nr. 28

FELICIAMIHALI

producator în parteneriat cusponsor al Gigi Căciuleanu Romania Dance Companysponsor al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company

UN M INUT DE DANS sau UF ! ! !un spectacol de

Gigi Căciuleanu

Phot

os b

y Al

exan

dra

Dîr

lea

Biletele se găsesc la Teatrul Mic, în reteaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librăriile Cărtureşti, Humanitas, benzinăriile OMV şi Carrefour) şi online pe www.eventim.ro.

Muzica:

Paul Ilea

Cu:

Gigi CăciuleanuPaul Ilea

Ana VişanAndrei Iancu

Asistent coregrafie:

Lelia Marcu – Vladu

ISSN 2393 – 2732, ISSN-L 2393 – 2724

în mesajul pe care-l transmite acel pa-chet al mamei lăsat neatins în ciuda dramatismului situaţiei, în cele două cuvinte de neuitat din mijlocul afaziei celui Mic: „sângemi sângeti”.Un roman care se citeşte aşa cum te uiţi la un meci al echipei Athletic Bilbao, cu care simpatizează Iván Repila: cu sentimentul incertitudi-nii finalului, dar şi cu senzaţia unei pasiuni acaparante. Ţii cu băieţii ăia şi când pierd, pentru că sunt unici în felul lor. Cine şi de ce a furat calul lui Attila? Nu ştiu dacă mai contează. Sunt atâ-tea întrebări cărora li se răspunde vag în acest roman, încât te vei gândi la el/ele şi peste un an: sunt băieţii îm-pinşi în prăpastie sau cad singuri?; de ce nu mănâncă din pachetul adresat mamei?; scapă?; amândoi sau doar unul?

Iván Repila,Băiatul care a furat calul lui Attila,Editura Univers, 2015Trad. de Simona Sora

Când niCi măCar ţipetele nu se mai aud

Constantin Piștea

Doi copii, cel Mic şi cel Mare, se tre-zesc într-o prăpastie, în mijlocul unei păduri. Nu ştim ţara, nu ştim contex-tul, avem habar doar de situaţie şi de faptul că băieţii intenţionau să-i ducă mamei de-ale gurii. Ca şi cum Scufiţa Roşie n-ar întâlni lupul, ci o prăpastie. Şi nu-i nimeni prin preajmă, nu aude nimeni, nu există scăpare. E parte dintr-un coşmar „adevărat”. După ce l-a visat, Iván Repila şi-a imaginat o poveste cu substrat socio-politic, interpretabilă însă în multe alte feluri, o poveste scurtă, însă in-credibil de greu de digerat, asemenea râmelor, gândacilor şi rădăcinilor pe care cei doi copii le îngurgitează pen-tru a supravieţui, în timp ce pachetul destinat mamei este păstrat intact.Uneori, cum e şi cazul de faţă, cărţile cu pagini puţine se citesc mult mai anevoios faţă de cele cu pagini nume-roase. Aici, însă, mai multe pagini ar fi dus lectura dincolo de pragul su-portabilităţii. Sunt multe momentele în care ai nevoie să respiri, să ridici capul şi să cauţi aer dinspre cerul de deasupra cărţii, aşa cum băieţii se uită deseori în sus pentru un licăr de spe-ranţă. Cât timp cel Mare face exerciţii fizice pentru a da curs unicei soluţii de evadare, cel Mic caută hrană. Este,

cred, cel mai important mesaj pe care l-a dorit transmis Iván Repila prin acest roman alegoric, care prezintă cu fineţe psihologică etapele prin care trec captivii.După cum a şi mărturisit autorul, un moment de cumpănă, poate cel mai important din carte, e atunci când cel Mic, visător, bântuit deseori de halucinaţii, suferă de afazie. Lumea atât de plină de imaginaţie a celui Mic nu mai poate fi îmbrăcată în cuvinte, iar acestea ies din gura sa incomplete, uneori fără sens, ciuntite, ştirbite, şi chiar lumea distantă nu pare altceva decât o gură plină de carii urât mi-rositoare, incapabilă să articuleze cu-vinte. Mai jos de atât pare că nu poate fi decât moartea. Este de urmărit aici cine şi cum su-pravieţuieşte, cât de solidar este cel Mare cu nevoile şi starea celui Mic. Pe lângă acestea, umorul, incredibilul umor de care o astfel de carte nu duce lipsă, un soi de oxigen pentru aerul tare al unei proze pe alocuri insupor-tabile, sufocante: „Cred că nimeni nu ne aude ţipetele pentru că ne confun-dă cu nişte animale. Tu şi cu mine nu ne mai dăm seama, dar de zile întregi vorbim ca nişte porci. Mâine vom ţipa în latină. Ca să ne audă.”Se simte peste tot fondul liric al lui Iván Repila, scriitor spaniol care a publicat poezie şi care încă mai scrie poezie, chiar dacă nu o mai publică. Lirismul lui e în absurdul situaţiei din prăpastie şi în replicile celor doi copii,

CARTE

3

4

Aţi auzit desigur multe poveşti fas-cinante spuse de o femeie bătrână, aşezată în fotoliul ei lângă fereastră. Dincolo de geam, fulgi mari şi pufoşi cad în timp ce eroina, înfăşurată în şalul ei de caşmir, îşi aminteşte vre-murile bune de altădată. Când nimic nu a mai rămas din tot ce a fost, ea continuă încă să vorbească despre marile ei iubiri. Şi eu am să vă spun povestea mea, deşi nu sunt deloc bătrână. Cu toa-te astea, pot avea şi femeile tinere poveşti de spus şi chiar să fi trăit mari iubiri. Afară, fulgi de nea pot să cadă din abundență, pentru că sunteți în Canada. Mai mult chiar, biroul meu este situat în fața ferestrei, cu toate că în această perioadă a zilei lumina este mult diminuată de umbra pro-iectată de clădirea situată de cealaltă parte a Bulevardului Saint-Laurent, numit odinioară Maine.

Numele meu este Irina, am 24 de ani, şi familia mea s-a instalat la Montre-al când aveam patru ani. Părinții mi-au dat numele unei împărătese bizantine, dar eu sunt născută în Transilvania. Pentru cei care nu sunt familiari cu filmele de groază, trebu-

ie să adaug că această provincie este recunoscută ca fiind țara lui Dracula. Mama, care este româncă, se ener-vează de fiecare dată când cineva o asociază cu acest celebru personaj creat de Bram Stoker. Spre clarifi-care, trebuie sa spun că mitul acesta datează din timpul domniei lui Vlad Țepes, cel care, odată închis de către adversarii săi unguri în castelul Bran, a căpătat reputaţia de a trage în țeapă şobolani ca să-şi omoare plictiseala. La câțiva ani după sosirea aici şi la puţin timp înainte de divorţul lor, părinţii mei s-au întors într-o scur-tă vizită în România. Asta după ce în Canada ajunseseră deja la con-cluzia că venind din aceeaşi țară cu Dracula nu înseamnă nimic ruşinos, de vreme ce vampirul reprezintă o atracţie turistică atât de rentabilă. Sub imboldul noilor lor achiziții cul-turale, au decis de comun acord să se întoarcă şi să vadă faimoasele locuri cu noii lor ochi de canadieni. Castelul unde suveranul român stă-tuse închis ceva vreme este unul din-tre cele mai frumoase din țară. Con-struit ca o fortăreaţă impunătoare în vârful unui pinten stâncos, înconju-rată de creste abrupte, în Evul Me-

diu trebuie să fi fost printre cele mai râvnite puncte strategice. Drumul ce ducea la porţile masive de lemn era disimulat la acea vreme de o pădure deasă de conifere. Donjoanele, para-petele şi turnurile de supraveghere arată şi azi ca scoase dintr-o carte de poveşti nemuritoare. Ziduri masive de piatră păstrează încăperile reci şi întunecate chiar şi în timpul verii. Tot ce îmi amintesc cu precizie din acea vizită este o minusculă gradină interioară cu un puț adânc în mijloc, a cărui origine era legată de o poves-te pe care am uitat-o cu desăvârşire.La vremea când castelul Bran a fost construit, teritoriul României era împărţit în trei mari provincii: Tran-silvania, care aparţinea Ungariei, Va-lahia, sub papuc turcesc şi Moldova, mereu amenințată de marele ei ve-cin rus. Şi ca să nu uit, trebuie să vă spun că motivul pentru care familia mea a decis să părăsească România a fost acela că tatăl meu considera că Rusia va rămâne în permanență un aliat puţin fiabil. Un alt argument era că în Evul Mediu fortăreţe pre-cum Branul erau necesare să prote-jeze Transilvania nu împotriva turci-lor, ci mai degrabă împotriva fraţilor

pRoză

FELICIA MIHALI - iubita din Kandahar- fragment -

O viață petrecută în compania străinilor implică în mod inevitabil neînţelegeri şi greşeli.Linda LeithMarrying Hungary

Trăieşte destul de mult timp într-un loc şi vei ajunge să îl numeşti acasă. Noah RichlerThis is my Country, What is Yours?

români din sud.Mama cunoştea foarte bine lecţiile de istorie ale tatălui meu şi îl lăsă să vorbească, ca de obicei. Numai că de îndată ce a pus piciorul în Canada, eternele dispute asupra conflictelor etnice între cele două provincii i-au devenit insuportabile. Când un in-divid nu mai aparţine unei naţiuni devine apărătorul ei cel mai fervent. Dar istoria acestor conflicte nu a fost neapărat motivul pentru care părin-ţii mei s-au separat ulterior. În timpul acelei călătorii, părinţii mei au studiat fiecare pasaj, fieca-re piatră, fiecare potecă, încercând să înţeleagă prin ce anume aceste locuri uitate de lume au înflăcărat imaginaţia lui Bram Stoker, care, în loc să exploateze propriile fantome naţionale, s-a înverşunat pe trecutul tragic al românilor, ca şi când false-le interpretări la care au fost supuşi de-a lungul secolelor nu erau sufici-ente. Prin voinţa acestui irlandez de secol XIX, iată-ne purtând în spina-re până în zilele noaste povara unui vampir.Totuşi, trebuie să recunosc că, odată investiți cu noua lor identitate ca-nadiană, părinţii mei au început să judece altfel povestea asta cu vam-piri, pe care înainte o tratau ca pe-o imensă prostie. Pentru prima dată începeau să îi dea atenţie, cu scopul de a-şi construi contraargumente. În ajunul divorţului, exista un singur punct asupra căruia continuau să fie de acord: Vlad Țepes îşi dăduse du-hul în mâinile turcilor şi nu ca vam-pir nemuritor.

Dacă vreţi să vă vorbesc despre fami-lia mea, cred că acum e momentul.

Părinţii mei provin dintr-o regiune unde cele două singurătăți1 func-ţionează după aceleaşi criterii ca şi în Quebec. Tatăl meu aparţinea singurătății ungureşti, mică şi bo-gată, în timp ce mama făcea parte din cea românească, mare şi săracă. Si tot ca în Quebec, singurătatea românească supravieţuise de-a lun-gul secolelor grație limbii, a religiei şi a demografiei. Mă întreb daca nu cumva astea sunt cele trei condiții general valabile supravieţuirii orică-rei minorități culturale.

Tatăl meu, un ungur de spiţă veche, îi dispreţuia puțin pe români, mai ales de când povestea lui de dragoste cu mama se afla pe terminate. Cel mai greu de suportat era ca în cele din urmă trebuia să îi dea dreptate mamei lui, care îl prevenise despre sfârşitul inevitabil al unei astfel de relaţii. Noua lui stare de spirit se baza mai ales pe experienţa cana-diană proaspăt achiziţionată care îl învăța, un pic cam târziu, e drept, că diferenţele rasiale, numite aici culturale, nu sunt uşor de anihilat şi că memoria genetică îţi joacă feste când te aştepţi mai puţin. Decalajul produs de politica multiculturală înscrisă in Constituția canadiană îşi lua astfel mica sa revanşă. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce cuvântul cul-tură, care ţinea odinioară exclusiv de achiziţiile spiritului, include acum şi culoarea pielii? Pentru a fi mai puţin lezate de această ierarhie în sens in-vers, minorităţile etnice s-au văzut înfrumuseţate cu cuvântul cultură prin care politicienii vor să dimi-nueze o piele mai închisă la culoare şi o bucătărie prea condimentată.

Desigur că în Transilvania, oamenii erau mai puţin preocupaţi de această metafizică a diferenţei. Sigur era însă că orice familie de români considera că un ginere ungur putea eventual sa fie o partidă bună pentru fiica lor.

De îndată ce au pus piciorul în Mon-treal, părinţii mei s-au plasat în acest no man’s land al oraşului care separa francofonii de anglofoni. Imigranţii aveau rolul de a umple vidul creat de această frontieră între cele două comunități care se detestau de se-cole. Ceea ce au reuşit însă a fost să mărească şi mai mult distanța dintre ele. Rolul lor, din păcate, nu a fost să reconcilieze cele două comunități ci să le facă şi mai antipatice una în ochii celeilalte. De fiecare dată când imigranţii se plasează de o parte sau de alta a graniţei lingvistice, certurile între vechii adversari se înteţesc din nou cu şi mai mare ardoare. După separarea lor, părinţii mei s-au aranjat şi ei cum au putut mai bine. Prin căsătorie, mama aparţine acum singurătății francofone, numeroasă şi mai puţin înstărită, în timp ce prin serviciul lui într-o companie anglo-fonă, tata se situează de partea ve-chiului colonizator. Amândoi apără fără mare entuziasm valorile taberei căreia îi aparţine. Dar nici unul din-tre ei nu e dispus să facă mai eforturi ca să aibă dreptate în detrimentul ce-luilalt. Tot ce le rămâne de făcut este să supravieţuiască în noua lor țară într-o manieră politicoasă şi elegan-tă. Înainte de a se separa definitiv, mama învățase de la soțul ei că era mult prea târziu pentru ei să se im-plice în acest gen de lupte identitare, căci ceea ce le lipsea era mânia. Am-

1 Prin romanul sau Two Solitudes, publicat în 1945, Hugh MacLennan a lansat sintagma de „două singurătăți”, cu referire la comu-nitatea anglofonă şi cea francofonă, văzute ca două entități izolate care nu comunică.

pRoză

bii se simţeau prea bătrâni şi, într-un anume fel, fiecare considera că acest conflict nu îi privea personal. Să-şi rezolve problemele între ei! Două singurătăți, zic ei? Îşi dau ei oare seama de existența celei de-a treia singurătate, cea imigrantă, lăsată de capul ei sau abandonată în cel mai rău caz discursurilor multiculturale?În cele din urmă, părinţii mei au ajuns la concluzia că e preferabil să trăieşti în afara conflictelor pentru care toate rasele pământului sunt în stare să verse sânge. Cât de uşor era să nu fii sfâşiat de disputele în-tre arabi şi evrei, între chinezi şi japonezi, între indieni şi sick, între paştuni, uzbeci şi hazara. O singură dată tatăl meu a venit cu o idee care i-a displăcut mamei profund:- Acum nu se mai urăsc între ei fi-indcă au găsit pe cine să îşi verse mânia. De acum înainte, noi suntem duşmanul lor comun. Ca să evite astfel de contradicții pe viitor, mama a încercat să îşi tină noul partener departe de aceste cer-turi identitare moştenite din prima ei căsnicie.Pensia mea alimentară fusese sta-bilită de comun acord şi fără nici o formalitate scrisă după cum urmea-ză: tata urma să îmi plătească studi-ile, cărțile şi uniforma atâta timp cât va fi nevoie, în vreme ce mama lua în sarcina sa casa şi masa. Pe viitor eram la adăpost de orice grijă finan-ciară. Atâta timp cât unul din ei avea ceva de plată, cealălalt era obligat să îşi țină la rândul său promisiunea. Ştiţi ce înseamnă să fii asociat cu țara lui Dracula? Să fii totdeauna luat drept altcineva. În acest fel ajungi să fii mândru de lucruri pentru care nu ai nici un merit şi să reprezinţi valori

care nu au nici o legătura cu viața ta. Mai mult decât atât, imigranţii aduc cu ei în noua lor țară, vechile lor probleme. Un autor canadian a zis chestia asta şi mi se pare întru totul adevărată. În ce mă priveşte, nu am adus nimic cu mine în noua mea țară, pentru că eram prea mică. Nu îmi amintesc nici măcar ce lim-bă vorbeam când am sosit la Mon-treal. Poate că vorbeam mai mult ungureşte decât româneşte, dar, după aceea, mama nu a mai ținut ca eu să vorbesc limba tatălui meu în afară de această unică expresie: solnița, paprika, horinca. Asta vrea să numească cele trei lucruri indis-pensabile unui ungur: sarea, boiaua de ardei şi țuica. Ce să faci! Mama îşi lua mica ei revanşă, căci, din pă-cate, tata nu cunoştea nici o expresie dispreţuitoare la adresa poporului mamei mele. Uneori, oamenii mă întreabă de unde vin şi când le răspund Canada, ei ştiu despre ce fel de Canada vor-besc. Şi asta din cauza numelui meu care conţine prea multe consoane. Pentru mai multă acurateţe, dacă chiar vreţi să ştiţi, în anuarul telefo-nic eu sunt cineva de la litera H.

În acest moment, locuiesc încă cu mama, care e căsătorită cu un ma-rinar. El stă cu noi o lună din patru. Este quebechez. Un bărbat fără prea multe defecte, din spusele mamei, ceea ce îl face să fie o prezență su-portabilă şi discretă. După ce de-barcă de pe vapor şi se instalează în dormitorul mamei, unicile lui preo-cupări fiind să alerge de colo colo la vânătoare de vechituri şi să nu rateze nici o vânzare de garaj. Dacă încă nu v-am zis numele lui,

aflaţi că îl cheamă Jean. Ce vreţi, ti-pul e născut la vremea când numele biblice erau încă la modă în Quebec. Din fericire, numele lui de familie este compus dintr-o singură particu-lă, altfel imaginați-vă bătaia de cap a mamei care a avut mereu probleme cu numele străine, chiar şi cu cel al tatălui meu. Cum ziceam, Jean achiziționează fără prea mari preocupări estetice ouă pictate, statuete de porţelan sau de ghips, ceşti desperecheate, cande-labre de bronz, artizanat amerindian. Lista e mult prea lungă să o continui. Dar Jean nu are nici o vină în privin-ţa asta. Toate necazurile i se trag din cauza mamei, care este pictor.

Mama e cineva care nu a muncit ni-ciodată în Canada. De când a venit aici nu a făcut decât să studieze, cu câteva mici pauze. În prezent, mama este mândra deținătoare a unui mas-ter în istorie şi a unuia în istoria artei. Cu toate astea, nimeni nu trebuie să o întrebe în ce scop a făcut atâtea studii, pentru că se enervează la cul-me. De ce adică femeile – şi bărbații, să admitem – ar trebui să studieze cu un scop anume? Pasiunea sau inte-resul nu sunt argumente destul de convingătoare?Pe de altă parte, trebuie să ştiţi că mama nu a trăit niciodată din ajutor social. Marea ei abilitate a fost de a şti să îşi aleagă soții. Ei sunt cei care au muncit pentru ca mama să rămâ-nă acasă şi să se consacre activităților ei artistice. Nu e minunat? Să mai zici că în alte părţi ale lumii, bărbații le obligă pe femei să stea acasă şi că sunt nefericite!În ceea ce priveşte pasiunea ei pen-tru pictură, mama a început să mâz-

pRoză

6

gălească în timpul masterului ei în istoria artei, sub îndrumarea câtorva pictori din comunitatea română. Înainte de orice, trebuie să ştiţi că această comunitate dă pe dinafară de artişti faimoşi într-o altă lume şi-n altă epocă, în vreme ce aici fac şi ei ce pot ca să o ducă de pe azi pe mâine. Mai mult sau mai puţin autodidactă în ce priveşte tehnicile, mama a avut chiar şi expoziţii în câteva cafenele din centrul Montrealului, însă fără ecouri în jurnale şi fără nici o con-secinţă pentru cariera ei artistică. Mă întreb însă dacă succesul a in-teresat-o vreodată cu adevărat. De câțiva ani, ea refuză orice invitaţie de a participa la expoziții şi chiar să meargă la vernisajele vechilor ei pri-eteni. Când o aşa numită agentă din comunitate şi-a oferit serviciile ca să îi gereze cariera, mama i-a închis te-lefonul în nas, numind-o jandarm. Mama nu vrea să mai aibă nimic de-a face cu presiunea exteriorului, cu obligaţia de a plăcea sau a deveni fai-moasă. Mama detestă tot ce o obligă să îşi abandoneze rutina cotidiană, să schimbe ora la care îşi bea cafeaua sau îşi stropeşte busuiocul din glas-trele de pe balcon. În rest, mama nu face mare lucru: prieteni nu mai are de multă vreme şi, cu câteva excep-ţii, nu mai iese din casă decât când e forțată de împrejurări. Iar cât timp stă acasă, mama nu face decât să picteze ca să depoziteze. Dar nu vă speriați, pentru că lucrurile avansează foarte lent. Pentru un tablou de dimensi-uni reduse, mama are nevoie de luni şi luni de muncă. Datorită gustului ei baroc pentru detalii, mama adă-ugă şi şterge fără încetare. În ultima vreme, pictează cavaleri şi muze, mai ales pe Mnemosyne, pentru care are

o simpatie deosebită. Evident că arta ei nu o neglijează nici pe Clio, zeiţa istoriei, nici pe Calliope, căci mama scrie şi poezie. Pânzele ei continuă să se adune în debaraua din subsolul blocului, alături de cele câteva valize părăginite în care ţinem tot ce vrem să aruncăm şi nu ne îndurăm. Mama nu vinde şi nu face cadouri. În afară de asta, spre deosebire de conaţionalii săi care nu încetează să se plângă de cum pun piciorul în țara asta, mama nu urăşte iarna şi nu face depresii din cauza acestui anotimp interminabil. Iarna e o bună scuză ca să stea toată ziua pe sofa sau în fața şevaletului şi să nu se deplaseze de-cât pentru a face trasul între bucătă-rie şi sala de baie. Cât timp sunt ple-cată, mama are apartamentul doar

pentru ea. În tot acest timp, poate să profite în voie de regatul care îi apar-ţine şi-n care se simte liberă. Mama şi-a construit fericirea bazându-se pe singurătate şi pe imperiul secret al gândurilor ei intime. Până la urmă, la ce se gândeşte oare mama cât e ziua de lungă?

Observaţi cât de obositor e să vor-beşti despre tine, căci totul se reduce în final la a vorbi despre alţii: familie, prieteni, iubiți. Ca indivizi, nu re-prezentăm decât un ghem de legă-turi cu semenii noştri. Confortabilă constatare totuşi, căci acest lucru ne garantează o anumită ponderabilita-te chiar în momentul absenței. Spun asta gândindu-mă la Yannis. Voi ajunge în curând la el.

pRoză

LUNA FRANCOFONIEILA INSTITUTUL FRANCEZ

Interviu cu Christophe Gigaudaut

FRA

NCOPHONIE 20

16

nr. 28

MARTIE � IUNIE 2016ÎN INSTITUTELE FRANCEZE

DIN ROMÂNIA

25 B U C U R E Ș T IM A R T I E A P R I L I E22

T I M I Ș O A R A

C L U J � N A P O C A23M A I 04I U N I E

06I U N I E 19I U N I E

DOAR UN PAS ÎNTRE CULTURĂ ȘI TEHNOLOGIE!DESCOPERĂ ACUM NOUA EXPRIENȚĂ DIGITALĂ CU

BIBLIOTECA ÎN MIȘCARE

LIVRE IN ROOML.I.R.

WWW.INSTITUTFRANCAIS.RO

INTERVIU cU domNUl chRIsTophE gIgaUdaUT,dIREcToRUl INsTITUTUlUI fRaNcEz dIN RomâNIa

Ciprian Măceșaru: Cher Monsieur le Directeur Christophe Gigaudaut, je vous remercie d’avoir accepté de m’accorder cet entretien. Pour com-mencer, je me permets de vous poser une question qui relève de la sphère personnelle: quelle était votre image de la Roumanie avant votre arrivée? Il y avait-il des choses qui vous liaient d’une quelconque manière à ce pays ? Et à présent, votre perception est-elle toujours la même?

Stimate domnule director Christophe Gigaudaut, vă mulțumesc pentru că ați acceptat să-mi acordați acest inter-viu. Aș începe îndrăznind să vă întreb câteva lucruri personale. Ce însemna pentru dumneavoastră România îna-inte de a ajunge aici? Existau lucruri care vă legau într-un fel sau altul de această țară? Ce înseamnă acum Ro-mânia pentru dumneavoastră?

Christophe Gigaudaut: Tout d’abord, merci pour cette invitation

"Nous sommes ici pour créer des ponts entre les institutions roumaines et françaises, pour susciter la curiosité, la découverte de l’autre."

Misiunea noastră este de a crea punți între instituțiile române și cele franceze, de a stârni curiozitatea, descoperirea celuilalt.

Christophe Gigaudaut

3

Mai întâi de toate, aș dori să vă mulțumesc pentru această invitație, care îmi oferă prilejul de a împărtăși câteva elemente ale acțiunii noastre cu cititorii revistei Accente, cu oca-zia Lunii Francofoniei. Pentru a răspunde întrebării dum-neavoastră, țin să precizez că am efectuat o carieră exclusiv asiatică înainte de a veni în România. Cu toate acestea, România a fost una dintre țările cu care am avut un contact indirect de la începutul parcursului profesional. În anul 1999, înainte de plecarea mea spre Wuhan, în China, am efectuat o for-mare în Franța alături de alți colegi, printre care unul dintre aceștia era în funcție la Cluj-Napoca. Puțin mai târziu, după ce am ajuns în Chi-

à partager quelques éléments de notre action avec vos lec-teurs à l’occasion du mois de la francophonie. Pour répondre à votre ques-tion, avant de venir en Rou-manie, j’ai effectué une carrière exclusivement asiatique. Pourtant, la Roumanie fut l’un des pays avec lequel j’eu un contact indirect dès le début de ma vie professionnelle. En 1999, alors que je partais pour Wuhan, en Chine, j’ai suivi une formation en France avec d’autres collègues dont l’une était alors en poste à Cluj-Napoca. Ensuite, arri-vée en Chine, mon homologue de Shanghai venait de publier une tra-duction de poème roumain. En 2014, ce sont encore deux autres collègues et amis, qui avaient été en poste à Bucarest et Timisoara, qui m’ont chaleureusement conseillé de poser ma candidature pour ce poste à Bucarest, et c’est un bonheur de chaque jour que d’être ici.

4

pe dumneavoastră și pe cei din echi-pa dumneavoastră, pentru excelenta activitate desfășurată. Vă rog să îmi spuneți care sunt planurile institutului pentru acest an aniversar.

Christophe Gigaudaut: Comme chaque année nous aurons beau-coup d’événements cette année encore. Dans les domaines cultu-rels, universitaires, scientifique, de la formation professionnelle. Pourtant nous ne sommes pas une institution culturelle, en ce sens que nous ne sommes pas, ou presque pas je dirai, les opérateurs d’événe-ments. Nous sommes ici pour créer des ponts entre les institutions rou-maines et françaises, pour susciter la curiosité, la découverte de l’autre. C’est pourquoi nous accueillons, par exemple, de nombreux festivals de cinéma dans notre salle Elvire Popesco. Nous aurons également des événements en province, à Cluj, Iasi et Timisoara, là où nous avons une antenne de l’Institut français de Roumanie que je dirige. D’ailleurs, si l’Institut français de Bucarest fête ses 80 ans au 77 du Boulevard Da-cia, l’Institut français de Cluj fête ses 25 ans.

Conform anilor trecuți, vom avea nenumărate evenimente în acest an, atât în domeniile culturale, universitare, științifice, precum și în cadrul formării profesionale. Cu toate acestea, nu suntem cu adevă-rat o instituție culturală, în sensul că nu vrem să fim adeseori percepuți în calitate de organizator de eveni-mente. Misiunea noastră este de a crea punți între instituțiile române

INTERVIU

na, omologul meu din Shanghai a publicat o traducere a unui poem românesc. În 2014, am fost sfătuit cu căldură să îmi depun candidatura pentru acest post la București de către doi colegi și prieteni, care au efectuat o misiune în Capitală, respectiv la Timișoara. Este o alegere pe care nu o regret, fiindcă fiecare zi petrecută aici este un moment de fericire.

CM: Je me souviens d’une entrevue avec Dominique Fernandez à l’Insti-tut français de Bucarest d’il y a quel-ques années. Il était ravi de constater que, conformément à ce qu’il avait évoqué dans le livre la Rapsodie roumaine, il y a un nombre impres-sionnant de personnes qui maîtrisent la langue française en Roumanie. Ceux-ci parlent un français qu’ils ont très bien réussi à s’approprier. Quel est votre avis sur la situation d’utilisation de la langue française parmi la popu-lation roumaine, aujourd’hui?

Îmi amintesc de o întâlnire de acum deja mulți ani cu Dominique Fer-nandez de la Institutul Francez din București. Dumnealui era foarte în-cântat să constate, așa cum a spus și în cartea Rapsodia română, cât de mulți sunt cei care vorbesc aici fran-ceza, o franceză foarte bine însușită. Cum vi se pare că se prezintă astăzi situația?

Christophe Gigaudaut: Voilà un sujet essentiel. La Roumanie comp-te en effet de très nombreux franco-phones, et certains maîtrisent cette langue avec une élégance incroya-ble. Il reste que l’on constate une

difficulté croissante des entreprises, par exemple, à recruter des jeunes ayant un niveau suffisant. Beaucoup de parents roumains choisissent l’anglais pour leurs enfants, ce qui est naturel dans un monde globa-lisé. Toutefois, une seule langue étrangère ne suffit plus pour obtenir un emploi intéressant.

Acesta este un subiect primordial. Într-adevăr, numărul francofonilor din România este foarte mare, iar unii dintre ei stăpânesc această lim-bă cu o eleganță deosebită. În ciuda acestui fapt, putem lua exemplul fir-melor pentru a constata dificultatea din ce în ce mai mare de a recruta tineri cu o pregătire corespunzătoa-re. Mulți părinți români fac alegerea limbii engleze pentru copiii lor, ceea ce poate fi de înțeles, într-o lume a globalizării. Totodată, nu mai este suficient să stăpânești o singură lim-bă străină pentru a obține un loc de muncă provocator.

CM: Cette année, l’Institut français fête les 80 ans depuis son installation sur le boulevard Dacia, au numéro 77. Vous êtes à présent en charge de la di-rection de cette institution culturelle. Je me dois de vous féliciter, ainsi que votre équipe, pour l’excellente activité dont vous avez fait preuve. Je vous prierai de me détailler un peu les projets que l’Institut mettra en œuvre au cours de cette année anniversaire.

În acest an, Institutul Francez sărbătorește 80 de ani de la instala-rea sa pe B-dul Dacia, la numărul 77, institut aflat acum sub conducerea dumneavoastră. Trebuie să vă felicit,

și cele franceze, de a stârni curiozi-tatea, descoperirea celuilalt. Acesta este motivul pentru care găzduim, de exemplu, nenumeroase festiva-luri cinematografice în cadrul sălii noastre, Elvire Popesco. Vom avea de asemenea evenimente în pro-vincie, în orașele în care dispunem de o antenă a Institutului Francez din România pe care îl conduc, și anume la Cluj-Napoca, la Iași și la Timișoara. În această ordine de idei, țin să amintesc că Institutul Francez din București sărbătorește 80 de ani la numărul 77 al bulevarului Dacia, iar antena noastră din Cluj-Napoca își aniversează cei 25 de ani.

CM: Picnic poetic, le concours de haïkus, me semble être une modalité très sympathique pour rapprocher les jeunes lycéens de la langue française. Pourriez-vous m’en dire plus sur cette idée, mais aussi de me spécifier où est-ce qu’on pourra retrouver et lire les haïkus gagnants?

Picnic poetic, concursul de haiku-uri, mi se pare o modalitate foarte simpa-tică de a-i apropia pe liceeni de limba franceză. Vă rog să îmi vorbiți puțin despre această idee și, de asemenea, să-mi spuneți dacă și unde pot fi citite haiku-urile câștigătoare.

Christophe Gigaudaut: Comme vous le soulignez, l’an passé nous avons lancé plusieurs événements pour promouvoir la langue française en Roumanie, dont Hakunoi. L’idée est simple, se réunir autour d’un pi-que-nique pour parler, échanger, re-vendiquer cette langue française, et envoyer des haikus sur notre page

Facebook #haikunoi2016. Cette année, la deuxième édition se dé-roulera le vendredi 18 mars de 12h à 14h dans plusieurs lieux en Rouma-nie. Comme l’an passé, des écoles des universités vont accueillir, nous l’espérons, des pique-niques. Mais nous avons également l’ambition de créer des pique-niques au sein même des entreprises qui comp-tent des francophones. En tout cas, tous ceux qui souhaitent s’associer à cet événement sont les bienvenus. Mais la promotion de la langue française se fait aussi en musique avec Frenchmania, ces concerts en français organisés avec la complicité de Keo et Alexandra Ungureanu, et pour lesquels nous avons accueilli jusqu’à présent Paula Seling, Lora, Cornel Ilie, Bodo, Dorian Popa, Rucsy, Gabriel Cotabita, Ruby et Adrian Despot, avec Teo Trandafir en 2015. Toutes les vidéos sont à retrouver sur Youtube (Frenchma-nia) et sur notre page Facebook (Frenchmania).

Cum ați spus și dumnevoastră, anul trecut am lansat mai multe eveni-mente ce au avut ca scop promo-varea limbii franceze în România, printre care și Haïkunoi. Ideea este foarte simplă, aceea de a se reu-ni la un picnic pentru a discuta, a povesti, a revendica această limbă franceză și a trimite poeme haïku pe pagina noastră de Facebook #haiku-noi2016. În acest an, cea de-a doua ediție se va desfășura vineri, 18 mar-tie, între orele 12 și 14, în mai multe orașe din România. Sperăm ca și anul acesta școlile și universitățile să se implice în proiect, găzduind ast-

fel de picnicuri. Chiar mai mult, ne dorim să extindem acest eveniment la nivelul întreprinderilor din țară, in ideea de a organiza acest picnic în companiile francofone. În orice caz, toți cei care vor să se alăture acestui proiect sunt bineveniți.Limba franceză este de asemenea promovată în domeniul muzical prin intemediul proiectului Fren-chmania, care constă în concerte live interpretate în limba franceză și organizate împreună cu Keo și Alexandra Ungureanu. In anul 2015 acestui proiect s-au alăturat artiști precum Paula Seling, Lora, Cornel Ilie, Bodo, Dorian Popa, Rucsy, Gabriel Cotabită, Ruby și Adrian Despot, dar și prezentatoarea TV, Teo Trandafir. Toate înregistrările pot fi vizionate pe Youtube (canalul Frenchmania), precum și pe pagina de Facebook dedicată.

CM: La Médiathèque digitale de l’Institut français dispose d’un nom-bre impressionnant de livres, revues, films et enregistrements musicaux. Que doit-on faire pour être en mesure de profiter de toutes ces choses?

Mediateca digitală a Institutului Francez asigură un număr impresio-nant de cărți, reviste, filme, înregistrări muzicale… Cum poate cineva să be-neficieze de toate acestea?

Christophe Gigaudaut: Rien de plus simple, il suffit de s’inscrire en ligne et après un mois gratuit vous avez en effet accès à toute l’offre de Culturethèque pour un prix très modique (culturetheque.ro).

INTERVIU

5

INTERVIU

6

Nimic mai simplu, este suficient să vă înscrieți online, iar în urma unei perioade de o lună de zile puteți avea acces la toată oferta Culturetheque în baza unui abonament la un preț accesibil. (culturetheque.ro)

CM: Avant toute chose, a revue Ac-cente se charge de traiter des sujets littéraires. De ce fait, pourriez-vous me dire s’il y a un auteur roumain que vous appréciez lire. Par ailleurs, dans quelle mesure est-ce que la littéraire roumaine dispose d’une visibilité sur le marché français du livre? Je vous prie-rai également de recommander aux lecteurs de la revue Accente un livre, voire plusieurs, parmi ceux récemment publiés en France et qui ont été rédigés par des auteurs français.

Cum revista Accente se ocupă în pri-mul rând de literatură, vă rog să îmi spuneți dacă vă place vreun autor ro-mân și care vi se pare că este vizibili-tatea literaturii române în Franța. De asemenea, vă rog să le recomandați cititorilor revistei Accente o carte sau mai multe dintre cele apărute recent în Franța, scrise de autori francezi, desigur.

Christophe Gigaudaut: Comme de nombreux français, j’ai grandi avec Ionesco et sa cantatrice chauve, je m’en souviens très bien, j’avais 15 ou 16 ans à l’époque. Et je pourrais citer d’autres auteurs ayant vécu en France, comme Cioran ou Panait Is-trati. Mais ce qui m’intéresse davan-tage ce sont ceux que je croise au fil des mois, Alexandra Badea, Matei Visniec.

Le dernier ouvrage que j’ai acheté à la librairie française de Bucarest, Kyralina, est la 7ème fonction du langage de Laurent Binet. Ce livre, comme par hasard, commence par la mort de Roland Barthes qui fut à la fin des années 40 directeurs de l’Institut français de Bucarest…

Precum mulți alți francezi, am cres-cut la rândul meu cu Ionesco și a sa Cântăreață cheală, mi-aduc foarte bine aminte, aveam 15 sau 16 ani pe atunci. Și aș putea să citez mulți alți autori care au trăit în Franța, pre-cum Cioran sau Panait Istrati. Dar cei care mă interesează îndeosebi sunt cei pe care am ocazia să îi întâl-nesc în prezent, precum Alexandra Badea sau Matei Vișniec.Ultima carte pe care am cumpărat-o de la librăria franceză din București, Kyralina, este cea a lui Laurent Bi-net, La 7ème fonction du langage. Această carte, ca prin întâmpla-re, începe cu moartea lui Roland Barthes, nimeni altul decât cel care care a fost la sfârșitul anilor ’40 di-rector al Institutului Francez din București…

CM: Monsieur le Directeur, je vous remercie!

Domnule Director, vă mulțumesc!

#haikunoi201612.oo - 14.oo

trimite poezia,

sarbatoreste francofonia !

18 martie 2016

PICNIC poetic

> <

Eveniment organizat de : Cu sprijinul :

În toata tara

FRA

NCOPHONIE 20

16

Cinema Parkour Festival Muzică Artele scenei

Arte vizuale Arhitectură Jocuri video Culturethèque Carte Jeudi littéraire

Mediatecă Mobilitate Studii în Franța Post-doc Master Burse de excelență Burse de studio Formare

Diplome Cercetare Ciclul de conferințe Collège de France Cursuri de limba franceză Examene pentru copii și adulți

Centru de examene Profesionalism Formare Ateliere pentru copii Școala de vară By the way și eu vorbesc limba franceză

Franțuzește-te cu Popesco! Frenchmania #haikunoi Cinema Parkour Festival Muzică Artele scenei Arte vizuale Arhitectură Jocuri video

Culturethèque Carte Jeudi littéraire Mediatecă Mobilitate Studii în Franța Post-doc Master Burse de excelență Burse de studio Formare Diplome

Cercetare Ciclul de conferințe Collège de France Cursuri de limba franceză Examene pentru copii și adulți Centru de examene Profesionalism Formare Ateliere

pentru copii Școala de vară By the way și eu vorbesc limba franceză Franțuzește-te cu Popesco! Frenchmania #haikunoi Cinema Parkour Festival Muzică Artele scenei

Arte vizuale Arhitectură Jocuri video Culturethèque Carte Jeudi littéraire Mediatecă Mobilitate Studii în Franța Post-doc Master Burse de excelență Burse de studio Formare Diplome Cercetare Ciclul de conferințe Collège de France Cursuri de limba franceză Examene pentru copii și adulți Centru de examene Profesionalism Formare Ateliere pentru copii Școala de vară By the way și eu vorbesc limba franceză Franțuzește-te cu Popesco! Frenchmania #haikunoi Cinema Parkour Festival Muzică Artele scenei Arte vizuale Arhitectură Jocuri video Culturethèque Carte Jeudi littéraire Mediatecă Mobilitate Studii în Franța Post-doc Master Burse de excelență Burse de studio Formare Diplome Cercetare Ciclul de conferințe Collège de France Cursuri de limba franceză Examene pentru copii și adulți Centru de examene Profesionalism Formare Ateliere pentru copii Școala de vară By the way și eu vorbesc limba franceză Franțuzește-te cu Popesco! Frenchmania #haikunoi Cinema Parkour Festival Muzică Artele scenei Arte vizuale Arhitectură Jocuri video Culturethèque Carte Jeudi littéraire Mediatecă Mobilitate Studii în Franța Post-doc Master Burse de excelență Burse de studio Formare Diplome Cercetare Ciclul de conferințe Collège de France Cursuri de limba franceză Examene pentru copii și adulți Centru de examene Profesionalism Formare Ateliere pentru copii Școala de vară By the way și eu vorbesc limba franceză Franțuzește-te cu Popesco! Frenchmania #haikunoi Cinema Parkour Festival Muzică Artele scenei Arte vizuale Arhitectură Jocuri video Culturethèque Carte Jeudi littéraire Mediatecă Mobilitate Studii în Franța Post-doc Master Burse de excelență Burse de studio Formare Diplome Cercetare Ciclul de conferințe Collège de France Cursuri de limba franceză Examene pentru copii și adulți Centru de examene Profesionalism Formare Ateliere pentru copii Școala de vară By the way și eu vorbesc limba franceză Franțuzește-te cu Popesco! Frenchmania #haikunoi Cinema Parkour Festival Muzică Artele scenei Arte vizuale Arhitectură Jocuri video Culturethèque Carte Jeudi littéraire Mediatecă Mobilitate Studii în Franța

Post-doc Master Burse de excelență Burse de studio Formare Diplome Cercetare Ciclul de conferințe Collège de France Cursuri de limba

franceză Examene pentru copii și adulți Centru de examene Profesionalism Formare Ateliere pentru copii Școala de vară

By the way și eu vorbesc limba franceză Franțuzește-te cu Popesco! Frenchmania #haikunoi Cinema Parkour

Festival Muzică Artele scenei Arte vizuale Arhitec-tură Jocuri video Culturethèque Carte Jeudi

littéraire Mediatecă Mobilitate Studii în Franța Post-doc Master Burse

de excelență Burse de

ÎN 2016INSTITUTUL FRANCEZ

SĂRBĂTOREȘTE80 DE ANI PE DACIA 77

1936 -

2016