Managementul public reprezintă ansamblul proceselor şi relaţiilor de management, bine

determinate, existente între componente ale sistemului administrativ, prin care, în regim de putere

publică, se aduc la îndeplinire legile şi/sau se planifică, organizează, coordonează, gestionează şi

controlează activităţile implicate în realizarea serviciilor care satisfac interesul public.

- Managementul public reuneşte un ansamblu de procese şi relaţii de management,

care apar între componentele sistemului administrativ;

- Obiectivul managementului public este satisfacerea interesului public, prin crearea

unui cadru instituţional corespunzător, care să permită aplicarea actelor normative, ceea ce înseamnă

şi adoptarea de acte normative cu forţă juridică interioară, legi sau, după caz, decrete, hotărâri,

regulamente de organizare sau realizare efectivă a serviciilor publice;

- Procesele desfăşurate în sectorul public sunt atât procese de management, cât şi de

execuţie;

- Relaţiile de management din instituţiile publice reprezintă raporturile care apar în

sistemul administrativ. În administraţia de stat, acestea se realizează în regim de putere publică,

adică prin intermediul prerogativelor, acordate de Constituţie (şi putere publică general atunci când

acesta este în conflict cu interesul particular).

Prin urmare, managementul public este o disciplină specializată care are ca obiect

cunoaşterea proceselor şi relaţiilor de management din administraţia publică în toată complexitatea

lor, în vederea formulării de principii şi legităţi pentru perfecţionarea permanentă a organizării şi

funcţionării structurilor administrative, în funcţie de valorile puterii politice, de necesităţile

economico-sociale, de gradul de înzestrare tehnică, de nivelul general de cultură şi civilizaţie etc., cu

scopul realizării unor servicii publice eficiente, corespunzătoare nevoii sociale generale şi

satisfacerii interesului public.

Caracteristici ale managementului public

Multidimensionalitatea managementului public atrage, în mod evident, o serie de

caracteristici, care contribuie la o buna înţelegere a conţinutului acestuia (figura nr. 1. Caracteristici

ale managementului public).

1. Caracterul integrator . Managementul public studiază procesele şi relaţiile de

management din administraţia publică, cu scopul fundamentării soluţiilor de perfecţionare şi

raţionalizare a sistemului administrativ.

Managementul public studiază, în esenţă, modul de conducere a instituţiilor publice dintr-o

societate, în sensul larg al termenului, integrând elemente din toate domeniile vieţii sociale:

învăţământ, administraţie, asistenţă socială etc.

2. Caracterul politic . Managementul public este un domeniu al managementului

influenţat de factorul politic. Acest aspect este evident, deoarece nu pot fi identice scopurile

urmărite de reprezentanţii administraţiei publice în state cu regimuri politice diferite.

Figura 1. Caracteristicile managementului public

Sursa: Armenia Androniceanu, „Managementul public”, Ed. Economică, Bucureşti, 2003

3. Caracterul de diversitate . Managementul public are un caracter de diversitate,

întrucât există instituţii cu competenţă materială generală şi instituţii cu competenţă socială, instituţii

centrale şi locale. Acesta face ca şi managementul să comporte diferenţieri, în funcţie de nivelul

administrativ la care se referă.

4. Caracterul complex . Managementul public are un caracter complex întrucât reuneşte

elemente specifice managementului în diferite domenii aparţinând sectorului public: învăţământ,

cultură, asistenţă socială, sănătate etc. Simpla enumerare a acestor domenii ne face să înţelegem

dificultăţi în abordarea problematicii managementului public, în general, şi a managementului în

aceste domenii distincte, în special.

2

Caracteristici ale managementului public

CARACTER INTEGRATOR

CARACTER POLITIC

CARACTER DE

DIVERSITATE

CARACTER COMPLEX

CARACTER DE SINTEZĂ

5. Caracterul de sinteză . Managementul public preia din alte domenii concepte,

metode, teorii, care sunt folosite cu succes de funcţionarii publici. Este necesară o adaptare a

cunoştinţelor din sociologie, psihologie, statistică, ergonomie, drept, economie etc., la

particularităţile sectorului public.

Principiile specifice managementului public

Ştiinţa managementului public reuneşte o serie de principii considerate fundamentale pentru

ca procesele de management şi de execuţie din instituţiile publice să aibă clar precizate

coordonatele de bază şi să se poată realiza o coeziune între concepţie, decizie şi acţiune.

Conţinutul principiilor managementului public este determinat de specificul sectorului public

şi adaptat la acesta, motiv pentru care cunoaşterea şi integrarea lor în managementul public de către

managerii publici şi de reprezentanţii politici în acelaşi timp devine o necesitate care trebuie

susţinută de toţi factorii de decizie.

În contextul definit de noul management public, integrarea principiilor reprezintă nu numai o

premisă esenţială dar şi o necesitate stringentă pentru realizarea unei reforme reale în sectorul

public.

Principiul conducerii unitare

Principiul conducerii unitare constă în definirea şi aplicarea de către toţi factorii de decizie

a conceptelor fundamentale de management public, pornind de la aceeaşi percepţie reflectată într-o

viziune comună, unitară, clară asupra sectorului public, asupra fiecărui domeniu şi fiecărei entităţi

organizaţionale distincte în parte.

Bunăstarea unui popor, funcţionalitatea unui sistem administrativ şi viabilitatea unei instituţii

publice sunt puternic influenţate de respectarea acestui principiu.

Este absolut necesar ca, în acelaşi context naţional, să se precizeze clar misiunea şi rolul

managementului public, tipul de abordare managerială, stilul de management etc. conceptele,

metodele şi tehnicile universale şi specifice a căror aplicare, într-o viziune unitară, să confere

coeziune şi armonie în cadrul fiecărei componente structurale, fiecărui sector şi sistemului în

ansamblul lui, permiţând astfel realizarea obiectivelor pentru care a fost creat.

În mod greşit, în unele state reprezentanţi ai managementului public percep acest principiu

ca pe o altă modalitate de exprimare şi transpunere a elementelor centralismului. Desigur, această

accepţiune este rezultatul limitelor majore în pregătire, în gândire şi în capacitatea managerială a

decidenţilor de a se adapta la noua abordare, a cărei viabilitate a fost şi este confirmată de altfel de

experienţa managerilor publici din alte state, fiind considerată esenţială şi necesară.

3

Dacă abordăm într-un sens larg principiul conducerii unitare ca principiu de bază al

managementului public, însuşi procesul integrării statelor în Uniunea Europeană presupune

cunoaşterea, acceptarea şi integrarea fiecăruia într-un sistem comun de valori, într-o viziune

comună asupra sectorului public în general şi asupra rolului managementului public, în contextul

intern şi internaţional, în special.

Există o logică elementară potrivit căreia un sistem nu poate să funcţioneze eficient decât

dacă părţile sunt armonios integrate şi coordinate şi în acest spirit trebuie perceput şi implementat

principiul conducerii unitare.

Prin urmare, cunoaşterea de către toţi factorii de decizie a conţinutului principiului

conducerii unitare şi implementarea corectă a acestuia nu este doar necesară, ci devine, în

contextul noului management public, absolut esenţială.

Principiul conducerii autonome

Principiul conducerii autonome, ca principiu al managementului public, porneşte de la două

premise esenţiale. Una este dată de diversitatea domeniilor în care operează managementul public,

iar cealaltă de multitudinea variabilelor intra şi extra organizaţionale specifice, care imprimă un

caracter distinct managementului public, conferindu-le managerilor publici libertatea de decizie şi

acţiune, dar şi responsabilitatea pentru nivelul performanţelor obţinute.

Principiul conducerii autonome constă în particularizarea conţinutului managementului

public, în funcţie de domeniile în care se aplică şi de diversitatea intereselor publice generale şi

specifice identificate.

Prin urmare, principiul conducerii autonome constă în acordarea unui grad corespunzător de

autonomie managerială şi financiară instituţiilor publice, pentru satisfacerea intereselor publice

generale şi specifice.

Dacă în cele mai multe ţări autonomia legislativă nu este considerată ca oportună într-un stat

unitar, în ceea ce priveşte autonomia managerială, practica din toate ţările democratice dezvoltate

a confirmat necesitatea stringentă de a conferi reprezentanţilor managementului public acea

independenţă de acţiune stimulativă pentru a obţine performanţe şi a devein responsabili pentru

nivelul acestora.

Realitatea a demonstrat că nu există modele de management public universal valabile de

succes, care să fie impuse de la nivel central în sectorul public, ci performanţele managementului

public, într-un sistem şi în cadrul fiecărei componente a acestuia, pot fi realizate doar printr-o

adaptare adecvată a principiilor generale la realitatea specifică existentă în sectorul public, la

nevoile sociale generale şi specifice, identificate atât la nivel central, în administraţia de stat, dar în

special în sectorul public, la nivelul comunităţilor locale.

4

Eficienţa managerială în sectorul public depinde, fără îndoială, de abilitatea şi

profesionalismul reprezentanţilor managementului public de a crea un sistem de management public

autonom, fundamentat pe o viziune comună asupra rolului fiecărei componente a sistemului, ca

parte a unui întreg bine definit.

Deşi, aparent, primele două principii par că se exclud reciproc, se poate afirma cu certitudine

confirmată de practică faptul că fiecare are un conţinut distinct, clar delimitat.

Valoarea fiecăruia din cele două principii, reflectată în rezultate, este predeterminată de

capacitatea reprezentanţilor managementului public de a combina şi implementa, într-un echilibru

permanent, valorile de bază promovate de fiecare.

Principiul perfecţionării continue

Principiul perfecţionării continue ca principiu al managementului public, constă în abordarea

într-o dinamică permanentă a sistemului de management public, în funcţie de schimbările apărute

în mediul intern şi internaţional dar şi în sistemul de interese publice generale şi specifice.

Deşi acest principiu are la bază o logică absolut elementară, potrivit căreia conţinutul

managementului public trebuie îmbunătăţit în funcţie de gradul de realizare a obiectivelor

previzionate, dar şi de schimbările interne şi internaţionale apărute, practic implementarea lui

întâmpină frecvent numeroase probleme.

În statele unde acestea apar, problemele sunt de cele mai multe ori cauzate fie de structurile

destul de rigide ale sistemelor administrative, orientate după abordarea birocratică tradiţionalistă, fie

de cultura organizaţională şi managerială deficitare din cadrul lor, ambele fiind o consecinţă directă

a lipsei de profesionalism a managerilor publici.

Principiul perfecţionării continue presupune desfăşurarea de către reprezentanţii

managementului public a unui proces amplu de analiză, care ar trebui să înceapă cu sesizarea

diferenţelor între obiectivele previzionate şi rezultatele obţinute.

Doar aspectul constatativ nu poate conduce automat la respectarea principiului. În mod

obligatoriu se va declanşa o analiză cauzală a abaterilor, sesizându-se cauzele care au avut o

influenţă mai mare. De altfel, perfecţionarea înseamnă un salt cantitativ şi/sau calitativ exprimat şi

obţinut tocmai ca o consecinţă directă a profesionalismului managerilor publici de a identifica şi

implementa în instituţiile publice schimbările necesare şi oportune de concepţie managerială şi de

stil de management.

Principiul administrării eficiente

Principiul administrării eficiente constă în realizarea, prin intermediul proceselor şi relaţiilor

de management din sectorul public, a gestionării eficiente a tuturor categoriilor de resurse atrase şi

destinate realizării obiectivelor previzionate, astfel încât să se poată respecta o concordanţă

5

esenţială şi necesară între nivelul performanţelor economice şi sociale obţinute în instituţiile

publice de titularii posturilor şi funcţiilor publice de conducere şi de execuţie şi cheltuiala cu care

acestea sunt oferite.

Potrivit acestui principiu, este necesară acceptarea unui raţionament economic elementar

referitor la cheltuiala percepută pentru întreţinerea sistemului de management public prin care se

asigură realizarea intereselor generale, ca urmare a serviciilor publice furnizate.

În ceea ce priveşte managementul public, respectarea acestui principiu implică proiectarea şi

combinarea tuturor proceselor şi relaţiilor manageriale astfel încât să se obţină maximizarea

gradului de satisfacere a nevoilor sociale prin serviciile publice oferite în condiţiile minimizării

costului atras, ca urmare a unei gestionări corespunzătoare a tuturor categoriilor de resurse

antrenate.

Principiul legalităţii

Principiul legalităţii constă în dimensionarea, structurarea şicombinarea proceselor şi relaţiilor

manageriale, prevederile legislative considerându-se ca o bază legală de luat în considerare şi nu

ca un scop în sine.

Fără îndoială că în managementul public influenţa factorului legislativ este semnificativ mai

mare decât în sectorul privat. Ceea ce este esenţial de înţeles şi acceptat de către reprezentanţii

conducerii din instituţiile publice, este că managementul public nu există pentru a pune în aplicare

legi, hotărâri, regulamente etc., ci pentru a satisface interesul public general şi nevoile sociale

specifice.

Pentru realizarea acestui scop managerii publici desfăşoară procese şi relaţii de management, în

condiţii de legalitate.

Prin urmare, aplicarea actelor normative nu trebuie percepută de managerii publici ca un scop

în sine, o instituţie publică are întâi de toate o misiune socială aceea de a satisface interesele

publice, în condiţiile respectării cadrului legislativ.

În unele state, încă orientate pe tradiţionalismul birocratic şi centralismul excesiv, componentele

sistemului de management public sunt puternic influenţate de prevederile cadrului legislativ; chiar

prin conţinutul unor acte normative se aprobă unele documente de formalizare a structurii

instituţiilor publice, se precizează formele de organizare, în timp ce pentru alte instituţii nu există

cadrul legislativ elementar.

Acestea sunt consecinţe directe ale unei abordări limitative a rolului instituţiilor publice din

sectorul administrativ şi se datorează unor serioase rămâneri în urmă atât în ceea ce priveşte

concepţia, cât şi pregătirea managerială, incompatibile de altfel cu principiile unui management

public modern.

6

În practică se întâlnesc diverse forme de manifestare acestui principiu, însă, ceea ce în

accepţiunea noastră devine cel mai important pentru reprezentanţii managementului public, este

perceperea corectă a misiunii instituţiilor publice pe care le conduc şi crearea, în cadrul legislativ

definit, a unui sistem de management public care să servească realizării acesteia.

După cum se poate destul de uşor constata din prezentarea de mai sus între principiile noului

management public există o interdependenţă permanentă, fiecare determinând semnificativ, se

poate afirma cu toată certitudinea, calitatea proceselor de management din instituţiile publice.

Cunoaşterea principiilor noului management public nu reprezintă doar o bază teoretică de

raportare şi considerare în proiectarea dimensionarea şi combinarea proceselor şi relaţiilor de

management, dar şi un instrument practic de analiză.

Utilizând principiile noului management public, se pot identifica, printr-o analiză atentă,

cauzele pentru care un sistem de management public dintr-o ţară este mai performant decât altul, se

poate răspunde la întrebarea: cum, în unele ţări, este posibilă furnizarea de către instituţiile publice

de servicii publice mai bune în condiţii optime preţ-calitate, iar întrun sens mai larg, de ce nu, cum

este posibil ca cetăţenii dintr-o ţară să aibă un nivel de trai mai bun decât alţii din altă ţară.

7

B I B L I O G R A F I E

1. Androniceanu, Armenia, Noutăţi în managementul public, Ed. Universitară,

Bucureşti, 2005.

2. Benţe, Cristian, Managentul serviciilor publice – suport de curs, Ed. „Vasile

Goldiş” University Press, Arad, 2009.

3. Marinescu, Gabriela, Management public modern, Ed. Tehnopress,

Bucureşti, 2007.

4. Matei, Lucica, Management public, Editura Economică, Bucureşti, 2006.

5. LEGEA nr.51 din 8 martie 2006 serviciilor comunitare de utilităţi publice

8