Revistă editată de Colegiul Medicilor Maramureș...

Revistă editată de Colegiul Medicilor Maramureș anul XIX / nr. 68 / Iunie 2017

MaRaMUReȘUledICal

dIN CUPRINS: tuberculina – un destin confuz – pag. 3Refl ecții asupra morții subite a sportivului – pag. 6 / terapia cu plante în tratarea alergiei – 16

Pledoarie pentru viață – pag. 19

CUPRINS

„MaRaMUReşUl MedICal“ – publicaţie trimestrialăeditată de Colegiul Medicilor din Maramureş

ISSN: 1841-4508ColeCtIvUl de RedaCţIe

Director fondator: Dr. CONSTANTIN PRIERedactor şef: Dr. FELIX MARIAN

Redactori: Dr. EMILIA ARMEANU, Dr. DAN FLORIN FILIPSecretar de redacţie: ELISABETA MOLNAR

Culegere: CORNELIA POPTehnoredactare computerizată, fotoredactare: ALEXANDRU BREZOVSKI

Redacţia: Baia Mare, str. G. Coşbuc nr. 25A/4, Tel.: 0262-218018, E-mail: [email protected], www.colmedmm.ro

Tipărit la CECONII SRL Baia Mare, Tel: 0722 366 945

Consiliul editorial:Prof. Dr. DANA BARAN (Iaşi)Prof. Dr. DORIN BARDAC (Sibiu)Prof. Dr. ILEANA BENGA (Cluj)Prof. Asoc. Dr. CONSTANTIN BOGDAN (Bucureşti)Dr. VASILE BONAŢ (Baia Mare)Prof. Dr. NICOLAE COSTIN (Cluj)Dr. LIVIU DRAGOMIR, dr. în şt. med. (Baia Mare)Prof. Dr. DAN DUMITRAŞCU (Cluj)Dr. GH. GRĂDINARU, dr. în şt. med. (Baia Mare)Prof. Dr. ŞTEFANIA KORy CALOMFIRESCU (Cluj)Dr. IRIMIE LENGHEL, dr. în şt. med. (Sigh. Marm.)Dr. GIULIANO PETRUT (Baia Mare)Lect. Univ. Dr. ANCA POP (Bucuresti)Conf. Dr. CĂLIN POP (Baia Mare)Dr. RAREŞ POP (Baia Mare)

Mulțumim firmei Wörwag Pharma pentru sponsorizarea acestui număr al revistei.

Tuberculina – un destin confuz (Vladimir Dobre – Baia Mare) ........................................................................................... 3

Reflecţii asupra morţii subite a sportivului (Dr. Ioan Mara – Deva) ................................................................................ 6

Evaluarea riscurilor psihosociale la funcțonari publici. Particularități ale “graficului organizațional” (Dr. Dorin-Gheorghe Triff – Baia Mare) ......................................... 7

Reacţiile de hipersensibilizare la substanţele de contrast iodate (Dr. Gabriela Hirian – Baia Mare) ........................................................................................................................................................ 10

Factorii declanşatori implicaţi în exprimarea psoriazisului vulgar la copilul mic – aspecte clinice şi terapeutice în psoriazisul copilului (Dr. Maria Pocol – Baia Mare) ...................................... 13

Ce trebuie să cunoască pacientul despre astmul bronşic (Dr. Lilia Butuc – Târgu Lăpuş) ................................ 15

Terapia cu plante în tratarea alergiei (Maria-Andreea Chindriş – Baia Mare) ......................................................... 16

Originea numelor punctelor de acupunctură (Dr. Marius Dan Pop, Kinetoterapeut Andrada Pop – Baia Mare) ......................................................................................... 17

Ce ape minerale avem și putem consuma? (Ing. Aurel Pantea – Baia Mare) ............................................................. 18

Pledoarie pentru viață (Dr. Valeriu Lupu – Vaslui) .................................................................................................................. 19

Tinerii noștri între a fi ”frumoși și liberi” și iubitori de Neam și Țară (Dr. Valeriu Lupu – Vaslui) ............. 20

Pădurile, aurul verde, sanogenitate și scut protector! (Dr. George M. Gheorghe – București) ........................ 25

Isaac Newton, teologul (Prof. Liviu Tătaru – Baia Mare) ....................................................................................................... 28

Poeme despre Maria (Dr. Ieremia Lenghel – Sighetu Marmaţiei) ..................................................................................... 30

Calendar 2017 de istoria medicinei şi farmaciei (II) (Farm. pr. Maria Gabriela Suliman, Ist. Antoaneta Lucasciuc – București) ....................................................................... 31

Întâlnirea lui Gheorghe Marinescu cu Pasteur (Prof. Dr. Ştefania Kory Calomfirescu, Dr. Marilena Kory Mercea – Cluj-Napoca) ......................................................... 37

Lidia Cucu-Cabadaief (Dr. Felix Marian – Baia Mare) ............................................................................................................. 38

Manifestări științifice (Dr. Dorin-Gheorghe Triff, Dr. Felix Marian – Baia Mare) ........................................................ 39

Publicații medicale (Dr. Felix Marian – Baia Mare) ................................................................................................................. 39

tUBeRCUlINa – UN deStIN CoNFUZVladimir Dobre, medic primar pensionar, Baia Mare

ÎN urMĂ cu o jumătate de secol, în cabinetul medical de specialitate unde îmi desfășuram activitatea ca tânăr

medic ftiziolog, deodată, strident, sună telefonul. ridic re-ceptorul și după ce mă identific, are loc următoarea con-vorbire, pe care o reproduc cu aproximația pe care memo-ria mi-o îngăduie încă:

Sunt doctorul L. de la dispensarul medical urban X, v-am trimis un tânăr la care am suspectat un revărsat pleu-ral. Puteți să-mi spuneți mai multe despre situația lui?

Desigur domnule doctor: am examenul bolnavului și confirmăm prezumția dumneavoastră. Am convenit să-l internăm. Urmează să precizăm etiologia lichidului și să începem tratamentul.

Faceți-i domnule un test la tuberculină și începeți tratamentul cu streptomicină și HIN!

Nu am urmat sfatul domnului doctor. Îmi amintesc: era o pleurezie cu eozinofile ideopatică. Ca pensionari, „bene-ficiem” de un „tsunami” de timp liber. Această situație ne permite „moftul” unor retrospective pe subiecte, a căror analiză ne poate releva lucruri suprinzătoare. Subiectul expunerii noastre, tuberculina (Tc), cu istoria ei de peste un secol, rolul ei în practica medicală, pare să răspundă dorințelor noastre. Menționăm că OMS o păstrează încă pe lista 19.1. „substanțe necesare ca agenți de diagnos-tic”, listă revizuită în 1985 nr.745 „Fără de care un sistem național de asistență medicală nu poate funcționa”.

EUROPA SFÂRȘITULUI DE SECOL XIX ȘI ÎNCEPUT DE SECOL XXROBERT KOCH. SCURTA BIOGRAFIE

războiul franco-prusac (1870-1871) s-a terminat cu înfrângerea Franței, care după ce trece prin experiența „Comunei”, pierde Alsacia și Lorena și se proclamă „A Treia republică”. Înfrângerea a avut și alt rezultat: a mo-bilizat întregul popor francez în recâștigarea prestigiului, reconstruirea „Măreției Franței”; o întâietate culturală. O astfel de întâietate reprezintă blazonul de noblețe în lumea spirituală: literatură, arte, medicină, chimie, fizică, etc. realizările pleiadei de savanți atașați genialului L.PASTEur, stau mărturie.

Germania, în plin proces de reorganizare și unificare, se părea a fi întârziat momentul startului marilor desco-periri, dar munca îndârjită și exemplara acribie1 au făcut ca rămânerea în urmă să fie recuperată.

* * *

- robert KOCH, s-a născut la 11 decembrie 1943, la Claushal (Saxonia Inferioară).

- Studii de medicină la Göttingen (rector, F.G. HENLE) și Berlin (rector, r.VIrHOW).

- Numit igienist districtual la Wollstein, își amenajează un laborator de bacteriologie, în care începe cu studii privind antraxul, demonstrând posibilitatea diseminării hematogenă a agentului și rolul splinei; transforma-rea în spori a bacilului în perioade nefavorabile de me-

1 Pe ușa intrării în laboratorul de bacteriologie a lui DOMAGK, descoperitorul prontozilului, este inscripționată deviza acestuia: Ohne Hast, ohne rast (germ.= fără grabă, fără odihnă).

diu. Este preocupat și de aspecte teoretice: schițează principiile metodologice stabilirii etiologiei unei boli infecțioase (urmând acest ghid, obține „culturi pure”) și perfecționează microfotografia. Activitatea științifică intensă este re mar ca tă de CONHEIM, care îi publică lucrările și la propune rea căruia este transferat la Berlin, la Biroul Imperial de Sănătate. Devine coleg cu LŐFFLEr și GAFFKY. Se ocupă mai ales de perfecționarea mediilor de cultură.

- 1882, anul marii descoperiri: pune în evidență baci-lul tuberculozei: Microbacterium tuberculosi (MT). Este pasul așteptat care confirmă indubitabil caracterul conta-gios al bolii, întrevăzut de VILLEMIN. Opinia publică este entuziasmată. În aerul Germaniei, se răspândea speranța că boala cumplită care secera tineretul, va fi înfrântă. r.KOCH este trimis în Egipt pentru a conduce lupta îm-potriva holerei.

- 1883 întors din Egipt este copleșit de onoruri: profe-sor de igienă la Baden-Baden. Lucrează la prepararea Tc investind în acest preparat toată speranța că, viitorul drog va elibera întreaga omenire, pentru totdeauna de TB.

- 1884 recunoștiința oamenilor și a autorităților: gene-ral de brigadă, profesor onorific al Facultății de Medicină din Berlin (coleg cu BErING, EHrLICH ș.a.).

Primele tratamente de Tc nu dau rezultatele așteptate. r.KOCH renunță la „vechea” tuberculină: Alt-Tuberculin (A-Tc), prepară Neue-Tuberculin (N-Tc). Pentru r.KOCH începe să fie din ce în ce mai evident că tratamentul este ineficient și uneori chiar accelează evoluția bolii.

Prestigiul savantului încă nu avea de suferit. Este numit director al Institutului German de Igienă, creat pentru el.

Ineficacitatea Tc în tratamentul TB este evidentă. Noto-rietatea lui r.KOCH este în „cădere liberă”. Este tratat ca impostor și devine subiect de caricaturi în presă.

- 1891 se autoexilează în AFrICA DE SuD, SuDAN, EGIPT, AFrICA DE EST, etc. fără să se protejeze prea mult, alege epidemiile cele mai severe. Continuă să studieze agenți microbieni ai holerei, babesiile, triposoma, etc.

- 1905 premiul Nobel pentru medicină;

- 1906 se întoarce în AFrICA DE SuD, unde moare.

ROLUL TC ÎN TRATAMENTUL TUBERCULOZEI...rolul de primasonă, pe care creatorul ei i l-a hărăzit în

lupta împotriva tuberculozei (TB)2 a fost, cum am văzut, ratat. Fiind relativ ușor de preparat, Tc a fost introdusă și ca remediu în homeopatii. Se utilizau culturi de MT recol-tate de la bolnavul care urma să fie tratat. Tratamentul este descris amănunțit în „Matria Medica” (1888). Astfel se cunosc o serie de Tc: Tc DENIS, MArMOrEK, KLEBS? etc. (L.VErNIEr, „Les Tuberculiniques et leur Trataments homeopatiques, Paris, 1947”).

PRACTICA TCTCLocul de elecție este fața anterioară a antrebrațului. Se

vor evita orice modificări patologice tegumentare. Se vor

2 Înainte de a continua relatarea „aventurilor” Tc, divulgăm numele „nașilor” unor termeni folosiți curent și azi: „Tuberculi” (leziuni sechelare de primoinfecție) THOMAS G.MArTON (1689) „Tuberculoză”: J.T. SCHONLEIN (1829).

MARAMUREȘUL MEDICAL4

identifica cicatricele postvaccinare BCG (alb-sidefii cu lungimea de 3-7 mm, în regiunea deltoidiană).

Pentru dezinfecția pielii, se folosește un spray sau un tampon îmbibat complet în dezinfectant al pielii (al-cool-eter), timpul de uscare fiind de aproximativ 30 sec. (dispariția luciului umed al pielii).

În mod obișnuit se utilizează ace cu bizou scurt, subțiri (BD Micro-fine+0,30 x 8 mm).

Se controlează, după introducerea strict intradermică a acului, poziția corectă a acestuia: după aspirație, nu tre-buie să sângereze.

Cantitatea de Tc injectată (0,1–0,2 ml), produce o dis-cre tă tumefiere la locul injectării, acumularea sub der mi că a picăturii de Tc injectată.

Papula formată este albicioasă, picătura injectată ridică foarte puțin suprafața dermului. Acesta va reproduce la locul respectiv aspectul de „coajă de portocală”, aspectul dispare după 2-3 minute.

Deși s-au executat sute de milioane de testări Tc, nu s-a raportat niciodată o reacție anafilactică, ca de exemplu în cazul unei înțepături de albină, dovada peremtorie că pri-ma face parte din alt scenariu. Dacă aceste reacții generale apar (febră, artralgii, astenie, modificări sanguine), ele țin 1-2 zile și sunt expresia unui „bruiaj” realizat în prezența iatrogenă minoră ale altor tipuri de reacții imune. La bol-navii cu TB activă, în cazuri rare se pot nota accentuarea tusei, hemoptizii, pusee febrile.

A intuit posibilitatea ca Tc să joace un rol important în diagnosticul TB Von PIrQuET (cel care a fost creato-rul termenului de „alergie”). CH.MATIOuX a pus la punct tehnica TCTc, care permite o interpretare calitativă (spre deosebire de metoda scarificării sau a „timbrului” Tc).

În românia se utilizează Tc produsă de Institutul I. Can-tacuzino, București, din 1965 (PPD).

Fiecare producător național folosește o cultură de MT standardizată prin replicări repetate, periodice, pen-tru extragerea Tc, asigurând astfel, în timp, stabilitatea antigenică a acesteia.

* * *

CELEBRA GREȘEALĂ A LUI R. KOCHExistă suficiente cercetări care demonstrează din punct

de vedere psihologic, după numai puține ore, o diminu-are exponențială a atenției participanților, la foarte multe congrese sau consfătuiri „științifice”. Nu ne îndoim de fel, că același lucru se întâmplă și multor cititori la lectura unor texte marcate de ariditate. rezultatul este citirea „pe sărite”. Este capcana care pândește mulți autori: elabo-rarea într-un stil tern, a unui subiect mai puțin interesant, pericolul prăbușirii întregului edificiu la care a trudit. Există oare soluția resuscitării atenției? Noi încercăm să evităm pericolul plictisirii cititorului nostru, prin interca-larea episodului care a marcat profund viața și activitatea marelui savant care a fost r. KOCH.

Ne transpunem la începutul sec. XX, când, încă, cuvân-tul „malpraxis”, nu era cunoscut decât unor juriști erudiți. În decursul unui secol, în lume a apărut și totodată au și dispărut sute de medicamente (de „molecule”), cu impact mai mult sau mai puțin evident în starea de sănătate a oamenilor. unele au fost anodine, altele net toxice. Medica-

mentul nu lipsește din decorul cotidian al fiecărei case. recomandăm recitirea volumului lui A. Percek „Medica-menti Mundi”, Ed. Medicină, Bucuresti, 1981.

În ceea ce privește TB, această maladie a fost subiectul unor terapeutici medicamentoase foarte diverse. Diversi-tatea în acest sens, traduce, este efectul, disperării. Con-trolul medicamentelor nu exista. În multe țări, practica medicală nu era reglementată. Medicina legală abia se născuse în urma unor lucrări: CHuSSIEr, CABANIS, OrFI-LA ș.a. cu origine în mai vechea știință a toxicologiei. În Franța și Germania, posesia unei diplome universitare era de ajuns pentru a primi autorizație de liberă practică. Totul se bazea pe cunoștiința profesională și în ultima instanță pe ținuta morală a celor ce practicau această profesie ce se bucura de multă considerație din partea societății.

Credem că este binevenită, chiar dacă nu avem cu no-ști in țe aprofundate de psihologie, încercarea noastră de a identifica cauzele care l-au determinat la r.KOCH să se autocondamne la expunerea, ani lungi, la contractarea, în Africa, a unor boli tropicale cu letalitatea la cele mai înalte cote. Atitudinea lui a inspirat scriitori de renume: PAuL DE KruIF („Microbe hunter”-1920), SINCLAIr LEWIS (premiat Nobel (Arronsmidt, 1930), etc.

L. PASTEur, care nu a fost medic, atunci când propunea un tratament, foarte scrupulos în evitarea unor eventuale învinuiri în cazul unui eșec, lasă pe medicii care îi secun-deau, să-l aplice bolnavului; r. KOCH, medicul, și-a asumat toată răspunderea când a instituit tratamentul TB cu Tc.

Nu există medic care să nu poate greși. Erorile medicale au născut capitolul „Diagnosticul Diferențial” din oricare propedeutică medicală.

Azi, orice avocat ar pleda în favoarea lui r.KOCH, bazân-du-se pe următoarele argumente:

1. nu este vinovat de faptul că omenirea a așteptat tot-deauna ivirea unui salvator, și că, așteptarea i-a fost ca în-totdeauna zadarnică;

2. la începutul secolului XX „medicina adevărată” abia se năștea;

3. dușmanii speciei umane sunt atât de mulți, că abia învins unul, alți câțiva îi iau locul (numai în ultimele dece-nii, în Africa, au apărut 2-3 afecțiuni cu un prognostic mult mai grav decât al TB).

4. existențialismul se va naște spre mijlocul secolu-lui; nu este drept ca un om să suporte consecințele unei gândiri „ceva să se nască”.

Întrevăzând posibilitatea de a se transforma într-un „om rău”, doctorul KOCH a fugit de sine. Puțini au puterea de a transfera freudian oprobiul public în victorie asupra lor însuși. A găsit răspunsul la întrebarea pe care toți ne-o punem mereu: „Cine sunt eu?”. Exilul său a durat 11 ani.

TESTUL CUTANAT LA TUBERCULINA (TCTc)Tc este un complex de structuri antigenice – „haptene”.

Face parte din grupul proteinelor „non self”. Este utilizată și ca moleculă exemplară în studiul hipersensibilității de tip IV. La om sensibilitatea este de 75% - 90%, iar specifici-tatea de 85% - 90%.

Ce marker al infecției TB a fost utilizat:• în scop diagnostic;• ca indicator epidemiologic.

nr. 68, iunie 2017 5

Utilizarea în scop diagnosticutilizarea în scop diagnostic s-a folosit mai ales în

formele de TB extrapulmonare (meningită, focare osoase, renale, etc.). În aceste forme desigur rolul ei pare să fie unul adjuvant. Anergia, lipsa de răspuns la TCTc, după un răspuns inițial pozitiv, după unii, poate fi cauzată de ex-tinderea leziunilor provocate de MT (în forme de granu lie migratorie, miliare). un tratament eficace poate deter-mina reapariția pozitivității TCTc. Explicația anergiei în aceste situații este parțial explicată: rOHrBAC și WIL-LIAMS, citați DuNLAP, NANCY și BrITES, D.E. „Imunologia tuberculozei” (curs litografiat, 2010), ca fiind cauzată de compartimenizarea limfocitelor T, CD4+, în zone cu activi-tate patogenică mai intensă sau prezenței în aceleași zone a unei populații crescute de celule supresoare.

Anergia mai poate fi cauzată de prezența la același bol-nav al unei boli „anergizante”: neoplazie, sifilis, viroze sistemice severe, malnutriție, HIV, boli în care imunitatea celulară este adânc reprimată.

TCTc poate diminua ca intensitate odată cu vârsta sau dacă este repetată prea frecvent: fenomenul „booster”.

Situațiile prezentate se inscriu ca reacții fals negative, dacă în antecedente TCTc a fost pozitivă. Această anergie poate constitui un argument în stabilirea diagnosticului actual, mai ales în ce privește diagnosticul și evoluția unei afecțiuni actuale d.p.d.v. imunologic.

Utilizarea din punct de vedere epidemiologicAlături de mortalitate, morbiditate, răspândirea testului

pozitiv la TCTc, constituie tripiedul indicatorilor corobo-rativi ai evoluției endemiei TB într-un teritoriu.

Efectuarea TCTc, „în masă”, la nivelul unor colectivități școlare, militare, industriale, etc., ne furnizează cele mai credibile tendințe ale endemiei TC într-un teritoriu. re-zultatele obținute ne permit, atunci când testarea este repetată, o aprecierea asupra dinamicii endemiei.

TCTc dictată de rațiuni epidemiologice necesită un personal conștiincios și competent. Din nefericire se adeverește de multe ori „zicerea” lui BuMBĂCESCu: „In-jectarea Tc se face de echipă instruită, iar citirea și inter-pretarea de persoane incompetente”.

Este necesară deci, stabilirea unor echipe formate din 2-3 persoane instruite special, care pot aprecia cu exacti-tate dimensiunile și caracteristicile reacțiilor. Antrena-rea echipelor se face prin metoda GOuLD, care șterge tendințele de sub- sau supraapreciere a dimensiunilor reacțiilor post TCTc.

E locul să combatem tendința reflectată mai ales în „me-dia” (presă, radio, TV), de a conferi unei „epidemii școlare” un exagerat caracter tragic de „ineficiență a sistemului sanitar”. În primul rând, orice om, fie profesor sau alt personal care vine în contact cu o colectivitate, se poate îmbolnăvi în decurs de câteva luni, în al doilea rând, cu cât proporția celor negativi din colectivitate este mai mare, cu atât TB în teritoriu este mai puțin frecventă. Dacă este vorba întradevăr de îmbolnăvirea unei persoane dintr-o colectivitate nu mai este necesară ancheta epidemiologică extinsă și la contacții intrefamiliali?

INTERPRETAREA REZULTATELOR TCTCExaminarea locului unde s-a practicat TCTc se exa-

minează după 72 de ore. Pe o plajă de piele inflamată

(eritem, edem și căldură locală), se constată o discrectă zonă cu dermul denivelat, mai indurat, uneori presărat de minuscule vezicule (blistere), mai palidă.

Numai această indurație centrală este expresia vizibilă cantitativă și calitativă a hiperimunității celulare a or-ganismului infectat cu MT. Ea se instalează după 2-3 săptămâni de la infectarea cu MT. Perioada respectivă poate fi inclusă ca anergică.

Și greșeli de tehnică pot determina reacții fals nega-tive sau fals pozitive (Fals negative: injectarea de soluție insuficientă de Tc, injectarea subcutanată, sângerarea la locul inoculării, tamponarea energică post injectare poate produce și eliminarea Tc).

La interpretarea rezultatelor TCTc trebuie ca examinato-rul să țină seama de „regula de aur” 5-10-15 mm („cul-off”).

reacții:

- pozitive: ≥15 mm: susceptibilitate ridicată de infecție recentă cu MT;

- pozitive: ≥10 mm: vaccinare recentă cu BCG;

- negative: 5 mm negativ.

Dacă reacțiile periindurative au origine pur nespecifică (hipersensibilitate de tip II sau III (fenomen ArTHuS), TCTc este exemplară pentru hipersensibilitatea de tip IV.

Citirea calitativă a reacției (tipurile lui PALMEr) nu se mai practică. Se constată, în cazul utilizării epidemio-logice, o distribuție a reacțiilor pozitive gaussiană în jurul a 10 mm.

Semnificația dimensiunilor reacției intense (cum am arătat mici flictene – blistere, zone de necroză, culoarea vișinie a indurației), nu semnifică totuși o TB activă, ci doar riscul de dezvoltare a acestei forme. La copii cunoscuți cu HIV o reacție pozitivă de 5 mm trebuie luată în considerație și interpretată în contextul unei asocieri severe.

În limbajul curent, convetori, desemnează persoanele la care intensitatea reacției crește peste 10 mm de la o tes-tare la alta.

TCTc prezintă față de testele de laborator, avantajul eco-nomic (cost foarte redus), singurul dezavantaj (eliminând posibilitatea reacțiilor false-pozitive și negative), îl consti-tuie întârzierea de 72 de ore a rezultatelor. TCTc poate fi înlocuit de metodele de laborator (este indicată amânarea în cazul unor boli febrile intercurente, boli eruptive, boala serului, etc).

În cazul unor boli la care este indicat un transplant pul-monar, desigur se vor folosi metodele de laborator pentru eliminarea oricărei suspiciuni de infecție TB în antece-dente. Posibilitatea reactivării unor leziuni vechi, aceasta, teoretic poate fi evitată printr-un tratament preventiv de scurtă durată. Teoretic, cât și practic, credem totuși că sechele primare sau secundare post TB constituie o contraindicație pentru transplant pulmonar. Considerații valabile și pentru donatori (plămâni fără sechele).

REACTIA POZITIVĂ LA TCTc, EXPRESIE A HIPERIMUNITĂȚII MEDIATE CELULAR (HIPERIMUNITATE DE TIP IV)

răspunsurile de hipersensibilitate sunt, așa cum sunt descrise de GELL și COOMBS (1968), anormale, pato-logice, însoțind reacții inflamatorii care produc distrugeri


de țesuturi, necroze (vezi: www.mymed.ro/clasificarea-gell-coombs-a-reactiilor-de-hipersensibilitate.hcml). Ca-racteristicile reacțiilor de hipersensibilitate sunt: excesul de anticorpi, desfășurarea procesului imun în mod abe-rant, producerea anormală de anticorpi (ordinea normală fiind IgM, IgC, IgA), antigenele apar și pe suprafața altor celule (nu numai cele implicate în procesul imun) ci și pe aceea a celulelor somatice.

GELL și COOMBS au identificat patru tipuri de reacții hi-perimune (vezi situl citat mai sus). unii autori vorbesc și de un tip V întâlnită în boala BAZEDOV-GrAVES sau „mi-astenia gravis”. În aceste afecțiuni se împiedică aderarea anticorpilor de receptorii aflați pe suprafața membranei celulare.

IMUNITATEA LA TB. MARKERUL IMUNITĂȚII TIP IV: TC

DuNLOP ECAT și BrILES („Tuberculoza” curs lit.), insistă asupra intensificării cercetărilor pentru prepara rea unor seruri sau vaccinuri eficiente împotriva TB, având în ve-dere rapiditatea cu care se instalează rezistența la noile droguri anti TB.

Picăturile PHLuGE, ajunse în alveole sunt ingerate de macrofagele alveolare. Trecut de această barieră MT, dezvoltându-și factorii de virulență: sulfatide, cord-facto-rul și lipide acide, care probabil acționează întrerupând fuziunea fagozom-lizozom trece și acest obstacol. MT crește încet (o diviziune la 20-24 ore). răspunsul imuni-tar celular apare abia după 4-8 săptămâni: celule T acti-vate și macrofage. Are loc o inflamație granulomatoasă caracteristică. MT se aglomerează în centrul granulomu-lui, dar își asigură și calea limfatică spre ganglioni. Celule-le epidermoide care limitează granulomul sunt macrofage trecute prin mai multe stadii de activare. În jurul leziunii

granulomatoase (în centrul ei, cazeumul, este format din detritusuri celulare), se află limfocite T și CD4+, monocite. Acizii grași secretați de aceste celule distrug MT.

Deci, imunitatea de tip IV, celulară, se desfășoară în următoarele faze:

1. prelucrarea antigenelor de către macrofage și pre-zen tarea acestora;

2. recunoașterea antigenelor: crearea clonelor co re-spun zătoare, transformarea blastică, diferențierea celule-lor limfocitare în efectoare alfa (α), cu memorie;

3. eliberarea de limfokine;

4. la un nou contact cu ansamblul actorilor sensibilizați (antigene), se repetă cele trei faze descrise mai sus, care constituie de fapt substratul anatomo-patologic al TCTc.

CONCLUZII1. Țesutul cutanat la tuberculină (MANTOuX) își păs-

trează atributul de „marker” al infecției tuberculoase.

2. Odată cu îmbogățirea cunoștiințelor de imunologie și abordarea din acest punct de vedere a unei largi game de afecțiuni (sarcoidoză, HIV/SIDA, neoplazii, boala HOD-KIN, etc.), reacții – fals negative, se constituie ca un argu-ment diagnostic important, chiar esențial, când este vorba de o „conversie negativă”.

3. În cazul transplantelor pulmonare, reacția cutanată trebuie să fi fost negativă în cazul donatorului și tot negativă în cazul primitorului (tratamentul antirejet poate reactiva leziuni aparent stabilizate).

4. Se fac aprecieri privind ținuta morală a lui r.KOCH, după eșecul tratamentului cu tuberculină indicat de sa-vant, în cazurile de tuberculoză pulmonară.

ReFleCţII aSUPRa MoRţII SUBIte a SPoRtIvUlUIDr. Ioan Mara, medic primar cardiolog, Deva

MEDICuL cardiolog se simte afectat de drama care este moartea subită a unui sportiv în timpul unei

competiţii, şi aceasta din două raţiuni: - el promovează din convingere efortul fizic pentru a lupta contra sedentarismului considerat ca un factor de risc;- el realizează probe de efort în vederea eliberării cer-tificatului de aptitudine pentru sport.

A NU CONFUNDA EXERCIŢIUL FIZIC ŞI COMPETIŢIA

Exerciţiul fizic (marş, nataţie, cicloturism) este benefic şi indicat întotdeauna pentru a combate sedentarismul, staza venoasă, excesul ponderal şi a antrena aparatul car-dio-respirator.

Competiţia poate da loc unei morbidităţi (traumatisme) şi unei mortalităţi (moartea subită a sportivului) nene gli-jabile. Scopul nu este sănătatea, ci victoria, oricare ar fi preţul de plătit.

SCOPUL COMPETIŢIEI ESTE DE A CÂŞTIGASportul de competiţie nu este conceput pentru a ame-

liora sănătatea. Dimpotrivă, pentru a practica competiţia,

este necesară o sănătate de “fer” ce trebuie pusă la o probă dură, câteodată până la punctul maxim.

SPORTUL DE COMPETIŢIE ESTE PERICULOSPrecum un trapezist, spotivul de performanţă frizează

extremul. În mod normal, nu te poţi sinucide printr-un efort. Când este atins efortul maxim, durerea legată de me-tabolismul anaerob, acidoză lactică, tahicardia extremă la peste 200 pe minut obligă campionul să se oprească, în ciuda producerii masive de adrenalină şi a voinţei sale. Dar dopajul poate suprima durerea şi prodroamele ce anunţă prăbuşirea fiziologică: linia roşie a riscului vital este atunci depăşită. Acesta este accidentul. Minimum o sincopă, sau în cel mai rău caz moartea subită, aşa zis inexplicată.

A CÂŞTIGA CU RISCUL VIEŢIIPentru a învinge, campionul îşi riscă viaţă fortându-şi

mentalul. Este vorba de sindromul “la fureur de vivre”. Aproape de linia de sosire a unei curse, doi ciclişti sunt la egalitate, uzi de transpiraţie, aproape de epuizare şi de dezamorsarea pompei cardiace. Tahicardia extremă nu mai permite o umplere diastolică eficace, pompă cardiacă va merge în gol şi tahicardia sinusală extremă este prelu-

nr. 68, iunie 2017 7

diul unei fibrilaţii ventriculare. Campionul pe care îl vor “ţine” nervii o secundă în plus în acest moment pericu-los faţă de concurentul sau va câştiga (glorie, bani), dar el îşi riscă viaţă. Mai dur, unui maratonist aflat aproape de capătul cursei, târându-se, aproape de sincopă, pe ul-timii metrii ai parcursului îi este interzis să fie susţinut cu riscul descalificării. În alte circumstanţe, această ar fi considerată o lipsă de asistenţă a unei persoane aflate într-un pericol.

MEREU MAI SUSPosibilităţile umane formează o asimtotăa. Nu poţi urca

niciodată în vârful Turnului Eiffel sărind cu prăjina, totuşi se pot bate mereu recorduri, dar cu preţul unui consum energetic mereu mai intens.

SPORTIVUL NU VREA SĂ SE OPREASCĂÎn caz de anomalie cardiacă (de exemplu o cardiomio-

patie hipertrofică) sportivul nu vrea şi nu poate să se oprească. Miza e prea importantă (presiunea clubului, scopul financiar, competiţiile internaţionale, Jocurile Olim pice, televiziunea). Sportul (fotbalul, boxul) este ade-sea singurul mijloc de promovare socială.

CERTIFICATUL MEDICAL ESTE O UMBRELA PENTRU CLUB

Certificatul medical cerut de unele federaţii nu oferă nici o garanţie pentru sportiv. Certificatul medical (cu o probă de efort maximală) nu poate fi considerat nici că o promi-siune de a învinge, nici că o asigurare de viaţă, nici măcar că o promisiune că nu va avea loc un accident. Moartea subită este cel mai adesea imprevizibilă. Examenul medi-cal verifică simplu absenţa unei maladii grave dar, în gene-ral, sportivul este într-o stare bună de sănătate, ceeace nu împiedică un accident. Înseamnă că fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea. Pentru a învinge sau pentu a-şi satisface pasiunea pentru sport, sportivul îşi asumă riscuri, şi nu numai în automobilism. Sportul poate ucide!

MOARTEA SUBITĂ A SPORTIVULUI ESTE ÎN GENERAL NEEXPLICATĂ

Examenele medicale sunt normale (EKG, ECO, radi-ologie, test de efort,etc.). Să încercăm a enumeră câteva

afecţiuni rare: cardiopatie hipertrofică, sindromul Bruga-da, QT lung, displazia aritmogenă a ventricolului drept. De fapt, o simplă gripă, o simplă miopericardita care în mod normal n-ar pune probleme, în cazul unui efort extrem su-pra-fiziologic poate constitui singură circumstanţă a unui accident, însă sportivul nu vrea să-şi rateze meciul, nici să treacă drept unul care trage chiulul.

FRECVENŢA MORŢII SUBITE A SPORTIVULUI ESTE SUBESTIMATĂ

Problema nu este considerată că fiind una de sănătate publică deoarece cazurile sunt sporadice. Ele sunt puţin numeroase că frecvenţă dar sunt frecvente în valoare absolută (chiar dacă mai puţine decât accidentele rutiere). Fiecare caz este o tragedie, dar totdeauna minimalizate de către cluburi. Nu se doreşte descurajarea aderenţilor ale căror cotizaţii fac să crească, să trăiască federaţiile. Se vorbeşte de fatalitate, de epuizare. Sportivul este re-pede evacuat în timp ce meciul continuă, iar decesul lui se află a două zi, presupunându-se o problema cardiacă necunoscută, sau prin cuvinte ocolite, de un posibil dopaj.

O SINGURĂ EXTRASISTOLĂ POATE UCIDEChiar în absenţa unei cardiopatii, în timpul unui stres,

o extrasistolă rău plasată (r sau T) poate declanşa o rein-trare şi o fibrilaţie ventriculară mortală dacă nu se aplică un şoc electric imediat. Pe unele stadioane au fost insta-late defibrilatoare semiautomate pentru salvatori, pre-cum există extinctoare. Extrasistola poate să se comporte ca un declanşator asupra unor factori neurovegetativi solicitaţi peste limita.

MIZE FINANCIARE CONSIDERABILECompetiţia nu poate fi împiedicată, ea fiind chiar esenţa

sportului. Sportul a devenit un spectacol televizat cu mize financiare considerabile şi accente de violenţă. Acesta este noul “panem et circenses”. Nu este posibil, în condiţii de libertate, că oamenii să fie împiedicaţi să facă salturi cu coarda elastică sau parapanta, dar sportivul este cel care îşi asumă riscul alegerii sale. Medicul nu poate ga-ranta absenţa accidentului într-o activitate cu risc. Iar securitatea socială nu poate plăti “oalele sparte”. Fiind întrebat “Care este secretul longevităţii dumneavoastră“? Churchill a răspuns ” No sport”.

evalUaRea RISCURIloR PSIHoSoCIale la FUNCȚoNaRI PUBlICI.

PaRtICUlaRItĂȚI ale “GRaFICUlUI oRGaNIZaȚIoNal”Dr. Dorin-Gheorghe Triff,

Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, Secția de Medicina Muncii

INTRODUCEREStresul în mediul ocupational, aparînd atunci când

sarcinile de lucru depășesc capacitățile lucrătorului de a le îndeplini în mod satisfăcător cerințelor, are forme de manifestare și evoluție diferite în funcție de caracteristi-cile individuale și organizaționale. Anxietatea este o formă de manifestare a stresului care poate fi obiectivizată prin chestionare validate. Burnoutul, formă particulară a stresului occupational, apare la cei un nivel ridicat de

implicare, la cei ambiţioși, bine pregătiți în muncă. După Maslach (1986), se desprind trei stadii ale epuizării pro-fesionale: a) epuizarea emoţională; b) dezumanizarea relaţiilor interpersonale; c) diminuarea motivaţiei, și sen-timentul de a nu putea realiza nimic.

Stresul poate fi evaluat prin interviuri structurate care sunt laborioase și prin urmare utilizate mai puţin. În practică se utilizează în acest scop chestionare auto-ad-ministrate.


MATERIAL ȘI METODĂÎn luna iunie 2016, în cursul controlului medical peri-

odic, funcționarilor publici dintr-o instituție cu atribuții de inspecție și control li s-a administrat chestionar con-stituit din 5 părți:

A. Prima parte cuprinde date generale ale lucrătorului.B. A doua parte cuprinde posibilele cauzele genera-toare de stres și frecvența acestora la locul de muncă.C. Chestionarul Maslach Burnout Inventory pentru sorul epuizării profesionale (Maslach și colab. 2001).D. Chestionarul pentru “General self-efficacy scale” evaluînd eficacitatea personală percepută.E. Inventarul de anxietate (Spielberger) – State/Trait Anxiety Inventory (STAI) pentru anxietatea-stare și a anxietatea-trăsătură.

Cauzele de stres de la locul de muncă au fost formu-late după lista Agenției Europeane pentru Securitate și Sănătate în Muncă. Acestea sunt următoarele: imposibili-tatea implicării în modificarea aspectelor neplăcute privind locul de muncă, comunicarea cu /și sprijinul din/ partea superiorilor, responsabilitatea crescută specifică postului de muncă/riscul de malpraxis, riscurile de securitate și sănătate prezente la locul de muncă, nivelul de salarizare/remunerare, modul de comunicare și /sau relațiile cu ceilalți angajați, sarcinile de muncă, programul de lucru, altele.

Chestionarul pentru auto-eficacitatea generală are răspunsuri cotate pe patru niveluri: 1 – niciodată; 2 – câteodată; 3 – adeseori; 4 – întotdeauna. (Baban, Schwarzer 1996).

Analiza datelor s-a realizat prin programul SPSS v 16.0 cu testele statistice: ANOVA, Kruskal-Wallis și Mann-Whit-ney (u). Corelațiile între variabilele chestionarelor s-au re-alizat prin coeficientul de corelație Spearman (CC). Abre-vieri utilizate pentru pragul de semnificație statistică: ** corelatia este semnificativa la un nivel p <0,01; * corelatia este semnificativa la un nivel p <0,05.

REZULTATE ȘI DISCUȚIIAngajații au o medie a vârstei de 48,85 ani cu o vechime

medie la locul de muncă de 14 ani, toți avînd studii supe-rioare.

Dintr-un total de 42 de lucrători fiind funcționari cu rol de inspecție și control cărora li s-a administrat pentru completarea voluntară, în cursul de controlului medical periodic, un chestionar un număr de 33 lucrători le-au completat returnîndu-le.

Proporția lucrătorilor în funcție de sex, în populația studiată este de 10 bărbați și 23 lucrătoare de gen feminin (sex ratio=1/2). Toți angajații au avut domiciliul în mediul urban.

Vârsta medie la lucrătoare este de 49,6 ani și de 51 de ani la lucrători cu o medie a vârstei la lotul întreg de 50,03 ani. Vechimea în unitate este mai mare la lucrători com-parativ cu angajatele la lotul studiat.

”Înălțimea” are corelațiile următoare: pozitiv cu vari-abila ”Greutatea” (CC= 0,805) și cu IMC. (IMC=indicele de masă corporală) (CC= 0,393*)

Variabila ”Greutatea” se corelează cu variabila ”Înălțime” (CC= 0,805**). IMC ” nu realizează alte corelații față de cele menționate.

Variabila ”Vârstă” se corelează semnificativ cu sursa de stes reprezentată la locul de muncă de “comunicarea cu /și sprijinul din/ partea superiorilor” (CC=0,507**), “modul de comunicare și /sau relațiile(conflictele) cu ceilalți angajați” (CC= 0,393*) și “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare” (CC= 0,439*)

Variabila ”Vechimea ca angajat în unitate în ani împliniţi” prezintă corelații semnificative, positive, cu sursa de stres reprezentată la locul de muncă respectiv de “sar-cinile de muncă” (CC= 0,387*) și “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare” (CC= 0,421*)

”Imposibilitatea implicării în modificarea aspectelor neplăcute privind locul de muncă” prezintă corelații pozitive cu comunicarea cu /și sprijinul din/ partea su-periorilor” (CC= 0,377*) și cu sursa de stes reprezentată de “riscurile îmbolnăvire și accidentare prezente locul de muncă” (CC= 0,351*).

Variabila ”Comunicarea cu /și sprijinul din/ partea superiorilor” în afară de corelațiile menționate ante-rior prezintă următoarele corelații semnificative pozi-tive respectiv cu: “responsabilitatea crescută, specifică postului de muncă” (CC= 0,595**) “modul de comu-nicare și /sau relațiile(conflictele) cu ceilalți angajați” (CC= 0,705**),”sarcinile de muncă” (CC= 0,609**) “pro-gramul de lucru” (CC=,467**), “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare” (CC= 0,852**).

Variabila “responsabilitatea crescută, specifică postului de muncă” în afară de corelația menționată anterior cu ”Comunicarea cu /și sprijinul din/ partea superiorilor” prezintă următoarele corelații semnificative pozitive re-spectiv cu: “responsabilitatea crescută, specifică pos-tului de muncă” (CC= 0,444*), “modul de comunicare și /sau relațiile(conflictele) cu ceilalți angajați” (CC= 0,747**),”sarcinile de muncă” (CC= 0,631**) “programul de lucru” (CC=,501*), “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare” (CC= 0, 852**)

Variabila “responsabilitatea crescută, specifică postului de muncă” “ în afară de corelația menționată anterior cu variabila ”Comunicarea cu /și sprijinul din/ partea su-periorilor” prezintă următoarele corelații semnificative pozitive respectiv cu: “nivelul de salarizare/remunerare”” (CC= 0,506**), “modul de comunicare și /sau relațiile (con-flictele) cu ceilalți angajați” (CC= 0,494**),”sarcinile de muncă” (CC= 0,640**) “programul de lucru” (CC=,361*), “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare” (CC= 0,630**)

Sursa de stress reprezentată de “riscurile îmbolnăvire și accidentare prezente locul de muncă” în afară de corelația menționată anterior cu ”Imposibilitatea implicării în modificarea aspectelor neplăcute privind locul de muncă” prezintă corelații semnificative respective cu: “sarcinile de muncă” (CC= 0,403*) “programul de lucru” (CC=0,408*).

Parametrul “nivelul de salarizare/remunerare” se corelează semnificativ în afara celor menționate ante-rior cu următoarele variabile: modul de comunicare și /sau relațiile(conflictele) cu ceilalți angajați” (CC= 0,512**),”sarcinile de muncă” (CC= 0,513**) “progra-mul de lucru” (CC=0,352*), “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare”

nr. 68, iunie 2017 9

(CC= 0,445* și p= 0,012 ), scorul total de burnout” (CC= 0,536**), cu nivelul anxietății-stare (CC= 0,529**) și cu nivelul anxietății-trăsătură (STAI 2) (CC= 0, 479**).

Variabila “modul de comunicare și /sau relațiile (con-flictele) cu ceilalți angajați” realizează în plus față de cele prezentate corelații semnificative pozitive cu: “sarcinile de muncă” (CC= 0,619**), “programul de lucru” (CC= 0,396*), “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare” (CC= 0,576**), scorul to-tal de burnout” (CC= 0, 357*), nivelul anxietății-trăsătură (CC= 0,515**).

Suplimentar față de corelațiile prezentate variabila “sarcinile de muncă” realizează corelații semnificative pozitive cu: “programul de lucru” (CC= 0 ,529**), “necesi-tatea evidențelor activității/a completării zilnice a difer-itelor formulare” (CC= 0,709**), scorul total de burnout” (CC= 0, 473**), cu nivelul anxietății-stare (CC= 0,361*) și cu nivelul anxietății-trăsătură (STAI 2) (CC= 0,399*).

Variabila “programul de lucru” prezintă în plus corelații semnificative pozitive cu “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare” (CC= 0,509**).

Variabila “necesitatea evidențelor activitații/a com ple-tă rii zilnice a diferitelor formulare” realizează suplimentar față de cele anterioare corelații amnificative cu scorul total de burnout” (CC= 0,423*) și cu nivelul anxietății-trăsătură (CC= 0, 355*).

Sentimentul de auto-eficacitate generală se corelează negativ cu scorul total de burnout” (CC=- 0,423*) nivelul anxietății-stare (CC= - 0, 398*)

”Scorul total de burnout” prezintă suplimentar față de cele menționate, corelații cu nivelul anxietății-stare (CC=0,647**) cu nivelul anxietății-trăsătură (STAI 2) (CC= 0, 650**).

În plus, nivelul anxietății-stare se corelează semificativ cu nivelul anxietății-trăsătură (CC= 0, 579**).

Scorurile medii ale surselor de stres la locul de muncă arată diferențe în eșantionul reprezentativ studiat (Fig. 1).

Punctele de minim ale graficului corespund următoarelor cauze de stres la locurile de muncă: “imposibilitatea implicării în modificarea aspectelor neplăcute privind lo-cul de muncă”, “riscurile de securitate și sănătate prezente la locul de muncă”, “modul de comunicare și /sau relațiile (conflictele) cu ceilalți angajați”, “sarcinile de muncă” și “programul de lucru”.

Din puncul de vedere al variabilei “sex” rezultă o percepție crescută în general a stresului la locul de muncă la bărbați cu excepția stresului reprezentat de riscul de îmbolnăvire și accidentare la locul de muncă (Fig. 2).

Fig. 1: Scorurile medii ale surselor de stres la locul de muncă

Punctele de maxim ale graficului corespund urmă-toa relor cauze de stres la locurile de muncă: “responsa-bilitatea crescută, specifică postului de muncă”, “nivelul de salarizare/remunerare” și “necesitatea evidențelor activitații/a completării zilnice a diferitelor formulare”.

Fig. 2: Scorurile medii ale surselor de stres după variabila sex

În ilustrarea grafică prezentată variabila ”Comunica-rea cu /și sprijinul din/ partea superiorilor” prezintă diferențe semnificative în funcție de sex, bărbații având un stres mai mare din acest punct de vedere comparativ cu lucrătoarele inspector.

Tabel: Testul ANOVA între eșantioanele bărbați/femei privind comunicarea cu superiorii

Obs Total media varianța Deviația standard

femei 23 39,0000 1,6957 ,9486 ,9740bărbați 10 25,0000 2,5000 ,5000 ,7071Test ANOVA Parametric, p = 0,0255 Testul Bartlett’s: p value = 0,2860

Stresul reprezentat de “necesitatea completării diferite-lor formulare” arată diferențe semnificative (p=0,035), cu un scor mediu la angajate de 1,8 iar la funcționarii bărbați de 2,5.

”Imposibilitatea modificării aspectelor neplăcute ale loc-ului de muncă” reprezintă un stres semnificativ (p=0,045) mai mare la lucrători (scor mediu de 2,1) comparativ cu lucrătoarele (avînd scorul mediu de 1,59).

CONCLUZIIComparativ cu angajații tineri și spre deosebire de

aceștia, angajații cu vârstă mai mare au ca principală sursă de stres la locul de muncă deficiențele în comunicarea cu ceilalți lucrători.

Durata mai mare în activitate ca funcționar public în instituția evaluată favorizează apariția stresului la locul de muncă determinat de rutina completării zilnice a for-mularelor și sarcinile de muncă.


Vechimea mai mare la locul de muncă nu determină un nivel crescut al anxietății, al sentimentului de auto-efica-citate generală sau prezența sindromului de burnout.

Principalele surse de stres la locurile de muncă la func-ționarii publici din unitatea evaluată sunt reprezentate de responsabilitatea crescută a postului de muncă, de nivelul de remunerare și rutina completării diferitelor formulare.

responsabilitatea crescută a postului de muncă se aso-ciază cu sursele de stres date de comunicarea cu colegii de muncă și superiorii ierarhici, de sarcinile de muncă, de programul de lucru și de rutina completării diferitelor formulare.

Funcționarii cu nivele mai crescute ale epuizării emo-ționale și ale anxietății resimt semnificativ mai mult nive-lul inadecvat al remunerării.

Programele de coping a surselor de stres la funcționarii publici din unitatea evaluată impun cunoașterea și aborda-rea atât individuală cât și a “graficului organizațional” a factorilor psihosociali de stres.

Diferențe semnificative în ceea ce privește sexul cu pri-vire la sursele de stres la locul de muncă sunt: comunica-

rea cu superiorii, completarea documentelor de rutină, imposibilitatea de a schimba aspectele neplăcute la locul de muncă. Acestea sunt mai stresant pentru bărbați decât pentru femei. Nu există diferențe semnificative în funcție de gen, la sentimentul de auto-eficacitate, nivelurile de anxietate si sindromul de burnout.

În unitatea studiată există caracteristici organizaționale și individuale ale stresului ocupațional care necesită pu-nerea în aplicare a unor măsuri adecvate personalizate pentru prevenirea și combaterea stresului în mediul de la locul de muncă.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ1) Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă. Disponibilă la urL: https://osha.europa.eu/en/themes/psychosocial-risks-and-stress 2) Spielberger, CD. (1993), Inventaire d’Anxiété Etat-Trait forme Y, Pa-ris, Centre de Psychologie Appliquée.3) Maslach, C. & colab. (2001). Job burnout, Annual review of Psychol-ogy, 52, p. 397-422.4) Baban, Schwarzer, Jerusalem, General Self-Efficacy Scale. 1996 Disponibilă la urL:: http://userpage.fu-berlin.de/~health/rumania.htm

ReaCţIIle de HIPeRSeNSIBIlIZaRe la SUBStaNţele de CoNtRaSt Iodate

Dr. Gabriela Hirian, Baia Mare

SuBSTANţELE de contrast iodate au fost descoperite la începutul secolului douăzeci (1929), fiind în prezent utilizate pe scară largă în scop diagnostic.

Structura acestor substanţe are la bază un nucleu benzenic cu cel puţin trei atomi de iod ataşaţi, aceştia conferind pro-prietatea de radioopacitate.

Clasificarea substanţelor de contrast în funcţie de structură este redată în tabelul de mai jos:

Substanţe de contrast ionice monomerice

Substanţe de contrast ionice dimerice

Substanţe de contrast nonionice monomerice

Substanţe de contrast nonionice dimerice

Iotalamat (Conray) Ioxitalamat (Telebrix) Diatrizoat (Gastrografin) Metrizoat (Isopaque) Amidotrizoat (radioselectan) Acid iopanoic (Telepaque) Acic iotroxic (Biliscopin)

Ioxaglat (Hexabrix) Iohexol (Omnipaque) Iopamidol (Iopamiro) Iopromid (ultravist) Ioversol (Optiray) Iomeprol (Iomeron) Iobitridol (Xenetix) Ioxilan (Oxilan) Iopentol (Imagopaque)

Iodixanol (Visipaque) Iotrolan (Isovist)

O altă clasificare a substanţelor de contrast se face în funcţie de osmolaritatea soluţiei:- substanţe de contrast hiperosmolare (osmolaritate ≥1400 mOsm/kg H2O)- substanţe de contrast cu osmolaritate mică (osmolaritate de 500-900 mOsm/kg H2O)- substanţe izoosmolare (osmolaritate de 290 mOsm/kg H2O)

Substanţele ionice monomerice au cea mai mare osmolaritate (≥1400 mOsm/kg H2O), substanţele dimerice ionice au osmolaritate de 600 mOsm/kg H2O, substanţele monomerice nonionice prezintă o osmolaritate cuprinsă între 500 şi 800 mOsm/kg H2O, iar substanţele dimerice nonionice au cea mai mică osmolaritate (290mOsm/kg H2O).

reacţiile de hipersensibilizare la substanţele de contrast pot fi acute sau tardive în funcţie de timpul scurs de la momen-tul administrării substanţei şi momentul apariţiei reacţiilor adverse.

Prevalenţa reacţiilor acute de hipersensibilizare în cazul administrării substanţelor de contrast hiperosmolare variază între 3,8% şi 12,9%, iar în cazul celor cu osmolaritate mică între 0,7% şi 3,1%.

Frecvenţa reacţiilor severe este de 0,1-0,4% în cazul administrării substanţelor hiperosmolare şi respectiv 0,02-0,04% pentru cele cu osmolaritate mică.

nr. 68, iunie 2017 11

rata mortalităţii a fost estimată la 1 din 100000 examinări atât pentru substanţele de contrast hiperosmolare cât şi pentru cele cu osmolaritate mică.

Frecvenţa reacţiilor tardive de hipersensibilizare a fost estimată a fi cuprinsă între 0,5% şi 23%.

Factorii de risc frecvenţi descrişi în apariţia reacţiilor de hipersensibilizare sunt: administrarea repetată şi în doze mari a substanţelor de contrast (în special a celor hiperosmolare), vârsta mai mare de 60 ani, sexul feminin, atopia, reacţii anterioare de hipersensibilizare la substanţe de contrast iodate, boli cardiace severe, astm bronşic necontrolat terapeutic, insuficienţa renală acută sau cronică (creatinină>2mg/dl), alte boli cu afectare renovasculară (diabet, mielom, etc.), mastocitoză, limfom, reacţii alergice posmedicamentoase în antecedente, dermatită de contact, lupus eritematos sistemic, infecţii virale la momentul administrării, transplant medular, tratament cu IECA, β-blocanţi, inhibitori ai pompei de protoni, IL-2, hidralazină.

Patogeneza reacţiilor imediate poate să aibă la bază un mecanism nonalergic (ex. degranulare mastocitară directă, activarea complementului, formarea de bradikinină) sau un mecanism imun mediat IgE (tot mai frecvent documentat). Mecanismul imunologic care stă la baza apariţiei unei reacţii tardive de hipersensibilizare este unul mediat prin limfo-citul T.

Tabloul clinic al reacţiilor de hipersensibilizare poate fi cel al unei reacţii de tip imediat sau a unei reacţii tardive.

reacţiile de tip imediat apar în prima oră de la administrarea substanţei de contrast şi sunt clasificate în reacţii uşoare, moderate şi severe, în funcţie de gravitatea simptomatologiei (vezi tabelul de mai jos).

grad de severitate simptome cutanate

simptome digestive

simptome respiratorii

simptome cardiovasculare

I

II

III

IV

prurit eritem urticarie angioedem prurit eritem nu sunt urticarie obligatorii angioedem prurit eritem nu sunt urticarie obligatorii angioedem prurit eritem nu sunt urticarie obligatorii angioedem

greţuri crampe

vărsături defecaţie diaree

vărsături defecaţie diaree

rinoree disfonie dipnee

edem laringian bronhospasm cianoză

stop respirator

tahicardie

hipotensiune aritmii şoc

stop cardiac

reacţiile uşoare de tipul pruritului sau urticariei sunt cele mai frecvent întâlnite, ele reprezentând aproximativ 70% din reacţiile imediate.

reacţiile tardive de hipersensibilizare sunt definite ca reacţii ce apar la mai mult de o oră după administrarea substantei de contrast (ex. prurit, urticarie, angioedem, exantem macular sau maculopapular, eritem fix postmedicamentos, eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică, vasculită, pustuloză generalizată acută, reacţie tip grefă contra gazdă). Cele mai frecvente reacţii tardive sunt uşoare sau moderate, apar la aproximativ 3 zile post administrare şi remit în circa 7 zile (ex: exantemul maculopapular apare la aproximativ 70% din persoanele astfel afectate).

DiagnosticAnamneza detaliată reprezintă primul şi cel mai important pas în stabilirea corectă a diagnosticului. Se vor consemna

datele privind substanţa de contrast administrată, intervalul de timp dintre administrarea substanţei şi apariţia simp-tomatologiei, tipul şi gravitatea simptomelor precum şi terapia administrată în scopul remiterii acestora.

Dozarea histaminei şi a triptazei serice se face cu scopul stabilirii diagnosticului de anafilaxie. Histamina serică va fi cuantificată pe parcursul primei ore de la debutul simptomelor şi la 24 ore. Triptaza serică va fi dozată la debutul simp-tomatologiei, după 2 şi respectiv 24 ore. Creşterea de cel puţin două ori a valorii triptazei serice faţă de nivelul bazal este înalt sugestivă pentru anafilaxie.

În cazul reacţiilor de tip tardiv este necesară efectuarea hemoleucogramei (cu scopul detectării hipereozinofiliei) şi a analizelor biochimice (pentru evaluarea funcţiei renale şi hepatice).

Biopsia cutanată poate fi utilă în unele cazuri pentru stabilirea diagnosticului.

Testul cutanat prick cu substanţa de contrast nediluată va fi efectuat în cazul reacţiilor de tip imediat la aproxima-tiv 2-6 luni de la episodul acut. În cazul în care acesta este negativ se va efectua un test intradermic cu substanţa de


contrast diluată ( diluţii cuprinse între 1/1000 şi 1/10). Dacă testarea cutanată este pozitivă sau substanţa de contrast este necunoscută se va testa mai multe substanţe de contrast iodate. În cazul reacţiilor de tip tardiv se va efectua testare intradermică (diluţie 1/10 sau soluţie standard) sau epicutanată (soluţie standard). Citirea testelor se va face la 48, 72, 96 ore, iar ocazional chiar la 7 zile.

Dozarea de IgE specifice şi testul de activare a bazofilelor sunt teste in vitro utilizate în diagnosticul reacţiilor de tip imediat, iar testul de transformare limfoblastică este util în diagnosticul reacţiilor tardive.

Testul de provocare cu substanţa de contrast iodată reprezintă testul standard „de aur” pentru diagnosticul reacţiilor de hipersensibilizare. Acesta va fi efectuat sub strictă supraveghere medicală în unităţi specializate, ţinându-se cont de tipul şi severitatea reacţiei (din antecedente). Este util atât în stabilirea diagnosticul pozitiv cât mai ales în găsirea unei alternative pentru cazul în care se impune o nouă utilizare a substanţelor de contrast iodate. La alegerea unei alternative trebuie să se ţină cont de reacţiile încrucişate între substanţele de contrast diferite (vezi tabelul de mai jos).

reacţie încrucişată puternică

reacţie încrucişată mare

reacţie încrucişată slabă

Iodixanol Iohexol

Iodixanol Iohexol Iopentol Ioversol Iomeprol

Ioxaglat Iopamidol Iobitridol Iopromid

reacţiile încrucişate sunt în general rar întâlnite în cazul reacţiilor acute de hipersensibilizare la substanţele de con-trast iodate, în schimb sunt frecvente pentru reacţiile de tip tardiv.

În cazul reacţiilor de tip acut substanţele se vor administra în doze crescătoare (5, 15, 30 şi 50 ml din substanţa testată) la intervale de 30-45 minute, iar în cazul reacţiilor tardive intervalul de administrare va fi de o oră. Pentru reacţiile severe de tip tardiv administrarea se va face în două etape separate de cel puţin o săptămână interval (5,10,15 ml în prima zi şi 20, 30, 50 ml în ziua a doua de testare).

Algoritmul de diagnostic este redat schematic mai jos:

nr. 68, iunie 2017 13

TratamentPrincipalele măsuri de profilaxie a reacţiilor de hipersensibilitate la substanţele de contrast iodate constau în: - supravegherea atentă a pacienţilor încă cel puţin 30 minute după administrarea substanţei de contrast.- folosirea substanţelor cu osmolaritate mică la pacienţii cu risc.- folosirea premedicaţiei la pacienţii care au prezentat o reacţie de hipersensibilizare în antecedente. Această premedicaţie (în cazul reacţiilor acute) se va face în funcţie de gravitatea reacţiei anterioare şi constă în administrarea de antihistaminice anti-H1 pentru cazurile uşoare, la care se va adăuga un corticosteroid sistemic pentru cazurile mo-derate şi severe. un astfel de protocol utilizat in cazurile severe este redat în tabelul de mai jos.

număr de zile premedicate

corticoizi cu administrare sistemică

antihistaminice anti-H1

antihistaminice anti-H2

antagonişti ai receptorilor pentru leucotriene

N+2

1

cu o oră înainte

Prednison 40mg la 8 ore Metilprednisolon 40mg IV la 4 ore

Fexofenadină 180mg la 24 ore Fexofenadină 180mg la 24 ore Fexofenadină 180mg

Famotidină 20 mg la 12 ore Famotidină 20mg la 12 ore

Montelukast 10mg a 24 ore Montelukast 10mg la 24 ore

N = număr de zile de premedicaţie anterioară

Premedicaţia utilizată în cazul reacţiilor tardive de hipersensibilizare constă în utilizarea de metilprednisolon (40mg/zi) şi ciclosporină (2x100mg/zi) timp de 3 săptămâni dintre care una anterior administrării substantei de contrast.

Tratamentul medicamentos se face în funcţie de gravitatea simptomatologiei. Asfel dacă în cazul reacţiilor uşoare se pot administra doar anhistaminice anti-H1, pentru reacţiile anafilactice administrarea adrenalinei este esenţială. La pacienţii cu bronhospasm se vor utiliza β2-agonişti inhalatori şi oxigen. Administrarea sistemică de corticosteroizi se face la ca-zurile moderate şi severe.

Bibliografie1) Kim Sr, Lee JH, Park KH, Park HJ, ParkJW. Varied incidence of immediate adverse reactios to low-osmolar non-ionic iodide radiocontrast media used in computed tomography. Clin Exp Allergy. 2017 Jan; 47(1): 106-1122) Lee SY, Yang MS, Choi YH, Park CM, Park HW, Cho SH, Kang Hr. Stratified premedication strategy for the prevention of contrast media hypersensitiv-ity in high-risk patients. Ann Allergy Asthma Immunol. 2017. Mar;118(3):339-3443) Karen S. Hsu Blatman, MD. and David L Hepner, MD, MPH. Current Knowledge and Management of Hypersensitivity to Perioperative Drugs and radiocontrast Media. J Allergy Clin Immunol Pract. 2017 May-Jun; 5(3): 587-5924) Qin-Ian Chen, Xiao-ying Zhao, Xiao-mi Wang, Na Lv, Ling-ling Zhu, Hui-min Xu, and Quan Zhou. retrospective analysis of non-laboratory-based adverse drug reactions induced by intravenous radiocontrast agents in a Joint Comission Internaţional-accredited academic medical center hospital in China. Ther Clin risk Manag.2017; 13: 565-5735) rosado Ingelmo A, Dona Diaz I, Cabanas Moreno r, Moya Quesada MC, Garcia-Aviles C, Garcia Nunez, Martinez Tadeo JI, Mielgo Ballesteros r, Orte-ga-rodriguez N, Padial Vilchez MA, Sanchez-Morillas L, Vila Albelda C, Moreno rodilla E, Torres Jaen MJ. Clinical Practice for Diagnosis and Management of Hypersensitivity reaction to Contrast Media. J Investig Allergol Clin Immunol 2016;Vol 26(3); 144-1556) Shari V. Montandon, DO, Andrej A. Petrov, MD. and Merrit L. Fajt, MD. A Novel Pretreatment regimen for Breakthrough radiocontrast Media Ana-phylaxis in Cardiac Pacients. Critical Pathways in Cardiology. Vol 15, Number 4, December 2016

FaCtoRII deClaNşatoRI IMPlICaţI ÎN eXPRIMaRea PSoRIaZISUlUI vUlGaR la CoPIlUl MIC

– aSPeCte ClINICe şI teRaPeUtICe ÎN PSoRIaZISUl CoPIlUlUIDr. Maria Pocol, Baia Mare

INCIDENŢĂ ŞI PREVALENŢĂPsoriazisul este o afecţiune cutanată cronică ne infec ţi-

oasă, cu determinism genetic, inflamatorie şi proliferativă.

La copilul mic patologia dermatologică are aspecte cli-nice diferite faţă de cea a adultului deoarece şi structura tegumentului şi fiziologia pielii îmbracă particularităţi specifice copilului.

Principala tulburare în psoriazis este accelerarea epidermopoeziei. În mod normal este 25-30 de zile, în

psoriazis acesta este foarte scurt, de numai 3-4 zile.

Datorită hiperploriferării keratinocitelor printr-un proces imunologic mediat de limfocite T are loc indu-cerea unui fenotip kerotinocitar psoriazic, cu modificări la nivelul potenţialului proliferotiv, de diferenţiere şi apo-ptotic.

S-a constatat că în 45% din cazuri psoriazisul apare înainte de vârsta de 20 de ani, la 10% din cazuri înainte de 10 ani, iar la 2% înainte de 2 ani.


La 1/3 din cazurile de psoriazis apărute la copii există psoriazis.

Psoriazisul reprezintă 5% din patologia copilului fiind considerat actual, boală cu determinism plurifactorial, care pentru a se exprima clinic necesită prezenţa unor factori genetici şi de mediu. Psoriazisul are răspândire universală, incidenţa la nivelul întregului glob fiind între 1,5 şi 4% mai scăzută la rasa neagră şi rasa galbenă, pre-cum şi la indienii nativi americani.

FACORI TRIGGERPentru ca boala să se exprime, este nevoie de prezenţa

unor factori trigger. Aceşti factori trigger sunt:

• Factori exogeni

• Fizici – frecare, arsuri, zone de presiune, injecţii

• Chimici – toxine

• Dermatoze inflamatorii – herpes zoster, micoze, im-petigo, dermatite alergice de contact, etc; apariţia leziuni-lor pe locul injuriei cutanate defineşte fenomenul Koeb-ner; leziunile apar la 7-14 zile de la evenimentul iritativ (interval maxim – 3 zile până la 3 săptămâni)

• Factorii climaterici – de obicei psoriazisul se agra vea-ză în sezonul rece.

FACTORI ENDOGENIInfecţii – streptococ, stafilococ, HIV etc;

Medicamente – preparate cu litiu, betablocante, indo-metacin, antimalarice, corticoizi – sistemici şi topici etc. – determină o evoluţie nefavorabilă a bolii;

Endocrini – incidenţa maximă a psoriazis e la pubertate şi l amenopauză, sarcina are un efect variabil: 40% nu influenţează, 40% ameliorare, 15% evoluează nefavora-bil; post-partum – 30% nu e influenţat, 10% ameliorat, 50% agravat;

Stresul emoţional are un rol în debutul şi evoluţia nefavorabilă, precum şi în capacitatea pacientului de a ac-cepta oala şi de a ura trtamentul;

Alcool – frecvent consumatorii de alcool fac forme ma severe decât restul pacienţilor, dar mai ales datorită fap-tului că sunt necomplianţi la tratament;

Metabolici – hipocalcemia şi dializa pot precipita pso-riazisul;

radiaţiile uV – la majoritatea pacienţilor au efecte be-nefice, dar există cazuri de exacerbare la bătrâni, femei, tipul I de piele;

Alimentaţia – rolul alimentaţiei în psoriazis este în continuare controversat; în general carnea roşie este considerată ca ar avea efect favorizant, iar peştele, prin conţinutul lui de acizi graşi esenţiali, ar avea efecte be-nefice.

MANIFESTĂR CLINICEAspectul clinic în psoriazis este extrem de variabil, de

la afectarea minimă cutanată cu leziuni eriteato-scua-moase diseminate, până la afectare severă, cu implicarea unei suprafeţe cutanate întinse, pielea scalpului, unghii, articulaţii, afectarea stării generale şi impact major asu-pra calităţii vieţii.

CLASIFICAREA FORMELOR CLINICE DE PSORIAZIS:

Psoriazis vulgar

Psoriazis eritrodermic

Psoriazis pustulos.

FORME DE LOCALIZARE:Cronic palmoplantar (Barber)

Acut palmoplantar

Acrodermatitis continua (Hallopeau).

FORME GENERALIZATEAcut (von Yumbusch

De sarcina (Hebra)

Circinat şi inela (Bloch-Lapiere)

Psoriazisartropatic.

PROBLEME DE DIAGNOSTIC AL PSORIAZSULUI VULGAR LA COPILUL MIC

Debutul afecţiunii poate fi la orice vârstă, fiind întâlnit inclusiv la sugar şi copilul mic. La copii pot apărea toate formele clinice , cu predominanţă totuşi a formei gutate şi a celei flexurale. Diagnosticul pozitiv, ca şi la adult, se face clinic cu confirmare histopatologică. Dificultăţi par-ticulare sunt legate de diagnosticul difernţial, în special al formei lexurale, unde intră în discuţie afecţiuni specifice vârstei.

Diagnosticul diferenţial al celor mai frecvente forme psoriazis vulgar la copilul mic:

Psoriazis în plăciDermatită atopicăDermatita de contact iritativăLichen simplex chronicusPititriasis rura pilarisDermatita seoreicăMicoze cutatanteLimfon cutanatPsoriazis gutatErupţii post medicamentoase.

PLEVASindrom Gianoti Crosti

Lichen plan

Pitiriazis rozat Gibert

Psoriazis flexural

Dermatita de scutece

Candidoza

Intertrigo acterian

Dermatita seboerică

Acrodermatita enteropatică

Histiocitoza X

Granuloma gluteal infantum.

nr. 68, iunie 2017 15

TRATAMENTUL PSORIAZISULUI VULGAR LA COPILUL MIC

Tratamentul trebuie individualizat în funcţie de vârstă, extensie şi distribuţie a leziunilor.

Tratamentul topic include:EmolienteCorticoiziDerivaţi de vitamina D3Expunerile la soare De evitat PuVAretinoizi topic (Tazarotene) din cauza efectului iri-tativ;Derivaţii de antralină.

Preparatele emoilente reduc scauma, scad necesarul de corticoizitopic, ameliorează disconfortul. Constituie trata-ment de întreţinere şi adjuvant în perioadele de acutizare. Cele care conţin aci lactic sau AHA pot avea efecte iritante.

Corticoizii tipici constituie tratamentul de elecţie în psoriazis la copil. Ce cu potenţă redusă pot fi utilizaţi pe faţă şi ariile interiginoase. Cei cu potenţă medie pot fi utilizaţi la nivelul trunchi şi membre. Corticoizii potenţi sunt interzişi la copii mici. Perioada de utilizare maximă permisă esre de 14 zile

ALTE MĂSURIStresul emoţional poate fi un factor declanşator. Pro-

bleme personale, cât şi cele intrafamiliare necesită con-sult psihologic al copilului.

Ce tReBUIe SĂ CUNoaSCĂ PaCIeNtUl deSPRe aStMUl BRoNşIC

Dr. Lilia Butuc, Târgu Lăpuş

ASTMuL este o boala inflamatorie a căilor respiratorii. Acest proces inflamator duce la îngustarea difuză a

căilor aeriene cu episoade recurente de dispnee (lipsă de aer), respiraţie şuierătoare (wheezing) presiune toracică şi tuse.

Memo pentru bolnavul astmatic, conceput pentru edu-carea pacientului, pentru a obţine rezultatul pozitiv al tra-tamentului ce presupune profilaxia îmbolnavirilor. Tre-buie amintit faptul că astmul se caracterizează printr-o evoluţie cronică care necesită monitorizare şi controlul activităţii tractului respirator. Este important să amintim că tratamentul este de lungă durată şi nu se intrerupe, chiar şi atunci când starea generală se îmbunătăţeşte con-siderabil. De asemenea un rol important il are profilaxia, care poate duce la o remisie pe termen lung.

I. IMPORTANTFiecare pacient care suferă de Astm bronşic, trebiue să

ştie să-şi recunoască la timp exacerbarile şi crizele şi să efectueze algoritmul necesar pentru a neutraliza criza. Profilaxia şi evoluţia Astmului bronşic, depind direct de punerea corectă în aplicaţie a recomandărilor de trata-ment. De multe ori de aceasta depinde viaţa unei per-soane.Trebuie amintit că medicaţia folosită în tratamen-tul Astmului bronşic se împarte în bronhodilatatoare (folosite pentru remiterea şi prevenirea crizei de Astm bronşic), şi antiinflamatorii (care ajută la neutralizarea proceselor inflamatorii din căile respiratorii). Preferenţial de a utiliza această medicaţie pe cale inhalatorie.

Glucocorticoizii inhalatori indicaţi în tratamentul Ast-mului bronşic au eficienţă maximă, mai mult de atât aces-te preparate contribuie la profilaxia şi prevenirea crizelor de astm. refuzul, sau întreruperea tratamentului cu glu-cocorticosteroizi inhalatorii, duce la progresarea bolii şi apariţia proceselor ireversibile a căilor respiratorii. Pro-filaxia şi eficienţa tratamentului depind în mare măsură de administrarea corecta a inhalatoarelor, de aceea înainte de a începe tratamentul, pacientul este instruit de medic, care va clarifica unele din caracteristicile de uti-lizare a acestuia.

II. REGULI DE UTILIZARE A DISPOZITIVELOR INHALATORII

Se recomandă agitarea dispozitivului apoi se scoate ca-pacul şi se introduce dispozitivul în volumatic spacer.

Expiraţi lent şi prindeţi cu buzele capatul bucal al spacer-ului.

Pulverizaţi aşa încât conţinutul să ajungă în spacer, apoi inspirati lent pe parcursul a 7-10 secunde, după care expiraţi şi îndepartaţi spacerul de la gură. Dacă e necesară o a doua doză de medicament e necesar de a face o scurtă pauză de 30-60 secunde.

În cazul în care există boli cronice şi necesită altă medicaţie, se recomandă să se consulte cu medicul, deo-arece unele medicamente (beta-blocante, aspirina, hipo-tensoare, etc.) pot duce la apariţia crizelor, sau reducerea eficienţei tratamentului. Administrarea corecta a trata-mentului scade necesitatea folosirii frecvente a medicaţiei bronhodilatatoare ce duce la controlul Astmului bronşic. În afară de aceasta, profilaxia la timp reduce riscul re-acţiilor adverse, evită spitalizările frecvente. Trebuie de menţionat că bolnavii cu Astm bronşic controlat, pot duce o viaţă normală.

III. PRIMUL AJUTOR ÎN CRIZA DE ASTM BRONŞICLa debutul crizei pacientul nu trebuie să intre în

panică. Dacă debutul crizei este într-o încăpere închisă, se deschide geamul pentru a se asigura accesul maxim al aerului. Se găseşte poziţia confortabilă pentru nor-malizarea respiraţiei. Este importantă întreruperea efortului fizic şi repaus total timp de o oră. În afară de acestea este importantă evitarea contactului cu alerge-nii (plante, animale, alimente, etc.), deoarece ele pot fi cauza crizei de astm. Dacă aceste manevre sunt insufi-ciente se administrează două pufuri de bronhodilatator cu durată scurtă de acţiune, care trebuie avute tot timpul la îndemană. În cazul în care starea rămâne neschimbată, se repetă aceeaşi procedură la interval de 20-30 minute pe parcursul unei ore. Când tratamentul este ineficient se apelează la serviciile medicale calificate.


IV. PREPARATE MEDICAMENTOASE Fiecare pacient trebuie sa cunoască proprietăţile pre-

paratelor inhalatorii:- Glucocorticoizii (Budesonid, Fluticazona, Beclometa-

zona, etc), au impact asupra mecanismului patogenetic al Astmului bronşic, reducând sensibilitatea şi inflamaţia căilor aeriene.

- Bronhodilatatoarele (Salbutamol, Salmeterol, Fenote-rol, Formoterol, Bromura de Ipratorium, etc.), au acţiune de bronhodilatare a căilor respiratorii. unele din ele (Salbuta-mol, Bromura de Ipratorium, etc ), sunt cu acţiune rapidă în decurs de 1-2 minute de la administrare, ceea ce permite folosirea lor în exacerbări şi în crizele de Astm bronşic. Este important de ştiut că după administrarea corticosteroizilor inhalatorii, pacientul trebuie să clătească gura cu o soluţie alcalină slabă de bicarbonat de sodiu, care previne apariţia Candidozei orofaringiene.

V. CÂND CEREM AJUTOR MEDICAL SPECIALIZAT

1. Agravarea simptomatologiei, precum şi menţinerea stării de rău astmatic după administrarea bronhodila-tatoarelor cu durată scurtă de acţiune.

2. Apariţia dificultăţilor respiratorii severe, respiraţie şuierătoare şi tuse spastică însoţită de greutate în piept.

3. Dificultatea de vorbire caracterizata prin incapaci-tatea de pronunţare a anumitor cuvinte.

4. Stare de somnolenţă şi confuzie.

5. Cianoza periorală şi unghială.

6. Frecvenţa pulsului mai mare de 100 b/min.

7. respiraţie zgomotoasă cu presiunea cutiei toracice.

teRaPIa CU PlaNte ÎN tRataRea aleRGIeIMaria-Andreea Chindriş, Centrul de Sănătate Sana Nobili, Baia Mare

ALERGIA este o modalitate în care organismul reacţi-o nează la diverse substanţe care, în mod normal, nu

sunt dăunătoare pentru majoritatea oamenilor.

Factorii care pot genera reacţii alergice sunt diverşi, vari ind de la praful de casă, mucegai, acarieni, medica-mente, şi până la polenul copacilor, ierburilor sau înţepăturilor de insecte. De asemenea, un stil de viaţă dezechilibrat coroborat cu stresul emoţional sau con-sumul de alimente procesate pot declanşa alergia.

Toţi aceşti factori care produc reacţii alergice se numesc alergeni. Aceştia pot fi clasificaţi în:

• Alergeni alimentari, care includ alimente de genul: laptele de vacă, albuşul de ou, glu-ten, etc

• Pneumalergeni, ca de exem-plu: praf de casă, polen, mucegai, etc

• Alergeni medicamentoşi și chimici

• Alergeni de insecte, produşi de veninul acestora.

Cum recunoaştem o alergie?Persoanele care sunt expuse la

alergeni, indiferent de modul in care se întâmplă – prin înghiţire, inhalare sau pur şi simplu prin atingerea alergenului de piele – experimentează o serie de eveni-mente care conduc la reacţii alergice. Cele mai frecvente, aşadar şi cele mai obişnuite simptome ale unei reacţii alergice apar la nivelul următoarelor organe sau sisteme:

• Ochilor, manifestată prin mâncărime, lăcrimare sau roşeaţă.

• Pielii, prin erupţii insoţite de mâncărimi, inflamaţii locale, etc.

• Nasului: stănut, congestie nazală, mâncărime, secreţii nazale apoase.

• Plămânilor: senzaţii de sufocare sau de constricţie a pieptului, respiraţie şuierătoare, tuse.

• Tractului digestiv: crampe stomacale, diaree, văr-sături.

Gradul de severitate a manifestării alergiei variază de la uşor, moderat, sever, ca în cele din urmă să se ajungă la ultimul stadiu a reacţiei alergice, acesta fiind anafilaxia. În cazul anafilaxiei, agenţii alergeni declanşează o reacţie în întregul organism. Aceasta poate include:

• Erupţii puternice pe toată suprafaţa corpului, nu doar local

• respiraţie greoaie

• Furnicături la nivelul mâinilor, buzelor, picioarelor şi scalpului

• Dureri în gât.

Aceste manifestări nu sunt de neglijat, deoarece pot pune în pericol viaţa persoanei afectată. Este recomandată intervenţia de urgenţă a medicului imediat ce observaţi orice semn de instalare a anafilaxiei.

Cum tratăm alergia?Natura ne-a pus la dispoziţie nu-

meroase plante ale căror substanţe bioactive au proprietăţi antihistaminice şi antiinflam-atoare necesare în situaţiile în care alergia deja şi-a făcut simţită prezenţa. Astfel, terapia cu plante recomandă câteva remedii foarte eficiente:

• mugurii de Coacăz-Negru (Ribes nigrum), bogaţi în compuşi fenolici precum şi alte vitamine (C, B1, B2, B6), şi duce la creşterea producţiei de cortizon în organism.

• Ceai sau tinctură din planta Trei-fraţi-pătaţi (Vi-

nr. 68, iunie 2017 17

ola tricolor) cunoscută pentru acţiunea sa antialergică, diuretică şi depurativă, astfel curăţând sângele şi re-ducând reacţiile alergice.

• Vitamina C naturală, dovedită a fi extrem de utilă in cazul alergiilor manifestate la nivelul aparatului respirator, digestiv ori la nivelul pielii datorită efec te-lor antihistaminice şi imunomodulatoare puternice,

astfel reducând inflamaţiile şi simptomele asociate aler-giei.

• Ceai sau tinctură din planta Lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra), utilă datorită conţinutului de izoflavoni (fitoes-trogeni) şi producerii de către corp a cortizonului natural din care sunt obţinuţi corticoizii, substanţe derivate fo-losite în tratarea alergiei.

oRIGINea NUMeloR PUNCteloR de aCUPUNCtURĂDr. Marius Dan Pop, specialist în Acupunctură,

Kinetoterapeut Andrada Pop, specialist în Acupunctură, Baia Mare

ÎNAINTE de a intra în studiul conceptului clasic al acu-puncturii, dacă vom încerca să găsim o relaţie deplină

între sensul denumirii chineze al fiecărui punct de acupunctură şi funcţia lui, ne vom izbi adesea de mari dificultăţi, pentru că multe puncte de acupunctură nu indică funcţia lor în accepţia gândirii noastre vestice. Totuşi un număr mic de puncte de acupunctură, indică evident boala sau organul care poate fi tratat şi numele începe cu organul intern respectiv şi se termină cu “Shu” sau “Yu”.

Cu toate aceste dificultăţi aparente, în multe din studi-ile acupuncturii clasice, semnificaţia numelui punctelor de acupunctură începe să capete sens. De exemplu: unele puncte de acupunctură arată cum apare după aplicarea

acupuncturii, precum cele de sub numele de “Tien Tu” care în traducere liberă înseamnă “rai subit”. relevant este din acest punct de vedere CV22 de pe vasul de concepţie, care după acupunctură aduce o ameliorare rapidă al atacului de astm.

Asemănător, unele din nume sunt legate de funcţia meridianului, sau al fluxului QI prin meridiane, configuraţia anatomică sau poziţia YIN şi YANG şi aşa mai departe.

1. Numele punctelor de acupunctură în legatură cu bolile sau simptomele organelor interne specifice. Exemple tipice sunt SHu sau Yu pe spate şi Mu pe faţa trunchiului. Fiecare din aceste puncte de organe Yu pe spatele corpului are atât valoare de diagnostic cât şi terapeutic. Acelaşi lucru este valabil şi pentru punctul de organ Mu pe faţa trunchiului, însă adesea numele de punct de organ Mu nu indică numele organului corespondent.

2. Numele punctului de acupunctură raportat la ameliorarea bolii sau a sindromului:

Pronunţia chineză Pronunţia japoneză Caracteristicile anatomice ale punctelor de acupunctură

Locul punctelor de acupunctură pe meridian

Ching Ming Sei Mei Ochi stralucitori Bl 1Tien Tu Ten Totsu rai subit CV 22Ying Hsiang Gei Kou Miros binevenit Li 20Cheng Kuang Shou Kou recepţia luminii Bl 6

3. Numele punctului de acupunctură raportat la structura anatomică a părţii de corp:

Pronunţia chineză Pronunţia japoneză Caracteristicile anatomice ale punctelor de acupunctură

Locul punctelor de acupunctură pe meridian

Chien Ching Ken Sei Lacatusul umerilor GB 21Yan Ku Wan Kotsu Osul bratului SI 4Chien Liao Niyu Kon Baza pieptului ST 18Chin Kuan Shitsu Kan Articulatia genunchiului LI 7


NOI, românii, pe lîngă apa de băut obişnuită, consumăm mari cantităţi de apă minerală naturală. O apă cu cât

este mai săracă în minerale cu atât este mai aproape de apa de masă, apa potabilă. Apa care are în componență cel puțin 10-15 minerale, devine apa minerală naturală. Apele de masă sau de izvor, anual, primesc ”Aviz” de la direcția de Sănătate Publică a județului în care se află sur-sa, care atestă că sunt bune de băut.

În subsolul româniei se află 60% din apa minerală a Eu-ropei, ele apar la suprafață, identificate în 2500 de izvoare minerale a căror compoziție chimică, mineralizația totală și pH, au fost determinate (analizate). Numărul de izvoare existente pe teritoriul țării este mult mai mare. Așa spre exemplu, la Baia Borșa, județul Maramureș, au fost iden-tificate 24 de izvoare la suprafață și două în subteran pe galeria Novăț - Baia Borșa, însă până la încetarea în anul 2007 a activității minelor, periodic, se analizau numai șase izvoare, a căror ape erau destinate spre consum public. Trenul de persoane, proprietatea Exploatării Miniere Baia Borșa, care transporta minerii la minele Burloaia, Măgura, Dealul Bucății, Dealul Negru, Pârâul lui Bozoancă, atât la dus cât și la întors, aveau oprire la izvoarele de ape mine-rale de la intersecția Văii Cisla cu Valea Vinișoru. Acum, izvoarele aflate în exploatare de către S.C. Alpina Borșa, sunt analizate zilnic, potrivit normelor în vigoare.

Apele carbogazoase fiind cel mai răspândit tip de ape minerale pe teritoriul țării, sunt utilizate atât pentru cură internă și externă, cât și pentru îmbuteliere.

Literatura de specialtate menționează în aria lanțului muntos Oaș, Gutâi, Țibleș, rodnei și Maramureșului, existența a peste 70 de izvoare de ape minerale răspîndite în 32 de localităţi din județul Maramureş, (depresiunile Baia Mare, Lăpuș, și intramontană Maramureș), cât și 21 de izvoare în depresiunea Oaș, pe raza a 8 localități, din județul Satu Mare. Pe versantul sudic al Munților rod-nei, izvoare de ape minerale sunt la Sîngeorz-Băi, Anieș și Valea Vinului – rodna, județul Bistrița Năsăud. Dintre acestea, cu mult timp în urmă s-au îmbuteliat din anul 1886 la Săpânța și Vișeu de Mijloc, 1892 izvorul vechi de la Baia Borșa, din 1909 izvorul Suligu – Vișeu de Sus, izvoarele Clara și Luna- Bixad, și izvorul Apolo – Certeze Oaș. Mai sunt menționate ca ape minerale îmbuteliate în trecut, fără precizarea anului de începere a exploatării, apele minerale de la Valea Măriei – Vama, Borșa – iz-vorul Șandor, Breb – Sighet, Stoiceni - Târgu Lăpuș, și Sângeorz-Băi. Apele minerale din Depresiunea Baia Mare sunt caracterizate cloro-sodice – bicarbonatate, uneori sulfuroase și termale, cele din Depresiunea Maramureș sunt clorosodice bromoiodurate, clorosodice – bicarbo-natate, sulfatate – sulfuroase, bicarbonatate carboga-zoase și clorosodice-sulfuroase carbogazoase. În Munții Maramureșului și rodnei sînt acumulate trei tipuri de ape minerale: bicarbonatate, calcice și carbogazoase. În Baia Borșa, pe Văile Cisla, Cislișoara, Vinișoru, Colbu, Secu, au fost identificate din punct de vedere hidrochimic, patru tipuri de apă minerală. În Depresiunea Lăpuș, în general apa minerală este bicarbonatată clorurată, sodică, calcică- magneziană. În Depresiunea Oaș sînt ape minerale bicar-bonatate, clorurate, sodice, carbonatate, la unele izvoare apele sunt sulfatate, calcice-magneziene și sulfuroase.

Compoziția chimică și mineralizația totală, g/l, în toate depresiunile, diferă de la un izvor la altul.

Primăriile şi consiliile locale să nu uite că apele mine-rale fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, aparţin statului român, şi constituie obiect al Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Apele minerale situate pe suprafeţele de teren propri-etate a persoanelor fizice pot fi folosite de către propri-etarul te re nului doar dacă nu fac obiectul unei concesiuni existente şi numai pentru nevoile proprii, fără drept de comercializare.

Apele extrase de pe teritoriul româniei, care sînt re-cunoscute de autoritatea competentă ca ape minerale naturale, se supun „Normelor tehnice de exploatare şi comercializare”, aprobate prin H.G. nr. 1.020/2005. Pe teritoriul româniei pot fi comercializate sub denumirea de ape minerale naturale numai apele recunoscute de Agenţia Naţională pentru resurse Minerale. Ele se analizează zi de zi pentru ca populația (consumatorii) să nu fie expusă la o epidemie microbiologică. Dacă în 2013 prin Ordinul nr. 4 al ANrM erau recunoscute 61 de mărci de ape minerale, prin Ordinul nr. 22 din 22 ian. 2016 al Preşedintelui A.N.r.M, s-a aprobat Lista apelor minerale naturale recunoscute în românia, în număr de 68, care provin de la 77 de izvoare, din care este extrasă apa, cu denumirea comercială: Alpina Borșa, Amfiteatru, Apa Craiului, Aquatique, Aqua Carpatica, Aqua Sara, Aqua Vi-tal, Artesia, Băile Lipova, Biborţeni, Bilbor, Bodoc, Borsec, Bucovina, Buziaş, Carpatina, Certeze, Cezara, Cheile Bica-zului, Cora, Cristalina, Cristalul Munților, Dealul Cetății, Dorna, Hera, Izvorul Alb, Izvorul Cetății Crizbav, Izvorul Minunilor, Izvorul Tămăduirii K-Classic, Keia, Lipova, Lith-nia, Oaș, Perenna Premier, Perla Apusenilor, Perla Covas-nei, Perla Harghitei, Poiana Negrii, rarăul, roua Munților, Saguaro, Sestina, Spring Harghita, Stânceni, Tiva Harghi-ta, Tuşnad, Valea Brazilor, Valea Izvoarelor, Vîlcele, Zizin, 7 Izvoare. Aceste mărci de ape sunt apreciate în țară și peste hotare. Azi, ape minerale importate din românia se consumă în țările din Europa, pe continentul Nord-Ame-rican, iar din 2016 și în China.

Până la data prezentei, A.N.r.M nu a actualizat „Lista pentru apele recunoscute în anul 2017”, cu eventuale completări de ape minerale naturale identificate în urma forajelor executate pe baza licențelor de exploarare acor-date din anii anteriori.

În judeţele din nord-vestul țării, sunt recunoscute ca ape minerale naturale, extrase din izvoarele: Alpina Borşa – Izvorul nr. 1 bis și Izvorul nr. 2 (Baia Borşa) și Izvorul Tămăduirii (sonda F1 Stoiceni – Târgu Lăpuș), județul Maramureș; Certeze și Oaş (Certeze- Negreşti, județul Satu Mare; Hera (Budureasa); Izvorul Minunilor (Stîna de Vale) și Lithinia FH2 (Parhida), din județul Bihor.

Sursele de ape minerale existente se exploatează prin curgere sub acțiunea presiunii gazelor din zăcământ sau prin pompare. Pentru protejarea și exploatarea rațională a surselor (izvoarelor) s-au instituit perimetre de protecție sanitară, creindu-se zone verzi în jurul lor și au fost con-struite stații de pompe (îmbuteliere).

Ce aPe MINeRale aveM ȘI PUteM CoNSUMa?Ing. Aurel Pantea, Baia Mare

nr. 68, iunie 2017 19

”Viața, timpul și sănătatea sunt cele mai de preț daruri pentru om. Nu le risipiți!”

A devenit deja o tradiție ca în fiecare an la început de primăvară, când natura și făptura se trezește la viață, când verdele crud ne aduce o nouă speranță de viață, să ne regăsim împreună pentru a cinsti și proslăvi viața. Acestui gest, por-nit dintr-o inițiativă nobilă, se asociază ca de fiecare dată și biserica noastră, pentru a sprijini și încuraja dreptul la viață a fiecărui nenăscut, pentru a ne gândi o clipă la viața care stă să apară și nu apare, la lumina care stă să lumineze și nu luminează, la ființa care ar trebui să trăiască și nu trăiește.

Dacă pentru dreptul la viață, pe care ne-am adunat să-l întărim astăzi, s-au găsit unele răspunsuri, pentru a defini viața și a pătrunde tainele ei vom constata că de la Aristo-tel, care spunea; ”viața este ceva ce apare, se dezvoltă și se reproduce la nesfârșit”, până astăzi când știința este atât de dezvoltată, mai nu s-au făcut progrese. A o defini ca o sinteză a unor procese bilogice, fizice, chimice, sau ca formă specială de mișcare a materiei − cum spun materialiștii sau ateii − sau că viața este pur și simplu un șir de evenimente derulate în timpul scurs dintre naștere și moarte, nu atinge esența, pen-tru că aceste procese nu vor explica niciodată extraordinara complexitate a vieții.

Totuși, cei care neagă faptul că viața este opera creației, se împiedică de o realitate pe care nu o pot depăși; materia din care e făcut omul (din pământ ești făcut și în pământ vei merge – spune biblia), devine vie datorită așa zisei energii vitale, care pune în mișcare materia într-o anume direcție, orientată de ceea ce moștenește viața din viața din care a luat naștere. Or, această energie vitală, pe care știința nu o lămurește și rațiunea și logica umană nu o cuprinde, credința noastră o numește duh de viață, putere divină sau suflare de viață pe care noua ființă în stare embrionară o primește. ”Tu mai țesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură așa de minunată” va spune mai târziu omul dăruit cu har de viață și ajuns să se cunoască pe el însuși.

Prin urmare, biserica a găsit răspunsul la această întrebare care constituie un gol atât de mare în înțelegerea umană, că viața este un dar pe care omul îl primește la crearea lui primordială, când i s-a insuflat acea energie a vieții sub influiența căreia orice ființă viețuitoare se organizează, se dezvoltă, crește și se reproduce, fiecare proces din viață îm-plinindu-se la sorocul lui. Apoi creatorul a cerut ca acest dar de viață să fie multiplicat și răspândit ”duceți-vă, înmulțiți-vă și stăpâniți pământul”, ceea ce înseamnă că numai viața poate genera viață, că numai ființa vie este capabilă să ducă mai departe darul de viață.

Apoi viața ca dar divin să nu poată fi luată, ci doar protejată, ajutată și încurajată tocmai pentru că este viață, așa cum este ea; mai grea sau mai ușoară, mai frumoasă sau mai tristă, mai dăruită cu har sau mai puțin dăruită și că ea nu poate fi luată decât de cel care a creat-o. Eu sunt Calea, Adevărul și Viața – spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos – urmați-Mă, pentru că Eu sunt Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă.

Iată de ce, mai mult ca oricând, gândul nostru alături de Biserica noastră trebuie să-l înălțăm către cel care este izvo-rul vieții, către cel care ne spune că viața este un dar. ”În dar ați primit, în dar să dați” – spune Biblia. Să ne gândim că cel nenăscut este dăruit cu har de viață din momentul concepției, este o ființă care are dreptul să vadă lumina soarelui, că el

sau ea va fi mâine când noi nu vom mai fi, în sfârșit că acest sâmbure de viață va duce mai departe tot ceea ce am primit noi mai scump, adică viața.

”Doar viața ce o trăim pentru alții este o viață ce merită trăită” spune Albert Einstein, ceea ce poate însemna spiri-tul jertfelnic pe care trebuie să-l avem noi în viața noastră, spirit către care Biserica noastră ne îndeamnă. În același spirit al jertfeniciei nu trebuie să ne încărcăm conștiința cu greaua povară a întreruperii cursului firesc al unei vieți încă nenăscute. Să ocrotim așadar, deopotrivă, pe cel născut ca și pe cel nenăscut, pe cel dorit sau nedorit, pe cel așteptat sau pe cel neașteptat, cu aceiași dragoste și dăruire pentru că este viață din viață, duh din duh, Dumnezeu din Dumnezeu.

Viața cere viață, pentru că numai viața naște viață, dar poate cea mai profundă trăire o aduce sentimentul de mamă. O situație cu totul deosebită am trăit-o atunci când o mamă, cu un copil de aproximativ un an obținut prim fertilizare cu embrion implantat, mi-a mărturisit că trăiește o stare de neliniște, o adevărată dramă când visează mereu cum cei trei embrioni ai ei, de care știa că mai sunt, o imploră să-i aducă la viață. Întrebându-mă ce să facă, cutremurat nu am putut decât să-i dau răspunsul biblic ”urmează-ți credința pentru că numai ea te va mântui”. Cine crede că între acel sâmbure de viață și mama care urmează să-i dea viață nu este o legătură, dincolo de înțelegerea noastră, se înșeală amarnic. Este acea legătură tainică, ca și taina vieții pe care nu ne-o explicăm, dar care există dincolo de înțelegerea noastră.

Doctorii pot da sănătate trupească, preoții pot da sănătate sufletească, profesorii pot forma caractere, societatea poate oferi condiții de viață, dar viața adevărată și drumul ei de în-ceput o dau doar părinții în familia pe care o întemeiază. Iată de ce Iisus Hristos prin Biserica Sa binecuvintează familia și copiii ei ca izvor de viață, iată de ce creșterea unui copil este o bucurie binecuvântată, iată de ce întreruperea vieții unui copil nenăscut este un păcat de neiertat.

”Suntem creștini dar nu viețuim întotdeauna creștinește” ne mustra cu blândețe Preafericitul nostru patriarh Daniel, când se referea la această latură a vieții noastre. Și are drep-tate, pentru că numai în jumătate de secol au fost contabili-zate în scripte oficiale peste 22 milioane de avorturi, exact cât populația româniei, ceea ce înseamnă o a doua românie care a fost distrusă. Pentru că Țara nu înseamnă numai pământul ei, ci și poporul ei, care o definește ca națiune și care din nefericire scade an de an.

”Ne este cumplit de indiferentă soarta acestui pământ dacă elementul dominant nu va fi cel românesc” spunea cu durere și pe bună dreptate Eminescu acum mai bine de 100 de ani, adevăr mai valabil astăzi ca oricând.

Aș încheia prin ceea ce Sfântul Sinod al Bisericii noastre afirma de curând. ”Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru familie și pentru popor, să-i sfătuim și să-i sprijinim pe tinerii căsătoriți să fie roditori de copii, să-i crească și să-i educe”.

Închei și eu prin îndemnul; să ocrotim și să iubim așadar viața ”cu dragoste, cu dor de ea” cum spune poetul.

Să ajutăm și să sprijinim mama și copilul, să încurajăm familia pentru a avea copii, pentru că o familie fără copii este ca un pom fără rod, iar țara are nevoie de pomi roditori.

Așa să ne ajute Dumnezeu.

PledoaRIe PeNtRU vIaȚĂDr. Valeriu Lupu, doctor în științe medicale, Vaslui


”Teoriile sunt simple și necesare pretexte ale veș-ni cului fanatism și nepieritorului sadism” (Nicolae Steinhartd)

Viitorul și perenitatea unui neam este întotdeauna și oriunde în lumea aceasta asigurată de generația tânără, iar sănătatea lui fizică, morală și spirituală este garanția perpetuării vitalității și valorilor neamului, a locului și rolului în istoria umanității pe care o națiune îl ocupă. Se adaugă acestora, de ce nu, și speranța celor care, ajunși la vârsta senectuții cu sentimentul că și-au împlinit rostul vieții, lasă în urmă o zestre pe care generația următoare va trebui să o ducă mai departe.

Privind în urmă și cercetând istoria noastră putem încerca un sentiment de mândrie când constatăm că generația tânără a avut un rost meritoriu, cel puțin în două momente cruciale ale evoluției noastre ca neam și țară. Primul moment a fost pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când generația pașoptistă își desăvârșea opera de realizare a statului modern, iar al doilea moment a fost primul război mondial, când generația ”de la 22” înfăptuia marea unire și consolida sentimentul unității naționale printr-un naționalism de cea mai pură esență, izvorât din tot ce avea mai bun acest popor. Aceste două generații aveau să-și plătească tributul de muncă și jertfă la înfăptuirea celor mai înalte idealuri pe care le-a nutrit națiunea română, sortită secole de-a rândul să trăiască izolată în provincii distincte și nu rareori în stare de con-flict între ele datorită uneltirilor vecinilor săi, care s-au dovedit cel mai adesea hrăpăreți și nemiloși.

Privită prin această prismă istoria noastră a fost una nefericită și plină de sacrificii, pentru că cel puțin domni-ile pământene, la vremea lor, trebuiau să facă adevărate demonstrații de măiestrie diplomatică pentru ași feri țara de tendințele expansioniste ale vecinilor. Atunci când situația trebuia lămurită pe calea armelor, generații de-a rândul au dat dovadă de vitejie și spirit de jertfă în apărarea gliei strămoșești, încât afirmația adevăraților istorici; că fiecare palmă de pământ este stropită de sângele strămoșilor, așa cum sub fiecare brazdă de pământ zac osemintele eroilor neamului, să fie dureros de adevărată.

Tineretul în procesul de emancipare a României

Într-un amplu eseu întitulat ”Generația tânără în isto-ria neamului” publicat în urmă cu câțiva ani subliniam și elogiam, cu argumente și fapte istorice, rolul decisiv al tinerei generații în emanciparea româniei ca stat și națiune (”Permanențe”, anul XIV – XV, nr. 10, 11, 12, 2011 și 1, 2012). Pe drumul greu al modernizării româniei aceste generații, în mesajul lor, nu au pierdut nici un mo-ment din vedere faptul că este vorba de patria străbunilor lor, că această patrie trebuie ridicată în rândul statelor emancipate ale Europei, prin muncă și jertfă, în sfârșit, că generațiile care vin trebuie să preia și să continue dez-voltarea și înflorirea ei creindu-i un statut, un nume și un renume demn în rândurile națiunilor lumii.

Tineri ai acelor vremuri, devenite personalități celebre ale istoriei noastre, adevărați făuritori de istorie și cultură și-au săpat numele în granitul memoriei neamului; Vasile Alecsandri, Ion Heliade rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Mihail Kogălniceanu, Ale-xandru Ioan Cuza, I. C. Brătianu și mulți alții din generația lor, vor reuși să înfăptuiască, fără vărsare de sânge, Mica unire. Moment crucial în istoria noastră, evenimentul va constitui punctul de plecare al modernizării statului român sub sceptrul lui Carol I ”Îngăduitorul” și va forma nucleul românie Mari de mai târziu, ce se va desăvârși sub Ferdinand I ”Întregitorul” cu prețul unui mare tribut de sânge.

Toate acestea însă se derulau pe temelia solidă zidită de primul domnitor pământean, Alexandru Ioan Cuza, ”Întemeietorul”, a cărui reforme și înfăptuiri, într-un timp record (numai șase ani), vor pune bazele statului român modern. Buni cunoscători al problemelor românești, animați de iubire de patrie și neam, acești tineri vor aduce în românia tot ce a creat mai bun apusul la vremea aceea. Ne-am dori ca cele câteva zeci de mii de tineri români care studiază astăzi în străinătate să se ridice la nivelul celor câteva sute de studenți de atunci, care au marcat istoria noastră în sensul unității ei ca neam și țară.

A doua generație a fost cea a înfăptuirii Marii uniri, care a dus greul primului război mondial și prin jertfele ei a pus bazele unității naționale. ”O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să-i îndurăm greutățile. Cu ajutorul lui Dum-nezeu izbânda va fi a noastră” se adresa regele Ferdinand ostașilor prin Proclamația din 15 august 1916. Această generație de sacrificiu va avea realizări cu totul deose-bite și în domeniul culturii noastre naționale, realizări ce nu au putut fi egalate de nici o altă generație din is-toria culturii noastre. Nicolae Iorga, Nicolae C Paulescu, Nae Ionescu, A. C. Cuza, Octavian Goga, Corneliu Zelea Codreanu, Vasile Voiculescu, radu Gyr, Emil Cioran, Mir-cea Eliade, George Enescu, Petre Țuțea, Grigore T Popa, Lucian Blaga și toată pleiada de aur a culturii noastre, vor ridica pe culmi neatinse până atunci arta, gândirea și știința românească.

În această perioadă marea masă a tineretului român va îmbrățișa ideia națională, în marea lui majoritate fi-ind grupat în cele trei mișcări naționaliste din perioada interbelică; Mișcarea Legionară condusă de Corneliu Ze-lea Codreanu, Mișcarea Cuzistă (Liga Apărării Național Creștine) condusă de A.C. Cuza și Mișcarea Națională a ti-neretului ardelean (Partidul Național Agrar, apoi Partidul Național Creștin) condusă de Octavian Goga. Din rânduri-le acestui tineret se vor ridica corifeii culturii noastre care împărtășeau cu toată ființa lor ideia națională. Pentru ei patria, neamul și biserica erau comandamente și trăiri organice, iar autohtonismul multor mișcări culturale (se-mănătorismul, poporanismul sau gândirismul) erau re-zultatul lor nemijlocit.

Impresionat și încântat de aceste realități în care o națiune, cu o istorie încrustată adânc în glia străbună, se trezea la viață, Charles upson Clark (istoric american

tINeRII NoȘtRI ÎNtRe a FI ”FRUMoȘI ȘI lIBeRI” ȘI IUBItoRI de NeaM ȘI ȚaRĂ

Dr. Valeriu Lupu, doctor în științe medicale, Vaslui

nr. 68, iunie 2017 21

– apropiat președintelui SuA Woodrow Wilson, autorul celebrului act intitulat Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele) va scrie două cărți de referință pentru isto-ria noastră: ”The Great roumania” (1922) și ”The united roumania” (1923), în care surprinde cu acuratețea și echidistanța cercetătorului de vocație o adevărată frescă a românismului în plină ascensiune. Desigur tineretul își avea locul său bine definit în această evoluție.

Tineretul român în timpul celor trei dictaturi Din nefericire cele trei dictaturi care s-au năpustit peste

țară − chiar dacă nu vor afecta prea mult evoluția firească a neamului − vor lovi năpraznic tocmai în cel mai puternic filon al său, tineretul.

Prima dictatură, a lui Carol al II-lea, a promovat un cult deșănțat al personalității sale (la care din nefericire s-au alăturat oameni de calibru al culturii noastre), a ridicat corupția la rang de politică de stat, promovând în același timp o politică efectiv antinațională. replica nu a întârziat să apară, în principal prin glasul și atitudinea tineretului român care a simțit pericolul dezmembrării statului și a răspuns chemării ancestrale a strămoșilor. Societatea și tineretul ei era mai dezbinată ca oricând; pe de o parte forțele ”democratice” și ”progresiste” care ve-deau românia ca un stat imperialist (?) militând pentru dezmembrarea lui și, pe de altă parte, forțele naționaliste care militau pentru unitatea statului și o românie a românilor.

rezultatul dictaturii regale a fost pierderea unui sfert din teritoriul țării, dar și o adevărată vendetă împotriva ti-neretului român și a celor care nu se înregimentau în rân-durile adulatorilor regali. Tineretul naționalist va umple închisorile și lagărele româniei și va fi subiectul unor represiuni sălbatice prin asasinate ordonate de la nivelul autorităților de stat (vezi martiriul de la Vaslui).

A doua dictatură nu avea să fie mai puțin agresivă față de tineretul naționalist. ruptura dintre Ion Antonescu și Horia Sima, care va pune capăt existenței statului național legionar constituit după abdicarea regelui tiran, va fi urmată de o campanie furibundă împotriva tineretului naționalist. umplând închisorile, dar și îngroșând linia întâi a frontului pentru ”reabilitare”. realitățile crude ale celui de al doilea război mondial, dezastrul campaniei mi-litare din răsărit, umilințele armatei române în retragere, sabotajul din țară, vor sili autoritățile statului să recurgă la unele măsuri extreme, pe bună dreptate condamnate de istorie − cum ar fi deportarea evreilor și țiganilor – dar care, desigur, nu pot fi judecate decât în contextul eveni-mentelor de atunci.

Cea de a treia dictatură se va dovedi încă și mai draconică, pentru că ideologia marxistă își propusese efectiv asanarea societății prin distrugerea proprietății private, epurarea claselor sociale, desființarea struc-turilor politice și administrative, dar mai ales decimarea clasei intelectuale de la orice nivel. Teroarea comunistă, care va dura nu mai puțin de 45 de ani, se va manifesta, cel puțin până în 1965, ca o adevărată jaquierie din tim-pul revoluției franceze, perioadă în care elita societății românești va fi efectiv decimată.

Acționând cu ipicrizie în numele proletariatului, dic-tatura comtunistă va lovi năpraznic și în tineretul român folosind criteriile apartenenței de clasă, orientare politică, statut social, delațiune etc. În plus tineretul va

deveni, pe lângă ținta opresiunii pe criteriile enunțate mai sus, și obiectul educării și reeducării în spiritul noii ideologii în ideea creerii omului nou. Acest deziderat se va realiza prin două metode: 1) reeducarea, în așa zisele centre de reeducare (în fapt centre de exterminare fizică și psihică de tipul celui de la Pitești), răspândite pe în-treg teritoriul țării și 2) înregimentarea în structuri de îndoctrinare comunistă de la vârsta fragedă până la ma-turitate (șoimii patriei pentru învățământul preșcolar, pionieri pentru școlari, membri ai uniunii tineretului comunist pentru liceeni și tineri, membri ai uniunii studenților comuniști din românia) care includeau practic tot tineretul patriei.

De notorietate în această perioadă este așa zisa ”armată cenușie” care a cuprins nu mai puțin de 520000 de ti-neri forțați să muncească în cunoscutele șantiere de muncă ale tineretului (Salva – Vișeu, Agnita – Botorca etc), adevărate lagăre de muncă în care se realiza îndoc-trinarea în spiritului noii ideologii (romulus rusan – Cronologia și geografia represiunii comuniste în România, ”Fundația Academia Civică”, 2007). regimurile comuniste aservite cominternului, venite succesiv la putere, în-cepând cu dictatura sângeroasă a lui Ana Pauker (Hanah rabinsohn), Gh. Ghiorghiu Dej (Ghiorghi Afanasievici), Theohari Georgescu (Hari Tescovich), Alexandru Nicols-chi (Boris Grṻnberg), Iosif Chișinevschi (Iosif roitman), Emil Bodnăraș (Simion Bodnarenko), urmată de dictatura personală a lui Nicolae Ceaușescu, au reușit să dezbine societatea românească începând cu lichidarea fără milă a generației unirii (de fapt a ultimelor 22 personalități care mai trăiau, între care; Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, Ion Mihalache, Onisifor Ghibu, Gheorghe Brătianu, Pan Halipa etc) și decapitarea efectivă a societății la toate nivelele, impunând prin forță noua ideologie și structură statală după modelul sovietic.

Tineretul va plăti scump noilor realități pentru că, din-colo de ținta ideologică pe care o formează (vezi mai sus), devine o importantă masă de manevră a cărui principal obiectiv era distrugerea dușmanului de clasă, pe orice cale, inclusiv denunțul, pentru că în ideologia comunistă dușmanul de clasă putea fi oriunde, chiar și în familie (denunțătorii zilelor noastre nu sunt departe). Scopul declarat al formării tineretului era educația prin muncă pentru muncă și omul nou devotat partidului și cauzei so-cialismului.

Originea socială rămânea definitorie pentru evoluția oricărui tânăr. Accesul la anumite forme de învățământ (mai ales superior) și domenii de activitate (administrație, justiție, armată, securitate, ordine publică, diplomație, învățământ superior) fiind strict determinate de aceasta origine etichetată ca sănătoasă sau nesănătoasă. Este și motivul pentru care dizidența în rândul tinerilor era o raritate și doar în cazuri izolate. În schimb utilizarea lor ca masă de manevră propagandistică și festivistă era la ordinea zilei, încât până și lovitura de stat de la 21 Decem-brie (în opinia ipocrită a noilor potentați) ar fi fost dată cu ajutorul tinerilor, ceea ce, evident, este o exagerare.

Tineretul zilelor noastre – realități și incertitudini

Oricum, după revoluția care a urmat imediat loviturii de stat (la presiunea occidentului), tineretul va scăpa de sub control, perioada postrevoluționară caracterizându-se prin trei trăsături principale;


1. desființarea tuturor structurilor care înregimentau tineretul,

2. reformarea învățământului și relativizarea acce-sului în câmpul muncii, prin lipsa locurilor de muncă și reținerea la angajarea tinerilor motivată de lipsa lor de experiență. urmarea a fost o creștere îngrijorătoare a șomajului în rândul tineretului situație necunoscută în regimul comunist, ceea ce a condus la dezorientarea și vulnerabilizarea lui în perspectiva viitorului,

3. demoralizarea tineretului, generată de lipsa de per-spectivă, de practicarea libertinajului și imoralității, de dezavuarea principiilor morale tradiționale și de atacul deschis împotriva reperelor morale, valorilor și sim-bolurilor naționale promovată asiduu de bună parte din mass media.

Nici nu este de mirare că într-un asemenea climat con-testarea, negarea, protestul și chiar pornirea agresivă sunt manifestări vizibile în atitudinea tineretului. Este suficient să vezi comentariile tinerilor pe rețelele de so-cializare asupra oricăror aspecte legate de realitățile noastre; sociale, politice sau culturale, ca să-ți dai seama cât de resentimetară a devenit generația tânără. Disprețul pentru prezent și trecut, contestarea părinților, dezavua-rea originii și trecutului istoric, detașarea față de tot ce înseamnă valoare și simbol național, dezavuarea limbii și culturii naționale în favoarea străinismelor de tot felul, au devenit instrumente de promovare a defetismului și chiar a urii, la o parte însemnată a tineretului nostru, pentru ceea ce le este dat prin moștenire.

Din nefericire această atmosferă este întreținută chiar de bună parte din elita noastră intelectuală și în egală măsură de televiziunile comerciale. Acestea din urmă, și nu numai, prin tot felul de analize diletante și talk-show-ri susținute de mereu aceleași figuri și personaje blaza-te, poartă și propagă mesaje ce par să nu le aparțină, dar cu impact puternic asupra mentalului tânăr. Pentru un pumn de arginți aceste personaje malefice reușesc să inducă sentimentul inferiorității și neputinței, concomi-tent cu dezavuarea a tot ceea ce este românesc, până aco-lo încât să-și denigreze până și părinții, dar care nu uită să-și încheie elucubrațiile cu un cinism vizibil ”cu toată dragostea” (Bogdan Chereac – în căutare de literatură), ”s-auzim numai de bine” (Banciu v în căutare de expresii licențioase) sau ”să nu uitați să iubiți românia în fiecare zi” (rareș Bogdan – pierdut în monologuri pătimașe), ca să nu mai amintim de Cristian T Popescu care, cu figura-i crispată de ură proletară, prevestește apocalipsa pentru românia.

Presa scrisă nu face nici ea opinie separată atunci când se alătură acestei tendințe, manipulând tot felul de informații adevărate sau nu, verificate sau nu, dar atacând de-a valma personalități, instituții, inițiative, prin sloganuri care gravitează obsesiv în jurul corupției, tra-ficului de influiență și abuzului în serviciu, noțiuni incert definite tocmai pentru a fi folosite ca instrumente pen-tru instituțiile de forță ale statului împotriva statului sau cetățeanului.

Cultivarea neîncrederii și lipsei de speranță un exemplu tipic și relativ recent privind modul de

percepție indus tineretului este și postarea pe blog a unui material întitulat ”românia ne-resetabilă sau moștenirea neamului prost” de către un personaj care se întitulează

conferențiar (?) la departamentul comunicare și media a unei universități de elită din țara noastră (Doru Pop – Adevărul.ro, 19 februarie, 2016). Dincolo de faptul că folosește un limbaj de-a dreptul nepotrivit și face uz de termeni pe care nu-i stăpânește, totul în jurul său nu este decât o degradare jalnică și fără speranță, încât te întrebi pe bună dreptate; domnia sa cui aparține, de unde vine și la ce nivel se află?

Citind cu atenție articolul (deși nu merită decât în măsura în care vrei să vezi până unde duce răutatea, ura și prostia), îți dai seama că autorul se află exact la nivelul percepției sale, este parte integrantă din sce-nariul atât de negru pe care îl prezintă și nu este cu nimic superior personajelor pe care le descrie. Are însă un of pe care cu greu reușește să-l ascundă, anume că neamul prost se perpetuiază în românia de vreun secol și mai bine, adică de la Marea unire, care se pare că-i arde măruntaele. Ba mai mult golurile demografice sunt mai degrabă goluri etnice, deplângând două etnii fără de care țara ar fi ajuns la nivelul constatărilor sale. La rangul domniei sale era firesc să ofere totuși o soluție, mai ales atunci când subiectul în chestiune este supus unei analize ”științifice”, altfel totul rămâne la nivelul discuției de cârciumă sau maidan, pentru că oricum în ”rădăcina ADN-ului” (?) domniei sale nu se reproduce altceva decât ură și venin.

Dar nu, totul este fără speranță și doar la nivel de con-statare dezastruoasă. Ceea ce este însă și mai interesant este faptul că beneficiază de nu mai puțin de 76 comen-tarii făcute de persoane tinere, care în proporție de pes-te 90% îi dau dreptate, ba chiar accentuiază concluzia defetistă și incriminatorie, dovedind că deși nu au înțeles nimic (de fapt nici nu era cazul) împărtășesc punctul de vedere al autorului. Totul apare ca și cum acești tineri nu ar aparține unui neam, unei patrii, unor părinți cu toată filiația lor ereditară, nu ar fi primit o educație în familie sau școală, nu vorbesc o limbă, nu aparțin unei istorii și culturi distincte. Inconștiența merge până acolo încât nici nu mai realizează faptul că modul depreciativ, în care prezintă societatea românească, se răsfrânge și asupra lor, incluzându-i în această ”magmă” în opinia autorului – fără formă, culoare și viitor.

Două aspecte determinante par să caracterizeze aceste triste realități;

1. capacitatea enormă de propagare, cu precădere, a tot ceea ce este negativ în viața și istoria noastră cu inducerea pe orice cale a sentimentului inferiorității și incapacității de emancipare și

2. tentativa evidentă de manipulare la care tinere-tul, din varii motive, răspunde în masă. Sub acest as-pect se poate spune pe bună dreptate că tineretul nos-tru a devenit extrem de vulnerabil și chiar captiv tuturor influiențelor venite de aiurea ”corecte politic” dar evident antinaționale, promovate asiduu de tot felul de structuri camuflate sub masca unor lideri de opinie sau organizații non guvernamentale finanțate din afară. Așa se explică și demonstrațiile recente ale tineretului român în care, ieșit în stradă într-un perfect spirit de turmă, contesta tot ce se putea contesta; de la hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență, miniștri, lideri politici, curte constituțională, până la legalitate și ordine de drept de o manieră ilegală, agresivă și chiar sangvinară de genul ”capul lui Moțoc vrem”.

nr. 68, iunie 2017 23

Nu voi comenta contextul politic al evenimentului, ci doar modul de manifestare și iresponsabilitatea crasă manifestată de tinerii protestatari susținuți, la vedere, de structuri interesate și − de-a dreptul condamnabil − chiar de unele oficialități ale statului. Pentru că, privind detașat evoluțiile din fața Palatului Victoria, nu este greu să-ți dai seama că jumătate din manifestanți nu știau de ce sunt acolo, că din cealaltă jumătate, care se presupune că ar fi știut, jumătate n-au citit textul ordonanței cu pricina, că jumătate din cei care se presupune că ar fi citit n-au înțeles nimic, că jumătate din cei care pretind că totuși au înțeles ceva n-au depășit nivelul înțelegerii comentato-rilor articolului citat mai sus.

restul sunt copiii aduși acolo dintr-o inconștiență crasă sub pretextul cinic ”să deprindă spiritul civic” de niște părinți a căror inteligență este la nivelul gestului lor, dar care se exprimă cu dispreț față de cei care demonstrează la Cotroceni. Era prea mult să le explici acelor ființe jalnice că cei care demonstrau în fața Palatului Cotroceni erau de fapt părinții și bunicii lor, cei care au trăit cu puțin, dar au construit România pe care ei vor să o distrugă astăzi, că erau cei care i-au crescut și educat pentru a duce mai departe valorile morale, spirituale și culturale ale acestui neam și nu pentru a-i eticheta cu cinism și dispreț că sunt mediocri și depășiți.

Tuturor acestor tineri, care nu sunt deloc ”frumoși și liberi”, le-am sugera să citească visul strămoșilor lor în articolul lui Eminescu sugestiv întitulat ”În unire e tăria” a cărui concluzie este antologică ”puterea și mântuirea noastră în noi este”. Le-aș mai sugera să constate că țara se află în pragul dezbinării generată de niște oameni și atitudini care nu au nimic comun cu acest popor, de unde și întrebarea firească a aceluiași Eminescu ”cine sunt acești oameni și ce vor ei în țara noastră?” În plus le-aș mai sugera să aibă demnitatea de a nu accepta umilința manipulării, atât de uzitată astăzi prin mijloacele mo-derne de comunicare, pentru că această manipulare poartă interese ascunse induse cu rea credință în spațiul public.

Aș exemplifica această demnitate printr-un răspuns pilduitor pe care o generație umilită, prin vocea lui Mir-cea Vulcănescu, îl dă celui care ajuns la ananghie (Carol al II-lea n.n.) încearcă să-și apropie tineretul ”Spuneți-i celui pe care-l reprezentați că l-am urât și l-am dușmănit, nu pentru că ne-a lovit și ne-a ucis, nu pentru că ne-a sfidat și ne-a umilit, ci pentru că a călcat cu cinism peste vrerea și idealurile unei generații, pentru că a nesocotit cu rea credință năzuințele unui neam (...) Mai spuneți-i că nimeni pe pământ n-are cu ce să plătească pensii și despăgubiri pentru cei care stau sub glie și că această ofertă este o rușine pe care noi n-o primim, căci n-avem morți de vân-zare și nici suflete pentru răscumpărare” (Nae Tudorică – Mărturisiri în duhul adevărului, Ed. ”Plumb”, Bacău, 1993, p. 268-269)

Apelul academicienilor – o chemare mai mult decât necesară

În acest context, apelul Academiei române, în calitate de for al intelighenției românești, este nu numai oportun, dar chiar bine venit, apel de care fiecare român care își respectă țara, neamul, istoria și cultura ar trebui să țină cont. Cu toate acestea publicarea apelului a stârnit un val de controverse, mai ales negative, încât orice om de bună credință se întreabă pe drept cuvânt, în ce țară și

în ce epocă trăim? reacția este cu atât mai îngrijorătoare cu cât vine din partea tineretului, semnificativă fiind aici atitudinea publică de contestare a celor 28 de ”ti-neri istorici”, participanți activi la manifestațiile din Piața Victoriei,care merg până acolo încât semnează un ”contraapel” (wordpress.com, 11 februarie 2017), fără să gândească o clipă că, nu rareori, ”ideea e ahtiată de sânge” (Drieu la rochelle) sau că ideea poate fi tot atât de însetată de sânge ca și zeii revoluției franceze (Nicolae Steinhardt).

Dată fiind confruntarea dintre generații, care a de-venit mai mult decât evidentă astăzi, o scurtă analiză a feno menului ni se pare interesantă. Esența apelului academicienilor este o chemare la conlucrare, cu re-sponsabilitate și patriotism, pentru apărarea identității naționale, suveranitate și unitate națională. Aceasta tre-buie să se realizeze printr-o atitudine hotărâtă împotriva acțiunilor de subminare a acestor deziderate la care sunt chemați cetățenii și instituțiilor statului, care trebuie să prevină, să contracareze și să pedepsească diversiunile și agresiunile la adresa identității, suveranității și unității naționale. (https//www.agerpres.ro, 8 februarie, 2017).

Motivarea apelului a fost legată, pe drept cuvânt, de trei aspecte principale:

1. erodarea identității, suveranității și unității naționale prin activități subversive și dirijate,

2. globalizarea nivelatorie și corectitudinea politică care afectează grav identitatea, suveranitatea și unitatea națională,

3. acțiuni antiromânești prin; rescrierea istoriei de o manieră tendențioasă, lacunară și mistificatoare; denigrarea simbolurilor naționale; subminarea valo-rilor și instituțiilor fundamentale ale statuluii; sabo-tarea vii to ru lui țării și dezmoștenirea generațiilor care vin prin vânzarea pământului, înstrăinarea resurse-lor solului și subsolului, defrișări masive, unități eco-nomice autohtone vândute sau falimentate, degradarea învățământului, subminarea sănătății și politizarea excesivă care conduce la; corupție, ineficiență, confuzia valorilor, deprofesionalizare și tensiuni sociale. Toate acestea ar prinde contur, atât prin încercările de region-alizare a țării pe criterii economice, cât și prin realizarea unor enclave etnice autonome, contrare Constituției și integrării europene. Apelul cu largă adresabilitate are în vedere o românie în cadrul unei Europe unite, dar cu identitate proprie românească, stăpână pe pământul și destinul său.

Între reacțiile negative, care pur și simplu au invadat spațiul public, reține atenția grupul celor 28 de tineri ”istorici” amintiți mai sus (nu știu dacă niște cursuri de istorie în țară sau străinătate – mai mult pentru îndoc-trinare decât pentru pregătire – și chiar un doctorat justifică acest titlu), participanți activi la mascarada din Piața Victoriei (replica unui grup de istorici, simpatizanți ai Pieții față de apelul academicienilor – Adevărul.ro, 10 februarie, 2017).

răstălmăcind apelul Academiei de o manieră pro-let cul tistă și în cel mai autentic stil rollerian, aceștia afirmă, nici mai mult nici mai puțin, că Apelul ar favori-za dezbinarea societății românești, pentru că ar împărți societatea în ”noi și ceilalți”. În opinia lor nevoia de de-mocratizare ar presupune autonomia locală, regională,


profesională, de gen etc, fără ca acestea să aibă vreo legătură cu identitatea națională sau unitatea națională. Mai mult, soluțiile acestor probleme ar consta în; con-solidarea statului de drept, lupta anticorupție, integrare corectă și totală în structurile europene și euroatlan-tice și desigur politici publice adecvate (devenite deja lozinci în cadrul limbajului de lemn postdecembrist), fără să gândească o clipă că astfel subminează unitatea națională, încurajează de fapt destructurarea statului de drept, susțin spectacolul grotesc al luptei anticorupție, sprijină devalizarea și aservirea țării și, desigur, se con-stituie într-un avanpost al atentatului continuu asupra culturii, spiritualității, istoriei și identității poporului nostru.

Asemenea mentalități și atitudini, prezente la o parte dintre tinerii de astăzi, dar și din alte vremuri, Nicolae C Paulescu le eticheta ca venind din partea unor tineri mân-dri, pretențioși și stupizi (Valeriu Lupu – Nicolae C Paulescu – între știința vieții și metafizica existenței, Ed. TipoMol-dova Iași, 2016).

O simplă comparație a acestei generații cu atitudi-nea și modul de manifestare a generației pașoptiste ne arată cât de mare și dureroasă este diferența. Această atitudine, ce frapează prin obtuzitatea ei, nu este una singulară. O vom regăsi și la alți ”zguliți” (cum ar spune Octavian Goga), ca de pildă un oarecare Cristian China Birta (după aspect și limbaj pare aterizat aici de prin deșerturile Mongoliei) care într-un articol zeflemitor intitulat ”Text și context în apelul la românism lansat de Academia română” (News letter – 10 februarie, 2017), ce pare mai degrabă scris de o persoană care abia și-a încheiat cursul de alfabetizare, critică de o manieră dezavuantă conținutul, stilul și semnatarii apelului, fără să se întrebe o clipă, în ce calitate o face și cu ce autori-tate? Nu departe de el se situează și un oarecare Nichifor Cremene (rost online.ro din 9 februarie 2017) care de o manieră tendențioasă afirmă că apelul ”produce con-fuzie și neliniște”, că promovează un ”naționalism ieftin și sterp” într-un ”limbaj de lemn” utilizând o propoziție ”lungă și alambicată”, ceea ce arată clar că autorul, nu numai că nu a înțeles nimic, dar nici măcar nu a citit cu un minim de atenție apelul. Ceea ce este trist este fap-tul că această opinie apare într-o publicație de orientare creștină și națională.

Cam în aceiași termeni, dar mai nuanțați, se exprimă și o ”conștiință românească” în persoana lui Andrei Pleșu care în ”Dilema Veche” (nr. 678/16-22 februarie 2017), afirmă ritos că apelul nu este decât o ”demagogie ieftină într-un limbaj de lemn” folosind o ”retorică inerțială de partid predecembrist”, mai pe scurt ”o coregrafie previzibilă de fațadă, stilistică rudimentară, fără priză cu realitatea țării” (?). Să-i acordăm totuși circumstanța necesară unui om care, ajuns la senectute, încă plutește în ”realitatea transcedentală” a perioadei comuniste a cărei sechele le poartă (fără demnitate însă) și care și-a făcut un scop din a dezavua într-o manieră pseudofilosofică tot ceea ce este autentic românesc.

L-am asocia aici și pe prietenul său Gabriel Liiceanu care într-o manieră penibilă, dacă nu de-a dreptul ridicolă și în cel mai autentic stil fanariot, își prezenta țara la Bruxeles. În cazul domniei sale nu este de mirare atâta vreme cât se autoportretizează, chiar cu talent aș spune, în trei din operele sale; ”Apel către lichele”, ”Despre ură” și ”Dragul meu turnător”.

În loc de încheiere Nu voi încheia prezentarea acestor curiozități fără

o reacție venită dinafară (celebra diasporă atât de dătătoare de speranțe, dar și controversată) când per-soane mai mult sau mai puțin legate de glia străbună își exprimă de o manieră emoționantă ”grija, preocuparea și chiar nedumerirea” față de evoluțiile din românia. Numai că după primele rânduri este ușor să-ți dai sea-ma dincotro bate vântul și de care parte a baricadei se află. Pentru a nu rămâne în ceață (pentru că românia este departe de ei) voi încerca să le deslușesc eu pretex-tul apelului intelighenției românești, pentru care orice intelectual ar trebui să manifeste un minimum de re-spect.

Pretextul este situația din țară în care șeful statului, care nu are nimic comun cu sensibilitatea și percepția acestei națiuni (pentru strămoșii săi sași românul era definit cu un termen pejorativ consacrat în folclorul zonei, mai mult cândva constituiau unio Trio Naționem cu statut explicit antiromânesc), a reușit să o dezbine. Printr-o atitudine arogantă și disprețuitoare față de acest popor, privindu-l de sus cu un jignitor aer de superioritate (care amintește de un personaj de tristă amintire care privea în același mod Europa în perioada interbelică), a reușit să irite românia profundă pe care nu o înțelege și nici nu are cum să o înțeleagă. Pentru că din fericire cei dn Piața Victoriei (adunați acolo în mod ilegal de forțe oculte și interesate, dar cu gir de la cel mai înalt nivel), nu reprezintă românia profundă, ci zona vulnerabilă și manipulabilă a româniei care poate fi ușor mobilizată, întotdeauna cu temă și me-saj mai ales atunci când este nevoie.

Celor care comentează asemenea evenimente nefericite pentru țară (Michael Finkenthal – Apelul academicienilor – text, subtext, context și pretext, ”Observator cultural”, 17 februarie, 2017) și mai ales pentru faptul că le cauzează o stare de ”tristețe”, le amintesc că durerea este a celui care suferă și nu a celui care privește, așa că îi invit să ne lase în durerea noastră, iar cu privire la identitatea noastră națională le mai aduc aminte cuvintele lui Eminescu ”eu sunt român și punctum”.

Așa încât apelul academicienilor la apărarea identității, suveranității și unității naționale este nu numai oportun, ci de-a dreptul necesar, iar cât privește acel tineret, atât de zgomotos și inoportun în manifestarea sa, ne consolăm cu speranța că nu el reprezintă adevărata românie, nu este acea românie profundă care-și simte rădăcinile în glia strămoșească, își simte obârșia în spiritualitatea și cultura noastră, iar dreptul ei istoric – în istoria milenară pe care și-a făurit-o.

Acea românie pe care generația primului război mon-dial a făurit-o cultivând dragostea de patrie și neam, atât de zguduitor mărturisită de tânărul comandant al regi-mentului 2 roșiori Bârlad, colonel Gheorghe Naumescu în scrisoarea de adio trimisă de pe front părinților săi înainte de a muri în încleștarea războiului; ”Scumpii mei, invidiați soarta mea fericită. Mor mulțumit că în viață am avut nobila misiune de a face educația patriotică a unui regiment de tineri viteji, le-am pregătit sufletul și le-am deșteptat conștiința datoriei față de scumpa noastră patrie”.

O pildă de noblețe sufletească pe care tânăra generație ar trebui să o poarte în inimă și suflet, pentru că numai dragostea de Neam și Țară ți-o poate sădi.

nr. 68, iunie 2017 25

PĂDurILE reprezintă un ansamblu vegetal, în care predomină una sau mai multe soiuri de arbori, asociați

cu arbuști, plante, erbacee, mușchi, fiind totodată și un bun habitat, pentru diferite genuri de păsări și animale. Pe globul terestru, ocupând cca 30% din suprafața acestuia, având o specificitate a lor. Astfel, spre exemplificare, istorico-geografii ne informează că: în CHILE, pe fâșia-i lungă de 4.180 km a teri-toriului său, îmbrățișată de oceanul Pacific, ele sunt formate din foioase și conifere; iar pe NOuA ZEELANDĂ, aflată în Sud-Vestul Oceanului Pacific și separată de AuSTrALIA prin Marea Tasmaniei, compusă din două insule mari, NOrTH ISLAND și SOuTH ISLAND, natura a înzestrat-o cu un bogat relief montan și o vegetație predominant ierboasă (peste 50%), completată de păduri (specific fiind fagul austral), specii subtropicale (mirtul Mării sudului) formațiuni de mangrove (în extremi-tatea sudică a țării); prilej de a aminti în acest context și de-spre un interesant interviu apărut în publicația engleză THE SuN. Și-n care, cunoscuta cercetătoare în domeniul Antarcticii, Dr. VANESSA BOWMAN, afirma că, în urmă cu peste 100 de milioane de ani, pe teritoriul acestei zone, existau păduri luxu-riante; CAMBOGIA fiind la rându-i, o țară în care, la capitolul silvic, predomină arborii de chinină, tech și mahon; MADAGAS-CAruL scăldat de oceanul Indian, bucurându-se de prezența în zonele sale forestiere a existenței abanosului și palisandrului; ArGENTINA cunoscând-o prin pădurile-i umede tropicale și temperate, predominate de fagul austral și araucaria; în timp ce, în BArBADOSuL situat în arhipelagul Antilelor Mici din America Centrală o treime din țară este dominată de păduri cu esențe prețioase; NEPALuL din Asia de Sud, cu peste 40% din teritoriu silvic variind de la junglă la alpin.

Pe continentul european: AuSTrIA este împădurită până la 38% din teritoriul său, aici patronând bradul și ste-jarul; LETONIA având 40% din suprafața țării dominată de conifere; ruSIA la rându-i, reprezentând o imensă țară dominată în nord de tundră și silvotundră, ce ocupă 1/3 din teritoriul național, în sud fiind prezentă taigaua, ce se desfășoară pe aproape jumătate din întindere, având și ani-male, specifice zonei; FINLANDA „țara celor 1.000 de lacuri“ și deținătoarea a 70% de păduri din suprafața națională (lo-cul I în Europa), excelând în arborii montani; ca și SuEDIA ale cărei păduri ocupă mai mult de jumătate, din teritoriul național. Dar să nu uităm, vestitele păduri, prezente în zona tropicelor și nuanțate de ploi, dând un anume specific florei și faunei țărilor respective. Teoretic, exceptând teritoriile sahariene, pădurile sunt prezente și-n alte zone geografice. Fiind bine apreciate pentru rolul lor de regulator climatic și furnizor de materie primă lemnoasă, adăpost pentru păsări și animale etc.

Prilej de a reaminti faptul că, oricât ar părea de bizar, pădurile au apărut din mare, la finele Cambrianului când, algele verzi aruncate la țărm, au pus stăpânire pe uscat

și în decursul Silurianului (cca 400 de milioane de ani), au dat naștere unei flore specifice. Maximum de răspândire a vegetației lemnoase producându-se în Carbonifer. Apoi, după o lungă perioadă de glaciație ce a dezorganizat pădurile, s-au găsit totuși urme evidente ale acesteia în: ALASKA, MASSACHuSSETS, ANGLIA, urALI, INDIA, AFrI CA de SuD, BrAZILIA, BOLIVIA, ArGENTINA etc. Permianul a schimbat radical flora, eliminând formele vechi și aducând în prim plan, pe reprezentanții grupurilor arborescente moderne. Pădurile de pteridofite cedând locul coniferelor arhaice și ginkgoacelor primitive. Apoi, în timp, ca urmare a ameliorării condițiilor de climă, începând să apară, în Jurasic, genurile moderne de rășinoase. O puternică dezvoltare și diversifi-care având loc însă în Cretacic. Sunt precizări pe care le făcea în anul 1985, doctorul docent în științe silvice IOAN MILES-Cu, cunoscută personalitate. Date de altfel prezente și-n publicațiile Organizației Națiunilor unite pentru Alimentație și Agricultură (F. A. O.), ale timpului.

În românia, înainte de 1990, pădurile ocupau peste 6,3 milioane de hectare, respectiv, 26,7% din teritoriul național. Dominând specii forestiere caracteristice climatului tem-perat continentul – conform datelor furnizate de către mini-sterul de resort silvic. Iar dintre cele frecvente amintind: stejarul, gorunul, fagul, gârnița, cerul, frasinul, carpenul, pal-tinul, plopii și sălciile (ale căror frunze cad toamna). Precum și conifere ca: bradul, molidul, laricele și unii pini, toți întru-nind cele mai bune condiții de dezvoltare în ținutul carpato-danubian, formând păduri pure sau în amestec, deosebit de valoroase.

Prezența lor pe întregul spațiu geografic românesc, este atestată de diferite izvoare istorice, acte legislative, cronici române și străine, însemnări ale călătorilor care au vizitat meleagurile noastre, scrisori, hărți și alte documente pre-cum:

– Expediția împotriva dacilor din anii ʼ75–ʼ74 î. H. condusă de generalul roman CAIuS SCrIBONIuS CurIO, a fost întreruptă din cauza „pericolelor ce puteau apărea“, în cazul pătrunderii în pădurile Daciei;

– În anul 87 d. H. trupele romane conduse de generalul COrNELIuS FuSCuS, au fost surprinse și distruse în pădurile dacice;

– PAuSANIAS (Sec. 2. d. H.) născut în Asia Mică, prozator din epoca romană a literaturii greceşti şi călător neobosit, ne oferă preţioase date privitoare la ţara noastră, scriind despre instalarea lui LISIMAH (361 – 281i. H) în Tracia după moar-tea lui Alexandru cel Mare şi luptele cu Geto-Dacii, conduse de Dromichete de care a fost învins. Acelaşi autor aminteşte şi de insula LEuKHE (Insula Şerpilor) de la gurile Dunării, subliniind imensele sale păduri şi sanctuarul lui Achile.

– Pe Columna lui Traian, dacii apar în unele locuri, luptând lângă păduri;

– Documente maramureșene din secolul al XV-lea, fac mențiunea despre „pădurea neagră“ pe care IANCu de HuNE-DOArA i-a dăruit-o lui MIHAIL și BOGDAN din Jalova, pentru vitejia arătată contra turcilor.

– Mărturii documentare istorice consemnate de acad. is-toric C. C. GIurESCu, se referă la Codrul Vlăsiei ce cuprin-dea o bună parte din zona centrală a Munteniei, amintind și de documente din secolul al XVII-lea ce menționau Codrii Grozăveștilor, Cotrocenilor și Lupeștilor care, ajungeau până

PĂdURIle, aURUl veRde, SaNoGeNItate ȘI SCUt PRoteCtoR!

Dr. George M. Gheorghe, București

MOTTO: De la arcul CarpațilorAm înțeles că putem visa Până la Luceafăr și chiar mai sus, Cu capul pe bogățiile noastre De uraniu și aur.

MArIN SOrESCu (1936–1996, scriitor, publicist, dramaturg).


la Dâmbovița. De asemenea mai semnalau și despre Crân-gul Procopoaiei, ce se întindea pe stânga Dâmboviței între Chei și Facultatea de Drept. unele dintre aceste păduri erau „braniști“, adică locuri păzite în care nu era permis să se taie lemne sau să se cosească fân;

– MATEI BASArAB, în anul 1646, a întărit mânăstirea „radu Vodă“, ocina (proprietatea) ei de la Ciumernicu, între Dudești, Văcărești și Popeștii-Conduratu și a hotărât să nu se atingă nimeni de ea.

– un codru Transilvănean important – scrie rADu POPA în lucrarea „Țara Maramureșului în veacul al XIV-lea“ apărută în 1970, este cel al SCOrĂGETuLuI, din munții Albacului. În acesta refugiindu-se HOrIA și CLOȘCA la începutul iernii anului 1784, pentru a pregăti reluarea mișcării revoluționare în primăvara anului 1785.

Cele mai întinse păduri, în raport cu suprafața existau de asemenea în Maramureș, constituind bogăția, dar și locul de refugiu al moroșenilor cauzat de invadatorii străini și hrăpăreți, fiind și sursă de inspirație pentru scriitori. Dintre aceștia, îl amintesc cu emoție pe apreciatul poet ION IuGA din SĂLIȘTEA de SuS (n. la 6 ianuarie 1940) plecat prea brusc în veșnicie. Autorul volumelor de succes: TĂCErI NEPrIMITE (1968), ȚArA FÂNTÂNILOr (1971), IrOSIrEA ZĂPEZILOr, opere literare încărcate de patriotism și parfum metaforic.

– „Și-n Dobrogea, pădurile prezentau o largă răspândire, găsim o subliniere în volumul «Pădurile româniei»“, apărut în Ed. Academiei române, în anul 1981. Codrul se întin-dea între Dunăre și Marea Neagră. Aici adăpostindu-se pe lângă autohtoni și locuitori ai satelor din Moldova și Țara românească, în timpul ocupației turcești. Pădurea cea Mare, care de fapt făcea parte din Codrul dobrogean, se întindea pe dealurile TAIȚA, CADIuLuI, FIEruLuI, GÎLMELOr etc. O hartă din 1835 prezenta pădurea de pe grindul LETEA dominată de stejar și amestecată cu diferite alte esențe, viță sălbatică, plante mediteraneene. Dar sunt amintite și pădurile NEGurENI-BĂNEASA, TALASMANu, CHEILE ALBEȘTILOr, MurFATLAr (din tufe și stejar amestecat cu salcâm).

– După războiul din 1877–1878 s-au făcut plantații de sal-câm în partea de sud descoperită, a provinciei.

Sub aspect istoric, răspândirea pădurilor pe întregul teri-toriu național, a constituit și-un puternic scut de apărare al strămoșilor noștri, contra popoarelor migratoare și tuturor celor hrăpăreți de teritorii bogate, pe tot parcursul istoriei. Așa cum emoționant subliniau într-unele din operelor lor, marii is-torici români, NICOLAE IOrGA (1871–1940), A. D. XENOPOL (1847–1920) și CONSTANTIN C. GIurESCu (1875–1918). Iar în timpurile mai apropiate, mai ales în cele două războaie mondiale, ele fiind un fidel aliat, al armatelor române.

– Pe aceeași linie se mai înscriu Crângul Herăstrăului, loc de plimbare pentru bucureșteni, pe la începutul secolului al XIX-lea și pădurea Pustnicul de pe malul lacului Pasărea, la est de București. Evidențiază în lucrarea sa de profil – Zonele împădurite și acțiunile de luptă – dr. ing. de la Academia militară, Colonel (r) MIHAI CuCu apărută în anul 1983, Ed. Militară.

– Din timpul domnitorului CONSTANTIN BrÂNCOVE-ANu (1654–1714), documentele istorice amintesc despre pădurile Câmpulungului, Mățăului, rucărului și Dragoslave-lor, ce furnizau și lemn pentru catargele șantierului naval Giurgiu.

– Pădurea de la Polovragi, după relatările prof. dr. NICO-LAE GOruN cunoscut chirurg ortoped și traumatolog – poet și publicist gorjean – este menționată într-un raport din de-cembrie 1727 al administratorului TIGE. Trimis consiliului de război de la Viena, și-n care se arată că, localnicii o numesc „rOMANII“, deoarece există tradiția că ar fi fost plantată chiar de… romani!

– Pădurea Corbi din jud. Argeș și pădurea Ciuta din jud. Buzău, sunt denumite astfel probabil în legătură cu fauna din trecut, din acele locuri, în timp ce, pădurea Domnească din jud. Dâmbovița, este menționată pe o hartă statistică din 1835.

– un iubitor de natură în general și pădure în special, tânărul medic psiho-pediatru, scriitor-publicist, în diaspora română din Franța, dr. LAurENȚIu MIrCEA BOGDAN, mem-bru al S.M.S.P.r. și bun cunoscător al istoriei literare franceze, îmi relata faptul cum: un consul francez GuÉrOuLT, scria la 12 aprilie 1848, ministrului LAMArTINE, la Paris că „în-treaga parte învecinată munților din Valahia, este acoperită de magnifice păduri, compuse din esențele cele mai potriv-ite nevoilor… marinei și construcțiilor, ca stejarul, bradul și frasinul“.

– Între Bușteni și Azuga există și azi – spune același specia-list expert din trecut de la Academia Militară – celebra „PO-IANA LuI PLETEA“ (haiduc ce-și avea ascunzișul în pădurea „CODruL ADÂNC“).

Și, fiindcă veni vorba de haiduci, pe jumătate intrați în legendă și pe jumătate în istorie, ei reprezintă personaje ce au aprins imaginația populară, născând povești și cântece, cu care au crescut generații întregi de străbuni de-ai noștri. Cum bine îi reamintesc și unii confrați de condei, precum: dr. farmacist LuCIAN DuMITrESCu, absolvent al Institutului Medico-Militar în anul 1946 (consacrat cu romanele „Dincolo de arme“ (1964), „Valea sângelui“ (1977), medicul ortoped și prozator doljean VASILE GAVrILĂ, autorul romanului „În căutarea destinului“ (1983) etc.

Dar au mai existat și alți haiduci celebrii, ce au ajutat pe cei vitregiți de soartă și pe care poporul și povestirile trans-mise din generație în generație nu i-au uitat. Astfel, IANCu JIANu a fost unul dintre cei mai vestiți din Oltenia. Născut în 1787 într-o familie înstărită din romanați, a fost și-un mare patriot luptând împotriva turcilor, incendiind Plevna și dis-punând la un moment dat de cca 3.000 de haiduci și câteva tunuri. Întâlnirea sa cu TuDOr VLADIMIrESCu din anul 1821 îl determină să intre în rândurile pandurilor acestuia, în slujba revoluției. Totodată, mai trebuie știut că, steagul tri-color al revoluționarilor panduri (realizat de PETrACHE PO-ENAru), a stat ascuns peste 100 de ani, în prezent aflându-se la Muzeul Militar din București.

Despre alt haiduc celebru, respectiv maramureșa nul PIN-TEA GrIGOrE pe care istoricul NICOLAE DENSuSIANu l-a apreciat ca unul dintre însemnații români ai secolului al XVII-lea, s-au realizat multe frumoase povestiri ca și moartea lui vitejească. Cinematografia română prezentând la timpul său, un film de excepție, în rolul principal jucând marele nos-tru actor, FLOrIN PIErSIC.

De asemenea mai trebuie enumerați și alți haiduci, din secolul al XVIII-lea prezenți în povestirile unor reputați con-deieri, ei fiind cunoscuți din legende, ca sprijinitori ai unor sărmani locuitori din zonele ruCĂr-BrAN-rÂȘNOV. Aceștia fiind: STANCIu BrATu, un răspopit, având ascunzători în păduri, dar și-n Poiana Tămășelului, într-o peșteră din zonă; ANDrI POPA, cel cântat cu atâta farmec, în zilele noastre de către formația „Pasărea Colibri“. Era originar din Seaca, jud. Dolj și s-a alăturat lui IANCu JIANu. Bine organizați au atacat VIDINuL și PLEVNA, luptând contra otomanilor și eliberând – spune legenda – fete românce aflate în „Seraiul pașalei“. Istoria mai spune că ANDrI POPA a întemeiat un sat numit PALILuLA, așa de bine ascuns în pădurile din zonă și formele de relief, încât era aproape „invizibil“. Dar se mai pomenește și despre alți haiduci, precum TOMA ALIMOȘ, GruIA lui NO-VAC, IOrGu IOrGOVAN, STANCIu BrATu, DuMITru PÂr-VuLESCu, pentru sprijinul acordat de ei, celor sărmani și nevoiași și a căror ascunzătoare a fost „mama pădure“.

nr. 68, iunie 2017 27

În Moldova sunt întâlnite păduri cu numele de „Dumbra-va roșie“, pe care le subliniază și cronicarul ION NECuLCE (1672–1745, spătar, hatman și vornic al Moldovei), acestea fiind: DuMBrAVA rOȘIE la Botoșani, DuMBrAVA rOȘIE la Cotnari și DuMBrAVA rOȘIE de roman.

DIMITrIE CANTEMIr (1673–1722, domnitor al Moldovei și cărturar, enciclopedist), arată în unele dintre însemnările sale, bogăția pădurilor Moldovei „ce dăruie din belșug, atât lemn de lucru, de foc cât și roade.“ Același mare domnitor subliniind că: „Doi codrii de stejar mai ales, sunt vestiți aici – Codrul Cotnarilor și cel al Tigheciului“.

După înfăptuirea Statului Național unitar, statistica întocmită în anii 1920–1922, semnala suprafața forestieră totală la 9.674.000 ha.

O evaluare din 1929 – prezentă și-n volumul de profil al lui DuMITru IVĂNESCu, intitulată „Din istoria siviculturii românești“, Ed. Ceres, București 1972, menționa că: suprafața totală a pădurilor țării era de 5.986.000 de ha, procentele pe specii fiind: rășinoase 25%, fag 30,3%, stejar 23%, alte specii tari 5,6%, foioase moi 4,1% etc.

La finele anului 1979, fondul forestier, din țara noastră era de 6.344.000 de ha, din care: 6.161.000 de ha, adică 97,3% pădure propriu-zisă, 65.000 de ha terenuri despădurite, 108.0000 de ha alte terenuri etc. românia ocupând atunci lo-cul 11, în ceea ce privește întinderea lor. Cota de pădure pe locuitor la noi în țară fiind de 0,30 de ha. Iar prima lege cu ca racter general privitoare la aceasta fiind CODuL SILVIC din anul 1881, care a supus regimului silvic toate pădurile. Cel din anul 1910 a extins categoria pădurilor supuse regimului silvic și a prevăzut obligații de amenajare a acestora. În anul 1923 s-a promulgat Legea pentru extinderea aplicațiunii dispozițiilor Codului silvic din 1910 și a legii modificatoare a acestui cod din 18 septembrie 1920 pe tot cuprinsul țării. Alte două legi – din 1930 și 1935 – vizând administrarea și protecția acestora. În anii următori apărând și legislația vizând rolul lor contra se-cetei și încurajând împădurirea terenurilor degradate de coastă sau de albiile râurilor etc., cât și exploatarea lor rațională și compensatorie cu realizarea de noi plantații forestiere.

Sub aspect sanogen și-n gândire hipocratică, pădurile reprezintă niște filtre uriașe naturale, ale atmosferei poluate de factorii industriali și casnici dar și un mediu plăcut am-biental și peisagistic. Neomițând rolul lor protector și con-tra variilor intemperii (ploi torențiale, inundații, furtuni de zăpadă) etc. Menținând în esență un echilibru climatologic pe teritoriul național și oferindu-și totodată protecția, pen-tru flora și fauna sa specifică! Sublinia în urmă cu mulți zeci de ani, regretatul acad. ȘTEFAN MILCu (1903–1997) – per-sonalitate a Școlii Naționale de Endocrinologie, antropolog, biolog, filozof și președintele Consiliului de conducere al re-vistei Sănătatea – într-un interviu pe care am avut onoarea să-l realizez cu domnia sa.

Stațiunile balneoclimaterice din țara noastră se bucură de o tradițională apreciere sanogenă, datorită eficienței factorilor naturali de mediu – săruri și ape minerale, nămoluri, băi ter-male etc. – în conlucrare cu o terapie modernă fizioterapică bine utilizată de către specialiștii români. Beneficiind con-comitent de cadrul natural al pădurilor noastre, acest minu-nat și eficient „aur verde“ și medicament… semnala în anul 1982 dr. docent ELENA BErLESCu o excelentă specialistă a balneoclimatologiei românești și autoare a unui cunoscut dicționar medical de profil.

De asemenea și alți corifei ai unor vestite stațiuni balneo-climaterice, de pe Valea Oltului – Călimănești, Căciulata, Olănești – care au reușit să îmbine frumosul, utilul și peisag-istica, cu terapia de profil, folosind eficiente inovații proprii, au fost: medicii MAMuLAru, tată și fiu, ultimul fiind și-un bun condeier publicist.

La rândul lor, medicii GHEOrGHE și DINu MArEȘ de ase-menea tată și fiu, au realizat două volume omagiale vizând o istorică stațiune dâmbovițeană. Sub genericul VuLCANA-BĂI și VuLCANA-BĂI… 400. În care descriu, importanța unor zone forestiere locale în terapia balneofizioterapică.

un rol important în dezvoltarea stațiunilor balneoclima-terice – în mare parte existente în cadrul natural predomi-nat de păduri variate, l-a adus și experiența unor maeștrii hipocratici, formați în cadrul școlii medicale românești. Ei înșiși creatori ai acesteia, precum: GHEOrGHE BĂLTĂCEANu (1885–1952), continuator al marelui internist și balneotera-peut ANIBAL THEOHArI (1873–1933), prof. dr. director al Institutului de Balneologie București (1924–1933 fiind cel ce l-a înființat); TrAIAN DINCuLESCu (1909–1982) șef al Institutului de Balneologie și Fizioterapie, continuatorul tradițiilor balneologiei clinice inițiate de MArIuS STurDZA (1876–1954), CONSTANTIN BACALOGLu (1871–1942) expert în patologia internă și apreciat balneoclimatolog, autorul volumului SĂrATA MONTEOru, unde vorbește și despre eficiența zonelor forestiere în conceptul terapeutic; ca și GEOrGE BĂIuLESCu (1855–1935), fostul medic șef al Brașovului, inventatorul Hidroterapiei medicale (1908) și editorul unei reviste de Sănătate etc. Somități medicale din domeniul balneoclimatologic bine cunoscute de istoria medi-cinei românești și prezentate de către marele istoric medical și publicist, prof. dr. VALErIu L. BOLOGA, în volumul său de excepție: „Fapte și oameni – din trecutul medicinii și patria noastră“, Ed. Științifică, București, 1962.

Lanțul pădurilor de conifere de pe VALEA PrAHOVEI, unde își găsesc adăpost unele animale și păsări specifice, îmbrățișează în peisagistica lor optimistă, vestitele stațiuni montane de interes național și internațional – Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal. Și-n general vorbind, munți împăduriți, pre-cum și dealuri, de-un pitoresc nemuritor cuprind sanogen, stațiuni balneoclimaterice, oferind și-un microclimat specific țării noastre, încă din vechi timpuri.

Date prezente și-n înscrierile lui ArTEMIu PrICAJAN din anul 1972 referitoare la apele minerale și termale cât și cele ale istoricilor medicali ieșeni, amintesc că: Napoleon al III-lea a primit o recomandare de la CArOL DAVILA, de tratament cu apă de Căciulata și în 1905 EMILL LOuBET, președintele republicii Franceze, fiind tratat și el cu aceasta. Iar ZIZINuL, aflat la poalele munților Ciucaș și Piatra Mare, într-o zonă coniferă, a găzduit în 1840, pe domnitorul Alexandru Cuza.

Pe lângă consacratele stațiunii balneoclimaterice din țara noastră – bine cunoscute pe plan național și internațional, apreciate prin peisagistica și eficiența lor profilactico-terapeutică – a existat și un „fond balnear de rezervă“, destul de eficient.

Interesant de punctat fiind și unele sublinieri făcute de cunoscutul balneofizioterapeut și cercetător științific, prof. dr. NICOLAE TELEKI – în almanahurile Ed. Medicale din trecut referitoare la „fondul balnear de rezervă“. Acesta fiind reprezentat de locațiile: BrEBu (jud. Maramureș) localitate aflată la 11 km de Ocna Șugatag, altitudine 748 m; climat montan tonic, favorizat de păduri de conifere; CrIVAIA (jud. Caraș-Severin) situată la poalele munților Semenic, la 650 m altitudine, climat sedativ, influențat de zona împădurită; JI-TIA (jud. Vrancea), predominată de un climat sedativ sub influența dealurilor împădurite, altitudine 400 m; NEGrEȘTI-OAȘ (jud. Satu Mare) favorizată de un climat de câmpie–deal–pădure, altitudine 170 m; OGLINZI (jud. Neamț) prezentă la o altitudine de 360 m și cu climat sedativ, înlesnit de dealurile împădurite; STruNGA (jud. Iași) beneficiara unui climat stimulator și păduri ozonate etc.

De un real folos pentru istoria belneoclimatologiei ro mâne s-a dovedit a fi și „Ghidul stațiunilor balneoclima tice din românia apărut în Ed. Sport-Turism (1978) sub semnăturile


autorilor: LAVINIu MuNTEANu, CONSTANTIN STOICESCu și LuDOVIC GrIGOrE.

Dr. CIOCÎrLAN GHEOrGHE (1764–1848) a fost primul medic permanent balneo-climatolog al stațiunii BuZIAȘ (jud. Timiș) care a înființat la Timișoara „uniunea pentru practică“ (1838) pentru sprijinirea perfecționării medicilor și naturaliștilor din Banat și care a subliniat în acest cadru, rolul sanogeno-terapeutic al pădurilor în special de conifere.

Colonel (r) dr. AurEL TĂNASE (1930–2012) a fost un ex-celent organizator de sănătate, în domeniul balneoclimatolo-giei, cu specific militar și un susținător al protecției silvice.

N.R. 1Din nefericire, această bogăție silvică – aurul verde al

româniei – dăruită de Dumnezeu neamului nostru, a fost devastată și masacrată de unele corporații străine. Profitând de o legislație românească slabă și de un COD SILVIC schim-bat nefiresc, în avantajul acestora…

Zone masive de păduri montane și de dealuri din terito-riul Național, au fost defrișate fără milă, devalizând patri-moniul național, aceasta stând la baza multor schimbări climatologice și inundații (sporadic și cu concursul unor rău intenționați și cointeresați material, compatrioți de-ai noștri)…

Vestitele noastre fabrici de hârtie, cunoscute în lumea-ntreagă ca și cele de mobilă (având ca materie primă lemnul) s-au redus la maximum, luptându-se cu acaparatorul capital străin. Și descurajând unii oamenii de afaceri români de bună credință, în domeniu.

unele dintre stațiunile balneo-climaterice românești ieșind din patronajul statal și intrând în cel privatizat încă neex-perimentat, au compensat acest impediment, cu tradiționala experiență a medicilor balneo-fizioterapeuți români.

rEGHIN, localitate mureșană, existentă din anul 1228 și beneficiind de salba de păduri adiacente cu esențe de lemn speciale, a devenit mai cunoscută în ultimii 80 de ani, atât

prin fabricile sale de mobilă specială cât și de realizare a unor instrumente muzicale cu coarde și arcuş, apreciate în toată lumea. ultimele, rod a doi vestiţi lutieri români crea-tori, Alexandru Apăteanu şi roman Boiangic. Din nefericire, reprofilarea unora dintre acestea, schimbarea conducerii, ca și a beneficiarului final, au lăsat urme marcante în patrimo-niul național.

N.R. 2Prin vot unanim, Paralamentul româniei a hotărât în

unanumitate ca anual, la 25 Martie să sărbătorim “ZIuA NAţIONALĂ A PĂDurILOr”.

Și cum unul dintre elementele geografice specifice spațiului românesc l-a constituit dintotdeauna PĂDurILE, această mare haină protectoare și aurul verde al neamului româ-nesc, să-i dedicăm toată dragostea și respectul nostru, prin versurile celui mare mare poet român al tuturor timpurilor MIHAI EMINESCu (1850–1889). Prezentând din multitudin-ea poeziilor sale dedicate naturii, pe aceia purtând titlul: LA MIJLOC DE CODru:

La mijloc de codru desToate păsările ies.Din huceag de aluniș,La voiosul luminiș,Luminiș de lângă baltă,Care-n trestia înaltăLegănându-se din unde,În adâncu-i se pătrundeȘi de lună și de soareȘi de păsări călătoare,Și de lună și de steleȘi de zbor de rânduneleȘi de chipul dragei mele.(1883)

Doamne ajută!

PuţINI cititori interesaţi de istoria ştiinţei cunosc pasiunea lui Newton pentru teleologie, alchimie şi teologie şi, mai ales,

amploarea preocupărilor sale asupra acestora şi a studiilor ce le-a consacrat. Dacă luăm ca unitate de măsură a unei „opere complete” de autor numărul de cuvinte ce o compun, la Newton, la un număr de circa 3,2 milioane de cuvinte îi corespund circa 1 milion de cuvinte în textele ştiinţifice, 1,4 milioane în studiile consacrate teologiei şi cronologiei, 550 de mii alchimiei şi 500 de mii unor alte subiecte.

Creatorul fizicii moderne şi-a ocultat toate studiile care nu au fost dedicate ştiinţei, nepublicându-le şi lăsându-le sub formă de manuscrise, ba mai mult închizându-le într-un cufăr rămas intact timp de mai mult de două secole.

Abia în 1936, descendenţii familiei sale le-au pus în circulaţie printr-o licitaţie publică, urmaşii înţelegând să aibă şi nişte be-neficii pecuniare de pe urma înaintaşului lor celebru. Noroc că la acest impudic act comercial a participat şi celebrul economist John Maynard Keynes, „salvatorul” capitalismului prin teoria şi practica in ter ven ţionismului statal, suficient de bogat pen-tru a-şi adjudeca cea mai mare parte a manuscriselor. Nu le-a „confiscat” pentru sine, ca atâţia colecţionari de creaţii celebre dornici de a-şi epata musafirii, ci le-a donat la Trinity College din Cambridge, unde Newton a lucrat şi a predat.

Celelalte manuscrise au ajuns la alte instituţii publice, de-venind accesibile publicului interesat şi avizat.

Keynes a descoperit, alături de toţi cititorii manuscriselor, cu stupoare, preocupările esoterice ale creatorului fizicii moderne,

ce l-au determinat să-l numească primul dintre fizicieni şi «ul-timul dintre magicieni”, cercetările sale de mitologie coborând până la Babilon. „Newton n-a fost primul om al epocii raţiunii, ci a fost ultimul dintre magi”, l-a caracterizat Keynes.

Lucian Blaga ne explică această asociere paradoxală în per-sonalitatea şi opera lui Newton. „Că un Newton n-a fost străin de unele preocupări apocaliptice-teologice este un amănunt biografic citat adesea ca o curiozitate. Fireşte că detaliul e demn de pomenit ca simptom al unei mentalităţi colective, dar mult mai important ar fi să ştim dacă nu cumva înseşi elementele fi-zicii lui Newton nu sunt uneori contaminate de ideile magicu-lui”, căci „tot Evul Mediu a crezut, …, în reale puteri magice, cu o fervoare ce le-a pecetluit uneori până la discreditare. Puterile magice erau iscodite, temute, ispitite, chemate la toate răscrucile vieţii, la orice ceas de noapte, prin invocări transparente sau er-metice, prin obiceiuri făţişe sau subteran tolerate… Putinţa unei eliberări de obsesia aceasta colectivă s-a deschis abia în zorile renaşterii, prin fundamentarea ştiinţelor exacte. Dar parcă era un făcut; chiar şi unele din minţile care au colaborat din plin la întemeierea ştiinţei mecanice – matematice a timpurilor ce se anunţau, s-au simţit atrase, paralel şi printre picături, de cabală, de surse sacre sau de formule magice, eficiente prin ele însele” (Lucian Blaga, Gândire magică şi religie, 1941, în: Opere, vol. X, Trilogia valorilor, Editura Minerva, 1987, p. 241-242).

Vorbim despre „legile” lui Newton; după acest Întemeietor, cele mai importante descoperiri ştiinţifice au fost calificate ca „legi”, mai ales dacă au şi avut o expresie matematică.

ISaaC NeWtoN, teoloGUlProf. Liviu Tătaru, Baia Mare

nr. 68, iunie 2017 29

Blaga credea, pe drept, că „…noţiunea de «lege» aplicată în fizică are o înfăţişare diametral opusă ideii de «minune magică»”, tocmai deoarece s-a „constituit prin contrast faţă de ideea minu-nii” (idem, p. 242) (Mecanica cuantică a descalificat noţiunea de „lege” pentru microcosmos, constata Blaga). Newton a inaugurat şi acea orientare în fizică şi filozofie pornind de la noţiunea de «lege», numită determinism.

Cine cunoaşte viteza şi poziţia fiecărui corp din univers, la un moment dat, cunoaşte şi întregul viitor al universului. „Viitorul unui astfel de univers newtonian, în principiu, este determinat, fie că cineva cunoaşte sau nu acel viitor. universul determinist newtonian este Marea Maşinărie. rotiţele întreţesute ale meca-nismului său de ceas îl deplasează pe un parcurs predeterminat” (Bruce rosenblum, Fred Kattner, Enigma cuantică, Editura Pres-tige, 2011, p. 54).

Descoperind legea gravitației și legile mișcării corpurilor cerești, Newton a „atins” nivelul creației universului, „inter-sectându-se” și interferând cu Dumnezeu.

Conștient și copleșit de această întâlnire, a încercat să-și ar-monizeze descoperirile cu Biblia, pe care a studiat-o și a dise-cat-o în amănunt. A rămas permanent cu convingerea acțiunii creatoare a lui Dumnezeu, „care a spulberat haosul primordial diferențiind și numind toate cele” (Loup Verlet, Cufărul lui New-ton, Editura Nemira, 2007, p. 36).

Prin aceasta, el a subscris la ideea unui „cosmos impregnat de sens, alcătuit din elemente solidare și supuse dominației lui Dumnezeu creator”, (idem, p. 31).

Cunoscând din încercările lui Platon riscurile „unei căutări grandioase și disperate a cunoașterii absolute”, s-a temut de un eșec asemănător, și atunci, ca și acesta, a apelat la imaginea unei divinități creatoare și atotputernice.

Viziunea unui cosmos înzestrat cu sensul dat de Creator în „opera secretă” a lui Newton l-a determinat pe fizicianul Mihai Drăgănescu să-l revendice ca inspirator al propriilor teorii.

Acestea au ca punct de pornire ideea materiei generatoare, a materiei-sursă, numită de el Materie Profundă. Aceasta ar fi ultima realitate, ce nu provine din altceva și nu are un moment de naștere. Mai mult, ea ar genera universul ca materie, spațiu, timp și informație, dintr-o existență paralelă (Mihai Drăgănescu, Informația materiei, Editura Academiei, 1990, p. 21, p. 20).

Ideea lui Drăgănescu pornește de la constatarea experimentală că „fizica cuantică permite particulelor materiale să intre în existență din nimic” și, prin extensie, și „apariția spontană a uni-versului de acum 15 miliarde de ani” (Cecil Folescu, Ce este univer-sul, Editura Albatros, 1988, p. 359, p. 358), dar şi de la interpre-tarea pe care o dă percepţiei lui Dumnezeu de către Newton.

Dumnezeu la Newton este un substrat, aproape o substanţă profundă şi care intră, în primul rând, în meca nismele profunde ale naturii. Tocmai prin răsturnarea conceptuală a acestui Dum-nezeu într-o materie profundă (!) s-ar putea ca Newton să fie, prin viziunea sa, încă deasupra majorităţii oamenilor de ştiinţă care i-au urmat până în secolul XX” (Mihai Drăgănescu, Spiritualitate, informaţie, materie, Editura Academiei, Bucureşti, 1988, p. 132).

În plin regim comunist (ceauşist), Drăgănescu şi-a relaţionat propria viziune cu cea aproape teistă a lui Newton. „Dacă Dum-nezeu este numele ultimei realităţi, atunci este inconştient, deşi sensibil; atunci este fără voinţă, deşi cu tendinţe. Dumnezeu nu ar fi atunci mai mult decât informaţie, poate şi energie” (idem, p. 49). Lipsa sa de dogmatism filozofic marxist şi originalitatea te-oriei sale explică de ce colegii l-au ales preşedinte al Academiei după revoluţie.

John Bernal, celebru istoric englez al ştiinţei, se referă in ex-tenso asupra contribuţiei conaţionalului său la progresul fizicii, astronomiei şi astrofizicii (în: Ştiinţa în istoria societăţii, Editura Politică, 1964).

Bernal mai semnalează o prioritate uitată a lui Newton. El a realizat o „anticipare cuprinzătoare şi perfect logică a atomului din zilele noastre cu nucleul şi electronii săi, (ce) a rămas însă aproape uitată 300 de ani” (op.cit., 333).

Blaga vedea o slăbiciune a fizicii lui Newton în teoria „acţiunii la distanţă”, în discordanţă chiar cu propriile descoperiri în acest domeniu. El „admitea prezenţa în natură a unor acţiuni fizice la distanţă (actio in invictans), adică existenţa unei acţiuni care n-ar

avea nevoie nici de timp şi nici (de) un spaţiu intermediar pen-tru a-şi produce efectele. Sub unghi pur fizical şi matematic, ideea unei atari acţiuni este de neconceput. Împrejurarea că Newton, care pretindea că nu născoceşte ipoteze, a fost în stare să admită, totuşi, «acţiunea la distanţă» dovedeşte, îndeajuns, că cel puţin sub acest raport fizica sa fusese atinsă de obsesia magicului”. Ceea ce-l supără pe Blaga este acceptarea greşelii newtoniene: „Să nu uităm că o astfel de idee – adaugă el între paranteze – despre acţiunea la distanţă s-a păstrat până deunăzi în manualele de fizică” (op.cit., p. 241-242). Ceea ce Blaga considera o greşeală, ca şi Einstein, din care probabil s-a inspirat, era o altă descoperire în premieră. „Mecanica cuantică – ne spun Bruce rosenbulm şi Fred Kuttner – include influenţa instantanee care încalcă separabilitatea. Ein-stein le ridiculiza, numindu-le «forţa voodoo». Însă experimentele demonstrează că, de fapt, ele există” (op.cit., p. 58). Iată, deci, că au greşit atât Einstein, cât şi Blaga, ideea „acţiunii (instantanee) la distanţă” fiind o altă prioritate absolută a lui Newton.

John Bernal sesizează varietatea şi aparenta incompatibili-tate a domeniilor ce l-au preocupat. „La Cambridge… s-a ocupat de optică şi de alte ramuri ale fizicii, de chimie,… de cronologie biblică şi de teologie… Aici a căzut sub influenţa unui grup pro-fund religios de platonicieni, în frunte cu Henry More, şi datorită acestora au pătruns şi în ştiinţa modernă” (op.cit., p. 339).

referindu-se şi el la această influenţă, Loup Verlet îl mai indică şi pe savantul robert Boyle, precizând că „a căzut de acord cu aceştia” să-şi armonizeze punctele de vedere cu cele ale Scrip-turii (op.cit., p. 360).

Ei s-au folosit de un culoar lăsat dinadins deschis de Jean Calvin, sursa principală a anglicanismului, pentru oamenii de ştiinţă, atunci când a admis că alături de „revelaţia generală”, accesibilă tuturor, Dumnezeu acordă şi o „revelaţie specială” pentru „cei chemaţi”. Între aceştia a inclus pe cei „pricepuţi la ştiinţă”, ce sunt «mai înaintaţi decât alţii ca să înţeleagă mai îndeaproape tainele lui Dumnezeu», inclusiv „pentru a cerceta mișcările astrelor” (idem, p. 364). Conștient că astronomia nu putea fi oprită în dezvoltarea ei, răspunzând nevoilor practice ale navigației și dornic să nu-și ridice în cap pe exponenții ei, Calvin i-a recunoscut pe cei „chemaţi”.

„«Adevărat este că pentru a cerceta mişcările astrelor, a le arăta aşezarea, a măsura distanţele, a nota proprietăţile lor, e nevoie de artă şi de iscusinţă, mai ales dacă e de găsit la oamenii de rând, când e vorba de a înţelege cu de-amănuntul providenţa lui Dum-nezeu»” (c.f. ibid.). Newton a reluat argumentaţia lui Calvin atunci când l-a numit pe Dumnezeu Pantocrator, adică „Stăpân al univer-sului”. L-a criticat pe Descartes, înaintaşul său, deoarece acesta i-a acordat lui Dumnezeu doar calitatea de Creator şi iniţiator al mişcării universului. A afirmat, pe linia lui Calvin, prezenţa activă a lui Dumnezeu în lume, «pururi şi pretutindeni» (idem, p. 362).

Chiar dacă s-a născut într-o ţară în care exista libertatea de ex-presie, spre deosebire de Geneva lui Calvin, unde Miquel Servet a fost ars pe rug pentru „ereziile” sale medicale, Newton ştia că me-diul universitar era refractar unor interpretări „eretice”, dovadă stând excluderea unui profesor cu „abateri” antitrinitariene.

Este explicabil de ce şi-a ascuns propriile idei în aceeaşi direcţie. Cu toată credinţa sa sinceră, avea „îndoieli cu privire la Sfânta Treime” (John Bernal, op.cit., p. 338-339); ironia sorţii este că a studiat, a cercetat şi a trăit la Trinity College!

A contestat, în fond, natură divină a lui Hristos, inspirându-se din Maimonide, întreprinzând „reabilitarea lui Arie, pe care îl considera apărătorul adevăratei religii monoteiste” (Loup Verlet, op.cit., p. 94). Din această cauză adversarii săi pe linie religioasă îl acuzau că se «jidovise», acceptând punctul de vedere rabinic și acordând prioritate Vechiului Testament.

Acesta este analizat amănunțit, profet după profet, și pus în relație cu evenimentele cunoscute din alte izvoare istorice, New-ton acordându-le girul unor predicții total și deplin confirmate.

unele „profeții” sunt atribuite unor evenimente viitoare.Dintre cărțile Noului Testament era firesc, în virtutea ten-

dinței și dorinței de a prevedea viitorul, să acorde atenție mai ales Apocalipsei. Din interpretarea unor texte ale Apocalipsei, a profețit că sfârșitul lumii nu va veni înainte de anul 2060.

John Bernal ne spune că „s-a ocupat de chimie mult mai multă vreme decât de fizică” (op.cit., p. 332); de fapt l-a preocupat


alchimia, cu deosebire crearea pietrei filosofale și a aurului, ca pe un veritabil Faust modern.

La el a făcut probabil aluzie Paulo Coelho în romanul „Alchi-mistul” (Editura Humanitas, 2004). „Alchimistul aprinse focul, călugărul aduse puțin plumb, pe care Alchimistul îl topi într-un vas de fier. Când plumbul se făcu lichid, Alchimistul scoase din sac acel ou ciudat de sticlă galbenă. răzui un strat de mărimea unui fir de păr, îl acoperi cu ceară și îl aruncă în vasul cu plumb. Amestecul căpătă o culoare de roșu aprins ca sângele. Alchimistul luă vasul de pe foc și-l lăsă să se răcească (…) Când se răci vasul, călugărul și flăcăul priviră uimiți. Plumbul se întărise după forma rotundă a vasului, dar nu mai era plumb. Era aur” (p. 170-171).

„Să se bucure muritorii, că a existat «o asemenea podoabă a speciei umane»”, sunt cuvintele cu care se încheie epitaful de pe mormântul lui Newton din Catedrala Westminster. Epitaf ce face elogiul celui defunct ca om de știință și teolog. „Aici se odihnește Sir Isaac Newton, nobil, care cu o rațiune aproape divină a demonstrat cel dintâi, cu făclia matematicii, mișcarea planetelor, căile cometelor și fluxurile oceanelor. El a cercetat deosebirile razelor luminoase și diferitelor culori care apar în legătură cu aceasta, ceea ce nu bănuia nimeni înaintea lui. In-

terpret sârguincios, înțelept și corect al naturii, al antichității și al Sfintei Scripturi, el a afirmat prin filozofia sa măreția Dumne-zeului atotputernic, iar prin caracterul său exprima simplitatea evanghelică”. Alexander Pope a parafrazat în versuri laice cele-brul verset din Geneză „Și a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!». Și a fost lumină”, pentru a elogia personalitatea și opera lui Newton. „Natura și legile Naturii stăteau ascunse în noapte: / Dumnezeu a spus: Să fie Newton! Și totul a fost lumină”.

Opera lui, mai ales cea paraștiințifică, se cuvine a fi receptată pornind de la dictonul înscris pe fațada Societății regale din Londra, a cărui lider a fost din 1703 până la moarte, „Nullis in verba”, în traducere liberă: „Nu crede pe nimeni pe cuvânt”. El însuși nu a dat crezare nici unei idei sau afirmații până când nu a supus-o probei logicii, analizei și cercetării proprii, dacă se putea a experimentului.

Nu a făcut excepție de la această regulă nici măcar Biblia! John Locke, un alt gânditor englez celebru, putea afirma în 1703 despre Newton: „este un savant remarcabil, nu numai datorită uimitoarelor sale realizări în domeniul matematicii, ci și în te-ologie, grație vastelor sale cunoștințe în Sfânta Scriptură, puțini putându-se compara cu el!”.

PoeMe deSPRe MaRIaDr. Ieremia Lenghel, Sighetu Marmaţiei

MOTTOFecioara Maria e cea carese roagă pentru fiecare, dar şi cea care creează senzaţie la nivel global

I. LOURDESII. FATIMAIII. NELINIŞTEIV. SF. MARIA

LOURDESDisparatepopulaţiidin convingeri se-nchină

Senectuteşirumoareflori şi-un val de pietate

FATIMA

Maica Sfântă al luiHristos

fără de prihană zămislităvie

Maică vrednică fecioară:mângâieri şi-nţelepciunpururea-n cucernicie

NELINIŞTE

Mise-ncearcă amintireaîn uitare în necazuri şi-n visare

Neliniştea-n spirit doare

Viziuni şi vindecare;prin credinţăreflectată în har arare

Neliniştea-n spirit doare

SF. MARIA

un miracoleMariaprin putere şi-ndurareFatima sau GuadalupeMedjugorje ori LourdesDe eşti orb sau mutsau surdîn credinţa-i o salvarerăuldoar aşa se rupe:Medjugorje ori LourdesFatima sau Guadalupe

nr. 68, iunie 2017 31

200 de ani de la primul Regulament Spitalicesc al Spițeriei din țările române

1817, apr., Bucureşti – (200 ani) – Dr. Constantin Caracaș (1773-1828), unul dintre principalii fondatori și medicul șef al Spitalului Filantropia („Iubirea de oameni”), a întocmit și pus în aplicare un regulament de funcționare considerat de istoriografii medicali ca fiind „primul regulament al Spitalului românesc”, din care am extras și paragrafele care interesează activitatea și atribuțiile personalului medical și spițeresc dar și ale întregului colectiv administrativ. Textul integral al regulamentului a fost păstrat în „Topografia Țării Românești și observațiuni antropologice privitoare la sănătatea și bolile locuitorilor ei” (în lb. greacă), Tipografia I. Eliade, Bucureşti, 1930. Această monografie a fost tradusă în lb. română și republicată de iatroistoriograful P.Gh. Samarian (1937).

În anul când dr. Constantin Caracaș a scris acest regulament el avea deja o experiență îndelungată, iar din 1812 lucrase efectiv în spitalul cu numele „iubirii de semeni”. Ca atare, avem date certe și despre spițeria acestui spital, căreia din construcția inițială i se alocase trei încăperi destinate astfel: „oficina farmaceutică, depozitul de medicamente și locuința spițerului”.

Se știe că primul spițer al Spitalului Filantropia a fost Jo-hann Greff, care în textul unei jalbe, susținea că „a îngrijit bol-navii și le-a procurat medicamente” - fiind probabil furnizorul „extern”.

În regulamentul respectiv la pct. 1.4 și 60, se stabilesc obligații ca: «medicul primar este dator în toată dimineața, la ora reglementară și în toate zilele, să viziteze pe bolnavi cu secundarul său și cu hirurgul și în unire să prescrie medica-mentele necesare» și desigur erau prescrise și indicațiile terapeutice. Dar, în sarcina permanentă a farmacistului intra înzestrarea «din belșug» cu medicamente [Ion Negru, Far-macia Spitalului „Filantropia” din București sub regulamen-tul doctorului C. Caracaș din 1817, Viața medicală (c.m.), vol. XXIII, nr. 12/1975; Lipan V., Istoria farmaciei române în date, Ed. Farmaceutică, București, 2009, p. 44]. (Va urma)Un spițer „amendat și ... dat la gazetă”

1842, iunie 27, Ploiești (175 ani) – Spițerul Jekel Teo-fil, la controlul făcut în oficina sa, de către autoritățile sani-tare, este amendat cu 15 galbeni în folosul Spitalului din oraș (și dat la gazetă) pentru nereguli și grave neglijențe găsite în spițeria sa, „Crucea Albă”, pe care o înființase cu mulți ani în urmă. Tot Jekel T. ceruse autorităților în 17 mai 1840 să rămână singurul cu spițerie în Ploiești [Lipan V., Istoria far-maciei române în date, Ed. Farmaceutică, București, 2009, p. 59; 58].Primul oraș ...

1857, aprilie 30, București – 160 ani de la introducerea iluminatului public cu lămpi de petrol (primul oraș din lume iluminat astfel!).

1877, apr. 4/16, București – 140 ani de la înfiinţarea „Societății Ştiinţelor Medicale”, preşedinte Alexandru I. Mar-covici.

Pregătirea ambulanțelor pentru Războiul de independență

1877, apr. – S-a pregătit mobilizarea ambulanțelor, odată cu începerea marșului oștirii în Oltenia, s-a trecut la dotarea regimentelor cu genți și panere, materiale de pansament, far-macii pe trăsură și s-a observat ce dotări mai erau necesare.

1877, iunie – Ambulanțele divizionare s-au concentrat la Poiana Mare, unde s-au făcut ultimele pregătiri [Barbu G., Războiul de independență 1877-1878, Ed. Militară, București, 1978, p. 16].Schimbarea numelui polonezului herțean Urbanschi în Urbeanu

1882, apr. 29/mai 11, București (135 ani) – În Moni-torul Oficial nr. 24 a fost publicat anunţul de schimbare a numelui farmacistului militar dr. chimist Adolf urbanschi (n. 9.09.1855, Hreaţca/Herţa, Dorohoi) în A. Urbeanu, absolvent al Şcolii Superioare de farmacie din Bucureşti (31.01.1884) cu nota „10 (zece) cu laudă”. În timpul studiilor (iunie 1879) a fost numit asistent al dr. chim. A.N. Bernath-Lendway, directorul Institutului chimic universitar, care l-a luat în laboratorul său de la Spitalul Colţea. În timpul stagiului militar, ca farmacist de batalion la Spitalul Militar Central din Bucureşti, expertul chimist este angajat și i se încredințează organizarea şi conducerea Laborato-rului de chimie al Serviciului Sanitar al armatei (1.04.1884-1.09.1890) [Maria-Gabriela Suliman, Antoaneta Lucasciuc, Adolf Urbeanu (9.10.1855-30.06.1934) – o viaţă închinată ştiinţelor chimico-farmaceutice, Practica Farmaceutică vol. 9, nr. 1 (30), 2016, p. 17-21].O poveste adevărată de supraviețuire

1887, mai, Bahia Blanca, Argentina (130 ani) – S-a născut Violet Constance Jessop (†1971, Suffolk) stewardeză pe vasele de croazieră Orinoco, Olympic (naufragiat în sept. 1911) și Titanic (naufragiat în apr. 1912, când pachebotul s-a lovit de un aisberg în Atlanticul de Nord). Aici se aflau 2.208 persoane din care au murit 1.496. Violet a făcut parte dintre cei care s-au salvat. În timpul primului război mondial, un alt vas, Britanicus, care transporta răniți de la Southampton în insula Lemnos, a fost lovit de o bombă inamică, germană și s-a scufundat. Aici Violet era angajată ca voluntară de „Cru-cea Roșie” și a supraviețuit din nou. A călătorit mai mulți ani pe mări și oceane dar firul vieții ei s-a terminat pe uscat la vârsta de 84 de ani [Popescu Monica, Domnișoara imposibil de scufundat, TV Satelit, 2012]. O campioană a lumii la parașutism în „Escadrila Albă”

1897, mai 21, Hânțești, jud. Galați – 120 ani de la nașterea Smarandei Brăescu (†2.02.1948, Cluj), prima fe-meie din românia care a obținut două brevete internaționale de parașutism (Berlin) și de pilot de aviație (Sacramento, Cleveland, SuA, 1933).

1932 (85 ani) – A devenit campioană a lumii la parașutism, prin două recorduri mondiale de săritură femei (6.000 m.î.) și absolute (7.233 m.î.). A fost „una dintre aviatoarele de seamă ale Escadrilei albe (în alb) care pilota un avion sanitar”

CaleNdaR 2017 de IStoRIa MedICINeI şI FaRMaCIeI (II)

Farm. pr. Maria Gabriela Suliman, București (SRIF, ISHP) Ist. Antoaneta Lucasciuc, București (SRIM, ISHM)

Istoria medicinei și farmaciei


[Antoaneta Lucasciuc, Maria-Gabriela Suliman, Escadrila albă - Femei pilot din aviația sanitară română (1940-1944), AMFOr, Bucureşti, 31.03.2017]. O conferință spirituală

1947, apr. 15, București (70 ani) – Dr. Gr. T. Popa, pro-fesor și decan al Facultății de Medicină din București (din 1 oct. 1942), a susținut conferința „Morala creștină și tim-purile actuale” cu subtitlul „Mai este astăzi posibilă credința în învățăturile lui Iisus Cristos?” În vara aceluiași an, avea să fie scos din funcția decanatului și de la catedră. Hăituit de „poliția democratică” și grav bolnav, se va stinge în anul 1948 – unul dintre cei mai de seamă medici-profesori de Anato-mie umană și Embriologie din țara noastră, membru titular al Academiei de Medicină (secția Științe Biologice, 7 iulie 1945) [Dana Baran, Claudia Voiculescu, Mozaic, în vol. Zilele Facultății de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2012, p. 145-146].

1952, mai 19, Bucureşti – 65 ani de la înfiinţarea Institu-tului de Geriatrie, condus de acad. Ana Aslan. O mare doamnă a homeopatiei europene

†2007, iunie 10, Montpellier (10 ani) – A decedat dr. farm. Madeleine Bastide (n. 18 martie 1935, Bresse), pro-fesor de imunologie și cercetător renumit în homeopatie la universitatea din Montpellier. Dintre lucrările sale, care au atras atenția lumii științifice menționăm: eventuala nocivi-tate a telefoanelor mobile și validarea științifică a diluțiilor homeopate în combaterea acestei nocivități.

1987 (30 ani) – Dr. M. Bastide împreună cu dr. rené Halm a creat Grupul Internațional de Cercetare a Infinitezimalului (G.I.r.I.), pe care l-a condus mai mulți ani.

1990, primăvara, Bucureşti – Dr. M. Bastide a venit în românia cu Asociația Homeopathes sans Frontiéres. În aces-te condiții se stabilesc relații de colaborare fructuoasă cu cercetătorii și profesorii Facultății de Farmacie din Capitală, dr. M. Bastide dovedind onestitate intelectuală și genero-zitate colegială, care va continua și în Franța, la nivel G.I.r.I. [Cristea Aurelia-Nicoleta, Dr. farm. Madeleine Bastide, profe-sor de imunologie la Universitatea din Montpellier, una dintre cele mai marcante personalități ale cercetării în homeopatie, Al III-lea Colocviu Internațional de Istoria Farmaciei 26-28 sept. 2008, Târgu-Mureș, Lucrări in extenso, p. 55-64].Comemorări

†1897, iunie 11, Wiesbaden – 120 ani de la moartea chi-mistului german Carl Remigius Fresenius (n. 28.12.1818, Frankfurt), cunoscut pentru studiile sale în domeniul chimiei analitice calitative și cantitative.

În 1862 a fondat „Zeitschrift für analytische Chemie” /”Fre-senius’ Journal of Analytical Chemistry”, primul jurnal de chimie analitică din lume, publicat în 371 de volume, care din 2014 apare sub denumirea „Analytical and Bioanalytical Chemistry” [Luminița Agoroaiei, Elena Butnaru, Toxicologi iluștri ai secolului XIX, Al IV-lea Colocviu Internațional de Istoria Farmaciei și a XXIII-a reuniune Națională anuală, Brăila, 5-7 iunie 2014, Lucrări in extenso, p. 36-41].

†1902, apr. 3/16, Ciulnița, jud. Argeș – 115 ani de la moartea prof. univ. dr. academician Nicolae Kalinderu (n. 6.12.1835, București)

A studiat la Facultatea de Medicină din Paris, iar în 1863, după ce a participat la un concurs, a fost primit ca intern al spitalelor din Paris. După ce şi-a susţinut teza de doctorat, s-a întors în ţară; până în anul 1874, a lucrat ca medic primar de boli interne la Spitalul Colentina, apoi din 1878, la Spitalul Brâncovenesc, unde sub conducerea sa, clinica medicală devine cea mai modernă din ţară. În timpul războiului de independență a condus ambulanțele de la Turnu Măgurele. A inițiat o serie de măsuri practice

în vederea combaterii leprei și a înființat izolatorul de la răchitoasa.

1887 – Numit profesor în cadrul Facultății de Medicină din București. A fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina românească internă; împreună cu Victor Babeş, care îl considera „primul internist român ale cărui lucrări au fost cunoscute peste hota-rele ţării”, a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei. Prin-tre cele mai importante opere ale sale se numără „Memo-riu asupra leprei în România” (1889); „Lepra în România” (1897); „Lepra anestezică” (1898); „Despre cosmetice”; „Tu-berculoza în raport cu unele profesiuni”. Fondator al reviste-lor „România medicală” (1875), „Analele medicale române” (1881), „Archives des Sciences Médicales” (1896), colecția sa de artă a stat la baza muzeului I. Kalinderu din București [Enciclopedia marilor personalități, vol. II, Ed. Geneze, 2000, p. 221-228].

†1912, aprilie 6/13, Iași – 105 ani de la moartea dr. Leon Sculy Logothety (n. 1853, Piatra Neamț), primul decan și primul profesor al Facultății de medicină a universității („Mihăilene”) din Iași.

În bioergografia acestei personalități medicale sunt consemnate studii liceale la Paris și medicale în Mont-pellier, finalizate cu teza de doctorat în medicină și chirurgie la Paris. Sosit la Iași, se distinge ca un chirurg de seamă la Spitalul Sf. Spiridon, unde aplică metode și tehnici operatorii noi de chirurgie obstetricală, abdominală și neurologică, introduce antisepsia și asepsia, conștientizând pericolul pre- și postoperator al actului chirurgical, portajul bacteriilor de la saloane la sala de operații; în scopul optimizării diagnosticului a introdus în clinica sa și examenul radiologic. Pentru toate acestea este considerat, pe bună dreptate (alături «de un alt chirurg valoros dr. Ludovic Russ senior»), fondatorul chirurgiei moderne ieșene. A fost primul decan al Facultății de medicină din Iași (1879-1881) concomitent cu exercitarea acestui mandat („din care a demisionat în final”) a fost și primul profesor de Anatomie Descriptivă și Histolo-gie (1879-1881), profesor titular de Clinică Chirurgicală și Oftalmologică (1882-1886) și apoi de Clinică chirurgicală (1886-1912). Ca un corolar la titlul de „cetățean demn al Iașului” a donat orașului renumita vilă „Greierul” de pe coli-na repedea, devenită spital în Primul război mondial [Dana Baran, Decani și rectori ai Universității de Medicină și Farma-cie din Iași (1879-2016), Ed. „Grigore T. Popa” uMF Iași, 2016, p. 33-34].

†1917, apr. 2, Hârlău – 100 ani de la moartea farmacistu-lui militar Aureliu Tipeiu (n. 9 iulie 1876, Zărneşti).

La 1 sept. 1914 a fost avansat sublocotenent de rezervă, iar la 10 mai 1916 îl aflăm la regimentul 49 Infanterie. Din relatările veteranilor, acest ofiţer a luat comanda regimentu-lui, când ceilalţi ofiţeri căzuseră cu toţii şi a continuat lupta până când a fost rănit. La 1 martie 1917 a fost avansat far-macist lt. (r), însă curând s-a îmbolnăvit grav de tifos exan-tematic şi a încetat din viaţă la spitalul din Hârlău. Post mortem a fost avansat la gradul de farmacist cp. (r), iar la 12 martie 1921, osemintele sale au fost aduse şi reînhumate cu onoruri militar în cimitirul Bellu Militar din Bucureşti. O stradă din Capitală îi poartă numele [Iugulescu, C., Pagini din trecutul farmaciei militare româneşti, Ed. Sitech Craiova, 2008, p. 194-195; Lipan V., Dicţionar biografic de farmacişti români, Vol. 2, Ed. Farmaceutică, Buc., 2011, p. 278-280].

†1917, aprilie 5, Iași – 100 ani de la moartea eroului de război, lt. col. post mortem medic și farmacist Mihai Cru-ceanu (Max Grossmann) (n. 14 dec. 1856, Iași).

1882 – Împământenit, a obținut licența în farmacie și dreptul de liberă practică. A absolvit Facultatea de Medicină

nr. 68, iunie 2017 33

de la Iași, cu teza intitulată „Considerațiuni asupra serotera-piei” (1895). A publicat „Raport asupra stărei sanitare a circumscripției Tutova-Pereschiv din județul Tutova pe anul 1895”, bine primit de specialiști, autorul fiind apreciat ca „... medic al țărănimii, care expune cu durere de inimă nevoile și mizeria poporului rural și remediile inevitabile ce se impun ...”. A publicat lucrarea „Dare de seamă asupra epidemiei de scarlatină care a bântuit în comunele Măgureni și Călinești, jud. Prahova” (1899). Decorat cu Medalia jubiliară Carol I (1906), Avântul Țărei (1913) și post mortem cu ordinul Steaua României; înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iași, apoi reînhumat la 5 apr. 1924 în cavoul eroilor de război (mausoleul central Ștefan cel Mare) [Lipan V., Dicţionar bio-grafic de farmacişti români, Vol. 1, Ed. Farmaceutică, Buc., 2011, p. 223-226].

†1917, aprilie, Iași – 100 ani de la moartea eroului de război, medic Ion Dinescu (fost președinte al Societății studenților în medicină din Iași). Aflat în prima linie, îngri-jind răniții pe front, cade răpus de gloanțele inamicului.

Tânărul medic Ion Dinescu își susținuse lucrarea de diplomă în anul 1915, cu titlul acuzator „Ne mor copiii!”, sub îndrumarea prof. dr. N. Manicatide, înscriindu-se între primele teze cu subiect de pediatrie socială românească [Ma-rinescu Gh. C., Concepții și atitudini înaintate ale școlii medi-cale ieșene, în vol. Trecut și viitor în medicină. Studii și note, sub redacția dr. G. Brătescu, Ed. Medicală, Buc., 1981, p. 451].

†1917, Iași – 100 ani de la moartea generalului de brigadă dr. Vercescu Ioan (6.02.1840, Cerneți, Mehedinţi)

A urmat cursurile Școlii de chirurgie de la Mihai Vodă, apoi pe cele ale Școlii Naționale de medicină. Încadrat ca medic cl. I. (1861), cu o bursă de stat, va continua studiile medicale și doctoratul în medicină, cu teza „Dizertație despre anevrisme” (1865, Torino). La întoarcerea în țară este numit medic pri-mar chirurg la Spitalul militar din Craiova și medic primar la Spitalul Filantropia, în locul dr. Ludovic Fialla. Timp de 12 ani a desfășurat o rodnică activitate aplicând terapii origina-le, dintre care cea mai renumită fiind „metoda de tratament chirurgical al hemoroizilor” (1868). Lucrarea a fost publicată în limba franceză, ilustrată cu litografii color (1900, Craiova) dar chirurgul Walter Whitehead (1840-1913) a publicat metoda sa în 1882. Caietul de operații al Spitalului Filan-tropia din Craiova, mai conține metoda Vercescu din 12/24 mai 1872, dar, pentru că fusese publicată mai târziu, lumea medicală a recunoscut metoda englezului W. Whitehead. Mai târziu prof. agregat dr. Iancu Jianu a pus problema „me-todei Vercescu” ca fiind prima și a cerut dreptul la prioritate pentru chirurgul român. Este avansat general de brigadă (1897), șef al Spitalului Militar Central din Bucureşti (1897-1898), Șef al Serviciului Sanitar Militar-inspector general al Serviciului Sanitar al Armatei (1901-1905). În 1917, la Iași, își dă viața, pe timpul campaniei din Primul război mondial [Diaconescu M., Oameni și fapte din istoria medicinii militare românești, Ed. Pro Transilvania Bucureşti, 2005, p. 551-553; 307-309; 65-67; Ionescu N. Ș., Dicționarul panoramic al personalităților din România Sec. XX, Ed. Victor Frunză, Bucureşti, 2006].

†1942, mai 4, Bucureşti – 75 ani de la moartea prof. dr. Constantin Bacaloglu (n. 9.11.1871, Bucureşti)

A început Facultatea de Medicină la Bucureşti, dar a con-tinuat și finalizat la Paris; extern și intern al Spitalelor pari-ziene, lucrând cu eminenți clinicieni (Étienne Lancereaux); a obținut titlul de laureat al Facultății de Medicină din Paris pen-tru teza de doctorat și pentru o lucrare științifică ulterioară, recompensată și cu premiul Monthion. A funcţionat ca profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi (1905-1930), desfăşurând o activitate remarcabilă, didactică, dar în spe-cial sub aspect clinic medical, ca un excelent diagnostician. Lucrările sale ştiinţifice (peste 250) privesc toată patologia

generală. A publicat volumul „Clinici medicale” (1929, Iași), premiat de Academia română și de Academia Franceză de Medicină, „în care și-a afirmat concepția anatomo-clinică și bacteriologică, dar și crezul în medicina experimentală, în explorările electrocardiografice, biochimice, radiologice, în munca de echipă”. A fondat Societatea Anatomo-Clinică la Iaşi (1922), care a fost activă până în 1930. „Ca decan al Facultății de Medicină (1920-1922), a reușit, prin prestigiul său, să evite o parte din consecințele dramatice ale mișcărilor studențești anarhiste ce au tulburat Iașul în anii 1922-1923” [Dana Baran, Decani și rectori ai Universității de Medicină și Farmacie din Iași (1879-2016), Ed. „Grigore T. Popa” uMF Iași, 2016, p. 45].

†1942, mai 11, Bucureşti – 75 ani de la moartea chirur-gului-iatroistoriograf Pompei Gh. Samarian (n. 26.03.1879, Bacău);

1890, Bucureşti – A urmat cursurile liceului Sf. Sava, unde a fost coleg cu viitorul prim-ministru I. Gh. Duca, viitorul jurist și istoric I.C. Filitti, cu Grigore Pișculescu (Gala Galaction) ș.a.

1897 (120 ani) – S-a înscris la Facultatea de medicină din Bucureşti, pe care o termină cu succes, la susținerea tezei de doctorat în medicină și chirurgie (nr. 810) cu tema „Contribuțiuni la studiul tratamentului luxațiilor re-cidivante ale umărului”, pe care juriul (președinte prof. dr. Paul Petrini) o notează cu „f. bine” și chiar este premiată de facultate. Obținând dreptul de liberă practică în țară, trece prin câteva posturi ca: medic de plasă (Podoleni-Fălciu), asistent la clinica de psihiatrie Mărcuța, secundar al Spita-lelor Eforiei iar în cele din urmă, pe un post vacant la Spita-lul Călărași, jud. Ialomița (24.07.1912). Aici își va pune în valoare calitățile de medic-organizator capabil să lupte cu epidemiile vremii care asaltau orașul: scarlatină, holeră și tifos exantematic. În plus, anii concentrării și mobilizării în campanile 1913 și ale primului război (1916-1918), îi scot în evidență „zelul și devotamentul de bun medic și chirurg”. Pe frontul din Moldova, la Spitalul Căiuț dovedea același spirit de sacrificiu, pentru care a fost înaintat în grad „ca maior”, apoi medic-colonel (r) (1.10.1924). reîntors la Călărași (martie 1918) se confruntă cu boala cea „pestilențială”, ti-fosul exantematic, care nu alege victimele, și de aceea cad și cei care îngrijesc bolnavii, medicii și ajutoarele lor. 1930-1932, oct. 12 – Perioadă de luptă întru apărarea interese-lor profesionale, ca președinte al Colegiului și Asociației medicilor, filiala Călărași, de unde demisionează, motivând „lipsa de înțelegere la respectarea normelor eticii medi-cale”. Acest „hărțuit medic din Călărași” dar „prob și doct” (după V.I.Bologa) a trecut la strângerea materialelor pentru monumentala operă în trei volume „Medicina și farmacia în trecutul românesc” (1935-1938); „Ciuma în trecutul româ-nesc”, „Istoria orașului Călărași (Ialomița) de la origine până la anul 1852” (București, 1931) ș.a., toate din prea puținii ani pe care i-a trăit (63 ani). Totodată a primit și recunoașterea operei sale medico-istorice, fiind ales vicepreședinte al Societății de Istoria Medicinei (înființată de dr. V. Gomoiu la 14.09.1929) și membru al Societății Internaționale de Is-toria Medicinei [Ionescu C., Medico-istoricul Pompei Gh. Sa-marian (aspecte biografice), Trecut și viitor în medicină, Ed. Medicală, București, 1981, p. 593-601].

†1947, mai 16, Cambridge (70 ani) – A murit Sir Freder-ick Gowland Hopkins (n. 20 iunie 1861, Eastbourne, Sussex, Anglia), cercetător medical şi unul dintre fondatorii biochim-iei. La Guy’s Hospital, Hopkins a inventat testul depistării acidului uric în circuitul sanguin. La universitatea Hopkins a studiat chimia enzimelor, proteinelor şi aminoacizilor. În anul 1929 a primit, împreună cu Christian Eijkman, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină [John Simmons, 100 cei mai mari savanţi ai lumii, Ed. Lider, Ed. Cartea pentru toţi, Bucureşti, (f.a.), p. 187].


†1972, mai 20, Focşani – 45 ani de la moartea farmacistu-lui lt. col. Ioan Cruceanu (n. 8 ian. 1911, Tg. Jiu), fiul farma-cistului şi medicului Mihai Cruceanu, mort în primul război mondial.

A fost şeful farmaciei Spitalului militar din Craiova, iar după 23 aug. 1944 farmacist şef al diviziei X Infanterie aflată pe frontul de Vest, fiind decorat cu ordinul „Meritul Militar” şi ordinul «Steaua Republicii» cl. IV-a. Înmormântat în cimi-tirul Sf. Mina din Focșani [Lipan V., Dicţionar biografic de farmacişti români, Vol. 1, Ed. Farmaceutică, Buc., 2011, p. 221-222].

†1972, iunie 9, București – 45 ani de la moartea acad. dr. fiziolog și fiziopatolog Grigore Alexandru Benetato (n. 18.11.1905, Chișinău)

Studii la Facultatea de Medicină din Cluj (1923-1929); dr. în medicină și chirurgie cu teza „Contribuțiuni la studiul me-tabolismului lipidelor” (1929); specializări (1931-1932) la Berlin și Heidelberg; a lucrat la Cluj în Institutul de Biochi-mie (1925-1927) și în Institutul de Fiziologie (1927-1931). Profesor suplinitor de fiziologie (1934), profesor titular (1937-1958) la Facultatea de Medicină din Cluj, profesor șef de catedră la I.M.F. București (1958-1972), director la Insti-tutul de Fiziologie „D. Danielopolu”, București (1958-1972), membru corespondent (1948) și membru titular (1955) al Academiei române, membru al Academiei de Științe Medi-cale (1969), membru al Societății de Fiziologie din u.r.S.S. (1977). În activitatea sa de cercetare se disting cel puțin două perioade:

I (1927-1940), când a efectuat (în colaborare cu prof. I. Nițescu), cercetări asupra rolului secreției interne a pancre-asului în metabolismul lipidelor și a investigat proprietățile fizice și chimice ale proteinelor din țesuturi, în legătură directă cu anumite stări funcționale generate de oboseală, senescență etc.; s-a ocupat de fiziologia și fiziopatologia nutriției, realizând lucrarea „Problema alimentației pentru individ și societate” (1930) prin care a adus servicii studiilor de medicină socială;

II (1940-1972) când a cercetat unele aspecte ale in te-racțiunii dintre sistemul nervos central și procesele imu-nobiologice [Enciclopedia marilor personalități, vol. I, Ed. Geneze, 1999, p. 146-147].

†1987, apr. 11, București – 30 ani de la moartea medi-cului chirurg, academician Ion Făgărăşanu (n. 14.09.1900, București)

Studii la Facultatea de Medicină din București (1919-1925); doctor în medicină și chirurgie cu teza „Cercetări anatomice asupra spațiului prevezical” (1927); extern (1923-1925) și intern (1926-1930); specializare în chirurgie și ginecologie la Paris (1932; 1934); chirurg secundar la Așezămintele Brâncovenești (1931-1937); medic primar chirurg (1935); preparator (1923); asistent (1926) de anatomie topografică și chirurgie experimentală la Facultatea de Medicină din București, asistent la Clinica Chirurgicală a prof. E. Juvara (1928-1933); asistent și șef de lucrări la Clinica Chirurgicală a prof. Tr. Nasta (1938-1944); profesor de chirurgie la In-stitutul de Medicină din Timișoara (1945-1949) și la I.M.F. București-Spitalul Elias (1949-1966); membru corespon-dent (1955) și membru titular al Academiei române (1963); membru titular al Academiei de Științe Medicale (1969); membru a mai multor asociații și societăți internaționale de chirurgie. A fost primul chirurg român care a introdus la noi colangiografia preoperatorie și primele explorări cu radioi-zotopi în afecțiunile chirurgicale ale ficatului, pancreasului și în afecțiunile vasculare ale membrelor [Enciclopedia marilor personalități, vol. I, A-G, Ed. Geneze, 1999, p. 430-431].

†2012, apr. 8 – 5 ani de la moartea dr. Tiberiu Circa (n. 3.06.1925, Cluj)

Absolvent al Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj (1949); medic de medicină generală în circumscripția sanitară din com. Strâmtura, jud. Maramureș (1949-1950); medic secundar la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației, secția T.B.C. (1950-1988), când a ocupat o serie de funcții de conducere (medic șef al raionului Sighet, director adj. și mai apoi director al Spitalului Municipal din Sighetu Marmației), „lăsând în amintirea celor care l-au cunoscut, exemplul unui om al datoriei de o ținută demnă și generoasă” [Marian F., Acei oameni în alb, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2013, p. 40-41].

†2012, apr. 26 – 5 ani de la moartea dr. Ion Vlad (n. 6.06.1924, Săliștea de Sus, jud. Maramureș)

A urmat școala primară în localitatea natală (1932-1936), cursurile Liceului „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației (1936-1940) și „Traian Doda” din Caransebeș (1941-1944); a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj (1952); a lucrat ca medic consultant interne la Spitalul de interes republican din Hunedoara și director de Policlinică până în 1958; medic spe-cialist (1959), medic primar la Spitalul orășenesc din Vișeu de Sus și director (1962-1984). S-a pensionat în 1998, dar a mai lucrat și în continuare, „aducându-și contribuții la pro-movarea sănătății populației”. Pentru merite deosebite a fost distins cu „Ordinul Muncii” clasa a III-a și cu „Medalia Muncii”; „Diploma de Excelență” din partea primăriei comunei Săliștea de Sus și «Diploma de Excelență» din partea Colegiului Național al Medicilor din românia; „Diploma de Excelență” de către Societatea Culturală Pro Maramureș „Dragoș Vodă” din Cluj Napoca pentru excepționala contribuție adusă la pro-movarea și îmbogățirea patrimoniului cultural maramureșan [Marian F., Acei oameni în alb, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2013, p. 199-200]. Aniversări

1872, apr. 22, Focşani – 145 de ani de la nașterea farma-cistului col. Anton Basarabeanu († 1936, aug. 21, Galaţi)

A luat parte la campania din Bulgaria şi la primul război mondial, a activat la corpul 2 armată, Depozitele sanitare ale marinei, corpul Depozite fluviale Galaţi. A publicat „Noţiuni generale elementare de farmacie pentru agenţii sanitari, in-firmieri şi moaşe” (1929, Bucureşti). I s-au acordat distincţiile: ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler; medalia «Avântul Ţărei»; crucea „Meritul Sanitar” cl. II; ordinul „Coro-ana României” cu spade în grad de ofiţer; „Semnul Onorific de Aur” pentru serviciul militar de 25 de ani împliniţi; ordinul „Steaua României” în grad de comandor [Lipan V., Dicţionar biografic de farmacişti români, Vol. 1, Ed. Farmaceutică, Buc., 2011, p. 53-55].

1882, apr. 18, com. Vânju-Mare, jud. Mehedinți – 135 de ani de la nașterea prof. dr. docent Victor Gomoiu (†6.02.1960, Bucureşti)

1888-1892 A urmat patru clase primare în comuna natală, a frecventat Școala primară Nr. 2 de băieți din Tur-nu-Severin (1892-1893), a urmat cursurile Liceului Traian din Turnu-Severin (1893-1900); student la Facultatea de medicină din Bucureşti și extern al Spitalelor civile (1900-1905); efectuează internatul, fiind și preparator la Institutul de Anatomie și Chirurgie, Facultatea de medicină Bucureşti (1904-1909) și profesor de limbi clasice și științe naturale la Liceul de fete din localitate

1906 – Face parte din comitetul de redacție al revistei „Spitalul” și tot acum publică „Istoria Societății Studenților în Medicină (1875-1906)”, prima sa lucrare de istorie, pentru care va fi răsplătit cu premiul „I. Jianu”.

1906-1908 Vicepreședinte și președinte al Societății Stu-denților în Medicină din Bucureşti, timp în care este și stu-dent la Facultatea de drept;

1907 – Președinte al Societății Studenților în drept;

nr. 68, iunie 2017 35

1909 – Finalizează studiile cu teza de doctorat în medicină și chirurgie „Anaplastiile feței și ale capului” premiată cu „Me-dalia de aur”.

1909-1910 Chirurg stagiar în Spitalul Militar Central Bucureşti;

1909-1911 Bibliotecar al Facultății de Medicină din Bucureşti;

1911 – Docent în chirurgie al Facultății de medicină din Bucureşti cu memorialul „Tratamentul chirurgical al tbc. genital la bărbați”; numit medic-director la Sanatoriul TBC din Techirghiol;

1912, martie 1-iunie, Bucureşti – A funcționat ca profe-sor de fizică, anatomie și igienă la Liceul de fete „Negoescu” și profesor de anatomie și mică chirurgie la Școala de infir-miere a Crucii roșii;

1912 – În timpul conflictului româno-bulgar este chirurgul Ambulanței românești la Sudul Dunării;

1913-1918 Chirurg secundar la Spitalul Filantropia, Colțea și în Moldova;

1918-1920 Profesor suplinitor la Clinica I și a II-a Chi-rurgicală Catedra de Anatomie topografică și chirurgie și patologie chirurgicală Facultatea de Medicină din Bucureşti;

1919, Bucureşti – Chirurg primar la Spitalul Colțea; chirurg primar șef la Spitalul Brâncovenesc (1919-1923);

1920 – Membru în Comisia medico-legală a Consiliului Sanitar Superior; Medic Efor al Spitalelor civile Bucureşti (1920-1922);

Profesor titular la Catedra „Patologia chirurgicală, bandaje și aparate de fracturi”, Facultatea de Medicină din Bucureşti (1921).

Marele medic anatomist și chirurg a fost și un umanist de excepție, apărător al celor nedreptățiți și suferinzi; el însuși a fost victima unor relații conflictuale la nivel profesional (cu maestrul său prof. dr. Thoma Ionescu†1926), consi de-rând ca și alți umaniști că „Știința fără conștiință este ruina sufletului”.

1923 – Publică marea lucrare „Din istoria medicinei și a învățământului medical din România (până în 1870)”, care va confirma viitorul iatroistoriograf și înaltele funcții în Soci-etatea Internațională de Istoria Medicinei (S.I.I.M.):

1926, Paris – Membru al S.I.I.M.; 1929, Bucureşti – Fondează Societatea regală de Istoria

medicinei, farmaciei, veterinăriei și folclor medical;1932, Bucureşti – Organizează cel de al IX-lea Congres

Internațional de Istoria Medicinei la Așezămintele spitalicești „A.S.R. Principesa Mamă Elena” (de la Bariera Vergului); 1933 – 1935 Vicepreședinte al S.I.I.M.;

1936-1945 Președinte al S.I.I.M., activitatea sa de autor și editor nu contenește: 1936 – Publică „Istoria presei medicale românești”;

1936-1939, Bucureşti – A fondat și publicat revista „Ar-chives de la Société Internationale d’Histoire de la Medicine”;

1937 – Publică (în colaborare) marea lucrare „Centenarul Spitalului Brâncovenesc”, Bucureşti;

1938-1941 – Apar cele două volume de referință „Reper-toriul medicilor, farmaciștilor și veterinarilor din ținuturile românești” (în colaborare cu farm. Gh. Gomoiu și farm. Maria Gomoiu);

1945-1960 – Președinte de onoare al S.I.I.M. (chiar și pe timpul cât a fost în detenție politică – n.n.) [Duțescu B., V. Gomoiu (1882-1960), Ed. Medicală, Bucureşti, 1970, p. 103; Scheau M., Olaru A. (sub redacția), Victor Gomoiu, bilingv română-franceză, Ed. universitatea Craiova, nov. 1972, p. 7-12].

1887, mai 21, Alba Iulia – 130 de ani de la nașterea acade-micianului Alexandru Borza, întemeietorul geobotanicii în românia, fondator al Institutului Botanic şi al Grădinii Bota-nice din Cluj (1920) (†03.09.1971, Cluj) [Enciclopedia marilor personalități, vol. I, A-G, Ed. Geneze, 1999, p. 165-167].

1897, apr. 13, Bucerdea Vinoasă, jud. Alba – 120 de ani de la nașterea acad. prof. univ., botanist, fitofiziolog Emil Pop (†14.07.1974, Cluj)

Studii de științele naturii la universitatea din Budapesta (1918) și Cluj (1919-1923); doctor în științele naturii, mag-na cum laudae (1928); asistent (1923), la prof. Al. Borza, șef de lucrări (1930); docent universitar (1932); conferențiar (1939); profesor de anatomia și fiziologia plantelor la uni-versitatea din Cluj (1939-1967); membru titular al Acade-miei române (1955) și președinte al Secției de științe bio-logice a Academiei (1963-1974); membru al multor academii și societăți internaționale. Contribuțiile sale la istoriografia botanicii au constat în publicarea bibliografiei botanice românești (pe 28 de ani), evocări cu date inedite ale vieții și operei lui Emil racoviță, Z. Panțu, C. Manolescu, P. Vasici, Al. Borza, Tr. Săvulescu, Em. Teodorescu, I. Mitrea, Ch. Linné ș.a.; contribuții de esență la așezarea pe baze științifice, a operei de ocrotire a naturii [Enciclopedia marilor personalități, vol. III, P-Z, Ed. Geneze, 2001, p. 119-120].

1892, mai 1, Șurănești, jud. Vaslui – 125 ani de la naşterea academicianului prof. dr. Grigore T. Popa (†18.07.1948, București), un decan ieșean de nivel euro-pean. A fost strâns legat cu „mintea, inima și literatura” de orașul celor 7 coline, unde a urmat Facultatea de medicină. Fiind un student eminent a fost remarcat de prof. dr. Fran-cisc rainer, care l-a reținut încă de pe băncile facultății, la Catedra de anatomie. Pătruns de spiritul distinsului anato-mist, în anul 1920, când acesta se transferă la București, îl urmează. Ani de perfecționare în „știința formei vii” dar și în specializările de „biologie morfologică umană”, oferite de o bursă rockefeller (1925-1928). În anul 1928 se întoarce în țară și este numit „profesor șef de disciplină Anatomie și Embriologie la Facultatea de Medicină din Iași”, director al Institutului de Anatomie, prorector al universității ieșene (1938-1940), epitrop al Spiridoniei, președinte al Societății de Medici și Naturaliști. În această perioadă „definitorie în viața și activitatea sa”, anul 1936 îi va aduce onorantul statut de membru corespondent al Academiei române și o altă bornă legată de istoria literaturii române: fondator, împreună cu M. Sadoveanu și G. Topârceanu, al prestigioa-sei reviste „Însemnări ieșene”. În anul 1942 se întoarce la București ca succesor al prof. F. rainer [Dana Baran, Decani și rectori ai Universității de Medicină și Farmacie din Iași (1879-2016), Ed. „Grigore T. Popa” uMF Iași, 2016, p. 50-51]. (Va urma)

1912, apr. 2, București – 105 ani de la naşterea prof. dr. academician Ion Emil Brückner (†8.04.1980, București)

După studii strălucite la Facultatea de medicină din București (1929-1936) și teza de doctor (1937); extern și intern (1932-1938); urmează și un stagiu de specializare la Manchester (1938-1939). revine în țară și urcă treptele ca-tedrei de bacteriologie a Facultății de medicină din Capitală (1942-1948) în paralel cu activitatea la clinica medicală de la Filantropia (1946-1948); la Institutul de fiziologie normală și patologică al Academiei r.P.r. (1948-1955); pro-fesor de clinică medicală la IMF București (1955-1980); di-rector al Institutului de medicină internă „N. Gh. Lupu” din Spitalul Colentina (1966-1980); membru corespondent al Academiei r.S.r. (1963) și membru titular (1974). Studiile și pregătirea științifică și tehnică aprofundate, specialitățile înrudite, au format un clinician, farmacolog, diagnostician, terapeut, fiziolog, bacteriolog și virusolog de înaltă clasă care practica medicina holistică (medicina organismului


întreg) [Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii-Dicționar, Brătescu G., Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982, p. 72-73].

1912, iunie 25, Doleani, Macedonia – 105 ani de la nașterea farmacistei cpt. (r) Maria Maximovici (născ. Cara-nica) (†13 mai 1996, Constanţa).

Stabilită cu familia în românia, a absolvit studiile se-cundare la Liceul de fete din Bazargic (1930). S-a înscris la Facultatea de farmacie din Bucureşti, executând prac-tica farmaceutică (an I) în farmacia „Speranţa” din Bazar-gic (1930-1931), în anul II s-a transferat la Facultatea de medicină şi farmacie din Cluj, unde a urmat anii II-IV; în anul V a revenit în Capitală, obţinând licenţa (1935), libera practică şi diploma de farmacist (1936). A lucrat în farma-cia „Engleză” din Constanţa (1936-1940), apoi ca diriginte în aceeaşi farmacie (1940-1941), în farmacia „Vulturul de Aur” din Bucureşti, la Casa asigurărilor sociale Constanţa (1942-1949), farmacist şef în cadrul Spitalului unificat de adulţi din Constanţa, farmacist diriginte în cadrul Oficiului farmaceutic regional (OFr) Dobrogea până la 27.06.1960, director ad-junct OFr Dobrogea (30.06.1960-1.03.1961), director OFr Dobrogea până la 1.09.1969, când s-a preocupat de buna or-ganizare şi funcţionare a tuturor unităţilor farmaceutice din regiune. După pensionare a mai activat ca farmacist princi-pal cu o jumătate de normă la farmacia nr. 37 din Constanţa (1970-1975). A fost decorată cu „Medalia Muncii” (1964) şi „Ordinul Muncii” cl. III (1969). A decedat la 13 mai 1996, fiind înmormântată alături de soţul său în cimitirul „Central” din Constanţa [Lipan V., Dicţionar biografic de farmacişti români, Vol. 2, Ed. Farmaceutică, Buc., 2011, p. 98-100].

1917, martie 13, Râmnicu Vâlcea – 100 ani de la nașterea dr. Elvira Stănescu (†30.08.2011)

Copilăria și-o petrece pe Valea Lotrului, la Voineasa, dove-dind calități vocale, fiind și numită „privighetoarea de pe Lo-tru”, dar a fost oprită de părinți să urmeze o carieră muzicală. A absolvit Facultatea de Medicină din București (1944), repartizată la Spitalul CFr, secția Obstetrică-Ginecologie, iar din anul 1948, urmându-și soțul medic militar, la Spitalul Vișeul de Sus, „fiind prima femeie ginecolog din Maramureș, iar pentru meritele sale deosebite, înaltul profesionalism, atașamentul față de bolnavi, a fost recompensată de-a lungul anilor cu numeroase distincții, medalii, diplome” [Marian F., Acei oameni în alb, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2013, p. 170-171].

1917, mai 9, sat Velcherilul de Câmpie/Miheșu de Cîmpie, com. Răzoare, jud. Mureș – 100 ani de la nașterea prof. dr. doc. Josif Spielmann († 1986, aug. 28, Tg. Mureş).

Sociolog, istoriograf, profesor la Catedra de Medicină Socială şi de Istoria Medicinii şi Farmaciei de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, profesor emerit, conducător de doctorate în domeniul istoriei medicinii şi farmaciei, om de mare cultură universală, autor şi coautor a numeroase publicaţii [Spielmann J., Graziella Baicu, coordo-natori ai vol. „Istoria Ştiinţelor Farmaceutice în România”, Ed. Medicală Amaltea, Buc., 1994].

1932, iunie 20, com. Copalnic Mănăștur – 85 ani de la nașterea dr. Liviu Dragomir (†11.09.2008), absolvent al Facultății de Medicină Generală din Cluj (1959); a lucrat în circumscripția sanitară Băsești (1959-1961); medic la Spita-lul regional de Cardiologie din Covasna, Spitalul Orășenesc Târgu Secuiesc (1966-1971); șeful secției de Neurologie din Spitalul Județean Baia Mare (1972-1997) „având o activitate prodigioasă de peste patru decenii” [Marian F., Acei oameni în alb, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2013, p. 58-59].

1937, mai 24, com. Dragomirești – 80 ani de la nașterea dr. Alexandru Iusco (†17.01.1985), absolvent al Facultății de Stomatologie din Iași (1968), medic stomatolog în Vico-vul de Sus (1968-1974), Borșa (1974-1982), Moisei (1982-

1985) [Marian F., Acei oameni în alb, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2013, p. 88].

1942, mai 12, com. Mărculești – 75 ani de la nașterea dr. Mihail Chilat (†7.12.2009), repartizat ca medic de medicină generală la circumscripția sanitară Suciu de Sus, jud. Maramureș, și-a desfășurat activitatea timp de aproape patru decenii, fiind unul dintre cei mai longevivi „medici de țară” din Maramureș [Marian F., Acei oameni în alb, Ed. Eu-rotip, Baia Mare, 2013, p. 36-37].Aniversări-comemorări

†23 iunie 1902, Piatra-Neamț – 115 ani de la moarte și 165 ani de la nașterea farmacistului Lascăr Vorel (27 ian. 1852, Piatra-Neamț)

Diploma de magistru în farmacie la Viena (1874), drep-tul de liberă practică în țară (1875) funcționând ca licențiat în farmacia unchiului său, Carol Vorel, din Fălticeni, până în 1878, când a plecat la Piatra-Neamț pentru a lua în primire farmacia rămasă de la părinți. În 1880 era membru activ al Societății științifice și literare „Gh. Asachi”, în cadrul căreia a ținut mai multe conferințe. În 1886 a obținut autorizația pentru organizarea unei farmacii filială în com. roznov. A fost un farmacist iubit și apreciat de populația din Piatra-Neamț, fiind ales în mai multe rânduri membru în consiliul comunal și județean. A fost decorat cu ordinul „Coroana României” în grad de cavaler; furnizor al Casei regale. Fiul său, Constantin, farmacist, a înființat în 1910 viitorul labo-rator „Plantavorel” din Piatra-Neamț [Lipan V., Dicţionar biografic de farmacişti români, Vol. 2, Ed. Farmaceutică, Buc., 2011, p. 341-342].

1902, iunie 27, Rudari (Izvoare), Dolj – 115 ani de la naștere și 30 ani de la moartea acad. prof. univ. oftalmolog, memorialist Petre Vancea (†1987, Buc.) Studii medicale la București (1920-1921) și Cluj (1921-1925), obținând titlul de doctor cu teza „Contribuții la studiul biologiei tra-homului” (1925); preparator (1923-1927), asistent (1927-1929), docent în oftalmologie (1929), șef de lucrări (1929-1938), conferențiar (1938-1940) la Clinica oftalmologică din Cluj, profesor la clinica oftalmologică de la IMF Iași (1940-1963), apoi la IMF București; membru corespondent al Academiei române (1963) și al Academiei de Șt. Medicale (1969), membru al multor societăți de științifice din țară și străinătate. Este considerat ca unul dintre cei mai importanți oftalmologi din românia, fiind creatorul școlii moderne de oftalmologie ieșene și una din marile autorități mondiale în domeniul trahomului. Înzestrat cu un remarcabil talent literar, a scris un volum de memorii și relatări de călătorie [Enciclopedia marilor personalități, vol. III, P-Z, Ed. Geneze, 2001, p. 404].

1932, iunie 29, Crășnișoara Nouă, Bucovina (Ucraina) – 85 ani de la naștere și 5 ani de la moartea farmacistei Ro-dica Turcu (†3.09.2012)

S-a născut din părinți învățători, după cursurile pri-mare din satul natal și bacalaureatul la Liceul din rădăuți, urmează Facultatea de Farmacie din IMF Cluj (1952-1957) pe care o absolvă cu diplomă de merit, fiind repartizată la Farmacia Spitalului Baia Mare. Între 1958-1961, datorită capacității sale organizatorice va pune bazele primei unități farmaceutice a Exploatării Miniere „Nistru” (Maramureș). un nou transfer, la Farmacia nr. 51 din Baia Mare, unde lucrează până la pensionarea din 1992. A obținut gradul de farmacist principal la Cluj (1975), consacrându-se unei activități științifice de specialitate, participând la congrese și reuniuni de profil în jud. Maramureș și în alte locuri din țară. Dar, viața ei familială, exemplară (soțul și fiul medici) a fost curmată, în urma unui grav accident de circulație [Ma-rian F., Acei oameni în alb, Ed. Eurotip, Baia Mare, 2013, p. 186-187].

nr. 68, iunie 2017 37

ÎN SEArA zilei de 20 Iulie 1889 Gheorghe Marinescu a părăsit Capitala, cu destinaţia Paris.Avea asupra sa o scrisoare colectivă, semnată de Babeş,

Asachi, Kalinderu şi Buicliu, adreastă maestrului Charcot, de la spitalul Salpȇtrière.

În scrisoare profesorii de la Bucureşti îl recomandau pe studentul G. Marinescu marelui Charcot, rugându-l să primească în Clinica de la Salpȇtrière pe tânărul român, înse-tat de ştiinţă care venea de la Bucureşti.

El avea în geamantan, printre puţinele sale lucruri, o colecţie de lame lucrate în laboratorul Institutului lui Vic-tor Babeş şi pe care le luase cu gândul că i-ar putea servi cândva, iar în buzunarul hainei două plicuri. În unul se afla adresa prin care „Societatea studenţilor în medicină din Bucureşti” delega pe preşedintele să o reprezinte la serbarea inaugurării Sorbonei – sediul central al universităţii din Pa-ris – iar celălalt plic conţinea scrisoarea comună a iluştrilor săi profesori, mai sus menţionaţi.

Ce minunată impresie a produs de la început „Oraşul lumină” asupra modestului călător venit din românia! Era ulu it de atâtea frumuseţi, de atâtea monumente, care îi vorbeau de o civilizaţie, despre care nu ştia până atunci decât foarte puţin (Louvre-ul cu comorile sale artistice, catedrala Notre-Dame – cel mai grandios edificiu al Parisului – ca o capodoperă a ge-niului francez, marile bulevarde, pitoreştile parcuri şi grădini – Jardin des Tuileries, Jardin des Plantes etc). Dar încă fiind la fereastra vagonului în gară a zărit pe peron mulţi tineri, purtând eşarfe colorate în tot felul şi întrebând dacă între călători se aflau studenţi veniţi la sărbătorile Sorbonei.

Gheorghe Marinescu coborând din tren a fost înconjurat de un grup de studenţi francezi. Aceştia l-au condus la un hotel, i-au pus în mână o serie de bonuri pentru masă şi un program al festivităţilor. A doua zi aveau loc serbările inaugurării Sor-bonei. Ajunsese deci, în ultimul moment, dar era fericit.

Împreună cu ceilalţi studenţi, cazaţi în acelaşi hotel a ple-cat a doua zi dimineaţă, spre locul serbării, care era chiar marele amfiteatru al universităţii, ce urma să fie inaugurat peste câteva clipe.

Franţa, refăcută de pe urma înfrângerii din 1870, redevenită o ţară puternică în Europa se manifesta în special pe tărâmul cuceririlor ştiinţifice şi al marilor acţiuni culturale, care să servească întregii omeniri.

Imensa clădire a Sorbonei l-a impresionat adânc pe tânărul student Gheorghe Marinescu, iar amfiteatrul i-a apărut, într-adevăr, monumental.

Picturile murale, sculpturile, coloanele, parterul cu scaunele lui din lemn încrustat, lojiele, balcoanele, toate aveau aici un aspect de-a dreptul solemn.

În sală erau figuri pe care nici nu visase vreodată să le întâlnească: oameni respectabili, cu bărbi, toţi îmbrăcaţi fie în togi strălucitoare cu mâneci largi, fie în jachete negre şi cămăşi albe, cu pieptul scrobit, peste care trecea lanţul de aur al ceasornicului, încrucişat cu cel al ochelarilor.

Cei mai mulţi academicieni, savanţi, profesori, scriitori, nu numai ai Franţei, ci invitaţi din toate ţările lumii.

La un moment dat orice zgomot a încetat şi printr-o uşă laterală şi-au făcut apariţia membrii guvernului, apoi după câteva clipe, în aplauzele întregii săli a apărut preşedintele republicii Franceze, Carnot.

Acesta, un bărbat scund, cu mustaţă şi barbişon a intrat în amfiteatru, la braţ cu un bătrânel cu barbă albă, dar destul de voinic, având mâna stângă legată pe după gât, cu un bandaj negru. Era de fapt marele Pasteur.

Întreaga sală era acum în picioare ovaţionând pe Pasteur, acest mare binefăcător al omenirii.

Cu toată invaliditatea sa – o mână ramasă imobilizată de pe urma unui accident vascular cerebral suferit cu ani în urmă – el continua să lucreze cu succes, pentru salvarea omenirii de atâtea boli, care creau adevărate epidemii. Acest genial fiu al omenirii – de care Victor Babeş amintea mereu, cu cel mai mare respect – era acum în faţa lui Gheorghe Marinescu. Aplaudând pe „cea mai curată glorie a ştiinţei”, el aducea ast-fel nu numai omagiul său, ci al tuturor studenţilor în medicină din Bucureşti, care îl delegaseră să asiste la această mare sărbătoare aculturii franceze.

După inaugurare studenţii au început să defileze pe străzile Parisului, fâlfâind stindardele, fluturând eşarfele şi batistele într-un mare entuziasm. Printre cei ce străbăteau marile bulevarde era şi tânărul student Gheorghe Marinescu, încân-tat de frumuseţile pe care le vedea.

La un moment dat, capul coloanei a cotit-o spre stânga unei mari artere, iar restul a urmat-o în mod disciplinat.

Tânărul Gheorghe Marinescu abia a avut timp să citească nu-mele străzii: rue Dutot, când aplauze frenetice s-au răspândit într-un mod zgomotos de pretutindeni, de pe stradă. Studenţii se aflau chiar în faţa casei lui Pasteur. El a apărut pentru a răspunde, cu faţa radiind de fericire, la aclamaţiile ce se adresau preşedintelui de onoare al studenţilor din Paris.

Printr-o fericită coincidenţă, marele Pasteur sărbătorea în acea zi cincizeci de ani de când – ca student păşise treptele şcolii superioare de chimie din Franţa.

La un moment dat aplauzele au încetat fiind că a început să vorbească marele savant Pasteur.

Gheorghe Marinescu, atras ca un magnet de faima acestui om de ştiinţă, şi-a părăsit locul, făcându-şi cu greu, printre studenţii foarte înghesuiţi pe întreaga stradă. Era un prilej unic să îl poată auzi pe Pasteur şi nu vroia sub nici o formă să piardă această ocazie, deşi era foarte greu să se strecoare prin atâta mulţime.

Deşi vocea lui Pasteur era destul de înceată, Gheorghe Ma-rinescu a putut prinde câte ceva din cele rostite:

„Să aveţi cultul spiritului critic – le-a spus el studenţilor. Fără acesta nu există nici un stimulent pentru fapte mari. Fără el nimic nu este trainic!”

După un ropot de aplauze marele savant Pasteur a con-tinuat:

„Ştiu că sunteţi adunaţi aici studenţi din lumea întreagă, care aţi venit să aclamaţi un om ajuns deja la finele vieţii. Aclamând un francez, tinerii din alte ţări îşi dau seama cât de autentic este adevărul că ştiinţa nu are patrie. Dar dom-nilor – a reluat Pasteur cu vocea devenită mai vibrantă şi mai hotărâtă – dacă ştiinţa nu are patrie, omul de ştiinţă trebuie să gândească mereu că el are o patrie.

În orice moment mare – ascultaţi-mă bine – veţi găsi întot-deauna un mare patriot.

Gândul că va mări prestigiul patriei lui îl va susţine în în-delungatele sale eforturi. Amiţia de a vedea că naţiunea din care face parte dobândeşte sau îşi păstrează rangul, îl face să înceapă lucruri greu de îndeplinit, dar glorioase, care aduc numai cuceriri adevărate şi trainice.

Să luptăm – i-a îndemnat el pe studenţi – că lupta este muncă, lupta este viaţă, când lupta are drept scop progresul!”

Gheorghe Marinescu nu a uitat niciodată aceste minunate cuvinte şi i-au călăuzit toate acţiunile sale în viaţă.

Nu o singură dată el va evoca amintirea acestei zile, când în iulie 1889, de abia sosit la Paris a avut fericirea să poată

ÎNtÂlNIRea lUI GHeoRGHe MaRINeSCU CU PaSteURProf. Dr. Ştefania Kory Calomfirescu,

Dr. Marilena Kory Mercea, Clinica de Neurologie Cluj-Napoca


asculta sfaturile înţelepte ale aceluia care domina atunci în-treaga ştiinţă medicală a lumii, prin lucrările sale ştiinţifice asupra originii microbiene a multora dintre boli şi descoperi-rea vaccinurilor salvatoare pentru întreaga omenire.

După atâţia ani de învăţătură susţinută şi de muncă încordată, de continuă extenuare, acele zile au fost primele pe care Gheorghe Marinescu le-a putut considera ca adevărate zile de vacanţă.

Parisul avea în acele zile o „Expoziţie internaţională” în care pavilioanele ţărilor din lume arătau vizitatorilor ce creaseră ele în diferitele domenii.

românia dacă nu avea încă o cultură şi o ştiinţă dezvoltată, care să impună prin operele şi realizările lor, avea în schimb un „cabaret” şi „frigărui”, cu care s-a putut prezenta. Preţurile erau atât de piperate, încât în seara în care Gheor-ghe Marinescu a vizitat expoziţia a trebuit înainte de a comanda şi el o porţie de mâncare să-şi scotocească bine banii din buzunar.

Iordache, faimosul patron al restaurantului „elitei” bucureştene, detaşat de guvern la Paris, cu gratar cu tot, văzându-l pe tânărul Gheorghe Marinescu codindu-se şi vorbind româneşte cu personalul, l-a sfătuit „părinteşte” pe tânărul nostru:

– De ce să consume aici, unde preţurile le pot plăti numai străinii? Aici e “cabaret” de lux nu simplu restaurant.

Gheorghe Marinescu atunci a înţeles că pentru bugetul său e mai prudent să se retragă cu toate că ar fi dorit să comande o porţie de mâncare. Amărăciunea însă avea să-i fie înlocuită, în seara aceea de o surpriză plăcută.

Trecând să viziteze pavilionul „Igienei” în timp ce cerceta panourile şi machetele cu ultimele realizări ale medicinei sociale franceze – spitale, maternităţi, puncte sanitare în fabrici, ochii i-au fost atraşi de o siluetă, care părea să-i fie cunoscută, privindu-l mai de departe. S-a apropiat de omul în vârstă, îmbrăcat într-o jachetă tăiată după ultima modă a timpului şi care – în faţa unui panou – nota de zor într-un ca-iet. Dup câteva clipe, cei doi îşi strângeau mâinile cu putere. Omul respectiv era profesorul Felix, marele igienist al ţării. Acesta sosise la Paris să se pună la curent cu progresele în ştiinţă făcute de alte ţări, pentru ca apoi să încerce, prin luptă cu guvernele să introducă şi noi în ţară ceva, din ceea ce alţii izbutiseră deja să realizeze pe plan mondial.

Mergând în ziua următoare la vestita clinică al Spitalului Salpȇtrière, Gheorghe Marinescu i-a înmânat marelui Char-cot scrisoarea de recomandare pe care acesta a citit-o atent şi i-a permis să ia parte la lucrările din clinică. Charcot, în vârstă de 64 de ani era în momentul acela unul dintre cele mai mari figuri ale medicinei din lume. Acesta l-a impre-sionat pe tânărul student medicinist român în mod de-osebit, pentru întreaga viaţă. În puţine cuvinte, mai târziu, peste ani, Gheorghe Marinescu a spus: „În numerosele mele peregrinări prin Europa – am avut ocazia să cunosc personal nu numai pe cei mai vestiţi neurologi contemporani, dar şi pe marii savanţi cum au fost Wirchov, Koch, Erlich. Nici unul nu mi-a făcut o impresie atât de profundă ca şi Charcot, impresie care rămâne vie mereu în sufletul meu”. Dar pe lângă marele Charcot şi figura savantului Pasteur i-a rămas în inimă pen-tru totdeauna.

S-A NASCuT la 14 iulie 1922, în Baia Mare, fiind fiica a doi pic-

tori. A urmat Școala primară și li-ceul la Sibiu. În 1941 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj. În 1944 a devenit externă, apoi, din 1946, internă. A absolvit în anul 1947. Între 1946-1952 a lucrat ca preparator, apoi asistent la Institu-tul de Anatomie Patologică. În 1952 s-a transferat ca asis tent la Clinica Pediatrie I din Cluj, devenind apoi

Șef de lucrări, între 1952-1977. În 1977 a ajuns conferențiar la Policlinica Pediatrică, unde a lucrat până la pensionare, în 1981. În 1992 i se conferă titlul de Profesor Onorific.

Timp de doi ani, în paralel cu funcția de Șef de lucrări în Clinica Pediatrie I, a fost director al Leagănului pentru copii Cluj. În calitate de conferențiar al disciplinei de Policlinică Pediatrică a organizat dispensarizarea bolilor cronice. A condus subsecția de Hematologie în Clinica Pediatrie I, for-marea inițială ca medic anatomo-patolog fiindu-i deosebit de utilă.

A făcut parte din forul metodologic al Direcției Sanitare II a județului Cluj și a luat parte la numeroase acțiuni ale Mi-nisterului Sănătății vizând ameliorarea asistenței medicale a copnlof în diferite regiuni din Transilvania: Baia Mare, Huedin, Șomcuta Mare, Năsăud, Sighet, Bistrița, primind ca semn de apreciere a acestor activități insigna „Pentru me-rite în munca medico-sanitară”.

A colaborat la redactarea a numeroase cursuri sau manu-ale: „Cursul de Anatomie Patologică” (prof. dr. rubin Popa),

care a scris capitolele de Hematologie și Glandele endo-crine, ,,Manualul de Învățământ Superior” (prof. dr. A. ru-sescu), Cursul de Pediatrie” (prof. dr. A. Chișu), pentru care a scris capitolul de Hematologie, și „Cursul de Policlinică pediatrică”, redactat împreună cu conf. Dr. G. Brody.

Activitatea de cercetare științifică s-a concretizat în 75 de lucrări publicate (dintre care 9 în străinătate) și 95 de lucrări comunicate la diferite simpozioane și congrese (dintre care 8 în străinătate). În 1967 i s-a conferit titlul de Doctor în Medicină. Extrem de receptivă la nou, a fost primul medic pediatru din Cluj care s-a ocupat de pro-blemele de citogene tică infantilă. În anii în care a lucrat la Disciplina de Policlinică Pediatrică a colaborat cu colecti-vul Catedrei de Tehnică Farmaceutică a universității pen-tru obținerea unor preparate antianemice cu mare biodis-ponibilitate.

Personalitatea sa este deosebit de complexă. Este un om de mare cultură, având cunoștințe profunde în nume-roase domenii: istorie, filozofie, literatură universală, aria, muzică și pictură. A pictat pasteluri, a scris schițe și un re-marcabil roman „Întoarcerea pictorului”, frescă vie a anilor 1887-1934, în care figura centrală este tatăl venerat, carte apărută la Cluj în anul 2002.

Deși viața i-a adus, pe lângă satisfacții și bucurii, și multe dureri și nedreptăți, a știut să se ridice totdeauna deasupra acestora, păstrându-și optimismul.

S-a stins din viață în ziua de 22 aprilie 2014 la venerabila vârstă de 92 de ani.

Bibliografia la autor.

lIdIa CUCU-CaBadaIeFDr. Felix Marian, Baia Mare

Manifestări științifi cePaRtICIPÂNd la al XvII-lea CoNGReS NaţIoNal de MedICINĂ INteRNĂ

Dr. Dorin-Gheorghe Triff, Baia Mare

Congresul Național de Medicina Internă, a fost organizat sub egida Societății române de Medicină Internă în acest an în inter-valul 29 martie-1 aprilie, conform traditiei, în staţiunea Călimănești-Căciulata.

Cursurile care au precedat congresul au adus în prim plan actualitățile de evaluare și tratament în cardiologie, trombembolis-mul venos ca și terapia nonfarmacologică în afecțiunile cardiovascu-lare și metabolice.

Complexul balnear cu cele 3 corpuri hoteliere (Căciulata, Cozia, Oltul), cu sălile sale de conferințe generoase, a permis desfășurarea congresului pe 4 secțiuni simultane, care au acoperit cu noutăți, in-tegrativ, domenii de gastroenterologie și hepatologie, pneumologie, nefrologie, reumatologie, cardiologie, oncologie, geriartrie, alergo-logie și imagistică medicală.

Simpozionul de psihosomatică, o prezență permanentă a con-gresului, ca de obicei cu numeroși participanți, a avut o tematică variată debutînd cu prezentarea Prof. I.B. Iamandescu prin prezen-

tarea factorilor de risc corona-rieni acceptați în prezent prin perspectiva tipurilor de per-sonalitate și comportament. remarcabilă, a fost prezen-tarea Prof. D.L. Dumitrașcu a noilor criterii de diagnostic și clasificare ale tulburărilor funcționale digestive, roma IV (axa profi-lului multidimensional clinic) și a utilității acestora în practica medi-cinei interne cât și din perpectiva psihosomatică.

La final, simpozionul – Medicina încotro, avîndu-l ca modera-tor pe Prof I.Bruckner a prezentat utilitatea și dezvoltarea pe viitor, cu numeroase exemplicări, a ecografiei cardiace 4D ca și limitările investigației ultrasonografice. A urmat un adevărat istoric detaliat ca și stadiul actual și perspectivele privind imagistica în cardiologie iar la final, o sinteză critică asupra performanţei medicale tehnologice şi a rolului acesteia în diagnosticul diferenţial al diferitelor afecțiuni.

Numeroasele simpozioane și sesiuni (de remarcat în primul rând cele ale ale tinerilor internişti) mesele rotunde și simpozioane pe tematici de actualitate cu aplicații în practică, simpozioanele satelit cu implicațiile terapeutice ale diferitelor produse farmaceutice noi au reliefat vastitatea și aspectul integrativ distinct al specialității de medicină internă.

CINCI BĂIMĂReNI laCoNFeRINȚa NaȚIoNalĂ de MedICINa MUNCII CU PaRtICIPaRe INteRNaȚIoNalĂ

Dr. Felix Marian, Baia Mare

Publicații medicale

În perioada 25-27 mai 2017 s-a desfășurat la Gura Humorului, în Bucovina, Conferința Națională de Medicina Muncii cu participare internațională. Această manifestare de anvergură a fost organizată de Societatea română de Medicina Muncii în parteneriat cu uMF „Carol Davila” București, Agenția Europeană de Sănătate și Securi-tate în Muncă, Colegiul Medicilor din românia, Colegiul Medicilor Suceava, SC Alfa Med Stoleriu SrL.

Au participat în jur de 300 de medici de profil din întreaga țară, pre-cum și reprezentanți din Anglia, Grecia, rep. Moldova, ungaria.

Tematica Conferinței Naționale „Bune practici în activitatea medicului de Medicina Muncii” a avut următoarele secțiuni:

- ”Aspecte legate de practica Medicinii Muncii. Managementul cabinetului privat de Medicina Muncii.”

- ”Aptitudinea în muncă” – o permanentă provocare în activi-tatea medicului de medicina.

- ”Identificarea riscurilor profesionale în practica Medicinii Muncii”. Aplicație practică – Fișa de identi-ficare a riscului profesional.

- ”Evaluarea riscurilor profesionale în prac-tica Medicinii Muncii”. Aplicație practică – Chestionarul de evaluare a riscurilor pro-fesionale.

- ”Medicina Muncii din perspectiva angajatorului- între lege și „tocmeală”.

- Sesiune de postere. Varia.Pe marginea expunerilor au fost organizate discuții construc-

tive.În deschiderea lucrărilor au fost acordate Diplome de Excelență in

domeniul Medicinii Muncii, de către președintele Societății române de Medicina Muncii – prof. univ. Dr. Eugenia Naghi.

Participanții au avut ocazia de a vizita binecunoscutele mănăstiri Moldovița și Voroneț, precum și de a efectua o deplasare cu mocănița Huțulca, la capătul liniei oferindu-le o masă îmbelșugată.

În ultima zi a avut loc Adunarea Generală a Societății române de Medicina Muncii. S-a stabilit ca următoarea manifestare științifică – Congresul Național de Medicina Muncii –să aibă loc la Sinaia în ultima săptămâna a lunii mai 2018.

BUCovINa MedICalĂ NR. 3-4 (7-8) 2016

Dr. Felix Marian, Baia MareDin bogatul sumar al acestui număr vom prezenta mai întâi editorialul „Spiritul de sacrificiu în profesia medicală”

semnat de dr. Mihai C.-M. Ardeleanu – redactor şef. Vom mai menţiona: „Supravieţuirea unui nou-născut prematur cu perforaţie intestinală spontană” – realizat de: dr. F. Filip, dr. Dana Murariu, dr. Laura Coca, apoi „Fizionomia şi comunicaţia” semnat de dr. Ştefan Furnică, precum şi „ Noi markeri paraclinici în IrA” – autor dr. M. Ardeleanu.

Mai semnalăm „Linia a 2-a de tratament în cancerul renal metastatic” semnat de dr. Doina Motan Ganea, dease-meni „resincronizarea cardiacă – soluţie terapeutică în cardiomiopatia dilatativă cu bloc de ram stâng” – realizat de dr. radu Moisei ca şi „Noi terapii în poliartrita reumatoidă”, autor: dr. Iulia-Codruţa Belibou, apoi „Hipoglicemiilor. Noţiuni practice” scris de către dr. ramona Caziuc.

Vom mai enumera materialul „De la epidemiile pustiitoare la protecţia prin vaccinare” semnat de dr. Ioan Ieţcu, dr. Vlad rădăşanu, apoi „Întăririle pozitive. Inima care răspunde” autor psiholog Mădălina Antonesi, precum şi „Adunarea festivă, omagială a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din românia – Filiala Iaşi sau Filozofie, Pictură, Medicină” de dr. Ioan Ieţcu ca şi „In memoriam. Dr. Adrian Onu şi Laboratorul de medicină nucleară din Spitalul Judeţean Suceava” al aceluiaşi autor şi „Medici bucovineni deţinuţi politic. Dr. Spiridon Poleac” – semnat de dr. Ioan Ieţcu.

Vom mai aminti articolul „Comunicarea ce înstrăinează viaţa” autor psiholog Mădălina Antonesi, apoi „retrospectivă epidemiologică în Bu-covina secolului al XIX-lea” – realizat de dr. Ioan Ieţcu, dr. Vlad rădăşanu.

În final se mai remarcă materialele „Localizaţiunile cerebrale” semnat de către dr. Doina Elena Ganea şi Sergiu Ganea, care sunt şi semnatarii articolului „ un sfert de oră de gimnastică pe zi”.

Evidenţiem, ca şi în numerele anterioare calitatea grafică de înaltă ţinută, care alături de conţinutul deosebit de atractiv, situează publicaţia bucovineană printre reuşitele tipăriturilor de profil din românia. Felicitări!

- ”Identificarea riscurilor profesionale în practica Medicinii Muncii”. Aplicație practică – Fișa de identi-

- ”Evaluarea riscurilor profesionale în prac-tica Medicinii Muncii”. Aplicație practică –

Revistă editată de Colegiul Medicilor Maramureș...

Documents

Transcript of Revistă editată de Colegiul Medicilor Maramureș...