REGISTRE STILISTICE GENERALE I. Registrul popular

Utilizat ca variantă stilistică în opera literară (folclorică sau cultă), registrul popular presupune situarea naratorului, a personajelor/a eului liric în sfera culturii populare, printr-un limbaj marcat de spontaneitate şi indici ai implicării afective; • La nivel fonetic: mărci ale oralităţii, accente afective, variante fonetice familiare, ignorând normele ortoepice; rime şi ritmuri simple, aliteraţii; • La nivel lexical: selectarea unor cuvinte şi expresii idiomatice specifice universului rustic (inclusiv regionalisme), frecvenţa mare a diminutivelor, abateri de tipul pleonasmului, al tautologiei; • La nivel morfosintactic: prezenţa unor forme neliterare (forme flexionare neliterare, acuzativul cu prepoziţie în locul dativului, forme pronominale colocviale, dezacordul etc.), viitorul popular, prezumtivul, superlativul popular, frecvenţa mare a interjecţiei; modele sintactice bazate pe repetiţii sau pe recurenţa lui "şi" narativ, anacolutul etc.; • La nivel stilistic: caracter tradiţional al figurilor de stil.

II. Registrul cultRegistru stilistic care defineşte, în general, creaţiile literare culte; implică situarea instanţelor comunicării artistice în orizontul culturii, prin aplicarea normelor limbii literare, prin informaţia culturală bogată; • Nivelul fonetic e definit prin eufonie; în poezie, ritmuri şi rime complexe; • Nivel lexical caracterizat prin diversitate şi bogăţie sinonimică, prin gradul. ridicat de conceptualizare a termenilor, prin valorificarea potenţialităţilor multiple de semnificare; ambiguizare deliberată; • Nivel sintactic: frază completă, elaborată; • La nivel stilistic: predilecţia pentru tropi şi figuri de gândire; variaţie stilistică, originalitate.

III. Registrul oralOralitatea vizează două straturi stilistice: un strat primar, intrinsec literaturii populare şi tuturor creaţiilor teatrale şi un strat derivat, specific structurilor dialogale (din proză sau din poezie) şi stilului marilor povestitori, a căror scriitură simulează circumstanţele comunicării orale; • Particularităţi: comunicare directă, preponderent colocvială, afectivă şi spontană, cu relative libertăţi faţă de normele limbii standard, dar cu grad ridicat de convenţionalitate şi stereotipie în producerea „faptelor de stil"; relevanţa elementelor paraverbale şi nonverbale în constituirea sensuri lor, zone de incidenţă cu registrul stilistic popular; diferenţieri în funcţie de tipul de cultură: varianta oralităţii rustice/varianta citadină; • Mărci distinctive: formule ale adresării directe, enunţuri exclamative şi interogative, elidări fonetice, topică afectivă, frecvenţa unor sintagme/expresii colocviale, a substantivelor în vocativ, a verbelor la imperativ, a interjecţiilor; abateri de la normă precum dezacordul