Retrospectiva primului an LIFE FOR DANUBE …...sturionilor din regiune (mai ales a morunului) a...

3
LIFE for Danube Sturgeons Newsletter Proiect #2 Februarie 2018 Retrospectiva primului an LIFE FOR DANUBE STURGEONS (Oct. ‘16-’17) În 2016, am început un proiect cu scopul de a înțelege condițiile socio-economice și resurselor naturale dintr-o serie de comunități din zona Dunării Inferioare din patru țări (Bulgaria, România, Serbia și Ucraina). Acest proiect este o adevărată piatră de temelie în identificarea și dezvoltarea unor potențiale surse de venit provenite din activități bazate pe natură care să înlocuiască pescuitul sturionilor. Alături de un grup de experți, am realizat o serie de studii în domeniul aplicării legii, al normelor și al procedurilor dedicate controlului pescuitului de sturioni, acvaculturii și comerțului în Bulgaria, România, Ucraina și Serbia. Acestea vor reprezenta baza unui dialog și a unei colaborări cu autorităț ile spre o îmbunătăț ire a normelor aplicate. Vești bune în această toamnă: autorităț ile române și ucrainiene au început o colaborare la graniță dedicată protecției sturionilor. Rezultatul primei întâlniri la care au participat reprezentanți ai autorităților din România și Ucraina în luna mai 2017 îl reprezintă angajamentul lor de a sincroniza perioadele de prohibiție a pescuitului în 2018. . Citește mai mult aici >> Pentru Serviciul Vamal Ucrainian, spiritul Crăciunului s-a materializat încă din sept. 2017 când o cameră de supraveghere HD donată de proiectul nostru a fost montată pentru susținerea eforturilor de a preveni pescuitul ilegal de sturioni. Camera a fost instalată în zona unde au fost raportate cazuri de pescuit ilegal în trecut. Citește mai multe aici >> Foto: Întâlnire România-Ucraina la Odesa (M.Arseniuk) Echipa “LIFE for Danube Sturgeons” a fost la Viena în sept. 2017 pentru a prezenta munca lor în comunităț ile unde se practica pescuitul sturionului și comerțul cu caviar, în cadrul celui de-al 8-lea Simpozion Internațional dedicat Sturionilor (ISS8). ISS8 este unul dintre cele mai importante evenimente care atrage experți din toată lumea pentru a afla noi informații despre conservarea sturionilor și pentru a dezbate provocările cu care se confruntă aceștia. Foto: ISS8: Standul proiectului (R.Peneva) În Serbia, colegii de la WWF și avocații sturionilor au construit relații de încredere cu puținii pescari care au mai rămas în apropierea barajului Porțile de Fier și care înțeleg foarte bine situația sturionilor și condițiile din regiune, în general. Foto: vizită la un pescar pensionat din Serbia (WWF în Serbia) Foto: Angajații Serviciului vamal (stânga), imagini cameră (dreapta) (WWF Ukraine) Foto: WWF Bulgaria Foto: întâlnire cu pescarii din Belene, Bulgaria (WWF Bulgaria) Foto: ISS8: Echipa de proiect (E.Voynova)

Transcript of Retrospectiva primului an LIFE FOR DANUBE …...sturionilor din regiune (mai ales a morunului) a...

LIFE for Danube SturgeonsNewsletter Proiect #2Februarie 2018

Retrospectiva primului an LIFE FOR DANUBE STURGEONS (Oct. ‘16-’17)În 2016, am început un proiect cu scopul de a înțelege condițiile socio-economice și resurselor naturale dintr-o serie de comunități din zona Dunării Inferioare din patru țări (Bulgaria, România, Serbia și Ucraina). Acest proiect este o adevărată piatră de temelie în identificarea și dezvoltarea unor potențiale surse de venit provenite din activități bazate pe natură care să înlocuiască pescuitul sturionilor.

Alături de un grup de experți, am realizat o serie de studii în domeniul aplicăriilegii, al normelor și al procedurilor dedicate controlului pescuitului de sturioni,acvaculturii și comerțului în Bulgaria, România, Ucraina și Serbia. Acestea vorreprezenta baza unui dialog și a unei colaborări cu autorită țile spre oîmbunătă țire a normelor aplicate.

Vești bune în această toamnă: autorită țileromâne și ucrainiene au început ocolaborare la graniță dedicată protecțieisturionilor. Rezultatul primei întâlniri lacare au participat reprezentanți aiautorităților din România și Ucraina în lunamai 2017 îl reprezintă angajamentul lor de asincroniza perioadele de prohibiție apescuitului în 2018. . Citește mai mult aici >>

Pentru Serviciul Vamal Ucrainian,spiritul Crăciunului s-a materializatîncă din sept. 2017 când o cameră desupraveghere HD donată de proiectulnostru a fost montată pentru susținereaeforturilor de a preveni pescuitul ilegalde sturioni. Camera a fost instalată înzona unde au fost raportate cazuri de pescuit ilegal în trecut. Citește mai multe aici >>

Foto: Întâlnire România-Ucraina la Odesa(M.Arseniuk)

sturgeon stocks worldwide.Photo: ISS8: Project team Read more >>

Echipa “LIFE for Danube Sturgeons” a fost la Viena în sept. 2017 pentru a prezenta munca lor în comunită țile unde se practica pescuitul sturionului și comerțul cu caviar, în cadrul celui de-al 8-lea Simpozion Internațional dedicat Sturionilor (ISS8).

ISS8 este unul dintre cele maiimportante evenimente careatrage experți din toatălumea pentru a afla noiinformații despre conservareasturionilor și pentru adezbate provocările cu care seconfruntă aceștia.

(E.Voynova)

Foto: ISS8: Standul proiectului (R.Peneva)

În Serbia, colegii de la WWF și avocațiisturionilor au construit relații de încrederecu puținii pescari care au mai rămas în apropierea barajului Porțile de Fier și care înțeleg foarte bine situația sturionilor și condițiile din regiune, în general.Foto: vizită la un pescar pensionat din Serbia (WWF în Serbia)

Foto: Angajații Serviciului vamal (stânga), imagini cameră (dreapta) (WWF Ukraine)

Foto: WWF Bulgaria

Foto: întâlnire cu pescarii din Belene, Bulgaria(WWF Bulgaria)

Foto: ISS8: Echipa de proiect(E.Voynova)

Reprezentanți ai Poliției Române, ai Poliției de Frontieră șiai Direcției Generale a Vămilor s-au întâlnit cu colegi de laWWF-România și Administrația Rezervației BiosfereiDelta Dunării în iunie 2017 pentru a discuta cadrul legalexistent în ceea ce privește pescuitul de sturioni înRomânia, precum și provocările pe care le întâmpină în activită țile de protejare și conservare a sturionilor din Dunăre. Citește mai multe aici >>

Foto: Întâlnire autorități în Romania (G.Caracaș)

Rezultatele noastre28 întâlniri personale cu

36 de reprezentanți ai

instituțiilor relevante din cele patru țări (agenții de pescuit, poliția, vama, poliția de frontieră etc.)

30 de vizite în 25 de comunită ți,interacționând cu aprox.

200 de oameni, dintre care

70% sunt pescari activi

3 cursuri teoretice și practice

despre metode de monitorizarea sturionilor cu

8 pescari din Beleneși Vetren (Bulgaria)

1 misiune a studenților de monitorizare a

sturionilor în Ucraina, cu 9 participanți

1 întâlnire cu părțile interesate

din România: reprezentanțiai Agenției Naționale pentruPescuit și Acvacultură, Poliției deFrontieră, Poliția Română, Vama și Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Rezervației Biosferei Delta

Dunării.

7 vizite ale autorităților în comunități din Bulgaria și Serbia cu scopul de aduce

o mai bună înțelegere și cooperare între pescari și agențiile relevante

9 cursuri cu 136 de

reprezentanți aiautorităților din Ucraina

În iun. 2017, nouă studenți ucrainieni au luat parte la o misiune de cinci zile de monitorizare a sturionilor, pentru a înțelege teoria și practica conservării sturionilor și pentru a face un pas în protejarea acestora. Ei au străbătut apele Dunării alături de inspectori ai Patrulei de Pescuit și de ofițeri vamali. În cadrul acestei misiuni, a fost eliberat un sturion prins accidental. Citește mai multe aici >>

Jurnal de terenBULGARIAÎntâlnirile cu membrii comunită ților de pescari pot păreadificile, însă o astfel de muncă oferă satisfacțiile sale. Pentrumajoritatea pescarilor din Bulgaria, încrederea în capacitateaautorită ților de a lupta împotriva braconajului și comerțuluiilegal este foarte limitată. Însă, unii pescari consideră căschimbarea se realizează de la bază către vârful piramidei.L-am rugat pe Emil Milev, președintele asociației “Black SeaSunrise” să își imagineze viitorul pescarilor și al pescuitului înBulgaria: Trebuie să practicăm o formă responsabilă depescuit și să fim un model de urmat pentru alții. El este unpescar activ de peste 20 de ani și speră să transmită profesia sacopiilor, care ar inspira, apoi, următoarea generație. Încalitatea sa de pescar cu experiență, el vorbește despreproblema poluării apei, extincția sau declinul semnificativ alspeciilor de pești, despre nevoia de a impune reguli mai dure șide aplicarea mai strictă a legilor existente. Consideră că viitorullor începe astăzi prin acțiuni ca filmări în care aceștia aratăcum eliberează sturioni prinși din greșeală, postate apoi pe so-cial media.

ROMÂNIALucrul în comunită țile de pescari din România a mai dezvăluitun adevăr: în timp ce contextul socio-economic poate fi foarteasemănător, accesul la resursele naturale variază întrecomunită ți, chiar și când acestea sunt apropiate. Fetești esteun oraș de 35.000 de persoane situat pe malul vestic albrațuluiDunării Borcea; Sfântu Gheorghe, se află la capătulbrațului sudic al Dunării, în apropierea Mării Negre, este ocomunitate izolată de 800 de locuitori fiind accesibilă doar cubarca. În ambele zone, nivelul de trai este scăzut (maipuțin de jumătate dintre persoane au acces la sistemul decanalizare), capitalul social este slab (pescarii nu coopereazăprea mult prin asociații sau grupuri informale), iar legileactuale nu încurajează utilizarea locală a resurselor naturale.Cu toate acestea, viziunea de dezvoltare variază semnificativ:Sfântu Gheorghe își poate accesa potențialul de pescuit șiturism (datorită unei infrastructuri existente); pentru pescariidin Fetești, agricultura pare să fie singura opțiune viabilăgeneratoare de venit datorită suprafeței sale arabiledisponibile. Întrebarea rămâne atunci, există loc pentru și oviziune comună a dezvoltării durabile pentru această parte aDunării? În mod evident, nu există un răspuns simplu. Ceea ceștim cu certitudine este că nu există o soluție de unică și orice efort pentru a sprijini dezvoltarea alternativelor de venit bazat pe natură în regiune.

SERBIAPrahovo și Radujevac sunt comunită ți mici de vlahi situată de-a lungul malului sârbesc al Dunării, chiar în aval de barajul Porțile de Fier II. Majoritatea experților susțin că acesta este punctul cel mai îndepărtat pentru migrația în amonte a sturionilor din Dunăre. Cele două comunită ți sunt mici - 600 și respectiv 400 de locuitori. Cu toate acestea, în realitate, majoritatea oamenilor - în special cei tineri - locuiesc și muncesc în străinătate, mai ales în Austria și Germania. Cei care au rămassunt pensionari sau lucrează în agricultură sau în industriachimică din Prahovo. Imagini ale capturilor monumentale desturioni rămân încă proaspete în memoria vârstnicilor, chiardacă aceasta a fost de mult. Cea mai mare rată de pescuit asturionilor din regiune (mai ales a morunului) a fost înregistratăîntre anii 1980 (după construirea barajului) și 2005 (când afost introdusă interdicția de pescuit). Zvonurile spun că, înurmă cu secole, caviarul din Kladovo era mai scump decât celrusesc sau Iranian, ajungând pe mesele bogate ale celebruluiTitanic. Astăzi, totuși, tinerii din zonă nu se simt la fel deconectați cu Dunărea și sturionii. Dificultă țile socio-economicedin sate au distrus aproape în întregime activită țile prosperede pescuit comercial, forțând multe persoane să se reorienteze.Doar doi pescari comerciali înregistrați în regiune continuăsă cutreiere apele Dunării. În timp ce acest lucru poate păreaun tablou complet al situației, călătoria noastră în acestecomunită ți nu se va opri aici; împreună cu unii dintrelocuitorii rămași, vom continua să căutăm modalită ți de areaduce bogă ția Dunării înapoi în viața și sufletele oamenilor.

UCRAINAA fost nevoie de un an de muncă, până când, ni s-a deschis oușă foarte importantă în Vylkove în dec. 2017, atuncicând Kostyantyn Balatsky, susținător al sturionilor, și SergeiBushuyev (om de știință), s-au întâlnit cu 18 pescari în Krystal Pіvden. Marea majoritate dintre ei pescuiește scrumbie înDunăre, în timp ce liderul grupului este în același timp pastoral comunită ții baptiste din Vylkove. Nici unul dintre aceștipescari nu ar considera pescuitul accidental al sturionului oinfracțiune. În același timp, opiniile lor diferă atunci cândvine vorba de sturioni. Unii pescari înțeleg că pescuitul acci-dental și braconajul pun populațiile de sturioni în pericol șiconsideră că această situație trebuie schimbată. Legile șinormele, consideră ei, sunt cunoscute de către oameni, daraplicarea lor este ineficientă și afectată de corupție. Alțipescari neexperimentați nu observă schimbări negative în nr. sturionilor și se opun măsurilor de conservare care leîngreunează pescuitul. În opinia lor, singura cale eficientă dea asigura bunăstarea, de a promova tradiția și de a reducetensiunile sociale este de a oferi oamenilor un fel de statut deindigen al Dunării, care să le permită capturarea legală a 1-2sturioni adulți pe an, precum în cazul indigenilor americanisau al eschimoșilor canadieni. Per total, experiența noastră cuacest grup din Vylkove a fost revelatoare și un picîngrijorătoare, demonstrând încă odată importanța activită țiinoastre de creștere a conștientizării în acele comunită ți,precum și a eforturilor noastre de a spori încrederea societătiiși de a contribui la îmbunătă țirea aplicării legii legate deprotecția sturionilor.

Foto: Curs monitorizare sturioni în Belene, Bulgaria (WWF Bulgaria)

Foto:Studenții în misiune (stânga);

eliberarea sturionului (dreapta)

(M. Nikitinina; O. Pavlenko)

La nivel înalt, această inițiativă a reprezentat o contribuție importantă în cadrul eforturilorRezervației Biosferei Delta Dunării de a cere îmbunătă țirea cadrului legal cu privire lapescuitul din Ucraina. Astfel, Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură a interzis folosirea firelor groase de pescuit și au început demersuri de interzicere a plaselor de pescuit nemarcate în zonele marine.

În Bulgaria, opt pescari din Belene și Vetren au beneficiat de cursuri teoretice și practice despre metodele de monitorizare a sturionilor. Aceste cursuri au reprezentat un beneficiu mutual, informațiile ajutându-i să devină potențiali angajați ai programului guvernamental de monitorizare al râurilor, dar în același timp, cursanții au făcut schimb de informații. Acesta este primul dintr-o serie de inițiative de monitorizare a sturionilor care vor fi organizate în Bulgaria în următorii ani în cadrul proiectului.

Prezența noastră în mediaAm lansat un website dinamic, cu

informații în cele 5 limbi ale proiectului.17 articole în lb. engleză,

3 în lb. bulgară, 10 în lb. română, 3 în lb. sârbă și 10 în lb. ucrainiană.

https://sturioni.wwf.ro

Am tratat subiectul stării de conservare al sturionilor în 18 comunicate de

presă și 18 intervenții radio și TV.

Am organizat 21 de evenimente cu tema sturionilor și am interacționat cu 15.000 de oameni din patru țări, cu ajutorul fișelor informa-tive și broșurilor, afișelor și panourilor informa-tive, videoclipurilor și documentarelor, jocurilor tematice interactive, materialelor educaționale, și materialelor promoționale (kit de prim ajutor, notebooks, pixuri, stickeres, tricouri, șepci, lanterne frontale, rulete etc.).

"Desenează Dunărea" (Bulgaria, iun. 2017)“Sărbătoarea Zilei Dunării” (Bulgaria, Serbia și Ucraine, iun. 2017)“Luna plină a Sturionului la Blacic” (Bulgaria, aug.2017)“Masa rotundă cu retailerii de pește” (România, mai 2017)“Gardienii sturionilor” (Ucraina, iun.2017)“Primul atelier de lucru în vederea cooperării pescuitului românesc și ucrainian în Odesa” (Odesa, mai 2017)“Atelier de lucru: Supraviețuirea sturionului sălbatic din Dunăre - oportunitate de dezvoltare pentru comunitatea" (Serbia, oct.2017)

Evenimente cheie (2017)

Ce urmează în 2018Ateliere de lucru la nivel național cu principalele autorități relevante în aplicarea legii din fiecare țară(poliție de frontieră, poliție, vamă, agenții de pescuit etc.) pentru a discuta provocările legate de punerea înaplicare și creearea de recomandări comune pentru abordări mai eficiente de aplicare a legislației privindconservarea sturionilor (primăvară-vară)

Diseminarea rezultatelor studiilor socio-economice în rândul comunităților de pescari și începerea planificării opțiunilor de venituri alternative împreună cu membrii interesați (primăvară).

Lansarea Actionez.ro în România, un instrument online de comunicare a activităților ilegale la adresa naturii, inclusiv pescuitul de sturioni (primăvară). Vezi aici >>

Continuarea programului de Paznici ai Sturionilor în principala perioadă de depunere a icrelor a anului 2018 în Ucraina, cu un nou grup de studenți (vară).

Continuarea cursurilor destinate pescarilor despre modalitățile demonitorizare a sturionilor în Bulgaria .Continuarea activității avocaților sturionilor pentru a câștiga încredereapescarilor în vederea protejării sturionilor din Serbia (de-a lungul anului).

Lansarea unor serii de materiale educaționale dedicate în primul rând copiilor și tinerilorinteresați să afle mai multe despre sturioni, habitatul lor și modalitatea în care pot sprijini conservarea acestei specii de pești astfel implicându-se la nivel local în conservarea sturionilor (vară).

Workshop regional cu autoritățile relevante din fiecare țară a proiectului și vecini (Georgia, Turcia) cu scopul de a facilita împărtășirea experiențelor și recomandărilor măsurilor de succes ale autorităților de a controla pescuitul, conservarea și comerțul cu sturioni (toamnă, România).

Pentru mai multe informații:Cristina Munteanu, Manager proiect național: [email protected]

George Caracaș, Specialist proiect: [email protected] Cenușă, Specialist comunicare: [email protected]

WWF Programul Dunăre-Carpați recunoaște sprijinul financiar oferit de Comisia Europeană. Conținutul șipoziția exprimate în acest material aparțin exclusiv WWF.

Messages and topics most covered by standard media(newspapers, magazines, news websites, TV and radiostations) (selection):"Critic amenințat cu dispariția, un sturion cu caviar a fost capturat pe

malul bulgăresc al Dunării."||| "Ucraina și România fac echipă pentru salvarea sturionilor "|||"Criminalitatea la adresa naturii periclitează ultimele păduri din Europa și viața speciilor sălbatice emblematice" ||| "Descoperirea braconajului de sturioni în Ucraina nu mai este imposibilă" ||| "Primul pas în cooperarea pescuitului românesc și ucrainean în Delta Dunării, un atelier de lucru în Odessa" ||| "Sărbătoarea Zilei Dunării și situația sturionilor din Dunăre" ||| "WWF din Serbia a organizat un atelier de lucru: Supraviețuirea sturionului sălbatic din Dunăre - oportunitate de dezvoltare pentru comunitatea din Negotin".