MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ISTORIE ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE

CATEDRA RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI POLITOLOGIE

ReferatTema: „Războaie și conflicte în perioada post

Război Rece. Cazul KOSOVO”

Elaborat: Croitor Cristina, anul III BAC, grupa RI III (rom)

Coordonator științific: Ţîcu Octavian

Chişinău 2012

CUPRINS

INTRODUCERE..........................................................................................................3

Capitolul I. CAUZELE DEGENERĂRII CONFLICTULUI DIN KOSOVO.......3

I.1. Regiunea Kosovo în retrospectivă istorică – situația în cadrul

Iugoslaviei..........................................................................................................3

I.2. Cauze și premise ale izbucnirii războiului……...........................................6

Capitolul II. CURSUL RĂZBOIULUI DIN KOSOVO............................................7

II.1. Criza din regiune – etapa premergătoare războiului..................................7

II.2. Derularea operațiunilor militare în cadrul războiului din Kosovo…….....8

II.3. Incidentul de la Racak…………………………………………………..10

II.4. Intervenția NATO……………..………………………………………...11

Capitolul III. PERIOADA POST RĂZBOI ÎN REGIUNEA KOSOVO..............13

III.1. Situația locală după finisarea bombardamentului NATO…...................13

III.2. Consecințele războiului din Kosovo…...................................................14

CONCLUZII...............................................................................................................16

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................18

2

INTRODUCERE

Aproape un secol s-a scurs de când regiunea Kosovo, provincie fără ieșire la mare din

interiorul Serbiei, este tărâmul unor divergențe între sârbi și populația majoritară etnică, cea

albaneză. La momentul actual, regiunea este una dintre cele mai sărace din Europa și în pofida

faptului că deține semnificative resurse minerale, agricultura rămâne cea mai dezvoltată ramură a

economiei. Componența etnică a regiunii Kosovo denotă clar o majoritate albaneză, ponderea față

de numărul populației de origine sârbă fiind de 5/1.1 Majoritatea sârbă locuiește în zone separate,

fiind sub protecția trupelor de menținere a păcii, care aparțin NATO. Alte organizații internaționale

și europene implicate în conflict ar fi ONU, UE, OSCE, prin implicare directă în desfășurarea

operațiunilor militare sau prin asigurarea cu misiuni de menținere a păcii în regiune. Problema pusă

în discuție ar fi recunoașterea regiunii Kosovo ca stat independent și acceptarea adevărului istoric de

către Serbia. Secolul XX reprezintă o perioadă controversată și sensibilă din punct de vedere al

stabilității, iar conflictul din Kosovo, reprezintă unul dintre focarele instabilității în perioada post

Război Rece. Fiind un conflict cu tentă naționalistă și identitară, s-ar părea că Marile puteri sprijină

procesul secesionist din regiune, independența Republicii Kosovo fiind recunoscută de către 97 de

state ale lumii membre ONU. 2

Capitolul I. CAUZELE DEGENERĂRII CONFLICTULUI DIN

KOSOVO

I.1. Regiunea Kosovo în retrospectivă istorică – situația în cadrul

Iugoslaviei

La 28 iunie 1389 Prințul Sârb Lazar a fost învins de către Imperiul Otoman în lupta de la

Kosovo Polje (Câmpia Mierlei), astfel Kosovo devine parte integrantă a Imperiului ca și întregul

teritoriu al Serbiei. În aceste condiții, albanezii au început, mai ales în secolul XV – să preia

provincia cu îngăduința Înaltei Porți, care în 1489 le recunoaște „suveranitatea”. Populația

1 „Cazul Kosovo”, Jurnal Academic, Ediția 6, Centrul de informare și documentare privind NATO din Moldova, Februarie 2008, p. 12 - http://nato.md/uploads/Analize%20si%20comentarii/Jurnal%20Academic/JA_nr_6.pdf (accesat la 22.12.2012);2 Official website: Who recognized Kosovo as an Independent State - http://www.kosovothanksyou.com/ (accesat la 22.12.2012);

3

musulmană exercită represiuni asupra celei ortodoxe, de aceea sârbii ortodocși sunt nevoiți să

migreze spre Nord. Centrul de gravitație sârb mutându-se astfel, la Belgrad. Abia primul război

Balcanic, din 1912, permite armatei sârbe să recucerească Kosovo, fapt desemnat prin intrarea lor în

Pristina – cel mai mare oraș al regiunii și capitala ulterioară a acesteia. Dominația otomană din

Balcani este înlăturată, iar Serbia își recapătă drepturile asupra acestei regiuni. Chiar în același an

însă, Kosovo este inclusă în statul Noua Albanie independentă. În anul următor, sub presiunile

Marilor Puteri, Albania este nevoită să reîntoarcă Serbiei regiunea alipită anterior. 3

În anul 1918, regiunea Kosovo este încorporată în nou înființatul Regat al Sârbilor,

Croaților și Slovenilor, care mai târziu a fost numit Iugoslavia. Prin acordul de la Londra (mai 1913)

a fost recunoscută apartenența regiunii Kosovo la Serbia. Totodată acest tratat recunoștea Albania ca

stat independent. Deoarece în Primul Război Mondial Albania a luptat alături de Austro-Ungaria,

prin alianță acestea două i-au învins pe sârbi și au intrat în Kosovo. Atunci a început o amplă

campanie de epurare împotriva sârbilor.

În 1946, provincia Kosovo este integrată în Republica Federativă Iugoslavă, înființată de

Iosif Broz Tito. Acestei regiuni îi este acordat statutul de autonomie începând cu 7 aprilie 1963. 4

Regimul comunist iugoslav a descurajat influența Islamului, însă a permis ca limba albaneză să fie

recunoscută ca fiind oficială, prin Constituția din 1974 regiunii fiindu-i acordat de facto statutul de

republicăm un loc pentru președinția federală și pentru propriile forțe de poliție și Banca Națională.

Puterea era încă exercitată de către Partidul Comunist, dar revenea în principal etnicilor albanezi

comuniști. Moartea lui Tito pe 4 mai 1980 a dus la o lungă perioadă de instabilitate politică,

înrăutățind tot mai mult de criza economică și neliniștile naționaliste. 

Primul focar major a avut loc în orașul principal din Kosovo, Priștilnița, în martie 1981,

atunci când studenții albanezi s-au revoltat la cozile listelor de cantine ale Universității. Acest

eveniment banal s-a răspândit pe întregul teritoriu al Kosovo, luând caracterul unei revolte

naționaliste cu demonstrații popular masive, în multe orașe. Protestatarii au cerut ca Kosovo să

devină cea de-a șaptea Republică a Iugoslaviei. Cu toate acestea, acest lucru a fost inacceptabil

politic pentru Serbia și Republica Macedonia. Unii sârbi (și unii naționaliști albanezi, de asemenea)

au văzut cererile ca fiind un preludiu la o "Albanie Mare", ce putea cuprinde părți din Muntenegru,

3 NIGEL, T., MIKULAN, K., „The Yugoslav Wars: Bosnia, Kosovo and Macedonia 1992-2001”, Vol II, Osprey Publishing, 2006, 32 p.

4 Ibidem.

4

Republica Macedonia și însuși Kosovo. Pentru a înăbuși revoltele, președinția comunistă a trimis

trupe ale poliției și ale armatei, declarând stare de urgență, cu toate că nu a abrogat autonomia

provinciei cum au cerut unii comuniști sârbi. Presa iugoslavă a raportat că 11 oameni au murit (deșii

unii susțin că numărul de morți ar fi de 1.000) și alți 4.200 au fost închiși. De asemenea Partidul

Comunist din Kosovo a suferit și epurări, mai multe personalități cheie (inclusiv președintele său)

fiind expulzați. Autoritățile au instituit măsuri de represiune aspre asupra tuturor etnicilor albanezi și

sârbi. Kosovo a suferit o prezență extinsă a poliției secrete, în cea mai mare parte a anilor '80 aceasta

reprimând fără milă orice manifestare naționalistă neautorizată ale albanezilor și ale sârbilor.  În

acest timp, tensiuni între albanezi și sârbi au continuat să se intensifice. Motive de îngrijorare

reprezentau și problema religioasă. Sârbii intervin cu o rugăminte la Belgrad de a li se acorda o

protecție mai mare din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe în cadrul regiunii Kosovo. Un fapt important

care contribuia la instabilitate a fost traficul de droguri al mafioților albanezi kosovari. Un alt factor

de agravare a fost declinul economiei provinciei Kosovo, aceasta devenind o alegere proastă pentru

sârbii care căutau de lucru.  Toate aceste problema au făcut ca Kosovo să devină cea mai săraca

parte din fosta Iugoslavie. 5 În Kosovo, creșterea naționalismului albanez și a separatismului a dus la

o intensificare a tensiunilor etnice între sârbi și aceștia. În anii ´80, presa occidentală consemna, în

mod curent, abuzurile comise de albanezi împotriva sârbilor din Kosovo: bătăi, amenințări cu

moartea, incendierea caselor, torturi, luări de prizonieri, asasinate, demolări de biserici ortodoxe,

violuri, etc.

Situația se schimbă radical atunci când noul lider al Iugoslaviei, Slobodan Miloșevici, în

anul 1989, revede Constituția Iugoslaviei, reducând simțitor autonomia provinciei. Iar la începutul

anilor ´90, rând pe rând, pe cale pașnică sau dimpotrivă, în urma unor conflicte sângeroase,

Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia și Muntenegru se desprind de „patria mamă” pentru a

deveni state independente. 6 Acesta a fost probabil unul din principalii catalizatori ai intensificării

mișcării secesioniste și a apariției dorinței de căpătare a independenței regiunii Kosovo în raport cu

celelalte foste republici iugoslave.

5 HOFFMAN, G.W.; WAMER, F.N., „Yugoslavia and the New Communism”. New york: The Macmillan Press LTD, 1962. 240 p.6 SINGLETON, F., „Twentieth century Yugoslavia”. London: The Macmillan Press LTD, 1976. 187 p.

5

I.2. Cauze și premise ale izbucnirii războiului

Conflictul Iugoslav are la baza izbucnirii sale cauze istorice, explicația cărora poate fi

găsită în subcapitolul anterior. Reieșind din derularea evenimentelor enunțate existența diferendelor

de ordin etnic și religios din regiune, apare tendința tot mai evidentă de creare a unei republici

independente, iar refuzul Serbiei de a recunoaște această formă statală este miezul problemei

abordate. Problema se acutizează o dată cu schimbările realizate de către Miloșevici. Regiunii

Kosovo îi este anulată orice formă de autonomie, fiind considerată o regiune a Serbiei, a cărei

conducere era exercitată de către Guvernul de la Belgrad, iar standardele sârbești sunt impuse atât în

domeniul politic, cât și cultural, religios, educațional, etc. Spre exemplu, introducerea unui nou

curriculum sârb care a fost impus în toate instituțiile de învățământ superior din Kosovo, a fost

respins de către albanezi, aceștia la rândul lor creând un nou sistem, paralel celui sârb. În vara anului

1992, albanezii și sârbii din Kosovo se separau total unii de alții. La alegerile din decembrie 1992,

albanezii au fost sfătuiți să nu vină la vot. Astfel, „Partidul Socialist” a lui Miloșevici a câștigat

alegerile. În acest context, SUA, Marea Britanie, Franța, Italia și Rusia au format grupul de contact

privind Kosovo și au încercat să aducă situația către o rezolvare pe cale pașnică. 7 O dată cu

schimbările produse de Miloșevici, a fost destrămat și Partidul Comunist din Kosovo, iar poziția

albanezilor în regiune este apărată în continuare de către Liga Democrată din Kosovo în frunte cu

scriitorul Ibrahim Rugova. El a răspuns acțiunilor lui Miloșevici printr-o rezistență pașnică. El a

cerut glotei albaneze ignorarea proiectului militar (obligatoriu în Iugoslavia) și să nu plătească

impozite sau taxe către stat. De asemenea el dispune crearea școlilor, spitalelor și a clinicilor

albaneze paralel celor sârbe. În septembrie 1991, adunarea umbră din Kosovo a organizat un

referendum cu privire la independența provinciei, astfel referendumul a demonstrat că 90% din

populație sunt albanezi, iar 98% doresc formarea unei republici independente. În mai 1992, printr-un

al doilea referendum organizat, Rugova este ales președinte al provinciei Kosovo. Guvernul sârb au

declarat ilegale și inutile ambele referendum-uri, iar rezultatele lor ca fiind nule.

În anul 1995, imediat după acordul de la Dayton, care pune capăt războiului din Bosnia și

Herțegovina, a fost creată de către o parte a albanezilor kosovari, Armata de eliberare din Kosovo

sau UCK. Acesta fiind un preludiu al războiului, reprezentând forța care a început luptele, în lipsa

căreia, Kosovo neavând o structură militară, nu se putea angaja într-un conflict armat, într-o luptă

7 ROGEL, C., „Kosovo: Where It All Began” în International Journal of Politics, Culture and Society, Volumul 17, Septembrie 2003, p. 167-182. - http://link.springer.com/journal/10767 (accesat la 22.12.2012);

6

pentru cauza albaneză. 8

Capitolul II. CURSUL RĂZBOIULUI DIN KOSOVO

II.1. Criza din regiune - etapa premergătoare războiului

Începând cu anul 1996, Rugova și politica non-violentă promovată de acesta a început să

fie puternic discreditată. Albanezii kosovari au sperat că vor obține susținere la nivel internațional

datorită folosirii mijloacelor pașnice de ripostă. Dar datorită faptului că prin acordul de la Dayton

din noiembrie 1995, Croația și Bosnia își capătă independența în cadrul granițelor sale etnice, însă

încercarea de a obține prin intermediul asigurării drepturilor omului aceleași independențe solicitate

de către kosovari fiind soldată cu refuz, a fost scos în evidență eșecul politicii pașnice a lui Rugova.

Aceasta a exercitat presiuni asupra liderismului UCK de a demonstra adevărata valoare a strategiei

de paralelism pacifist. În același timp, Miloșevici candida din nou pentru alegerile din Noiembrie,

optând pentru apropierea Iugoslaviei de Banca Mondială și FMI. Cu toate acestea, în septembrie

1997, a fost atestat o ameliorare a relațiilor, prin semnarea unui tratat educațional între Rugova și

Miloșevici. Conform acestui tratat, cu susținerea ONG italian romano-catolic Communita di

Sant’Egidio, a Uniunii Europene și cea a Statelor Unite ale Americii, era redeschis accesul tuturor

instituțiilor educaționale din Kosovo, pentru elevii, studenții și profesorii albanezi, incluzând și

Universitatea din Pristina. Aceste evenimente au marcat prima incluziune a comunității

internaționale în conflictul existent. SUA și europenii au negociat de asemenea, deschiderea unor

oficii culturale în Pristina, ceea ce ar fi marcat prezența acestor forțe în regiune. Dar contrar

speranțelor de marcare a unor noi acorduri între cele două regiuni, chiar și primul tratat a eșuat,

nefiind niciodată implementat.

În urma acestor acțiuni, violențele sporadice ale albanezilor au devenit frecvente și

sistematice. Primul atac planificat de către albanezii kosovari a avut loc în aprilie 1996, când 4

atacuri concomitente au avut loc în regiuni diferite ale Serbiei - Stimlje, Pec, and Kosovska

Mitrovica. Au fost omorâți 2 polițiști sârbi și încă 4 au fost răniți. prin urmare de aceste atacuri și

altele similare asupra Poliției și administrației sârbe au fost învinovățiți membrii UCK. Se zvonea că

8 Ushtria Çlirimtare e Kosovës din albaneză. Organizație de gherilă formată de albanezi cu scopul obținerii independenței regiunii Kosovo. După război, organizația UCK a fost transformată în Corpurile de Protecție Kosovo, lucrând alături de forțele de patrulare NATO din provincia.

7

această organizație adună sume importante de bani, în special de la albanezii situați peste hotare,

pentru a achiziționa armament. Instabilitatea internă din Albania din 1997, a contribuit la

aprovizionarea UCK cu armament în regiunea Kosovo, arsenalul grupului fiind completat din

rezervele Albaniei. Activitățile UCK reflectau dorința și capabilitatea albanezilor din Kosovo de a

organiza și desfășura atacuri sistematice. La sfârșitul lui 1997, UCK deținea controlul în multe

regiuni rurale din Kosovo. 9 În anul 1998, Departamentul de Stat al SUA a listat UCK ca fiind o

organizație teroristă10, iar în 1999 este făcută și o legătură între UCK și organizații teroriste motivate

de ideologia islamului, inclusiv bunuri similară celei a cunoscutului Ossama Bin Laden.

II.2. Derularea operațiunilor militare în cadrul războiului din Kosovo

Războiul începe de fapt în anul 1998, la sfârșitul lunii februarie prin săvârșirea campanii de

intimidare a UCK de către forțele sârbe. Astfel Poliția din Serbia realizează o serie de atacuri raider

în regiunea Drenica din Kosovo. Sunt incendiate case, răvășite sate întregi și o mulțime de cetățeni

albanezi sunt omorâți. la 31 martie, o Rezoluție ONU condamnă excesul de forță al poliției sârbe și

impune embargo asupra armelor și materialelor folosite împotriva RFI. 11 Într-un referendum

organizat în luna aprilie, 95% dintre sârbi au votat împotriva unei medieri la nivel internațional a

conflictului din Kosovo, cu excepția Rusiei și a Grupului de Contact pentru Fosta Iugoslavie (format

din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Rusia).

În luna mai președintele Miloșevici îl invită pe Rugova la tratative amicale. Este elaborată o

comisie care urmează să meargă la Pristina pentru negocieri, însă această tentativă cade din cauza

unor ofensive sârbe în regiunea Decani. În urma unei întâlniri între conducerea UCK și

reprezentantul RFI Robert Gelbard la Geneva, ambasadorul Statelor Unite Richard Holbrooke din

Macedonia, Christopher Hill este desemnat ca trimis special în ameliorarea relațiilor Belgrad -

Pristina. Mai târziu și Uniunea Europeana iți desemnează un reprezentant cu aceeași misiune. În

9 LUND, M., “Kosovo – Chronology,” University of Southern California, Conflict Early Warning Systems - www.usc.edu/dept/LAS/ir/cews/database/ Kosovo / kosovo .pdf (accesat la 22.12.2012);10 MUTSCHKE, R., „The Threat Posed by the Convergence of Organized Crime, Drugs, Trafficking and Terrorism”, U.S. House Judiciary Committee, 13 decembrie 2000 - http://judiciary.house.gov/Legacy/muts1213.htm (accesat la 22.12.2012);

11 Rezoluția 1160 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 31 martie 1998: la această rezoluție este exprimată condamnarea utilizării excesive a forței de către poliția sârbă împotriva civililor și actele de terorism ale UCK, având în vedere mai multe documente și declarații. - http://www.un.org/peace/kosovo/98sc1160.htm (accesat la 22.12.2012);

8

luna iunie, Miloșevici merge la Moscova unde împreună cu președintele Ielțîn adoptă o înțelegere

care ar fi permis prezența diplomatică a Rusiei în regiune. În august, chemarea Națiunilor unite

pentru încetarea focului în regiunea Junik este zădărnicită de către o ofensivă sârbă. Cu o lună mai

târziu în cadrul unei întâlniri la summit-ul Clinton-Ielțîn, este elaborată o înțelegere prin care urma

ca Belgrad-ul să înceteze ofensiva împotriva Kosovei, iar albanezii să se angajeze într-un proces de

negociere cu sârbii.

În luna septembrie urmează o altă rezoluție ONU în care este cerută încetarea ostilităților și

este invocată aplicarea altor măsuri în cazul în care prevederile acestei rezoluții nu vor fi

respectate.12 La 24 septembrie NATO inițiază primii pași pentru intervenția în regiunea Kosovo.

Fiind aprobate două planuri operaționale, dintre care unul de atacuri aeriene, iar celălalt de

monitorizare și menținere a situației de încetare a focului în cazul în care ar fi fost obținut acordul

vreuneia dintre părți. Mai târziu Secretarul General NATO, Solana, merge la Belgrad pentru a

verifica gradul de implementare a Rezoluției ONU 1199. Casa Albă face presiuni asupra lui

Miloșevici să dea atenție cererilor Vestului de a semna un acord de încetare a focului și a-și retrage

trupele de pe teritoriul Kosovei, iar în acest context în cadrul Consiliul de Securitate al ONU începe

un proces de consultare la inițiativa Marii Britanii. După aproape 10 de zile de negocieri Consiliul

Nord-Atlantic este informat că au fost înregistrate progrese. Presiunea Alianței a fost apreciată ca

fiind benefică și solicită este luată hotărârea ca aceasta presiune să fie menținută. NATO aprobă un

ordin de activare ("ACTORD"), plasând responsabilitatea pentru atacurile aeriene aeriene în mâinile

secretarului general al NATO, și anunță ca execuția acestui ordin va avea loc în aproximativ 96 de

ore.

La data de 16 octombrie 1998 este semnat un acord cu președintele OSCE Geremek care

presupunea venirea a 2000 membri ai Comisiei de Verificare în Kosovo. NATO prin urmare își

extinde termenul dat „Republicii Federative Iugoslavia” pentru îndeplinirea acordului cu Kosovo,

fiind stabilită data limită cea de 27 octombrie. Este emisă Rezoluția ONU 120313 prin care este

recunoscut acordul dintre OSCE și RFI, care prevedea impunerea îndeplinirii Rezoluțiilor ONU cu

12 Rezoluția 1199 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 23 septembrie 1998: la această rezoluție este prezentată îngrijorarea la luptele intense din Kosovo și folosirea excesivă a forței de către forțele de securitate sârbe și de armata iugoslavă, ce au dus la numeroase victime și adânca preocupare în ceea ce privește fluxul de refugiați în Nordul Albaniei, Bosniei și Herțegovinei și în alte țări europene, ca urmare a utilizării forței precum și a numărului mare de persoane strămutate din Kosovo și din alte părți ale Republicii Federale Iugoslave, reafirmând dreptul tuturor refugiaților și persoanelor strămutate de a se întoarce la casele lor , în siguranță - .http://www.un.org/peace/kosovo/98sc1199.htm (accesat la 21.12.2012);

9

numărul 1160 și 1199. Cu câteva ore înainte de termenul dat, o echipă de 4000 de polițiști pleacă din

Kosovo, ceea ce însemna începutul îndeplinirii condițiilor impuse de Rezoluțiile ONU. La 23

Noiembrie este adoptată Rezoluția 1199. Situația relativ stabilă este însă deteriorată de asasinarea a

30 de albanezi la granița cu Kosovo, fapt care determină acțiuni militare lângă regiunea Podujevo.

SUA condamnă aceste acțiuni.

II.3. Incidentul de la Racak

O cotitură în cursul războiului o reprezintă masacrul de la Racak. La 15 Ianuarie 1999 sunt

depistate cadavrele a 45 albanezi în regiunea satului Racak. Șeful Misiunii de Verificare în Kosovo,

William Walker pune masacrul de la Racak pe seama forțelor RFI, iar comunitatea internațională

condamnă masacrul. De aceea administrația de la Belgrad îl declară pe Walker persoana non-grata

pentru declarațiile făcute cu referire la cazul de la Racak. Cele 6 națiuni, se întâlnesc la Londra

pentru a negocia ultimatumul care urma a fi dat națiunilor sârbe și albaneze de a încheia un acord de

pace, iar aceste întâlniri urmau să înceapă la 6 Februarie, ele trebuiau să aibă loc cu o frecvență de o

dată pe săptămână.

Consiliul Nord-Atlantic își dă acordul încă odată că Secretarul General poate dispune

autorizarea unor atacuri aeriene asupra teritoriului Iugoslav. Autoritățile de la Kosovo își dau

acordul în a participa la negocieri. După supunerea la vot a acestei propuneri, și Parlamentul sârb își

dă acordul de participare la negocieri.

Prima rundă are loc la Chateau Rambouillet, în Franța sub auspiciul Grupului de Contact și a

3 mediatori SUA, Uniunea Europeană și Federația Rusă. După câteva runde de discuții, albanezii se

declară dispuși în a semna acordul politic după o consultare cu administrația de acasă, sârbii spun că

ar semna înțelegerea politică, dar taxează procesul de negociere precum că ar fi fost schimbat în

favoarea albanezilor. Motivul a fost existența forțelor pacificatoare NATO pe teritoriul Kosovo.

La întâlnirea din 15 Martie 1999, albanezii semnează acordul propus la Rambouillet.

Președintele Clinton îl sfătuie pe Miloșevici să facă același lucru, întru evitarea unor ulterioare

13 Rezoluția 1203 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 24 octombrie 1998: în această rezoluție se fac referiri la actele de violență și a terorismului și cu privire la rapoartele de continuă încălcare a interdicțiilor impuse prin rezoluțiile anterioare, e precizată profunda îngrijorare la adresa închiderii mass-media independentă punându-se accentul pe libertate - http://www.un.org/peace/kosovo/98sc1203.htm (accesat la 22.12.2012);

10

conflicte sau vărsări de sânge. La Paris, 18 martie, delegația sârbă refuză semnarea acordului și de

fapt adoptă o poziție antagonistă celei de la Rambouillet. Între timp o treime din armata sârbă este

dislocată în și la hotarul regiunii Kosovo. Misiunea de Verificare Kosovo eșuează.

La 20 martie o ofensivă a forțelor iugoslave este declanșată. Mii de albanezi sunt scoși din

case și sate, unii sunt executați, iar casele lor incendiate. O ultimă încercare diplomatică este de către

comunitatea internațională prin trimiterea unei prin intermediul ambasadorului Holbrooke o

„preîntâmpinare finală” către Miloșevici. Consiliul NATO autorizează din nou, puterea de decizie a

Secretarului General Solana în vederea unui posibil atac. La 23 martie ambasadorul pleacă din

Iugoslavia fără nici un rezultat.

II.4. Intervenția NATO

La 24 martie NATO începe campania de bombardare. Guvernul Iugoslav decide să întrerupă

relațiile diplomatice cu SUA, Franța. Germania și Marea Britanie. Albanezii care au fost izgoniți din

casele lor sunt adăpostiți în Albania și Macedonia. Duma rusească adoptă o rezoluție prin care

condamnă acțiunile NATO. Într-un raport a fost enunțat că refugiații trec granița din Kosovo cu o

intensitate de 4000 persoane pe oră. În Albania erau deja 60 de mii de refugiați, dintre care jumătate

erau veniți în ultimele 48 de ore. La 1 aprilie 3 soldați americani sunt capturați și arătați bîtuți și

maltratați la televiziunea sârbă. NATO prin urmare realizează pentru prima oară un atac asupra

Belgrad-ului în urma căruia sediile ministerelor de interne iugoslave și sârbe sunt distruse. Este

hotărât ca 100 mii de refugiați să fie luați de la hotare și adăpostiți în țările membre NATO. La 6

aprilie ținta atacurilor este zona rezidențială Aleksinac, iar RFI declară unilateral încetarea focului

susținând că poliția și armata RFI se va retrage din Kosovo și vor merge la negocieri cu Rugova.

NATO respinge oferta, apreciind declarația făcută ca fiind nulă în lipsa semnării unui acord politic.

Prin urmare NATO enunță 5 condiții de acceptare a armistițiului. La 14 aprilie, Germania propune

un plan de încetare a focului pentru 24 de ore, timp în care FRI ar avea ocazia să înceapă

operațiunile de retragere din Kosovo.

La Summit-ul NATO privind problema din Kosovo sunt reafirmate cele cinci puncte de

accept la care sunt adăugate anumite condiții pentru suspendarea bombardamentului. În cele din

urmă NATO intensifică campania aeriană. După ce NATO distruge sediul televiziunii naționale din

Belgrad, Miloșevici acceptă prezența internațională militară în Kosovo.

11

Republica Federativă Iugoslavă depune o plângere la Curtea Internațională de Justiție

împotriva a zece țări membre NATO. Președintele Clinton extinde sancțiunile asupra Belgrad-ului

prin interzicerea vânzărilor de petrol și îngheață activele sârbești pe teritoriul Statelor Unite. La 2

mai Miloșevici își prezintă intenția de a se vedea cu președintele SUA la discuții tete-a-tete. În

cadrul unei conferințe de presă la Roma, Rugova declară că participarea NATO într-o misiune de

menținere a păcii și retragerea sârbilor din teritoriu sunt condiții esențiale pentru reîntoarcerea

refugiaților. 14

La 7 mai aeronavele NATO, accidental lovesc clădirea ambasadei Chinei din Belgrad.

Consiliul de Securitate ONU declară o ședință extraordinară pentru a discuta acest incident. Prin

urmare China acuză Statele Unite și NATO de un atac deliberat în timp ce aliații își prezintă scuzele

în raport cu cele întâmplate. Sunt organizate demonstrații în fața Ambasadei SUA din China. La a

treia zi de demonstrații China suspendă legăturile cu SUA cu referință la controlul armelor și a

drepturilor omului. Sârbii anunță o retragere parțială din Kosovo, apreciază intervenția NATO ca

fiind un genocid în masă și cere Curții Mondiale să ordone întreruperea imediată a focului.

Trimisul rus Ciornomîrdin se întâlnește cu președintele chinez Jiang Zemin la Beijing unde

cataloghează bombardamentul ambasadei chineze drept un act de agresiune. China spune că

încercările de a instaura pacea în regiune nu va fi posibilă până la încetarea focului. Între timp ONU

declară că se vede incapabilă de a asigura suport financiar refugiaților și nu mai poate face fașă

situației. În ajutor vine Comitetul Internațional al Crucii Roșii care acordă ajutor umanitar în și în

jurul orașului Pristina, iar Comisia Europeană acordă un ajutor de 20 mil de Euro pentru refugiații

din Kosovo. La 27 mai Miloșevici și alți patru lideri sârbi sunt inculpați de către Tribunalul

crimelor de război a ONU de crimă împotriva umanității.

Rusia declară că va trimite în Kosovo un grup de 10 mii de soldați în misiune de pacificare,

dar că aceștia nu vor fi sub comanda NATO. Rusia și G8 ajung la un acord de emitere a unei

Rezoluții ONU cu privire la soluționarea conflictului. China anunță că are anumite rețineri asupra a

două puncte din proiectul rezoluției propus. La 10 iunie Solana primește informații că retragerea

sârbilor a început. Astfel el ordonă întreruperea atacurilor aeriene, iar ONU adoptă Rezoluția 124415.

14 „Kosovo Chronology. Timeline of events 1989-1999 relating to the crisis in Kosovo”, released by the Department of State, Washington, DC, May 21, 1999 - http://www.state.gov/www/regions/eur/fs_kosovo_timeline.html (accesat la 22.12.2012);15 Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 10 iunie 1999: în rezoluție este prevăzut faptul că o decizie politică trebuie să se bazeze pe principii generale, solicită retragerea armatei, poliției și forțelor de către Republica Federală Iugoslavă, se stabilește responsabilitatea de securitate cerând descurajarea desfășurării ostilităților și demilitarizarea UCK și decide principalele responsabilități precum promovarea unității, efectuarea de funcții

12

Președintele Federației Ruse Ielțîn, declară că relațiile Rusiei cu NATO rămân înghețate în pofida

încetării focului. La 12 Iunie trupele rusești intră în Pristina înaintea sosirii trupelor NATO. Ei

blochează trupele britanice și cele franceze în aeroport și nu permit intrarea lor în Kosovo. Este

decis că trupele rusești nu vor avea statut aparte în Rusia, cum acestea doreau și că toate trupele

prezente pe teritoriul Kosovo vor acționa sub un comandament unic. Astfel aeroportul din kosovo

este redeschis pentru toate trupele pacificatoare.

La 20 Iunie, conform Acordului Tehnico-Militar din 9 iunie, forțele sârbe au fost total retrase

de pe teritoriul Kosovo, de aceea Secretarul General Javier Solana declară oficial sfârșitul campaniei

de bombardament. La 21 iunie este semnat un acord de dezarmare între NATO și UCK. A început

astfel un activ proces de întoarcere a refugiaților pe teritoriul regiunii Kosovo. Președintele Clinton

își prezintă sprijinul pe care îl acordă în această problemă. De asemenea acesta instigă refugiații să

evite vreo oarecare răzbunare față de sârbii kosovari.

La 23 iunie la cererea Tribunalului Internațional al Crimei pentru fosta Iugoslavie, guvernul

suedez confiscă bunurile lui Miloșevici și a altor patru lideri sârbi. Un sondaj de opinie realizat,

denotă căderea influenței lui Miloșevici în Serbia. Prin urmare este decisă instaurarea unei stări de

pace și ridicarea regimului de război, care a început la 24 martie, începând cu data de 26 iunie. Rusia

își declară participarea în cadrul KFOR (Forțele din Kosovo) sub conducerea NATO. La 26 Iunie

oficial este ridicată starea de război.

Capitolul III. PERIOADA POST RĂZBOI ÎN REGIUNEA KOSOVO

III.1. Situația locală după finisarea bombardamentului NATO

Pentru asigurarea securității la nivel local ONU înființează poliției internațională în Kosovo.

Misiunea acestora este de a redresare activitățile criminale din regiune. La 30 iunie are loc adunarea

grupului „Prietenii Kosovo”. La această întâlnire au fost invitați participanții cheie care au fost

antrenați în această problemă. S-a pus în discuție suportul financiar și personal pentru organizarea

unei administrații civile interimare în regiune. ONU ia inițiativa prin restabilirea sistemului judiciar.

Sunt duse tratative și desemnați reprezentații misiunii pacificatoare în Kosovo. Misiunea va avea

patru aspecte: administrație civilă interimară, afaceri umanitare, instituția de construcții și

administrative organizarea și supravegherea instituțiilor democratice și autonome. - http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N99/172/89/PDF/N9917289.pdf?OpenElement (accesat la 22.12.2012);

13

reconstrucții. Este făcut un apel către liderii cauzelor sârbe și albaneze din Kosovo pentru încetarea

oricăror acte de violență între ele.

În Serbia apar focare de răzvrătire împotriva lui Miloșevici. Se considera că continuarea

investigațiilor în cazul lui ar putea descoperi noi acuzații cu privire la crimele de război care au fost

efectuate. Liderul Ligii Democratice din Kosovo, Rugova se reîntoarce în regiune și își exprimă

dorința de a conlucra cu UCK și cu instituțiile si administrația internațională.

Cancelarul german Gerhard Schroeder îți exprimă suportul pe care îl acordă opoziției din

Serbia, reprezentată de partidul lui Zoran Djindjic, militând pentru o Serbie democratică, fără

Miloșevici. Liderul Mișcării Sârbe de Reînnoire, Draskovic începe o campanie de promovare a unor

alegeri anticipate, pentru înlăturarea lui Miloșevici. La sfârșitul lunii iulie, Șeful Armatei Naționale

a fostei Iugoslavii face apel la înlăturarea pașnică a lui Miloșevici de la conducere.

Liderii globali se întâlnesc la 30 iulie, la Sarajevo, în cadrul Summit-ului Pactul de

Stabilitate. Președintele Clinton declară că va propune în cadrul Congresului american donarea a 10

mil USD pentru a întări independența media, organizațiilor non-guvernamentale, sindicatele

independente și opoziția democratică în Serbia. Rugova se reîntoarce definitiv în Kosovo, iar la 6

august devine membru al Consiliului de Tranziție în Kosovo.

III.2. Consecințele războiului din Kosovo

În urma retragerii armatei sârbe și intrarea KFOR, Kosovo devine protectorat al ONU. Este

intensificat procesul de tranziție spre democrație și restabilire economică după război. Rezultatele

bombardamentului NATO s-au făcut simțite nu doar la nivel politic, dar și umanitar, ecologic și

cultural.

Daunele ecologice produse de acest război au fost colosale. Ape infectate chimic, vegetație

distrusă de ploi acide, eliberarea unor gaze nocive care au format nori toxici deasupra localităților

bombardate.16 UCK a fost o organizație cu viziuni marxist-leniniste pentru început, însă erau de

religie musulmană. Această formațiune a obținut sprijinul Iran-ului încă din 1997, țară care i-a

antrenat liderii, obiectivul Teheran-ului fiind consolidarea comunității musulmane în regiune. Iar

opțiunea NATO de înarmare a UCK pentru a sprijini atacurile aeriene, pe uscat, a fost una greșită,

16 RONCEA, G., „Consecințe geopolitice ale intervenției din 1999”, 11 decembrie 2007 - http://ro.altermedia.info/politica/razboiul-din-kosovo-asa-cum-a-fost_8180.html (accesat la 11.12.2012);

14

fiind astfel mărită instabilitatea în zonă. Polițiile capitalelor europene semnalează supremația mafiei

din zonă pe piața drogurilor a prostituției și a traficului de armament. Pentru mafia albaneză această

regiune reprezintă un cap de pod și o republică privată a baronilor afacerilor criminale, situație

similară cu cazul Transnistriei pentru Republica Moldova. Iar instituțiile europene sunt speriate de

intrarea unei Serbii cu un Kosovo mafiot în UE. Interesul islamic în regiune nu este caracterizat doar

de cel al Iran-ului. Președintele turc Suleyman Demirel a descris odată Turcia secolului XXI,

referindu-se la Albania și Kosovo ca la un singur stat. Turcii au fost cei care au contribuit la întărirea

potențialului militar al Albaniei. Sub auspiciile UE și SUA, albanezii kosovari au întreprins un

proces de curățire a provinciei Kosovo de sârbi și de aplicare a proiectului unei Albanii Mari,

crimele și atrocitățile continuând și până azi sub ochii KFOR. 17

Cea mai importantă consecință a războiului de secesiune din Kosovo este alimentarea

intenției de formare a unui stat independent. Intenție realizată în 2008 de către administrația din

Kosovo. Astfel la 17 februarie 2008, Adunarea din Kosovo a declarat în mod unanim independența

sa față de Serbia. Legalitatea acestui act a fost disputat în cadrul comunității internaționale. Serbia a

declarat ilegală această declarație și a acționat în judecată actul către Curtea Internațională de

Justiție. Curtea însă a determinat că acest document nu este în contradicție cu normele de drept

internațional.

Ideea independenței a fost implantată, aș spune eu, de către forțele KFOR. Așa cum în

februarie 2007, Martti Ahtisaari a trimis un proiect de Rezoluție ONU liderilor din Belgrad și din

Pristina. Care propunea acordarea unei independențe supravegheate pentru Kosovo. La insistențele

Rusiei acest proiect a fost refăcut de 4 ori în vederea împlinirii condiției impuse de către Rusia de a

nu-și folosi dreptul de veto, și anume era satisfacerea ambelor părți. conform planului Kosovo urma

să se bucure de auto-guvernare sub supravegherea Uniunii Europene. Înaintarea proiectului de

rezoluție fiind soldat cu insucces autoritățile de la Kosovo decid declararea independenței unilateral

prin crearea Republicii Independente Kosovo. Independența Kosovo este recunoscută la moment de

către 97 state membre ale ONU, dintre care 22 de state sunt membre EU18. Serbia a anunțat că va

expulza ambasadorii țărilor care vor recunoaște această independență chiar și înainte de 2008, până

17 „Kosovo, consecințele războiului”, Revista Ziua, 15 Decembrie 2007 - http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-

12-15/kosovo-consecintele-razboiului.html (accesat la 22.12.2012); 18 Official website: Who recognized Kosovo as an Independent State - http://www.kosovothanksyou.com/ (accesat la 22.12.2012);

15

la moment s-a ținut de cuvânt în toate cazurile, fără excepție.

CONCLUZII

În perioada post Război Rece, conflictele care au izbucnit pe teritoriul Europei sau în afara ei

nu au lăsat nicidecum indiferente Organizațiile Internaționale existente, acestea fiind primele

„elemente intruse” care participă la soluționarea conflictului. Cât de benefică este această implicare

rămâne sub semnul întrebării. Dacă ar fi să personalizăm această ipoteză prin cazul Kosovo, părerea

mea este că implicarea Organismelor Internaționale nu a făcut decât să adâncească secesionismul,

iar violența NATO declanșată a încurajat UCK, acordându-i o speranță în succesul ulterior contre

Serbiei.

Această zonă conflictuală din Sud-Est-ul Europei dezechilibrează securitatea în regiune și

sporește nivelul de instabilitate politică și economică. Kosovo reprezintă discordia Marilor Puteri și

pare ilar la primă vedere interesul lor atât de sporit pentru o regiune atât de mică. Motivul implicării

profunde a Marilor Puteri în esența acestei probleme este frica față de aplicarea „precedentului

Kosovo” în cazul altor probleme similare. Pentru integrarea europeană a Balcanilor și consolidarea

stabilității și a securității în regiune, este susținută rezolvarea acestui diferend pe cale pașnică și cât

mai rapidă.

După părerea mea, Serbia ar putea accepta independența Kosovo, atunci când garanțiile

Marilor Puteri vor corespunde necesităților acestei țări. Dacă pornirile secesioniste în Serbia vor

continua, atunci această țară va deveni într-un termen scurt, un teritoriu foarte mic, fără acces la

Mediterană, lipsită de circulație comercială și rute de acces, fără bază agricolă alimentară, aflată în

Voivodina, fără acces la resurse minerale strategice, aflate în Kosovo și deja lipsită de importantă

bază industrială, concentrată acum în Croația și Slovenia.

Un caz analogic celui din Serbia reprezintă separatismul Transnistrean și tendința de a crea

un stat independent de Republica Moldova, invocat fiind ca și în Kosovo factorul etnic. Antagonist

este însă faptul că spre deosebire de poziția pro a Rusiei în cazul Transnistriei, Federația Rusă

susține Serbia, conștientizând statutul Kosovei de protectorat al Marilor Puteri ale lumii. Oare

obținerea unui astfel de statut și pentru Transnistria nu ar face ca aceasta sa-și piardă unicul aliat –

susținerea rusească? Ar fi totuși prea ușor să declarăm o astfel de situație ca soluție pentru conflictul

existent. Ambele probleme pe lângă altele existente, dau bătăi de cap Marilor Puteri, iar atât timp cât

acestea vor exista securitatea internațională va fi compromisă.

16

17

BIBLIOGRAFIE

I. Acte Legislative

1. Rezoluția 1160 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 31 martie 1998 -

http://www.un.org/peace/kosovo/98sc1160.htm (accesat la 22.12.2012);

2. Rezoluția 1199 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 23 septembrie 1998 -

http://www.un.org/peace/kosovo/98sc1199.htm (accesat la 21.12.2012);

3. Rezoluția 1203 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 24 octombrie 1998 -

http://www.un.org/peace/kosovo/98sc1203.htm (accesat la 22.12.2012);

4. Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU adoptată la 10 iunie 1999 -

http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N99/172/89/PDF/N9917289.pdf?OpenElement

(accesat la 22.12.2012);

II. Monografii, cărţi, manuale:

5. NIGEL, T., MIKULAN, K., „The Yugoslav Wars: Bosnia, Kosovo and Macedonia

1992-2001”, Vol II, Osprey Publishing, 2006, 48 p.;

6. HOFFMAN, G.W.; WARNER, F.N., „Yugoslavia and the New Communism”. New

York: The Macmillan Press LTD, 1962. 550 p.

7. SINGLETON, F., „Twentieth century Yugoslavia”, London: The Macmillan Press

LTD, 1976. 348 p.

III. Articole, publicaţii periodice, rezumate şi note de curs:

8. „Cazul Kosovo”, Jurnal Academic, Ediția 6, Centrul de informare și documentare privind NATO din Moldova, Februarie 2008, p. 12 -

http://nato.md/uploads/Analize%20si%20comentarii/Jurnal%20Academic/JA_nr_6.pdf (accesat la 22.12.2012);

9. ROGEL, C., „Kosovo: Where It All Began” în International Journal of Politics, Culture and Society, Volumul 17, Septembrie 2003, p. 167-182. - http://link.springer.com/journal/10767 (accesat la 22.12.2012);

10. LUND, M., “Kosovo – Chronology,” University of Southern California, Conflict

18

Early Warning Systems - www.usc.edu/dept/LAS/ir/cews/database/ Kosovo / kosovo .pdf (accesat la 22.12.2012);

11. MUTSCHKE, R., „The Threat Posed by the Convergence of Organized Crime, Drugs, Trafficking and Terrorism”, U.S. House Judiciary Committee, 13 decembrie 2000 - http://judiciary.house.gov/Legacy/muts1213.htm (accesat la 22.12.2012);

12. „Kosovo Chronology. Timeline of events 1989-1999 relating to the crisis in Kosovo”, released by the Department of State, Washington, DC, May 21, 1999 - http://www.state.gov/www/regions/eur/fs_kosovo_timeline.html (accesat la 22.12.2012);

13. „Kosovo, consecințele războiului”, Revista Ziua, 15 Decembrie 2007 - http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-12-15/kosovo-consecintele-razboiului.html (accesat la 22.12.2012);

14. RONCEA, G., „Consecințe geopolitice ale intervenției din 1999”, 11 decembrie 2007 - http://ro.altermedia.info/politica/razboiul-din-kosovo-asa-cum-a-fost_8180.html (accesat la 11.12.2012);

IV. Surse electronice

15. Official website: Who recognized Kosovo as an Independent State - http://www.kosovothanksyou.com/ (accesat la 22.12.2012);

19