Reinventarea comunităţii euro-atlantice - o perspectivă liberală asupra

relaţiei transatlantice după sfârşitul războiului rece

Bucure tiș2011

Reinventarea comunităţii euro-atlantice - o perspectivă liberală

asupra

relaţiei transatlantice după sfârşitul războiului rece

Schimbarea masivă, parţial sau deloc controlată, în domeniul activităţilor

interstatale, a relaţiilor şi proceselor ce definesc structura sistemului internaţional au

dus, imediat după cel de-al doilea război mondial, la polarizarea interesului unor state

(grupuri de state) pentru susţinerea unei anumite doctrine politice, economice şi

militare, în raport de sfera de influenţă dominatoare, situaţie în care statele Europei au

fost divizate, între Est şi Vest, de aşa-zisă “cortină de fier” cu scopul de a-şi “asigura

securitatea”.

Demolarea acestui zid a dat un nou impuls diplomaţiei euro-atlantice pentru a

redefini “securitatea” şi a preciza noile strategii de securitate, încât să se asigure “o

securitate egală” tuturor naţiunilor.

Punând accent pe modalităţile nonviolente pentru modelarea noii arhitecturi de

securitate europeană multidimensională, multe state neintegrate în structurile integrate

de securitate europeană acţionează, indiferent de costuri, pentru a se pune la adăpost

de orice pericol, pentru lărgirea cooperării şi reconstrucţia relaţiilor internaţionale, în

care nu mai sunt posibile evoluţii autonome şi izolaţioniste.

Integrarea europeană a parcurs la finalul secolului XX o nouă fază calitativă

care implica modificarea relaţiilor economice dintre state până la crearea unui spaţiu

unic economic şi social. În domeniul politic se tindea spre statuarea unor structuri

suprastatale, de nivel continental, cu puternice valenţe integratoare, în care să fie

redusă drastic libertatea de utilizare a forţei armate şi asigurate inovaţii în modalitatea

de intrebuinţare a forţei armate în relaţiile internaţionale, care să depăşească

îngrădirile la care este supusă aceasta, încât să se poată asigura reconfigurarea

arhitecturii europene şi euroatlantice de securitate prin restructurarea organismelor

colective de securitate existente: OSCE, NATO, UEO.

Modificarea profunda a mediului politic şi social european dupa 1989, care a

dus la disparitia bazei ideologice a divizarii continentului in blocuri opuse, potential

adversar unul altuia, a făcut necesara redefinirea locului şi rolului organizatiei

Tratatului Atlanticului de Nord, a determinat aparitia unor preocupari privind

2

posibilitatile şi modalitatile de participare a acesteia la controlul şi rezolvarea

situatiilor de criza de natura să pericliteze pacea şi securitatea in Europa şi in lume.

Faptul ca unul din termenii echilibrului militar ce s-a mentinut in Europa timp

de peste 40 de ani, respectiv puterea militara sovietica şi a Tratatului de la Varsovia

nu mai exista, a avut urmari importante. Practic, a disparut pericolul unui conflict

major, intre blocuri, dar au făcut posibile aparitia unor conflicte de mica intensitate,

pe fond etnic, religios, economic, teritorial, cu forme chiar violente, toate acestea

riscand să degenereze intr-un conflict major care să afecteze pacea pe continent şi in

lume.

Schimbarile petrecute in spatiul european, disparitia bipolaritatii puterii

militare ar fi trebuit, in acceptarea istorica, să duca şi la dizolvarea Aliantei, intrucat

scopul crearii acesteia a disparut.

Aparitia de noi tipuri de riscuri şi ameninţări la adresa pacii şi securitatii in

Europa şi in lume, in zonele de interes ale Aliantei a impus reevaluarea situatiei

securitatii, stabilirea de noi strategii pentru adoptarea mecanismelor Aliantei de

gestionare a crizelor, prin asumarea a noi roluri in zona Europei centrale şi de est,

mergand de la prevenirea şi gestionarea razboaielor civile la monitorizarea controlului

armamentelor sau acordurilor de dezarmare.

Este meritul Aliantei de a fi reactionat la recentele schimbari ale conditiilor

politico-militare. Prin declaratiile sefilor de stat şi guvern NATO au fost adoptate o

serie de principii pornind de la Conceptul cuprinzator privind controlul armamentelor

şi dezarmarea (mai 1989); Declaratia de la Londra privind o Alianta Nord Atlantica in

schimbare (iulie 1990); Noul Concept strategic şi Declaratia de la Roma privind pacea

şi cooperarea (Roma 1991); Parteneriatul pentru Pace (Bruxelles 1994); Infiintarea

EAPC-Consiliul pentru Parteneriat Euro-Atlantic (mai 1997); Conceptul strategic al

Aliantei (Washington 1999); Noua initiativa privind capacitatile de apărare (Praga

2002).

Pornind de la ideea ca “in noua Europa, securitatea fiecarui stat este in mod

inseparabil legata de securitatea vecinilor săi”, Alianta este pregatita să intinda “mana

prieteniei” fostilor săi adversari. In acest context, in urma Declaratiei de la Londra

( iulie 1990), Alianta şi-a exprimat intentia de a schimba strategia şi structura forţelor

integrate NATO prin: trimiterea pe teren a unor forte active mai mici şi restructurate;

reducerea disponibilitatii unitatilor active; utilizarea, la nevoie, a regenerarii forţelor;

renuntarea la “apărarea inaintata” in Europa Centrala; infiintarea unui Centru OSCE

3

de prevenire a Conflictelor drept forum de dezbatere a activitatilor militare

neobisnuite şi concilierea diferendelor intre statele membre OSCE.

Pornind de la conceptul ca securitatea Aliantei este legata de securitatea

celorlalte state din Europa şi de riscurile posibile, datorate instabilitatii generate de

grave dificultati de ordin economic, social şi politic, inclusiv rivalitati etnice şi dispute

teritoriale statele occidentale au luat in calcul:

• mentinerea şi întărirea legaturii transatlantice, in contextul schimbator al

securitatii, incat să satisfaca procesul de integrare europeana şi interesele securitatii

SUA, implicate foarte puternic in zona europeana a NATO;

• dezvoltarea continua a securitatii europene ca element al unei uniuni politice

in curs de formare;

• cooperarea cu ţările din Europa Centrala şi integrarea lor treptata in sistemul

politic, economic şi de securitate al statelor libere şi democrate.

Aceste orientari au fost stabilite pentru a se asigura functionarea Aliantei dupa

desfiintarea Tratatului de la Varsovia şi pentru a se incerca acoperirea vidului de

securitate din Balcani, in asa fel incat să nu trezeasca suspiciunile Federatiei Ruse,

care considera ca prin extinderea NATO, Rusia ar fi izolata şi chiar amenintata.

Conducerea NATO, organele civile şi militare ale Aliantei, analizand situatia

politico-militara actuala şi de perspectiva, au elaborat o serie de variante privind

implicarea NATO in rezolvarea crizelor pe baza documentelor adoptate la Roma, in

anul 1991 şi a modificarii raportului de forte in Europa.

Avand in vedere aspectele politice, militare, economico-financiare, se pare ca

varianta care are cele mai multe optiuni ar fi cea care are in vedere atat apărarea

nemijlocita a statelor membre, cat şi interventia in zonele de criza, fie sub egida ONU,

fie in cadrul actiunilor conduse de ONU, UEO sau OSCE, cautandu-se solutii pentru

depaşirea restrictiilor referitoare la spatiul de responsabilitate.

Odata cu noua doctrina s-a adoptat şi conceptul de “riposta selectiva”. In acest

sens Forţa de Reactie Rapida este operationala din 1995 şi cuprinde 7 divizii, din care

2 cu structura multinationala. Acestea, pot fi dislocate in timp scurt (2-3 zile) in zona

de actiune. Se are in vedere pentru a fi folosite in cadrul operatiilor de mentinere a

pacii sau pentru controlul crizelor.

In cadrul modificarilor de structura sunt preconizate desfiintarea unor

comandamente aliate NATO, reducerea cu 25% a Forţelor principale de apărare,

4

constituirea unor unitati multinationale, reducerea efectivelor SUA dislocate in

Europa, costituirea unor state majore (nuclee) multinationale etc.

In 1994, odata cu aprobarea conceptiei de constituire şi actiune a Fortei de

reactie rapida, ministrii apararii din ţările membre NATO au adaptat o serie de

concepte privind sprijinul ce-l poate oferi NATO, prin intermediul UEO, pentru

dezvoltarea componentei de apărare a Uniunii Europene, modul in care structurile

NATO ar putea fi dezvoltate şi adoptate pentru a indeplini eficient şi mai flexibil

misiunile Aliantei, prin întărirea cooperarii cu UEO precum şi modul de dezvoltare a

Parteneriatului pentru Pace.

Primele rezultate pozitive a noilor concepte au fost dovedite prin desfasurarea

rapida şi eficienta a Fortei Internationale de Implementare a Pacii in Bosnia

Hertegovina (IFOR).

Reforma NATO are efecte concrete asupra relatiilor NATO cu ţările foste

membre ale Tratatului de la Varsovia. Cum acestea nu pot fi cuprinse imediat in

NATO, din diferite motive, s-au creat unele organisme adecvate actualei situatii. Un

asemenea organism s-a creat in 1991, Consiliul de Cooperare Nord-Atlantica

(CCNA). In cadrul acestuia se discuta probleme cu caracter militar, cum ar fi

controlul armamentelor, cooperarea in domeniul apararii, modul de solutionare a unor

crize in Europa, precum şi probleme economice sau de interes general.

Una din caracteristicile noii NATO este vointa să de a se deschide pentru noi

membri din considerentul ca primirea de noi membri in NATO va servi cauzei

stabilitatii in intreaga Europa.

De asemenea, Alianta actioneza pentru stabilirea unui parteneriat in domeniul

securitatii cu Rusia, Europa se gaseste astazi intr-o faza decisiva a pregatirii viitorului

sau prin garantarea pacii şi libertatii, respectand principiile unei stranse cooperari

transatlantice şi al continuarii ferme a politicii de unificare. In plus NATO va utiliza şi

consolida institutii viabile şi experimentate, cum ar fi Consiliul Europei, in care va

juca rolul de pilon de stabilitate.

Largirea NATO va reprezenta un pas inainte spre tinta de baza a Aliantei, de a

spori securitatea şi a extinde stabilitatea in intreaga zona euroatlantica, in cadrul

contextului unei largi arhitecturi a securitatii europene bazate pe o reala cooperare.

In acelasi timp largirea NATO va extinde asupra noilor membri avantajele

apararii comune şi ale integrarii in institutiile europene şi nord-atlantice.

5

Extinderea NATO va contribui la stabilitatea şi securitatea sporita pentru toate

ţările din regiune prin:

• incurajarea reformelor democratice, inclusiv a controlului civil şi democratic

asupra armatei;

• protejarea modelelor şi cutumelor de cooperare, consultare şi costituire a

consensului;

• promovarea relatiilor de buna vecinatate;

• sporirea transparentei in planificarea apararii şi alcatuirea bugetelor militare

şi astfel a increderii intre state;

• consolidarea tendintei catre integrare şi cooperare in Europa;

• sporirea abilitatii Aliantei de a contribui la securitatea europeana şi

internationala şi de a sprijini mentinerea pacii sub auspiciile ONU sau OSCE, prin

întărirea parteneriatului transatlantic.

Extinderea Aliantei se va face prin aderarea de noi state membre la Tratatul de

la Washington, in baza art. 10. Noii membri se vor bucura de toate drepturile şi işi vor

asuma toate obligatiile ce decurg din Tratat şi vor trebui să se conformeze principiilor,

politicilor şi procedurilor adoptate de membrii Aliantei pana in momentul aderarii.

Statele candidate la aderare trebuie să-şi rezolve prin mijloace pasnice

disputele etnice, teritoriale, jurisdictionale interne, dupa care pot fi invitate să se

alature Aliantei.

Extinderea NATO este un proces paralel cu cel al Uniunii Europene, pe care il

va completa. Ambele procese de extindere vor contribui semnificativ la extinderea

securitatii, stabilitatii şi prosperitatii de care se bucura membrii săi spre celelalte state

europene cu vederi democratice.

O eventuala concordanta larga a calitatii de membru in NATO, UE şi UEO ar

avea efecte pozitive supra securitatii europene. De aceea, Alianta acorda o atentie

deosebita ţărilor cu perspective de a deveni membre ale UE şi care manifesta interes

pentru aderarea la NATO in vederea analizei felului cum acestea pot contribui la

securitatea transatlantica, in cadrul Tratatului de la Washington şi de a hotari invitarea

acestora pentru a adera la NATO.

Alianta este angajata pentru o abordare larga a securitatii, care recunoaste

importanta factorilor politic, economic, social şi de mediu, suplimentar dimensiunii

indispensabilea a apararii. Telul colectiv al NATO este de a edifica o arhitectura de

6

securitate europeana pentru care contributiile Aliantei la securitatea şi stabilitatea

spatiului euroatlantic şi a celorlalte organizatii internationale sunt complementare şi se

consolideaza reciproc, atat prin adancirea relatiilor intre ţările euroatlantice cat şi prin

gestionarea crizelor. Alianta incearca să întărească securitatea şi stabilitatea

euroatlantica prin: pastrarea legaturii transatlantice, mentinerea unor capabilitati

militare eficace şi suficiente pentru descurajare şi apărare, pentru indeplinirea

intregului spectru de misiuni ale NATO, dezvoltarea Identitatii Europene de

Securitate şi Apărare in cadrul Aliantei, o capacitate completa pentru gestionarea cu

succes a crizelor, continuarea procesului de deschidere fata de noi membri şi

urmarirea constanta a relatiilor de parteneriat, cooperare şi dialog cu celelte ţări ca

parte a abordarii problemelor de securitate euroatlantica prin cooperare, inclusiv in

domeniul controlului armamentelor şi dezarmarii.

Ata amentul NATO fa a de legatura transatlantică este indispensabil. Aliantaș ț

este angajată intr-un parteneriat puternic şi dinamic intre Europa şi America de Nord

in sprijinul valorilor şi intereselor pe care le au in comun. Securitatea Europei şi a

Americii de Nord este indivizibila. Mentinerea unei capabilitati militare adecvate in

vederea actiunii colective pentru apărarea comuna ramane punctul central al

obiectivelor de securitate ale Aliantei. O astfel de capabilitate, impreuna cu

solidaritatea politica, ramane esenta capacitatii Aliantei de a preveni orice incercare

de a face uz de forţa sau de intimidare şi garanteaza faptul ca o agresiune militara

directa Impotriva Aliantei nu ar putea avea sorti de izbanda. Apărarea colectiva a

membrilor săi este fundamentala pentru credibilitatea să şi pentru securitatea şi

stabilitatea spatiului euroatlantic.

Capabilitatile militare eficiente pentru intregul spectru de circumstante

previzibile constituie baza capacitatii Aliantei de a contribui la prevenirea conflictelor

şi la managementul crizelor prin operatiuni de raspuns la crize. Aceste misiuni pot fi

extrem de solicitante şi pun mare pret pe aceleaşi calitati politice şi militare

(coeziunea, instruirea multinationala, planificarea detaliata in avans). Reforma

structurii de comanda militara integrata a NATO prevede realizarea noii structuri, care

va cuprinde doua comandamente strategice, unul pentru Europa şi unul pentru

Atlantic, cu o structura subordonata simplificata de comandamente regionale şi sub-

regionale. Rezultatul va fi o structura mai flexibila şi mai bine adaptata la cerintele

prezente ale NATO. Aceasta va facilita cooperarea cu ţările partenere. In plus, noua

structura va incorpora un cadru pentru operatiile de comanda implicand dislocare

7

rapida, participare multinationala, unitati de categorii intrunite adaptate la cerintele

noului concept al Aliantei de Forte intrunite Multinationale Operationale (CJTF).

Aliatii europeni au luat decizii care să le permita să-şi asigure responsabilitati

mai mari in domeniul securitatii şi apararii in scopul întăririi pacii şi stabilitatii in

spatiul euroatlantic şi implicit al securitatii tuturor aliatilor. Acest proces va necesita o

stransă cooperare intre NATO şi Uniunea Europeana. Procesul de elaborare şi

implementare a Politicii Europene de Securitate şi Apărare, menita să întărească

capabilitatile Uniunii Europene in ceea ce priveste managementul crizelor, trebuie să

vizeze şi întărirea Identitatii Europene de Securitate şi Apărare in cadrul NATO,

pastrand nealterata legatura transatlantica.

In acest context, NATO ramane piatra de temelie a securitatii europene şi

fundamentul apararii colective in spatiul euroatlantic, iar realizarea Politicii Europene

de Securitate şi Apărare trebuie subsumata principiilor aprobate in cadrul reuniunii

Consiliului Nord-Atlantic de la Berlin, din 1996. Urmarind politica sa de prezervare a

pacii, prevenire a războiului, întărire a securitatii şi stabilitatii, in conformitate

sarcinile sale de securitate fundamentale, NATO va cauta, in cooperare cu celelalte

organizatii, să previna conflictele, sau, in situatia aparitiei unei crize, să contribuie la

gestionarea sa efectiva, cu aplicarea normelor dreptului international, inclusiv prin

posibilitatea executarii de operatiuni de raspuns la crize. Pregatirea Aliantei pentru

indeplinirea unor astfel de operatiuni vine in sprijinul obiectivului mai larg de întărire

şi extindere a stabilitatii şi implica adeseori participarea partenerilor Aliantei.

8

BIBLIOGRAFIE

1. Bernard Esambert, Războiul economic mondial, “Defense nationale”, vol

48, iunie 1992;

2. Biroul de Informare şi Presa NATO- 1110 Bruxelles- Belgia, Manualul

Nato 2001

3. Florian Garz, NATO - Globalizare sau disparitie? Casa Editoriala Odeon,

Bucuresti, 1995

4. Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial,

vol.II, Editura Ştiintifica şi Enciclopedica,

5. http://www.mae.ro/

9