care actioneaza pentru ntarirea autoritatii domnesti si slabirea puterii boierilor.nca din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite gesturi care dezvaluie evolutia psihologica a viitoului tiran. Dialogul din scena n care Lapusneanu ntlneste solia formata din Motoc, Veveritei, Spancioc si Stroici, contureaza foate bine conflictul puternic dintre domn si boierii tradatori. Acest conflict evidentiaza trasatura fundamentala a lui Lapusneanu, si anume, vointa de a avea putere deplina asupra Moldovei, impunndu-si ferm autoritatea. Lapusneanu i primeste pe boieri rezervat, silindu-se a zmbi. Atitudinea boierilor, la nceput, este una oarecum detasata, deoarece se nclinara pna la pamnt, fara a-i saruta poala dupa obicei. Schimbul de replici reflecta siguranta de sine si atitudinea provocatoare a domnului, care-i determina pe boieri sa-si dezvaluie ostilitatea si adevaratele intentii: Am auzit, urma Alexandru, de bntuielile tarii si am venit sa o mntui; stiu ca tara ma asteapta cu bucurie. Ultima parte a acestui dialog dezvaluie furia si ura abia stapnita a lui Lapusneanu, ca raspuns la vicleniile lui Motoc. Prin aceste replici taioase sunt evidentiate impulsivitatea, lipsa de scrupule si violenta domnitorului n nfruntarea cu boierii: Daca voi nu ma vreti eu va vreu [...] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge si cu voia, ori fara voia voastra. Observatiile asupra fizionomiei personajului, facute de Negruzzi, reflecta trairile interioare ale eroului : raspunse Lapusneanu, a caruia ochi scnteiara ca un fulger. Fiind un bun cunoscator al firii umane, Lapusneanu l cruta pe Motoc pentru ncercarea de a-l nsela din nou, deoarece avea nevoie de acesta ca sa mai usureze blastemurile norodului. Aceasta scena reflecta duritatea, luciditatea si ironia necrutatoare a domnului. Partea a III-a a nuvelei (Capul lui Motoc vrem) este cea mai dramatica si ncepe printr-o liniste si o atmosfera de sarbatoare, unde domnul si boierii se adunasera la biserica. Scena este prezentata minutios, pregatindu-se antiteza romantica si contrastul din scena uciderii celor 47 de boieri. Dismularea si ipocrizia, precum si ateismul sunt trasaturi specificepersonajului romantic si sunt foarte bine evidentiate n aceasta scena: mpotriva obiceiului sau, Lapusneanul, n ziua aceea era mbracat cu toata pompa domneasca, Dar dupa ce a ascultat Sfnta Slujba, s-a cobort din strana, s-a nchinat pe la icoane, si, apropiindu-se de racla Sfntului Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie si a sarutat moastele sfntului, Spun ca n minutul acela, el era foarte galben la fata, si ca racla sfntului ar fi tresarit.n episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre cinismul lui Lapusneanu (El rdea) si groaza lui Motoc care se silea a rde ca sa placa stapnului, simtind parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind.n scena finala a bolii si a otravirii sale, personajul principal traieste cu intensitate att umilinta, ct si revolta mpotriva celor ce l-au calugarit, dupa care urmeaza groaza n fata mortii. Desi naratorul este obiectiv, apar scurte interventii subiective prin care naratorul si tradeaza atitudinea fata de personaj: aceasta desantata cuvntare, era groaza a privi aceasta scena sngeroasa.n realizarea operei sale, Negruzzi interpreteaza cronicile lui Grigore Ureche si Miron Costin, schimbnd destinul unor personaje. Astfel, creeaza o opera de fictiune care se ndeparteaza de spiritul cronicilor, o nuvela care ar fi putut sta alaturi de Hamlet daca ar fi avut prestigiul unei limbi internationale. (G. Calinescu) (Roxana Sandu, 12 B; coord. prof. Elena Apostol) III.13 (Relatiile dintre doua personaje ntr-o nuvela studiata: Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi ) n literatura romna, numerosi scriitori au abordat nuvela, ncepnd cu secolul XIX. Prima opera apartinnd acestei specii literare este Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi, care a ramas o adevarata capodopera. Aparuta n anul 1840, n primul numar al revistei Dacia literara, nuvela Alexandru Lapusneanul este romantica prin tema (prezentarea unui episod din istoria Moldovei, cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul), prin constructia personajelor, prin sursele de inspiratie utilizate. Fiind o nuvela, accentul este pus pe conturarea unor ersonaje complexe. Cele doua personaje care se constituie ntr-un cuplu n acesta nuvela sunt domnitorul si sotia sa, doamna Ruxanda, personaje romantice construite pe baza antitezei. Alexandru Lapusneanu evolueaza liniar si are un destin tragic; el s-a casatorit cu fiica lui Petru Rares, domnita Ruxanda, pentru a-si legitima pretentiile la tron si pentru a atrage asupra sa ceva din faima bunicului acestuia, neuitatul Stefan cel Mare. Domnitei i se face un portret remarcabil, cu amanunte biografice si trasaturi fizice; personajul feminin da dovada de blndete, bunatate, evlavie, n antiteza cu sotul ei crud, nemilos si tiran. Domnitorul intra n actiune nca din incipit, cnd se evidentiaza si motivatia acestuia de a-si recapata tronul, pierdut prin tradarea boierilor sai, fata de care se aratase atasat si generos n prima domnie. Personalitatea protagonistului se dezvaluie treptat caci, dupa ce si exprima vointa de neclintit, tenacitatea, fermitatea si energia n realizarea scopului propus, dovedeste si o capacitate de disimulare (evidentiata n scena de la mitropolie, cnd reuseste sa-i convinga pe boieri ca remuscarile sale sunt sincere si sa vina la curte), o inteligenta politica desavrsita prin spiitul vindicativ, un umor macabru cnd i promite sotiei sale un leac de frica, concretizat ulterior ntr-o piramida din capete de boieri. Lapusneanul este si viclean, cnd si propune sa se foloseasca de cei care l nconjoara pentru a-si atinge obiectivul. Doamna Ruxanda are, n structura administrativa si politica a Moldovei de odinioara, statutul insignifiant pe care orice femeie l avea n acea epoca n societate. Rugamintea ei nu devine porunca pentru un sot precum Alexandru Lapusneanul, dar nici nu e respinsa brutal de acesta, promisiunea de a nu mai ucide boierii fiind facuta pentru a castiga credibilitatea. Totusi, aceasta e relativ respectata, caci Doamnei supuse si evlavioase i se promite un leac de frica. Domnitorul e dispretuitor fata de sotia sa cand o ntreaba ce a determinato sa si lase fusele ntr-o zi oarecare si o lasa pe aceasta sa se umileasca profund:Ruxanda cazu la picioarele lui. Respectul, ncrederea si admiratia pe care ea i le poarta sotului reies din apelativele :bunul meu domn!, viteazul meu sot, maria-ta esti prea puternic si din declaratii Dumnezeu stie cat te iubesc!, la care Lapusneanul ramne complet insensibil, rostind cu aroganta muiere nesocotita! si fiind pregatit sa puna mna pe jungherul de la bru. De asemenea, n scena n care leacul de frica i provoaca lesinul domnitei, domnitorul este sarcastic:Femeia tot femeie, zise Lapusneanul zmbind; n loc sa se bucure, ea se sparie. Scena finala a nuvelei da posibilitatea personajului feminin sa se afirme: retrasa n cetatea Hotinului sa-l ngrijeasca pe Lapusneanul, rapus de o boala teribila, constata ca sotul ei s-a hotart sa se calugareasca daca Dumnezeu l va salva; dar domnitorul se dovedeste la fel de cinic si uita repede promisiunea facuta, amenintnd cu moartea pe cei care l-au calugarit. Doamna Ruxanda, oprita din drumul ei la iesirea din ncaperea unde se afla sotul bolnav de catre cei doi boieri fugari, Spancioc si Stroici, este ndemnata sa-si otraveasca sotul fiindu-i sugerat faptul ca viata fiului ei, proclamat deja domn, e n primejdie. Aceasta nu are forta necesara pentru a comite un asemenea pacat capital si cere sprijin moral de la mitropolitul Teofan, care i spune ca asa crud si cumplit cum e omul acesta ar putea face mult rau si de acum nainte. n cele din urma, doamna Ruxanda i duce apa otravita domnitorului, care moare n chinuri groaznice. Prin urmare, autorul a evidentiat prin cele doua personaje un cuplu romantic: daca domnitorul e dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv si vindicativ, doamna Ruxanda este o fire angelica, suava, delicata, sensibila, sincera, evlavioasa si supusa. Astfel, cele doua personaje sunt prezentate n antiteza si formeaza un cuplu devenit celebru n literatura. (Ionut Stancu, 12 B; coord. prof. Elena Apostol) III.14 (Relatiile dintre doua personaje dintr-o nuvela de Ioan Slavici: Moara cu noroc) n literatura romna, nuvela a fost abordata ncepnd cu secolul XIX, n special n perioada marilor clasici, unele dintre aceste creatii literare fiind adevarate capodopere. Ca specie literara, nuvela este un text n proza cu un singur fir narativ, un numar restrns de personaje, spatiul si timpul sunt bine determinate, iar naratorul este n general obiectiv.n orice nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Acest lucru este vizibil si n nuvela realist-psihologica Moara cu noroc a lui Ioan Slavici. Realismul nuvelei este sustinut mai ales de amprenta pe care si-o pune mediul social asupra comportamentului si caracterului uman, dar si de veridicitatea relatiilor dintre personaje. Astfel iau nastere conflicte puternice de ordin exterior (social) sau interior (psihologic, generat de cel dinti). Relatia dintre Ghita, protagonistul nuvelei, si Lica, personaj negativ, ntruchipare a maleficului, sta la baza conflictului exterior al nuvelei. Acestia se afla n opozitie deoarece provin din doua lumi complet diferite.Ghita provine dintro lume condusa de legile buneicuviinte, ale onoarei, n care oamenii traiesc cu frica lui Dumnezeu; Lica Samadaul traieste ntr-o lume guvernata de legi proprii, nescrise, altele dect cele ale statului, o lume a hotilor protejati, fiind un simbol al degradarii morale. ntlnirea dintre cei doi la Moara cu noroc nsemna declansarea inevitabila a conflictului. Cizmarul Ghita, lund n arenda hanul Moara cu noroc din dorinta de a cstiga cat mai multi bani, ignornd ndemnul la cumpatare al soacrei sale, batrna, mama Anei. Initial, fericirea pare sa-i surda, cstiga bine, ntelegerea n familie este deplina, dar toata aceasta armonie se destrama odata cu aparitia lui Lica Samadaul, un om primejdios, cum l numeste Ana. Patrunderea lui Lica n viata lui Ghita declanseaza o drama psihologica ce va duce ncet, dar sigur la degradarea morala a celui din urma.Ghita ar dori sa ramna la moara trei ani (ma pun pe picioare, ncat sa pot sa lucrez cu zece calfe si sa le dau altora de carpit), dar uneori parca presimte pericol, mai ales atunci cnd Lica ncearca sa-l subordoneze. Totusi, el crede ca poate gasi o solutie (acesti trei ani atrnau de Lica. Daca se punea bine cu dnsul, putea sa-i mearga de minune, caci oameni ca Lica sunt darnici). Om al faradelegilor, criminal nrait (faptele fiind marturisite lui Ghita), Lica Samadaul si da seama ca Ghita are un caracter puternic, dar fiind un bun cunoscator de oameni, i simte n acelasi timp slabiciunea: patima castigului de bani. Dorindu-l subordonat, oricnd la ordinele sale, Lica l implica pe crciumar n faradelegile sale (jefuirea arendasului, uciderea femeii si a copilului), oferindu-i bani si ncercnd sa distruga legatura sufleteasca dintre el si sotia sa. De altfel, Ghita se nstraineaza de familie si de Ana, de teama ca ea sa nu i descopere implicarea n afacerile murdare si astfel linistea colibei se distruge, banuielile afectnd relatiile celor doi soti. Samadaul se apropie de Ana, nfatisndu-se ntro lumina favorabila, grijuliu cu copiii ei. Ana, nsa, si iubeste sotul, chiar daca acesta i spune la un moment dat ca i sta n cale. Lica are n el o inteligenta malefica; jocul dublu al lui Ghita (de a trata cu Lica si de a face marturisiri lui Pintea) esueaza. Ghita e distrus nu doar de patima navutirii, ci si de lipsa de sinceritate. El este nesincer la procesul lui Licade la Oradea, nesincer cu Pintea si cu Ana. ncercarea de a-l insela pe Lica, retinnd o parte din banii schimbati i este fatala. Om lipsit de scrupule, acesta distruge si farma de umanitate din Ghita, dragostea pentru Ana, determinnd-o pe aceasta sa i se daruiasca, atunci cnd e lasata de Pasti la discretia poftelor sale. Aceasta drama finala e declansata tocmai de dragostea Anei, care nu dorise sa l lase pe sotul ei singur de Pasti.n cele din urma, Lica l aduce pe Ghita n situatia de a-si ucide sotia, iar acesta va muri ucis de Raut tot din ordinul Samadaului.Lica incendiaza crciuma de la Moara cu noroc, dupa care si zdrobeste capul ntr-un copac pentru a nu cadea viu n minile jandarmului Pintea. Moartea lui Ghita este corectia pe care destinul i-o aplica pentru nerespectarea principiului cumpatarii enuntat n debutul nuvelei prin cuvintele batrnei, iar cea a lui Lica o pedeapsa pe masura faptelor sale. Asadar, ca urmare a viziunii moralizatoare a naratorului, cele doua personaje ale nuvelei Moara cu noroc de Ioan Slavici, ntre care se stabileste o relatie complexa si un puternic conflict, au un sfrsit tragic. Nuvela realist-psihologica Moara cu noroc are o valoare incontestabila, n special datorita complexitatii personajelor puse n situatii dramatice si a relatiilor stabilite ntre acestea, surprinse cu realism de catre autor. (Ionut Stancu, 12 B; coord. prof. Elena Apostol) III. 15 (tema si principalele componente de structura ntr-un text de MihailSadoveanu: Creanga de aur)Strict formal, Creanga de aur este un roman istoric, de mai mica ntindere, ncadrabil lnga Zodia Cancerului, Nunta domnitei Ruxandra etc. n fondul sau, se constituie ca roman filosofic pigmentat cu o tragica poveste de dragoste. O definitie adecvata ar fi aceea de roman-basm, sugerata de autorul nsusi atunci cnd se refera la o creatie similara, Izvorul Alb : Am convingerea ca romanul, n ultima analiza, trebuie sa fie ce era basmul mamei, ori al bunicii in copilaria noastra. Elementele care definesc cel mai puternic acest roman sunt simbolul si mitul. Creanga de aur evoca un univers sacralizat, al eresurilor, n care existenta umana se desfasoara sub semnul unei primitivitati benefice. Simbolistica bogata, elementele de parabola si mit fac din acest roman un roman mitic. Cu o arhitectura traditionala, Creanga de aur se structureaza n 17 capitole, dintre care cel introductiv ar putea ndeplini functia de prefata. El se pliaza pe structura prefetei ca discurs editorial folosind motivul manuscrisului ncredintat. Actiunea se petrece n Dacia prefeudala si se desfasoara ntre 780797, mutndu-si locul n functie de personajul central: pe Muntele Ascuns ( capitolele II-III), n Bizant (capitolele IV-XVI), din nou la Munte (capitolul XVII). Tema romanului este regresia n timpul si spatiul primordial. Aceasta tema se manifesta n cele trei motive fundamentale : iubirea, calatoria initiatica si religia (sacrul). Autorul preia masca editorului care primeste de la profesorul Stamatin un manuscris cu o poveste de dragoste. Este evocata figura profesorului, autorul romanului: Era un om interesant n orice caz, si lui i se datoreaza povestea care urmeaza. Speologul Stamatin nu cerceteaza rocile , asa cum marturiseste, ci cautapestera Magului, exponentul civilizatiei dacice. n viziunea lui Stamatin expusa ntr-un lung monolog magul pe care l cauta practica grafia sacra a cunoasterilor spirituale de pe vremea regilor daci: Batrnul mi-a deschis ntelegerea eresurilor, a datinelor, a descntecelor, a vietii intime a poporului nostru, asa de deosebita de civilizatia oraseneasca. Acest neam traieste nca n trecut. Acest mag este ultimul Decheneu, al treizeci si treilea, pastrator al credintei lui Zamolxis. Povestea istorica ncepe n anul 780 d.Hr, cnd batrnii legii vechi , monahii lui Zamolxis urca pe muntele cel ascuns spre pestera Magului, al treizeci si doilea Decheneu, preot al Daciei vechi. Locul este sacru, tainuit si nimeni, n afara celor alesi, nu poate patrunde n aria lui. Spre a ntretine magia locului, Sadoveanu nu dezvaluie numele muntelui, dar este vorba, evident, de Kogaionon, muntele sacru din mitologia geto-dacica, unde se afla sanctuarul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac. Mhnit de nlocuirea religiei vechi cu crestinismul, batrnul preot pagn l alege, dintre ucenicii sai, pe Kesarion Breb spre a-l trimite ntr-o expeditie initiatica, pregatitoare pentru numirea sa ca al treizeci si treilea Decheneu. Partea cea mai substantiala a romanului se refera la cunoasterea vietii din Bizant, unde Kesarion traieste aproape zece ani. Secretul initierii sale n misterele egiptene ramne intact, ntruct romancierul pastreaza taina, nerelatnd cei sapte ani petrecuti n Egipt. La nceputul capitolului al patrulea, n anul 787, Kesarion Breb intra n Bizant, nsotit de slujitorul sau, munteanul Constantin si de asinul ntelept Santabarenos. Aici l cunoaste pe parintele Platon de la Sakkoudion si afla despre nclcitele primejdii care amenintau mparatia. Imparateasa Irina, luptatoarea pentru ortodoxie mpotriva arienilor, rennoise credinta si i izgonise pe iconoclasti. Era ajutata de credinciosul sfetnic Stavrikie postelnicul si de sfntul episcop Platon. Doar Constantin este apasat de plictis si stapnit de demon, ndemnat la destrabalarea trupului de catre intrigantul prieten Alexie Moseles. Pentru a-si tine fiul departe de prigonitorii iconoclasti, mparateasa i cere episcopului Platon sa-I caute o sotie nu numai cea mai frumoasa si mai dorita, dar si cea mai binecredincioasa ntru ortodoxie. Episcopul, nzestrat cu un har divin, iluminat de Sf. Maria, are previziunea fecioarei alese, care s-ar afla printre nepoatele cuviosului Filaret din Amnia. Kesarion Breb i promite episcopului ca va pleca n cautarea miresei. Ajuns la curtea lui Filaret, Egipteanul cum l denumesc localnicii care i atribuiau n taina puteri mprumutate de la Demon o cunoaste pe nepoata acestuia, Maria, care l face sa exclame admirativ: O! vedenie a frumusetii eterne. Acesta este momentul declansator al iubirii interzise. n acest punct, prozatorul introduce motivul Cenusaresei. Cu un mic condur cusut cu fir de argint, Kesarion o peteste pe Maria pentru mparatul Constantin. Dar spre Bizant se vor ndrepta douazeci de tinere alese dupaaceeasi proba. n cele din urma, Maria va ajunge sotia mparatului Constantin, iar iubirea dintre ea si Kesarion Breb va ramane ca o creanga de aur care va luci n sine n afara de timp. Dupa nunta mparateasca se ivesc semnele infernale in Bizant. Constantin si paraseste adesea sotia, petrece noptilein desfru si comploteaza cu prietenul sau, Alexie. Ajunge sa si exileze mama si sa si mutileze unchii pentru a nu mai rvni la domnie. Pe Maria o nlocuieste cu o alta mparateasa, o repudiaza, fara a-I da macar voie sa participle la nmormantarea bunicii sale, inteleapta Teosva. I se permite totusi sa-si ia ramas bun de la bunicul sau , Filaret, aflat si el pe patul de moarte, prilej cu care Maria l vede pentru ultima data pe Kesarion Breb. Este momentul cnd cei doi isi marturisesc dragostea, ramasa n ipostaza pura, spirituala: Iata, ne vom desparti. Se va desface si amagirea care se numeste trup. Dar ceea ce e ntre noi acum, lamurit n foc, e o creanga de aur, care va luci n sine, n afara de timp. E o legatura aproape mistica, transcendenta si eterna ntre Kesarion Breb, care va ajunge al treizeci si treilea Decheneu si mparatita Maria devenita, n final, slujitoarea lui Hristos n Insula Principilor. Dupa trecerea celor trei trepte initiatice, sacra, profana si erotica, deci dupa cunoasterea lumii n tainele ei cele mai adnci, Kesarion se ntoarce la Muntele Ascuns pentru a da socoteala de nvatatura primit