MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

CATEDRA: ASISTENŢĂ SOCIALĂ

R E F E R A T

TEMA ”Soluții pentru ca satul moldovenesc să progreseze”

Efectuat de :

Roşca Tatiana

Masterandă an. I, gr. 2

Program MSS

Coordonator ştiinţific

Maricela Bejan

Lector universitar

CHIŞINĂU 2013

Pe un picior de plai

Pe o gură de rai

Se întinde la vale

A mea ţarisoara!!!

Sînt personae care proslăvesc satele, prin faptul că nu uită de originea lor, că arată ţării întregi

cît de frumos şi pitoresc e micul paradis încălzit de razele blînde ale soarelui, provocînd în

sufletele sătenilor sentimentul de mîndrie că sînt de la sate. Am un mare respect pentru toţi cei

care contribuie cu inima la dezvoltarea şi înaintarea satelor.

Şi să nu uităm împreună sîntem mai puternici.

Sînt sigură că în adîncul sufletului oricărui om este semănată dragostea pentru satul în care a

fost născut, a copilărit, a crescut, şi cu toţii dorim ca condiţiile să fie mult mai favorabile, dar

pentru asta trebuie să arătăm că nu sîntem indiferenţi. Pentru început, cred că ar fi nevoie în ţară

de o clasă politică pregătită în cea mai mare masură. Actuala conducere, nu mai are ce oferi ţării,

şi-a consumat potenţialul de a impinge Moldova înainte. De aici vor porni şi schimbările pozitive

în toate colţurile ţării. Satul nostru are nevoie de oameni cu iniţiativă, cu mai multă încredere,

toleranţă, onestitate, bună intenţie şi bună credinţă. Acestea sînt elementele de bază care pornesc

spre o viaţă mai prosperă. Şi mai are sătucul nostru nevoie de seriozitate şi temeinicie de la vîrf

pînă la talpă. De regăsirea mîndriei pentru lucrul bine făcut, indiferent cît de mărunt poate părea

acel lucru, de respectul pentru punctualitate, rigoare şi cuvîntul dat.

De ani buni ni s-a pus ştampila ,, cel mai sărac stat din Europa ”. Suntem la coada listei, după

mărimea produsului intern brut pe cap de locuitor. După noi – doar ţări africane. Lipsurile şi

nesiguranţa zilei de mine au alungat un sfert din populaţie în ţări străine, în căutarea unei vieţi

mai bune. Adevăratele greutăţi se vad însă la ţară, acolo unde casele sunt pustii, oamenii

îmbătrînesc prea repede, iar timpul… parcă s-a oprit în loc.

O simplă privire asupra satelor din Moldova te face să înţelegi că această ţară nu are nevoie

de preşedinte, nu are nevoie de clădire luxoasă pentru Parlament sau nici măcar de politicieni.

Pentru că , se pare, politicienii nu-i văd şi nu-i aud pe oamenii necăjiţi care au mai rămas în

această ţară. Ce vor găsi demnitarii noştri cînd vor deschide ochii? Cui le vor mai promite

integrare în Uniunea Europeană? Cine va mai spune Eu sunt din Moldova?

Humuleşti. Un sat străin de civilizaţie. Situat la numai 9 km de Capitală, localitatea pare a

fi uitată de către autorităţi. Pe străzi bîntuie în fiecare zi sărăcia, neputinţa şi singurătatea.

,,E greu, care au de lucru, care n-au...”, spune un bărbat.

Cei aproape 300 locuitori din Humuleşti nici nu mai speră la bunăstare. Se mulţumesc să

trăiască o viaţă în care singura grijă este cea a zilei de mîine. Se mint, spunîndu-şi că mai mult de

atît nu pot avea.

În Humuleşti, localitate cu primar la Bubueci, singurele persoane oficiale sunt medicul şi

profesoara. Asistenta medicală preferă să-şi trateze bolnavii pe la casele lor, pentru că

dispensarul nu este decît o clădire care riscă să se prăbuşească în orce zi. Iar profesoara aşteaptă

verdictul Guvernului. Şcoala are prea puţini elevi, iar cheltuielile nu sunt justificate, aşa că, cel

mai probabil, va fi închisă. Statisticile spun că în luna noiembrie 2012 salariul mediu a trecut

puţin peste trei mii de lei. La sate, realitatea însă este mult mai dură.

”Am avut o pensie  de 77 de lei, iar acum mi-au mai adăugat şi am 80 de lei”, povesteşte o

bătrână. În cele mai multe sate din ţară, sărăcia este ca la ea acasă. Mulţi dintre moldoveni nu au

nici cele mai elementare condiţii de trai. Şi nici nu visează la ele. 

Primarul comunei Bubuieci, care administrează şi localitatea Humuleşti, spune că are

planuri mari pentru modernizarea satului din care a rămas doar numele. Problema este însă

aceeaşi - nu sunt bani. 

”De mine depinde ca eu să propun, să cer, să deschid uşile. Am deschis uşile şi am vorbit şi

cu consilierii municipali, şi anterior, care erau în Consiliul municipal, colegi de-ai mei de

partid. Numai vorbe au rămas”, explică primarul de Bubueci, Ion Șărănuță. 

Până când autorităţile vor găsi o motivaţie ca să scoată satele din Moldova din sărăcie, oamenii

vor continuă să se descurce cum pot. Vor merge pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la un

drum asfaltat, iar când li se va părea drumul prea lung, vor alege o altă ţară.

Un studiu recent organizat de Ministerul MPSF desfăşurat intr-o localitate rurală arată

nişte date deloc îmbucurătoare: că satul moldovenesc tradiţional este pe cale de dispariţie. S-au

adus motivaţii diverse şi s-au propus soluţii şi, mai ales, o atenţie mai mare din partea guvernelor

şi a Parlamentului pentru sprijinirea satului moldovenesc tradiţional.

Politica dusă de Guvernele de după 1989, una de dezinteres faţă de satul moldovenesc

tradiţional, a condus, ca urmare, generaţia tânără să părăsească locurile natale pentru visul unei

vieţi mai bune în oraşe sau în alte ţări. Tinerii, e adevărat, părăsesc satele noastre, deşi ne-am

aşteptat, după 1989, ca ei să revină la sate, după ce termină anumite şcoli, o anumită

perfecţionare şi profesionalizare. Au observat că producţia agricolă nu le poate aduce o viaţă

normală şi nici posibilitatea pentru prosperitatea familiilor lor tinere.

.Este un dezinteres pentru introducerea de apă, gaze, canalizare, deşi se face mare caz pe

această direcţie. Este o atitudine, de fapt, de dezinteres din partea instituţiilor locale şi, în primul

rând, din partea consiliilor locale şi a primăriilor care se gândesc doar la centrele de comună şi

uită satele mai depărtate care, mai ales timp de 6 luni pe an, se luptă cu noroaiele pe tot felul de

uliţe nemodernizate. Soluţii s-ar găsi, dar s-a observat că nu există interesul pentru a le aplica.

Toţi aşteaptă cu mâna întinsă la fonduri international, dar acestea cîte au venit, nu sunt suficiente

şi nu vor fi niciodată îndeajuns pentru progresul satului moldovenesc.

Satele pierd, totodată, aspectele culturale tradiţionale. Sătenii au uitat de hora satului, de

întîlniri cu personalităţi ale culturii moldoveneşti, de manifestări specifice pentru adulţi, de

Universitatea cultural-ştiinţifică, de căminul cultural, nu mai vorbim de biblioteca locală, care nu

a mai primit, în ultimii 10 ani, nici o carte. Cine e de vină pentru această stare? Guvernele, spun

sătenii. Ei se simt, sătenii, că sunt doar cei care trebuie să asigure impozite.

Promisiunile politicienilor locali nu au fost acoperite în fapte şi de aceea ei spun că nu mai

vor să meargă nici la votare. Pensiile lor sunt foarte mici. În general, ţăranii şi mai ales cei

bătrîni, nu au mijloace pentru a face o agricultură performantă. Suprafeţele agricole rămîn, de

aceea, în mare parte, nefolosite sau sunt ineficiente, după modul în care le lucrează, neavând

posibilităţi. Creşterea animalelor nu este profitabilă pentru ei. Viaţa la ţară a devenit tot mai grea.

Agricultura, evident, nu este subvenţionată, ca în alte ţări. Parlamentul nu a dat cele mai potrivite

legi pentru dezvoltarea satului, spun sătenii, pentru înlăturarea sărăciei de la sate, pentru

stimularea vieţii economice a satului moldovenesc, pentru păstrarea tradiţiilor lui. Lipseşte,

chiar, o lege a satului moldovenesc.

Soluţia Pentru ca să depăşim ,, tragedia noastră cea mare, dispariţia universului satelor “,

trebuie ca atunci cînd mergem la vot să facem o alegere corectă, să ne informăm, apoi să facem

alegerea. Pentru ca să depăşim această criză e nevoie ca fiecare din noi să se implice activ în

societate, în politică. În opinia mea la puterea statului trebuie să fie un partid de centru-stînga

care să nu opteze pentru unirea cu România sau cu Federaţia Rusă, ci să avem o relaţie de

prietenie cu ambele ţări.

În RM din total populație – 3560 mii, populația rurală constituie 58% – 2074 mii.

Date statistice: Populația Rurală în 2012:

2074 mii – populația rurală

1061 mii – populație inactivă

651 mii – populație activă

617 mii – populație rurală ocupată, inclusiv

323 mii – populația ocupată în activități agricole (sau 15,5% – apr. fiecare al 6-lea), inclusiv

55 mii – salariați activități agricole (17% din ocupați și 2,6% din total populație rurală) din

340 mii – salariați in total

1186 lei – venitul disponibil mediu lunar/persoană, (inclusiv 20% – în natură)

Structura veniturilor:

31% – activitate salariată

20% – activitate agricolă individuală

21% – prestații sociale

20% – transferuri din afara țării

1867 lei – salariu mediu în agricultură

650 lei – pensia minimă

Din cheltuieli – 80% se duc pe produse alimentare, locuință, îmbrăcăminte şi sănătate.

0,7% – pentru învățământ.

Datele problemei:

3 din 5 locuitori ai Moldovei trăiesc la sat. 1 din 6 locuitori rurali este salariat iar 1 din 38

locuitori primeşte salariu din activități agricole – restul salariaților sunt bugetari.

Al 2-lea din 6 locuitori este pensionar. Ceilalți sunt lucrători pe cont propriu, neremunerați,

copii, etc…

Întrebarea este:

Ce facem cu ceilalți locuitori de la țară?

Variante de răspuns:

Îi lăsăm să tragă sapa, adică în economie naturală şi neo-feudalism?

Îi mutăm în oraşe, adică facem industrializare?

Facem din ei programatori, adică trecem la postmodernism?

Le dăm câte o bicicletă cu dinamo, ca să producă curent electric?

Întrebarea formulată nu este deloc retorică. Moldova demult nu este țară agrară, este țară rurală.

60% din populație produc 10% din PIB și vreo 3-4% din fondul social.

De aceea problema este în primul rând – socială şi doar apoi – economică.

Cum a putut problema agriculturii (şi mai larg – a satului) să nu încapă în Strategia 2020?

Dacă nu găsim soluția, degeaba mai discutăm despre creşterea economică (care

durabilă?!), despre reducerea sărăciei, etc. Cine trebuie să găsească soluția – e o întrebare bună.

Răspunsul – Ministerul Agriculturii e unul incorect. Pentru că disproporțiile menționate mai sus

nu pot fi rezolvate de un minister de ramură. E problema Ministerului Economiei, care ar trebuii

să vină cu o viziune. Iar ministrul de vreo 3 ani ne tot zice că trebuie să schimbăm paradigma.

Doar că nu ne spune – cum. Pentru că efectiv n-are timp – trebuie să gestioneze cele 65 de

întreprinderi de stat subordonate. Poate să i le luăm odată şi să le privatizăm?

Poate atunci va avea timp să se gândească la paradigme, priorități, strategii, creştere economică?

Dar în primul rând – la oameni…

P.S. Chiar îi lăsăm să  plece cu toții din țară? Sau aşteptăm să piară?

Solutia Ca satele noastre sa nu dispară trebuie de dat satenilor de lucru. Nu văd o altă solutie

decît reîntoarcerea totală sau parţială la sistemul sovietic de organizare a lucrului in agricultură,

adică la reînfiinţarea “kolhozurilor” de cîndva. Aceste “kolhozuri” ar trebui sa fie de două tipuri:

1.cu gestionare statală;

2.private.

O reformă agrară în acest sens ar ajuta satele noastre să iasă din mizeria în care se află în

prezent şi ar ţine la locurile lor de baştină sătenii ce pleacă în căutarea unui trai mai bun.

Iată cîteva aspecte care ne atrag atenţia asupra necesităţii unei griji mai mari pentru satul

moldovenesc şi mai ales pentru păstrarea satului moldovenesc tradiţional, fără de care întrăm pe

o cale a deznaţionalizării. .

Pe an ce trece în raionul Şoldăneşti se nasc tot mai puţini copii. Spre exemplu, în ultimii

doi ani, au fost înregistrate circa 700 de naşteri. Raportul dintre naşteri şi decese fiind de unul la

doi. Sunt localităţi în care, în această perioadă, nu s-a născut niciun bebeluş, iar în altele doar

câte un copil. Potrivit pronosticului oficiului stare civilă din Şoldăneşti, şi anul 2012 pare a fi

unul cu raport demografic negativ. Pe parcursul a două luni ale anului curent potrivit datelor

statistice în mai bine de jumătate din localităţile raionului Şoldăneşti nu s-a născut nici un copil,

în timp ce numărul deceselor progresează. Mai mult, conform informaţiilor oficiale, pe parcursul

anului trecut, în raionul Şoldăneşti au decedat 5 copii în vîrstă de pînă la cinci ani. În satul

Mihuleni raionul Şoldăneşti în ultimii doi ani s-au născut doar 7 copii. Primarul localităţii spune

că problema dată este cauzată de migraţia populaţiei. Oficialul, însă, crede că o soluţie a

redresării situaţiei ar fi deschiderea locurilor de muncă. Potrivit Verei Cumatrenco, şefa Oficiului

Stare Civilă din Şoldăneşti, este în scădere şi numărul căsătoriilor. Nici chiar tinerii nu se mai

grăbesc să-şi oficializeze întemeierea familiei. În schimb, creşte numărul divorţurilor. Numai în

2010-2011, la oficiu au venit să-şi desfacă căsătoria peste 200 de cupluri. Vera Cumatrenco a

menţionat că mai frecvent divorţează cuplurile care au trăit împreună peste 15 ani. După ce şi-au

pus copiii la cale, categoria indicată de soţi consideră că nu mai pot vieţui împreună şi nu au

decît să se despartă. În raionul Şoldăneşti sunt în jurul la 50 de cupluri care ar putea să-şi

omagieze nunta de aur.

Solutia Statul trebuie sa dezvolte politicile sociale ce ţine de învestirea in familiile tinere,

tînăra generaţie anume prin deschiderea locurilor de munca pentru tinerii specialişti si susţinerea

lor cu salarii decente pentu un mod sănătos de viaţă, susţinerea prin finanţarea de la bugetul de

stat a 50% din costul spaţiilor locative destinate tinerilor familii, celelalte fiind acoperite de către

tineri în urma creditelor sau a salariilor. Deasemenea pentru ridicarea natalităţii şi întregirea

familiilor statul trebuie să majoreze indemnizaţia unică la naştere cît şi cea lunară pentru

îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani. Ce ţine de politicile sociale ce pot fi dezvoltate în

spaţiile rurale, statul urmează să colaboreze cu organismele internaţionale si alte ONG-uri, într-u

susţinerea familiilor nevoiaşe, cu mulţi copii din mediul rural, conlucrarea cu administraţia

publica locală in vederea construcţiilor unor noi edificii destinate grădiniţilor de copii şi şcolilor,

liceelor şi a reconstrucţiilor şi menţinerii în stare bună a celor existente. Astfel în urma acestor

acţiuni vom dezvolta şi creşte o generaţie nouă în vederea edificarii unui sat modern cu tradiţii,

obiceiuri şi specialişti buni.

Moldovenii care locuiesc în sate, dar şi cei care nu deţin poliţă de asigurare medicală

obligatorie au parte de cele mai proaste servicii medicale. La această concluzie au ajuns

reprezentanţii Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate, care au realizat studiul "Accesul şi

calitatea serviciilor medicale spitaliceşti în percepţia populaţiei din Republica Moldova". 

Potrivit studiului, majoritatea moldovenilor consideră că serviciile medicale din ţara

noastră sunt de calitate proastă. Probleme sunt, în primul rând, la capitolul procedura de

spitalizare. Peste 50 la sută dintre intervievaţi au spus că s-au internat la spital în regim de

urgenţă şi nu în mod programat. Pe când numărul celor spitalizaţi conform recomandării

medicului de familie este de doar 40%.  De asemenea, mai mult de un sfert dintre cei chestionaţi

au spus că nu au fost informaţi în timpul internării despre intervenţiile medicale propuse sau

riscurile acestora. Cei mai dezavantajaţi rămân, totuşi, pacienţii din zonele rurale, care constituie

aproape 30 la sută.

 Stăm prost şi la capitolul accesul la medicamente. Aproape 17 la sută dintre intervievaţi au

spus că au fost nevoiţi să-şi cumpere medicamente pe bani proprii, iar puţin peste 50 de procente

au spus că au fost asiguraţi pe gratis cu toate medicamntele necesare.

Cât despre plăţile din spitale, doar 20 la sută dintre cei chestionaţi au spus că au plătit în

casa instituţiei. Restul au plătit direct medicilor. De cele mai multe ori, asta se întâmplă în

maternităţi şi secţiile de chirurgie. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de peste 1200 de

persoane din diferite localităţi ale ţării, marja de eroare fiind de +/- trei la sută.

Se tratează prin metode naturiste. Mai mult din necesitate, decât din convingere. Vorbim despre

mulţi moldoveni de la sate, care nu au acces la medicamente. În Moldova sunt mai mult de 900

de localităţi rurale în care funcţionează puţin peste 300 de farmacii.

În lipsa unei faramacii în sat, moş Ion din satul Piscăreşti spune că tratează răceala doar

cu ceai din ierburi. "O stiblă de asta la un litru de apă. Dacă faci ceaiul mai tare o stiblă de

pojarniţă, romaniţă ş.a îi de ajuns. O fierbem binişor. Vrei cu zahăr, vrei fără zahăr", explică

moşul. În aceeaşi situaţie sunt şi mulţi oameni din comuna Sîrcova. "Ştiţi mai mult ca bătrînii,

mai mult cu medicamentul de acasă. Ceaiurile care din ierburile din vară pregăite pentru

iarnă. Facem medicamente de casă şi ne însănătoşim", povesteşte o altă femeie. Nu toate bolile

pot fi tratate, însă, doar cu ierburi şi alifii de casă. Soluţia, în acest caz, sunt şoferii microbuzelor

de linie. "Mai ales eu cum sunt bolnavă ştiţi trebuie să ies la autobuz să rog pe cineva. Dar nu de

fiecare dată îţi cumpără medicamentele de care ai nevoie", spune o femeie.

Reprezentanţii de la Asociaţia Farmaciştilor spun că, într-un singur an, numărul farmaciilor

de la sate s-a înjumătăţit. "Nu sunt rentabile. A doua cauză este depopularea continuă a satelor. A

treia cauză este lipsa cadrelor farmaceutice", explică preşedintele Asociaţiei Farmaciştilor din

Moldova, Veaceslav Stratu.

La începutul anului 2011 în satele din Moldova activau aproape 320 de farmacii.

Satele Moldovei duc lipsă de medici de familie. Prin urmare, un medic în loc să aibă grijă, lunar,

de 1500 de pacienţi, este nevoit să deservească de două sau chiar de trei ori mai multe persoane.

Este şi cazul lui Grigore Slonovschi din satul Nemţeni, raionul Hânceşti.Grigore Slonovschi este

medic de aproape 30 de ani. Acum el are grijă de 8.000 de pacienţi din şase sate. 

Oamenii spun că atunci când sunt bolnavi sunt nevoiţi să aştepte zile întregi până medicul ajunge

la ei. Cei de la Ministerul Sănătăţii ştiu că în situaţie similară se află mai multe sate din ţară.

Problema este că majoritatea tinerilor specialişti nu vor să lucreze la sate, chiar dacă statul le dă

o indemnizaţie de 30 de mii de lei. Viitorii medici spun că instituţiile curative de la ţară sunt

lipsite de condiţii. Moldova ar avea nevoie, în prezent, de peste o mie de doctori şi cam tot atîţia

asistenţi medicali.

Soluţia Autorităţile vor să ademenească medicii şi asistenţii medicali să lucreze la sate.

Ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, a declarat că îşi propune să ridice nivelul de salarizare a

personalului medical. Acesta promite salarii de 10 mii de lei pe lună pentru medici şi 6500 de

lei - pentru asistenţii medicali. De asemenea, angajaţii din domeniul sănătăţii care vor activa în

mediul rural vor primi o indemnizaţie unică de 50 de mii de lei.

În prezent, în Moldova, activează 25 de centre de sănătate, la care lucrează peste 23 de mii

de asistenţi medicali, iar până în 2012 urmează a fi asigurată activitatea a încă 48 de clinici şi

spitale.

Dacă unii copii vara se odihnesc, alţii muncesc, în special cei din sate. De obicei, ei au grijă de

animalele domestice sau merg pe câmp unde prăşesc de rînd cu părinţii. Fac parte din familii

prea sărace care nu-şi permit să le ofere micuţilor vacanţe normale. 

Familia Tălămbuţă din satul Lazo, raionul Drochia are cinci copii. Vara cînd e vacanţă, în loc de

şcoală merg la muncă. Părinţii au şi o explicaţie. Ei spun că munca îi disciplinează pe

micuţi. "Deodată ne gândeam ce să facem cu pământul, dar am înţeles că copii trebuie ocupaţi cu

ceva. Şi ne-am gîndit cu soţia că asta o să-i înveţe să muncească", a spus tatăl copiilor. 

Cît despre o vacanţă la o tabără de odihnă nici pomină. Familia nu are bani pentru aşa ceva.  

Datele Inspecţiei Muncii arată că anul trecut au fost identificaţi 440 de minori care munceau.

Ministerul Muncii vrea să combată acest fenomen şi a elaborat un plan de acţiuni în acest sens.

Documentul urmează ca până în 2015 să elimine toate formele grave ale muncii copiilor.

Soluţia Pentru a nu ne pomeni în situaţia în care majoritatea copiilor să fie încadraţi la

munci ce nu corespund vîrstei şi moralei, este necesar ca de comun acord cu părinţii să se

organizeze vara tabere de zi în incinta şcolilor şi grădiniţei unde copii să fie încadraţi în anumite

jocuri, exerciţii şi teme de viaţă care le-ar permite exprimarea şi creşterea personalităţii fiecăruia

din ei. Ulterior să aibă posibilitatea să meargă pregatiţi pentru un nou an de studii. Ce ţine de

parinţii ce îşi capătă existenţa cu ajutorul copiilor pe care îi pun la munci grele (cum ar fi:

prăşitul cu ziua, culesul roadei cît şi alete lucrări cu ziua), este necesar de o conlucrare cu

organele Administraţiei Publice Locale în frunte cu primarul, asistentul social, profesorii în

vederea elucidării situaţiilor depistate şi înştiinţarea părinţilor despre efectul acţiunilor lor care se

reflectă negativ asupra dezvoltării fizice şi psiho-ştiinţifice ale copiilor. Astfel în asemenea

cazuri nu putem vorbi de respectarea drepturilor copilului, la educaţie, odihnă şi copilărie

frumoasă. Ce vor face ei cînd vor fi şi ei părinţi? Vor proceda la fel? Sau vor respecta drepturile

copililor lor, creîndule o copilărie frumoasă cu încadrarea copiilor în şcoli de vară, tabere, şi alte

activităţi.

Peste 80 la sută din locuitorii de la sate nu au acces la surse sigure de apă potabilă. Datele se

conţin într-un raport prezentat de către Ministerul Sănătăţii, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.

Republica Moldova riscă să rămână fără apă potabilă, dacă nu va avea grijă de calitatea apelor

din râurile Nistru şi Prut, care asigură 85 la sută din necesităţi. Alte 15 la sută provin din apele

freatice, care sunt la fel de poluate. Calitatea scăzută a apei cauzează aproape 25 la sută din

bolile diareice acute, iar peste 60 la sută din elevii din Republica Moldova riscă să se

îmbolnăvească din cauza apei necalitative şi a condiţiilor de viaţă insalubre.

Doar 15 la sută din populaţia de la sate are apă la domiciliu, faţă de 80 la sută din populuaţia de

la oraşe. Cel mai des, oamenii de la ţară iau apă din fîntîni şi sisteme improvizate, de cele mai

multe ori poluate cu nitraţi, fapt ce cauzează diferite boli, deseori fatale.

Aproape toate cele peste trei mii de râuri mari şi mici din Moldova se află, în prezent, într-o stare

deplorabilă, iar pentru a le salva trebuie luate măsuri de urgenţă, precum curăţarea şi amenjarea

izvoarelor care le alimentează, lichidarea focarelor poluante de pe maluri şi restabilirea fîşiilor de

protecţie ale acestora. Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că, în lume, mor zilnic 34

de mii de persoane, inclusiv 5 mii de copii, din cauza apei potabile poluate.Specialiştii spun că,

în comparație cu spațiul european,  Republica Moldova are cea mai mică cantitate de apă pe cap

de locuitor extrasă din orizonturi şi bazine formate pe propriul teritoriu. Deficitul acestei resurse

se resimte însă cel mai mult în zona de sud a republicii. Salvează oarecum situaţia rîurile Nistru

şi Prut, după ce în ultimii ani rîuleţele mai mici din interiorul ţării au pierdut o bună parte din

debitul lor. Ecologiştii spun că nu doar condiţiile climaterice ar fi de vină. Iată explicaţiile pe

care ni le-a oferit preşedintele organizaţiei din Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova

Vladimir Garaba: „Mulţi agenţi economici ar dori să aibă irigare şi nu găsesc un lucru mai bun

decît să ia apă din aceste rîuleţe care şi aşa sînt secate. S-au construit baraje, majoritatea barajelor

recent sînt construite ilegal, s-au captat numeroase izvoare care opresc scurgerile de apă în rîuri

şi pe timp de vară o bună parte din aceste rîuri pur şi simplu nu mai au apă. Dacă vorbim despre

viitor, despre creşterea economică, despre dezvoltarea satelor din Republica Moldova trebuie să

dezvoltăm irigarea cu apele din Nistru şi Prut şi nicidecum cu apele din aceste rîuri mici care şi

aşa sînt epuizate.” După ce că nu are apă îndeajuns, Moldova are probleme şi cu calitatea

acesteia. Datele Centrului Naţional de Sănătate Publică arată că 60 la sută din populaţia de la sate

se alimentează cu apă din fîntîni, dar 85% dintre acestea conţin nitraţi în exces sau alte substanţe

chimice dăunătoare sănății. Directorul adjunct al Centrului Ion Şalaru susţine că principala sursă

de poluare sînt deşeurile organice de pe lîngă gospodăriile oamenilor care îşi cresc animalele în

curte.  „Avem foarte puţine cazuri unde depozitarea necorespunzătoare a pesticidelor şi

îngrăşâmintelor a condus la poluarea apelor. Cel mai substanţial afectează calitatea apei

depozitarea lîngă fîntîni sau întreţinerea animalelor în condiţii casnice şi deci aceste deşeuri

organice cu conţinut ridicat de amoniu se infiltrează în sol şi nemijlocit în apele freatice care sînt

la suprafaţă. Ion Şalaru spune că “numărul fîntînilor cu apă poluată creşte de la un an la altul, în

pofida eforturilor sanitarilor, care încearcă în zadar să-i dezveţe pe oameni de obiceiurile

proaste.” În această situaţie, spune directorul adjunct al Centrului Naţional de Sănătate Publică,

starea de lucruri ar putea fi îmbunătăţită doar într-un singur fel:

Solutia. „Părerea mea, şi eu încerc pe fiecare cale s-o promovez, este că trebuie să încetăm

să construim fîntîni. Banii mai bine să-i folosim pentru sisteme de apeduct, pentru sisteme de

filtrare a apei etc.” Datele cu care operează ong-iştii de profil arată că doar un sfert din populaţia

din satele Moldovei are acces în acest moment la sisteme centralizate de aprovizionare cu apă şi

doar 15 la sută au şi apeduct, şi reţea de canalizare.  Lipsa mijloacelor care a împiedicat pînă

acum punerea în aplicare a programului de aprovizionare cu apă a satelor moldoveneşti le-a

determinat pe autorităţi să  se gîndească la alte soluţii. Una dintre acestea propusă de Ministerul

Mediului de curînd ar fi crearea unui fond de solidaritate pentru construirea sistemelor de apă şi

canalizare în localităţile unde acestea nu există. Dar se ştie că de la a spune pînă la a face este o

cale lungă.

Pavajul, sau cum i se mai spune la ţară – caldarîmul, este o cale de a soluţiona problema

drumurilor. Deşi “progresul tehnico-ştiinţific” şi “modernizarea excesivă” au contribuit la

înlocuirea pavajului cu drumuri din asfalt, tehnologie care s-a dovedit a fi foarte costisitoare, dar

şi ineficientă în timp. Cunoaştem cu toţii drumurile “peticite” care înghit nesăţios, an de an, banii

din bugetele, şi aşa sărăcite, ale comunităţilor locale.

Comparînd drumurile din Cehia, Belgia, Olanda, Franţa cu drumurile noastre din Republica

Moldova, am observat că administraţiile de acolo nu doar că nu au renunţat la drumurile pavate,

ci din contra construiesc noi drumuri după metoda tradiţională. Multe lucruri în Europa nu sunt

bune, mai ales ce ţine de aspectul moral, însă în domeniul infrastructurii avem ce învăţa de la ei.

Soluţia. Nu trebuie să inventăm bicicleta, ci trebuie doar să ne reamintim vechile tehnici de

construcţie ale drumurilor noastre. Avantajul drumurilor pavate sunt multiple, dar în primul rînd

durabilitatea. De asemenea, sunt mult mai ieftine şi mai uşor de construit, dar şi de reparat,

atunci cînd sunt efectuate lucrări subterane.

Mai ales în satele noastre, majoritatea tinerilor fug de la ţară pentru că au gustat din comfortul

oferit de oraş, iar glodul a devenit o adevărată sperietoare. Ei bine, de ce să nu creăm condiţii

bune şi la ţară? Pavajul poate redeveni “stăpînul” drumurilor noastre, mai ales la ţară,  unde

avem şi un trafic rutier mult mai limitat.

După alegerile generale locale, au întrat în funcţii mulţi primari, noi dornici să demonstreze că

lumea nu i-a votat zădarnic. Poate ar fi o idee bună cu care ar trebui să înceapă activitatea?

Moldoveanul cât trăieşte, calcă lut şi se "stroieşte"! Aşa sună o strigătură de pe timpul Uniunii

Sovietice. Ca şi atunci, acum moldovenii construiesc la fel de mult. S-au schimbat doar stilurile,

design-ul şi imaginaţia oamenilor de la ţară. Întorşi din străinătate, ei îşi amenajează casele în stil

european. Aşadar, să nu vă mire dacă o să vedeţi cumva în vreun cătun din nordul Moldovei o

faţadă în stil baroc.

Oamenii din sat sunt foarte primitori şi mereu bucuroşi de oaspeţi. Pe masa gospodarilor de aici

nu lipsesc niciodată sarmalele, mămăliguţa cu brînză de oaie şi sigur un pahar de vin roşu sau

alb, după gustul fiecăruia.

Deci să elogiem satul şi să nu-l lasăm să se risipească în timp căci satul este acel loc de unde ne

luăm seva dătătoare de viaţă fiecare dintre noi. Este locul în care ne păstrăm identitatea,

tradiţiile, locul în care ţesem cele mai frumoase vise.