Regatul unit al Marii Britani si a Irlandei de nord

28
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord De-a lungul evoluţiei societăţii britanice, Thames şi bazinul său au reprezentat o cale de penetrare către Anglia. Cîteva porturi naturale cu poziţie foarte bună precum şi alte cîteva locaţii avantajante au permis accesul către interior şi în acelaşi timp, pătrunderea influenţelor străine. Acestea s-au manifestat în est, nord-est şi sud-est. De la populaţiile preistorice, cele care au construit Stonehenge, triburile celtice a căror moştenire lingvistică se păstrează şi în prezent în limbile irlandeză şi scoţiană (scottish gaelic), influenţa romanilor care au construit portul Dover – principala lor poartă de intrare, şi au trasat cele mai importante rute de transport – peste care se suprapun în prezent principalele axe rutiere, anglii şi saxonii, popoare germanice care s-au aşezat în partea de est a Angliei şi în bazinul Thames, vikingii danezi şi norvegieni, care au colonizat insulele situate în apropiere dar şi regiuni din interior şi, pînă la acei vikingi scandinavi care au aculturat timp de generaţii de rezidenţă în Normandia (nordul Franţei) şi au invadat sub conducerea lui William the Conquerror (Cuceritorul) în 1066, arhipelagul, se poate vorbi de o etapă importantă în evoluţia istorică a spaţiului, încheiată cu acest moment care la rîndul său a deschis o etapă nouă. În tot acest timp lowland-ul britanic a devenit pincipalul centru al arhipelagului. În acelaşi timp este adevărat că creştinismul – ajuns în arhipeleag în perioada romană – s-a dovedit mai durabil în izolata Iralndă decît în Anglia, mult mai expusă şi marcată de disensiunii şi conflicte. Destinul Insulelor Britanice a fost însă hotărît în Anglia, unde invadatorii s-au luptat pentru putere şi, unde, după secolul al XI-lea ia naştere naţiunea britanică şi imperiul demai tîrziu. În dezvoltarea sa politică, arhipeleagul a beneficiat de pe urma poziţiei sale insulare, de separarea faţă de Europa continentală, Anglia devenind centrul regional de putere politică şi de integrare şi organizare economică. Centrată pe capitală, Londra, Anglia a evoluat la stadiul de regiune primordială a acestui spaţiu. Nu în ultimul rînd, britanicii au dobîndit un sistem de guvernare parlamentar, unic în Europa Occidentală, Anglia transformîndu-se dintr-o putere regională în centrul unui imperiu global. Dezvoltarea economică rapidă a impus şi modificări ale vieţii politice, în etape, fără a duce la distrugerea societăţii în ansamblu. Economia de subzistenţă a lăsat loc perioadei comerciale a mercantilismului, iar premergător www.referat.ro

description

In acest referat veti gasi tot felul de informatii despre Regatul unit al Marii Britanii si a irlandei de nord.din punct de vedere geografic,istoric,cultural etc.

Transcript of Regatul unit al Marii Britani si a Irlandei de nord

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

De-a lungul evoluţiei societăţii britanice, Thames şi bazinul său au reprezentat o cale de penetrare către Anglia. Cîteva porturi naturale cu poziţie foarte bună precum şi alte cîteva locaţii avantajante au permis accesul către interior şi în acelaşi timp, pătrunderea influenţelor străine. Acestea s-au manifestat în est, nord-est şi sud-est. De la populaţiile preistorice, cele care au construit Stonehenge, triburile celtice a căror moştenire lingvistică se păstrează şi în prezent în limbile irlandeză şi scoţiană (scottish gaelic), influenţa romanilor care au construit portul Dover – principala lor poartă de intrare, şi au trasat cele mai importante rute de transport – peste care se suprapun în prezent principalele axe rutiere, anglii şi saxonii, popoare germanice care s-au aşezat în partea de est a Angliei şi în bazinul Thames, vikingii danezi şi norvegieni, care au colonizat insulele situate în apropiere dar şi regiuni din interior şi, pînă la acei vikingi scandinavi care au aculturat timp de generaţii de rezidenţă în Normandia (nordul Franţei) şi au invadat sub conducerea lui William the Conquerror (Cuceritorul) în 1066, arhipelagul, se poate vorbi de o etapă importantă în evoluţia istorică a spaţiului, încheiată cu acest moment care la rîndul său a deschis o etapă nouă.

În tot acest timp lowland-ul britanic a devenit pincipalul centru al arhipelagului. În acelaşi timp este adevărat că creştinismul – ajuns în arhipeleag în perioada romană – s-a dovedit mai durabil în izolata Iralndă decît în Anglia, mult mai expusă şi marcată de disensiunii şi conflicte.

Destinul Insulelor Britanice a fost însă hotărît în Anglia, unde invadatorii s-au luptat pentru putere şi, unde, după secolul al XI-lea ia naştere naţiunea britanică şi imperiul demai tîrziu. În dezvoltarea sa politică, arhipeleagul a beneficiat de pe urma poziţiei sale insulare, de separarea faţă de Europa continentală, Anglia devenind centrul regional de putere politică şi de integrare şi organizare economică. Centrată pe capitală, Londra, Anglia a evoluat la stadiul de regiune primordială a acestui spaţiu. Nu în ultimul rînd, britanicii au dobîndit un sistem de guvernare parlamentar, unic în Europa Occidentală, Anglia transformîndu-se dintr-o putere regională în centrul unui imperiu global.

Dezvoltarea economică rapidă a impus şi modificări ale vieţii politice, în etape, fără a duce la distrugerea societăţii în ansamblu. Economia de subzistenţă a lăsat loc perioadei comerciale a mercantilismului, iar premergător Revoluţiei Industriale, s-a dezvoltat sectorul manufacturier pe baza energiei obţinută din rîurile ce coborau din regiunea Penninilor.

Startul revoluţiei industriale a fost susţinut de depozitele de cărbuni din regiunea Midlands (situată în sudul munţilor Penini). Astfel rezervele din partea estică au contribuit la dezvoltarea unor centre precum Sheffield, Derby şi Nottingham; cele din vest au fost necesare dezvoltării oraşelor Manchester, Salford şi Bolton. Exploatări miniere mai mici au existat în sudul Peninilor, în apropierea oraşului Birmingham şi, în nord-est în apropiere de Newcastle.

www.referat.ro

Impactul revoluţiei industriale a fost mai puternic resimţit în cadrul regiunilor industriale situate în apropiere de Midlands şi în partea de nord-est. Londra nu a fost direct implicată în acest proces. Condiţiile de muncă şi de trai au fost la început foarte grele, dar cu toate acestea populaţia a început să crească. Forţa de muncă a început să se organizeze devenind în scurt timp o importantă forţă politică. În tot acest timp regatul a prosperat. Nicăieri în altă parte, principiul specializării nu a fost mai bine ilustrat ca aici. Astfel oraşele producătoare de lînă erau situate la est de Pennini, Leeds şi Bradford. Industria bumbacului era concentrată în vest în Manchester. Birmingham şi oraşele sale satelit, a concentrat industriile siderurgică şi constructoare de maşini, iar arealul Notthingham-Leicester industria încălţămintei. În nord-estul Angliei, construcţia de nave şi industria chimică a devenit principalele activităţi. Mai mult decît atît, depozitele de cărbuni din Scoţia şi Ţara Galilor (Wales) au susţinut în bună parte exportul acestei materii prime.

Şi în prezent specializarea oraşelor continuă, dar asistăm la o modificare dramatică în ceea ce priveşte materiile prime proprii. Marea Britanie a importat şi în trecut materii prime cum ar fi: lînă din Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud, bumbac din SUA, India, Egipt şi Sudan, dar destrămarea Imperiului Britanic şi creşterea economică a statelor europene occidentale, în special a Germaniei, au dus la creşterea presiunii asupra economiei birtanice. Situaţia energetică a Regatului Unit se îmbunătăţeşte, pe de altă parte odată cu descoperirea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din Marea Nordului. Au avut loc împărţiri în sectoare între statele riverane, Regatului Unit revenindu-i unul foarte bogat din punct de vedere cantitativ. Cu toate aceste, britanicii au mai concesionat în sectorul norvegian în unul dintre cele mai productive cîmpuri petrolifere, Ekofisk, de care s-au legat prin intermediul unei conducte în 1974. Creşterea consumului a impus căutare unor noi soluţii sau zone, una dintre acestea fiind Golden Belt din sud-sud-vestul Londrei.

Criza profundă declanşată la nivelul oraşelor industriale, în părţile centrale şi nordică, în aşa numita Rust Belt (centura manifacturieră) astfel încît o parte dintre activităţile industriale s-au regrupat în jurul oraşului primordial, Londra. Sporirea importantă a imigraţiei, în special din Asia de Sud, regiunea Caraibelor şi Africa precum şi creşterea rapidă a şomajului au reprezentat factori de presiune suplimentari pentru oraşele din regiunea Midland. Birmingham, al doilea oraş al regatului este şi cel mai divers din punct de vedere al mixajului rasial, mai mult de 20% dintre locuitorii săi fiind născuţi în afara graniţelor.

În prezent aceste oraşe industriale tind, şi unele reuşesc să devină centre ale sectorului terţiar – Liverpool îşi recîştigă funcţia de transport, Manchester devine un oraş atractiv pentru tranzacţiile financiare, toate oraşele punînd însă accent pe procesele de regenerare urbană, capabile să susţină un turism atractiv.

Birmingham – Bullring, 1910-2003

Liverpool – Albert Docks, 2003

Manchester – Lowry Bridge, Ship Canal, 2003

Newcastle – Gateshead Millenium, Baltic Mill

ANGLIA

Este împărţită la rîndul său în subregiuni: Sud-Est – include Londra, Sud-Vest, Midlands – regiunea primordială, East Anglia – zona istorică a primelor aşezări, Nord-Est – între Pennini şi Marea Nordului, Nord-Vest – Lancashire, Anglia de Nord – Pennini şi Lake Country, Scoţia şi Wales (Ţara Galilor).

Southeast – Londra, centru polarizator– Peste 20 milioane locuitori, aglomerarea urbană– 8 milioane locuitori, conurbaţia londoneză – complex multi-metropolitan– Centrul istoric al regatului– Sediu al casei regale, parlamentului şi guvernului– Important port– Unul dintre cele mai importante centre financiare la nivel mondial– Centru al comunicaţiilor– A concentrat în lungul autostrăzii M4 – Sunrise Strip, către Bristol, activităţi

ce aparţin sectorului cuaternar. Spre vest către Newbury – Video Valley şi spre Bristol – Aztec West, pînă în sudul Wales.

– Green Belt – plan de amenajare propus în 1944, avea în vedere crearea unei zone non-rezidenţiale, destinate recreării şi fermelor. În prezent nu se poate vorbi decît despre existenţa unor green wedges (pene verzi) situate între zonele rezidenţiale

– Modernizarea infrastructurii urbane şi a spaţiului urban au condus la accelerarea proceselor de suburbanizare, astfel încît la 40km de zona centrală a Londrei se dezvoltă o zonă cu birouri, mall-uri şi alte activităţi economice majore.

– Regenerarea urbană reprezintă de asemenea un proces continuu aplicat capitalei regatului, prin intermediul acestuia luînd naştere noi zone rezidenţiale, sau destinaţie specifică (sectorul terţiar – activităţi financiar-bancare, sau cuatenar – firme high-tech). Ex. zona fostelor docuri West India – Canary Wharf, în prezent una dintre cele mai importante zone financiare ale Londrei

West India – Canary Wharf, 1960-2003

Sunrise Strip

Southwest- reprezintă o regiune aparte, diferită de cea sud-estică mult mai aglomerată- reprezintă o porţiune din Highland Britain, incluzînd Cornwall una dintre

zonele care conservă foarte bine moştenirea celtică- multă vreme a stagnat din punct de vedere economic, dar climatul său

favorabil, zonele costiere spectaculoase şi parcurile naţionale impresionante (Dartmoor) susţin un turism în plină dezvoltare.

Dartmoor NP

- Comitatele din partea estică, Hampshire, Wiltshire şi Gloucestershire, situate în aporpierea ariei londoneze îşi dezvoltă sfera serviciilor.

Midlands- industrial heartland – regiune primordială- uneori împărţită în East Midland – centrată pe Nottingham şi Sheffield şi West

Midland – centru focalizator Birmingham- a fost regiunea care a susţiniut revoluţia industrială şi s-a dezvoltata odată cu

aceasta.- Criza economică din anii ’70-’80 a afectat însă în mod dramatic principalele

oraşe, Birmingham fiind în anii 80 teatrul unor confruntări rasiale, apărute pe fondul scăderii veniturilor a nivelului de trai şi creşterii şomajului la care s-a adăugat faptul că aici se afla cea importantă comunitate non-britanică.

- În prezent Birmingham a devenit unul dintre cele mai importante centre ale sectorului terţiar, în mare parte datorită şi proceselor de regenerare urbană şi reconversie economică.

Birmingham – Brindley Square

Birmingham – Canal Hoouses

East Anglia- situată în nord-estul Londrei- reprezintă arealul primar în istoria Angliei- invadată de angli (popor germanic), care au declanşat colonizarea sa- mai tîrziu, potenţialul agricol a dus la o dezvoltare rapidă a creşterii

animalelor, zona devenind unul dintre principalii furnizori de lînă pentru manufacturile din Flandra.

- nu a putut concura cu celelalte regiuni ale Angliei, rămînînd în sfera agriculturii

- Începînd cu anii 70 i se deschide o nouă perspectivă datorită rezervelor de petrol şi gaze naturale din platforma continentală (Leman Bank).

Northeast- Nu este numai regiunea oraşelor Newcastle – industrie grea, Leeds, Bradford

– industria textilă ci şi a fermelor din Yorkshire, sau a flotei de pescuit de la Hull

- De asemenea regiunea a beneficiat de impactul pe care l-au avut asupra dezvoltării zăcămintele de petrol din Marea Nordului; o conductă leagă oraşul Middlesbrough cu cîmpul petrolifer Ekofisk.

- Criza a afectat şi regiunea industrială Tyneside, din jurul oraşului Newcastle, determinînd o regrupare a activităţilor economice şi declnşarea unor procese de reconversie; la această situaţie s-a adăugat şi faptul că problemele spaţiului urban au fot accentuate de probelmele sociale ale minoritatăţii asiatice.

- În prezent turismul bazat pe regiunea costieră dar şi pe patrimoniul urban (regenerare urbană – Newcastle) constituie una dintre premisele procesului de reorrganizare economică.

Baltic Center for Contemporary Art – NewcastleNorthwest- Este regiunea centrată pe conurbaţia Liverpool-Manchester, fiind asociată cu

comitatul Lancashire, una dintre cele mai importante în perioada revoluţiei industriale; resursele hidro,depozitele de cărbuni, apa mai puţin dură (necesare în procesul de colorare a textilelor din bumbac), aerul umed (care facilita prelucrarea fibrelor, înaintea apariţiei aerului condiţionat) au făcut posibilă dezvoltarea explozivă a regiunii

- Un alt factor avantajant a fost locaţia portului Liverpool care în scurt timp se transformă dintr-o aşezare pescărească în al doilea port al regatului, pe aici realizîndu-se importul de materii prime (bumbac în special) din America şi Egipt; în strînsă legătură cu dezvoltarea acestuia a fost şi oraşul Manchester, care devine capitala industriei textile britanice.

- Nord-vestul a trecut însă şi printr-o criză profundă generată de un sumum de factori: concurenţa la nivel mondial, echipamentele învechite, planificarea inadecvată atît a activităţilor economice cît şi a dezvoltării spaţiilor urbane şi adiacente; la sfîrşitul anilor 80 Liverpool nu mai era decît o umbră a ceea ce fusese: activităţile din zona docurilor au intrat în colaps, oraşul a pierdut peste 300000 de locuitori de la mijlocul anilor 50 şi aproape 50000 de locuri de muncă pînă la mijlocul anului 1979, rata şomajului în 1987 era în jur de 27%, fiind afectată în proporţie de 50% tineretul.

- În prezent conurbaţia Liverpool-Machester sau Merseyside, trece printr-un amplu proces de reorganizare; accentul se pune pe translaţia către activităţile legate de secoarele terţiar şi cuaternar, în acest sens Manchester deţinînd un oarecare avantaj;

- o atenţie deosebită se acordă programelor de regenerare urbană, a fostelor zone industriale sau a celor care au jucat un rol important în dezvoltarea oraşelor la un moment dat (Albert Docks – Liverpool); aceste programe au generat o dezvoltare a spaţiilor rezidenţiale, a clădirilor destinate birourilor (domeniul financiar-bancar) constituind în acelaşi timp un bun punct de plecare în relansarea activităţilor turistice.

Albert Docks – Liverpool, 2000

The Victoria, Harbour City – Salford Quays - ManchesterNorthern England- munţii Pennini şi Lake District reprezintă principalele atu-uri ale acestei

regiuni, datorită potenţialului lor turistic- oraşele importante ale regiunii sunt Barrow şi Keswick

La ora actuală Regatul Unit se află în faţa unor dileme în ceea ce priveşte păstrarea unităţii, fiind afectat de procesul de disoluţie, proces prin care forţele centrifuge afectează regiuni sau populaţii din interiorul unui stat, care cîştigă putere politică şi unoeir autonomie faţă de centru – prin negocieri sau rebeliune activă.

Regatul Unit este dominat politic şi economic de către Anglia, regionalismul accentuîndu-se odată cu declanşarea revoluţiei industriale şi cu căpătarea statutului de Imperiu Colonial. În perioada 1960-1970, Londra a fost obligată să se confrunte cu un virtual război civil în Irlanda de Nord, în acelaşi timp cu accentuarea separatismului în Scoţia şi Wales.

Naţionalismul scoţian s-a dovedit a fi o forţă puternică în viaţa politică britanică, mai ales datorită rolului vital pe care îl are Scoţia în prezent în economie, rol datorat rezervelor de petrol şi gaze naturale din Marea Nordului. Într-adevăr aceasta a devenit o problemă cheie în perioada alegerilor din 1997 din Marea Britanie, Partidul Laburist cîştigător dînd scoţienilor şi galezilor dreptul de a vota – nu pentru independenţă, ci pentru o mai mare autonomie, în cadrul unui parlament regional care avea puteri limitate dar semnificative asupra afacerilor locale. În cadrul acelui referendum, electoratul scoţian a votat într-o manieră covîrşitoare în favpoateoarea autonomiei, făcînd astfel un pas major în declanşarea procesului disoluţiei unui dintre cele mai vechi şi mai stabile state ale Europei. Spre surpriza guvernului de la Londra, în loc ca scoţienii să înceteze flirtul cu separarea, referendumul, a fost puternic susţinut de către naţionalişti – care în prezent sunt poziţionaţi ca principal partid de opoziţie în cadrul noului parlament scoţian.

Apariţia şi puterea regionalismului în cadrul Regatului Unit, unul dintre cele mai durabile state europene, subliniază impactul potenţial pe care procesul disoluţiei îl poate poate avea în orice parte a continentului.

SCOŢIA

Aşa cum se poate observa şi din analiza hărţii, Scoţia, ca suprafaţă este mai mare de cît Wales. Conexiunea sa teritorială cu Anglia se realizează în partea de nord a Britaniei, în regiunea în care împăratul roman Hadrian a construit în jurul anului 120 D.Ch., un zid de apărarea a Britaniei romane împotriva invaziilor barbare. Scoţia nu reprezintă un avanpost de mici dimensiuni (de două ori mai mare decît Olanda), avînd şi o populaţie de 5 milioane locuitori (aproape cît Danemarca). Mare parte a acesteia este

concentrată în Scottish Lowland, centrată pe aliniamentul Glasgow (în vest) - Edinburgh (în est), unde depozitele de cărbuni şi zăcămintele de minereu de fier, au făcut posibilă participarea scoţienilor în cadrul revoluţiei industriale britanice. Această perioadă a contribuit la dezvoltarea unei puternice industrii a construcţiilor navale. Cînd declinul economic şi şomajul au afectat regiunea, a apărut o nouă alternativă. Analizînd harta, putem observa existenţa în platforma continentală a Mării Nordului, în partea de este a Scoţiei, a unor importante rezerve de petrol şi gaze naturale. Portul oraşului Edinburgh, Leith, odată un port pescăresc şi centru al construcţiilor de nave, devine centrul focalizator al operaţiunilor din Marea Nordului (extracţie, transport – oleoducte). Mai spre nord, Inverness a fost obligat să se trasnforme, devenind cel mai important centru în producţia şi repararea platformelor de foraj marin.

În acelaşi timp, activităţi ce aparţin sectorului cuaternar (high-tech) s-au concentrat în hinterlandul vechiului oraş industrial Glasgow, în cadrul unui coridor care poartă denumirea Silicon Glen, rezolvînd astfel, în mare parte criza industriei grele.

Nici unul dintre aceşti factori nu a fost însă capabil să atenueze creşterea unui sentiment de frustrare printre scoţieni, acum parte atît a Regatului Unit cît şi a Uniunii Europene, care în continuare se simt dezavantajaţi din punct de vedere economic şi politic. Cînd guvernul britanic a creat posibilitatea ca Scoţia să aibă un parlament propriu, în 1997, 74% dintre votanţi au fost de acord, acesta fiind în fapt un prim pas – pentru mulţi scoţieni - în cadrul unui proces, care îi va conduce în final la o totală independenţă.

Rămîne de văzut însă cum va reuşi Londra să stopeze aceste forţe al procesului de disoluţie.

Avem de-a face în cazul Scoţiei cu un caz extrem de interesant, din punct de vedere al evoluţiei culturale şi nu numai, mai ales dacă ţinem cont de factorii care au dus la o astfel de situaţie.

S-a amintit mai sus de existenţa unei frontiere antropice între Britania Romană şi Nordul barbar, şi anume Zidul lui Hadrian. Este posibil ca o astfel de limită – construcţie să genereze o separare atît de profundă şi cu implicaţii majore în cadrul pesiajului politic şi cultural actual?

Realizarea zidului pe lîngă urmările directe asupra mediului, prin intermediul construcţiilor asociate, a despăduririlor, a construcţiei de căi de acces, a determinat şi o separare între locuitorii insulelor britanice, o diviziune ce a dat naştere a două culturi şi ţări distincte.

Publius Aelius Hadrianus(AD 76 - AD 138)

Istoria conflictului începe odată cu invazia Britaniei de către armatele lui Iulius Caesar în anul 55 î.Ch. Invazia romană nu a presupus şi ocuparea permanentă, aceasta realizîndu-se mai tîrziu sub domnia lui Claudius (43 d.Ch. – Durant, 176, 271). Romanii au trebuit să ţină piept mai ales triburilor celtice şi brigantice în Anglia, în timp ce în nord ameninţarea venea din partea Pinninilor, Briganţilor şi Scoţilor (Birley, 130).

Revoltele împotriva ocupaţiei romane au apărut în Anglia, cea mai importantă fiind cea din anul 61, cînd o regină britonă, Boadicea, a ajuns la Londonium – Londra de astăzi, şi a masacrat în jur de 70000 de cetăţeni romani. Cînd legiunile romane au întîlnit armata britonică, a avut loc o nouă confruntare în care au pierit atît regina cît şi aproape 80000 de britoni.

Guvernatorii romani au reinstaurat ordinea, iar procesul de romanizare a început să înglobeze culturile locale, acestea acceptînd la rîndul lor cultura şi obiceiurile romane, completîndu-se în acest fel cucerirea Britaniei.

În nord însă triburile nu au dorit să intre sub controlul roman. Agricola, guvernator roman, a înfrînt oa armată a scoţilor, dar ulterior a fost rechemat la Roma. Astfel conflictul s-a păstrat şi accentuat între sudul romanizat (Anglia modernă) şi triburile din nord, numite barbare de către romani şi, localizate în Scoţia de astăzi.

Împăratul Hadrian şi-a început domnia în anul 117 d.Ch., creînd o nouă strategie a imperiului, prin consolidarea graniţelor şi stoparea expansiunii. Pentru a iniţia această poziţie defensivă, Hadrian a făcut un tur al provinciilor europene pentru a se putea completa astfel, sistemele de apărare. Dacă în jumătatea estică a imperiului, frontierele erau naturale – zone montane şi deşert, frontierele din Germania şi Anglia nu beneficiau de astfel de avantaje, capabile să ţină deoparte invaziile barbare. Soluţia în Germania a fost dată de construcţia unei serii de forturi şi fortificaţii, numite limes şi, construite în cea mai mare parte din lemn. Pe de altă parte, insuficienţa sau inexistenţa lemnului în Britania a impus adoptarea unei măsuri diferite şi anume, construcţia unui zide de piatră1. Împăratul a inspectat personal lucrarea, înfiinţînd totodată cîteva garnizoane în lungul acestuia (123 d.Ch.), şi, instaurînd astfel o lungă perioadă de pace, ce a durat peste 200 de ani.

Ca rezultat al rolului divizant al zidului lui Hadrian, existent între sudul romanizat şi nordul barbar, cele două economii ale celor două regiuni au urmat căi diferite de dezvoltare.

Înainte de invazia romană, insula britanică a fost populată de către triburi izolate, care făceau comerţ între ele, folosind un sistem de tip barter. Drumurile nu au fost construite în special datorită fricii faţă de triburile vecine. Această situaţie a condiţionat în sens negativ schimburile.

Pentru Britannia situaţia s-a schimbat pe cîteva direcţii în timpul ocupaţiei romane. La început locuitorii săi au acceptat moneda romană, care făcea accesibile şi dominante relaţiile comerciale.

Romanii au construit un sistem de căi de comunicaţie şi au creat un sistem legal de protecţie a proprietăţii, ambele măsuri avînd ca finalitate dezvoltarea comerţului. În sfîrşit afacerile şi schimburile au înflorit atîta timp cît a fost ordine şi pace, romanii fiind garanţii acestora.

Putem presupune pe de altă parte, că economia tribală a rămas aceeaşi în Scoţia, ca o posibilă excepţie, fiind însă adoptarea monedei romane şi existenţa unor activităţi comerciale în zona de frontieră.

Separarea economiilor generată de zidul lui Hadrian, datorată faptului că romanii au stopat expansiunea înainte de cucerirea întregii insule, poate explica diferenţele existente în standardul de viaţă şi dezvoltarea economică între Scoţia şi Anglia, diferenţe existente şi în prezent. Scoţia a fost întotdeauna mai săracă în

1 Zidul se desfăşoară pe o lungime în jur de 90km, de la Marea Irlandei, în vest la litoralul estic, Tyne.

comparaţie cu vecina din sud, trend care se observă şi în prezent, dar, care tinde să se modifice.

Nu numai economiile au fost afectate de această situaţie, ci au luat naştere două popoare diferite care aveau culturi diferite: scoţienii şi englezii.

În cele mai multe cazuri popoarele sunt divizate de elemente naturale (bariere naturale), această divizare culturală este însă rezultatul acţiunii deliberate a omului. Romanizarea în Anglia a creat o nouă cultură care reprezenta o sinteză a culturii romane şi a celei celtice. Britonii au acceptat legea romană, obiceiurile şi modul de a se îmbrăca, iar limba latină a devenit limba dominantă a elitelor şi a celor educaţi.

Arhitectura romană, incluzînd şi sofisticatele terme, precum şi planificarea urbană au fost implementate în Britannia, în timpul ocupaţiei. Construcţia de drumuri pentru scopuri militare şi comerciale a dus la unificarea rapidă a Angliei într-o naţiune cu o cultură proprie, cea iniţială tribală estompîndu-se treptat. Natura nobilimii s-a schimbat: în timp ce în cadrul structurilor tribale nobilii trebuie să conducă pe cîmpul de luptă, nobilii în Imperiul Roman erau mai culţi, mai educaţi mai degrabă decît foarte buni luptători. În sfîrşit, Britannia a acceptat moneda romană contribuind astfel la dezvoltarea comerţului.

Constrastul cu Scoţia este foarte prezent. Ataşată sistemului clanurilor, cultura scoţiană încă se agaţă de rădăcinile sale tribale. Scoţienii au un dialect diferit, o muzică şi un dans aparte şi alte obiceiuri care-i diferenţiază faţă de englezi.

Războaiele scoţiene pentru independenţă sunt o dovadă a acestei diviziuni existente între două popoare cu culturi şi identităţi diferite.

WALES – ŢARA GALILOR

Ţara Galilor reprezintă teritoriul în care s-au refugiat triburile celtice din calea invadatorilor. Ca dovadă în partea sa vestică mai mult de jumătate din populaţie încă vorbeşte limba welsh, de origine celtică. Datorită rezervelor importante de cărbuni superiori, Ţara Galilor a fost unul dintre pilonii de bază ai Revoluţiei Industriale. Cînd aceste resurse au scăzut s-a declanşat o profundă criză economică. Cardiff, capitala, odată unul dintre marii exportatori de cărbune, reliefează în prezent semne ale declinului şi stagnării economice. Mulţi dintre galezi au plecat în căutarea unor noi oportunităţi, dar în jur de 3 milioane au rămas pentru a menţine spiritul galez viu.

În septembrie 1997, guvernul britanic a permis populaţiei să voteze pentru crearea unui parlament propriu (Welsh Assembly), care să administreze serviciile publice. Acest act a reprezentat însă un prim pas în procesul disoluţiei care afectează Regatul Unit.

Evoluţia Ţării Galilor din punct de vedere economic şi social a fost mult mai dramatică comparativ cu cea a Scoţiei, pentru că perioada de criză nu a fost atenuată, cum a fost în cazul Scoţiei, de o intervenţie a oportunităţii (ex. descoperirea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din Marea Nordului). Cu toate aceste galezii au găsit forţa necesară pentru a se redresa şi nu numai atît, au reuşit să pună pe tapet problema modelului cultural propriu, a conservării şi perpetuării acestuia.

În cadrul evoluţiei acestui spaţiu se pot identifica mai multe etape

1. Etapa pre 1920 – creşterea industrială. Aceasta a fost semnificativă mai ales în partea sudică a regiunii. Zăcămintele de cărbuni şi cele de fier au fost de cele mai multe ori găsite împreună fapt ce a dus la o dezvoltare rapidă a unor locaţii furnizoare de materii prime (Merthyr Tydfil). La acestea s-a adăugat şi prezenţa calcarului, indispensabil în procesele metalurgice. Astfel se declanşează un proces amplu de industrializare în special a văilor („industrial landscape of valleys”), fapt ce detrmină o accentuare a proceselor migraţioniste către aceste locaţii atractive. Condiţiile de viaţă

erau deplorabile, iar cele de sănătate, muncă şi siguranţă în subteran erau extrem de dificile. Cu toate acestea procesul de urbanizare, construcţia de locuinţe susţinute de antreprenorii locali, erau rapide. Dezvoltarea industriei extractive dar şi a celei de prelucrare s-a datorat în mare parte şi pieţelor externe emergente. While Barry, Cardiff şi Newport s-au dezvoltat ca porturi prin care se realizau exporturile, în timp ce Swansea şi Neath erau centre de prelucrare a minereurilor de cupru, nichel sau zinc aduse din import.

Regiunea industrială South Wales în sec- XVIII-XIX

lumii

Zona industrială şi case dispuse pe terase în lungul văii Llanilleth (Ebbw Vale), South Wales

2. Perioada interbelică – criza şi declinul industrial. Tot aşa cum pieţele externe au contribuit la dezvoltarea regiunii, tot acestea au fost cele care au declanşat declinul. Apariţia şi dezvoltarea oţelăriilor a dus la o scădere a interesului pentru cărbune. Acestea au fost construite pe vechile amplasamente ale fabricilor de prelucrare a minereului de fier, departe de porturi, fiind caracterizate de o inerţie foarte mare în ceea ce priveşte relocarea. Mai mult decît atît, concurenţa la nivel mondial a crescut în diferite părţi ale lumii, unde oţelul se obţinea la preţuri mai mici.

3. Perioada postbelică: diversificarea industrial în zonele periferice. Producţia de oţel şi siderurgia neferoasă au fost menţinute în ciuda unei pierderi semnificative a forţei de muncă (datorită inerţiei geografice). Două dintre cele cinci ansambluri industrial de producţie integrată a oţelului sunt Port Talbot şi Llanwern (Newport). Producţia de zinc se realizează la Trostre în apropiere de Llanelli, în timp ce nichelul se obţine lîngă Swansea – cel mai mare combinat din lume. Oricum cel mai important factor care a influenţat regiunea în ultimii 50 de ani a fost intervenţia guvernului (sau lipsa acesteia, depinde de punctul de vedere al celui care analizează situaţia). Actul zonelor speciale (Special Areas Act) dni 1934 a evidenţiat pentru prima oară asistenţa guvernamentală, care a iniţiat primele activităţi industriale la Treforest, Merthyr Tydfil şi Rhondda. Mare parte din fosta regiune de exploatare a cărbunelui a rămas o zonă de dzvoltare în 1989 în timp ce, două dintre cele mai afectate de şomaj zone ale Regatului Unit, Swansea şi Milford Haven Waterway au devenit zone antreprenoriale (industrial, 27 la nivelul regatului). Ford Motor Company a beneficiat de avantajele acestor locaţii pentru a construe două fabrici iar în 1988 a anunţat o extindere a activităţilor de la Bridgend, Mai multe firme americane şi japoneze, în special din domeniul high-tech s-au mutat în regiune (Rhondda Valley este cunoscută pe plan local drept Honda Valley). Aceste industrii sunt subiectul unor decizii ce se iau în afara Ţării Galilor, şi au angajat la momentul iniţierii foarte puţină

forţă de muncă din domeniu extractive sau siderurgic. Cwmbran a fost desemnat unul dintre oraşele noi ale regatului în 1949. A fost decizia guvernului aceea de a se construi un combinat de oţeluri în Ebbw Vale în 1938, şi care a fost închis în 1979. Viitorul pentru Port Talbot (modernizat şi sigur) şi Newport aflat sub ameninţarea recesiunii la începutul anilor ’80 stă de asemenea în mîinile guvernului. O politică de descentralizare a unor departamente s-a manifestat prin relocarea unor activităţi în Swansea şi Llantrisant (la vest de Cardiff). De asemenea s-a îmbunătăţit infrastructura: autostrada M4, Heads of Valley Road, linia ferată Intercity şi aeroportul din Cardiff, unele dintre aceste finanţate din fonduri europene. Multe dintre noile activităţi industriale s-au dezvoltat la marginea fostelor exploatări de cărbune unde comunicaţiile şi accesul erau mai performante. Regiunea are un potenţiale ridicat de forţă de muncă calificată şi semicalificată. Parcurile naţionale Pembrokeshire Coast şi Brecon Beacons precum şi Gower Peninsular propun atracţii naturale favorabile turismului. De asemenea se alocă fonduri pentru regenerarea fostelor areale industrial (Swansea) sau pentru crearea unora noi de relaxare şi atracţie turistică (ex. Muzeul Maritim din Cardiff, zona docurilor).

South Wales la sfîrşitul anilor ‘80

Areal industrial modern în South Wales (Rhondda)IRLANDA DE NORD

Irlanda de Nord reprezintă cea mai importantă și serioasă problemă politică domestică a Londrei. Cu o populație de 1,8 milioane locuitori, ocupînd 1/6 din nord-estul insulei, relevă moștenirea perioadei colonial britanice. În jur de 55% din populație își are originile în Anglia sau Scoția fiind protestanți; 44% sunt romano-catolici, care impart această religie, în mod virtual cu populația Republicii Irlanda situată de cealaltă parte a graniței.

Așa cum se poate observa din analiza hărții de mai sus există areale dominate de protestanți dar și cu o majoritate catolică, neexistînd o separare clară; cea mai mare mare parte locuiesc în cadrul unor enclave, uneori îngradite în principalele orașe, Belfast și Londonderry.

BelfastSepararea nu reprezintă o soluție a unui proces care durează de trei decenii și

care a cauzat mii de victime; catolicii, acuza Londra și administrația dominată de protestanți, de discriminare, în timp ce protestanții îi acuză pe catolici de tendințe unioniste cu Irlanda. Costurile Regatului Unit în ceea ce privește măsurile politice și economice din Irlanda de Nord sunt enorme și pînă în 1998 nici o investiție nu a fost suficient de importantă pentru a contibui la creșterea stabilității. În acel an, un ansamblu de măsuri economice, politice, printre care și negocierile conduse de fostul senator al SUA George Mitchell, dar și două atacuri teroriste care au contrariat ambele părți a dat naștere unei declarații care se părea că are șanse de succes.

Obstacolele geografice sunt însă extrem de importante. Resursele locale sunt foarte sărace, șomajul este foarte ridicat iar perspectivele economice nu se evidențiază. Industriile care ar putea avea succes, precum turismul, nu au avut șansa de a se dezvolta. Tradițiile culturale exprimă secole de animozități care s-au intensificat în loc să se atenueze. La fel ca și în Orientul Mijlociu, extremiștii înarmați pot compromite în orice moment procesul de pace favorizat în prezent de o mare majoritate. Putem concluziona afirmînd că forțele disoluției rămîn foarte puternice în Irlanda de Nord.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate