Relatia dintre om si destinul sau creator

Autor al unei opere literare si filosofice impunatoare, creator al unui sistem original de gandire, Lucian Blaga (1895-1961) este cea mai complexa si fecunda personalitate a culturii romane din perioada interbelica. Opera sa filosofica este grupata, conform testamentului sau, in patru trilogii: Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor si Trilogia cosmologica (publicate intre 1931-1947, unele lucrari au aparut dupa moartea sa). Proiectul sau filosofic, in consonanta cu noile orientari din arta si din gandirea stiintifica, viza depasirea paradigmei clasice, a rationalismului modern, pentru a propune o noua teorie a cunoasterii, numita de autor rationalism ecstatic, o noua teorie a culturii, bazata pe ideea matricei stilistice, care isi are sursele in structurile inconstientului colectiv, o noua antropologie filosofica, bazata pe ideea destinului creator al omului, o noua viziune metafizica, ce are drept concept central ideea de mister. Omul ca existenta intru mister si revelatieBlaga spune ca problema fundamentala a oricarei viziuni metafizice este relatia dintre om, lume si transcendenta (Marele Anonim, factorul divin al existentei, in sistemul lui). Misterul este conceptul central al filosofiei sale, cu intelesul de obiect al cunoasterii, privit ca strat de adancime al existentei. Blaga considera ca existenta este diferentiata in cinci moduri ontologice fundamentale: anorganic, vegetal, animal, uman, divin. Ele se diferentiaza in functie de felul lor de a fi si dupa orizontul in care exista. Modul uman de existenta se caracterizeaza prin faptul ca participa concomitent la doua feluri de a fi (si la doua orizonturi de existenta). Primul este existenta in orizontul imediat si pentru autoconservare (care este comun animalelor si omului); al doilea este existenta in orizontul misterului si pentru revelarea misterului, tip de existenta care este specific numai omului. Omul deplin este omul care exista concomitent in cele doua moduri de existenta si in cele doua orizonturi, dar specificul sau ireductibil deriva din tendinta sa necontenita de a revela misterul, prin cunoastere si prin creatie (plasmuire). Intreaga gandire a lui Blaga este orientata spre determinarea modului specific uman de existenta. Astfel, Blaga elaboreaza o antropologie sau o ontologie regionala a umanului.Marele Anonim este centrul metafizic al existentei, misterul suprem, avind pe de o parte o functie creatoare, iar pe de alta una de a bloca creatia infinita. Marele Anonim emana din sine diferentialele divine, niste particule care, prin aglutinare, formeaza toate entitatile existentei. In acelasi timp, Marele Anonim limiteaza creatia pentru a nu provoca o descentralizare a existentei in ansamblul ei. Omul este definit prin tentativa sa permanenta de a revela misterul, adica de a dezvalui si de a traduce lumea in limbaj uman. Dar Marele Anonim apara misterul lumii, introducand intre om si mistere o cenzura transcendenta, care impiedica revelarea absoluta a lor. Omul singur a devenit fiinta istorica, ceea ce inseamna permanent istorica, adica o fiinta care vesnic isi depaseste creatia, dar care niciodata nu-si depaseste destinul creator.Cateva concepte fundamentale prin care Blaga caracterizeaza omul: existenta creatoare in orizontul misterului si pentru revelarea misterului; cultura si civilizatia, stil si matrice stilistica.

Cunoastere si misterEl priveste cunoasterea ca fiind o valoare umana fundamentala, un act de creatie care se realizeaza prin stiinta, filosofie, arta, simboluri etc. Ca act specific de creatie, cunoasterea are o functie metaforica si o functie stilistica.Este necesara precizarea ca functia revelatorie indica tentativa omului, niciodata abandonata, de a dezvalui si talmaci misterul lumii, iar cea stilistica presupune faptul ca orice act de cunoastere este incadrat in categorii stilistice, adica in categorii relative si determinate. Blaga considera ca exista doua forme de cunoastere, o cunoastere paradisiaca si o cunoastere luciferica. Aceste distinctii vizeaza o diferenta de atitudine spirituala, de obiect, de proceduri metodologice si de sens. Pentru a intelege rostul acestei distinctii este necesara precizarea ca misterul, ca obiect al cunoasterii, are doua aspecte, doua fete: un aspect fanic (care se arata omului in experienta) si un aspect criptic (care se ascunde).Cunoasterea paradisiaca are ca obiect misterele latente si consta in cercetarea datelor reale si in formularea unor idei care se afla in analogie cu materialul concret, fanic. Este o cunoastere fara tensiune problematica, impacata cu realul, prin care spiritul uman acumuleaza o serie de atribute explicative aplicate concretului, realizand un progres linear, cumulativ. Ca sens si metodologie, ea se bazeaza pe observatia si pe explicatia neproblematica. Cunoasterea luciferica opereaza asupra unor mistere deschise carora le produce o variatie calitativa, lansand idei ce se afla in opozitie (disanalogie) cu concretul. Este vorba de o ipoteza teoretica pe care intelectul o elaboreaza pentru a dezvalui structura de adancime a lumii. Este o cunoastere constructiva, activa ce presupune un progres in adancime, intensiv.Blaga precizeaza ca prin cunoasterea paradisiaca trebuie sa intelegem cunoasterea primara, normala, ce urmareste determinarea obiectului, iar prin cunoasterea luciferica o cunoastere ce urmareste deschiderea misterelor, patrunderea in aspectul criptic al lor si revelarea acestuia. Cunoasterea luciferica imbraca trei forme: Plus-cunoasterea, care consta in atenuarea misterului. De exemplu, Copernic a demonstrat ca Pamantul se misca in jurul Soarelui, in dezacord cu observatia empirica ce se bazeaza pe iluzia ca Soarele se misca in jurul Pamantului. Misterul fenomenului a fost atenuat. Zero-cunoasterea duce la permanentizarea misterului. Exemplul dat de Blaga este teza cu privire la aparitia vietii organice din materie anorganica, ipoteza care a permanentizat misterul vietii fara a-i conferi o explicatie satisfacatoare. De asemenea, ideea lui Kant dupa care lucrul in sine se poate concepe, ca obiect al ratiunii pure, dar nu poate fi cunoscut in mod pozitiv, functionand doar ca un concept negativ, gol de determinatii. Minus-cunoasterea este o forma exceptionala de cunoastere, ce nu consta in absenta cunoasterii, ci intr-o cunoastere paradoxala, ce duce la potentarea misterului. Ea este conceptualizata intr-o antinomie transfigurata, adica intr-o solutie antilogica conceptual, intr-o formula ce exprima ceva neinteligibil sub raport logic, formula ce este echivalentul unui mister potentat. Exemplele lui Blaga sunt culese mai ales din stiinta moderna. Astfel, afirmatia lui W. Wundt, dupa care intregul fenomenului psihic contine mai mult decit suma elementelor sale este o astfel de formula. Din fizica cuantica Blaga retine dublul caracter al luminii, corpuscular si ondulatoriu in acelasi timp, ca exemplu de formula paradoxala si de antinomie transfigurata ce potenteaza, amplifica misterul fenomenului. De asemenea, pe langa exemplul cunoscut al numarului irational (radical din minus 1), Blaga mentioneaza si numerele transfinite ale lui Cantor, care reprezinta o marime din care se pot scadea alte marimi fara ca ea sa se imputineze. De asemenea, mentioneaza si ideea filosofica a lui Driech, dupa care entelehia, ca factor primar al vietii, ar fi aspatiala, dar se poate diviza ramanand totusi intreaga, formula paradoxala prin care un factor aspatial e postulat ca manifestandu-se in spatiu. Acest tip de cunoastere aminteste, prin structura ei, de formula dogmei crestine a trinitatii, dupa care divinitatea este postulata ca fiind o fiinta unica in trei persoane. Blaga opteaza pentru formula unui mister nerationalizabil in intregime, dar formulabil in formule paradoxale, care reprezinta un echivalent conceptual al misterului.Consecinta acestor teze este aceea ca orice cunoastere umana este relativa, dar omul nu va inceta niciodata in incercarea sa de a revela misterul lumii. Exista o cenzura transcendenta ce impiedica revelarea absoluta a misterelor. De aici, drama cunoasterii umane, blestemul si grandoarea omului ca fiinta sortita creatiei si unei revelari relative si aproximative a misterului.

Spritul omenesc, pus in fata misterului metafizic, a crezut la un moment dat ca ar fi indreptatit sa-l formuleze, fara de a-l intelege. Indrazneala depaseste orice alta indrazneala a gandirii omenesti.