Regimul National Comunist in Romania

2
In a doua jumatate a sec. al XX-lea, regimul comunist s- a instaurat în România, fund impus de URSS. După 1960, secretarul general al Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu Dej, a încercat o liberalizare a regimului prin distanţarea de politica Moscovei. La plenara Comitetului Central al PMR din aprilie 1964, s-a afirmat dreptul partidului de a construi socialismul în conformitate cu realităţile naţionale, impunându-se astfel linia naţional' socialismului, devenită tot mai evidentă o dată cu alegerea în 1965 a lui Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului unic. Prima măsură pe care a luat-o Ceauşescu (după dispariţia lui Dej) a fost adoptarea unei noi constituţii în 1965, prin care se schimba denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar PMR devenea Partidul Comunist Român, acesta fiind socotit „forţa conducătoare" a întregii societăţi. De asemenea Nicolae Ceauşescu a încercat încă de la început să-şi atribuie imaginea de mare reformator, afirmând independenţa faţă de URSS printr-o deschidere faţă de Occident, o neutralitate activă, relaxare culturală, o îmbunătăţire a nivelului de trai. Cu toate acestea a menţinut controlul partidului asupra societăţii. In plan extern, Nicolae Ceauşescu a continuat detaşarea de politica URSS, prin restabilirea relaţiilor diplomatice cu Occidentul (cu RFG în 1967) şi condamnarea intervenţiei ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia în 1968. Relativa independenţă şi întoarcerea la valorile româneşti promovate de Ceauşescu au dus la o perioadă de destindere în politica internă şi externă a României. Faptul că Ceauşescu a promovat linia naţională a comunismului a dus la îmbunătăţirea imaginii României în Occident, liderul comunist român fiind văzut ca „dizidentul" din cadrul blocului statelor totalitare şi beneficiind de aprecierea liderilor occidentali (fapt confirmat de vizitele pe care preşedinţii americani, Richard Nixon şi Gerald Ford, le-au făcut în România). Totuşi aceste măsuri nu au durat prea mult, pentru că o dată cu 1974, când Ceauşescu a fost numit preşedinte al Republicii Socialiste România, regimul naţional-comunist a început să cunoască din nou trăsături totalitariste pronunţate. Astfel, s-a impus cu fervoare cultul personalităţii, prin intermediul căruia Ceauşescu era reprezentat ca un adevărat „erou al neamului"; de asemenea s-au continuat industrializarea forţată şi iniţierea unor construcţii megalomanice, care solicitau cheltuieli uriaşe (Canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărăşeanul, Casa Poporului). Toate acestea au determinat creşterea datoriei externe a ţării, achitată cu preţul raţionalizării drastice a tuturor

description

Isorie

Transcript of Regimul National Comunist in Romania

In a doua jumatate a sec. al XX-lea, regimul comunist s-a instaurat n Romnia, fund impus de URSS.Dup 1960, secretarul general al Partidului Muncitoresc Romn, Gheorghe Gheorghiu Dej, a ncercat o liberalizare a regimului prin distanarea de politica Moscovei. La plenara Comitetului Central al PMR din aprilie 1964, s-a afirmat dreptul partidului de a construi socialismul n conformitate cu realitile naionale, impunndu-se astfel linia naional' socialismului, devenit tot mai evident o dat cu alegerea n 1965 a lui Nicolae Ceauescu la conducerea partidului unic.Prima msur pe care a luat-o Ceauescu (dup dispariia lui Dej) a fost adoptarea unei noi constituii n 1965, prin care se schimba denumirea rii n Republica Socialist Romnia, iar PMR devenea Partidul Comunist Romn, acesta fiind socotit fora conductoare" a ntregii societi. De asemenea Nicolae Ceauescu a ncercat nc de la nceput s-i atribuie imaginea de mare reformator, afirmnd independena fa de URSS printr-o deschidere fa de Occident, o neutralitate activ, relaxare cultural, o mbuntire a nivelului de trai. Cu toate acestea a meninut controlul partidului asupra societii.In plan extern, Nicolae Ceauescu a continuat detaarea de politica URSS, prin restabilirea relaiilor diplomatice cu Occidentul (cu RFG n 1967) i condamnarea interveniei rilor membre ale Tratatului de la Varovia n Cehoslovacia n 1968.Relativa independen i ntoarcerea la valorile romneti promovate de Ceauescu au dus la o perioad de destindere n politica intern i extern a Romniei. Faptul c Ceauescu a promovat linia naional a comunismului a dus la mbuntirea imaginii Romniei n Occident, liderul comunist romn fiind vzut ca dizidentul" din cadrul blocului statelor totalitare i beneficiind de aprecierea liderilor occidentali (fapt confirmat de vizitele pe care preedinii americani, Richard Nixon i Gerald Ford, le-au fcut n Romnia). Totui aceste msuri nu au durat prea mult, pentru c o dat cu 1974, cnd Ceauescu a fost numit preedinte al Republicii Socialiste Romnia, regimul naional-comunist a nceput s cunoasc din nou trsturi totalitariste pronunate. Astfel, s-a impus cu fervoare cultul personalitii, prin intermediul cruia Ceauescu era reprezentat ca un adevrat erou al neamului"; de asemenea s-au continuat industrializarea forat i iniierea unor construcii megalomanice, care solicitau cheltuieli uriae (Canalul Dunre-Marea Neagr, Transfgreanul, Casa Poporului).Toate acestea au determinat creterea datoriei externe a rii, achitat cu preul raionalizrii drastice a tuturor produselor i impunerea cartelelor, ceea ce a afectat nivelul de trai al populaiei. De asemenea, de teama unor revolte anticomuniste, viaa privat a cetenilor era supravegheat ndeaproape (ascultarea telefoanelor, citirea corespondenei, urmrirea i impunerea domidliukii forat celor considerai inamici ai regimului).Cu toate acestea, rezistena anticomunist s-a fcut simit n anii '70-'80, prin revoltele muncitoreti care au aprut n aceast perioad i care s-au manifestat n Valea Jiului (revolta minerilor din 1977) i la Braov (manifestaiile din 1987). Inclusiv foti membri ai conducerii PCR au protestat, n 1989, fa de politica dictatorial a lui Nicolae Ceauescu (Scrisoarea celor ase).In decursul anului 1989, regimurile comuniste europene au nceput s se prbueasc rnd Pe rnd. Acelai lucru s-a ntmplat i cu regimul politic din Romnia, nlturat n 1989, prin intermediul Revoluiei din decembrie. Acest fapt a determinat ca ara noastr s revin la democraie i la statul de drept.