Revizorulde N. V. Gogol

scena I

Primarul: V-am poftit, domnilor, ca sa va aduc la cunostinta o veste foarte neplacuta: vine la noi un revizor.

Ammos F.: Ce revizor?

Artemi F.: Ce revizor?

Primarul: Un revizor din Petersburg, incognito. Ba si cu o misiune secreta.

Ammos F.: Asta-i buna!

Artemi F.: Ce sa zic, numai grija asta ne mai lipsea!

Luka L.: Doamne Dumnezeule, si cu misiune secreta pe deasupra!

Ammos F.: Parca presimteam eu ceva: toata noaptea am visat niste sobolani neobisnuiti, mari, negri. Au venit, au adulmecat si mi-au spus: Dispera deci si mori!... si s-au dus.

Artemi F.: Da, e o situatie... neobisnuita, pur si simplu neobisnuita. Din senin nu pica asa ceva.

Luka L.: De ce, Anton Antonovici, de ce oare? De ce sa vina un revizor la noi?

Artemi F.: Eu cred, Anton Antonovici, ca la mijloc trebuie sa fie o pricina subtire si mai mult politiceasca. Uite ce inseamna asta: Rusia... da... vrea sa poarte razboi, iar ministerul, dupa cum vedeti, a trimis un functionar sa afle daca n-o fi vreo tradare pe undeva.

Primarul: Ai luat-o razna de tot! Si te mai crezi om destept! Tradare intr-un oras ca al nostru. Pai, de-aici, trei ani sa alergi in goana cailor si tot nu dai de hotarul altei tari... Domnule doctor, fara indoiala ca functionarul aflat in trecere pe la noi va dori sa vada spitalul.

Doctorul: In privinta tratamentului, eu si cu Kristian Ivanovici ne-am luat masurile noastre: cu cat mai aproape de natura cu atat mai bine, doctorii scumpe nu intrebuintam. Bolnavii sunt oameni de rand: daca-i sa moara, mor, daca-i sa se insanatoseasca, se insanatosesc. Pe deasupra, lui Kristian Ivanovici i-ar fi greu sa se inteleaga cu ei: nu stie o boaba ruseste. La capataiul fiecarui pat o sa scriem ceva in latineste sau in alta limba complicata cu toate bolile, care s-a imbolnavit, in ce zi si in ce luna...

Luka L.: Lucrurile sunt mult mai complicate la prietenul nostru la judecatorie. Nu este om sa nu aiba mici pacate, asa-i lasat de la Dumnezeu si degeaba se ridica volterienii impotriva dar in acest caz...

Judecatorul: Ce dar, Luka Lukici, ce dar? Ce intelegi dumneata prin mici pacate? Ca nici pacatele nu-s toate la fel. Eu spun deschis la toata lumea ca iau mita, dar ce fel de mita? Catelusi de vanatoare! Asta-i cu totul altceva.

Luka L.: Catelusi sau altceva, tot mita se cheama.

Judecatorul: Ba nu, Luka Lukici. Cand, de pilda, vezi ca unul are pe el o blana de cinci sute de ruble, iar salul neveste-si...

Luka L.: Si ce daca nu iei decat catelusi drept mita? In schimb nu crezi in Dumnezeu, nu te duci niciodata la biserica. Eu unul sunt neclintit in credinta si merg in fiecare duminica la biserica... Iar dumneata... Oho, te cunosc eu: daca incepi sa vorbesti despre facerea lumii, i se face parul maciuca omului.

Judecatorul: Macar la asta am ajuns singur, cu mintea mea.

Luka L.: Ei, cateodata-i mai rau sa ai multa minte, decat sa n-ai deloc.

Judecatorul: De altfel, nici nu cred ca revizorul o sa treaca pe la judecatorie. E un locusor ferit, insa inspectorul scolilor va avea probleme. Profesorul de istorie este un om destept dar tineretului i se baga in cap idei liber-cugetatoare...

Inspectorul: Zau asa, ce sa ma fac cu el? I-am si spus de cateva ori. Ca-i om destept, asta se vede; si-a impuiat capul cu o groaza de stiinta, numai ca explica cu atata aprindere, incat nu mai stie pe ce lume se afla. L-am ascultat si eu odata: cat a vorbit despre asirieni si babilonieni, inca n-a fost nimic, dar, de cum a ajuns la Alexandru Macedon, nici nu va pot spune ce l-a apucat. Am crezut ca a luat foc ceva, zau asa! A fugit de la catedra si a trantit din rasputeri scaunul de podea. Nu zic, Alexandru Macedon a fost un erou, dar de ce sa rupi scaunele domnule? Se pagubeste avutul statului. I-am atras atentia si mi-a zis: cum poftiti dar eu de dragul stiintei, nici viata nu mi-o crut... Da, asa-i legea de neinteles a sortii: cand dai de un om destept, ori e betiv, ori are el niste chestii de-ti vine sa te crucesti.

Primarul: Asta inca n-ar fi nimic, daca nu ne-am fi procopsit cu blestematul de incognito! Odata-l vezi ca vine: Aha, aici imi erati porumbeilor! Si cine e ma rog judecatorul? Leapkin-Teapkin. Ia aduceti-l aici pe Leapkin-Teapkin! Dar cine este directorul spitalelor? Zemlianika. Ia sa treaca la mine Zemlianika. Aici e-aici! (se aud zgomote)

Postasul: Ia lamuriti-ma si pe mine, domnilor, ce functionar vine?

Primarul: Pai, n-ai auzit?

Postasul: Am auzit de la Piotr Ivanovici Bobcinski. Adineaori a trecut pe la posta.

Ammos F.: Ei, si ce crezi dumneata despre asta?

Postasul: Ce cred eu? O sa fie razboi cu turcii.

Artemi F.: Gand la gand cu bucurie! Si eu am zis la fel.

Doctorul: Da, da. Ati nimerit-o amandoi ca nuca-n perete.

Postasul: Sunt sigur, o sa fie razboi cu turcii. Tot frantuzul face porcarii, iar noi...

Primarul: Ce razboi cu turcii?! Ce razboi cu turcii?! Noi o s-o-ncurcam si nu turcii!(se deschide brusc usa)

Bobcinski: O intamplare extraordinara!

Dobcinski: O veste neasteptata! Ceva neprevazut: ne ducem la hotel...

Bobcinski: (intrerupandu-l) Eu si Piotr Ivanovici ne ducem la hotel...

Dobcinski: (intrerupandu-l) E-e, da-mi voie, Piotr Ivanovici, povestesc eu...

Bobcinski: Nu, da-mi voie mie... da-mi voie, da-mi voie... dumneata n-ai stilul meu.

Dobcinski: Ba ai sa pierzi sirul si n-o sa-ti aduci aminte totul.

Bobcinski: O sa-mi aduc aminte, zau ca o sa-mi aduc aminte. Numai sa nu te amesteci, ca o sa povestesc, nu te amesteca! Domnilor, fiti buni si spuneti-i lui Piotr Ivanovici sa nu se amestece.

Toti: Nu te amesteca domnule!

Bobcinski: Domnule primar, am plecat de-aici adineaori si m-am dus sa-l caut pe vardistul Derjimorda dupa cum mi-ati poruncit.

Dobcinski: L-am gasit beat-mort.

Primarul: Mort?

Bobcinski: Beat.

Primarul: Beat?

Dobcinski: Mort.

Primarul: Mort, beat?

Bobcinski: Beat-mort!

Primarul: Afara, afara toata lumea! (ies toti)