Consiliului Concurenţei – RomâniaPiaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, BucureştiE-mail: competition@consiliulconcurentei.rowww.consiliulconcurentei.ro

Consiliului Concurenţei – RomâniaPiaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, BucureştiE-mail: competition@consiliulconcurentei.rowww.consiliulconcurentei.ro Romanian Competition Journal

Nr. 1-2 / 2015

REVISTA ROMÂNĂ DE CONCURENțĂ

Romanian Competition Journal

REVISTA ROMÂNĂ DE CONCURENțĂ

REVISTA ROMÂNĂ DE CONCURENȚĂ / ROMANIAN COMPETITION JOURNAL

Apare sub egida Consiliului Concurenţei – RomâniaPiaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, Bucureşti, România E-mail: competition@consiliulconcurentei.ro

CONSILIUL ŞTIINŢIFICAdriana Almăşan – Universitatea din BucureştiMihai Berinde – Universitatea din OradeaAnca Chiriță – Durham Law SchoolBogdan Chiriţoiu – Universitatea din BucureştiAnthony Collins – Tribunalul General al Uniunii EuropeneSorin David – Universitatea din BucureştiDaniel Dăianu – Şcoala Naţională de Studii Politice şi AdministrativeDalina Dumitrescu - Academia de Studii EconomiceIoannis Kokkoris – University of ReadingIoannis Lianos – University College LondonCsongor István Nagy – Universitatea din SzegedGheorghe Oprescu – Universitatea Politehnică din BucureştiMónika Papp – Universitatea Eötvös Loránd din BudapestaTheodor Purcărea – Universitatea Româno-AmericanăCatalin S. Rusu – Universitatea din NijmegenJean Marc Thouvenin - Université de Paris Ouest Nanterre La DéfenseGabriela Ţigu – Academia de Studii EconomiceLiviu Voinea – Academia de Studii EconomicePeter Whelan - University of LeedsAcad. Lucian Albu - Academia Română

COMITETUL EDITORIALFlorin AndreiGeorge AngliţoiuPaul PrisecaruTeodora Carțiș

RECENZENŢIProf.univ.dr. Gabriela ŢiguConf.univ.dr. Adriana AlmăşanConf.univ.dr. Mihaela MosoraProf.univ.dr. George Angliţoiu

ISSN 2343 – 9785Copyright © 2015, Consiliul Concurenţei – România

Opiniile exprimate în cuprinsul articolelor constituie păreri personale ale autorilorşi nu reprezintă în mod necesar punctele de vedere ale Consiliului Concurenţei.The opinions expressed in the content articles are the personal opinions of theauthors and do not necessarily represent the view of Romanian CompetitionCouncil.

1

CUPRINS

1. Transparența cu țintă precisă, ca sistem de evaluare a legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței: o propunere de reglementare excesivă?/p.2 Cătălin Ștefan Rusu Conferenţiar Universitar de Drept European, Universitatea Radboud Nijmegen Tradus în lb.română de Alexandru Nicolae Josan Absolvent al programului de masterat European Business Law LLM, oferit de Universitatea Radboud Nijmegen

2. Programele de Clemență Operaționale la nivelul Uniunii Europene: Sunt acestea Suficiente Pentru Detectarea Cartelurilor?/p. 23 Alexandra Şerban Inspector de concurenţă, Direcţia Licitaţii şi Petiţii

3. Analiză a gradului de concentrare a pieței de telefonie mobilă în Uniunea Europeană şi în România/ p. 32 Mihail Buşu Inspector de concurenţă, Direcţia Cercetare şi Sinteze

4. Metode de analiză a puterii de piață/ p. 39 Lucian Alexa Inspector de concurenţă, Direcţia Cercetare şi Sinteze

5. Înțelegerile de tip cartel în Republica Moldova – aspecte teoretico-practice/ p. 46 Dumitrița Bologan MJur, doctorand - Academia de Ştiinţe a Moldovei

2

1. Transparența cu țintă precisă, ca sistem de evaluare a legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței: o

propunere de reglementare excesivă?

Cătălin Ștefan RUSU & Alexandru Nicolae JOSAN* Rezumat De ceva timp, chestiunea achizițiilor de participații minoritare in U.E. a reprezentat unul dintre capetele de afiș ale agendei Comisiei Europene. Problema ridicată de către vidul legislativ în materie de gestionare a achizițiilor de participații minoritare la nivelul Uniunii se dovedește a fi una care nu îi afectează doar pe cei responsabili cu punerea în aplicare a dreptului concurenței, dar și pe agenții economici care intră în contact cu acest sistem. Cartea Albă către un control mai eficace al concentrărilor economice din 2014 a creat o dezbatere ce a dus la stabilirea unei metode mai clare privind maniera în care chestiunea participațiilor minoritare trebuie abordată: un sistem al transparenței cu țintă precisă în materie de legături semnificative. Cu toate că acest demers reprezintă un progres demn de a fi apreciat, se ivesc o serie de întrebări legate de proporționalitatea luării acestei măsuri. Dincolo de punerea în discuție a oportunității utilizării intervenției antitrust în cazul participațiilor minoritare, acest articol subliniază unele elemente ale sistemului de transparență cu țintă precisă a legăturilor semnificative, care au potențialul de a ridica semne de întrebare privind elementul proporționalității. Mai exact, acest articol face referire la problemele ce se pot ivi în urma autoevaluării parților co-contractante, obligației transmiterii anunțului de intenție, costurile și întârzierea datorată perioadei de așteptare și riscurile unei evaluări ex-post. În concluzie se stabilește faptul că elementul proporționalității rămâne o preocupare dificilă. Cu toate acestea, nevoia respectării condiției proporționalității rămâne una esențială atât în vederea funcționării corecte a sistemului de control, dar și a atractivității întregii sfere a Pieței Interne. În acest sens, unele propuneri ale Cărții Albe par să necesite o analiză mai aprofundată în ceea ce privește elementului proporționalității. Cuvinte-cheie Participații minoritare, proporționalitate, sistem cu țintă precisă, legături semnificative din punctul de vedere al concurenței, autoevaluare, anunț de intenție, perioadă de așteptare, evaluare ex-post

1. Introducere

Cartea Albă „Către un control mai eficace al concentrărilor economice în U.E.“1 este unul

* Cătălin Ștefan Rusu este Conferențiar Universitar de Drept European, Universitatea Radboud Nijmegen (www.ru.nl/law/rusu). Alexandru Nicolae Josan (alexandrunicolaejosan@gmail.com) este absolvent al programului de masterat European Business Law LLM, oferit de Universitatea Radboud Nijmegen. Versiunea oficială a acestui articol este cea scrisă în limba Engleză. Traducerea si adaptarea textului in limba Română a fost asigurată de către Alexandru Josan.

3

dintre unul dintre cei mai recenți pași făcuți de către Comisia Europeană în încercarea de a remedia problema participațiilor minoritare declanșate de către saga Ryanair / Aer Lingus.2 CA pare să fie o continuare a eforturilor Comisiei de a acoperi vidul legislativ existent în funcționarea sistemului de control al concentrărilor economice, așa cum poate fi regăsit în consultarea menită să îmbunătățească capacitatea de gestionare a pachetelor minoritare în regimul Regulamentului3 privind controlul concentrărilor economice4. În aceste două ocazii, o serie de propuneri au fost înaintate cu scopul de a rezolva problemele din materia participațiilor minoritare: sistemul (țintit), de notificare, sistemul de autoevaluare și sistemul de transparență (țintită). În ceea ce privește elementul proporționalității, certitudinea legală, costurile punerii în aplicare a prevederilor legale sau sarcinile administrative și beneficiile per ansamblu, impactul acestor mecanisme de control poate varia. Ținând cont de reacțiile părților interesate, dar și de analiza efectuată în vederea stabilirii magnitudinii situației de față, CA pare să fi catalogat sistemul transparenței cu țintă precisă ca fiind cea mai oportună unealtă în soluționarea chestiunilor legate de controlarea legăturilor semnificative din punct de vedere concurențial, în vederea eliminării posibilității creării unor situații anti-concurențiale de către acționarii minoritari.5 În timp ce politica fostului Comisar pentru concurență, Joaquin Almunia a fost una care a dus discuția pe tema participațiilor minoritare în punctul în care un amendament al EUMR părea a fi iminent, Comisarul Vestager pare să fi apăsat pedala de frână. Într-un discurs recent,6 aceasta a susținut că în procesul de concepere a sistemului de control al participațiilor minoritare trebuie să se țină cont de balanța dintre sarcinile administrative și numărul de cazuri ce ar urma sa facă obiectul unei analize din partea Comisiei. Concluzia Comisarului Vestager este că echilibrul dintre preocuparea ridicată în legătură cu participațiile minoritare și sarcina procedurală a propunerilor CA nu pare să fie cel optim, iar că aceste probleme necesită să fie analizate în continuare.

1 COM (2014) 449 final (denumită în continuare CA). CA este însoțită de un set de documente de susținere: Commission Staff Working Document, SWD (2014) 221 final (denumit în continuare SWD 2014); Commission Staff Working Document – Impact Assesment, SWD (2014) 217 final (denumit în continuare IA); Commission Staff Working Document – Executive Summary of the Impact Assesment, SWD (2014) 218 final (denumit în continuare ESIA).

2 Cazul COMP/M.4439; Cazul T-342/07 Ryanair v.Commission, ECLI:EU:T:2010:280.

3 Regulamentul 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [2004] JO L24 (denumit în continuare EUMR).

4 Commission Staff Working Document – „Towards more effective EU merger control”, SWD (2013) 239 final (denumit în continuare SWD 2013) și anexele sale: Anexa I – Economic Literature on Non-Controlling Minority Shareholding (’’Structural links”) și Anexa II – Non-controlling minority shareholdings and EU merger control,

http://ec.europa.eu/competition/consultations/2013_merger_control/index_en.html, accesat în 30 martie 2015.

5 A se vedea CA, par. 45.

6 M. Vestager, “Thoughts on Merger Reform and Market Definition”, Keynote Address at Studienvereinigung Kartellrecht Brussels, 12 March 2015,http://ec.europa.eu/commission/2014-2019/vestager/announcements/thoughts-merger-reform-and-market-definition_en, accesat în 30 martie 2015.

4

În mod evident, discuția pe tema proporționalității este una de actualitate. Aceasta poate fi privită din mai multe perspective: în primul rând, sunt problemele create de participațiile minoritare îndeajuns de îngrijorătoare încât să justifice o intervenție de tip antitrust? Comisarul Vestager pune în discuție și acest aspect. O mulțime de contribuții academice au fost publicate pe această temă. O parte dintre ele7 indică faptul că există doar un risc teoretic al producerii unor efecte anti-concurențiale, drept urmare, vidul legislativ din această materie trebuie privit ca având un impact potențial scăzut. Prin urmare, eventuala introducere a unui amendament EUMR pare a fi lipsită de necesitate, dacă nu chiar de proporționalitate. Alte articole8 au oferit ca alternativă, soluții mai mult sau mai puțin non-intrusive la problemele ridicate de pachetele minoritare, în eventualitatea în care vidul legislativ este privit ca fiind cu adevărat problematic, însă aducerea unui amendament EUMR ar putea fi privit ca o măsură inoportună. Prezentul articol nu va trata aceasta fațetă a discuției proporționalității, în schimb se va focaliza pe cel de-al doilea subiect și anume, va ținti spre elucidarea acelor elemente din sistemul de control al transparenței cu țintă precisă prevăzut în CA ce sunt capabile să nu îndeplinească condiția proporționalității. În acest sens, un răspuns la problema eventualei reglementării excesive prin propunerilor aduse de către CA va fi căutat. Pe scurt, obiectul acestei contribuții nu este acela de a pune în discuție oportunitatea utilizării acțiunilor de tip antitrust, ci acela de a examina dacă măsurile propuse sunt adecvate, sau dimpotrivă excesive. Nu în ultimul rând, în măsura în care contextul va fi adecvat, o serie de sugestii vor fi făcute, în vederea remedierii chestiunii legate de problema proporționalității, prin îmbunătățirea propunerilor consultărilor din 2013 si 2014. Prezentul articol este structurat după cum urmează: Secțiunea 2 va oferi o scurtă privire de ansamblu a implicațiilor sistemului de control al transparenței cu țintă precisă al legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței. Secțiunea 3 va avea ca subiect central acele elemente ce au potențialul de a ridica probleme în ceea ce privește elementul proporționalității, și în special asupra procesului de autoevaluare prevăzut în sistemul de transparență cu țintă precisă, asupra conținutului anunțului de intenție, asupra perioadei de cincisprezece zile de așteptare și asupra posibilității unei intervenții ex-post în ceea ce privește tranzacțiile care au creat legături semnificative. Articolul se termină cu un set de concluzii, prezentate în Secțiunea 4.

2. Controlul cu țintă precisă al legăturilor cu semnificație din punctul de vedere al concurenței

În conformitate cu paragraful 49 din CA, în prevederile sistemului de control cu țintă precisă, o întreprindere are obligația de a înainta un anunț de intenție către Comisie, în eventualitatea în care intenționează să achiziționeze o participație minoritară ce are potențialul de a crea o legătură semnificativă. Găsim oportun a începe prin a analiza acest ultim concept.

2.1 Legături semnificative din punctul de vedere al concurenței

7 N. Levy, “EU Merger Control and Non-controlling Minority Shareholdings: The Case against Change” (2013) 9 European Competition Journal 3; A. Toth, “TEU Competition Law Aspects of Minority Shareholdings” (2012) 35 World Competition 4.

8 C.S. Rusu, “Non-Controlling Minority Shareholdings as Self-Standing Transactions under EU Merger Control Analysis – Prospective Solutions”(2014) 37 World Competition 4.

5

În conformitate cu paragraful 47 din CA și paragraful 77 din SWD 2014, legăturile

semnificative din punctul de vedere al concurenței sunt definite ca fiind acele tranzacții care îndeplinesc următoarele criterii: „dimensiunea concurențială” (mai exact, o participație în pachetul de acțiuni al unui competitor sau al unei întreprinderi dintr-o piață verticală conexă) și „dimensiunea semnificației” (mai exact, o participație în pachetul de acțiuni de aproximativ 20% sau între 5% și 20%, în prezența unor factori adiționali). Statuarea unei asemenea definiții este bine-venită, deoarece SWD 2013 făcea referire doar la conceptul de „legături structurale”, fără a oferi o definiție clară în această materie, persoanele interesate fiind întrebate, mai degrabă, care sunt caracteristicile unei tranzacții care ar putea face obiectul unei investigații. De altfel, o restrângere a câmpului de interes al Comisiei în ceea ce privește participațiile minoritare este un element de o crescută importanță, ținând cont de multitudinea de definiții care au fost oferite atât în sfera juridică, dar și în cea economică: spre exemplu, deținerea a mai puțin de 50% din drepturile de vot, ori a drepturilor de capital într-o firmă țintă;9 fie, interesele în performanța financiară a unei firme prin participarea la capitalul social, insuficientă pentru a atribui control;10 fie, conform prevederilor din dreptul britanic, tranzacțiile ce conferă posibilitatea de a „influența material” politica unei întreprinderi,11 iar nu în ultimul rând, în concordanță cu sistemul de drept german, achiziționarea a 25% din drepturile de vot sau cele de capital, ori orice combinație posibilă ce arogă posibilitatea de a exercita „o influență semnificativă în materie de concurență”.12 Cu toate acestea, după cum vom detalia în cele ce urmează, definiției legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței, oferită de către CA, pare să îi lipsească, într-o oarecare măsură, atributul clarității.

a) „Dimensiunea concurențială”

Deși doctrina economică13 stipulează faptul că tranzacțiile dintre competitori sau cele

dintre companii cu domenii de activitate conexe, dar aflate în piețe verticale, sunt cele care prezintă potențialul cel mai ridicat de a naște circumstanțe ce ar putea dăuna bunul mers al pieței din punctul de vedere al concurenței, CA ar fi putut încadra mai bine noțiunile de competitori și întreprinderi cu legături verticale. În ceea ce privește prima noțiune, conceptul de competitor nu necesită o analiză amănunțită a pieței relevante, deoarece prezența părților în același sector și arie geografică este suficientă.14 Din moment ce aceste două dimensiuni sunt descrise ca fiind

9 2009 OECD Directorate for Financial and Enterprise Affairs - Competition Committee, ‘Antitrust Issues Involving Minority Shareholding and Interlocking Directorates’, DAF/COMP (2008) 30, 9.

10 Study on the importance of minority shareholdings in the EU, COMP/2011/016; Provisions of data for the assessment of the importance of minority shareholdings in the EU, COMP/2011/029.

11 Enterprise Act 2002, s 26 (3); OFT’s Mergers: Jurisdictional and Procedural Guidance, OFT 527 (2009), partea 3; CC / OFT, Merger Assessment Guidelines, CC2 (Revised) / OFT (2010), partea 3.

12 Act against Restraints of Competition, Capitolul VII.

13 A se vedea analiza oferită in Secțiunea 3.1.1 a SWD 2014.

14 SWD 2014, par. 88. A se vedea nota de subsol 67, SWD 2014, 28.

6

cumulative, o eventuală clarificare din partea Comisiei în ceea ce privește competitorii care ar intra în această sferă de discuție (competitorii direcți sau potențialii competitori) ar fi utilă, ținând cont de eventualul impactul asupra penetrării pieței pe care aceștia din urmă l-ar putea avea. În ceea ce privește a doua noțiune, SWD 2014 face referire la întreprinderile cu legături verticale. Ce se întâmplă în situațiile în care integrarea verticală este concepută indirect?15 Se va putea aplica definiția legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței și acestor situații, date fiind diferențele privind potențialii stimuli de excludere a întreprinderilor din piață?16 În această situație o îndrumare mai amănunțita se impune. Pe lângă toate acestea, restrângerea sferei de interes al acestui sistem de control exclusiv asupra tranzacțiilor dintre părțile între care există legături de tip concurențial (și nu de tip conglomerat)17pare a fi binevenită, deoarece achizițiile de participații minoritare sunt un mecanism legitim de investiții, ce permite companiilor să acceseze piețe și resurse specifice, fapt ce stă la baza dezvoltării noii economii a U.E. Așadar, accentul trebuie pus pe pachetele de acțiuni achiziționate de către investitori industriali în mod strategic, în timp ce investițiile efectuate de către investitorii de capital ori de către bănci, ale căror domenii de activitate nu sunt legate de cele ale companiilor țintă, nu ar trebui împiedicate.18

b) „Dimensiunea semnificativă”

Definiția dimensiunii semnificative a legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței este scindată în două direcții alternative: achiziționarea participațiilor minoritare în proporție de aproximativ 20%, sau în intervalul 5% - 20%, în cazul în care sunt însoțite de alți factori (a căror listă nu este exhaustivă), cum ar fi minorități de blocare de facto, locuri în consiliul de administrație sau acces la informații sensibile din punct de vedere comercial. Altfel spus, “dimensiunea semnificativă” este menită să deconspire eventuala capacitate a părții care dobândește participația de a influența politica comercială, să acceseze informații cu caracter sensibil din punct de vedere comercial sau dacă există stimulente de a modifica comportamentul economic al companiei țintă.19 În primul rând, CA atribuie achizițiilor care nu depășesc pragul de 5% din pachetul de acțiuni al companiei țintă prezumția de a avea un impact minim asupra concurenței (safe harbour). Firește, o posibilă dezbatere legată de stabilirea pragului la valoarea de 5% poate fi susținută, sau mai mult, este posibilă chiar dezbaterea oportunității creării în sine acestui „safe

15 A se vedea W. Knibbeler, “Commission White Paper: Proposed Changes to the EU Merger Regulation”, Minderheidsdeelnemingen naar aanleiding van de recente consultatie van de Europese Commissie, Jong Vereningig voor Mededingingsrecht, 17 Septembrie 2014.

16 A se vedea C.S. Rusu, The 2014 White Paper on EU Merger Control: Added Value for (Non-Controlling) Minority Shareholdings?, 11 European Competition Journal 1, Routledge – Taylor & Francis, 2015.

17 C. Riis-Madsen, S. Stephanou, K. Kehoe, “Reform of the EU Merger Regulation: Looking Out for the Minority” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1, 4-5.

18 “Minority Power - EU Merger Control and the acquisition of Minority Shareholdings” (2014) 15 Competition Policy Brief, 5. 19 A se vedea Rusu, supra n. 16.

7

harbour”. Cu siguranță, un asemenea prag poate fi perceput drept un factor menit să asigure certitudine legală, dar în același timp poate fi un mijloc prin care s-ar putea eluda prevederile legale: spre exemplu, prin achiziționarea unei participații minoritare aflate sub pragul de 5%, dar care este însoțită de drepturi corporative disproporționate, s-ar putea ajunge în situația existenței unor acțiuni de tip quasi-golden, ce ar permite proprietarului acestora să își exercite influența asupra companiei țintă, deși interesul financiar exprimat de către acesta ar reprezenta doar o fracție din capitalul total.20 În acest sens, se poate argumenta în favoarea eliminării acestui prag. Pe de altă parte, există opinii21 care propun diverse praguri drept alternative, variind de la 10% la 25%, în timp ce SWD 2013 și 2014 indică procentul de 10% ca fiind pragul „safe harbour” în sistemul de drept din S.U.A.22 În mod cert, practica din viitorii ani va fi edificatoare în clarificarea acestui aspect. Ce se petrece dincolo de pragul de 5% este legat de drepturile financiare și cele corporative obținute prin intermediul achiziționării participației minoritare în discuție. Primul tip de drepturi poate altera stimulii dobânditorului de participații de a concura, datorită drepturilor pe care le dobândește ca urmare a profitului înregistrat de către compania țintă: spre exemplu, dobânditorul are posibilitatea de a ridica prețurile sale, ca o consecință a posibilității internalizării procesului de stabilire a prețului.23 Al doilea tip de drepturi poate oferi posibilitatea dobânditorului de a bloca o serie de decizii semnificative ale companiei țintă, ori de a limita strategia de a concura pe piață, prin forțarea diminuării ofertei, ori obligarea companiei țintă la provocarea unor daune propriilor interese, printr-o strategie economică dezavantajoasă, spre beneficiul dobânditorului de participații.24 Aceste consecințe pot fi catalogate ca fiind unilaterale (blocarea unor decizii, influențarea politicii comerciale a companiei țintă etc.), coordonate (facilitarea înțelegerilor secrete prin schimbarea stimulilor economici, acordarea de acces la informații sensibile cu caracter comercial etc.), ori verticale (împiedicarea dobândirii de noi clienți). Mai mult, aceste consecințe pe care participațiile minoritare le-ar putea produce se pot materializa chiar în absența controlului total asupra companiei țintă. Pragul nivelului de participație prevăzut de către CA este menit să confere certitudine legală întreprinderilor aflate în piață, în sensul în care doar acele tranzacții care îl depășesc sunt pasibile de a face obiectul unei investigații a Comisiei. În ciuda acestui fapt, folosirea unor formulări de tipul “în jurul a 20%”25 sau “aproximativ 20%”26 poate produce un efect opus celui scontat. În definitiv, astfel de inexactități pot crea o stare de incertitudine legală în momentul în

20 A se vedea Y. Markov, “The Commission’s 2014 White Paper – Foreshadowing the Closing of the Enforcement Gap Regarding Non-Controlling Minority Shareholdings or a Sign of Overregulation?", Manuscris nepublicat, 2015. 21 A se vedea A. Bardong, “The German Experience” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3; Levy, supra n. 7.

22 SWD2013, 7; 2014 SWD, par. 93.

23 See P. Kalbfleisch, “Minority Shareholdings in Competing Companies”, in “Merger Control and Minority Shareholdings: Time for a Change?” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3, 39.

24 See B. Ignjatovic, D. Ridyard, “Minority Shareholdings: Material Effects?” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1, 2-3.

25 WP, par. 47 și 2014 SWD, par. 78 and 89.

26 2014 SWD, par. 91.

8

care subiectul discuției este tocmai procentul de participații achiziționat sau pragul „safe harbour”.27 Posibilitatea ca această inexactitatea să fi fost intenția Comisiei de a-și aroga dreptul de a efectua investigații chiar sub aceste praguri, tocmai din dorința de a întâmpina eventualele eludări ale prevederilor legale rămâne una reală. Însă, în opinia noastră, astfel de eludări ale prevederilor legal ar trebui preîntâmpinate prin analizarea de la caz la caz a prezenței și magnitudinii factorilor adiționali, cum ar fi existența unei participații cu putere de blocarea de facto, asigurarea unor locuri în consiliul de administrație sau acces la informații sensibile din punct de vedere comercial. Această analiză poate fi efectuată într-un mod similar celui descris în paragraful 57 și următoarele din Comunicarea jurisdicțională consolidată,28 unde ponderea pachetelor de acțiuni cu drepturi de veto a unei participații minoritare este examinată în contextul conceptului de influență decisivă. Motivul pentru care CA scindează noțiunea de „dimensiune semnificativă” în cele două ramuri sus-menționate are, cel mai probabil, legătură cu ponderea pe care drepturile financiare sau cele corporative o pot avea în anumite situații. Probabilitatea ca între procentul de participație minoritară dobândit și capacitatea de a exercita influență asupra companiei țintă să existe un raport de proporționalitate direct este foarte mare, cu atât mai mult cu cât unele legislații permit ca dincolo de anumite praguri, proprietarii pachetelor de acțiuni să primească și alte drepturi în noul context structural al companiei țintă.29 În eventualitatea în care participația dobândită este într-un procent scăzut, o eventuală influență materială nu poate fi implicit dedusă în baza procentului de participație în sine, dar existența unor factori adiționali este o condiție. Luând în considerare cele sus-menționate, în pofida faptului că acest concept de „dimensiune semnificativă” nu este lipsit de imperfecțiuni, acesta oferă o valoroasă metodologie pentru stabilirea manierei în care trebuie abordat pragul dobândirii participațiilor, pe de o parte, și cea a drepturilor corporative pe de alta, analizând simultan și dinamica relațiilor dintre acestea.

2.2 Sistemul de transparență cu țintă precisă

În conformitate cu paragraful 48 și următoarele din CA, întreprinderea care intenționează să dobândească participații minoritare are obligația ca mai întâi să efectueze o autoevaluare în vederea stabilirii existenței unei eventuale legături semnificative din punctul de vedere al concurenței. În cazul în care o astfel de tranzacție ar putea duce la crearea unor legături semnificative, părțile au obligația de a înainta un scurt anunț de intenție, conținând informații privind părțile, tranzacția în discuție și piețele afectate de înțelegere. În baza acestui anunț de intenție, Comisia va decide dacă va cerceta acel caz, sau nu. În cazul în care Comisia va stabili ca fiind oportună investigarea cazului respectiv, aceasta va pretinde o notificare deplină a tranzacției, anume completarea formularului CO. Din acest moment, cunoscutul mecanismul de control ex-ante consacrat de EUMR pare să se deruleze, născându-se astfel obligația parților de a suspenda orice activitate legată de tranzacția respectivă, Comisia trebuind să adopte o decizie la finalul unui proces de evaluare. În situația în care Comisia hotărăște să nu ia act de anunțul de intenție, o serie de

27 2013 SWD, 7.

28 [2008] OJ C95.

29 A se vedea SWD 2014, par. 92.

9

consecințe se vor ivi: în primul rând, decizia de a nu iniția procedurile de investigație implică faptul că nu va exista o decizie adoptată de către Comisie. În al doilea rând, pentru a asigura certitudinea legală cu referire la tranzacția încheiată între părți, acestora li se va permite să notifice tranzacția în mod voluntar. Dacă o astfel de notificație este emisă, Comisia va fi obligată să tragă concluziile cu privire la tranzacția în cauză printr-o decizie. În al treilea rând, părțile vor trebui să respecte “perioada de așteptare” de cincisprezece zile de așteptare, care începe să curgă din momentul înregistrării anunțului de intenție. Părțile sunt obligate să se abțină de la a implementa înțelegerea în interiorul acestui interval de timp. Mai mult, în intervalul de timp al celor cincisprezece zile, Statele Membre au posibilitatea de a solicita trimitere a tranzacției în cauză, pentru analizarea ei de către autoritățile naționale de concurență. În absența unei cereri pentru o notificare completă și în eventualitatea în care Statele Membre nu au solicitat realocarea tranzacției, părțile pot implementa înțelegerea ulterior epuizării termenului de cincisprezece zile. Însă, aceasta nu reprezintă finalizarea procedurii. Acest fapt se datorează posibilității Comisiei de a interveni ex-post, inclusiv după momentul implementării complete a tranzacției. Posibilitatea demarării procedurii de investigație nu poate avea loc mai târziu de o perioadă de patru-șase luni după momentul efectuării tranzacției. În eventualitatea începerii acestei proceduri, Comisia ar trebui să aibă puterea de a adopta măsuri provizorii. Nu în ultimul rând, deznodământul investigației trebuie să fie publicat printr-o decizie a Comisiei, adoptată în baza articolului 6 sau 8 al EUMR. Paragrafele menționate anterior prezintă succint pașii sistemului de transparență cu țintă precisă, în ordine cronologică. Faptul că CA prezintă acest itinerariu procedural, rămâne un lucru apreciabil. Într-adevăr, alcătuind o procedură concretă în vederea abordării legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței reprezintă un plus de valoare în ceea ce privește actuala dezbatere și prin urmare, acest merit trebuie să fie subliniat. În pofida acestui fapt, secțiunea următoare va revela faptul că unele elemente ale acestui itinerariu procedural sunt capabile să ridice anumite probleme legate de elementul proporționalității, fapt ce poate pune la îndoială validitatea sistemului luat ca un întreg.

3. Chestiuni legate de elementul proporționalității

Pentru a putea evalua dacă această condiție a proporționalității este respectată în cadrul sistemului de control bazat pe transparența cu țintă precisă a legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței, discuția trebuie plasată în contextul potrivit. CA, alături de documentele sale adiționale creează acest context prin oferirea unui set de principii ce pot sta la baza unei eventuale reforme a EUMR. Importanța acestor principii rezultă din concordanța lor cu corecta funcționare a sistemului European de control al concentrărilor economice și mai mult decât atât, acestea creează un mai bun cadru legislativ în interiorul Pieței Interne.30 În concret, cele trei principii din discuție fac referire la următoarele chestiuni: în primul rând, surprinderea tuturor surselor ce contravin regulilor dreptului concurenței și astfel prevenind lezarea intereselor consumatorilor.31 Cu alte cuvinte, pentru a se evita apariția unor noi situații de tip Ryanair / Aer Lingus, vidurile legislative trebuie acoperite. În al doilea rând, proporționalitatea reformei

30 A se vedea Rusu, supra n. 16.

31 A se vedea IA, par. 71.

10

propuse trebuie analizată atât din perspectiva ratei de intervenție, dar și din perspective sarcinilor ce le incumbă actorilor aflați în piață. Acest aspect se cuvine a fi încadrat în contextul nevoii de a încuraja performanța întreprinderilor din Piața Internă,32 fapt ce confirmă abordarea noilor amendamente aduse în vederea simplificării sistemului de control al concentrărilor economice la nivel European.33 În acest sens, trebuie găsit un echilibru pentru a evita descurajarea tranzacțiilor nedăunătoare, dar în același timp, a nu supune eventualele tranzacții la investigații obligatorii excesive, în cazul în care o asemenea măsură nu ar fi proporțională cu dezideratul prevenirii abuzurilor din sfera dreptului concurenței. În al treilea rând, noul regim al controlului participațiilor minoritare trebuie să mențină gradul existent de omogenitate între actualele sisteme naționale de control al concentrațiilor economice și cel de la nivel unional. Astfel, mecanismul European ex-ante de tip one-stop-shop nu ar trebui să fie modificat (prea mult), iar raportul dintre Comisie și autoritățile naționale din domeniul concurenței (ANC) nu trebuie periclitat, în contextul nevoii păstrării competențelor autorităților naționale.34 IA contorizează maniera în care aceste principii sunt respectate, ținând cont de anumite puncte de referință: prevenirea lezării intereselor concurenței și a consumatorilor, certitudinea legală, sarcinile administrative ce le incumbă întreprinderilor, costurile aplicării prevederilor legale și menținerea omogenității actualelor sisteme de control. În procesul analizării comparative a metodelor de control propuse, anume sistemul de notificare, sistemul de autoevaluare și sistemul de transparență cu țintă precisă, IA constată faptul că ultimul prezintă un caracter echilibrat.35 În ceea ce privește chestiunile legate de elementul proporționalității, IA califică sistemului de transparență cu țintă precisă drept cel mai oportun. Acest aspect poate fi rezumat după cum urmează: un sistem de notificare complet ar împovăra excesiv întreprinderile, casele de avocatură etc. în timp ce un sistem de autoevaluare ar putea părea prea permisiv, în special atunci când vine vorba de tranzacții ce ar putea avea un impact negativ asupra aspectelor ce țin de dreptul concurenței. Mai mult, costurile aplicării normelor legislative din domeniu ar fi ridicate în eventualitatea în care Comisia ar fi obligată să supravegheze toate participațiile minoritare și nu și-ar canaliza energia doar pe cele ce pot crea legături semnificative din punctul de vedere al concurenței. Această afirmație explică finisarea ce a rezultat în propunerea sistemului transparenței cu țintă precisă din cadrul CA. Și totuși, este respectat principiul proporționalității în contextul acestui sistem propus? În anumite aspecte, plusul de valoare adus de către sistemul transparenței cu țintă precisă nu poate fi pus la îndoială. Spre exemplu, prin concentrarea atenției doar asupra legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței, raționamentul teoriilor economice privind acest tip de tranzacții, cu privire la prejudiciile ce pot fi cauzate, este validat. Doar tranzacțiile dintre competitori sau întreprinderi cu legături verticale sunt capabile să ridice probleme de ordinul

32 A se vedea C.S. Rusu, “EU Merger Control and Acquisitions of (Non-Controlling) Minority Shareholdings - The State of Play” (2014) Competition Law Scholars Forum / WP Series 10, 2.

33 Pachetul de Simplificare din 2013 permite Comisiei să efectueze o analiză rapidă a cazurilor neproblematice, în scopul reducerii costurilor și sarcinile administrative ale companiilor. http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1214_en.htm, accesat în 31 martie 2015.

34 A se vedea Rusu, supra n. 16.

35 Rusu, supra n. 8, 515.

11

dreptului concurenței și doar aceste tranzacții trebuie să facă obiectul investigațiilor. Mai mult, în contextul prejudiciului cauzat de către un eventual comportament economic abuziv, sistemul cu țintă precisă (spre deosebire de sistemul de autoevaluare) este mai eficient în prevenirea încheierii tranzacțiilor problematice, datorită obligației înaintării anunțului de intenție. Acest sistem prezintă un plus de valoare prin intermediul sporirii certitudinii legale, spre deosebire de sistemul autoevaluării, datorită caracterului ex-ante al investigațiilor. Cu toate acestea, unele aspecte continuă să creeze incertitudine în ceea ce privește elementul proporționalității în cadrul sistemului de transparență cu țintă precisă. Ne vom dedica atenția acestor chestiuni în paragrafele următoare.

3.1 Elementul de autoevaluare în sistemul de transparență cu țintă precisă

Unul din elementele cu caracter inovator adus de către sistemul de transparență cu țintă precisă, în comparație cu sistemul autoevaluării propus de SWD 2013 este faptul că dobânditorul pachetului de participații minoritare care creează legături semnificative are obligația de a înainta un anunț de intenție. Cu toate acestea, în concordanță cu paragraful 48 din CA, un exercițiu de autoevaluare este pretins din partea părților, pentru a se stabili dacă în urma încheierii tranzacției se vor crea legături semnificative din punctul de vedere al concurenței. În aceste condiții, ne putem întreba care este îmbunătățirea adusă de către sistemul de transparență cu țintă precisă, în comparație cu sistemul de autoevaluare propus în 2013 sau 2014? De asemenea, nu este lipsit de proporționalitate a se pretinde ca acest anunț să fie înaintat de către părți, în condițiile în care momentul declanșării întregului proces coincide cu momentul efectuării autoevaluărilor? În aceeași notă, în contextul în care în paragraful 64 al SWD 2014 obligația întreprinderilor de a-și autoevalua comportamentul economic în lumina articolului 101 TFUE este descrisă ca reprezentând un dezavantaj, de ce este menținută obligația autoevaluării în cazul achiziționării de participații minoritare în contextul sistemului de transparență cu țintă precisă? Acestea sunt întrebări legitime, ce privesc, în esență, natura exercițiului de autoevaluare al părților și consecințele ce survin în eventualitatea efectuării unei autoevaluări defectuoase. În paragrafele anterioare am menționat faptul că în lumina sistemului de transparență cu țintă precisă, anunțul de intenție este o condiție obligatorie, iar acest fapt duce la scăderea posibilității ivirii unor situații ce pot leza nivelul concurenței în sine. În pofida acestui fapt, nu putem exclude posibilitatea încheierii unei tranzacții potențial problematice, între părți ce au efectuat exercițiul autoevaluării cu rea-credință. Alternativ, evaluarea ar putea fi efectuată defectuos neintenționat. Ambele scenarii duc la neemiterea unui anunț de intenție. Care sunt consecințele ce vor izvorî în acest caz? Trebuie început prin a menționa plasarea responsabilității efectuării defectuoase a autoevaluării asupra avocaților / consilierilor juridici ai părților nu este o opțiune recunoscută legal. În decizia Schenker36 Curtea de Justiție a stipulat faptul că o eventuală consiliere juridică oferită de către un avocat nu poate, în nici un caz, reprezentă fundamentul unei așteptări a uneia dintre părți de a încerca să probeze faptul că nu a încălcat prevederile articolului 101 TFUE, ori că acest fapt va putea duce la nepenalizarea acelei părți. Prin analogie, nu vedem nici un motiv pentru care această rațiune nu s-ar putea aplica și în cazul exercițiilor de autoevaluare din discuția de față. Astfel, părțile trebuie să își asume responsabilitatea propriilor autoevaluări.

36 Cazul C-681/11 Schenker & Co. and Others, ECLI:EU:C:2013:404, par. 41.

12

Eventuala netrimitere a unui anunț de intenție, în urma efectuării unei autoevaluări defectuoase, va putea atrage penalizări pe care întreprinderea le va suporta. Cu toate acestea, pentru descoperirea tranzacțiilor încheiate fără emiterea anunțurilor de intenție, resurse considerabile vor necesita a fi utilizate. În acest sens, Comisia se poate baza pe sesizările provenite de la concurenții sau clienții părților care au încheiat tranzacția. Implicarea mediului de afaceri în procesul de supraveghere a bunului mers economic este o inițiativă oportună, fapt ce este în concordanță cu cele mai recente trenduri in materie de aplicare a regulilor din dreptul concurenței.37 O astfel de abordare are potențialul de a reduce volumul de lucru al Comisiei și mai mult, să ducă la crearea unei culturi orientate spre valorile promovate de spiritul concurențial în sânul participanților din cadrul Pieței Interne a U.E. Există, totuși, unele limitări în ceea ce privește profunzimea sau calitatea unor astfel de plângeri. În primul rând, în funcție de interesele private ale părților tranzacției, o asemenea înțelegere poate fi ținută departe de atenția publică. Astfel, nu există nici o garanție a faptului că mediul de afaceri va fi întotdeauna informat cu privire la eventualele probleme ce pot apărea în piețele relevante. Chiar și așa, stimulii concurenților de a demasca o asemenea înțelegerea în fața Comisiei, nu sunt în mod obligatoriu atât de puternici pe cât am crede. Vom reveni asupra acestei chestiuni în următoarea subsecțiune a articolului de față, în contextul discuțiilor legate de perioada de așteptare de cincisprezece zile și de posibilitatea de intervenție ex-post. Pentru moment, este suficient a spune că plângerile pot fi necuprinzătoare / incomplete, și astfel certitudinea acestora poate fi pusă sub semnul întrebării. În contextul de față, Comisia va fi nevoită să preia inițiativa și să monitorizeze piețele în vederea depistării tranzacțiilor problematice, ce au fost încheiate între părți ce s-au autoevaluat defectuos. Comisia s-ar transforma astfel într-un corp de monitorizare (fie el cu normă redusă) al pieței, post la care a renunțat in 1989.38 Această funcție de supraveghere a Comisiei ar implica un consum de resurse ridicat și costuri aferente. Avansând discuția, ne putem întreba dacă este respectată condiția proporționalității în cazul în care Comisia va folosi resurse numeroase pentru a scoate la iveală un număr relativ restrâns de cazuri ce ar necesita o eventuală investigație.39 Mai mult, atenta investigare a modului în care întreprinderile au efectuat autoevaluarea, creează confuzie în ceea ce privește diferențele dintre sistemul de autoevaluare propus în 2013 și sistemul de transparență cu țintă precisă propus în 2014, așadar, făcându-ne să ne întrebăm care este în esență plusul de valoare adus. În ceea ce privește costurile, problema poate fi privită și din perspectiva sectorului privat. Exercițiul autoevaluării nu este unul gratuit, deoarece implică o analiză amănunțită, făcută în mod diligent, dobânditorul de participații neavând întotdeauna informațiile necesare legate de

37 Pentru o privire detaliată, a se vedea Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene [2014] OJ L349/1. A se vedea de asemenea Rusu, supra n. 8, 512-513 și Rusu, supra n. 16. 38 Rusu, supra n. 8, 513.

39 Par. 37-47 IA pune în discuție estimările ce reies din baza de date Zephyr 2009, dar și alte estimări centralizate din Statele Membre. Potrivit analizei IA, aproximativ 20-30 de tranzacții / an s-ar putea califica drept legături semnificative din punctul de vedere al concurenței, dintre care 1-2 tranzacții au potențialul de a fi verificate de către Comisie.

13

compania țintă, cum ar fi în cazul tranzacțiilor de tip „venture capital”.40 Adăugând la toate acestea și costurile implicate de întocmirea anunțului de intenție, iar în cazul în care Comisia va considera necesar, costurile unei notificări complete, suma ce va trebui suportată de către întreprindere ar putea depăși suma pe care ar trebui să o plătească în situația în care ar urmări încheierea unei concentrări economice. Devine ușor de observat cum condiția proporționalității este in pericolul de a nu fi respectată, ținând cont că pachetele minoritare sunt de obicei mai simplu de efectuat decât concentrările economice în toate aspectele: încheierea tranzacției în sine, potențiale inversări ulterioare încheierii acordului, impactul avut asupra climatului concurențial etc. De ce ar trebui să fie costurile mai ridicate, într-un astfel de scenariu? În opinia noastră, întrebările ridicate în această subsecțiune oferă o indicație a lipsei de proporționalitate, deoarece atât costurile punerii în aplicare a normelor legale, cât și sarcinile administrative ce trebuie suportate de către întreprinderi par nejustificat de ridicate. Din acest punct de vedere, considerăm ca fiind necesară continuarea evaluării oportunității amendamentelor propuse de către Comisie.

3.2 Conținutul anunțului de intenție

În eventualitatea în care ulterior autoevaluărilor reiese existența unor legături semnificative din punctul de vedere al concurenței, un scurt anunț de intenție trebuie înaintat Comisiei. În concordanță cu prevederile paragrafului 104 din SWD 2014, anunțul de intenție trebuie să conțină informații cu privire la părți, cifra de afaceri, o descriere a tranzacției, cuantumul participației înainte și după momentul încheierii tranzacției, orice drepturi atașate participației minoritare, informații legate de cota de piață, dar și alte informații esențiale privind părțile, principalii competitori sau documente interne ce pot conduce la o analiză cât mai amănunțită. Ultima dintre acestea se poate referi la studii, analize etc. ce au scopul de a pregăti terenul pentru analiza achiziției raportat la cotele de piață, concurență, competitori, piețe, potențiala creștere de vânzări sau penetrarea în alte piețe.41 În cadrul unui workshop organizat în 2014 la Bruxelles, Johannes Luebking, șef de unitate în cadrul DG COMP, a asigurat audiența de faptul că anunțul de intenție va fi mai puțin împovărător decât un formular CO întreg, sau chiar un formular CO scurt. Cu toate acestea, în același context, s-a admis că nu este momentan cert care va fi amploarea informațiilor ce vor trebui puse la dispoziție.42 Este declarația lui Luebking în concordanță cu prevederile SWD 2014? O scurtă comparație cu exigențele formularului CO s-ar impune. Formularul CO presupune punerea la dispoziție a informațiilor legate de părți (secțiunea 2), de cifrele lor de afaceri (secțiunea 4), o descriere a tranzacției (secțiunea 1), informații legate de poziția din piață (secțiunea 7) și documente adiționale (secțiunea 5). Obligativitatea informării cu privire la cota de participație și a drepturilor ce însoțesc pachetul de acțiuni corespunde, în

40 A se vedea poziția adoptată de către lui A. Burnside, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels.

41 2014 SWD, 31.

42 J. Luebking, “Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms: The European Commission Overview”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 Octombrie 2014, Bruxelles.

14

mare, cu ceea ce este prevăzut în secțiunea 3, care guvernează aspectele legate de concentrarea economică, procentul participației și control. De altfel, singurul tip de informație cerut de formularul CO, care nu este pretins și de anunțul de intenție privește structura ofertei în piețele afectate (secțiunea 8), beneficiile de eficiență (secțiunea 9) și efectele cooperării în cadrul unei societăți de tip „joint venture” (secțiunea 10).43 În acest caz, prevederile IA44 și afirmația lui Luebking, anume că în actualul regim, anunțul de intenție va fi mult mai ușor de întocmit decât o notificare deplină, pare a fi lipsită de acuratețe. În fapt, respectarea cerințelor anunțului de intenție poate fi privit ca fiind un demers la fel de împovărător. Acest fapt poate fi perceput cu ușurință ca fiind disproporțional de oneros. Care sunt consecințele? În primul rând, lipsa clarității privind amploarea informațiilor ce trebuie puse la dispoziție a declanșat deja o serie de reacții îngrijorătoare. Burnside subliniază faptul că, în realitate, Comisia va primi un număr foarte mare de anunțuri de intenție, până când practica va deveni stabilă.45 Mergând mai departe, nu este imposibil de imaginat că, așa cum vom detalia în secțiunile 3.3 și 3.4 ale acestui articol, părțile din tranzacție vor opta să înainteze în mod voluntar o notificație completă imediat după înaintarea anunțului de intenție. Această abordare nu va economisi doar timp, dar va accentua certitudinea legală, în ciuda costurilor suplimentare. În al doilea rând, în ceea ce privește costurile, amploarea cerințelor ce trebuie respectate în completarea anunțului de intenție nu pare să ușureze sarcinile administrative ale ale actorilor din mediul privat. Ba dimpotrivă, disproporționalitatea acestei sarcini este evidentă, așa cum a fost menționat și anterior, dacă luăm în considerare faptul că părțile unei tranzacție care poate crea o legătură semnificativă din punctul de vedere al concurenței trebuie să suporte costurile legate de autoevaluare, anunț de intenție și eventual o notificație deplină, pe când o concentrare economică implică doar costurile celei din urmă. Este adevărat că în momentul completării documentelor, o serie de informații pot coincide. În schimb, onorariile avocaților nu rămân aceleași. În al treilea rând, în conformitate cu cerințele prevăzute în paragraful 104 din SWD 2014, părțile au obligația de a pune la dispoziție informații ce ar permite efectuarea unei evaluări inițiale. Deși Comisia este conștientă de faptul că întocmirea documentației și delimitarea și identificarea pieței poate fi un proces împovărător pentru întreprinderi, aceste informații par să fie necesare Comisiei în a hotărî dacă o tranzacție necesită o investigație sau nu. Lipsa proporționalității pare să se ivească și în acest caz, din moment ce Comisia pare să plaseze mingea în terenul companiilor, deoarece în momentul de față este incert pe ce considerente se bazează Comisia în a decide existența prima facie a unor probleme concurențiale, ce îi vor permite a selectarea tranzacțiilor ce vor necesita notificări depline, din grupul tranzacțiilor care au fost făcute publice prin intermediul anunțurilor de intenție.46 Găsim a nu fi corectă plasarea acestei sarcini pe umerii părților, dat fiind faptul că acest proces de selectare rămâne în totalitate la discreția Comisiei. Această lipsă de claritate poate avea drept consecință întocmirea

43 Markov, supra n. 20.

44 IA, par. 105.

45 Supra n. 40.

46 A se vedea M. Friend, “Regulating minority shareholding and unintended consequences” (2012) 33 ECLR 6, 304-305.

15

(neintenționată) a unor autoevaluări defectuoase, așa cum am arătat mai sus, toate acestea ducând la înaintarea unui anunț de intenție ce nu corespunde realității din piață. În definitiv, părțile pot să fie tentate să comită erori și astfel să supraestimeze evaluarea tranzacției, sau mai mult, să opteze în favoarea înaintării unei notificări depline. Acest scenariu nu poate avea alt deznodământ decât creșterea costurilor ce trebuie suportate atât de către întreprinderi, cât și de către autorități. Având în vedere cele menționate, sarcinile create de obligația întocmirii anunțului de intenție par a fi disproporționate în ceea ce privește riscul creat de tranzacția în sine, dar și în ceea ce privește oportunitatea investigării acesteia. În opinia noastră, conținutul anunțului trebuie despovărat nu doar în teorie, ci și în practică. Mai mult, evaluarea, fie ea preliminară, a caracterului anti-concurențial al tranzacțiilor ar trebui să rămână o competență pe care doar cei care sunt însărcinați cu vegherea asupra respectării normelor legale ar trebui să o aibă. Dincolo de cele menționate anterior, toate aceste aspecte ar trebui remodelate în așa fel încât companiile nu vor simți nevoia de a se angaja în întregul spectru de căi procedurale atunci când amploarea tranzacției nu impune o astfel de abordare.

3.4 Perioada de așteptare

Odată ce anunțul de intenție este înaintat, o „perioadă de așteptare” de cincisprezece zile începe să curgă. Părților le este interzis să încheie tranzacția în acest interval de timp. Care este rolul și plusul de valoare adus de către această perioadă de așteptare? CA, SWD 2014 și IA47 explică raționamentul său tripartit: în primul rând, acordarea răgazului necesar Statelor Membre pentru a solicita realocarea cazului; în al doilea rând, păstrarea consecvenței cu mecanismele actuale de realocare și în al treilea rând, beneficiile consumatorilor pe termen lung. Deși la o primă vedere, aceste argumentele pot părea atractive, există unele chestiuni legate de elementului proporționalității ce pot fi ascunse. Pentru început, amânarea încheierii tranzacției implică costuri suplimentare pentru părți. IA ia cunoștință de acest fapt.48 Dacă acestea sunt datele problemei, chestiunea recurentă a proporționalității se ridică din nou, dată fiind absența riscului ce poate fi cauzat de achiziții de participații minoritare, comparându-le cu concentrările economice, care sunt mai degrabă capabile de a crea un impact în piață. Cel mai probabil răspuns ar indica, din nou, spre lipsa proporționalității. Se impune, așadar, o atentă privire asupra modului în care această problemă poate fi adresată, pentru o mai bună rebalansare a intereselor în joc. Comisia susține că prin respectarea acestei perioade de așteptare, părțile pot evita suportarea costurilor implicate de întocmirea unei notificații depline, în eventualitatea în care tranzacția este neproblematică. Totuși, situația se schimbă în eventualitatea în care părțile optează să aibă mai multă certitudine: în acest sens, părțile vor trimite voluntar o notificare deplină, astfel încât să beneficieze de controlul ex-ante al Comisiei, ca mai apoi să primească o decizie care va stabili cu certitudine legalitatea sau nelegalitatea tranzacției. Prin urmare, nu este greu de imaginat posibilitatea înaintării unei mulțimi de notificări depline către Comisie, după cum a fost semnalat cu precădere în contextul ulterior SWD 2013, dar și conform unor reacții

47 WP, par. 50; 2014 SWD, par. 105, IA, par. 63.

48 IA, par. 66.

16

declanșate de CA.49 Această strategie va pune Comisia în situația nevoii emiterii de decizii pentru fiecare notificare voluntară. În consecință, perioada de așteptare poate fi privită atât ca o suspendare nejustificată a activității economice a reprezentaților mediului privat, dar și ca un stimulent de a supraîncărca volumul de muncă al Comisiei, împreună cu costurile aferente. Ceea ce poate părea ciudat în justificarea acestei perioade de către Comisie este faptul că se invocă protejarea beneficiilor consumatorilor. Făcând referire la cazul Ryanair / Aer Lingus și dând drept exemplu experiența în materia analizei achizițiilor de participații minoritare din Regatul Unit si Germania,50 Comisia încearcă să demonstreze necesitatea impunerii acestei perioade de așteptare în vederea protejării intereselor consumatorilor. În opinia Comisiei, se pot înregistra pierderi cauzate de litigii de lungă durată menite să amâne sau chiar să descurajeze achiziționarea de participații minoritare. În opinia noastră, acest argument nu este unul convingător, deoarece litigiile de lungă durată pot leza interesele consumatorilor și în eventualitatea în care tranzacția este evaluată ex-post. Așa cum vom explica în cele ce urmează, acest scenariu este posibil în lumina sistemului de transparență cu țintă precisă. În al doilea rând, Comisia are la dispoziție mijloace mai elegante și mai puțin restrictive pentru a soluționa problemele cesionărilor. Ne referim la reinterpretarea articolului 8, paragraf 4 EUMR, în sensul în care concentrările economice parțial implementate ar putea fi cesionate folosind respectivele prevederi EUMR. În ceea ce privește elementul proporționalității, atât reprezentanții mediului privat, cât și Comisia nu ar fi atât de afectate în ceea ce privește certitudinea legală, costuri, amânările și volumul de muncă fiind reduse semnificativ.51 Această soluție a fost prevăzută de către SWD 2013,52 ca după aceea să se renunțe la ea în CA. Această soluție nu ar rezolva în întregime problemele, din moment ce s-ar aplica doar în cazul unor concentrări economice.53 Meritele sale ar trebui însă luate în considerare în momentul analizării proporționalității perioadei de așteptare raportat la considerentul beneficiilor consumatorilor. În acest caz, dacă justificarea referitoare la beneficiile consumatorilor nu este unul atât de puternic, cine sunt adevărații beneficiari ai impunerii acestei perioade de așteptare? Pentru început, Statele Membre și ANC pot să se aprecieze faptul de a avea la dispoziția lor acest interval de timp în care să solicite realocarea tranzacției și astfel să existe posibilitatea, cel puțin teoretică de a împiedica implementarea tranzacției. Acest aspect are potențialul de a fi extrem de util, mai ales în cazul în care Statele Membre sau ANC nu sunt pregătite să efectueze investigații ex-post. Astfel, se menține nivelul de consecvență dintre sistemele de control al concentrărilor economice domestice, respectând așadar principiul al treilea menit să ghideze reformarea EUMR. În concluzie, putem afirma faptul că ANC sunt beneficiarele acestei perioade de așteptare.

49 A se vedea H. Vane, “GCR Report: Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 Octombrie 2014, Bruxelles.

50 IA, 26.

51 Riis-Madsen, Stephanou, Kehoe, supra n. 17, 7.

52 2013 SWD, 21-22.

53 A se vedea Markov, supra n. 20.

17

Care este situația în cazul Comisiei? La o primă vedere, această perioadă îi oferă acesteia o perioadă de răgaz pentru a decide în cazul căror tranzacții se impune declanșarea unei investigații. Această afirmație continuă ideea din paragrafele anterioare potrivit căreia, Comisia se bucură de discreția de a alege cazurile pe care dorește să le investigheze. Deși acest subiect depășește cadrul acestui articol, în spiritul rigurozității, menționăm faptul că emiterea unor seturi de orientări ar aduce beneficii părților interesate în achiziționarea de pachete de participație.54 În pofida aparentei poziții confortabile în care pare să se afle Comisia, așa cum am menționat în paragrafele anterioare, în cazul în care părțile angajate într-o tranzacție cu legături semnificative din punctul de vedere al concurenței decid să înainteze o notificare deplină, perioada de așteptare s-ar putea să reprezinte un dezavantaj pentru Comisie. Dincolo de acest aspect, ceea ce pare să încline balanța proporționalității nu este doar perioada de așteptare, ci juxtapunerea dintre obligativitatea suspendării procesului de implementare a tranzacției și posibilitatea Comisiei de a interveni ex-post. Această chestiune va fi elaborată în secțiunea următoare. În acest moment al discuției, putem observa problemele legate de elementul proporționalității în ceea ce privește perioada de așteptare. Aceste probleme au de a face în principal cu abordarea șicanatoare îndreptată către companiile ce își desfășoară activitatea în piață dar și cu maniera vagă în care este tratată protejarea intereselor consumatorilor. Mai mult, instituțiile responsabile cu supravegherea și aplicarea normelor de drept par să beneficieze de o doză considerabilă de libertate în ceea ce privește maniera în care își îndeplinesc atribuțiile.

3.4 Posibilitatea de a interveni ex-post

Confort articolului 51 din CA, în lumina sistemului de transparență cu țintă precisă, Comisia are libertate de a investiga tranzacția, indiferent dacă a fost implementată sau nu, în interiorul unui termen de patru-șase luni de la momentul înaintării anunțului de intenție. Deși sistemul de transparență cu țintă precisă se bazează, în esență, pe tipul de control ex-ante, această prevedere oferă posibilitatea demarării unei investigații de tip ex-post în cazul tranzacțiilor care creează legături semnificative din punctul de vedere al concurenței. Dincolo de această posibilitate, este prevăzută și posibilitatea de a lua măsuri provizorii menite să prevină exercitarea drepturilor speciale anterior avizului pozitiv primit din partea Comisiei, dar și pentru a asigura eficacitatea deciziilor luate în baza articolelor 6 și 8 EUMR.55 Adoptarea de măsuri provizorii pare a fi una rezonabilă, deoarece trebuie evitată producerea de daune suplimentare. Cu toate acestea, o întoarcere la sistemul de tip ex-post pare surprinzătoare, din moment ce SWD 2013 accepta posibilitatea demarării unei acțiuni retroactive numai în cazul sistemului de autoevaluare, dar și ținând cont de tradiția utilizării în U.E. a sistemului de tip ex-ante, în cazul analizării concentrărilor economice.56 Fără a pune la îndoială meritele unui sistem de tip ex-post în cazul concentrărilor economice, sistem ce prezintă o serie de trăsături atrăgătoare,57 trebuie să

54 A se vedea Friend, supra n. 46, 304-305.

55 WP, par. 52.

56 Rusu, supra n. 16.

57 A se vedea C.S. Rusu, European Merger Control: The Challenges Raised by Twenty Years of Enforcement Experience (2010) Wolters Kluwer Law & Business, 7 CECL Series.

18

ne întrebăm dacă acest sistem îndeplinește condiția proporționalității și în cazul achiziționării participațiilor minoritare. Comisia justifică necesitatea intervențiilor de tip ex-post după cum urmează: în primul rând, permiterea mediului privat de a înainta plângeri iar în al doilea rând, pentru a reduce riscul demarării unor intervenții preventive din partea Comisiei, în perioada de așteptare, astfel încât să nu se înlăture posibilitatea efectuării unei investigații mai târziu.58 Din punctul nostru de vedere, întoarcerea la metoda de control retroactiv este remarcabilă și ar fi fost benefică o mai amplă explicație adusă de către Comisie pe marginea acestui subiect. Cu toate acestea, raționamentul bipartit de mai sus lasă în continuare loc pentru dezbateri pe tema proporționalității. Să ne îndreptăm mai întâi atenția asupra plângerilor. Am promis în subsecțiunile anterioare că voi reveni asupra avantajelor utilizării plângerilor în scopul identificării potențialelor legături semnificative din punctul de vedere al concurenței. Premisa a fost aceea de a saluta implicarea mediului privat în chestiunile legate de concurență, însă chestiunea principală este reprezentată de faptul că ceilalți concurenți pot fi uneori neinteresați în a înainta o plângere. Să luăm exemplul doctrinei „efectului umbrelă” consacrat de către Curtea de Justiție în decizia Kone59 și să o transpunem într-un context în care există legăturile semnificative din punctul de vedere al concurenței între liderii unei piețe. Să presupunem că aceste legături pot duce la majorarea prețurilor. Competitorii companiilor menționate anterior, anume potențialii reclamanți, ar putea fi stimulați să se adăpostească sub „efectul umbrelă” și astfel să majoreze la rândul lor prețurile, în absența riscului ivirii unor litigii ce ce ar sancționa acest comportament economic abuziv.60 În această situație, trebuie revenit la discuția privind oportunitatea și costurile aferente utilizării de către Comisie a unui mecanism de supraveghere a eventualelor circumstanțe dăunătoare concurenței.61 Așadar, se poate pune în discuție elementul proporționalității în acest context. Din perspectiva întreprinderilor, această chestiune pare a fi și mai nemulțumitoare. Acest fapt se datorează faptului că în eventualitatea în care procedurile nu sunt demarate în interiorul intervalului de patru până la șase luni, anunțul de intenție și perioade de suspendare pot reprezenta factori perturbatori pentru activitatea economică a părților și pot fi privite chiar ca pierderi de ordin material.62 Dacă tot am atins acest subiect, părțile pot pierde și certitudinea legală, deoarece, în contextul inactivității Comisiei pe parcursul perioadei de așteptare, coroborat cu implementarea tranzacției, perspectiva întoarcerii efectelor produse prin perfectarea înțelegerii poate apărea. Această situație poate fi remediată doar dacă părțile ar face publică tranzacția printr-o notificare voluntară emisă înainte de implementarea tranzacției. Această constatare ne aduce la următorul punct: care este relația dintre perioada de așteptare și posibilitatea demarării unui control de tip ex-post în perioada ce urmează

58 SWD 2013, par. 108.

59 Cazul C-557/12 Kone AG and Others v. ÖBB-Infrastruktur AG, ECLI:EU:C:2014:1317.

60 Pentru o discuție mai amplă pe tema stimulilor non-carteliștilor de a (nu) face reclamații, a se vedea C.S. Rusu, J.M. Veenbrink, “Case Comment - C-557/12 Kone” (2014) 10 Competition Law Review 1, 107-115.

61 A se vedea Secțiunea 3.1

62 Rusu, supra n. 16.

19

implementării tranzacției? Cine are de câștigat și cine are de pierdut? În opinia noastră, Comisia va beneficia în urma acestei măsuri. Argumentul în favoarea acestei afirmații este acela că această posibilitate îi conferă Comisiei și mai mult spațiu de manevră. Comisia ia act de această situație și menționează că posibilitatea exercitării unui control de tip ex-post eliberează din presiunea nevoii de a demara o investigație în intervalul perioadei de așteptare. Mai mult, este evident că în cazul în care anunțul de intenție este întocmit defectuos, iar acest fapt iese la suprafață abia ulterior perioadei de așteptare, o intervenție de tip ex-post poate remedia situația creată. În aceste circumstanțe, care este scopul concret al perioadei de așteptare, în condițiile în care Comisia poate acționa chiar și ulterior implementării tranzacției? În timp ce, pe de o parte, perioada de așteptare conferă un ajutor considerabil Comisiei în activitatea sa de aplicare a normelor legale, pe de altă parte, contribuie la majorarea costurilor și reducerea certitudinii legale a părților unei tranzacții. O ultimă mențiune: întinderea perioadei de prescriere (de patru până la șase luni) pare destul de disproporționată. Să ne imaginăm situația celei mai problematice concentrări economice pe care Comisia o poate investiga în amănunt în Faza II, conform procedurii EUMR. Aceasta trebuie să se încheie în aproximativ șase luni. Acum să ne imaginăm o legătură semnificativă din punctul de vedere al concurenței, care, conform teoriilor economice, e capabilă de a ridica probleme de ordin concurențial mai puțin serioase decât o concentrație economică. În astfel de situații (fie ele extrem de izolate), in cazul contextul cu cel mai ridicat potențial de a ridica probleme în materia concurenței, perioada în care Comisia poate emite o hotărâre este dublă, dacă este necesară o notificare deplină chiar înaintea expirării termenului de prescripție, iar în acest caz, o investigație de tipul celei din Faza II este necesară. Suntem în prezența unei evidente încălcări a principiului proporționalității, ținând cont că în definitiv, tot Comisia este cea care trebuie să analizeze temeinic anunțurile de intenție în timpul perioadei de așteptare și totodată, nu părțile ar trebui să suporte costurile unei incertitudini prelungite de o intervenție ex-post, mai ales în condițiile în care acestea și-au îndeplinit cu diligență obligațiile de înaintare a anunțurilor. Acestea fiind datele problemei, părțile vor fi mai degrabă motivate să opteze în favoarea folosirii procedurii notificării depline, în vederea asigurării certitudinii legale dar și pentru a câștiga timp și a evita producerea de costuri suplimentare. În opinia noastră, această situație trebuie remediată. Perioada de așteptare coroborată cu posibilitatea demarării unei intervenții ex-post dau impresia că intenția Comisiei este de a-și aroga prea multe avantaje. Așadar, una dintre variante este cea de a opta între una din cele două posibilități: fie a păstra perioada de așteptare (și eventual a extinde termenul acesteia cu câteva zile lucrătoare, astfel încât Comisia să beneficieze de un interval de timp mai generos în care să analizeze anunțurile de intenție),63 coroborată cu eliminarea posibilității de a interveni ex-post, fie vice-versa: eliminarea perioadei de așteptare și încuviințarea părților de a încheia tranzacția în cel mai scurt timp posibil, lăsând posibilitatea de a interveni ex-post neatinsă. Ultima variantă nu ar fi atât de problematică pe cât s-ar crede, deoarece procesul de inversare a efectelor tranzacției în cazul participațiilor minoritare este un proces care poate fi realizat mult mai ușor decât în cazul concentrărilor economice. Prima variantă ar restabili echilibrul costurilor și a sarcinilor pe care părțile tranzacției și autoritățile le împart, pe lângă faptul că ar înlătura sentimentul de relativă ostilitate ce poate fi invocat de către mediul de afaceri, cu privire la funcționarea sistemului de control.

63 A se vedea Markov, supra n. 20.

20

O altă posibilitate ar fi cea de a păstra ambele elemente menționate anterior, cu anumite modificări și anume scurtarea sau limitarea spectrului perioadei de așteptare. În definitiv, de ce să existe anual 20-30 tranzacții care necesită emiterea unui anunț de intenție și care sunt obligate să aștepte cincisprezece zile, în condițiile în care doar una sau două dintre ele vor face obiectul unei investigații depline? Ar fi mai înțelept, poate, să fie obligate să respecte perioada de așteptare doar acele legături semnificative din punctul de vedere al concurenței create în piețe foarte concentrate, ori în urma unor achiziții de participații minoritare care depășesc pragul de 20%, sau doar cele care se desfășoară pe nivel orizontal. Pe scurt, ar trebui să privim perioada de așteptare ca o excepție, nu ca pe o regulă. Astfel, elementul proporționalității întregului sistem de control ar fi unul mult mai echilibrat.

4. Concluzii

Vom evita în cele ce urmează repetarea sau rezumarea argumentelor și a constatărilor prezentate anterior. Discuția privind participațiilor minoritare a atins un nivel de maturitate în U.E. Poate fi susținut că acest fapt se datorează în mare parte Comisarului Almunia. Într-adevăr, dezbaterea a fost și rămâne una rodnică, astfel încât întregul peisaj al sistemului de control al participațiilor minoritare a fost restâns în etape, cu scopul de a reflecta rațiunea care derivă din teoria economică, pentru a observa competențele autorităților naționale, pentru a ține cont de resursele autorităților dar și a mediului privat, cu obiectivul de a asigura bunăstarea consumatorilor. Toate acestea reprezintă realizări vrednice de a fi lăudate. Cu toate acestea, Comisarul Vestager ar putea avea dreptate. Depășind sfera discuției privind oportunitatea intervenirii în achizițiile de participații minoritare, sistemul de transparență cu țintă precisă a legăturilor semnificative din punctul de vedere al concurenței nu a atins forma sa finală. Mecanismul proporționalității se dovedește a fi o punte greu de trecut. Acest lucru este ușor de înțeles, dat fiind numărul mare de interesele ce trebuie menținute în echilibru și chestiunile care încă necesită a fi adresate. Dar privit în ansamblu, acest sistem de control al participațiilor minoritare nu ar trebui să descurajeze companiile în a-și desfășura activitățile lor economice în interiorul Pieței Interne. Mai mult, odată ce companiile încep să își desfășoare activitățile în acest climat, ar fi de preferat ca regimul la care acestea trebuie să se supună să nu fie disproporționat de împovărător. În această notă, dorim să ne exprimăm speranța ca analiza mai sus făcută să reprezinte o sursă de inspirație pentru procesul de perfecționare a aspectelor ce țin de elementul proporționalității, în contextul eventualului viitor regim al participațiilor minoritare la nivel European.

Legislație, jurisprudență și bibliografie folosită:

Regulamentul 139/2004 on privind controlul concentrărilor economice [2004] OJ L24 Comunicare jurisdicțională consolidată [2008] OJ C95 Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind

anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene [2014] OJ L349/1

Carte Albă către un control mai eficace al concentrătilor economice în UE, COM (2014) 449 final

21

Commission Staff Working Document, SWD (2014) 221 final Commission Staff Working Document – Impact Assessment, SWD (2014) 217 final Commission Staff Working Document - Executive Summary of the Impact Assessment, SWD

(2014) 218 final Commission Staff Working Document – ‘Towards more effective EU merger control’, SWD

(2013) 239 final; Annex I – Economic Literature on Non-Controlling Minority Shareholdings ("Structural links") and Annex II - Non-controlling minority shareholdings and EU merger control

OECD Directorate for Financial and Enterprise Affairs - Competition Committee, ‘Antitrust Issues Involving Minority Shareholding and Interlocking Directorates’, DAF/COMP (2008) 30

Study on the importance of minority shareholdings in the EU, COMP/2011/016 Provisions of data for the assessment of the importance of minority shareholdings in the EU,

COMP/2011/029 Enterprise Act, UK (2002) OFT’s Mergers: Jurisdictional and Procedural Guidance, OFT 527, UK (2009) CC / OFT, Merger Assessment Guidelines, CC2 (Revised) / OFT, UK (2010) Act against Restraints of Competition, Germania Cazul T-342/07 Ryanair v. Commission,ECLI:EU:T:2010:280 Cazul C-681/11 Schenker & Co. and Others, ECLI:EU:C:2013:404 Cazul C-557/12 Kone AG and Others v. ÖBB-Infrastruktur AG, ECLI:EU:C:2014:1317 M. Vestager, “Thoughts on Merger Reform and Market Definition”, Keynote Address at

Studienvereinigung Kartellrecht Brussels, 12 March 2015 J. Luebking, “Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms:

The European Commission Overview”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels

N. Levy, “EU Merger Control and Non-controlling Minority Shareholdings: The Case against Change” (2013) 9 European Competition Journal 3

A. Toth, “TEU Competition Law Aspects of Minority Shareholdings” (2012) 35 World Competition 4

C.S. Rusu, European Merger Control: The Challenges Raised by Twenty Years of Enforcement Experience (2010) Wolters Kluwer Law & Business, 7 CECL Series

C.S. Rusu, “Non-Controlling Minority Shareholdings as Self-Standing Transactions under EU Merger Control Analysis – Prospective Solutions”(2014) 37 World Competition 4

C.S. Rusu, The 2014 White Paper on EU Merger Control: Added Value for (Non-Controlling) Minority Shareholdings?, 11 European Competition Journal 1, Routledge – Taylor & Francis, 2015

C.S. Rusu, “EU Merger Control and Acquisitions of (Non-Controlling) Minority Shareholdings - The State of Play” (2014) Competition Law Scholars Forum / WP Series 10

C.S. Rusu, J.M. Veenbrink, “Case Comment - C-557/12 Kone” (2014) 10 Competition Law Review 1

W. Knibbeler, “Commission White Paper: Proposed Changes to the EU Merger Regulation”, Minderheidsdeelnemingen naar aanleiding van de recente consultatie van de Europese Commissie, Jong Vereningig voor Mededingingsrecht, 17 September 2014

C. Riis-Madsen, S. Stephanou, K. Kehoe, “Reform of the EU Merger Regulation: Looking Out for the Minority” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1

22

“Minority Power - EU Merger Control and the acquisition of Minority Shareholdings” (2014) 15 Competition Policy Brief

A. Bardong, “The German Experience” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3

P. Kalbfleisch, “Minority Shareholdings in Competing Companies”, in “Merger Control and Minority Shareholdings: Time for a Change?” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3

Y. Markov, “The Commission’s 2014 White Paper – Foreshadowing the Closing of the Enforcement Gap Regarding Non-Controlling Minority Shareholdings or a Sign of Overregulation?", Manuscris nepublicat, 2015

B. Ignjatovic, D. Ridyard, “Minority Shareholdings: Material Effects?” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1

H. Vane, “GCR Report: Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels

M. Friend, “Regulating minority shareholding and unintended consequences” (2012) 33 ECLR 6

23

2. Programele de Clemență Operaționale la nivelul Uniunii Europene: Sunt acestea Suficiente Pentru Detectarea

Cartelurilor?

Alexandra ŞERBAN Rezumat

Scopul principal al politicilor din domeniul concurenței este acela de a împiedica întreprinderile să săvârşească fapte anticoncurențiale. Urmând acest deziderat, majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au alocat autorităților/agențiilor naționale de concurență puteri în vederea atingerii a două obiective principale: asigurarea efectului disuasiv al sancțiunilor în vederea prevenirii săvârşirii faptelor anticoncurențiale şi luarea măsurilor necesare în vederea stopării acestora. Cu toate acestea, în vederea protejării concurenței, trebuie să existe indicii dacă şi unde anume, regulile din domeniul concurenței sunt încălcate. Întrucât, în general, cartelurile nu lasă urme evidente care să indice o conduită anticoncurențială, poate dura chiar decenii până când autoritățile competente să poată detecta asemenea practici, să construiască un probatoriu solid şi să ia măsuri în vederea stopării acestora.

Atunci când luăm în considerare tendințele existente la nivelul Uniunii Europene („UE”) în ceea ce priveşte aplicarea prevederilor din domeniul concurenței în vederea depistării cartelurilor, se poate concluziona că autoritățile/agențiile de concurență („ANC”) preferă să se bazeze predominant pe cererile de clemență.64 Mai mult decât atât, toate puterile de investigație suplimentare conferite de lege ANC par a avea ca scop final încurajarea participanților la cartel să formuleze cereri de clemență. Cu toate acestea, comparativ cu alte mecanisme judiciare internaționale, politica de clemență, ca singur instrument folosit în lupta împotriva cartelurilor, nu funcționează bine la nivelul tuturor statelor membre ale UE, şi de asemenea, în ciuda afirmațiilor contrare, nici la nivelul Comisiei Europene. Cuvinte cheie Clemență, „one-stop-shop”, dreptul concurenței al Uniunii Europene, acțiuni în despăgubire, efect disuasiv, carteluri, metode de investigație, Regulamentul 1/2003.

1. Introducere

La nivelul UE, încă de la adoptarea primei Comunicări a Comisiei Europene privind neimpunerea de amenzi sau reducerea acestora în cazurile de cartel în anul 199665, politica de

Alexandra Şerban este inspector de concurenţă, Consiliul Concurenţei, Direcţia Licitaţii şi Petiţii, e-mail: alexandra.serban@consiliulconcurentei.ro 64 A se vedea, în acest sens, Raportul OCDE din 2013 Roundtable on ExOfficio cartel investigations and the use of screens to detect cartels, octombrie 2013, valabil la http://www.oecd.org.

65 OJ C 207, 18.7.1996, p. 4–6. Inspirată de prevederile existente la nivelul SUA.

24

clemență a reprezentat unul dintre elementele principale care au stat la baza acțiunilor întreprinse de către Comisia Europeană în vederea combaterii cartelurilor. Comunicarea din 1996 a fost înlocuită în anul 2002 cu o nouă Comunicare66, aceasta fiind revizuită, ulterior, în anul 2006 67 şi ulterior, în anul 2015.68 Din cele 28 de state membre ale UE, 27 au, în prezent, programe de clemență operaționale. În ceea ce priveşte cartelurile, i.e. înțelegeri secrete de fixare de preț sau de împărțire de piețe, ultimii 15 ani au demonstrat importanța crucială pe care o au programele de clemență, care permit membrilor unui cartel să obțină imunitate la amendă sau o reducere a acesteia atunci când colaborează cu autoritățile şi furnizează suficiente probe şi informații despre cartel.

Cu toate că eficiența şi efectivitatea69 acestor programe nu pot fi supraestimate datorită numărului mare de cereri de clemență înregistrate la nivelul mai multor state membre ale UE, acestea sunt criticate intens şi par a avea probleme care pot genera descurajarea întreprinderilor de a se adresa ANC.

2. Principalele probleme legate de instrumentul de bază valabil la nivelul UE folosit în vederea detectării cartelurilor

Potrivit concluziilor unui Raport al OCDE din anul 2013, programele de clemență nu sunt în măsură să detecteze cartelurile sofisticate şi cu adevărat profitabile, ci doar pe acelea care nu se mai bucură de succes sau de stabilitate şi care sunt pe punctul de a se destrăma. Raportul mai sugerează că programele de clemență au tendința să detecteze carteluri care vizează un număr limitat de piețe sau de industrii şi nu pe acelea care vizează economia per ansamblu. În final, în economiile mici, inițiativele întreprinderilor formularea cererilor de clemență sunt mai scăzute, întrucât, riscul represaliilor comerciale împotriva autorilor cererilor este semnificativ mai crescut în piețele unde concurența este mai scăzută70.

În doctrina de specialitate71 există argumente potrivit cărora, o problemă importantă a programelor de clemență o reprezintă faptul că, acestea, au şansă de succes doar dacă

66 OJ C 45, 19.2.2002, p. 3-5.

67 OJ C 298, 8.12.2006, p. 17.

68 OJ C 256, 5.8.2015, p. 1.

69 Catarina Marvão şi Giancarlo Spagnolo, în lucrarea intitulată “What Do We Know about the Effectiveness of Leniency Policies? A Survey of the Empirical and Experimental Evidence,“ arată că “evaluarea efectului disuasiv al politicilor de clemenţă este o activitate foarte dificilă întrucât cartelurile nu sunt uşor de observat într-o societate dacă nu sunt condamnate. Creşterea numărului de carteluri condamnate urmare introducerii politicilor de clemenţă nu poate fi neapărat interpretată ca fiind o îmbunătăţire a modalităţii de aplicare a normelor de drept al concurenţei, întrucât, această creştere s-ar putea să se datoreze şi creşterii numărului total de carteluri care se formează.” - http://ssrn.com/abstract=2511613. 70 Raportul OCDE din 2013 Roundtable on ExOfficio cartel investigations and the use of screens to detect cartels, octombrie 2013, valabil la http://www.oecd.org. 71 Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3.

25

întreprinderile consideră că este mai oportun să colaboreze cu ANC decât dacă evită o asemenea interacțiune.72 Această decizie depinde, în prima fază, de rezultatul punerii în balanță a eventualelor sancțiuni aplicabile în cazul lipsei unei cooperări cu posibilitatea de a fi descoperit.73

În ciuda importanței deosebite pe care o are acest din urmă aspect, au fost identificate şi o serie de probleme procedurale în legătură cu programele de clemență operaționale la nivelul UE. Acestea au ca efect direct consecințe negative (pe termen scurt sau lung) atât pentru autorități cât şi pentru întreprinderile respective, întrucât, existența acestora reduc în mod substanțial inițiativele întreprinderilor de a formula cereri de clemență şi, prin urmare, şi posibilitatea de a detecta şi sancționa cartelurile.

Principalele probleme pot fi enunțate după cum urmează:

a) Nu există uniformitate în ceea ce priveşte aplicarea programelor de clemență la nivelul UE

Deşi problema lipsei de coerență în aplicarea regulilor de clemență la nivelul UE a fost

intens dezbătută de-a lungul a mai mulți ani74, divergențele există în continuare. Mai mult, un stat membru din cele 28 nu are, în prezent, un program de clemență operațional75. Aşadar, cei care formulează cereri de clemență nu se bucură de o protecție absolută la nivelul UE. Aceste divergențe conduc la o incertitudine juridică pentru autorii cererilor de clemență, la lipsa unor condiții echitabile de concurență şi la limitarea oportunităților de cooperare pentru autorități. Există dezbateri de ceva timp în rândul membrilor Rețelei Europene de Concurență referitoare la posibila armonizare la nivelul UE a regulilor privind programele de clemență. Propunerile vizează chiar şi posibilitatea reglementării la nivelul UE a unui set de reguli minime care ar trebui implementate de către fiecare stat membru. Deşi adoptarea unor măsuri legislative la nivelul UE ar fi în măsură să rezolve o parte din probleme şi să faciliteze aplicarea uniformă a regulilor de concurență76, este important să se țină cont de faptul că, în unele state membre care au de mulți ani programe de clemență operaționale, s-a înregistrat un număr foarte mic de cereri de clemență.77 Pe cale de consecință, asigurarea coerenței legislative la nivelul UE cu privire la

72 De asemenea, Wouter WILS, “Leniency in antitrust enforcement: theory and practice”, World Competition 2007, 25-64. 73 G.S. Becker, “Crime and Punishment: an economic approach”, Journal of Political Economy 1968, 76 (2); P. Verma and P. Billiet, “Why would cartel participants still refuse to blow the whistle under the current EC leniency policy?”, Global antitrust Review 2009, 1-20. 74 Discuţiile continuă încă din anul 2005. Nu s-a ajuns la un consens până în prezent.

75 Este cazul Malta. În 2013 au fost supuse dezbaterii publice proiecte de acte normative privind politica de clemenţă.

76 Precum certitudinea juridică cu privire la aspecte ce ţin de transparenţă şi predictibilitate.

77 Care sunt convergente cu modelul ECN (e.g. România, Bulgaria etc.). În asemenea jurisdicţii, lipsa eficienţei programelor de clemenţă poate, de asemenea, fi atribuita unor elemente social-culturale specifice sistemelor respective care nu se vor schimba, in ciuda posibilelor măsuri legislative care sunt luate în acest sens.

26

programele de clemență nu va rezolva problema identificată anterior78. Mai mult, luarea unor măsuri legislative la nivelul UE nu va elimina, per se, existența şi aplicarea programelor naționale în situațiile în care nu este afectat comerțul dintre statele membre.

b) Lipsa aplicării principiului „one-stop-shop”

În prezent, atunci când o ANC înregistrează o cerere de clemență, aceasta nu este luată în considerare, în mod automat, de către o altă ANC. Fiecare program de clemență conține un element de „cine ajunge primul la autoritate”, acest lucru însemnând că, autorul trebuie să se asigure că este de fiecare dată primul care se adresează tuturor autorităților relevante79. Aşadar, în sistemul actual, ca să poată beneficia de o protecție absolută, persoana care formulează cererea de clemență trebuie să formuleze astfel de cereri tuturor ANC care ar putea declanşa o investigație. Acest fapt poate sugera că autorul trebuie să formuleze, încă de la început, cereri multiple şi să îndeplinească condițiile prevăzute de fiecare program de clemență în parte.80

Formularea cererilor de clemență multiple reprezintă o consecință naturală a unui sistem cu competențe paralele, care este, de altfel, şi principiul fundamental prevăzut de Regulamentul nr.1/200381. Acest sistem are drept consecință lipsa certitudinii juridice. În acest sens, cel care formulează o cerere de clemență nu poate să prezică sau să prevadă care va fi, în final, ANC care va instrumenta cazul respectiv şi nici care ar putea fi rezultatul final urmare formulării cererii sale. Aşadar, autorul cererii ar trebui să formuleze cereri de clemență în acele state membre unde riscă sancțiunile cele mai severe (e.g. la Comisia Europeană sau în statele membre unde se pot aplica sancțiuni penale). Lipsa unei asemenea acțiuni din partea autorului ar putea avea ca rezultat direct: transmiterea cererii sale către un stat membru în care nu există un program de clemență operațional; formarea cartelurilor constituie fapte penale şi astfel acesta riscă sancțiuni penale; sau, în statul respectiv, nu este primul care denunță cartelul. Mai mult decât atât, sistemul de formulare a cererilor de clemență multiple are şi implicații din punct de vedere al resurselor (fiind costisitoare şi de durată), întrucât, autorul are obligația să depună cereri de clemență la diferite ANC şi să continue să colaboreze cu fiecare în parte (cel puțin până la rezolvarea problemei de alocare a cazului între ANC). Cu toate acestea, chiar şi în situația în care autorul cererii de clemență ar beneficia de maxima protecție în statele membre relevante, în continuare, acesta ar fi expus sancționării în statele membre unde nu există programe de clemență operaționale82.

78 Din 2004, 10 state membre au înregistrat 0-10 cereri de clemenţă.

79 Aceasta este cunoscută şi ca „problema circului călător”.

80 Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3.

81 Al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat.

82 Riscurile ca informaţiile furnizate în mod voluntar în cererile de clemenţă să fie utilizate de către alţi membri ai Reţelei Europene de Concurenţă în vederea aplicării de sancţiuni par să fi crescut odată cu intrarea în vigoare a

27

c) Acțiunile în despăgubire

Principiul de drept ne bis in idem nu protejează pe cel care obține imunitate la amendă

din partea unei ANC de alte autorități ale statului sau de persoane terțe care pot formula cereri de despăgubire în instanță. Aşadar, sistemul actual are un „efect de răcire” asupra tuturor programelor de clemență operaționale la nivelul UE83. Mai mult, sistemul actual permite posibilitatea reclamanților din Statele Unite ale Americii să aibă acces la informații confidențiale în timpul procedurilor civile (i.e. „discovering discovery”).84

Acest lucru se va întâmpla şi în contextul Directivei privind acțiunile în despăgubire care urmează să fie transpusă în statele membre ale UE din anul 201685. Importanța acțiunilor în despăgubire a fost adresată de multe ori de către Comisia Europeană şi confirmată de către instanțele UE86. În anul 2001, în decizia sa în cauza Courage, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE”) a statuat că „existența unui drept de a formula o acțiune în despăgubire nu face decât să întărească aplicarea regulilor de concurență comunitare şi descurajează acele înțelegeri sau practici care sunt de cele mai multe ori secrete şi care sunt responsabile de restricționarea sau distorsionarea concurenței. Din acest punct de vedere, acțiunile în

Regulamentului nr. 1/2003, în ciuda elementelor incluse în Comunicarea Reţelei menite să protejeze împotriva intervenirii acestor situaţii.

83 C Hodges, ‘Competition enforcement, regulation and civil justice: what is the case?’, (2006) 43(5) CMLRev 1390.

84 Acesta este cazul în care reclamanţii din SUA iau la cunoştinţă faptul că există o cerere de clemenţă formulată în UE şi lansează o “vânătoare de probe”. Cu toate acestea, în vederea adresării acestei probleme, unele state membre, precum Germania (în 2007) şi Marea Britanie (în 1996) au semnat tratate bilaterale internaţionale cu privire la acordarea reciprocă de asistenţă juridică în anchetele penale . Aceste tratate prevad posibilitatea transferului de informaţii şi de material probatoriu între statele menţionate şi SUA în cauzele penale. K. Nordlander – “Discovering Discovery – US discovery of EC leniency statements? – ECLR 2004 646-559; ML Tierno Centella, S. Suurnakki – DG COMP,” European Commission adopts revised leniency notice to reward companies that report hard-core cartels” – Competition Policy Newsletter 2007, 7-15; Comisia Europeană a luat, de asemenea, măsuri în scopul de a asigura lipsa expunerii informaţiilor confidenţiale ale întreprinderilor în instanţele din SUA prin posibilitatea acesteia de a interveni amicus curiae. A se vedea şi N. Levy şi R. Donoghue “ The EU leniency policy comes of age” – World Competition 2004, 75-99; Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3.

85 Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene; OJ L 349, 5.12.2014, p. 1–19.

86 Pe acest subiect, a se vedea doctrina: A Caruso, ‘Leniency Programs and Protection of Confidentiality: The Experience of the European Commission’, (2010) Journal of European Competition Law & Practice 456; Caroline Cauffman, ‘The Interaction of Leniency Programmes and Actions for Damages’ , The Competition Law Review, Volume 7 Issue 2.

28

despăgubiri adresate instanțelor naționale au capacitatea să contribuie în mod semnificativ la menținerea unei concurențe eficiente la nivelul Comunității”87.

În ceea ce priveşte legătura dintre cererile de clemență şi acțiunile în despăgubire, Curtea a concluzionat în Pfleiderer că normele de drept al UE „nu se opun ca o persoană prejudiciată printr-o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii și care urmărește să obțină daune interese să aibă acces la documentele referitoare la o procedură de clemență care îl privește pe autorul acestei încălcări”88. Curtea a susținut, în continuare, că “ revine totuși instanțelor statelor membre, în temeiul dreptului lor național, sarcina de a determina condițiile în care acest acces trebuie acordat sau refuzat, prin evaluarea comparativă a intereselor protejate de dreptul Uniunii”89. Pe cale de consecință, în anul 2012, Germania, care a fost şi cea care a adresat cauza instanței supreme a UE, a refuzat să acorde reclamanților accesul la documentele de clemență aflate la dosarul cauzei. Această poziție a instanțelor UE a fost reiterată, ulterior, în cauza Donau Chemie AG. În decizia sa, Curtea, reafirmând elementele deja stabilite în decizia sa în cauza Pfleiderer, a statuat că “este necesar ca instanțele naționale să efectueze o evaluare comparativă a intereselor care justifică comunicarea informațiilor și, respectiv, protecția acestora”.90

În ceea ce priveşte răspunderea, noua Directivă din 2014 prevede, la art. 11 alin. (4) că “un beneficiar de imunitate este răspunzător în solidar: (a) față de cumpărătorii sau furnizorii săi direcți și indirecți; și (b) față de alte părți prejudiciate numai în cazul în care nu se poate obține despăgubirea integrală de la celelalte întreprinderi care au fost implicate în aceeași încălcare a legislației în materie de concurență”. În ceea ce priveşte dezvăluirea documentelor ataşate cererii de clemență, Directiva prevede la art. 6 alin. (6) că “instanțele naționale nu pot dispune, în niciun moment, ca o parte în proces sau un terț să divulge oricare dintre următoarele categorii de probe: (a) declarațiile de clemență; și (b) propunerile de încheiere a unei tranzacții”. De asemenea, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1), “statele membre se asigură că probele din categoriile enumerate la articolul 6 alineatul (6) și care sunt obținute de către o persoană fizică sau juridică exclusiv prin accesul la dosarul unei autorități în materie de concurență fie sunt considerate inadmisibile în cadrul acțiunilor în despăgubire, fie sunt protejate în alt fel în temeiul normelor naționale aplicabile […]”.

Cu toate că Directiva adresează aspecte importante şi încearcă să protejeze programele de clemență prin introducerea unor condiții minime de dezvăluire a informațiilor furnizate, aceasta nu prevede o protecție absolută.

87 Cauza C-453/99, Courage Ltd v Bernard Crehan and Bernard Crehan v Courage Ltd şi Alţii, [2001] ECR I-6297 .

88 Cauza C-360/09, decizia din 14 iunie 2011, pct. 32.

89 Ibid.

90 Cauza C-536/11, decizia din iunie 2013, pct.30.

29

Considerând dinamismul specific cartelurilor secrete, Directiva conține lacune care rezultă din elemente obiective. În practică pot apărea situații care nu ar fi putut fi prevăzute de către legiuitorul european. În acest sens, pot apărea situații în care va fi de competența judecătorului național însărcinat să se pronunțe în cauza respectivă să evalueze dacă cererile de clemență (sau părți din acestea) trebuie desecretizate în vederea acordării unui nivel suficient de despăgubiri solicitanților.

În concluzie, luarea măsurilor legislative la nivelul UE care reglementează acțiunile în despăgubire va spori riscurile detectării cartelurilor prin intermediul programelor de clemență, întrucât, întreprinderile vor fi nevoite să evalueze mult mai riguros dacă să semnaleze sau nu ANC nu privire la existența unui cartel. În acest sens, este important de subliniat faptul că întreprinderilor cărora li se acceptă cererile de clemență (în special cele de imunitate la amendă) nu contestă, în general, decizia ANC privind constatarea existenței unui cartel . Întrucât Directiva prevede clar răspunderea solidară a faptuitorilor în cadrul acțiunilor în despăgubire, autorii cererilor de clemență vor fi, mai mult ca sigur, țintele preferate ale acțiunilor în despăgubiri care vizează întregul prejudiciu cauzat de cartel.

Deşi în doctrina de specialitate s-a sugerat că „acțiunile în despăgubire formulate la nivelul UE nu au efecte negative (până în prezent) asupra succesului înregistrat de programele de clemență” 91, aceste argumente s-ar putea justifica în contextul în care, până în prezent, s-a înregistrat un număr redus de cereri de clemență92. Rămâne de văzut dacă această situație se va schimba în viitor urmare transpunerii Directivei in statele membre şi, pe cale de consecință, a creşterii numărului de acțiuni în despăgubire (care este şi scopul principal al acesteia).

3. Concluzii şi propuneri

Deşi există în continuare divergențe în ceea ce priveşte sistemele juridice ale statelor membre ale UE, acesta nu este singurul motiv pentru care programele de clemență nu sunt eficiente. Motivul este, de fapt, unul simplu: întreprinderile pur şi simplu nu vor să se adreseze autorităților cu privire la participarea lor într-un cartel.

Aşadar, pe termen lung, este puțin probabil ca doar programele de clemență să poată asigura detectarea cartelurilor. Statele membre ale UE, împreună cu Comisia Europeană, ar trebui, mai degrabă să ia măsurile necesare în vederea introducerii la nivelul UE a unor noi metode de detectare a cartelurilor în loc să încerce constant să actualizeze programele de clemență existente.

Pe lângă problemele esențiale în legătură cu programele de clemență, identificate în prezentul articol, un important dezavantaj al acestora îl reprezintă, de fapt, lipsa efectului disuasiv. În vederea înlăturării acestuia, autoritățile ar trebui să introducă, complementar

91 Buccirossi, Paolo şi Marvão, Catarina Moura Pinto şi Spagnolo, Giancarlo, “Leniency and Damages”; Februarie 13, 2015. Valabil la SSRN: http://ssrn.com/abstract=2566774 sau http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2566774.

92 In acest sens Rapoartele OECD. http://www.oecd.org.

30

programelor de clemență, alte instrumente care să poată asigura atingerea obiectivelor principale ale aplicării regulilor din domeniul concurenței. O posibilitate ar putea fi introducere sancțiunilor penale. În acest sens, deşi legislațiile naționale ale multor state membre deja prevad posibilitatea aplicării sancțiunilor penale pentru încălcarea regulilor din domeniul concurenței, acestea au fost foarte rar aplicate în practică. Pe de altă parte asigurarea unui nivel corect de descurajare prin impunerea unor sancțiuni mai aspre ar putea prezenta de asemenea dificultăți93. Aşadar, s-ar impune, mai degrabă, luarea unor măsuri care să permită creşterea nivelului de detectare a cartelurilor în loc să fie acordată mai multă clemență decât este strict necesar.94

În acest sens, statele membre ale UE ar putea implementa sisteme de cooperare performante care să permită schimbul eficient de informații relevante între autoritățile statului. Informațiile relevante, precum cele colectate în cadrul anchetelor penale (cum ar fi interceptările), ar putea astfel ajunge la cunoştința autorităților de concurență, facilitând, in acest fel detectarea cu celeritate a cartelurilor. Complementar, statele membre ar trebui, de asemenea, să ia măsuri legislative care să permită autorităților de concurență folosirea ca probatoriu a unor asemenea informații în cazurile de cartel pe care le instrumentează.

Bibliografie

1. Doctrina Wouter WILS, “Leniency in antitrust enforcement: theory and practice”, World Competition

2007, 25-64. Catarina Marvão şi Giancarlo Spagnolo, în lucrarea intitulată “What Do We Know about the

Effectiveness of Leniency Policies? A Survey of the Empirical and Experimental Evidence,“ http://ssrn.com/abstract=2511613.

Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3.

G.S. Becker, “Crime and Punishment: an economic approach”, Journal of Political Economy 1968, 76 (2); P. Verma and P. Billiet, “Why would cartel participants still refuse to blow the whistle under the current EC leniency policy?”, Global antitrust Review 2009, 1-20.

C Hodges, ‘Competition enforcement, regulation and civil justice: what is the case?’, (2006) 43(5) CMLRev 1390.

K. Nordlander – “Discovering Discovery – US discovery of EC leniency statements? – ECLR 2004 646-559.

ML Tierno Centella, S. Suurnakki – DG COMP,” European Commission adopts revised leniency notice to reward companies that report hard-core cartels” – Competition Policy Newsletter 2007, 7-15.

N. Levy şi R. Donoghue “ The EU leniency policy comes of age” – World Competition 2004, 75-99.

93 Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3 leniency policy?”.

94 W.Wils “Leniency in antitrust enforcement: theory and practice”, World Competition 2007, 25-64.

31

A Caruso, ‘Leniency Programs and Protection of Confidentiality: The Experience of the European Commission’, (2010) Journal of European Competition Law & Practice 456.

Caroline Cauffman, ‘The Interaction of Leniency Programmes and Actions for Damages’ , The Competition Law Review, Volume 7 Issue 2.

Buccirossi, Paolo şi Marvão, Catarina Moura Pinto şi Spagnolo, Giancarlo, “Leniency and Damages”; Februarie 13, 2015. http://ssrn.com/abstract=2566774 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2566774.

2. Jurisprudență C-453/99, Courage Ltd v Bernard Crehan and Bernard Crehan v Courage Ltd şi Alții, [2001]

ECR I-6297 . C-360/09, Pfleiderer, decizia din 14 iunie 2011. C-536/11, Donau Chemie AG, decizia din iunie 2013.

3. Legislație, Comunicări şi Rapoarte Raportul OCDE din 2013 Roundtable on ExOfficio cartel investigations and the use of screens to

detect cartels, octombrie 2013, valabil la http://www.oecd.org Comunicarea Comisiei Europene privind neimpunerea de amenzi sau reducerea acestora în

cazurile de cartel - 1996; OJ C 207, 18.7.1996, p. 4–6. Comunicarea Comisiei Europene privind imunitatea la amenzi sau reducerea acestora în cazurile

de cartel, 2002, 2006, 2015; OJ C 45, 19.2.2002, p. 3–5. OJ C 298, 8.12.2006, p. 17; OJ C 256, 5.8.2015, p. 1.

Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene; OJ L 349, 5.12.2014, p. 1–19.

Comunicarea Comisiei privind cooperarea în cadrul rețelei autorităților de concurență [Jurnalul Oficial C 101 din 27.4.2004].

Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a

normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat.

32

4. Analiză a gradului de concentrare a pieței de telefonie mobilă în Uniunea Europeană şi în România

Mihail BUŞU Rezumat

Sectorul telecomunicațiilor mobile a cunoscut perioade diferite de dezvoltare la nivelul Uniunii Europene. Deşi există numeroase reglementări în acest sector la nivelul uniunii cu care Statele Membre trebuie să se conformeze, sunt şi multiple diferențe între aceste state în ceea ce priveşte dezvoltarea telecomunicațiilor mobile. Acest studiu prezintă evoluția sectorului la nivelul UE şi particularizează situația României din perspectiva concurențială. De asemenea, este prezentată situația țării noastre în acest context european, printr-o analiză a pieței telecomunicațiilor, cu accent pe evoluția întreprinderilor din sector, începând cu criza economică şi până în prezent. Cuvinte cheie Telefonie mobilă, concetrare a pieței, Continent Conectat, grad de concurență Jel Classification: K21, L13

1. Introducere Pachetul telecom lansat de Comisia Europeană în anul 2013, sub denumirea de

“Continent conectat”, recent adoptat, se adresează disfuncționalităților în mecanismul de funcționare, în scopul simplificării regulilor de operare şi eliminării tarifelor pentru apelurile primite în spațiul Uniunii. Propunerile Comisiei făceau referire inclusiv la obligația emiterii unei singure licențe de operare valabile în toate cele 28 de state membre UE.

Acest pachet legislativ privind crearea pieței unice în domeniul telecomunicațiilor prevede măsuri ce trebuie aduse pentru crearea unui continent conectat. Pachetul de legi cuprinde inclusiv o recomandare a Comisiei Europene referitoare la obligațiile fiecărei țări membre şi metodele de calcul ale costurilor în ceea ce priveşte promovarea şi respectarea concurenței de pe noua piață, dar şi optimizarea investițiilor în banda largă.

Comisia Europeană adoptă în mod frecvent decizii menite să asigure un cadru concurențial în domeniul telecomunicațiilor, împiedicând marii operatori de telefonie mobilă să pună în aplicare practici anticoncurențiale. În plus, au fost supravegheate fuziunile dintre întreprinderile de pe această piață, pentru ca prin acestea să nu rezulte o creştere nejustificată a prețurilor, o înfrânare a inovării şi o scădere a calității serviciilor.

Abordări teoretice şi câteva exemple concrete sunt prezentate în lucrările scrise de către Friederiszick et. al. (2013), Grajek şi Röller (2012) şi Bock et. al. (2014)

3. Concentrări economice în Uniunea Europeană

Mihail Buşu este inspector de concurenţă la Consiliul Concurenţei, Directia Cercetare şi Sinteze, e-mail: mihai.busu@consiliulconcurentei.ro

33

La nivelul Uniunii Europene s-a dezvoltat pachetul legislativ Connected Continent, proiect ce are în vedere crearea unei singure piețe de telecomunicații ce ar duce la o creştere a ofertei de servicii pan-europene, iar pentru realizarea acestui obiectiv, micşorarea tarifelor de interconectare este importantă.

Comisia Europeană are în analiză operațiuni de concentrare economică. O analiză a indicatorilor utilizați pentru calcularea sau aproximarea calculului concentrării pe o piață atunci când nu se cunosc toate cotele de piață ale jucătorilor din sector, a fost realizat de către Buşu (2013).

Dintre cele mai importante tranzacții de acest gen amintim două operațiuni de concentrare de pe piețele de telefonie mobilă din Germania şi Irlanda.

Astfel, în anul 2013, întreprinderea Telefonica din Germania a notificat Comisia cu privire la intenția sa de a achiziționa pachetul majoritar de acțiuni ale societății E-Plus din Germania, iar ulterior s-a deschis la nivelul Comisiei o investigație privind această concentrare economică (a se vedea cazul M.7018 – Telefónica Germania / E-Plus). În mod similar, Hutchinson 3G din Marea Britanie a notificat Comisia Europeană în legătură cu intenția sa de a prelua pachetul majoritar de acțiuni al întreprinderii Telefonica din Irlanda. Ca urmare, a fost deschisă o investigație cu privire la această tranzacție (vezi cazul M.6992 – Hutchison 3G Regatul Unit/ Telefónica Irlanda). Deoarece prin cele două fuziuni propuse, s-ar reduce numărul competitorilor de pe piețele țărilor respective, ce sunt deja foarte concentrate, aceste concentrări economice urmează să fie atent analizate în cursul anului 2014.

De asemenea, forul european a analizat şi a autorizat în primă fază două concentrări economice de mare amploare. Este vorba despre fuziunea prin absorbție a celui mai important operator de cablu din Germania, Kabel Deutchland, de către Vodafone (a se vedea cazul M.6990 – Vodafone / Kabel Deutschland), tranzacție ce s-a realizat pentru suma de 8 miliarde de euro. Cealaltă concentrare economică a fost reprezentată de achiziția întreprinderii Virgin Media, operatorul principal de cablu din Marea Britanie, de către Liberty Global (vezi cazul M.6880 – Liberty Global / Virgin Media), suma tranzacției fiind de 23,3 miliarde USD.

În ceea ce priveşte încălcările anticoncurențiale, Comisia a amendat, societățile Telefonica din Spania şi Portugal Telecom cu aproape 67 milioane de euro pe prima şi cu 12 milioane de euro pe cea de a doua, ca urmare a înțelegerii anticoncurențiale încheiate între cele două societăți pe piața telecomunicațiilor iberice (a se vedea cazul AT.39839 Telefónica și Portugal Telecom). Prin acordurile anticoncurențiale dintre cele două întreprinderi de pe piața telecom din Portugalia şi Spania, s-a menținut o piață telecom fragmentată la nivelul Uniunii Europene. Înțelegerile anticoncurențiale constituie cele mai grave încălcări ale normelor de concurență la nivel comunitar, deoarece acestea pot induce creşterea prețurilor şi reducerea ofertei pentru consumatorii finali. Această decizie este cu atât mai importantă cu cât acordul de împărțire a pieței a fost unul transfrontalier.

Evoluțiile înregistrate la nivel național sunt înțelese în context european şi, în fapt, sunt determinate de principiile, drepturile şi obligațiile stabilite prin Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, ca răspuns la provocările intervenite într-un cadru extins, dacă ne referim la abordarea americană. Nu întâmplător, Articolul 3 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene face referire la competența exclusivă a Comisiei Europene de stabilire a regulilor de concurență în scopul bunei funcționări a pieței interne.

34

4. Indicatori ai gradului de concentrare a pieței

La nivelul anului 2014, pe piața de telefonie mobilă din România existau 5 operatori, şi anume: Orange, Vodafone, Cosmote, Digi Mobile; Cosmote a fost rebranduit sub numele de Telekom Romania Mobile Communications.

Graficul următor ne indică numărul de operatori de telefonie din țările membre UE, în anul 2014 Graficul 1. Număr de operatori de telefonie mobilă, la nivel UE, în 2014

Sursa: European Commission – Digital Agenda for Europe

Din acest grafic se poate observa faptul că România se află printre țările cu un număr

mare de jucători pe piața serviciilor de telefonie mobilă. Astfel, țara noastră se situează pe același nivel cu Suedia și Danemarca, în ceea ce privește numărul întreprinderilor de telefonie mobilă, fiind depășită doar de Polonia cu șase întreprinderi în sector.

În ceea ce privește gradul de concentrare de pe piață, pentru perioada 2008-2013 s-au calculat cel mai cunoscuți doi indici de concentrare, respectiv Indicele Herfindahl-Hirschman (HHI) şi Indicele de Concentrare (CR5). Cotele de piață pentru întreprinderile din acest sector au fost calculate pe baza cifrelor de afaceri ale întreprinderilor raportate la cifra de afaceri totală a pieței. Evoluția acestor indici de concentrare se poate observa în următorul grafic: Graficul 2. Evoluția gradului de concentrare a pieței telecomunicațiilor mobile, în perioada 2008

-2013 (cote de piață calculate pe baza cifrelor de afaceri)

35

Sursa: Ministerul Finanțelor; prelucrări proprii

Din acest grafic observăm că nivelul CR5 este semnificativ peste pragul de 80%, iar indicele HH este peste 1500 pe întreaga perioadă analizată. Aceste valori ne indică un grad mare de concentrare pe această piață. În plus, chiar dacă se observă o tendință de scădere a valorii CR5 în perioada 2009-2011, cu o uşoară creştere în 2012 urmată de o nouă scădere în 2013, acest indicator se menține la un nivel foarte ridicat, neexistând, cel puțin pe termen mediu, posibilitatea scăderii acestuia sub 80%. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar fi necesară o erodare semnificativă a cotelor de piață ale primelor 5 întreprinderi din sector în detrimentul celorlalți competitori.

Acest trend de scădere a celor doi indici de concentrare, ne arată că piața serviciilor de telefonie mobilă este una concurențială, cu un grad al concentrării mediu.

În ceea ce priveşte numărul mediu de salariați al principalilor trei jucători de pe piața telefoniei mobile din România, evoluția acestui indicator, în perioada 2008-2013 se poate observa în următorul grafic.

Graficul 3. Evoluția numărului de angajați ai principalilor jucători de pe piață, în perioada 2008-2013

Sursa: Ministerul de Finanțe; calcule proprii

36

Din acest grafic se observă că, în timp ce întreprinderile Orange şi Vodafone şi-au redus uşor personalul în perioada analizată, datorită probabil crizei economice din această perioadă, se constată însă o creştere constantă a întreprinderii Cosmote în ceea ce priveşte numărul mediu de angajați. De asemenea, observăm o rocadă între primii doi jucători în anul 2012, menținută și în 2013.

Un alt indicator foarte important este EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization), adică profitul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare. Graficul de mai jos ne arată evoluția EBITDA în perioada 2008-2013 a celor mai importanți jucători de pe piața telecom din România.

Graficul 4. Evoluția EBITDA în perioada 2008-2013 pentru principalii jucători de pe piața telecom din România

Sursa: Ministerul de Finanțe; calcule proprii

Graficul de mai sus ne arată faptul că, profitul înainte de dobânzi, rate, depreciere şi amortizare este în scădere pentru liderul de piață, Orange, în timp ce pentru Vodafone, acest indicator a fost în scădere în perioada de criză, după care a urmat o perioadă constantă. Cei doi jucători mai mici de pe piață, Cosmote și RCS & RDS (acum Digi Mobile) au avut o perioadă de creștere, urmată de o scădere din 2011 și până în 2013.

Poate cel mai important indicator de pe această piață este profitul sau pierderea întreprinderilor din sector. Următorul grafic surprinde evoluția profiturilor şi a pierderilor suferite de către întreprinderile cele mai importante de pe piață.

Graficul 5. Profitul sau pierderea întreprinderilor importante de pe piața telecom, în perioada 2008-2013

37

Sursa: Ministerul de Finanțe; calcule proprii

Acest grafic ne arată că profiturile au fost în scădere pentru principalii jucători de pe piață, Orange şi Vodafone, cu observația că profitul întreprinderii Vodafone a fost într-o uşoară creştere în 2012. Cosmote a raportat pierderi între anii 2008-2011, iar în 2012 a raportat un ușor profit, profit ce s-a păstrat și în 2013.

Un alt aspect foarte important este cel legat de evoluția cifrelor de afaceri ale întreprinderilor din sector. Graficul următor ne ne arată care a fost această evoluție în perioada 2009-2013.

Graficul 6. Evoluția cifrelor de afaceri ale întreprinderilor de pe piața telecom, în perioada 2009-2013

Sursa: Ministerul de Finanțe; calcule proprii

Din acest grafic se observă faptul că, imediat după ieşirea din criza economică, sectorul telefoniei mobile a cunoscut o creştere în ceea ce priveşte cifrele de afaceri ale întreprinderilor

38

din sector, per ansamblu. Dacă în privința întreprinderilor mai mici se observă un trend crescător clar, în ceea ce priveşte pe cei doi mari jucători de pe piață, se remarcă o scădere uşoară a cifrelor de afaceri din 2009 până în 2011, urmată de o revenire în perioada 2011- 2013.

5. Concluzii

Sectorul serviciilor de telecomunicații mobile prezintă o serie de particularități de care

trebuie ținut cont atunci când se analizează concurența de pe piața respectivă. Barierele ridicate la intrarea pe piață datorate în special investițiilor foarte mari necesare pătrunderii în acest sector, conduc la un grad mare de concentrare a pieței. Acest lucru nu reprezintă însă un obstacol în funcționarea în condiții normale de concurență a pieței. Concentrarea în acest sector este un factor necesar, dar nu și suficient pentru practicarea unor prețuri competitive care ar putea afecta bunăstarea consumatorului.

Sectorul serviciilor de telefonie mobilă din România, deși este caracterizat printr-un număr redus de operatori, nu afectează într-un mod negativ consumatorii, progresul tehnologic având un impact mare asupra dinamicii industriei, menținând în permanență un grad ridicat de concurență.

De asemenea, creşterea rapidă a numărului de abonați din sistem, dar şi a celor care folosesc cartele pre-pay, precum și scăderea costurilor din ultimii ani, arată că piața românească pentru servicii mobile de voce este una în curs de maturizare, consumatorii orientându-se către alte servicii pe care operatorii le oferă, precum pachetele de date. Bibliografie Bock, W. D., Wilms, M., Soos, P., & Roeber, B. (2014). Reforming Europe's Telecoms Regulation to Enable the Digital Single Market. Communications & Strategies, (93), 17-34. Busu, M. (2013). Market Analysis in the Field of Competition - Indicators and Case Study. Rom. Competition J., 15. Cazul M.7018 – Telefónica Germania / E-Plus [2014] ECR I- 4443. Cazul M.6992 – Hutchison 3G Regatul Unit/ Telefónica Irlanda [2014] ECR I-3561. Cazul M.6990 – Vodafone / Kabel Deutschland [2013] ECR I- 32013. Cazul M.6880 – Liberty Global / Virgin Media [2013] ECR I- 139. Cazul AT.39839 Telefónica / Portugal Telecom [2013] ECR I-306. Friederiszick, H., Grajek, M., & Röller, L. H. (2008). Analyzing the relationship between regulation and investment in the telecom sector. ESMT White Paper WP-108-01. Grajek, M., & Röller, L. H. (2012). Regulation and investment in network industries: Evidence from European telecoms. Journal of Law and Economics,55(1), 189-216.

39

4. Metode de analiză a puterii de piață

Lucian ALEXA Rezumat

Comportamentele abuzive din punct de vedere concurențial apar ca urmare a deținerii unei puteri semnificative de piață de către o firmă sau un grup de firme. Pentru a determina dacă o firmă se află într-o astfel de postură sau există riscul de a atinge o astfel de condiție, cercetarea empirică a dezvoltat o serie de instrumente cantitative care facilitează analiza puterii de piață de care o firmă dispune într-un anumit context.

Cuvinte cheie Putere de piață, metode cantitative, analiză de piață, analiza firmei

1. Introducere

Scopul acestei lucrări este de a sublinia necesitatea determinării puterii de piață în contextul pieței, mai ales atunci când se are în vedere dacă existența puterii de piață poate conduce la comportamente abuzive din partea agenților economici aflați într-o astfel de situație.

Lucrarea trece în revistă cele mai folosite metode cantitative de apreciere a existenței puterii de piață precum și o interpretare critică a acestora din perspectiva provocărilor metodologice ridicate de implementarea unor astfel de teste precum și limitările utilizării acestora. Tocmai de aceea caracterul acestui articol nu este unul exhaustiv, concentrându-se doar pe cele mai întâlnite abordări folosite atât în literatura de specialitate, cât și în practica autorităților de concurență.

Conform doctrinei folosite în analiza de piață în materie de concurență, la nivel european, o firmă (sau un grup de firme) are putere de piață semnificativă atunci când aceasta se poate comporta independent de concurenții săi, iar în ultimă instanță, și de consumatorii săi, creând astfel riscul apariției unui abuz al poziției dominante de care respectiva firmă (sau grup de firme) dispune.

2. Metode de identificare și măsurare a puterii de piață

Existența unei firme într-o poziție dominantă pe piață, deși poate ridica o serie de îngrijorări cu privire la existența unei posibile perturbări a concurenței pe respectiva piață, nu reprezintă o încălcare în sine a reglementărilor cu privire la concurență. Doar posibilele comportamente abuzive pe care le poate manifesta o firmă într-o astfel de poziție reprezintă încălcări ale legii, în eventualitate manifestării lor. Tocmai de aceea este necesară evaluarea puterii de piață pe care o deține o firmă pentru ca mai apoi să se poată analiza în ce măsură aceasta a abuzat de poziția sa pe piață în defavoarea altor concurenți și/sau consumatori.

Lucian Alexa este nspector de concurenţă, Consiliul Concurenţei- Direcţia Cercetare şi Sinteze, e-mail: lucian.alexa@consiliulconcurentei.ro

40

Un prim indiciu care indică existența unei puteri semnificative de piață este dat de o valoare ridicată a cotei de piață a respectivei firme. Însă simpla existență a unei firme care are o mare parte din piața analizată nu înseamnă că aceasta abuzează în vreun fel de poziția sa pe piață, tocmai de aceea, așa cum se precizează și în instrucțiunile privind analiza puterii de piață semnificative95, analiza strict a cotei de piață a unei firme nu este suficientă pentru a determina dacă aceasta are putere de piață semnificativă. Pe lângă cota de piață trebuie avuți în vedere și alți factori de natură cantitativă sau calitativă care să sprijine concluziile analizei din partea unei autorități de concurență sau a altor entități care-și propun să desfășoare un astfel de demers.

3. Metode cantitative

Literatura de specialitate cuprinde o paletă variată de indicatori care pot fi folosiți pentru

a determina dacă o firmă are putere de piață. De cele mai multe ori această putere de piață este determinată ca fiind capacitatea firmei de a impune un preț peste costul marginal. Astfel majoritatea acestor teste vor avea în vedere analiza performanței firmei, ținând cont atât de structura de cost a acesteia, cât și de alți factori relevanți. Dat fiind modul de construcție al acestor teste, există șansa ca în multe cazuri acestea să sugereze prezența unei anumite puteri de piață (scopul firmelor este acela de a obține profit, dacă nu ar fi capabile să realizeze acest lucru nu ar mai avea stimulente să funcționeze), însă simpla existență a puterii de piață a unei firme nu presupune automat că aceasta se poate comporta independent de ceilalți actori din piață.

A. Indicele Lerner

Utilizarea indicelui Lerner este cea mai întâlnită metodă de măsurare a puterii de piață a

unei firme. Indicele Lerner (L) se calculează după formula propusă de Abba Lerner în 1934 ca diferența dintre preț și costul marginal raportată la nivelul prețului

Cmg – cost marginal P – prețul de pe piață

L poate lua valori cuprinse între 0 și 1. Un indice Lerner cu valoarea 0 corespunde manifestării concurenței perfecte (prețul de pe piață este la nivelul costului marginal), în timp ce valori mai mari indică existența unei anumite puteri de piață pentru respectiva firmă.

Venitul marginal (Vmg) al unei firme poate fi scris în funcție de elasticitatea cererii la preț pentru respectiva firmă:

Mergând mai departe și presupunând că firma își maximizează profitul, ceea ce înseamnă

ca venitul marginal este egal cu costul marginal (Vmg = Cmg) putem rescrie indicele Lerner în funcție de elasticitatea în funcție de preț a firmei.

95 Commission guidelines on market analysis and the assessment of Significant Market Power under the Regulatory Framework for electronic communications Community networks and services (2002 / C 165/03), Official Journal of the European Communities 11.07.2002

41

εi – elasticitatea cererii firmei i la preț

Dacă în cazul concurenței perfecte este foarte ușor de acceptat faptul că indicele Lerner ia valoarea 0, acest lucru nu înseamnă că orice valoare diferită de 0 implică automat existența unui monopol. Indicele Lerner măsoară foarte bine intensitatea concurenței de pe o piață în prezența existenței unor bunuri omogene, însă în cazul existenței unor produse diferențiate, când consumatorii nu mai sunt perfect indiferenți între producători se poate ajunge la existența unui L în intervalul (0,1).

Cea mai mare provocare pe care o ridică calcularea indicelui Lerner este estimarea costului marginal. Mai mult decât atât, o altă critică adusă acestei metode este dacă într-adevăr firmele au suficient de multă informație pentru a-și calcula costul marginal astfel încât să estimeze nivelul activității care să le maximizeze profitul. Literatura de specialitate sugerează că firmele mai degrabă adaugă o anumită marjă peste nivelul costului variabil mediu.96

În anumite condiții marja de preț peste cost poate fi folosită ca o aproximație pentru a calcula indicele Lerner, astfel se poate folosi costul variabil mediu (CVM) în schimbul costului marginal în aplicarea formulei. Cu toate acestea există limitări ale acestei aproximări. Deși aplicarea unei marje peste costul variabil mediu pare o abordare mai apropiată de experiența empirică, aproximarea indicelui Lerner în aceasta manieră este corectă doar dacă firma are randamente de scară constante, adică CVM este constant (ceea ce implică că este egal și cu Cmg). Dacă CVM nu este constant, în funcție de structura acestuia (crescător sau descrescător), indicele Lerner va fi supraestimat sau subestimat.

B. Testul Rosse-Panzar

Rosse și Panzar, în anul 1977, au elaborat un test care verifică în ce măsură

comportamentul unei firme se apropie de cel al uneia de pe o piață perfect concurențială. Testul are în vedere veniturile la nivelul firmei și măsura în care acestea variază în funcție de prețul factorilor de producție.

Statistica H definită ca suma elasticităților venitului firmei pe baza factorilor de producție, așa cum arată Rosse și Panzar, diferă, aceasta depinzând de gradul de concurență cu care se confruntă firma. În funcție de abordare se poate estima o forma simplă97, bazată strict pe influența factorilor de producție, sau o formă mai complexă98 în care pe lângă factorii de producție se pot introduce în model și o serie de factori de control specifici firmei. Veniturile totale se pot exprima într-o maniera log-liniară în funcție de prețurile factorilor de producție și de factorii de control. Exprimarea în formă log-liniară face foarte facilă interpretarea coeficienților, aceștia reprezentând elasticitățile.

96 John Lipczynski, John Wilson și John Goddard – Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second edition, Pearson Education Limited 2005 pag 354-357

97 John Lipczynski, John Wilson și John Goddard – Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second edition, Pearson Education Limited 2005 pag 337

98 Bikker, Jacob Antoon; Shaffer, Sherrill și Spierdijk, Laura - The Panzar-Rosse Revenue Test: To Scale or Not to Scale (August 21, 2009). 22nd Australasian Finance and Banking Conference 2009

42

VT – venitul total wi – prețul factorului de producție i FCi – factorul de control i

În aceste condiții statistica H va fi egală cu Intuiția construcției testului este relativ simplă, mai ales prin referință la cazurile extreme,

concurența perfectă și monopolul. În cazul concurenței perfecte, o creștere a prețurilor factorilor de producție va determina o creșterea proporțională a costurilor producătorilor. Pe termen lung acest lucru va schimba structura costurilor, noul preț crescând proporțional cu creșterea factorilor de producție. Datorită acestor ajustări ale structurii de cost și numărul de firme se va diminua corespunzător, ceea ce pe termen lung va conduce la modificarea venitului proporțional cu modificarea prețurilor. Prin urmare, în cazul concurenței perfecte statistica H va avea valoarea 1.

În cazul unui monopolist care își maximizează profitul în condițiile unor costuri diferite de zero, acesta va opera întotdeauna pe partea elastică a cererii. În aceste condiții o creștere a prețurilor factorilor de producție va determina o modificare a echilibrului prin creșterea costurilor. Noul echilibru va conduce la o scădere a veniturilor totale încasate de un monopolist, ceea ce înseamnă ca în cazul unui monopolist statistica H va avea valori negative. H = 1 - comportamentul firmei e în concordanță cu modelul concurenței perfecte 0 < H < 1 – comportamentul firmei e în concordanță cu modele de concurență monopolistică, oligopol H < 0 – comportamentul firmei e în concordanță cu un model de monopol.

Chiar dacă testul Rosse – Panzar este conceput pentru orice fel de firmă, marea majoritate a literaturii de specialitate se concentrează pe aplicarea acestuia în sectorul bancar. Deși aceasta metodă este una utilă, bazată pe fundamentele microeconomice ale comportamentului agenților economici, ridică o serie de provocări cu privire la modul de estimare a respectivelor elasticități. Provocarea este data în primul rând de identificarea corectă a tuturor factorilor de producție și a factorilor de control care să compenseze pentru eventualele anomalii ale datelor.

C. Persistența profitului

Toate metodele de estimare a puterii de piață bazate pe fundamentele economice ale

paradigmei structura-comportament-performanță (SCP) sau ale noii economii industriale empirice tratează firma ca și cum s-ar afla la echilibru. Mai mult decât atât toate aceste abordări nu țin cont de posibile imperfecțiuni ale funcționării pieței.

Persistența profitului (PP) vizează analiza seriei de timp a profiturilor unei firme, depășind abordarea statică a celorlalte metode de estimare a puterii de piață. Abordările care folosesc serii de date transversale surprind doar situația la un anumit moment din timp, neexistând nicio certitudine că acea situație reprezintă un echilibru pe termen lung în care se află firma.

Pentru a putea identifica eventualele comportamente anormale, analizele empirice care testează persistența profitului la nivel de firmă folosesc un nivel standardizat al profitului, prin

43

eliminarea ratei medii a profitului la nivelul pieței. Astfel de analize vizează atât evaluarea pe termen scurt a PP cât și cea pe termen lung.

– profitul firme i în perioada t

– profitul mediu la nivelul pieței (sau industriei) în perioada t – profitul standardizat pentru firma i în perioada t

Pe termen scurt dacă piața se apropie de modelul concurenței perfecte, fără bariere la intrare, orice profit anormal este eliminat rapid de forțele concurențiale. Astfel de profituri vor tinde să dispară foarte repede, conducând la o corelație foarte redusă (sau lipsa corelației) între nivelurile profitului (standardizat) din două perioade succesive.

În schimb, dacă piața este caracterizată de bariere la intrare, sau de o presiune concurențială redusă, poate dura o perioadă mai lungă până profiturile anormale sunt eliminate de forțele concurențiale. Acest lucru se va transpune într-o corelație mai mare între profiturile (standardizate) ale firmei din două perioade succesive.

Persistența profitului poate fi estimată folosind un model autoregresiv de ordinul 1 pentru profitul standardizat al fiecărei firme:

– arată intensitatea persistenței profitului pe termen scurt

Coeficientul λi poate lua valori între 0 și 1. Valorile mai apropiate de 0 sugerează că nu

există o corelație între două valori consecutive ale profitului standardizat, infirmând persistența profitului, pe când valorile mai apropiate de 1 pot sugera că, pe termen scurt, există o persistență a profitului.

Folosind un model autoregresiv de ordinul 1 cu 0 ≤ λi < 1, profitul standardizat al firmei va tinde, pe termen lung, către un nivel de echilibru μi = αi/(1- λi). Semnul parametrului αi arată dacă profitul standardizat pentru firma i se află deasupra mediei (valoare pozitivă a lui αi) sau sub nivelul acesteia. Dacă μi este 0 pentru toate firmele atunci nu există persistență a profitului la nivelul pieței, însă dacă acesta diferă de 0, pentru unele firme în sens pozitiv, iar pentru altele în sens negativ, atunci profitul manifestă o prezență pe termen lung.99

De asemenea o interpretare a testului PP poate fi făcută și pe baza graficului seriei de timp a profitului standardizat, interpretarea acestuia respectând intuiția modelului anterior prezentat.

Pentru un mai mare rafinament al metodei, profitul poate fi descompus, după metodologia propusă de e McGahan și Porter (1999) pentru a izola mai bine efectele specifice firmei și efectele specifice industriei. Descompunerea profiturilor în această manieră poate surprinde informații suplimentare, ducând analiza un pas mai departe în identificarea surselor profitului la nivel de firmă (accesul la resurse, capacitate de inovare etc.).

99 John Lipczynski, John Wilson și John Goddard – Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second edition, Pearson Education Limited 2005 pag 341-346

44

4. Necesitatea folosirii metodelor calitative

Deși metodele cantitative pot aduce un plus substanțial de valoare analizelor, atunci când sunt aplicate și interpretate corect, există totuși o componentă a comportamentului firmelor care nu poate fi surprinsă strict prin teste cantitative. Mai mult decât atât, cum testele cantitative au de obicei ca referință modelul pieței cu concurență perfectă și cele mai multe se concentrează asupra definirii puterii de piață ca puterea de a impune un preț peste costul marginal, testele care vizează comportamentul firmei vor surprinde întotdeauna existența unei puteri de piață în funcție de o serie de factori precum industria în care activează firma, numărul de concurenței de pe respectiva piață, gradul de omogenitate al produsului ș.a.

În aceste condiții, pentru a analiza dacă o firmă a puterea semnificativă de piață, adică dacă are nu doar capacitatea de a impune un preț peste costurile sale marginale ci și de a se comporta independent de concurenții și clienții săi, trebuie avute în vedere și aspectele de natură calitativă.

În funcție de granularitatea datelor acestea pot surprinde sau nu anumite modificări temporare ale prețurilor, astfel că unele șocuri temporare asupra prețurilor care pot fi rezultatul manifestării puterii de piață de care dispun unele firme, pot fi sau nu surprinse în modelările matematice. Observarea comportamentelor firmelor este importantă pentru a determina în ce măsură anumite șocuri ale prețurilor sunt cauzate de evenimente specifice industriei în care firmele activează (condiții ale cererii sau ofertei) sau de comportamentul firmei.

5. Concluzii

Prin urmare, deși progresul economiei industriale empirice a condus la perfectarea unor

instrumente, acestea încă nu pot fi folosite la scară largă și aplicate în mod uzual în analiza oricărei situații. Analiza puterii de piață, ca orice analiză în materie de concurență, rămâne în continuare ancorată solid în context, astfel că simpla utilizare a metodelor cantitative, de cele mai multe ori, nu este suficientă pentru a determina existența unei puteri semnificative de piață a unei firme. Astfel de analize trebuie completate în majoritatea cazurilor cu analize și aprecieri calitative ale activității firmei și a mediului în care aceasta activează.

De asemenea, pentru o mai bună interpretare a situației existente în piață este de preferat pe lângă analizele statice și o observare a fenomenului în dinamică, pe un orizont de timp suficient de lung, pentru a evita astfel interpretarea unor situații temporare ca fiind situații de echilibru pe termen lung sau ca reprezentând modul normal de funcționare al unor firme sau piețe. Bibliografie Lipczynski, John; Wilson, John și Goddard, John - Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second Edition, Pearson Education Limited 2005 Bikker, Jacob Antoon; Shaffer, Sherrill și Spierdijk, Laura (2009) - The Panzar-Rosse Revenue Test: To Scale or Not to Scale (August 21, 2009). 22nd Australasian Finance and Banking Conference 2009 Baker, Jontahan și Bresnahan, Timothy (2006) – Economic evidence in Antitrust: Defining Markets and Measuring Market Power, Stanford Law School, Working paper 328, Septembrie 2006

45

White, Lawrence – Cap 5. Market power: how does it arise? How is it measured?, spre publicare în The Oxford Handbook in Managerial Economics McGahan, A.M., și Porter, M.E. (1999). The persistence of shocks to profitability. The Review of Economics and Statistics, 81(1), 143–153 Commission guidelines on market analysis and the assessment of significant market power under the Community regulatory framework for electronic communications networks and services (2002/C 165/03), Official Journal of the European Communities 11.7.2002

46

5. Înțelegerile de tip cartel în Republica Moldova – aspecte teoretico-practice

Dumitrița BOLOGAN

Rezumat

Acest articol trece în revistă actele normative adoptate de Republica Moldova din domeniul concurenței, accentuând caracterul novator şi progresist al noii legi a concurenței adoptate recent. Deşi prevederile legale în vigoare corespund îndeaproape normelor europene, practica autorității de concurență rămâne a fi defectuoasă. La câțiva ani de la adoptarea acestei legi, există foarte puține carteluri detectate, iar majoritatea dintre acestea sunt evaluate atât de Consiliul Concurenței, cât şi ulterior de instanțele de judecată fără o cunoaştere fundamentată a acestui domeniu şi a practicilor europene din care derivă prevederile normative recent adoptate.

Cuvinte cheie Cartel, acord anticoncurențial orizontal, înțelegere, întreprindere, normele de concurență UE, Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Legea concurenței RM nr. 183/2012, Consiliul Concurenței RM.

1. Introducere

În urma încheierii de către Republica Moldova a Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană100, precum şi a Planului de Acțiuni RM – UE101, s-a impus necesitatea elaborării unui cadru legislativ care să promoveze dezvoltarea economică prin ameliorarea climatului investițional, în vederea asigurării condițiilor nediscriminatorii pentru desfăşurarea afacerilor. Aceasta presupune, implicit, un cadru legislativ adecvat într-o economie liberalizată şi mediu concurențial loial102. Ajustarea legii concurenței Republicii Moldova a avut loc pe parcursul mai multor ani, cu asistență externă. Se pare că Moldova a înregistrat progrese, în comparație cu alte țări din regiune. Punctul culminant al eforturilor specialiştilor din Republica Moldova din domeniul dreptului concurenței, al autorității

MJur, doctorand - Academia de Ştiinţe a Moldovei, e-mail: dumitritabologan@yahoo.com

100 Acordului de Parteneriat şi Cooperare între Republica Moldova și Uniunea Europeană, semnat la 28.11.1994, intrat in vigoare la 01.08.1998, Official Journal L 181, 24/06/1998 P. 0003 – 0048, http://www.mf.gov.md/common/programstrategy/APC_ro.pdf

101 Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru 2005-2007, semnat la 22.02.2004 http://www.justice.md/file/Planul%20de%20Actiuni%20UE-RM.pdf

102 Raportului de activitate ale Consiliului Concurenței pentru anii 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf

47

de concurență şi al sprijinului experților străini l-a reprezentat elaborarea şi adoptarea de către Parlament a noii Legi a concurenței Republicii Moldova nr. 183 din 11.07.2012103. Deşi unii consideră că dispozițiile foarte detaliate ale legii ar trebui să se reflecte în legislația secundară, cum ar fi regulamentele şi orientările interne, acest act normativ este unul foarte novator pentru Republica Moldova şi transpune fidel prevederile art. 101-106 ale TFUE104 şi alte prevederi europene secundare, fapt confirmat şi de către Documentul Comun al Comisiei Europene privind progresul Republicii Moldova în implementarea Politicii Europene de Vecinătate din 2012105, în care se menționează că dreptul concurenței „este bine aliniat normelor UE”. Această Lege a concurenței nr. 183/2012 este una dintre piesele cele mai progresiste ale legislației, deoarece introduce noi atitudini, principii, proceduri şi mecanisme, de care va trebuie să se ocupe Consiliul Concurenței.

În acest sens, profesioniştii din mediul juridic, autoritatea de concurență, precum şi întreprinderile şi consumatorii, trebuie să cunoască legislația şi practica Uniunii Europene în materie de activități interzise, cum ar fi acordurile anticoncurențiale orizontale, politicile existente de clemență, etc. Cu toate acestea, putem constata o lipsă absolută a monografiilor, lucrărilor ştiințifice şi cercetărilor referitoare la acordurile anticoncurențiale orizontale, mai ales în lumina apropierii de standardele Uniunii Europene.

2. Cadrul legal al Republicii Moldova în materie de carteluri

Art. 5 al noii legi a concurenței RM nr. 183 din 11 iulie 2012, interzice, fără a fi necesară

o decizie prealabilă în acest sens, orice acorduri între întreprinderi sau asociații de întreprinderi, orice decizii ale asociațiilor de întreprinderi şi orice practici concertate care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața Republicii Moldova sau pe o parte a acesteia.

Legea defineşte două tipuri de acorduri anticoncurențiale – verticale şi orizontale, iar în art. 7 sunt reglementate o subcategorie a acestora din urmă, şi anume, cartelurile dure.

Se poate constata că în Republica Moldova se atestă lacune substanțiale în ceea ce priveşte analiza doctrinară a acordurilor anticoncurențiale. Cu toate că legea anterioară cu privire la protecția concurenței nr. 1103 din 30.06.2000106 reglementa, totuşi, deşi într-un mod oarecum rudimentar, acordurile anticoncurențiale dintre agenții economici, nu există, practic, monografii sau analize ştiințifice care să explice sau să interpreteze normele legale. Doar câțiva autori, cum ar fi Nicolae Roşca, Sergiu Baieş107, şi Victor Volcinschi, Eugenia Cojocari108 au făcut referiri

103 Legea concurenţei nr. 183 din 11.07.2012, publicată: 14.09.2012 în Monitorul Oficial Nr. 193-197 art Nr. 667 Data intrării în vigoare: 14.09.2012.

104 Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, semnat la 13.12.2007, 2012/C 326/01, Jurnalul Oficial C 326, 26/10/2012 p. 0001 - 0390

105 Documentul Comun al Comisiei Europene privind progresul Republicii Moldova în implementarea Politicii Europene de Vecinătate: Progresul în 2012 și recomandări”, SWD (2013) 80 final, p. 13

106 Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103 din 30.06.2000, publicată: 31.12.2000 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166-168. Abrogată.

107 Nicolae Roşca, Sergiu Baieş, Dreptul afacerilor, Chişinău: Tipografia Centrală, 2011. p. 576.

48

tangențiale la practicile anticoncurențiale în monografii/studii/manuale de drept al afacerilor/economic sau în suporturi de curs de drept comercial.

Abia în anul 2014, au fost elaborate note de curs în domeniul dreptului concurenței, una din primele încercări în acest domeniu, însă care prezintă o abordare generală a întregii materiei a concurenței109. Şi tot în 2014, a fost elaborată o teză de doctor în drept110, în care se prezintă un studiu comparat inovativ al măsurilor organizatorico-juridice în privința entităților ce desfăşoară practici anticoncurențiale în Republica Moldova. În această teză, referindu-se la acordurile anticoncurențiale, autoarea utilizează noțiunea de „antantă”, fundamentându-şi această alegere pe analiza doctrinei franceze şi române.

În Republica Moldova, primele norme juridice care au reglementat domeniul protecției concurenței au fost prevăzute de Hotărârea Guvernului RSS Moldova nr. 2 din 04.01.1991 cu privire la măsurile urgente de demonopolizare a economiei naționale a RSS Moldoveneşti111, care condamna activitatea monopolistă şi susținea dezvoltarea spiritului de concurență. Erau considerate ilegale acordurile, precum şi acțiunile unilaterale ale subiectelor economice, orientate spre împărțirea pieței cu scopul de a limita concurența, excluderea sau limitarea pe piață a altor subiecte economice în calitate de vânzători sau cumpărători, în vederea limitării sau suspendării producției, creşterii, scăderii sau menținerii în mod artificial a prețurilor pentru a obține nemotivat profituri mari sau a înlătura concurenții. Asemenea acorduri erau admise doar prin aprobarea Ministerului Economiei Naționale al RSS Moldoveneşti în cazul când ele contribuiau substanțial la scăderea cheltuielilor de producție şi circulația mărfurilor, introducerea realizărilor tehnico-ştiințifice, realizarea mai eficientă a mărfurilor pe piața externă sau optimizarea achizițiilor din străinătate, ținând cont de măsurile de protecție a pieței interne a RSS Moldoveneşti.

Prima lege care a reglementat relațiile dintre întreprinderi şi structurile de stat a fost Legea nr. 906 din 29 ianuarie 1992 cu privire la limitarea activității monopoliste şi dezvoltarea concurenței112. Limitările privind activitatea monopolistă au inclus neadmiterea abuzurilor de poziție dominantă pe piață, precum şi stabilirea de prețuri, tarife, reduceri, etc. În 1992, autoritatea de reglementare din domeniul concurenței din Republica Moldova era Ministerul Economiei, care era responsabil pentru dezvoltarea măsurilor de creare a relațiilor de piață care se bazau pe dezvoltarea activității de antreprenoriat şi concurență, în scopul prevenirii, limitării şi suprimării activității monopoliste şi respectării legislației anti-monopol. Trebuie de menționat că prevederile acestei legi erau bazate pe concepte existente în Comunitatea Statelor Independente, după cum au fost acestea concepute într-o economie statistă. Mai mult, legea nu a oferit o definiție a concurenței sau a altor termeni conform cărora opera.

108 Victor Volcinschi, Eugenia Cojocari, Drept economic. Chişinău: USM, 2006. 426 p.

109 Dumitriţa Bologan, Dreptul concurenţei. Note de curs. Chişinău: T-PAR, 2014. p.164.

110 Olga Bulmaga, Măsurile organizatorico-juridice în privinţa entităţilor ce desfăşoară practici anticoncurenţiale. Teză de dr. în drept. Chişinău, 2014. 183 p.

111 Hotărîrea Guvernului RSS Moldova cu privire la măsurile urgente de demonopolizare a economiei naţionale a RSS Moldova nr. 2 din 04.01.1991, Buletinul oficial din 04.01.1991.

112 Legea nr. 906 din 29.01.1992 privind limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei, publicată: 01.03.1992 în Monitorul Parlamentului Nr. 2 art Nr:46. Abrogată.

49

Următorul act normativ adoptat, Legea nr. 1103-XIV din 30.05.2000 cu privire la protecția concurenței113 a oferit o imagine mai detaliată referitoare la domeniul concurenței, susținând că un acord anticoncurențial reprezintă „orice acord (acțiune coordonată) încheiat sub orice formă între agenți economici concurenți care dețin în comun o parte de peste 35 la sută pe piața unei anumite mărfi dacă aceste acorduri (acțiuni coordonate) au sau pot avea drept rezultat limitarea concurenței”.

Legea a instituționalizat prima autoritate de concurență din Republica Moldova, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței (ANPC), împuternicită să adopte decizii în cazuri referitoare la încălcarea dreptului concurenței şi să aplice amenzi pentru activitate anticoncurențială. Personalul acesteia poate avea acces în spațiile şi teritoriile autorităților administrației publice locale, întreprinderilor, persoanelor fizice şi juridice, şi în baza solicitărilor scrise, poate obține acces şi solicita documentația necesară. Putem afirma că unul dintre principalele dezavantaje ale acestei legi l-a reprezentat lipsa unei metodologii clare pentru reglementarea cartelurilor.

Cu toate acestea, agenția nu a fost creată, de facto, decât în 2007, când Parlamentul a numit şeful Agenției; aceasta reprezentând unul dintre obstacolele în calea punerii în aplicare a politicilor în domeniul concurenței de mulți ani.

Astfel, în urma unui proces lung de elaborare, consultări publice, şi dezbateri parlamentare, noua Lege a concurenței nr. 183, a fost adoptată definitiv la 11 iulie 2012114. Multe dintre prevederile cuprinse în cele 95 de articole ale sale sunt o noutate pentru Republica Moldova, având ca scop principal de a alinia normele interne dreptului concurenței la legislația UE privind dreptul concurenței.

3. Jurisprudența în materie de carteluri

Putem observa că, din păcate, în practica Consiliului Concurenței din Republica

Moldova, numărul cazurilor prin care se sancționează înțelegerile de tip cartel sunt încă puține. Încă în mai puține cazuri, instanțele de judecată mențin deciziile Consiliului Concurenței. Conform Raportului de activitate al Consiliului Concurenței pentru anii 2012-2013115, la începutul anului 2012 în cadrul Consiliului Concurenței se aflau în examinare 2 cazuri de acorduri anticoncurențiale orizontale. Totodată, pe parcursul anului 2012 au fost inițiate şi dispuse pentru investigare 4 cazuri noi. Pe parcursul anului 2013, au fost inițiate şi dispuse pentru investigare în cadrul Consiliului Concurenței 2 investigații noi de acorduri anticoncurențiale. La începutul anului 2014, la Consiliul Concurenței existau 4 cauze de acorduri

113 Legea nr. 1103 din 30.06.2000 cu privire la protecţia concurenţei, publicată: 31.12.2000 în Monitorul Oficial Nr. 166-168 art Nr : 1205. Abrogată.

114 Legea concurenţei nr. 183 din 11.07.2012, publicată: 14.09.2012 în Monitorul Oficial Nr. 193-197 art Nr. 667 Data intrării în vigoare: 14.09.2012.

115 Raportul de activitate ale Consiliului Concurenței pentru anii 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf

50

anticoncurențiale în examinare, pe parcursul anului fiind inițiat încă un caz nou, finalizate 2 investigații, ca la 1.01.2015 să existe 3 cauze116.

De exemplu, în cazul „Cartdidact” S.R.L. şi „Lexon Prim” S.R.L., investigația a fost inițiată la sesizarea Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) privind presupusele acțiuni coordonate ale „Cartdidact” S.R.L. şi „Lexon Prim” S.R.L. în vederea participării la licitația publică nr. 1021/12 din 04.06.2012 organizată de către USMF. Pe parcursul desfăşurării investigației s-au constatat că acțiunile companiilor „Cartdidact” S.R.L. şi „Lexon Prim” S.R.L., referitoare la participarea acestora la licitația publică menționată, au fost coordonate pentru a diviza piața. Plenul Consiliului Concurenței a calificat aceste acțiuni, drept încălcare a art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 1103-XIV cu privire la protecția concurenței117 „divizarea pieței după principiul teritorial sau în funcție de volumul vânzărilor sau achizițiilor, de sortimentul mărfurilor comercializate sau de categoria vânzătorilor ori a cumpărătorilor (beneficiarilor)”. Totodată, s-a decis şi înaintarea acțiunii în instanța de judecată referitor la încasarea a 20% din venitul obținut de către „Cartdidact” S.R.L. şi „Lexon Prim” S.R.L. în urma participării la licitația publică.

Prin hotărârea instanței de fond, s-a admis acțiunea înaintată de Consiliul Concurenței către S.R.L. „Cartdidact” privind încasarea în bugetul de stat a 20% din venitul obținut prin încălcarea legislației cu privire la protecția concurenței. S.R.L. „Cartdidact” a depus apel, solicitând respingerea acțiunii înaintate de Consiliul Concurenței. În ianuarie 2015, Colegiul Civil al Curții de Apel a constatat că apelul este neîntemeiat, cu menținerea hotărârii primei instanțe argumentând că ofertele de prețuri depuse de către „Cartdidact” S.R.L. şi „Lexon-Prim” S.R.L. pentru licitația publică au fost identice, mai mult, ambele oferte au fost semnate de aceeaşi persoană, ambele companii au indicat în anexa depusă la ofertă acelaşi număr de telefon de contact118.

Într-un alt caz, cu implicarea „Serviciului Veterinar de Liberă Practică” S.R.L. şi „Becor” S.R.L. s-a stabilit în cadrul investigației că tabelul pentru oferta de seturi de diagnostic şi lotul de antigen propuse de „Becor” S.R.L. la licitația publică nr.1000/10 din 06.08.2010, este identic după formă şi conținut cu tabelul pentru oferta „SVLP” S.R.L. pentru aceeaşi licitație. Astfel, „SVLP” S.R.L. şi „Becor” S.R.L. au participat cu ofertele la licitația publică nr.1000/10 din 06.08.2010 în vederea mimării concurenței în cadrul loturilor în favoarea „SVLP” S.R.L. Plenul Consiliului Concurenței a constatat acțiunile „SVLP” S.R.L. şi „Becor” S.R.L. de participare prin înțelegere secretă la o licitație publică, organizată de Agenția Sanitar Veterinară şi pentru Siguranța Produselor de Origine Animală în 2010, drept acțiuni de încălcare a prevederilor art.7 alin.(1) lit.c) al Legii cu privire la protecția concurenței nr.1103-XIV din 30.06.2000119. Plenul

116 Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței pentru anul 2014, Chişinău 2015, http://competition.md/public/files/uploads/rapoarte_anuale/28%2005%202015%20Raport_activitate_Cons%20Concur_last.pdf

117 Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103 din 30.06.2000, publicată: 31.12.2000 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166-168. Abrogată.

118 Decizia Colegiului Civil al Curții de Apel Chișinău SRL „Cartdidact” împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 14 ianuarie 2015, dosarul nr. 02-2ac-18348-16102014.

119 Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenței nr. 1103 din 30.06.2000. Publicată: 31.12.2000 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166-168. Abrogată.

51

Consiliului Concurenței a decis înaintarea acțiunii în instanța de judecată, referitor la încasarea a 15% (ceea ce reprezintă 95% din diferența sumei fără T.V.A. a loturilor câştigate şi valoarea statistică a importurilor seturilor de diagnostic efectuate de „SVLP” S.R.L. în anul 2010) din venitul obținut de „Serviciul Veterinar de Liberă Practică” S.R.L. ca urmare a participării acesteia la licitațiile publice organizate de către Agenția Sanitar Veterinară în anul 2010. Acțiunea este în prezent în examinare în instanța de judecată120.

În cazul asigurătorilor, prin Decizia nr. SSP – 26 din 28 iulie 2014121, Consiliul Concurenței a constatat că prin excluderea de către Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA) a Companiei de Asigurări „Grawe Carat Asigurări” din componența membrilor cu drepturi depline ai BNAA au fost admise, inter alia, practici concertate anticoncurențiale. Companiile de asigurări membre cu drepturi depline ale BNAA „Asito”, „Moldasig”, „Moldova Astrovaz”, „Donaris Group”, „Klassika Asigurări”, „Victoria Asigurări”, au pus în pericol credibilitatea companiei de asigurări „Grawe Carat”, prin excluderea acesteia de pe piața asigurării obligatorii de răspundere civilă auto externă (Cartea Verde), în baza unor afirmații ce nu corespund adevărului, aprobate în cadrul Adunării Generale a Membrilor BNAA din 27.09.2013, sancționând companiile de asigurări122. Tot în 2014, instanța de prim nivel a anulat decizia BNAA. BNAA a contestat hotărârea instanței la Curtea de Apel. În prezent, Curtea Supremă de Justiție urmează să se pronunțe asupra instanței competente să judece acest litigiu. Prin decizia nr. SSP – 26 din 28 iulie 2014123, Plenul Consiliului Concurenței a constatat că compania „Grawe Carat” a invocat că prin hotărârea BNAA au fost comise acțiuni de concurență neloială, practici concertate anticoncurențiale şi abuz de poziție dominantă, dar s-a pronunțat doar asupra unui capăt de cerere, şi anume, încălcarea art. 15 al Legii nr. 183/2012, fără a se referi la abuzul de poziție dominantă şi la practici anticoncurențiale, declarând doar că practicile anticoncurențiale (abuzul de poziție dominantă, practici concertate anticoncurențiale) au impact negativ dacă aduc atingere, cel puțin, unuia dintre parametrii concurenței pe piață, cum ar fi: prețul, producția, calitatea produsului, varietatea produsului sau inovarea. Observăm că această constatare nu interpretează în nici un fel acțiunile companiilor în cauză, reprezentând doar o afirmație generală care nu este fundamentată prin raționamente concrete. În consecință, compania „Grawe Carat” s-a adresat cu o plângere repetată Consiliului Concurenței, pentru ca acesta să se pronunțe şi asupra celorlalte două capete de cerere.

Se poate observa, însă, faptul că în acest litigiu legat de BNAA, nicăieri în deciziile şi hotărârile instanțelor, nu se invocă practicile anticoncurențiale, şi nu se examinează acțiunile sau inacțiunile întreprinderilor. Mai mult, instanțele nici nu fac uz de noțiuni din domeniul dreptului concurenței, ceea ce ar putea indica o dezvoltare insuficientă a acestei sfere a practicii judiciare din Republica Moldova.

120 Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței pentru anul 2014, Chişinău 2015, http://competition.md/public/files/uploads/rapoarte_anuale/28%2005%202015%20Raport_activitate_Cons%20Concur_last.pdf

121 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. SSP – 26 din 28 iulie 2014.

122 Decizia Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție, 3.12.2014.

123 Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. SSP – 26 din 28 iulie 2014.

52

Într-un alt caz, jurisprudența națională este contradictorie, deoarece practica concertată a fost evaluată în mod diferit în cazul petroliştilor „LUKOIL-Moldova”, „Petrom Moldova”, „Bemol Retail”, „Tirex Petrol”, „Rompetrol”, „Parstar Petrol”, „Valiexchimp”. Pe atunci Consiliul Administrativ al Agenției Naționale pentru Protecția Concurenței prin Hotărârea din 17 februarie 2011124 a constatat că cei şapte agenți economici, au încălcat art. 7 din Legea cu privire la protecția concurenței nr.1103/2000125, prin stabilirea unor prețuri identice de comercializare cu amănuntul a benzinei. Agenții economici menționați mai sus, în conformitate cu pct. 4.8. din Metodologia de calculare şi aplicare a prețurilor la produsele petroliere126, pe data de 01.12.2010 şi 02.12.2010, au informat cu 3 zile înainte Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică despre intenția de a pune în aplicare prețuri noi şi i-au prezentat calculele necesare în perioada 1-2 decembrie 2010, adică până la afişarea acestora pe panouri pe 5.12.2010 şi, respectiv, 6.12.2010. Prețurile stabilite de comercializare cu amănuntul a benzinei au fost identice.

Astfel, Curtea de Apel Chişinău, a admis cererile „LUKOIL-Moldova”, „Petrom Moldova”, „Bemol Retail”, „Parstar Petrol”, „Valiexchimp” şi a respins cererea de chemare în judecată a „Tirex Petrol”127. Curtea Supremă de Justiție a respins recursurile depuse de ANPC, a menținut hotărârile primei instanțe în cazurile examinate la cererea „LUKOIL-Moldova”, „Petrom Moldova”, „Bemol Retail”, „Rompetrol”, „Parstar Petrol”. şi a admis recursul depus de „Tirex Petrol” şi a casat hotărârea primei instanțe, considerând că „existența prețurilor similare din perioada 5-6 decembrie 2010, 15-17 ianuarie 2011 poartă un caracter ocazional şi nu unul permanent şi coordonat”. Concluzia Curții Supreme de Justiție nu poate fi susținută, deoarece la determinarea prețului de vânzare cu amănuntul a benzinei se iau în calcul mai multe variabile, fapt prevăzut de hotărârea ANPC128, făcând imposibilă stabilirea din simplă coincidență a prețurilor identice de către cei şapte agenți economici129.

Aceeaşi opinie a fost expusă de Curtea Supremă de Justiție în cauza „Didiadi-Prim” S.R.L. către ANPC, care menționează că „nu poate fi reținut ca motiv obiectiv al coincidenței prețului la insulina ofertată atât de intimat, cât şi de către concurentul său, faptul reglementării de către stat a adaosului comercial şi a cuantumului taxei pe valoare adăugată de 8%, deoarece baza de calcul de stabilire a adaosului comercial este prețul de achiziție, or, insulina care a

124 Hotărârea Consiliului Administrativ al ANPC nr. CNP -18/53-07/11 din 17.02.2011, arhiva.

125 Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103 din 30.06.2000. Publicată: 31.12.2000 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166-168. Abrogată.

126 Metodologia de calculare şi aplicare a preţurilor la produsele petroliere, aprobată prin Hotărârea ANRE nr. 263 din 05.10.2007.

127 Raportul de activitate al Consiliului Concurenței pentru anii 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf

128 Hotărârea Consiliului Administrativ al ANPC nr. CNP -18/53-07/11 din 17.02.2011, arhiva.

129 Olga Bulmaga, Măsuri organizatorico-juridice în privința entităților ce desfășoară practici anticoncurențiale. Teză de dr. în drept. Chișinău, 183 p.

53

participat la licitațiile centralizate n-a fost importată de la acelaşi producător, la acelaşi preț, fiind respectiv, suportate şi costuri diferențiate de transport şi proceduri vamale”130.

Ca urmare a finalizării investigației cu privire la semnele înțelegerii de cartel între „Didiadi Prim” şi „Iseps-Farma” care au participat prin înțelegere secretă la licitațiile publice pentru achiziționarea insulinei în anii 2009-2011, organizate de Agenția Medicamentului, Consiliul Concurenței a stabilit prin Hotărârea nr.AA-06-09/62 din 09.06.2011, acțiunile de coordonare a „Didiadi Prim” şi „Iseps-Farma” în cadrul licitațiilor menționate, drept încălcare a legislației concurențiale. Hotărârea menționată a fost atacată de părțile implicate - separat, în instanța de judecată. Pe parcursul anilor 2012 – 2013, au avut loc un şir de şedințe în instanța de judecată, urmare a cărora în cazul „Iseps-Farma”, hotărârea Consiliului Concurenței a fost menținută prin decizia definitivă şi irevocabilă a Curții Supreme de Justiție. De asemenea, prin hotărârea Curții Supreme de Justiție a fost menținută acțiunea Consiliului Concurenței privind încasarea la bugetul de stat a unei părți din venitul obținut prin încălcarea legislației concurențiale de la „Iseps-Farma”, în sumă de 69 mii lei. Referitor la acțiunea înaintată de către „Didiadi Prim”, aceasta a fost examinată de Curtea Supremă de Justiție, care a întors acțiunea la reexaminare pe motivul neatragerii în proces în calitate de intervenient accesoriu a „Iseps-Farma”131.

Desigur, practicile concertate sunt dificil de probat şi din aceste considerente, autoritatea de concurență ar trebui să acorde o deosebită atenție acumulării probelor, pentru a demonstra comportamentul anticoncurențial al agenților economici. Considerăm că în cadrul investigației practicilor concertate pe piața petrolieră, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței urma să demonstreze că întreprinderile concurente au intrat în contact prin schimbul de informații sau prin oricare altă modalitate. Analiza instrumentelor juridice prevăzute de Legea cu privire la protecția concurenței nr.1103/2000132, în vigoare la momentul cercetării cazului, ne permite să constatăm incapacitatea autorității de concurență de a acumula probele relevante pentru descoperirea acordurilor133. Mai mult decât atât, se poate observa că, în majoritatea cazurilor, instanțele de judecată încă nu utilizează prevederile legislației în domeniul concurenței, fiind dificil de a extrage din hotărârile acestora raționamente bazate pe acțiuni concrete şi interpretări ale legislației concurențiale.

130 Decizia Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie SC „Didiadi-Prim” SRL către ANPC. Nr. 3r – 1796/12 din 04.10.2012.

131 Raportul de activitate al Consiliului Concurenței pentru anii 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf

132 Legea Republicii Moldova cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103 din 30.06.2000. Publicată: 31.12.2000 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 166-168. Abrogată.

133 Olga Bulmaga, Măsuri organizatorico-juridice în privința entităților ce desfășoară practici anticoncurențiale. Teză de dr. în drept. Chișinău, 183 p.

54

4. Concluzii

Autoritatea de concurență din Republica Moldova, aflându-se în primii ani de activitate, poate găsi dificilă implementarea prevederilor legii nr. 183/2012, în special, într-o societate în tranziție, aflată la o etapă incipientă în acest domeniu, fapt demonstrat de numărul mic de înțelegeri detectate şi investigate.

În aceeaşi ordine de idei, ținem să specificăm că Republica Moldova se află la o etapă destul de incipientă în materia detectării comportamentelor anticoncurențiale, cu mecanisme de reglementare a pieții încă insuficient de solide, având o autoritate de concurență căreia îi lipseşte experiență. Cu toate că salutăm ajustarea recentă a legislației concurențiale la normele Uniunii Europene, inclusiv preluarea politicii de clemență, considerăm că Republica Moldova are nevoie de un mediu de afaceri stabil, precum şi de o activitate consolidată atât din partea autorității de concurență, mediului juridic, cât şi a celui de afaceri, de sporire a conştientizării avantajelor respectării normelor de concurență, în special, în procesul apropierii de Uniunea Europeană.

Referințe bibliografice 1. Dumitrița Bologan, Dreptul concurenței. Note de curs. Chişinău: T-PAR, 2014. p.164. 2. Ruxandra Laura Boşilcă, Cartelurile: o prioritate a Uniunii Europene. În: Revista Română de Concurență 2013, nr. 1, p. 49-59. 3. Olga Bulmaga, Măsuri organizatorico-juridice în privința entităților ce desfășoară practici anticoncurențiale. Teză de dr. în drept. Chișinău, 183 p. 4. Jeffrey Fear, Cartels and Competition: neither markets nor hierarchies, Harvard Business School, 2006 5. Oana Elena Gălățeanu, Dreptul concurenței comerciale, Universitatea “Dunărea de Jos”, Galați, 2012 6. Emilia Mihai, Dreptul concurenței, Bucureşti: All Beck, 2004. 304 p. 7. Peter Ormosi, A tip of the iceberg? The probability of catching cartels, 2012, SSRN http://ssrn.com/abstract=1851309 8. Nicolae Roşca, Sergiu Baieş, Dreptul afacerilor, Chişinău: Tipografia Centrală, 2011. p. 576. 9. Victor Volcinschi, Eugenia Cojocari, Drept economic. Chişinău: USM, 2006. 426 p. 10. Richard Whish, Competition Law. Oxford: Oxford University Press, 2009. p. 1006

1

CONTENTS

1. Targeted Transparency Control of Competitively Significant Links: Heading Towards Regulatory Overkill?/p.2

Catalin Stefan Rusu Associate Professor of European Law, Radboud University Nijmegen 2. Are EU Leniency Programmes Enough for Detecting Cartels?/ p. 20 Alexandra Şerban Competition inspector, Tenders and Complaints Directorate 3. Assessment of the Concentration Degree in Telecom Markets in European

Union and in Romania/ p. 28 Mihail Buşu Competition Inspector, Research Directorate 4. Methods of analyzing market power/ p. 35 Lucian Alexa Competition Inspector, Research Directorate 5. Cartel agreements in the Republic of Moldova – theoretical and practical

aspects/ p. 41 Dumitriţa Bologan MJur, PhD student, Academy of Sciences of Moldova

2

1. Targeted Transparency Control of Competitively Significant Links:

Heading Towards Regulatory Overkill?

Catalin Stefan RUSU

Abstract The minority shareholdings problem in the EU has been headlining the Commission’s agenda for some time now. The matter of an enforcement / regulatory gap in handling minority stakes transactions at EU level proves to be disconcerting not only for competition law enforcers, but also for the market players that are likely to deal with the system. The 2014 White Paper on more effective EU merger control has taken the debate to the point of putting forward a clearer method of tackling minority shareholdings: a targeted transparency control system of competitively significant links. While this development is to be appreciated, questions relating this proposed system’s proportionality may be raised. Going beyond the discussion of whether antitrust intervention is warranted at all for minority shareholdings, this contribution highlights some elements of the targeted transparency control system of competitively significant links, which may allow for proportionality concerns to creep in. Specifically, the contribution addresses the problems that may result from relying on the transaction parties’ self-assessment, the burdens embedded in the short information notice, the costs and delays brought about by the waiting period, and the risks of ex-post intervention. The conclusion is drawn that proportionality is indeed a concern difficult to settle. Yet, the control system’s proportionality is key to its correct functioning, and at the end of the day, to the attractiveness of the EU Internal Market’s legal ambit. In this respect, some of the White Paper’s proposals seem to require more thought on the proportionality end. Keywords Minority shareholdings, proportionality, targeted transparency system, competitively significant links, self-assessment, information notice, waiting period, ex-post intervention

1. Introduction

The 2014 White Paper ‘Towards More Effective EU Merger Control’1 is one of the latest steps taken by the European Commission in an attempt to solve the minority shareholdings issue, triggered by the Ryanair / Aer Lingus saga.2 The WP seems to be a continuation of the Commission’s efforts to plug the regulatory / enforcement gap in the functioning of the EU merger control system, as embedded in Associate Professor of European Law, Radboud University Nijmegen, www.ru.nl/law/rusu

1 COM (2014) 449 final (hereinafter WP). The WP is accompanied by a set of supporting documents: Commission Staff Working Document, SWD (2014) 221 final (hereinafter 2014 SWD); Commission Staff Working Document – Impact Assessment, SWD (2014) 217 final (hereinafter IA); Commission Staff Working Document - Executive Summary of the Impact Assessment, SWD (2014) 218 final (hereinafter ESIA). 2 Case COMP/M.4439; Case T-342/07 Ryanair v. Commission, ECLI:EU:T:2010:280.

3

the 2013 consultation directed at improving the Merger Control Regulation’s3 ability to deal with non-controlling minority stakes.4 On these two occasions several minority shareholdings control mechanisms - (targeted) notification system, self-assessment system, (targeted) transparency system - were proposed as potential solutions to this problem. These mechanisms vary in their impact, regarding their proportionality, legal certainty, enforcement costs, administrative burdens and overall benefits. Based on the stakeholders’ reactions and also with regard to the analysis performed on the issue’s magnitude, the WP seems to have settled on the targeted transparency method of controlling competitively significant links, as the most appropriate tool to ensure that non-controlling minority shareholdings do not create anti-competitive problems.5

While former Competition Commissioner Almunia has taken the minority shareholdings discussion to the point where an amendment of the EUMR seemed imminent, Commissioner Vestager appears to have pressed the brake pedal. In a recent speech,6 she stated that designing the control system of minority shareholdings should take into account the issue of not adding too much red-tape that would not be justified by the number of cases that the Commission would be able to take on. In this respect, Commissioner Vestager’s conclusion is that the balance between the concerns that the minority shareholdings issues raise and the procedural burden of the WP proposals may not be the right one and that the issues need to be examined further.

Obviously, a proportionality issue is now out in the open. This may be viewed from different standpoints: first, are the competition problems created by minority shareholdings that serious so as to warrant antitrust intervention? Commissioner Vestager seems to point to this debate too. Plenty of contributions have been published on this matter. Some of them7 indicate that only a theoretical risk of anti-competitiveness exists and therefore the enforcement gap at EU level should be perceived as minimal. Consequently, the EUMR projected amendment may be unwarranted, or in any case disproportionate. Other contributions8 have provided alternative more or less non-intrusive solutions to the competition problems raised by minority stakes, in case the gaps are percieved as sufficiently serious, but a wholesale EUMR amendment is regarded as ‘too costly’. The contribution at hand will not deal with this particular facet of proportionality, but instead it will focus on the second standpoint of the discussion: namely, it will aim to elucidate which elements of the WP’s targeted transparency control system of competitively significant links may

3 Regulation 139/2004 on the control of concentrations between undertakings [2004] OJ L24 (hereinafter EUMR). 4 Commission Staff Working Document – ‘Towards more effective EU merger control’, SWD (2013) 239 final (hereinafter 2013 SWD) and its annexes: Annex I – Economic Literature on Non-Controlling Minority Shareholdings ("Structural links") and Annex II - Non-controlling minority shareholdings and EU merger control, http://ec.europa.eu/competition/consultations/2013_merger_control/index_en.html, accessed on 30 March 2015. 5 See WP, par. 45. 6 M. Vestager, “Thoughts on Merger Reform and Market Definition”, Keynote Address at Studienvereinigung Kartellrecht Brussels, 12 March 2015, http://ec.europa.eu/commission/2014-2019/vestager/announcements/thoughts-merger-reform-and-market-definition_en, accessed on 30 March 2015. 7 N. Levy, “EU Merger Control and Non-controlling Minority Shareholdings: The Case against Change” (2013) 9 European Competition Journal 3; A. Toth, “TEU Competition Law Aspects of Minority Shareholdings” (2012) 35 World Competition 4. 8 C.S. Rusu, “Non-Controlling Minority Shareholdings as Self-Standing Transactions under EU Merger Control Analysis – Prospective Solutions” (2014) 37 World Competition 4.

4

allow for disproportionality to creep in. In this context, an answer to the question whether indeed the WP is over-regulatory in its proposals, will be sought. In other words, the analysis below will not delve into whether antitrust action is needed, but into whether the features of the actions proposed are suitable or excessive. Last but not least, where appropriate attempts will be made to provide suggestions aimed to remedy the proportionality concerns, by further fine-tuning the 2013 and 2014 consultations proposals.

This contribution is structured as follows: Section 2 will provide a brief overview of what the targeted transparency control system of competitively significant links entails. Section 3 will focus on those elements that may raise proportionality concerns, and more specifically on the self-assessment element present in the targeted transparency system, the contents of the information notice, the fifteen days waiting period, and the possibility to intervene ex-post on implemented transactions that create competitively significant links. This contribution ends with a set of conclusions, provided in Section 4.

2. Targeted Transparency Control of Competitively Significant Links

According to the WP, paragraph 49, under the targeted transparency system an undertaking would be required to submit an information notice to the Commission if it proposes to acquire a minority shareholding that qualifies as a competitively significant link. It therefore seems appropriate to first analyze this latter concept.

2.1. Competitively Significant Links

According to the WP, paragraph 47 and the 2014 SWD, paragraph 77,

competitively significant links are defined as those transactions that meet the following cumulative dimensions: the ‘competitive dimension’ (namely, a shareholding in a competitor or in a vertically related undertaking) and the ‘significance dimension’ (namely, a shareholding of around 20%, or between 5% and 20%, if accompanied by additional factors). Providing such a definition is welcomed, having in mind that the 2013 SWD referred only to the concept of ‘structural links’, without clearly defining its meaning, but rather asking the stakeholders what they think a transaction prone to investigation should entail. Furthermore, narrowing down the Commission’s minority shareholdings focus is important given the multitude of definitions put forward in the legal and economic realms: for example, holding less than 50% of the voting rights or equity rights in a target firm;9 or, interests in a firm’s financial performance, through share capital participation, insufficient to attribute control;10 or, according to UK law, transactions allowing the ability to ‘materially influence’ an enterprise’s policy,11 or finally, according to German law, acquisitions of 25% of capital or voting rights, or any combination enabling the exercise of a ‘competitively significant influence’.12 Still, as detailed below, the WP’s definition of the competitively significant links concept does not seem to be as clear as daylight.

9 2009 OECD Directorate for Financial and Enterprise Affairs - Competition Committee, ‘Antitrust Issues Involving Minority Shareholding and Interlocking Directorates’, DAF/COMP (2008) 30, 9. 10 Study on the importance of minority shareholdings in the EU, COMP/2011/016; Provisions of data for the assessment of the importance of minority shareholdings in the EU, COMP/2011/029. 11 Enterprise Act 2002, s 26 (3); OFT’s Mergers: Jurisdictional and Procedural Guidance, OFT 527 (2009), part 3; CC / OFT, Merger Assessment Guidelines, CC2 (Revised) / OFT (2010), part 3. 12 Act against Restraints of Competition, Chapter VII.

5

a) The ‘Competitive Dimension’

While acknowledging that according to economic theory13 it is the transactions between competitors and vertically related companies that are primarily likely to raise anti-competitive concerns, the WP could have been more forthcoming with regard to the notions of competitors and vertically related undertakings. With regard to the former, it is provided that the concept of competitor does not necessarily require detailed relevant markets analysis, as the parties’ presence in the same sector and geographic area would suffice.14 Since these two dimensions are portrayed as cumulative, it would be handy if the Commission would clarify whether only situations of direct competitors fall under the definition, or potential competition should also be taken into account, given the impact on market entry such shareholdings may have. Regarding the latter, the 2014 SWD talks about directly vertically related companies. How about the situations when the vertical integration is indirectly conceived?15 Will these situations fall under the competitively significant links definition too, given the differences in foreclosure incentives that they may entail?16 Further guidance on these matters seems necessary.

Either way, circumscribing the projected control system’s reach only to deals between competitively related parties (and not to conglomerate deals)17 makes sense, since minority shareholding acquisitions are legitimate investment mechanisms, allowing companies to access specific resources and markets, which is key to the emergence of Europe’s new economy. Therefore, the emphasis should be placed on strategic stakes acquired by industrial investors only, while investments made by private equity investors or banks, whose business is not related to the targets’, should not be stifled.18

b) The ‘Significance Dimension’

The ‘significance dimension’ of the competitively significant links definition

is broken down in two alternative limbs: a shareholding acquisition of around 20%, or between 5% and 20%, if accompanied by additional (non-exhaustively listed) factors, such as blocking de facto minorities, seats on the target’s board of directors, or access to commercially sensitive information. Essentially, the ‘significance dimension’ is meant to reveal whether the acquirer has the ability to influence the target’s commercial policy, to access the target’s commercially sensitive information, or whether incentives to change market behavior are present.19

First, the WP creates a ‘safe harbour’ for acquisitions of shareholdings below 5%, given their presumed minimal impact on competition. The matter that may be

13 See the analysis provided in Section 3.1.1 of the 2014 SWD. 14 2014 SWD, par. 88. See also footnote 67, 2014 SWD, 28. 15 See also W. Knibbeler, “Commission White Paper: Proposed Changes to the EU Merger Regulation”, Minderheidsdeelnemingen naar aanleiding van de recente consultatie van de Europese Commissie, Jong Vereningig voor Mededingingsrecht, 17 September 2014. 16 See also C.S. Rusu, “The 2014 White Paper on EU Merger Control: Added Value for (Non-Controlling) Minority Shareholdings?” (forthcoming 2015) 11 European Competition Journal 1. 17 C. Riis-Madsen, S. Stephanou, K. Kehoe, “Reform of the EU Merger Regulation: Looking Out for the Minority” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1, 4-5. 18 “Minority Power - EU Merger Control and the acquisition of Minority Shareholdings” (2014) 15 Competition Policy Brief, 5. 19 See Rusu, supra n. 16.

6

debated here is whether the 5% shareholding dividing line is the most appropriate one, or even more so, whether a ‘safe harbour’ should be created altogether. Of course, such a threshold may be perceived as providing for legal certainty, but at the same time also for opportunities to circumvent the law: for example, by acquiring a shareholding lower than 5%, but with disproportionately comprehensive corporate rights attached, a quasi-golden share would be created, which would allow its owner to exert influence by far surpassing the financial interest expressed as a fraction of the capital.20 In this respect, some may argue that the 5% ‘safe harbour’ should be abolished. Other opinions21 on the other hand, provide diverse thresholds alternatives, ranging from 10% to 25% shareholding, while the 2013 and 2014 SWDs point to a 10% shareholding ‘safe harbour’, when referring to the practice in the US.22 It may be the case that the practice to be developed in the forthcoming years will shed light on the matter whether the ‘safe harbor’ conceived as such is reasonable or not.

What happens over the 5% threshold pertains to the cash-flow rights and the corporate rights acquired via the shareholding in question. The former may lead to shifting the acquirer’s financial incentives to compete, due to the entitlements it acquires in the target’s profits: for example the acquirer may raise its prices, because of the possibility to internalize its price-setting decisions.23 The latter may give the acquirer the ability to block some of the target’s special resolutions, or to limit its competitive strategies by forcing the target to degrade its offering, or harm its own interests, by competing less vigorously, for the acquirer’s benefit.24 What these outcomes essentially pertain to can be categorized in unilateral (blocking special resolutions, materially influencing the target’s commercial policy, etc), coordinated (facilitating collusion by changing the incentives to deviate, granting access to sensitive information, etc), or vertical (input or customer foreclosure) effects that minority shareholdings may create, even absent of outright control being acquired, or decisive being exerted.

The shareholding thresholds provided in the WP are meant to ensure legal certainty for the market players, in that only the deals that meet the thresholds are prone to a Commission investigation. However, by using formulations such as ‘around 20%’25 or ‘approximately 20%’,26 the effect may be exactly the opposite. After all, imprecision when it comes to percentage thresholds or when defining ‘safe harbours’ may result in legal uncertainty,27 exactly where one would expect otherwise. It is true that the Commission may want to prevent circumvention of the law, by let’s say being able to tackle acquisitions of shareholdings just below the stipulated thresholds. Still, in my opinion such circumvention of the law should be prevented by analyzing the presence and magnitude of additional factors, such as

20 See Y. Markov, “The Commission’s 2014 White Paper – Foreshadowing the Closing of the Enforcement Gap Regarding Non-Controlling Minority Shareholdings or a Sign of Overregulation?", Unpublished manuscript, 2015. 21 See A. Bardong, “The German Experience” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3; Levy, supra n. 7. 22 2013 SWD, 7; 2014 SWD, par. 93. 23 See P. Kalbfleisch, “Minority Shareholdings in Competing Companies”, in “Merger Control and Minority Shareholdings: Time for a Change?” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3, 39. 24 See B. Ignjatovic, D. Ridyard, “Minority Shareholdings: Material Effects?” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1, 2-3. 25 WP, par. 47 and 2014 SWD, par. 78 and 89. 26 2014 SWD, par. 91. 27 2013 SWD, 7.

7

blocking de facto minorities, seats on the target’s board of directors, or access to commercially sensitive information, which should be assessed on a case-by-case basis. This may be most likely performed in a similar fashion to the analysis described in paragraphs 57 and the following of the Consolidated Jurisdictional Notice,28 where the weight of veto rights attached to a minority shareholding for example, are examined in the context of the decisive influence concept. The reason why the WP has separated the ‘significance dimension’ in the two limbs mentioned above most likely has to do with the weight that cash-flow and corporate rights may have in given practical settings. The higher the acquired shareholding is, the higher will the likelihood be that some sort of material influence may be exerted on the target, especially since at certain shareholding levels, domestic corporate laws may provide for rights that the acquirer will have in the context of the target’s structure.29 If the shareholding acquired is lower, the material influence is not inferred from the shareholding level itself, but the presence of additional factors must be established.

All things considered, although the ‘significance dimension’ is not completely bugs-free, it provides a valuable methodology of approaching (bright-line) shareholding thresholds on one hand, and corporate law related factors on the other hand, while attempting to explore their dynamic interrelationship. 2.2. Targeted Transparency System

According to paragraph 48 and the following of the WP, the undertaking contemplating an acquisition of a minority shareholding must first self-assess whether the deal will create a competitively significant link. If this is the case, the parties must submit a short information notice, containing information relating to the parties, the transaction in question, and the markets affected by the deal. The Commission will then decide whether to pursue the case or not. In the event that the case is taken on, the Commission will require a full notification of the transaction, namely completing the full Form CO. From this point on, it seems that the known ex-ante procedure of investigating concentrations under the EUMR would apply, meaning that a standstill obligation would be in place and the Commission will have to adopt a decision at the end of the appraisal process. If the Commission does not act upon the short information notice, certain consequences arise at this point: first, no initiation of proceedings means there will be no decision adopted by the Commission. Second, in order to ensure that the parties will benefit from legal certainty, they would be allowed to voluntarily notify their transaction. If such a notification is submitted, the Commission will have to reach a conclusion with regard to the respective transaction, via a decision. Third, the parties will have to comply with a fifteen days ‘waiting period’, which starts running from the moment the information notice was filed. The parties will not be able to implement the deal during this timeframe. Further, it is during these fifteen days that Member States can request a referral of the transaction at hand.

Should there be no Commission request for a full notification, neither a referral request from one or more Member States, the parties may implement the transaction after the fifteen days deadline. This does not equate to the end of the road though. This is because, quite remarkably, the Commission will still have the possibility to intervene ex-post, even if the transaction is fully implemented. This

28 [2008] OJ C95. 29 See also 2014 SWD, par. 92.

8

should take place within a period of no longer than four to six months. If investigations are initiated, the Commission should have the power to adopt interim measures. Last but not least, the outcome of the investigation would again have to be embedded in a Commission decision, adopted under either Article 6 or 8 of the EUMR.

The above paragraphs present the targeted transparency system’s chronological steps in a nutshell. The fact that the WP is providing such a procedural roadmap is something to be thoroughly appreciated. Indeed, laying down a concrete procedure for tackling competitively significant links adds value to the existing debate, and therefore credit has to be given where it is due. However, as detailed in the sections below, certain elements of this procedural roadmap may raise proportionality concerns that may call into question the validity of the control system as a whole. 3. Proportionality Concerns In order to evaluate whether proportionality is observed while designing and implementing the targeted transparency control system of competitively significant links, the discussion needs to be placed in the correct context. The WP and its supporting documents develop this context, by providing a set of principles that should guide the potential reform of the EUMR. These principles are important since they are in keeping with ensuring the correct functioning of the European merger control system and moreover, with ensuring ‘better regulation’ in the Internal Market.30 Specifically, the three principles in discussion relate to the following matters: first, capturing all sources of anti-competitive harm, and thus preventing consumer harm.31 In other words, the enforcement / regulatory gaps should be plugged in order to avoid future Ryanair / Aer Lingus scenarios. Second, the proportionality of the proposed reform should be observed both when it comes to the interventionism rate and the burdens pertaining to the market players. This matter has to be viewed in the context of the desire to encourage performing business in the Internal Market,32 which goes along the same lines as the latest procedural simplification amendments recently performed to the European merger control system.33 In this respect, a correct balance has to be stricken with regard to not deterring innocuous transactions and not subjecting deals to mandatory review when this would go beyond what is necessary to prevent anti-competitive market consequences. Third, the new control regime of minority shareholdings should not be inconsistent with the existing systems of EU and domestic merger control. In this context, the ex-ante EU one-stop-shop mechanism should not be (severely) altered, while the interaction between the Commission and the National Competition Authorities (NCAs) in the context of the case referral mechanisms, and in the context of preserving the domestic authorities’ already existing competences of intervention on minority stakes, should not be jeopardized.34

30 See Rusu, supra n. 16. 31 See also IA, par. 71. 32 See also C.S. Rusu, “EU Merger Control and Acquisitions of (Non-Controlling) Minority Shareholdings - The State of Play” (2014) Competition Law Scholars Forum / WP Series 10, 2. 33 The late 2013 Simplification Package allows the Commission to speedily appraise straightforward cases, thus allowing the companies to reduce costs and administrative burdens. http://europa.eu/rapid/press-release_IP-13-1214_en.htm, accessed on 31 March 2015. 34 See also Rusu, supra n. 16.

9

The IA measures how these principles are fulfilled having in mind certain benchmarks of assessment: preventing harm to competition and consumers, legal certainty, administrative burdens on businesses, public enforcement costs, and consistency with existing control systems. While engaging in a comparative analysis between the proposed control methods, namely the targeted notification, the self-assessment and the targeted transparency systems, the IA reaches the conclusion that the latter offers the most balanced mix of ingredients.35 With regard to the proportionality concern, the IA spells out the reasoning why the targeted transparency system should be regarded as the most appropriate. This may be summarized as follows: a full-blown notification system would be too burdensome for businesses, law firms, etc, while a self-assessment system may be regarded as too loose, especially when it comes to the coverage of potentially anti-competitive deals it ensures. Furthermore, the enforcement costs would be rather high if the Commission would vet all minority shareholdings, rather than only those entailing competitively significant links. This assertion also explains the targeting exercise that resulted in what the WP proposes as the targeted transparency system. However, is the proportionality principle fully observed in the context of this proposed control mechanism? In certain respects, the added value of the targeted transparency system cannot be doubted. For example, by envisioning potential control only on competitively significant links, rather than indiscriminately on all minority stakes, the rationale embedded in the economic theories of harm pertaining to such deals is observed. If only the deals between competitors and vertically related companies are prone to raise anti-competitive concerns, then only those deals should be regarded as prone to investigation. Further, while speaking of anti-competitive harm, the targeted transparency system would be more likely to prevent problematic deals from escaping scrutiny (as it may be the case in the context of the self-assessment system), due to the mandatory information notice submission. Also, when it comes to the legal certainty that the control system should confer, the targeted transparency system adds certain value over what the self-assessment system would have to offer, given the ex-ante starting point of investigation. Still, certain matters continue to cast doubts on the proportionality aspect of the targeted transparency system. I will turn to these matters’ analysis in the following paragraphs. 3.1. The Self-Assessment Element of the Targeted Transparency System One of the novelties that the targeted transparency system brings about when compared to the self-assessment system put forward by the 2013 SWD is that the acquirer of a minority stake that creates competitively significant links has to submit a short information notice. However, according to the WP, paragraph 48 a self-assessment exercise is expected on behalf of the parties in order to identify whether a competitively significant link is indeed created. If this is the case, one may rightfully ask how exactly does the targeted transparency system score higher than the pure self-assessment system discussed in the 2013 and 2014 consultations? Also, if the parties’ self-assessment is the starting point of the process, isn’t it disproportionate to ask for an information notice to be submitted altogether? In the same vein, if the 2014 SWD, paragraph 64 portrays the requirement of undertakings self-assessing their behaviour under Article 101 TFEU as a drawback when transposing this obligation to minority shareholdings, why is the self-assessment element still kept in the construction of the

35 Rusu, supra n. 8, 515.

10

targeted transparency system? These are legitimate questions, which essentially pertain to the quality of the

self-assessment performed by the parties and to the consequences that arise if a faulty self-assessment is performed. A few paragraphs above I stated that under the targeted transparency system a mandatory information notice submission exists, and therefore anti-competitiveness is less likely to occur. Still, as true as that may be, one cannot exclude the possibility of keeping a (potentially problematic) transaction hidden, by performing a deliberate sub-par self-assessment. Even if one is to trust the transaction parties, it cannot be excluded that the self-assessment may be unintentionally flawed. Either way, the result would be the lack of an information notice submission. If this is so, what are the consequences that stem from such settings?

It has to be clear from the get go that shifting the blame on to the lawyers / legal counselors that performed the faulty assessment is not a valid path to choose. In the Schenker ruling36 the Court of Justice stated that legal advice given by a lawyer cannot, in any event, form the basis of a legitimate expectation on the part of an undertaking that its conduct does not infringe Article 101 TFEU or will not give rise to the imposition of a fine. By way of analogy, I see no reason why the same rationale could not be applied to the self-assessment requirement discussed here. The parties must therefore bear the full responsibility of their self-assessment. The subsequent failure to submit the information notice may of course result in fines that the undertakings concerned will incur. This seems reasonable, however for the deals that were previously not announced to be discovered, certain resources need to be put to work.

In this respect, the Commission could rely on complaints from the competitors and customers of the transaction’s parties. Generally speaking, involving the business community in overseeing the correct functioning of the market is a good initiative, which is consistent with the latest trends in the field of enforcement of competition law rules.37 Such an approach is also likely to reduce the Commission’s investigative workload, and at the end of the day, build a more genuine competition culture among the players in the EU Internal Market. However, there are limitations as far as the depth and value of such complaints are concerned. First of all, depending on the transaction’s parties’ covert intentions and skills, the deal may be kept far from the public’s eyes. Therefore there is no guarantee that the business community will always be aware of all the problematic deals in the relevant markets. Even if that would be the case, the incentives the competitors may have to disclose such a deal to the Commission may not always be as strong as one may think. I will come back to this issue in the next subsections of this contribution, when the waiting period and the possibility to intervene ex-post competitively significant links will be discussed. For now, it will suffice to say that complaints may not be all encompassing and therefore their reliability may be questioned.

If this is so, the Commission will have to take matters into its own hands and monitor the markets in order to uncover the problematic deals, which have been inappropriately self-assessed. This would essentially transform the Commission in a (part-time) market watchdog, position that it has gladly renounced to in 1989.38 Furthermore, such market / sectoral surveillance entails rather high resources

36 Case C-681/11 Schenker & Co. and Others, ECLI:EU:C:2013:404, par. 41. 37 See for example the Directive 2014/104/EU on certain rules governing actions for damages under national law for infringements of the competition law provisions of the Member States and of the European Union [2014] OJ L349/1. See also Rusu, supra n. 8, 512-513 and Rusu, supra n. 16. 38 Rusu, supra n. 8, 513.

11

consumption and enforcement costs. To take the matter further, one may legitimately inquire whether proportionality is indeed observed, if the Commission is likely to incur high costs to uncover the few potentially problematic deals that the existing estimates claim to be prone for investigation.39 Furthermore, policing the parties’ self-assessment blurs the lines between the 2013 proposed self-assessment system and the 2014 proposed targeted transparency system, while begging the question: what is the added value the latter brings forward over the former?

Speaking of costs, the matter may be viewed also from the market players’ perspective. The self-assessment in discussion is not completely cost-free, since it often involves expensive in-depth due diligence, as it is common that the acquirer does not have extensive knowledge of the target’s business, for example in venture capital transactions.40. Adding to this the costs of the information notice and, in case the Commission will require the transaction’s further scrutiny, the costs of the full notification, the resulting amount may be considerably larger than the amounts market players may spend during investigations of fully-fledged mergers. It is self-evident that proportionality is at risk here, having in mind that minority stakes deals are normally more straightforward than concentrations on all fronts: the actual completion of the deal, potential reversals of implemented deals, the generally accepted impact on competition, etc. Why should then the costs be higher?

In my opinion, the questions raised in this subsection provide an indication of disproportionality, since both public enforcement costs and administrative burdens on businesses seem unjustifiably high, if only when compared to fully-fledged concentration transactions. In this respect, further work on behalf of the Commission is needed. 3.2. The Contents of the Information Notice Once the parties’ self-assessment reveals that a competitively significant link is created a short information notice should be submitted to the Commission. According to the 2014 SWD, paragraph 104 this information notice should contain information relating to the parties, their turnover, a description of the transaction, the level of shareholding before and after the transaction, any rights attached to the minority shareholding, some limited market share information, and also other essential market information about the parties and their main competitors, or internal documents that allow for initial competitive assessment. The latter may relate to studies, analyses, etc, which were prepared for the purpose of evaluating or analyzing the acquisition with respect to market shares, competition, competitors, markets, potential for sales growth or expansion into product or geographic markets.41 At a Brussels workshop held in late 2014, Johannes Luebking, Head of Unit in the Commission’s DG COMP, in charge of Merger Case Support and Policy, assured the concerned audience that this information notice will be much less cumbersome than a full Form CO or even a short Form CO. However, in the same context, it was acknowledged that as things stand, it is not yet entirely clear what the breadth of

39 IA, par. 37-47 discuss the estimations stemming from the 2009 Zephyr database and also the estimations drawn from further information collected from different Member States. According to the IA’s analysis, approximately 20-30 transactions / year would qualify as competitively significant links, out of which 1-2 transactions are likely to be investigated by the Commission. 40 See A. Burnside’s statement, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels. 41 2014 SWD, 31.

12

information required will be.42 In any case, is Luebking’s statement in accordance with the information stemming from the 2014 SWD? A brief comparison with the requirements of Form CO should shed light on the matter. Form CO requires the provision of data on the parties (section 2), their turnover (section 4), a description of the transaction (section 1), market share information (section 7) and certain supporting documentation (section 5). The obligation for information on the shareholding’s level and the rights attached to it largely corresponds to what is envisaged in section 3 of Form CO, relating to the details of the concentration, ownership and control. In fact, the only information required by Form CO, on which the information notice would not insist, pertains to the structure of supply in the affected markets (section 8), efficiencies (section 9) and cooperative effects of a joint venture (section 10).43 If this is so, the claim made in the IA, namely that the information notice will be much shorter than a full notification under the existing regime,44 and for that matter Luebking’s statements, do not necessarily stand. In fact, complying with the information notice requirements may be viewed as a similarly burdensome exercise. This can be easily perceived as disproportionately onerous. What are the consequences in this respect?

First, the lack of clarity regarding the breadth of information required has already triggered some worrisome reactions. Burnside rightfully points out that if the information notice procedure is there, the reality is that the Commission is going to receive quite a large number of information notices for years until the practice settles down.45 To take matters further, it is not unimaginable that, as it will be detailed below in Sections 3.3 and 3.4 of this contribution, the transaction parties would be inclined to voluntarily submit a full notification right after the information notice is submitted. This would not only save time, but also add a more satisfying degree of legal certainty, at the expense of some extra costs on behalf of the parties, which they may be very much inclined to incur, given that the time and certainty arguments may weight heavier in the balance.

Second, speaking of costs, the extensiveness of the requirements that need to be present in the information notice does not seem to steer administrative burdens away from the businesses. To the contrary, disproportionality is evident here, as it was also pointed out above, if one takes into account that a competitively significant link deal has to comply with self-assessment, information notice and potentially full notification costs, whereas concentration transactions incur only the latter. It is true that some of the information provided in the notice and in the notification may very well be overlapping. However, the lawyer’s fees are not.

Third, according to the requirements listed in the 2014 SWD, paragraph 104, the parties would have to provide information that will allow for an initial competitive assessment. While the Commission is aware that reviewing documents and delineating and identifying antitrust markets can be cumbersome for companies, this information appears to be necessary for the Commission to decide if a transaction warrants further investigation. Disproportionality seems to creep in here as well, since the Commission appears to place the ball in the companies’ court, while as things stand, it is not entirely clear what elements allow the Commission to define those

42 J. Luebking, “Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms: The European Commission Overview”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels. 43 Markov, supra n. 20. 44 IA, par. 105. 45 Supra n. 40.

13

circumstances that raise prima facie anti-competitive concerns, in order to select the transactions (out of the ones announced through an information notice) for which a full notification will be required.46 It seems to me that placing this burden on the parties’ shoulders is not entirely fair, given that this selection exercise pertains entirely to the Commission’s discretion. This lack of clarity may result in the companies (unintentionally) performing a flawed self-assessment, as described in the section above, all this potentially resulting in an information notice that does not conform to the market realities. After all, the parties may be very well inclined to err on the side of caution and overestimate their transaction’s assessment, or even more, give in to the incentives to submit a full notification. Such a setting increases not only the companies’ costs, but also the enforcers’.

Given the above, the burdens imposed by the information notice seem disproportionate to the likelihood of the deal raising concerns, and to the need of it being consequently fully investigated. In my opinion, the contents of the notice should be considerably trimmed in practice, not only on paper. Furthermore, passing judgments regarding a deal’s competitive or likely anti-competitive character should be a competence reserved to the enforcers only. In any case, all these issues should be remodeled in such a way that the companies are not incentivized to fully engage with the mechanisms of the control system head first, when the magnitude of their deal does not call for such an approach. 3.3. The Waiting Period Once the information notice is submitted, a fifteen days ‘waiting period’, starts running. The parties are not able to implement the deal during this timeframe. What is the role and added value of this waiting period? The WP, the 2014 SWD and the IA47 explain its threefold rationale: first, allowing Member States to request case referrals; second, its consistency with the existing referral mechanisms deadlines and third, consumer benefits in the long run. Although the above arguments seem genuinely attractive on the surface, the proportionality problems hide ‘under the hood’. From the outset, delaying the transaction’s implementation entails costs for the parties. The IA acknowledges this.48 If this is so, the recurring question is whether this is indeed proportional, given the fact that minority shareholdings are more often than not legitimate business transactions, which are less likely than full concentrations to result in anti-competitiveness. The most likely answer here would again point to disproportionality. In such circumstances it must be investigated how this outcome may be addressed, with a view to balancing the impact on the interests at stake. The Commission argues that by complying with the waiting period, the parties may avoid the full notification costs if the deal is unproblematic. Still, this may not necessarily be so in case the parties will prefer to be better safe than sorry: in search for more legal certainty, they will submit a voluntary full notification in order to benefit from the advantages of the ex-ante Commission appraisal and, at the end of the day, to be entitled to a Commission decision which will settle the transaction’s legality or illegality. Therefore, it is not unconceivable that an outburst of voluntary notifications will arise, setting already signaled by the 2013 consultation respondents 46 See also M. Friend, “Regulating minority shareholding and unintended consequences” (2012) 33 ECLR 6, 304-305 47 WP, par. 50; 2014 SWD, par. 105, IA, par. 63. 48 IA, par. 66.

14

and by some of the reactions triggered by the WP.49 This will result in the Commission needing to adopt as many decisions as there are voluntary notifications. Consequently, the waiting period may be seen not only as an undue break in the businesses’ workflow in the market, but also as an incentive to increase the Commission’s workload, with all the costs and consequences that follow. Furthermore, what is odd in the Commission’s justification of the need for a waiting period is the reference to consumer benefits. By reference to the Ryanair / Aer Lingus case and while pointing to the UK and German experience with minority shareholdings analysis,50 it is claimed that the waiting period will serve the consumers, as further losses resulting from ongoing anti-competitive minority shareholdings will be prevented. Such consumer losses may be generated, according to the Commission’s take, by prolonged litigation aimed at delaying the minority shareholding’s divestment. This argument is rather remote in my opinion, since first of all, prolonged litigation may also cause consumer disadvantages if the transaction is appraised ex-post. As I will detail below, this is indeed a possibility under the targeted transparency system. Second of all, less restrictive and more elegant means are available at the Commission’s disposal to solve the divestiture problems. I am referring to a technical reform or reinterpretation of Article 8, paragraph 4 EUMR, to the effect that partially implemented concentrations may be divested while using the said EUMR provision. From a proportionality perspective, the impact on both businesses and the Commission in terms of certainty, cost, delays, and workload would be minimized.51 This solution was actually preview by the 2013 SWD,52 however abandoned by the WP. Indeed, this solution would not cure all problems, since it would only be applicable in cases of ‘creeping mergers’ or ‘staggered operations’.53 Still, its merits should be taken into account when assessing the waiting period’s proportionality in the context of consumer benefits. Consequently, if the arguments relating to the benefits that the parties and the consumers may enjoy do not fully stand their ground, who will truly benefit from the imposition of this mandatory waiting period? First, the Member States and their NCAs will find it comforting to know that if they would want to formulate a case referral, the transaction would not have beeen priorly implemented. This would be particularly useful for the domestic authorities especially if they were not properly equipped to perform ex-post investigations. In this setting, the consistency with existing domestic merger control systems, as provided in the third principle meant to guide the EUMR’s reform, will be also observed. The bottom line over here would be that the NCAs indeed draw benefits from the imposition of this waiting period. How about the Commission? At first sight, the waiting period gives the Commission some breathing room in order to decide which of the announced transactions merit further scrutiny. This matter goes hand in hand with the discretion mentioned above, that the Commission enjoys when selecting the deals that will be further investigated. This issue goes beyond the scope of this contribution, but for the sake of completeness it has to be mentioned that guidelines in this respect would be

49 See H. Vane, “GCR Report: Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels. 50 IA, 26. 51 Riis-Madsen, Stephanou, Kehoe, supra n. 17, 7. 52 2013 SWD, 21-22. 53 See also Markov, supra n. 20.

15

highly appreciated by the parties to a minority stakes deal.54 Despite the apparent cozy position the Commission may find itself in, if as portrayed above, the parties engaged in a transactions entailing competitively significant links decide to voluntarily submit a full notification, the waiting period may actually work against the Commission. In any case, what seems to tip the proportionality scale is not the waiting period alone, but the combination between this suspension obligation and the possibility for the Commission to intervene ex-post. This matter will be elaborated on in the following subsection.

For now, one may observe proportionality concerns in connection to the waiting period. These concerns primarily relate to a disruptive approach to the companies performing business in the market and to a somewhat excessive and remote manner of preventing consumer harm. On top of this, the enforcers seem to benefit from quite some leeway in performing their activities. 3.4. The Possibility to Intervene Ex-post The WP, paragraph 51 provides that under the targeted transparency system the Commission would be free to investigate a transaction, whether or not it has already been implemented, within a period of four to six months, following the information notice. Although the targeted transparency system is essentially premised on ex-ante control, this provision also opens the possibility of ex-post intervention on competitively significant links, since an investigation may be performed also after the deal’s implementation. Alongside this power, the possibility to adopt interim measures is also provided for, in order to prevent the exercise of special rights before the Commission’s approval, and to secure the effectiveness of Article 6 or 8 EUMR decisions.55 Interim measures seem reasonable, since further damage to competition must be avoided. However, a return to the ex-post control method is surprising, given that the 2013 SWD accepted potential retrospective action only under the ‘self-assessment system’, and also given that merger control in the EU was traditionally conceived as an ex-ante exercise.56 Without necessarily questioning here the merits of ex-post merger control, which has been known to have its own fair share of attractive features,57 the question that needs to be posed is whether an ex-post approach to minority shareholdings fits the proportionality principle or not. The Commission explains the need for ex-post intervention as follows: first, allowing the business community to formulate complaints, and second to reduce the risk of precautionary Commission investigations during the waiting period, in order not to preclude an investigation if complainants come forward later on.58 In my opinion, the return to the retrospective method of control is quite remarkable, and it would probably have deserved more extensive argumentation on behalf of the Commission. Still, this two-folded rationale gives sufficient room for the proportionality discussion. First, let’s focus on the complaints issue. I promised in the subsections above that I will return to the merits of reliance on complaints, for the purpose of identifying potentially anti-competitive competitively significant links. The starting point was

54 See also Friend, supra n. 46, 304-305. 55 WP, par. 52. 56 Rusu, supra n. 16. 57 See C.S. Rusu, European Merger Control: The Challenges Raised by Twenty Years of Enforcement Experience (2010) Wolters Kluwer Law & Business, 7 CECL Series. 58 2014 SWD, par. 108.

16

that such involvement of the business community in competition matters is to be welcomed, but the question is how much trust can we place in these complaints, given that competitors may not always be inclined to complain. Take for example the ‘umbrella effects’ doctrine acknowledged by the Court of Justice in the Kone ruling,59 and apply it to a setting in which competitively significant links exist between the market leaders in a given market. Assume that these links lead to a collusive price increase. The competitors of the above mentioned companies, i.e. the potential complainants, would rather take shelter in the ‘umbrella effects’ doctrine, and raise prices too, with no risk of antitrust and private damages repercussions, than complain about potentially anti-competitive deals.60 If this is so, and no complaints are submitted, one has to return to the discussion of whether, and at what cost will the Commission use market surveillance mechanisms in order to uncover the potentially problematic deals.61

Proportionality may therefore be questioned from this perspective. To view the matter from the market players’ standpoint, the disproportionality of the matter seems even more upsetting. This is because if the proceedings are not commenced during the (four to six months) prescription period, the information notice and the suspension period amount to disruptions in the parties’ market activities, and eventually to sunk costs.62 While we’re at it, legal certainty for these parties may also feel lost, if despite the Commission’s inactivity during the waiting period, and after the deal’s implementation, a reversal of the transaction is not completely out of the picture. This may be corrected only if the parties would voluntarily notify their transaction before implementing it. This brings me to my next point: what is the relationship between the waiting period and the possibility of ex-post intervention during the prescription period? Who wins and who loses? In my opinion, it is the Commission who will come on top. This is because by allowing itself to intervene ex-post, it gains even more breathing room. The Commission acknowledges this by stating that the possibility of ex-post intervention lifts the pressure off from acting during the waiting period. Furthermore, it can be imagined that if the information notice is flawed, and this becomes evident only after the waiting period has expired, the ex-post intervention may correct this setting. Either way, if this is so, what is the actual purpose of this waiting period, if the Commission may act even beyond it is concluded? While it provides considerable aid to the Commission’s enforcement activities, it certainly increases the costs and decreases the legal certainty the parties incur. One last thing: the prescription period’s length (four to six months) seems quite disproportionate too. Think of the most problematic concentration transaction that the Commission may investigate in-depth in Phase II, according to the EUMR’s procedure. This setting has to be concluded in roughly six months time. Now think of a competitively significant link, which may be assumed to raise less anti-competitive concerns than a fully-fledged concentration, according to established economic theory. This last setting, in the most extreme situation may take double the time till a Commission decision is adopted, if a full notification of the transaction is requested right before the expiration of the prescription period and a Phase II investigation is

59 Case C-557/12 Kone AG and Others v. ÖBB-Infrastruktur AG, ECLI:EU:C:2014:1317. 60 For broader discussions on the incentives of non-cartelists (not) to complain about illicit market practices, see C.S. Rusu, J.M. Veenbrink, “Case Comment - C-557/12 Kone” (2014) 10 Competition Law Review 1, 107-115. 61 See Section 3.1 above. 62 Rusu, supra n. 16.

17

deemed necessary. This is obviously disproportionate, also having in mind that at the end of the day it is the Commission that has the duty to correctly assess the information notice during the waiting period, and it is not the parties who should bear the costs of prolonged uncertainty of an ex-post intervention, especially if they diligently complied with all their information notice submission obligations. This setting also indirectly incentivizes the parties to opt for a full notification in order to gain legal certainty, save time and cut costs. In my opinion, this setup needs to be reframed. The waiting period combined with the possibility to intervene ex-post is close to leaving the impression that the Commission wants to have its cake and eat it too. Therefore one option would be to make a choice between the two: either keep the suspension period (and eventually increase it with a few more working days, to allow the Commission to properly vet the information notices received)63, and eliminate the possibility to intervene ex-post, or vice versa: eliminate the waiting period and allow the parties to implement the deal right away, while keeping the possibility to intervene ex-post untouched. The latter option would not be as problematic as one may think, since ‘unscrambling the scrambled eggs’ in minority shareholdings seems more straightforward than in cases of concentration transactions. The former would reset the balance of costs and burdens that the parties and the enforcers share, and at the end of the day, it would not leave the impression that the control system is essentially counterproductive for business. A different option would be to keep both elements discussed above, however the waiting period should be further narrowed down, or limited in scope. After all, why have 20-30 transactions per year submit an information notice and wait for fifteen days, if only one or two deals will turn out to be fully investigated? It may therefore be wiser to have only those competitively significant links in highly concentrated markets, or those around 20% shareholding, or only those of horizontal nature, comply with the suspension period. In other words, let’s treat the waiting period as an exception, rather than a rule. This way, the proportionality of the control system can come closer to a more balanced status.

4. Conclusions I will not repeat in this section the arguments and findings presented above, neither shall I summarize them. The minority shareholdings discussion has come a long way in the EU. One could rightfully argue that this owes a great deal to the work of Commissioner Almunia. Indeed, the debate has been and continues to be fruitful, to the point where the original scheme of controlling minority shareholdings has been narrowed down in steps, in order to reflect the rationale stemming from economic theory, to observe the competences of the domestic authorities, to be mindful to the existing resources of both the enforcers and the market players, to prevent consumer harm, etc. These are indeed laudable achievements. Yet Commissioner Vestager may have a point. Going beyond the discussion whether there is indeed a real need to intervene in minority shareholding deals, the targeted transparency control system of competitively significant links has not reached its definite shape. It is not mature enough to be set free in the wild, if you will. The proportionality of this mechanism seems to be a tough bridge to pass. This is understandable having in mind the multitude of interests that need to be balanced, and

63 See also Markov, supra n. 20.

18

concerns that need to be addressed. But, if viewed in the broader picture, the control system of minority shareholdings should not deter businesses from performing their activities in the Internal Market. Once business is indeed performed in this environment, the regime that the market players are subjected to should preferably not be unduly burdensome. On this note, I express my hope that the analysis above has provided food for thought in the process of further fine-tuning the proportionality aspects of the potential new regime of minority shareholdings at EU level. Hard Law, Soft Law, Case-Law & Bibliography Used:

Regulation 139/2004 on the control of concentrations between undertakings [2004] OJ L24

Consolidated Jurisdictional Notice [2008] OJ C95 Directive 2014/104/EU on certain rules governing actions for damages under national

law for infringements of the competition law provisions of the Member States and of the European Union [2014] OJ L349/1

White Paper ‘Towards More Effective EU Merger Control’, COM (2014) 449 final Commission Staff Working Document, SWD (2014) 221 final Commission Staff Working Document – Impact Assessment, SWD (2014) 217 final Commission Staff Working Document - Executive Summary of the Impact

Assessment, SWD (2014) 218 final Commission Staff Working Document – ‘Towards more effective EU merger

control’, SWD (2013) 239 final; Annex I – Economic Literature on Non-Controlling Minority Shareholdings ("Structural links") and Annex II - Non-controlling minority shareholdings and EU merger control

OECD Directorate for Financial and Enterprise Affairs - Competition Committee, ‘Antitrust Issues Involving Minority Shareholding and Interlocking Directorates’, DAF/COMP (2008) 30

Study on the importance of minority shareholdings in the EU, COMP/2011/016 Provisions of data for the assessment of the importance of minority shareholdings in

the EU, COMP/2011/029 Enterprise Act, UK (2002) OFT’s Mergers: Jurisdictional and Procedural Guidance, OFT 527, UK (2009) CC / OFT, Merger Assessment Guidelines, CC2 (Revised) / OFT, UK (2010) Act against Restraints of Competition, Germany Case T-342/07 Ryanair v. Commission, ECLI:EU:T:2010:280 Case C-681/11 Schenker & Co. and Others, ECLI:EU:C:2013:404 Case C-557/12 Kone AG and Others v. ÖBB-Infrastruktur AG,

ECLI:EU:C:2014:1317 M. Vestager, “Thoughts on Merger Reform and Market Definition”, Keynote Address

at Studienvereinigung Kartellrecht Brussels, 12 March 2015 J. Luebking, “Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger

Reforms: The European Commission Overview”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels

N. Levy, “EU Merger Control and Non-controlling Minority Shareholdings: The Case against Change” (2013) 9 European Competition Journal 3

19

A. Toth, “TEU Competition Law Aspects of Minority Shareholdings” (2012) 35 World Competition 4

C.S. Rusu, European Merger Control: The Challenges Raised by Twenty Years of Enforcement Experience (2010) Wolters Kluwer Law & Business, 7 CECL Series

C.S. Rusu, “Non-Controlling Minority Shareholdings as Self-Standing Transactions under EU Merger Control Analysis – Prospective Solutions” (2014) 37 World Competition 4

C.S. Rusu, “The 2014 White Paper on EU Merger Control: Added Value for (Non-Controlling) Minority Shareholdings?” (forthcoming 2015) 11 European Competition Journal 1

C.S. Rusu, “EU Merger Control and Acquisitions of (Non-Controlling) Minority Shareholdings - The State of Play” (2014) Competition Law Scholars Forum / WP Series 10

C.S. Rusu, J.M. Veenbrink, “Case Comment - C-557/12 Kone” (2014) 10 Competition Law Review 1

W. Knibbeler, “Commission White Paper: Proposed Changes to the EU Merger Regulation”, Minderheidsdeelnemingen naar aanleiding van de recente consultatie van de Europese Commissie, Jong Vereningig voor Mededingingsrecht, 17 September 2014

C. Riis-Madsen, S. Stephanou, K. Kehoe, “Reform of the EU Merger Regulation: Looking Out for the Minority” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1

“Minority Power - EU Merger Control and the acquisition of Minority Shareholdings” (2014) 15 Competition Policy Brief

A. Bardong, “The German Experience” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3

P. Kalbfleisch, “Minority Shareholdings in Competing Companies”, in “Merger Control and Minority Shareholdings: Time for a Change?” (2011) Concurrences – Revue des droits de la concurrence 3

Y. Markov, “The Commission’s 2014 White Paper – Foreshadowing the Closing of the Enforcement Gap Regarding Non-Controlling Minority Shareholdings or a Sign of Overregulation?", Unpublished manuscript, 2015

B. Ignjatovic, D. Ridyard, “Minority Shareholdings: Material Effects?” (2012) CPI Antitrust Chronicle 1

H. Vane, “GCR Report: Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms”, Concurrences Seminar - Minority Shareholdings and the Commission’s White Paper on Merger Reforms, 22 October 2014, Brussels

M. Friend, “Regulating minority shareholding and unintended consequences” (2012) 33 ECLR 6

20

2. Are EU Leniency Programmes Enough for Detecting Cartels?

Alexandra ŞERBAN

Abstract

The prime goal of competition law enforcement is to prevent undertakings from restricting competition in an unlawful manner. Thus, most countries have allocated corresponding powers to competition authorities / agencies to pursue two main goals: deterrence and desistance. However, in order to safeguard competition in markets, it must be known if and where rules are being violated. Because cartels hardly leave any obvious traces that indicate an anticompetitive conduct, it may take decades for a competition authority/agency to detect such practices, to build solid evidence and to put a stop to them.

When considering the broad trends in cartel enforcement across the European Union today, many national competition authorities/agencies (hereafter “NCAs”) appear to display a preference for relying predominantly on leniency applications64. Moreover, all the other investigative powers conferred to the NCAs seem to have the final aim to encourage cartelists to come forward with leniency applications. However, compared to other overseas jurisdictions, the leniency system is not, standalone, working well in all Member States of the European Union or, despite contrary allegations, at European Commission level. Keywords Leniency, “one-stop-shop”, EU competition law, private enforcement, deterrence, cartels, investigation methods, Regulation nr. 1/2003

1. Introduction

At EU level, since the adoption of the first Leniency Notice in 199665, leniency policy has been one of the central elements in the European Commission’s action against cartels. The 1996 Leniency Notice was replaced on 19 February 2002 by a new Notice66. The European Commission has launched a revised version of the 2002 Notice in 200667 and then later, in 201568. Out of the current 28 Member States of the European Union, 27 of them have adopted leniency programmes. As regards cartels, i.e. typically secret price-fixing or market sharing arrangements, the last 15 years have demonstrated the crucial importance of leniency programmes that permit infringers to come forward and obtain immunity or reduction of fines where they provide the enforcers with information and evidence on the cartel and cooperate with Alexandra Şerban is a competition inspector, Tenders and Complaints Directorate, Romanian

Competition Council, e-mail: alexandra.serban@consiliulconcurentei.ro 64 See further OECD Report Roundtable on Ex officio cartel investigations and the use of screens to detect cartels in October 2013 available at http://www.oecd.org. 65 OJ C 207, 18.7.1996, p. 4. Inspired by US antitrust law. 66 OJ C 45, 19.2.2002, p. 3-5. 67 OJ C 298, 8.12.2006, p. 17. 68 OJ C 256, 5.8.2015, p. 1.

21

the authorities.

Although efficiency and effectiveness69 of such programmes can hardly be overestimated due to the growing number of leniency applications in most Member States, they are increasingly criticized, and seem to suffer from certain issues that might function as disincentives to “blow the whistle”.

2. The issues with the cornerstone tool of EU competition enforcement system

According to an OCDE 2013 Report, leniency programmes do not detect

sophisticated and profitable cartels, but cartels that are no longer successful or stable and are about to collapse. The Report further suggests that leniency programmes tend to detect cartels in a limited number of industries, and not across the economy as a whole. Finally, in small economies, incentives to apply for leniency are weaker as the risk of commercial retaliation against the leniency applicant is significantly higher in markets with fewer competitors.70

It has been argued71 that one important problem with the leniency programmes is that they only have a chance to succeed if undertakings expect to be better off and benefit when cooperating with NCAs rather than when avoiding interactions72. This decision largely depends in the first instance on weighing off the penalty, determined by the lack of cooperation, versus the probability of being caught.73 Apart from the latter important aspect, a series of procedural issues have been identified with regard to the leniency programmes enforced across the EU, these leading to different (short-and long term) consequences for both the authorities and the applicants. These elements substantially reduce the incentive to go lenient under any programme and thereby the possibility to detect and punish cartels.

The main issues can be summarized as follows:

a) There is no uniform application of leniency rules at EU level

Even though the issue of the lack of coherence of leniency rules across the EU has been intensively debated for many years74, divergences continue to exist.

69 According to Catarina Marvão and Giancarlo Spagnolo, in “What Do We Know about the Effectiveness of Leniency Policies? A Survey of the Empirical and Experimental Evidence,“ Evaluating the deterrence effects of leniency policies is difficult, however, as cartels are not readily observable in society unless they are convicted. An increase in the number of convicted cartels following the introduction of a leniency policy cannot necessarily be interpreted as an improvement in antitrust enforcement, as it may simply be due to an increase in the overall number of cartels formed” - http://ssrn.com/abstract=2511613. 70 OECD Report Roundtable on Ex officio cartel investigations and the use of screens to detect cartels in October 2013. Available at http://www.oecd.org. 71 Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3. 72 Also, Wouter WILS, “Leniency in antitrust enforcement: theory and practice”, World Competition 2007, 25-64. 73 G.S. Becker, “Crime and Punishment: an economic approach”, Journal of Political Economy 1968, 76 (2); P. Verma and P. Billiet, “Why would cartel participants still refuse to blow the whistle under the current EC leniency policy?”, Global antitrust Review 2009, 1-20. 74 On going discussions at EU level since 2005. No consensus has been reached up to date.

22

Furthermore, one EU Member State still does not have a leniency programme in place75, thus applicants are never fully protected from sanctions in the EU. These divergences lead to no sufficient legal certainty for applicants, to no level playing field and to limited opportunities to cooperate for authorities. Consequently, these lead, in the end, to less leniency incentives, which, of course, result in less enforcement of competition rules. Debate is currently ongoing among the European Competition Network (hereinafter refered to as “ECN”) members on the issue of harmonization of leniency programmes across the EU. Proposals to address these issues encompass creating a EU legal basis and interplay to ensure all NCAs have a minimum alignment of leniency programmes. While it is true that taking EU legislative action may resolve some of the issues and facilitate enforcement of competition rules76, it is important to note that, in some Member States that currently operate leniency programmes,77 very few applications were filed and very few cases were pursued. Consequently, ensuring coherence across the EU with regard to leniency programmes by taking legislative action will not resolve this issue78. Moreover, EU legislative measures would not per se rule out the existence of parallel national programmes for cases where there is no effect on trade.

b) The lack of application of the “one–stop-shop” principle

In present, when an application for leniency is filed with one NCA it is not taken into consideration by any other NCA. Each programme contains a “race to the regulator” element, meaning that the applicant needs to be the first everywhere79. Thus, in the current system, in order to benefit from full protection, a leniency applicant has to send leniency applications to all authorities that could pursue a case against it. This suggests that an applicant may need to make multiple filings and may have to satisfy the conditions of several different programmes80.

Multiple filing is a natural consequence of a system of parallel competences, which is the foundation of Regulation 1/200381. This system gives rise to lack of legal certainty. In this sense, an applicant cannot predict or foresee which authority will be handling the cartel case or which would be the expected outcome of his application. Thus, the leniency applicant should file his application in those Member States where he would risk the highest sanctions (e.g the European Commission or in Member States that provide for the imposition of criminal sanctions). Not doing so would possibly result in the application being transferred to another Member State where there is no leniency programme, cartels are prosecuted and he risks criminal sanctions or where he is not the first to “blow the whistle” on the cartel. Moreover multiple

75 This is the case of Malta. In 2013 Draft Leniency regulations were published for public consultations. 76 Like legal certainty with regard to transparency and predictability. 77 That are convergent with the ECN Model (e.g. Romania, Bulgaria etc.). The lack of effectiveness of the leniency programmes could also be attributed to cultural or social beliefs specific to those systems which will not show any changes despite any legal measures that may be taken 78 Since 2004 10 Member States received none or up to 10 leniency applications. 79 Also known as the “travelling circus” problem. 80 Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3. 81 Of 16 December 2002 on the implementation of the rules on competition laid down in Articles 81 and 82 of the Treaty.

23

filing has resource implications (costly and time-consuming) as the applicant is required to file with several authorities and to continue its active cooperation with these authorities (at least until the case allocation issue has been solved). Notwithstanding, even if the applicant would obtain maximum protection by all relevant authorities, it could still be exposed to sanctions from authorities not operating leniency programmes82.

c) Private enforcement

The principle of ne bis in idem does not protect a whistle blower against other authorities or against private damages claims after being granted immunity or being fined by the NCA. Thus, the current system has a “chilling effect” on all existing European leniency programmes83. Moreover, the current system leaves open the possibility for claimants from the US to gain access to highly secretive information during civil proceedings (i.e. “discovering discovery”)84.

This will also happen with the current private enforcement Directive that has to be transposed in each EU Member State as of 201685. The importance of private enforcement has been addressed many times by the European Commission and confirmed by EU Courts86. In 2001, in its judgment in Courage the European Union Court of Justice (hereinafter referred to as “EUCJ”) stressed that “the existence of (a right to claim damages) strengthens the working of the Community competition rules and discourages agreements or practices, which are frequently covert, which are liable to restrict or distort competition. From that point of view, actions for damages before the national courts can make a significant contribution to the maintenance of effective competition in the Community”87.

82 The risks that information voluntarily provided in a leniency application will be used by other ECN members to impose sanctions appear to have increased with the entry into effect of Regulation 1/2003, despite the safeguards to that effect included in the ECN Notice. 83 C Hodges, ‘Competition enforcement, regulation and civil justice: what is the case?’, (2006) 43(5) CMLRev 1390. 84 This is the case where claimants in the US become aware of the leniency application in the EU and start a “fishing expedition”. However, to address this issue some member states like Germany (in 2007) and the United Kingdom (in 1996) have signed bilateral international treaties on multual legal assistance in criminal cases. Treaties provide for transfer of information and evidence between the latter states and the US in criminal proceedings. K. Nordlander – “Discovering Discovery – US discovery of EC leniency statements? – ECLR 2004 646-559; ML Tierno Centella, S. Suurnakki – DG COMP,” European Commission adopts revised leniency notice to reward companies that report hard-core cartels” – Competition Policy Newsletter 2007, 7-15; The European Commission has taken steps to ensure that corporate statements are not exposed in US courts by intervening as amcus curiae. See N. Levy and R. Donoghue “ The EU leniency policy comes of age” – World Competition 2004, 75-99; Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3. 85 Directive 2014/104/EU of the European Parliament and of the Council of 26 November 2014 on certain rules governing actions for damages under national law for infringements of the competition law provisions of the Member States and of the European Union; OJ L 349, 5.12.2014, p. 1–19. 86 On this subject, see also scholar work A Caruso, ‘Leniency Programs and Protection of Confidentiality: The Experience of the European Commission’, (2010) Journal of European Competition Law & Practice 456; Caroline Cauffman, ‘The Interaction of Leniency Programmes and Actions for Damages’ , The Competition Law Review, Volume 7 Issue 2. 87 Case C-453/99, Courage Ltd v Bernard Crehan and Bernard Crehan v Courage Ltd and Others, [2001] ECR I-6297 .

24

As regards the link between leniency applications and private enforcement, the EUCJ ruled in Pfleiderer88 that EU law “does not preclude a person who has been adversely affected by an infringement of EU competition law and is seeking to obtain damages from being granted access to documents relating to a leniency procedure involving the perpetrator of that infringement”89. The EUCJ went further and stated that “national courts and tribunals of the Member States, on the basis of their national law, need to to determine the conditions under which such access must be permitted or refused by weighing the interests protected by European Union law”. Consequently, in 2012, the German court that brought the case before the EUCJ denied access of the claimants to leniency documentation. This position of EU Courts has been stressed again in Donau Chemie AG90. In its judgment, the EUCJ affirmed what it previously stressed in Pfleiderer, that the “national courts must weigh up the respective interests in favour of disclosure of the information and in favour of the protection of that information”.

As regards liability, the new 2014 EU Directive provides at Article 11 para (4) that “an immunity recipient is jointly and severally liable as follows: (a) to its direct or indirect purchasers or providers; and (b) to other injured parties only where full compensation can not be obtained from the other undertakings that were involved in the same infringement of competition law”. As regards disclosure of leniency documentation, the Directive provides at Article 6 para. (6) that “national courts can not at any time order a party or a third party to disclose any of the following categories of evidence: (a) leniency statement; and (b) settlement submissions. Also, according to Article 7 para (1), “Member States shall ensure that evidence in the categories listed in Article 6(6) which is obtained by a national or legal person solely through access to the file of a competition authority is either deemed to be inadmissible in actions for damages or is otherwise protected under the applicable national rules”.

Although the Directive addresses important issues and tries to safeguard the leniency programmes by introducing limited conditions for disclosure of leniency applications, it does not come with an absolute solution.

Considering the dynamics of secret cartels, the Directive has lacunae resulting from objective elements. Practice can uncover unpredictable situations that could have not been foreseen by the EU legislator. Thus situations may arise where it will be for the national judge to evaluate whether leniency applications (or parts of them) need to be discretized for the purpose of properly addressing compensatory claims in actions for damages. All in all, the adoption of a EU legal basis with regard to actions for damages will further enhance the risks of cartel discovery through leniency programmes as undertakings will more rigorously evaluate whether to come forward and report a cartel. In this respect, it is worth noting that leniency recipients (especially immunity recipients) do not normally challenge in court the NCA’s decision finding the existence of the cartel. Since the Directive clearly provides for joint and several liability of infringers in actions for damages, leniency applicants will most likely become the preferred target of the damage claim for the entire harm caused by the cartel. 88 Case C-360/09, judgment of June 14, 2011. 89 Case C-360/09, para.32. 90 Case C-536/11, judgment of June, 2013, para. 30.

25

Even though it has been suggested that “EU follow-on damages actions have

not (to date) really impinged the success of the leniency programme”91, this might as well be justified by the relative limited recourse to it92. The future will tell whether the situation will change even more if damages claims will increase following the transposition of the Directive (which is, in the end, its primary goal).

3. Conclusions and proposals

While divergences in the legal systems still exist, this is not the reason why ineffectiveness of leniency programmes occurs. The reason is actually very simple and straightforward: undertakings simply do not want to come forward and “blow the whistle” on the cartel.

Therefore it is doubtful that leniency programmes will, by themselves, be reliable in the future. The EU Member States, together with the European Commission, have to step up and find new methods for cartel detection instead of trying to constantly upgrade the leniency programmes.

Alongside the main issues that have been highlighted in the present article, one important drawback of the system is actually deterrence. To overcome the deterrence gap authorities should introduce, complementary to the leniency tool, other instruments that may ensure that the deterrent and desistence goals are effectively reached. One possibility could be the introduction of criminal sanctions. Although many EU Member States have introduced criminal sanctions these have rarely been enforced. On the other hand, introducing a correct level of deterrence through enforcing punishment would also be particularly challenging.93 Hence, this can only be overcome by increasing the level of detection rather by granting more leniency than it is strictly necessary.94 In this respect, for example, Member States could make sure that proper co-operation platforms are available for authorities that will permit effective exchange of information between the latter. Relevant information, such as that gathered through criminal investigations (such as wiretapping material), could, therefore reach the competition authorities in a timely manner, facilitating early cartel detection. In addition, member states should also take proper legislative measures to permit competition authorities to use such information as evidence in cartel investigations. 91 Buccirossi, Paolo and Marvão, Catarina Moura Pinto and Spagnolo, Giancarlo, “Leniency and Damages”; February 13, 2015. Available at SSRN: http://ssrn.com/abstract=2566774 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2566774. 92OECD Reports http://www.oecd.org. 93 Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3 leniency policy?”. 94 W.Wils “Leniency in antitrust enforcement: theory and practice”, World Competition 2007, 25-64.

26

Bibliography

1. Doctrine Wouter WILS, “Leniency in antitrust enforcement: theory and practice”, World

Competition 2007, 25-64. Catarina Marvão şi Giancarlo Spagnolo, în lucrarea intitulată “What Do We Know

about the Effectiveness of Leniency Policies? A Survey of the Empirical and Experimental Evidence,“ http://ssrn.com/abstract=2511613.

Tine Carmeliet – How lenient is the European Leniency system? An Overview of current (dis)incentives to Blow the Whistle” – Jura Falconis 48, 2011-2013, nummer 3.

G.S. Becker, “Crime and Punishment: an economic approach”, Journal of Political Economy 1968, 76 (2); P. Verma and P. Billiet, “Why would cartel participants still refuse to blow the whistle under the current EC leniency policy?”, Global antitrust Review 2009, 1-20.

C Hodges, ‘Competition enforcement, regulation and civil justice: what is the case?’, (2006) 43(5) CMLRev 1390.

K. Nordlander – “Discovering Discovery – US discovery of EC leniency statements? – ECLR 2004 646-559.

ML Tierno Centella, S. Suurnakki – DG COMP,” European Commission adopts revised leniency notice to reward companies that report hard-core cartels” – Competition Policy Newsletter 2007, 7-15.

N. Levy and R. Donoghue “ The EU leniency policy comes of age” – World Competition 2004, 75-99.

A Caruso, ‘Leniency Programs and Protection of Confidentiality: The Experience of the European Commission’, (2010) Journal of European Competition Law & Practice 456.

Caroline Cauffman, ‘The Interaction of Leniency Programmes and Actions for Damages’ , The Competition Law Review, Volume 7 Issue 2.

Buccirossi, Paolo şi Marvão, Catarina Moura Pinto şi Spagnolo, Giancarlo, “Leniency and Damages”; Februarie 13, 2015. http://ssrn.com/abstract=2566774 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2566774.

2. Case-law C-453/99, Courage Ltd v Bernard Crehan and Bernard Crehan v Courage Ltd and

Others, [2001] ECR I-6297 . C-360/09, Pfleiderer, judgment of June 14,2011. C-536/11, Donau Chemie AG, judgment of june, 2013

3. Legislation, Notices and Reports OECD Report Roundtable on Ex officio cartel investigations and the use of screens to

detect cartels in October 2013. Available at http://www.oecd.org. Commission Notice on the non imposition or reduction of fines in cartel cases - 1996;

OJ C 207, 18.7.1996, p. 4–6. Commission Notice on imunity from fines an reduction of fines in cartel cases- 2002,

2006, 2015; OJ C 45, 19.2.2002, p. 3–5. OJ C 298, 8.12.2006, p. 17; OJ C 256, 5.8.2015, p. 1.

Directive 2014/104/EU of the European Parliament and of the Council of 26 November 2014 on certain rules governing actions for damages under national law for

27

infringements of the competition law provisions of the Member States and of the European Union; OJ L 349, 5.12.2014, p. 1–19.

Commission Notice on cooperation within the Network of Competition Authorities; Official Journal C 101, 27.04.2004, p. 43-53.

Treaty on the Functioning of the European Union. Regulation nr. 1/2003 Of 16 December 2002 on the implementation of the rules on

competition laid down in Articles 81 and 82 of the Treaty.

28

4. Assessment of the Concentration Degree in Telecom Markets in European Union and in Romania

Mihail BUŞU

Abstract

Mobile telecommunications sector has experienced various periods of development at the European Union level. Although there are a number of European regulations to whom the Member States have to comply with, there are also many differences between these countries in terms of mobile telecommunications development. This paper highlights the evolution of this sector at the level of the European Union and it customizes Romania’s situation from a competitive perspective. Moreover, the present study reflects the situation of our country in this European context by means of an analysis of telecommunications market, focusing on the evolution of the enterprises operating in the mentioned sector, starting with the moment of the economic crisis up to the present. Keywords Mobile phone, market concentration, Connected Continent, competition degree Jel Classification: K21, L13

1. Introduction

The telecom package launched by the European Commission in 2013, under the name of “The Connected Continent: Building a Telecoms Single Market”, recently adopted, addresses the malfunctions corresponding to the functioning mechanism, in order to simplify the operating rules and to eliminate the tariffs for the receiving calls across the Union. The Commission’s proposals deal with the obligation to issue a single operating license valid in all 28 EU Member States. This legislative package referring to the creation of a telecoms single market provides some measures that should be fulfilled in order to build a connected continent. The legislative package involves a recommendation from the European Commission concerning the obligations of each member and also the calculation methods for the prices in terms of promoting and respecting the competition on the new market as well as of improving investments in broadband.

The European Commission usually adopts decisions to ensure a competitive environment in telecoms, preventing major mobile phone operators from implementing anti-competitive practices. In addition, mergers between companies on this market have been surveyed because they could have led to an unjustified increase in prices, to a mitigation of innovations as well as to a decrease in the quality of services.

Mihai Buşu is a competition Inspector, Research Directorate, Romanian Competition Journal, e-mail:

mihai.busu@consiliulconcurentei.ro

29

Theoretical approaches and some concrete examples are given in the papers belonging to Friederiszick et. al. (2013), Grajek and Röller (2012) and Bock et. al. (2014)

2. Market concentrations in the European Union At the level of the European Union, the European Commission adopted a

legislative package for a Connected Continent, a project which aimed at building a telecoms single market which would lead to an increase in pan-European services offers. To achieve such a goal, the reduction of interconnection tariffs seemed very important.

At present, the European Commission analyses market concentration operations. Bușu (2013) conducted an analysis of indicators used for calculating or approximating market concentration rate when we do not know all the market shares of players in the named sector of activity.

Among the most important transactions of this kind we retain two concentration operations on mobile phone markets in Germany and Ireland. Thus, in 2013, the company named Telefonica operating in Germany notified the Commission with respect to its intention to acquire the majority of shares belonging to another enterprise from Germany, E-Plus, and after that, the Commission undertook an investigation regarding this economic concentration (see the case M.7018 – Telefónica Germany / E-Plus). Similarly, Hutchinson 3G from the United Kingdom informed the Commission that it intended to take the major shares package from the enterprise Telefonica in Ireland. As a result, the Commission started to investigate this transaction (see case M.6992 – Hutchison 3G UK/ Telefónica Ireland). Because of the fact that these two proposed mergers could have reduced the number of competitors on the markets in the mentioned countries, markets which had been already concentrated, they should have been carefully analysed during 2014. Moreover, in the first phase, the European institution reviewed and approved two large-scale mergers. It was about the merger by absorption of the most important cable operator in Germany, Kabel Deutchland, by Vodafone (see case M.6990 – Vodafone / Kabel Deutschland), transaction that was fulfilled for an amount of € 8 billion. The other merger was represented by the acquisition of Virgin Media enterprise, the main cable operator in the United Kingdom by Liberty Global enterprise (see case M.6880 – Liberty Global / Virgin Media), the transaction achieving a total value of $ 23,3 billion.

Regarding the violations of competition rules, the Commission fined Telefonica enterprise in Spain € 67 million and Portugal Telecom € 12 million for cartel on Iberian telecoms market (see case AT. 39839 Telefónica and Portugal Telecom). By means of these anti-competitive agreements concluded between the two mentioned enterprises on telecoms markets in Portugal and Spain, it was maintained a fragmented market at the level of the European Union. Cartels do represent the most serious violations of the competition rules at Community level, because they can induce higher prices and fewer choices for final consumers. This decision seems to have been as important as the market sharing agreement passed the borders.

The evolutions registered at the national level are now understood in European context and, in fact, they are determined by the principles, rights and liabilities established by the Treaty on the Functioning of the European Union, as a response to the challenges arising in an extended framework, if we consider the American approach. Not incidentally, the 3rd Article from the named treaty refers to the

30

exclusive competence of the European Commission in laying down competition rules for the proper functioning of the internal market.

3. Indicators of the market concentration degree

During 2014, there were five operators on Romania’s mobile phone market namely: Orange, Vodafone, Cosmote, Digi Mobile. Cosmote was rebranded under the name of Telekom Romania Mobile Communications. The following chart indicates the number of telecoms operators activating in EU Member States in 2014.

Figure 1. Number of telecoms operators at EU level in 2014

Source: European Commission – Digital Agenda for Europe

From this figure we can notice that Romania finds itself among the countries

with a large number of mobile phone services players. Thus, our country occupies the same position as Sweden and Denmark in terms of the number of telecoms companies, being surpassed only by Poland which holds six enterprises in the named sector.

Regarding the market concentration degree, for the period 2008-2013, the two most known concentration indexes were calculated such as: the Herfindahl-Hirschman Index (HHI) and the Concentration Index (CR5). The market shares corresponding to the companies operating in this sector were calculated on the basis of the turnovers registered by each of them as they were reported to the total turnover of telecoms market. The evolution of these concentration indexes can be noticed in the following graph.

Figure 2. The evolution of telecoms market concentration degree in the period between 2008 and 2013 (market shares calculated on the basis of the turnover)

31

Source: The Ministry of Finance; author’s own calculations

From this graph, we observe that the level of CR5 is significantly above the

threshold of 80% and the HH Index overcomes 1500 for the entire analysed period. These values indicate a high concentration degree on telecoms market. In addition, even if there is a downward trend in the case of CR5 value between 2009 and 2011, with a slight increase in 2012 followed by a new decrease in 2013, this indicator remains at a very high level and it is not possible, at least in the medium term, to fall below 80%. In order for something like that to happen, it would be necessary a significant erosion of market shares corresponding to the top 5 companies from the sector to the detriment of other competitors.

This downward trend of the two calculated concentration indexes shows us that the telecoms market is a competitive one with a medium concentration degree. Concerning the average number of employees of the three main players on telecoms market in Romania, the evolution of this indicator, for the period between 2008 and 2013, can be seen in the following chart.

Figure 3. The evolution of the number of employees of the main telecoms market

players between 2008 and 2013

Source: Ministry of Finance; author’s own calculations

32

This figure shows that, while the enterprises Orange and Vodafone have slowly reduced their staff in the analysed period, due probably to the economic crisis, there is a steady increase in the case of Cosmote in terms of the average number of employees. We can also observe a castling between the top two players in 2012 which will be maintained in 2013, too.

Another important indicator is EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization), namely the net income with interest, taxes, depreciation and amortization added back to it. The graph below shows EBITDA’s evolution between 2008 and 2013, as the indicator is calculated for the most important players on Romania’s telecoms market.

Figure 4. The evolution of EBITDA calculated for the most important players on Romania’s telecoms market for the period 2008 - 2013

Source: Ministry of Finance; author’s own calculations

The graph above shows us that, earnings before interest, taxes, depreciation and amortization is following a downward trend in the case of the market leader, Orange, while for Vodafone, this indicator was declining during the crisis, after which it is passing through a constant period. The two smaller market players, Cosmote and RCS & RDS (at present Digi Mobile) registered first a period of growth, followed by a decrease which started in 2011 lasting up to 2013.

Perhaps the most important indicator on the telecoms market is enterprises’ profit or loss. The following chart captures the evolution of profits and losses registered by the most important enterprises on telecoms market.

Figure 5. The evolution of profits or losses registered by the most important enterprises on telecoms market between 2008 and 2013

33

Source: Ministry of Finance; author’s own calculations

This figure shows that profits followed a downward trend in the case of the main market players, Orange and Vodafone, noting that the profit of Vodafone enterprise knew a slight increase in 2012. Cosmote reported losses between 2008 and 2011; however, in 2012 the company reported a slight profit, a result which was maintained also in 2013.

Another very important aspect is the one related to the evolution of turnover corresponding to the enterprises in telecoms sector. The following chart reflects this evolution for the period between 2009 and 2013.

Figure 6. The evolution of turnover corresponding to the enterprises operating on telecoms market between 2009 and 2013

Source: Ministry of Finance; author’s own calculations

From this chart we notice that, immediately after the economic crisis, the

telecoms sector knew an increase in terms of the turnover registered by the enterprises operating on the market as a whole. Although there is a clear upward trend in the case of smaller enterprises, as regards the two top market players, their turnovers register a slight decrease starting from 2009 until 2011, followed by a recovery period between 2011 and 2013.

34

4. Conclusions Mobile telecommunications services sector does present a series of

particularities which have to be taken into consideration whenever we analyse the competition on the respective market. Entry barriers due especially to large investments necessary for penetrating the named sector, lead to a high degree of market concentration. This fact does not represent an obstacle to the normal functioning of competition. The concentration in the sector is, in fact, a necessary factor but not a sufficient one for competitive pricing which could affect consumer welfare.

Although the telecom sector in Romania is characterized by a reduced number of operators, it does not affect consumers in a negative way, technological progress having a big impact on the industry’s dynamics, maintaining permanently a high degree of competition.

Moreover, the rapid growth in the number of subscribers in the system and of those using pre-pay cards, as well as costs’ decrease characterizing the last years, show that Romanian market for mobile voice services passes through a maturation stage, the consumers being now interested in other services that operators propose them, such as those concerning data packages.

References

Bock, W. D., Wilms, M., Soos, P., & Roeber, B. (2014). Reforming Europe's Telecoms Regulation to Enable the Digital Single Market. Communications & Strategies, (93), 17-34. Busu, M. (2013). Market Analysis in the Field of Competition - Indicators and Case Study. Rom. Competition J., 15. Case M.7018 – Telefónica Germania / E-Plus [2014] ECR I- 4443. Case M.6992 – Hutchison 3G Regatul Unit/ Telefónica Irlanda [2014] ECR I-3561. Case M.6990 – Vodafone / Kabel Deutschland [2013] ECR I- 32013. Case M.6880 – Liberty Global / Virgin Media [2013] ECR I- 139. Case AT.39839 Telefónica / Portugal Telecom [2013] ECR I-306. Friederiszick, H., Grajek, M., & Röller, L. H. (2008). Analysing the relationship between regulation and investment in the telecom sector. ESMT White Paper WP-108-01. Grajek, M., & Röller, L. H. (2012). Regulation and investment in network industries: Evidence from European telecoms. Journal of Law and Economics, 55(1), 189-216.

35

4. Methods of analyzing market power

Lucian ALEXA Abstract

The abusive anticompetitive behaviors arise from the significant market power that certain firms or groups of firms may have. To determine whether a company is in such a position or risk to achieve such a condition, empirical research has developed a series of quantitative tools that facilitate analysis of market power that a firm has in a particular context. Keywords Market power, quantitative methods, market analysis, firm analysis

1. Introduction

The purpose of this paper is to highlight the evaluation of market power in the context of the market, especially when it is wanted to analyze if the existence of market power for a firm can lead to abusive behaviors from the firms that are in such a position.

The paper revises the most used quantitative methods used to assess market power and also provides a critical interpretation of their implementation from a methodological perspective, as well as their limits. For this purpose, this papers does not aim to be exhaustive, it rather focuses only on the most commonly used methods to analyze market power, both in academic papers and in competition authorities practice.

According to European approach on analyzing competition cases, a firm (or a group of firms) has significant market power when it can behave independently of its competitors, and ultimately also of its consumers, thus creating the risk of apparition of an abuse of its dominant position.

2. Methods for identification and measurement of market power

The existence of a company in a dominant position, although it may raise a number of concerns about a potential distortion of competition in that market, is not an infringement in itself of competition laws. Only the possible misconducts that a company can show in such a position represent infringements of competition laws, in case of their manifestation. Therefore it is necessary to assess market power it holds firm because then he could review whether it has abused its market position to the detriment of other competitors and / or customers.

A first clue that indicates a significant market power is given by a high market share of the respective company. But the mere existence of a company that has most of the analyzed market does not mean that in any way it is abusing its market position, which is why, as specified in the guidelines on market analysis and the assessment of

Lucian Alexa is a competition inspector, Romanian Competition Council – Research Department, e-

mail: lucian.alexa@competition.ro

36

significant market power95, strictly market share analysis of a company is not sufficient to determine if it has significant market power. In addition to market share, other factors such as quantitative or qualitative analysis have to be taken into account to support findings of such an evaluation.

3. Quantitative Methods

The literature includes a wide range of indicators that can be used to determine whether a firm has market power. Most often this market power is measured as the company's ability to impose a price above marginal cost. Thus most of these tests will consider the company's performance analysis, taking account of its cost structure and other relevant factors. Given the way these tests are constructed, there is a chance that in many cases they suggest the presence of a certain market power (companies aim to make profits, if they are not able to do so, they would have no incentive to work), but the mere existence of market power of a company does not automatically mean that it can act independently of other players in the market.

A. Lerner Index Using the Lerner index is the most common method of measuring the market

power of a firm. Lerner index (L) is calculated using the formula proposed by Abba Lerner in 1934 as the difference between price and marginal cost compared to the price level

MC - marginal cost P - market price

L can take values between 0 and 1. A Lerner Index value of 0 corresponds to a manifestation of perfect competition (the market price is at the marginal cost), while higher values indicate a certain market power firm. Marginal revenue (MR) of a firm can be written depending on the price elasticity of demand for the firm said:

Going forward, and assuming that the firm is maximizing its profits, which means that marginal revenue equals marginal cost (MR=MC) we can rewrite the Lerner index based on the price elasticity according of the firm.

εi - price elasticity of demand of firm i

If in the case of perfect competition it is very easy to accept that the Lerner index takes the value 0, this does not mean that any value other than 0 automatically

95 Commission guidelines on market analysis and the assessment of Significant Market Power under the Regulatory Framework for electronic communications Community networks and services (2002 / C 165/03), Official Journal of the European Communities 11.07.2002

37

imply the existence of a monopoly. Lerner Index measures the intensity of competition very well in a market in the presence of a homogeneous products, but in cases of differentiated products where consumers manifest preferences between producers can be reached a Lerner index in the range (0,1).

The greatest challenge posed by Lerner index calculation is estimating the marginal cost. Moreover, another criticism of this method is that actual companies do not have enough information to calculate the marginal cost so as to estimate the level of activity to maximize their profits; they rather add some margin above the average variable cost (cost plus pricing). 96

Under certain conditions cost plus pricing can be used as an approximation to calculate the Lerner index, so you can use the average variable cost (AVC) in exchange for marginal cost in applying the formula. However there are limitations to such approximations. Applying a margin over average variable cost seems a more close to the empirical experience, approximating the index Lerner, but this is correct only if the company has constant returns to scale, such that AVC is constant (implying that equals also MC). If AVC is not constant, depending on its structure (ascending or descending), the index will be overestimated or underestimated Lerner.

B. Rosse-Panzar test

Rosse and Panzar, in 1977, developed a methodology to test to what extent the

behavior of a company is approaching that of a firm in a perfectly competitive in a market. The test envisages revenues at the company and the extent to which they vary depending on the price of production factors.

H statistic defined as the sum of revenue elasticities of the firm with respect to production factors prices. As shown Rosse and Panzar, H statistic differs depending on the degree of competition faced by the company. Depending on the approach, it can be estimated in a simple form97, based strictly on the influence of production factors, or a more complex form98 in which besides inputs can be introduced into model a number of control factors specific to the company. Total revenues can be expressed in a log-linear manner according to the prices of inputs and control factors. Expression of log-linear form makes it easy to interpret the coefficients as representing elasticities.

TR - total income wi - the price of production factor i CFi - control factor i

Accordingly Statistics H will be equal

96 John Lipczynski, John Wilson și John Goddard – Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second edition, Pearson Education Limited 2005 pag 354-357 97 John Lipczynski, John Wilson și John Goddard – Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second edition, Pearson Education Limited 2005 pag 337 98 Bikker, Jacob Antoon; Shaffer, Sherrill și Spierdijk, Laura - The Panzar-Rosse Revenue Test: To Scale or Not to Scale (August 21, 2009). 22nd Australasian Finance and Banking Conference 2009

38

The intuition of test’s construction is relatively simple, especially with reference to the borderline situations, perfect competition and monopoly. In the case of perfect competition, an increase in input prices will result in a proportional increase in costs to producers. In the long term this will change the cost structure, new price increasing with increasing inputs. Because of these adjustments to the cost structure and the number of companies will decrease accordingly, which in the long run will lead to changes in income proportional to price changes. Therefore, in perfect competition H statistic will have value 1.

If the monopolist maximizing his profits, with costs different than zero, it will operate on the elastic side of the demand. In such circumstances an increase in input prices will cause a change in the equilibrium by increasing the cost. The new equilibrium will lead to a decrease in the total revenue of a monopolist, which means that for a monopolist H statistic will have negative value. H = 1 - firm behavior is consistent with the model of perfect competition 0 <H <1 - firm behavior is consistent with models of monopolistic competition, oligopoly H <0 - firm behavior is consistent with a model of monopoly.

Even if the Rosse - Panzar test is designed for any company, most of the literature focuses on its application in the banking sector. Although this method is a useful one, based on the underlying microeconomic behavior of economic agents raises a number of challenges with respect to the estimation of these elasticities. The challenge is primarily on the correct identification of all factors of production and control factors to compensate for any data anomalies.

C. Persistence of profit (POP)

All methods of estimating market power based on economic fundaments of

structure-conduct-performance paradigm (SCP) or new empirical industrial economics treat companies as they are in equilibrium. Moreover these approaches do not account for possible imperfections of market functioning. Persistence profit (POP) aims to analyze the time series of a firm's profits, exceeding the static approach of other methods of estimating market power. Approaches using cross-sectional data series captures only the situation at a particular moment in time and there is no certainty that that situation is a long-term equilibrium in which the firm functions.

In order to identify any abnormal behavior, empirical analysis aims to test the persistence of profits at the firm level using a standardized level of profit by eliminating the average profits in the market. Such analyzes cover both short-run analysis of the POP and the long run.

– Profit for firm i in period t

– Average profit at market (or industry) in period t – Standardized profit for firm i in period t

In the short run if the market is close to perfect competition model, without barriers to entry, any abnormal profit is removed quickly by competitive forces. Such profits will tend to disappear very quickly, leading to a very low correlation (or lack of correlation) between profit levels (standardized) in two successive periods.

39

Conversely, if the market is characterized by high barriers to entry, or a reduced competitive pressure, it may take longer for the abnormal profits are eliminated by competitive forces. This will translate into a higher correlation between standardized profits of a firm for two successive periods. The POP can be estimated using an autoregressive model of order 1 for the standardized profit of each company:

– Shows the intensity of short-term persistence of profit

λi coefficient can range between 0 and 1. Values close to 0 suggests that there

is low correlation between two consecutive values of standardized profit, rejecting the existence of a persistent profit, while values closer to 1 suggest that in the short run there persistent profits.

Using an autoregressive model of order 1 with 0 ≤ λ i <1, standardized profit will tend in the long to an average of μ i = α i / (1- λ i.). The sign of αi parameter indicates whether the standardized profit of the firm is above average (positive value of α i) or below it. If μ i is 0 for all companies, then there is no persistence of profits in the market, but if it differs from 0, for some companies positively and for others in a negative way, then there is a presence of long-term profit. 99

Also the interpretation of POP can also be made based on the graph of the plotted time series of standardized profit and its interpretation follows the intuition presented above.

For greater refinement of the method, the profit can be decomposed after the proposed methodology of Porter and McGahan (1999) to better isolate the specific effects of company and industry-specific effects. Decomposition of the profits in this manner can capture further information that can be used in identifying sources of profit at the firm level (access to resources, capacity for innovation, etc). 4. The necessity of using qualitative methods

Although quantitative methods can bring substantial value added to the analysis, when applied and interpreted correctly, there is still a behavioral component of the companies that cannot be strictly captured by quantitative tests. Moreover as quantitative tests are usually benchmarked for perfect competition and they focus on defining market power as the power to impose a price above marginal cost, often these tests analyzing firm behavior will always capture the existence of market power to a certain degree, depending on a number of factors such as the analyzed industry, the number of competitors in this market, the degree of homogeneity of the product, etc.

In those circumstances, to consider whether a company has SMP, that is when not only has the power to impose a price above its marginal costs but to behave independently of its competitors and customers, the qualitative aspects must also be kept in mind. Depending on their granularity, the data can capture or not some temporary changes in prices, so that some temporary shocks on prices that could be the result of manifestation of market power of the firm, may or may not be caught in mathematical

99 John Lipczynski, John Wilson și John Goddard – Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second edition, Pearson Education Limited 2005 pag 341-346

40

modeling. Therefore it is important to observe the behavior of firms to determine whether certain price shocks are caused by specific industry events (conditions of supply and demand) or firm behavior. 5. Conclusion Even though the progress of empirical industrial organization led the improvement of certain quantitative methods, they still cannot be widely used and commonly applied in analyzing any situation. Analysis of market power, like any analysis concerning aspects of competition, remains firmly anchored in context so that the mere use of quantitative methods, most often, is not sufficient to determine the existence of SMP that a firm may have. Such analyzes should be completed in most of the cases with qualitative analysis that account for the assessment of business activity and the environment in which it operates. Also, for better interpretation of the current situation in the market it is preferred in addition to static analysis also the observation of the phenomenon in its dynamics on a time horizon long enough to avoid interpretation of temporary situations as situations of long rung equilibrium or normal functioning of firms or markets.

Bibliography 1. Lipczynski, John; Wilson, John and Goddard, John - Industrial Organization Competition, Strategy, Policy, Second Edition, Pearson Education Limited 2005 2. Bikker, Jacob Antoon; Shaffer, Sherrill and Spierdijk, Laura (2009) - The Panzar-Rosse Revenue Test: To Scale or Not to Scale (August 21, 2009). 22nd Australasian Finance and Banking Conference 2009 3. Baker, Jontahan and Bresnahan, Timothy (2006) - Economic Evidence in Antitrust: Defining and Measuring Market Power Markets, Stanford Law School Working Paper 328, September 2006 4. White, Lawrence - Chapter 5. Market power: how does it arise? How Is It Measured? in The Oxford Handbook for publication in Managerial Economics 5. McGahan, AM, and Porter, ME (1999). The persistence of shocks to Profitability. The Review of Economics and Statistics, 81 (1), 143-153 6. Commission guidelines on market analysis and the assessment of Significant Market Power under the Regulatory Framework for electronic communications Community networks and services (2002 / C 165/03), Official Journal of the European Communities 11.07.2002

41

5. Cartel agreements in the Republic of Moldova – theoretical and practical aspects

Dumitriţa Bologan ,

Abstract

This article reviews the normative acts of the Republic of Moldova in the field of competition law, highlighting the innovative and progressive character of the recently adopted law on competition. Although legal provisions closely correspond to European norms, the practice of the competition authority remains flawed. A few years after the adoption of this law, there are very few cartels detected, and most of them are evaluated both by the Competition Council, and later by the courts without a fundamental knowledge of this area and European practices which represent the basis of the recently adopted legal provisions. Keywords Cartel, horizontal anti-competitive agreement, agreement, undertaking, competition rules of the EU, Treaty on the Functioning of the European Union, Competition Law nr. 183/2012 of the RM, Competition Council of the RM.

1. Introduction

Following the conclusion by the Republic of Moldova of the Partnership and Cooperation Agreement between Moldova and the European Union100 and Action Plan RM - EU101, there was the need for a legislative framework to promote economic development by improving the investment climate in order to ensure non-discriminatory conditions for business. This means, implicitly, an appropriate legislative framework in a liberalized economy and loyal competition102. Adjusting Moldovan competition law took place over several years, with the help of foreign assistance. It seems that Moldova has made progress compared to other countries in the region. The culmination of the efforts of the Moldovan specialists in the field of competition law, the competition authority and the support of foreign experts was the development and adoption by Parliament of the new Law on Competition of the Republic of Moldova no. 183 of 11.07.2012103. Although some consider that the highly detailed provisions of the law should be reflected in secondary legislation such as regulations and internal guidelines, this law is very innovative for Moldova and

MJur, PhD student, Academy of Sciences of Moldova, e-mail:dumitritabologan@yahoo.com

100 Partnership and Cooperation Agreement between the Republic of Moldova and the European Union, signed on 28.11.1994, into force as of 01.08.1998, Official Journal L 181, 24/06/1998 P. 0003 – 0048, http://www.mf.gov.md/common/programstrategy/APC_ro.pdf 101 Action Plan Republic of Moldova – European Union for 2005-2007, signed at 22.02.2004 http://www.justice.md/file/Planul%20de%20Actiuni%20UE-RM.pdf 102 Activity report of the Competition Council for years 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf 103 Law on competition no. 183 of 11.07.2012, published on: 14.09.2012 in Official Journal no. 193-197 art Nr. 667, in force as of: 14.09.2012.

42

faithfully transposes the provisions of art. 101-106 TFEU104 and other European secondary provisions, a fact confirmed by the European Commission Joint Staff Working Document “Implementation of the European Neighbourhood Policy in Republic of Moldova: Progress in 2012 and recommendations for action"105 “is well adjusted to the EU rules”. This Law on competition no. 183/2012 is one of the most progressive pieces of legislation, as it introduces new attitudes, principles, procedures and mechanisms, responsible of which is the Competition Council.

In this respect, the legal professionals, the competition authority, businesses and consumers must know and understand EU law and jurisprudence related to prohibited activities such as horizontal anti-competitive agreements, the existing leniency policy, etc. However, we find an absolute lack of papers, scientific work and research on anti-competitive horizontal agreements, especially in the light of approaching the European Union standards.

2. Republic of Moldova’s legal framework on cartels

Art. 5 of the new law on competition of 2012, prohibits, without requiring a prior decision in this regard, all agreements between undertakings or associations of undertakings, decisions by associations of undertakings and concerted practices which have as their object or effect the prevention, restriction or distortion of competition on the Moldovan market or a part thereof.

The law defines two types of anti-competitive agreements - vertical and horizontal, and in art. 7 are covered one of their sub-categories, namely, hardcore cartels.

It can be noticed that in Moldova there are substantial gaps regarding doctrinal analysis of anti-competitive agreements. Although the previous law on protection of competition no. 1103 of 30.06.2000106 regulated, although in a very rudimentary manner anti-competitive agreements between undertakings, there are, practically no papers or scientific analyses which would explain or interpret the legal norms. Only some authors, such as Nicolae Roşca, Sergiu Baieş107 and Victor Volcinschi, Eugenia Cojocari108 tangentially referred to anti-competitive practices in studies/business law manuals or course notes of commercial law.

Only in 2014 lecture notes in competition law were developed, one of the first attempts in this area, but they present a general approach to the whole matter of competition109. Also in 2014, a PhD thesis was developed110, presenting a comparative study of innovative organizational and legal measures governing entities carrying out anti-competitive practices in Moldova. In this thesis, referring to anti-competitive agreements, the author used the concept of "antantă" basing her choice on an analysis of French and Romanian doctrine.

104 Treaty on the Functioning of the European Union, signed at 13.12.2007, 2012/C 326/01, Official Journal C 326, 26/10/2012 p. 0001 – 0390. 105 European Commission Joint Staff Working Document “Implementation of the European Neighbourhood Policy in Republic of Moldova: Progress in 2012 and recommendations for action”, SWD (2013) 80 final, p. 13 106 Law of the Republic of Moldova on the protection of competition no. 1103 of 30.06.2000. Published: 31.12.2000 in Official Monitor of the Republic of Moldova no. 166-168. Abrogated. 107 Nicolae Roşca, Sergiu Baieş, Business Law. Chişinău: Central Printing House, 2011. p. 576. 108 Victor Volcinschi, Eugenia Cojocari, Economic Law. Chişinău: USM, 2006. 426 p. 109 Dumitriţa Bologan, Competition Law. Lecture Notes. Chişinău: T-PAR, 2014. p.164. 110 Olga Bulmaga, Organizational juridical measures regarding entities which carry out anti-competitive practices. PhD thesis in law. Chişinău, 183 p.

43

In Moldova, the first legal norms that regulated protection of competition were provided for by SSR Moldova Government Decision no. 2 of 04.01.1991 on urgent measures to de-monopolize the national economy of SSR of Moldova111, condemning alleged monopolistic activity and supporting the development of the spirit of competition. Agreements and unilateral actions of undertakings oriented at market sharing in order to limit competition were considered illegal, also exclusion or limiting other undertakings as sellers or buyers on the market, limiting or suspending production growth or maintaining artificially lower prices to get unreasoned high profits or remove competitors. Such agreements were admitted only with the approval of the Ministry of National Economy of the Soviet Socialist Republic of Moldova in cases where they substantially contributed to the decrease of production costs and the movement of goods, introduction of technical and scientific achievements, a more efficient movement of goods on foreign markets or optimizing procurement abroad, taking into account measures to protect the internal market of the Soviet Socialist Republic of Moldova.

The first law that regulated the relationship between business and state structures was Law no. 906 of 29.01.1992 on the limitation of monopolistic activity and development of competition112. Limitations on monopolistic activity included preventing the abuse of dominant market position and pricing, rates, discounts, etc. In 1992, the regulating authority for competition in Moldova was the Ministry of Economy, which was responsible for developing measures to create market relations which were based on the development of entrepreneurship and competition in order to prevent, limit and suppress monopolistic activity and compliance with the anti-monopoly legislation. It should be mentioned that this law was based on existing concepts in the Community of Independent States, as they were designed in a statist economy. Moreover, the law did not provide for a definition of competition or other terms under which it worked.

The next law adopted was no. 1103-XIV of 30.05.2000 on the protection of competition113 which provided a more detailed picture on competition, claiming that an anti-competitive agreement is "any agreement (coordinated action) concluded in any form between competitors which have joint part of more than 35 percent on a commodity market where these agreements (coordinated actions) result or may result in restriction of competition".

The law institutionalized the first competition authority in the Republic of Moldova, the National Agency for Protection of Competition empowered to adopt decisions in cases concerning infringement of competition law and impose fines for anti-competitive activity. The personnel can have access to the premises and territories of local authorities, enterprises, individuals and businesses, and on the basis of written submissions, can obtain access and request the necessary documentation. We can state that one of the main drawbacks of this law was the lack of a clear methodology for regulation of cartels.

111 Government Decision of the Soviet Socialist Republic of Moldova on urgent measures to de-monopolize the national economy of SSR of Moldova no. 2 of 04.01.1991, Official Buletin of 04.01.1991. 112 Law no. 906 of 29.01.1992 on limiting monopolistic activity and development of competition. Published: 01.03.1992 in Parliament’s Monitor no. 2 art Nr:46. Abrogated. 113 Law of the Republic of Moldova on the protection of competition no. 1103 of 30.06.2000. Published: 31.12.2000 in Official Monitor of the Republic of Moldova no. 166-168. Abrogated.

44

However, the agency was not created, de facto, until 2007, when the Parliament appointed the head of the Agency; which represented one of the obstacles to the implementation of competition policy for many years. Thus, after a long process of drafting, public consultation and parliamentary debate, the new competition law no. 183, was finally adopted on 11 July 2012114. Many of the 95 provisions contained in its articles are new to Moldova, having the main purpose of adjusting national rules on competition law to EU legislation.

3. Case law on cartels

We can notice that, unfortunately, in the practice of the Competition Council of the Republic of Moldova, the number of cases penalizing cartels is still scarce. Even in fewer cases, the courts upheld the decisions of the Competition Council. According to the Activity report of the Competition Council for the years 2012-2013115, at the beginning of 2012, the Competition Council was examining 2 cases of anti-competitive horizontal agreements. However, during 2012 there were initiated four new cases to be investigated. During 2013, two new investigations on competitive agreements were initiated within the Competition Council. In early 2014, the Competition Council was examining four cases of anti-competitive agreements, during the year another new case was initiated; two investigations were completed, so on 1.1.2015 there were 3 cases116.

For example, in case of "Cartdidact" L.t.d. and "Lexon Prime" L.t.d. the investigation was initiated upon notification from the State University of Medicine and Pharmacy "Nicolae Testemitanu" (SUMP) on alleged coordinated action of "Cartdidact" L.t.d. and "Lexon Prim" L.t.d. to participate in public tender no. 1021/12 of 04.06.2012 organized by SUMP. During the investigation it has been found that the shares of the companies "Cartdidact" L.t.d. and "Lexon Prim" L.t.d., relating to their participation in the said public auction, were coordinated to divide the market. The Plenum of the Competition Council has described these actions as a violation of art. 7 para. (1) d) of Law no. 1103-XIV on the protection of competition117 "dividing the market according to the territorial principle or by the volume of sales or purchases, assortment of traded goods or category of sellers or buyers (beneficiaries)." It was also decided to file an action in court on receipt of 20% of income earned by "Cartdidact" L.t.d. and "Lexon Prim" L.t.d. following their participation in the public tender.

By decision of the first instance court, it was upheld the action filed by the Competition Council against "Cartdidact" L.t.d. on collecting in the state budget 20% of income earned by violating the law on protection of competition. "Cartdidact" appealed, asking to dismiss the action brought by the Competition Council. In January 2015, the Civil Board of the Court of Appeal found that the appeal is unfounded, maintaining first instance court’s judgment arguing that price offers submitted by 114 Law on competition no. 183 of 11.07.2012, published on: 14.09.2012 in Official Journal no. 193-197 art Nr. 667, in force as of: 14.09.2012. 115 Activity report of the Competition Council for years 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf 116 Report on the activity of the Competition Council for year 2014, Chişinău 2015, http://competition.md/public/files/uploads/rapoarte_anuale/28%2005%202015%20Raport_activitate_Cons%20Concur_last.pdf 117 Law of the Republic of Moldova on the protection of competition no. 1103 of 30.06.2000. Published: 31.12.2000 in Official Monitor of the Republic of Moldova no. 166-168. Abrogated.

45

"Cartdidact" L.t.d. and "Lexon-Prim" L.t.d. for public auction were the same, moreover, both offers were signed by the same person, both companies indicated in the filed annex to the offer the same contact phone number118.

In another case, involving Free Practice Veterinary Service" L.t.d. and "Becor" L.t.d. it was established in the investigation that the table for offers for sets for diagnosis and antigen batch proposed by "Becor" L.t.d. during the tender no.1000 / 10 of 06.08.2010 is identical in form and content to the table of "SVLP" L.t.d. for the same tender. Thus, "SVLP" L.t.d. and "Becor" L.t.d. attended with offers the public auction no.1000/10 of 06.08.2010 in order to mimic competition of batches in favor of "SVLP" L.t.d. The Plenum of the Competition Council found the actions "SVLP" L.t.d. and "Becor" L.t.d. as participation by secret agreement at a public auction organized by the Sanitary Veterinary and Animal Origin Food Safety Agency in 2010, as actions of breach of Article 7 para. (1) c) of the Law on protection of competition no.1103-XIV of 30.06.2000119. The Plenum of the Competition Council decided to file and action in court on receipt of 15% (which represents 95% of the difference of the amount of VAT of batches which were won and the statistical value of diagnostic kits imports made by "SVLP" L.t.d. in 2010) of the revenue obtained by the Free Practice Veterinary Service L.t.d. as a result of its participation in the public auction organized by the Sanitary Veterinary Agency in 2010. The action is currently under examination in court120.

In the case of insurers, by Decision no. SSP - 26 of 28 July 2014121, the Competition Council found that the exclusion by the National Bureau of Automobile Insurers (NBAI) of the Insurance Company "Grawe Carat Asigurari" from among full rights members of NBAI were admitted, inter alia, anti-competitive concerted practices. Full members insurance companies of BNAA "Asito", "Moldasig", "Moldova Astrovaz", "Donaris Group", "Klassika Insurance", "Victoria Insurance" corporations have jeopardized the credibility of the insurance company "Grawe Carat", by excluding it from the market of compulsory vehicle external insurance (Green Card), based on statements that are not true, approved by the General Assembly of Members NBAI of 09/27/2013, penalizing insurance companies122. Also in 2014, the first level court overturned the decision of NBAI. NBAI challenged the court ruling to the Court of Appeal. Currently, the Supreme Court is to decide on the court competent to examine this dispute. By decision no. SSP - 26 of July 28, 2014123, the Plenum of the Competition Council found that the company "Grawe Carat" L.t.d. alleged that by its decision, NBAI committed actions of unfair competition, concerted practices and abuse of dominant position, but only ruled on one complaint, namely, violation of Art. 15 of Law no. 183/2012, without referring to the abuse of dominant position and anti-competitive practices, saying only that anti-competitive practices (abuse of dominance, anti-competitive concerted practices) have a negative impact, if affect at least one of the parameters of market competition, such as price, output, 118 Decision of the Civil Board of the Court of Appeal Chișinău „Cartdidact” L.t.d. against judgment of Centru court, Chișinău mun. of 14 January 2015, case file no. 02-2ac-18348-16102014. 119 Law of the Republic of Moldova on the protection of competition no. 1103 of 30.06.2000. Published: 31.12.2000 in Official Monitor of the Republic of Moldova no. 166-168. Abrogated. 120 Report on the activity of the Competition Council for year 2014, Chişinău 2015, http://competition.md/public/files/uploads/rapoarte_anuale/28%2005%202015%20Raport_activitate_Cons%20Concur_last.pdf 121 Decision of the Plenum of the Competition Council no. SSP – 26 of 28 July 2014. 122 Decision of the Civil, Commercial and Administrativ Board of the Supreme Court of Justice, 3.12.2014. 123 The Decision of the Plenum of the Competition Council no. SSP – 26 of 28 July 2014.

46

product quality, product variety or innovation. We note that this finding does not interpret in any way the actions of respective companies, representing only a general statement that is not substantiated by concrete reasoning. Consequently, the company "Grawe Carat" repeatedly addressed a complaint to the Competition Council, for it to adjudicate upon the other two claims.

It can be noticed, however, that in this case relating to NBAI, there is nowhere in decisions and court rulings, any reference to anti-competitive practices, and the actions or inactions of undertakings are not examined. Moreover, the courts do not use any notions of competition law, which could indicate an insufficient development of this sphere of judicial practice in Moldova.

In another case, the national case law is contradictory because the concerted practice has been assessed differently in case of oil companies "LUKOIL-Moldova", "Petrom Moldova", "Bemol Retail", "Tirex Petrol", "Rompetrol", "Petrol Parstar" and "Valiexchimp". The then Administrative Council of the National Agency for Protection of Competition by judgment of 17 February 2011124 found that the seven companies violated Art. 7 of the Law on protection of competition no.1103/2000125, by setting identical prices for retail gasoline. According to pt. 4.8. of the Methodology for calculating and applying the prices for oil126, the business entities mentioned above, on the 01.12.2010 and 02.12.2010 informed three days before the National Agency for Regulating Energy of their intention to implement the new prices and have presented calculations needed for 1-2 December 2010, meaning before posting the prices on billboards on 05.12.2010, and 6.12.2010, respectively. The set prices for retail gasoline were identical.

Thus, the Court of Appeal admitted the requests of "Lukoil Moldova", "Petrom Moldova", "Bemol Retail", "Parstar Petrol" and "Valiexchimp" and dismissed the one from "Tirex Petrol"127. The Supreme Court dismissed the appeals filed by the National Agency for Protection of Competition, upheld the judgments of first instance in cases examined at the request of "LUKOIL-Moldova", "Petrom Moldova", "Bemol Retail", "Rompetrol" and "Petrol Parstar" and upheld the appeal filed by "Tirex Petrol" and quashed the first instance judgment, considering that "the existence of similar prices during 5-6 December 2010 and 15-17 January 2011 has an occasional character and not a permanent and coordinated one". It seems that the conclusion of the Supreme Court has no rationale because when determining the price of retail gasoline several variables are taken into account, as provided by the judgment of the National Council for Protection of Competition128, making it impossible to find a simple coincidence of identical prices by seven companies129. The same opinion was expressed by the Supreme Court in "Didiadi-Prim" L.t.d. versus the National Agency for Protection of Competition, which states that "it can

124 Decision of the Administrative Council of the National Agency for Protection of Competition no. CNP -18/53-07/11 of 17.02.2011, archives. 125 Law of the Republic of Moldova on the protection of competition no. 1103 of 30.06.2000. Published: 31.12.2000 in Official Monitor of the Republic of Moldova no. 166-168. Abrogated. 126 Methodology for calculating and applying the prices for oil, approved by National Agency for Protection of Competition Decision no. 263 of 05.10.2007. 127 Activity report of the Competition Council for years 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf 128 Decision of the Administrative Council of the National Agency for Protection of Competition no. CNP -18/53-07/11 of 17.02.2011, archives. 129 Olga Bulmaga, Organizational juridical measures regarding entities which carry out anti-competitive practices. PhD thesis in law. Chişinău, 183 p.

47

not be accepted as objective reason of coincidence of price of insulin tendered by both the bidder and its competitor, the state regulation of trade markup and the amount of value added tax of 8%, because as the basis for calculating the trade markup is the purchase price, because the insulin which has been bided in the centralized tenders was not imported from the same manufacturer, at the same price, with differentiated transport costs and customs procedures"130.

Following completion of the investigation on the signs of a cartel agreement between "Didiadi Prim" and "Iseps-Farma", which participated in a secret collusion for public tenders for the purchase of insulin for 2009-2011, organized by the Agency for Medicines, the Competition Council established by Decision no. AA-06-09/62 of 09.06.2011 that the coordination of actions of "Didiadi Prim" and "Iseps-Farma" within the mentioned auctions represented an infringement of competition law. The judgment was appealed by the parties - separately in court. During 2012 - 2013, there were held several court meetings, resulting in the fact that the Competition Council's decision was upheld by final and binding decision of the Supreme Court of Justice. At the same time, by the Supreme Court’s ruling the Competition Council’s action was upheld regarding cashing in the state budget of a portion of the obtained income through infringement of competition law from "Iseps-Farma" for 69 thousand lei. When it comes to actions submitted by "Didiadi Prim", which were examined by the Supreme Court of Justice, the Supreme Court returned the action to reexamination on the grounds of failure to involve in the proceedings „Iseps-Farma”131.

Of course, concerted practices are difficult to prove, and hence, the competition authority should pay particular attention to collect evidence to prove the anti-competitive behavior of undertakings. We believe that during investigation of concerted practices on the oil market, the National Agency for Protection of Competition was to prove that competitors had contacted each other through exchange of information, or by any other means. Analysis of the legal instruments provided by the Law on protection of competition no.1103/2000132, in force at the moment of examination of the case, shows the competition authority's inability to collect relevant evidence to detect agreements133. Moreover, we see that in most cases, the courts still do not use the provisions of the competition law and it is difficult to extract from judgments rationales based on concrete actions and interpretations of competition law.

4. Conclusions

The competition authority in the Republic of Moldova, being in its early years, may find it difficult to implement the provisions of Law no. 183/2012, especially in a society in transition, at an incipient stage, as it is proved by the small number of detected and investigated agreements.

At the same time, it should be specified that Moldova is at an early stage in detecting anti-competitive conduct, with insufficiently solid regulatory market 130 Decision of the Civil, Commercial and Administrative Board of the Supreme Court of Justice SC „Didiadi-Prim” L.t.d. versus NAPC. No. 3r – 1796/12 of 04.10.2012. 131 Activity report of the Competition Council for years 2012-2013 http://competition.md/uploads/rapoarte_anuale/Raportul-privind_activitatea_%20Consiliului-Concurentei_2012-2013.pdf 132 Law of the Republic of Moldova on the protection of competition no. 1103 of 30.06.2000. Published: 31.12.2000 in Official Monitor of the Republic of Moldova no. 166-168. Abrogated. 133 Olga Bulmaga, Organizational juridical measures regarding entities which carry out anti-competitive practices. PhD thesis in law. Chişinău, 183 p.

48

mechanisms, with a competition authority that lacks experience. Although we welcome the recent adjustments of the competition law to EU norms, including taking over the leniency policy, we believe that Moldova needs a stable business environment, as well as strengthened efforts both by the competition authority, legal environment, and business environment, increased awareness of the benefits of complying with competition norms, especially in the process of approaching the European Union.

Bibliography 1. Dumitriţa Bologan, Competition Law. Lecture Notes. Chişinău: T-PAR, 2014. p.164. 2. Ruxandra Laura Boşilcă, Cartels: a priority of the European Union. In: Romanian Competition Journal 2013, no. 1, p. 49-59. 3. Olga Bulmaga, Organizational juridical measures regarding entities which carry out anti-competitive practices. PhD thesis in law. Chişinău, 183 p. 4. Jeffrey Fear, Cartels and Competition: neither markets nor hierarchies, Harvard Business School, 2006. 5. Oana Elena Gălăţeanu, Commercial Competition Law, University “Dunărea de Jos”, Galaţi, 2012. 6. Emilia Mihai, Competition Law. Bucureşti: All Beck, 2004. 304 p. 7. Peter Ormosi, A tip of the iceberg? The probability of catching cartels, 2012, SSRN http://ssrn.com/abstract=1851309 8. Nicolae Roşca, Sergiu Baieş, Business Law. Chişinău: Tipografia Centrală, 2011. p. 576. 9. Victor Volcinschi, Eugenia Cojocari, Economic Law. Chişinău: USM, 2006. 426 p. 10. Richard Whish, Competition Law. Oxford: Oxford University Press, 2009. p. 1006.

Consiliului Concurenţei – RomâniaPiaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, BucureştiE-mail: competition@consiliulconcurentei.rowww.consiliulconcurentei.ro

Consiliului Concurenţei – RomâniaPiaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, BucureştiE-mail: competition@consiliulconcurentei.rowww.consiliulconcurentei.ro Romanian Competition Journal

Nr. 1-2 / 2015

REVISTA ROMÂNĂ DE CONCURENțĂ

Romanian Competition Journal

REVISTA ROMÂNĂ DE CONCURENțĂ