- 1 -

REPERE GEOGRAFICE

NR. 9 (1) – 2014

- 2 -

- 3 -

Societatea de Geografie din România Filiala Iași

REPERE GEOGRAFICE

NR. 9 (1) – 2014

Editura Pim, Iași

- 4 -

ISSN 1583 – 5286

Redacția

Președinte onorific prof. univ. dr. Ioan Donisă

Redactori: Ghiurco Anca - Mihaela, Ipate Dănuț - Emil, Paraschiv Viorel, Răduianu Ionel -

Daniel, Șipoteanu Anca - Iuliana

Secretar de redacție Ipate Dănuț-Emil

Corectură: Ghiurco Anca Mihaela, Mateiciuc Oana, Șipoteanu Anca Iuliana

Coordonator număr Paraschiv Viorel

Comitetul științific

Prof. univ. dr. Liviu Apostol - Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie

Prof. univ. dr. Eugen Rusu - Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie

Conf. univ. dr. Elena Sochircă – Universitatea din Tiraspol (Republica Moldova), cu sediul la

Chișinău, Facultatea de Geografie, decan

Lector univ. dr. Mădălina Andrei – Universitatea ”Spiru Haret” București, Facultatea de Geografie

Lector univ. dr. Vasile Budui – Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de

Geografie și Istorie

Lector univ. dr. Daniela Larion – Universitatea ”Al. Ioan Cuza”, Iași, Facultatea de Geografie și

Geologie

Lector univ. dr. Marius - Claudiu Oancea – Universitatea ”Aurel Vlaicu” Arad, profesor la Liceul

Teoretic Sebiș, județul Arad

Dr. Ion Andronache – profesor la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila

Dr. Nicolae Damian – director, profesor la Școala gimnazială Pufești, județul Vrancea

Dr. Mihaela Lesenciuc – Inspectoratul Școlar Județean Iași, profesor la Colegiul Național ”Emil

Racoviță” Iași

Dr. Viorel Paraschiv – profesor la Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași

Dr. Ionel-Daniel Răduianu – profesor la Liceul Pedagogic ”Vasile Lupu” Iași

Dr. Lucian Șerban – Inspectoratul Școlar Județean Bacău, profesor la Colegiul Național ”Gh.

Vrânceanu” Bacău

Dr. Anca-Iuliana Șipoteanu - profesor la Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași

Marcel Balaban - profesor, London (U.K.)

Viorica-Mihaela Livingston - profesor la Lexington School District One, South Carolina (U.S.A.)

Data apariției: 01 martie 2014

Notă: Responsabilitatea pentru conținutul articolelor revine în exclusivitate autorilor

Foto coperți: Paraschiv V. & Răduianu D.I., www.nasa.gov......și

http://tumbledore.biz/post/346511067/elephant-foot-glacier

EDITURA PIM

Editură acreditată CNCSIS -66/2010

Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 4, Iași – 700497

Telefon 0730.086.676. Fax 0332.440.715 www.pimcopy.ro

- 5 -

CUPRINS. REZUMATE/ABSTRACTS/RÉSUMÉS

I Aniversări, evocări, omagiu

1 Mărculeţ I., Mărculeţ Cătălina - Dr. Lucian Badea, o viață

închinată geografiei românești

10

2 Răduianu I.,D., Gheorghiță C., - Valerian Dragu la 70 de ani 19

3 Păuleț, C.,- Profesorul Mircia Agrigoroaie, un om în slujba

Școlii Normale ”Vasile Lupu” din Iași

23

II Studii și cercetări științifice

1 Pop V.V. - Alunecarea de tip glimee de la Măluț - cercetări

preliminare

27

2 Sochircă Elena, Paraschiv, V., – Peștera ”Emil Racoviță” de

la Criva (Republica Moldova)

33

3 Cosmescu, V.O., Borisov, V., - Studiul prăbușirilor în masă

impuse de factorii potențiali ai mediului geografic în Valea

Buzăului, sectorul Custura - județul Brăila

40

4 Paraschiv, V., – Contribuții la cercetarea carstului pe sare de

la Turda

46

5 Albăstroiu, Simona, - Water demand analysis 52

6 Scrumeda, Gabriela, - Studiul calităţii apelor subterane din

zona Dobrovăţ, judeţul Iaşi

61

7 Sturzu, T., Ipate, E.D., - Biodiversitatea specifică bazinului

hidrografic al râului Prut

66

8 Voinea, Oana Cristina, - Depoluarea biologică a apelor

uzate

73

9 Dăscălescu, F., - Vegetația azonală din Podișul Central

Moldovenesc

79

10 Șorgot, I. V., - Structura populaţiei județului Bacău în funcție

de starea civilă

82

11 Darlaczi, Timea Melinda, - Rolul etnografiei în

individualizarea Ținutului Bârgău

86

12 Filipaș, Lucreția, - Călătorie în lumea tradițiilor 93

13 Paraschiv, V., Ghiurco, Anca-Mihaela, Pavel, Emilia,

The vernacular landscape in Dealu Mare – Hîrlău (Iași

County) - from tradition to contemporaneousness

98

14 Mustățea, Nicoleta Monica, - Evoluția disparităților regionale

în cadrul Regiunii Nord-Est între anii 2000-2008

109

15 Radu, Alina-Simona, - Fluxurile turistice spre municipiul

Iaşi. Studiu de caz: Unitatea de Tratament Balnear şi

Recuperare a Capacităţii de Muncă ”Nicolina” Iaşi

114

16 Munteanu, Roxana, - Turismul şi impactul său ecologic

124

17 Stănilă, C., Rotaru, Andreea, – Patrimoniul religios al 128

- 6 -

județului Galați

18 Hohan, Simona, - Reciclarea produselor „electro” ( DEEE )

şi impactul economic actual

132

III Didactica geografiei. Cercetări pedagogice

1 Cucoș, C., – Pedagogia muzeală – finalități, problematică,

perspective

138

2 Balaban, M., - The Importance of Geography in the UK

school curriculum (emphasis on the secondary curriculum)

152

3 Epuraș, Mariana, – Abordarea relațiilor dintre competențe,

motivație, învățare și evaluare, în studiul geografiei

orizontului local

159

4 Ciobotaru, Ana Maria, Andronache, I., - Utilizarea analizei

SWOT privind strategiile de mediu. Studiu de caz: Balta Mică

a Brăilei

169

5 Mihai, C., Vîntu, Monica Mihaela, - Învățarea activă prin

utilizarea softului educațional ”Seterra” la ora de geografie

175

6 Ipate, D.E., - Disfuncţionalitatea peisagistică ca tematică de

studiu a mediului urban. Aplicație practică pentru municipiul

Iaşi

180

7 Mihai, C., Baziluc, C.I., Popa, Ionela, - Sondajul statistic –

metodă modernă de investigare a antroponimiei comunei

Belcești, județul Iași

186

8 Șipoteanu, Anca-Iuliana, - Educaţia şi formarea profesională

a resurselor umane în contextul Strategiei Europa 2020

191

9 Borșieru, C., D., – Aplicație practică cu elevii: Orientarea în

orizontul local

194

10 Manole, Irina, - Rolul excursiei tematice în formarea culturii

organizaţionale - aplicaţie practică cu elevii în Cheile

Dâmbovicioarei

196

11 Pancu, D., – Mihai Eminescu. Profesor suplinitor de geografie 200

12 Ghiurco, Anca Mihaela, - Proiect didactic- evaluare- la clasa

a X-a

203

IV Analize, evenimente și manifestări geografice

1 Vîntu, Monica Mihaela, - “I have learnt – I am learning – My

child is learning Understanding learning biographies to better

facilitate learning of others” – Lifelong Learning Programme

–Grundtvig Workshop

212

2 Gheorghiță, F., Ipate, D., E.,Ignat, Corina – Nemărginita lume

a sferelor

214

3 Damian N., Dogaru, V., - Le camp de Sachsenhausen -

Oranienburg, un point de repère de la terreur et de la

219

- 7 -

déshumanisation

4 Măcieș, Doina-Lămâița, - Dascălul, actorul de la catedră 224

5 Cain, Irina, - Educație pentru mediu la Liceul Tehnologic

”P.P. Carp” din Țibănești, județul Iași

227

6 Vîntu, Monica Mihaela, - “Outdoor is more…” – Youth in

Action Programme

229

V Geografia studenților

1 Garaba, Luminița, – Norvegia și norvegienii

232

2 Corodescu, Ema, - Nice, France. Despre experiența Erasmus

ca student

234

VI Geografia văzută de elevi

1 Mirea, Sabina, - World School – o experienţă japoneză 239

2 Andrei, Victorița, - Jurnal de tabără geografică – Rarău,

august 2013

243

3 Negrescu, Alexandra-Valentina, – O vizită la Stația de epurare

a apelor uzate de la Dancu - Iași și mai multe învățăminte

246

4 Filipaș, Ioana, – Vârfurile sunt pentru visători 248

5 Trifan, L., – versuri ”Geografia” 250

VII Recenzii

1 Paraschiv, V.,- Ioan Donisă, ”Bibliografie geografică

ieșeană”

252

2 Bănică, A., - Lucian Șerban, ”Bacău - Palimpsește urbane” 254

3 Gârmacea, Gabriela, - Ionuț Popa, ”Baikal. Un ochi adânc,

albastru”

256

4 Letos, D., – Octavian, Pastor, Constantin, Dincă,”Dicționar

de toponimie și etimologie mondială”

259

5 Damian, N., - Simion Mehedinți, ”Caiete, volumul I” 262

6 Damian, N., - Simion Mehedinți, ”Primii pași, primele

certitudini”

262

7 Damian, N., - ***, ”Focșanii de altădată” (reeditare două

lucrări)

263

8 Damian, N.,- Ion Diaconu- coordonator- ”Monografia

județului Putna” (ediția a II-a)

263

10 Oprea, Antoaneta, - Șorgot V. ”Geografie generală clasa a

IX-a - Geografie aplicată (o altfel de geografie - utilă pentru

viaţă)”

264

11 Neagu, C., - Revista Milcovia Focșani 265

- 8 -

- 9 -

I.

ANIVERSĂRI, EVOCĂRI, OMAGIU

- 10 -

Dr. Lucian Badea – o viață închinată geografiei românești

Ioan Mărculeţ1

, Cătălina Mărculeţ2

Născut la 12 iulie 1928 în comuna Catane, judeţul Dolj, în casa bunicului

său, Costache Badea, Dr. Lucian Badea a locuit în copilărie în comuna Bistreţ

din Oltenia, unde părinţii săi – Alexandru şi Elisabeta au fost învăţători. Aici a

urmat şi şcoala primară, făcând cinci clase.

În 1940 a intrat la liceul teoretic „Fraţii Buzeşti” din Craiova (secţia

reală), pe care l-a absolvit în 1948. În toamna aceluiaşi an a fost admis la

Facultatea de Istorie şi Geografie de la Universitatea din Bucureşti, iar în anul

următor, optând pentru geografie, a rămas la Facultatea de Geologie şi

Geografie, Secţia Geografie, pe care o va absolvi în 1952 cu diplomă de merit,

în urma susţinerii lucrării de licenţă „Caracterele fizico-geografice ale luncii

Dunării dintre Calafat şi gura Jiului“. În facultate a beneficiat de prelegerile

profesorilor V. Mihăilescu, P. Coteţ, Şt. Stoenescu, N. Al. Rădulescu, Emilia

Saulea, N. Oncescu ş.a., personalităţi marcante ale geografiei şi geologiei

româneşti.

Cu puțin timp înainte de susţinerea examenului de diplomă a fost numit

preparator la Institutul de Cercetări Geografice (actualul Institut de Geografie al

Academiei Române) – când practic a fost reînfiinţat cu un nou statut şi când

„pentru prima dată erau încadraţi oameni numai pentru cercetare şi se statua

profesiunea de cercetător geograf” (L. Badea, 2010, p. 31) – în cadrul căruia va

lucra până la pensionare, în 1998, la vârsta de 70 ani, şi unde a rămas în

activitate cu jumătate de normă până în 2003 (ajungând la o vechime în

cercetare de peste 50 de ani). Din 2003 a continuat activitatea ştiinţifică, în

egală măsură de cercetare, coordonare şi publicare ca cercetător asociat,

ajungând în prezent la o continuitate de 60 de ani în acelaşi institut.

Cu muncă susţinută şi abnegaţie a parcurs toate treptele profesionale:

asistent (cercetător) stagiar (1952), cercetător principal gradul II (1975) și

cercetător principal gradul I (1992). În Aprecierea de promovare în postul de

cercetător ştiinţific principal gradul II (13 ianuarie 1975), realizată de catre

profesorul Vintilă Mihăilescu, membru corespondent al Academiei Române, se

arăta: „De obicei, un om de ştiinţă este apreciat după studiile publicate.

Mijlocul acesta nu-i însă totdeauna suficient şi, uneori, nici total concludent. În

cazul ce ne interesează aici (dr. Lucian Badea, n.a.), trebuiesc luate în 1

Profesor dr. la Colegiul Național „I. L. Caragiale”, București; Calea Dorobanților, nr. 163,

Sector 1; tel. 0730654593; e-mail: ioan_marculet@yahoo.com 2

Cercetător dr. la Institutul de Geografie al Academiei Române, București; Dimitrie

Racoviță, nr.12; tel. 0735011260; e-mail: marculet@yahoo.com

- 11 -

considerare – în afara celor 40 de lecturi geografice, recenzii, cronici, articole

de popularizare, un apreciabil număr de comunicări făcute la colocvii sau

simpozioane din ţară sau străinătate (Sofia, Varşovia, Cracovia, Londra etc.),

zecile de rapoarte predate institutului în probleme-contract (texte şi hărţi) în

afara coordonării unora din acestea. Dacă încă ne-am opri ori am accentua

prea mult asupra activităţii ca geograf a tov. Lucian Badea, ar însemna să dăm

o imagine incompletă – şi chiar puţin deformată – a persoanei sale. Într-

adevăr, fie ca lucrător, fie ca organizator (în calitate de responsabil al unor

acţiuni sau în calitate de secretar ştiinţific al Institutului de Geografie), între

anii 1967 şi 1968 – a dovedit interes şi pricepere şi pentru problemele de

geografie a turismului, de geografie fizică, de toponimie, de geografie a satului,

de geografie în ansamblul ei (pentru a răspunde, cum se exprimă chiar Lucian

Badea – la «necesităţi şi întrebări tot mai complexe»)”. Pentru un timp scurt a

fost secretar ştiinţific al institutului (1967), iar din 1968 până la pensionare a

condus sectorul/colectivul de geomorfologie.

În 1964 a obţinut titlul de doctor în geografie la Universitatea din Cluj, cu

teza „Subcarpaţii dintre Cerna Olteţului şi Gilort. Studiu de geomorfologie”,

avându-l coordonator pe Profesorul Tiberiu Morariu, membru corespondent al

Academiei Române. Lucrarea realizată va fi publicată în 1967, în Editura

Academiei, iar în anul următor i s-a acordat premiul Academiei „Gr.

Cobălcescu“. În paginile sale, arăta profesorul Gr. Posea (2009, p. 32), „găseai

conturarea clară a problemelor specifice a acelor locuri şi explicarea lor cu

argumente precise, concrete, de netăgăduit”.

În 1972, i s-a încredinţat conducerea doctoratului în domeniul

geomorfologiei. Tematica tezelor de doctorat îndrumate de dr. Lucian Badea s-a

înscris pe trei direcţii de cercetare şi cunoaştere a reliefului: 1. geomorfologie

regională complexă; 2. procesele geomorfologice de modelare a versanţilor; 3.

tipurile de relief (carstic, fluviatil etc.) (Maria Sandu, 1999, p. 160). De

îndrumările competente ale domniei sale au beneficiat numeroşi geografi:

Madeleine Alexandru, Dan Bălteanu, Nicolae Muică, Mihaela Dinu, Maria

Sandu, Miron Florea, Maria Lupaşcu, Sandu Boengiu, Marcel Török-Oance,

Gabriel Mutihac, Ioan Mărculeţ ş.a.

Tot în 1972, datorită activităţii depuse în domeniul cartografiei

geomorfologice a fost primit membru al Comisiei de cercetare şi cartografie

geomorfologică a U.I.G. de la Brno (Cehia), dirijând preocupările către acest

domeniu pentru lărgirea şi adâncirea lui, chiar pentru formarea unui curent spre

satisfacerea necesităţilor de elaborare a hărţilor geomorfologice în multipla lor

diversitate în funcţie de scară şi conţinut. Cunoştinţele asimilate şi experienţa

bogată i-au dat posibilitatea realizării unor sinteze cartografice asupra întregului

relief al României – „Harta geomorfologică“, scara 1:1.000.000 (în „Atlas R. S.

România“, Edit. Academiei, 1976, în colab. cu Gh. Niculescu şi V. Sencu),

„Harta geomorfologică. România, scara 1:400.000 (Editura Didactică şi

Pedagogică, 1980, în colaborare cu Gr. Posea), „Unităţile de relief (regionarea

- 12 -

geomorfologică)“, scara 1:800.000 (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985,

în colab. cu Gr. Posea) şi „Unităţile de relief“, scara 1:2.000.000 (în „România.

Mediul şi Reţeaua Electrică de Transport. Atlas geografic“, Editura Academiei,

2002) – şi a unor regionări geomorfologice – „Asupra regionării reliefului

României“, în Studii şi Comunicări de Geologie, Geofizică şi Geografie, Seria

Geografie, XXVI, 1979, „Regionarea geomorfologică a teritoriului României“,

în Buletinul societăţii ştiinţifice de geografie, vol. VI (LXXVI), 1982 (în colab.

Gr. Posea) şi „Conceptul de regionare“, în „Geografia României, I, Geografie

fizică“, Editura Academiei, 1983 (în colaborare cu Valeria Velcea, I. Mac şi E.

Nedelcu).

A fost membru al Asociaţiei geomorfologice carpato-balcanice şi este

membru al comitetului de redacţie al revistei Studia Geomorphologica –

Carpato-balcanica. Relaţiile pe plan internaţional le-a întreţinut printr-o

specializare de trei luni la Institutul de Geografie şi Universitatea din Cracovia

şi numeroase schimburi de experienţă (în Cehoslovacia, Bulgaria, R. F.

Germană, China) şi mai ales manifestări de specialitate în U.R.S.S.,

Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, Franţa, Marea Britanie.

A fost în primul plan al organizării multor manifestări ştiinţifice ale

Institutului de Geografie, unele cu caracter naţional, altele cu caracter

internaţional – simpozioanele Geografia Satului (1969), Geografia Turismului

(1969, 1971, 1975), Geografia Fizică a Carpaţilor (1972) ş.a. –, acestea pe

lângă sesiunile ştiinţifice anuale ale instituţiei şi şedinţele de comunicări

bilunare de care s-a preocupat în mod special foarte mulţi ani.

Fig. 1. Dr. Lucian Badea

(2010)

Fig. 2. Dr. Lucian Badea în aplicație la Școala de Vară

(2003)

Încă din primi ani de activitate, geograful Lucian Badea a participat la

cercetările din regiunea Reşiţa-Anina, cu scopul întocmirii materialelor

documentare necesare proiectelor de sistematizare a localităţilor. A făcut parte

din colectivele de specialişti care au elaborat lucrările privitoare la aria

periurbană a oraşului Bucureşti şi la cele din regiunea lacului de acumulare

- 13 -

Izvorul Muntelui. A mai fost membru în colectivele de cercetători care au avut

ca obiectiv studiul complex al Deltei Dunării şi al Subcarpaţilor de la Curbură,

cu scopul punerii în evidenţă a particularităţilor cu aplicaţii directe în utilizarea

raţională şi sistematizarea teritoriului.

Dr. Lucian Badea a condus cercetările şi a participat activ la elaborarea

lucrărilor solicitate, fie de organele locale, fie de instituţii centrale specializate,

asupra unor regiuni ca Defileul Porţile de Fier, Valea Cernei (din Banat),

microregiunea Calafat etc, supuse unor acţiuni de amplă transformare. A

contribuit la întocmirea documentărilor asupra unor judeţe, iar la cererea

I.S.A.R.T. a participat la elaborarea proiectelor de sistematizare generală.

Cu o muncă de teren susţinută (întru totul de acord cu principiul lui Simion

Mehedinţi: „Geografia se face cu piciorul“) și cu activități de coordonare,

elaborare, redactare ca membru în comitetele de redacţie, dr. Lucian Badea a

participat la realizarea marilor lucrări ale geografiei româneşti: „Geografia

Dunării Româneşti“, „Atlasul Geografic Naţional“, „Tratatul de Geografie a

României“, „Harta geomorfologică a României la scara 1:200.000“ ș.a.

În urma cercetărilor întreprinse în cele mai multe din marile unităţi de

relief ale ţării, cu predilecţie în Subcarpaţi, în Piemontul Getic, în Carpaţii

Meridionali și în Câmpia Română, a întocmit zeci de rapoarte ştiinţifice cu

implicaţii semnificative în lucrările de proiectare pentru sistematizarea

localităţilor şi amenajarea teritoriului și a publicat peste 200 de studii, articole și

cărți. La toate acestea se adaugă cercetările personale care au vizat evoluţia

paleogeografică a teritoriului, acţiunea fluviatilă – „Le stade actuel des

recherches concernant les terrasses fluviales dans la R. P. Roumaine“ (în

colaborare cu T Morariu, V. Mihăilescu, I. Rădulescu, H. Grumăzescu, Al.

Roşu şi V. Gârbacea), „Contribuţii la studiul teraselor Bistriţei şi depozitelor

de terasă din sectorul Galu-Bicaz“ (1961, în colaborare cu Gh. Popa), „Terassî

reki Buzău v Karpatskih predgoriah i neotektoniceskie dvijeniia“ (1963), „Les

terasses des Subcarpates Gétiques“ (1967), „Terasele fluviatile din Oltenia“

(1970), „Conclusion en marge de la carte des terrasses (échelle 1:1.500.000)

de l’Atlas de la République Socialiste de Roumanie“ (1975), „Terasele din

valea subcarpatică a Buzăului“ (1977, în colaborare cu D. Bălteanu), „Terasele

fluviatile“ (1983, în colaborare cu Madeleine Alexandrescu), „The terraces

from the Orăştie couloir “ (2008, în colaborare cu I. Mărculeţ), „Tipuri

genetice de relief în Culoarul Orăștiei“ (2012, în colaborare cu I. Mărculeţ) ş.a.

– şi efectele neotectonicii asupra reliefului – „Rolul tectonicii şi neotectonicii

în formarea reliefului depresiunii intracolinare Câmpul Mare“ (1961), „Les

mouvements néotectoniques pléistocénes et le modelé des Subcarpates entre le

Danube et le Buzău“ (1964), „Terasele Buzăului din zona Subcarpatică şi

mişcările neotectonice“ (1967), „Influence des mouvements néotectoniques

pléistocénes sur le modelage du relief de la Roumanie“ (1974), „Influences

néotectoniques et lithologiques dans les Subcarpates Gétiques a l’Ouest de

l’Olt“ (Krakow, 1978, în colaborare cu D. Bălteanu), „La mobilité tectonique et

- 14 -

les processus géomorphologiques actuels des Subcarpates de la Roumanie“

(Logroño, 1982, în colaborare cu D. Bălteanu), „Neotectonic features of the

Romanian Subcarpathians“ (Sofia, 1994), „Neotectonic movements and their

effects on Romania’s landform“ (1996), „Morfogeneza villafranchiană“

(2000), „Rolul morfogenetic al mişcărilor neotectonice“ (1997), „Asupra

conceptului de neotectonică. Un punct de vedere geomorfologic“ (2003) ş.a.

Domeniile care l-au consacrat pe dr. Lucian Badea ca cercetător geograf au

fost: geomorfologia, cartografia geomorfologică și geografia fizică regională

– „Depresiunea Jiblea (Caracterizare geomorfologică)“ (1960), „Observaţii

geomorfologice pe marginea nordică a depresiunii subcarpatice dintre Bistriţa

Vâlcii şi Gilort“ (1965), „Depresiunea Hurez“ (1972), „Piemontul Getic

(Concluzii la un studiu de geomorfologie regională)“ (1973), „Piemontul

Jinei“ (1974, în colab. cu M. Buza), „Depresiunile de contact din estul

Podişului Mehedinţi“ (1974, în colab. cu Mihaela Dinu), „Profil geomorfologic

prin depresiunile Apoldului şi Săliştei“ (1975, în colab. cu Maria Sandu),

„Defileul Coziei şi valea subcarpatică a Oltului“ (1983), „Dealurile

Hunedoarei şi Orăştiei – Caractere geomorfologice“ (1987, în colaborare cu

M. Buza şi A. Jampa), „Dealurile Lăpugiului. Caractere geomorfologice“

(1990, în colaborare cu M. Buza), „Dealurile dintre Olt şi Topolog. Observaţii

geomorfologice“ (1992, în colab. cu Mihaela Dinu), „Depresiunea Bahna

Rusului. Caracterizare geomorfologică“ (1995, în colab. cu D. Călin),

„Individualitatea geografică a Depresiunii Loviştei“ (2001) ş.a. –, toponimia –

„Toponymie ancienne, temoignant de la continuité daco-romaine dans les

Carpats Méridionales de l’ouest de l’Olt“ (Firenze-Pisa, 1961, în colab. cu I.

Conea şi D. Oancea), „Concluzii istorice în lumina unor toponime din Ţara

Haţegului“ (1975, în colaborare cu I. Conea şi D. Oancea), „Toponimie

doveditoare a continuităţii daco-romane în regiunea Sarmizegetusei“, scara

1:500.000 (1975, în colaborare cu I. Conea, D. Oancea şi Gh. Niculescu),

„Asupra toponimului Cârţa“ (1990, în colaborare cu M. Chiriţă), „Structura

orografică şi caracteristicile oicumenice ale Munţilor Şureanu“ (1993, în

colaborare cu M. Buza), „Toponimie veche, doveditoare a continuităţii daco-

romane în Carpaţii Meridionali de la vest de Olt“ (1998, în colaborare cu I.

Conea şi D. Oancea), „O disciplină geografică neglijată: Toponimia“ (2008),

„Geografia turismului şi numele geografice“ (2010) ş.a. – şi impactul

activităţilor antropice asupra mediului – „Modificări antropice ale mediului în

bazinul Cernei“ (1979, în colaborare cu M. Buza), „Relieful antropic de la

Pianu de Sus“ (1985, în colaborare cu M. Buza), „Cercetarea geografică şi

protecţia mediului“ (1986, în colaborare cu D. Bălteanu), „Mediul natural şi

dilema dezvoltării economico-sociale“ (2000), „Natura şi dezvoltarea

societăţii“ (2007) ş.a.

Dintre cărţile semnate domnului dr. Lucian Badea, amintim: „Valea

Jiului“ (1971), „Munţii Mărginimii Sibiului. Cadrul antropogeografic“ (2004;

în colaborare cu I. Conea), „Toponimia din Valea Dunării Româneşti“ (2006;

- 15 -

în colaborare cu I. Conea), „Depresiunea Loviştei – studiu de geomorfologie“

(2007) – o amplă monografie geografică a ţării dintre munţi „care nu a avut o

anume epocă de grandoare, dar o găsim, totuşi, ca pe un adevărat tom de

istorie, în care s-au acumulat urmele evenimentelor de seamă ale devenirii

celor ce-au fost prezenţi, mereu, aici, din vremuri antice până azi”(p. 7) –,

„Relieful României şi neotectonica – studiu de geomorfologie“ (2009) – o

laborioasă lucrare de sinteză în care sunt prezentate mişcările neotectonice şi

implicaţiile acestora în relief, începând cu neotectonica din spaţiul carpatic

muntos şi încheind cu neotectonica din Câmpia Română şi Balta Dunării –,

„Destăinuiri şi opinii geografice“ (2010) – o lucrare cu pronunţat caracter

personal în care autorul, pe lângă o retrospectivă a devenirii sale ca geograf,

analizează critic unii termeni pătrunşi recent în literatura de specialitate

(dezvoltarea durabilă, hazardele naturale etc.) şi unele probleme ale geografiei

actuale, cum ar fi: doctoratul în geografie, neglijarea toponimiei etc.

–,

„Drumeţie şi cercetare cu Profesorul Ion Conea“ (2011) – o carte emoţionantă,

un „melanj“ ingenios şi reuşit de rigoare ştiinţifică şi lirism, care evidenţiază,

fără tăgadă, atât respectul şi afecţiunea autorului faţă de magistrul său, geograful

Ion Conea, cât şi nostalgia faţă de vremurile de altădată – și „Dicționarul

unităților de relief din România“ (sub tipar).

O importantă contribuţie la popularizarea geografiei României a adus seria

de monografii ale judeţelor, la care dr. Lucian Badea a fost promotor şi autor.

A publicat în cadrul colecţiei, monografiile judeţelor: „Vâlcea“ (1970, în colab.

cu Constanţa Rusenescu), „Sibiu“ (1971, în colab. cu N. Caloianu şi Gh.

Dragu) şi „Dolj“ (1974, în colab. cu Alexandra Ghenovici), apărute în colecţia

„Judeţele patriei“, la Editura Academiei Române.

În ultimii ani, în calitate de iniţiator, coordonator şi autor, dr. Lucian Badea

a depus eforturi substanţiale pentru publicarea ciclului de volume numit

„Unităţile de relief ale României“: vol. I, „Carpaţii Meridionali şi Munţii

Banatului“ (2001); vol. II, „Munţii Apuseni şi Podişul Transilvaniei“ (2006);

vol. III, „Dealurile pericarpatice – Dealurile Crişanei şi Banatului,

Subcarpaţii“ (2008); vol. IV, „Podişurile pericarpatice – Podişul Mehedinţi,

Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei“ (2010); vol. V,

„Câmpiile pericarpatice: Câmpia Banatului și Crișanei, Câmpia Română,

Lunca Dunării, Delta Dunării și Câmpia litorală“ (2011); vol. VI, „Carpații

Maramureșului și Bucovinei“ (2012); vol. VII, „Carpații Moldavo-

Transilvani“ (sub tipar). Unicitatea și unitatea acestor volume este dată de

modul de tratare a fiecărei diviziuni, în cadrul căreia se regăseşte următoarea

succesiune: 1. poziţia şi limitele; 2. suprafaţa, proporţia în unitate; 3. altitudinea

absolută; 4. structura orografică; 5. fragmentarea; 6. constituţia geologică; 7.

evoluţia, etapele şi fazele de modelare; 8. procesele actuale; 9. starea mediului,

gradul de antropizare; 10. subunităţile; 11. bibliografia.

În cei peste 60 de ani de activitate, dr. Lucian Badea s-a evidenţiat şi ca un

bun redactor şi coordonator pentru realizarea lucrărilor: „Geografia Văii

- 16 -

Dunării Româneşti“ (1969), „Piemontul Getic“ (1971), „Atlasul Geografic al

României“ (1972-1979), „Valea Cernei“ (1981), „Vrancea – geografie

istorică, toponimie şi terminologie geografică“ (1993), tratatele „Geografia

României“, vol. I – „Geografie fizică“ (1983), vol. III – „Carpaţii Româneşti şi

Depresiunea Transilvaniei“ (1987), vol. IV – „Dealurile şi Câmpia Banatului

şi Crişanei, Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul

Moldovei“ (1992), vol. V – „Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei şi

Litoralul românesc al Mării Negre, Platforma Continentală“ (2005),

„Dicţionarul geografic al României“, vol. I, „Literele A-L“ (2008) şi vol. II,

„Literele M-Z“ (2009) etc.

Dr. Lucian Badea a reeditat, în colaborare cu istoricul dr. N. Stoicescu, în

volumul „Plaiuri carpatice“ (1984), apărut la Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 19

dintre studiile profesorului Ion Conea, decedat în 1974. Tot prin străduinţa

domniei sale au fost tipărite, postum, lucrările: „Vrancea – toponimie şi

geografie istorică“ (Edit. Academiei, Bucureşti, 1993, în colab. cu geograful D.

Oancea şi istoricul N. Stoicescu), ultima lucrare a profesorului I. Conea,

„Subcarpaţii dintre Prahova şi Buzău – studiu geomorfologic sintetic“ (Edit.

Academiei, Bucureşti, 2008), a regretatului geograf şi prieten Gh. Niculescu, și

„Munceii Olăneștilor – caractere geomorfologice“ (2012), a fostului său

doctorand Gabriel Mutihac, rămase în manuscris.

Deosebit de activ, dr. Lucian Badea a făcut şi încă mai face parte din

comitetele de redacţie ale mai multor periodice ştiinţifice: Studii şi Cercetări de

Geografie, Revue Roumaine de Géographie, Terra, Revista Geografică, Revista

de Geomorfologie, Geopolitica, Forum Geografic etc.

Activitatea didactică a dr. Lucian Badea, deşi pare modestă (doi ani prin

anii ’90), a constat în iniţierea studenţilor geografi din Universitatea din Craiova

în Geografia regională a României, iar în deceniul trecut a activat în cadrul

echipelor de cercetători geografi din Institutul de Geografie al Academiei

Române care făceau practică pe teren cu masteranzii şi doctoranzii participanţi

la Şcoala de Vară de la Pătârlagele. Dar activitatea sa de transmitere a

cunoştinţelor nu s-a limitat doar la atât, pentru că împreună cu prof. Gr. Posea a

sprijinit funcţionarea timp de mai mulţi ani a Cercului de Geomorfologie din

Facultatea de Geografie din București, special organizat pentru cadrele didactice

şi cercetătorii tineri, iar obligaţia personală de răspândire a cunoştinţelor

ştiinţifice şi-a împlinit-o susţinând zeci de conferinţe ilustrate cu diapozitive, în

Bucureşti şi în numeroase centre din ţară.

Înaintașii săi, făuritorii geografiei moderne româneşti (Simion Mehedinți,

George Vâlsan, Vintilă Mihăilescu, Ion Conea ș.a.), au fost omagiați de dr.

Lucian Badea în numeroase articole, dintre care amintim: „100 de ani de la

naşterea lui I. Popescu-Voiteşti“ (1977, în colab. I. Huică), „George Vâlsan şi

geografia regională“ (1987), „Academicianul Vintilă Mihăilescu – un veac de

la naştere“ (1990), „Conceptul de bloc carpatic românesc la Simion

Mehedinţi“ (1993), „Institutul de Geografie, creaţie a profesorului Vintilă

- 17 -

Mihăilescu“ (1994), „Un constructor al şcolii geografice româneşti:

Constantin Brătescu“ (1998), „Metoda de investigare şi descrierea geografică

la profesorul Ion Conea“ (1998), „Un mentor al geografiei româneşti: Vintilă

Mihăilescu – 110 ani de la naştere“ (2001), „Ion Conea. 100 de ani de la

naştere“ (2002), „Cuvânt pentru profesorul Ion Conea la 100 de ani de la

naştere“ (2003), „Profesorul Nicolae Al. Rădulescu – Discernământul“ (2009)

ş.a.

Despre opera sa şi despre omul Lucian Badea s-au exprimat în repetate

rânduri, în publicațiile de specialitate (Studii şi Cercetări de Geografie, Revista

Geografică, Analele Universităţii „Spiru Haret”, Studii Slătinene etc.), reputaţi

geografi: dr. Gheorghe Niculescu („Dr. Lucian Badea – 70 de ani“), dr. Dan

Bălteanu („Mişcările neotectonice şi modelarea reliefului în opera dr. Lucian

Badea“), dr. Adrian Cioacă („Cartografierea geomorfologică“), dr. Dragoş

Bugă („Influenţa profesorului Ion Conea asupra activităţii de cercetare a dr.

Lucian Badea“), dr. Maria Sandu („Lucian Badea – mentor al tinerei

generaţii“), dr. Octavia Bogdan („Medalion Lucian Badea“), dr. Grigore

Posea: „Lucian Badea (la 80 de ani) – un pilon al geografiei româneşti“ ş.a.

La 10 iulie 1998, în şedinţa omagială organizată de Institutul de Geografie

al Academiei Române, consacrată aniversării a 70 de ani ai geografului Lucian

Badea, prof. univ. dr. Octavia Bogdan (1999, p. 162) îi creiona următorul

portret: „un geograf de vârf, un om de cultură, un om între oameni, un bun

familist (soţ, tată şi bunic), fapt ce îl aşează în galeria de onoare a

personalităţilor geografice româneşti, prin tot ceea ce a făcut într-o viaţă de

om, atât cât multor altora le-ar trebui două, sau poate chiar mai multe”.

Ca o concluzie la cele arătate mai sus, redăm afirmațiile prof. univ. dr. doc.

Grigore Posea (2009, p. 33) exprimate la Adunarea de omagiere organizată cu

ocazia împlinirii a 80 de ani a geografului dr. Lucian Badea: „Problemele

abordate de Badea Lucian în studiile sale pot constitui un alt capitol al vieţii

sale şi al geografiei româneşti. Pe scurt, a abordat multe, chiar foarte multe,

dar mai ales probleme deduse din nenumăratele sale «umblete» pe teren. Putem

enumera studii regionale, terase, alunecări, suprafeţe de eroziune, piemonturi,

periglaciar, neotectonică, regionări, hărţi geomorfologice, dar şi toponimie,

turism, mediu geografic etc. Să nu uităm nici studiile despre făuritorii

geografiei moderne româneşti, căci sunt extrem de reale, esenţiale ca aport la

istoricul geografiei româneşti şi a locului. […] Dar Badea Lucian s-a remarcat,

poate şi mai mult, în studii regionale. Cunoaşte mai bine ca oricare geograf, de

la teren, aproape toţi Subcarpaţii; a tratat Carpaţii Meridionali, ai Banatului,

Curbura, Apusenii; a aprofundat cu migală multe depresiuni subcarpatice sau

carpatice; Olăneştii, Jiblea, Cheia, Brebu, Câmpul Mare ş.a., toate sunt la el

acasă; valea Dunării, în special bălţile şi terasele, lângă care s-a născut, i-au

fost obiect de studiu; nu i-a scăpat Câmpia Română; a trecut mai greu în

Ardeal, dar a aprofundat Piemontul Jinei, Apoldul, Săliştea, Mărginimea

Sibiului ş.a.

- 18 -

Bibliografie

Badea, L., (2007), Depresiunea Loviştei – studiu de geomorfologie, Edit. Universitaria,

Craiova.

Badea, L., (2010), Destăinuiri şi opinii geografice, Edit. Universitaria, Craiova.

Badea, L., (2012), Blocul Carpatic Românesc, Cultura Medieșana, vol. I, Mediaș.

Bogdan, Octavia, (1999), ”Medalion Lucian Badea”, Revista Geografică, t.V-1998,

București.

Mărculeţ I., Mărculeţ Cătălina, (2012), ”Dr. Lucian Badea - șase decenii în slujba

geografiei”, Studii Slătinene, vol. X, nr. 1, Slatina.

Niculescu, G., (1998-1999), ”Dr. Lucian Badea – 70 de ani”, Studii şi Cercetări de

Geografie, t. XLV-XLVI, București.

Popescu, N., Ielenicz, M., Osaci-Costache, Gabriela, Folea, Florina, Ene, M., (2001),

Relieful României, Bibliografie (vol. I), Edit. Eficient, Bucureşti.

Posea, Gr., (2009), ”Lucian Badea (la 80 de ani) – un pilon al geografiei româneşti”, Analele

Universității „Spiru Haret“, nr. 12, București.

Sandu, Maria, (1999), ”Lucian Badea mentor al tinerei generaţii”, Revista Geografică, t.V-

1998, București.

***(1998-1999), Buletin Geografic. Bibliografie – geografie fizică, An. II-III, 2-3, Institutul

de Geografie, București.

- 19 -

Valerian Dragu la 70 ani

Ionel-Daniel Răduianu1, Constantin Gheorghiță

2

Valerian Dragu a fost un om de bază al geografiei ieșene. S-a născut la

11 decembrie 1943, la Vaideeni, în Subcarpații Getici, în județul Vâlcea. Școala

primară și gimnaziul le-a urmat în localitatea natală, iar studiile liceale la Liceul

Teoretic Horezu, secția reală, promoția 1961. În 1968 devine licențiat al

Facultății de Geografie de la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iași.

A debutat ca profesor în anul 1968 la școala generală din localitatea

Vorovești, comuna Miroslava, județul Iași, unde a activat până în anul 1970. În

perioada 1970-1973 a fost profesor de geografie la Liceul Teoretic ”Vasile

Alecsandri” din Iași, apoi a devenit director la Școala Generală nr. 13 din Iași

(azi Școala Gimnazială ”Alexandru cel Bun”) în perioada 1973-1984. Urmează

perioada cea mai bună a carierei, 1984-2010, când a activat ca profesor la

Colegiul Național ”Emil Racoviță” din Iași.

Valerian Dragu a avut o carieră plină de succese și s-a remarcat prin a fi

inspector de specialitate al I.S.J. Iași (1991-1998), președintele S.G.R. - Filiala

Iași (1997-2003), responsabil de cerc pedagogic, metodist I.S.J. (1977-2010),

formator la C.C.D. Iași, coordonator CEX – geografie, membru în Comisia

Națională pentru programe școlare la disciplina geografie (1991-2010), mentor

pentru studenții de la Facultatea de Geografie și Geologie, membru în comisiile

județene și naționale ale olimpiadei de geografie ș.a.

Începând cu anul 1994, Valerian Dragu, scrie o serie de lucrări de

specialitate. Apar pe rând: ”Județul Iași – repere geografice”, în manuscris,

I.S.J. Iași, 1994; ”Geografie – teste de evaluare și itinerarii turistice școlare”,

în colaborare cu prof. Doina-Eugenia Steva, Editura Spiru Haret, Iași, 1997;

”Geografie – teste de evaluare și itinerare turistice școlare (clasele III-VIII)”,

Ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 1999; ”Geografie umană: manual alternativ

pentru clasa a X-a”, coordonator prof. univ. dr. Alexandru Ungureanu, Editura

Polirom, Iași, 2000; ”Geografie-Geologie: ghid pentru tinerii profesori”,

Editura Polirom, Iași, 2000; ”Dicționar enciclopedic școlar de istorie-

geografie”, în colaborare cu prof. Liviu Burlec, Editura Ana, Iași, 2002;

”Geografia mediului. Omul și natura la început de mileniu.”, coordonator prof.

univ. dr. Irina Ungureanu, Editura Institutul European, Iași, 2003; 1

Profesor dr., Liceul Pedagogic ”Vasile Lupu” Iași, Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 46, E-mail:

radudaniel75@yahoo.com 2

Profesor, Colegiul Tehnic de Electronică și Teleomunicații ”Gheorghe Mârzescu” Iași,

Strada Mihail Sturza, Nr.43,E-mail : constant650220@yahoo.es

- 20 -

”Elemente de didactica geografiei”, coordonator conf. dr. Liliana Stan, Editura

Polirom, Iași, 2003; ”Exerciții de proiectare. Proiectarea la disciplina Științe

(clasele III-IV)”, în colaborare cu Adalmina Ungureanu, Editura Pan Europe,

Iași, 2003; ”Biserica și școala în slujba comunității locale”, Editura Sf. Mina,

Iași, 2004; ”Elemente de Geografia României (Auxiliar pentru învățători și

elevii din ciclul primar)”, Editura Institutul European, Iași, 2006.

Valerian Dragu la Școala Gimnazială Răchiteni (24.01.2009)

Finalul carierei este încununat de rezultatele de excepție ale elevilor

Mircea Roșca (medalie de argint în anul 2009 la olimpiada internațională de

geografie din Polonia), Ana Istrate (medalie de bronz în anul 2011 la faza

internațională a concursului Științele Pământului desfășurat în Italia) și Ema

Corodescu (premiul I în anul 2011 la faza națională a olimpiadei de geografie

desfășurată la Timișoara).

În rândurile de mai jos, autorii au ținut să împărtășească câteva gânduri

legate de colaborarea cu Valerian Dragu.

***

Prof. Constantin Gheorghiță

Este firesc să ne omagiem înaintașii, atât pe cei care sunt alături de noi,

cât și pe cei care ne-au părăsit deja. Ca semn al recunoștinței pentru sprijinul

acordat în carieră și ca respect pentru întreaga activitate desfășurată în sprijinul

geografiei, ne-am gândit să omagiem prin articolul nostru pe domnul profesor

Valerian Dragu, care și-a serbat la sfârșitul anului trecut cea de-a 70-a

aniversare.

Am avut ocazia să fiu remarcat de către domnul profesor chiar de la

debutul carierei didactice, când dumnealui era inspector de geografie. M-a

încurajat încă de la început și peste puțin timp am ajuns să colaborăm.

- 21 -

Colaborarea a continuat și după cei doi ani petrecuți în străinătate, la propunerea

domnului profesor începând lucrul la un manual și la un curs universitar.

Diferitele aplicații practice prin județul nostru și prin județele vecine mi-au

arătat zone mai puțin cunoscute, zone pe care domnul profesor Dragu le

cunoștea foarte bine. Și acum îmi aduc aminte cât de impresionat eram de toate

detaliile pe care ni le dădea despre toate localitățile prin care treceam, chiar dacă

unele nu erau altceva decât niște sate modeste.

Înscrierea în Societatea de Geografie din România și participarea la

primele congrese i-o datorez tot domnului profesor. La puțina experiență pe care

o aveam atunci, nu îndrăzneam să mă înscriu cu o lucrare la o astfel de

manifestare. Încurajările și sprijinul dumnealui m-au făcut să încerc și astfel să-

mi deschid un nou orizont. Colaborând în permanență, am învățat multe de la

domnul profesor și m-am convins de calitățile didactice pe care le are și atunci

când m-a invitat să-l asist la o oră, o altă surpriză pentru mine. Mi-am dat seama

de respectul pe care i-l poartă elevii, unii dintre ei cu performanțe deosebite în

țară și peste hotare; cu aceștia am avut ulterior ocazia să lucrez la Centrul de

Excelență sau pentru pregătirea lotului ieșean, în vederea participării la faza

națională a Olimpiadei de Geografie. Vitalitatea domnului profesor Valerian

Dragu m-a impresionat și spre finalul carierei dumnealui, continuând să fie

foarte activ și implicat în activitatea de performanță.

Mă bucur că am avut și că am ocazia să lucrez cu dumnealui, continuând

și în prezent colaborarea, chiar dacă ne despart peste 500 de kilometri. Îi sunt

recunoscător pentru tot sprijinul acordat de-a lungul carierei și cu aceasta ocazie

îi adresez un sincer La mulți ani, domnule profesor!

***

Prof. dr. Ionel-Daniel Răduianu

Domnul profesor Valerian Dragu și-a pus amprenta asupra carierei mele

de geograf, fiind în acest sens un adevărat mentor. Prima întâlnire directă cu

domnul profesor a fost în februarie 2003 cu ocazia inspecției pentru examenul

de definitivat. În urma inspecției, d-nul profesor s-a oferit să mă sprijine în

demersul meu de a finaliza o lucrare și să o public. Astfel, în anul 2006 a apărut

lucrarea ”Denumiri geografice”, volum început de pe vremea studenției. Tot în

anul 2006 am participat împreună cu domnii profesori Valerian Dragu și

Constantin Gheorghiță la Congresul Național de Geografie ce s-a desfășurat la

Galați. A fost o ocazie de a cunoaște mai bine geografi ieșeni și nu numai.

În octombrie 2009 am participat la aplicația practică din Republica

Moldova, din cadrul Lucrărilor Seminarului Geografic Internațional ”Dimitrie

Cantemir”, unde am fost coleg de cameră la Chișinău cu domnul Valerian

Dragu și am aflat lucruri noi legate de geografia orizontului local.

Împreună cu domnul profesor Valerian Dragu am realizat o aplicație

practică la Casa Memorială ”Emil Racoviță” din comuna Dănești, județul

- 22 -

Vaslui. Un itinerar al uneia dintre aplicațiile practice efectuate a fost publicat în

revista ”Repere geografice” din anul 2010.

De asemenea, am avut ocazia să-l cunosc pe domnul profesor Valerian

Dragu în calitate de formator în cadrul cursului de perfecționare ”Excursia –

alternativă pentru activitățile extrașcolare”, desfășurat în perioada 13

decembrie 2008 – 26 ianuarie 2009. Pentru mine acest curs a fost de bun augur

pentru că am învățat de la domnul V. Dragu multe lucruri practice, mai ales că

pe toată perioada desfășurării cursului am făcut mai multe aplicații practice în

municipiul Iași și în județ.

Am participat împreună cu domnul profesor Valerian Dragu și la alte

aplicații cu elevii calificați la fazele naționale ale concursurilor de geografie.

Înclinația de a pune în practică cunoștințele de geografie am apreciat-o cel mai

mult la domnul profesor Valerian Dragu.

În anul 2009, domnul profesor Dragu m-a solicitat să predau geografia la

CEX, lucru pe care-l fac și în prezent și țin să-i mulțumesc pe această cale

pentru șansa care mi s-a acordat. La mulți ani ,domnule profesor!

***

Domnul profesor Valerian Dragu ne-a trimis câteva impresii cu ocazia

împlinirii vârstei de 70 de ani: ”Aș dori să amintesc, cu prilejul acestei

aniversări, că port în suflet un număr mare de oameni cu care am relaționat

profesional, școlar și extrașcolar (profesori de geografie renumiți de la care am

avut de învățat și și-au pus amprenta asupra carierei mele, inspectori, colegi de

specialitate cu formație profesională și umană de înaltă ținută, colegi de alte

specialități, cadre didactice universitare, oameni de cultură ieșeni și din țară,

colegii de la CEX cu care am colaborat minunat în acești ani, colegii Consiliului

Consultativ pe care l-am înființat în anul 1993 când eram inspector de

specialitate, colegii Comitetului S.G.R. - Filiala Iași pe care am condus-o în

perioada 1977-2003 ș.a.).

Mai jos citez dintr-o revistă aniversară a unei școli ceea ce a văzut în

mine un elev, atunci în clasa a VIII-a (anii ’80):”Eram printre cei care așteptau

cu mare nerăbdare sosirea orelor de geografie ce erau pregătite cu deosebită

minuțiozitate de domnul director. Sub o mască severă se regăsea prin fiecare

gest sau acțiune un om pasionat, o puternică personalitate.”

Adresez pe această cale mult succes tuturor profesorilor de geografie din

Iași și rezultate bune în viitor.”

Bibliografie

Curriculum Vitæ: Valerian Dragu, pus la dispoziția autorilor în ianuarie 2014

sub formă de manuscris.

- 23 -

Profesorul Mircia Agrigoroaie,

un om în slujba Școlii Normale ”Vasile Lupu” din Iași

Păuleț Constantin

1

Nu este tocmai o sarcină ușoară să scriu în memoria unui profesor

dispărut prematur dintre noi, un om căruia îi datorez enorm în formarea mea

profesională și științifică, dar pe care, paradoxal, nu l-am avut profesor la clasă!

Născut pe 30 august 1954, în comuna Roma, județul Botoșani, Mircia

Agrigoroaie își desăvârșește formarea profesională geografică în Iași, la

Facultatea de Geografie-Geologie-Biologie a Universității ”Al. I. Cuza” în

perioada 1976-1980, terminând studiile ca șef de promoție. Activează la

început la Școala Generală nr. 2 din Iași, unde devine director pentru câțiva ani,

apoi la Liceul ”Garabet Ibrăileanu” și Școala Normală ”Vasile Lupu” Iași,

unde în perioada 1992-2004 deține și funcția de director adjunct.

Elev fiind, îl cunoșteam doar ca profesor al școlii în activitățile specifice

timpului: profesor de serviciu, suplinitor la câteva lecții când colegii lipseau ș.a.

Primul impact a fost în martie 1990, pe când eram în clasa a XII-a, când am

mers la domnul Acostoaie Dumitru - profesorul meu de geografie -, pentru a-i

spune intenția mea de a studia la Facultatea de Geografie și de a-i cere sprijin

logistic: acces în cabinetul școlii cu material cartografic, bibliografie... L-am

surprins un pic, nefiind convins de decizia mea, întrebându-mă dacă știu cât

sunt de dure probele de la admitere și că nu are cheile de la cabinet la el. Noroc

sau întâmplare, fiind pauza mare, apare domnul Agrigoroaie pentru ceva

discuții, iar domnul Acostoaie aruncă în zbor, un pic ironic și contrariat,

următoarea remarcă ”Ia privește, măi Mircea, cine vrea să ne fie nouă coleg!”

Fără să mă cunoască în mod deosebit, nefiindu-i elev, domnul Agrigoroaie se

oferă să-mi dea dumnealui cheia sa de la cabinetul de geografie. Gest de

generozitate necondiționată. A trecut ceva timp; într-o dimineață, când mă

întorceam de la majoratul unei colege din oraș, ne întâlnim întâmplător la

rondul de la Agronomie. Era ora 5,30 și mergea la liceu, fiind profesor de

serviciu. M-a întrebat dacă am rămas cu decizia de a studia geografia, cât sunt

de pregătit și dacă știu cum sunt probele de examen. Până la liceu, îmi explică

cum se studiază eficient, tipurile de subiecte de la probele de admitere și

baremele de corectare și îmi dă ca sarcină să realizez câteva ” sinteze 1

Bologna, Italia. Ex-profesor de geografie din Iași. E-mail: costipaulet@yahoo.com

- 24 -

geografice”. Totul a decurs ca un dialog amical, fără notițe, doar discuție

liberă... Mai târziu, corectându-mi câteva sinteze geografice întocmite după

indicatiile sale, a realizat că aș avea ceva ”stofă” de geograf în mine, invitându-

mă să-l vizitez în vară pentru a-mi povesti noutățile apărute la probele de

geografie ale examenului de la Facultatea de Științe Economice. Era sfârșitul lui

iulie 1990, când l-am vizitat acasă în Iași, dotat cu o sticlă de țuică de primă

calitate dată de bunicul meu, că de...”nu-i frumos să mergi cu mâna goală la

domn profesor”! Am discutat pe seama subiectelor date la Facultatea de

Economie și mi-a dat baremele de corectare. Dotat cu acestea, mi-am

sistematizat pregătirea examenului de admitere și am reușit să intru cu brio la

facultate, spre surprinderea multora.

Anii următori, am avut mereu un sprijin moral și un bun sfetnic în

problemele legate de pregătirea științifică și profesională. Practica pedagogică

am efectuat-o tot la prof. Mircia Agrigoroaie și la colegii săi din școală… Faptul

că l-am ascultat și am încercat să valorific la maxim toate sfaturile sale l-au

mulțumit și l-au determinat să mă considere un discipol al lui. Activând în

continuare ca profesor la Școala Normală, iar eu fiind fost absolvent, avea o

mare plăcere de a mă prezenta la întâlnirile de specialitate (conferințe,

seminarii, olimpiade, cercuri metodice) ca discipolul său și un absolvent al

Școlii Normale ”Vasile Lupu” Iași.

Foto 1. Simpozionul "100 de ani de învățământ geografic la Iași - In memoriam Ștefan Popescu"- 26 ian. 2005,

organizat la Școala Normală ”Vasile Lupu”, prof. Agrigoroaie Mircia (stînga), alături de prof. univ.dr. Ioan

Donisă și de profesorii invitați din județul Iași.

Foto 2. Profesorul Mircia Agrigoroaie, alături de colegi și invitați la serbarea de Crăciun la Școala Normală

”Vasile Lupu”- decembrie 2002

În urmă cu cațiva ani, fiind deja plecat in Italia, în preajma Crăciunului

am vrut să-i fac urările de rigoare. Nu aveam un număr de telefon să-l contactez,

așa că am apelat la foștii mei colegi profesori de geografie. Mi-a răspuns Viorel

Paraschiv, informându-mă că decedase de câteva luni, din cauza unei boli rapide

și necruțătoare. Am rămas cu un gol în suflet, pentru faptul că nu l-am mai

căutat și nu am avut ocazia să-i mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru

- 25 -

mine, în mod direct - prin sfaturile sale, sau indirect - prin modelul moral și

profesional oferit.

Sper ca măcar aceste rânduri să reprezinte un modest omagiu pentru acest

domn tăcut și demn, dispărut prea repede dintre noi. În ianuarie 2014 s-au

împlinit 8 ani de la trecerea domnului Agrigoroaie la Domnul! Mulțumesc,

domnule Profesor!

Bibliografie

Munteanu, Lucia-Gabriela, Paraschiv, V. , editori, (2005), Anuarul Școlii Normale Vasile

Lupu din Iași (1855-2005). Editura Pim, Iași

www.facebook.com / grup Școala Normală ”Vasile Lupu” Iași

fotografii puse la dispoziție de prof. dr. Viorel Paraschiv

- 26 -

II

STUDII ȘI CERCETĂRI ȘTIINȚIFICE

- 27 -

Alunecarea de tip glimee de la Măluț - cercetări preliminare

Vasile Viorel Pop

1

1. Introducere Acest material se înscrie în preocupările de evidenţiere a evoluţiei

reliefului specifică sistemelor vale-versant din Depresiunea Transilvaniei, unde

de fapt este situat şi teritoriul studiat. Arealul alunecării face parte din dealurile

Ungurașului, situat în partea nordică a acestor dealuri, pe cuesta care însoțește

Valea Someșului Mare.

Cu toate că în cazul alunecărilor este vorba de o continuare a

morfodinamicii anterioare, nu înseamnă că sunt întrunite condiţii pentru

geneza aceloraşi forme de relief sau, chiar dacă acestea se întâmplă, ele nu mai

au aceleaşi dimensiuni. Există în acest sens, în cadrul spaţiului depresionar

transilvan, două categorii de alunecări: în prima se înscriu cele la nivelul cărora

modelarea actuală o continuă pe cea din Pleistocenul superior şi Holocenul

inferior prin intermediul aceloraşi procese şi forme, dar la intensităţi şi

dimensiuni mai reduse (versanţii care evoluează prin refragmentare prin

intermediul formaţiunilor torenţiale, cei care evoluează prin acumulare datorită

repetărilor alunecărilor de teren etc.), pentru ca a doua să fie specifică

alunecărilor în cuprinsul cărora morfodinamica actuală o continuă pe cea

anterioară, dar fără să mai fie întrunite condiţii pentru geneza aceloraşi forme

de relief (glimee, văi de deraziune etc), ele fiind doar remodelate de către

procesele actuale.

Indiferent de unghiul din care sunt abordate, alunecările de teren masive de

tip glimee constituie una dintre notele de specificitate ale peisajului

geomorfologic transilvan, atât prin frecvenţa şi amploarea lor, cât şi prin rolul

pe care-l au în evoluţia versanţilor. În același timp, prin modul de producere și

efectele remanente în morfologia de ansamblu, au fost considerate pe bună

dreptate „momente catastrofale în evoluția versanţilor” (S. Jakab ,1981, p.199).

În decursul timpului, au existat numeroase preocupări de studiere a

problematicii glimeelor din Depresiunea Transilvaniei (mecanisme de

declanşare, evoluţie, vârstă etc.) cum sunt cele ale lui Tiberiu Morariu, Virgil

Garbacea, Surdeanu Virgil, ș.a. În profilul versanţilor din Depresiunea

Transilvaniei, alunecările de tip glimee se găsesc la diferite niveluri; de exemplu

cele de la Suatu sunt localizate la baza versantului; cele de la Apold,

Strugureni, Apatiu, Bozieş, Romaneşti se găsesc poziţionate la partea

superioară a versanţilor şi pe interfluvii, pentru ca alunecările de la Sălicea,

Urmeniş, Ţaeţ, Saschiz şi Nuşeni 1

Doctorand la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie.

Profesor la Şcoala Gimnazială Tureac, județul Bistrița Năsăud

- 28 -

să afecteze întregul profil al versanţilor. Cu toate că sunt specifice majorităţii

subunităţilor din spaţiul depresionar există şi unele diferenţieri care le dau nota

de specificitate: Câmpia Transilvaniei se remarcă prin numărul mare de areale

afectate de glimee, peste 500 (după V. Gârbacea, 1992), Podişul Târnavelor,

prin subunitatea sa Podișul Hârtibaciului, se remarcă prin extensiunea

suprafeţelor afectate (Ţaeţ 1500 ha, Movile 900 ha, Saschiz 800 ha) pentru ca în

Podişul Someşan ele să nu fie condiţionate de existenţa depozitelor sarmaţiene,

ci de apariţia tufurilor (tuful de Dej, tuful de Borşa). Diferenţierile pe depozite

sarmaţiene sunt date de comportamentul acestora: în compoziţia depozitelor

sarmaţiene din Câmpia Transilvaniei fiind întâlnit complexul marnelor cenuşii-

vinete cu intercalații de nisipuri minerale argiloase din clasa montmorillonitului

şi illitului (I. Mac, L. Buzilă, 2003).

Una dintre principalele probleme întâmpinate în studiul glimeelor a fost

cea reprezentată de stabilirea vârstei acestora şi, corelat cu ea, a condiţiilor

climatice care au impus substratului modificări de o asemenea amploare.

Studiile menţionate indică mai multe intervale de timp favorabile declanşării

alunecărilor de tip glimee, începând cu Glaciarul Târziu şi până în Subatlantic.

După S. Jakab, „nu se poate vorbi de o vârstă în general valabilă pentru toate

glimeele. Atât în pleistocen cât şi în holocen au existat momente - şi nu

perioade – în care erau întrunite condiţii favorabile declanşării alunecărilor de

mari proporţii.” (S. Jakab, 1981, p.199).

2. Alunecarea de la Măluț

Alunecarea se află poziţionată în dealurile Ungurașului, fiind situată în

partea nordică a acestor dealuri, pe cuesta care însoțește Valea Someșului Mare,

ocupând o suprafaţă de aproximativ 10 ha. La fel ca şi în alte locuri din spaţiul

depresionar, mecanismul concret care a dus la declanşarea alunecărilor pare să

aibă legătură cu condiţiile tipic periglaciare. Una dintre cauzele principale

este reprezentată de dezorganizarea generalizată a permafrostului, pe fondul

perioadei de încălzire de la sfârşitul pleistocenului, care avut efecte asupra

condiţiilor hidrogeologice ale substratului (Fl. Pendea, 2005). Datorită faptului

că masa alunecată ocupă partea superioară a versantului, este posibil ca

alunecarea să fie mai recentă şi anume din timpul Subatlanticului inferior, însă

în absenţa unor datări precise, acest fapt rămâne doar o deducţie speculativă. Pe

fondul acelor condiţii climatice, la care s-a adăugat alternanţa formaţiunilor

permeabile şi impermeabile de diferite grosimi dispuse monoclinal, alături

de prezenţa orizonturilor freatice (care debușează mai jos pe versant în partea

lui mediană) au constituit elementul stratigrafic şi structuralo-tectonic în măsură

să favorizeze producerea unor asemenea alunecări. Urmărit în profil

transversal, câmpul de glimee se remarcă prin existenţa a trei sectoare cu

trăsături morfologice, morfometrice şi funcţionale distincte: frontul de

desprindere, complexul şirurilor de glimee şi fruntea alunecării.

Frontul de desprindere principal are o lungime de 200 m şi se prezintă sub

forma unui ”L” (Fig.1). Pe mare parte din suprafaţa sa se poate observa în teren

- 29 -

stratificaţia depozitelor sarmaţiene, toate acestea înclinând uşor spre nord, ceea

ce înseamnă că râpa de desprindere a alunecării s-a format perpendicular pe

direcţia de înclinare a stratelor.

Fig. 1. Frontul de alunecare (foto: Pop Vasile Viorel)

Tranziţia de la frontul de desprindere spre şirurile de glimee se face prin

intermediul unui uluc depresionar foarte îngust (fig.2), în cuprinsul căruia se

observă locul existenţei unui mic lac, actualmente colmatat, locul lui fiind

indicat de prezenţa vegetaţiei de trestie şi bălţile care se formează în perioadele

cu precipitaţii însemnate cantitativ. Comparativ cu ulucul depresionar,

microdepresiunile dintre şirurile de glimee sunt cel mai bine dezvoltate şi

extinse ca suprafaţă.

3. Complexul şirurilor de glimee - în urma procesului de alunecare s-au

păstrat sub forma a două șiruri de glimee compacte dipuse paralel și mai multe

movile compacte dispuse haotic, care au început să se dezmembreze încă din

timpul alunecării. Cu toată că unele dintre ele în prezent apar izolate, la acest

lucru au contribuit procesele ulterioare de pluviodenudare, şiroire, curgeri

noroioase etc.

Majoritatea glimeelor sunt acoperite de vegetaţie ierboasă, tufișuri

de păducel, măceş, porumbar. De asemenea, există și o faună reprezentată prin

păsări cum ar fi fazani și animale precum porcul mistreţ, căprioara, iepurele,

vulpea, iar în zonele mlăştinoase de broaşte, şopârle. Cele mai mari dimensiuni

- 30 -

le au glimeele din cele două șiruri, care prezintă altitudini relative de 5 - 10 m.

În prezent, al doilea şir de glimee este afectat de o fragmentare impusă de

pluviodenudare, în timp rezultând două movile distincte despărțite de o nișă la

baza căreia s-a format un con de dejecție (fig.3). Pe unele movile se poate

observa apariția unor mici falii de ruptură care în timp vor refragmenta

corpurile de alunecare. Datorită formei lor în toponomia locală acestea sunt

cunoscute sub denumirea de mormintele uriașilor.

Fig. 2. Ulucul depresionar (foto: Pop Vasile Viorel)

Fruntea alunecării este reprezentată de către primele şiruri de glimee care

se termină teșit peste versant. Este posibil ca la teşirea acesteia să fi contribuit şi

factorul antropic.

4. Concluzii. Efectul alunecărilor sub formă de glimee asupra

versantului s-a concretizat prin retragerea frontului de cuestă, iniţial înspre

partea superioară a versantului, unde este păstrat sub forma unui abrupt cu roca

la zi, în timp ce la partea inferioară masa alunecată continuă să se uniformizeze

sub efectul proceselor geomorfologice actuale, în vederea integrării glacisului

care se formează prin acumulare pe baza ei. Existenţa unui versant afectat de

procese de deplasare în masă vechi, în urma cărora au rezultat mai multe şiruri

de glimee, la rândul lor afectate de procese de deplasare recente, de tipul

alunecărilor superficiale, surpărilor, prăbuşirilor nu reprezintă altceva decât

suprapunerea unor generaţii diferite de forme rezultate în urma aceluiaşi proces,

- 31 -

care prin subordonarea de care dau dovadă confirmă existenţa unei holarhii a

proceselor şi a formelor.

Suprapunerea generaţiilor de forme este posibilă, pentru că fiecare subsistem

are propriul său nivel de senzitivitate, care le permite să evolueze prin

autoconservare şi autoreglare. Doar aşa este posibil ca, pe aceeaşi unitate de

versant, să coexiste forme ale mai multor stări geomorfologice, sub

agresivitatea actualelor condiţii de modelare. Fără îndoială, vechile forme

evoluează sub efectul legii valurilor de agresiune, sub incidenţa cărora se află

formele „care nu şi-au consumat în totalitate energia morfodinamică şi conform

unor noi stimuli climatici sau neotectonici îşi continuă evoluţia iniţială prin

reluarea unor fronturi morfodinamice, însă conform altor parametrii energetici

şi dinamici” (Fl. Pendea, 2005, p. 64).

Fig. 3. Glimee afectată de pluviodenudare (foto: Pop Vasile Viorel)

Pe scurt, însemnă că un versant afectat de alunecări de tip glimee îşi

continuă evoluţia sub auspiciile actualelor condiţii temperate, prin formarea de

noi câmpuri de alunecare, noi râpe de desprindere, pe fondul continuării

modelării vechilor şiruri de glimee şi a vechiului front de desprindere. Exemplul

prezentat permite formarea unei imagini asupra rolului pe care l-au avut

procese geomorfologice reprezentate de către alunecările masive de tip

glimee, în modelarea versanţilor din Depresiunea Transilvaniei, în scopul

atingerii unei stări caracterizate de echilibrul dinamic. Comparativ cu celelalte

tipuri de evoluţie a versanţilor din Depresiunea Transilvaniei, în acest caz,

procesele actuale nu au mai afectat suprafeţe noi de teren, ci s-au derulat la

nivelul vechilor forme, rezultând generaţii de forme suprapuse cu valoare de

palimpsest.

- 32 -

Bibliografie

1. Cocean, P., Hognogi, Gh., Nicula, G., (2010), „Alunecările de teren de tip glimee din

bazinul superior al Văii Ilişua”, în Geographia Napocensis, Anul IV., nr. 2/2010.

2. Gârbacea, V., (1992), „Harta glimeelor din Câmpia Transilvaniei”, Studia Univ.

“Babeş-Bolyai”, Seria Geographia, vol. XXXVII, nr. 1-2, Cluj-Napoca.

3. Jakab, S., (1981), „Modelarea versanţilor din Dealurile Târnavelor prin alunecări de

teren”, Lucrările Conferinţei Naţionale pentru Ştiinţa Solului Braşov, Publicaţiile Societăţii

Naţionale Române pentru Ştiinţa Solului, Bucureşti.

4. Mac, I., Buzilă, L., (2003), „Corelaţii între stratele de argilă şi procesele

geomorfologice din România”, în Studia Univ. „Babeş-Bolyai”, Seria Geographia, XLVIII,

nr. 1, Cluj-Napoca.

5. Moraru, T., Gârbacea, V., (1968 a), ”Deplacements of massifs de terrain de type

glimee, en Roumanie”, Revue Roumaine de Geologie, Geographie, Geophisique, Serie de

Geographie, t. 12, nr. 1-2, Edit. Academiei, Bucureşti.

6. Pendea, F., (2005), „Paleomediile geomorfologice ale Cuaternarului superior în

Depresiunea Transilvaniei (Eemian-Weicheselian-Holocen)”, Teză de doctorat, Facultatea

de Geografie, Univ. ”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.

7. Roşian, G., (2009), „Evoluţia versanţilor afectaţi de alunecări masive de tip glimee.

Studiu de caz: Versantul drept al Văii Secaşului Mic (sectorul Tău-Secăşel)”, în Geographia

Napocensis, Anul III., nr. 1, 2009.

8.Savu, A., (1963), „Podişul Someşan. Studiu geomorfologic”, Teză de disertaţie,

Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Șt. Naturale - Geografie.

- 33 -

Peştera ”Emil Racoviţă” de la Criva – Republica Moldova

Elena Sochircă

1, Viorel Paraschiv

2

Peştera ”Emil Racoviţă” de lângă satul Criva, raionul Briceni, se află

situată în nord-vestul aşezării, la cca 2,7 km de centru, în zona de graniţă a

Republicii Moldova cu Ucraina (satele Mămăliga şi Podvornoe). Satul şi

comuna Criva reprezintă cel mai vestic punct geografic al Republicii Moldova

(fig. 1). Peştera „Emil Racoviţă” este un valoros monument al naturii, de

importanţă naţională şi internaţională, a carei valoare ştiinţifică a fost estimată

şi confirmată univoc în 1992, de către expediţia specializată internaţională.

Peştera a fost luată sub protecţia statului ca monument geologic de importanţă

europeană prin hotărârea de Guvern nr. 664 din 28.11. 1991

(www.mediu.gov.md).

Fig.1. Poziţia geografică a satului Criva la nivel naţional şi raional (Sursa:www.wikipedia.org)

Ulterior, peştera în gips de la Criva a fost declarată monument al naturii

în anul 1998 (Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat adoptată de

către Parlamentul Republicii Moldova Hotărârea nr. 1538-XIII din 25.02.1998,

publicată în Monitorul oficial al Republicii Moldova nr. 66-68/442 din

16.07.1998) (foto 2). Deţinătorul funciar al peşterii este Cariera de gips din ¹ Conf. univ. dr. la Facultatea de Geografie a Universităţii de Stat din Tiraspol, Chişinău.

² Prof. la Liceul Tehnologic Economic de Turism, Iaşi. Str. Milcov, nr. 11. E-mail:

vpv2012@yahoo.ro

- 34 -

satul Criva. Depozitele de gips sunt explorate în extremitatea de nord-vest a

Republicii Moldova, în zăcămintele de la Criva şi Drepcăuţi (raionul Briceni).

Stratul de gips are o grosime medie de 20 m. În prezent se exploatează doar

zăcământul de la Criva, iar gipsul obţinut este utilizat ca materie primă în

industria materialelor de construcții. Zăcământul este valorificat în carieră din

anul 1958, iar în prezent lucrările sunt efectuate de Societatea pe Acţiuni

„Criva-Knauf” cu capital german. Valorificarea economică acestui zăcământ

determină agravarea stării peşterii „Emil Racoviţă”. În prezent, accesul în

interior este practic imposibil, din cauza exploatărilor în cariera de gips. Ca

urmare a extracţiei prin metoda detonării, au loc vibraţii puternice, din care

cauză au loc prăbuşiri în peşteră. De asemenea, pentru a evita inundarea carierei

cu ape freatice, are loc evacuarea acestora prin drenare şi pompare, ceea ce a

dus la coborârea nivelului orizontului acvifer, dar şi la inundarea unor sectoare

ale peşterii.

Foto 1 - 2. Cariera de exploatare a gipsului de la Criva şi panoul de la puţul de acces spre peşteră.

Peştera de la Criva este un endocarst de coroziune, care a fost descoperită

accidental în urma excavaţiilor la cariera de exploatare a gipsului în anul 1959

(www.criva.md). Primele cercetări de ansamblu s-au efectuat de către studenţii

şi cercetătorii din colectivul de geografi al Institutului Pedagogic din Tiraspol,

după săparea puţului de acces dinspre partea superioară a carierei, între anii

1977-1980, când peştera era cunoscută sub denumirea de ”Cenuşăreasa”, după

statuia din argilă realizată de cercetători în mijlocul unei săli înalte – foto 4

(Moraru, 2008). Cu o lungime totală cartată de cca 90,3 km şi extinsă pe 4

niveluri, peştera este considerată, după lungime, a treia din Europa şi a şasea din

Lume, între endocarsturile pe gipsuri (www.criva.md).

Carstul pe gipsuri, în general, nu este unul foarte spectaculos,

concreţiunile carbonatice lipsind în cea mai mare parte a golurilor subterane.

Fiind o peşteră de dizolvare sau de coroziune (Bleahu, 1982:40), peştera de la

Criva este formată dintr-o reţea complicată de galerii, de tip labirint, care se

- 35 -

întretaie multiplu. Nu putem stabili cu certitudine o galerie principală, labirintul

fiind denumit şi structură de tip ”spongwork” (Bleahu, 1982:124).

Metodologia cercetării. Toate observările şi măsurătorile rezultate în

urma unei vizite în peştera de la Criva (13 octombrie 2012), le considerăm

contribuţii minimale asupra prezentării aspectelor generale despre evoluţia

internă a carstului de coroziune descris. Vizita a fost posibilă în urma aplicaţiei

practice de teren, organizată cu prilejul Simpozionului transfrontalier

”Euroregiunea Prutul de Sus”, cu largul concurs al domnului prof. Mihai Poclid,

organizatorul aplicaţiei. Pe durata vizitei au fost determinate unele particularităţi

ale mediului cavernicol cu ajutorul speologilor de la un club specializat din

Chişinău, care ne-au pus la dispoziţie şi instrumentarul necesar (termometre,

rigle, ruletă… ).

Descrierea peşterii. Pseudocarstul, în general, datorită dizolvării sale

rapide nu creează forme spectaculoase. Doar acolo unde, din placa superioară

calcaroasă, se scurg parietal sau se infiltrează prin diaclazele gipsului carbonaţii

spălaţi de apa provenită din precipitaţii, apar suprafeţe reduse de concreţiuni şi

mici stalactice de maxim 2-5 cm, formate cel mai probabil în ultimii 30-40 de

ani, după drenarea peşterii. Formaţiunile minerale carbonatice, provenite din

stratul superior, se depun şi sub forma unor ”ciorchini de strugure” fiind

cunoscute sub numele de clusterite sau botryiod (www.criva.md şi crio-

inform.md)

Foto 3-4. Puţul de acces şi sala ”Cenuşăreasa”

Temperatura medie a aerului în interior este cuprinsă între 11-13°C, la data

vizitei pe fondul unei umidităţi relative de 84%, temperatura era de 14°C. În

unele galerii concentraţia de СО2 este ridicată, putând ajunge pînă la 2 - 4%,

ceea ce induce efecte nefaste asupra stării de sănătate speologilor. Sălile au

primit denumiri diferite după dimensiunea lor sau după asocierile zoomorfe ale

statuetelor de argilă modelate de ape şi de speologi: „Sala de o sută de metri”

(lungă de 100 m, lată de 38 m şi înaltă de 11 m), „Sala aşteptărilor” sau ”Sala

- 36 -

Cenuşăresei” (foto 4), „Soborul”, „Sala Cîinelui”, „Sala Pinguinului”,

”Cimitirul Dinozaurilor" ş.a.(Moraru, 2008 şi crio-inform.md)

Galeriile, în marea lor majoritate, au pereţii acoperiţi cu argile fine de

diferite culori, de la alb, la roz, ocru, cenuşiu, negru sau albastru, pe alocuri

acestea fiind mult mai umede şi cu o reţea de crăpături, identice solurilor

poligonale de tip ”takâre”, la data vizitei unele crăpături având şi lăţimi de 15-

23 mm şi adâncimi, estimate, de peste 15-18 cm. Grosimea medie a stratului de

argilă, măsurat în interiorul peşterii, ajunge pe alocuri şi la 0,5 m. Acest strat are

mai multe niveluri şi culori, fiind, cel mai probabil, un indicator al modificărilor

temporale ale climei, cele brune se suprapun peste cele de culoare cenuşie sau

neagră. Stratul interior de argilă umedă confirmă evacuarea recentă a apelor din

golurile subterane, odată cu înaintarea exploatării gipsului în carieră,

confirmând ipoteza iniţială că este o peşteră freatică. Apele sunt captate şi

evacuate prin conductă în râul Prut, iar cele care s-au scurs gravitaţional odată

cu deschiderea emergenţei interioare au format în interiorul carierei un lac

exterior în formă de potcoavă (foto 1). În peşteră au fost cartate 13 lacuri a

căror suprafaţă este cuprinsă între 10 - 100 m2 şi cu adâncimi variabile între 0,5-

2 m (foto 5).

Foto 5-6. Lacul şi canionul mare

Acestea au primit nume diverse inspirate din trăsăturile lor sau ale

cercetătorilor: Lacul dezamăgirii verde, Lacul Sportivului (foto 5), Lacul

Studenţesc ş.a.(crio-inform.md). Apa din lacuri este curată, cristalină, cu

temperatura măsurată de 10 - 11°C. Mâlul de natură argiloasă situat pe fundul

lacurilor provine din sterilul transportat de ape (crio-inform.md). Lateral s-au

format mici canioane în gips, unele fiind deosebit de spectaculoase, cu pereţi

înalţi de peste 5-8 m (foto 6). Structura gipsului este bine individualizată în foto

5, unde observăm culorile diferite ale straturilor şi cromatica acestora.

Peştera este vizitabilă doar cu ajutorul ghizilor specializaţi ai unui ONG

din Chişinău. Accesul spre peşteră este greu de identificat în teren, dinspre

satul Criva se merge pe un drum de exploatare agricolă şi, apoi, pe marginea

- 37 -

carierei de exploatare a gipsului. Se trece şi pe lângă un post de grăniceri al

Republicii Moldova, peştera fiind situată chiar pe hotar. Intrarea în peşteră

(foto 3) este protejată cu uşi metalice, fiind una extrem de dificilă şi se face

printr-un puţ vertical/aven amenajat rudimentar, înalt de cca 60 m, de unde,

apoi, se intră printr-o gaură cu diametrul sub 1 m, în pantă de cca 17 grade.

Prima parte a peşterii este una joasă, înălţimea maximă fiind de 1,5 m, accesul

fiind îngreunat şi de lipsa aerului.

Consideraţii geologice. Placa de gips situată în perimetrul de graniţă

dintre România (Păltiniş - Ivăncăuţi - Cuzlău) – Republica Moldova (Criva) şi

Ucraina (Mămăliga), de vârstă tortoniană, se află la adâncimi variabile. De pe

teritoriul românesc, stratul de gips se îngroaşă treptat spre malul Prutului (fig.

2), valea râului parcă basculând depozitele neogen-cuaternare, stratul de gips de

pe malul stâng, al Republicii Moldova, suportând o cuvertură mai redusă de roci

sedimentare (Bâgu, 1984:76).

Fig. 2. Secţiune geologică prin depozitele neogene de la Păltiniş, judeţul Botoşani (după Bâgu,

Mocanu, 1984:111)

Gipsul compact se prezintă sub formă masivă cristalină, de culori diferite de

la alb, gri sau cu tente de bej (foto 7), galben şi portocaliu. Cristalele mari care

apar în masa rocii pot avea şi 20-25 cm, sunt incolore, transparente şi cu clivaj

perfect. Pe teritoriul României, stratul de gips din orizontul superior tortonian s-

a transformat, prin reducere în prezenţa carbonului provenit din descompunerea

materiei organice şi din substanţele bituminoase, în sulf. Din fig. 2 observăm

- 38 -

cum stratul de gips are grosimi din ce în ce mai mari spre valea Prutului,

căpătând grosimi mari de peste 60 - 70 m, pe malul stâng, la Criva.

Concluzii. În urma vizitării peşterii, însoţiți de ghizi specializaţi, a

observărilor de teren şi a unor măsurători specifice, considerăm că se impun

câteva observaţii:

peştera nu poate fi amenajată pentru turism în viitorul apropiat din cauza

condiţiilor de acces foarte grele şi activităţilor economice din cariera de

gips din apropiere, care se constituie în factor de hazard antropic asupra

securităţii galeriilor;

formaţiunile carbonatice parietale sau de tavan sunt extrem de reduse

cantitativ şi calitativ şi nu considerăm că pot constitui potenţial sau

patrimoniu turistic;

argila umedă este un factor de disconfort pentru orice turist care vizitează

peştera;

labirintul galeriilor este un alt factor important de stres şi pentru cei care

cunosc foarte bine interiorul, rătăcirile fiind extrem de frecvente;

importanţa ştiinţifică a peşterii şi împrejurimilor nu poate fi pusă la

îndoială. Demne de admirat sunt şi cristalele de gips translucid (foto 7),

diferit colorate, provenite din exploatarea industrială, care se pot admira

la ”cabana speologilor” din Chişinău (o baracă dezafectată a exploatării),

aflată la ieşirea din carieră.

pentru protecţia acestui monument al naturii se impune luarea unor

măsuri urgente de către factorii de decizie.

Foto 7. Cristale de gips (cel din stânga are 12 cm) din zăcământul de la Criva

- 39 -

Bibliografie

Bâgu G., Mocanu A. (1984) Geologia Moldovei. Stratigrafie şi consideraţii economice.

Editura Tehnică, Bucureşti

Bleahu M., (1982), Relieful carstic. Editura Albatros, Bucureşti

Mihăilescu C., Sochircă V. ş.a. (2006) Resursele naturale. Colecţia Mediul geografic al

Republicii Moldova. Editura Ştiinţa, Chişinău.

Кравчук Ю., Верина В. (1976) Заповедники и памятники природы Молдавии. Editura

Ştiinţa, Chişinău.

Moraru C. şi col. (2008), Carstul în gipsurile din nord - vestul Moldovei. Academia de

Ştiinţe a Moldovei, Chişinău

Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat (1998), în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr. 66-68/442 din 16.07.1998

www.mediu.gov.md

Informaţii pe teren de la crio-inform şi speologii din clubul Alfa de la Chişinău.

Fotografiile originale Viorel Paraschiv © 2012

- 40 -

Studiul prăbuşirilor în masă impuse de factorii potenţiali ai mediului

geografic în Valea Buzăului, sectorul Custura - judeţul Brăila

Vasile Octavian Cosmescu1, Valentin Borisov

2

Prăbuşirile de mase numite şi năruiri sau surpări afectează mase mari de

rocă. Se produc întâmplător şi, mult mai rar, nu au o ritmicitate climatică şi

prezintă perioade de stabilitate dinamică. Ele sunt provocate de cutremure,

explozii, erupţii vulcanice, furtuni, subsăparea unei artere hidrografice, existenţa

unor argile (situate între roci cu o duritate mai mare şi uşor înclinate), variaţii

ale nivelului apei unei pânze subterane, acţiunea valurilor asupra ţărmurilor

înalte. Surpările (prăbuşirile de mase) se produc de obicei, în roci cu coezivitate

redusă, favorabile mecanismelor de întindere şi forfecare: marne, argile,

loessuri. Are loc acolo unde panta limită a fost depăşită de o anumită greutate

datorită dislocării suportului iniţial, prin eroziunea bazei versantului. Sunt

frecvente pe malurile concave ale râurilor, în sectoare de coturi ale acestora

situate la baza versanţilor, în falezele marine şi lacustre. În loessuri şi depozite

loessoide, surpările se desfăşoară în releu şi duc la formarea traseelor de

surpare.

Arealul studiat se află în NV judeţului Brăila, mai exact în Bărăganul de

Nord (Câmpia Brăilei), în lunca râului Buzău la aproximativ 1150-1200 m de

centrul satului Custura, comuna Racoviţa (fig.1). Aşezarea pe Glob a zonei

studiate este de 45°17’03.32” latitudine nordică şi 27°26’18.17” longitudine

estică.

Prăbuşirile de mase (surpările) din zona studiată se află pe malul stâng al

râului Buzău, la Km 259-260. În N, la 40-45m. se află drumul judeţean 202A, la

E este Pădurea Camniţa, la S cantonul silvic iar la V teren agricol pe care este

construită o stână (fig. 2). În vecinătatea arealului studiat, în partea de N este

satul Custura, care se află la aproximativ 1200 m, la NE la 2800 m este situată

comuna Racoviţa, în partea de E la 4200 m se află satul Constantineşti, iar la

SV la 4800 m. se află comuna Grădiştea.În acea zonă, datorită eroziunii laterale

a râului, s-a format o buclă (meandru) în lungime de aproximativ 600 m. Malul

concav prezintă o înălţime de 10-12 m şi pante de 75°-90°, iar malul convex cu

înălţimi de ordinul centimetrilor are pante de 2°-5°.

Am observat că meandrele libere sunt compuse din două-trei bucle

secundare cu lungimi de aproximativ 250-300 m, cu unghiuri de schimbare a

direcţiei în raport cu direcţia principală de 40-45°, cu panta este de 0,3-0,5 %,

iar coeficientul de sinuozitate Ks > 1,5.

1 Profesor la Liceul de Artă „Hariclea Darclee” Brăila şi Liceul Tehnologic Insurăţei

2 Masterand, Facultatea de Geografie, Univ. „Spiru Haret”, Bucureşti

- 41 -

Fig. 1. Poziţia geografică a zonei studiate

Fig. 2. Zona studiată

- 42 -

Fig. 3 - Vedere de ansamblu a zonei studiate (sursa: Google.earth)

În malul convex am constatat existenţa unor acumulări sub formă de bancuri

de nisip, pietriş şi mâluri.

În sectorul de vale studiat, am observat desfăşurarea unor procese

morfodinamice active care creează un relief specific, rezultat din interacţiunea,

cu efect limitat, a factorilor morfodinamici potenţiali (naturali şi antropici)

activi şi pasivi ai mediului geografic.

Principalii factorii activi sunt:

a. curentul de apa care generează eroziunea laterală, în special în timpul

viiturilor, acţionează sub forma unei mişcări giratorii şi nu de izbire a

malului;

b. precipitaţii atmosferice de diferite tipuri;

c. pânza freatică;

d. infiltrarea laterală a apei provenite din râul Buzău;

e. cuplurile succesive de îngheţ-dezgheţ.

Principalul factor pasiv este prezenţa stratului de praf loessoid (de la nisipos

la argilos, cu caracteristici apropiate loessului, având grosimea de 8-15 m). Am

constatat ca praful loessoid prezintă o structură neconsolidată si poroasă,

granulaţie fină, textură nestratificată, culoare gri, alcătuit din cuarţ, feldspat,

calcit şi mică. Praful loessoid posedă o forţă de coeziune pe direcţie verticală, pe

orizontală aceasta fiind aproape nulă, fapt relevat de planul de desprindere.

Fiind afânat, praful loessoid are un unghi de frecare redus, ceea ce micşorează

astfel stabilitatea depozitului cu o granulaţie foarte fină. În depozitele analizate

am constatat multiplele proprietăţi fizice ale loessurilor: porozitate,

permeabilitate, hidroscopicitate, plasticitate şi generarea de fisuri.

- 43 -

Eroziunea laterală a exhumat profilele de loess, pe partea stângă a Văii

Buzăului în malul concav al meandrelor. Am constatat o alternanţă a profilelor

de loess acumulate în pleistocen, în faze cu climat rece şi arid (glaciar şi

periglaciar). Depozitele loessoide sunt de origine eoliană sau deluvială fiind

aduse în aval de râul Buzău.

De asemenea, am constatat prezenţa unor benzi orizontale paralele de

paleosoluri (soluri fosile sau îngropate, formate în perioadele interglaciare calde

şi umede cu climat temperat care a favorizat dezvoltarea vegetaţiei şi

acumularea materiei organice), de culoare închisă, intercalate între orizonturile

de loess. Acestea indică condiţiile climatice şi formaţiunile vegetale care s-au

succedat în timpul Cuaternarului. Se remarcă prezenţa a 3 stadii Wurm cu 2

stadii inter-wurmiene, iar spre bază sunt depozite Riss 1 şi Riss 2, cu un început

de sol silvestru.

Între stadiile Riss şi Wurm se remarcă existenţa unui sol interglaciar. Se

evidenţiază astfel 6 niveluri de depunere aluvionară, 3 din ele mâloase şi 3

nisipoase, dominând fracţiunile nisipoase. Depozite mâloase au grosimi

aproximative de 15-20 cm, iar cele nisipoase de 70-80 cm, ultimul depozit

vizibil depăşind 250 cm. Se observă o dominare a acumulărilor în regim

secetos, specific climatului cu influenţe continentale.

Am observat 4 areale cu risc de prăbuşire în apropierea malului concav:

- la câţiva cm distanţă, cu crăpături profunde depăşind ca adâncime 50 cm şi ca

lăţime 10 cm, determinând un risc iminent de prăbuşire;

- la 1 m distanţă de malul concav, crăpături cu adâncimi de peste 10 cm şi lăţimi

de 3-4 cm, cu risc ridicat de prăbuşire în viitorul apropiat (gelivaţia de iarna)

- la 2 m distanţă sunt crăpături create de urmele roţilor de tractor, cu adâncimi

de câţiva cm şi lăţimi de 1-2 cm;

- la 3 m distanţă există muşuroaie de cârtiţă care pot destabiliza arealul limitrof

malului, permiţând accelerarea eroziunii.

Planul de desprinderi verticale este paralel cu malul concav, specific

loessului. La baza malului concav s-a acumulat depozitul de surpare cu

componente de dimensiuni mai mari, iar cele mai fine s-au acumulat la distante

mai mari. Se observă fisuri paralele cu malul, cu adâncimi de 0,50 cm -1 m

(fenomene de preprag, ceea ce ne demonstrează ca fenomenul este posibil să se

producă şi în viitor).

Valea Buzăului în sectorul Custura este delimitată de interfluvii cu suprafeţe

având înclinare redusă de 0-3o, cu înălţimea surpărilor de 5-7 metri, iar panta

malului abrupt între 90-105o, ajungând în surplombă. La acestea se adaugă

prezenţa unor marmite şi a unor trepte de prăbuşiri.

Fenomenele geomorfologice sunt accentuate de roca necoezivă (loess,

depozite loeeside, nisip fin, praf), vegetaţia de stepă şi arbuşti cu sistem

radicular redus, dar şi activităţile antropice incluzând culturile şi drumuri

agricole străbătute de diverse mijloace de transport, utilaje, căruţe - care creează

vibraţii cu rol activ în reducerea coeziunea rocii).

- 44 -

Linia de tensiune din apropiere prezintă stâlpi care s-au prăbuşit deja sau

se află în risc de cădere, fiind înclinaţi la minimum 15 ° faţă de verticală).

Accelerarea prăbuşirii malului concav, în mare parte, se datorează

tractoarelor sau utilajelor mecanizate care tranzitează sau efectuează lucrări

agricole în proximitate. Am observat urme de tractor la 2 m distanţă de malul

aflat în instabilitate, cu brazde vizibile de desprindere şi crăpături care ajung

ajungând pe alocuri la 1-5 cm.

Se evidenţiază o retragere a malului concav, într-un ritm din ce în ce mai

accelerat, liniile de tensiune care leagă satul Custura de Cantonul silvic

avansând 7-8 m distanţă, în anul 2003, la câţiva cm în prezent. Menţionez faptul

că 2 stâlpi s-au prăbuşit, iar alţi 2 stâlpi se află în stadiu iminent de prăbuşire,

existând pericolul ca respectivul canton silvic să rămână fără alimentare cu

electricitate.

Am observat că malul concav al râului Buzău a ajuns la 40 m faţă de drumul

judeţean D.J. 202 A şi se află într-o continuă avansare, existând pericolul ca în

câţiva ani să ajungă până la drum. Surpările produse au distrus şi terenul agricol

din vecinătate pe o suprafaţă de 0,15 ha şi există riscul ca o stână construită nu

departe de mal să se prăbuşească în râu. Au fost distruse şi mici suprafeţe din

Pădurea Camniţa.

Un cutremur de peste 6 grade pe scara Richter ar putea accelera procesul

de surpare, existând posibilitatea înaintării malului concav cu 2-3 m instantaneu.

Până la ora actuală, autorităţile abilitate nu au luat nicio măsură de combatere

sau de prevenire, au fost doar informate de către pompieri.

Concluzii. Valea Buzăului în sectorul Custura se află în stadiul de echilibru

în ceea ce priveşte eroziunea lineara, care este nesemnificativă. Efectele vizibile

sunt datorate eroziunii laterale care tinde să lărgească albia minoră, producând

surpări prin subminarea malului concav şi acumulări de bancuri de materiale în

malul opus.

Până la ora actuală autorităţile abilitate nu au luat nicio măsură de

combatere sau de prevenire, au fost doar informate de către pompieri.

Propuneri pentru eliminarea situaţiilor de risc hidrologic sau mixt în zona

studiată:

- izolarea zonei pe o distanţă de minim 25 m;

- mutarea stâlpilor de tensiune;

- mutarea drumului agricol care duce către canton la o distanţă de minim 50 m

faţă de drumul existent;

- consolidarea malului sau schimbarea poziţiei cursului de râu;

- replantări forestiere;

- consolidarea malurilor;

- diminuarea activităţilor antropice de transport şi a păşunatului.

- 45 -

Bibliografie

Armaş, Iuliana, Damian R., (2001), Cartarea si cartografierea elementelor de mediu,

Editura Enciclopedică, Bucureşti

Bălteanu, D., Şerban Mihaela, (2005), Modificările globale ale mediului, Editura C.N.I

Coresi S.A, Bucureşti

Grecu, Florina, (2008), Hazarde si riscuri naturale, geologice si geomorfologice, Editura

Universitară, Bucureşti

Grecu Florina, Comănescu, Laura, (1998), Studiul reliefului îndrumător pentru lucrări

practice, Editura Universităţii Bucureşti

Ielenicz, M., (2004), Geomorfologie, Editura Universitară, Bucureşti

Petrea, D., (1998), Pragurile de substanţă, energie şi informaţie în sistemele

geomorfologice. Editura Universităţii din Oradea

Posea, G., (2002), Geomorfologia României, Editura Fundaţiei “România de Mâine”,

Bucureşti

Teodorescu V., (2001), Morfodinamica versantelor din bazinele hidrografice mici, Editura

Fundaţiei “România de Mâine“, Bucureşti

Tufescu V., (1966), Modelarea naturală a reliefului şi eroziunea accelerată, Editura

Academiei Romane, Bucuresti

***, (2010), Comorile Pământului, Editura Deagostini Hellas SRL

www.mdrl.ro/amenajarea_teritoriului/patj_braila/

www.portal-braila.ro/

www.isubraila.eu/

www.racovita-br.ro/

- 46 -

Contribuţii la cercetarea carstului pe sare de la Turda

Prof. dr. Viorel Paraschiv1

Introducere. Zăcămintele de sare aflate pe marginile bazinului

intramontan al Transilvaniei s-au format cu cca 13,5 milioane de ani în urmă,

într-o mare cu adâncime redusă şi în condiţiile unui climat tropical, foarte cald.

Straturile groase de sedimente depuse ulterior deasupra celui de sare au apăsat

cu o greutate imensă stratul plastic de sare, care pe marginile bazinului s-a cutat

aproape identic munţilor de încreţire şi s-au ridicat spre suprafaţă cu sâmburi de

sare a căror grosime depăşeşte uneori 1.000 m, explicând neotectonica sării şi

generarea microreliefului din stratul/stratele acoperitoare (Kosâghin, 1962, citat

de Irimuş, 2006:259). Aceste cute largi, boltite în culmi de anticlinal, datorate

presiunii puternice asupra stratului continuu de sare, numite diapire, au fost

exploatate sistematic în decursul istoriei la : Ocna Mureş - Uioara, Ocna Dejului

şi Praid (acestea funcţionează şi acum, în anul 2014, în cadrul Regiei Naţionale

a Sării S.A. - Salrom (http://www.salrom.ro/despre-noi.php), iar celelalte mine

s-au închis din cauza exploatărilor rudimentare şi a lipsei cererii, cum sunt cele

de la Sic (1822), Cojocna (1852), Turda (1920 sau 1932!), Ocna Sibiului

(1932), Sovata, Ideciu şi Jabeniţa (Irimuş, 2006:130). Zăcământul de la Turda

este format într-o cută diapiră de forma unei ciuperci de sare a cărei grosime

măsurată prin foraje este de cca. 1200 m (Mera, 2006). Termen de diapir a fost

introdus de Ludovic Mrazec incluzând gr. „dia” – prin ; „peirein” – a

străpunge)(N. Mihăilescu, 1975: 386). Carstul pe evaporite este un carst

determinat de legea dizolvării pe verticală (Bleahu, 1982:268)

Istoric. Dovezile arheologice despre exploatarea sării la Durgău - Turda

există din perioada preromană (50 î.Hr.-106 d.H., Cavruc şi col, 2006). Romanii

au exploatat sarea din Dealu Durgău în camere piramidale de 17-34 m adâncime

si 10-12 m lăţime, în perioada 106-274 d.H. În afara masivului de sare de la

Durgău, romanii au exploatat şi masivul de sare situat cam la 2,8 km spre est,

unde sunt acum Băile Romane. Importanţa economică a exploatărilor de sare

este confirmată de prezenţa în imediata apropiere a zăcămintelor a unor

fortificaţii romane (Wollmann, 2003). Castrul roman Potaissa a apărat

exploatările de sare de la Turda, fiind postat pe drumul de culme spre Napoca,

ruinele fiind vizibile şi astăzi.

În general, romanii exploatau sarea din gropi patrulatere de suprafaţă,

până la o adâncime maximă de 12-15 m, de unde sarea se putea scoate uşor pe

punţi alunecoase şi cu instalaţii simple de ridicat, după care o părăseau şi

începeau alta. Aşa au extras romanii sarea peste tot în Ardeal, iar multe dintre 1

Liceul Tehnologic Economic de Turism Iaşi. E-mail: vio_scout@yahoo.com

- 47 -

excavaţiile părăsite s-au transformat în lacuri. După retragerea romanilor în anul

274, până în secolul al XI-lea, nu există dovezi certe că extracţia sării ar fi

continuat.

În primul document cunoscut până în prezent cu referire la sarea de la

Turda, emis de cancelaria maghiară în anul 1075, este menţionată vama ocnelor

de sare de la Turda (Torda) – (Wollmann, 2003:52), într-un loc de lângă râul

Arieş „qui dicitur hungarice Aranas (Aranyos), latine autem Aureus” („în locul

ce se cheamă pe ungureşte Aranyos, iar pe latineşte Aureus”- Cavruc şi col,

2006). Acest punct de vamă era situat în preajma fostului pod roman peste Arieş

(folosit apoi şi pe durata Evului Mediu, până pe la finele sec. al XVIII-lea), pe

amplasamentul aşezării fortificate de mai târziu numită Szentmiklos (Sf.

Nicolae - Mera şi col., 2010:14). Între secolele XV - XVII, pe vremea stăpânirii

maghiare, la Durgău – Turda au fost deschise patru ocne ogivale subterane.

Odată cu instaurarea puterii habsburgice în Transilvania, la sfârşitul

secolului al XVII-lea, dar şi pe fondul creşterii consumului de sare, mina de la

Durgău-Turda intră în atenţia administraţiei pentru mărirea productivităţii,

deschizându-se alte 5 noi ocne: Tereza (1690), Anton, Cojocneană, Rudolf şi

Ghizela. Ultimele două ocne, Rudolf şi Ghizela, sunt considerate exploatări

moderne săpate cu profil trapezoidal, modernizări care au determinat şi o

productivitate ridicată. Mineralogul Fridvaldszky (1767, Cluj, călugăr iezuit)

oferă informaţii importante despre practicarea exploatării sării la Turda în a

doua jumătate a secolului al XVIII-lea, el amintind despre existenţa unei ocne

mai mari şi mai vechi care, din cauza pericolului de a se surpa, a fost închisă în

data de 19 iunie 1762, în care s-a format prin prăbuşire lacul nr. 2 de la Durgău.

Harta Iosefină din anii 1769-1773 ne arată că la Turda existau în perioada

respectivă cinci ocne de sare: Carolina, Iosif, Tereza, Anton şi Cojocneană. În

anul 1896 la Turda mai erau deschise 3 ocne de sare.

Exploatarea sării în ocnele de la Durgău - Turda a fost sistată definitiv în

anul 1932 (Mera şi col., 2010), din cauza dotărilor tehnice primitive, a

randamentului scăzut şi a concurenţei altor saline ardelene. Salina Turda s-a

redeschis în anul 1992 în scop turistic si curativ şi este folosită tot timpul anului.

Dezvoltarea staţiunii balneare de la Turda este demonstrată şi prin mărirea

infrastructurii turistice de cazare în 2012, care faţă de anul 2000 a crescut cu cca

150%, ajungând la peste 670 locuri în pensiuni clasificate (analiză SWOT -

Primăria Turda, 2012). La acestea se adaugă cele peste 430 locuri în hoteluri,

moteluri şi sanatorii locale. Sub aspectul structurilor de cazare – hoteluri, Turda

se situează peste media regiunii, dar posibilităţile sunt mai mari. Primăria, prin

proiecte regionale pentru perioada 2014-2020, vizează dezvoltarea unor

structuri de low-cost pentru tineret, dar şi o investiţie majoră cu capital străin

pentru un hotel de 5 stele în preajma salinei (

http://www.primariaturda.ro/_primaria/strategie _dezvoltare / 2011/ Strategie

Turda 2013 .pdf ).

- 48 -

Metodologia de cercetare – a cuprins, după faza de documentare

inclusiv sursele internet, o cercetare a masivului de sare de la Turda - Durgău

unde s-au efectuat observări de teren asupra endocarstului din Mina Rudolf şi s-

au cartat perimetre afectate de forme sufozionale şi de eroziunea în suprafaţă, cu

accent pe arealele cu exocarst salin. Nu s-a avut în vedere confirmarea

analizelor fizico-chimice ale apelor din lacuri, ci doar cartarea suprafeţei

acestora. Au fost efectuate constatări cantitative asupra respectării măsurilor de

protecţie din perimetrul protejat al sit-ului „Natura 2000”, prin efectuarea unei

anchete sociologice asupra turiştilor, un sondaj pe 30 de subiecţi.

Exocarstul salin. Evident că vorbim de un pseudocarst pe sare

determinat antropic (Bleahu, 1982) şi format în cea mai mare parte pe fondul

exploatărilor subterane din masivul de sare. Masivul de sare de la Turda -

Durgău este situat pe un anticlinal salin îngust (Turda - Cojocna), cu aspect

asimetric, cu mari înclinări ale flancurilor, iar pe margini, sinclinalele sunt şi ele

înguste (Irimuş, 2006). Zăcământul de sare este acoperit cu un strat de argilă,

amestecată pe alocuri cu pietriş de vârstă volhyniană (Irimuş, 2006:116) pe care

s-a dezvoltat un variat relief petrografic şi de tasare. Alunecările superficiale şi

în suprafaţă au schimbat configuraţia reliefului şi a peisajului, rezultând o

microdepresiune drenată de un pârâu sărat. În arealul turistic cercetat, peisajul

geomorfologic este dominat de microformele specifice rocilor argiloase:

alunecări, prăbuşiri, sufoziune, teorenţialitate, ravenări, dintre care procesele

geomorfologice actuale, alunecările, sunt spectaculoase prin antrenarea

saliferului subiacent (foto 1, 2). Ravenele torenţiale înaintează răsfirat prin

sufoziune (foto 2), dar există chiar a unui pârâu de sufoziune ramificat în

numeroase ogaşe pe versant, pe malurile cărora aflorează sarea prin

recristalizare (foto 1).

Foto 1-2. Ogaş salifer. Hrubă sufozională în argilă saliferă

Unele alunecări au determinat prăbuşirea salinelor vechi şi formarea

celor cinci lacuri antropo-saline utilizate terapeutic, din care doar două sunt

amenajate modern (foto 5). Parţial râpele torenţilor, alunecările şi râpa

principală de desprindere, cu prezenţa de locuinţe şi activităţi antropice de risc

- 49 -

geomorfologic, au fost plantate cu cătină şi salcâm. Măsurile respective sunt

insuficiente pentru stabilizarea versantului, din cauza interceptării substratului

salin suprasaturat de către rădăcinile vegetaţiei, aspect care a condus la uscarea

acesteia .

Endocarstul salin. Condiţiile de evoluţie a fostelor ocne a determinat

formarea temporală de ”draperii şi valuri”, o ”cascadă” parietală, albă, din sare

fină recristalizată. Pe tavanele fostelor ocne s-au format stalactite salifere,

asociate în ”câmpuri” sau ghirlande de stalactite, a căror lungime depăşesc 1 m

(foto 3) şi care datorită curenţilor interni de aer, care au viteze maxime

măsurate de peste 0,2 m/sec, se rup sub propria greutate (Mera, 2006, Mera şi

col.,2010).

Foto 3-4. Endocarst salin pe tavanul minei Rudolf. Lacul interior

Rata lor de dezvoltare medie calculată este de cca. 2 cm/an (Mera, 2006),

iar uneori stalactitele saline pot atinge lungimi maxime de cca 3 metri (!), dar

datorită greutăţii şi curenţilor interni, amintiţi, acestea se rup. Ca o curiozitate a

acestui antropocarst este

precipitarea apei prin infiltrarea

sa de la suprafaţă prin

intermediul unor saline

prăbuşite şi formarea în mină a

unui lac sărat amenajat turistic

(foto 4).

Zona turistică Salina

Turda - Durgău este situată în

partea de nord a oraşului (fig.

1), în zona Durgău - Valea

Sărată şi cuprinde, începând din

anul 2010, o nouă şi modernă

intrare către perimetrele

fostelor ocne, acum transformate şi utilizate turistic, renunţându-se astfel la

Fig.1. Poziția geografică

- 50 -

intrarea dinspre galeria de acces Franz Josef, aflată în cartierul Turda Nouă.

Întreg perimetrul dezvoltat pe masivul de sare de aici, cu fostele ocne, cele două

lacuri exterioare, şi cu rezervaţia floristică saliferă, sunt bine întreţinute în

cadrul unui proiect amplu de valorificare a peisajului derulat cu finanţare de la

Uniunea Europeană, aspecte confirmate de analiza chestionarelor din sondajul

sociologic. În prezent, Salina Turda deţine spaţii amenajate pentru speleoterapie

şi haloterapie (mai ales pentru astmatici), un amfiteatru pentru spectacole,

capelă creştină, dar şi spaţii destinate activităţilor sportive şi de agrement ca:

„roata panoramică”- de unde se pot admira stalactitele din sare, spaţiile pentru

practicarea de şah, tenis de masă, mini-golf, volei. Principala atracţie a salinei

este lacul cu soluţie salină suprasaturată, excelentă pentru tratament cu aerosoli,

pe care se pot face şi plimbări de agrement cu bărcile (foto 4). Demn de văzut

este şi grupul medieval de utilajele de mină bine conservate (considerat unicat

în Europa) incluzând : crivacul, atelierul de fierărie şi moara de sare.

Foto 5-6. Lacul Ocnei. Rezervaţia naturală ”Sărătura Durgău”cu vegetaţie halofilă specifică

De asemenea, de un real interes turistic sunt şi altarul (cioplit în peretele

de sare) şi „Scara Bogaţilor”(o scară lucrată filigranat în lemn). Salina Turda

este înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Cluj, recunoscută de

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, în anul 2010.

Perimetrul natural protejat ”Sărăturile Durgău” prezintă o vegetaţie

halofilă specifică protejată pentru Salicornia, Tamarix şi Aster lemnosa, iar

circulaţia turiştilor se face doar pe traseul stabilit pentru acces (foto 6).

Din păcate, zona de la Băile Romane, unde au fost identificate

exploatările antice (Mera şi col., 2010), situate la cca. 2,8 km de zona Durgău,

în partea de nord-est a Turdei (fig. 1), nu este la acelaşi nivel de amenajare,

chiar dacă şi aici avem un peisaj salifer vast, mini-lăcovişti salifere cu vegetaţie

halofilă, cu nămol sapropelic şi ştranduri frecventate de localnici. Ancheta

sociologică în urma aplicării chestionarelor către turişti şi localnici, ne arată un

dezacord al localnicilor (2/3 din eşantion) faţă de amenajarea şi gospodărirea

zonei turistice. Peisajul de ansamblu analizat nu demonstrează o eficientă

gospodărire a arealului, chiar dacă fluxul turistic, în weekend-urile sezonului

- 51 -

cald, este de 500-600 turişti / zi (www.primariaturda.ro). Rezervaţia naturală

”Sărăturile Ocna veche” este un sit Natura 2000 şi ocupă două perimetre din

apropierea fostelor saline romane. Zona protejată reprezintă cca 140 de hectare

din care doar 10 ha de interes naţional (www.saraturileocnaveche.eu). Ambele

areale protejate cuprind cele 10 lacuri antroposaline aflate în diferite faze de

evoluţie şi vegetaţia aferentă, specifică de sărătură, în care predomină: varietăţi

de Aster (tripolium, transilvanica, lemnosa), Salicornia, Salsola şi Tamarix

(arbust), în asociaţie cu Festuca pseudovina, Valeriana officinalis, Veronica

orchidea, Artemisia pontica.

Concluzii. Cercetările asupra carstului salin de aici s-a realizat pe durata

unei perioade staţionare şi, apoi, cu prilejul a 3 vizite de confirmare a ipotezelor

proprii şi ale unor ante-cercetări (2010-2012). Comportamentul rocilor

acoperitoare prezintă unele particularităţi locale, datorită grosimii reduse şi

intercalaţiilor din stratul de argilă. Zona saliferă Turda este un model de bune

practici în reconversia economică pentru o zonă cu potenţial turistic. Investiţiile

atrase până acum confirmă interesul masiv pentru turismul balnear şi aerosolic

(speleoterapie şi haloterapie), dar şi pentru cel de axat pe vizitarea salinei

amenajate. Fluxul turistic estival (iulie-august 2010-2012) a fost calculat la o

valoare medie de cca. 3000 vizitatori/zi. Dotările şi serviciile sunt însă

deficitare, în ceea ce priveşte lipsa evidentă a specializării salariaţilor, mai ales

în zona Salinelor Romane.

Bibliografie

Bleahu, M., (1982), Relieful carstic. Editura Albatros, București

Cavruc V., Chiricescu, Andreea (editori), (2006), Sarea, timpul şi omul. Editura Augustia,

Sf. Gheorghe

Irimuş, I.A., (2006), Hazarde şi riscuri asociate proceselor geomorfologice în aria cutelor

diapire din Depresiunea Transilvaniei. Editura CCŞ, Cluj-Napoca.

Mera, O., (2006), Salina Turda. Editura LogArt, Turda.

Mera, O., Ştefănie, T., Vişinescu, V., (2010), Cetatea din muntele de sare, Editura

Printplazza, Turda

Naum, T., ( 1987), ”Metodologia cercetării reliefului calcaros şi carstic de suprafaţă şi

subteran. Identificare pe teren” în volumul Sinteze geografice. Lucrări practice. Universitatea

din Bucureşti (coordonator Valeria Velcea)

Mihăilescu N., (1975), „Lexicon de geologie, geografie, mine şi petrol”, Editura tehnică,

Bucureşti

Paraschiv, V., (2008), ”Antropocarstul. Studiu de caz - Valea Cacaina”, la Congresul SGR,

Botoşani (mss)

Wollmann, V., (2003) Arheologie industrială. Din istoria patrimoniului tehnic pe teritoriul

României. Editura Ulise, Alba Iulia

* ** (1998), Salina Turda - Muzeul Labirint, Primăria Turda.

www. salinaturda.eu /2013

www.saraturileocnaveche.eu/2012

www.wikipedia.com/2010

- 52 -

Water demand analysis

Albăstroiu Simona1

The demand for water is defined traditionally according to broad usage,

namely: residential, agricultural, industrial, commercial and recreational. But,

from the hydrologic point of view, water demand can be defined "as all water

flows that are a result of human intervention within the hydrologic cycle"

(Mays, 2004). The author's opinion is that in fact, water use refers "to water that

is actually used for a specific purpose" (Mays, 2004).

Water-use

purpose

Definition

Commercial use Water for motels, hotels, restaurants, office buildings, and other

commercial facilities and institutions

Domestic use Water for household needs such as drinking, food preparation, bathing,

washing clothes and dishes, flushing toilets, and watering lawns and

gardens (also called residential water use)

Industrial use Water for industrial purposes such as fabrication, processing, washing,

and cooling

Irrigation use Artificial application of water on lands to assist in the growing of crops

and pastures or to maintain vegetative growth in recreation lands such

as parks and golf courses

Livestock use Water for livestock watering, feed lots, dairy operations, fish farming,

and other on-farm needs

Mining use Water for extraction of minerals occurring naturally and associated with

quarrying, well operations, milling, and other preparations customarily

done at the mine site or as part of a mining activity

Public use Water supplied from a public water supply and used for such purposes

as firefighting, street washing, municipal parks, and swimming pools

Rural use Water for suburban or farm areas for domestic and livestock needs

which is generally self-supplied

Thermoelectric Water for process of the generation of thermoelectric power, power use

Table 1 - Water-use purposes Source (Mays, 2004)

When we refer to water use, we have to take into consideration the fact

that water is indispensable for households (drinking, cooking, or sanitation), is

an essential input into industry, is a critical input for agriculture, but also

important for tourism, cultural activities and not at least for its environmental

function.

1

Profesor dr. la Liceul Tehnologic "Petru Rareş" Tg. Frumos, județul Iași, Str. Cuza Vodă,

nr. 65 A, cod. 705300, E-mail: albastroius@yahoo.com

- 53 -

According to Solley, cited by Mays (2004) we can distinguish few

different kinds of water use (see table 1).

1. Residential water demand

The residential water demand is directly linked with the health of the

general public and it is crucial to the well-being of a society (Zhang & Brown,

2005, p. 470).

The human necessity to consume water is not only for drinking and

cooking, but also for different other domestic purposes (see table 2).

Primary water uses %

Flushing the toilet 40

Baths and shower 32

Laundry 14

Dishwashing 6

Cooking and drinking 5

Bathroom sink 3 Table 2.- Primary water uses in the typical household

Source (Sipes, 2010, p. 33)

In general, water use for domestic purposes varies from country to

country and the quantity used is determined mainly by availability, cost and

income level. The classical economic models show that water demand has an

inverse relationship with variable cost and a direct relation with income level.

As Hoekstra and Chapagain state (2008), in countries with a very low gross

national income level for example, of only 200 US$ per capita per year (for ex.

Nepal), domestic water use is in the order of 10 m³ per year per person while, at

the opposite pole, in countries with a high-income level of 33.000 US$ per

capita per year (for ex. USA), domestic water use is as high as 200 m³ per year

per person.

In general the residential water use shows a positive correlation with

standards of living and lately the demand has increased significantly. People in

developed countries on average consume about 10 times more water daily than

those in developing countries. It is estimated that the average person in

developed countries uses 500-800 liters per day (300 m3 per year), compared to

60-150 liters per day (20 m3 per year) in developing countries (UNESCO,

http://www.unep.org/dewa/vitalwater/article48.html, 2000).

According to the WHO a person needs a minimum quantity of water,

about 50 liters daily, to be able to satisfy the needs for a normal life. Even

though, unfortunately, in many regions of the world this quantity is not

available and the population does not have access even to 20 liters of water per

day.

- 54 -

While the income level and cost of water play a main role in determining

water demand quantities, there are also additional aspects that influence the

quantity of water required for residential uses such as climatic conditions, the

presence of industries, habits of people and their economic status, pressure in

the distribution system and so on. If we take into account the actual economic

trends in some developing countries, such as India or China, that produce a

rapidly rising in income level, we can expect that in coming years domestic

water demand will face a dramatic increase.

As indicated by World Bank (see figure 1) projections of municipal water

use for OECD countries is projected to increase only by 10% (from 162 billion

m³ to 178 billion m³) through to 2050, as compared with the over 100%

increase, the forecast in non-OECD countries (from 257 billion m³ to 536

billion m³) (Strzepek & Boehlert, 2010).

Figure 1 - Total projected OECD versus non-OECD municipal water use, 2005-2050

(Squares with solid line, non-OECD; diamonds with solid lines, OECD)

Source (Strzepek & Boehlert, 2010)

2. Industrial and service water demand

In a broad definition, services water demand consists of water uses by

commercial or other service activities and industrial demand refers to all

manufacturing and processing procedure related to industrial establishments.

Industry is dependent on water for all stages of production, from the uses

as raw material, the solvent, transport agent, energy source to cleaning and

waste disposal processes. Nowadays 22 % of the world water consumption is

accounted for industry and energy, but proportions fluctuate from 10 % in low-

and middle-income countries to 59% in high-income countries. It is predicted

that industry demand will increase to 24% of total freshwater withdrawal

worldwide by 2025.

- 55 -

Figure 2 - Total projected OECD versus non-OECD industrial water use, 2005-2050

(Squares with solid line, non-OECD; diamonds with solid lines, OECD)

Source (Strzepek & Boehlert, 2010)

We can observe that the general pattern of industrial water use tends to

rise as a county become more industrialized and tends to fall as a country move

towards more service-based industries. Consequently, the future global

industrial water use will depend on the stage of the countries development. The

World Bank projections of total OECD industrial water use declines to 2050

and for non-OECD countries increase only slightly after a climax during the

2030 (Strzepek & Boehlert, 2010).

The largest industrial users of water are energy and chemical sectors,

such as nuclear or thermal power plants which consume huge quantities of

water for cooling processes. As stated by (WEF, 2008, p. 5) to make one cotton

T-shirt, industries consume about 2,700 liters of water; 1 to 2.5 liters to process

one liter of gasoline, almost 2,400 liters to produce one liter of maize-based

ethanol in China or even more to 3.500 liters in India. The above examples

highlight that industries are major water consumers and it is required for future

to invest more in new technologies that could reduce water consumption.

3. Agriculture water demand In most cases, water consumption is associated with the immediate

human needs of daily life or with the amount for economical sectors, but huge

quantities are hidden in the production of our food, the natural fibers of our

clothing, bio fuels and other goods based on agricultural raw materials.

Nowadays agriculture is the most important consumer with about 70% of

total water withdrawal, but in some developed countries, the volume could rise

up to more that 90% (Frenken & Kiersch, 2011). For example, it is estimated

that to produce one kilo of chicken requires on average 3.900 liters of water and

one kilo of grain about 1.300 liters.

- 56 -

Figure 3. Trends in global water use by sector

(UNESCO, http://www.unep.org/dewa/vitalwater/article43.html, 2002)

An estimated 80% of agricultural water is used for irrigation and at the

beginning of this century around 15% of the world's cultivated lands have been

irrigated for food crops. Unlike industrial and domestic uses, where most of the

water returns to rivers after use, in agriculture a large part of water is consumed

by evapotranspiration (WWAP, Water in a changing world, 2009).

As the population continues to grow and the demand for food intensifies,

pressure on water from agricultural activities are expected to increase, although

at a slower pace. Agriculture is also facing competition for water from other

sectors, and its allocation is decreasing in water-scarce areas, especially around

urban centers (WWAP, Water in a changing world, 2009).

According to the World Economic Forum (2008) normally people in rich

countries “eat” on average 3.000 liters of water per day, because enormous

quantities of water are used to produce food.

In general, water demand is distributed unevenly across geographic

regions, economic sectors, countries etc. It's well known that agriculture is

actually the main water consumer (70-80% of all water withdrawals), followed

by industry (about 20%) and the residential (domestic) use which counts for

only 10% of total water consume (WWAP, Water in a changing world, 2009, p.

99).

- 57 -

Water demand purpose Determinants of water demand

Domestic demand 1. Number and size of households

2. Family income and income distribution

3. Costs of water presently used

4. Cost of future water used

5. Connection charges

6. Availability and quality of service

7. Cost and availability water using devices

8. Availability of alternative water sources

9. Present water consumption

10. Legal requirements

11. Population density

12. Cultural influences

Commercial demand 1. Sales or value added of non-subsistence commercial

sector

2. Costs and volume of water presently used

3. Price of future water used

4. Connection charges

5. Costs of water using appliances

6. Quality an reliability of service

7. Working hours of various types of commercial

establishments

8. Legal requirements

Industrial demand 1. Present and future costs of water

2. Types of industry and water use intensity

3. Relative price of alternative sources

4. Quality and reliability of supply

5. Costs of treatment and disposal of waste water

6. Legal requirements

Agricultural demand 1. Present and future costs of water

2. Availability of other sources

3. Quality and reliability of supply

4. Supply cost of alternative water systems

5. Number of cattle

6. Legal requirements

Public Service demand 1. Present and future costs of water

2. Per capita revenue of local governments

3. Number and size of public schools, hospitals, etc.

4. Legal requirements

Table 3 Major determinants of water demand

( (www.adb.org/Documents/Handbooks/Water_Supply_Projects/default.asp)

Although, due to the technological improvements, the population is using

water more and more efficiently than ever before, especially in agriculture and

industry, the population is growing so fast that actual supply sources are no

longer sufficient and water withdrawal have tripled over the last 50 years.

Concomitantly, water consumption and withdrawal will increase in the next

- 58 -

years according to the number of people living on the planet. However, it is

very difficult to predict and to project in the future the demand for water

especially because of many uncertainties and many factors that determine the

quantity of water demand (see table 3).

In addition to all determinants cited above there is also a periodical

variation in water demand path. Depending on the activity, the demand of water

reaches the climax during the summer season, during the weekends for

residential consumption or during the week days for other purposes, and we can

even distinguish different peaks of demand during the same day because of

hourly variation.

Figure 4. Freshwater use: country profiles

(UNESCO, http://www.unep.org/dewa/vitalwater/article49.html)

Water demand shows a discrepancy around the globe. We can see on the

map above a clear distinction between developed countries, located in the

northern hemisphere where water demand is dominated by industrial

consumption, and less-developed countries, the south world with agricultural

dominant consumption. For example, in the United States, agriculture accounted

for about 49% of total freshwater use, while in Africa and Asia the estimated

data shows that 85-90% of all freshwater is used for agriculture

(Shiklomanov&Rodda, 2003) .On the other hand, in Australia, with a developed

economy, the water consumption path was different from that of other

- 59 -

developed countries. As Worthington (2010) mentions in his work, in 2004-

2005, about 65% of water consumption was for agriculture, 24% industrial

consumption, while residential use was only about 11%.

Great quantities of water are used especially in dry areas like the Middle

East or North Africa where almost all year irrigation should be carried out, but

also in countries like India, Indonesia or China which are dependent on

irrigation. In the past few years, water use in livestock or in irrigation increased

to face the needs of a growing population.

Conclusion. Water consumption varies significantly from one country to

another, across the same continent. It is very important to stress that the

proportion of water demanded in economic sectors fluctuate over time. By

2025,"agriculture is expected to increase its water requirements by 1.3 times,

industry by 1.5 times, and domestic consumption by 1.8 times" (Shiklomanov&

Rodda, 2003).

The global concern for the future availability of freshwater and above all,

safe drinking water is related by different scientists with two causes: first the

increases of freshwater withdrawals (according to them withdrawals have

doubled over the past 40 years) and second the continuously increase of Earth

population, and especially in developing countries (TWAS, 2002).

As a response to this problem, specialists have recommended a four-fold

path towards possible solutions for improving access to safe and drinkable

water for humanity (TWAS, 2002):

- Seek new sources

- Save and redistribute supplies

- Reduce demand

- Recycle

Bibliography

1. Frenken, K., & Kiersch, B. (2011). Monitoring agricultural water use at country

level. Experiences of a pilot project in Benin and Ethiopia. Rome: FAO land and

water division.

2. Hoekstra, A. Y., & Chapagain, A. (2008). Globalization of water. Sharing the

Planet's freshwater resources. Blackwell Publishing.

3. Mays, L. (2004). Water supply system security. McGraw-Hill.

4. OECD. (2009). Managing water for al: an OECD perspective on pricing and

financing.

5. OECD. (2012). Meeting the water reform challenge. OECD.

6. Rosegrant, M., Cai, X., & Cline, S. (2002). World water food to 2025: dealing with

scarcity. Washington: International Food Policy Research Intitute.

- 60 -

7. Shiklomanov, I., & Rodda, J. (2003). World water resources at the beginning of the

twenty-first century. Cambridge: University Press.

8. Sipes, J. (2010). Sustainable solutions for water resources. Policies, planning, design

and implementation . New Jersey: John Wiley&Sons.

9. Strzepek, K., & Boehlert, B. (2010). Retrieved October 29, 2011, from

rstb.royalsocietypublishing.org.

10. The Economist. (2008, August 21). Business and water. Running dry. Retrieved

April 12, 2012, from www.economist.com: http://www.economist.com

11. TWAS. (2002). Safe drinking water. The need, the problem, solutions and an

aplication plan. Trieste, Italy: Third World Academy of Sciences.

12. UNESCO. (2002). http://www.unep.org/dewa/vitalwater/article43.html. Retrieved

December 12, 2011, from http://www.unep.org/.

13. UNESCO. (2000). http://www.unep.org/dewa/vitalwater/article48.html. Retrieved

Novembre 12, 2011, from http://www.unep.org.

14. UNESCO. (n.d.). http://www.unep.org/dewa/vitalwater/article49.html. Retrieved

December 12, 2011, from http://www.unep.org/.

15. WEF. (2008). Managing our future water needs for agriculture, industry, human

health and the environment. WEF annual meeting.

16. WHO. (2005). Water safety plans. Managing drinking-water quality from catchement

to consumer. Geneva: WHO.

17. Worthington, A. (2010, November). Commercial and industrial water demand

estimation: teoretical and methodological guidelines for applied economics reseach.

Discussion Papers Economics .

18. WWAP. (2009). Water in a changing world. The United Nations World Water

Development.

19. www.adb.org/Documents/Handbooks/Water_Supply_Projects/default.asp. (n.d.).

Retrieved December 12, 2011, from http://www2.adb.org/.

20. Zhang, H., & Brown, D. (2005). Understanding urban residential water use in

Beijing and Tianijn, China. Habitat international, 469-491

- 61 -

Studiul calităţii apelor subterane din zona Dobrovăţ, judeţul Iaşi

Scrumeda Gabriela1

1. Descrierea locaţiei cercetate

Dobrovăţ este o comună situată în partea de nord – est a României, şi în

sudul judeţului Iaşi, în sectorul central-nord-estic al Podişului Central

Moldovenesc - subunitate a Podişului Moldovei, într-o regiune de codri

seculari.

Foto 1. Fântână din Dobrovăț

Cu mici excepţii, teritoriul comunei se suprapune bazinului hidrografic al

pârâului cu acelaşi nume. Lung de aproximativ 28,5 km şi cu o orientare de la

nord-nord - vest spre sud-sud-est, pârâul Dobrovăţ şi afluentul său Poiana

Lungă străbat teritoriul comunei prin mijloc pe o distanţă de 24 km.

Pe văile pârâului Dobrovăţ şi pe afluenţii săi, se găsesc ape subterane

cantonate la baza depozitelor deluviale de pe versanţi şi în şesul aluvionar al

acestora. Aceste ape sunt exploatate în fântâni cu adâncimi de 10-12 m, cum

sunt majoritatea fântânilor din Dobrovăţ (foto 1). Din punct de vedere calitativ,

aceste ape fac parte din clasa D, apreciate ca ape nepotabile de gradul I, dar

folosibile.

O altă categorie de ape subterane o constituie apele cantonate în depozite

sarmatice nisipoase, situate la adâncimi mai mari de 20 m şi care sunt ape

superioare calitativ. Din aceste surse se alimentează fântânile aparţinând de

satele Moldoveni (având adâncime de 25 m şi pereţii din beton armat) şi 1

Prof. ing. la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi E-mail: gabriela_ds19@yahoo.com

- 62 -

Ruşi (având adâncimea de peste 22 m şi pereţii din piatră extrasă din carierele

locale).

În prezent este mai exploatată o sursă de apa subterană din pădurea Buda,

care asigură alimentarea cu apă a unei fermei agricole şi a zonei de locuit din

proximitate.

2. Importanţa studiului durităţii apei Duritatea apei reprezintă proprietatea imprimată acesteia de conţinutul

total de săruri de calciu şi magneziu. În România se utilizează gradul de duritate

german care reprezintă un conţinut de săruri de calciu și magneziu echivalent cu

10 mg CaO la 1000 ml de apă. Există însă mai multe definiţii pentru gradul de

duritate. Exemplu: 1 grad francez de duritate: conţinutul de săruri de Ca și Mg

echivalent cu 1 mg CaO la 100 ml apă. Formula pentru transformări este: 1 grad

german = 1,79 grade franceze = 1,25 grade engleze

O apă se numeşte dură atunci când conţine multe săruri de calciu (mai

ales sub formă de carbonat sau sulfat de calciu) şi de magneziu. Bicarbonaţii de

calciu şi magneziu care conferă apei reacţie alcalină alcătuiesc duritatea

temporară sau duritatea carbonaţilor (KH) iar clorurile şi sulfaţii de calciu și

magneziu alcătuiesc duritatea permanentă. Prin însumarea celor două durităţi

rezultă duritatea totală (GH). Duritatea totală influenţează direct creşterea

peştilor, plantelor şi a microorganismelor.

Duritatea totală a apei se măsoară în grade de duritate, existând 3 sisteme

de notare: german, francez şi englez. În acvaristică cel mai frecvent utilizat este

gradul de duritate german (°dGH), care exprimă cantitatea de săruri de calciu şi

magneziu dizolvate într-un litru de apă, iar 1°dGH = 10 mg CaO.

Corespondența dintre gradul de duritate german şi francez este următoarea:

1° german = 1,78° francez si 1° francez = 0,56° german.

După gradul de duritate, apele se pot clasifica astfel:

- foarte moi între 0 – 4 °dGH

- moi între 4 – 8 °dGH

- mijlocii între 8 – 12 °dGH

- moderat de dure 12 – 18 °dGH

- dure 18 – 30 °dGH

- foarte dure peste 30 °dGH

Pentru măsurarea durităţii, în acvaristică se pot utiliza testele existente în

comerţ, acestea fiind foarte uşor de utilizat, de obicei prin numărarea picăturilor

necesare pentru virarea de la o culoare la altă culoare.

Încă din antichitate s-a observat că uneori apa avea proprietatea de

dizolvare rapidă a săpunului, apoi în anul 1700 s-a constatat că aceste proprietăţi

au fost cauzate de calciu şi magneziu din apă: apa bogată în aceste săruri a fost

numită apă brută sau apă grea. Termenul a fost de atunci folosit pentru a

clasifica apele în funcţie de conţinutul lor de săruri de calciu şi magneziu. În

- 63 -

practică, duritatea apei este definită ca suma conţinutului de Ca şi Mg,

exprimată în carbonat de calciu.

Prezenţa ionilor de duritate (calciu şi magneziu) în apă influenţează

rezultatele spălării. De fapt, acţiunea de curăţare a oricărui agent tensioactiv, un

ingredient de bază al detergenţilor, este mult diminuată de prezenţa ionilor de

calciu şi de magneziu, deoarece solubilitatea şi, prin urmare, eficacitatea

acestuia este foarte scăzută.

O curăţare bună a ţesăturilor, în profunzime sau la suprafaţă, poate fi

obţinută doar în cazul în care cantitatea de calciu şi de magneziu, ioni în soluţie,

este foarte redusă.

Apa cu grad ridicat de duritate folosită la spălat determină folosirea unei

cantităţi mai mari de detergent pentru a obţine rezultate acceptabile de curăţare.

Apa de duritate scăzută (numită dulce) necesită o doză mai mică de detergent.

Duritatea temporară ( ) este dată de conţinutul de hidrobicarbonat de

calciu şi hidrobicarbonat de magneziu care prin fierbere se

transformă în carbonaţi insolubili, ce se depun.

3. Obiectivele, metodologia şi rezultatele cercetării

Principalul obiectiv al studiului îl constituie determinarea proprietăților

fizico-chimice al apelor subterane de pe raza comunei Dobrovăţ. Probele de apă

pentru partea experimentală au fost prelevate din câteva fântâni aflate în

proprietatea personală a sătenilor.

Prelevarea probelor din fântânile respective s-a făcut cu găleata, la 30 cm

sub luciul apei. Măsurarea valorii pH-ului din acest tip de probe din apă este

foarte importantă întrucât valorile prea mari sau prea mici ale pH-ului sunt

toxice pentru organisme, în mod direct sau indirect. Valoarea pH-ului este

parametrul cel mai folosit pentru evaluarea proprietăţilor corozive ale unui

mediu acvatic.

Duritatea permanentă ( ) este dată de conţinutul de săruri de calciu şi

magneziu care nu se îndepărtează prin fierbere (cloruri, sulfaţi, azotaţi).

Duritatea totală se exprimă prin suma durităţilor temporară şi permanentă.

Determinarea s-a efectuat în temeiul SR EN ISO 10523/2012 şi s-au

obţinut următoarele rezultate:

Proba l - fântâna adâncimea max. 10 m, pH = 6,2

Proba 2 - fântâna adâncimea max. 20 m, pH = 7,1

Proba 3 - fântâna adâncimea › 20m, pH = 7,2

Se observă foarte clar un pH = 6 pentru fântânile din Dobrovăţ, valoare

datorată rocilor sedimentare aluvionare.

Determinările pe care le-am efectuat în laboratorul şcolii noastre şi în

temeiul SR EN ISO 10523/2012 au condus la următoarele rezultate:

Proba 1- fântâna adâncimea max. 10 m duritate totală:18 grade germane

Proba 2- fântâna adâncimea max. 20m, 20 grade germane

Proba 3- fântâna adâncimea › 20m, 21 grade germane

- 64 -

Conţinutul total de săruri minerale exprimat prin conductivitate şi reziduu

filtrabil la 105o C (STAS 4706/88) este relativ constant pentru toate probele de

apă studiate,‹ 1 g substanţe solide dizolvate.

În concluzie, în cadrul studiului efectuat cu elevii liceului nostru, au fost

prelevate, pregătite, depozitate şi analizate un număr mare de probe, din surse

de apă diferite, antrenând în special elevii care-şi au domiciliul în zona studiată.

Foto 2. Analize de laborator

Rezultatele experimentale au evidenţiat faptul că apa subterană din zona

comunei Dobrovăţ (”satele” Moldoveni și Ruşi, nu sunt recunoscute ca două

entități administrative) se încadrează în limitele prevăzute de STAS pentru apa

potabilă, fiind pretabilă pentru consumul uman, pentru activităţi gospodăreşti şi

pentru uzul veterinar (foto 2). Totuşi, se remarcă pH-ul uşor acid al apei din

Dobrovăţ, motiv pentru care este încadrată ca apă nepotabilă.

4. Concluzii. Duritatea este o proprietate care influenţează o serie de alte

proprietăţi fizico-chimice ale apei şi soluţiilor sale, cum ar fluiditatea,

vâscozitatea dinamică, tensiunea superficială, temperatura de solidificare şi de

fierbere. Valoarea acestor mărimi contribuie la producerea unor efecte fizice şi

chimice care determină evoluţia unor procese naturale, biologice şi tehnologice.

O valoare neadecvată a durităţii apei poate duce la evoluţii nefavorabile ale unor

procese sau la producerea unor deteriorări ale mediului natural, ambiental sau

chiar a unor agregate, maşini şi utilaje. Din acest motiv, controlul durităţii apei

prin metodele de dedurizare sau de durizare are o mare însemnătate practică.

Bibliografie

Cotrău, M., (1985), Toxicologia substanţelor organice, Editura Tehnică, Iași

Pătroescu, C., (1980), Analiza apelor, Editura Tehnică, Bucureşti

- 65 -

Posea Paula, Preoteasa Mariana, (2005), Analiza factorilor de mediu, Editura Conphys,

Râmnicu Vâlcea

www.localitati.org/judetul-iasi/comuna-dobrovat.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Apa dură

- 66 -

Biodiversitatea specifică bazinului hidrografic al râului Prut

Sturzu Tiberiu1, Ipate Emil Dănuţ

2

Râul Prut (fig. 1) a fost menţionat în antichitate

de greci sub denumirea de Pyretus, apoi de romani ca

Hierasus / Gerasus, iar de sciţi ca Porata =„apă

furtunoasă“. Acest râu străbate nord-estul şi estul

României, fiind un afluent important pe stânga Dunării,

cu debuşeul aflat la 1 Km în aval de Galaţi. Lungimea

totală a Prutului atinge 953 Km, din care 742 Km pe

teritoriul nostru, ocupând al treilea loc ca lungime, după

Dunăre şi Mureş. Suprafaţa bazinului hidrografic este de

28.396 km², din care pe teritoriul României se află

10.990 km² (fig. 2).

Izvoarele Prutului pornesc din Carpaţii Păduroşi

(M-ţii Cernahora) din Ucraina, iar după un parcurs de

249 Km, cu o pantă medie de 6,4o/oo, râul pătrunde în ţara

noastră, în amonte de satul Oroftiana (comuna Suharău,

judeţul Botoşani), orientându-şi cursul pe direcţia V-E. În

aval de acest sat, râul străbate culoarul de 40 Km

denumit „Poarta Ţuţorei”, apoi drenează Pintenul

Dărăbanilor, constituind frontiera cu Ucraina şi apoi cu

Republica Moldova. În aval de comuna Rădăuţi – Prut,

panta medie scade, iar direcţia generală a cursului este

NNV-SSE. În aval de confluenţa cu Jijia, lunca Prutului

se lărgeşte mult, atingând 2-4 Km. Afluenţii principali

sunt: Ceremuş şi Čugur (în Ucraina), Volovăţ, Başeu,

Jijia, Elan. Debitul mediu multianual este de 64,1 m3/s la

Cernăuţi, 72,5 m3/s la Ungheni, 110 m³/s la debuşarea în

Dunăre, iar debitul maxim a atins 2.400 m3/s. (fig. 3).

Barajul şi lacul de acumulare Stânca – Costeşti, cu o

suprafaţă de 14.000 ha, un volum de 1,4 miliarde m3 şi o

hidrocentrală de 15 MW, în funcţiune din anul 1978 (fig.

4). La Ştefăneşti apare o stâncă calcaroasă cuaternară de

101m înălţime, denumită „Casa Doamnei”. Pe versanţii ei s-a identificat un

Profesor ing.1

, profesor2 la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi. E-mail:

tibisturzu@yahoo.com, lipate_emil@yahoo.com, tel. 0743-780530

Fig. 1

Fig. 2

Fig. 3 și 4

- 67 -

endemism podolic, o plantă foarte rară, numită Schiverechia podolica (la limita

vestică a arealului său mondial de răspândire). Din cauza lacului de acumulare,

specia s-a transplantat la Ripiceni.(1)

2. Condiţiile de biotop se pot caracteriza astfel:

- albie minoră şi majoră sculptată într-un sedimentar al holocenului

superior;

- soluri cu aluviuni grosiere la bază, medii şi fine către suprafaţă;

- râu amenajat hidrologic/ regularizat prin barajul Stânca - Costeşti;

- aspecte specifice continentalismului climatic moderat cu diferenţieri N-

S (invazii de aer polar, viscole pe timp de iarnă);

- temperatura medie anuală în zona judeţului Iaşi este de 9,6 oC;

temperatura maximă absolută de 40 oC; temperatura minimă absolută - 30

oC;

- durata perioadei bioactivă este de 258 zile, între 28 februarie şi 9

decembrie;

- precipitaţii medii anuale 517,8 mm, din care primăvara 120,9 mm, vara

201,9 mm, toamna 109,8 mm, iarna 85,2 mm, perioada de vegetaţie 335,5 mm,

primul îngheţ la 15 octombrie, iar ultimul îngheţ la 17 aprilie.

- spre sud, valea râului se lărgeşte până la 5-6 km, cursul devine liniştit,

malurile nu sunt înalte, valea capătă o formă simetrică, iar pe versanţi sunt bine

exprimate terasele. În cursul său inferior, valea Prutului se lărgeşte considerabil,

până la 8-10 km; râul formează meandre, ramificându-se chiar în braţe; versanţii

devin mai domoli şi pe alocuri mai fragmentaţi de ravene (frecvente în judeţul

Vaslui); lăţimea albia minoră variază între 50 şi 180 m, adâncimea maximă este

de 6-7 m iar viteza se micşorează până la 0,7 m/s.

- la creşterea nivelului apelor Dunării, Prutul se revarsă, inundând

suprafaţa vastă a luncii sale, fapt ce determină ca lunca râului să fie parţial

înmlăştinită. Încă în prima jumătate a sec. al XX-lea, o parte a luncii Prutului

era ocupată de bălţi, mlaştini şi lacuri, în care vieţuia o faună foarte bogată

(peştii, păsări, mamifere). Acest sector al luncii Prutului reprezenta un minunat

şi miraculos paradis al naturii.

3. Biocenoza

a. Flora este reprezentată de specii hidrofile şi higrofile ca: Carex limosa

(rogozul), Carex hirta, Carex paniculata, Carex riparia, Carex rostrata, Glyceria

plicata, Hidricharis morsus – ranae, Nymphaea alba (nufărul alb), Nuphar

luteum (nufărul galben), Phgragmites sp., Potamogetum lucens, Salix sp.,

Salvinia natans (peştişoara), Trapa natans, Vallisneria spiralis. Dintre

angiosperme se mai întâlnesc: Achillea panonica, Achillea ptarmica (rotoţele

albe), Limosella aquatica, Mentha x verticillata, Mentha x villosa, Nasturtium

officinale, Neottia nidus avis(trânji), Nepeta cataria, Nepeta pannonica, Neslia

paniculata, Orchis laxiflorassp. Elegans, Peplis portula, Schoenus ferrugineus

etc.

- 68 -

b. Fauna este reprezentată de viermi (Tetraonchus monenteron), lipitori

(Hirudo medicinalis), moluşte (scoica de lac - Pseudanodonta complanata),

crustacee (racul de râu - Astacus astacus), insecte (radaşca – Lucanus cervus).

Foarte bine sunt reprezentaţi peştii, întrucât râul Prut se încadrează în

zonele specifice ale scobarului (Chondostoma nasus), mrenei (Barbus barbus) şi

crapului (Cyprinus carpio). Bălţile şi pruteţele sunt populate cu peşti stagnofili.

În ihtiofaună domină cleanul (Leuciscus cephalus), urmat de somn (Silurus

glanis), avat (Aspius aspius), morunaş (Vimba vimba), scobar, cosac cu bot

turtit (Abramis sapa), şalău (Stzostedion lucioperca), crap, cosac cu bot ascuţit

(Abramis ballerus), plătica (Abramis brama), ghiborţul (Acerina cernua), cega

(Acipenser ruthenus), viza (Acipenser sturio), obletele (Alburnus alburnus),

pietrarul mic (Zingel streber), fusarul (Zingel zingel), cosaşul

(Cteropharyngodon idella), ştiuca (Esox lucius), fufa (Leucaspius delineatus),

văduviţa (Leuciscus idus), mihalţul (Lota lota), moacă de brădiş (Proterorhinus

marmoratus), pălămida de baltă (Pungitius platygaster), babuşca ( Rutilus

rutilus), linul (Tinca tinca), bibanul (Perca fluviatilis). Printre peştii de talie

mică sunt: porcuşorul (Gobio gobio), porcuşorul de nisip (Gobio kessleri),

zvârluga (Cobitis taenia), batca (Blicca bjoerkna), carasul (Carassus auratus

gibelio), bibanul soare (Lepomis gibbosus), boarţa (Rhodeus sericeus amarus) şi

ţiparul (Misgurnus fossilis).

Cursul Prutului până din amonte de gura Jijiei, este reprezentat în

principal de scobar (Chondrostoma nasus). Zona mrenei (Barbus barbus) este

specifică sectoarelor nisipoase de pe cursul inferior, unde apare în amestec

variat cu mreana, somnul (Silurus glanis), plevuşcă (Leucaspius delineatus), etc;

zona cleanului (în asociere cu scobarul, mreana şi bibanul) corespunde cursului

superior şi mijlociu, iar zona crapului este o caracteristică a cursului terminal al

Prutului şi a bălţilor adiacente. Specia dominată şi cu cea mai mare importanţă

economică este crapul (Cyprinus carpio), asociat cu şalăul (Lucioperca

lucioperca), ştiuca (Exos lucius), somnul (Silurus glanis), etc. Peştii din zona

crapului pot urca, în proporţii tot mai reduse, până în zona mrenei (şi chiar a

scobarului), după cum componenţi ai acestei zone coboară până aici (7, vol. IV,

pag. 438-439).

Dintre amfibieni sunt ocrotiţi: broasca râioasă verde (Bufo viridis),

broasca râioasă de pădure (Bufo bufo), brotăcelul (Hyla arborea), broasca roşie

de pădure (Rana dalmatina), buhaiul de baltă cu burta roşie (Bombina bombina).

În bazinul Prutului, au fost inventariate un număr de 248 de specii de

păsări (67% din avifauna României), iar în sectorul corespunzător judeţului Iaşi,

cuibăresc 132 de specii de păsări (58,66% din ornitofauna inventariată). 187

specii de păsări sunt înregistrate în diverse liste şi strategii de conservare a

biodiversităţii mediului pe plan naţional, regional şi global.

Dintre elementele avifaunistice menţionăm: corcodelul de iarnă (Podiceps

auritus), corcodelul mare (Podiceps cristatus), corcodelul mic (Tachybaptus

rufficollis), cufundarul polar (Gavia arctica), raţa mică (Anas crecca), raţa

- 69 -

cârâitoare (Anas querquedula), lebăda de iarnă ( Cygnus cygnus), lebăda de vară

(Cygnus olor), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), stârcul galben (Ardeolla

raloides), egreta mică (Egretta garzetta), lopătarul (Platalea leucordia), apoi

numeroase specii de păsări de mal sau limicole ca: fluerar, prundăraş, nagâţ,

ciocîntors (Recurvirostra avosetta), becaţă, sitar, barza albă(Ciconia ciconia) şi

negră (Ciconia nigra), pescăruş argintiu (Laurus argentaus), pescăruş mic

(Laurus minutus), , pescăruş râzătzor (Laurus ridibundus), chira de baltă (Sterna

hirundo), chrighiţa cu aripi albe (Chlionias leucopterus), chirihiţa neagră

(Chlionias niger), cârstelul de baltă (Rallus aquaticus), pescăruş albastru

(Alcedo atthis), cormoranul mic (Phlacrocorax pygmeus).

În vegetaţia de pe dunele de luncă se află alte specii paseriforme:

dumbrăveanca (Coracias garrulus), muscarul semigulerat

(Ficedula semitorquata), piţigoiul (Parus sp.),miscarul

(Muscicapa sp.) sfrânciocul (Lanius sp.), sturzul (Turdus

sp.).

Printre păsările răpitoare de talie mare sunt:

codalbul (Haliaeetus albicilla), acvila ţipătoare mare

(Aquila clanga), dar şi şoimi, bufniţe şi cucuvele.

Dintre mamifere, o prezenţă aparte are vidra (Lutra

lutra) care îşi găseşte adăpost în malurile apei (cea mai

mare populaţie de vidre din ţară), apoi popândăul

(Spermophylus citellus), şi liliacul comun (Myotis

myotis)(2).

Creşterea densităţii şi intensificarea activităţilor

umane au dus şi aici la restrângerea, degradarea sau

dispariţia mediilor de viaţă favorabile faunei spontane.

Au dispărut din faună castorul (Castor faber), spurcaciul

(Otis tetrax) şi au scăzut sub limita echilibrului ecologic

vidraraţa, gâsca, lişiţa şi sitarul şi unele păsări răpitoare

falconiforme, stigiforme etc. (7, vol. IV, pag. 439).

4. Cercetarea biotopului şi a biocenozei acvatice

Substratul biotopului din bazinul Prutului este dat

de soluri aluviale (fig. 5), în lungul văilor şi coluviale la

baza versanţilor; soluri hidromorfe (de exces local de

umiditate), între care freatic hidromorfe (lăcovişti, soluri

gleice), frecvente pe şesul văilor, şi pluvial-hidromorfe, frecvente în partea

umedă cu vegetaţie de arbori din esenţe moi. Solurile halomorfe (soloneţuri,

solonceacuri) sunt specifice arealelor aride, care favorizează concentrarea

sărurilor. Solurile litomorfe sunt acolo unde se manifestă apariţii la zi de calcare

(rendzine) şi de marne argiloase bagate în carbonaţi (pseudorendzine)(7, vol.

IV, pag. 441). Repartiţia diferitelor tipuri de soluri este redată în figura 5.

De-a lungul ultimilor 17 ani, în peste 65 de staţionare din lungul

bazinului românesc al Prutului, au fost realizate deplasări periodice cu unii elevi

Fig. 5. Harta solurilor

din bazinul Prutului

- 70 -

ai liceului nostru, în toate aspectele fenologice, urmărind diferite aspecte ale

diversităţii avifaunistice, dar şi influenţa diferitelor activităţi desfăşurate de om

asupra ecosistemelor şi biodiversităţii.

Remarcăm faptul că bazinul românesc al Prutului a fost declarat Parcul

Natural Lunca Inferioară a Prutului (judeţul Galaţi), plus şapte arii de

importanţă avifaunistică (în cea mai mare parte, incluse în Reţeaua Natura

2000).

Harta Parcului Natural Lunca Inferioară a Prutului este prezentată în

figura alăturată. Un punct de atracţie al parcului natural este lacul Brateş. Lacul

Brateş făcea parte din delta în miniatură a Prutului. Având o suprafaţa de 18000

ha, zona de vărsare a râului Prut în Dunăre cuprindea

lacurile şi bălţile aferente râului de pe ambele maluri,

începând de la Cârja spre Giurgiuleşti: Balta Mata-

Rădeanu de la Cavadineşti-Vădeni, balta Cacia şi lacul

Teleajen, lacul Broscarului şi balta Leahului, balta

Pochina de la Rogojeni, Sovarca de la Oancea, balta

Maicaşu, balta Vlădeşti, balta Brăneşti, lacul Vlăscuţa,

balta Cotul Chiului, lacul Văleni şi lacul Brateş (fig.6 )

Ne-am propus câteva investigaţii zonele umede din bazinul Prutului

situate în judeţul Botoşani, aproape de localităţile de domiciliu al unor elevi, şi

am constatat următoarele:

Balta Lată - este formată în mod natural pe pârâul Ghireni - afluent al

Prutului, (aparţine comunei Coţuşca) şi are o suprafaţă de 14 ha. Este

înconjurată de un cordon de stuf, iar pe suprafaţa ei se delimitează câteva

insule de vegetaţie. Pot fi observate speciile: băcăniţa mică, fluierar de

mlaştină, muscar gulerat, acvilă ţipătoare mică, şorecar comun, şorecar

încălţat, eretele de stuf etc.

Heleşteiele Başeului (afluent al Prutului) – sunt amenajate între

localităţile Hudeşti şi Negreni, având o suprafaţă de 1.032 ha, cele mai

importante fiind Calul Alb - 180 ha, Tătărăşeni - 123 ha şi Negreni - 267

ha. Pot fi observate diverse specii de limicole: băcăniţa mică, fluierar de

mlaştină, ploier auriu etc. Regiunea este puternic antropizată deoarece

salba de iazuri de la Hudeşti până la Negreni se întinde în interiorul unor

sate, gospodăriile rurale atingând malurile.

Lacul Hăneşti - este cea mai sudică suprafaţă de luciu de apă de pe cursul

Başeului, amonte de confluenţa cu Prutul. Acumularea are 305 ha luciu

de apă (două lacuri mari şi mai multe heleşteie) şi 40 de ha de stuf la

maluri, precum şi 6 ha de stuf în largul apei. Au fost observate speciile:

şerpar, gaia neagră, şoimul rândunelelor, fluierarul de mlaştină, chirighiţa

neagră, fâsa de câmp etc.

Acumularea Stânca – Costeşti (fig. 7), arie de importanţă avifaunistică.

Lacul de acumulare are o lungime de 60 km şi o lăţime între 3 - 8 km,

limita nordică fiind situată pe teritoriul localităţii Crasnaleuca.

Fig. 6

- 71 -

Fig. 7 Suprafaţa lacului este de 5.900 ha, iar în aval de

baraj, a fost amenajat un lac de compensare cu

suprafaţa de 29 ha. Iarna, au fost observate speciile:

ferăstraş moţat, ferăstraş mare, ferăstraş mic,

gârliţa mare, raţa sunătoare, raţa cu cap negru etc.

Dintre răpitoare, în zonă sunt prezente: acvila

ţipătoare mică, şoricar încălţat, gaia roşie etc.

Iezerul Dorohoi – este un lac natural de

câmpie, menţionat încă din secolul XVI-lea, situat în bazinul superior al

Jijiei. Are o suprafaţă de 640 ha de luciu de apă. Stufărişul reprezintă

aprox. 50 % din suprafaţa totală.

Bazinul superior al Prutului de la Ripiceni la Rădăuţi – Prut - prezintă o

importanţă avifaunistică deosebită. În pădurile riverane au fost

identificate 10 specii de păsări, din care majoritatea clocitoare: barza

neagră, acvila ţipătoare mare şi acvila ţipătoare mică.

În Republica Moldova există cca. 1100 bazine şi lacuri de acumulare.

Lacurile sunt concentrate, preponderent, în cursul inferior al râului. O

atenţie deosebită merită lacul Beleu, care găzduieşte rezervaţia ştiinţifică

„Prutul de Jos". Fig. 8

5. Surse de poluare şi degradare (fig.8)

Iată ce scria despre apa Prutului Dimitrie

Cantemir: „Apa Prutului, dintre cele cunoscute nouă,

este cea mai sprintenă şi cea mai sănătoasă, deşi apare

tulbure din cauza nisipului pe care îl târâie cu sine.

Observată într-un vas de sticlă se precipită, rămânând

un lichid foarte limpede…“.

În prezent, calitatea apa Prutului este poluată cu

diferite substanţe chimice şi resturi vegetale şi animale. Însă, după epurare şi

autoepurare, ea se foloseşte ca apă potabilă în localităţile riverane, pentru

irigaţii, în industrie etc.

În bazinul Prutului, comunităţile umane deversează: reziduuri menajere,

sticle din PET, materiale textile, saci din plastic, cutii de conserve goale, hârtie.

La acestea se adaugă şi reziduurile lăsate de pescari şi turişti care-şi petrec

sfârşitul de săptămână preparând grătare. Pentru combaterea degradării şi

poluării mediului, se iau diferite măsuri, cum ar fi: lucrări hidrotehnice,

folosirea energiei eoliene, stabilizarea terenurilor, împăduriri.

Bibliografie

1. Diaconu, C., (2009) - Elementele statistice ale reţelei hidrografice a României-

Hidrotehnica nr. 12, Bucureşti

- 72 -

2. Gache, C., (2002) – Dinamica avifaunei în bazinul râului Prut, Publicaţiile S.O.R.,

Cluj-Napoca

3. Ghinea, D., (2000), Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică

Bucureşti

4. Nicoară, M., Bomher, E., (2010), Conservarea biodiversităţii în judeţul Iaşi,

Editura PIM, Iaşi

5. Pop, G., (2006), România. Geografie hidroenergetică, Editura Universitară, Cluj-

Napoca

6. Academia Română - Institutul de Geografie, (1992), Geografia României, vol. IV,

Editura Academiei Române, Bucureşti

7. http://www.bio.uaic.ro/cercetare/contracte/aves

- 73 -

Depoluarea biologică a apelor uzate

Voinea Oana Cristina1

Epurarea biologică cu ajutorul plantelor (fitoremedierea) poate reprezenta

una dintre treptele sistemului general de epurare a apelor uzate, având rolul de a

reduce încărcarea organică, astfel că aparatele cu înalt grad de eficienţă folosite

ulterior pot fi reduse ca dimensiune şi deci are loc o reducere a costului

instalaţiilor de epurare. De asemenea, acest sistem de epurare poate fi folosit cu

succes în cazul epurării apelor uzate domestic şi industrial, cu conţinut ridicat

de substanţe organice cât şi pentru reducerea gradului de încărcare cu poluanţi a

apelor de suprafaţă, care nu au o viteză mare de curgere.

1. Fitoremedierea. Aspecte generale

Fitoremedierea este un proces de bioremediere care utilizează variate

tipuri de plante şi bacterii asociate acestora, pentru îndepărtarea, transferarea,

stabilizarea şi/sau distrugerea contaminanţilor din apă şi sol.

Fitoremedierea este privită ca o nouă abordare în ceea ce priveşte

depoluarea mediului, având avantajul capacităţii naturale a plantelor de a prelua,

acumula şi/sau degrada constituenţii poluanţilor din mediul lor. Fitoremedierea

este aplicabilă unei game largi de contaminanţi, care pot fi trataţi în laborator

şi/sau pe teren, precum:

metalele grele (Cd, Cr, Pb, Zn, Cu, Ni etc.);

radionuclizii (Cs, Sr, U);

solvenţii cloruraţi;

hidrocarburile petroliere (BTX);

pesticidele clorurate şi insecticidele;

nutrienţii (nitraţi, amoniac, fosfaţi) etc.

Această metodă se poate aplica atât in-situ, cât şi ex-situ în jgheaburi sau

zone umede special amenajate.

Pentru ca fitoremedierea să fie eficientă trebuie să se aibă în vedere anumite

condiţii:

- poluanţii să fie biologic disponibili (asimilabili);

- concentraţia lor să nu fie toxică plantei;

- planta trebuie să fie capabilă să absoarbă poluanţii.

Fitoremedierea este o metodă de remediere, ce se aplică atât pentru apele de

suprafaţă, solurile şi apele subterane contaminate. Apele subterane sunt pompate

la suprafaţă şi împrăştiate la suprafaţa plantelor printr-un sistem de irigare. 1Profesor la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi. E-mail: crisoana_v@yahoo.com

- 74 -

Fitoremedierea se bazează pe procese naturale care au loc în cadrul

plantelor şi care includ:

preluarea de metale şi anumite substanţe organice din apă (substanţe care au

o solubilitate moderată în apă);

acumularea sau procesarea acestor substanţe chimice prin lignificare,

volatilizare, metabolizare, mineralizare (transformare în CO2 şi apă);

utilizarea enzimelor pentru distrugerea moleculelor organice complexe în

molecule simple (în final în CO2 şi apă).

Tipuri de plante folosite

Plantele cele mai utilizate în fitoremediere sunt plantele specifice zonelor

umede şi diferite tipuri de copaci.

Plantele specifice zonelor umede pot fi plante plutitoare care nu au legătură

cu nămolul de pe fundul apei şi care au porţiuni gonflate ale frunzelor, peri

speciali care oferă posibilitatea plantei să plutească. Exemple de astfel de

plante:

- Salata de apă (Pistia stratiotes) care are frunze ce nu se udă;

- Zambila de apă (Eichhornia crassipes) cu peţioli gonflaţi;

- Salvinia cu frunze ce nu se udă datorită unor peri speciali;

- diferite tipuri de copaci comuni.

2. PLANTE UTILIZATE ÎN FITOREMEDIEREA APELOR UZATE

2.1. Salata de apă (Pistia stratiotes L.)

Pistia stratiotes (salata sau varza de apă) este o buruiană plutitoare a

lacurilor şi râurilor din zona tropicală şi subtropicală, în special a acelor ape

bogate în nutrienţi. Condiţiile de creştere eficientă a plantei: pH = 6,5-7,2 şi

temperatura 22-25 °C.

Simbol: PIST2 Durata: Perenă

Grupa: Monocotiledonată Romania: Introdusă

Familia: Araceae Origine: USA

Habitatul: Zona umedă caldă

- 75 -

Morfologia plantei

Frunzele: Prezintă frunze buretoase cu 7-16 striaţiuni; planta este

rotundă (rozetă) cu frunzele prinse la bază. Frunzele cu formă spatulată sunt

cărnoase şi pot avea o lungime de 15 cm şi o lăţime de 10 cm. În timp frunzele

pot creşte foarte încet şi vor produce mai puţine frunze. Frunzele sunt acoperite

cu peri fini, ceraţi care resping apa şi prezintă un număr de striaţiuni (8 – 10).

Rădăcina: Prezintă rădăcini fine, ramificate, care sunt scufundate în apă.

În cazul zonelor cu apă puţină, plantele îşi vor înfige rădăcinile în nămolul

existent din care îşi vor extrage substanţele nutritive.

Această plantă este privită ca o buruiană dăunătoare şi invazivă, de către

guvernul S.U.A. Plantele şi masa de plante sunt transportate de către vânt şi

curenţii de apă.

22 ..22 .. ZZaammbbii llaa ddee aappăă (( EEiicchhhhoorrnniiaa ccrraassss iippeess ))

Eichhornia crassipes (Mart.) Solms-Laub. 1883

Simbol: EICR Durata: Perenă

Grupa: Monocotiledonate Romania: Introdusă

Familia: Pontederiaceae Originea: Bazinul

Amazon

Habitatul: Zona umedă caldă

Eichhornia crassipes (zambila de apă sau orhideea de apă) este o plantă

plutitoare a lacurilor şi râurilor din zona tropicală şi subtropicală, în special a

acelor ape bogate în nutrienţi.

Morfologia plantei

Înălţime şi lăţime: lujerul florii de 14 – 15 cm; se împrăştie pe toată

suprafaţa apei.

Frunzele: Prezintă frunze sub formă de lingură, aşezate sub formă de

rozetă în jurul tulpinei şi plutesc la suprafaţa apei. Frunzele sunt umflate la bază

- 76 -

ca un balon cu numeroase goluri interioare care ajută la menţinerea plantei la

suprafaţa apei.

Rădăcinile dezvoltate la baza fiecărei frunze formează o masă densă (de

obicei 20-60 cm lungime). Rădăcinile pot reprezenta mai mult de 50% din

greutatea plantei. Ele sunt albe când se formează în întuneric total, dar adesea

sunt purpurii în condiţii de teren.

33 .. DDaattee eexxppeerr iimmeennttaa llee

În studiul realizat am urmărit evoluţia şi acţiunea depoluantă a două

plante din flora tropicală, plante care sunt în curs de aclimatizare la condiţiile

noastre: salata de apă (Pistia stratiotes) şi zambila de apă (Eichhornia

crassipes).

Pentru cele două plante s-a urmărit evoluţia lor într-un spaţiu organizat în

laborator (acelaşi vas), în care s-a folosit un eşantion de apă din Bahlui.

Toate datele analitice prezentate în această lucrare se referă la

experimentele de laborator, pentru care există posibilitatea de a cunoaşte

volumul de apă folosit şi mai ales, evoluţia sa în timp.

Prima experienţă s-a axat pe realizarea în laborator a unui recipient cu apă

uzată (Vapă = 10 litri) din râul Bahlui în care s-au introdus plantele macrofite,

unde s-au măsurat abaterile parametrilor fizico-chimici. Probele filtrate au fost

analizate imediat după recoltare, determinându-se CCO-Mn, pH-ul,

temperatura, aciditatea şi alcalinitatea apei. De asemenea, s-a monitorizat şi

creşterea procentuală a biomasei, odată cu reducerea conţinutului de substanţă

organică.

Schimbarea vasului experimental într-o zonă mai caldă, precum şi

creşterea temperaturii şi a iluminării, au determinat o creştere semnificativă a

biomasei, care se înregistrează până la sfârşitul perioadei de studiu.

TABELUL 1 – Lotul A + B

Timp

(zile)

Biom

asă

(g)

Creştere

biomasă

S.O. Reducere substanţe organice

g % mgL-1

mgL-1

% mgL-1g

-1BIO

0

7

14

17

35*

130

135,5

146,5

153

156

-

5,5

16,5

23

26

-

4,23

12,69

17,69

20,00

62,36

57,35

48,06

43,66

33,86

-

5,01

14,3

18,7

28,5

-

8,03

22,93

29,98

45,7

-

0,037

0,097

0,122

0,183

Randamentul de depoluare:

- 77 -

100..

....

i

fi

OS

OSOS (%) = 7,45100

36,62

86,3336,62

%

S.O. – concentraţia de substanţă organică din apă, mg/dm3

S.O.i - concentraţia iniţială de substanţă organică din apă, mg/dm3 (înainte de

introducerea plantelor în vas);

S.O.f - concentraţia finală de substanţă organică din apă, mg/dm3 (după 35 de

zile);

4. Concluzii. În lupta pentru combaterea poluării mediului, un loc de

seamă îl ocupă combaterea şi remedierea apelor contaminate cu substanţe

organice. De asemenea, reducerea cantităţii de substanţă organică din apele

lacurilor este unul dintre obiectivele prioritare, în contextul general al limitării

fenomenului de eutrofizare a apelor.

Folosirea sistemelor biologice în depoluarea apelor uzate a devenit o cale

foarte promiţătoare în acest sens. Cercetătorii au demonstrat că diverse plante

caracteristice zonelor umede, cum ar fi Eichhornia, Pistia, Sphagnum, Typha,

Equisetum şi Scirpus au ameliorat efectiv calitatea unor ape contaminate

organic. Bineînţeles, fiecare dintre aceste plante are dezavantajele ei, cum ar fi:

viteză mică de creştere, costuri iniţiale de introducere mari sau dificultăţi de

colectare şi depozitare.

Se poate spune că Eichhornia crassipes şi Pistia stratiotes sunt cele mai

cunoscute plante folosite în purificarea apei. Aceste plante au fost efectiv

utilizate pentru depoluarea apelor uzate provenite din agricultură, industria

chimică şi alte industrii, deoarece au o capacitate mare de a acumula substanţe

organice şi metale grele. Ele pot supravieţui şi pot creşte în medii acide,

dezvoltându-se mai bine în zonele calde. În perioadele reci ele trebuie

adăpostite în incinte.

În finalul experimentului, s-a constatat o scădere a conţinutului de

substanţă organică din apă, care într-un interval de 35 de zile ajunge la nivelul

de 45,7%. Valorile au fost obţinute plecând de la un raport iniţial masă verde /

volum de apă de 13 g/litru. Se constată şi o scădere a acidităţii apei, aceasta

ajungând de la un pH de 5 la valoarea de 6,5. În concluzie, putem afirma că ne

aflăm în prezenţa unor plante deosebite, atât în ceea ce priveşte capacitatea lor

de dezvoltare, de acumulare de biomasă, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea

lor de a consuma substanţele organice prezente în mediul lor de cultură.

Rezultatele obţinute până acum ne îndreptăţesc să afirmăm că acţiunea lor

depoluantă poate fi controlată prin raportul masă verde / volum de lichid, prin

densitatea plantelor în recipient şi prin perioada de evoluţie. Creşterea explozivă

a biomasei (în special în perioadele calde), care le este caracteristică, este un

foarte bun suport pentru multiplele direcţii în care cele două plante pot fi

valorificate.

- 78 -

Poluarea fiind o problemă atat pe plan internaţional cât şi local,

autorităţile ar trebui să încerce cât mai multe metode pentru depoluarea apelor

de suprafaţă, iar o metodă foarte uşoară şi care nu are efecte secundare asupra

mediului este fitoremedierea.

Consider că această metodă de depoluare a apelor uzate merită

încercată,chiar dacă Eichhornia crassipes şi Pistia stratiotes sunt în curs de

aclimatizare la noi în ţară.

Bibliografie

1. Neag, Gh., (1997), Depoluarea solurilor şi a apelor subterane, Casa cărţii de ştiinţă,

Cluj-Napoca,

2. Surpăţeanu, M., Zaharia, C., (2002), ABC. Metode de analiză a calităţii factorilor de

mediu, Ed.T, Iaşi

3. ***, (1996), Technology Overview Report, Phytoremediation, Ground Water

Remediation Technologies Analysis Center, TO-96-03, www.gwrtac.com

4. http://pest.cabweb.org, Pest cabweb., Eichhornia crassipes

5. http://homepage.sunrise.ch, Pistia stratiotes

- 79 -

Vegetaţia azonală din Podişul Central Moldovenesc

Florin Dăscălescu1

Introducere. Podişul Central Moldovenesc se evidenţiază la ora

actuală prin marea diversitate a reliefului şi a celorlalte elemente fizico-

geografice (clima, solurile, geologia, vegetaţia). Toate aceste componente au

atras atenţia numeroşilor cercetători, dintre care putem aminti pe Dimitrie

Cantemir, Ion Gugiuman, Constantin Martiniuc, Mihai David, Elena Erhan

etc. Materialul de fata îşi propune o analiză a principalelor formaţiuni ce

compun vegetaţia azonală din aceasta regiune.

Aşezarea geografico – matematică. Podişul Central Moldovenesc cu

o suprafaţă de 5000 km pătraţi constituie una dintre cele mai interesante

subunităţi naturale ale Moldovei extracarpatice. Limita nordica este marcată

de sectorul numit ,,Coasta Iaşilor”, în timp ce spre sud se învecinează cu

Coasta Rahovei şi Valea Lohanului. Câtre vest, limita naturală este dată de

culoarul Siretului; limita estica aparţine văii Prutului. (figura nr. 1)

Aspectele morfologice si morfometrice. În aceasta subunitate

naturală a Podişului Moldovei, altitudinile maxime ajung la 467 în dealul

Cetatea (Geografia României. Edit. Acad., vol. IV, pag. 531), 466 m în dealul

Tansa, 447 m în dealul Şanţuri – Ţibana, iar 404 m în dealul Păun – ultimul

fiind situat în proximitatea sudică a municipiului Iaşi. Câtre valea Bârladului şi

oraşul Vaslui, altitudinea reliefului scade treptat la cca. 100 m, lăsând locul

unei depresiuni sculpturale vaste. Fragmentarea orizontală a reliefului este

cuprinsă între 700 – 900 m /Km2. În privinţa energiei reliefului, se

evidenţiază valori maxime ce depăşesc 300 m, faţă de valoarea medie

estimată de 125 m.

Factorul climatic. Prin poziţia central - sudică a Podişului Central

Moldovenesc, acestei subunităţi îi este caracteristic climatul temperat -

continental cu nuanţe excesive, specifice zonei de est şi nord-est a

Europei. Pe masivele deluroase înalte din nord, nord-vest si nord - est,

media anuală de precipitaţii este cca. 600 mm, în timp ce în zonele cu

relief mai scund aceasta scade la 400-500 mm.

Vegetaţia azonală. Aceasta este reprezentată prin asociaţia de luncă,

vegetaţia palustră (de mlaştini), halofilă (de sărături) şi ruderală.

Vegetaţia luncilor este constituită din arborete şi pajişti ce apar pe

soluri aluviale inundate periodic, cu exces de umiditate. Cea mai vastă

zonă se dezvoltă în lunca Prutului şi mai puţin în luncile Jijiei şi 1

Profesor la Liceul Teoretic ”D. Cantemir” Iaşi, str. Decebal, nr 13. Telefon: 0740-272365.

E-mail: f.dascalescu@yahoo.com

- 80 -

Bârladului superior. Pajiştile de lunca sunt alcătuite din specii mezofile şi

mezo - higrofile ce compun în mod frecvent o serie de asociaţii ca: pirul

târâtor (Agropyrum repens), firuţa de câmp (Poa pratensis), păiuşul (Festuca

pratensis), iarba câmpului (Agrostis stolonifera), graminee cărora li se alătură

trifoiul târâtor (Trifolium repens).

Figura nr. 1. Aşezarea geografică a Podişului Central Moldovenesc

(Sursa: www.eutopedia.info).

Sunt prezente alte specii iubitoare de umiditate ca: mana apelor (Glyceria

aquatica), pătlagina mare (Plantago major), podbalul (Tussilago fanfara).

Vegetaţia lemnoasă este reprezentată prin esenţe slabe ce formează

zăvoaie. În componenţa acestora intră sălcişurile (Salix alba), răchitişurile

(Salix trianda, Salix purpurea) şi plopişurile ce includ plopul alb ( Populus

alba) şi plopul negru ( Populus nigra).

Vegetaţia palustră. Aceasta asociaţie vegetală apare sub forma

unor mici areale disjuncte, frecvente în zona luncilor, în microdepresiuni,

pe platouri unde excesul de umiditate este asigurat de precipitaţii,

inundaţii datorate pânzei freatice superficiale sau izvoarelor de coastă din

regiunile degradate (alunecări, padine ş.a.).

Vegetaţia palustră este compusa din plante higrofile (iubitoare de

umezeala) şi hidrofile (care stau parţial in apă). Cele mai comune plante

higrofile sunt: rogozul (Scirpus sylvaticus), papura ( Thypha augustifolia),

rugina ( Juncus effuses), stuful (Phragmites communis), tătăneasa (

- 81 -

Symphytum officinale), stânjenelul de baltă ( Iris pseudocorus), coada calului

( Equisetum palustre). Speciile hidrofile mai frecvente sunt: cornaciul ( Trapa

natans), lintiţa ( Lemna trisulca), nufărul (Nymphaea alba), iarba broaştei (

Hydrocharis morsus- ranae). Aceasta asociaţie vegetală se remarcă în acelaşi

timp prin dispunerea sub forma unor cercuri concentrice în funcţie de

adâncimea apei. Astfel, în zona centrală vom întâlni o vegetaţie hidrofilă

plutitoare sau submersă, în timp ce spre periferia mlaştinii, odată cu

scăderea adâncimii apei, sunt instalate centuri de stuf cu papură şi pipirig,

precum şi rogoz.

Vegetaţia halofila. Aceasta este localizată insular pe soluri cu exces

de săruri solubile de tipul solonceacurilor şi soloneţurilor. Mai frecvente

sunt: brânca ( Salicornia herbacea), pelinul de sărătura (Artemisia salina),

iarba de sărătura (Puccinelia distans), pătlagina de sărătura ( Plantago

maritima).

Vegetaţia ruderală. Aceasta asociaţie vegetală este localizată pe terenurile

necultivate sau cultivate, dar nesatisfăcător întreţinute, pe marginea

drumurilor, în vecinătatea locuinţelor, fiind o consecinţă a activităţii

factorului antropic. Pe pajiştile neîngrijite apar în mod frecvent buruieni,

cum ar fi: rostogolul ( Eryngium campestre), spinul vânăt (E. plannum),

holera ( Xanthium spinosum), ciulinul (X.strumarium), peliniţa (Artemisia

austriaca), laptele câinelui (Euphorbia stepposa).

Pe terenuri virane, pe marginea drumurilor şi în vecinătatea locuinţelor,

mai reprezentative sunt: ciumăfaia ( Datura stramonium), brusturele

(Anctium lappa), brâncuţa ( Sisymbrium sophia), urda vacii (Lepidium

draba), în timp ce pe terenurile bătătorite se dezvoltă troscotul ( Polygonum

aviculare).

Concluzii. Pe baza datelor oferite de literatura de specialitate şi a

propriilor observaţii de teren, putem menţiona că Podişul Central Moldovenesc

formează o subunitate naturală cu limite distincte şi caracteristici bine

individualizate, din punct de vedere geologic, geomorfologic, climatic cu

reflectare netă în vegetaţia azonală descrisă. Bibliografie

Băcăuanu, V. şi colab., (1980), Podişul Moldovei - natură, om, economie. Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti

Borza, A., (1958), „Contribuţii la flora şi vegetaţia din răsăritul României” în Contribuţii

Botanice. Universitatea „Babeş – Bolyai”, Cluj

Burduja, C. şi colab., (1956) ,, Contribuţii la cunoaşterea pajiştilor din Moldova sub raport

geobotanic si agroproductiv în ,, Studii şi Cercetări ştiinţifice nr. 1, Editura Academiei

Române, Filiala Iaşi

Dobrescu, C., ( 1974), Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din bazinul superior al

Bârladului. Teza de doctorat - Iaşi

Mititelu, D., (1975), ,, Flora şi vegetaţia judeţului Vaslui”, în Studii şi comunicări de

biologie vegetală, Muzeul de Ştiinţe ale naturii, Bacău

*** (1992), Geografia României vol. IV. Editura Academiei Române, Bucureşti

- 82 -

Structura populaţiei judeţului Bacău în funcţie de starea civilă

Şorgot Ioan Virgil 1

1. Elemente demografice cu impact asupra structurii populaţiei după

starea civilă

În perioada de după anul 2002, populaţia judeţului Bacău a intrat într-un

proces de declin demografic, ca efect al scăderii natalităţii - consecinţă a

anulării decretului din anul 1967 care interzicea avortul, şi pe de altă parte prin

liberalizarea dreptului de a emigra în alte state. Conform datelor

recensământului din 2011, populaţia judeţului Bacău a fost de 616.168 persoane

(în scădere cu 90.455 persoane faţă de anul 2002), reprezentând 3,06% din

populaţia României. După anul 2002 starea civilă a populaţiei a fost influenţată

de următorii factori: evoluţia separată a familiei, alcoolism, infidelitate, nivelul

de trai, evoluţia economiei locale, migraţiune, structura pe grupe de vârstă şi

sexe, evoluţia structurii etnice şi confesionale, durata medie a vieţii , aspiraţiile

femeii în noua societate.

Privind structura pe sexe a populaţiei din judeţul Bacău, situaţia este

oarecum echilibrată, întrucât la 1.000 bărbaţi revin 1.020 femei (raport de

masculinitate pe judeţ de 97,38), apoi în Regiunea de Nord-Est media este de

1.030, iar la nivelul ţării de 1.050 femei la 1000 bărbaţi. În cadrul localităţilor

urbane, un excedent feminin se regăseşte în municipiul Oneşti (52,5% şi un plus

de 2.024 femei cu raport de masculinitate de 90,1 bărbaţi la 100 femei), urmat

de municipiul Bacău (52,3% femei şi un excedent absolut de 6639 de femei, cu

raport de masculinitate de 91,0 bărbaţi la 100 femei). Oraşul Dărmăneşti este cel

mai echilibrat, femeile reprezintă 51,5% din total, respectiv un excedent

feminin de 330 persoane. Dintre localităţile rurale, numărul cel mai ridicat al

femeilor din totalul populaţiei se regăseşte în comunele: Răcăciuni (+180

femei), Faraoani (+ 174 femei ) şi altele.

Se remarcă accentuarea procesului de îmbătrânire demografică şi

scăderea populaţiei tinere, cu consecinţe importante în plan demografic şi

social. În anul 2011, 3,12 % din populaţia judeţului era expatriată temporar,

respectiv 18.682 din care 10.237 persoane de sex masculin şi 8.445 de sex

feminin. Religia şi structura etnolingvistică alături de migraţia populaţiei

(evoluţia separată a familiei), au influenţat şi ele evoluţia stării civile a

populaţiei, în special divorţurile şi căsătoriile.

Structura etnică include 91 % români, iar principala minoritate etnică o

constituie rromii (15.284 persoane) 2,48% din populaţia judeţului şi 2,43 % la

nivel naţional. Localităţile rurale cu cel mai mare număr de rromi sunt: Valea

Seacă (33,1%), Corbasca (32,6%), Buciumi (23,2%), Coţofăneşti (21,4%),

Ştefan cel Mare (18,9%), 1

Profesor Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Oneşti, Judeţul Bacău- v_sorgot@yahoo.com

- 83 -

Parava (16,8%) etc, aici înregistrându-se şi un număr mare de populaţie ce

trăieşte în uniune consensuală. În mediul urban, oraşele Buhuşi (8,7%),

Dărmăneşti(7,7%) şi Moineşti (5,1%) deţin cel mai mare număr de etnici rromi

din populaţia totală. Religia dominantă este cea ortodoxă, (76,3%), urmată de

cea romano-catolică (17%.).

Durata medie a vieţii în ultimii ani a evoluat în strânsă legătură cu nivelul

de trai, cu evoluţia sistemului sanitar dar şi cu nivelul educaţiei populaţiei.

Pentru perioada 2006-2012 durata medie a vieţii a populaţiei judeţului a fost de

73,41 ani, cu valori mai ridicate în mediul urban faţă de cel rural (cu circa 1,8

ani). Diferenţe de circa 3-4 ani de durată medie a vieţii apar între sexe, în

favoarea sexului feminin (datorită gradului mai mare de uzură fizică la bărbaţi,

ca urmare a muncilor prestate şi a modului de viaţă). La nivel naţional, durata

medie a vieţii la femei este de 77,5 ani, iar la bărbaţi de 70,1 ani (în U E la

femei este 83,2 ani iar la bărbaţi 77,2 ani)- sursa datelor INSSE.

Rata de ocupare pe judeţ (raportul dintre populaţia civilă şi resursele de

muncă) a înregistrat scăderi semnificative în anul 2011, comparativ cu 2007.

Faţă de anul 2007 când numărul salariaţilor era de peste 120.000 persoane, în

anul 2011 s-a înregistrat o scădere la 100.178 persoane, ceea ce a influenţat

negativ nivelul de trai şi posibilitatea de a întemeia o familie, determinând,

printre altele, şi scăderea numărului căsătoriilor.

2. Starea civilă a populaţiei judeţului Bacău în anul 2011

În perioada 2002-2011 se remarcă o situaţie destul de interesantă pentru

judeţul Bacău, privind evoluţia stării civile: scăderea ponderii persoanelor

necăsătorite (de la 40,74% la 38,51%), scăderea ponderii persoanelor văduve (

de la 9,34% la 7,49) şi creşteri ale celorlalte categorii demografice (tabel 1).

Judeţul

Bacău

Populaţia

stabilă

TOTAL

S T A R E A C I V I L A L E G A L A

Pers. în uniune

consensuală Necasătorit

(a)

Căsătorit

(ă) Văduv(ă) Divortaţ(ă)

Informaţie

nedisponibilă

total 616168 237303 295587 57602 25597 79 20126

masculin 304000 133532 147058 11655 11713 42 10063

feminin 312168 103771 148529 45947 13884 37 10063

oraşe 267141 94246 136363 21920 14565 47 7316

comune 349027 143057 159224 35682 11032 32 12810

Tabel 1- Structura populaţiei judeţului Bacău după starea civilă în anul 2011(sursa datelor -

INSSE)

În 2011, în cazul persoanelor necăsătorite, se constată o anumită

preponderenţă a bărbaţilor ( 21,67 %), faţă de femei, a căror pondere din totalul

persoanelor necăsătorite este de 16,84%. Numărul persoanelor căsătorite în anul

2011 a scăzut faţă de anul 2002 (de la 340.608 din care 171.511 de sex feminin

în anul 2002, la 295.587 din care 148.549 de sex feminin în anul 2011), mai

ales datorită modificării comportamentului şi a perceptelor cu privire la

- 84 -

căsătorie şi a migraţiei tinerilor în alte state. Teritorial, nu se înregistrează

diferenţe semnificative între sexe privind persoanele căsătorite (fig. 1)

Fig. 1 - Populaţia căsătorită din judeţul Bacău în anul 2011(sursa INSSE)

Nupţialitatea judeţ a fost relativ constantă în ultimii doi ani studiaţi, dar o

uşoară evoluţie ascendenţă s-a înregistrat la persoanele divorţate, de la 24.055 în

anul 2002, la 25.595 în anul 2011. În mediul rural, în anul 2011, pe fondul

procentului mai mare al bărbaţilor divorţaţi (59,94%), diferenţele teritoriale sunt

mari. În toate comunele, numărul persoanelor divorţate de sex masculin este mai

mare faţă de cel de sex feminin (89 persoane de sex masculin şi 49 de sex

feminin în comuna Bereşti - Tazlău, în Dofteana 128 persoane de sex masculin

şi 96 de sex feminin, în comuna Pîrjol -116 persoane de sex masculin şi 53 de

sex feminin) etc.

Fig 2 - Populaţia divorţată a judeţului Bacău în anul 2011(sursa INSSE)

Tabel 2- Variaţii teritoriale pe sexe a populaţiei văduve din Judeţul Bacău în anul 2011

(sursa INSSE)

Localitatea F (nr.pers) M (nr.pers)

Buhoci 334 80

Căiuţi 414 102

Dealul Morii 269 66

Horgeşti 290 81

Bacău 8905 1981

Oneşti 2582 562

Comăneşti 1388 379

Moineşti 1454 340

- 85 -

Din totalul persoanelor văduve existente în anul 2011 în judeţ, 79,7%

erau femei, fapt explicat prin speranţa de viaţă mai redusă la bărbaţi şi mai

mare la femei (tabel 2).

Cauzele principale ale divorţului sunt evoluţia separată a familiei,

alcoolismul şi infidelitatea. Doar în comuna Găiceana se înregistrează

egalitate la divorţuri pe sexe - 36 persoane de sex masculin şi 36 de sex feminin.

În mediul urban se înregistrează o situaţie inversă: numărul persoanelor

divorţate de sex feminin este mai mare decât cel al persoanelor de sex masculin

, cu o singură excepţie - oraşul Dărmăneşti (fig. 2).

Fig. 3 - Variaţii teritoriale pe sexe a populaţiei văduve din Judeţul Bacău în anul 2011

(sursa datelor - INSSE)

3. Concluzii

În urma analizei comparative a datelor demografice şi a chestionarele

aplicate pe teren a reieşit faptul că procesele demografice din judeţul Bacău au

fost influenţate, pe de o parte de evoluţia economică şi politică, iar pe de altă

parte de aspiraţiile populaţiei tinere. Modificările structurii populaţiei s-au

datorat scăderii nivelul de trai a unei părţi a populaţiei, alcoolismului,

infidelităţii, evoluţiei economiei locale, migraţiei populaţiei, separării familiei,

modificării structurii pe grupe de vârstă şi sexe, evoluţiei structurii etnice şi

confesionale, modificării longevităţii, dar şi din cauza deteriorării valorilor şi

mentalităţilor populaţiei actuale.

Bibliografie

Şorgot V., Dobre M. (2005) - Geografia judeţului Bacău (curs opţional), Editura

Universitară, Bucureşti

Sora V., Hristache I, Despa (1983) – Demografie - E.D.P. Bucureşti

***Analiza socio-economică a regiunii de Nord-Est (2007-2013)

***Institutul Naţional de Statistică (1990, 2003, 2009, 2011), Anuarul Statistic al României,

Bucureşti

*** INFO - STAT (2000,2001,2002,2003, 2008) Direcţia Judeţeană de Statistică, Bacău

*** . Recensământul populaţiei (2002), Direcţia Judeţeană de Statistică, Bacău

***DJS Bacău, (2010), Anuarul statistic al judeţului Bacău, ediţia 2010, CAEN, REV. 1

- 86 -

Rolul etnografiei în individualizarea Ținutului Bârgău

Timea Melinda Darlaczi 1

Introducere. Ținutul Bârgău se prezintă sub forma unei văi, unice în

felul ei, de-a lungul căreia se înșiruie o salbă de sate cu particularități și

elemente comune. Acest ținut este cunoscut sub denumirea de Valea Bârgăului,

fiind intens vehiculat și sintagma Valea Bârgaielor, însă folosirea singularului

este forma corectă deoarece localitățile sunt amplasate de-a lungul râului

Bârgău. Locuitorii acestui ținut sunt cunoscuți sub denumirea de ”bârgăuani”.

Intens vehiculate sunt și formele incorecte de ”bârgoveni” și ”borgoveni”.

Cu o suprafață relativ restrânsă, cu un trecut spirito-cultural modest, acest

spațiu geografic s-a individualizat față de teritoriile învecinate prin prisma

spațiului mental întipărit cu timpul în sufletul locuitorilor. Astfel, Ținutul

Bârgăului devine sinonimul spațiului mental incipient structurat, alături de

celelalte ținuturi din România: Ciceu, Târnave, Câmpulung și Neamț2. Astfel

noul taxon introdus în literatura de specialitate se apropie de cel al țărilor3, însă

rămâne inferior acestora. În prezent este alcătuit administrativ din cele patru

comune care au în denumire apelativul Bârgău: Josenii-, Prundu-, Bistrița- și

Tiha Bârgăului (Fig.1).

Metodologia de lucru. Pentru elaborarea prezentului studiu au fost

parcurse următoarele etape :

- Consultarea unor surse bibliografice etnoculturale;

- Elaborarea și aplicarea unor chestionare cu conținut specific obiectului

de studiu;

- Centralizarea datelor și prelucrarea acestora;

- Consultarea strategiilor de dezvoltare durabilă locală a comunelor

Prundu Bârgăului, Bistrița Bârgăului și Tiha Bârgăului.

Tradiții și obiceiuri din Ținutul Bârgău. Ținutul Bârgău ca și spațiu mental

reprezintă o suprafață geografică de dimensiune redusă, ea extinzându-se doar

pe aria a patru comune ( Fig.1.). Omul, prin activitățile și aspirațiile sale, prin

conlucrarea imaginarului cu realul dă viață acestui ținut, funcționând ca o

entitate unică, cu caracter funcțional și evolutiv. ( P., Cocean, 2011).

Obiceiurile locale sunt legate de principalele evenimente ale vieții, de

sărbători dar și de activitățile economice specifice locului.

1 Doctorand la Universitatea ”Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Geografie

2 P. Cocean, 2011

3 Ibdem

- 87 -

Fig. 1. Ținutul Bârgău.

Principalele evenimente ale vieții umane: nașterea, cătunia, căsătoria și

moarte reprezintă tema specifică a obiceiurilor, doinelor, cântecelor și a

poeziilor populare locale.

În momentul nașterii moașa înfășa copilul în pânză țesută de casă timp ce îi

făcea descântece: această fată/să fie frumoasă/și norocoasă/și mintoasă/și

sănătoasă1. După naștere, copilul trece în rândul creștinilor , prin ritualul

botezului. Mamele își adormeau pruncii cu cântecele de leagăn transmise prin

viu grai ,de la generațiile mai vechi. Astfel de cântece sunt păstrate și în

folclorul prezent al acestui ținut:” frunză verde solz de pește/ de te-ar putea

mama crește/ liu,liu,liu,liu, nani, nani/de ai crește mai ușor/să te văd umblând

prin casă/ să șezi cu mama la masă/ să faci mamii trebușoară/ care ți-a fi mai

ușoară...2”.

Tradiţiile nunţilor româneşti au fost scoase în evidenţă printr-un festival

folcloric numit „Alaiul nunţilor de pe Bârgău”, organizat de către Centrul

Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Căminele Culturale şi Primăriile

comunelor bârgăuane.

Acest festival este unul zonal, care implică prezentarea scenică a celor mai

importante momente din ritualul nunţilor româneşti, cu specific bârgăuan.

Până în anul 1989 această manifestare a fost organizată sub genericul „Alaiul

nunţilor de pe Bârgău”, dar la fiecare ediţie a purtat altă denumire.

1 L., Hogiu, 2012, Bistrița Bârgăului. Repere monografice, Ed. Mesagerul, Bistrița, p. 309

2 Ibdem, p. 309

- 88 -

Primul festival s-a ţinut duminică, 19 februarie 1978 la Prundu Bârgăului sub

denumirea: „Ia-ţi mireasă ziua bună” . Nuntaşii au sosit călare pe cai şi sănii ce

alunecau în clinchet ce clopoţei din zece sate bârgăuane: Rus, Joseni, Mijloceni,

Suseni, Bistriţa Bârgăului, Tiha, Tureac, Mureşeni şi Prund.

Nu au lipsit vestitele druşte şi stegarii, cemătoarele în frumoasele costume

populare, cu steagul de nuntă împodobit, apoi miresele şi mirii, nănăşii şi

nănaşele, socrii mari şi socrii mici, feciorii şi fetele de nănaşi, neamurile,

prietenii, vecinii şi nuntaşii propriu-zişi, de la care nu trebuia să lipsească

jinarsul şi ceteraşii. Curiozitatea a adunat foate multă lume, sub ochii căreia s-a

repetat vechiul ceremonial al chemării la nuntă, al predării şi primirii cămăşii

mirelui, urmate de pregătirile de la casa miresei, întâlnirea dintre mire şi

mireasă, înconjuratul mesei, iar toate aceste ritualuri ascund bogate semnificaţii

etice, la care se adaugă şi puţin umor.

În perioada dinainte de nuntă tinerii își caută partenerii. O caracteristică

importantă era preocuparea pentru frumos:” faini îs ochii lu' badea/ să-i vândă

i-aș cumpăra/ cât ar cere-atât i-aș da/ de mi-ar ce nouă sute/ eu cu tri i-aș da

mai multe/ de mi-ar cere badea-o mie/ i-aș da două și-o soție...3”.

Dacă iubirea nu a fost împărtășită, fetele apelau la blesteme: ”cu mânurile

către soare/ să n-ai parte de însurare/ cu mânurile către foc/ să n-ai parte de

noroc/ cu mânurile către stele/ să n-ai parte de vițele/ nici de vaci și nici de boi/

di ce nu stăm amândoi...4”.

De multe ori erau respinse căsătoriile pe bază de avuție ”dă-mă mamă după

drag/lasă-n foc de găzdușag/ găzdușagu' s-a găta/ și urâtu' m-a mânca5”.

În urma alegerii partenerului se observă cuvintele de recunoștință ”când mă

uit mândră la tine/ crește inima în mine/ca floarea bujorului/ de stropirea

norului.6..”.

Existau însă și cazuri în care căsătoriile se legau prin aranjamentele

părinților. Băiatul împreună cu părinții mergeau la casa fetei la pețit, care a fost

urmat de așa zisa tocmală, înțelegerea părinților asupra zestrei.

Conform tradiției fetele își căutau ursita în seara de Anul Nou în rondele ce

coji de măr dulce, legate cu ață de lână colorată. Rondelele de măr se puneau

într-o oală nouă de lut cu apă. Ele învârteaua apa cu un fir de busuioc și

descântau : ”Sânt Vasâ, Sânt Vasă/un'e te-oi găsi?/ la vadu' bogat/dă-mi

Doamne bărbat7”. După aceea se scoteau rondelele de măr. Cele care erau

deasupra aveau șansă de măritiș în acel an. După ce-și luară rondelele alergau la

un par unde numărau de la 9 spre 1. La cifra 1 își puneau rondelel în păr.

Cealaltă zi analizau rondelele: dacă bucata de măr mai avea coajă însemna un

bărbat bogat; dacă era decojit prevestea un bărbat sărac; dacă era drept bărbatul

3 L., Hogiu, 2012, Bistrița Bârgăului. Repere monografice, Ed. Mesagerul, Bistrița, p.310

4 Ibdem, p.310

5 Ibdem, p.310

6 Ibdem, p.310

7 L., Hogiu, 2012, Bistrița Bârgăului. Repere monografice, Ed. Mesagerul, Bistrița, p.311

- 89 -

urma să fie unul zvelt și frumos iar în caz contrar, dacă mărul era strâmb și

bărbatul era unul urât.

Înainte de nuntă se alegeau druștele, câte 8-12, chemătorii, câte 1-3. Mireasa

trebuia să facă cămașa mirelui precum și împodobea steagul. În timpul nunții au

loc diferite scene tradiționale: jocul miresei, strigături. Înainte de finalul nunții,

nănașa ia voalul de pe capul miresei, înlocuin-o cu o basma, în timp ce druștele

spune versurile ”mireasă de bună seamă/ dai cununa pe-o năframă/ dar

năframa-i tare grea/ toate grijile-s în ea..8.”

Purtarea costumului popular la un astfel de eveniment este o mândrie pentru

locuitorii din Ținutul Bârgău. Concretizarea unui astfel de costum a fost

determinat de evoluția factorului timp. Acesta a evoluat paralel cu spiritualitatea

locului, cu aspirațiile estetice ale acestuia, fiind în același timp un rezultat al

materiilor prime specifice perioadelor istorice.

Specificul costumelor populare din acest ținut a fost determinat de materialele

exiatente: pânza țesută manual, culorile naturale și flora locală.

Costumul popular femeiesc era alcătuit din :

Cept ( ie, cămasă)- larg cu mânecile lungi;

Poale(cusute cu roșu și negru) și polițe- până în anul 1900 forma o

singură piesă cu ceptul;

șurț și pânzetură- de culoare deschisă și motive florale la fete; culori

închise la culore pentru femei;

brâie;

năframă pe cap- ornat cu dantelă- cipcă;

ceptari înfundat -pieptar din piele de miel cu numeroase ornamente

forale;

ghete

Ornamentele de pe ie dezvăluiau poziția socială a persoanei care o purta: cu

cipcă, cu mătase, cu mărgele. De obicei, de sărbători, costumul era alcătuit din

două pânzeturi.

Costumul popular bărbătesc :

cămasă de pânză cu pui- cusături cu modele florale, frunze de trandafir

cu boboc, viorele;

ițari, cioarici- din pânză țesută;

pieptar înfundat;

opinci;

suman negru de oaie, (bondiță) gub- se purta peste umeri ;

cușmă

Acest tip de costum popular românesc era specific Ținutului Bârgău din

perioada precedentă Primului Război Mondial, chiar din vremea stăpânirii

Austro-Ungariei. Era un costum autentic, fără influențe străine. Era inspirat din

8 Ibdem, p.312

- 90 -

natură, cusută din pânze naturale, având chiar elemete florale. După 1918,

autenticitatea își pierde notorietatea, fiind amenințată în special de specificul

zonei Moldova. Apar astfel și în Bârgău tipul de pieptar deschis precum și noi

modele de ornamentație. Costumele populare sunt îmbrăcate doar duminica într-

o oarecare măsură la biserică, precum și în zilele de sărbătoare.

Cătunia reprezenta o perioadă grea, dar importantă în viața tinerilor.

Acest eveniment datează din perioada Regimentului II de graniță năsăudean.

Odată cu instaurarea militarizării, bărbații au devenit grăniceri. Ei erau supuși

unei severe instrucție militară. Au prestat servicii militare în schimbul eliberării

lor de sub iobăgie. Înaintea participării la pregătirea militară, tinerii nu aveau

voie să intre în crâșme și nu se puteau nici căsători. Bărbați adevărați erau

considerați doar cei cu stagiul militar efectuat. Ținuta militară era alcătuită

dintr-un suman de pănură neagră, de unde și denumirea purtătorilor acestora de

cătane negre. În jurul lor s-a creat un adevărat folclor. Stagiul militar avea o

durată de trei ani.

Înaintea plecării în cătunie, băieții strigau ”cântă cucu' pe fântână, că mai

am o săptămână/ cântă cucu' pe găleată/ săptămâna mi se gată...9”.

Astfel de strigări au rămas doar ca o componentă importantă a culturii

populare locale în urma desființării stagiului militar.

Un eveniment trist din viața oamenilor care produce elemente specifice

de folclor îl constituie moartea.Chiar dacă locuitorii acestui ținut privesc

moartea ca o trecere spre o altă existență, își plâng și jelesc morții timp de trei

zile.

Bocetele trădează durerea, dar au și un mesaj de rămas bun în numele

celui care părăsește această lume ” Of! Mânca-te-ar focul, moarte/ cum mai

faci și tu dreptate/ nu mergi unde-mi ești poftită/ veni-ai netrebuită..10

.”.

Principalele ocupații și felul de a fi al oamenilor din acest ținut sunt

redate în următoarele versuri :” foaie verde cucuruz/ de la Iad până la Rus/

Ceaune cu fundu-n sus/ Cucuriga mă rusăni/ Pipe( șcârle) roș pe la Josăni/

Oale sparte-n Mijloceni/ Cofe albe la Susăni,/ cușme lungi pe la prundeni, /

zgâria brânză bistrițeni/ iar tihanii rășănari,/ turecanii cărbunari/ zgârie

brânză mureșeni...11

”. Din aceste versuri populare putem deduce faptul că cei

din Rusu Bârgăului erau niște firi arțăgoase care săreau la bătaie, locuitorii din

joseni erau făuritori de pipe (șcârle) ; cei din Mijloceni se ocupau cu olăritul; la

Suseni unii oameni se ocupau cu confecționarea unor vaze din lemn; locuitorii

din Prund erau cojocari răspândiți; cei din Bistricioara, crescători de oi, erau

oameni zvelți, înalți, dar și zgârciți asemeni celor din Mureșeni; locuitorii din

Tiha se ocupau cu exploatarea lemnelor rășinoase.

Alte obiceiuri vechi specifice acestei regiuni erau:

9 Ibdem, p.313

10 Ibdem, p.314

11 T., W.,Hogiu, (2003), Mic ghid prin Țara Bârgăului, Edit. Răsunetul Bistrița p. 39

- 91 -

șezătorea - prilej de întâlnire între fete și băieți în serile de iarnă, unde

fetele torc, cos, iar băieții cântă și spun glume;

claca - avea scopul de a ajuta la diverse munci. De obicei se încheia cu o

petrecere.

Cununa - cel mai harnic gospodar face o cunună din spice de grâu, iar

fata cea mai harnică o porată pe cap prin sat. Se termină cu o petrecere.

măsura oilor - se face primăvara, înainte de urcarea turmei la munte.

Una dintre cele mai vechi meserii de pe aceste meleaguri o constituie păstoritul.

Ciobanii au petrecut mult timp pe munți doar în compania turmelor de oi. Când

oile pășteau linștite, ciobanii cântau din trișcă sau ciopleau bote specifice lor.

Pe aceste bote erau încrustate variate forme geometrice, elemente din flora

montană bârgăuană. Un cercetător al locului spunea” căutâd o semnificație a

încrustării trebuie să admitem o evoluție logică de la simplitatea unor tăieturi

de răboj până la simbolul unor forme ce sugerează continuitatea vieții,

mișcarea astrelor, mersul vremii(...)12

”.

Cântecele populare au creat formaţii de trişcaşi, iar una dintre cele mai

cunoscute creaţii folclorice se numeşte „Hora oii”, culeasă şi publicată de Ioana

Orban de la Mureşeni:

Peste vârfu Măgurii/ În munţii Bârgăului/ Unde stăpână-i natura,/ Şade-un

păcurar cu turma./ El n-are grijă de fete/ Numai de pădurea verde,/ De

propoarăle cu flori/ Şi de turma lui de oi./ El trăieşte ca-n pustie/ Şi de păcate

nu ştie./ Pe munţii cu căftălani/ Să nu ştie de duşmani.../ Focu-l face cu amnaru/

De nu se stinge tot anu.../ Cămeşa îi fiată-n zăr/ De nu se teme de zmău...13

Hora oii este un tip de baladă populară de tipul Mioriţei. La Prund, trişcaşii îşi

făceau grup cu fetele ce aveau ştergare lungi, înflorate, pe după gât, formaţia

numindu-se de trişcaşi şi chiuitoare, versurile fiind de chemare la nuntă.

Conform structurii spațiului mintal, acesta este dominat de Divinitate

(Cocean, 2011) cu un puternic caracter suprem. Principala caracteristică a

locuitorilor din acest ținut, asemeni poporului român este creștinismul. Conform

primei mențiuni scrise, conscripția confesională din 1750, așezările bârgăuene

aveau biserică și preot, majoritatea populației fiind de confesiune ortodoxă.

Odată cu stăpânirea habsburgică, Curtea de la Viena a dorit alături de dominația

militară impunerea dominației spirituale. Principalelel măsuri luate în această

direcție erau legate de catolicism. Această impunere începe prin ordinul din 7

octombrie 1698 în văile Mureșului, Ilvelor și Someșului. Militarizarea Văii

Bârgăului are loc mai târziu, iar trecerea la catolicism nu constituie un obieciv.

Astfel, locuitorii acestui ținut rămân ortodocsi. Excepții fac însă locuitorii

satelor Tiha și Bistricioara, unde au apărut primele biserici unite cu Roma.

Ca dovadă a vechimii și persistării creștinismului pe aceste meleaguri

sunt cele două cruci votive de piatră găsite în acest ținut. Prima cruce care se

12

T., W., Hogiu, Ioan-Liviu Cernucan, în Anuarul bârgăuan, an II, Nr.2, 2012, pag 163. 13

T., W., Hogiu, (2003), Mic ghid prin Ţara Bârgăului, Editura Răsunetul, Bistriţa, p. 80.

- 92 -

află la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, a fost găsită pe marginea drumului DN

17 între localitățile Rusu Bârgăului și Josenii Bârgăului, iar cea de-a doua se

află pe Măgura Calului, în Pasul Tihuța. Cele două cruci de piatră votivă sunt de

tipul crucii catolice treflată cu Isus răstignit ( I.Chintăun,2012). Ele sunt

cioplite din tuful vulcanic tuf de dej existent pe fâșia Dej-Piatra-Cepari-

Dumitra-Dumbrava-Susenii Bârgăului-Bistrița Bârgăului ( I.Chintăun,2012) .

Crucea are ” o funcție de sinteză și măsură. În ea se întâlnesc cerul și

pământul.......În ea se amestecă timpul și spațiul, Crucea este simbolul

intermediatorului, al mijlocitorului, al celui care este prin chiar natura sa,

permanentă aducere laolată a universului și comunicarea între pământ și cer,

de sus în jos și de jos în sus14

”.

Concluzii

Cultura constituie o parte componentă fundamentală a evoluției și

existenței unei comunități. Ea reprezintă o poartă de transmitere a trecutului prin

prisma prezentului spre viitor. Obiceiurile și tradițiile locale oglindesc

identitatea, durabilitatea și mândria comunității locale, a celor ce se

autodefinesc bârgăuani.

Bibliografie

1. Chintăuan, I., (2012),”Cruci de piatră din Țara Bârgaielor”, în Anuarul bârgăuan,

An II, Nr.2.

2. Cocean, P., (2011), Țările, Regiuni geografice și spații mentale, Presa Universitară

Clujeană, Cluj-Napoca.

3. Cocean, P.,( 2010), ”Ținutul-un taxon regional tradițional, specific României”, în

Geographia Napocensis, An IV, Nr.1.

4. Hogiu, L., (2012), Bistrița Bârgăului. Repere monografice, Ed. Mesagerul, Bistrița.

5. Hogiu, T.W., (2012), ”Ioan-Liviu Cernucan”, în Anuarul bârgăuan, an II, Nr.2,.

6. Hogiu, T., W.,(2003), Mic ghid prin Ţara Bârgăului, Editura Răsunetul, Bistriţa.

7. Mârza, I., Chinteuan, I., (1975), ”Cercetări petrografice asupra tufului de Dej în

regiunea Bistrița-Bârgău”, în Studii și cercetări geol.-geofiz.-geogr., Seria Geologie,

Nr. 1

8. Șotropa V.,” Militarizarea Văii Bârgăului”, în A.S., Nr. 10/1929

***Strategii de dezvoltare durabilă locală a comunei Bistrița Bârgăului.

***Strategii de dezvoltare durabilă locală a comunei Prundu Bârgăului.

***Strategii de dezvoltare durabilă locală a comunei Tiha Bârgăului.

14

I., Mârza, I., Chinteuan, 1975, Cercetări petrografice asupra tufului de Dej în regiunea Bistrița-Bârgău, în

Studii și cercetări geol.-geofiz.-geogr., Seria Geologie, nr. 1, p. 397-398

- 93 -

Călătorie în lumea tradițiilor din Țara Bârgăului

Filipaș Lucreția1

Un singur județ două zone geografice: Bistrița și Năsăud. Putem spune,

fără a exagera și fără pic de părtinire, că Bistrița-Năsăud este unul dintre

puținele locuri din România care ne mai oferă astăzi prilejul de a pătrunde în

lumea ancestrală a tradițiilor străbune. Există aici sate în care sărbătorile

strămoșilor încă mai sunt ținute, în care bătrânii meșteșugari încă mai sunt

apreciați pentru obiectele pe care le lucrează, în care costumul popular este la

mare cinste. Într-un cuvânt, aici tradiția pare sa mai însemne ceva. Vă invităm

la o incitantă călătorie prin județul Bistrița-Năsăud, așezat în partea central-

nordică a României, pe cursul superior al Someșului Mare în zona de contact

dintre Podișul Someșan, Podișul Transilvaniei și regiunea muntoasă a Munților

Rodnei, Țibleș și Călimani. Mă voi referi în special la Țara Bârgăului (foto 1).

Tradițiile locale sunt deosebit de pitorești. De Rusalii, bîrgăuanii, frumos

îmbrăcați în straie populare tradiționale, pornesc alai de sărbătoare, cu icoane și

prapuri spre unul din cimitirele satului, la fiecare portiță, gazdele ramase acasă

scot o masa si oferă apă celor însetați.

Foto 1 - Țara Bârgăului. Sursă fotografie:

http://1.bp.blogspot.com/wbfL5rJX03E/TkYgUnJcNcI/AAAAAAAABA4/1gddtV7YeAE/s1600/SAM_1781.

1 Profesor la Liceul Teoretic ”R. Petrescu”, comuna Prundu-Bârgăului, județul Bistrița-

Năsăud. E-mail: luciageogra_200@yahoo.es

- 94 -

De Bobotează, alaiul sătesc pornește spre râu, iar după sfințirea apelor,

crucea este aruncată în apa înghețată, tinerii temerari înoată pentru a o recupera,

dovadă de credință, curaj și bărbăție. În Prundu-Bîrgăului se joacă duminică de

duminică, exceptând perioada posturilor. Jocul poate fi de-a lungul, când

dansatorii se țin de mână, în linie sau de-nvârtit, ca la horă. Nunta bârgăuană e

încărcată de fast. Drustele, chemătorii, stegarii călării, legatul drumului, strânsul

în colac, datul găinii fac parte din multisecularul spectacol ritual,

instituționalizat treptat la nivel cultural.

Astfel a apărut „Alaiul Nunților” de pe Bîrgău, desfășurat anual, iarna,

locul de întâlnire fiind ales prin rotație. Cociile împodobite cu frumoase

covoare, caii cu hamuri noi și flori, nuntașii încălziți cu tradiționala țuica locală,

verde sau fiartă, atrag atenția mulțimii. În apropiere, la Rusu Bîrgăului, se pot

vizita piue si vâltori, iar la Mijlocenii Bîrgâului - ateliere de olărit. Putem face o

excursie lejeră până la releul de pe vf. Heniu Mare (1611 m) sau până la lacul de

acumulare Colibița. La Bistrița Bîrgăului se află Casa memorială Constantin

Pavel, întemeietorul Operei române din Cluj-Napoca.

„Măsura oilor” (sau “măsurișul oilor, ori “sâmbra oilor”) marchează

începutul verii pastorale, unul dintre cele două anotimpuri tradiționale,

anotimpul cald care durează de la Sângeorz (Sfantul Gheorghe – 23 aprilie),

când proprietarii își încredințează oile ciobanilor, până de Sumedru (de Sfântu

Dumitru – 26 octombrie), când turmele sunt aduse în sate spre a fi redate

proprietarilor.

Foto 2. Măsuratul oilor. Sursa: http://img2.rasunetul.ro/cdn/farfuture/q0VIH2mqdmKmUN9zSMDl -

8hLHfTA0BgruZ4oIIrM4G0/mtime:1359126804/sites/default/files/articole/2009/05/74.jpg

- 95 -

Înainte de Sângeorz, proprietarii își hrănesc foarte bine oile căci la

“măsura oilor” acestea vor fi mulse. Laptele va fi cântărit, rezultatul - pus pe

răboj și în funcție de ce iese la cântar va primi proprietarul, la “spargerea

stânei”, cantitățile de brânză sau unt de la ciobanii care-i vor îngriji animalele

până la Sumedru (foto 2). Pe vremuri, pentru a fi păzite de boli, cu această

ocazie oile erau “trecute prin focul viu”: treceau peste jăratecul sau prin fumul

“focului viu”, aprins în ascuns, de Sfântul Gheorghe, la miezul nopții, numai

prin frecarea a doua lemne. După ce treceau prin “focul viu”, oile erau numărate

de cioban și atinse de acesta cu tot felul de “buruieni descântate” – leuștean,

pelin, urzică. Oile mai erau apărate de duhurile rele si cu o soluție magică,

preparată și adusă de femei, numită “unsoarea oilor”, cu care erau unse ugerele

după primul muls, înainte de asfințit. În zilele noastre, lucrurile s-au simplificat

si încreștinat: de “măsura oilor”, preotul satului stropește animalele cu apă

sfințită, sa fie ferite de boli. După ce laptele este cântărit și oile diferiților

proprietari sunt puse la un loc în turma stânei, alături, pe o pajiște, are loc

petrecerea, cu mâncarea pregătită de femei – cozonaci, oua roșii, plăcinte -

stropită cu băutură si înnobilată cu cântece și joc. O săptămână-două mai

târziu, când dă iarba bine, la începutul lui mai, oile sunt urcate în munte, la

stână. O astfel de „ţară”, cu un specific al ei, cu anumite tradiţii ale ei, cu

captivante aspecte pitoreşti, cu ţărani desprinşi dintr-o mare frescă dacică, se

afla şi în răsăritul Ardealului – „Ţara Bârgăului” – alcătuită şi ea numai din

câteva sate, aşezate la poalele Munţilor Bârgăului, străjuiţi de vârful Heniu, şi a

Munţilor Călimani.

Foto 3. Lacul Colibița. Sursa fotografie: http://farm3.static.flickr.com/2117/3540319616_054bf122ec.jpg

Cine nu le ştie? Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului,

Susenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureşenii Bârgăului,

- 96 -

Bistriţa Bârgăului, Colibiţa, din aceasta din urmă fiind pe cale să se dezvolte o

strălucită staţiune climaterică montană.

Ţara Bârgăului a fost în toate veacurile unul din cele mai prielnice locuri

de legătură cu românii de peste Carpaţi, Pasul Tihuţa deschizându-şi cu dragoste

porţile către Țara Dornelor și spre inima Moldovei.

De altfel, unul dintre cele mai pitoreşti drumuri din ţară este cel ce trece

de-a lungul Văii Bârgăului, de la Bistriţa la Vatra Dornei şi la Colibiţa (foto 3).

Pe parcursul său, străbătând „ţara”, vezi minunatele sate bârgăuane, cu casele

lor văruite în alb-albastru, cu porţi măiestrite, cu pridvoare deschise, cu muşcate

la ferestre, totul fiind înveşmântat în culori de sănătate şi tinereţe. Drumul urca

hai-hui, descriind largi meandre şi serpentine, printre poiene şi brazi, printre

izvoare şi stânci, îndemnându-te să te uiţi mereu înapoi pentru a recapitula şi

reţine cele văzute. Din loc în loc, întâlneşti oameni cu „clopuri”, cu zale,

sumane negre şi baltage de aramă, care urcau sau coborau cu câte doi căluţi spre

turmele de oi din munţii lor. În sate e o viaţă intensă, hărnicie multă şi multă

voie bună. Se cultivă şi se transmit din generaţie în generaţie obiceiuri străvechi

consacrate agriculturii şi creşterii vitelor. Tot mai mult pulsează în aceşti ani în

localităţile Bârgăului şi activităţile industriale. La sărbătorile de iarnă se aud

colinde venite din adâncul vremurilor. Dansurile sunt de o vigoare şi o graţie

uimitoare. Costumele, atât la bărbaţi cât şi la femei, sunt de o eleganţă rustică

tulburătoare. Bârgăuanii ştiu a lucra şi ştiu a juca şi a cânta.

Foto 4. Prundu Bârgăului. Sursa: http://www.mesagerul.ro/sites/default/files/imagecache/16x9-

mare/articole/2013/03/bargau_3.jpg

Mulţi dintre ei sunt adevăraţi artişti în ceramică, cioplituri, ţesături şi

cojocărit. La Mijlocenii Bârgăului se află renumitul atelier de olărit al lui Ştefan

- 97 -

Gănău. Forma şi înflorăturile oalelor confecţionate aici sunt greu de egalat. La

Mureşenii Bârgăului, lucrează şi poeta populară Ioana Orban, care s-a impus la

festivalurile literare din perioada comunistă şi a ajuns să tipărească şi o plachetă

de poezii. La Prundu Bârgăului, care este cel mai vechi şi cel mai mare sat al

„ţării”, şi într-un anumit fel însăşi „capitala” ei, se află un muzeu al vieţii

satului, o echipă de trişcaşi şi o formaţie artistică care au cucerit de mult

aplauzele României (foto 4). Sâmbăta e zi de târg pentru oale, pieptare, ţesături,

unelte de lucru. Aici s-a înfiinţat şi cea dintâi şcoală primară grănicerească din

regiune (1786). Astăzi localitatea dispune şi de un liceu.

Conştiinţa de sine a acestei „ţări” s-a manifestat în anul 1936 şi prin

editarea unei publicaţii numită „Valea Bârgăului”. Din Ţara Bârgăului s-a

ridicat, încă înainte de unirea tuturor românilor, un remarcabil număr de

intelectuali – profesori, medici, avocaţi, ingineri, preoţi, învăţători şi meseriaşi

care şi-au pus talentele şi capacitatea lor de muncă nu numai în slujba ţinuturilor

bistriţene şi năsăudene, ci şi în a altor zone şi oraşe ardelene şi transcarpatine.

Pentru oraşul Iaşi, capitala Moldovei, Bârgăul a dat pe profesorul şi

poetul Vasile Fabian Bob (1795-1836), profesor la Seminarul de la Socola şi la

Academia Mihăileană, redactor alături de Gh. Asachi la revista „Albina

românească”, autor al poemului Moldova în 1821 ș.a. La Pomârla şi Botoşani a

funcţionat ca profesor Valeriu Rusu, originar tot din Țara Bârgăului. Astăzi

numărul intelectualilor şi tehnicienilor bârgăuani e de proporţia sutelor. În

contemporaneitate, „Ţara Bârgăului” este prezentă cu scriitorii Ioan Th. Ilea

(1908), cu Valentin Raus (1918), din Bistriţa Bârgăului, cu Ion Oarcăşu (1925),

cu Aurel Rău (1930), din Joseni, Dinu Flămând, din Suseni, autori a numeroase

volume de versuri, proză epică şi critică, redactori la diferite reviste literare

(„Steaua”, Cluj-Napoca) ș.a.

Concluzii. Nu ne-am propus ca temă de studiu definirea identitară a

termenilor greu cuantificabili și acceptați de ”țară” sau ”ținut”. Am definit Țara

Bârgăului ca identitate spațială istorică, anterioară închegărilor teritoriale ample

ale românilor ardeleni din est. Este, mai întâi de toate, o trăire a spiritului

Bârgăului la momentul actual, unde spiritul milenar are tradiții bine ancorate și

cu care ne mândrim, venit din partea unui trăitor al locurilor…

- 98 -

The vernacular landscape in Dealu Mare – Hîrlău (Iași County) - from

tradition to contemporaneousness

Paraschiv Viorel 1

, Ghiurco Anca-Mihaela

2, Pavel Emilia

3

Introduction. Dimitrie Cantemir let us the first descriptions of rural

settlements in Moldova in his illustrious encyclopedic work „Descriptio

Moldaviae”(1716), Lucian Blaga brilliantly defined the Romanian village by

saying: "I know that eternity was born in the village ...", with direct reference to

the millennial traditions of the village in its whole but also with a fine reference

to the maintenance of the village identity value as the origin of the Romanian

nation itself, while other outstanding researchers as I. Simionescu noticed in

1937 …”that healthy, noiseless life, the basis of our country’s worthiness is held

in villages. At the shelter ... of hidden valleys, away from beaten roads, the

original soul of ethnicity was kept. As agriculture still remained the pattern of

economic life of the country, so is the village, the inexhaustible source of

national power." Considering the vernacular landscape in Dealu Mare – Hîrlău,

V. Tufescu (1937) classified the villages from the eastern slope as it follows:

“every variety of scenery had its people: the forest shielded, besides convents

and monasteries, only Gypsy settlements; the vineyard - especially Saxon and

Szekely settlements; and the agricultural area the old clearly Romanian

settlements ... ", clearly differentiating the typology of agricultural (rural)

landscape in the early part of the twentieth century. In a period of profound

socio-economic transformations, as the current period, the village can not

remain outside its temporal metamorphosis. And now, as more than a century

and a half ago, the geographical location of settlements is the factor that

determines the evolution of settlements and traditions, namely the local ethos.

The relative isolation of the hearths of villages to the existing traffic flows, by

reshaping the decayed feudal roads due to the relief (as in the case of Tg.

Frumos - Hârlău – Deleni road, which continues to Botoșani - Suceava), the

villages on the slopes of Dealu Mare-Hârlău continue to maintain the traditions

and effectively preserve the local ethos.

Methodology. The main goal of our bibliographic and field research is

the inventory and differentiated identification of the traditional rural

architectural heritage and its putting into value as an element of the traditional

vernacular landscape, equally important for all sciences. 1 Prof. dr. at Economic Technological Highschool of Tourism, Iași. E-mail:

vio_scout@yahoo.com 2 Prof. at Sports Highschool, Iași.

3 Ethnographer, Ethnographic Museum of Moldavia, Iași

- 99 -

Our research aims the differences of rural landscape and its spatial-

temporal development on the two slopes of Dealu Mare-Hîrlău, to the west,

towards the Siret valley and to the east, towards the Bahlui valley. The

extensive bibliographic material constituted an important aid in the

documentation phase.

General aspects. Dealu Mare-Hîrlău Massif is a regional unit of the 3rd

order of the Moldavian Plateau, being the most impressive element of the

structural sector in the south-eastern part of Suceava Plateau. The hilly massif

was fragmented by the upper valley of Bahlui into two unequal lobes: the

western ridge dominated by Dealu Mare-Tudora (587 m.), which is territorially

more extensive and continues till Șaua Ruginoasa and the eastern ridge, reduced

in size, dominated by Dealu Holm (556 m) (Băcăuanu, 1980:279 and fig. 1).

The structural platforms Broscăria-Laiu and Sângeap-Sticlăria (Mihăilescu,

1930 and Tufescu, 1937, quoted by Băcăuanu, 1980, V.D. Cotea, 2006) are

bounded to the west and east, by fronts of ribs/coasts, more developed in the

east, as the ribs of Cotnari, Stroești, Măgura, Buhalnița and Pârcovaci, affected

by linear and deep erosion, with thick deluvial glacis here and there, due to the

dynamics of the slopes. They have groundwater resources sufficient to the

development of villages.

Fig. 1 – Transverse geomorphological profile from west to east between Siret Valley and Holm Hill

(by V.D. Cotea and co, 2006:240,with changes)

- 100 -

Fig. 2 – Sarmatian litho-stratigraphic column in Dealu Mare-Hârlău (by Ștefan, 2009, quoted

by V.D. Cotea and co. 2006:231)

The forest landscape dominated on its upper part by beech woodlands and

below by mixed forest of beech-oak (anthropic) has developed on soils from

Protisoil, Luvisoil and Antrisoil (Erodisoil) classes. On the structural plateaus

there are large areas of rendzinas, pseudo- rendzinas and cambic chernozem soil

type (cernisoil class). The meadows and pastures occupy large areas from the

total communal land of the communes, reaching about 21% in Vânători, 19% in

Sirețel, 17,8% in Cotnari and 15% in Deleni, while the forest land has the

largest expansion in Deleni (46,4 % of the total communal land) and Sirețel

(48,1%).

Analysis and conclusions. Mutations in the spatial-temporal evolution of

the rural network in Dealu Mare-Hîrlău Massif are the result of frequent

disparities and instability of hearths of villages (Țurcănașu, 2006). Late

stabilization of the population in the high area of geomorphological contact with

structural plateaus was carried out after the agrarian reforms in 1864, 1881 and

1921. Villages evolved on the basis of ”odăi” and ”câșle” and those resulted

from successive swarming are predominant (A. Ungureanu in Băcăuanu, 1980).

Agro-pastoral profile of the analyzed villages imprints them some functional

fragility (Muntele I. Quoted by Țurcănașu, 2006). We believe that it should be

remembered the fact that the great landed property greatly reduced the premises

and lands used as pasture or common by peasants, which may lead to a certain

limitation in the number of people.

As a historical view on the evolution of traditional household in the

studied area we can say that housing bears the imprint of the natural

environment in which the villages evolved that is the border between the

traditional elements of the cottage specific to the steppe area and those specific

- 101 -

to the sheepfolds in the mountainous area. In areas of hills and plateaus, houses

built in the second half of the nineteenth century had one room and porch,

foundation of locally exploited stone. The hipped roof was made from straw or

reed which supported the walls made of wattle and rolls from clay and straw.

The walls are leveled with clay then they are whitewashed and decorated with

girdles of clay (Pavel, 2006).

Foto 1 – 2. The bridge from Zlodica. Traditional house renovated at Băiceni – Cucuteni

Basically the evolution of villages and vernacular landscape in the studied

area demonstrates a transition phase between the rural traditional of hearth’s

instability due to history, with houses whose life rarely exceeded two

generations and solid houses built of durable materials, for several generations,

built mostly after 1980. This will also determine on the long term a stabilization

of village’s core (19th and 20

th century), meaning a more stable hearth,

developed by permanent and sustainable construction, including the urban -

community buildings (school, clinic, public bath, commercial premises, etc.).

The house with its cemented facade and resistance belt, made of concrete with

reinforcement appeared very late in the area, especially after 1975-1980.

Wood civilization is specific by the grid (shingle) technique for the

construction of the roof in Slobozia (foto 5) and Berezlogi in Sirețel commune

as well as in Vânători village or the wooden verandah with folk models

protecting the high porch of stone (foto 6). Architecture of the houses has an

element of local spatial identity (in the entire Vînători commune) namely the

houses with lights on the roof ("dovecot"), on whose gable there are included

elements of traditional local ethos, such as the bird or the stylized oak leaf (foto

7). Fencing the households to the access road shows a vernacular tradition of

sub-mountainous or mountainous type, the high wooden gate covered with

blackboard in scales, as it can be seen in Sirețel commune (foto 8).

Exploitation of sedimentary rocks of Sarmatian age (fig.2) is an old

tradition in the area of Dealu Mare-Hârlău, at the majority of military and civil

constructions, medieval and present, sandstone and limestone exploited in the

- 102 -

area are used. Thus, the royal courts of Hârlău and Cotnari, the bridges on the

old royal road (from Cârjoaia and Zlodica – foto 1), the royal cellars from

Cotnari, the mansions and the Boyar castles in the area (Feredeni - foto 4,

Deleni, Cotnari, Scobinți, Cârjoaia, Ceplenița, Cucuteni, Băiceni), churches,

hermitages and monasteries, they all have abundantly used the stone exploited

from the about 5 m thick layer of Hârlău oolitic limestone, of Crivești

sandstones and Hărmănești limestone (fig.2). The tradition of making wheels

from stone for wells throughout the eastern slope of Dealu Mare, at Deleni and

surroundings determined the vernacular occupational profile of stone’s

“rotary/spin” for grain mills and wells (foto 3).

Foto 3 – 4. Fountain with stone felloe at Buhalnița. The portal of the former Boyar mansion in

Feredeni

During the nineteenth century limestone and sandstone exploitation for

mill wheel was already traditional throughout the eastern slope of Dealu Mare-

Hârlău, from Deleni to Zagavia and Ceplenița (probably on Buhalnița Valley –

Cotea and co. 2006:183). Water mills were very numerous being built on

Bahlui, Măgura and Buhalnița valleys (Cotea, 2006:39). Locally exploited stone

is used in the current period as well as foundations for houses or fences,

numerous are the households where we can notice this (foto 2). In Stroești

village (attested in the 17th century - 1617) fences have high ground made of

stone or are entirely built of stone. The village church is attributed to Stephen

the Great who failed, however, to finish it. (www.primariatodiresti.ro). In

Feredeni (attested in 15th century - 1480), a village in Deleni commune we also

encounter numerous fences on high ground made of stone. Some sectors of the

wine lands from Cotnari were arranged with terraces consolidated with

limestone, as Dragalina (Rotund/Round) Hill.

In Poiana-Deleni village it had developed in time a powerful center of

fired ceramics that harnessed the plastic clays from the basal area of limestone

quarries. The Potter's House from here has long been a particular vernacular

- 103 -

objective but the times and the lack of community’s interest determined the self-

destruction of the building (foto 11).

Villages on the western slope, in the hydrologic basin of Middle Siret,

the hydrologic basins of Zăvoiul Sireţel and Hărmănești Creeks

The villages from Sirețel, Vânători, Todirești and Lespezi communes were

gradually formed as deforestation advanced on the interfluve and slopes

between Siret-Bahlui, on the structural and fragmented high alignment, facing

west surrounded by Balta Zăvoi Hill (332 m) – Stolniceni Hill (526 m) –

Hărmănești Hill (402 m). The late and reduced anthropic activity on this

western slope most likely determined the stable asymmetries on the left bank of

the Siret river, with reduced and underdeveloped hydrologic basins. The

hydrologic basins of Zăvoiul Sirețelului Creek (or Sirețel), with an area of 79

km2, a length of 19 km and Hărmănești river, with an area of 47 km

2 and a

length of 17 km (Ujvári, 1972:491) collect the most part of the surface drain in

the investigated area.

Rural architecture is different amid the vernacular traditions that were

brought especially by ethnic minorities, who were given land, which had

developed here on the background of rich natural resources of stone, gravel and

wood. Old medieval villages (Obreja, 1979) evolved at the shelter of relief and

forest landscape and had a historically attested continuity gradually evolving to

the current stable hearths, being the fruit of extensions and spatial-temporal

embedding as follows:

Sirețel (village attested in the 14th century – 1434) developed in the

lower part of the eponymous river valley (named as well Zăvoiul Sirețelului).

The village extends over the old course of Siret, suspended and buried since

Holocene, course then moved to west by the alluvial/flood cone of Siret Valley

(Băcăuanu and co., 1980:65). The hearth of the village has a gathered aspect in

the central part and feathering fingers or tentacular trends along the access roads

to the neighborhood.

Hârtoape (village attested in 15th century – 1470) named also Părtănoși,

merged with Satu Nou (or Poienița, located at the top/upper area). The village is

divided into two by Pârâul Ruginii sprang from Bahna Mică, a geomorpho-

toponym that shows us the evolution of torrential microrelief of "hollow" type

(sliding, glimee, tablelands, stabilization, drainage). The village had developed

on contour lines, on the terraces of Siret and the mentioned valley, having a

linear-tentacular texture (fig. 3). It is the village where the vernacular landscape

is also reflected in the ancient ethnographic traditions of population by the rich

decorating of “cheptar”/folk vest.

Todirești (village attested in 1634, named Bălușești-Todireștii, in the time

of Vasile Lupu) framed in the scattered, tentacular type, of structural plateau

with houses backed by high ground of locally exploited stone. It was formed by

merging several evolved hamlets on the structural plateau: Todirești, Bălușești,

Ceapa, Gura Vladnicului so on.

- 104 -

After the agrarian reform in the time of Al. I. Cuza (1864), it was formed

a new generation of villages that have evolved over time on state investment

funds: Vânători and the villages of the homonymous commune, villages of

Hărmănești commune, Slobozia village established by "free men" in the

hydrologic basin of Saca Creek, a tributary of Zăvoiului Sirețel and which has a

scattered texture in the upper area of the slope (foto 5) as well as Berezlogi, a

village of hillside affected by erosion ( both in Sirețel commune).

Fig. 3. The texture of Hârtoape village (Vânători commune - Source: fragment of topographic map

www.google.com)

Foto 5 - 6. Woodworking tradition in Sirețel and Vânători

After the appropriation in 1921 for the veterans of World War I, some

villages were formed based on local mining of marl, clay, sands and Sarmatian

sandstones and by grubbing and successive deforestation: Satu Nou, at the

junction of Sirețel Creek with Valea Mare and Humosu, both in Sirețel

- 105 -

commune, Vlădnicuț in Vânători commune, all with a pronounced agro-

zootechnical profile.

Villages on the eastern slope towards the Hilly Plain of Jijia-Bahlui,

in the hydrologic basin of Upper Bahlui.

The hydrologic basins of second order of Măgura Creek (Văcăria,

Cârjoaia), with a total area of 66 km2

and a length of 22 km as well as that of

Buhalnița creek with a surface of 33 km2 and a length of 16 km are part of

Bahlui basin and collect all the waters that drain on the eastern slope of Dealu

Mare-Hîrlău in the analyzed sector. The evolution of rural landscape of the

geomorphological contact area between Dealu Mare – Hârlău and the Hilly

Plain of Jijia-Bahlui is determined by the natural potential of the environment,

which gave the main element of diagnosis for their classification on all

evolutionary stages of the settlements founded here, since ancient times.

Foto 7 - 8. Vernacular landscapes at Vânători and Slobozia - Sirețel

Moldavian traditional house with kitchen and bedroom built on stone

foundation with walls constructed of adobe or with rolls on forks and thatched

with reed/sheet/tiles is already history. We still find elements of the traditional

landscape, few houses covered with reeds brought from nearby, from the lakes

(tablelands) formed among the waves of stabilized landslides (Valea Racului,

Zbereni). Vernacular traditions mentioned by V. Tufescu (1937) are still

present, there are locals who pursue the soft wood carving, spoon makers (in the

villages from Cotnari, Ceplenița and Deleni communes). Villages lined on

upper slopes of Măgura valley and its tributaries are part in terms of

administrative from Cotnari Commune, Iaşi County (Zbereni, Cireşeni, Făgăt,

Valea Racului, Horodiştea and Cârjoaia). There are small villages, lined on the

upper terraces and on the fixed sliding steps, dominating the microrelief of the

slopes, being settlements with diffuse texture imposed by microrelief.

The typology villages after the microrelief:

a) of structural plateau: Sticlăria, Cucuteni

- 106 -

b) of slope: Deleni, Poiana Deleni, Maxut, Feredeni, Zagavia, Cotnari,

Valea Racului, Cireșoaia, Zbereni, Buhalnița, Poiana Mărului, Zlodica,

Horodiștea, Scobinți, Băiceni de Cucuteni, Băiceni de Todirești and

Coasta Măgurii

c) of meadow (on lower terraces): Pârcovaci, Cârjoaia

The ancient hearths of villages, dating from 15th

- 16th

century are those

located on the ancient commercial road coming from Iași and connecting the

fairs from Târgu Frumos and Hârlău, then continuing to Botoșani and Suceava:

Cotnari (1448), Deleni (15th century - 1430) Băiceni (15th century – 1454, a

sedentary village on an area of old Neolithic habitation, a yeomen village –

V.D. Cotea, 2006:29), Cârjoaia (1573) and Horodiștea (1583).

Foto 10 – 11. Traditional landscape at Poiana-Deleni: the potter's house (picture by Ion Chelcea,

1943, in Pavel, 2006) and rebuilt (2010)

The alignment of villages, developed on the glacis and lower deluvial

area close to Bahlui Valley and on slope terraces, dated in the 17th century with

a mixed agricultural profile (fruit, wine, grain and livestock) includes: Zlodica

(1605), Zbereni or Zberești untill 1964, (attested in the 17th century - 1623), a

coastal village on the right bank of Buhalnița Creek, Pârcovaci (1624), Zagavia,

a hollow village (1632), Fetești (17th century - 1646) and Scobinți (1665),

Maxut attested in 1700, a coastal village and Poiana Deleni (18th century), a

village of degraded hillside under the cornice of detachment of slides in the area

of former quarries.

Villages located in the upper part of the slopes, in areas with stabilized or

semi-stabilized landslide and accentuated slope erosion include villages

established after the agrarian reform during the reign of Al. I. Cuza, in 1864

(Obreja, 1979) with a pronounced fruit-wine and livestock profile: Slobozia,

Deleni commune, Poiana Mărului – (former Vârâții untill 1964), Cireșeni,

(former Văcăria untill 1964) has acquired its current name from the vast cherry

- 107 -

orchards bounding the village to the SE as well as the small hamlets: Făgăt in an

erosive hollow in a clearing among beeches, Valea Racului, Lupăria (former

Trăisteni) on a tributary creek of Buhalnița valley. Sticlăria village was

established around a glass factory that harness locally exploited sands from the

Lower and Middle Sarmatian layer (Obreja, 1979). The current hearth is the

result of merging of several scattered hamlets located on Basaraba structural

plateau and on the upper valley of Buhalnița and Humăria Creeks; the oldest

core is the ancient hearth/“siliște”of Poiana lui Sângeap. It is a village with

tentacular development after 1990 when it also incorporated Rediu hamlet from

Basaraba Hill (420 m). During field observations with teachers Ion Ioniță and

Viorel Constantin Rusu in the spring of 2008 on the upper course of Buhalnița

valley at about 350 m downstream of the destroyed bridge on LR Scobinți-

Sirețel we noticed on the banks possible traces of hearths. Coasta Măgurii

village as a village of "newlyweds" appeared on some scattered hearths after

1879 (allotment after the War of Independence).

Final conclusion. "Therefore, as a final analysis of the landscape, we

think it is necessary to reserve a chapter to its transformation by humans and the

influence of the environment on man…” (V. Tufescu, 1937), as the ultimate

conclusion of spatial-temporal of the rural world and the vernacular specificity

of landscape which was perpetuated over generations on the two slopes of

Dealu Mare-Hîrlău.

Bibliography

Băcăuanu, V., – coordinator - (1980), Moldavian Plateau – nature, human, economics.

Scientific and Encyclopedic Publishing House, București.

Blaga, L., (1937), Praise to the Romanian village. Bucureşti (page 6).

Chiriac, D., (1984), Rural settlements in Moldova. Study of economic geography. Iași.

Cotea, V. D. And co., (2006), Cotnari vineyard. Academy Press, București.

Obreja, A., (1979), Geographic dictionary of Iaşi County. Junimea Publishing House, Iaşi.

Palamariu, V., (2002), ”Words for settlements in Moldova: interferences of historical

geography and the geography of agriculture”. in Works of geographic seminar”Dimitrie

Cantemir”, no. 21-22:353. University ”Al. I. Cuza” Publishing House, Iași.

Paraschiv, V., (2011), Castles, palaces, mansions and Boyar parks with impact on the

landscape in Iași County. Performantica Publishing House, Iași.

Paraschiv, V. , Ghiurco Anca, Mihaela, (2010), ”Traditional rural landscape in the area

Dealu Mare-Hîrlău. Case study: The hydrological basin of Măgura”. Poster – at the

Conference of Romanian Society of Geography, Drobeta Tr. Severin.

Pavel, Emilia, (2007), Romanian ethnographic values in images. Princeps Publishing House,

Iaşi.

Pavel, Emilia, (2006), Studies of Romanian ethnology. Princeps Publishing House, Iaşi.

Simionescu, I., (1937), Our country, nature, humans, labour. The Foundation for Literature

and Art ”King Carol the second”, Bucureşti.

Simionescu, I., (1922), ”Types of houses on Old Kingdom”. In Scientific Magazine ”V.

Adamachi”, volume IX, no.1, page 11.

- 108 -

Şandru, I., Aur, N., (2009), Geography of rural settlements. CDPress Publishing House,

Bucureşti.

Tufescu, V., (1939), ”Dealu Mare – Hîrlău, observations on relief and human settlements”.

S.R.R.G Bulletin., tom LVII, București.

Țurcănașu, G., (2006) Evolution and current structure of settlement systems in Moldova.

Demiurg Editorial House, Iași.

Ujvári, J., (1972) Geography of Romanian waters. Scientific Publishing House, București.

www.monumenteiasi.ro / oct. 2013

Note: poster submitted at ”Dimitrie Cantemir” International Geographic Seminar Iași,

oct. 2010

- 109 -

Evoluția disparităților regionale în cadrul Regiunii Nord-Est

între anii 2000-2008

Mustățea Nicoleta Monica1

Introducere. Evoluția în timp a disparităților constituie o problemă de

actualitate și de asemenea o mare provocare pentru specialiştii în economie

regională. În ţările cu un nivel de dezvoltare mai redus, intervenţia statului în

economie, prin realizarea unor investiţii publice în regiunile mai dezvoltate,

conduce în primă fază la creşterea disparităţilor interregionale, iar pe termen

lung, ca urmare a investiţiilor străine atrase în aceste regiuni, disparităţile

regionale se reduc în mod accentuat.

Cele două niveluri pentru care sunt analizate comparativ diferenţele de

dezvoltare în mod frecvent, sunt statele membre şi regiunile componente ale

acestora. Anumite disparităţi au tendinţa diminuării în timp, pe când altele

rezistă indiferent de influenţele unor factori în schimbare. În ceea ce priveşte

producţia, există semne clare de convergenţă, în timp ce şomajul suportă mai

degrabă evoluţii în sens invers, cu o creştere a disparităţilor determinate de

descreşterea activităţii economice. Un alt mod de a exprima această realitate se

referă la o creştere a productivităţii, fără a genera, însă, noi locuri de muncă.

Regiunea Nord-Est – disparități interregionale

Comparând situaţia disparităţilor regionale din România cu situaţia altor

ţări europene, se observă faptul că în țara noastră, la fel ca în majoritatea ţărilor

europene, cea mai dezvoltată regiune este aceea care include capitala; cele mai

slab dezvoltate sunt zonele de graniţă. Exceptând regiunea București-Ilfov, cu o

situaţie complet specială în peisajul economic al ţării, creşterea economică a

urmat o direcţie vest-est, proximitatea pieţelor vestice acţionând ca factor de

difuzare a creşterii. Deşi datele statistice prezintă unele oscilaţii în timp, din

cauza unor factori locali, se poate observa că zonele subdezvoltate sunt

concentrate în nord-est, la graniţa cu Moldova şi în Sud, de-a lungul Dunării.

Conform Anuarului Statistic din 2008, populația stabilă totală a Regiunii

Nord-Est la 1 iulie 2007 era de 3.726.642 locuitori, reprezentând 17.25% din

cea înregistrată la nivel național în creștere cu 0,31% față de 2002. În ciuda

sporului natural pozitiv înregistrat în regiune, populația regională a avut o

evoluție între limite relativ constante, generând ipoteza atenuării sporului

natural pozitiv de către efectele migrației externe. Din cele șase județe ale

regiunii, cei mai mulți locuitori erau concentrați în Iași (cca 22% din populația

regiunii), iar cei mai puțini în Vaslui (cca 12%).

1

Profesor dr. la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Codăești, județul Vaslui, Tel.

0761647568; mustateamonica@yahoo.com

- 110 -

Sporul natural variază în

funcție de mediul urban (Figura nr.

1. Sporul natural în mediul urban-

2008) și cel rural (Figura nr. 2.

Sporul natural în mediul rural-

2008). Regiunea Nord Est prezintă

în ansamblu, în mediul urban,

valori pozitive ale sporului natural.

Deși valorile natalității nu sunt

foarte ridicate, acest fapt este

compensat de mortalitatea redusă. Figura nr. 1 - Sporul natural în

mediul urban-2008

Figura nr. 2. Sporul natural în mediul

rural-2008

În mediul rural, valorile sporului

natural sunt mai ridicate față de

restul țării.

În ceea ce privește evoluția

ponderii populației între cele două

medii de rezidență (urban-rural),

între anii 2000-2006, analizând

datele din Tabelul nr. 1 - Variația

populației rezidente în mediul urban

pe județe (2000-2007), se observă o

tendință de descreștere a ponderii

populației urbane până în 2004

explicată în principal de migrația ce

a avut loc spre zona rurală, efect al

procesului de restructurare

industrială din aceasta perioadă, urmată de o ușoară creștere în 2004 (43,58%)

datorată în cea mai mare parte faptului că în 2003 un numar relativ ridicat de

comune (în special în județul Suceava) au fost declarate orașe. La nivel

județean, județele cu cea mai mare pondere a populației rurale sunt Neamț

(61.3%) și Vaslui (58.6%) iar cu cea mai mică pondere Iași (53.0%) și Bacău

(53.5%). În Regiunea de Nord-Est se regăsesc numeroși factori restrictivi ce

stopează dezvoltarea, sub aspect economic și investițional. Chiar dacă este

considerată o regiune săracă, potențialul ei demografic este superior celorlalte

regiuni ale României. Întâlnim aici o reală capacitate de înnoire a forței de

muncă datorită intensității procesului de creștere a contingentului de 30-44 ani.

Dublarea acestui contingent în următorii ani va conduce la o structură

demografică echilibrată.

- 111 -

Tabelul nr. 1: Variația populației rezidente în mediul urban pe județe (%)

Județ 2000 2002 2004 2007

Bacău 49.8 47.0 46.4 45.7

Botoșani 39.3 37.0 41.6 41.7

Iași 49.8 46.2 46.9 47.7

Neamț 40.3 37.6 38.6 38.2

Suceava 35.3 33.6 43.4 42.9

Vaslui 42.6 40.1 41.3 41.2

R NE 43.5 40.7 43.5 43.4 (Sursa: www.insse.ro)

Rata șomajului la nivel regional a înregistrat o scădere după anul 2000, de

la 7% în 2000, la 6.2% în anul 2004, valorile acesteia situându-se sub media pe

țară în perioada 2000-2004. La nivel regional, rata șomajului BIM în rândul

tinerilor a avut un maxim în anul 2002, când a înregistrat valoarea de 21.7%

ajungând la valoarea de 21% în anul 2004. Comparativ cu valorile medii pe țară

pentru aceasta perioadă, acest indicator a avut permanent valori mai mari la

nivel regional, diferența cea mai mare fiind în anul 2004, cand rata la nivel

regional a avut cu 4.4 puncte procentuale mai mult decat cea națională.

Comparativ cu valorile medii pe

regiune și valorile medii pe țară,

cele mai mari valori ale ratei

șomajului se înregistrează în

județul Vaslui (Figura nr. 3.

Rata șomajului-2008).

Îmbunătăţirea discrepanţei

faţă de nivelul naţional se

regăseşte şi în ceea ce priveşte

indicele de disparitate

interregional al produsului

intern brut pe locuitor dintre

regiuni şi regiunea cu valoare

minimă- regiunea Nord – Est.

Figura nr. 3. Rata șomajului-2008

- 112 -

Tabelul nr. 2: Indicele de disparitate interregional al PIB/locuitor

Regiunea 2000 2006 2006 -

2000 2010

2010 -

2006

SE 1,271 1,290 0,019 1,268 -0,021

S 1,165 1,206 0,041 1,197 -0,009

SV 1,197 1,222 0,025 1,211 -0,011

V 1,467 1,723 0,256 1,674 -0,049

NV 1,329 1,403 0,074 1,383 -0,020

C 1,531 1,548 0,017 1,526 -0,023 (Sursa: www.cnp.ro)

Se constată o uşoară reducere a decalajului, ca urmare a unei creşterii

economice regionale superioare în regiunile mai puţin dezvoltate. Urmărind

datele din Tabelul nr. 2. - Indicele de disparitate interregional al PIB/locuitor -

putem constata faptul că în anul 2006 indicele de disparitate (regiuni/regiune

nivel minim (NE) = 100) s-a înrăutăţit în comparaţie cu toate regiunile, dar în

anul 2010 comparativ cu anul 2006 aceste decalaje înregistrează reduceri

uşoare.

Regiunea Nord-Est – disparități intraregionale

Din punctul de vedere al populației județelor Regiunii de Nord-Est, cel

mai populat este județul Iași, iar cel mai puțin populate sunt județele Botoșani și

Vaslui. Principala cauză este reprezentată de migrația dinspre zonele slab

dezvoltate către cele dezvoltate. În perioada 2000-2006, toate județele au suferit

o scădere a numărului populației. Regiunea Nord-Est are o pondere ridicată a

populației rurale (56,35%) față de valoarea națională (44,8%).

Privind numărul de IMM-uri și microîntreprinderi, toate județele regiunii

înregistrează în anul 2005, valori inferioare celei corespondentului național

(21,7/1000 locuitori). Județele Botoșani și Vaslui au cele mai scăzute valori de

8,4/1000 locuitori, respectiv 9,2/1000 locuitori. Privind IMM-urile cu capital

privat, contribuția la veniturile totale cât și din export are valori ridicate în

județele Bacău și Iași și valori reduse în Botoșani și Vaslui.

Concluzii. Existența disparităților regionale se datorează pe de o parte

extinderii recente și pe de altă parte faptului că procesul de creștere tinde să se

concentreze, în fazele inițiale ale dezvoltării, în zonele cele mai dinamice din

interiorul statelor membre.

Concentrarea procesului de creștere prin absorția mai consistentă a

fondurilor în zonele dezvoltate a statelor membre rămâne un obstacol în calea

reducerii disparităților. Zonele și regiunile dezvoltate au capacitatea de absorție

și de gestionare a fondurilor, în timp ce zonele mai puțin dezvoltate sunt deseori

incapabile de a le absorbi și utiliza. Astfel de zone necesită mai întâi investiții

importante pentru a crea cadrul capabil să absoarbă și să utilizeze fondurile. În

lipsa acestor investiții menite să creeze structuri economice eficiente, fondurile

care ar ajunge în astfel de regiuni ar stagna, ceea ce ar duce la ineficiență și

- 113 -

pierdere de bunăstare. În concluzie, nu se poate vorbi de reducerea disparităților

prin absorție de fonduri europene atâta timp cât nu există actori economici care

să le folosească. Cel mai bun exemplu în acest caz este România, deoarece

majoritatea fondurilor, investițiile străine, se concentrează în capitală, în timp

ce, în restul țării, regiuni ca Nord-Est, Sud, Sud-Vest, întâmpină reale probleme

în ceea ce privește dezvoltarea socio-economică.

În prezent, regiunile slab dezvoltate progresează, însă prea încet în

comparație cu regiunile dezvoltate care păstrează un ritm rapid de dezvoltare.

Din acest motiv, decalajele de dezvoltare rămân încă proeminente.

În viitor, pe baza susținerii oferite de Uniunea Europeană, regiunile

inferioare din punct de vedere al dezvoltării trebuie să atingă un nivel de

bunăstare nu doar superior stării inițiale. Politicile europene nu urmăresc simpla

dezvoltare a acestor regiuni, ci pun accent pe capacitatea lor de a prinde din

urmă regiunile dezvoltate, în timp real și prin modalități eficiente și benefice pe

termen lung.

Bibliografie

1. Asaftei, G., Parmeter, C., (2010), ”Market power, EU integration and privatisation: The

case of Romania”, Journal of comparative economics, vol. 38, nr. 3, 16 p.

2. Brown, D., Earle, J., Telegdy, A, (2009), “Employement and Wage Effects of

privatisation: Evidence from Hungary, Romania, Russia and Ukraine”, The Economic

Journal, vol. 120, nr. 545, 20 p.

3. Dumitrescu, D., (2008), România. Regiuni de dezvoltare, Editura Cetatea de Scaun,

Târgoviște.

4. Ionică, D., (2007),”Rolul coeziunii economice și sociale în dezvoltarea Uniunii

Europene”, Jurnalul Economic, an X, nr. 24, p. 29-42, București.

5. Sava, S., (2001), ”Disparități regionale în Uniunea Europeană”, Tribuna Economică, an

12, nr. 44, p. 68-69, București.

*** European Comission, First Cohesion Report, (1996), 156 p.,

(http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/repco_en.htm)

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

http://www.cnp.ro

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do

- 114 -

Fluxurile turistice spre municipiul Iaşi.

Studiu de caz: Unitatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii

de Muncă ”Nicolina” Iaşi

Radu Alina-Simona1

Descrierea resurselor de ape minerale pe care le valorifică Unitatea

de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă ”Nicolina”

Iaşi

În anul 1953, ca urmare a unor foraje geologice, s-a descoperit în partea

de sud-vest a oraşului Iaşi un important zăcământ de ape minerale sulfuroase,

iodurate, clorurate, sodice, hipotonice, hipotermale cu debit artezian şi cu o

mineralizare de 12,978‰ şi o concentraţie de hidrogen sulfurat de 331mg/l.

În urma analizei şi cercetărilor efectuate de oamenii de ştiinţă şi cadre

medicale din I.M.F. Iaşi şi Institutul Naţional de Reumatologie Bucureşti, s-a

constatat caracterul curativ al acestor ape în:

- afecţiuni ale aparatului locomotor (reumatisme degenerative,

inflamatorii);

- afecţiuni ginecologice;

- afecţiuni neurologice periferice;

- afecţiuni dermatologice;

- afecţiuni respiratorii şi otorinolaringologice;

- boli endocrine şi de nutriţie;

- afecţiuni vasculare periferice.

Factorii terapeutici existenţi în Unitatea de Tratament Balnear şi

Recuperare a Capacităţii de Muncă Nicolina Iaşi sunt:

- naturali – ape minerale sulfuroase, provenind din izvorul B, cu o concentraţie

de hidrogen sulfurat de 331 mg/l. Acestea sunt considerate cele mai concentrate

ape sulfuroase din Europa, depăşind concentraţia de 250 mg/l. În compoziţia

acestor ape mai intră: ioduri, cloruri, bromuri. Sunt ape alcaline hipotermale ce

provin de la o adâncime de 450 m.

- artificiali: laseroterapie, electroterapie, masoterapie, kinetoterapie,

termoterapie, aerosoloterapie.

Prezentarea capacităţii de prestare a serviciilor balneare a Unităţii

de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă ”Nicolina”

Iaşi.Pornind de la uriaşa bogăţie naturală, conjugată cu eforturile unor oameni

inimoşi, s-a luat decizia valorificării acestui potenţial, începându-se, în anul

1974, construirea unei unităţi de odihnă şi tratament balnear pentru agricultori. 1

Profesor la Colegiul Tehnic "Ion Holban", str. Pantelimon Halipa, nr. 16, Iasi. E-mail:

alinushradu@yahoo.com

- 115 -

Unitatea de Odihnă şi Tratament Balnear Nicolina Iaşi a avut un ritm alert

de construire şi a fost dată în folosinţă membrilor cooperatori în octombrie

1976. Complexul balnear este format din:

un hotel construit pe structura P + 4 cu o capacitate de 158 locuri;

o bază de tratament cu o capacitate de 170 locuri pe zi

un bloc alimentar format din: cantină - restaurant cu o capacitate de 158

locuri pe serie, bucătărie, spaţii de depozitare;

spălătorie proprie;

garaje;

ateliere întreţinere.

În perioada 1990 – 1992 unitatea s-a organizat ca o societate comercială

pe acţiuni. Din august 1992 unitatea a trecut în administrarea Ministerului

Muncii şi Protecţiei Sociale, iar din 2001 în administrarea Casei Naţionale de

Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale. În conformitate cu prevederile Legii

80/1992 beneficiarii serviciilor acestei unităţi sunt pensionarii agricultori şi de

stat ale căror bilete sunt subvenţionate de la bugetul asigurărilor sociale.

Pensionarii achiziţionează biletele de odihnă şi tratament balnear de la

Oficiul de Pensii din judeţul de care aparţin, costul biletului fiind de 70% din

valoarea pensiei pe care aceştia o au. În limita disponibilităţilor, pot beneficia de

tratament balnear sau/şi cazare în hotel şi alte categorii de turişti, dar la tarife

nesubvenţionate.

O primă componentă a ofertei globale din această unitate este cazarea

turiştilor, care se realizează în hotel cu o capacitate de 158 locuri, clasificat cu

două stele. Camerele dispun de baie şi grup sanitar, servicii de telefonie, iar la

cerere se oferă televizor. În fiecare cameră, bine încălzită şi iluminată, se

asigură o ambianţă plăcută prin mobilierul din lemn natur şi lenjerie de bună

calitate. Hotelul mai dispune de un club cu o capacitate de 70 locuri pentru

proiecţii filme, servicii religioase, vizionare televizor, jocuri distractive ca: şah,

table, remmy, prin care se completează în mod plăcut modul de petrecere a

timpului liber, clienţilor unităţii. Un salon pentru întruniri, şedinţe, conferinţe de

presă, cu o capacitate de 40 locuri, completează spaţiile sociale.

Localul dispune de două cabinete medicale, în care se oferă consultaţii de

specialitate şi se stabilesc programele individuale de tratament şi recuperare.

La dispoziţia turiştilor cazaţi se află cantina - restaurant care funcţionează

în regim de pensiune completă. Cantina – restaurant are o capacitate de 158

locuri pe serie, meniurile variate fiind stabilite şi în funcţie de starea de sănătate

a pacienţilor. Bucătăria şi spaţiile de depozitare completează blocul alimentar.

Obiectivul fundamental al unităţii – asigurarea tratamentului balnear – se

realizează în baza proprie de tratament compusă din:

- două bazine pentru baie cu apă minerală sulfuroasă;

- două cabinete de baie de cadă, cu apă minerală sulfuroasă reglabilă,

pentru persoane cu probleme cardiace sau locomotorii;

- 116 -

- cabinet pentru împachetări cu parafină;

- cabinet pentru băi galvanice;

- cabinet pentru duş subacval;

- o sală de gimnastică în care se asigură asistenţă de către profesori de

specialitate;

- o sală de masaj în care se asigură servicii de calitate de către maseuri

profesionişti;

- sectorul electroterapie, compus din patru cabinete cu o dotare de nivel

ridicat, în care se aplică proceduri cu curent de înaltă, medie şi joasă

frecvenţă, precum şi proceduri cu raze laser, ultrasunete şi unde

magnetice.

Tipuri de servicii balneare oferite de Unitatea de Tratament Balnear

şi Recuperare a Capacităţii de Muncă ”Nicolina” Iaşi

Utilizarea factorilor terapeutici se realizează sub formă de cure balneare

cu o durată de 18 zile şi care cuprind metode complexe de tratament în care se

combină efectele utilizării factorilor naturali de cură cu cele ale factorilor

artificiali, ale dietoterapiei şi, la nevoie, ale terapiei medicamentoase.

Curele balneare sunt de trei tipuri: profilactice, terapeutice şi de

recuperare.

a) Curele profilactice sau de întreţinere, ce se adresează omului „aparent

sănătos”, vizează creşterea capacităţii adaptative şi de efort a unor funcţii sau a

organismului în ansamblu. Se realizează prin utilizarea factorilor naturali de

cură (a apei sulfuroase), a terapiei prin mişcare (kinetoterapie), a dietoterapiei şi

a masoterapiei. Acestea se adresează unui eşantion de pensionari ce cuprinde a

doua şi a treia categorie de vârstă.

b) Curele terapeutice se adresează pacienţilor cu suferinţe prezente, ce

necesită un tratament complex, în condiţii de sanatorizare, pe baza unui

diagnostic clinic şi paraclinic, atât al bolii, cât şi al stadiului şi fazei ei

evolutive. Cura balneară se bazează pe o metodologie aparte, cu accent pe

terapia de reacţie şi reglare. Ea se adresează tuturor segmentelor de vârstă, dar

mai ales vârstnicilor, persoanelor cu afecţiuni asociate.

c) Curele de recuperare reprezintă o terapie prin metode de activare şi

antrenare a funcţiilor diminuate prin boală. Ele vizează restabilirea cât mai

deplin posibil a capacităţilor funcţionale pierdute, precum şi dezvoltarea

mecanismelor compensatorii care să-i asigure posibilitatea de autoservire, o

vârstă activă, independenţă socială şi economică.

Cadrele medicale de specialitate, ca şi dotările existente în unitate, permit

realizarea cu succes a acestui tip de terapie.

Forme de utilizare a factorului natural de cură (apa sulfuroasă)

1. Cura externă: - băile cu apă sulfuroasă;

- în baie simplă;

- în cadă treflă;

- 117 -

- în bazine (unde se asociază factorul terapeutic cu

mişcarea)

Efectele apei sulfuroase sunt, faţă de alte ape minerale, mai intense şi mai

prompte, fiind: vasodilatatorii, antiinflamatorii, analgezice, biotrofice,

metabolice.

2. Terapia inhalatorie (respiratorie)

3. Aerosoloterapia

4. Terapia ginecologică

Factorii artificiali de tratament

1. Electroterapia – este o formă de terapie pasivă, conservatoare şi

adjuvantă.

2. Masoterapia (manual, mecanic, umed, escat)

Duşul subacval – o formă specială de masoterapie, asociază efectele

masajului endotisular la diferite presiuni, în funcţie de afecţiune şi efectul

imersiei în apă caldă (relaxare, decontracturare).

3. Kinetoterapia – un complex de metode ce folosesc mişcarea în scop

terapeutic.

Prezentarea produsului turistic oferit de Unitatea de Tratament Balnear şi

Recuperare a Capacităţii de Muncă ”Nicolina” Iaşi

Baza de tratament are o capacitate de 170 pacienţi pe zi la un regim

normal de 3 proceduri, putând să se extindă şi la solicitanţi ambulatori. În

completarea activităţilor de bază, unitatea dispune de mijloc de transport turistic

cu care se efectuează tur de oraş sau excursii cu durată de 1 – 2 zile. Unitatea

dispune de personal cu o calificare corespunzătoare în toate sectoarele de

activitate, care, prin prestaţia lor, contribuie la prestigiul acestui edificiu de

sănătate.

Ca urmare a acestei structuri, produsul turistic oferit este unul integrat,

prezentând o combinaţie de patru componente (H – hotel; R – restaurant; T –

tratament; A - agrement).

Pi = H + R + T + A Pi – produsul oferit

Produsul turistic oferit de Unitatea de Tratament Balnear şi Recuperare a

Capacităţii de Muncă Nicolina Iaşi cuprinde:

- Pb - produsul de bază;

- Pa – produsul auxiliar;

- Ps – produsul suplimentar;

- Pp – produsul potenţial.

Pi = Pb + Pa + Ps + Pp

Dacă integrăm serviciile de tip H (hotel), R (restaurant), T (tratament), A

(agrement) în această ecuaţie obţinem o schemă complexă a ofertei globale

turistico-balneare (Tabel 1).

- 118 -

Tabel 1. Oferta globală turistico-balneară a Unităţii de Tratament Balnear şi Recuperare a

Capacităţii de Muncă Nicolina Iaşi Sursa: U.T.B.R.C.M. Nicolina Iaşi

Produs

auxiliar

Pa

H – cazare în hotel de

2 stele, având în

componenţă:

- 76 camere cu 2

paturi, cu grup sanitar,

balcon, televizor şi

telefon;

- 2 apartamente cu 2

paturi, sufragerie, grup

sanitar, balcon,

televizor şi telefon.

Produs de

bază

Pb

T – tratamente balneare

specifice:

- cura externă: băile cu

apă sulfuroasă;

- electroterapia: tratament

cu toate formele de

curent;

- masoterapia care

utilizează diverse forme

de masaj: manual,

mecanic, umed, uscat;

- kinetoterapia – complex

de metode ce folosesc

mişcarea în scop

terapeutic;

- terapia inhalatorie:

aerosoloterapia;

- terapia ginecologică.

Produs

suplimentar

Ps

R – pensiune completă

în restaurant de 2 stele

cu un număr de 163

locuri, cu aer

condiţionat şi personal

de înaltă calificare,

care asigură meniuri

diferenţiate:

- normal;

- regim fără sare;

- meniu pentru diabet

conform prescripţiei

medicale.

Produs

potenţial

Pp

A – servicii de petrecere

plăcută a timpului liber:

- agrement;

- club dotat cu televizor;

- jocuri distractive (şah,

table, remmy);

- plimbări;

- vizite la mănăstiri,

muzee;

- servicii religioase.

- 119 -

Tabel 2. Situaţia gradului de ocupare a biletelor CNPAS în Unitatea de Tratament Balnear şi

Recuperare a Capacităţii de Muncă Nicolina Iaşi în anul 2011 (Sursa: U.T.B.R.C.M. Nicolina

Iaşi)

Seria

Număr

bilete

planificate

Număr

bilete

realizate

Grad

ocupare

Număr

zile om

planificate

Număr

zile om

realizate

Grad

ocupare

1 (14.02 – 4.03) 150 148 98,67% 2700 2664 98,67%

2 (4.03 – 22.03) 150 151 100,67% 2700 2718 100,67%

3 (22.03 – 9.04) 150 151 100,67% 2700 2718 100,67%

4 (9.04 – 27.04) 150 138 92% 2700 2484 92%

5 (27.04 – 15.05) 150 138 92% 2700 2484 92%

6 (15.05 – 2.06) 150 146 97,33% 2700 2628 97,33%

7 (2.06 – 20.06) 150 156 104% 2700 2808 104%

8 (20.06 – 8.07) 150 157 104,67% 2700 2826 104,67%

9 (8.07 – 26.07) 150 153 102% 2700 2754 102%

10 (26.07 – 13.08) 150 147 98% 2700 2646 98%

11 (13.08 – 31.08) 150 142 94,67% 2700 2556 94,67%

12 (31.08 – 18.09) 150 152 101,33% 2700 2736 101,33%

13 (18.09 – 6.10) 150 148 98,67% 2700 2664 98,67%

14 (6.10 – 24.10) 150 148 98,67% 2700 2664 98,67%

15 (24.10 – 11.11) 150 151 100,67% 2700 2718 100,67%

16 (11.11 – 29.11) 150 160 106,67% 2700 2880 106,67%

17 (29.11 – 17.12) 150 152 101,33% 2700 2736 101,33%

Total 2550 2538 99,53% 45900 45684 99,53%

Grafic 1

Gradul de ocupare a capacităţii de cazare cu persoane care au b e n e f i c i a t d e b i l e t e d e o d i h n ă ş i t r a t a m e n t

80.00%

85.00%

90.00%

95.00%

100.00%

105.00%

110.00%

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17

seria

gradul de ocupare

Sursa: pe baza datele preluate de la U.T.B.R.C.M. ”Nicolina” Iaşi

- 120 -

Analizând datele prezentate în Tabelul 2 şi Graficul 1 se observă că în

anul 2011 Unitatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă

Nicolina Iaşi a avut contractate cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de

Asigurări Sociale un număr de 2550 bilete, organizate în 17 serii, a câte 18 zile

fiecare serie, în staţiune prezentându-se un număr de 2538 posesori de astfel de

bilete, realizându-se, pe parcursul întregului an, un grad de ocupare a capacităţii

de cazare de 99,53%.

Tabel 3. Sosirile în Unitatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă

Nicolina Iaşi în anul 2011, pe judeţe (bilete CNPAS)

Seria B BC BT BV CV GL HR IS NT SJ SV VS VN

1 (148) 0 4 21 0 0 2 0 71 15 0 8 24 3

2 (151) 0 5 26 0 0 2 0 70 15 0 9 22 2

3 (151) 0 6 23 2 0 2 0 70 15 0 7 24 2

4 (138) 0 4 21 0 0 1 0 68 15 0 7 22 0

5 (138) 0 4 17 0 0 0 0 70 15 0 6 24 2

6 (146) 0 5 25 0 0 0 0 70 14 0 7 22 3

7 (156) 0 5 25 0 0 3 0 75 16 0 7 23 2

8 (157) 0 5 23 0 0 2 0 81 16 0 7 22 1

9 (153) 0 7 25 0 0 4 1 71 16 0 7 22 0

10 (147) 0 5 23 0 0 2 0 74 16 0 7 20 0

11 (142) 0 5 18 0 2 4 0 71 14 0 8 20 0

12 (152) 0 7 19 0 0 2 0 75 18 0 7 22 2

13 (148) 0 5 20 0 0 0 0 74 16 0 10 22 1

14 (148) 1 4 21 0 0 3 0 77 13 0 7 22 0

15 (151) 1 4 20 0 0 4 0 78 15 0 7 22 0

16 (160) 0 4 22 0 0 4 0 83 14 0 7 24 2

17 (152) 0 2 19 0 0 1 0 88 13 2 6 18 3

Total

2538

2

81

368

2

2

36

1

1266

256

2

124

375

23

Sursa: Calcule după datele preluate de la U.T.B.R.C..M. Nicolina Iaşi

- 121 -

Grafic 2

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

Sosirile în U.T.B.R.C.M. Nicolina Iaşi în anul 2011, pe judeţe ( b i l e t e C N P A S )

Vrancea

Vaslui

Suceava

Sălaj

Neamţ

Iaşi

Harghita

Galaţi

Covasna

Braşov

Botoşani

Bacău

Bucureşti

Sursa: pe baza datele preluate de la U.T.B.R.C.M. Nicolina Iaşi

Au existat 9 serii (2, 3, 7, 8, 9, 12, 15, 16, 17) în care a fost suplimentat

numărul de bilete planificate (150) cu 1, 2, 3 până la 10 bilete, gradul de

ocupare depăşind, în acele serii, 100% (100,67%; 100,67%; 104%; 104,67%;

102%; 101,33%; 100,67%; 106,67%; 101,33% ). În 8 serii numărul biletelor

planificate nu a fost acoperit în totalitate, gradul de ocupare fiind între 95 – 99%

(seriile 1, 6, 10, 13, 14) şi între 90 – 95% (seriile 4, 5, 11), dar nu mai puţin de

90%.

Unitatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă

”Nicolina” este singura unitate din oraş, dar şi din toată Moldova, în care se

valorifică o astfel de bogăţie naturală. Practic, nu există concurenţă, această

unitate fiind singura dintr-o arie geografică formată din judeţele: Iaşi, Botoşani,

Suceava, Neamţ, Vaslui, Bacău, Vrancea. Acest lucru se reflectă într-o oarecare

măsură şi în ponderea pe care o au aceste judeţe în totalul sosirilor, aşa cum se

observă în Tabelul 3 şi Graficul 2. Astfel, ponderea cea mai mare o are judeţul

Iaşi, cu 1266 bilete (49,9%), urmat de judeţele Vaslui şi Botoşani (375 bilete -

14,8% respectiv 368 bilete - 14,4%), apoi judeţul Neamţ, cu 256 bilete

(10,08%), judeţul Suceava, cu 124 bilete (4,9%), judeţul Bacău, cu 81 bilete

(3,2%), judeţul Galaţi (36 bilete - 1,4%). Judeţul Vrancea are o pondere mai

mică de 1%, deşi face parte din această arie geografică. Ponderi foarte mici au şi

- 122 -

municipiul Bucureşti, judeţul Braşov, judeţul Covasna, judeţul Harghita şi

judeţul Sălaj.

Grafic 3

Numărul flotanţilor în U.T.B.R.C.M. Nicolina Iaşi în anul 2011

0

2

4

6

8

10

12

14

16

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

luna

flotanţi

Sursa: pe baza datele preluate de la U.T.B.R.C.M. Nicolina Iaşi

Din datele prezentate în Graficul 3 rezultă că în anul 2011 numărul

persoanelor care au suportat integral cheltuielile pentru serviciile oferite a fost

de doar 62, cu un număr de 543 zile realizate. Numărul flotanţilor a scăzut mult

în ultimii ani, ca urmare a scăderii veniturilor populaţiei. Deşi costurile pentru

serviciile oferite de Unitatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii

de Muncă ”Nicolina” Iaşi nu sunt foarte mari, o mare parte a populaţiei nu şi le

mai permite.

Au fost ani în care, de serviciile Unitatăţii de Tratament Balnear şi

Recuperare a Capacităţii de Muncă ”Nicolina” din Iaşi, au beneficiat şi turişti

străini, veniţi în special din Israel şi Franţa.

Unele dintre tratamentele efectuate în această staţiune balneară se pot

face atât în Spitalul de Recuperare, cât şi în Centrul Medical (Policlinica)

Nicolina, dar niciuna din cele două unităţi specificate nu oferă condiţiile de

confort pe care le oferă staţiunea, fapt confirmat şi de pacienţii care vin la

odihnă şi tratament.

Staţiunea balneară Nicolina atrage un număr important de turişti, pe tot

parcursul anului, fiind vorba în special de populaţie vârstnică din judeţul Iaşi şi

din celelalte judeţe ale Moldovei, având un grad de ocupare a capacităţii de

cazare de aproape 100%. Izvoarele de la Nicolina constituie „perla” apelor

minerale din judeţul Iaşi, fiind singurele exploatate în acest moment pentru

tratament.

- 123 -

Bibliografie

Gogu E. – Statistica în turism şi comerţ – teorie şi studii de caz – Ed. Oscar Print, Bucureşti,

2009

Neacşu N. – Economia turismului – studii de caz, reglementări – Ed. Uranus, Bucureşti,

2002

***Date şi informaţii preluate de la U.T.B.R.C.M. Nicolina Iaşi

***www.tbrcm.ro/statiunea-de-tratament-balnear-nicolina.php.

***www.tratamentbalnear.ro/nicolina

- 124 -

Turismul şi impactul său ecologic

Munteanu Roxana

1

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă

precum cea desfăşurată în alte sectoare-cheie din economia mondială (industrie,

agricultură, comerţ). Fenomenul turistic este extrem de greu de delimitat

deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar,

antrenând deopotrivă economişti, geografi, psihologi şi sociologi. Primele

menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar in antichitate în operele

geografului Strabon. Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său

asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau,

mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au jalonat preocupările viitoare

privind practicarea călătoriei.

Privit ca un fenomen socio-economic creator de beneficii, turismul a fost

definit în variante dintre cele mai felurite: ,,arta de a călători pentru propria

plăcere” (M. Peyromarre Debord); ,,activitatea din timpul liber care constă în a

voiaja sau locui departe de locul de reşedinţă, pentru distracţie, odihnă,

îmbogăţirea experienţei şi culturii, datorită cunoaşterii unor noi aspecte umane

şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); ,,fenomen al timpurilor noastre,

bazat pe creşterea necesităţi de refacere a sănătăţii şi de schimbare a mediului

înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturii ca rezultat al

dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport”

(Guy Freuler).

Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic –

natural sau antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt

organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului

mondial sunt: turismul maritim, practicat pentru cură heliotermă sau

climaterică; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă

pentru drumeţie, cură climaterică şi sporturi de iarnă; turismul de cură balneară,

prin care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare

termale şi minerale, nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru

vizitarea monumentelor de artă, cultură şi a altor realizări umane; turismul

comercial expoziţional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări de

profil (târguri, expoziţii), care atrag numeroşi vizitatori; turismul festivalier,

prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naţionale sau

internaţionale; turismul sportiv, cu o mare extindere pentru competiţii interne şi

internaţionale (olimpiade, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare,

practicat de ţările occidentale, în general pe teritoriul Africii (safari), al Americii

Latine, în teritoriile arctice şi antarctice. Este o formă de turism ,,distractiv”, 1

Profesor la Colegiul Naţional „Cuza Vodă”, Huşi. E-mail: roxsv2004@yahoo.com

- 125 -

a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi inedit – aduce mari prejudicii

echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau cu dispariţia

unele specii faunistice valoroase.

Una dintre bogăţiile actuale de bază în domeniul turismului priveşte studiul

elementelor regionale, în funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice

anumitor zone, şi se pun în evidenţă posibilităţile de amenajare complexă a

acestora. Deşi nu s-a ajuns la o viziune taxonomică unitară în domeniu,

diferitele accepţiuni utilizate pe plan internaţional şi în ţara noastă relevă

următoarele unităţi ce pot fi luate în consideraţie:

Regiunea turistică, concepută ca un spaţiu de mari dimensiuni, cu o

structură organizatorică bine consolidată şi un patrimoniu turistic diversificat.

Zona turistică, un areal mai restrâns consacrat pentru activitatea turistică de

un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivaţii pentru

turism.

Centre turistice, reprezentând puncte de convergenţă (puncte de plecare

pentru zonele montane, porturi, alte centre consacrate prin patrimoniul lor

turistic) a unor fluxuri de turism, putând fi, în general, staţiuni alpine sau

balneare şi de odihnă.

Puncte turistice amenajate, (peşteri, defilee, gheţari, mânăstiri, case

memoriale, hoteluri alpine.

În literatura recentă de specialitate sunt depistate, în funcţie de potenţialul

natural (geomorfologic, climatic, hidrologic, floristic-faunistic) şi antropic o

serie de unităţi turistice cu vocaţie polarizatoare, în jurul cărora s-au dezvoltat

veritabile noduri turistice cu vocaţie locală ce susţin activitatea nucleului

central. Este cazul unor localităţi satelit ce apar pe unele riviere, microstaţiuni

apărute pe litoralul. Alte centre polarizate apar în zonele montane. Practic,

aceste staţiuni nu sunt altceva decât centre de primire şi redistribuire a fluxurilor

turistice în funcţie de dorinţa individuală sau colectivă pentru un anumit

element al potenţialului turistic al zonei.

Impactul turismului asupra sociosistemului, se manifestă prin

următoarele dominante:

- apariţia unei ramuri economice de mare eficienţă;

- apariţia unui tip de habitat uman;

- mutaţii în structura profesională a populaţiei;

apariţia unui comportament social şi mod de viaţă aparte.

Impactul turismului asupra cadrului natural se manifestă şi afectează toate

componentele fizice ale peisajului, respectiv relieful, clima, hidrografia,

vegetaţia, fauna sau solul.

impactul asupra reliefului trebuie privit prin dublul rol jucat de acesta: ca

resursă atractivă de prim-ordin şi ca substrat material al tuturor activităţilor

legate de practicarea turismului. Formele impactului antropic de origine

turistică vizează modul şi locul amplasării bazelor de cazare, tipul căilor de

acces şi acţiunea de amenajare a obiectivelor şi spaţiul turistic.

- 126 -

impactul climatic al turismului. Clima este un element al cadrului natural cu

care turistul se confruntă permanent, chiar dacă nu apelează la valenţele

recreative proprii. Climatul creează atmosfera generală în care se desfăşoară,

rezultă astfel o corelaţie între om şi climă, ce primeşte o consistenţă reală în

contextul unor mase largi de vizitatori a căror deplasare sau concentrare

perturbă sau influenţează mersul parametrilor topoclimatici. Turismul participă,

într-o proporţie majoră, la poluarea aerului atmosferei, efectele sale sunt

resimţite mai ales în marile metropole asaltate de milioane de vizitatori ce se

deplasează cu autoturismul propriu.

turismul şi hidrografia se află într-o relaţie de strânsă dependenţă, datorită

numeroaselor însuşiri atractive ale învelişurilor de apă şi a formelor sale de

organizare terestră. Impactul turismului asupra hidrosferei se manifestă în două

direcţii principale, din care se desprind o serie de aspecte particulare. Un prim

domeniu este cel cantitativ, când acţiunea antropică excesivă conduce la

epuizarea ‚ deprecierea resurselor, iar cel de-al doilea vizează latura calitativă

când, prin poluare, se modifică parametrii chimici ai apelor.

Principalele forme ale impactului uman sunt:

- deprecierea resurselor de ape subterane prin exploatare excesivă;

- modificări ale drenajelor şi structurii acviferelor subterane prin foraje;

- modificări ale drenajelor de suprafaţă prin amenajări pentru agrement;

- poluarea apelor.

- vegetaţia şi turismul sunt două noţiuni inseparabile, particularităţile recreative

ale învelişului vegetal fiind de mult recunoscute. Dezvoltarea activităţilor

recreative afectează în proporţii diferite integritatea şi compoziţia florei. Astfel,

în procesul de construire a căilor de acces şi a bazelor cu destinaţie recreativă,

vegetaţia fâşiilor şi arealelor ce intră sub incidenţa amenajării va fi complet

înlăturată.

O altă formă a impactului constă în distrugerea anumitor plante rare de către

turişti, fie prin neavizare, fie prin dorinţa de-a colecţiona astfel de exemplare.

Suprasolicitarea de către turişti a unor fâşii împădurite, în special cele din zona

preorăşenească, duce la degradarea asociaţiilor vegetale respective.

fauna este un alt element component al peisajului, cu o sensibilitate

deosebită la impactul turistic. Prin practicarea sa intensă, turismul afectează şi

indirect fauna, modificând condiţiile ei de habitat, şi anume, în biotipuri se

produc dereglări urmate de migrarea faunei spre teritorii puţin frecventate.

asupra stratului de sol acţiunea turiştilor se manifestă cu o intensitate

sporită, solul interpunându-se de altfel între relief, ale cărui forme de regulă le

acoperă. Construirea elementelor infrastructurii scoate din circuitul evoluţiei

naturale solurile unor suprafeţe din ce în ce mai extinse, potecile şi cărările de

munte, trasate la libera alegere a turiştilor, devin, prin distrugerea structurii

substratului edafic, făşii afectate cu predilecţie de eroziune.

Dintre fenomenele întâlnite ca urmare a practicării intense a activităţilor care

contribuie la poluarea solului, menţionăm:

- 127 -

- afectarea învelişului vegetal prin utilizarea pajiştilor şi poienilor ca locuri

de popas şi campare;

- afectarea structurii solului prin trasarea la întâmplare a potecilor de acces;

- migrarea faunei mari datorită prezenţei masive a omului;

- degradarea unor obiective atractive prin suprasolicitare;

- poluarea apelor şi peisajului prin reziduuri de diverse tipuri;

- limitarea fondului natural al peisajului prin extinderea spaţiilor construite.

Dezvoltarea turismului trebuie să fie durabilă sub aspect ecologic, viabilă şi

rentabilă sub aspect economic şi echitabilă din punct de vedere etic şi social

pentru comunitatea locală. Pentru aceasta este nevoie ca turismul să integreze

mediul natural, cultural şi uman şi să respecte echilibrul fragil, caracteristic

multor destinaţii turistice.

Aspecte negative în dezvoltarea turismului presupun:

1. Circulaţia turistică necontrolată (în afara traseelor marcate), urmată de

distrugeri ale solului şi vegetaţiei, de perturbarea faunei şi declanşări de

incendii.

2. Fluxul turistic crescut, urmat de perturbări de în funcţionarea mediului.

3. Dezvoltarea excesivă a infrastructurii turistice faţă de cerinţele ariilor

protejate, urmată de supraîncărcare cu infrastructuri şi de o arhitectură

nearmonizată.

4. Lipsa mijloacelor energetice alternative, a reciclării şi epurării apelor

utilizate, urmată de depozitarea deşeurilor în cadrul perimetrelor turistice.

5. Lipsa amenajărilor necesare pentru popasuri şi campare.

6. Exploatarea intensivă a obiectivelor naturale de patrimoniu şi degradarea

lor.

7. Practicarea braconajului, a pescuitului şi vânătorii necontrolate.

8. Hrănirea animalelor şi creşterea agresivităţii animalelor.

9. Turismul automobilistic (parcarea şi circulaţia în locuri interzise).

10. Colectarea florei ca amintire şi distrugerea speciilor endemice.

Cunoaşterea dezavantajelor ecologice ale turismului este importantă

pentru diminuarea efectelor negative şi dezvoltarea durabilă a oricărei forme de

turism. Impactul negativ al turismului poate fi contracarat prin valorificarea

echilibrată a resurselor naturale, un sistem de reciclare a deşeurilor, interzicerea

exploatării lemnului şi a braconajului, dezvoltarea mijloacelor de transport non -

poluante etc.

Bibliografie 1. Bran, F., Simon, T., Nistoreanu, P., (2000), Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti

2. Manu, I., Miu, F., (2000), Geografia turismului, Editura Universitatea Piteşti

3. Mohan, G., Ardelean, A., (1993), Ecologie şi protecţia mediului, Editura Scaiul,

Bucureşti

4. Negoescu, B., Vlăşceanu, G., (1998), Terra. Geografie Economică, Editura Teora,

Bucureşti

5. Nistoreanu, P.,( 2003), Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti

- 128 -

Patrimoniul religios al judeţului Galaţi

Stănilă Cristian1, Rotaru Andreea

2

Patrimoniul religios reprezintă bunurile spirituale care aparţin întregului

popor, o moştenire cultural-religioasă foarte importantă atât pentru locuitorii

unei comunităţi cât şi pentru diverşi pelerini care valorifică acest patrimoniu

prin prisma turismului religios, dar şi din perspectivă culturală. Astăzi, turismul

religios implică din partea turiştilor un nivel de instruire şi un grad de cultură cu

care să acceadă la valorizarea obiectivelor cultural-religioase sub aspectul

arhitecturii, construcţiei, încărcăturii istorice, semnificaţiilor spirituale şi

artistice. Se păstrează încă pelerinajele determinate de tradiţiile religioase din

diferite ţări (pelerinajul obligatoriu la Mecca), sau cele legate de evenimente şi

manifestări specifice (moaşte de sfinţi, icoane făcătoare de minuni).

Turismul religios este un fenomen complex care se află în continuă

transformare şi diversificare, păstrându-şi însă elementul de bază care l-a

consacrat: religia. În realizarea lucrării am plecat de la premisa că judeţul

Galaţi, chiar dacă nu are o încărcătură monahală puternică, are multe edificii

ecleziastice care merită să fie integrate într-un circuit turistic religios la nivel

naţional.

În judeţul Galaţi, actualmente, nu se poate vorbi despre un turism religios,

ci despre un potenţial turistic de ordin religios. Judeţul Galaţi nu se compară cu

judeţele de marcă în acest domeniu (Neamţ, Suceava), dar merită evidenţiate

anumite valori.

Metodologia de lucru:

Pentru realizarea suportului cartografic şi pentru prelucrarea datelor, am

utilizat următoarele soft-uri: Philcarto 5.5, Adobe Ilustrator CS 3, Microsof

Excel 2003. Metodele cartografice folosite: o monovariată cu cercuri

dimensionate, o multivariată cu cercuri proporţionate şi metoda plajelor de

culori. Datele au fost prelevate de pe site-ul Institutului de Memorie Culturală,

www.cimec.ro .

Lăcaşe de cult în judeţul Galaţi

Galaţiul este un judeţ “sărac” înregistrând un total de 287 de edificii

ecleziastice, faţă de alte judeţe cum ar fi Neamţ, Iaşi şi Suceava care depăşesc

600 de edificii şi care sunt renumite pentru bogăţia şi frumuseţea lor,

constituind şi locuri importante de pelerinaj.

1 Profesor la Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan” Tecuci, e-mail:

cristian_stanila_1986@yahoo.com 2 Profesor la Şcoala Gimnazială nr. 1 Matca, județul Galați

- 129 -

La nivelul judeţului se remarcă detaşat reşedinţa judeţului, Galaţi, cu 50 de

lăcaşe de cult, urmată de municipiul Tecuci, cu 18 lăcaşe, şi comuna Nicoreşti

cu 14 lăcaşe. Celelalte comune ale judeţului au un număr de 1 până la 8 lăcaşe

(harta nr.1).

Dacă facem o medie a lăcaşelor de cult rezultă că cele 60 de unităţi

administrative ale judeţului au câte 4,78 lăcaşe fiecare, o valoare mult prea

mică pentru a considera aici un turism religios viabil, luând în considerare

faptul că în judeţe precum Neamţ sau Suceava media este de peste 10 lăcaşe.

Harta nr. 1

Corelaţie între numărul lăcaşelor de cult şi populaţia rezidentă

Pentru o corelaţie viabilă şi corectă între numărul lăcaşelor de cult şi

populaţie am realizat o hartă bivariată reprezentând prin cercuri dimensionate

populaţia, iar prin plaje de culori numărul lăcaşelor de cult (harta nr.2).

Raportând lăcaşele de cult la populaţia rezidentă fiecărei unităţi

administrative, se poate observa cu uşurinţă că reşedinţa de judeţ are 50 de

lăcaşe de cult la 298.941 locuitori, de unde rezultă o medie de 5.978 de enoriaşi

la o biserică.

Concluzia care se poate trage de aici este că numărul lăcaşelor este foarte mic în

comparaţie cu numărul populaţiei şi că este necesar să se construiască noi lăcaşe

care să deservească populaţia rezidentă. În urma Galaţiului se situează

municipiul Tecuci cu 18 lăcaşe şi o populaţie de 43092 locuitori, rezultând o

medie de 2394 locuitori la un lăcaş, de asemenea un număr foarte mare (harta

nr.2). Aceasta este o problemă generală, la nivelul întregului judeţ care are o

medie de 2142 locuitori la un lăcaş de cult.

Tipologia lăcaşelor de cult. Institutul de memorie culturală

(www.cimec.ro) clasifică lăcaşele de cult în nouă categorii. Astfel, am

- 130 -

reprezentat această clasificare printr-o hartă multivariată cu cercuri

proporţionate pentru a oferi o imagine clară asupra repartiţiei lăcaşelor în cadrul

judeţului Galaţi. În harta de mai jos se poate observa împărţirea în nouă

categorii: biserică, mănăstire, capelă, sinagogă, casă de rugăciune, biserică

fortificată, catedrală, palat episcopal şi paraclis.

Harta nr. 2 Harta nr. 3

Cele mai multe lăcaşe de cult se încadrează în categoria bisericilor (60 de

lăcaşe), concentrate în municipiul Galaţi (38 biserici), apoi în Tecuci şi în

comuna Nicoreşti, cu câte 14 biserici fiecare (harta nr.3).

Pe locul al II-lea după biserici se situează capelele cu un efectiv de 8

astfel de lăcaşe, deasemenea locul întâi fiind deţinut de reşedinţa de judeţ (4

lăcaşe), urmată de Tecuci, Târgu Bujor, Drăguşeni şi Pechea, cu câte o capelă

fiecare.

A treia categorie semnificativă o reprezintă casele de rugăciune cu un

efectiv de 5 lăcaşe din care 3 în Galaţi, o casă de rugăciune în Tecuci şi una în

Nămoloasa .

Clasificarea lăcaşelor de cult după confesiune:

Harta nr. 4 este o hartă multivariată cu cercuri proporţionale care are ca

variabile numărul total al lăcaşelor şi ritul sau confesiunea acestora.

CIMEC împarte lăcaşele de cult în opt categorii: mozaic, romano-catolic,

ortodox, adventist, baptist, evanghelic, reformat şi ortodox de rit vechi.

Cele mai multe lăcaşe de cult sunt de rit ortodox, 242, din care 38 în

municipiul Galaţi, urmat de Nicoreşti cu 13 lăcaşe şi Tecuci cu 11 lăcaşe (harta

nr.4).

- 131 -

Pe locul al doilea se situează biserica „adventistă de ziua a şaptea” cu 23

de lăcaşe, Galaţi şi comuna Matca având câte două astfel de lăcaşe.

Pe a treia poziţie se află confesiunea “ortodoxă de rit vechi” cu 7 lăcaşe

de cult urmată de “romano-catolică” cu 6 lăcaşe.

Cele mai multe lăcaşe de confesiune “ortodox de rit vechi” se află în

Galaţi şi Lieşti cu câte 2 astfel de lăcaşe.

În ceea ce priveşte lăcaşele romano-catolice, acestea deţin cea mai mare

pondere în Galaţi (3 lăcaşe) urmat de Tecuci cu 2 lăcaşe şi Folteşti un lăcaş.

Harta nr. 4

Concluzii

În urma analizei prezentate se pot trage trei concluzii esenţiale:

Patrimoniul religios al judeţului Galaţi este foarte mic în comparaţie cu

numărul locuitorilor;

Municipiul Galaţi este unitatea administrativă cu cele mai multe lăcaşe de

cult;

Cele mai multe lăcaşe de cult se încadrează în categoria bisericilor de

confesiune ortodoxă.

Bibliografie

Cândea Melinda, Simion Tamara (2006) – Potenţial turistic în România, Editura

Universitară, Bucureşti.

Soare Ionica (2008) – Turism, tipologii şi destinaţii, Editura Transversal, Târgovişte

Institutul de Memorie Culturală www.cimec.ro (pentru extragerea lăcaşelor de cult)

Institutul Naţional de Statistică www.insse.ro (pentru extragerea populaţiei)

- 132 -

Reciclarea produselor „electro” ( DEEE )

şi impactul economic actual

Simona Hohan 1

Campaniile de recuperare a deşeurilor de echipamente electronice,

electrice şi electrocasnice (DEEE) par a fi modalităţi de conştientizare a

populaţiei privind problemele reale ale lumii contemporane precum : epuizarea

resurselor naturale, poluarea mediului, colapsul economic, scăderea nivelului

de trai etc.

Începând cu anul 2007 au fost organizate în ţara noastră acţiunile

Campaniei naţionale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi

electronice, cunoscută şi sub numele de „Marea Debarasare ”, iniţiată de

Ministerul Mediului.

„Prin reciclarea echipamentului electronic învechit sau deteriorat se pot obţine

cantităţi însemnate de metale, sticlă şi plastic care pot fi reutilizate la

fabricarea altor produse”. (Patrick J. DeRueda, preşedinte al Waste

Management Recycle America Company).

Efectele benefice asupra mediului şi asupra economiei sunt: reducerea

poluării apelor şi solului, diminuarea cantităţii de gunoaie toxice, economisirea

energiei. Demnă de atenţie ar fi şi apariţia unor noi locuri de muncă, cu diverse

specializări într-o posibilă nouă ramură de activitate economică ! Dintre toate

formele de gunoi de pe glob, cel care rezultă de pe urma aparatelor electronice

creşte cel mai vertiginos, înregistrând, în Europa, o rată de + 3 - 5% anual

(conform Greenpeace). Cauza principală a acestei proliferări este marea atracţie

pe care produsele electronice tot mai performante o exercită asupra

cumpărătorilor. Compania “eMag” a ajuns la frecvenţa de vânzare în sistem

online de un produs la 10 secunde. Aceasta permanentă proliferare, ajutată de

campanii publicitare quasi-agresive, face ca durata de folosire a produselor

electronice să scadă tot mai mult. Dacă în 1997, în ţările dezvoltate, un PC era

înlocuit după şase ani, în 2005, el era reînnoit după doar doi ani. În 2007, în SUA, 60% dintre telefoanele mobile erau vândute doar pentru noutatea

modelului.

În Germania, consumul pentru produse electro-IT se ridică la peste 600

euro/an pe cap de locuitor. Britanicii aruncă în fiecare an 1 milion tone de

DEEE-uri, doar 12% dintre managerii de firme din UK asumându-şi

responsabilitatea financiară privind colectarea şi reciclarea. Marile companii

1 Profesor

la Şcoala Gimnazială ”Vasile Pârvan”, Bul. Primăverii, Nr. 14, Bârlad, jud. Vaslui

E-mail: hohansimona@gmail.com

- 133 -

producătoare scapă de acest gunoi trimiţându-l, mai mult sau mai puţin legal, în

ţările în curs de dezvoltare.

Amploarea pieţei neagre a DEEE-urilor din Europa este determinată de

preţurile mari pe care le implică reciclarea acestor deşeuri, legislaţia incomodă

din domeniul protecţiei mediului, apariţia taxei pe deşeuri, modalităţile de

reciclare ori distrugere, cu cerinţe specifice de mediu.

„Incinerarea deşeurilor în Olanda costă de patru ori mai mult decât

expedierea ilegală spre vânzarea deşeurilor pe piaţa neagră din Asia”.(Kim

Schopping, reprezentantul Greenpeace în Olanda). Produsele ce ajung pe piaţa

neagră a deşeurilor sunt, în ordinea frecvenţei, cele cu defecte de funcţionare,

uzate moral sau depăşite tehnologic, defecte din fabricaţie sau manevrare,

confiscate sau sustrase.

Convenţia de la Basel, adoptată la 22 martie 1989, priveşte controlul

transporturilor transfrontaliere de deşeuri periculoase şi al eliminării acestora,

stabilind o procedură de control pentru exportul şi importul de deşeuri

periculoase între părţi. Convenţia a intrat în vigoare în 1992, suferind mai multe

amendamente şi numărând în prezent 175 de părţi semnatare.

În anul 1994, Comunitatea Europeană a adoptat Convenţia de la Basel,

care interzice exportul DEEE oriunde în afară de ţările membre ale Organizaţiei

pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din care face parte şi

România.

Numai o parte din deşeuri intră, însă, legal în acest circuit, celelalte provenind

dintr-un „flux paralel” ( birouri, firme, centre de colectare , puncte de buy-back

), urmând ca multe din ele să fie exportate ilegal.

În mod paradoxal, România este în acelaşi timp şi una dintre ţintele de

refulare pentru gunoierii occidentali, transformată din piaţă de absorbţie în

supapă de evacuare către alte zone de către producătorii care ocolesc legea.

Exportul ilegal de zeci de mii de tone de DEEE-uri în ţările sărace a devenit şi

pentru români o afacere profitabilă, din cauza costurilor mari de reciclare.

Deşeurile electronice din Africa provin din ţări dezvoltate, precum

Germania, Coreea, Elveţia şi Olanda. S.U.A., care n-au semnat Convenţia

internaţională de la Basel, exportă DEEE-uri în proporţie de 80% în Asia, iar

90% din acestea ajung ilegal în oraşe din China , care este o semnatară a

Convenţiei.

În Europa Occidentală, exportul gunoiului electronic ia forma ajutoarelor

umanitare sau a programelor de reutilizare, ambele scutite de taxe vamale, iar

destinaţia predilectă este Africa. Cele mai multe DEEE-uri provin din Marea

Britanie şi sudul Europei, iar 30% din acestea provin doar din Olanda.

Verificarea containerelor în porturi este foarte anevoioasă , doar 3 % din

containere ajungând să fie verificate în cel mai aglomerat port al Europei,

Rotterdam. Deşi directiva europeană spune că DEEE-urile trebuie reciclate

numai pe teritoriul U.E., comerţul ilegal duce aproape 50% din ele în Asia sau

în Africa . Transporturile ilegale de calculatoare, frigidere sau televizoare uzate

- 134 -

purtând eticheta „fier vechi” ajung pe mâna reciclatorilor de ocazie, printre care,

de multe ori, se numără şi copiii. Rotterdam, cel mai traficat port din Europa,

este locul din care DEEE-urile iau drumul Chinei, Indoneziei, Indiei,

Pakistanului sau al ţărilor africane, se arată într-un raport al Agenţiei Europene

de Mediu (AEM). Potrivit AEM, numai în 2005, peste 15.000 de tone de

televizoare au fost exportate din U.E. spre ţările africane. În Ghana, Coasta de

Fildeș, Nigeria sau Egipt, soseau zilnic peste 1.000 de televizoare uzate, iar

transportul ilegal de calculatoare vechi, telefoane mobile ori CD playere a fost

mult mai mare. India, unde este interzis exportul de deşeuri electronice, a intrat

şi ea în forţă pe piaţa valorificării acestui gunoi. Aproximativ 100 de tone de

gunoi electronic intră lunar în India ca “donaţii de caritate” sau “materiale

reutilizabile”.

O mică parte a DEEE-urilor este reciclata de firme din România. Restul

fie ajunge în ţări precum Polonia, Ungaria, Slovacia sau Germania, fie rămâne

în depozitele din ţară. Dezasamblarea electronicelor şi vinderea componentelor,

la preţuri avantajoase, pe piaţa pieselor de schimb reprezintă o afacere foarte

profitabilă. Vânzătorii de fier vechi aduc pe „continentul negru”, zilnic, maldăre

de componente electronice. Acestea sunt apoi cumpărate de reciclatorii de

ocazie. Ei le dezmembrează sau le distrug prin ardere. Cele mai rentabile

activităţi sunt în recuperarea substanţelor din care sunt făcute, în special a

aurului şi a cuprului. Destule suspiciuni provoacă existenţa “ofertelor” la preţuri

reduse, ca forme mascate de reintroducere în vânzare a unor produse

recondiţionate. La fel de susceptibile sunt şi aşa-numitele “donaţii” ce

camuflează doar nişte debarasări de produse nedorite .

Importanţa acţiunii ”Marea Debarasare” din România a constat în

creşterea de 20 de ori a cantităţii de deşeuri colectate de la populaţie, în 2010

faţă de 2006. Odată colectate, deşeurile sfârşesc, în mare parte, în depozite.

Ponderea revalorificării rămâne sub 10%. Astfel, în anii 2006 şi 2007, ponderea

reciclării materialelor strânse de la populaţie a fost de 4%, respectiv 8%,

conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Explozia de deşeuri electronice (calculatoare, telefoane mobile etc.) va

provoca grave probleme sanitare şi de mediu în ţările în curs de dezvoltare dacă

nu vor fi luate rapid măsuri pentru reciclarea acestora, a avertizat ONU.

Fenomenele negative constau în următoarele:

- Apariţia emisiilor nocive şi a reziduurilor concentrate cauzate de stocarea

neadecvată a deşeurilor şi distrugerea empirică (dezasamblare şi ardere);

- Grave contaminări ale lucrătorilor cu substanţe toxice prin manevrarea

neprotejată de deşeuri. În locuri mizere, săracii lumii a treia, adeseori copii,

dezasamblează, cu ajutorul pietrelor, electronicele uzate, în căutarea de metale

care se pot vinde;

- Tonele de deşeuri electronice depozitate pe sol, favorizează scurgerile de

substanţe toxice, precum litiul şi mercurul sau freonul, care, chiar şi în cantităţi

mici se infiltrează în sol şi ape, poluându-le;

- 135 -

- Carcasele din plastic, tastaturile sau cablurile din care se scoate cuprul, sunt

arse în locuri aleatorii iar reziduurile sunt aruncate în ape. Fumul şi cenuşa

încărcate cu metale şi dioxină, contaminează mediul, îmbolnăvind grav oamenii;

- Cadmiul, plumbul sau alte metale grele, deosebit de periculoase pentru om şi

pentru mediu, se împrăştie pe sol ori sunt aruncate în ocean.

Marile companii de reciclare din SUA au ajuns la concluzia că, faţă de

soluţia exportului, afacerea cu gunoiul electronic este mai profitabilă dacă este

manageriată de înseşi firmele producătoare de electronice. În SUA, 11,4% din

DEEE-urile colectate de la cetăţeni sunt reciclate în ţară, în întreprinderi

specializate. Se planifică deschiderea a 160 de centre de reciclare, ca urmare a

unor parteneriate cu mari companii (Sony, Panasonic, L.G. Electronics, Sharp,

Toshiba) şi Waste Management.

Ca ţară membră a U.E., România are obligaţia asumată de a colecta şi

recicla, anual, 4 kg. DEEE/locuitor dar, deocamdată, cantitatea colectată este de

20-25% din cea propusă. Electronicele româneşti uzate, colectate legal, iau din

ce în ce mai puţin calea Europei. Cea mai mare fabrică de reciclare a DEEE este

Compania GreenWEE International – Romcarbon şi se află la Frasinu – Buzău

(2011), cu capacitate reciclare de 50.000 de tone DEEE / an. Alte puncte de

lucru ale aceleaşi firme funcţionează la Arad, Bucureşti, Iaşi şi Corabia.

Un proiect de cooperare transfrontalieră româno-ungar îşi propune

reciclarea deşeurilor provenite din echipamentele de iluminat din judeţele de

graniţă. Proiectul vizează amplasarea de containere de colectare a corpurilor de

iluminat şi construirea unei fabrici de reciclare a acestor deşeuri. Firma

„Gremlin Computers” – Constanţa a furnizat 2.000 de tone de sticlă unei

companii din Germania, în 2009.

Un studiu al companiei Green Electronics Council arată importanţa

cumpărării produselor cu un conţinut redus de noxe, precum mercur, cupru

(neurotoxice), plastic şi cadmiu. „Produsele înregistrate trebuie de asemenea să

fie eficiente din punct de vedere energetic şi să reducă emisiile de gaze cu efect

de seră răspunzătoare de schimbarea climaterică”(Jeff Omelchuck, director

GEC).

Importatorii şi producătorii de electronice ar putea fi obligaţi să adune

deşeurile într-o cantitate echivalentă cu 20 % din cantitatea vândută. Firmele ar

putea oferi clienţilor avantaje la cumpărare (reduceri de preţ sau dobânzi,

garanţii prelungite, suplimente şi priorităţi de achiziţie, transport - instalare -

verificare pentru ambele produse etc.) în caz de returnare a produsului folosit.

Concluzii

- Colectarea DEEE-urilor nu corespunde cu legislaţia şi informările specifice;

- DEEE-urile au devenit o marfă de trafic ilegal şi de pseudoafaceri;

- Există puţine structuri de reciclare a deşeurilor, interesând doar

debarasarea;

- Punctele de concentrare a deşeurilor au devenit noi puncte de poluare

complexă;

- 136 -

- Populaţia nu este motivată, apelându-se la conştiinţa civică, căci nu se

evidenţiază beneficiile concrete, plus locurile de muncă (ex.: echipe de

colectare + ateliere de reciclare = locuri de muncă pentru specialişti şi

necalificaţi);

- Se conturează un nou domeniu autonom sau afiliat ramurilor „electro”.

Bibliografie

1. Wehry, A. , Orlescu, M., (2002), Reciclarea şi depozitarea ecologică a deşeurilor.

Editura Orizonturi Universitare, Timişoara

2. *** ( 1989 ), Convenţia de la Basel privind controlul transporturilor transfrontaliere de

deşeuri periculoase şi al eliminării acestora

3. *** ( 2006 ), Regulamentul C.E. nr. 1013/2006 al Parlamentului European şi al

Consiliului privind transferurile de deşeuri

4. www. Greenrightnow.com ( 2010 )

5. www.hotnews.ro ( 2010-2013 )

6. www.SMARTfinancial.ro

- 137 -

III

DIDACTICA GEOGRAFIEI.CERCETĂRI

PEDAGOGICE

- 138 -

Pedagogia muzeală – finalități, problematică, perspective

Constantin Cucoș1

1. Importanța și scopul pedagogiei muzeale

Într-un context în care educația este disponibilizată la nivelul atâtor

factori, a vorbi despre pedagogie muzeală devine o provocare nu numai

teoretică, dar și expresia unei oportunități de conturare a unor practici eficiente

de ordin formativ, care să complementeze ceea ce se realizează prin intermediul

activităților școlare curente. Aceasta, mai ales că educația formală tinde să-și

subsumeze, tot mai explicit, trasee și contexte noi de învățare, cum sunt sala de

expoziție, muzeul, așezămintele cultural-istorice de toate felurile (a se vedea ce

se întâmplă în acea săptămână numită „Școala, altfel!” sau „Să știi mai multe, să

fii mai bun!”). Nu mai vorbim de faptul că și o serie de alte instituții, în mod

independent, dezvoltă sau se bazează și pe programe educative în beneficiul lor

și al întregii comunități.

Pedagogia muzeală are ca obiect de interogație identificarea și validarea

unor strategii care să conducă la maximizarea virtuților formative ale spațiului

muzeal, iar ca scop își propune să stimuleze interacțiunea pe linie educațională

dintre muzeu și școală, să pregătească specialiști dar și categorii de public

pentru valorizarea potențialului educativ adus de acest mediu cultural. Ca orice

tip de discurs normativ, această specializare a pedagogiei are ca scop

delimitarea și propunerea unor obiective particulare ale educației muzeale,

evidențierea unor posibilități de circumscriere a unor conținuturi (teme, idei,

valori) ce pot fi transmise, cu precădere, în acest perimetru, de propunere a

unor strategii de mediere a acestor predispoziții valorice, de proiectare de

activități cu caracter cultural-educațional și de tematizare a posibilităților de

întărire și de feedback privind receptivitatea în raport cu diferitele categorii de

public.

De altfel, la origini, dar și în prezent, una dintre funcțiile majore ale

muzeului este cea educativă, de prezentare, promovare și receptare a valorilor

concrete dintr-un anumit domeniu de manifestare – pictură, sculptură, literatură

etc. Până la urmă, reperarea valorilor se realizează nu doar prin raportare

ideatică, abstractă (la „Frumos”, „Bine”, „Adevăr”), ci și prin cunoașterea,

asimilarea și experimentarea unor „întrupări” ale acestora la nivelul unor

obiecte, oameni, fapte. În plus, muzeul este și un perimetru de memorizare

culturală, de „prezentificare” sau transmitere a unor experiențe culturale, de

prelungire a influenței lor la nivelul omului și timpului din prezent. 1

Profesor univ. dr., Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, director D.P.P.D.,

Universitatea „Al. I. Cuza” Iași

- 139 -

Muzeul, ca și școala, sunt instituții culturale vechi; interesant este faptul

că de-abia în zilele noastre s-a pus (explicit) problema conlucrării sub aspect

educațional.

Ca finalitate specifică, pedagogia muzeală vizează următoarele

(Cojocariu, Barabaș, Mitocaru, 1998, p. 21): a) generalizarea, sintetizarea și

valorificarea experienței specialiștilor din muzeu, integrând-o într-un demers

epistemologic coerent; b) fundamentarea teoretică și decelarea dimensiunilor

formative ale activităților din muzeu; c) eficientizarea activității practice de

influențare pe linie cultural-educativă a instituției muzeale. Muzeul, el însuși,

trebuie să apeleze la specialiști în științele educației, să se bazeze pe prestația lor

pentru a repera și facilita transmiterea unor experiențe educaționale, pentru a

maximiza potențialul degajat doar de acest perimetru. Am fost plăcut surprins să

constat, de-a lungul periplurilor mele prin marile muzee ale lumii, că în anumite

zile aceste spații sunt pline de grupuri de elevi sau studenți care participă la

lecții „pe viu”, gândite și desfășurate de specialiști ai muzeelor, pe probleme

dintre cele mai diverse, de la tehnica culorilor sau a scrisului și până la evocări

de istoria sau teoria artei.

Educația muzeală își propune, printre altele, să deschidă muzeul pentru

toți educabilii, ajutându-i să cucerească lumi valorice noi. O educație realizată

în acest perimetru le formează sensibilitatea (Ansart, 1991), îi ajută să dezvolte

sentimente pozitive despre obiecte și lumea înconjurătoare. Muzeul dezvoltă și

formează percepții și trăiri emoționale față de timp și temporalitate, îi

responsabilizează pe tineri față de o anumită tradiție, contribuind la conturarea

identităților individuale și colective prin respect și autodisciplină. Desigur,

muzeul nu este singurul loc în care se învață respectul, autocontrolul,

autodisciplina. Dar muzeul oferă un set de elemente cum ar fi oportunitatea și

momentul deciderii de a face un experiment, al consumării unei plăceri

personale, al satisfacerii unei curiozități etc., ceea ce impune un exercițiu de

disciplinare a plăcerii, de autocontrol și de luare a unei decizii în mod autonom.

Muzeul poate deveni un univers probatoriu mult mai obiectiv și pertinent,

mai puțin expus ideologiilor prezente care, de multe ori, directivează

învățământul (prin felul cum sunt gândite programele, manualele…). El poate fi

considerat, în anumite circumstanțe, o sursă de „grad zero”, o „împachetare” a

trecutului, dar și un for evocator în ceea ce privește „istoria adevărată”. „Există

două feluri de trecut: unul temporal, care s-a scurs sau urmează să vină și

„trecutul” metaforic, cel păstrat în amintirile și tradițiile unei societăți date.

Trecutul cronologic este în continuă schimbare și diversificare, fiind supus

intereselor și agendelor personale și colective ale unei societăți, pe care le

întâlnim în viața noastră de zi cu zi și asupra cărora ne vom apleca mereu și care

ne pune la treabă” (Molyneaux, 2006, p.2). Un astfel de referențial, tezaurizat de

muzeu, poate contracara miturile care se vântură atât în interpretarea istoriei, cât

și în ceea ce privește predarea acesteia în perimetrul educației formale.

- 140 -

Educația muzeală își propune să faciliteze descoperirea de către copil a

unor lumi diferite, îndepărtate în timp și spațiu. Bogăția unui muzeu în astfel de

urme culturale conduce la o îmbogățire umană a celor care intră în el, prin

prezentarea și discutarea unor comportamente care s-au editat cândva. El poate

da seama de anumite constante umane, configurate diferit în spațiu și timp.

Oferta educațională a muzeelor poate fi directivată spre alte categorii de public,

cum ar fi pensionarii, copiii cu nevoi speciale, persoanele aflate în recluziune

etc. Pe lângă scopurile culturale sau educaționale, se pot activa și scopuri

colaterale, precum recuperarea sau reintegrarea socială, asigurarea unor terapii

complementare, evitarea marginalizării, petrecerea timpului într-un sens pozitiv.

2. Educația muzeală – valențe și obiective

Dincolo de funcțiile lui (de achiziționare, conservare, de cercetare, de

valorizare), muzeul îngăduie și funcții expres formative. El trebuie să

privilegieze diferite tipuri de „consumuri”, mai mult sau mai puțin specializate.

Același sector al unui muzeu poate fi un referențial tehnic pentru un public

avizat (de pildă, pentru elevii sau studenții de la Arte), unul de

cercetare/documentare (pentru experți, cercetători), unul pedagogic pentru copii

sau tineri (ocazie de a face aplicații sau extensii ale unor discipline de

învățământ din școală), unul de petrece a timpului liber (pentru publicul larg),

unul turistic sau economic (pentru cei interesați în a cunoaște și asimila repere

culturale noi) etc. Unul și același spațiu cultural trebuie să îngăduie mai multe

grile de raportare, lectură sau receptare și să răspundă, prin modul de înfățișare

sau influență, mai multor interese.

Care sunt valențele educaționale și didactice ale muzeului? În primul

rând, muzeul este o realitate vie, o prelungire în timp a unui fapt cultural, un

univers concret în care arta/știința/cultura s-a zămislit sau în care subzistă.

Nimic nu poate activa receptivitatea mai puternic decât mediul natural de

generare a produsului cultural, intuirea vie a unor urme sau rămășițe autentice

din viața și activitatea unui autor, respirarea unei atmosfere care este în ton cu

profilul valoric al respectivului produs. Una este să vorbești despre o pictură în

sala de clasă sau să audiezi o poezie, și alta este ca acestea să fie sesizate la „ele

acasă”, în atelierul unui pictor sau casa unui poet consacrat, chiar dacă aceștia

au dispărut demult. Bagajul perceptual, de această dată, este de „grad zero”

asigurând propensiunea unui interes și a unei receptivități pe măsură. În al

doilea rând, perimetrul muzeal asigură o concentrare și o specializare a

stimulilor culturali pe o singură direcție (suntem fie într-un muzeu de pictură de

o anumită factură, fie în casa memorială a unui anumit scriitor sau artist etc.). E

un „concentrat” spiritual pe o anumită direcție. O astfel de unitate sau unicitate

asigură o învățare prin punerea în situație, prin descoperire și concurează la

fixarea la nivelul participanților a unor ancore în memoria afectivă sau

intelectuală care cu greu se mai pot șterge. De multe ori, o astfel de participare

constituie o întâmplare memorabilă din însăși existența individului, petrecându-

se rar sau o singură dată (o dată în viață ți se întâmplă, poate, să intri în casa din

- 141 -

Malaga în care s-a născut Pablo Picasso, de pildă). În al treilea rând, muzeul

asigură un ghidaj profesionalizat, aplicat în cunoștință de cauză specificului

operei respective. Dacă persoana delegată dispune de cultură și tact pedagogic,

acțiunea respectivă de prezentare se transformă într-o ocazie privilegiată, într-o

bucurie culturală în care atașamentul și interiorizarea valorilor devin maxime.

Oricât de talentat ar fi un profesor de literatură, nu îl poate substitui pe cel ce

trăiește și prezintă zi de zi viața sau opera unui autor. Muzeograful este mult

mai legat de opera sau artistul pe care îl promovează. Atmosfera creată în

perimetrul unui muzeu nu poate fi replicată cu ușurință în sala de clasă. În al

patrulea rând, această instituție se poate converti într-un nou mediu educativ,

complementar școlii. Muzeul poate deveni un mijloc eficient, o „anexă” a școlii,

poate favoriza colaborarea și coparticiparea în procesul educativ a unor factori

care în mod tradițional acționează separat sau în contratimp. Nu excludem și o

serie de proiecte colaborative dintre școală și muzeu, pe termen mediu sau lung

(la nivel de an sau ciclu școlar), în care fiecare partener ar putea să-și

deslușească roluri noi, competențe completive, implicări sau provocări

reciproce.

Mizele educației muzeale sunt de mai multe feluri și ele pot fi activate

funcție de solicitări sau circumstanțe:

- Miza completivă, în raport cu obiectivele sau conținuturile școlare;

muzeul poate deveni o extensie a școlii, un loc de cunoaștere a noi

elemente valorice și de exersare a unor competențe;

- Miza aplicativă; muzeul devine un „teren de aplicație”, prin cercetare,

experimentare, implicare;

- Miza de particularizare, de întrupare „localistă” a conținutului cultural al

învățării; este o ocazie de includere în curriculă a noi elemente

informative sau formative, cu un caracter mult mai concret, legate de

arealul în care se mișcă persoana, dincolo de programa „generală”,

„obligatorie”, uniformizatoare;

- Miza de conturare a identității culturale a individului, la nivel local sau

național, prin cunoașterea, interiorizarea și asumarea unor valori

emblematice ale spațiului social în care persoana urmează să se integreze;

- Miza de descoperire a eului prin punerea în valoare a unor dispoziții sau

interese individuale pe care școala nu le vizează.

3. Pledoarie pentru o „didactică” a spațiului muzeal

Funcția didactică se poate insinua chiar la nivelul emitentului, al instituției

muzeale propriu-zise. Caracterul didactic al exponatelor este mai degrabă

implicit, potențial, prin modul de evidențiere a obiectelor, prin relațiile de

proximitate sau contiguitate dintre acestea, prin raportul instituit între exponat și

eticheta/textul ce îl prezintă, prin întreaga retorică - aflată în pliante, broșuri,

albume etc. - ce poate fi derivată la nivelul unui muzeu. Nu este exclusă

amenajarea unor sectoare cu caracter interactiv, în care să se solicite intervenții

din partea publicului. Chiar dacă muzeul interzice interacțiunea cu obiectele

- 142 -

(atingerea lor), pot fi dimensionate sectoare sau activități care să stimuleze

modelarea, colorarea, confecționarea, intervenția simulată în structura sau

compoziția unor obiecte sau aranjamente. Muzeele care se respectă îngăduie nu

numai demonstrații practice (prin prestațiile unor pictori, sculptori) sau

derularea practicii de specialitate (realizarea unor copii, după opere celebre, de

către studenții la pictură), dar și ateliere permanente sau periodice pentru

exersarea de către copii/elevi a unor deprinderi cu caracter artistic. Sunt situații

când exponatele pot fi nu numai văzute, ci și studiate, manipulate, imprimând

interacțiunii o altă dimensiune. Publicul poate exersa sau experimenta moduri

sau secvențe ale procesului de creație, poate tutela sau reproduce un experiment

științific, poate produce noi relații de determinare sau combinații ale obiectelor

expuse.

În orice caz, referențialurile (exponatele) dintr-un muzeu nu urmează o

prezentare în conformitate cu o logică didactică, nu sunt numaidecât pregătite

astfel încât dimensiunea educativă să devină pregnantă, generalizată,

obligatorie. Până la urmă, un muzeu este altceva decât o școală. Dacă în

învățământ avem de-a face cu un conținut didacticizat, „cosmetizat”, selectat și

configurat după principii psihopedagogice, pregătit anume pentru a fi asimilat în

concordanță cu anumite categorii de vârstă (mă refer la cunoștințe, deprinderi,

sarcini de învățare), diferitele obiecte dintr-un muzeu urmează alți vectori de

înfățișare, alte structuri spațio-temporale de expunere, îngăduie interacțiuni cu

vizitatorii de un anumit tip care nu urmăresc explicit respectarea principiilor

didactice. „Menirea educatorului de muzeu este de a „traduce” obiectele și

contextele lor, de a le da un sens educativ, de a le transpune din obiecte cu

valoare materială în obiecte vii, care pot „povesti” (Alexandra Zbuchea, 2006

b). Ca să câștige forță educativă, ele au nevoie de o intervenție suplimentară,

prin prestația unor servicii educaționale și a formatorilor specializați, care, în

funcție de profilul publicului sau de context, convertesc și valorizează într-o

cheie didactică o suită de exponate. Este vorba nu de o valoare pedagogică

intrinsecă, ci de una adăugată, construită, aplicată în conformitate cu un nou

context de învățare. „Pedagogizarea” excesivă poate să pericliteze specificitatea

și funcțiile unui muzeu. Logica didactică poate să conducă la alterarea finalității

acestei instituții. Nu e firesc ca întreg publicul să fie supus la un tratament unic,

ci fiecărui segment să i se rezerve acele disponibilități de care are nevoie.

Pot fi identificate mai multe ipostaze ale activităților dintr-un muzeu care

trebuie regândite în perspectivă pedagogică. Elementele care pot deveni puncte

de reper în evidențierea specificității educației muzeale ar putea fi următoarele

(cf. Allard & colab., 1996, p. 3):

- natura activităților propuse (tur ghidat, tur interactiv tradițional, tur cu un

ghid personal, vizita liberă);

- formule de asistență pedagogică pentru vizitatorii-elevi (exponate,

etichete, panouri cu text explicativ, instrumente audiovizuale și interactive

etc.);

- 143 -

- conduite de raportare la valorile muzeale (cunoștințe, abilități și

atitudini);

- strategii puse în aplicare (ascultare, observare, manipulare, executare a

unei acțiuni, joc de rol etc.);

- caracterul deliberat sau nu al vizitei la nivelul muzeului (demersul

implicând o fază de pregătire mai mult sau mai puțin intensă sau o fază de valorificare ulterioară a experienței parcurse, mai mult sau mai puțin

consistentă);

- durata activității desfășurate în muzeu (o zi, două);

- intervenția mai mult sau mai puțin evidentă a serviciului educativ, a

educatorilor din muzeu sau a profesorilor din școală;

- statutul vizitei la muzeu în ansamblul programului de studiu prezent sau

viitor (opțional, facultativ, obligatoriu);

- capacitățile intelectuale puse în valoare sau antrenate de către elevul-

vizitator în timpul unei activități oarecare;

- efectul vizitei asupra elevului în ceea ce privește învățarea conceptelor,

semnificarea evenimentelor, înțelegerea faptelor;

- influența asupra schimbării percepțiilor elevilor cu privire la efectele

pozitive privind rolul muzeului în învățare;

- colaborarea dintre reprezentanții muzeului și școală cu privire la

elaborarea, realizarea, evaluarea activităților specifice unei vizite muzeale.

Palierele didactice ale activității de învățare în muzeu se pot raporta la

scenarii asemănătoare celor promovate în școală. Diferă mult caracterul

prescriptiv al acestora, posibilitatea circumstanțierii lor la cerințe și nevoi,

asigurarea unor diferențieri sau particularizări în funcție de nevoile și interesele

publicului. Obiectivele de învățare fixate vor fi corelative și nu identice în raport

cu cele promovate de școală și vor fi centrate mai mult pe axa formativă decât

pe cea informativă. Ele se vor focaliza pe formarea unor atitudini și conduite

evaluative, pe competențe culturale mai largi, de semnificare sau integrare a noi

valori sau experiențe de învățare.

Fixarea sau întărirea experiențelor acumulate nu se va asigura prin

aceleași tipuri de dispozitive evaluative precum cele din școală (prin ascultări,

notări, teste docimologice), ci vor fi promovate formule de motivare prin

elaborarea unor referate, alcătuirea unor portofolii, documentarea în vederea

susținerii unor comunicări sau dezbateri. Evaluarea competențelor devine

problematică (vezi Jacobi Daniel, 1995, p. 18), dar oricum de aici ar trebui

pornit în reformarea serviciilor educative ale muzeelor sau în regândirea

politicilor culturale ale acestora. În același timp, trebuie avut în vedere că

asistăm la unele schimbări în ceea ce privește programul de învățare din muzeu

care activează alte structuri interne ale învățării decât cele din clasă, alte pârghii

motivaționale, alte tipuri de conduite sau capacități și că există o diferențiere

acțională între ceea ce se face înainte de vizită, în timpul vizitei și după vizită,

fiecare moment predispunând la aporturi formative diferite (Allard, 1994).

- 144 -

Muzeul poate stimula „învățarea voluntară într-o varietate de comportamente

cognitive precum formarea gândirii divergente, analiza critică, o mai bună

înțelegere și reprezentare despre trecut, înțelegerea complexității lumii naturale

și formarea unei viziuni critice cu privire la mediu” (Screven, 1993). De

asemenea, experiența muzeală, ghidată de aliniamente pedagogice, formează

atitudini, gustul pentru valori, competențe evaluative și autoestimative. Formele

de organizare a activităților educative, dezvoltate în corelație cu muzeul, sunt

multiple, flexibile și se pot „lipi” de activitățile didactice din școală într-un mod

natural, firesc. Printre acestea, se pot enumera următoarele ipostaze (Cojocariu,

Barabaș, Mitocaru, 1998, pp.121-128): vizita organizată, vizita tematică,

cercurile organizate de muzeu, excursia muzeală, itinerarea excursiei tematice,

concursurile, simpozionul, masa rotundă, salonul științific, serata muzicală,

taberele muzeale.

Fiecare formă poate fi aprofundată și rafinată, ființând ca o miză atât

teoretică, cat și practică. Vizita de studii, de pildă, ca forma cea mai uzitată de

învățare în muzeu, evidențiază mai multe probleme care ar putea să fie puncte

de plecare în cercetări de pedagogie muzeală (conform Screven, 1993):

- De ce un anumit format, prezentare sau dispunere a exponatelor au un

impact mai mare decât altele (de pildă, prin strategii interogative, prin

joc, prin interacțiuni vii cu obiectele, prin simulări pe calculator)?

- Care sunt trăsăturile acestor formule eficiente și cine ar trebui să le

conceapă?

- Ce strategii cu caracter proactiv ar trebui urmate, în așa fel încât să

conducă la înlăturarea atitudinilor pasive, neproductive în receptare?

- Prin ce căi și cu ce mijloace i-am putea predispune pe indivizi la lucrul în

echipă și la o activitate care să conducă la o descoperire efectivă,

colectivă, solidară și totodată personală?

- Cum este afectat publicul, pe termen mediu sau lung, în etapa post-vizită,

plecând de la elemente precum nivelul și caracteristicile expunerii din

sala de muzeu, profilul discursiv, neclaritățile sau ambiguitățile

explicative stipulate de prezentator, stilul de învățare al receptorului,

constrângerile de timp?

- Care este impactul pe termen lung al vizitei muzeale în ceea ce privește

școlaritatea, învățarea pe parcursul întregii vieți, orientarea vocațională,

formarea atitudinilor cu privire la mediul înconjurător, gestionarea

activitățile domestice, personale?

4. Relația formal-nonformal-informal în educația muzeală

Muzeul poate deveni o resursă educativă fie în calitate de mediu

nonformal, fie informal de învățare. Diferența dintre cele două survine în funcție

de gradul de intenționalitate, raportul față de cunoașterea din școală precum și

de gradul de implicare a formatorului sau a educatului. În cazul nonformalului,

educația în muzeu devine o „prelungire” a educației din școală, este programată,

intenționată, atent proiectată, realizată de specialiști pedagogi, iar prezența

- 145 -

copiilor la aceste activități devine obligatorie. În situația informalului, educația

din muzeu rămâne la latitudinea educatului, este opțională, infuzională,

întâmplătoare, autodirijată și poate fi fructificată ocazional în spațiul școlar.

Conduce, de bună seamă la o culturalizare suplimentară a educatului, dar nu

este întotdeauna ratificată, valorificată, evaluată la nivelul activităților educative

formale.

Raportul dintre educația muzeală formală și nonformală este ambivalent,

putând să meargă de la continuitate, complementaritate și întărire reciprocă până

la discontinuitate, inhibare sau opoziție una în relație cu alta (Lucas, 1987).

Important este ca aceste continuități sau tensiuni să se stimuleze reciproc, să

conducă la o cumulare de cunoaștere sau experiență, chiar dacă uneori aceste

raportări conduc la interogație, problematizări, căutări (vezi Zbuchea, 2006a).

Orice formă de completitudine își poate subsuma și secvențe care, cel puțin la

un moment dat, nu se leagă. Dacă un elev, de pildă, află una despre un scriitor

în sala de clasă, și alta i se spune sau constată în casa memorială ce îi este

destinată, nu are decât să cerceteze și să soluționeze unele inadvertențe de unul

singur sau cu un grup de colegi. În nici un perimetru de manifestare, educația nu

poate fi totală, unică, definitivă.

Muzeul, ca loc sau rezervor de resurse, poate întări, extinde sau aduce

mărturie la secvențe de predare din școală. El poate deveni un teritoriu pentru

fixarea unor cunoștințe, pentru asigurarea unor integrări, corelări cu caracter

concluziv ori transdisciplinar sau pentru declanșarea interesului de plonjare în

complexitatea fenomenului, pentru a motiva și a stârni bucuria pentru învățare.

Prelungirea „predării” unor elemente de conținut în muzeu ține de specificul

tematic cerut de programă (competențe de atins, elemente de conținut), de

disponibilitatea și oferta cadrului muzeal (prezența și valorificarea unor piese

expuse), dar și de inventivitatea și talentul didactic al profesorului. Acesta are

obligația să cunoască și să inventarieze acest potențial, să inspecteze dinainte și

să colaboreze cu reprezentanții acestor lăcașuri de cultură. Realizarea unor

înfrățiri sau parteneriate între școală și muzeu reprezintă formule

instituționalizate de prefigurare a acestei complementarități formative. Desigur,

nu peste tot pot fi identificate astfel de oportunități (una este să faci educație

într-un oraș cultural, alta într-un cătun uitat de lume), dar în perimetrele

geografice în care există muzee acestea trebuie valorificate de către școală. În

altă ordine de idei, în cadrul unui muzeu se pot contura alte tipuri de activități,

implicit sau explicit educative, cum ar fi susținerea unor conferințe tematice,

înființarea unor laboratoare sau centre de cercetare, editarea unor reviste de

specialitate.

5. Muzeul - mediu de generare a cunoașterii didactice și de re-

interpretare a lumii

Cunoașterea didactică nu se opune cunoașterii savante, ci se bazează și

derivă din aceasta, se prezintă ca o formă de reamenajare în raport cu

circumstanțele predării. Ea este generată din cunoașterea savantă, dar este

- 146 -

redimensionată în conformitate cu principii psihologice, pedagogice,

deontologice, logice, epistemologice, praxiologice. De asemenea, cunoașterea

didactică trebuie să mențină mereu contactul cu realitatea, cu zona de emergență

sau stocare a cunoașterii, să fie deschisă la acele paliere în care cunoașterea este

vie, pulsează, se produce. Muzeul este un asemenea rezervor de experiență

prețioasă pe care școala ar trebui să îl vizeze.

Muzeul poate facilita cunoașterea trecutului și prezentului nostru și al

altora și poate sta la baza dezvoltării comportamentelor interculturale. El este

polarizator sau „detonator” de alte și inedite dezvoltări spirituale. Ieșirea dintr-o

specificitate sau închidere găunoasă nu-i periclitează identitatea, ci dimpotrivă.

El este interfața dintre două lumi, devenind „un spațiu de întâlnire dintre

nespecialiști și profesioniști/artiști/oameni de știință. Muzeele sunt cele care

„traduc” discursul academic, care îl fac accesibil pentru un public mai larg”

(Murgoci, 2005). El poate juca rolul de referențial cultural și facilitator începând

cu educația preșcolarilor și până la educația adulților. El este nu numai depozitar

de bunuri culturale, ci și de semnificații (conform Schouten, 1992). Muzeul pre

sau reinterpretează lumea prin felul în care se centrează spre exponate, le adună,

alătură, semnifică, prezintă (la care se vor atașa interpretările vizitatorilor). El

instaurează sensuri, concluzionează, arată direcții – pentru cei capabili să

perceapă aceste lucruri. E un rezonator al unei lumi, sensibil la prezent, dar

atent și față de viitor. De educație au nevoie și cei care pregătesc o expoziție sau

gestionează un muzeu, dar și cei care intră în ele.

Elevii sau studenții, prin experiențe colaterale școlii, pot extinde

înțelegerea domeniului cunoașterii și al valorilor dincolo de granițele inerente

unor discipline predate în școală. Muzeul ocazionează aprofundarea unor

înțelesuri sau sesizarea altora noi. Unii consideră că o pedagogie de tip semiotic

ar avea darul de a extinde înțelegerile și atribuirile de semnificații statornicite în

muzee sau școli dilatând, în acest fel, granițele educației. O astfel de pedagogie

semiotică „este cooperativă, activă, experiențială și non-predictivă, în sensul că

nu limitează amploarea și tipul căutărilor care ar putea sa fie necesare pentru a

duce la bun sfârșit o sarcină, după decriptarea semnelor” (Deboral, 1995). De

asemenea, învățarea în muzeu este un teritoriu mai apropiat teoriilor noi despre

învățare (de pildă, de constructivismul sau paradigma „învățării experiențiale”),

care valorizează activismul structurilor de cunoaștere la om.

Sunt mai multe paliere de generare a cunoașterii și de atribuire a

înțelesurilor într-un muzeu, fiecare palier predispunând la anumite prelucrări

pedagogice. Există un palier explicit, asigurat de exponatele propriu-zise, de

etichetele sau literatura explicativă aferentă, de discursul muzeografului etc., dar

există și un palier implicit, constituit din semnificațiile spațializării, dispunerii și

evidențierii obiectelor, relațiilor de proximitate etc, situații care pot prevaloriza

obiectele și importanța lor. „Educația muzeală este structurată în primul rând

prin intermediul unui discurs construit cu ajutorul dispozitivului de prezentare

muzeală și, în al doilea rând, prin metodele utilizate pentru a comunica acest

- 147 -

discurs. El creează un mediu vizual favorabil învățării în care vizitatorii își

elaborează și adaugă propriile strategii de interpretare” (Hooper-Greenhill,

2001, p.41). Peste elementele „spuse” de muzeu se adaugă și interpretările celor

care vizitează acest spațiu, astfel că mesajul final e unul cumulativ, co-construit,

dinamic, deschis.

Ca orice produs cultural, muzeul poartă o semnificație, dar lasă să se

adauge și altele, din mers. Surplusul de sens poate veni de la context, de la

uzanță, de la vizitatori. „Obiectele mențin relații ambigue și variabile cu sensul.

Ele sunt tăcute, din acest punct de vedere, semnificațiile lor trimițând spre mai

multe orizonturi de înțelegere. Ele pot fi percepute pornind de la puncte de

vedere care diferă în funcție de epocă sau de o cultură anume. Diferitele tipuri

de persoane fizice pot introduce aceste obiecte într-un orizont de discurs care le

atribuie anumite semnificații. Obiectele din muzeu pot fi înțelese cu ajutorul

informațiilor factuale sau pot fi investite cu o semnificație emoțională. Ele

posedă propria lor istorie - cunoscută dar și necunoscută sau uitată în acest

moment - și se pretează la interpretări multiple și uneori contradictorii”

(Hooper-Greenhill, 2001, p.41). Obiectele expuse pot genera noi interpretări

funcție de căutări, dinamica peisajului cultural, expectanțele multiple ale

vizitatorilor. Semnificațiile nu sunt structurate definitiv, ci rămân deschise

timpului și unor consumuri indeterminate.

Muzeul poate avea istoria lui, care creează sensuri suplimentare,

adăugându-se peste cele instituite inițial. Muzeul poate aduce mărturii despre el

însuși, despre avatarurile prefacerilor lui, devenind, secvențial, un muzeu al

muzeului. Muzeul poate vorbi nu numai despre ce adăpostește el, ci și despre

sine. „Sensul se situează în relațiile dintre obiecte și alte elemente; este

combinatoriu și relațional. Ideile pe care încercăm să le comunicăm prin

organizarea dispozitivului de prezentare muzeală sunt - de multe ori, dar nu

permanent - clar sugerate prin textele expoziției. Este posibil ca vizitatorul să

prefere mai degrabă interpretarea textelor, decât cercetarea diferitelor obiecte

vizuale. Totuși, experiența vizuală este diferită de experiența textuală; este mai

deschisă și, în același timp, mult mai greu de explicitat (Hooper-Greenhill,

2001, p.41-42). În nici un caz, obiectele din muzeu - și muzeul ca atare - nu pot

fi substituite de retorica legată de acestea. Altfel, ne-am mulțumi cu literatura

iscată în jurul lui, cu ceea ce „povestește” despre sine, în detrimentul unei

bogății reale, perceptibile, intuibile, impresionante.

6. „Virtuți” didactice ale muzeului virtual

Muzeul poate dobândi noi fațete și dimensiuni în societatea informațională

de astăzi. Departe de a rămâne un teritoriu conservator, inert și închis la

modernizări, el își poate dezvolta noi oportunități educaționale în societatea

cunoașterii. Muzeul real este dublat, adesea, de o variantă virtuală a acestuia. În

mare, „virtutea” acestei prezențe constă în aceea că muzeul vine înspre noi,

nefiind nevoie de o deplasare fizică, putând realiza vizite virtuale, la orice oră și

de oriunde am fi. Delocalizarea și desincronizarea sunt marile atuuri ale oricărei

- 148 -

realități virtuale. Acest lucru presupune construirea unei „fețe” virtuale a

muzeului, inclusiv după principii sau reguli didactice, în așa fel încât acest

mijloc, ca totalitate sau secvențial, să poată fi valorificat (și) în scopuri de

predare-învățare școlară. Cum posibilitățile de mișcare a publicului școlar către

muzeu sunt limitate, inclusiv din punctul de vedere al cheltuielilor, este mult

mai economicos să aducem muzeul în sala de clasă. O astfel de uzanță conduce

la o revizuire a strategiilor didactice și presupune o metodică specifică pe cale

de a fi edificată.

Spațiul virtual nu avea cum să neglijeze peisajul muzeistic, încorporând și

linii de trimitere și prezențe ale acestuia. Dincolo de calitatea de mediu de

transmitere, Internetul poate deveni și instrument pedagogic care poate facilita

procesele instructive privind predarea artelor în școli, dar și educația de factură

estetică (Carnall, CookBeth, 2010). Un program virtual de vizitare a unui muzeu

de artă, de pildă, apelează la o combinație dintre vizual și mișcare, creând

premisele unei libertăți și interactivități minimale cu spațiul real, depășind

situația standard în care doar emițătorul are inițiative. „Un muzeu virtual va

permite vizitatorilor să interacționeze cu obiectele într-un context muzeistic

reconstruit. Combinând valențele reale cât și virtuale ale muzeului, această

evoluție ar putea conduce la o înțelegere mai completă a obiectelor. Văzând și

manipulând un obiect pe această cale virtuală, putem evalua textura, greutatea,

dimensiunea, culoarea și chiar mirosul. Prin interacțiunea cu virtualul, putem

intra într-un context, putem constata cum se mișcă ceva, cum funcționează, care

este sunetul (în cazul unui instrument). Tehnologia va progresa și va deveni mai

accesibilă iar virtualul va fi recunoscut ca un instrument educațional valabil.

Această potențialitate va avea puterea de a transforma modul nostru de a

interacționa atât cu obiectele, cât și unii cu alții” (Carnall, CookBeth, 2010, pp.

173-174). Virtualizarea receptării ridică probleme nu numai tehnice, ci și

psihopedagogice, pentru că este modificată relația cu obiectul cultural. Noul

mediu de transmitere aduce noi provocări atât în legătură cu modul de translare

a unei realități la nivelul unui construct artificial dar și în legătură cu modul de

decriptare a unui conținut cultural la nivelul „utilizatorilor”.

Avantajul folosirii lumii virtuale în apropierea de muzeu nu poate fi

neglijat. Costul poate fi ridicat la început (suporturi hardware suficient de

puternice, programe de „împachetare” a spațiului muzeal pe măsură,

informaticieni, pedagogi specializați), dar eficiența și impactul asupra publicului

merită efortul. Pe măsură ce oamenii devin mai încrezători în utilizarea

tehnologiei în viața de zi cu zi, această cale se poate generaliza și rafina. Nu este

exclus ca în scurt timp interacțiunea „la distanță” cu obiectul cultural să rezerve

și alte surprize („intrarea” și inspectarea structurii materiale a operei,

transformarea sau „recrearea” ei în consens cu incitările publicului, posibilitatea

de modelare sau „replicare” 3D a unor obiecte etc.). „Virtualizarea” muzeului

va ține cont și de apetitul și disponibilitățile publicului către noile tehnologii, de

evoluțiile tehnicilor culturale, de transformările în ceea ce privește experiențele

- 149 -

sau predispozițiile beneficiarilor față de realitățile „secunde”, de faptul că

publicul este deja pregătit pentru astfel de stimuli digitali.

7. Diferențe specifice dintre educația din școală și cea din muzeu

Dincolo de interferențe sau suprapuneri din punct de vedere educațional,

cele două universuri culturale își păstrează pe mai departe autonomia, fiecare

performând competențe diferențiate, care la un moment dat se dovedesc a fi

completive, corelative, stimulative reciproc. „Contaminarea” reciprocă este

permisă și încurajată în măsura în care nu conduce la desființarea

specificităților, la o inversare a responsabilităților. Școala nu poate deveni

muzeu (decât în cazuri singulare), iar muzeul nu poate face ceea ce trebuie să

facă școala.

Când se vorbește despre educație muzeală, trebuie conștientizate diferențele specifice dintre școală și muzeu iar proiectarea activităților trebuie să

țină cont de aceste limite inerente (conform Allard & colab., 1996). Școala este

instituția destinată, înainte de toate, pentru a instrui și educa. Muzeul are scopul

de a colecta, păstra, studia și prezenta probe materiale despre om și mediul său

de dezvoltare. Școala este obligatorie, ea se bazează pe clienți captivi și stabili.

În muzeu, clientul este liber să vină sau nu. Muzeul îngăduie un cumul de

obiecte mai mult sau mai puțin temporare. Școala, sub aspectul ofertei, este o

instituție mult mai stabilă (inertă, uneori). Școala încearcă să satisfacă un client

structurat în funcție de vârstă sau de nivelul de pregătire. Muzeul este deschis

pentru toate grupurile vârstă, indiferent de pregătire. Muzeul are propria colecție

și găzduiește, de asemenea, expozițiile itinerante. Nu poți să-i reproșezi de ce nu

se raportează și la alte colecții, la alte muzee. „Muzeele nu au un curriculum

național - fiecare muzeu poate prezenta un punct de vedere diferit asupra unei

chestiuni; nu au sisteme formale de evaluare și orare prescrise pentru învățare.

Învățarea în muzee este potențial mai deschisă, regizată individual, mai

imprevizibilă și mai dispusă la răspunsuri diferite decât cea oferită de educația

formală, în care ceea se predă se directivează din exterior, prin standarde”

(Hooper-Greenhill, 2007, pp.4-5). Școala trebuie să țină cont de un program

unic, care se impune la scară națională. Demersul instructiv este proiectat pentru

activități unitare cu grupul-clasă. Muzeul este organizat pentru o activitate care,

de obicei, este realizată individual sau în grupuri mici. Școala primește clienții

săi pentru cel puțin un an, vizitatorii muzeului vor rămâne acolo pentru o oră

sau două. Activitatea școală se bazează, în principal, pe cuvânt și carte.

Activitatea muzeului se bazează, cu precădere, pe observație și cercetarea unui

obiect (conform Allard & colab., 1996).

De asemenea, există specificități și în legătură cu profilul formatorilor din

cele două situații educative. În școală vor profesa cadre didactice calificate

pentru așa ceva, dincolo specialiști din muzeu dar cu o pregătire suplimentară,

de factură psihopedagogică. Muzeografii-pedagogi pot activa atât în muzeu, dar

pot veni și în școală pentru o serie de activități nonformale. Nu excludem și

implicarea artiștilor, de pildă, în acest demers formativ, ale căror activități ar

- 150 -

putea imprima noi valențe incitative cu reverberații modelatoare asupra

receptorilor. În anumite situații, aceștia se pot dedubla în creatori, dar și

comentatori ai artefactelor produse de ei sau de alții. Educatorii artiști

intervievați într-o serie de studii (conform Pringle, 2009) au identificat legături

între cunoștințele „artistice” sau expertiza lor, pe de o parte, și formele de

angajament pedagogic, pe de altă parte. Astfel, s-a putut dovedi faptul că e

posibil să se realizeze conexiuni între crearea unui produs artistic, ca un proces

concret de punere în formă (a unui tablou, de pildă) și conceptualizarea și

semnificarea acestuia de către creator, în același timp, printr-un proces dialogic

de predare și învățare la alți aspiranți practicieni. De asemenea, studiile invocate

mai sus au relevat faptul că apar probleme în ceea ce privește punerea în

aplicare a învățării co-constructive, în special în galerie, și au evidențiat

contradicții între modul în care acești educatori-artiști îi percep pe alți

profesioniști (profesori de pictură, istorici de artă, de pildă) și experiența lor de

predare în instituții de artă și dincolo de ea. În acest sens, aceste constatări atrag

atenția asupra complexității pedagogiei exercitată de artist, dar și asupra faptului

că această practică poate aduce beneficii pozitive pentru cei care învață.

Concluzii. Cel puțin în literatura psihopedagogică românească,

tematizarea educației muzeale este la început de drum. Este de așteptat să fie

dezvoltate teme precum: regândirea și adecvarea unor conținuturi ale

programelor școlare în acord cu potențialul educativ al muzeului, elaborarea

unei didactici speciale cu privire la organizarea unor activități educative în

această instituție, rafinarea metodelor de predare și interacțiune didactică în noul

cadru, pregătirea unor categorii de profesori în perspectiva formării în și prin

intermediul muzeului, elaborarea unor forme și strategii de evaluare a

competențelor specifice dobândite etc. E nevoie, de bună seamă, de un efort

colaborativ, sumativ, creativ. Cu siguranță că ideile sugerate în prezentul text

vor fi problematizate, continuate, rafinate, atât de noi înșine, cât și de către alți

colegi.

Bibliografie

1. Allard, Michel; Boucher, Suzanne; Forest, Lina, (1994), The Museum and the

School, McGill Journal of Education, Vol. 29, No.2 (Spring).

2. Allard, Michel; Larouche, Marie-Claude; Lefebvre, Bernard; Meunier, Anik;

Vadeboncoeur, Guy, (1996), La visite au Musee, în Réseau, volume 27, n° 4,

décembre 1995-janvier 1996, p.14-19, în http://www.unites.uqam.ca/grem/

3. Andrei, Raluca, (2005), Pedagogia muzeală – programe și strategii, în Revista

Muzeelor, nr. 3, în http://www.revistamuzeelor.ro/arhpdf/2005_03_23.pdf

4. Ansart, Pierre, (1991), Sur les finalités de l’utilisation pédagogique des musées,

Revue canadienne de l’éducation, 16:3.

5. Carnall, Mark; CookBeth, Beth, (2010), ”The Virtual Museum”, în Cook, Rebecca

Reynolds, Catherine Speight, Museums and design education: looking to learn,

learning to see, Centre for Excellence in Teaching and Learning through Design

- 151 -

(CETLD), University of Brighton and the Victoria & Albert Museum, UK, Ashgate

Publishing Limited.

6. Cojocariu, Venera; Barabaș, Neculai; Mitocaru, Victor, (1998), Pedagogie

muzeală, Ministerul Culturii, Centrul de Perfecționare și Formare a Personalului din

Instituțiile de Cultură, București.

7. Deborah, L. Smith-Shanc, (1995), Semiotic pedagogy and art education, în Studies

in Art Education, Volume 36, Issue 4, în Spiral Art Education

http://www.uic.edu/classes/ad/ad382/sites/AEA/AEA_06/AEA_06a.html

8. Hooper-Greenhill, Eilean, (2001), L’éducation et le musée en perpétuelle

métamorphose, în Allard, Michel et Lefebvre, Bernard (sous la direction), La

formation en muséologie et en éducation muséale à travers le monde, Editions

Multimondes, Montréal.

9. Hooper-Greenhill, Eilean, (2007), Museums and Education. Purpose, Pedagogy,

Performance, Routledge, New York.

10. Jacobi, Daniel; Odile, Coppey, (1995), Introduction - Musée et éducation : au-delà

du consensus, la recherche du partenariat, în Publics et Musées, N°7, în

http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/pumus_1164-

5385_1995_num_7_1_1053

11. Lucas, A.-M., (1987), „Interactions between Formal and Informal Sources of Learning

Science”, p. 64-79, în Communicating Science to the Public, Londres, Wiley, Evered

& O'Connor (éd.).

12. Molyneaux, Brian, L., (2006), ”Introduction: the represented past”, in Peter G.

Stone, Brian L. Molyneaux, The Presented Past. Heritage, museums and education,

Routledge, London.

13. Murgoci, Mihaela, (2005), Muzeele și educația pentru adulți, în Revista Muzeelor, nr.

4, în http://www.revistamuzeelor.ro/arhpdf/2005_04_01.pdf

14. Pringle, Emily, (2009), The Artist as Educator: Examining Relationships between Art

Practice and Pedagogy in the Gallery Context, 1 April, Tate Papers Issue 11, în

http://www.tate.org.uk/research/publications/tate-papers/artist-educator-examining-

relationships-between-art-practice-and

15. Schouten, Frans, (1992), The Paradox of the map. Semiotics and Museum Education,

în Museum Management and Curatorship, n. 11.

16. Screven, Chandler, (1993), Museums and informal education, in the CMS Bulletin

Vol. 1 No. 1., http://www.infed.org/archives/e-texts/screven-museums.htm

17. Zbuchea, Alexandra, (2006a), Educația formală și informală în muzee, în Revista

Muzeelor, nr. 1, în http://www.revistamuzeelor.ro/arhpdf/2006_01_05.pdf

18. Zbuchea, Alexandra, (2006b), Educatorul fără manual, în Revista Muzeelor, nr. 4, în

http://www.revistamuzeelor.ro/arhpdf/2006_04_01.pdf

- 152 -

The Importance of Geography in the UK school curriculum

(emphasis on the secondary curriculum)

Marcel Balaban1

Rezumat: Geografia ca disciplină de studiu este inclusă în curriculum școlar încă de

la vârsta de 5 ani. Este un obiect de studiu obligatoriu în ciclul primar (Key stage 1 și Key

Stage 2, între 5 si 11 ani) și ciclul secundar (Key Stage 3, între 11 si 14 ani). Devine

disciplină opțională începând de la grupa de vârstă 14- 16 ani. Un mare accent se pune pe

practica geografică, prin desfășurarea orelor de geografie în afara clasei, urmărindu-se

stimularea interesului elevilor de a cunoaște direct, de a investiga și înțelege faptul geografic

pe cale nemijlocită. Manualele de geografie sunt structurate pe tematici, cuprinzând topicuri

atât din geografia umană cât și din geografia fizică. Din două ore pe săptămână alocate

disciplinei în plaja orară, aproximativ 30% din timp este dedicat studiului individual. În acest

procent intră și timpul dedicat studiului de caz: la sfârșitul predării/învățării unui topic, elevul

alege un studiu de caz și lucrează la un proiect geografic. Astfel se încurajează dobândirea

prin investigare nemijlocită a:

cunoștințelor (concepte, termeni generali și specifici); abilităților (realizarea unor texte scrise cu conținut geografic însoțit de

reprezentarea cartografică și tehnologică, exprimarea orală corectă, transferul

informației din limbajul cartografic în limbajul oral sau scris) atitudinilor ( dezvoltarea interesului pentru geografie, ca știință a interacțiunii

dintre natura/mediul terestru și societate Dimensiunea interdisciplinarității oferite de geografie se regăsește mai ales începand cu

studiul la vârsta de 14-16 ani (Key stage 4). Drept urmare, mulți elevi aleg această disciplină

ca opțiune de studiu concretizată cu un examen numit GCSE (General Certificate of

Secondary Education).

“The National Curriculum lies at the heart of our policies to raise

standards.

An effective National Curriculum therefore gives teachers, pupils, parents,

employers and their wider community a clear and shared understanding of the

skills and knowledge that young people will gain at school.” – Sir William

Stubbs, Chairman, Qualifications and Curriculum Authority

The National Curriculum for England was established in 1989 to ensure

the same standards of teaching and learning across the nation. The national

curriculum in England provides pupils with an introduction to the essential

knowledge that they need to be educated citizens. It introduces pupils to the best

that has been thought and said; and helps to engender an appreciation of human

creativity and achievement.

The National Curriculum covers learning for all children aged 5-16 in

state (maintained) schools, and sets out:

which subjects should be taught

the knowledge, skills and understanding that every child should 1

Profesor de geografie, London - UK

- 153 -

achieve in each subject (according to the child’s age)

targets - so teachers can measure how well every child is doing in

each subject

how information on each child’s progress should be passed on to

parents.

The National Curriculum is divided into four Key Stages that children are

taken through during their school life.

Key Stage 1 Ages 5-7 Years 1 and 2

Key Stage 2 Ages 7-11 Years 3, 4, 5 and 6

Key Stage 3 Ages 11-14 Years 7, 8 and 9

Key Stage 4 Ages 14-16 Years 10 and 11

A new National Curriculum has been introduced for secondary school pupils

(pupils in Key Stage 3 and Key Stage 4). It has already been introduced for

Years 7 and 8, and will begin for Year 9 from September 2010. The new

curriculum aims to give schools and teachers more flexibility about what they

teach. State (Maintained) schools in England are legally required to follow the

statutory national curriculum which sets out in programmes of study, on the

basis of key stages, subject content for those subjects that should be taught to all

pupils. All schools must publish their school curriculum by subject and

academic year online. Structure of the new national curriculum in terms of

which subjects are compulsory at each key stage, is set out in the table below:

Key stage 1 Key stage 2 Key stage 3 Key stage 4

Age 5 – 7 7 – 11 11 – 14 14 – 16

Year groups 1 – 2 3 – 6 7 – 9 10 – 11

Core subjects

English √ √ √ √

Mathematics √ √ √ √

Science √ √ √ √

Foundation

subjects

Art and design √ √ √

Citizenship √ √

Computing √ √ √ √

Design and

technology

√ √ √

Foreign Languages √ √

Geography √ √ √

History √ √ √

Music √ √ √

Physical education √ √ √ √

- 154 -

The end of each "Key Stage" involves progress tests. Geography is one

of twelve compulsory subjects in the National Curriculum. A high-quality

geography education should inspire in pupils a curiosity and fascination about

the world and its people that will remain with them for the rest of their lives.

Teaching should equip pupils with knowledge about diverse places, people,

resources and natural and human environments, together with a deep

understanding of the Earth’s key physical and human processes.

The national curriculum for geography aims to ensure that all pupils:

develop contextual knowledge of the location of places, seas and

oceans, including their defining physical and human characteristics

understand the processes that give rise to key physical and human

geographical features of the world, how these are interdependent

and how they bring about spatial variation and change over time

are competent in the geographical skills needed to:

collect, analyse and communicate with a range of data

gathered through experiences of fieldwork that deepen their

understanding of geographical processes

interpret a range of sources of geographical information,

including maps, diagrams, globes, aerial photographs and

Geographical Information Systems (GIS)

communicate geographical information in a variety of ways,

including through maps and writing at length.

At Key stage 3 (11 to 14 years of age): pupils should consolidate and

extend their knowledge of the world’s major countries and their physical and

human features. They should understand how geographical processes interact to

create distinctive human and physical landscapes that change over time. In

doing so, they should become aware of increasingly complex geographical

systems in the world around them. They should develop greater competence in

using geographical tools, such as models and theories and geographical skills in

analysing and interpreting different data sources. In this way pupils will

continue to enrich their locational knowledge and spatial and environmental

understanding.

Pupils should be taught to:

Location knowledge

extend their locational knowledge and deepen their spatial awareness of

the world’s countries using maps of the world to focus on Africa, Russia,

Asia (including China and India), and the Middle East, focusing on their

environmental regions, including polar and hot deserts, key physical and

human characteristics, countries and major cities

Place Knowledge

understand geographical similarities and differences through the study of

human and physical geography of a region within Africa and a region

within Asia

- 155 -

Human and physical geography

understand, through the use of detailed place-based exemplars at a variety

of scales, the key processes in:

physical geography relating to: geological timescales and plate tectonics;

rocks, weathering and soils; weather and climate, including the change in

climate from the Ice Age to the present; and glaciation, hydrology and

coasts

human geography relating to: population and urbanisation; international

development; economic activity in the primary, secondary, tertiary and

quaternary sectors; and the use of natural resources

understand how human and physical processes interact to influence, and

change landscapes, environments and the climate; and how human

activity relies on effective functioning of natural systems

Geographical skills and fieldwork

build on their knowledge of globes, maps and atlases and use these

geographical tools routinely in the classroom and in the field

interpret Ordnance Survey maps in the classroom and the field, including

using grid references and scale, topographical and other thematic

mapping, and aerial and satellite photographs

use Geographical Information Systems (GIS) to view, analyse and

interpret places and data

use fieldwork in contrasting locations to collect, analyse and draw

conclusions from geographical data, using multiple sources of

increasingly complex information.

It is interesting that right from the start the curriculum includes fieldwork

elements. Fieldwork is not just an important part studying Geography, it offers a

wonderful way of seeing the world, and a chance for personal development.

Doing fieldwork can make a difference to your life and future career.

Some of the benefits of fieldwork include:

Seeing geography and theories come to life: improving your

knowledge of geography and understanding

Developing your skills: giving you a chance to learn skills in data

collection and analysis, map work, observational and investigative

skills, computer and technology skills, communication and

mathematical skills

Appreciating environments: giving you a chance to experience

and enjoy a wide range of environments and landscapes

Opinions and views: it helps you to understand other peoples and

cultures, and your own views about social, political or

environmental issues

Taking responsibility for your learning, gaining confidence and

develop your skills: such as leadership and teamwork

It is enjoyable

- 156 -

There are wide benefits from studying geography in secondary school.

According to OFSTED (Office for Standards in Education, Children’s

Services and Skills) in those schools where geography was strong, the subject

contributed to satisfying pupils’ curiosity about people and places and offered

opportunities to develop a wide range of skills and knowledge. The enormous

potential of geographical information systems (GIS) was used to give students

insights into areas such as cartography, statistical analysis and natural resource

management.

As a result of a broad and balanced Geography curriculum in secondary

schools, Geography is increasingly popular at GCSE (General Certificate of

Secondary Education). Pupils of fourteen to sixteen of age study for GCSE

exams (General Certificate of Secondary Education) in five to ten subjects (the

number studied tending to depend on the pupil's ability). Included within this

selection there are core compulsory subjects (English, mathematics, science, a

modern foreign language and technology) and so-called "optional subjects".

Over 222,000 pupils took an exam in Geography GCSE in 2013 –

placing it as the eighth most popular subject taken. More pupils are choosing

to study the subject, with an increase of 19.2% in the numbers taking it in 2013

on the previous year (compared to an increase of 4.2% in the total number of

exams taken across all subjects). This is the highest number of entries since

2004.

- 157 -

Subject % of total Number of Candidates

Mathematics 13.96 760170

English 13.43 731153

English Literature 8.72 475031

Science 8.29 451433

Additional Science 5.2 283391

Religious Studies 4.85 263988

History 4.78 260236

Geography 4.09 222852

Design and Technology 4.04 219931

Art and Design 3.36 183090

- 158 -

Whatever the mechanics of the system, the teaching of geography retains

a vital role in the general education of the young.

Geography has a distinctive role in the curriculum in linking the disciplines of

science and humanities. In those schools where Geography is strong, the subject

contributes effectively to curriculum coherence as well as satisfying pupils’

curiosity about people and places. Geography also offers opportunities to

develop a wide range of skills and knowledge. This is particularly the case with

information and communication technology (ICT) and where the enormous

potential of geographical information systems (GIS) is used to give students

insights into areas such as cartography, statistical analysis and natural resource

management.

Glossary:

OFSTED = Office for Standards in Education, Children’s Services and Skills. The agency

reports directly to Parliament and is independent and impartial. They inspect and regulate

services which care for children and young people, and those providing education and skills

for learners of all ages NC = National Curriculum

RGS = Royal Geographical Society GA = Geographical Society GCSE = General Certificate of Secondary Education ICT = Information and Communication Technology GIS = Geographical Information Systems

Resources: http://www.education.gov.uk https://www.gov.uk http://www.geography.org.uk/ http://www.rgs.org/HomePage.htm

http://www.ofsted.gov.uk http://www.theguardian.com/education http://www.legislation.gov.uk/ http://www.jcq.org.uk/

- 159 -

Abordarea relațiilor dintre competențe, motivație, învățare și evaluare, în

studiul geografiei orizontului local

Epuraș Mariana1

Despre motivaţie, în general, din punct de vedere psihologic şi pedagogic,

s-a scris şi s-a vorbit mult. Despre motivaţia învăţării geografiei şi mai ales cea

specifică orizontului local, s-a scris mai puţin. Mai degrabă, unii autori au

insistat asupra necesităţii cunoaşterii orizontului local şi mai puţin asupra

cauzelor generatoare a curiozităţii ştiinţifice ce acompaniază interesul asupra

cunoaşterii naturii locale. Motivaţia, în sens larg, exprimă ideea că, la baza

conduitei umane se află o serie de trebuinţe, atracţii, emoţii, interese, idealuri

care conduc la realizarea unor fapte, acţiuni, atitudini, opinii, etc. În esenţa sa,

motivaţia este un ansamblu extrem de complex şi dinamic, de trebuinţe

biologice fundamentale pentru organismul uman şi mobiluri dictate de factori

intrinseci şi extrinseci, concretizate în anumite comportamente.

Motivaţia ca factor generator al reuşitei şcolare şi chiar al performanţei în

domeniul geografiei constituie o problemă de mare actualitate pedagogică, într-

un context social şi un climat educaţional din ce în ce mai văduvite de modele

pozitive, constructive în sistemul de valori al elevilor de liceu. Aşadar, scopul

declarat este de a identifica , explica şi exploata posibilităţi noi în dezvoltarea

motivaţiei învăţării geografiei, la nivel preuniversitar, precum sunt proiectele

care presupun o mobilizare mai puternică, mai eficientă, mai focalizată a

atenţiei elevilor, precum şi a efortului acestora, în îndeplinirea sarcinilor de

învăţare, având de altfel şi rezultate palpabile la finalul activităţii.“Motorul

personalităţii”, aşa cum era considerată de către Gordon Allport şi unul dintre

cei mai “sensibili” factori noncognitivi ai învăţării şcolare, alături de

afectivitate, motivaţia se prezintă ca elementul-cheie în formarea competenţelor

şcolare. Motivaţia poate susţine învăţarea geografiei în cel puţin patru moduri:

influenţează măsura în care este probabil ca un individ să se angajeze

într-o anumită activitate (interes);

influenţează alegerile (deciziile) indivizilor, prin rezultatele pe care

aceştia le găsesc gratifiante;

creşte posibilitatea de angajare în anumite activităţi, din proprie iniţiativă

(motivare intrinsecă);

creşte probabilităţile de a persista în acţiune în faţa dificultăţilor şi pe

acelea de a încheia sarcina în ciuda întreruperilor, motivaţia influenţând

alegerea strategiilor de învăţare şi cognitive angajate. 1

profesor la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”, Brăila. E-mail:

marianaepuras70@yahoo.com

- 160 -

Ţinând cont şi de statutul interdisciplinar al geografiei, atunci, cercetarea

experimentală a motivaţiei elevului în învăţarea acesteia, promite un parcurs

fascinant din perspectivă aplicativă, bogat în resurse şi absolut generos în

rezultate şi interpretarea acestora.

Tematica geografică aleasă este Câmpia Brăilei, pentru că nu este

suficient că Pământul se roteşte pe direcţia vest – est, că Siretul aproape inundă

în fiecare an şi solurile se erodează încontinuu. Nu este suficient să cunoaştem

geografia întregului Pământ, ci şi pe cea a orizontului local, pentru a şti cum să

îmbunătăţim condiţiile naturale, în care trăim ca şi comunitate. Trebuie să ştim

şi de ce se întâmplă toate acestea, pentru a conserva sau ameliora valorile

naturale iniţiale.

Pentru început, trebuie precizat că studiul Câmpiei Brăilei , în mod

particular şi detaliat, nu se regăseşte în curricula geografiei de liceu şi nici de

şcoală generală. Şi nici nu ar fi posibil acest lucru, având în vedere numărul mic

de ore alocat studiului geografiei, în general. Câmpia Brăilei este doar

menţionată şi discutată, ca parte componentă a Câmpiei Române, în cadrul

capitolului despre relief (VIII, XII). Mai este tangenţial amintită, cu ocazia

rezolvării diverşilor itemi de la finalul capitolelor importante, având ca

tematică, orizontul local. Studiul Câmpiei Brăilei, ca parte a orizontului local, se

poate realiza în trei moduri:

formal, printr-un curs opţional (1h/săptămână), ceea ce este mai dificil de

realizat şi introdus în oferta educaţională a şcolii, ţinând cont de plaja

orară redusă;

formal, prin diverse aplicaţii (10-20 min), explicaţii, sarcini de lucru,

efectuate, la finalul orelor obişnuite de geografie, mai cu seamă la clasa a

IX-a, când se pun bazele geografiei predate în liceu;

informal, prin excursii scurte, în diverse locaţii din Câmpia Brăilei, ceea

ce presupune din partea profesorului şi a elevilor un efort de timp, resurse

financiare şi nu numai. Aşa că, această modalitate, mai puţin

convenţională, dar eficientă, este mai dificil de realizat, mai ales că nu

toţi elevii vor avea permisiunea părinţilor de a participa, sau nu vor avea

disponibilitatea necesară, în acest sens.

Aşadar, din cele expuse mai sus, cea mai bună posibilitate de a creşte

interesul elevilor pentru studiul şi cunoaşterea Câmpiei Brăilei este un demers

didactic, în care ultimele două modalităţi să fie împletite, în măsura timpului

disponibil. Abordarea acestui demers didactic s-a făcut fie frontal, prin lucru cu

întreaga clasă, fie selectând grupuri eşantion din clasele respective, mai ales, în

situaţia deplasărilor în teren. Deşi unitatea geomorfologică luată în discuţie are

o întindere redusă, modul în care am ales să organizez aplicaţiile didactice, mi-

au oferit un front de lucru suficient de larg pentru a avea rezultatele scontate.

Redefinind bazele motivaţionale ale elevului modern în strânsă

dependenţă cu metodele şi instrumentele de evaluare, cu siguranţă reuşim să

conturăm cît mai corect, locul geografiei în întregul sistem actual de învăţământ,

- 161 -

în care se doreşte ca învăţarea să devină o reală experienţă cognitivă şi practică,

aproape o experienţă de viaţă.

Scopul este acela de a demonstra că poate fi stimulată motivaţia elevilor

de a învăţa aspecte geografice legate de orizontul local, printr-un efort constant

din partea profesorului, în sensul creării unor situaţii motivaţionale optime şi o

doză zdravană de curiozitate ştiinţifică din partea elevilor.

Obiectul este chiar studiul, învăţarea şi cunoaşterea Câmpiei Brăilei, sub

toate aspectele geografice, de la elemente legate de relief, la elemente

economice.

Obiectivele principale ale studiului de faţă sunt:

realizarea unui demers teoretic asupra delimitărilor conceptuale ale

motivaţiei, aşa cum este văzută aceasta în psihopedagogie, pentru a

înţelege mecanismele fine ale funcţionării acesteia în legătura cu

geografia;

realizarea unui scurt parcurs geografic asupra Câmpiei Brăilei, ca bază

informaţională

geografică, aceasta fiind necesară pentru elaborarea diverselor

experienţe educaţionale în

care vor fi implicaţi elevii;

realizarea unor activităţi educative, formale şi informale (aplicaţii

didactice), concentrate sub forma unor module, care pot conduce la

îndeplinirea scopului principal, acela de cunoaştere mai eficientă a

Câmpiei Brăilei de către elevi, prin experimentarea unor situaţii

motivaţionale interesante.

Obiective secundare ale studiului:

a. pentru profesor:

proiectarea unor module didactice care să cuprindă detaliat crearea unor

situaţii motivaţionale eficiente şi inedite pentru declanşarea curiozităţii

naturale a elevilor pentru cunoaşterea orizontului local;

proiectarea unor sarcini de lucru cât mai variate, menite să menţină un

grad de motivaţie cât mai ridicat pentru cunoaştere;

angajarea elevilor în diverse situaţii de învăţare, care să le satisfacă

nevoile de cunoaştere;

formarea şi dezvoltarea unor atitudini pozitive ale elevilor în raport cu

lucrul în echipă, studiul autodidact şi autoevaluarea;

încurajarea comunicării între elevi, a interacţiunii acestora şi a cooperării

lor în scopul realizării unui proiect comun ( ex.Parcul Natural Insula Mică

a Brăilei- prezentare power point).

b.pentru elevi:

responsabilizarea în raport cu munca depusă atât cea proprie, cât şi a

profesorului;

- 162 -

experimentarea şi îmbunătăţirea abilităţii de a sinteza, analiza, ordona,

ierarhiza, compara diverse informaţii furnizate de profesor;

dezvoltarea spiritului critic în raport cu situaţiile de învăţare

experimentate;

adoptarea unui status de “autoevaluator” şi mai puţin a celui de “evaluat”;

conştientizarea binomului profesor–elev, în care ambii pot participa activ

şi creativ la construirea unor reuşite educaţionale şi a unor planuri şi

proiecte comune.

Parcursul practic a început cu elaborarea şi aplicarea unui chestionar de

evaluare a nivelului motivaţiei pentru cunoaşterea şi înţelegerea specificului

geografic al Câmpiei Brăilei.

Scopul acestui chestionar este de a evalua gradul de interes şi

curiozitate pentru cunoaşterea Câmpiei Brăilei. Primele trei întrebări ale

chestionarului vizeză geografia în general, pentru ca apoi, interogările să fie

particularizate pe Câmpia Brăilei.Chestionarul a fost aplicat tuturor celor 300 de

elevi, din clasele participante la demersul experimental şi este consituit din zece

întrebări, la care se aşteaptă răspunsuri tip “da/nu”. L–am conceput astfel,

pentru o mai bună prelucrare statistică, având în vedere volumul răspunsurilor

obţinute. Ulterior aplicării acestui chestionar, am purtat discuţii cu elevii, pentru

a afla şi eventuale cauze ale răspunsurilor lor. Rezultatele au fost interpretate

separat, pentru fiecare întrebare în parte, şi au fost reprezentate grafic pentru o

percepţie mai sugestivă a acestora. Concluziile finale au fost concepute luând în

calcul şi discuţiile purtate cu elevii, pe marginea chestionarului

iniţial.Sintetizând rezultatele obţinute în urma aplicării chestionarului privind

evaluarea nivelului motivaţional pentru cunoaşterea specificului geografic al

Câmpiei Brăilei, pot face următoarele observaţii:

elevii sunt interesaţi în general de geografie, dar nu în mod particular de

geografia Câmpiei Brăilei, ei neconsiderând explorarea orizontului local

ca fiind o activitate atractivă;

elevii sunt motivaţi mai puţin de activităţile teoretice şi mai mult de cele

practice, de exemplu, vizita la staţia meteorologică;

indiferent de anul de studiu şi indiferent în ce proporţie, elevii prezintă

lacune mari în cunoaşterea geografică a Câmpiei Brăilei.

Având în vedere aceste observaţii şi analizând oferta şcolară pentru anul

următor, am decis iniţierea unui curs opţional, la clasa a XI-a D (profil uman),

cu tema „Cunoaşterea specificului geografic al Câmpiei Brăilei”, bineînţeles, cu

acordul scris al elevilor clasei respective.

Am conceput astfel opt module, axate pe temele principale de interes.

Structura unui modul cuprinde următoarele elemente:

oportunităţi de abordare a temei

timp estimat

precizarea clasei/eşantioanelor de elevi implicate în cercetare

30% 70 %

- 163 -

situaţiile motivaţionale

acţiunile generate

sarcinile de lucru

concluziile

sugestia metodologică

Tematica geografică a fiecărui modul a fost stabilită încă din faza de proiectare

a studiului. Voi reda mai jos, un exemplu de proiectare a unui modul.

Modulul III – Aplicaţii axate pe “Caracteristici de relief”

Oportunităţi de abordare:

La clasa a IX-a , în cadrul capitolului referitor la relief : Scoarţa- suport al reliefului terestru

Agenţi, modelatori şi procese

Unităţi de relief

Analiza reliefului

Relieful orizontului local

La clasa a XI-a – Mediul înconjurător–Modificări recente ale mediului

terestru

La clasa a XII-a - Relieful major

Trepte şi unităţi morfostructurale

Tipuri genetice de relief

Timp estimat :1 oră la finalul capitolului despre relief, sau 20 minute (abordare

secvenţială) la finalul predării, a cel puţin unei lecţii despre relief .

Eşantion implicat: clasa a IX- a D (2h/săptămână)

Motivaţia alegerii clasei: elevii au două ore pe săptâmână, ceea ce face foarte

abordabil subiectul.

Situaţii motivaţionale create:

a. Unul dintre colegii voştri face naveta săptămânal, din comuna

Bărăganu. Ce semnificaţie are toponimul Bărăgan? De ce Câmpia

Brăilei se numeşte Bărăgan? De ce relieful este considerat a fi „şes

neted” ?

b. Profesorul ştie că elevii din localitatea Brăila şi nu numai, în fiecare

vară, se duc la plajă, la Lacul Sărat, aşa că insistă în conversaţie,

asupra subiectului „crovuri”, considerându-le definitorii pentru

Câmpia Brăilei, ca tipuri de relief.

Activităţi generate:

a. Fiecare elev primeşte o fişă pe care este redată harta fizico -

geografică a Câmpiei Brăilei; li se cere elevilor să identifice

principalele câmpuri, în funcţie de Valea Ianca; li se explică diferenţa

dintre câmp şi câmpie şi li se prezintă principalele caracteristici ale

fiecărui câmp.

- 164 -

b. Se formează grupuri de căte patru elevi; fiecare grup primeşte o fişă

cu un joc de cuvinte, pe care trebuie să identifice denumirile

subunităţilor componente ale Bărăganului de Nord.

c. Profesorul va exemplifica crovurile cu imagini şi va face apel şi la

experienţele elevilor, în raport cu acest lac.

Resurse materiale :

Harta fizico - geografică a judeţului Brăila (1: 500000)

Fişe de lucru

Laptop conectat la Internet şi un videoproiector

Creioane colorat

Metode didactice:

Metoda investigaţiei în grup/grupuri

Tehnica hărţii mute

Tehnica itemilor cu variantă la alegere

Exemple de sarcini de lucru :

a. Pe harta de mai jos, realizaţi următoarele sarcini de lucru:

identificaţi subunitățile (câmpurile) componente al Câmpiei Brăilei

precizaţi câte două caracteristici geomorfologice, pentru fiecare

dintre ele.

Sursa: internet

b. Identificaţi pe careul de mai jos, denumirile (toponimele) subunităţilor componente ale

Câmpiei Brăilei; coloraţi-le pentru a le evidenţia.

- 165 -

A X D M N Z J L

E D V I Z I R U

Y S A R G J K T

I A N C A H W R

G E M E N E L E

S C V A N V B M

H U I V O T G J

Y C M O N I R P

A E Q D W P F L

C V L A D R U S

c. În tabelul de mai jos precizaţi câte o caracteristică mai importantă pentru

fiecare dintre unităţile geomorfologice prezentate:

Nr.Crt. Subunitate geomorfologică Caracteristică geografică

1. Câmpul Viziru

2. Câmpul Ianca

3. Lunca Dunării

4. Câmpul Gemenele

5. Lunca Călmăţuiului

d. Se dau următoarele denumiri de procese geomorfologice ce afectează relieful

Câmpiei Brăilei: prăbuşiri, alunecări de teren, tasare, alterare chimică,

sufoziune, deflaţie.

Care dintre ele sunt specifice reliefului local?

Explicaţi procesele

Pentru fiecare dintre procesele identificate mai sus, precizaţi şi

exemplificaţi tipul de relief creat .

Concluzii:

Profesorul va insista asupra lucrului cu harta, aceasta fiind poate cea mai

importantă activitate pentru fixarea cunoştinţelor

Profesorul va explica limpede fiecare proces de relief care afectează

teritoriul Câmpiei Brăilei, precum şi tipul de relief creat în consecinţă.

Profesorul nu va pune accent pe memorarea mecanică a informaţiilor, ci

pe înţelegerea lor.

Evaluarea. Dacă parcursul experimental de faţă a debutat cu aplicarea şi

evaluarea unui chestionar referitor la nivelul motivaţiei (ca expresie vizibilă şi

măsurabilă), pentru studiul şi cunoaşterea Câmpiei Brăilei, pentru a avea un

punct corect de plecare, restul demersului ştiinţific s–a axat pe crearea unor

modele de situaţii motivaţionale optime, continuate cu conceperea unor sarcini

de lucru interesante, pentru a stimula creşterea interesului elevului pentru

tematica aleasă. Acest lucru a fost realizat în cadrul a două etape relevante.

- 166 -

Prima etapă a constat în construirea situaţiilor motivaţionale, pe parcursul a

patru momente importante:

prin evaluarea şi selectarea acelor fragmente de viaţă, fenomenelor ori

momentelor din realitatea imediată, pe care elevii le experimentaseră

cândva, şi pe care le puteau evoca prin reprezentarea mentală a acestora

(este foarte bine dacă se raportează la propria experienţă);

prin raportarea permanentă a motivaţiei spontane a elevului (pentru

cunoaştere), la realitatea evocată, realizând conexiuni strânse între atenţia

elevului (care începe încet, încet să se focalizeze) şi elementul evocat;

întărirea conexiunilor prin extrapolarea subiectului discutat (este

momentul când se face conversia imperceptibilă de la motivaţie

extrinsecă, la cea intrinsecă); conversia motivaţiei, constă într-o comutare

spontană sau treptată, a atenţiei de la un subiect, la altul; conversia

motivaţiei defineşte rolul de transfer al situaţiei motivaţionale, către noile

conţinuturi;

conversia motivaţiei este finalizată şi întărită prin reliefarea verbală a

noilor conţinuturi

- (este momentul când elevul aproape că a uitat de unde au pornit

discuţiile iniţiale). Elevul este deja centrat pe noile subiecte de

discuţie, în cazul de faţă, elementele geografice ale Câmpiei Brăilei.

A doua etapă a constat în evaluarea sarcinilor de lucru (pentru fiecare modul)

rezolvate de elevi. Evaluarea achiziţiilor elevilor s-a făcut prin aplicarea şi

utilizarea:

chestionarului oral

chestionarului scris (cel iniţial)

testelor de cunoştiinţe cognitive, procedurale ( lucrul cu harta)

proiectelor

prezentărilor de tip” power point”

jocurilor didactice

Concluzii: În mod sigur, cea mai stringentă problemă a metodicilor actuale este

reconfigurarea motivaţiei elevului, în contexte educaţionale, din ce în ce mai

alterate de valorile negative ale unei societăţi aflate într-un permanent zbucium

economic. Dezinteresul elevilor pentru a învăţa elemente de geografie atât

generală, cât şi locală este doar expresia mai largă şi vizibilă, a demotivării

acestora pentru orice activitate educaţională, de orice factură ar fi ea şi care nu

promite un beneficiu material imediat, ori care nu satisface trebuinţele

personale. Or, uneori, oricât de bine ar fi planificat demersul didactic şi oricât

de creativ ar fi profesorul implicat, este cumplit de dificil de motivat în sensul

învăţării, un elev care nu are satisfăcute trebuinţele bazale (din piramida lui

Maslow) şi încearcă senzaţii de foame, somn, oboseală. Cu toate aceste

neajunsuri, demersul experimental a relevat o sumă de aspecte pozitive

- 167 -

referitoare la motivaţia elevilor şi stimularea acesteia, care validează ipoteza

iniţială:

motivaţia este intrinsec dependentă de contextul (suma stărilor de fapt) în

care se manifestă aceasta;

motivaţia se plasează la graniţa dintre individ (elev) şi mediu (suma

stimulilor externi), fiind determinată atât de factori interni (componentă

biogenetică, componentă psihologică), cât şi de factori externi (natura

stimulilor proveniţi din mediul socio-economic);

situaţiile motivaţionale optime sunt acelea în cadrul cărora transferul

atenţiei elevilor de la un subiect de studiu, la altul, se face într-un mod

imperceptibil; cu cât mai fină este conversia, cu atât mai sigură şi mai

eficientă este trecerea către noile conţinuturi;

aplicarea modulelor didactice pornind de la situaţii motivaţionale simple,

dar inedite şi ancorate (prin elementele evocate) în realitatea imediată şi

familiară elevilor a asigurat o atenţie crescută din partea subiecţilor,

pentru tematica de studiu; elevii au descoperit, conduşi fiind în demersul

didactic, de la conţinuturi mai generale, la cele particulare, noi elemente

atractive în orizontul local şi multe fapte geografice interesante prin însăşi

natura lor;

de remarcat că cel mai important rol, în determinarea unui răspuns

adecvat (feed back) la eforturile didactice ale profesorului, l-a constituit

chiar modul de comunicare cu elevii şi exploatarea tuturor oportunităţilor

de colaborare cu aceştia;

paradoxal, am constatat că situaţiile motivaţionale şi activităţile educative

care nu favorizau competiţia prea accentuată între elevi erau bine primite

de aceştia; motivul pentru care nu am încurajat concurenţa exacerbată a

fost pentru a nu genera situaţii de stres inutile (motive extrinseci), care ar

fi anulat situaţiile motivaţionale iniţiale.

În ansamblu, elevii au participat cu interes nedisimulat şi plăcere la

activităţile propuse şi au rezolvat mai mult decât satisfăcător, aplicaţiile

didactice din modulele de lucru, demonstrând că situaţiile motivaţionale bine

elaborate, generează o motivaţie mai puternică, de a învăţa elemente geografice

noi.

Bibliografie selectivă

Cerghit, I.,(2008), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi

strategii, Ed. Polirom, Iaşi.

Cristea, S., (2009), Studii de pedagogie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Cucoş, C., (2008), Teoria şi metodologia evaluării, Ed. Polirom, Iaşi.

Dulamă, Maria Eliza, (2009), Cum îi invăţăm pe alţii să înveţe, Ed. Clusium, Cluj-Napoca.

Ielenicz, M., Comănescu, Laura, (2009), Geografie fizică generală cu elemente de

cosmologie, Ed. Universitară, Bucureşti.

- 168 -

Ielenicz, M., (2004), Geomorfologie, Ed. Universitară, Bucureşti.

Ielenicz, M., Pătru, Ileana, (2005), România. Geografie fizică, vol. 1, Ed. Universitară,

Bucureşti.

Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara, (2009), Strategii didactice interactive, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.

Radu, I., (2009), Evaluarea în procesul didactic, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Site-uri web:

www.mmediu.ro

www.bmb.ro

www.didactic.ro

www.insse.ro

- 169 -

Utilizarea analizei SWOT privind strategiile de mediu. Studiu de caz: Balta

Mică a Brăilei

Ana-Maria Ciobotaru1, Ion Andronache

2

1. Introducere Balta Mică a Brăilei este a doua zonă umedă din România după

Rezervația Biosferei Delta Dunării și conservă pe o suprafață de 2055 km2

ultimele complexe de ecosisteme acvatice și terestre ce au mai rămas în urma

îndiguirii, desecării și defrișării bălților Brăilei și Ialomiței.

Balta Mică a Brăilei ocupă un segment de 62 km din Cursul Inferior al

Dunării (fig. nr. 1), mărginită de zonele dig-mal ale Câmpiei Bărăganului

Nordic, spre vest și Balta Mare a Brăilei, spre est, între podul Giurgeni - Vadu

Oii (km 237 în amonte) și municipiul Brăila (km 175 în aval) (Andronache, I.

Ciobotaru, A. 2012).

Figura nr. 1: Balta Brăilei (imagine din satelit Modis Aster)

1 Master, Facultatea de Geografie, Universitatea din București, e-mail:

ciobotaruanamaria@yahoo.com 2

Prof. dr. gr. I la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, Brăila, e-mail:

andronacheion@email.su

- 170 -

Din punct de vedere geomorfologic, Balta Mică a Brăilei este alcătuită

dintr-o salbă de 7 insule și ostroave principale, aflate în regim de liberă

scurgere, cu o suprafață cumulată de 15000 ha (Stoiculescu, 1998). Fiecare

dintre aceste insule reprezintă o entitate geomorfologică distinctă alcătuită din

grinduri, sectoare plane, gârle, privale, japse, bălți și lacuri, având aspectul

general al unei „farfurii”, cu zonele mai ridicate spre exterior și cele joase spre

interior (Popescu, 1994). În ordinea situării lor din amonte (km 235, podul

Giurgeni-Vadul Oii) spre aval (km 172, municipiul Brăila), cele 7 insule

principale sunt: Insula Mică a Brăilei - 9.714 ha, Ostrovul Vărsătura - 1.176

ha, Ostrovul Crăcănel - 1.081 ha, Ostrovul Orbului - 323 ha, Ostrovul Calia -

717 ha, Ostrovul Fundu Mare - 1.945 ha și Ostrovul Harapu - 252 ha.

Modificările antropice din Balta Mare a Brăilei exercită o presiune

suplimentară asupra Bălților Mici ale Brăilei atât la nivel topoclimatic (ușoară

tendință de aridizare) cât și la nivelul accentuării proceselor de colmatare.

Balta Mică a Brăilei a fost atât în atenția cercetătorilor biologi cât și a

silvicultorilor și geografilor, realizându-se lucrări complexe de către: Petre

Gâștescu (1965), Tiberiu Morariu (1970), Ion Conea (1957) și Raul Călinescu

(1969), Institutul pentru Studii și Cercetări Hidrotehnice (1967), Petre Coteț

(1967), Alexandru Roșu (1980), Dumitrica Albu (1993, 1999), Nicolae Onea

(2002), Radu Moisei (2008), Ion Andronache și Ana-Maria Ciobotaru (2008,

2012).

2. Materiale și metode

Pentru evaluarea situației actuale privind valorificarea potențialului Bălții

Mici a Brăilei s-a utilizat analiza SWOT. Aceasta s-a realizat, în primul rând, în

vederea sprijinirii instituțiilor abilitate în scopul implementării unui

management durabil.

Denumirea SWOT este un acronim însemnând Strengths (puncte tari),

Weaknesses (puncte slabe), Opportunities (oportunități), Threats (amenințări) și

este instrumentul cel mai renumit pentru verificarea și analiza poziției strategice

de ansamblu. Aceasta a fost acreditată de Albert Humphrey, care a condus un

proiect de cercetare la Institutul de Cercetare Stanford (SRI international) între

anii 1960-1970 folosind date de la companiile Fortune 500 prin care evidenția

„gradul în care mediul intern se îmbină cu mediul extern și este exprimat prin

conceptul de potrivire strategică”.

Analiza SWOT este o metodă eficientă folosită în planificarea strategiei

pentru a identifica elementele de potențial natural, prioritățile și pentru a crea o

viziune unitară asupra strategiei de dezvoltare. De fapt, analiza SWOT trebuie

să ofere răspunsul la întrebările: „Unde suntem în acest moment?” și „Ce

trebuie să facem?”. Aceasta urmărește valorificarea la maximum a punctelor

forte, rezolvarea deficiențelor, fructificarea ocaziilor favorabile și luarea unor

măsuri de diminuare a riscurilor.

Principala valoare a analizei SWOT o constituie asigurarea unei metode

intuitive de organizare a unei mari cantități de informații și date.

- 171 -

3. Rezultate și discuții

În prezentul studiu, punctele tari și cele slabe se referă la condițiile

complexelor ecosistemice din Balta Mică a Brăilei (factori interni), în timp ce

oportunitățile și amenințările analizează mediul exterior (factori externi).

Această analiză reprezintă o idee riguroasă, bine plasată științific, bine

fundamentată, ce poate fi folosită de autorități și ONG-uri.

Puncte tari:

accesibilitate bună (comparativ, spre exemplu, cu Delta Dunării);

peisaj unic creat de interacțiunea dintre ecosistemele acvatice și cele terestre;

Balta Mică a Brăilei beneficiază de proiecte cu finanțare europeană prin care

se îndeplinesc obiective specifice din strategia zonelor umede din România;

există o bază științifică solidă (teze de doctorat, cărți, atlase, monografii)

privind caracteristicile fizico-geografice în general și cele legate de

biodiversitate, în particular, ale zonei umede Balta Mică a Brăilei;

promovarea colaborărilor interjudețene (cu județele Galați, Tulcea, Ialomița)

pentru o abordare complexă a problemelor negative de mediu (poluare);

investițiile în activitățile din sectoarele de mediu;

susținerea la nivel internațional pentru promovarea unui management

durabil;

lipsa așezărilor omenești pe teritoriul Balta Mică a Brăilei.

Puncte slabe:

relevanța și importanța sectorului managementului zonelor umede;

aspecte legate de mediu care, uneori, nu sunt înțelese și astfel, domeniul nu e

inclus în multe din politicile sectoriale privind îmbunătățiri și alocări de bani

pentru investiții;

riscurile schimbărilor climatice și impactul negativ asupra zonei umede a

Bălții Mici a Brăilei;

existența unor activități economice (pescuit agresiv, tăieri ilegale de copaci,

braconaj) care afectează integritatea și stabilitatea componentelor

ecosistemului de baltă;

nivel redus de conștientizare a populației despre rolul mediului și a protecției

durabile a componentelor mediului natural;

implicarea redusă ori incapacitatea participării active a oamenilor de afaceri

în susținerea strategiilor de mediu;

cercetările științifice în domeniu nu beneficiază de finanțări solide și de o

amplă implicare a factorilor de decizie politici importanți;

prevederile legislative în vigoare, deși excelente, nu sunt respectate;

specialiștii în domeniu sunt insuficienți;

protecția mediului zonelor umede nu reprezintă o prioritate la nivel local, dar

nici la nivelul regiunii de dezvoltare;

- 172 -

incapacitatea specialiștilor de a avea acces direct la baza de date (climatice,

hidrologice, riscuri și hazarde naturale) în domeniul zonelor umede pentru a

putea prognoza efecte naturale viitoare, hazarde și riscuri;

monitorizarea factorilor de mediu (indici de poluare) este destul de

costisitoare și necesită angajarea personalului calificat.

Oportunități:

cotele înalte ale magnitudinii biodiversității în Balta Mică a Brăilei;

zona Bălții Mici a Brăilei are o imagine pozitivă în plan național și

internațional în domeniul diversității ecosistemelor umede, fiind a doua deltă

a României;

posibilități de accesare a unor proiecte europene;

facilitarea turismului ecologic și rural;

intensificarea colaborărilor internaționale în domeniu (Uniunea Europeană,

Republica Moldova, Ucraina) ca părți integrante într-o zonă ecologică

umedă cu caracteristici asemănătoare;

promovarea de bune practici în domeniul zonelor umede, al managementului

riscurilor și hazardelor;

o mai bună conservare a patrimoniului umed din județul Brăila ca parte

componentă a patrimoniului natural național și european.

Amenințări:

lipsa specialiștilor în domeniu și slaba atractivitate pentru absolvenții de la

facultățile de profil în inserția pe piața muncii;

salariile mici în structurile de stat și incapacitatea de a se angaja în domeniu

specialiști ori persoane avizate;

impact major al schimbărilor climatice asupra componentelor mediului

natural;

colmatarea accentuată a lacurilor interioare;

indiferența populației față de problemele de mediu, în general (braconajul

piscicol).

4. Concluzii

Având o lungime de 62 de km și o lățime medie de 4 km, Balta Mică a

Brăilei prezintă o fragilitate deosebită a complexelor ecosistemelor acvatice și

terestre, comparativ cu Delta Dunării care, printr-o suprafață de 25 de ori mai

mare, are capacitatea de a atenua impactul factorilor antropici destabilizatori.

Dacă intervenția antropică ar fi fost similară celei din Delta Dunării (construcții

turistice amplasate și amenajate haotic, pătrunderea cu ambarcațiuni cu motor

până în interiorul coloniilor de păsări etc.) în condițiile de fragilitate ale Bălții

Mici a Brăilei atunci, s-ar fi produs un adevărat dezastru ecologic.

Este necesară implementarea activităților de încurajare privind

dezvoltarea unei baze metodice și științifice (îmbunătățirea criteriilor pentru

numirea ariilor de protecție specială avifaunistică) și implementarea unor

proiecte ce vizează îmbunătățirea regimului acvatic al ecosistemului de baltă.

- 173 -

Dezvoltarea economică a regiunii va reduce gradul de sărăcie a populației

din zona de cooperare și va diminua consistent presiunea negativă pe care o

exercită acestei comunități.

Bibliografie

Albu, Dumitrica, (1999), „Protecția și conservarea biodiversității ecosistemului Dunărea - o

necesitate vitală”, Lucrările celei de a-IV-a Conferințe Naționale pentru Protecția mediului

prin metode și mijloace biologice și biotehnice, Universitatea Transilvania, Brașov.

Andronache, I., (2008), Dinamica mediului geografic în Balta Brăilei, Universitatea din

București, Facultatea de Geografie.

Andronache I, Ciobotaru Ana-Maria, (2012), „Fractal analysis of certain climatic,

hydrologic and geomorphologic parameters within the Balta Mica of Braila Natural Park

(Romania)”, Journal of Wetlands Biodoversity, II:81-94, Istros Publishing House of the

Museum of Braila, ISSN: 2247 – 0506

(http://www.muzeulbrailei.ro/images/naturale/Volum%202/10ArtAndronache.pdf).

Andronache, I. Lepădatu V., (2001), „Influența factorilor antropici asupra Bălții Brăilei

(Insula Mare a Brăilei) în perioada 1964-2000”, Sesiunea Națională cu participare

internațională de comunicări tehnico-științifice, Brăila, 22-24 iunie 2001- București, AGIR,

p. 5-10.

Андронаке И.K., Брылев В.А.,Козина О.В. Поймы двух великих рек Европы / И.K.

Андронаке, В.А. Брылев, О.В. Козина // Эрозионные и русловые процессы на

равнинных территориях: материалы Международной научно-практической

конференции, 14-19 сентября 2009 г. - г. Минск, Республика Беларусь, Изд-во БГУ,

2009 - ст. 7-8 (Andronache I, Brylev V, Kozina O. - „Luncile inundabile ale celor două mari

fluvii din Europa”, Lucrările Conferinței Internaționale Științifico-Practice: „Eroziunea și

procesele de albie în arealele de câmpie”, 14-19.09.2009, Minsk, Republica Belarus, Editura

Universității de Stat din Minsk, 2009, p. 7-8)

Călinescu, R. (1969), Biogeografia României, Editura Științifică, București.

Cocean, R., Strategia de dezvoltare locală Gal Ținutul Haiducilor

(http://galtinutulhaiducilor.ro/wp-content/uploads/2013/06/Plan-de-dezvoltare-locala-P2.pdf)

Conea, I. (1957), „Din geografia istorică a bălților Ialomiței și Brăilei”, Probleme de

Geografie, vol. 4.

Cotet, P., (1967), „Balta Brăilei”, Hidrobiologia, Vol. 8, București.

Gâștescu, P. Breier, A., (1965), „Câteva aspecte ale bilanțului hidrologic al lacurilor din

lunca Dunării”, Hidrobiologia, VI:291-304.

Moisei, R., Andronache I.C. , Tourism management in Small Wetland of Braila / R. Moisei,

I.C. Andronache // Географія, геоекологія, геологія: досвід наукових досліджень: VII

Міжнародна наукова конференція студентів, аспірантів і молодих вчених, 11-14 травня

2010 - г. Дніпропетровськ, Україна, Изд-во ДНУ, 2010 - ст. 233-236, ISBN 978-966-331-

332-0 (Moisei R., Andronache I. „Managamentul turistic în Parcul Natural Balta Mică a

Brailei”, Lucrările celei de-a VII-a Conferințe Științifice ale studenților, aspiranților și

tinerilor cercetători „Geografia, geoecologia și geologia – experiențe ale cercetării științifice”,

11-14.05.2010, Dnepropetrovsk, Ucraina, Editura Universității Naționale din

Dnepropetrovsk, 2010, p. 233-236, ISBN 978-966-331-332-0)

Morariu, T. et all., (1970), Hidrologie generală, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Onea, N., (2002), Ecologia și etologia păsărilor de apă din Insula Mică a Brăilei, Editura

Istros, Brăila.

- 174 -

Plesia D., (2011), Dinamica spațiului geografic în Depresiunea Apoldului, Universitatea din

București, Facultatea de Geografie, Școala Doctorală „Simion Mehedinți” - Natură și

Dezvoltare Durabilă (rezumatul tezei de doctorat),

(http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Februarie/Teusan%20Damaris%20-

%20Dinamica%20spatiului%20geografic%20in%20depresiunea%20Apoldului/Damaris%20

Teusan%20Plesia%20-%20rezumat%20varianta%20tipar.pdf)

Popescu, I.R., (1994), „Silvicultura brăileană, prezent și perspective”, Manuscris, Lucrare

prezentată la Ziua Silvicultorului, Brăila.

Popescu, I.R., Popescu, I., V., Necsulescu, H., Anghel, D., (1982), Metode diferențiate de

aplicare a tratamentului tăierilor în scaun la arborete de salcie din lunca inundabilă a

Dunării în funcție de hidrograd. Brevet avizat de I.C.A.S., nr. 45/1984.

Roșu, Al., (1980), Geografia fizică a României, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Săgeată D.R., (2006), Deciziile politico-administrative și organizarea teritoriului - studiu

geografic cu aplicare la teritoriul României, Editura Universității Naționale de Apărare

„Carol I”, Editura Top Form, București.

Toader, T., (2005), Romanian forests. National parks and natural parks, ROMSILVA,

București.

*** Strategia de dezvoltare durabilă a comunei Jariștea, jud. Vrancea 2011-2018, (http://saad-

engine.net/domain-

www.jaristea.senap.ro/files/primariajaristeaVN/59d46eabc07b4cfdb7bd37de5e6ba5e9-

attachment.pdf)

- 175 -

Învățarea activă prin utilizarea softului educațional ”Seterra” la ora de

geografie

Ciprian Mihai

1 , Vîntu Monica Mihaela

2

Introducere

Utilizarea mediilor electronice în activitatea didactică conduce la

îmbunătăţirea complexă a procesului de studiere a cunoştinţelor ştiinţifice

abordate la ora de Geografie. Noile tendinţe în mediul educaţional evidenţiază

necesitatea unui instrument de predare care să implice activ cei doi actori ai

procesului de instruire: profesor şi elev. Astfel, se poate vorbi de un al treilea

factor implicat în educaţie ca fiind multimedia.

Principalele avantaje pe care le oferă acest factor sunt: combinarea

modalităţilor de expresie (text, imagini, audio, video, grafică, animaţie) şi

interactivitatea utilizatorului cu mediul de lucru, în sensul că informaţia nu este

recepţionată pasiv, ca în cazul cititului, ci oferă posibilitatea de deplasare în

conglomeratul informaţional (Magdaş, I., 2009). În aceste condiţii, prin softurile

educaţionale cu caracter geografic, elevii transformă “obligaţia de a învăţa” în

“bucuria de a descoperi” (Ionică, I. şi Preda, O. M., 2010).

Noile cerinţe ale programei şcolare şi dorinţa elevilor şi a profesorilor de a

utiliza mijloace moderne în procesul educaţional, impun o nouă configuraţie a

proiectării activităţii de învăţare în didactica modernă a geografiei. Profesorul

trebuie să-şi lărgească strategiile didactice pentru a le adapta societăţii

informaţionale, cu scopul de a-i face pe elevi să dobândească competenţe şi nu

cunoştinţe punctuale care pot fi, în scurt timp, perimate.

Problema studiată

În studiul de faţă, ne-am propus să oferim o alternativă modernă pentru

asimilarea şi evaluarea cunoştinţelor la obiectul Geografie, la clasa a VI–a,

lecţia: Harta politică a Europei prin care să ofer elevului informaţiile necesare

complete şi într-o formă pe care acesta să le poată asimila cât mai uşor.

Finalitatea acestui proiect constă în identificarea gradului de eficientizare a

studiului Geografiei prin intermediul unui soft educaţional geografic numit

Seterra.

Seterra este un joc educativ de geografie, care cuprinde 70 de exerciţii

diferite, despre ţări, capitale, steaguri şi oraşe din Africa, Europa, America de

Sud şi de Nord, Asia, şi Australia, bazate pe schiţe de hartă. Varianta Seterra 4,

este disponibilă şi în limba română, având integrate harta cu judeţele României. 1

profesor la Liceul Tehnologic “V.M.Craiu”, Belceşti, e-mail: m.ciprian87@yahoo.com 2

profesor la Şcoala Gimnazială Satu-Nou, Belceşti, e-mail: tmoniqa@yahoo.com

- 176 -

Jocul dispune de un cronometru care măsoară timpul în care este finalizat

exerciţiul şi un contabilizator al punctajului aferent fiecărei persoane. Prin

aplicarea acestui tip de activitate didactică, s-a înlocuit evaluarea sumativă cu

practica obişnuită: „predare, testare, notare, trecere mai departe” cu evaluarea

diagnostică şi formativă cu: „depistarea greşelilor şi îndreptarea lor” (Kabai,

2010).

Ipotezele cercetării

Demersul metodologic îşi propune să identifice dacă următoarele aspecte

ale activităţii didactice suferă modificări în urma aplicării metodelor active de

predare-învăţare:

- gradul de asimilare a noilor cunoştinţe de către elevi, prin utilizarea

tehnicilor moderne de preadare – învăţare;

- dezvoltarea competenţelor derivate prin utilizarea suportului cartografic;

- motivaţia şi gradul de implicare a elevilor prin utilizarea computerului, în

actul de predare – învăţare;

- abilitatea elevilor de a identifica elementele geografice în spaţiul

informatizat;

- gradul de interacţiune între profesor şi elev în comparaţie cu metodele

clasice;

Obiectivele cercetării

- identificarea nivelului de cunoştinţe anterioare ale elevilor şi compararea

acestuia cu nivelul atins după utilizarea softului educational;

- reprezentarea cantitativă şi calitativă a rezultatelor iniţiale şi finale ale

actului didactic, prin intermediul hărţilor;

- măsurarea gradului de implicare a elevilor în cele două forme de evaluare

(clasică şi modernă);

- realizarea unui model didactic care să poată fi extrapolat la toate

nivelurile de învăţare şi la toate materiile studiate;

Figura 1: Interfaţa softului educaţional Seterra Figura 2: Contabilizarea rezultatelor testului

- 177 -

- identificarea motivaţiei şi concepţiei elevilor în urma aplicării celor două

metode de învăţare. Acest lucru îl voi realiza prin intermediul problematizării.

La finalul fiecărui test, elevilor li se va adresa o întrebare-problemă, care să

producă o stare conflictuală relativ restrânsă (Tcaci, M., 2011). Întrebarea va fi

de forma: De ce este necesară studierea hărţii politice a Europei?

Designul metodologic al studiului se bazează pe construirea unui model

intuitiv şi a unui model construit (Predescu, C. şi Vinţeler, M., 2010), prin care

se urmăreşte evoluţia elevului în cadrul celor două etape ale actului educational

(clasică şi modernă).

Etapele studiului au fost următoarele:

1. Etapa constatativă – realizarea modelului intuitiv care vizează

determinarea cunoştinţelor iniţiale ale elevilor prin intermediul unui test

referitor la harta politică a Europei. În test, elevilor li s-a dat să recunoască pe o

schiţă de hartă ţările Europei şi capitalele acestora;

2. Etapa modelului–prototip – proiectarea activităţilor didactice şi

intervenţia în procesul de învăţare prin utilizarea softului geografic Seterra;

3. Etapa interpretativă – testarea finală a cunoştinţelor şi interpretarea

rezultatelor obţinute prin compararea acestora cu rezultatele iniţiale;

Experimentul s-a desfăşurat pe parcursul a trei ore, în care au fost evaluaţi

toţi elevii (clasic), apoi fiecare elev a avut acces la jocul cu caracter geografic,

iar în ultima oră s-a realizat evaluarea finală în mediul informatic.

Figura 3: Interpretarea cantitativă a răspunsurilor elevilor la testul iniţial

Rezultatele medii obţinute în cele două faze de evaluare, au fost

cartografiate şi interpretate. Astfel, se poate observa o creştere a nivelului de

cunoaştere a hărţii politice a Europei, peste 50% dintre elevi recunoscând toate

- 178 -

statele Europei. Principalele greşeli au fost făcute în cazul statelor mici, dar şi a

statelor mai îndepărtate de România.

Concluzii. În demersul didactic, metodele active mobilizează elevii,

mărindu-le potenţialul individual, angajându-i la efort personal în actul

învăţării. Se impune o diversificare şi o alternare a formelor de organizare, a

strategiilor şi tehnicilor centrate pe elev, în care procesele de predare, învăţare,

evaluare să nu mai fie concepute ca separate, ci integrate într-un tot unitar.

Figură 4: Interpretarea cantitativă a răspunsurilor elevilor la testul final

Introducerea programului Seterra la ora de geografie şi în procesul

educaţional în ansamblul său, contribuie într-o măsură foarte mare la

îmbunătăţirea rezultatelor elevilor. Acest lucru se datorează faptului că softul se

adaptează nevoilor de învăţare ale elevilor şi nevoilor de predare ale

profesorilor. Utilizarea softului educaţional în procesele de predare-învăţare-

evaluare mută accentul pe receptivitate şi interactivitate din partea elevului,

adică de pe reţinerea de informaţii, pe reţinerea de informaţii şi formarea de

competenţe.

Aplicaţia Seterra facilitează procesul de învăţare-evaluare, fiind un

instrument interactiv, rapid şi dinamic de testare a progresului elevilor, care

dezvoltă abilităţi complementare de utilizare a calculatorului şi a noilor

tehnologii informaţionale.

- 179 -

Bibliografie

Ionică, I. şi Preda, O. M., (2010), ”Implementarea tehnologiilor moderne şi actuale în

procesul de predare-învăţare la disciplina limba şi literatura română”, la Simpozionul

Internaţional „Challenges and Opportunities of the New Information and Communication

Technologies for Education”, Bucureşti

Kabai, T., (2010), ”Educational software applied to preuniversity education”, în Journal of

Social Informatics, Timişoara

Magdas, I., (2009), ”Valorificarea internetului ca resursă educaţională în învăţământul

primar”, în Romanian Journal of Education, Cluj, vol. 1, nr. 1, pag. 37-42

Predescu, C. şi Vinţeler, M., (2010), ”Utilizarea jucăriilor şi a calculatorului în învăţarea

fizicii”, în Romanian Journal of Education, Cluj, vol. 1, nr. 1, pag. 21-28

Tcaci, M., (2011), ”Metode active utilizate în predarea-învăţarea geografiei”, la International

Conference of Young Researchers, Ed. a IX-a, Chişinău.

- 180 -

Disfuncţionalitatea peisagistică ca tematică de studiu a mediului urban.

Aplicație practică pentru municipiul Iaşi

Ipate Emil-Dănuț 1

Plecând de la faptul că programa şcolară şi manualele nu tratează o temă

de actualitate ca disfuncţionalitatea peisagistică sau poluarea vizuală, ne-am

documentat, am aprofundat şi am creat o temă pentru acest domeniu deficitar în

informaţii.

Putem defini această disfuncţionalitate peisagistică sau poluarea vizuală

ca pe un fenomen de intervenţie dizarmonică asupra peisajului geografic, care

se produce mai frecvent în mediul urban.

Considerăm că termenul propus de noi, de disfuncţionalitate peisagistică

este mai potrivit decât cel de disfuncţionalitate imagistică, despre care am

apreciat că trebuie evitat, întrucât se regăseşte în domeniul creaţiei literare.

După criteriul funcţional al structurilor spaţiale, identificăm în oraşul

Iaşi următoarele tipuri de disfuncţionalitate peisagistică sau de poluare vizuală:

1. Poluarea vizuală din marile cartiere de locuit;

2. Poluarea vizuală a ariilor cu clădiri publice;

3. Poluarea vizuală din zone industriale sau tehnologice;

4. Poluarea vizuală din zonele cu depozite en-gros şi locuinţe individuale;

5. Poluarea vizuală din zone de transport şi de comunicaţii;

6. Poluarea vizuală din zone turistice;

7. Poluarea vizuală din zone de agrement şi cu plantaţii (plantaţii forestiere,

spaţii verzi, parcuri, Grădina Botanică, râuri şi zone lacustre);

8. Poluarea vizuală din zona de influenţă a oraşului (hinterland) etc.

În ceea ce priveşte diferenţa sau contrastul, apar fenomene de poluare

între elementele de tip implant şi peisajul respectiv.

După criteriul contrastului dintre elementele mediului, se

înregistrează următoarele forme de poluare, pe domenii:

- domeniul ordinului de mărime;

- domeniul formei obiectelor;

- domeniul coloristic;

- domeniul texturii obiectelor.

După cercetările noastre proprii, considerăm că ar trebui adăugat aici şi…

- domeniul diversităţii sistemice şi al armoniei peisagistice.

În domeniul mărimii, unele obiecte introduse în mediu depăşesc cu mult

pe celelalte, peste pasul vizual specific habitatului respectiv. Astfel, un

megapanou publicitar poate obtura acea belvedere iniţială către un parc, o piaţă 1Profesor la Liceul Tehnologic „Petru Poni” Iaşi. E-mail: lipate_emil@yahoo.com, Telefon

0743780530, Adresa şcolii: Str. Socola nr. 110, CP 700268

- 181 -

sau către un monument istoric sau monument al naturii, ca şi cum le-ar

„ascunde sub obroc”. Pe lângă acest tip de implanturi, se adaugă frecvent tot

felul de cabluri de electricitate, tv şi internet, toate suspendate pe blocuri şi pe

stâlpi.

Casele, vilele de locuit şi de vacanţă, atelierele şi stânele de oi amenajate

într-un loc nefiresc, devin „stinghere” într-un parc, într-o pădure, sau rezervaţie

(cazul se regăseşte şi în zona rezervaţiei Repedea - Iaşi). În Parcul Expoziţiei,

pe lângă restaurantul Vânătorul, a mai apărut, în mijlocul parcului, o construcţie

cu etaj pe post de restaurant, dar care nu se încadrează firesc în peisaj.

Megapanourile publicitare considerate mijloace de comunicare „de

ambuscadă” (fiindcă atacă vizual, fără să le poţi închide ca pe un televizor),

obturează peisajul din intersecţiile de la Podul Roşu (fig. 1), din Piaţa Unirii, de

pe Bld-ul Independenţei, de la Fundaţie, de la Hotel Europa (fig. 2), care apare

însuşi ca o ingerinţă stingheră, datorită albedoului crescut dat de sticlă

reflectorizantă.

În ţări dezvoltate precum S.U.A., 75% din panourile publicitare fac

reclamă la tutun şi alcool, predispunând minorii la consumul acestor produse. În

plus, mii de arbori sunt tăiaţi anual pentru a le face vizibile. Graffiti-ul viu

colorat (e considerat vandalism public), împreună cu reclamele luminoase,

poluează vizual, în primul rând, prin caracterul artificial al naturii lor şi prin

solicitarea excesivă a ochiului. Apoi, reclamele luminoase nu pot utiliza decât

lumină strălucitoare, o gamă cromatică restrânsă şi un repertoriu de forme

limitat. Aceste limitări sunt cauza imposibilităţii armonizării reclamelor

luminoase cu mediul înconjurător. În plus, prin faptul că imaginile din

reclamele luminoase pot clipi, pulsa sau genera mişcări aparente, acestea distrag

atenţia şoferilor de la trafic, generând accidente. Acestea contribuie şi ele la

fenomenul de „cer luminos”, atunci când sunt în număr mare şi pe suprafeţe

mari - a se vedea luminile oraşului Iaşi, în timpul nopţii, de pe Dealul Repedea.

Blocurile vechi de modă sovietică, lipsite de balcoane şi inestetice din

Piaţa Unirii, introduc un mohorât în peisaj şi obturează piaţa într-un cerc închis.

Un obiect sau o reclamă amplasate lângă…sau într-un parc, nu trebuie să

aibă o dimensiune mai mare de 3-4 ori faţă de distanţa frecventă dintre arbori

(distanţa dintre 2 copaci reprezentând pasul ritmului vizual).

Formele de pătrate, de dreptunghiuri, sau cele stelare, par artificiale şi

dure, în comparaţie cu cele rotunjite şi arcuite. Plasarea unor monumente şi

statui megalomanice, ca şi prezenţa stelelor roşii pe construcţii, a fost o modă

stalinistă care avea menirea să strivească personalitatea privitorului.

Teatrul sub formă de cub, amplasat lângă construcţia monumentală a

Teatrului Naţional „V. Alecsandri” Iaşi, indică nu doar lipsă de inspiraţie, ci şi o

agresiune pe plan geometric.

În mod asemănător, Palatul Culturii, în comparaţie cu Casa Pătrată

(Prefectura) au arhitecturi opuse: una are turnuri semeţe şi arcuri de cerc

armonice specifice pentru o arhitectură neogotică, iar cealaltă are o simplă

- 182 -

formă dreptunghiulară. Astfel, un prieten afirma: „Iată la ce înalte aspiraţii ne

îndemnau înaintaşii cu turnurile lor semeţe şi la ce platitudine ne mână

prezentul” (fig. 3 şi fig. 6).

La marginea oraşelor apare uneori o zonă de bidonviluri, de cocioabe sau

de locuinţe temporare, improvizate, fără condiţii de confort,care intră în contrast

flagrant cu clădirile oraşului (la marginea oraşului, am surprins într-o fotografie

aşa-numitul cartier „Dalas” (fig.4), de pe malul Bahluiului, care ne produce o

senzaţie de repulsie vizuală). Prezenţa unui singur bloc nelocuit şi devastat,

numit „ghetoul” (în zona Poitiers - Cetăţuia) (fig.5) poate fi decepţionantă

pentru privitor.

Dizarmonia culorilor se referă la contrastul puternic şi nejustificat

estetic dintre culorile implanturilor artificiale şi culorile ambientului (referire la

culorile sediului Tehnoton (fig.7) şi ale fast-food-urilor de genul Mopseria din

campusul universitar Tudor Vladimirescu) - (fig.8).

În mediul urban, dizarmonia cromatică se întâlneşte în zonele rezidenţiale

unde culorile vii ale afişelor publicitare, concepute special pentru a atrage

privirea, sunt în contrast cu nuantele culorilor palide, odihnitoare, ale

clădirilor.

Dizarmonia texturală (fineţea materialelor) vizează opoziţia puternică

dintre textura elementelor artificiale inserate în peisaj şi textura predominantă a

peisajului (un exemplu în acest sens îl constituie diferenţa dintre peisajul dat de

părculeţul din faţa Universitătii „Petre Andrei” şi suprafaţa imensă de sticlă

lucioasă a Hotelului Europa) (fig. 2 şi 9). O contradicţie mare în domeniul

textural apare între materialele utilizate în zonele istorice şi zona Palas -

ultimele fiind ultramoderne, strălucitoare, nichelate sau cromate, materiale

plastice lucioase sau vopsele sintetice de tip email. Se adaugă finisajul

cabinelor telefonice, mobilierul stradal şi al staţiilor de aşteptare pentru

mijloacele de transport, semnele rutiere şi publicitatea luminoasă.

În ceea ce priveşte domeniul denumit de noi al armoniei peisagistice,

el se referă la acea regulă care generează într-un sistem o funcţionalitate

normală şi o estetică a mediului. Se analizează dacă se păstrează o anumită

diversitate şi dacă se respectă anumite reguli de simetrie după un punct, după o

linie, după un ax sau după un plan. Totuşi, se acceptă ca fiind nepoluante

estetic, şi componentele care sunt dispuse asimetric sau haotic, dar care nu

contravin în estetica şi funcţionalitatea mediului urban.

Unele implanturi vizuale de la periferia oraşelor pot fi din domeniul

extracţiilor din carieră a argilei utilizate la fabricarea produselor ceramice (cazul

de la Ceramica SA - fig. 10). Alte implanturi vizuale sunt involuntare,

determinate de un hazard natural (inundaţie, furtună) sau antropic ( intervenţia

la o defecţiune stradală).

Dintre cauzele generatoare ale poluării vizuale remarcăm:

dezvoltarea unor activităţi economice fără a tine cont de poluarea

mediului;

- 183 -

lipsa unor noţiuni elementare de cultură estetică;

publicitatea agresivă;

vandalismul stradal;

nerespectarea sau inexistenţa unor reguli administrative, a unui

plan urbanistic şi a unor măsuri ferme în domeniul urbanismului.

Ultimele cauze conduc şi la următoarele consecinţe negative:

- iluminatul urban necorespunzător;

- apariţia unor clădiri mamut (care prezintă fenomenele de siluetă şi de

umbră);

- menţinerea unor clădiri în ruină;

- utilizarea unor spaţii neadecvate pentru reclame;

- amplasarea defectuoasă a cabinelor telefonice, a coşurilor şi a

containerelor de gunoi;

- amplasarea inestetică şi neigienică, cu ocazia Zilelor Orasului Iasi, a

chioşcurilor şi a toaletelor publice care afectează şi multe spaţii verzi.

Iluminatul public nocturn din marile oraşe nu este direcţionat

corespunzător şi produce fenomenul de „cer luminos”, ceea ce indică o mare

pierdere de energie (datorită lipsei de ecranare în partea superioară). Fenomenul

de „cer luminos” este amplificat şi de iluminatul de tip monumental al

clădirilor, de jos în sus.

Umbrele clădirilor înalte importunează areale mari de lumină solară,

impietează topirea zăpezii şi afectează spaţiile cu verdeaţă.

În final, constatăm că poluarea vizuală este produsă de surse variate şi are

repercusiuni asupra mediului de viaţă urban, iar comunitatea trebuie să ia

atitudine în cunoştinţă de cauză pentru a asigura ambianţa unei bune convieţuiri.

Delimitări conceptuale

Dintre formele de poluare urbanistică, poluarea vizuală nu este considerată

prea periculoasă, însă nu trebuie neglijată, deoarece efectele asupra populaţiei

pot fi directe (afectează psihicul şi fiziologia umană) sau indirecte (accidente de

circulaţie, efect publicitar contrar, reducerea spaţiului disponibil).

Susţinem acest proiect deoarece dorim să ne implicăm în ceea ce priveşte

estetica oraşului în care trăim, pentru că ne pasă de tot ceea ce ne înconjoară, iar

reducerea aspectelor negative porneşte de la nivelul de conştiinţă civică locală,

comunitate din care facem parte.

Poluarea vizuală înseamnă prezenţa în câmpul vizual a unor implanturi

create de către om, aflate în dizarmonie cu peisajul şi promovarea mesajelor cu

caracter excesiv (reclame), depresiv (ruine industriale) şi subversiv (graffiti şi

lozinci insidioase). Dizarmonia în peisaj se poate produce oriunde apare o formă

de violenţă vizuală asupra componentelor mediului sau acolo unde

dimensiunile, culorile, textura şi forma se contrapun dizgraţios, iar natura

lipseşte sau este înlocuită de kitch.

- 184 -

Fig. nr. 1 Fig. nr. 6

Fig. nr. 2 Fig. nr. 7

Fig. nr. 3 Fig. nr. 8

Fig. nr. 4 Fig. nr. 9

Fig. nr. 5 Fig. nr.10

- 185 -

Activitatea practică a acestui proiect a constat în: împărţirea oraşului în

zone de studiu în vederea identificării şi fotografierii aspectelor urbane pozitive

şi negative şi în desluşirea unor soluţii pentru aceste probleme. Deplasarea

echipei de elevi pentru a prelua date şi fotografii în zonele repartizate a fost

urmată de realizarea şi acumularea efectivă a materialelor pentru studiu şi de

identificarea următoarelor aspecte necesare în cazul poluării vizuale:

- stabilirea surselor de poluare;

- efectele produse;

măsurile de reducere a fenomenului de poluare vizuală.

Bibliografie

N. Barbu, Al. Ungureanu, (1987), Geografia municipiului Iaşi, Editura Universităţii, Iaşi

M. Cardaş, (1983), Mic lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare, Editura Tehnică, Bucureşti

A. Dumitrescu, (2000), ”Visual Pollution and Environment Damage”, Revista de Ecologie

Industrială, Editura Universitatea Politehnica, Bucureşti

A. Dumitrescu, D. Manolache, (2001), ”Poluarea vizuală”, în Revista de Ecologie Industrială,

Editura Universitatea Politehnica, Bucureşti

G. Erdeli, (1999), Dicţionar de geografie umană, Editura Corint, Bucureşti

E. Popovici, (1998), Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni europene, Editura Universităţii, Iaşi

D. Teaci, (1983), Transformarea peisajului natural al României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti

V. Teuşan, (2000), Protecţia mediului, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti

*** Dictionary of earth sciences (1995), Editura Claremont Books, London

- 186 -

Sondajul statistic – metodă modernă de investigare a antroponimiei

comunei Belcești, județul Iași

Mihai Ciprian1, Baziluc Cătălin-Ionuţ

1, Popa Ionela

2

Introducere

Sondajul statistic este o metodă activă de cercetare geografică care poate

fi aplicată cu succes în cadrul orei de geografie şi a activităţilor cu caracter

geografic extraşcolare, prin care elevii îşi formează şi dezvoltă abilităţi şi

deprinderi practice, valori şi atitudini sociale. Sondajul statistic utilizat în lecţiile

de geografie este reprezentat de un chestionar sub forma unei fişe de

inventariere care urmăreşte identificarea şi actualizarea informaţiilor la nivel

local. Elevii sunt participanţi activi în demersul didactic, iar prin implicare

directă este valorizată afectivitatea acestora faţă de zona în care trăiesc, iar

rezultatul obţinut va avea un grad ridicat de corectitudine, obiectivitate şi

aplicabilitate la nevoile comunităţii locale. Tranziţia de la pedagogia expozitivă,

bazată pe metoda scolastică la pedagogia experimentală, activă, bazată pe

cercetare – acţiune şi învăţare prin cooperare determină dobândirea unor

competenţe şi atitudini care conduc la atingerea idealului educaţional: “formarea

personalităţii autonome şi creatoare” (Legea Educaţiei Naţionale, art.2, alin.3).

Acest studiu a urmărit să identifice antroponimele predominante la

nivelul comunei Belceşti, judeţul Iaşi şi să stabilească corelaţii între aria de

provenienţă a locuitorilor, trăsăturile morale, activităţile socio-economice pe

care le desfăşurau şi numele de familie. Cercetarea s-a bazat pe analiza numelor

de familie din fiecare sat al comunei de către elevii claselor liceale, împărţiţi pe

echipe de lucru şi zone de studiu.

Mijloace şi metode

Activitatea de cercetare desfăşurată pentru atingerea obiectivelor propuse

a constat în colectarea de informaţii referitoare la antroponimele comunei

Belceşti prin aplicarea metodei sondajului statistic de către echipe mixte de 10

elevi din clasele liceale, prin efectuarea de vizite pe teren şi analiza datelor

obţinute pe baza informaţiilor din literatura de specialitate.

Metodologia de cercetare vizează trei etape distincte:

- Etapa de documentare bibliografică, în care elevii şi-au însuşit o serie de

informaţii necesare pentru studiul antroponimiei comunei Belceşti din

materialele bibliografice; 1

Profesor la Liceul Tehnologic „V.M. Craiu”, Belceşti. E-mail: m.ciprian87@yahoo.com 2

Doctorand la Facultatea de Geografie şi Geologie, Iaşi

- 187 -

- Etapa de cercetare pe teren, în care elevii împărţiţi pe echipe de lucru şi

zone de studiu au completat fişe de inventariere a numelor de familie;

- Etapa de birou, care a constat în crearea bazei de date şi analiza

rezultatelor obţinute, utilizând dicţionare de antroponime şi studii de

specialitate.

Premisa generală a studiului a fost reprezentată de faptul că

antroponimele comunei Belceşti oferă informaţii preţioase asupra ariei de

provenienţă a statutului social şi moral a locuitorilor.

Rezultate şi discuţii

În urma centralizării datelor obţinute de către elevi, antroponimele au fost

clasificate în patru categorii: de origine geografică, etnică, profesii şi diverse.

În anul 2012, populaţia localităţii era de 11.510 locuitori, din care 5.624

de femei, fiind cea mai mare comună a judeţului Iaşi, după numărul de locuitori.

Familiile cu o existenţă mai îndelungată pe teritoriul comunei pot fi

stabilite ipotetic utilizând frecvenţa numelor de familie. Conform ipotezei

formulate, se poate considera că familia Cojocaru/Cojocariu cu un efectiv de

180 de membri este una dintre cele mai vechi familii din localitate, urmată de

familiile Chelea/Chele (151), Mihăilă/ Mihailă/Mihaila,(125), Marciuc (109).

Sunt familii formate recent, prin căsătorie, soţul fiind de acord să se

stabilească în satul soţiei, cum ar fi în cazul familiilor: Basan, Bereznicu,

Burcea, Gorcea, Mocanu - Basalic, Niţu. Unele familii s-au stabilit în localitate

în urmă cu câţiva ani, fie prin cumpărarea unei proprietăţi ca familiile: Andor,

Anghelescu, Bîzga, Hurdui, Omuşoru, Palaghiu, Pascal, Toma, fie din

necesitatea impusă de profesie.

Numele simple sunt considerabil mai numeroase spre deosebire de cele

duble, doar 19 persoane poartă un nume dublu, în timp ce 4.821 persoane poartă

un nume simplu.

Prezenţa numelor de familie duble pe teritoriul localităţii Belceşti se

explică prin dorinţa tinerilor de a

păstra ambele nume de familie după

căsătorie (Bocancea – Roşu,

Nechita – Simion, Muraraşu–

Ştefan).

Antroponime de origine

geografică

Ponderea antroponimelor cu

origine geografică este redusă

(6,43%), desemnând forme de relief

sau regiunile şi localităţile de unde

provin locuitorii Belceştiului.

Astfel, elevii au identificat un

număr însemnat de antroponime

geografice în satul Munteni, unde

- 188 -

există numeroase familii cu nume care poartă amprenta regiunilor/localităţilor

din care provin: - Pîţâligă (din satul Pâţâlâgeni din judeţul Neamţ); Bârgăuanu

(din Munţii Bârgăului), Pipirigeanu (din localitatea Pipirig, judeţul Neamţ).

Alte antroponime se referă la forme de relief sau noţiuni de hidrologie, astfel:

Bârlădeanu, Boldan (“vârf de munte inaccesibil”), Codreanu, Bahnă.

Antroponime de origine etnică

Aflându-ne pe un spaţiu românesc cu o vechime considerabilă, este mai

mult decât evident că numele de

familie româneşti sunt predominante,

chiar şi cele cu o etimologie străină

fiind adaptate la specificul limbii

române.

Dintre antroponimele

minoritare, cele mai multe sunt de

origine maghiară, sârbească, rusească

şi nemţească. Această diversitate a

numelor etnice derivă din faptul că

localitatea Belceşti a constituit un

punct de atracţie – având în vedere

potenţialul agricol ridicat – pentru

numeroase grupuri umane de pe

întreg teritoriul României şi nu

numai. Nume de origine etnică: Neamţu, Rusu, Ruscanu, Sârbu, Tătaru,

Ungureanu.

Antroponime care se referă la profesii

Din categoria antroponimelor

care se referă la profesii, ranguri,

titluri, predominante sunt cele care

aparţin sectorului primar, lucru

explicabil prin ocupaţia principală a

locuitorilor comunei (agricultura).

Numărul mare de antroponime care se

referă la negustori, meşteşugari, cadre

militare, relevă faptul că localitatea a

avut din cele mai vechi timpuri şi alte

funcţii decât cea agricolă sau că

persoanele din localitate au ocupat

funcţii importante în cadrul vechilor

aşezări (târguri) din proximitatea

Belceştiului. Cele mai frecvente nume

care relevă sorgintea socio-economică sunt: Cojocariu, Rotariu, Olariu, Vieru,

Păduraru, Ciobanu, Moraru, Vizitiu, Prisacaru, Ciubotaru, Abageriu, Popa,

Panduru, Diaconu, Formagiu.

- 189 -

În localitatea Belceşti apar ca nume de familie o serie de porecle, ca

urmare a diferitelor particularităţi fizice, morale sau sociale ale persoanelor:

Barabulă, Bocăneţ, Broscoi, Buzălău, Catîr, Chioru, Iepuroi, Motanu, Păpuşă,

Sfeclă, Ursulică.

De asemenea, se întâlnesc nume de familie străine, care sunt fie

calendaristice, de origine grecească sau latină, pătrunse în onomastica

românească prin intermediar slav, fie laice, de origine predominant slavă.

Tot în cadrul acestei categorii se regăsesc nume ortdodoxe, dar şi romano

– catolice, întrucât în satul Satu – Nou sunt 71 de familii catolice, venite din

Mărgineni, Bacău, la începutul secolului al XIX – lea.

Antroponime diverse Pe teritoriul localităţii Belceşti apar o serie de nume de familie diverse,

care pot fi grupate în mai multe

categorii: nume de familie care se

referă la aspectul fizic, însuşiri

morale, fitonime, zoonime, obiecte

casnice, alimente şi alte obiecte,

patronime,matronime,

hipocoristice.

Dintre antroponimele

diverse regăsite în localitatea

Belceşti se pot aminti: Albu,

Baban, Marele, Dracea, Răuţu,

Frunză, Grâu, Buruiană, Epure,

Leu, Zamfir, Ciocan, Cercel,

Fuior, Constantinescu, Ababei,

Acatrinei, Aelenei, Angheluş,

Budulică, Dumitraşcu, Gavriluţă,

Grigoraş, Ilieş, Ionel, Ioniţă,

Lăzărică, Mitrea, Nica, Sandu.

Hipocoristicele îşi au

originea în limbajul copiilor

reprezintă nume scurtate a numelor

proprii, devenind supranume s-au

transmis de la tată la fiu şi s-au

stabilizat ca nume de familie: Nae,

Nică, Sandu, Mitrea.

Având în vedere criteriul

afectiv, hipocoristicele, forme

scurtate a numelor proprii, li se

alătură şi diminutivele, derivate ale

- 190 -

numelor de persoane cu sufixe diminutivale. Dintre diminutivele regăsite în

localitatea Belceşti se pot aminti: Angheluş, Bălăşel, Budulică, Dumitraşcu,

Gavriluţă, Grigoraş, Ilieş, Ionel, Ioniţă, Lăzărică, Pătraşcu.

O clasă aparte este constituită din nume de familie care nu se regăsesc în

lucrări de specialitate sau nu au o formă sau un sens recognoscibil. Astfel, în

localitatea Belceşti se regăsesc nume ca: Benza, Berlan, Bunciuc, Buţuluc, Hudin,

Vlăjâncă, Meaucă , Mitac, Oglagea.

Concluzii

Analizând diagrama antroponimiei localităţii Belceşti, se observă că

structurile care indică ascendenţa paternă şi cele care se referă la aspectul fizic

sau la diverse obiecte sunt majoritare (60%).

Dintre antroponimele minoritare, cele mai multe sunt de origine

maghiară, sârbească, rusească şi nemţească. O pondere importantă o deţin

antroponimele care se referă la profesii, ranguri, titluri (30%), predominante

fiind cele care se aparţin sectorului primar, lucru explicabil prin ocupaţia

principală a locuitorilor localităţii (agricultura).

În concluzie, se poate afirma că în localitatea Belceşti, sistemul

antroponimic oficial coexistă cu cel popular, evidenţiindu-se o diversitate a

numelor de familie care conturează identitatea acestei aşezări străvechi. Aceste

antroponime prezintă realitatea istorico – geografică a localităţii Belceşti.

Bibliografie

1. Constantinescu N.A. (1963) – Dicţionar onomastic român, Editura Academiei Române,

Bucureşti;

2. Iordan, I., (1983) – Dicţionar al numelor de familie româneşti, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti;

3. Leonte – Muraraşu, Elena (2007) – Belceşti. Locuri, oameni, fapte, întâmplări, Editura

PIM, Iaşi

4. Ungureanu, A., Boamfă, I., (2006) – Toponomastică, Editura Sedcom Libris

- 191 -

Educaţia şi formarea profesională a resurselor umane în contextul

Strategiei Europa 2020

Șipoteanu Anca - Iuliana 15

Educaţia şi formarea profesională a resurselor umane reprezintă o

componentă primordială în orice societate, cu atât mai mult în cea bazată pe

cunoaştere (knowledge based society). Educaţia constituie totodată şi o strategie

sigură şi eficientă de dezvoltare economică şi umană, aspect subliniat atât în

Strategia de la Lisabona (2000) cât şi în Strategia Europa 2020. Aceasta din

urmă propune trei direcţii prioritare de acţiune ce se completează reciproc:

creştere inteligentă (dezvoltarea unei economii performante, bazate pe

cunoaştere şi inovare, capabilă să producă noi tehnologii şi să stimuleze

productivitatea);

creştere durabilă (promovarea şi susţinerea unei economii axate pe

utilizarea judicioasă şi raţională a resurselor, îndeosebi a celor

neconvenţionale, menite a proteja geosistemul şi a asigura şi generaţiilor

viitoare accesul la resurse);

creştere favorabilă incluziunii (asigurarea condiţiilor optime pentru

inserţia persoanelor pe piaţa muncii şi eliminarea disparităţilor socio-

economice teritoriale).

Educaţia şi formarea profesională a resurselor umane sunt asociate, cel

mai adesea, conceptului de „capital uman”16

.

Capitalul uman este constituit din două componente: capitalul educaţional

şi cel biologic (starea de sănătate a indivizilor)17

. Capitalul educaţional se referă 15

Prof. dr., Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași, Strada Mitropolit

Varlaam nr. 54, 0332-806734, e-mail: a_cozmafr@yahoo.fr 16

Acest concept este atribuit lui Theodore Schultz. Acesta subliniază faptul că investiţiile în

capitalul uman, realizate prin intermediul educaţiei şi nivelului de instruire al indivizilor sunt

mult mai eficiente decât cele în capitalul fizic. Totodată, Gary Becker în lucrarea sa intitulată

Human Capital, A Theoretical and Empirical Analysis, with Special Reference to education

(1964) subliniază faptul că educaţia şi formarea profesională a indivizilor unei societăţi

constituie cele mai importante investiţii în capitalul uman.

- 192 -

la competenţele şi abilităţile dobândite de educabili în procesul instructiv-

educativ specific tipurilor de învăţământ finalizate de fiecare în parte. În multe

cazuri, acesta înregistrează o continuitate prin intermediul învăţării pe tot

parcursul vieţii („life long learning”) contribuind la o sporire a investiţiilor în

capitalul uman.

Putem afirma, aşadar, faptul că nivelul de instruire al populaţiei

(capitalului uman) constituie totodată şi o modalitate esenţială de integrare

socială şi economică.

Din perspectivă socială, accesul la educaţie este un factor extrem de

important în întărirea coeziunii sociale. Din perspectivă economică, educaţia

este cuantificată în costuri şi rezultate, putând contribui major la regenerarea şi

dinamizarea economică a oricărui spaţiu, în funcţie de particularităţile fizico-

geografice, demografice şi sociale aferente.

În acest context, fiecare ţară membră a Uniunii Europene trebuie să

asigure educaţiei pârghiile prin care aceasta să genereze performanţă,

dezvoltare, creştere economică. În acest sens au fost lansate şapte iniţiative

cadru menite să contribuie la îndeplinirea direcţiilor de acţiune prevăzute în

Strategia Europa 2020, respectiv:

„O Uniune a inovării” (existenţa unui sistem inovativ în cadrul căruia să

funcţioneze parteneriate între universităţi, centre de inovare, companii

private şi de stat, în scopul creării de noi tehnologii, produse, servicii

capabile să genereze creştere economică);

„Tineretul în mişcare” (promovarea mobilităţii transnaţionale în scop

educaţional, schimburi de bune practici, consolidarea performanţelor

sistemelor de educaţie);

„O agendă digitală pentru Europa” (dezvoltarea reţelelor Tehnologiei

Informatiilor si Comunicării, a serviciilor de internet de mare viteză);

„O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”

(promovarea conceptului de dezvoltare durabilă şi, implicit, a eficienţei

energetice);

„O politică industrială adaptată erei globalizării” (promovarea şi

stimularea spiritului antreprenorial, îmbunătăţirea mediului de afaceri);

„O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” (forţă de muncă

specializată, flexibilă, generatoare de inovatie şi capabilă de mobilitate

profesională);

„Platforma europeană de combatere a sărăciei” (garantarea coeziunii

sociale şi teritoriale).

Educaţia şi formarea profesională capătă astfel o conotaţie aparte în

contextul actual al globalizării, prin prisma necesităţilor de adaptare şi

17 O contribuţie în acest sens a avut-o Michael Grossman. În lucrarea The Demand for Health:

A Theoretical and Empirical Investigation (1972), autorul evidenţiază importanţa includerii

sănătăţii ca o componentă majoră a capitalului uman.

- 193 -

flexibilizare ale forţei de muncă la cerinţele mereu în schimbare ale economiei.

Aşadar, finalitatea şi eficienţa sistemului educaţional este dată de inserţia pe

piaţa muncii şi mobilitatea profesională a resurselor umane. Aceste două

coordonate sunt definitorii în construirea unei societăţi bazate pe cunoaştere,

competitive şi durabile.

În îndeplinirea obiectivului major, cel al competitivităţii şi adaptabilităţii

resurselor umane, un rol-cheie revine factorului uman. În vederea accentuării

performanţei acestuia, se impune furnizarea unei educaţii iniţiale şi continue

eficiente şi de calitate (de la învăţământul preşcolar la cel superior, incluzând şi

cercetarea ştiinţifică), dublată de formarea profesională pe tot parcursul vieţii.

Concluzii. Educaţia si formarea profesională a resurselor umane joacă

un rol cheie în societatea bazată pe cunoastere, constituind actuala formă a

educaţiei intelectuale, un răspuns la provocările lumii contemporane, aflată în

plin proces de globalizare. Educaţia pentru societatea cunoaşterii accentuează

caracteristici ale educaţiei intelectuale, precum: interculturalitatea, inter şi

transdisciplinaritatea, creativitatea, proactivismul, comprehensiunea, dinamismul,

cooperarea.

Societatea bazată pe cunoaştere integrează, aşadar, dimensiunile socială,

ambientală, culturală şi economică ale vieţii generând competitivitate, progres si

dezvoltare durabilă.

Bibliografie

Becker, Gary, (1993), Human Capital, A Theoretical and Empirical Analysis, with Special

Reference to education, 3rd ed., The University of Chigaco Press, Ltd, London

Durampart, Michel, (2009), Sociétés de la connaissance. Fractures et évolutions, CNRS

Editions, Paris

Neagu, Gabriela, (2004), „Educaţie, inserţie şi mobilitate profesională”, în Calitatea vieţii ,

XV, nr. 1–2, p.59-70

Raport Europa 2020. O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și

favorabilă incluziunii, Bruxelles, 2010

Raport De nouvelles compétences pour de nouveaux emplois. Initiatives politiques dans le

domaine de l'éducation: bref aperçu de la situation actuelle en Europe, Agence exécutive

« Éducation, Audiovisuel et Culture»,Eurydice, 2010.

- 194 -

Aplicație practică cu elevii – Orientarea în orizontul local

Constantin Daniel Borşieru1

Am proiectat şi organizat cu elevii de gimnaziu o activitate practică (în

săptămâna ”Şcoala altfel” - 2013) bazată pe experienţa proprie, dorinţa elevilor

de mişcare şi competiţie şi nu în ultimul rând cadrul natural (spaţiul didactic).

Tema este destul de generoasă, iar aspectul pe care doresc să îl supun atenţiei se

referă la verificarea cunoştinţelor şi capacităţilor dobândite de către elevi cu

privire la orientarea în spaţiu. De asemenea, sunt solicitate elevilor şi alte

deprinderi şi capacităţi cum ar fi:

- comunicarea într-o echipă

- spiritul de observaţie

- rezistenţa fizică

- spiritul de organizare .

Am mers prin localitate (sat Sîrca) şi am parcurs un traseu la pas în

aproximativ 15 minute căutând (pe garduri, stâlpi de electricitate etc) cifre,

litere (sau alte semne cunoscute de copii) sub forma unor coduri şi indicii

pentru ca elevii să le găsească mai uşor. Pe schiţa satului am notat 5 puncte,

la fiecare punct identificat elevii au într-un tabel alăturat indiciul , iar alături

vor trebui să treacă codul găsit (Anexa nr.1). Toate cele 5 puncte trebuie bine

poziţionate, raportarea să fie cât mai aproape de realitate. Elevii îşi vor face

singuri traseul, trecând pe la toate punctele şi fiind atenţi la indiciile oferite

pentru a identifica uşor codul pe care îl vor trece în tabel. Clasa de elevi va fi

împărţită în perechi, fiecare pereche va primi schiţa. Se va pleca pe traseu din

trei în trei minute cu timpul notat. La întoarcere va fi notat timpul de sosire. Se

va face apoi diferenţa pentru a afla timpul fiecarei echipe. Pentru ca elevii să

parcurgă integral traseul, vor fi întocmite mai multe schiţe diferite, astfel încât

să nu existe posibilitatea de ”inspiraţie” de la echipele întâlnite pe traseu. Pentru

a verifica activitatea desfăşurată de către elevi se pot acorda câte 20 de puncte

pentru fiecare cod scris corect, iar din totalul de puncte acumulate se scade

timpul parcurs de echipă. Rezultă astfel o ierarhie a echipelor prin evaluarea

echilibrată a capacităţilor şi deprinderilor enumerate anterior.

Spiritul de competiţie trebuie să fie pentru toţi elevii mobilizator şi nu

demoralizator. Viaţa şi realitatea ne arată că fiecare aspect urmărit are o

importanţă oarecare în evoluţia fiecărui individ, în realizarea succesului sau

eşecului. Se oferă astfel elevilor posibilitatea de a exersa orientarea în spaţiul

apropiat pentru a fi pregătiţi a se orienta în spaţiul oferit de planetă şi de ce nu

şi de viaţă.

1 profesor la Şcoala Gimnazială Sîrca, com. Bălţaţi, judeţul Iaşi, director. E-mail:

oana_oana@yahoo.com

- 195 -

Anexa 1 – Schiță de hartă a satului Sîrca pentru concursul de orientare turistică

- 196 -

Rolul excursiei tematice în formarea culturii organizaţionale-aplicaţie

practică cu elevii în Cheile Dâmbovicioarei

Irina Manole 1

Excursiile şi drumeţiile organizate de şcoală au multiple valenţe de

informare şi educare a elevilor, contribuind la adâncirea şi completarea

procesului de învăţământ, mai cu seamă la „ancorarea” sa în realitatea mediului

natural şi social explorat direct. Conţinutul didactic al drumeţiilor şi excursiilor

este mult mai elastic, mai variat şi mai complex decât al lecţiilor în clasă, având

şi un caracter mai atractiv, elevii participând într-o atmosferă de voioşie,

optimism şi multă însufleţire la asemenea acţiuni.

Prin organizarea excursiilor se solicită participarea elevilor,

profesorului revenindu-i sarcina de a sintetiza cunoştinţele elevilor, de a

canaliza şi coordona investigaţiile prin observarea şi intuirea directă a obiectelor

şi fenomenelor geografice astfel, excursia se transformă într-un dialog ştiinţific

bazat pe achiziţiile dobândite, pe cultura generală pe care o posedă fiecare elev

participant la dialog.

An de an, organizăm sistematic împreună cu elevii claselor la care

predăm, asemenea excursii. De fiecare dată profesorul care organizează excursia

stabileşte obiectivele vizate, precizează itinerariul, scopurile excursiilor, datele,

orele de plecare, echipamentele necesare. De asemenea, sunt prezentate

principalele probleme care se vor urmări în timpul deplasărilor, sunt reamintite

regulile de circulaţie, securitate şi comportament ce trebuie respectate.Pentru a

trezi interesul elevilor, acţiunile sunt popularizate prin prezentarea unor hărţi,

itinerarii, literatură istorică, descrieri geografice şi articole de presă.

În timpul desfăşurării excursiilor, cadrele didactice dirijează

observarea în mod sistematic, îndemnând elevii să noteze ceea ce li se pare mai

interesant. Datele culese astfel vor fi valorificate la toate disciplinele de

învăţământ la care se pretează, astfel consolidându-se cunoştinţele care le vor

îmbogăţi cultura generală. În valorificarea cunoştinţelor dobândite în timpul

excursiilor, elevii vin cu note originale de nuanţă afectivă, prin care-şi exprimă

propriile impresii şi sentimente faţă de cele văzute. Îmbogăţirea, consolidarea şi

valorificarea cunoştinţelor de geografie se realizează atât în orele de clasă, cât şi

printr-o armonioasă îmbinare a lecţiilor cu excursii documentare adecvate.

O astfel de activitate menită să valorifice o parte din cunoştinţele de

geografie am desfăşurat-o cu elevii claselor a VIII-a de la Şcoala gimnazială

„Grigore Ureche” Cepleniţa, judeţul Iaşi, sub forma unei aplicaţii practice

intitulată „Studierea reliefului carstic din Cheile Dâmbovicioarei” în zilele de 1

Profesor la Liceul Tehnologic „Petru Rareş” Tg. Frumos, e-mail: iry_iasi@yahoo.co.uk

- 197 -

7-8 noiembrie 2008.

Cheile Dâmbovicioarei sunt situate în arealul Munţilor Piatra Craiului,

pe traseul Rucăr – Bran, cu abatere pe valea râului omonime.

Dâmbovicioara, cel mai important afluent al Dâmboviţei din arealul

montan al Munţilor Piatra Craiului, izvoraşte de pe versantul sudic al Vârfului

La Om (2230 m) şi străbate aproape transversal culoarul Rucăr - Bran pe o

direcţie generală nord-sud, vărsându-se în Dâmboviţa, pe partea dreaptă a

acesteia, în aval de comuna Dâmbovicioara.

Cheile propriu-zise ale Dâmbovicioarei, săpate pe o lungime de

aproximativ 2 km în podul calcaros dintre depresiunile Dâmbovicioara şi Podul

Dâmboviţei, se remarcă printr-un aspect monumental, datorită pereţilor verticali

sau chiar aplecaţi peste albie, cu înălţimi ce depăşesc în unele locuri 200 m. Pe

suprafaţa pereţilor se poate observa stratificaţia calcarelor jurasice cenuşii-albe-

lucioase, dispuse în bancuri groase, la partea inferioară, şi calcarele albe (cretice

inferioare), în plăci, de la partea superioară. Modelarea acestui tip de roci a

generat în cadrul cheilor un relief calcaros de suprafaţă, reprezentat prin turnuri,

stânci ascuţite, pereţi verticali, în multe locuri surplombaţi, completat de un

relief carstic subteran, reprezentat în principal din peşteri. Astfel, în bazinul

hidrografic al Dâmbovicioarei se găsesc circa 50 de peşteri, cele mai importante

fiind Dâmbovicioara, Peştera de la Gura Defileului, Peştera Labirintului etc.

Fig.1. Pârâul Dâmbovicioarei Fig. 2. Cheile Dâmbovicioarei

Autor: prof.Manole Irina

Peştera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra

Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviţei), la 1

km nord de satul Dâmbovicioara şi este cea mai cunoscută peşteră din această

zonă. Ca să ajungi la peşteră, urmezi drumul Câmpulung - Rucăr - Podul

Dâmboviţei - Dâmbovicioara. Aici se face un drum spre stânga către peşteră.

Intersecţia e marcată cu un indicator. La intrarea în Cheile Dâmbovicioarei se

plăteşte o taxă de 2 lei/persoană. De aici, mergi pe jos până la peşteră cam 20 de

- 198 -

minute, pe drum, prin defileu, pe cursul pârâului Dâmbovicioarei. Pârâul este

plin de cascade mici şi repezişuri, cu microforme exocarstice specifice, cum

sunt lapiezurile, marmitele laterale sau micile surplombe etc.

Fotografiile care vor urma în continuarea acestei prezentări, relevă câteva

aspecte din această excursie. Prezentăm, pe scurt, activitatea propusă:

Traseul excursiei: Cepleniţa- Târgu Neamţ- Braşov- Bran- Râşnov- Podul

Dâmbovicioarei şi retur;

Felul activităţii: aplicaţie practică de teren;

Obiective:

- identificarea formelor exocarstice ( doline, lapiezuri etc);

- identificarea formelor endocarstice (peşteri și microformele

caracteristice);

- observarea elementelor de hidrografie;

- observarea vegetaţiei şi a faunei;

- studierea impactului antropic asupra peisajului natural.

Obiective operaţionale:

a) cognitive: pe parcursul aplicaţiei elevii vor fi capabili să:

- utilizeze termeni ca: exocarst, endocarst, dolină, lapiez, carst, peşteră;

- caracterizeze relieful carstic;

- identifice calcarele în care sunt cantonate Cheile Dâmbovicioarei;

b) metodologice: pe parcursul aplicaţiei elevii vor fi capabili să:

- caracterizeze relieful carstic de pe fotografii;

- identifice principalele zone carstice din manualul de geografie de clasa a

VIII a

c) atitudinale: pe parcursul aplicaţiei elevii vor fi capabili să:

- colecteze deşeurile;

- efectueze o sarcină de lucru într-un timp dat.

Fig.3. Peştera Dâmbovicioara Fig. 4. Participanţii la aplicaţie

Autor: prof.Manole Irina

- 199 -

Ajunşi la şcoală, elevii au refăcut itinerarul parcurs, au enumerat şi au

descris obiectivele vizitate revăzând notiţele si au localizat pe harta murală a

României, scara 1:400000. Folosind materialele adunate, fotografii, însemnările

personale, obiecte colectate, au realizat un album „Cheile Dâmbovicioarei-

aplicaţie practică” şi un mini-muzeu închinat acestei aplicaţii unde i-au invitat şi

pe colegii lor din alte clase. Activitatea s-a finalizat printr-un concurs, pe tema

urmărită în excursie (relieful carstic), în care toate echipaje s-au remarcat prin

bogăţia informaţiilor dobândite demonstrând astfel caracterul profund formativ

al excursiei de studiu realizată şi oferind profesorilor garanţia că prin acest tip

de activitate extracurriculară orizontul de cunoştinţe al elevilor se lărgeşte.

Concluzii. În urma acestei aplicaţii practice s-au desprins unele

concluzii: reuşita acţiunilor implică pregătire riguroasă, pe baza unui proiect

bine definit, contactul cu natura este important prin mesajul pe care îl transmite,

finalităţile actului educativ sunt un câştig pe planul formativ în primul rând şi

apoi informativ, colaborarea cadre didactice-părinţi, alţi factori implicaţi

constituie o condiţie prioritară în realizarea obiectivelor propuse, beneficiul este

de partea tuturor celor implicaţi: elevi (în primul rând), cadre didactice, părinţi.

Bibliografie

1. Bleahu, M., (1982), Relieful carstic, Editura Albatros, Bucureşti.

2. Michalevich-Velcea,Valeria, (1961), Masivul Piarta Craiului. Studiu geomorfologic,

Editura Academiei Republicii Populare România, Bucureşti.

3. Nicola, I., (1980), Pedagogia şcolară, Bucureşti, EDP.

4. *** (1995), Ghid pentru activitatea educativă, Ministerul Învăţământului Bucureşti.

- 200 -

Mihai Eminescu, profesor suplinitor de geografie

Dumitru Pancu1

Luceafărul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, născut pe meleagurile

botoşănene, la Ipoteşti, şi-a consacrat un an din scurta sa viaţă activităţii

didactico-pedagogice ca profesor suplinitor la catedra de geografie şi

statistică.

La Școala Comercială din Iaşi, în anul şcolar 1884-1885 au

rămas vacante un număr de şapte catedre printre care

geografia şi istoria. Mihai Eminescu, aflat în prioada critică a

vieţii cu mari perobleme de sănătate (în ziua de 28 iunie

1883, este declarat alienat mintal), solicită suplinirea istoriei

în încercarea de a-şi cruţa umilinţa de a trăi din „colectele

publice”, oferite prin intermediul bunilor săi prieteni Ion

Slavici şi Ion Luca Caragiale. (aprilie 1884 -„Nu vreau să fiu

o povară pentru nimeni, nu vreau să mai trăiesc din

filantropie, mai bine să mor” ). Catedra de istorie, solicitată de

marele poet, a fost ocupată de profesorul Vasile I. Radu, lui Eminescu

revenindu-i sarcina de a preda geografia la clasele I-IV şi statistica la clasa a V a

(numirile în funcție și destituirile se făceau cu respectarea strictă a legislației de

atunci). Eminescu poseda cunoştinţe de geografie fizică acumulate la Berlin,

unde urmase cursul profesorului Poggendorf şi cunoştinţe de economie politică

și statistica populaţiei, acumulate la Viena în urma studiului individual a

cursurilor profesorului Lorenz Stein.

Eminescu a predat efectiv la catedră numai o lună de zile, din

octombrie1884 până în ziua de 6 decembrie 1884 când, coborând din trăsură în

faţa Hotelului România unde locuia, şi-a frânt ambele oase ale gambei drepte.

Este internat la Spitalul ”Sf. Spiridon” timp de şaizeci de zile, până la începutul

lunii februarie 1885. În temeiul declarațiilor verbale, cum că nu-și poate

reîncepe cursul, conducerea școlii îi aprobă concediu de boală, până la sfârșitul

anului școlar. Pe perioada lunilor noiembrie 1884 – august 1885, Eminescu

apare în statele de prezență și plata salariilor cadrelor didactice de la Școala

Comercială din Iași chiar și atunci când nu a activat ca profesor, fiind bolnav.

Din luna septembrie 1885, în statul de prezență și salarii nu mai apare M.

Eminescu și în locul lui este profesorul E. Gruber. În cele 12 ore pe săptămână

acordate geografiei, Eminescu sesizează o încărcare a programei şcolare, efect

al ,,lipsei de solide cunoştinţe pedagogice a celor ce dispun cu atâta uşurinţă

de capetele copiilor ca şi când soarta generaţiei viitoare n-ar atârna de 1

Profesor la Liceul ”M.Ciucă” Săveni, județul Botoșani. E-mail:dumitrupancu@yahoo.com

- 201 -

claritatea şi temeinicia gândirii acelor capete”. De asemenea, publică preţioase

aprecieri asupra unora din cărţile de geografie şi pe altele le critică şi respinge

,,autorul nu ştie a construi o frază corectă şi cu toate acestea scrie cărţi

didactice. Halal de ţară”.

Marele poet trăia intens şi transmitea cu căldură cunoştinţele geografice la

clasa a IV- a, (Geografia României) - astfel încăt orele deveneau deosebit de

atractive pentru elevi. Eminescu dovedeşte aceeaşi conştiinciozitate care îl

caracteriza şi în activitatea de profesor, notele elevilor fiind acordate fără altă

influenţă decât cele ale muncii. Notele de la 1 - 4 (23%) şi cele de la 8 - 10

(27%), apar incidental şi oglindesc pe ansamblu starea bună de pregătire a

elevilor şi interesul acestora pentru obiectul respectiv. În biografia lui

Eminescu în perioada anilor 1884 - 1885 este consemnată tragedia poetului –

boala - și este ignorată cu bună știință activitatea de profesor suplinitor la

catedra de Geografie și Statistică la Școala Comercială din Iași.

Bibliografie

Ciucă, M. D., (2001), Mihai Eminescu în documente de arhivă – catalog, Editura

Ministerului de Interne, Bucureşti.

Pancu, D., (2007), ”Mihai Eminescu. Profesor suplinitor de geografie”, în Geopolis - revista

de geografie a Liceului Săveni, Nr.4:22, Editura Agata Botoșani

Anexe

- 202 -

- 203 -

PROIECT DIDACTIC

DATA: ………………….. 2014

CLASA: a X-a A

OBIECTUL: Geografie

SCOALA : Liceul cu Program Sportiv Iasi

PROFESOR: ANCA MIHAELA GHIURCO

DISCIPLINA: Geografia umană

SUBIECTUL LECŢIEI: Geografia populatiei

TIPUL DE LECŢIE: verificare şi evaluare

COMPETENŢE SPECIFICE: utilizarea terminologiei ştiinţifice şi disciplinare

specifice (concepte, noţiuni) pentru prezentarea unei informaţii referitoare la populaţie,

construirea unor schiţe cartografice simple, citirea şi interpretarea informaţiei

cartografice şi grafice referitoare la populaţie, analiza şi interpretarea hărţii politice,

analiza şi caracterizarea unor fenomene, explicarea proceselor geografice.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE: La sfârşitul testului elevii vor fi capabili:

a) Informaţionale:

O1: să definească urmatoarele concepte: mortalitatea, navetism şi densitatea

populaţiei;

O2: să explice diferențele dintre statele lumii privitor la caracteristici ale populației

pe baza analizei hărții;

O3: să identifice conexiuni între caracteristicile geografice ale statelor lumii;

O4: să specifice influența factorilor care determină repartiția populației pe glob;

O5: să calculeze valori ale densității, natalității și mortalității, sporului natural.

b) Formativ - atitudinal - comportamentale:

O6: să-şi dezvolte deprinderile de lucru cu resursele specifice studiului geografiei;

O7: să exerseze deprinderile de comunicare şi colaborare cu profesorul şi colegii;

O8: să-şi dezvolte o atitudine pozitivă faţă de studiul geografiei.

METODE: expunerea sistematică, explicaţia, comparaţia, conversaţia euristică,

problematizarea, lucrul cu harta, exerciţiul geografic.

MATERIAL DIDACTIC: manualul, fişele de evaluare, harta politică a lumii, Harta

politică a Europei.

MATERIAL BIBLIOGRAFIC: Geografie umană - manual pentru clasa a X-a , Ed. Corint

Ilinca, Nicolae Mândruţ, Octavian – Elemente de didactică aplicată a geografiei, Ed CDPress,

Bucureşti 2006

Ilinca,Nicolae - Didactica Geografiei, Ed. Corint, Bucureşti 2000

Stan L., Steva D., Dragu V., Vlasov D - Didactica geografiei, Ed. Polirom, Iaşi 2003

- 204 -

Desfãşurarea lecţiei

Etapele lecţiei Activitatea profesorului Activitatea

elevilor

1.Organizarea

clasei

1 minut

Se verificã prezenţa mijloacelor de

învãţãmânt pentru lecţie, tabla; se noteazã

absenţii.

Pregătesc

manualele,

atlasele,

caietele.

2. Captarea

atenţiei

1-2 minute

Se va realiza pe tot parcursul orei, prin

utilizarea metodelor, procedeelor adecvate,

prin integrarea eficientă în conţinut a

mijloacelor de învăţământ.

Se

concentreazã,

rãspund la

întrebãri.

3.Prezentarea

scopului lecţiei

şi a obiectivelor

Prezintă elevilor scopul lecţiei ce va urma a fi

parcursă - consolidarea cunoştinţelor cu

privire la geografia populației printr-un test

de evaluare.

Sunt atenţi.

4.Anunţarea

metodei de

lucru si

rezolvarea

testului de

evaluare

20 minute

Se anunţă timpul de lucru şi tipul de itemi

pentru rezolvare, se împart fişele de evaluare.

Se clarifică înainte eventualele probleme

legate de test.

Completează

fişele.

5.Reactualizarea

şi sistematizarea

cunoştintelor

15 minute

Elevii vor schimba testele cu colegul de bancă

şi îl vor corecta în timp ce se discută testul cu

profesorul. Elevii îşi exprimă opiniile asupra

conţinutului testului, indicând părţile unde au

întâmpinat dificultăţi.

Elevii localizează la harta elementele din test.

Se

concentrează,

localizează,

enumerã.

.

6.Evaluarea

finalã

1—2 minute

Se trag concluzii asupra nivelului de cunoaştere a

geografieipopulației, asupra modului de

completare a fişelor de evaluare şi notează elevii

activi la oră.

Recepteazã.

7.Tema

pentru acasă

Reactualizarea cunoştinţelor şi reluarea testului

pentru elevii cu multe greşeli la test.

Recepteazã.

- 205 -

Numele şi prenumele elevului: Data:

Clasa a X-a

TEST DE EVALUARE SECVENŢIALĂ

Geografia populaţiei

I. Citiţi afirmaţiile de mai jos şi încercuiţi litera corespunzătoare

răspunsului corect: 18 p (6 x 3 p)

1. Natalităţi mici între 5 şi 10 ‰ sunt întîlnite în ţări din:

a. Africa; b. Orientul Mijlociu; c. Europa; d. Asia de Sud.

2. Valori mari ale mortalităţii infantile se regăsesc în:

a. Australia; b. Europa; c. Africa; d. America de Nord.

3. Populaţia ocupată în sectorul primar lucrează în:

a. turism; b. agricultură; c. industrie; d. învăţământ

4. În anul 2009, numărul de locuitori al planetei a ajuns la:

a. 6,81 miliarde; b. 6 miliarde; c. 5,8 miliarde; d. 6,5

miliarde.

5. Valori reduse ale natalităţii in China se datorează:

a. religiei; b. contingentului de vârstă fertilă; c. politici antinataliste; d.

emanciparea femeii.

6. Rasa negroidă e răspândită în:

a. Europa; b. Africa; c. America de Nord; d. Asia de Est.

II. Citiţi propoziţiile de mai jos şi completaţi cu răspunsul corect:

20 p (4 x 5 p)

1. Cea mai vorbită limbă de pe Glob este limba chineză numită şi

……………………..

2. Momentul declanşării exploziei demografice coincide

cu............................................

3. Reprezentarea grafică a populaţie pe grupe de vârstă şi sexe se

numeşte....................

4. Cauza îmbătrânirii demografice în Europa o

reprezintă..............................................

III. Definiţi următorii termeni geografici: mortalitatea, navetism şi

densitatea populaţiei. 6 p (3 x 2 p)

IV. Calculaţi densitatea populaţiei ţărilor înscrise în tabelul de mai jos. 6p

- 206 -

Ţara Populaţia

(milioane loc.,

2009)

Suprafa

ţa

(km2)

Densita

tea

AUSTRIA 8,4 83.900

PORTUGA

LIA

10,6 92.000

TURCIA 74,8 779.000

V. Analizaţi cifrele natalităţii şi mortalităţii în anul 2009, din tabelul de

mai jos, urmând să:

a. determinaţi sporul natural pe continente; 5 p

(5 x 1 p) b. completaţi graficul de mai jos după modelul dat. 5 p

(5 x 1 p)

Continentul/Ţara

Natalitate

a (‰)

Mortalitate

a (‰)

Sporul

natural

(‰)

AFRICA 36 12 24

ASIA 19 7

AMERICA

LATINĂ

20 6

AMERICA DE

NORD

14 8

EUROPA 11 11

OCEANIA 18 7

ROMÂNIA 10 12 -2

MONDIAL 20 8 12

- 207 -

VI. Menționați 6 factori care determină repartiția populației pe Glob. 12 p

Figura 1. Harta politică a Lumii

- 208 -

VII. Se dă harta din figura 1. Răspundeți correct la cei 6 itemi - 18 p (6 x

3p)

1) Ce culoare a pielii are populația majoritară din statul marcat pe hartă cu cifra

8

2) Religia/confesiunea majoritară pentru statul marcat cu cifra 3

3) Un factor ce determină valori ale densităţii populației scăzute în statul marcat

cu cifra 7

4) O regiune cu densitate mare a populației în statul marcat cu cifra 9

5) Ce culoare a pielii are populaţia majoritară din statul marcat pe hartă cu cifra

10

6) Cauza migrării populaţiei din statul marcat cu cifra 2 spre statul vecin situate

la Nord

NOTĂ: Toate subiectele sunt obligatorii! Se acordă 10 p din oficiu. Timp de

lucru 50 minute.

- 209 -

Barem de corectare şi notare

I. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect 18 p (6 x 3 p)

1. c

2. c

3. b

4. d

5. c

6. b

II. Se acordă câte 5 puncte pentru fiecare răspuns corect 20 p ( 4 x 5 p)

1. mandarin

2. revoluția industrială / industrializare

3. piramida vârstelor

4. scăderea natalității (spor negativ)

III. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect 6 p (3 x 2 p)

Mortalitatea - număr de persoane decedate la o mie de locuitori

într-un an de zile.

Navetism – deplasare zilnică cu revenire în localitatea de domiciliu

Densitatea populației – raportul între numărul locuitorilor și

suprafața teritoriului respectiv.

IV. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect 6 p (3 x 2 p)

Austria – 100,1 loc/kmp

Portugalia – 115,2 loc/ kmp

Turcia – 96,02 loc/kmp

V. Se acordă câte 1 punct pentru fiecare răspuns corect și câte 1 punct pentru

completarea tabelului după model.

Asia – 12(‰)

America Latină - 14(‰)

America de Nord – 6(‰)

Europa - 0 (‰)

Oceania - 11(‰)

VI. Se acordă câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect 12p ( 6 factori x 2

p)

- distribuția inegală a uscatului și a apei

- condițiile climatice

- resursele naturale

- fertilitatea solului

- resursele hidrografice

- altitudinea

- sistemul socio-economic

- factorul demografic

- condițiile social - politice

- 210 -

VII. Se acordă câte 3 puncte pentru fiecare răspuns corect 18 p (6 x 3p)

1. mongoloidă/galbenă

2. creștin-catolică

3. condițiile climatice

4. Rio de Janeiro-Sao Paolo

5. negroidă

6. nivel de trai scăzut, zonă de liberă circulaţie a persoanelor

Bibliografie

Furdui, M., (2013), Teste de evaluare. Geografie – clasele IX-XII.Editura TechnoMedia,

Sibiu

www.didactic.ro / octombrie 2013

- 211 -

IV. ANALIZE, EVENIMENTE ȘI MANIFESTĂRI

GEOGRAFICE

- 212 -

„I have learnt - I am learning - My child is learning

Understanding learning biographies to better facilitate learning of others” -

Lifelong Learning Programme –Grundtvig Workshop

Vîntu Monica Mihaela

1

În urma alegerii acestui curs din catalogul de Ateliere Grundtvig 2013,

disponibil online: http://ec.europa.eu, transmiterii formularului de aplicație

direct la instituția organizatoare și selecției, am participat la activitatea de

formare „I have learnt - I am learning - My child is learning. Understanding

learning biographies to better facilitate learning of others”. Cursul a fost

organizat de Institutul pentru Științe ale Educației Educon - Graz, Austria şi s-a

desfăşurat în perioada 27 aprilie -3mai 2013. Costurile de transport, cazare,

masă şi curs au fost acoperite în proporţie de 100% de instituţia organizatoare

prin intermediul programului „Învăţare pe tot parcursul vieţii”, finanţat de

Uniunea Europeană, Componenta Grundtvig - Ateliere de lucru.

Formatorii cursului au fost Paola Bortini (Italia), Peter Hofmann (Austria-

Limina), mag.Wilfried Hackl (Austria - Inst. Educon). Activitățile atelierului de

lucru s-au desfăşurat în limba engleză pentru toți cei 20 de participanţi (foto 1)

din cele 10 ţări (Austria, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Italia, Letonia,

Norvegia, Polonia, România, Turcia) - în Judenburg şi Graz, Austria.

Foto 1- Participanții la curs

Dintre subiectele dezbătute la curs aş aminti doar câteva: stilurile de

învățare ce influențează procesul de învățare - aspecte teoretice, trio-ul şcoala-

elevi-familie, spațiul de intervenție al familiei (teatru-forum), sistemele

educaționale din fiecare țară, strategii motivaționale (foto 2,3,4).

1

Profesor dr., Școala Gimnazială Satu Nou, Belceşti, Iaşi, E-mail: tmoniqa@yahoo.com

- 213 -

Foto 2, 3 şi 4 - Aspecte din cadrul activităților de la curs

Evaluarea a constat în crearea unui film în echipe internaționale formate

din câte 4 participanți, având ca temă ceea ce s-a întâmplat de-a lungul

săptămânii în cadrul Atelierului, din perspectiva unor grupuri țintă diferite:

viitori participanți/Agenția Națională/profesori/părinți .

Cursul din Austria a oferit imaginea unor adevărați profesionişti în

domeniul pedagogiei şcolare şi a subliniat, încă o dată, rolul primordial pe care

îl are familia în cadrul formării unui copil, relația pe care o stabileşte profesorul

cu fiecare elev în parte, relevanța pentru viața de zi cu zi a materiei predate,

timpul acordat fiecăruia şi pentru fiecare lucru, jocul - sursă importantă a

procesului de învățare.

Și chiar dacă ne aflăm în acelaşi sistem educațional de la începutul

secolului al XIX-lea, creat pentru industrializare, ce pune(a) matematica,

ştiințele şi limbile străine în prim plan, creativitatea şi dezvoltarea personală a

fiecărui elev este cel mai important lucru. „A fi profesor şi a învăța pe alții ar

trebui să fie o bucurie. Orice copil merită un campion, un adult care să aibă

încredere în el, care să înțeleagă ce putere are prin simpla relație pe care o

stabileşte.”

- 214 -

Nemărginita lume a sferelor

Florin Gheorghiţă1, Ipate Emil Dănuţ

2, Ignat Corina

2

În fiecare zi observăm cele mai felurite fenomene care, manifestându-se

repetitiv, ne-au devenit atât de obişnuite încât nu le acordăm nici cea mai mică

atenţie. Zilnic, Soarele e acelaşi glob imens, strălucitor şi care ne apare ca o

perfectă sferă orbitoare. Dar şi Luna, fie prin prezenţa sa discretă pe cerul

luminos din cursul unei zile – când ne apare ca o fantasmă cerească alburie -, fie

prin dominarea nocturnă a bolţii întunecate, ne

impresionează tot printr-o siluetă sferică.

Suntem într-atât de obişnuiţi cu aspectul

globular al acestor stăpâni ai cerului nostru

încât nu ne-au mirat deloc comunicările

astronomilor din ultimele secole, dar şi

fotografiile obţinute de la „planetele surori”. Fig. 1: rtv6blogs.com

Dacă sărim la o scară exhaustivă, cele trei teorii privind forma

Universului sunt: teoria Universului plat, teoria Universului închis (sferic) şi

teoria Universului deschis (în formă de

şa)(fig. 2).

Fig. 2. Cele trei forme posibile ale Universului

(http://www.baricada.ro/detalii-stire/incendiar/

20797/controverse-privind-forma-universului)

Majoritatea oamenilor de ştiinţă care îşi îndreaptă gândirea către adâncurile

ascunse ale spaţiului astronomic continuă să accepte ideea lansată, la mijlocul

secolului al XX-lea, de fizicianul american George Gamow – extinsă teoretic de

alţi cercetători -, şi anume aceea a formării materiei şi respectiv, a Universului

astral, ca urmare a marii explozii a „atomului primordial”; fantasticul eveniment

care a fost consacrat prin termenul de „Big Bang”. 1

Ing., scriitor ieşean şi cercetător al fenomenelor astrofizice2

Prof., Liceul Tehnologic „Petru

Poni” Iaşi, lipate_emil@yahoo.com, telefon 0743780530

- 215 -

Dispersarea radială a megaenergiei care, prin răcire a generat materia şi aştrii, ar

fi condus la un „cosmos astronomic sferic” (fig. 3).

Fig. 3. Forma sferică a Universului

(http://www.scientia.ro/univers/47-astronomie/2007-care-este-forma-universului.html)

Cercetările ulterioare au pus în evidenţă aspecte nebănuite: între roiurile

de galaxii ar fi imense goluri care indică o populare neomogenă a spaţiului.

Problema golurilor respective a condus treptat la întrebarea neobişnuită: oare

cum arată scheletul edificiului sideral? Pentru a răspunde s-a trecut la o acţiune

de amploare: o machetă a amplasării pentru 1.100 de galaxii pe o rază de 300

ani lumină, în jurul sistemului solar. Planul aplicat în anul 1985, de către un

grup de astrofizicieni de la Universitatea Cambridge (Massachusetts), ajutat de

măsurătorile efectuate de un colectiv de la Smithsonian Center Astrophysics (

Harvard, SUA).

Macheta respectivă – cunoscută sub denumirea de „Modelul 3D” (mult

extinsă ulterior) – a oferit o adevărată surpriză savanţilor din lumea întreagă.

Iată cum prezenta noutatea respectivă, profesorul John Huchra – coordonatorul

ambiţiosului program (în revista Astrophisical Letter):

„Măsurătorile noastre au arătat că cele mai multe grupuri stelare stau pe

suprafaţa unor sfere gigantice, lipsite de materie în interior şi neobservabile din

această cauză. Aceste baloane umplu universul ca spuma dintr-o cadă de baie.

Aşa cum apa şi săpunul se retrag pe suprafaţa baloanelor, la fel se ordonează

şi galaxiile în grupuri (roiuri) pe hipersferele cosmice. Întreg edificiu sideral ar

fi o structură „spumoasă”, cel mai mare balon gol al machetei fiind o sferă cu

diametrul de 150 ani – lumină”.

Aşadar, în interiorul cosmosului populat de stele sferice, există şi imense

„hăuri” care au şi ele tot forme sferice!

Einstein a postulat un Univers sferic, fără margini şi având un volum

finit. Exista însa câteva deosebiri: prima din ele consta în aceea ca vorbind

despre Pământ se considera o curbura bidimensionala, în timp ce pentru Univers

curbura este tridimensionala. O altă deosebire este că forma Pământului a fost

demonstrată, în timp ce până acum nu există o dovada certă privind curbura

Universului.

În încercarea de a explica structurarea cosmosului s-a ajuns şi la o ipoteză

oarecum insolită: încă din primele secunde ale Universului primordial, au

- 216 -

izbucnit adevărate efluvii de energii primare, care au răsfirat o materie

hiperdensă cu fantastice potenţe energetice: particulele materiei respective ar fi

acelea care au existat în mediul primordial şi ele ar fi extraordinar de mici în

raport cu particulele elementare ale materiei pe care o cunoaştem acum.

Noţiunea ştiinţifică prin care straniile efluvii au fost consacrate este aceea de

„superstringuri”; chiar dacă astfel de „fire exotice” nu au fost observate direct

(materia conţinută, neavând electroni, nu emite fotoni), ele sunt considerate,

după cum exprimă cercetătorul David Schtamm, „adevărate seminţe ale formării

galaxiilor, care au condus apoi la structurile lor supraordonate”.

Deşi aparent fantezistă, ipoteza a fost dezvoltată ulterior de diverşi

cercetători, încât a devenit treptat o teorie complexă. Prin deceniul 9 al sec. XX,

cercetătorii I. Schwarz şi M. Green (Universitatea din Londra) au comunicat, la

simpozionul Aspen, că prin noua teorie se va putea atinge visul savanţilor:

„Marea unificare a forţelor fundamentale şi redescoperirea Forţei unice

primordiale”. În acest sens, ei explicau că superstringurile cosmice ar fi apărut

odată cu Universul primar într-un „hiperspaţiu” cu zece dimensiuni. În

procesele produse sub impulsul hiperenergiilor, şase din aceste dimensiuni s-ar

fi condensat, iar efluviile respective au devenit nişte formaţiuni extrem de

concentrice (un centimetru dintr-un „fir hiperenergetic” ar avea o masă de 16

tone)(2). A. Albrecht (de la Laboratorul Fermi al Centrului Naţional de

Cercetări Nucleare Illinois, SUA) aprecia că superstringurile cosmice sunt

„obiecte astronomice” extrem de bizare: un fel de fire foarte fine, constituite din

energie pură, un gen de conducte prin care s-a răspândit superforţa primordială

în întreg cosmosul, determinând autoorganizarea materiei în structurile spaţiale

cunoscute astăzi. Întrucât modelul superstringurilor prevede că efluviile

filiforme de energie pură ar fi de lungimi extraordinare şi s-ar închide în bucle

incomensurabile, conturarea „cosmosului sferic” apare demonstrată prin această

teorie modernă. Este această tendinţă un gen de „inteligenţă a materiei”? În

prezent se estimează că „materia întunecată” constituie 83% din Univers şi 23%

din masa-energia sa9. Am putea să ne întrebăm, plecând de la prototipul

cosmosului creat prin Big – Bang, dacă superstringurile intervin şi în modelarea

corpurilor sferice din sistemele stelare şi din mediului terestru. Până şi o

picătură de apă în cădere este tot sferică, mai bine evidenţiată atunci când cade

pe o plită încinsă, încercând parcă să se apere de atacul energiei termice prin

mici salturi. Sferice sunt şi „fulgerele globulare” cu aer intens ionizat – în

timpul furtunilor cu fenomene orajoase la potenţiale de peste zece milioane de

volţi şi curenţi de o sută de mii de amperi). Tot din aerul ionizat se formează

plasmoizi sferici luminoşi – observaţi din avioane – atunci când frecarea

fuselajului cu aerul are loc la viteze mari. Materiile lichidă şi gazoasă „ştiu” să

se organizeze în forme sferice, dar fascinante sunt şi pietrele globulare numite

„noduli polimetalici” şi trovanţi (Fig. nr. 4).

Materia densă are o evidentă tendinţă de aglomerare în volume sferice.

Astfel de asocieri şi-ar putea avea originea în intenţia manifestată la nivelul

- 217 -

moleculelor sau a atomilor, sau poate chiar la nivelul particulelor elementare ce

compun atomii? (2)

În privinţa formelor energetice imperceptibile, după cum am explicat în

unele emisiuni televizate (Fig. nr. 6 - http://www.privireinviitor.ro), am apelat

atât la aparate moderne, dar şi la persoane cu disponibilităţi extrasenzoriale

(vezi cartea „Seniorii Cosmosului” pag. 136-149) (7). Unele fotografii surprind

manifestări energo-informaţionale compuse din şase straturi energetice

concentrice (Fig. nr. 5 şi 7). Pentru studiul lor, am colaborat cu domnul

profesor Emil Dan Ipate (vezi „Seniorii Cosmosului” pag. 137, 144 etc.),

coautor al acestui articol.

În finalul actualei prezentări apreciem că sfera este o formă „preferată” în

cadrul nivelurilor sau treptelor existenţei cosmice, implicit la nivelul mediului

terestru.

Fig. 4 Fig. 5

Fig. 6 Fig. 7

Bibliografie

Charon, J., (1985), Les Lumiers de l'invisible, Edition Albert Michel, Paris

Florescu, Z., (1990), De la Quarcuri la Quasari, Editura Albatros, Bucureşti

Gheorghiţă, F., (2001), Seniorii cosmosului, Editura Polirom, Bucureşti

- 218 -

Talbot, M., (1989), L'Univers, Edition J'ai lu, Paris

Rees, M., (2008), Universul – Ghid vizual complet, Editura Rao, Bucureşti

Schroder, O., (1980), Les fantastiques facultes du cerveau, Editions R. Laffont, Paris

Weinberg, S., (1984), Primele trei minute ale Universului, Editura Albatros, Bucureşti

https://www.google.ro/search?q=trovantes+de+roumanie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Materie_întunecată

- 219 -

Le camp de Sachsenhausen - Oranienburg, un point de repère de la

terreur et de la déshumanisation18

Nicolae Damian19

et Valentin Dogaru20

Après peu temps que la Première Guerre Mondiale est finie, en Europe le

totalitarisme comme idéologie et le système politique sont mis en place. D'abord

dans la Russie tsariste, qui est devenue soviétique à la suite des tragédies qui

ont été négligées, plus tard elle établit des régimes totalitaires en Europe, de

gauche ou de droite.

Au milieu des mécontentes chroniques, après les élections en Allemagne,

après le 30 Janvier, 1933 est l'établissement du régime nazi. Profitant de l'appui

populaire, d`une propagande habile, au nom de l`idéal d`une forte Allemagne,

placée au-dessus de tout, ayant le désir de réunir le territoire, le régime a

commencé après l`installation, une lutte a mort et à la vie avec les ennemis, qui

sont plutôt imaginés que réels.

Après trois ans de l`apparition du premier camp de concentration situé au

Dachau, en Juillet 1936, s`établit le camp de Sachsenhausen - Oranienburg situé

à 25 km au nord de Berlin, dont le premier commandant était Michael Lippert

(Juillet-Octobre 1936).

Ayant le but de généraliser la terreur, ce camp était conçu comme un

centre de formation des commandants des camps de concentration et

d`extermination pour les gardes S.S du système nazi. Comment Oranienburg

était le centre administratif de tous les camps de concentration dès le début il a

été conçu pour établir des normes en ce qui concerne le design et le traitement

des prisonniers.

En termes d'architecture, le camp se composait de deux ailes, construites

sur la terre (photo 1). L'administration, les bureaux du personnel

respectivement, salle de bains et la cuisine ont été placés au milieu, où se

croisent les deux ailes. De là, une porte s`ouvrait à la cour inferieure, une autre à

18

L`article est un texte élaboré à la suite des expériences des auteurs. DAMIAN Nicolae a entrepris un voyage

d'étude en Février 2010 à Berlin ; est un membre accrédité du Centre de recherche pour le développement

régional et l'intégration européenne de l'Univ. à Bucarest, dirigée par Assoc. Dr Silviu Costache, Valentin

Dogaru - a participé au cours, `L'antisémitisme et l'islamophobie "qui s'est tenu à Grenade (Espagne) déroulé

pendant Avril-mai 2013, offert par la C.E.J.I (Contribution juive pour une Europe inclusive), ayant le siège a

Bruxelles (Belgique) ; le professeur docteur Valentin Dogaru enseigne aussi le cours optionnel ”d`Education

interculturelle” de Lycée ”Emil Botta” Adjud-Vrancea. Ce document est une manifestation textuelle de

l'exposition, ”Berlin Sachsenhausen” du Symposium national des étudiants en géographie humaine et du

tourisme 2013, Neuvième édition. L`article est traduit par le professeur Mariana BOGDAN. 19

Directeur l`Ecole secondaire Pufesti - Département Vrancea; professeur docteur 20

Professeur docteur au Lycée théorétique ”Emil Botta”, Adjud - Département Vrancea

- 220 -

l`extérieur, dans le camp proprement dit. La cour intérieure était entourée par un

mur de fil de fer barbelé relié à l`électricité.

Pour faire face au nombre croissant de prisonniers, le camp a été élargi en

1938 avec un nouvel espace supplémentaire au-delà du périmètre du camp

principal, dans le nord, pour les prisonniers spéciaux que le système a voulu les

isoler. À l`extérieur de ce périmètre, à l`ouest, étaient les ateliers où les

prisonniers ont été torturés, mais non pour être libres comme disait avec

beaucoup de cynisme le slogan Arbeit Macht Frei "(` le travail vous libère`)

situé au-dessus de la porte d'entrée principale.

L`évasion était illusoire parce que de la prison on pouvait arriver

seulement dans le camp et ici étaient des autres systèmes de sécurité: la prison

et le camp extérieur.

Photo 1. Les casernes Photo 2. Les fours

Dans ce camp, model de la terreur, les prisonniers faisaient des briques,

travaillaient dans la maçonnerie, pour donner vie aux fantasmes d`Albert Speer,

l`architecte-chef du Reich, qui voulait faire du Berlin la capitale du monde.21

Des entreprises avec résonance économique mondiale ont bénéficié du travail

du camp, dont nous citons: le constructeur d'avions Heinkel22

, AEG, Siemens.

Ici, s`est développée aussi une vaste opération de contrefaçon de monnaie

de l'histoire, dirigée par le Major Bernhard Krüger, matérialisée notamment par

les juifs. Dans la période 1943 - 1945 ont été émis, environ 9 millions de billets

avec une estimation de £ 135 000 000 - environ 4 milliards à la valeur

actuelle.23

L`opération coordonnée par le major Kruger avait une telle ampleur,

que les faux livres dépassaient la Banque de réserve de l'Angleterre. Après la

guerre, l`institution financière nationale a été forcée de retirer de circulation les

livres de 5 et 10.24

Depuis Septembre 1944 est conçue aussi la contrefaçon du 21

Niven, Bill (2002). Facing the Nazi Past (1st ed. Ed.). Routledge. p. 11. 22

"Use of Prisoners in the aircraft industry (translated)". Nazi Conspiracy and Aggression Volume IV. The

Avalon Project at Yale Law School. 1996-2007. 23

Selon le detenu Stain Oskar, responsable de l'enregistrement de la masse de fausse monnaie. 24

Lebor, Adam; Boyes, Roger (2000). Surviving Hitler(1st ed. ed.). Simon & Schuster. p. 230.

- 221 -

dollar. Abraham Sonnenfeld, dont son grand-père avait une maison d`édition en

Transylvanie, le célèbre faussaire ruse d`origine juive Salomon Smolianoff, le

slovaque Adolf Burger ont été impliqués dans ce projet, étant des prisonniers.

Même s`ils étaient de très bonne qualité, ont été émis seulement 200 billets, la

cause est la manque des matériaux nécessaires pour les imprimer.

Selon certains avis, à partir de 1936 et 21 Avril, 1945 ont passé par les

portes du camp environ 200 000 de prisonniers de 40 pays, seuls 140 000

d'entre eux ont été enregistrés. Étant destiné principalement pour les adversaires

politiques, ici ont connu la terreur les juifs, les homosexuels, les gitans, les

aliénés mentaux, les prisonniers de guerre- beaucoup d`entre eux soviétiques.

Ils ont trouvé leur fin ici jusqu`en 1945, quand devient structure utilisée

comme camp spécial de N .K.V.D. plus de 30000 des hommes.25

La faim, le

froid, les maladies, le travail forcé, le harcèlement, la torture, les coups de feu,

les chambres à gaz, les expériences médicales ont contribué au génocide (photo

2). Les médecins du camp voulaient trouver des médicaments pour la gangrène

et l`hépatite B. Le docteur Wolfgang White a effectué des expérimentas avec un

gaz mortel.26

Même s`il était un camp de concentration, en Mars 1943 par

l`ordre du dernière commandant du camp Anton Kaindl (1943-1945) ont été

construites une chambre à gaz et des fours de combustion de corps de

prisonniers.27

C`était une méthode de mise à mort vaste et utilisée dans tout les

camps nazis où se voulait l`extermination massive. Ils ont été exécutés en

particulier les prisonniers de guerre soviétiques: l'un d'eux était même le fils de

Joseph Vissarionovitch Staline-Jacob Dugaşvili pris par le champ de bataille en

Juillet 1941. Il a été transféré du camp Hammelsburg en Mars 1943, il était à la

fois indépendant et réservé, a été touché à la tête par un garde nazi, après avoir

refusé de se soumettre aux règles.28

Pour les prisonniers se pratiquait le salut Sachsenhausen, la suspension de

piliers avec les mains liées au dos jusque se produit la dislocation des membres,

le défilement sur différents surfaces avec le but de tester l`endurance des

chaussures de soldats allemands, le nettoyage de neige dans la cour du camp

avec les mains.

Ici ont expérimenté la terreur plus de 2.000 femmes gardées par le

personnel de SS féminin, y compris Ilse Koch et Ilde Schlusser, célèbre pour les

atrocités faites.

Il existait une hiérarchie du camp, chaque groupe portant des marques.

Un soldat SS gardait 10 détenus, le même rapport de personnel est à la fois

pour le genre masculin et féminin.

25

Evans, Richard J (2006). The Third Reich in Power. London: Penguin Books. pp. 255–256. 26

Florian Schmalz , (2005),: Weapon research in Nazi Germany. The cooperation of the Kaiser Wilhelm

companies, military and industry. Göttingen 27

http://www.jewishgen.org/forgottencamps/Camps/SachsenhausenEng.html – accesat la 5 februarie 2014 28

Existe aussi l`ipothese de suicide -http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/fiul-lui-stalin-ucis-

propriul-tata – accede au 5 Fevrier 2014

- 222 -

Dans le camp ont partagé leur douleur avec des simples prisonniers des

noms a consonance dans l`opinion publique comme : Paul Reynaud (ancien

premier - ministre de la France), Kurt Schuschnigg (ancien chancelier

d'Autriche), Antonin Zápotocký (futur premier ministre et président de la

Tchécoslovaquie), Trygve Bratteli (futur premier-ministre de la Norvège),

Francisco Largo Coballera (ancien premier - ministre et syndicaliste espagnol),

Yakov Djougachvili (fils aîné de Joseph Vissarionovitch Stalin), Stepan

Bandera et Jaroslav Stetscho (dirigeants nationalistes ukrainiens), Horia Sima,

Traian Borobaru et Alexandru Randa (dirigeants de la Garde de fer).

Après un séjour confortable dans une villa à Buchenwald, Horia Sima et

Traian Borobaru ont été amenés ici par les autorités nazies pour être perdue leur

trace par le chef de l'Etat roumain - le maréchal Ion Antonescu, demandant au

führer la délimitation d`Allemand du mouvement légionnaire. Même s`ils

détestaient les conditions, étant dans un isolement total, ils ont fait leur

promenade dans la cour intérieure, entre les casernes pour détention et le mur,

ils jouaient aussi de tennis a table, ils avaient accès a la soute quand ont

commence les bombardements sur Berlin. En 20 Juillet 1943, a rejoint le camp

l`historien Randa ; les trois avaient dans la salle à manger une carte du front de

l`est ; ils voyaient avec inquiétude que les troupes soviétiques approchaient de

l'URSS - état totalitaire situé à l'extrême gauche du spectre politique.

Au printemps du 1945, une nouvelle étape se déroule : se prépare

l`évacuation du camp, mais il va commencer en 21 Avril 1945, environ 33000

prisonniers partent dans une parade de la mort vers nord-ouest. Dans le camp

sont restés aussi 3000 de malades, médecins et soignants, tous ont été libérés

par l`Armée rouge et la Seconde division infanterie de l`armée polonaise. À

l'intérieur du camp a été construit un monument impressionnant pour marquer la

libération de prisonniers slaves.

En Août 1945, le N.K.V.D. a prélu le camp Sachsenhausen –

Oranienburg, le transformant dans le plus grand camp spécial de tout les trois

conçues dans la zone d'occupation soviétique en Allemagne. Les fonctionnaires

du Reich ont été emprisonnés, les anti-communistes, les russes qui ont collaboré

avec les nazis. Voilà un changement majeur dans le profil de ce camp! Roman

Rudensk, procureur soviétique au procès de Nuremberg, était l'un des

commandants du camp. Jusqu'à son fin, au printemps de 1950, de nombreux

détenus, environ 1200029

, sont morts de malnutrition et de maladie diverses. À

la suite d` une décision prise par le gouvernement est-allemand en 23 Avril

1961, le camp est devenu un musée national.

29

Butler, Desmond (17 December 2001). "Ex-Death Camp Tells Story of Nazi and Soviet Horrors". The New

York Times; Kinzer, Stephen (24 September 1992). "Germans Find Mass Graves at an Ex-Soviet Camp". The

New York Times.

- 223 -

Conclusion: Le camp vandalisé parfois, donne l`occasion de réflexion sur

la gloire humaine et de la décomposition de l`état humain dans une époque où la

technologie essaie de remplacer la sagesse. Amère déception!

Bibliographie

1. Chiovianu, M., (2005), Holocausutul, un avertisment al istoriei, Ed. Institutului Român

pentru Istoria Recentă, Bucureşti.

2. Girardet, R., (1986), Mytes et mythologies politiques, Editions du Seuil, Paris.

3. Lusting, Oliver, (2003), Ecouri din Holocaust în literatura universală, asociaţia evreilor

din România, victime ale Holocaustului, Ed. Hasefer, Bucureşti.

4. Sima H., (1990), Prizonierii şi puterile Axei, Ed. Mişcării Legionare, Madrid.

5. ***, (1977), Legiunea în imagini, Albumele Traian Borobaru, Ed. Mişcarea Legionară,

Madrid.

6. ***, (2013), Istoria Evreilor – Holocaustul din România – videoCD, Institutul Naţional

pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Bucureşti.

7. http://content.time.com/time/magazine/article/0,9171,941216,00.html – accede en 5

Fevrier 2014

8. http://www.jewishgen.org/forgottencamps/Camps/SachsenhausenEng.html – accede en 5

Fevrier 2014

9. http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/fiul-lui-stalin-ucis-propriul-tata –

accede en 5 Fevrier 2014

10. http://en.wikipedia.org/wiki/Sachsenhausen_concentration_camp - – accede en 5 Fevrier

2014

- 224 -

Dascălul, actorul de la catedră

Măcieş Doina-Lămîiţa 1

De foarte multe ori s-a spus despre învăţători şi profesori că sunt nişte

actori, că interpretează permanent nişte roluri, pe scena sălii de clasă. Este de

necontestat acest lucru, dar care profesiune sau meserie nu-şi are scenariul

propriu şi actorii care îl interpretează? Orice dascăl învaţă, la liceul pedagogic

sau la facultate, din prelegerile dascălilor cu roluri mari, de mari maeştri ai

scenelor din şcolile „cele ’nalte”, câte ceva despre metodica predării

disciplinelor de învăţământ; foarte puţini însă, ne învaţă şi câte ceva despre

mimica, gestica, mişcarea în sala de clasă, pentru a ne putea descurca cu acest

rol atât de dificil. Cei mai mulţi dintre noi ne învăţăm rolurile din mers. Şi ce

mult contează să fii un cât mai bun actor!

Fiecare dintre noi a fost vrăjit în timpul şcolii, nu de cât de mult ştia un

profesor sau altul, ci de modul său de comportare, de felul cum se mişca, de

inflexiunea glasului, de gesturile pe care le făcea, de surâsul sau încruntarea pe

care o avea.

Hai să încercăm să vedem, cu ochii minţii, câteva modele de actori-

dascăli.

Este cel care, plin de el, bazat pe cunoştinţe multiple, dar superficiale, are

mişcări şi gesturi tipice: pas ferm, mişcare de nemulţumire a buzelor şi nasului,

un deget ridicat în sus şi ochi severi în catalog şi spre clasă. Este apoi acel cadru

didactic care chiar ştie mult, este, în schimb, un actor timid care poate uita

replicile şi care priveşte temător la micile vietăţi din bănci şi care parcă ar avea

nevoie permanent de un sufleor. Alt tip este cel care nu ştie multe, dar are

experienţă de viaţă, este bonom, trece uşor de la un tip de expresie la altul, de la

bătaia veselă pe umăr la încruntarea şi vorba dură strivită între dinţi, este tipul

clasic de cabotin pe scena şcolii. Bineînţeles că există şi mari maeştri ai scenei

şcolii, care ştiu multe, vorbesc cu moderaţie, se mişcă uşor, impresionează prin

însăşi prezenţa lor, care joacă un rol desăvârşit. Mai există şi alte tipuri de actori

cadre didactice, combinaţii dintre cele mai diverse, şi mai năstruşnice, şi mai

ciudate. Dar nici spectatorii nu sunt făcuţi după acelaşi calapod, nu-i aşa? Sunt

curioşii care abia aşteaptă să înceapă spectacolul orei, sunt apoi indiferenţii, sunt

cei care, orice rol ai juca în faţa lor, nu se vor lăsa impresionaţi, deoarece au

păreri preconcepute („tu joci pentru bani, aşa că nu poţi fi bun”), sunt cei care

au destulă rea-voinţă şi nu-ţi vor da şansa să demonstrezi că eşti bun.

1

Profesor la școlile „Alecu Russo” şi „George Călinescu” din Iaşi.

- 225 -

Ce roluri se pot interpreta sau care sunt modelele? Cele mai multe sunt

asemenea celor din scrieri literare sau din filme. Unii seamănă cu domnul

Trandafir, alţii cu Marius Chicoş Rostogan, alţii aduc cu guvernantele din

romanele englezeşti din perioada victoriană, pot apărea unele copii, palide este

adevărat, ale unor personaje de film: dascălul crunt, dascălul distrat, dascălul

cicălitor, dascălul optimist, dascălul talentat, dascălul îngrijorat, dascălul

plictisit, dascălul preocupat permanent de ceva, dascălul indiferent, dascălul

inovator, dascălul bătăios şi multe alte tipuri şi subtipuri. Bineînţeles că nu

există perfecţiune, nu poţi să spui despre un actor – „a fost cel mai mare”-

pentru că îi subestimezi pe ceilalţi „foarte mari”; de asemenea nu poţi spune

despre cadrele didactice că X a fost „cel mai…” Fiecare îşi are propria partitură

şi interpretarea sa este deosebită şi interesantă tocmai prin varietate. Nu există

nicio reţetă sau un etalon: şi deştept şi bun şi frumos şi cu gesturi calme şi

învăluitoare şi cu mimica veşnic bine-dispusă, care să ştie să încânte şi să

fascineze şi să capete permanent „aplauze la scenă deschisă”.

Există, în schimb, în fiecare dintre noi, câte ceva bine şi frumos

interpretat şi care ne face unici: - un pas elastic ce pătrunde baletând pe uşa

clasei, o privire adânc cercetătoare, o mişcare de uşoară înclinare a capului spre

un umăr, o mişcare fermă a trupului pe scaunul de la catedră spre tablă şi spre

elev, o mişcare de ridicare a sprâncenelor dar şi de rotunjire a buzelor, o mişcare

uşoară sau fermă prin clasă dar, sigur asemănătoare unor paşi de dans, o

încruntare, dar şi o mişcare de uşoară exaltare pe postamentul din faţa clasei. Un

rol al lor interpretează mâinile care, numai ele singure pot impresiona generaţii

de elevi: mâini şi degete care răsfoiesc tandru, mângâietor sau nervos foi de

caiet, carte sau catalog; mâini care se ridica uşor sau ferm în a arăta sau

demonstra ceva; degete discrete care indică ceva sau aproape acuzatoare care

cheamă sau ordonă. Sunt apoi surâsuri blânde în faţa naivităţii, surâsuri ironice,

acide, dispreţuitoare sau miloase şi gesturi, multe, multe gesturi…

Nu totdeauna rolul interpretat de dascăl i se şi potriveşte (la fel ca şi în

viaţa adevărată a scenei, de altfel) şi, s-ar putea spune că spectacolul este un

fiasco; spectatorii-elevi îi vor cataloga jocul cu indiferenţă (în cel mai bun caz)

dar, s-ar putea să fie cu iritare sau cu fluierături (sub forma de murmure sau

vociferări) sau, mai ştii, cu roşii şi ouă stricate (sub formă de cretă sau

cocoloaşe de hârtie).Cum percepe elevul-spectator rolul cadrului didactic?

Elevul mic îşi identifică învăţătorul cu unul dintre personajele din cărţile de

poveşti, de la teatrul de păpuşi sau de la televizor. Elevii mijlocii şi mari încep

să fie mai analitici deşi, de cele mai multe ori pornesc de la păreri preconcepute

şi deci, s-ar putea ca oricât de bine vă interpretaţi rolul să nu fiţi plăcut. Soluţii

nu prea există: poţi schimba rolul, dar nu poţi schimba caracterul, nici pe cel

personal şi nici pe cel al spectatorilor. Noroc că în general, spectatorii şi actorii

şcolii, au stagiuni de câte 4 ani, după care spectatorii se schimbă şi, cine ştie, la

viitoarea interpretare poţi fi mai norocos.

- 226 -

Românii, dar mai ales noi moldovenii, avem în minte un dascăl care nu a

făcut altceva decât să-şi interpreteze propriul rol, de suflet mare de povestitor –

Ion Creangă – şi ne-am dori să fim la fel de curaţi şi neprefăcuţi sufleteşte, de

înclinaţi spre ceea ce este cu adevărat învăţământul: un altar de sacrificii

spirituale, cu foc veşnic pe care l-au întreţinut dascăli celebri precum anticii

greci Aristotel, Socrate, vechii mesopotamieni, asirieni, egipteni, incaşi, mayaşi

ajungând la apogeu în timpul lui Iisus, continuând cu apostolii apoi cu filosofii

educaţiei Pestalozzi, Comenius sau, adevăraţii oameni de ştiinţă sau analişti ai

educaţiei moderne. Şi câte nume nu am amintit, dar gândiţi-vă la toţi şi gândiţi-

vă că fiecare a contribuit cu o mai mare sau mai mică parte la scrierea unei

grandioase piese cu final fericit – educarea tânărului.

Mai ţineţi minte ce spunea Chiriţa lui Vasile Alecsandri?

„C-aşa e lumea, o comedie,

Iar noi actorii care-o jucăm,

N-avem dorinţă altă mai vie,

Decât aplauze să căpătăm.”

Parafrazând-o, aş putea spune:

„Căci lumea toată o şcoală este,

Iară noi dascălii care predăm,

Avem un rol şi-o datorie,

Noi generaţii să educăm.”

- 227 -

Educație pentru mediu la Liceul Tehnologic ”P.P. Carp” din Țibănești-Iași

Irina Cain 1

Motto: “ Într-un târziu,...ne vom trezi...va fi târziu…pentru a mai zâmbi!”

Pornind de la un reportaj difuzat de un post comercial de televiziune într-

o seară de octombrie 2013, unde subiectul principal era oprirea defrișărilor

masive din România, m-am gândit să organizez o activitate extrașcolară pentru

a-i conștientiza pe elevii din liceul nostru asupra pericolului distrugerii pădurilor

și consecințele acestui fenomen pentru generațiile viitoare.

Am discutat cu elevii asupra activității educative extrașcolare, structurată

în două părți distincte, una în orizontul local și alta de tipul excursiei. În ziua de

1 noiembrie 2013 am plantat, cu elevii de gimnaziu, arbuști pe aleea de acces a

Școlii ”Petru Brânzei” de la Jigoreni (structură a Liceului din Țibănești – foto

1). Pentru ca elevii să înțeleagă cât mai bine ce efect are fenomenul defrișării

pădurilor asupra mediului, în ansamblul lor, pe 2 noiembrie 2013 ,am plecat

într-o excursie pe traseul: Țibănești- Roman - Piatra Neamț – Cheile Bicazului-

Lacu Roșu.

Pe traseu am admirat peisajele specifice Podișului Moldovei,

Subcarpaților și, apoi, pe cel montan al Carpaților Orientali. Primul popas a avut

loc la Piatra Neamț, unde am efectuat o călătorie cu telegondola până pe Dealul

Cozla (687 m. altitudine), elevii având aici posibilitatea să admire panorama

orașului și întreg culoarul văii Bistriței, de la ieșirea din munți (Tarcău și

Stânișoara) care, apoi, străbate Depresiunea subcarpatică Cracău-Bistrița. Pe

vârful Cozla elevii au observant pachetele de roci din care sunt alcătuite

dealurile subcarpatice, respective gresiile de Cozla și etajarea vegetației

forestiere din orizontul apropiat.

Ne-am continuat itinerariul pe valea Bistriței spre Lacul Izvoru Muntelui,

iar aici le-am vorbit elevilor despre importanța energetică și turistică a acestui

baraj antropic. Plimbarea cu vaporașul turistic pe lac le-a stârnit interesul pentru

protejarea mediului, deoarece au observat pet-uri și alte tipuri de deșeuri pe

luciul apei, realizând influiența negativă a omului asupra naturii.

În drum spre Lacu Roșu am admirat satele specifice zonei montane și

materiile prime din care sunt construite casele (lemn și piatră) și minunatele

chei ale Bicazului. Acest ținut minunat, care face legătura dintre Moldova și

Transilvania, ferestruit de forța micului râu Bicaz care și-a croit drum prin rocă,

i-a impresionat pe elevii mei, mai ales că unii dintre ei nu văzuseră 1 Profesor la Liceul Tehnologic ”P.P.Carp” Țibănești – structura Școala ”P. Brânzei” Jigoreni,

jud. Iași. E–mail: irina_cain@yahoo.com

- 228 -

niciodată munții!! Ajunși la Lacu Roșu au fost dezamăgiți de micii

întreprinzători artizanali care comunicau doar în limba maghiară. Le-am

explicat că ne aflăm într-o regiune cu populație majoritară de etnie maghiară și

am făcut trimitere le originea secuilor. La fel ca și la Izvoru Muntelui elevii au

fost dezamăgiți de neglijența omului asupra mediului în ciuda faptului că în

zona lacului managementul deșeurilor este parțial rezolvat. Albia Bicazului

superior este din păcate plină de multe deșeuri, ca și cea a afleuntului Bicăjel,

expresie a lipsei de civilizație și de respect pentru natură.

La întoarcerea spre casă elevii de clasa a X-a au făcut următoarea

remarcă: “dacă tot nu putem să curățăm natura, măcar să ne curățăm

sufletele”… astfel ne-am hotărât să ne oprim la Mănăstirea Bistrița, în speranța

că vom întâlni un loc în care amprenta omului să fie pozitivă.

Pe drumul de întoarcere, elevii și-au împărtășit impresiile despre locurile

vizitate, lucru ce m-a bucurat și am simțit că excursia efectuată nu a fost

percepută ca o simplă plimbare cu autocarul, deoarece ei au înțeles importanța

protejării mediului natural (al apelor și pădurilor) și rolul omului pe Terra, care

din neatenție, sau uneori intenționat, contribuie la degradarea peisajelor naturale

și antropice.

Foto 1. Plantarea arbuștilor. Foto 2. Cu telegondola la Piatra Neamț

- 229 -

“Outdoor is more…” – Youth in Action Programme

Vîntu Monica Mihaela1

În perioada 25 februarie – 2 martie 2013 am participat la cursul

internaţional “Outdoor is more” ce a avut loc în Slovacia (foto 1) alături de alţi

20 de cursanţi (foto 2) din 7 ţări (Slovacia, România, Cehia, Ungaria, Letonia,

Polonia şi Olanda). Cursul a fost finanţat de Comisia Europeană prin programul

Tineret în Acţiune şi organizat de Asociația Preles – Zilina, Slovacia.

Locaţia aleasă a fost una specială, la 1.000 m altitudine, în Sudopark (foto

1) – regiunea Kysuce – rezervație naturală în NV Slovaciei, cu un strat de

zăpadă ce depăşea un metru, total izolat – un loc ideal pentru a întelege

conceptul de învăţare experienţială şi importanţa educaţiei în aer liber pentru

elevi/tineri.

Foto 1- Sudopark – Klococov, Slovacia Foto 2 – Participanți la curs

Deşi poate unele din activități au fost destul de solicitante (tiroliană, low

ropes, dormit în iglu construit de noi la temperaturi sub zero grade, căţărare cu

echipament de alpinism, mers cu rachete de zăpadă, schi sincron în echipă,

fotbal pe zăpadă îngheţată, orientare prin pădure noaptea individual) toate au

avut acelaşi scop: înţelegerea ciclului învăţării experienţiale şi importanţa

acordată feed-back-ului, pe care, de multe ori, din lipsă de timp sau comoditate,

nici nu o mai facem.

Evaluarea a constat în crearea unei lecţii în aer liber, susţinerea ei

(avându-i pe ceilalţi participanţi drept elevi) şi acordarea de feed-back celorlaţi

– folosind diferite metode.

De ce învăţare experienţială? Studiile arată că ne aducem aminte (în

exact această ordine): ce citim, ce auzim, ce vedem, ce auzim şi vedem, ce

discutăm cu alţii, ce facem şi discutăm apoi. Profesor dr. Școala Gimnazială Satu Nou - Belceşti, Iaşi, e-mail: tmoniqa@yahoo.com

- 230 -

Pe scurt “Aud şi uit. Văd şi țin minte. Fac şi înţeleg”. (Confucius).

Potrivit teoriei lui Kolb, oamenii încep să înveţe din experienţă. Aceasta

constituie factorul declanşator. Pentru a putea învăţa din aceasta experienţă,

trebuie făcut, însă, mai mult. Majoritatea celor care învaţă reflectează asupra a

ceea ce s-a întâmplat (când, cine, ce, cum a făcut), de ce s-a întâmplat şi care

sunt consecinţele. Apoi se poate trage o concluzie despre experienţă – ce a fost

bun sau rău şi de ce, se pot face planuri despre modul viitor de reacţie într-o

astfel de situaţie şi ce dorim să obţinem prin procesul de învăţare.

Majoritatea aspectelor din curriculum se pot realiza în aer liber pentru o

stimulare mai bună a învăţării. Locul în care elevii învaţă îi ajută să realizeze

conexiuni între experienţele lor şi lumea înconjurătoare. Elevii află astfel că nu

tot ceea ce este în manual se potriveşte cu ceea ce găseşti pe teren, înţeleg

relevanţa subiectului care este învăţat la şcoală, se comportă diferit, reţin

cunoştinţele mai uşor. În aer liber elevii sunt mai concentraţi, mai focusaţi pe

subiect, mai liniştiţi, mai puţin frustraţi, mai sănătoşi.

Întreg cursul s-a dorit o pledoarie pentru educația în aer liber, pentru

alegerea altor spaţii care să poată înlocui perimetrul restrictiv al unei clase de

curs, cu exemple concrete de activități formale şi non-formale ce pot fi realizate

cu tinerii. Prin acest curs am avut ocazia să descopăr oameni care ştiu să

trăiască în armonie cu un mediu natural uimitor prin frumuseţea simplităţii sale

şi, în consecinţă, cu cei pe care îi îndrumă şi cu ei înşişi.

- 231 -

V. GEOGRAFIA STUDENȚILOR

- 232 -

Norvegia și norvegienii

Luminița Garaba1

Fjorduri, aurore boreale și lunga noapte polară. Acestea sunt primele

imagini ale oricărui geograf atunci când spune „Norvegia”, și... sunt cu totul

adevărate! Cei mai mulți știu și că este statul cu cel mai ridicat indice al

dezvoltării umane (IDU/IDH = 0,955), iar experiența celor 5 luni petrecute în

Trondheim confirmă din plin și acest lucru. Oameni reci, distanți, de care cu

greu te apropii – un aspect mult mai complex decât ar părea, unde respectul nu

trebuie confundat cu indiferența. Dar Norvegia înseamnă mult mai mult decât

atât, iar mare parte din calitatea standardelor de viață se datorează educației.

Pentru început, studiile superioare nu sunt pentru toți. Majoritatea

absolvenților de liceu nu se gândesc încă la o facultate atunci când termină

ciclul liceal. Hobby-uri, călătorii, descoperirea înclinațiilor, cu asta se ocupă la

19 ani adolescenții, iar alegerea unei facultăți nu este supusă vreunei presiuni.

Așa cum odată aleasă specializarea, ea poate fi schimbată în anul următor, și

apoi din nou anul următor, pentru că fiecare trebuie să își găsească drumul

potrivit, iar învățământul este gratuit

tocmai pentru a permite aceasta.

Învățământul e gratuit, dar cum

rămâne cu prețurile atât de ridicate? Statul

norvegian este cel care acordă împrumuturi

tuturor studenților (nu, nu este nicio

dobândă usturătoare, ci din contră,

studentul poate plăti înapoi statului chiar și

numai 60% din sumă, dacă trece toate

examenele din prima încercare),

împrumuturi suficiente pentru a acoperi

necesarul zilnic, indiferent de situația

familială, și asta pentru că familia nu contribuie la exuberanțele vieții

studențești; responsabilitatea este insuflată din adolescență, iar a avea un loc de

muncă în paralel cu studiile este la fel de normal ca a merge in vacanțe în

Europa din economiile proprii.

Lucrând la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie, și

participând și la cursuri, pot afirma fără rețineri că învățământul este unul de

calitate. Programul nu este încărcat, pentru că obligatorii sunt 2-3 cursuri,

celelalte fiind la libera alegere a fiecărui student, dar studiul individual e o

componentă normală, iar 1

Masterand, Universitatea ”AL. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, anul I,

specializarea Riscuri naturale și amenajarea teritoriului. E-mail: luminita.garaba@gmail.com

- 233 -

sălile de lectură sunt pline și în afara sesiunii. Funcționează acest sistem? Da, și

foarte eficient: la cursuri se prezintă probleme actuale, informații recente, studii

elocvente, iar în restul timpului studenților li se pune la dispoziție o serie de

articole științifice și cărți care trebuie consultate și asimilate, nu facultativ, ci ca

parte firească în procesul de învățare.

Fie că sunt în norvegiană sau engleză, orele de curs sunt un permanent

dialog, în care elementul-surpriză pentru mine, ca membru al societății post-

comuniste românești, a fost sincerul interes al profesorului pentru gândurile și

neclaritățile studentului, și mai ales naturalețea cu care sunt exprimate idei, fără

teamă de autoritate, fără frică de ironii. Poate nu întâmplător sunt clasele pline

de studenți, atunci când profesorul căruia i te adresezi (pe prenume) nu numai

că degajă toleranță și interes, dar este la curent cu tot ce se scrie în domeniul

propriu, și spune fără teamă „nu știu”, atunci când este cazul.

Cum se poate dezvolta mintea unui tânăr mai mult decât orice manual sau

prezentare? Asta urmărește sistemul educațional norvegian, atunci când asigură

excursii de lucru în teren, exerciții în laborator și posibilitatea de a studia

temporar în aproape orice țară din lume. Iar studenții se întorc la universitatea-

mamă, fără a fi cuprinși de mirajul străinătății, pentru că știu că îi așteaptă un

mediu performant și plăcut.

Chiar dacă rezervele de petrol s-ar termina, chiar dacă puternicul sistem

de ajutor social s-ar schimba, ceva nu poate fi luat Norvegiei și norvegienilor:

educația. O țară dezvoltată se cunoaște din băncile școlii!

- 234 -

Nice, France. Despre experiența Erasmus ca student

Ema Corodescu1

Ce înseamnă experiența Erasmus? O întrebare dificilă, greu de rezumat în

cuvinte și greu de surprins în totalitatea sa, cu atât mai mult cu cât suntem în

fața prezentării unei viziuni pur personale, subiective, în care experiențele

anterioare, aspirațiile, particularitățile morale și psihologice joacă un rol

primordial în percepția realității și, mai mult decât atât, în acțunile întreprinse,

care ajung să dea un anume curs acestei secvențe de viață.

Cum însă și această descriere trebuie să înceapă de undeva, am să încep -

mai mult sau mai puțin arbitrar - prin a spune că multă vreme, centrul concepției

mele despre Erasmus s-a axat pe ideea de „must do” (trebuie făcut) al studenției;

ar fi lipsă totală de onestitate să afirm că am plecat cu o dorință arzătoare; de

altfel, în momentul în care viața ta profesională și personală e, în același timp,

confortabilă și provocatoare acasă, nu ești tocmai foarte înfocat la gândul unei

plecări care înseamnă un efort destul de mare de adaptare. În esență, s-a instalat

conștiința că o cunoaștere profundă a geografiei și a vieții nu se poate face decât

trăind cât mai multe spații și culturi, că maturizarea se produce doar prin

provocări autentice, pe care să le înfrunți

de unul singur, că formarea într-un

sistem de învățământ unic e un grav

handicap profesional în prezent (nu doar

un handicap în Curriculum Vitae, ci și

asupra profesionalismului viitor) și, în

final, că oportunitatea rezolvării cel puțin

parțiale a acestor necesități este atât de

bine concentrată în experiența Erasmus.

Împrejurările au făcut să ajung

student Erasmus pe Coasta de Azur, la

Nisa - nu tocmai Parisul la care visam eu

cândva, căci a trebuit să aleg între a trăi

Parisul, cu unele sacrificii profesionale

sau a trăi un oraș mult mai șters, dar

studiind geografia cantitativă,

modelizatoare, la nivel înalt. Am ales a

doua variantă și nu am fost dezamăgită,

cu toate că, dacă peștișorul de aur s-ar oferi să transfere tot mediul academic de

la Nisa la Paris, nu aș mai avea vreo tragere de inimă spre însoritul Golf al

Îngerilor care străpunge orașul Nisa, decât poate ca turist, dintr-o nostalgie a 4 1

Student anul III, Planificare Teritorială, Facultatea de Geografie și Geologie, UAIC, Iași

Golful Îngerilor și orașul Nisa văzute din avion

- 235 -

luni intense pe care le-am trăit acolo. Mi-am realizat, deci, cu deosebită

satisfacție, obiectivele profesionale trasate la început.

Am descoperit un profesionalism

impresionant în rândul elitei

intelectuale cu care am avut bucuria să

colaborez acolo; mari dascăli, cu har

pedagogic, mari cercetători în același

timp, riguroși în munca pe care o

realizează, și extrem de capabili să-și

delimiteze disciplina și câmpul de

lucru, avertizându-ne în permanență să

nu călcăm abuziv pe teritorile altor

discipline sau să abandonăm viziunea

spațială – cu tot ceea ce înseamnă ea –

localizare, repartiție, diferențiere,

interacțiune etc. Acest context m-a

ajutat, înainte de toate, să-mi dezvolt

competențele practice, atunci când am

fost pusă în situația de a realiza, în

total, 11 proiecte, pe care a trebuit să

le realizez conform unor rigori

adecvate de formă și de conținut

(structură echilibrată, citare intensivă a

cercetărilor în domeniu, contribuție

personală, sinteză, analiză critică etc.)

De ce am numit „impresionant” acest profesionalism? Nu în sensul limitelor

atinse, al metodelor și conceptelor practicate sau al inovației care le-ar depăși

considerabil pe ale noastre, ci în sensul generalizării sale. În România,

profesionalismul elitelor există în egală măsură, dar are încă un caracter

restrâns; în Franța, el e cel puțin dominant și atât de puternic încât reușește să

mascheze și să mențină la suprafață o masă demografică numeroasă, dar

animată de frecvente acte de incompetență, cauzate de lipsa de motivație sau de

vreo formă de constrângere – funcționarii (sau, mai corect zis, persoanele ce

execută munci standard, repetitive, care nu efectuează activități creative,

inovatoare). Așadar, cuvântul cheie ar fi IERARHIE; există o logică a

profesionalismului în spatele ierarhiei din societatea franceză, așa cum există și

o logică a intelectualității în actul decizional – politicul propune și plătește, dar

academicul elaborează strategiile.

Această lume, pe care am privit-o din exterior, ca un pasager care nu a

avut timp să se integreze (repet: nu a avut timp, căci de discriminări sau alte

legende siropoase cu privire la Occident nu am avut nefericirea să mă lovesc), a

reușit să-mi imprime anumite forme inedite de practicare a vieții cotidiene, de

prioritizare a idealurilor și de percepție generală asupra vieții. Între toate

Prezența geografiei și geografilor în societate – poster

sintetic al unui studiu geografic expus la Muzeul

Internațional al Parfumeriei, Grasse

- 236 -

acestea, redimensionarea timpului a fost revelația supremă pe care mi-a adus-o

experiența Erasmus; departe de casă, de prejudecăți, de confortul de a-l trimite

pe tata să-mi ia o adeverință sau pe mama să-mi spele vasele, am simțit cum

timpul s-a diltatat la scara unei zile. Realizezi aproape șocat că ziua e uimitor de

lungă, că e timp să mergi la toate cursurile, să le citești și să le subliniezi, să faci

o plimbare pe malul mării, să citești un articol științific și 2 capitole dintr-o

carte de specialitate care te pasionează, să pui un plic la poștă, să trimiți 2

mailuri oficiale, să-ți gătești și să speli o mașină de rufe și, peste toate acestea,

să te trezești a doua zi în autobuz, în drum spre facultate, privind pe geam, că

ideile tale de cercetări viitoare pentru articole și simpozioane încep să curgă în

șir, fără ca măcar să te fi gândit la așa ceva, când acasă, acea perioadă de

„incubație” a procesului creativ (cum o numesc psihologii) dura mai bine de 2-3

luni.

Apoi, realizezi că poți avea weekenduri, că ți-ai făcut treaba atât de

eficient în timpul săptămânii, încât poți petrece o sâmbătă întreagă pe faleza de

la Cannes sau la Valberg – în inima Alpilor Maritimi sau să bați străduțele din

Orașul Vechi și Cartierul Portului din Nisa, pe la minunatele târguri de

Antichități și, apoi, să lenevești toată duminica. Cred că e în spate o anumită

disciplină și, totodată, o relaxare pe care ți-o oferă libertatea și responsabilitatea

totală asupra vieții tale, încât ajungi să-ți umpli fiecare secundă a vieții așa cum

Imagine de pe Colina Castelului, Nisa – inserția peisageră armonioasă a țesuturilor urbane aparținînd diverselor

perioade

- 237 -

simți în momentul respectiv. Pe de altă parte, am simțit și forța antagonică, de

contractare a timpului, văzând cum se scurg vertiginos săptămânile (socotite

interminabile înainte de plecare) ale experienței Erasmus. Pe scurt, am simțit

cum timpul se dilată la micro-scară, lăsându-te să-ți umpli ziua cu ceea ce te

mulțumește cu adevărat și se contractă la macro-scară, amintindu-ți că zilele

trec repede și că niciodată nu e prea devreme sau prea târziu ca să începi ceva.

Ar mai fi extrem de multe de spus, de la păreri generale și restructurări

ale vechilor concepții, până la descrierea unei sumedenii de locuri și experiențe

trăite în aceste 4 luni, dar selecția lor pentru redarea în câteva pagini ar fi extrem

de dificilă și i-ar lipsi niște criterii riguroase, așa că prefer să mă limitez la

această viziune sumară, generală, asupra experienței Erasmus. Închei prin a

spune că maturizarea și deschiderea minții prin studiatul în străinătate nu e o

legendă, așa cum am considerat-o multă vreme și că puterea noastră, ca

geografi, la cuvânt și la acțiune, se poate și este chiar necesar a se consolida

printr-o înțelegere și aplicare, uneori, a anumitor principii occidentale, fără a se

cădea în entuziasmul excesiv al „formelor fără fond”. Este lesne de înțeles că

dezvoltarea unei asemenea direcții implică mobilitate – care se câștigă, înainte

de toate, prin EDUCAȚIA PENTRU MOBILITATE.

- 238 -

VI. GEOGRAFIA VĂZUTĂ DE ELEVI

- 239 -

World School – o experienţă japoneză

Sabina Mirea1

Iniţiat de Kanto International High-School din Tokyo, Japonia în 1997,

proiectul World School International Forum se doreşte a fi o entitate fără

frontiere prin intermediul căreia liceeni şi profesori din întreaga lume să se

întâlnească, adoptând o perspectivă globală, tolerantă la diversitate şi

responsabilă la marile probleme actuale ale lumii.

Colegiul „Costache Negruzzi” Iaşi este unicul partener român în acest

program, alături de şcoli din peste 20 de ţări din întreaga lume (Australia, Noua

Zeelandă, Canada, Statele Unite ale Americii, Africa de Sud, Germania, Marea

Britanie, Franţa, Italia, Turcia, Finlanda, Rusia, China, Macao, Coreea de Sud,

India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda).

La fiecare doi ani, forumul este găzduit de Kanto, liceul care a iniţiat

proiectul, lucru care s-a petrecut şi în 2013. Desfăşurat între 20 octombrie – 3

noiembrie, World School International Forum 2013 a fost din nou un succes, cu

organizare excepţională şi activităţi pe măsură. Delegaţia Colegiului „Costache

Negruzzi” a fost alcătuită din prof. Iancu Florin şi elevii Brănişteanu Cătălina,

Mirea Sabina şi Codreanu Ştefan, din clasa a XI-a (foto nr. 1). 1 Elev clasa a XI-a, Colegiul „Costache Negruzzi” Iaşi

- 240 -

Pregătirea pentru participarea la proiect a constat în realizarea unui poster

şi a unei prezentări Powerpoint cu informaţii generale despre România şi cultura

română, oraşul Iaşi, precum şi liceul nostru, pregătirea unor obiecte tradiţionale

româneşti pentru standul de prezentare a ţării, dar şi documentare în legătură cu

tema din acest an şi propunerea a câteva soluţii ce urmau a fi prezentate în

cadrul dezbaterilor ce s-au desfăşurat în Japonia.

Programul de acolo a fost unul încărcat, bine pus la punct şi respectat la

minut, deşi organizatorii au luat în considerare şi rugăminţile noastre (au

strecurat în program o excursie până la malul oceanului) şi au fost mereu foarte

atenţi să avem tot ce ne trebuie.

După sosirea la aeroportul din Tokyo, delegaţiile au fost duse în

campusul Katsuura, un campus modern, foarte bine dotat, cu condiţii

extraordinare. Acolo, timp de 2 zile, au avut loc prezentările ţărilor participante,

pregătite de elevi, prin intermediul cărora am reuşit să ne facem o primă

impresie legată de culturile şi tradiţiile unor ţări atât de diferite faţă de a noastră

şi să începem să-i cunoaştem şi pe ceilalţi delegaţi.

În următoarele 4 zile, fiecare dintre noi a stat la o familie-gazdă, al căror

copil studiază la Kanto Highschool. Iniţial, două zile ar fi trebuit dedicate

festivalului şcolii, în care fiecare ţară participantă avea un stand de prezentare al

ţării, tradiţiilor etc, precum şi un moment artistic, de asemenea tradiţional.

Totuşi, din cauza taifunului anunţat cu puţin timp înainte, programul din una din

zile a fost anulat, iar noi am petrecut întrega zi alături de familiile japoneze, în

funcţie de puterea taifunului, fiecare din acestea urmând să decidă ce vom face

în ziua respectivă. Eu, Cătălina şi cele două fete care ne-au găzduit, Anju şi

Ema, am fost întâi într-un mare centru comercial, Shinjuku, iar apoi am vizitat

împreună templul Meiji.

Seara, familia mea gazdă a hotărât să mergem la un restaurant pentru a-mi

oferi ocazia de a încerca specialitatea lor, sushi, iar înainte de asta am vizitat

Tokyo Sky Tree, un turn înalt de 633 metri, din care am avut o privelişte

minunată a metropolei luminate (foto nr. 2).

Ziua festivalului a fost încărcată, având în vedere că ea cuprindea practic

activităţile din două zile; în timp ce vizitatorii treceau pe la standuri, iar noi le

prezentam câteva lucruri despre ţara noastră şi la final le ştampilam

„paşaportul” World School, pus la dispoziţie de organizatori, într-o altă sală

aveau loc momentele tradiţionale – dansuri sau cântece specifice fiecărei ţări.

În ultimele zile ale forumului, au avut loc dezbaterile pe temele pe care

ne pregătisem încă din România „Housing and Culture: Community and Quality

of Life”/ „Condiţii de locuit şi cultura: comunitate şi calitatea vieţii”.

Am fost împărţiţi în două grupe, una axându-se pe problemele

comunităţii, iar cealaltă pe calitatea vieţii online şi am realizat câte trei

propuneri pe fiecare temă, pe care apoi le-am prezentat în cadrul dezbaterii cu

argumente şi contra-argumente.

- 241 -

Foto nr. 2 (http://en.wikipedia.org/wiki/Tokyo_Skytree)

Unul dintre organizatori ne-a explicat în ce constă o dezbatere, cum ar

trebui să arate argumentele noastre, iar apoi am avut câteva întâlniri în cadrul

echipelor în care ne-am pregătit discursurile. Fiecare din noi avea de prezentat o

parte a propunerii echipei noastre sau de prezentat un contra-argument la o

echipă adversă.

La final, cele 3 propuneri pentru tema Comunitate erau jurizate de elevii

care pregăteau tema Calitatea vieţii online, şi invers; cele două echipe în care

am fost repartizaţi noi trei au câştigat fiecare dezbaterea temei corespunzătoare.

În scurtele pauze dintre activităţile prezentate, studenţii de la Kanto

(student staff) ne pregăteau jocuri tradiţionale, evenimente sportive şi altele

asemenea, prin care ne era mult mai uşor să ne împrietenim şi să lucrăm ca o

echipă. Astfel, noi am avut parte de o şansă unică prin care să cunoaştem

persoane cu mentalităţi deschise, fără prejudecăţi, din atât de multe ţări de pe

toate continentele, de la care am avut multe de învăţat, mai ales prin prisma

culturilor extrem de diferite, dar şi de a înţelege mai în profunzime cultura

japoneză, cu politeţea poate excesivă şi punctualitatea lor bine-cunoscută.

Experienţa aceasta ne-a ajutat şi să ne dăm seama câte lucruri uimitoare

are de oferit ţara noastră, mai ales din punct de vedere turistic. Cred că fiecare

din noi şi-a purtat costumul tradiţional cu mândrie în ziua festivalului, iar faptul

- 242 -

că toţi participanţii au fost atât de impresionaţi de dansurile noastre populare ne-

a facut să ne simţim extraordinar.

Călătoria în Japonia a fost mult mai diferită decât m-am aşteptat iniţial; a

fost o oportunitate incredibilă de a vizita Tokyo şi măcar câteva dintre atracţiile

sale, dar ceea ce m-a surprins a fost cât de mult ne-am apropiat de ceilalţi

delegaţi şi faptul că s-au format prietenii atât de puternice. Înainte să plec, nu aş

fi crezut că într-un timp atât de scurt s-ar putea forma asemena relaţii sau că ne

vom înţelege cu toţii, fără să existe niciun fel de conflict.

Dorinţa organizatorilor a fost să încercăm mereu să stăm cu o persoană cu

care nu mai vorbisem până atunci pentru a ne cunoaşte toţi între noi şi aş putea

spune că, respectând această rugăminte, am reuşit să formăm cu adevărat o

comunitate internaţională, aflând cât mai multe lucruri unii despre ceilalţi şi

despre ţările din care proveneam. Am descoperit noi perspective, am cunoscut

oameni foarte deschişi, pentru care religia, culoarea pielii etc nu aveau nicio

importanţă; diferenţele dintre noi erau considerate interesante şi toţi erau

nerăbdători să afle mai multe despre obiceiurile noastre, familie, şcolile şi

modul lor de organizare. Astfel, scopul World School a fost îndeplinit, cu toţii

am realizat că suntem piese dintr-un puzzle mult mai mare, că oricare din noi ar

putea avea o idee nemaipomenită, indiferent de aparenţe, şi că singurul mod de

a reuşi ceea ce ne propunem este să ne motivăm continuu.

- 243 -

Jurnal de tabără geografică - Rarău, august 2013

Andrei Victorița1

Bucovina „ plai cu flori” este un spațiu mioritic unde istoria se împletește

cu legenda, unde arhitectura populară este unică și unde obiceiurile sunt păstrate

din moși-strămoși. Printre renumitele biserici Moldovița,

Sucevița, Voroneț și Humor, Bucovina impresionează și prin

cadrul natural deosebit: Masivul Rarău, Valea Sucevei, Valea

Moldovei cu afluentul său Valea Moldoviței, Defileul Bistriței

Aurii și Codrii Seculari de la Slătioara, acestea fiind doar

câteva dintre punctele de maxim interes turistic.

Vara trecută am cutreierat împrejurimile Masivului

Rarău. În perioada 5-10 august am participat la aplicația

practică de teren din cadrul Stațiunii de Cercetare Științifică și

Practică Universitară „Ion Gugiuman” din masivul Rarău. A fost o tabără de 5

zile în care, elev fiind, am cunoscut alături de colegii care au participat la

Olimpiada Națională de Geografie și de profesorii însoțitori ce înseamnă

practica universitară la Facultatea de Geografie. Județele participante în această

tabără au fost: Iași, Brăila, Ialomița, Bacău, Hunedoara, Neamț, Suceava și

municipiul București.

1

Elev la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” Brăila, telefon: 0765422660 , e-mail:

vykyto@yahoo.com

- 244 -

Programul taberei: în prima zi a taberei au avut loc primirea

participanților și prezentarea Stațiunii de Cercetare și Practică Universitară „Ion

Gugiuman”. Traseul a fost comunicat participaților în dimineața fiecărei zile,

acesta fiind ales, în funcție de prognoza meteo, de către coordonatorul stagiului

de practică, lect. univ. dr. Dan Lesenciuc. Deplasarea pe teren în Masivul Rarău

a vizat o serie de elemente de geologie structurală, petrografie, geomorfologie,

pedologie, cu referiri asupra întregului areal montan al României.

De asemenea, un alt obiectiv l-a constituit prezentarea rezervațiilor

naturale din acest areal montan, prezentare dublată de observații asupra

vegetației și faunei, aspecte antropice specifice zonei (stâna din Bucovina),

observații meteo-climatice, hidrologice, precum și cele legate de turismul

religios practicat în zona montană a Bucovinei.

Spre încântarea noastră, a elevilor, dar și a profesorilor, unii mai curajoși,

alții mai puțin, am cunoscut turismul extrem practicat în masivul Rarău și

anume: tiroliana.

- 245 -

Deplasarea pe teren în Masivul Giumalău a constat în prezentarea

rezervațiilor naturale din acest areal montan, observații asupra vegetației și

faunei și în aspectele antropice specifice zonei (stâna din Bucovina). La

sfârșitul fiecărei zile de tabără, în sala de conferință a stațiunii, au fost susținute

prelegeri cu diferite teme: „Relieful Masivului Giumalău”, „Toponimele din

„Carpații României”, „Relieful endocarstic din România”, „Parlamentul

European”. În ultima zi a taberei a fost prezentat bilanțul activitaților, la

sfârșitul căruia fiecare elev și profesor a fost premiat. Tabăra s-a încheiat cu o

fotografie de grup și plecarea participanților.

Ca impresie finală pot spune că în această tabără în care am cunoscut

„la pas” împrejurimile Masivului Rarău, am acumulat noi cunoștințe despre

această zonă geografică și m-am familiarizat cu ceea ce înseamnă practica

universitară la Facultatea de Geografie…Bilanțul activităților și faptul că

această experiență se va repeta în anul acesta ne motivează și mai mult să

obținem un loc pe podium la Olimpiada Națională de Geografie.

Foto: Andrei Trandafir, elev, Brăila©,2013

- 246 -

O vizită la Stația de epurare a apelor uzate de la Dancu-Iași și mai multe

învățăminte

Negrescu Alexandra Valentina1

Apa reziduală de pe raza orașului Iași și din împrejurimile sale este

epurată în Stația de la Dancu, situată la cca 3 km de oraș. Stația se întinde pe

mai multe hectare și este a doua ca dimensiune din țară, după cea din București.

Din punct de vedere tehnologic, în acest moment se află în derulare un proiect

cu finanțare europeană pentru construirea treptei terțiare de epurare. La intrarea

acestor instalații în folosință stația de la Dancu va deveni cea mai modernă din

țară și printre primele de acest fel din Europa central-estică. Însoțiți de domnii

profesori Viorel Paraschiv și Gabriel Baranga, am mers în vizită la Dancu

pentru a vedea cu ochii noștri cum decurge curățarea apei, o vizită pentru ca noi,

elevii, să înțelegem importanța apei și păstrarea calității lor.

Pentru a putea vizita stația, domnul profesor Viorel Paraschiv, a depus o

cerere la S.C. ”Apa Vital” S.A., administratorul stației, în care a precizat data și

ora la care dorim să efectuăm vizita, iar cererea a fost acceptată. După accesul

pe platforma unde funcționează instalațiile de epurare, am fost instruiți de

personalul calificat asupra măsurilor de protecție a muncii și am semnat pe

propria răspundere că vom avea grijă pe parcursul vizitei la utilajele și

instalațiile tehnologice care erau acolo și la acele ”piscine” cu apă.

Am avut ocazia să urmărim procesul de curățare al apei, pe toate treptele,

adică cea mecanică și cea biologică. Starea în care apa ajunge în stație nu e

chiar plăcută, iar mirosul este greu de suportat, însă după ce parcurge toate

etapele de curățare, apa este eliberată în albia Bahluiului la o calitate

mulțumitoare față de starea în care a intrat.

Chiar dacă mirosul este greu de suportat, filtrele mecanice numeroase sau

separatorul de grăsimi, ne-au determinat să ne gândim că și noi avem o vină

asupra modului cum ajung aceste ape la epurare. Am fost întrebați unde

aruncăm uleiul uzat din gospodărie și, spre rușinea noastră, mulți am pus capul

în pământ. Uneori și tăcerea este un răspuns! Am fost plăcut surprinși de

investițiile nou intrate în folosință, de flora cu care este tratat nămolul, de

tancurile metaniere care produc biogaz pentru consumul propriu energetic al

stației (cam 10-12% din total). Am reținut din relatările profesorilor noștri că

prin marea cantitate de ape epurate care ajung în Jijia, prin intermediul

Bahluiului, s-a schimbat raportul de confluență dintre cele două râuri. Bahluiul

are un debit mai mare decât Jijia!

1

Elevă în clasa a XI-a G, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, str Milcov, nr.11

- 247 -

Recomand o astfel de vizită din punct de vedere educativ, deoarece în

acest fel putem vedea cum arată apa înainte sa fie curățată și putem face

diferența dintre acea apă preluată din canalizarea orașului și apa din paharul

Berzelius, pe care ne-a prezentat-o inginerul delegat să ne însoțească, în urma

epurării. Fluxurile tehnologice, aparent simple (foto nr. 1), ne-au arătat că avem

un consum mare de energie până ce apele acestea revin la o stare de normalitate

pentru a fi deversate în albia Bahluiului.

Foto nr. 1. Treapta mecanică, primară, de epurare

Am sesizat cum aerul este poluat și din cauza platformelor de uscare a

nămolurilor, de unde curenții și vânturile (deflația) în funcție de direcția

dominantă , impurifică toate împrejurimile platformelor de uscare. Am înțeles în

urma acestei vizite, trimiterile de la orele de geografiei unde profesorul nostru

insistă pe impactul antropic asupra mediului, în general, și în mod special

asupra apelor continentale. Utilitatea vizitei o apreciez pozitiv și pentru fixarea

cunoștințelor dobândite la cursurile de la Centrul de Excelență al Județului Iași.

Pentru mine și colegii mei a fost o lecție interactivă care ne-a determinat să

înțelegem cât de importantă este apa pentru noi!

- 248 -

Vârfurile sunt pentru visători

Filipaş Ioana1

Munţii Carpaţi... Adevăraţii părinţi şi protectori ai României …o oază

de linişte, inima naturii, unde devii mai bun cu ceilalţi și cu tine însuţi, unde

omul se purifică şi se regăseşte în totalitate…

Pe data de 3 august 2013 am avut ocazia să ajung în zona munţilor Rarău

şi Giumalău, deoarece am participat la „Tabăra geografică din Rarău”. Un loc

de vis, cu o gamă bogată de peisaje, această zonă reprezintă prin distincţia sa

zona de munte Moldovenească. La o înălţime de peste 1.500 de metri, pe vârful

Rarău, unde cerul se împleteşte cu tărâmul munților, se află „Staţia

meteorologică şi de cercetare Iaşi”, ce are o vedere splendidă la Pietrele

Doamnei, loc mirific unde am fost cazaţi (foto 2). Aici, au venit elevii olimpici

la geografie din toată ţara împreună cu mentorii lor şi profesori universitari

care pe parcursul tuturor traseelor ne-au îmbogăţit cunoştinţele cu informaţii

despre cadrele naturale vizitate.

În prima zi, am urcat pe masivul Rarău pe vârful căruia se află un releu.

Acolo am putut admira priveliştea ce era alcătuită din tabloul pădurilor de brazi,

spre valea Bistriţei, şi panorama oraşului Câmpulung-Moldovenesc, de unde se

putea vedea perfect Colegiul Militar Liceal “Ştefan cel Mare”. Aerul curat te

cuprindea cu mireasma naturii care era atât de puternică, încât aveai impresia

că fericirea punea stăpânire pe tine. Apusul a fost splendid! Pot spune că

apusurile de august în Rarău sunt unele dintre cele mai frumoase pe care le-am

văzut vreodată. Stând pe scările clădirii unde am fost cazaţi m-am uitat înspre

Pietrele Doamnei, care se asemănau cu nişte obiecte imense de artă, scăldate în

lumina obosită a soarelui. Se auzea natura, cum încet, încet îşi pregătea micii

tenori, greierii, pentru concertul care avea să aibă loc seara. Adevărul e că serile

la munte nu se compară cu cele de la oraş. A fost foarte frig! Trebuia doar să fii

bine îmbrăcat şi puteai sta ore în şir privind bolta cerească. Aştrii se vedeau atât

de clar, încât ai fi putut jura că te afli aproape de ei. Aerul curat îşi făcea efectul,

iar somnul odihnitor te cuprindea pentru a doua zi în care urma să parcurgem

traseul Rarău - Vf. Giumalău.

Dimineţile au avut şi ele farmecul lor. De această dată am avut norocul de

a privi Soarele răsărind (foto). Natura se trezea cu forţe noi pentru o zi plină de

aventuri. Încă o dată, Pietrele Doamnei erau în centrul atenţiei. ”Mâinile”

Soarelui şlefuiau cu grijă fiecare floare în parte, fiecare fir de iarbă primea

atenţie, pentru ca totul din jur să-ţi inspire încredere şi optimism. 1

elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, Bistrița

- 249 -

Înainte de a pleca la drum, ne-am strâns cu toţii în curte unde ne-a fost

prezentat traseul de către profesorii coordonatori. Au urmat aproximativ 4 ore

de mers pe jos, până la destinaţie: Vârful Giumalău la cota de 1.857 m înălțime.

Pe parcursul drumului am observat cât de darnică a fost natura cu Bucovina, iar

relaţia om-natură creează o atmosferă propice. Am pătruns în adâncul muntelui,

unde liniştea frumoasă pune stăpânire peste copaci, poteci, şi oameni. La fiecare

pauză făcută, şi nu numai, profesorii universitari de la Iaşi veneau cu o gamă

bogată în informaţii despre zonă, atât din punct de vedere geografic, cât şi din

punct de vedere istoric şi cultural. Aproape de vârf, după ce am ieşit din braţele

pădurii, sub ochii noştri se întindea o mare de tufişuri de merişoare şi afine.

Desigur, nimeni nu s-a putut abţine să nu guste astfel de „delicatese” naturale,

aşa că am mai făcut o pauză. După ce ne-am răsfăţat puţin papilele gustative,

am plecat din nou la drum. De această dată nu ne-am mai oprit până când am

ajuns în vârf unde se află o cruce imensă din marmură, care de pe muntele

Rarău, fratele lui Giumalău, de abia se zăreşte ca fiind un punct mic,

nesemnificativ. Efortul depus n-a fost în zadar. Cu toţii am putut admira o

privelişte unică, care te duce cu gândul la împlinire. Lanţurile muntoase se

pierdeau în zarea cerului albastru, care în ziua aceea a fost foarte darnică.

Sentimentul e unic, ştiind că te afli între limita a două subdiviziuni muntoase:

cea a Carpaţilor Moldo-Transilvani şi cea a Carpaţilor Maramureşului şi ai

Bucovinei. În timp ce ne trăgeam sufletul, stând jos şi admirând peisajul de vis,

cu carneţele în mână, fiecare îşi nota câte ceva din ceea ce ne spuneau domnii

profesori, adevăratele „enciclopedii cu două picioare”. Pot spune că toate acele

informaţii mi-au fost de folos, având în vedere că doar atunci terminasem clasa

a VII-a. Drumul de întoarcere a fost şi el destul de obositor, însă deja mă

obişnuisem cu efortul, iar alături de echipa pe care am format-o, n-am avut cum

să mă plictisesc. După o zi plină, cu toţii am meritat un somn liniştitor pentru a

ne reface forţele pentru expediţia din a treia zi: traseul Popchii Rarăului-Codrul

secular Slătioara.

- 250 -

GEOGRAFIA

de Trifan Liviu

1

Despre cer şi despre sol,

Despre păsările-n stol,

Despre munţi, despre câmpie

Învăţăm la GEOGRAFIE.

Pe Pământ e apă multă

Şi se vede de pe Lună.

Oceanul nostru e plin,

De balene şi rechini.

Noaptea ceru-i plin de stele,

Constelaţii şi planete.

Luna-ntruna se roteşte

Şi Pământu-ncercuieşte.

Pluto este o planetă

Nu doar o simplă cometă,

Pe Marte nu este viaţă

Doar o urmă de speranţă.

Asta este GEOGRAFIA

Ştiinţa despre România,

Despre oceane şi continente,

Despre-n lume... tot ce este.

1 Elev în

clasa a VI a A, Şcoala Gimnazială „Iorgu Iordan” Tecuci, județul Cluj

- 251 -

VII. RECENZII

- 252 -

Prof. univ. dr. Ioan Donisă -

Bibliografie geografică ieșeană,

Editura Universității ”Al. I. Cuza”

Iași, 2013, 604 pag. Colecția

Bibliographica. ISBN 978-973-703-881-

4

După o îndelungată, laborioasă și

cuprinzătoare activitate de cercetare și

inventariere a lucrărilor științifice

geografice, elaborate sub ”tavanul”

luminos academic ieșean, dl. prof. Ioan

Donisă a făcut ”ordine”. Lucrarea sa

oglindeşte activitatea creatoare în

domeniul geografiei desfăşurată

începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea

și, apoi, pe parcursul evoluției

tumultoase a acestei științe, pornind de

la catedra de pedagogie geografică

(1904) până la facultatea actuală, sub

egida Universităţii ”Al.I. Cuza” din Iaşi. Este prezentat un istoric riguros al

studiului și predării geografiei, mai întâi la Universitatea Mihăileană, continuat

apoi la Universitatea ”Cuza-Vodă” și la actuala ”Al. I. Cuza”, cu noua

configurație a studiilor superioare. În lucrare sunt inventariate publicaţiile și

contribuțiile științifice ale geografilor care au activat în cadrul şi în preajma

Universităţii ieșene materializate prin: teze de doctorat, cărţi de autor și în

colaborare, studii și cercetări, articole academice, didactică, proiecte finalizate,

recenzii etc. Cele peste 600 de pagini ale volumului au fost ordonate riguros pe

domenii și subdomenii geografice, astfel încât utilitatea lucrării să fie cât mai

mare. Anexele volumului vin să completeze o realizare de marcă a profesorului

univ. dr. Ioan Donisă, preocupat responsabil de trecutul și viitorul geografiei

ieșene. Din cuprins (conform www.editura.uaic.ro): I. DOCTORAT I.1. Geografi cărora li s-

a decernat titlul de doctor honoris causa de către Universitatea ieşeană 27 I.2. Teze de

doctorat elaborate şi susţinute de către cadrele pendinte de Universitatea din Iaşi, care au

activat în domeniul geografiei 27 I.3. Teze de doctorat elaborate şi susţinute la Universitatea

din Iaşi de către persoane din alte instituţii 38 II. CĂRŢI III. DICŢIONARE IV. CAPITOLE

DE CĂRŢI V. GHIDURI ŞTIINŢIFCE V. GHIDURI TURISTICE VI. ARTICOLE ŞI

STUDII ÎN PUBLICAŢII PERIODICE89 V.1. Teorie şi metodologie geografică generală 89

V.2. Teledetecţie şi Sisteme Informaţionale Geografice 93 V.3. Cartografie 100

GEOGRAFIE FIZICĂ VII. PALEOGEOGRAFIE, DEPOZITE ŞI FORMAŢIUNI

GEOLOGICE 111 VIII. GEOMORFOLOGIE VIII.1. Teorie şi metodologie geomorfologică

119 VIII.2. Evoluţia reliefului şi a reţelei hidrografice 124 VIII.3. Morfologie şi morfometrie

128 VIII.4. Tipuri genetice de relief 133 VIII.4.A. Relief fluvial 133 VIII.4.A.a. Văi fluviale

133 VIII.4.A.a.1. Terase 135 VIII.4.A.a.2. Şesuri şi albii majore; depozite aluvionare 137

- 253 -

VIII.4.A.a.3. Delte 148 VIII.4.B. Relief lacustru şi marin 151 VIII.4.C. Relief structural şi

vulcanic 158 VIII.4.C.a. Relief litologic 160 VIII.4.C.b. Relief glaciar şi periglaciar 161

VIII.4.C.c. Relief biogen şi antropic 163 VIII.5. Modelare actuală 164 VIII.5.A. Eroziunea

solului şi ravenare 167 VIII.5.B. Deplasări în masă 175 VIII.6. Regionare geomorfologică şi

geomorfologie regională 179 IX. METEOROLOGIE – CLIMATOLOGIE187 IX.1.

Metodologie meteo-climatică 187 IX.2. Factori climatogeni 190 IX.2.A. Radiaţia solară 190

IX.2.B. Factori geografici 191 IX.3. Presiunea şi dinamica atmosferică, potenţial energetic

eolian 192 IX.4. Temperatura aerului şi a solului 195 IX.5. Umezeala aerului, ceaţa norii;

precipitaţiile atmosferice 200 IX.6. Microclimat, topoclimat şi climat urban 208 IX.7.

Regionare climatică şi climat regional 214 IX.8. Fenomene meteorologice excepţionale,

schimbări climatice şi riscuri meteorologice 217 X. HIDROLOGIE ŞI

HIDROGEOLOGIE223 X.1. Metodologie hidrologică 223 X.2. Ape subterane 224 X.3.

Hidrologia râurilor 228 X.4. Limnologie şi oceanografie 232 X.5. Exces de umiditate 236

X.6. Hidrologie regională 238 XI. BIOGEOGRAFIE ŞI GEOECOLOGIE243 XII.

PEDOGEOGRAFIE XII.1. Teorie şi metodologie pedogeografică 259 XII.2. Pedogeneză 265

XII.3. Caracteristicile şi clasificarea solurilor 271 XII.4. Regionare pedogeografică şi

pedogeografie regională 278 XIII. GEOGRAFIE FIZICĂ DE COMPLEX295 XIII.1.

Geosistemul 295 XIII.2. Peisaj geografic şi landşaft 295 XIII.3. Regionare fizico-geografică

şi regiuni naturale 299 GEOGRAFIE UMANĂ XIV. GEOGRAFIA POPULAŢIEI305 XV.

GEOGRAFIA ŞI SISTEMATIZAREA AŞEZĂRILOROMENEŞTI323 XV.1. Geografia

oraşelor 326 XV.2. Geografia aşezărilor rurale 337 XVI. GEOGRAFIE ECONOMICĂ

XVI.1. Geografia industriei 341 XVI.2. Geografia agriculturii şi silviculturii 344 XVI.3.

Geografia schimburilor şi transporturilor 351 XVI.4. Geografia turismului 354 XVII.

GEOGRAFIE SOCIALĂ ŞI POLITICĂ; ORGANIZARE ADMINISTRATIVĂ XVIII.

GEOGRAFIE MEDICALĂ XIX. GEOGRAFIE ISTORICĂ XX. ETNOGRAFIE XXI.

TOPONOMASTICĂ XXII. GEOGRAFIE UMANĂ REGIONALĂ RELAŢIILE OM-

NATURĂ XXIII. MEDIUL GEOGRAFIC ŞI RESURSELE NATURALE XXIV.

CATASTROFE, RISCURI NATURALE ŞI ANTROPICE XXV. POLUAREA ŞI

DEGRADAREA MEDIULU XXV.1. Poluarea aerului 409 XXV.2. Poluarea solului 414

XXV.3. Degradarea mediului 422 XXVI. VALORIFICAREA OPTIMĂ A TERENURILOR

ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI XXVII. GEOGRAFIE APLICATĂ ISTORIA

GEOGRAFIEI XXVIII. CRONICĂ GEOGRAFICĂ XXIX. EVOLUŢIA GEOGRAFIEI

XXX. ANIVERSĂRI, EVOCĂRI, COMEMORĂRI XXX.1. Geografi români 453 XXX.2.

Geografi străini 473 ÎNVĂŢĂMÂNTUL GEOGRAFIC XXXI. ÎNVĂŢĂMÂNTUL

GEOGRAFIC UNIVERSITAR XXXI.1. Cursuri universitare 479 XXXII.

ÎNVĂŢĂMÂNTUL GEOGRAFIC PREUNIVERSITAR XXXII.1. Didactica geografiei 491

XXXII.2. Manuale şcolare 498 DIVERSE XXXIII. MISCELLANEA XXXIV. PREFEŢE

DE CARTE XXXV. ARTICOLE ÎN REVISTE CULTURALE XXXVI. ARTICOLE ÎN

ZIARE ANEXA I. AVATARURILE ORGANIZATORICE ALE GEOGRAFIEI IEŞENE

521 ANEXA II. CADRE DIDACTICE ŞI CERCETĂTORI CARE AU FUNCŢIONAT ÎN

UNIVERSITATEA IEŞEANĂ 528 ANEXA III. INSTITUŢII GEOGRAFICE CONEXE

UNIVERSITĂŢII „AL. I. CUZA” 579 ANEXA IV. PUBLICAŢII GEOGRAFICE

PERIODICE 586

Prof. dr. Viorel Paraschiv – redacția ”Repere geografice” Iași

- 254 -

Bacău. Palimpsește urbane

sau carte pentru inimă, minte şi

istorie, de prof. dr. Lucian Șerban.

Editura Rovimed Publishers,

Bacău (2013) ISBN 978-606-

583-416-3

Prof. dr. Lucian Şerban ne

încântă cu recenta sa apariţie

editorială…„Om şi (…) geograf de o

sensibilitate deosebită”, autorul îşi

propune să aducă în atenţia cititorului

„câteva puncte focale ale devenirii

urbei (…) în perioada modernă şi

contemporană”.

Structurată în trei părţi – „La

cumpăna secolelor XIX-XX”, „Bacăul

interbelic” şi „Bacăul buldozerelor

sistematizării comuniste, Bacăul

nostalgiilor contemporane” – lucrarea are şi interesante anexe care vizează

repere cartografice ale evoluţiei urbanistice a orașului. Scrisă într-un limbaj

cuceritor, cartea este un minunat excurs într-un segment temporal generos al

istoriei băcăuane, făcând, ca o veritabilă antologie, trimitere la textele unor

repere spirituale precum Ortansa Racoviţă, Nicolae Iorga, Grigore Grigorovici

sau Costache Radu. Volumul, spune cu îndreptăţire autorul, „poate fi privit şi ca

o provocare atipică adusă zilelor noastre: o alternativă mai puţin comodă la

Google Street View, în care vizualizarea locurilor băcăuane să fie făcută nu prin

intermediul cursorului mouse-ului, ci cu ajutorul experienţelor trăite de

înaintaşi”. Bacău. Palimpsește urbane este, mai ales, o carte pentru inimă, minte

şi istorie, te îmbogăţeşte, te face să înţelegi şi cu sufletul locul în care

supravieţuieşti ca băcăuan, să descoperi cu bucurie că sufletul oraşului stă

cuibărit în urzeala trăirilor noastre, în memoria străzilor şi aleilor pe care le

străbatem cotidian.

Cartea lui Lucian Şerban te face să auzi tăcerile tihnite şi romantice ale

oraşului vechi, dar şi agitaţia modernă a unei urbe care poate zâmbi cu

îngăduinţă, dar şi cu respect către frânturi de palimpsest precum cele desprinse

din însemnările fostului primar de Bacău, Costache Radu, pe la 1850:

„Iluminatul oraşului se făcea astfel: la o sută de stânjeni, iar prin mahalale la o

depărtare şi mai mare, câte un par înfipt în pământ avea în vârf un fânar mic şi

în fânar o lumânărică de seu. Şi aceste fânare se aprindeau de nişte oameni care

se numeau ‘fanaragii’, care făceau şi paza de noapte, strigând din când în când

- 255 -

cât îi ţinea gura: ”Te văd! Te văd!” Iată siguranţa şi îndemânarea orăşenilor ce

aveau nevoie să umble şi noaptea”…

„Antologia de faţă aduce în atenţie câteva faţete ale devenirii citadine

băcăuane în perioada modernă, prin intermediul unor pagini puţin cunoscute

marelui public, de o reală valoare ştiinţifică şi documentară. Selecţia inspirată a

textelor şi sistemul pertinent de referinţe conferă acestui demers valenţele unui

foarte util punct de plecare spre explorarea, cunoaşterea şi valorizarea

fizionomiilor urbei de altădată, oferind totodată generaţiei tinere reflecţii

necesare înţelegerii spiritului locului, dar şi repere sustenabile, în acord cu

viitoarele provocări urbanistice”, remarca și prof. univ. dr. Ionel Muntele de la

Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi.

După ce-ai citit Bacău. Palimpsește urbane, chiar dacă ai poposit venind

de-aiurea pe aceste meleaguri, te simţi „de-al locului”, nimeni nu-ţi mai poate

zice venetic… O vorbă bună se cuvine şi pentru administraţia locală băcăuană,

cea care a finanţat apariţia editorială a acestei trude academice.

Alexandru Bănică, cercetător ştiinţific dr. la Academia Română - Filiala Iaşi. Lector univ.

dr. Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie – Departamentul de

Geografie

- 256 -

Ionuţ Popa, Baikal. Un ochi adânc, albastru.

Bucureşti, Editura CD PRESS, 2013

Cartea de călătorie este un gen cu o

vechime considerabilă şi cu un public aparte,

care citeşte fie pentru că speră să ajungă să

viziteze un loc, fie pentru că l-a văzut şi vrea

să retrăiască atmosfera de atunci. Primele

lucrări au apărut în perioada paşoptistă şi sunt

o sursă de investigaţie pentru cei care studiază

antropologia culturală. Pornind de la călătorii,

tot paşoptiştii au creat povestiri amuzante în

care se pot recunoaşte uşor aspecte de viaţă

socială, moravuri sau mentalităţi. Spre

sfârşitul secolului al XX-lea, cartea de călătorie a cunoscut un succes şi de

public şi de casă, pentru că autorii nu se mai limitează la evocarea cronologică

şi cât mai exactă a unor experienţe, ci încep să facă digresiuni, să introducă

pasaje din jurnalul ţinut în perioada excursiei sau să noteze informaţii prin care

să evoce istoria locului sau amplasarea geografică.

Sunt un călător pasionat şi întotdeauna îmi planific minuţios excursiile.

Uneori mi le imaginez şi îmi construiesc hărţi mentale astfel încât, dacă mi se

întâmplă să călătoresc undeva pe neaşteptate, îmi reactivez imediat informaţiile

ca nimic să nu fie la voia întâmplării. Este una dintre atitudinile pe care le-am

regăsit în cartea lui Ionuţ Popa. Expediţia pe care a făcut-o în 2007 la Lacul

Baikal este o confirmare a informaţiilor dobândite ca geograf şi, dincolo de

toate peripeţiile pe care le presupune orice călătorie, reuşeşte să se detaşeze de

toate şi să intre în atmosfera locurilor decoperind cu metodă sau lăsându-se

surprins de locuri, de peisaje, de oameni.

Înainte de a-şi reuni impresiile şi experienţele într-o carte, Ionuţ Popa a

avut o expoziţie de fotografie la Biblioteca “Radu Rosetti” din Oneşti prin

intermediul căreia am călătorit imaginar într-un spaţiu cultural şi geografic, pe

care omul obişnuit nu şi-l notează într-o agendă ca destinaţie turistică. Apariţia

cărţii la şase ani după expediţie presupune că impresiile s-au decantat, iar

autorul poate privi cu luciditate şi cu detaşare la experienţa care a constituit o

descoperire a sinelui şi o etapă în maturizarea cognitivă. Acest aspect este

subliniat şi de Vladimir Toncea, prietenul şi tovarăşul de călătorie al lui Ionuţ

Popa, care afirmă în prefaţă: Călătoria la Baikal relevă pentru autor părţi de

schemă logică a propriei existenţe, în care evenimentele trăite se plasează

armonios, cu conexiuni pe perioade mai mari sau mai lungi de timp.

În Cuvânt-înainte, Ionuţ Popa îşi avetizează cititorii că intenţia lui a fost

de a transmite transformările pe care le-a trăit în plan personal după ce a vizitat

- 257 -

Rusia de care s-a îndrăgostit: Asta e ... unii iubesc Parisul, alţii nu vorbesc

decât despre Viena, “vedi Napoli, e poi mori” se lamentează fanii ţinuturilor

mediteraneene, în timp ce pentru alţii Praga sau Barcelona sunt cele mai

frumoase oraşe din lume. Ei bine, eu m-am îndrăgostit de Rusia şi, ca orice

îndrăgostit, puţin îmi pasă de ceea ce cred ceilalţi despre asta. Rar poţi auzi

asta mai ales în zilele noastre, când această destinaţie nu mai apare în ofertele

agenţiilor de turism, aşa cum se întâmpla înainte de 1989, şi când puţină lume

mai este atrasă de studiul limbii ruse.

Faptul că volumul este scris din dragoste poate fi simţit pe tot parcursul

lecturii, pentru că observaţiile sunt profunde şi trădează un fin cunoscător al

spiritului rus. Astfel, când afirmă că ruşii nu par construiţi pentru locurile 2 sau

3. Ei ori câştigă, ori ratează sublim. Ori primul loc, ori ultimul. În Rusia nu

există călduţ. E ger sau deşert. Aici nu se savurează şi nu se contemplă. Ori e

chiolhan, ori foamete. – Ionuţ Popa dovedeşte că această iubire faţă de Rusia s-a

născut în timp din observaţii atente, din căutări sistematice de a înţelege un mod

de viaţă sau de acţiune, o mentalitate sau o experienţă. De aceea, fie că e vorba

de a descoperi splendoarea unor obiective turistice sau istorice, fie că

spectacolul străzii oferă imagini surpinzătoare sau aşteptate, Ionuţ Popa

descifrează pentru cititorii săi cadre despre care afirmă că sunt frumoase, pentru

că această categorie estetică are sensuri şi dimensiuni cu care nu eşti deloc

familiarizat.

Spiritul pentru frumos, pentru construcţii masive este identificat nu numai

în muzee sau în palate. Documentarele despre Rusia spun deseori că şi metroul

constituie un obiectiv turistic la Moscova. Ionuţ Popa confirmă: Ornate cu

sculpturi, basoleriefuri, candelabre de cristal, mozaicuri, ba chiar cu picturi,

vitralii şi fresce, staţiile de metrou din jurul centrului istoric al Moscovei sunt

adevărate săli regale de bal, ce întrec în grandoare multe palate din Europa.

Dar călătoria cu metroul are partea ei de aventură când vrei să cobori. Episodul,

prezentat cu un fin umor, aminteşte de călătoria francezului la Balta-Albă din

povestirea lui Vasile Alecsandri semn că anumite pasaje din carte se apropie de

literatură.

Călătoria cu Transsiberianul este o noutate pentru cititori. Dincolo de

peripeţii şi de neprevăzutul pe care pare că “l-au pregătit” cu exactitate

organizatorii (În Rusia, improvizaţia este un sport naţional şi ăştia au mult de

învăţat până să poată stabili şi respecta ceva cu exactitate), trebuie reţinut un

aspect cu privire la semnificaţia acestei călătorii: Se spune că a experimenta

Transsiberianul înseamnă, de fapt, o întoarcere la originile vieţii, la

conştientizarea acută a fiziologiei, la descifrarea, fără echivoc, a ritmurilor

biologice simple, naturale, de care viaţa modernă ne-a rupt iremediabil.

Despre călătorie în general, Novalis scria: Visăm la călătorii în univers.

Dar oare universul nu e în noi? Afirmaţia scriitorului german se referă la tot

ceea ce fiecare dintre noi ia cu el într-o călătorie şi m-am bucurat să descopăr în

cartea lui Ionuţ Popa că spaţiul în care şi-a format o biografie cognitivă şi

- 258 -

afectivă l-a însoţit de-a lungul drumului: Câţiva pereţi verticali, tociţi,

îmbătrâniţi de vreme, se iţeau din pădurea atotstăpânitoare, iar traseul mi-a

adus aminte de Valea Trotuşului. Seamănă izbitor cu traseul Comăneşti-

Ghimeş, expandat pe sute de kilometri din care lipsesc localităţile. Şi în

paginile în care descrie peisajul Baikalului, Ionuţ Popa simte nevoia de a-i

forma cititorului reprezentări clare prin raportarea la realitatea românească: Spre

vârf, versanţii sunt acoperiţi de pădure, dar din mijlocul acesteia răsar blocuri

mari de stâncă, de forme piramidale, ce-mi amintesc de Pietrele Doamnei din

Rarău sau de Piatra Altarului din Cheile Bicazului.

În prefaţa cărţii, Vladimir Toncea notează că Ionuţ Popa este autorul unui

roman care nu încearcă să cosmetizeze nimic din realitate, fiind un demers

obiectiv şi lucid de prezentare, fără preconcepţii. Încercarea de a analiza cu

luciditate o experienţă constituie un tertip, în capcana căruia cade prefaţatorul

văzând discursul epic îndreptându-se spre ficţiune. Baikal. Un ochi adânc,

albastru nu este un roman. Nu este nicio carte de călătorie în sens clasic.

Autorul anunţă acest lucru la început temându-se probabil de clişee sau de

încadrarea într-un gen literar desuet. Ionuţ Popa scrie o lucrare în care îmbină

naraţiunea, descrierea şi dialogul cu intenţia de a atrage atenţia că explorarea

unui spaţiu geografic nu se poate face fără să-l raportezi la cultură, la istorie, la

mentalităţi şi, mai ales, trebuie privit cu iubire.

Prof. dr. Gabriela Gîrmacea - Colegiul Național „Grigore Moisil”, Onești

- 259 -

Dicţionar de toponimie şi etimologie

mondială, (2013), Octavian Pastor şi

Constantin Dincă. Editura Tehno

Media, Sibiu. ISBN 978 – 606 - 616-

113 - 8

Din totdeauna, cuvântul, ca logos

şi vehicul al comunicării, a fascinat pe

oamenii şi i-a îndemnat spre reflecţie şi

meditaţie asupra sensurilor şi rădăcinilor

primordiale care stau ascunse în

învelişurile literelor şi sunetelor. Cu

această fascinaţie şi dorinţă tainică, au

pornit şi cei doi autori în acest demers pe

cât de dificil pe atât de util.

Această carte reprezintă, în egală

măsură, un demers triplu, de concentrare

a unor informaţii explicative legate de o

serie de denumiri geografice, de dezvăluire a unor înţelesuri posibile conţinute

în acele denumiri şi de împlinire a unei pasiuni personale pentru denumiri de

locuri. După cum precizează domnul profesor Octavian Pastor în argumentul

care a stat la baza acestui demers, că din pasiunea crescândă pentru geografie

„am început să caut originea unor toponime”, înţelegem că pasiunea pentru

cuvântul de factură geografică a fost cauza, iar celelalte au urmat după. Această

fascinaţie legată de diverse denumiri de locuri a condus la dorinţa de a încerca

să descifreze înţelesurile tainice conţinute de aceste denumiri în ele însele şi

care s-a transpus apoi în generoasa încercare de cunoaştere explicativă şi

revelare parcă a întregii lumi prin toponime.

Acest demers se înscrie atât pe linia lucrărilor de toponimie, cu precursori

precum: Iorgu Iordan, 1963 şi Mircea Ciubotaru, 2001, dar şi pe linia

dicţionarelor şi enciclopediilor geografice cu precursori precum: Ion Marin,

Vasile Cojocaru, Mihai Ielenicz, Anatol Eremia, din ale căror lucrări recente

putem cita: „Dicţionar de termeni geografici”, 2005 (Mihai Ielenicz, George

Erdeli, Ion Marin) şi „Dicţionar geografic universal”, 2008 (Anatol Eremia,

Rep. Moldova). De fapt, prezenta lucrare este un melanj între o lucrare de

toponimie şi una de enciclopedie geografică, autorii fiind preocupaţi de

explicarea sintetică dar exhaustivă a unor denumiri geografice reprezentative la

nivel mondial.

Demersul ştiinţific al autorilor relevă un efort considerabil etapizat în

timp, lucrarea de faţă „s-a copt” treptat, după cum remarcă domnul profesor

Octavian Pastor, că preocupările din timpul facultăţii concretizate în caiete de

liste de toponime cu explicaţii completate şi actualizate ulterior, au constituit

- 260 -

baza pentru lucrarea de licenţă într-o primă etapă, după care, prin extinderi şi

îmbogăţiri succesive s-au constituit în materialul faptic pentru acest dicţionar.

Nu numai că etapele metodologice de cercetare consacrate au fost parcurse ci

ele au fost reluate de mai multe ori şi verificate din mai multe surse din dorinţa

asigurării acurateţei ştiinţifice.

Lucrarea este structurată după modelul unui dicţionar prin gruparea

termenilor şi denumirilor geografice în ordine alfabetică, fiind considerată

modalitatea cea mai puţin pretenţioasă şi răspunzând la un criteriu cât se poate

de obiectiv. Conţinutul lucrării nu este impresionant numai prin vastitatea

terminologiei abordate prin referire la denumiri geografice de pe întreg globul,

ci şi prin modul exhaustiv de formulare a explicaţiilor, implicând alături de

geografie şi alte domenii precum: istorie, religie, arheologie, lingvistică etc,

fiind în ultimă instanţă o lucrare care depăşeşte marginile disciplinei geografice.

Bineînţeles că există o doză de subiectivism din partea autorilor manifestat în

alegerea anumitor termeni şi denumiri, ei înşişi recunosc că nu au epuizat nici

lista de termeni şi denumiri nici maniera de formulare a explicaţiilor, dar chiar

în asta constă personalitatea acestei lucrări. Dincolo de toate răzbate însă

pasiunea şi dragostea pentru termenul geografic şi mai ales pentru încărcătura

de sens a cuvântului, ca o încercare de resacralizare a vocabularului nostru

geografic.

Utilitatea acestei lucrări poate acoperi o paletă foarte largă de interes,

servind cu succes şcolarului de gimnaziu şi liceu aplecat către geografie dornic

să înţeleagă provenienţa şi sensul unor

denumiri geografice, fiind un auxiliar chiar

profesorului de geografie în explicarea

originii denumirilor de locuri şi în

corelarea termenilor de specialitate, şi nu în

ultimul rând, drept adjuvant ghidului

turistic sau turistului curios să descopere

locuri noi şi să înţeleagă etimologia unor

termeni şi denumiri legate de locurilor

vizitate. Fără a fi foarte pretenţioşi, această

carte poate sta foarte bine în biblioteca

oricărui persoane cu o anumită deschidere

culturală, întrucât poate oferi sensuri şi

semnificaţii pentru termeni noi şi locuri

încă nedescoperite.

Lucrarea s-a bucurat de o dublă

lansare, una la Sibiu sub grija domnului

profesor Constantin Dincă, cu ocazia proaspetei ieşiri de sub lumina tiparului,

iar alta la Piatra Neamţ, sub grija domnului profesor Octavian Pastor (foto 1), cu

ocazia cercului pedagogic la disciplina geografie organizat în noiembrie 2013,

în faţa unui număr mare de colegi geografi.

Foto 1. Lansarea cărţii la Piatra Neamţ

- 261 -

Să iubeşti cuvântul în general, cu multiplele lui sensuri, este un dar, să te

apropii de termenul geografic şi să-i extragi înţelesurile, este o pasiune, să cauţi

sute de cuvinte cu zecile lor de nuanţe şi înţelesuri, este o muncă grea, dar

probabil niciuna nu este suficientă în ea însăşi pentru a realiza o asemenea

lucrare, ci mai degrabă trebuie să uzezi de toate pentru o asemenea reuşită.

Această lucrare se adresează în egală măsură elevilor pasionaţi de

geografie şi nu numai cât şi profesorilor de geografie şi chiar publicului larg cu

deschidere către sfera geografică şi cu suficientă curiozitate pentru a afla şi

pătrunde sensurile ascunse ale denumirilor legate de locuri împreună cu

poveştile acelor locuri spuse într-o formă sintetică, esenţializată.

Prof. Dr. Dumitru Letos, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza” Piatra Neamţ

- 262 -

Mehedinţi, S., (2012), Caiete, vol I,

Editura Terra, Focşani, 476 p. , ISBN:

978-606-829-43-3, vol.1: 978-606-8299-

44-0

Este o apariţie de excepţie ce ar

trebui sa nu lipsească din biblioteca

oricărui geograf. Cartea materializează

însemnările savantului geograf din

perioada 1 aprilie 1906 şi până la

sfârşitul anului 1920, înfaţişându-l ca pe

o persoană foarte activă, cu preocupări

diverse – profesor, om politic şi ministru,

reformator al şcolii, autor de manual,

preşedinte al BSRRG, director la revista

”Convorbiri literare” etc. Tipărirea

memoriilor savantului a fost posibilă prin

donaţia arhivei nepoatei savantului, Simona Mehedinţi.

Mehedinţi, S., (2013), Primii paşi,

primele certitudini, Ed. Terra, Focşani,

172 p (+ 33 pag. cuvânt înainte și

adnotări), ISBN 978-606-8299-45-7

Cartea s-a lansat la ,,Zilele Simion

Mehedinţi” (ediţia a XX–a), la Focşani,

reprezentând urcuşul lui S. Mehedinţi în

educaţie şi geografie. Cuprinde teza de

licenţă „Ideile lui J.J. Rousseau asupra

educaţiei”, aflată la ediţia a II-a şi teza de

doctorat ,,Despre inducţia cartografică”,

ediţia a III, în traducerea cercetătorii dr.

Șerban Dragomirescu și Marta Jurchescu,

de la Institutul de Geografie din

București. Lucrările au fost editate la

145 de ani de la naştere şi 51 de ani de la trecerea la cele veşnice a savantului

Simion Mehedinţi.

- 263 -

*** (2013), Dimitrie F. Caian, Focşanii de

altădată. Istoricul oraşului Focşani. I.M.

Dimitrescu, Însemnări cu privire la oraşul

Focşani, Editura Terra, Focşani, 510 p ISBN:

978-606-8299-54-9

O carte ce restituie focşanenilor de astăzi

o privire de altădată asupra vechiului târg situat

între Moldova şi Muntenia. Constituită din două

lucrări ce se vor a fi şi un model pentru studiu,

documentare pentru cercetători, dacăli, în

aceiaşi măsură o sursă pentru iniţierea unor

programe, proiecte pentru copiii şi tinerii

doritori de a cunoaşte istoria, cultura naţională

şi locală. Unul dintre autori, I. M. Dimitrescu recurge la îndemnul, ce poate să

ne sensibilizeze şi în prezent: ,,Puneţi pe copiii voştri să le cetească întocmai ca

pe o carte de rugăciune, aşa că la rândul lor să treacă în sufletul copiilor lor

amintirea scumpă a focşănenilor de altădată”.

Ion Diaconu – coordonator -, (2013),

Monografia judeţului Putna, ediţia a II-a,

Editura Terra, Focşani, 251p, ISBN: 978-606-

829-66-2

Lucrarea este o restituire monografică

despre fostul judeţ Putna, în mare parte

Vrancea de astăzi. Orice cercetător, profesor

din domeniile socio-umane, trebuie să-şi

înceapă demersurile științifice despre

ținutul/județul natal prin consultarea acestui

titlu bibliografic. Cartea originală este foarte

rară în bibliotecile publice. Noi spunem că

lucrarea reeditată ar trebui să nu lipsească de pe rafturile fiecăruia dintre noi, cei

care ne simțim cu adevărat vrîncean.

- 264 -

Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi” din Focşani – Vrancea,

prin statutul său şi-a propus restituirea operelor savantului Simion

Mehedinţi, a unor apariţii editoriale ce au rămas uitate şi în aceeaşi măsură

editarea unor titluri ce vor contribui la propăşirea ştiinţifică, spirituală şi

culturală a ţinutului vrâncean. Sufletul acestei asociaţii şi editorul cărţilor ce

le prezentăm este conf. univ. dr. Costică Neagu.

Grupaj de patru recenzii realizat de prof. dr. Nicolae Damian – Școala Gimnazială

Pufești-Vrancea, director.

Șorgot Virgil - Geografie generală clasa

a IX-a”-Geografie aplicată (o altfel de

geografie-utilă pentru viaţă), Editura

Karta.ro, Onești, 2012.

Prin modelele didactice abordate

lucrarea se constituie într-un ghid foarte

util în aplicarea cunoştinţelor de

geografie în situaţii concrete din viaţa

cotidiană, având drept finalitate

dezvoltarea creativităţii, gândirii logice şi

abilităţilor practice (estimare, calcul

,reprezentare grafică, construcţie grafică,

determinare de distanţe, suprafeţe,

înclinare, analize de lecturi geografice,

discuţii de grup pe bază de texte selectate, rezolvări de probleme, teste de

evaluare etc). Cartea de faţă, se adresează elevilor,cadrelor didactice şi tuturor

celor care iubesc natura, ea urmărind să pună la dispoziţie celor interesaţi o

informaţie succintă,de mare accesibilitate şi adresabilitate privind elementele

de geografie aplicată. După cum arată şi titlul, atenţia autorului a fost

precumpănitor îndreptată către prezentarea uneori mai extinsă, alteori mai

sintetică a Universului şi Sistemului Solar, caracteristicilor Terrei, mişcărilor

Terrei, reprezentărilor grafice şi cartografice - elemente abordate sub aspect

metodic dar aplicativ.

Prof. Oprea Antoaneta - Școala Gimnazială ”Ghiță Mocanu”, Onești

- 265 -

Revista Milcovia Focșani,

bianuală, nr. 17/2013, număr

dedicat savantului Simion

Mehedinți. ISSN 1841 - 7272

Din cuprins:

Simion Mehedinţi – Soarta limbii

române în legătură cu coordonatele

etnografice

Valeriu Anghel – Gramatica limbii

române în şcoală

Stela Sebe – Presă şi publicişti

vrânceni de la origini până în present

– dicţionar cronologic

Lucian Badea – Ion Conea, mentor

al geografiei româneşti

Cătălina Cârstea – Ion Conea,

reprezentant al intelectualităţii

româneşti din secolul al XX-lea

Vasile N. Taftă – Propuneri pentru un manual de montanologie

Bogdan Dogaru – Renaşterea Societăţii Secrete “Carpaţii”, secţia din Iaşi

(1884)

Nicolae Damian – Guiness şi J.J., coordonate în geografia culturală a oraşului

Dublin

Viorel Paraschiv – Omagiu lui Simion Mehedinţi – Soveja

Alexandra Tătaru – Atractivitate şi eleganţă imperială în spaţiul japonez

Valeriu Anghel – Teatrul „Maior Gh. Pastia” din Focşani, în sărbătoare

Costică Neagu – Vremea lui Caragiale, o dureroasă permanenţă.

Mai multe informații pe: http://www.asociatiasimionmehedinti.ro/publicatii

Conf. univ. dr. Costică Neagu – Universitatea București – Extensia Focșani