Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3...

26
Revista Presei 25 iunie 2008 Pa g. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida cu peste 37 de grade Celsius 4 COTIDIANUL Cortul de prim ajutor rămâne principala armă anticaniculă 5 CURENTUL Viaţa unui copil de 11 ani, decisă la zaruri de medici şi autorităţi 6 EVENIMENTUL ZILEI DRAMA FETIŢEI-MAMĂ: „Nu se mai joacă nimeni cu mine!“ 9 Cum „petrecem“ canicula 10 GANDUL A treia comisie pentru fetiţa de 11 ani, violată de unchi 11 GARDIANUL Trei ministere la un avort. O comisie guvernamentala decide soarta fetitei de 11 ani, violata de unchiul ei 13 Numarul copiilor cu mame infectate cu HIV este în crestere 13 JURNALUL NATIONAL Panglicile lui Poteraş: Maimuţ şi Maiorescu 15 REALITATEA ROMANEASCA Edilii Capitalei sunt gata de lupta contra caniculei 16 ROMANIA LIBERA Inceput de vara fierbinte 16 Soarta fetitei insarcinate ar putea fi decisa astazi

Transcript of Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3...

Page 1: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Revista Presei25 iunie 2008

Pag. Publicaţie Titlu2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra

căldurii

3 COMPACT Zi torida cu peste 37 de grade Celsius4 COTIDIANUL Cortul de prim ajutor rămâne principala armă anticaniculă

5 CURENTUL Viaţa unui copil de 11 ani, decisă la zaruri de medici şi autorităţi

6 EVENIMENTUL ZILEI

DRAMA FETIŢEI-MAMĂ: „Nu se mai joacă nimeni cu mine!“

9 Cum „petrecem“ canicula10

GANDULA treia comisie pentru fetiţa de 11 ani, violată de unchi

11GARDIANUL

Trei ministere la un avort. O comisie guvernamentala decide soarta fetitei de 11 ani, violata de unchiul ei

13 Numarul copiilor cu mame infectate cu HIV este în crestere

13JURNALUL NATIONAL

Panglicile lui Poteraş: Maimuţ şi Maiorescu

15REALITATEA ROMANEASCA

Edilii Capitalei sunt gata de lupta contra caniculei

16ROMANIA LIBERA

Inceput de vara fierbinte

16 Soarta fetitei insarcinate ar putea fi decisa astazi

16ZIUA

Comisie pentru viol

18 Masuri anticanicula in Capitala: camioane interzise, puncte de prim-ajutor si apa plata la examenul de Bac'

Page 2: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

ATAC

Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii

După edilii sectoarelor 1 şi 2, şi cei din sectoarele 3 şi 6 au anunţat măsurile anticaniculă pentru aceste zile, când, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), temperaturile maxime vor depăşi 35 de grade.

Ambulanţa disponibilă non-stop

În sectorul 3, au fost stabilite 15 puncte de prim ajutor şi distribuire a apei potabile către populaţie, majoritatea în pieţe, la sediile direcţiilor de plată a impozitelor, în punctele de informare pentru cetăţeni şi în principalele centre comerciale. Administraţia pieţelor va organiza, pe timpul atenţionărilor meteorologice cod galben sau portocaliu, puncte de hidratare pentru persoanele aflate în tranzit prin pieţe. În plus, edilii au cerut sprijinul Autorităţii de Sănătate Publică, pentru amenajarea unor puncte de prim ajutor şi distribuire a apei potabile şi în farmaciile din sector. Tot în sectorul 3 este disponibilă non-stop o ambulanţă destinată intervenţiei la persoane cu probleme de sănătate din cauza caniculei. Ambulanţa poate fi solicitată la numărul de telefon 9854.

Apă minerală pentru cetăţeni

În sectorul 6, au fost organizate patru puncte de prim ajutor climatizate, care funcţionează în intervalul 10.00-16.00 şi se află la următoarele adrese: Drumul Taberei nr. 18, Drumul Sării nr. 2, şos. Orhideelor nr. 2D, bd. Uverturii nr. 81. Potrivit Primăriei sectorului 6, punctele de prim ajutor dispun de cadre medicale, echipamente sanitare, truse de prim ajutor şi medicamente. Tot în aceste locaţii se va pune la dispoziţia cetăţenilor apă minerală. De asemenea, sunt organizate puncte de distribuire a apei potabile şi locaţii aclimatizate atât în incinta bisericilor, cât şi în supermarketurile din sector. Edilii sectorului 6 spun că vor fi organizate puncte de distribuţie a apei potabile şi acordare de prim ajutor şi în incinta celor şase institutii descentralizate, subordonate Consiliului Local sector 6, precum şi la centrele de informare cetăţenească. Canicula se va menţine miercuri şi joi, când, potrivit ANM, temperaturile maxime vor fi în jurul valorii de 35 de grade.

Page 3: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Străzile sunt stropite cu apă

Municipalitatea bucureşteană a stabilit, luni, măsurile anticaniculă, între care intervenţii în regim de urgenţă pentru remedierea defecţiunilor la reţelele de apă şi electricitate, stropirea suplimentară cu apă a străzilor şi prelungirea programului ştrandurilor până la ora 23.00.

COMPACT

Zi torida cu peste 37 de grade Celsius  Comenteaza si tu!

 Print  |    Trimite email

Ieri a fost cea mai fierbinte zi, de pana acum, a anului. Primariile au organizat puncte de prim ajutor pentru cei care sunt nevoiti sa iasa din casa si au pus la dispozitia celor de la domiciliu numere speciale de telefon.

Canicula - Saptamana aceasta, caldura este din ce in ce mai greu de suportat, ne avertizeaza meteorologii. In Bucuresti, mercurul din termometre a trecut de 37 grade Celsius la umbra. Ieri, la pranz, la soare, temperatura ajunsese la 55 de grade Celsius.

Temperaturile i-au facut pe bucuresteni sa se refugieze in stranduri, unele deschise si noaptea. Strandul Crangasi este deschis non-stop si are trei bazine pentru adulti si doua pentru copii. Strandul din Berceni (un bazin pentru adulti si un bazin circular pentru copii) si cel din Giulesti au program prelungit. Aici, va puteti racori intre orele 8.00 si 23.00. Biletul costa intre 4 si 6 lei, iar copiii platesc in jur de 3 lei. Primaria Capitalei ii sfatuieste pe cetateni sa se plimbe prin parcuri, cum ar fi Tineretului, Crangasi, Herastrau si Floreasca.

Peste 60 de bucuresteni au cazut, ieri, in strada din cauza caniculei, 23 dintre ei prezentand lipotimii (lesinuri). Potrivit medicului de serviciu al Ambulantei Bucuresti, personalul medical abia a facut fata numarului mare de solicitari. "Am avut peste 950 de solicitari", ne-a declarat medicul de la Salvare. Si retelele de curent din Bucuresti incep sa cedeze din cauza dilatarii cablurilor si a supraincarcarii retelei. Astfel, in noaptea de luni spre marti, locuitorii din zona Doamna Ghica au ramas fara curent electric.

Ca urmare a problemelor aparute, Municipalitatea a stabilit, ieri, masurile anticanicula, intre care interventii in regim de urgenta pentru remedierea defectiunilor la retelele de apa si electricitate si stropirea suplimentara cu apa a strazilor.

Ghid de supravietuire la soare, in farmacie

SFATURI - Evitati expunerea prelungita la soare intre orele 11.00 - 18.00. Farmaciile Help Net s-au pregatit pentru valul de caldura si ii vor sfatui pe cei care le calca pragul cum sa isi protejeze pielea de razele nocive ale soarelui. Ioan Nedelcu, medic primar dermatolog, a explicat de ce razele soarelui constituie principalul motiv al aparitiei cancerului de piele.

Specialistul a precizat ca bronzul este reactia naturala de aparare a pielii la agresiunea razelor ultraviolete. Cremele autobronzante sunt o alternativa, iar cele cu protectie UV, o solutie.

Page 4: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

COTIDIANUL

Cortul de prim ajutor rămâne principala armă anticaniculă

Autorităţile locale din Capitală, dar şi din judeţele din sudul ţării au stabilit măsurile pentru combaterea caniculei.  În zone aglomerate din Capitală, precum Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Domenii, Piaţa 1 Mai, Aviaţiei sau Băneasa, autorităţile au instalat corturi şi au amenajat puncte de prim ajutor din cauză că meteorologii au anunţat că mercurul termometrelor va depăşi pragul de 35 de grade Celsius marţi, miercuri şi joi. Ieri a fost cel mai cald, s-au depăşit 40 de grade Celsius.

Edilii Capitalei au înfiinţat centre unde se va asigura, gratuit, distribuirea de apă plată şi asistenţă medicală primară. Aceste centre sunt deschise la sediul Primăriei Sectorului 2, la oficiile de asistenţă socială, la centrele de informare a cetăţenilor, precum şi la Clubul Înţelepţilor, respectiv al Seniorilor.

Publicitate 

În sectorul 3 au fost stabilite 15 puncte de prim ajutor şi distribuire a apei potabile către populaţie, majoritatea în pieţe, la sediile direcţiilor de plată a impozitelor, în punctele de informare pentru cetăţeni şi în principalele centre comerciale.

În sectorul 6 au fost organizate patru puncte de prim ajutor climatizate, care funcţionează în intervalul orar 10.00-16.00 şi se află la următoarele adrese: Drumul Taberei nr. 18, Drumul Sării nr. 2, şos. Orhideelor nr. 2D, Bdul Uverturii nr. 81. Potrivit Primăriei Sectorului 6, punctele de prim ajutor dispun de cadre medicale, echipamente sanitare, truse de prim ajutor şi medicamente. Tot în aceste zone se va pune la dispoziţia cetăţenilor apă minerală. De asemenea, sunt organizate puncte de distribuire a apei potabile şi locuri aclimatizate atât în incinta bisericilor, cât şi în supermarketurile din sector.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, temperatura maximă în Bucureşti va ajunge, marţi şi miercuri, la 37 de grade Celsius. Medicii recomandă să se bea până la patru litri de apă pe zi şi să se reducă consumul de tutun şi băuturi alcoolice în perioadele de caniculă, pentru a reduce efectele provocate de temperaturile ridicate.

În restul ţării au fost luate măsuri similare. Astfel, în Suceava, Autoritatea de Sănătate Publică şi Colegiul Farmaciştilor au convenit stabilirea unui număr de cinci farmacii în care să se poată acorda servicii medicale de prim ajutor pentru cei afectaţi de căldură. Spitalele vor avea stocuri de medicamente şi materiale necesare acestei situaţii. Şi în judeţul Hunedoara au fost amenajate 39 de puncte de prim ajutor, la fel şi în Craiova.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Bucureşti se va înregistra marţi o temperatură maximă de 37 de grade Celsius, iar miercuri şi joi 35 de grade Celsius. De joi se va mai răcori, astfel că temperaturile se vor situa între 27-28 de grade Celsius.

Page 5: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Medicii recomandă să se bea până la patru litri de apă pe zi şi să se reducă consumul de tutun şi băuturi alcoolice în perioadele de caniculă, pentru a reduce efectele provocate de temperaturile ridicate. În zilele cu temperaturi mai mari de 30 de grade Celsius, vârstnicii, copiii şi bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii, ar trebui să evite deplasările în aer liber şi frecventarea locurilor aglomerate.CURENTUL

Viaţa unui copil de 11 ani, decisă la zaruri de medici şi autorităţi

Scris de Andreea Anghel    Calvarul Florinei, copila de 11 ani, gravidă în cinci luni, se prelungeşte. Lăsând interesele şi sănătatea fetiţei pe ultimul loc, autorităţile sunt incapabile să ia cea mai bună decizie pentru minoră. Pe de o parte sunt medicii din Iaşi, care nu văd nimic anormal ca o fată de 11 ani, însărcinată cu unchiul ei, să păstreze copilul, iar de cealaltă parte se află Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care, în ceasul al 12-lea, reacţionează şi consideră că, prin continuarea sarcinii, în cazul fetei se prelungeşte abuzul la care aceasta a fost supusă de violator. Între timp, cazul a depăşit graniţele ţării. Câţiva români stabiliţi în Marea Britanie vor să o sprijine pe Florina. Aceştia s-au oferit să ajute familia şi să o ducă pe Florina în Marea Britanie, unde avortul este permis până la 24 de săptămâni.

ANPDC a solicitat Ministerului Sănătăţii înfiinţarea de urgenţă a unei comisii formate din jurişti, psihologi şi medici pentru discutarea cazului fetiţei de 11 ani, însărcinată în 20 de săptămâni, în urma unui viol la care a fost supusă chiar de către unchiul ei.Potrivit secretarului de stat din Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse (MMFES), Theodora Bertzi, din comisie vor face parte reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), ai MMFES şi ai Ministerului Sănătăţii. Bertzi a precizat că speră ca o decizie să fie luată astăzi.

Între timp, Vicuţa Todosciuc, directoarea Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, instituţia care a decis că fetiţa de 11 ani, violată de unchiul său, trebuie să-şi ducă la termen sarcina, îşi menţine poziţia şi spune că nu înţelege de ce s-a format o comisie interministerială în acest caz. "Ce ar putea ei decide? Să facă o excepţie de la lege? Nici nouă nu ne-a fost uşor să hotărâm pentru fetiţă, dar ne-am gândit în primul rând la aspectul legal". Mai mult, Tudiosuc dă exemple de mame minore care au dus sarcina la capăt, fără a ţine, însă, cont de situaţia sensibilă în care se află Florina. "Am mai avut cazuri asemănătoare. De exemplu, anul trecut a venit o fată de 12 ani. Avea 11 când a rămas gravidă şi a născut la termen, fără complicaţii", a declarat, corespondentului Mediafax, directoarea. Aceasta a adăugat că în urma examenului clinic s-a stabilit că mama şi fătul sunt sănătoşi, iar Florina a fost externată în cursul zilei de sâmbătă. "Nu aveam de ce să o mai ţinem aici. A plecat de mânuţă cu

Page 6: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

părinţii", a adăugat Todosciuc.

ANPDC îi acuză pe medici că nu au respectat drepturile copilului

La nu mai puţin de două săptămâni de când povestea fetiţei a devenit mediatizată, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a luat în sfârşit poziţie faţă de neregulile şi abuzurile medicilor din Iaşi. Astfel, ANPDC consideră că prin continuarea sarcinii în cazul fetei se prelungeşte abuzul la care aceasta a fost supusă de unchiul său, ceea ce va avea consecinţe grave asupra dezvoltării sale ulterioare. Potrivit legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, "interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti". De asemenea, ANPDC a solicitat Ministerului Sănătăţii înfiinţarea de urgenţă a unei comisii formate din jurişti, psihologi şi medici pentru discutarea acestui caz. Theodora Bertzi a precizat că va solicita şi Ministerului Justiţiei să desemneze o persoană specializată pe protecţia drepturilor copilului care să facă parte din comisie. Poate că mai multe "minţi luminate" adunate în aceeaşi încăpere vor putea totuşi să decidă şi în favoarea intereselor copilei

EVENIMENTUL ZILEI

DRAMA FETIŢEI-MAMĂ: „Nu se mai joacă nimeni cu mine!“   Dan Sofronia Miercuri, 25 Iunie 2008Părinţii speră într-o minune care să-i redea copilăria fetei în vârstă de 11 ani, gravidă în luna a patra.

Părinţii Florinei V. din comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, fetiţa de 11 ani care a fost violată de unchiul ei, nu se pot împăca cu ideea că fiica lor ar putea să devină mamă. Le e greu să accepte decizia medicilor din Iaşi, care nu vor să intervină pentru întreruperea sarcinii, ajunsă deja la 20 de săptămâni, şi se roagă să se întâmple o minune, şi lucrurile să fie ca înainte.

O astfel de minune ar putea fi iniţiativa româncei stabilite în Anglia care face demersuri pentru ca fetiţa să fie dusă în Regatul Unit pentru o intervenţie chirurgicală. „Credeţi oare că s-ar putea? Soţul nu-i acum acasă, o să mă sfătui cu el, dar nu văd niciun motiv să se opună. Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca fata să nu nască. Anglia... Doamne, dar de ţara asta am auzit numai la televizor“, s-a minunat Rodica V., mama fetiţei-mamă. O minune pentru ei ar fi şi dacă astăzi s-ar decide la Ministerul Sănătăţii ca medicii români să încerce să facă totuşi întreruperea de sarcină.

„E o lege prost gândită dacă un copil trebuie să nască“

Mama Florinei spune că ultimele săptămâni au fost cele mai cumplite din viaţa ei, că nici măcar nu se poate gândi că fiica ei, un copil în fapt, e pe cale să aducă pe lume un alt copil.

Page 7: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Acum, singurul lucru care îi mai dă speranţe e discuţia despre posibilitatea ca sarcina să fie întreruptă. „Dorim din tot sufletul să i se facă avort. Fără discuţii. Dar în România am înţeles că nu se poate. Aşa ne-au spus toţi, că aşa-i legea. Da-i o lege prost gândită dacă un copil de 11 ani trebuie să nască. Noi, ca părinţi, vrem doar să-i redăm copilăria copilului nostru. Să meargă la şcoală, să se joace. Vrem să facem aşa ca ea să fie afectată cât mai puţin. Dar numai un avort ar face-o să redevină un copil. De aceea, ne-am bucura dacă s-ar putea face această întrerupere de sarcină“, ne-a spus femeia, într-un suflet.

Rodica V., mama Florinei: "Dorim din tot sufletul să i se facă avort. Fără discuţii. Dar în România am înţeles că nu se poate. Aşa ne-au spus toţi, că aşa-i legea. E o lege prost gândită dacă un copil de 11 ani trebuie să nască. " Rodica V. ne-a povestit că toţi medicii, şi cei de Piatra-Neamţ, şi cei din Iaşi, i-au spus că ei ar vrea să facă o operaţie, dar că nu pot fiindcă nu pot şti ce va fi după aceea, cum va rezista fetiţa lor.

„Nimeni nu se mai joacă cu mine“

Odată reveniţi în sat, părinţii se confruntă cu încă o problemă. De drama Florinei au aflat şi copiii vecinilor. Până mai ieri tovarăşi de joacă, acum ei nu o mai acceptă printre ei pe fetiţă. Exact lucrul de care se temea fata, aşa cum au spus psihologii care au consultat-o la internarea în Spitalul Judeţean Neamţ.

„De când am venit acasă, nimeni nu se mai joacă cu mine. Zic că nu mai am cum să stau cu ei, că sunt altfel. Stau toată ziua şi citesc, mă uit la televizor, la desene animate. Abia aştept să vină toamna, să merg iar la şcoală. Îmi place limba română, unde am avut note foarte bune.“

„A fost premiantă în clasa întâi şi în a doua. Cel mai mult îi place româna, îi place să citească“, adaugă mama fetei.

MEDICII DIN IAŞIMai presus decât ceea ce ne dorim noi, e legea

Vica Todosiciuc, director la Maternitatea „Cuza Vodă“ Iaşi, ne-a explicat că întreruperea de sarcină e greu de făcut în săptămâna a 20-a, moment în care nu mai e permis avortul terapeutic. „Fetiţa este perfect sănătoasă, dar mai presus de ceea ce-am dorit noi este legea. Noi nu inventăm diagnostice. Legea spune că mai târziu de 14 săptămâni nu se poate face nimic. Că, după aceea, viaţa este pusă în pericol“, explică medicul. Directorul maternităţii mai spune că nu înţelege de ce un astfel de caz a fost trimis la Iaşi. „Era un caz obişnuit, iar doctorii de la Neamţ aveau aceeaşi responsabilitate ca noi. Dar ei au ţinut fetiţa trei săptămâni, de la 17 săptămâni, şi nu i-au făcut nimic. Revoltător e şi faptul că nu s-a aflat de viol decât atunci când s-a descoperit şi sarcina.“ (Andreea Archip)

AZI SAU MÅINE

O nouă comisie decide soarta FlorineiFetiţa care a rămas însărcinată după ce a fost violată de unchiul său ar putea face o întrerupere de sarcină în România. După ce români din diaspora s-au oferit să o ajute pe copilă să avorteze în altă ţară, Ministerul Sănătăţii Publice (MSP), Ministerul Muncii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului au decis să formeze o comisie alcătuită din medici, jurişti şi specialişi în drepturile copilului pentru a decide ce este de făcut în acest caz.

„Decizia va fi una foarte rapidă, pentru că nu mai este timp de pierdut. Se va discuta şi cu fetiţa“, spune Raed Arafat, secretar de stat în MSP. Este posibil ca decizia în acest caz să fie luată azi sau mâine. Între timp, fetiţa este aşteptată în Marea Britanie, unde o româncă

Page 8: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

stabilită acolo s-a oferit să o ajute să facă avort într-o clinică privată. „Prin continuarea sarcinii se prelungeşte abuzul“

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului sunt de părere că medicii nu au dorit să-şi asume responsabilitatea în acest caz, preferând să o lase să păstreze sarcina. „Au gândit după litera legii, şi nu după spiritul ei“, consideră Mariela Neagu, secretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului. Avortul este permis şi după 3 luni de sarcină dacă există motive terapeutice, cum ar fi malformaţiile incompatibile cu viaţa. „Motiv terapeutic putea fi considerată şi sănătatea psihică a copilei! Fetiţa a trecut deja printr-o traumă şi urmează cea a naşterii. Doctorii se puteau gândi şi la asta“, crede Mariela Neagu. Specialistul spune că Florina este protejată inclusiv de Legea drepturilor copilului (272/2004), act care precizează că „interesul superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii“. Specialişii în drepturile copiilor mai afirmă că „prin continuarea sarcinii în acest caz se prelungeşte abuzul la care fetiţa a fost supusă de unchiul său, ceea ce va avea consecinţe grave asupra dezvoltării sale ulterioare“. (Mihaela Năftănăilă)

LEGĂTURI DE SÅNGE

Rodica V., prinsă între mamă, frate şi fiicăPe Rodica V., de 26 de ani, am întâlnit- o acasă, pe o uliţă din Piatra Şoimului, aflată sub pădure. Trebăluia prin curte. Fierbea mămăligă într-un ceaun şi gătea nişte păstăi de fasole într-o tigaie, pe o sobă de tablă. Gospodăria familiei V. e îngrijită. Nu arată că proprietarii ar fi înstăriţi, dar nici săraci lipiţi. O Dacie papuc, e parcată în curte. Casa are patru încăperi. Se mai văd o bucătărie de vară, un grajd pentru animale, alte acareturi.

Femeia are patru clase, dar e clar că se străduieşte să-şi ducă zilele onorabil, împreună cu soţul ei, Florin V., de 33 de ani. Muncesc pământul, cresc animale, le vând. Bărbatul lucrează ca muncitor sezonier la exploatările forestiere din zonă. „Nu prea ne dă binele afară din casă. Nu avem o sursă stabilă de venit. Soţul mai munceşte la pădure, ca zilier, iar eu mă ocup de treburile casei. Ne descurcăm cum putem. Iar de când cu grozăvia asta am cheltuit deja vreo 50 de milioane de lei“, ne spune femeia. „Ne-a nenorocit, dar mi-e frate“

Rodica V. nu poate înţelege de ce i s-a întâmplat una ca asta. Nu-şi înţelege fratele, pe Adrian Fasolă, de 19 ani, care, ştie ea, oricum avea o iubită. Nu înţelege de a trebuit să se întâmple o asemenea tragedie în casa în care au copilărit amândoi, casă aflată la o sută de metri depărtare. Nu pricepe de ce fata ei nu i-a spus imediat ce s-a întâmplat. „Mi-a zis că i-a fost teamă să ne spună. Am înţeles că Adrian i-ar fi zis să nu ne spună că altfel o s-o certăm şi o batem şi că la fel îi va face şi el“, plânge femeia. Acum, Rodica V. se teme şi pentru mama ei, în casa căreia s-a întâmplat totul. Când a aflat ce a făcut fiul ei, mama sa, Elena Amăriuţei, a fost în prag de preinfarct, având nevoie de asistenţă medicală. „Acum, pe fratemeu îl caută poliţia. Eu n-aş vrea să fie arestat. Ne-a nenorocit, dar e fratele meu. Iar dacă va ajunge la puşcărie, va trebui să ne pregătim de înmormântare, că mama n-o să reziste. Se duce...“, a oftat mama fetiţei-mamă.

EUROPARLAMENTARIPDL propune mediator european

Page 9: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Reprezentanţii PDL în Parlamentul European au propus ieri ca situaţii precum cea a fetiţei-mamă din judeţul Neamţ să fie mediate de unorganism european. Democratliberalii consideră că acest organism ar aplica riguros a convenţiile şi reglementările internaţionale în domeniu. „Refuzul comisiei medicale de a permite întreruperea sarcinii în cazul unei fetiţe de 11 ani din România reprezintă o deficienţă în aplicarea corectă a Convenţiei privind Drepturile Copilului a Naţiunilor Unite, la care ţara noastră este parte semnatară“, precizează europarlamentarii PDL într-un comunicat. (Andi Manciu)

Cum „petrecem“ canicula   Eugenia MihalceaIonela Croitorescu

Miercuri, 25 Iunie 2008

Doborâţi de căldură, bucureştenii au încercat să supravieţuiască cu ajutorul aparatelor de aer condiţionat. Până când le-a picat reţeaua electrică.

Cea mai caldă zi a anului de până acum i-a sleit de puteri pe bucureştenii care nu au beneficiat de aer condiţionat. Zeci de oameni au căzut în stradă, alţii s-au topit în case, în mijloacele de transport în comun sau la birou. Cei care au folosit în exces aparatele de răcire a aerului au dat, însă, peste cap reţelele de electricitate, care au cedat încă de luni seară.

Pentru că şi astăzi temperaturile vor rămâne la valori de peste 35 de grade Celsius, municipalitatea, dar şi primăriile de sector au luat o serie de măsuri speciale pentru zilele caniculare. Astfel, oamenii care vor să se răcorească pot merge la ştrandurile care sunt deschise până la ora 23.00 sau pot apela la Dispeceratul Primăriei, care va funcţiona non-stop. De asemenea, în fiecare sector există instalate puncte speciale de prim ajutor. În cazul în care Administraţ ia Naţională de Meteorologie va comunica avertizare de Cod portocaliu, vor fi amplasate puncte de prim ajutor şi pentru distribuirea de apă potabilă în locuri publice - şcoli, grădiniţe, farmacii, centre comerciale şi pieţe.

Doborâţi de caniculă. Peste 30 de bucureşteni au avut nevoie, ieri, de ajutorul ambulanţei din cauza temperaturilor ridicate. „Ne-au solicitat mai mult de 370 de persoane, dar fără legătură strictă cu vremea caniculară. Au fost 36 de cazuri de căzuţi în stradă şi 17 lipotimii (n.r. - leşinuri). În rest, am avut cazuri de febră şi colici“, ne-a declarat Mihaela Bădică, medic coordonator al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti. Aceasta a mai precizat că ambulanţele au ajuns cu greu la bolnavi, din cauza traficului.

Fără curent. Locuitorii din câteva blocuri din zona intersecţiei străzii Doamna Ghica cu şoseaua Colentina au rămas fără curent electric de luni noaptea, după ce un transformator s-a defectat, fiind suprasolicitat din cauza caniculei, potrivit purtătorului de cuvânt al Electrica Muntenia Sud, Cornelia Ion. Aceasta a precizat că este posibil ca şi alte zone din Capitală să fie afectate de întreruperi ale energiei electrice, pe fondul caniculei.

Trenuri întârziate. Circulaţia trenurilor se desfăşoară cu limitări de viteză, începând de ieri de la ora 12.00, din cauza temperaturilor foarte ridicate înregistrate la nivelul şinei (peste 50 de grade Celsius), după cum au anunţat reprezentanţii CFR Călători. Circulaţia trenurilor se face cu limitări de viteză pe regionalele de cale ferată din Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Galaţi, Iaşi şi Constanţa. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de caniculă pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi pentru municipiul Bucureşti, unde au fost, ieri după-amiază, temperaturi de 36 şi 37 de grade Celsius. Ieri şi azi, meteorologii aşteptau ploi torenţiale, cu fulgere şi vijelii, în nordul, estul şi centrul ţării şi la munte, dar posibil şi în celelalte regiuni.

TRANSPORTSaună de 1,3 lei, cu autobuzul

Page 10: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Bucureştenii care merg cu mijloacele de transport în comun ale RATB au la dispoziţie doar 200 de autobuze cu aer condiţionat, din cele 1.000 existente, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Regiei, Mihai Vlădărău. Se poate călători în condiţii umane numai pe liniile 104, 105, 116, 122, 123, 124, 126, 131, 133, 268, 232, 300, 301, 312, 331, 313, 385, 783. Dar şi pe aceste rute se găsesc atât autobuze cu aer condiţionat, cât şi mai vechi, în care se poate face saună pentru numai 1,3 lei, cât costă un bilet de autobuz. „Până vara viitoare vor mai veni 300 de autobuze dotate cu aer condiţionat“, încearcă să-i liniştească pe bucureşteni Vlădărău. Pe de altă parte, cei care au ghinionul să meargă cu tramvaie sau troleibuze mai au de aşteptat cel puţin un an, din cauză că pentru primele astfel de mijloace de transport, dotate cu aer condiţionat, abia se face licitaţie anul acesta.

GANDUL

BIROCRAŢIE Decizia de avort, greu de luat

A treia comisie pentru fetiţa de 11 ani, violată de unchi - VIDEO

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului spune că naşterea ar traumatiza şi mai mult copilul „mamă”

0 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Cazul fetiţei de 11 ani, violată de propriul său unchi şi nevoită să devină mamă, va fi analizat de o comisie centrală. Aceasta este cea de-a treia comisie întrunită pentru a stabili dacă fetiţei i se va face avort terapeutic sau nu. Cazul minorei a fost preluat de către dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, şi va fi dezbătut, astăzi, de către o comisie formată din medici, jurişti şi psihologi. Specialiştii vor decide dacă fetiţa va fi supusă sau nu unui avort, fiind în a 21-a săptămână de sarcină. Comisia de experţi se întruneşte la trei zile după ce Autoritatea Naţională de Protecţie a Drepturilor Copilului (ANPDC) şi-a anunţat intenţia de a ataca în instanţă decizia medicilor ieşeni de a nu întrerupe sarcina fetiţei, datorită sacţiunilor prevăzute de Codul Penal.

„În opinia mea, este necesară o interpretare corectă şi coroborată a legislaţiei. Pe de o parte, avem Codul Penal, care interzice avortul după 14 săptămâni, cu excepţia cazurilor în care acesta se impune, din motive medicale. Pe de altă, avem Legea 272, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform căreia interesul superior al copilului primează, în toate demersurile. În cazul fetiţei de 11 ani, ea are mare nevoie de terapie, încă de pe-acum şi nu trebuie să treacă prin experienţa naşterii, traumatizantă la o vârstă atât de fragedă”, ne-a declarat preşedintele ANPDC, Mariela Neagu. În cazul în care specialiştii vor considera că fetiţa trebuie să facă avort, minora va fi transferată, cel mai probabil, de la Iaşi la un alt centru medical, unde i se va efectua cezariana.

Din comisia centrală vor face parte şi jurişti

Page 11: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Noua comisie va fi formată din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătăţii, ANPDC. Theodora Bertzi, secretar de stat în Ministerul Muncii, a precizat că va solicita şi Ministerului Justiţiei să desemneze o persoană specializată pe protecţia drepturilor copilului care să facă parte din comisie. Pe 10 iunie, o comisie de la Spitalul Judeţean Neamţ a anunţat că fetiţa va face avort, deoarece sarcina îi va pune viaţa în pericol. Totuşi, au trimis-o şi la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi. Vineri, medicii ieşeni au anunţat că fata nu va face avort, deoarece şi mama, şi fătul sunt sănătoşi, iar Codul Penal nu permite întreruperea unei sarcini de peste 14 săptămâni.

Managerul maternităţii din Iaşi s-a declarat contrariată când a aflat că va fi formată o nouă comisie pentru discutarea cazului. „Ce ar putea ei decide? Să facă o excepţie de la lege? Nici nouă nu ne-a fost uşor să hotărâm pentru fetiţă, dar ne-am gândit în primul rând la aspectul legal. Era clar: nu puteam întrerupe sarcina atâta vreme cât sănătatea mamei nu era pusă în pericol. Am mai avut cazuri asemănătoare. De exemplu, anul trecut a venit o fată de 12 ani. Avea 11 când a rămas gravidă şi a născut la termen, fără complicaţii”, a declarat dr. Vicuţa Todosciuc, directoarea Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi. (M.B.; L.S.)

GARDIANUL

Trei ministere la un avort. O comisie guvernamentala decide soarta fetitei de 11 ani, violata de unchiul ei

Dintre medicii care au examinat-o pe fetita violata, doar cei de la Piatra Neamt au recomandat avortul, insa nu si-au asumat responsabilitatea pentru o asemenea interventie. La Spitalul Judetean Iasi, medicii au hotarât ca fetita trebuie sa duca sarcina pâna la capat, nedorind sa fie acuzati de pruncucidere. Intr-un final, s-a format o comisie de reprezentanti ai ministerelor Muncii si Sanatatii, ai Autoritatii Nationale de Protectie a Drepturilor Copilului si de juristi specializati pe probleme ale minorilor pentru a decide soarta fetitei de 11 ani. Aceasta comisie va hotari daca fetita va trebui sa duca la capat aceasta sarcina riscanta, rezultata in urma unui viol.

O comisie formata din specialisti de la ministerele Muncii si Sanatatii va decide daca fetita de 11 ani, din Neamt, care a ramas însarcinata în urma unui viol, va pastra sarcina. O hotarâre in acest sens urmeaza sa fie luata în cursul zilei de astazi, conform declaratiilor secretarului de stat Theodora Bertzi. Potrivit secretarului de stat din Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de sanse (MMFES) Theodora Bertzi, din comisie vor face parte reprez

entanti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), ai MMFES si ai Ministerului Sanatatii. De asemenea, secretarul de stat a precizat ca va solicita si Ministerului Justitiei sa desemneze o persoana specializata pe protectia drepturilor copilului, care sa faca parte

Page 12: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

din comisie. Secretarul de stat a tinut sa precizeze ca cel mai probabil pe parcursul zilei de astazi, va fi luata o decizie finala in acest caz. La rândul sau, ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca va desemna un reprezentant în aceasta comisie, având în vedere ca este un caz dificil, în care nu se poate lua în graba o decizie.

Specialistii considera ca sarcina ar fi trebuit intreruptaSecretarul de stat de la ANPDC, Mariela Neagu, a declarat ca, în opinia sa, medicii care au decis ca nu pot întrerupe sarcina fetei nu au respectat prevederile Legii 272/2004. Astfel, legislatia privind respectarea drepturilor copilului prevede ca interesul superior al copilului trebuie sa primeze în orice situatie. “Interesul superior al acestei fetite ar fi fost sa nu continue sarcina. Nasterea trebuie sa fie o bucurie, lucru imposibil în cazul ei, pentru ca a survenit unui viol si pentru ca are o vârsta atât de mica”, a declarat Mariela Neagu. Ea a mai spus ca, potrivit legii, o sarcina poate fi întrerupta si dupa 14 saptamâni din motive terapeutice, care ar putea fi invocate si în cazul ei, data fiind vârsta si complicatiile care pot sa apara în timpul sarcinii sau la nastere. De asemenea, medicii ginecologi de la Maternitatea Polizu sustin ca riscurile unui avort la aceasta vârsta sunt mult mai scazute decât in cazul in care fetita ar fi obligata sa nasca acest copil. „O interventie chirurgicala cezariana la 20 de saptamâni este mult mai usoara acum decât daca fetita ar naste, evident, tot prin cezariana, peste alte 20”, a explicat dr. Gabriel Lemnete, medic primar de la Maternitatea Polizu din Capitala. „Este un copil insuficient dezvoltat pentru a purta o sarcina. Acest lucru ar putea sa-i afecteze grav dezvoltarea organismului. Medicii de la Iasi par sa se teama de repercusiunile legale ale unui avort, de posibilitatea de a fi acuzati de pruncucidere, dar asta pentru ca nu este corect inteleasa legea”, a declarat dr. Lemnete.

Fetita violata, trimisa de colo pâna colo de doctoriDupa ce a fost examinata de medicii din Piatra Neamt si de cei de la Iasi, hotarârea finala privind soarta fetitei violate va fi luata de o comisie de specialisti din mai multe domenii. Medicii din Piatra Neamt care au descoperit sarcina fetitei au recomandat intreruperea sarcinii, insa au trimis-o pe fetita la Iasi, unde medicii au hotarât ca fetita trebuie sa nasca. “Comisia de etica ia decizii doar în conformitate cu prevederile legii. Or, Codul Penal arata ca la persoanele sub 14 ani întreruperea sarcinii poate avea loc doar daca aceasta pune în pericol viata mamei sau daca fatul prezinta malformatii. În urma examinarii, din punct de vedere medical, aceste lucruri nu au putut fi dovedite si s-a decis ca sarcina sa-si continue evolutia, sub supravegherea medicului obstetrician si a medicului de familie”, a declarat, vineri, directorul Maternitatii “Cuza Voda” din Iasi, Vica Todosciuc. Medicii ieseni nu vad nicio problema în faptul ca decizia lor contravine recomandarilor medicilor de la Piatra Neamt. “Cei de la Piatra Neamt nu au putut sa ia aceasta decizie, asa încât aceasta responsabilitate ne-a revenit noua”, a adaugat Todosciuc. Florina V., de 11 ani, din comuna Piatra Soimului, judetul Neamt, a ramas însarcinata dupa ce a fost violata, în urma cu patru luni, de unchiul sau, în vârsta de 19 ani. Fetita s-a plâns parintilor ca are dureri abdominale. Crezând ca ar fi vorba despre o apendicita, parintii fetei au mers la policlinica în vederea unui consult, iar în

Page 13: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

urma investigatiilor s-a constatat ca fata este însarcinata în luna a patra. În aceste conditii, fetita a relatat ca a fost agresata sexual de unchiul sau, de 19 ani, în casa bunicii sale si ca a fost amenintata cu moartea în cazul în care va povesti cuiva ce i s-a întâmplat. Fetita a fost internata la Spitalul Judetean din Piatra Neamt, iar în 10 iunie medicii de aici au apreciat ca fata nu-si poate duce pâna la termen sarcina fara a-i pune viata în primejdie si au recomandat întreruperea sarcinii. Totusi acestia au decis ca Florina sa fie transferata la Iasi pentru o examinare mai amanuntita.

Numarul copiilor cu mame infectate cu HIV este în crestere

Numarul copiilor nascuti de mame infectate cu virusul HIV/SIDA este tot mai mare în România si va continua sa creasca pâna în anul 2010, potrivit medicului Mariana Mardarescu, de la Institutul de Boli Infectioase “Matei Bals“. În România, aproximativ 8.000 de persoane sunt diagnosticate cu HIV/SIDA si urmeaza un tratament. Rata de supravietuire a bolnavilor este de aproximativ 77 de luni din momentul diagnosticarii. Numarul cazurilor noi de îmbolnaviri, pe an, a scazut de la 750, în 1997, la 59, în 2007. “Persoanele bolnave de SIDA au aceleasi drepturi sociale si familiale ca toti cetatenii, iar decizia de a face un copil le apartine în totalitate. Prin campaniile pe care le promovam, intentionam sa educam si sa informam populatia cu privire la riscurile la care sunt supusi copii nascuti din parinti cu HIV”, a declarat dr. Mariana Mardarescu, din cadrul Spitalului de Boli Infectioase si Boli Tropicale “Dr. Victor Babes

REALITATEA ROMANEASCA

Edilii Capitalei sunt gata de lupta contra caniculei

Raluca Mitroi

   Municipalitatea bucuresteana a stabilit, luni, masurile anticanicula, intre care interventii in regim de urgenta pentru remedierea defectiunilor la retelele de apa si electricitate, stropirea suplimentara cu apa a strazilor si prelungirea programului strandurilor pana la 23.00.In cazul in care Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) va comunica avertizare de cod portocaliu, vor fi amplasate puncte de prim ajutor si pentru distribuirea de apa potabila in locatii publice (scoli, gradinite, farmacii, centre comerciale, piete), se precizeaza intr-un comunicat al Primariei Capitalei. In fiecare punct de prim ajutor vor lucra studenti sau rezidenti ai Facultatii de Medicina si Farmacie, in sistem de voluntariat.ANM a transmis, luni, o atentionare cod galben pentru Banat, Oltenia si Muntenia, unde vremea va fi caniculara marti, iar indicele temperatura-umezeala se va afla in jurul pragului critic de 80. In sectorul 1, corturile vor fi amplasate, incepand de luni, in zone aglomerate precum Piata Universitatii, Piata Romana, Piata Victoriei, Domenii, Piata 1 Mai, Aviatiei sau Baneasa. Si in sectorul 2, edilii au infiintat noua centre unde se va asigura, gratuit, distribuirea de apa plata si asistenta medicala primara. Aceste centre sunt deschise la sediul

Page 14: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Primariei Sectorului 2, la oficiile de asistenta sociala, la centrele de informare a cetatenilor, precum si la Clubul Inteleptilor si, respectiv, al Seniorilor.Primaria Sectorului 2 are o linie telefonica gratuita, la care pot fi anuntate cazurile de persoane cu probleme de sanatate din pricina caldurii, are numarul 0800.800.386.Pentru a fi sesizate cazurile de persoane care au probleme de sanatate din pricina caniculei, bucurestenii din sectorul 1 pot apela serviciul de urgenta al cetateanului, la numarul de telefon 9450.In ceea ce priveste bacalaureatul care se desfasoara in liceele bucurestene, presedintii comisiilor au fost instruiti sa-i fereasca pe elevi de efectele caniculei, inspectorul general adjunct Mihaela Ionescu. Potrivit acesteia, elevii vor sustine probele orale sau cele scrise in sali pozitionate in locuri cu umbra sau in sali care dispun de aparate de aer conditionat.Totodata, daca temperaturile depasesc 35 de grade Celsius, consiliile locale vor trebui sa ofere elevilor apa si sa asigure asistenta medicala in fiecare unitate in care se desfasoara examene.

ROMANIA LIBERA

Inceput de vara fierbinteValentina GrigoreMiercuri, 25 Iunie 2008Oameni lesinati pe strada, cartiere ramase fara lumina toata noaptea din cauza suprasolicitarii retelelor – acestea sunt doar cateva din necazurile primei zile cu 36-37 grade C din aceasta vara. Meteorologii spun insa ca recordul de temperatura pentru aceasta perioada in Bucuresti a fost inregistrat anul trecut, si anume 39 grade CTot specialistii ne linistesc. De astazi, temperaturile incep sa mai scada cate putin, pentru ca in weekend sa ajunga la maxime de pana la 30 de grade si sa

inceapa si cateva ploi. Hidrologii au emis inca

de ieri avertizare de viituri din cauza precipitatiilor abundente pe raul Barlad. » In Bucuresti a fost cea mai calduroasa zi de la inceputul acestei veri – la Filaret s-au inregistrat 36,5 grade C

Soarta fetitei insarcinate ar putea fi decisa astaziO noua comisie de specialisti va reanaliza posibilitatea unei interventii de forta majora.

Page 15: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

O noua comisie formata din specialisti de la ministerele Muncii si Sanatatii va analiza astazi cazul fetitei de 11 ani insarcinate, dupa ce vineri o comisie de la Maternitatea "Cuza Voda" din Iasi luase decizia neintreruperii sarcinii. La randul sau, Eugen Nicolaescu a declarat ca va desemna un reprezentant avand in vedere ca este un caz dificil, iar decizia va trebui luata fara graba. ANPDC considera ca "prin continuarea sarcinii" se prelungeste abuzul la care a fost supusa fetita de catre unchiul sau. Potrivit ANPDC, in majoritatea tarilor europene este prevazuta posibilitatea intreruperii sarcinii  produse in urma unui incest sau viol. Trei europarlamentari romani au initiat o rezolutie care specifica implicarea unui mediator in astfel de cazuri.

ZIUA

Comisie pentru viol

-- S-a trezit ANPDC si a infiintat o noua comisie pentru cazul copilei-mamau Patriarhia lasa o portita deschisa pentru o eventuala intrerupere de sarcina

Autoritatile romane au rezolvat problema viitoarei mame-copil din Neamt in cel mai pur stil mioritic: au infiintat inca o comisie. Dupa ce in urma cu cateva zile medicii ieseni au decis pastrarea sarcinii in cazul fetitei de 11 ani, violata de unchiul sau, ieri, o alta comisie se reunea sub motivatia analizarii situatiei, ignorand tocmai faptul ca, de la momentul in care povestea micutei Florina a fost descoperita si pana acum a trecut aproape o luna de zile - timp in care in aceasta situatie speciala se impunea o masura speciala si mai ales urgenta. Mai exact, secretarul de stat pentru politici sociale din Ministerul Muncii, Theodora Bertzi, anunta ieri, ca specialisti de la ministerele Muncii si Sanatatii s-au reunit pentru a decide daca fetita din Neamt va pastra sau nu sarcina. In cel de-al 12-lea ceas s-a apucat sa-si dea cu parerea si secretarul de stat de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC), Mariela Neagu, potrivit careia, medicii care au decis ca nu pot intrerupe sarcina fetitei "nu au respectat prevederile Legii 272/2004 privind respectarea drepturilor copilului, care spune ca interesul superior al copilului trebuie sa primeze in orice situatie". Asta, dupa ce, in ziua in care medicii ieseni lua decizia neintreruperii sarcinii, inlocuitorul Marielei Neagu - aflata in concediu de maternitate - abia de auzise de cazul micutei. In plus venea week-end-ul si nici o alta persoana responsabila cu protectia drepturilor copilului nu era de gasit. Tardiva comisie interministeriala este criticata acum si de catre directoarea Maternitatii Cuza Voda din Iasi - unde a fost internata fetita insarcinata. "Ce ar putea ei decide? Sa faca o exceptie de la lege? Nici noua nu ne-a fost usor sa hotaram pentru fetita, dar ne-am gandit in primul rand la aspectul legal", recunoaste, la randul ei, dr. Vicuta Todosciuc. Aceasta ne linisteste insa spunandu-ne ca "anul trecut a venit o fata de 12 ani. Avea 11 cand a ramas gravida si a nascut la termen, fara complicatii". Ea a explicat ca, la sfarsitul saptamanii trecute, in urma examenului clinic, s-a stabilit ca atat mama, cat si fatul sunt sanatosi, iar fetita de 11 ani a fost externata. "Nu aveam de ce sa o mai tinem aici. A plecat de manuta cu parintii", spune sec medicul caruia i se

Page 16: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

par deja banale cazurile in care copiii nasc copii. Pozitia Patriarhiei Singura institutie care a acceptat faptul ca este vorba de o situatie speciala s-a dovedit a fi Biserica. "Evident, orice avort este o crima. Dar exista cazuri deosebite, cand sunt probleme medicale, cand este vorba de incest sau de viol, cand o alta sansa nu exista. Oricat de informati am fi noi, nu putem cunoaste in profunzime toate cazurile si implicatiile lor. De aceea, sfatul nostru este sa mearga la spovedanie, iar familia impreuna cu duhovnicul sa ia masura pe care o va considera de cuviinta. Vreau sa fiu bine inteles, avortul este o crima, dar Biserica judeca si in functie de fiecare caz, nu este o institutie divinumana inchistata, asa dogmatic, in canoane", declara zilele trecute, pentru presa centrala, parintele Constantin Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei Romane. Si pentru ca, in Romania, potrivit Codului Penal, medicii risca inchisoarea daca fac o intrerupere de sarcina dupa 14 saptamani (Florina intrand acum in cea de-a 21 de saptamana, fata de 17, cand s-a prezentat prima data la medic), in urma dezbaterilor legate de acest caz, au aparut oferte pentru ca fetita sa fie dusa in Marea Britanie - unde avortul este posibil pana la 24 de saptamani. IPS Teofan: "Sa ne ferim cat putem de pacatul uciderii de prunci" IPS Teofan, s-a pronuntat, ieri, in predica rostita la slujba oficiata la Manastirea Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, impotriva avortului, a desfraului si a cerut pelerinilor prezenti sa-si pastreze credinta in Biserica in care s-au botezat. IPS Teofan a subliniat ca, din totdeauna, copiii au reprezentat un dar al lui Dumnezeu, iar pentru familiile care nu aveau copii aceasta era ca un blestem. In acest context, inaltul ierarh s-a pronuntat impotriva avorturilor. "Sa ne ferim cat putem de pacatul uciderii de prunci", a spus IPS Teofan, adaugand ca cei care indeamna la avort "lupta impotriva lui Dumnezeu".

Masuri anticanicula in Capitala: camioane interzise, puncte de prim-ajutor si apa plata la examenul de Bac'

-- Sorin Oprescu isi da proba de foc la primarie. Avertizarea ANMH de cod galben i-a mobilizat pe toti edilii de sector sa ia masuri de combatere a efectelor caniculei. Vom avea toata saptamana peste 36 - 37 grade Celsius, temperaturi ce pot deveni periculoase pentru anumite activitati

Primarul general Sorin Oprescu a convocat conducerile RADET si RATB, stabilind ca aceste regii sa fie pregatite pentru interventii de urgenta. Echipele societatii Apa Nova se vor ocupa in regim de urgenta de avariile ce pot interveni in sistemul de alimentare cu apa. Echipele firmei LUXTEN vor colabora cu cei de la Electrica pentru remedierea in timp util a eventualelor pene de curent. Dispeceratul municipalitatii va functiona non stop. Strandurile publice vor avea program prelungit, fantanile arteziene vor functiona pana la orele 23:00, iar Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement va asigura echipe ce vor fi permanent pregatite pentru interventii in caz de defectiuni. Politia Comunitara va actiona pentru prevenirea scaldatului in locuri neamenajate si va informa cetatenii

Page 17: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

cu privire la riscul de imbolnavire. Edilul Capitalei atrage atentia detinatorilor de parc auto cu greutatea mai mare de 5 tone - pentru zona A - si de 7,5 tone - pentru zona B a orasului - sa respecte prevederile HCGMB 134/2004, completata de HCGMB 132/2005 privind circulatia autovehiculelor de mare tonaj, respectiv - circulatia interzisa intre orele 7.00-20.00, iar noaptea numai pe baza de autorizatie. In caz ca ANMH va comunica avertizare de cod portocaliu, vor fi amplasate puncte de prim ajutor si pentru distribuirea de apa potabila in locatii publice (scoli, gradinite, farmacii, centre comerciale, piete). Fiecare astfel de punct va fi deservit de studenti ori rezidenti ai Facultatii de Medicina si Farmacie, in sistem de voluntariat. Arterele principale vor fi stropite cu apa suplimetar, prin grija societatilor de salubrizare. Potrivit unei atentionari ANM, in dupa-amiaza zilei de 24 iunie, in Banat, Oltenia si Muntenia vremea va fi calduroasa, caniculara in zonele de campie, unde temperaturile maxime vor atinge si depasi 35 de grade, iar indicele temperatura/umezeala se va situa in jurul pragului critic de 80. Potrivit avertizarii, fenomenele meteorologice prognozate - vor fi temperaturi ridicate de peste 36 - 37 grade, pot deveni periculoase pentru anumite activitati. In judetele Mehedinti, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov si in Municipiul Bucuresti se vor inregistra valori termice de 36 - 37 de grade. Puncte de prim-ajutor

Primaria Sectorului 1 a amenajat puncte de prim-ajutor pentru persoanele afectate de canicula, in zonele aglomerate, unde bucurestenii pot beneficia de apa si asistenta medicala asigurata de personal calificat. Aceste corturi vor fi amplasate in urmatoarele locatii: Piata Domenii (vis-a-vis de piata); Piata 1 Mai (in fata magazinului La Fourmi); Piata Victoriei (iesirea de metrou spre statia Aviatorilor); Piata Romana (iesirea de metrou spre coloane); Piata Universitatii (iesirea de metrou spre Teatrul National); Piata Chibrit (statia microbuze); Laromet (cap tramvai); Piata 16 Februarie (intrarea Parc Bazilescu); Aviatiei;Baneasa. Alte puncte de prim-ajutor exista in incinta tuturor institutiilor subordonate Primariei si Consiliului Local al Sectorului 1, precum si in cateva magazine si farmacii de pe raza Sectorului 1, care beneficiaza de spatiu adecvat. Primaria Sectorului 3 a infiintat, la randul sau, urmatoarele puncte de prim-ajutor care se infiinteaza de fiecare data in periodele de atentionare meteorologica cod galben/portocaliu: - Punct de informare pentru cetateni nr.1 - Str. Baba Novac X Str.Ion Tuculescu (Rucar) - Punct de informare pentru cetateni nr.2 - Bd. Theodor Pallady X Bd. 1 Decembrie 1918 (Trapezului); - Punct de informare pentru cetateni nr.3 - Str. Istriei X Bd. Rm. Valcea; - Punct de informare pentru cetatteni nr.4 - Bd. Liviu Rebreanu X Bd. Nicolae Grigorescu ( Metrou Titan).

Puncte de prim ajutor, cu sprijinul reprezentantilor de la Crucea Rosie: 1.Directia impozite si taxe locale sediul nr. 1 - Str.Sf. Vineri nr.32 2.Directia impozite si taxe locale sediul nr. 2 - Str. Campia Libertatii nr. 36 3.Directia impozite si taxe locale sediul nr. 3 - Str. Lucretiu Patrascanu nr.3-5.

Page 18: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Punct de distribuire a apei potabile pentru populatie: TITAN MALL - Bd. Liviu Rebreanu nr. 6A; UNIREA SHOPING CENTER - Piata Unirii nr.1; Piata Unirii nr.1 - Calea Vitan nr.13-19; Piata agroalimentara TITAN I - Bd. Nicolae Grigorescu nr. 51A; Piata agroalimentara TITAN II - Aleea Barajul Dunarii nr. 3; Piata agroalimentara TRAIAN - Calea Calarasilor nr. 120-122; Piata agroalimentara BOBOCICA - Str. Nicolae Pascu nr. 2; Piata agroalimentara IOSIF ALBU - Str. Col. Iosif Albu nr. 1. Apa plata la examenul de Bac' Primarul Neculai Ontanu a reactivat Centrul de Coordonare al Actiunilor de Protejare a Populatiei impotriva Caniculei in Sectorul 2, care a stabilit urmatoarele masuri: Asigurarea apei plate si asistentei primare la centrul de desfasurare a examenelor de Bacalaureat din zilele de 24 si 25 iunie a.c. din Liceul Ady Endre unde se desfasoara examen la proba orala la limba si literatura materna. A fost deschisa linia telefonica gratuita tel verde cu numarul 0800.800.386, unde se pot anunta in intervalul 10.00 - 18.00 evenimente deosebite, sesizari si solicitari de interventii de urgenta. Au fost infiintate 9 centre unde se va asigura gratuit distribuirea de apa plata si asistenta medicala primara. Aceste centre sunt: la sediul Primariei Sectorului 2, la 4 oficii de asistenta sociala, la 2 Centre de Informare a Cetatenilor, la Clubul inteleptilor si cel al Seniorilor. Cele sase ambulante ale Primariei Sectorului 2 vor asigura interventia in regim de urgenta in cele sase zone in care a fost impartit sectorul 2. Pentru apelarea ambulantelor a fost pus la dispozitia celor interesati numarul de telefon 9862. Ambulantele Primariei Sectorului 2 vor stationa si vor pleca la interventii din fata Primariei Sectorului 2. Au fost asigurate conditiile de munca pentru personalul propriu din Primaria Sectorului 2 si celelalte institutii ale Consiliului Local Sector 2. A fost asigurata functionarea celor 25 de fantani arteziene, a celor 35 de cismele din parcuri si a celor 85 de cismele stradale. Ridicarea zilnica a gunoiului menajer de la asociatiile de proprietari si asigurarea de masuri de interventie pentru ridicarea acestuia si in schimbul II. Varstnicii singuri, monitorizati permanent Pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populatiei, Primaria sectorului 3 va aplica, in urma discutiilor purtate in cadrul Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta, urmatoarele masuri: 1. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Directia Autorizare si Control, Politia Comunitara si Serviciul pentru situatii de urgenta, protectia muncii si evidenta militara au stabilit 15 puncte de prim ajutor si distribuire a apei potabile catre populatie prezentate in anexa; 2. Administratia pietelor va organiza, pe timpul atentionarilor meteorologice cod galben- portocaliu, in pietele din sector puncte de hidratare pentru persoanele aflate in tranzit prin aceste locuri; 3. S-a solicitat sprijinul Autoritatii de Sanatate Publica pentru organizarea de puncte de prim ajutor si distribuire a apei potabile catre populatie si in farmaciile din sector; 4. S-a solicitat si obtinut sprijinul BGS, pentru a se pune la dispozitia primariei o ambulanta care sa ofere servicii medicale adecvate, aceasta fiind disponibila pentru a servi apelurilor de la populatie la dispecerat non-stop 9854. 5. DGASPC impreuna cu ONG-uri active in domeniul protectiei persoanelor varstnice, respectiv Crucea Rosie vor actualiza permanent evidenta persoanelor aflate in dificultate si a caror stare de sanatate poate fi influentata negativ de canicula, asigurand masuri de protectie impotriva efectelor caniculei asupra acestora. 6. Reprezentantii DGASPC vor interveni pentru achizitionarea lucrurilor de stricta necesitate si livrarea acestora la domiciliul persoanelor aflate in dificultate. 7. Monitorizarea existentei si ridicarea in regim de urgenta a eventualelor cadavre de animale precum si controlul permanent al depozitarii resturilor menajere de catre Biroul Inspectie in Salubritate si Protectia Mediului pentru prevenirea aparitiei unor focare de infectii. 8. Politia Comunitara va lua masuri pentru supravegherea si interzicerea scaldatului in albia amenajata a raului Dambovita, precum si a tuturor lacurilor de pe raza sectorului care nu sunt amenajate ca stranduri autorizate.

Page 19: Revista Presei · Web viewRevista Presei 25 iunie 2008 Pag. Publicaţie Titlu 2 ATAC Sectoarele 3 şi 6 - Edilii Capitalei sunt gata de luptă contra căldurii 3 COMPACT Zi torida

Invitatie la biserica Autoritatea Locala a Sectorului 6 a dispus luarea unor serii de masuri menite sa protejeze categoriile defavorizate de cetateni, persoane varstnice, nevoiase, nedeplasabile sau suferind de diferite afectiuni, astfel incat sa se evite orice fel de accident provocat de canicula. Directia Generala de Asistenta Sociala Sector 6 a dispus organizarea a 4 puncte de prim - ajutor climatizate, pentru combaterea efectelor caniculei, in urmatoarele locatii: Drumul Taberei nr. 18, Drumul Sarii nr. 2, sos. Orhideelor nr. 2D, Bd. Uverturii nr. 81. Punctele de prim-ajutor dispun de cadre medicale, echipamente medicale, truse de prim-ajutor, medicamente de prima urgenta, tensiometre si functioneaza in intervalul orar 10.00 - 16.00. De asemenea, in aceste locatii se va pune la dispozitia cetatenilor apa minerala. Totodata, vor fi organizate puncte de distributie a apei potabile si acordare de prim ajutor in incinta celor 6 institutii descentralizate, subordonate Consiliului Local Sector 6, precum si in cadrul centrelor de informare cetateneasca. De asemnea, sunt organizate puncte de distribuire a apei potabile, precum si locatii aclimatizate atat in incinta bisericilor din Sectorul 6, cat si in supermarketurile de pe raza sectorului