Referat-Omorul Calificat
-
Upload
gabrielacondrea16 -
Category
Documents
-
view
131 -
download
4
description
Transcript of Referat-Omorul Calificat
Universitatea Danubius, GalatiMaster- Stiinte penale
Infractiuni contra vietiiOmorul calificat
Prof.univ.dr.Alexandru Boroi
Student:Condrea Gabriela-ElenaMaster-Stiinte Penale, an I
1
Infractiuni contra vietiiOmorul calificat
Conceptul de omor calificat si caracterizare
Fapta de omor, privita schematic prezinta in cele mai multe cazuri aceleasi
caracteristici, si anume: actiunea de a ucide cu intentie o fiinta, actiune ce are ca
rezultat moartea acesteia- in realizarea concreta poate prezenta diverse
particularitati dupa cum, în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza si
diferite elemente care, fara a schimba substanta faptei, îi dau acesteia o coloratura
diferita, sporindu-i vadit gradul de pericol social.1
Imprejurarile ce constituie elemente circumstantiale in continutul infractiunii
de omor sunt prevazute de lege, astfel fiind necesare anumite modalitati normative
agravate ale acestia. Aceste elemente circumstantiale reprezinta de fapt cerinte
esentiale, fie pentru latura obiectiva, fie pentru cea subiectiva. In alte cazuri
imprejurarile agravante privesc subiectul activ sau pasiv al infractiunii ori relatia
care exista între cei doi subiecti.
Codul penal prevede gruparea acestor împrejurari care schimba întotdeauna
gradul generic de pericol social al infractiunii de omor în doua categorii distincte
sub denumirile de ,,omor calificat’’ si ,,omor deosebit de grav’’.
Omorul calificat consta in uciderea unei persoane in una din imprejurarile
prevazute in art.175 C.pen. Aceasta fapta prezinta un grad de pericol social mai
ridicat decât infractiunea de omor simplu, ceea ce explica incriminarea sa prin
dispozitii separate si sanctionarea ei mai severa.
Conditiile preexistente si continutul constitutiv în cazul infractiunilor contra
persoanei
1 Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti, 1996, p.119.
2
Infractiunile contra persoanei constituie continutul celui al primului titlu al
Partii Speciale a Noului Cod penal si are ca obiect juridic comun relatiile sociale
referitoare la drepturile indisolubil legate de existenta fizica si de personalitatea
omului.
Obiectul juridic generic îl constituie relatiile sociale care privesc apararea
persoanei, privita sub totalitatea atributelor sale.
Obiectul juridic special îl constituie relatiile sociale referitoare la fiecare
dintre atributele esentiale ale persoanei privite ca drepturi absolute ale acesteia,
opozabile tuturor (erga omnes). Aceste drepturi, denumite si drepturi personale
nepatrimoniale, sunt inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele
este garantata si se ocroteste personalitatea omului, atât sub aspect fizic, material,
împotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii sale
corporale, cât si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta în mod liber în
societate cu respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona,
demnitatea, inviolabilitatea sexuala, inviolabilitatea secretului, etc.).
În doctrina penala se recunoaste ca în sfera protectiei penale sunt cuprinse
acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale
personalitatii, care sunt garantate prin normele instituite de stat pentru a apara
diferitele atribute fundamentale ale omului.
Unele dintre infractiunile contra persoanei (toate, in cazul omuciderii), au si
un obiect material, constând în corpul victimei infractiunii, iar altele sunt lipsite de
un asemenea obiect (cum sunt infractiunile contra libertatii persoanei, contra
demnitatii).
De regula, infractiunile contra persoanei nu sunt conditionate de
o calitate speciala a faptuitorului, astfel ca subiectul activ nemijlocit al infractiunilor
contra persoanelor, de regula, poate fi orice persoana. Sunt si cazuri însa, în care
3
legea cere o astfel de calitate, fie pentru existenta infractiunii în forma simpla, fie
pentru existenta unor forme mai grave: calitatea de sot sau de ruda apropiata, în
cazul omorului calificat.
Infractiunile contra persoanei se pot comite si în participatie, fie ca este vorba
de participatie proprie, fie improprie.
Subiectul pasiv este persoana fizica ale carei valori (viata, integritate fizica,
sanatate, libertate sau demnitate) au fost lezate prin savârsirea faptelor incriminate.
Sub aspectul laturii lor obiective, infractiunile contra persoanei constau în
fapte de o destul de mare varietate. La unele dintre aceste infractiuni (omor, ucidere
din culpa), elementul material poate fi prezent, fie sub forma unei actiuni, sau sub
forma unei inactiuni, pe când la altele (amenintare, santaj, calomnie), fapta nu se
poate realiza decât prin actiune.
În unele cazuri, legea cere si producerea unui anumit rezultat, ca de
exemplu moartea persoanei, în cazul infractiunilor contra vietii. Daca mijloacele de
savârsire a faptei sunt în general, indiferente pentru existenta infractiunii contra
persoanei, totusi, în unele cazuri, folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie
existenta infractiunii în forma simpla, fie existenta unor forme mai grave (mijloace
care pun în pericol viata mai multor persoane, în cazul omorului).
De asemenea, locul sau timpul savârsirii faptei intereseaza în unele cazuri
existenta infractiunii în forma simpla, iar în altele, existenta unor forme mai grave
(de pilda, savârsirea omorului în public face ca fapta sa se încadreze în prevederile
art.175 din Codul penal).
Atunci când legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari
materiale (cum este cazul omorului calificat), va trebui sa se stabileasca raportul de
cauzalitate între fapta si rezultat.
În privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni contra persoanei se
savârsesc cu intentie directa sau indirecta. Insa, unele dintre acestea se savârsesc ,
4
si din culpa. Exista infractiuni contra persoanei care se savârsesc si
cu praeterintentie sau numai cu praeterintentie.
Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor
corespunzatoare fiecarei forme, prezinta importanta pentru încadrarea juridica a
faptei si uneori pentru individualizarea pedepsei. De cele mai multe ori mobilul cu
care a actionat infractorul sau scopul urmarit de acesta, nu prezinta relevanta pentru
existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele sunt cuprinse, fie ca
cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta. O exceptie de la
aceasta regula exista în cazul omorului calificat, când atât scopul, cât si mobilul sunt
prevazute ca cerinte în continutul incriminarii.
Conditiile preexistente si continutul constitutiv în cazul infractiunilor
contra vietii. Relatii sociale fundamentale
Infractiunile contra vietii, reunite în Codul penal într-o sectiune diferita-
omuciderea, constituie cele mai grave infractiuni contra persoanei.
Asa cum se prezint si din denumirea data lor, acestea au
ca obiect juridic, relatiile sociale referitoare la atributul fundamental al fiintei
umane, si anume dreptul la viata. În cadrul acestor relatii sociale, fiecare persoana,
luata în consideratie în mod individual, apare ca titulara a dreptului absolut la viata,
iar toti ceilalti membri ai societatii au obligatia de a se abtine de la savârsirea
oricarei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la viata al titularului.
Ceea ce caracterizeaza subgrupa infractiunilor contra vietii, constituie
valorile sociale ocrotite, care privesc existenta si securitatea fizica a persoanei.
Infractiunile care alcatuiesc aceasta subdiviziune, se caracterizeaza apoi
prin elementul lor material, care consta într-o activitate (actiune sau inactiune) prin
care se aduce o atingere valorilor sociale ocrotite.
5
Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea mai grava: stingerea
vietii si desfiintarea fizica a persoanei-dar poate avea si consecinte mai putin grave
(în ipoteza faptei ramasa în forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale sau
a sanatatii. Aceste fapte pun în primejdie nu numai securitatea fiecarei persoane, ci
implicit, a întregii colectivitati, având în vedere ca fara respectarea vietii si a
celorlalte drepturi ale persoanelor nu este posibila o linistita convietuire sociala.2
Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi relatii sociale si au
ori sunt susceptibile de a avea ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol
social pe care îl prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma de
vinovatie, modul savârsirii, relatiile între faptuitor si victima. Aceste deosebiri se
rasfrâng nu numai asupra sanctiunii, cât si asupra continutului incriminarilor.
Obiectul si subiectii infractiunii
Obiectul infractiunii
Obiectul juridic al infractiunii
Obiectul juridic generic al infractiunii de omor calificat îl formeaza
ansamblul relatiilor sociale ce constituie obiectul juridic comun al tuturor
infractiunilor contra persoanei.
Asemanator faptei de omor simplu (art.174 C.p.), obiectul juridic special al
infractiunii de omor calificat, îl constituie relatiile sociale a caror formare,
desfasurare si dezvoltare, nu sunt posibile fara respectarea în prealabil a vietii
persoanelor.
Având ca moment initial pe cel în care, terminându-se procesul fiziologic
al nasterii, copilul este expulzat, dreptul la viata (ca o componenta a capacitatii de
2 V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V. Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol III., partea speciala, p.186.
6
folosinta a persoanei) înceteaza odata cu producerea fenomenului natural al mortii.
Desi s-ar parea ca determinarea acestui moment este simpla, în realitate nu este
deloc asa.
Dreptul la viata se naste în momentul când copilul, separat de corpul mamei,
îsi începe existenta sa proprie.
Sub reglementarea Codului penal anterior si chiar dupa intrarea în vigoare a
actualului Cod penal, s-a sustinut ca dreptul la viata exista din momentul când
copilul se angajeaza în procesul nasterii, nu neaparat din momentul respiratiei
acestuia. Acest punct de vedere nu poate fi împartasit, deoarece legiuitorul,
prevazând în art.177 C.p., pruncuciderea ca forma (ce-i drept, atenuata) a
omuciderii, deci ca infractiune contra vietii, arata ca aceasta consta în "uciderea
copilului nou-nascut savârsita imediat dupa nastere", ceea ce înseamna ca, potrivit
conceptiei sale, dreptul la viata nu se naste în momentul conceptiei si nici în
momentul când copilul se angajeaza în procesul nasterii, ci abia când acesta, fiind
expulzat, îsi începe propria sa existenta. Dreptul la viata implica existenta vietii.
Întrucât dreptul la viata este recunoscut în egala masura tuturor
persoanelor, nu este important daca victima infractiunii a fost o persoana tânara sau
batrâna, sanatoasa sau bolnava, barbat sau femeie etc.
Importanta vietii individului pentru societate a determinat din totdeauna
interesul grupului social pentru ocrotirea vietii în cadrul relatiilor sociale, viata
devenind astfel, o valoare sociala-un "bun" care intereseaza întreaga colectivitate.
Concepând viata ca o relatie sociala (relatio ad alteros), se explica de ce
nu este posibila incriminarea si sanctionarea încercarii de sinucidere. Aceasta nu
este de conceput, nu pentru ca o persoana nu ar avea dreptul sa îsi ridice viata, ori
pentru ca sinuciderea ar fi în contradictie cu interesele persoanei sau ca fapta nu ar fi
de natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca în aceasta situatie nu poate fi vorba de
o relatie sociala cu privire la viata. O persoana nu poate stabili relatii sociale cu
7
sine însasi, deci lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica relatia
sociala care se creeaza în jurul acesteia si confera semnificatie acestei valori
devenita astfel, o valoare sociala.3
Obiectul material al infractiunii
Obiectul material al omorului calificat, ca si în cazul omorului simplu-fiind
vorba, asa cum am mai aratat, de o varianta agravata a faptei prevazute la art.174 si
de faptul ca ambele infractiuni au acelasi obiect juridic, este corpul omenesc în
complexitatea sa, in mod concret corpul persoanei-subiect pasiv.
Având însa în vedere ca unele modalitati normative din cuprinsul textului
de lege impun o anumita calificare a subiectului pasiv, sintagma "corpul victimei" se
poate limita, în cazul acelor modalitati, la a enunta unele categorii de persoane al
caror corp poate constitui element material al infractiunii prevazute la art.175 din
Codul penal. Astfel, actiunea sau inactiunea distructiva a faptuitorului se poate
îndrepta împotriva corpului sotului sau unei a rude apropiate (lit.c), împotriva
corpului persoanei aflate în neputinta de a se apara (lit.d), al persoanei care îsi
îndeplineste îndatoririle de serviciu sau publice (lit.f) sau al persoanelor prin a caror
ucidere, faptuitorul îsi asigura sau asigura altuia sustragerea de la urmarire sau
arestare ori de la executarea unei pedepse (lit.g) sau înlesneste ori ascunde
savârsirea altei infractiuni (lit.h).
Prin urmare, obiectul material al infractiunii consta în corpul unui om în
viata, indiferent de vârsta (copil, tânar, adult, batrân), sex (barbat sau femeie), starea
sanatatii (sanatos, bolnav sau muribund) sau a normalitatii bio-antropologice
(normal, anormal, viabil sau neviabil, cu malformatii sau monstruozitati anatomice
sau antropologice).
3 A. Boroi, Infractiuni contra vietii, op. cit., p.15
8
Viata este un fenomen complex ca forma de miscare, ea având la baza
procese biologice si psihice care subordoneaza procesele inferioare (chimice, fizice,
mecanice). Daca înceteaza viata în sens biologic, înceteaza si viata ca valoare
sociala, ca relatie sociala, si implicit, înceteaza relatiile legate de ea. Obiectul
material nu se confunda cu subiectul pasiv. Dupa consumarea omorului, persoana
pierde calitatea de subiect pasiv si devine o victima; din subiect pasiv devine obiect
material al infractiunii. În acest caz, obiect material este corpul lipsit de viata al
persoanei ucise.
În caz de tentativa însa, persoana continuând sa traiasca, trasaturile sale ca
subiect pasiv, se confunda întru totul cu cele ale obiectului material.
În problematica definirii obiectului material al infractiunii de omor, doctrina
si practica judiciara au relevat un aspect care este din ce în ce mai mult dezbatut în
tot mai multe state: considerarea ca tentativa de omor a unei situatii care, cel putin în
dreptul nostru penal de pâna acum, era considerata fapt putativ. Altfel spus, în
analiza valorii concrete protejate de legiuitor (obiectul material al infractiunii de
omor), s-a ridicat chestiunea daca reprezinta sau nu o conditiesine qua non, faptul
ca subiectul pasiv sa fi fost în viata în momentul în care s-a comis asupra lui
elementul material al faptei.4
Subiectii infractiunii
Subiectul activ al infractiunii
Subiectul activ (autor) al infractiunii de omor calificat, poate fi orice
persoana care savârseste un omor în vreuna din împrejurarile enumerate de art.175
din Codul penal. În raport cu una dintre aceste împrejurari, subiect activ nu poate fi
4 A. Filipas, în Despre convertirea faptului putativ în tentativa în materia infractiunii de omor, în RDP nr.2/1994, p.54
9
decât o persoana care are o anumita calitate (art.175 lit.c.): sot sau ruda apropiata cu
subiectul pasiv.
De asemenea, subiectul activ, fara a fi calificat, trebuie sa îndeplineasca
anumite conditii pentru ca fapta savârsita de el sa îmbrace elementele constitutive
ale infractiunii de omor calificat. Subiectul activ trebuie sa fi premeditat fapta, sa
urmareasca un interes material, sa foloseasca mijloace care pun în pericol viata mai
multor persoane, sa aiba interesul de a se sustrage sau de a sustrage pe altul de la
urmarire, arestare sau de la executarea pedepsei, sa urmareasca înlesnirea sau
ascunderea unei alte infractiuni sau sa comita fapta în public.
Aceste conditii fiind îndeplinite, infractiunea poate fi savârsita de orice
persoana care îndeplineste conditiile generale psihofizice ale raspunderii penale.
La savârsirea faptei pot contribui si alti subiecti activi (coautori, instigatori,
complici).
În cazul coautoratului, în literatura juridica se subliniaza necesitatea unei
contributii nemijlocite la fapta a coautorului (fapta consumata sau tentativa). Exista
o asemenea contributie nemijlocita a coautorului, când acesta savârseste acte care
apartin actiunii tipice, specifice laturii obiective a infractiunii date, descrise sau
indicate de verbum regens din norma incriminatoare.
Subiectul pasiv al infractiunii
Subiectul pasiv special si imediat este persoana a carei viata a fost
suprimata, în una din împrejurarile prevazute de art.175 din Codul penal (în cazul
faptei consumate) sau a carei viata a fost pusa în pericol de catre cel ce a avut
intentia de a ucide (în caz de tentativa).
10
Aceeasi persoana nu poate fi si subiect activ si subiect pasiv al infractiunii
de omor calificat. Pentru existenta subiectului pasiv al infractiunii de omor calificat
este suficient sa fie constat faptul ca:
- persoana titulara a valorii ocrotite penal a suferit raul produs prin
savârsirea infractiunii, adica moartea sau punerea în pericol a vietii;
- sa îndeplineasca cerintele speciale cerute de lege pentru încadrarea faptei
în art.175 Cod pen., si anume: sa fie o persoana prin a carei ucidere faptuitorul sa
fi urmarit un interes material (lit.b), sa fie sot sau ruda apropiata cu
persoana asupra careia se îndreapta actiunea distructiva (lit.c), sa fie o persoana
în stare de neputinta de a se apara (lit.d), sa fie o persoana ucisa în legatura cu
îndeplinirea îndatoririlor sale publice sau de serviciu (lit.f) ori în legatura
cu sustragerea de la urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse, a
faptuitorului sau a unei alte persoane (lit.g).
Dupa consumarea omorului, subiectul pasiv nu mai este o persoana, ci o
victima.
În literatura de specialitate s-a subliniat faptul ca nu trebuie confundat
subiectul pasiv al infractiunii, persoana vatamata, cu subiectul pasiv de drept civil al
infractiunii, persoana care a suferit paguba prin infractiune. Deosebirea este
importanta deoarece, daca de cele mai multe ori persoana vatamata este totodata si
persoana pagubita prin infractiune, exista cazuri în care o peroana poate fi subiect
pasiv, si anume persoana vatamata, fara a fi însa si persoana pagubita (de exemplu,
copiii victimei unei infractiuni de omor au calitatea de persoane care au suferit o
paguba prin infractiune, însa nu au calitatea de persoane vatamate).
Latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii
Latura obiectiva a infractiunii
11
In cazul tuturor infractiunilor, si în cazul celei de omor calificat, analiza laturii
obiective implica analiza elementelor componente ale acesteia: elementul
material, urmarea imediata si legatura de cauzalitate.
Elementul material
Elementul material se realizeaza, din punct de vedere obiectiv, prin uciderea
unei persoane, adica prin orice actiune materiala care are ca si rezultat moartea unui
om.
Elementul material poate consta într-o actiune (comisiune) sau într-
o inactiune (omisiune). In oricare dintre ipotezele mentionate, aceasta se refera la
incriminare, si nu la fapta concreta, fiind vorba de un act care sa posede o anumita
forta distructiva, respectiv, sa fie apt obiectiv sa provoace moartea persoanei în
conditiile date.
O asemenea forta distructiva exercitata asupra victimei se poate manifesta sub
forma unor actiuni fizico-mecanice (sugrumare, lovire, taiere, împuscare, întepare,
electrocutare, etc.), actiuni chimice (otravire), actiuni psihice (socuri psihice), etc.
Aceeasi forta distructiva este prezenta si în cazul inactiunii, atunci când faptuitorul
avea obligatia (legala, contractuala, sociala) de a face sau de a îndeplini actiunea
prin care s-ar fi putut împiedica sau înlatura desfasurarea unor procese de natura sa
provoace moartea victimei.5 De exemplu, prin omisiunea intentionata de hranire a
copilului, a unui bolnav sau neputincios, prin lasarea lor în frig, prin neadministrarea
medicamentelor, prin neaplicarea tratamentului necesar unui bolnav, s-a dat
posibilitatea sa actioneze procesele naturale care au condus la moartea victimei.
5 R. Pannain, Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino 1967, p.296, citat de V. Dobrinoiu, Drept penal, partea speciala, p.27.
12
Actiunea ucigatoare poate fi savârsita în mod direct sau nemijlocit asupra
victimei, dar si în mod indirect, mijlocit, prin folosirea sau antrenarea unor forte sau
energii neanimate sau animate (asmutirea unui câine, folosirea unui animal salbatic,
a unei reptile veninoase) sau chiar prin folosirea energiei fizice a victimei,
constrânsa fizic sau moral la aceasta (de exemplu, prin constrângerea acesteia sa se
împuste sau sa se arunce de la înaltime).6
Fapta ucigatoare poate fi savârsita prin orice mijloace sau instrumente (iar în
cazul prevazut la lit.e, "prin mijloace care pun în pericol viata mai multor
persoane"). Acestea pot fi clasificate în:
- mijloace fizice: corpuri contondente, arme albe, arme de foc, materiale
explozive, instrumente taietoare, întepatoare, taietor-întepatoare, etc.
- mijloace chimice: substante chimice care exercita o actiune toxica sau
coroziva cauzatoare de moarte asupra organismului uman.
- mijloace psihice prin care se provoaca un soc psihic sau stari emotive intense
care produc moartea victimei: amenintarea grava, surpriza, sperierea, intimidarea,
durerea psihica profunda, stresul psihic, etc.7
Infractiunea de omor implica întotdeauna aceleasi caracteristici, si anume,
existenta unei actiuni (inactiuni) comise cu intentia de a suprima viata unei
persoane, actiune care are ca rezultat moartea victimei. In realizarea sa
concreta, actiunea sau inactiunea poate prezenta însa unele particularitati, dupa
cum, în jurul faptei tipice (omorul simplu) se grupeaza diferite elemente care, fara a
schimba substanta faptei, îi dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul
de pericol social. Aceste împrejurari sunt valorificate de legiuitor si prevazute
caelemente circumstantiale în continutul infractiunii de omor, reprezentând o
modalitate normativa agravata a acesteia.8
6 V. Dongoroz si colab., Explicatii teoretice...Vol. III, p.204 si C.S.J., sect. pen., dec. 156/1992, în Dreptul nr.5/1993, p.80.
7 Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala, p.33.
8 V. Dongoroz si colaboratorii, Explic teoretice..., vol III, op. cit., p.186 citat de A. Boroi în Infractiuni contra vietii...p.119.
13
Potrivit art.175 din Codul penal, omorul calificat consta în uciderea unei
persoane în una din urmatoarele împrejurari:
a.Omorul savârsit cu premeditare (art.175, lit.a, Cod pen.): aceasta
circumstanta, desi exista sub o forma sau alta în majoritatea legislatiilor, nu are o
definitie în lege; in conceptia clasica, premeditarea însemna comiterea infractiunii
cu sânge rece, spre deosebire de fapta comisa într-o stare de excitatie.
b.Omorul savârsit din interes material (art.175, lit.b, Cod pen.): interesul
material consta in orice folos, avantaj sau beneficiu de natura patrimoniala:
dobandirea unei succesiuni, incasarea unei asigurari, neplata unei datorii, obtinerea
unui spatiu locativ etc.; legea nu cere realizarea interesului material, fiind suficient
ca acesta sa fi existat in momentul savarsirii omorului.
c.Omorul savârsit asupra sotului sau unei rude apropiate (art.175, lit.c, Cod
pen.): omorul savârsit asupra sotului sau unei rude apropiate constituie o
împrejurare agravanta si totodata un element circumstantial în continutul omorului
calificat.
d. Omorul savârsit profitând de starea de neputinta a victimei de a se apara
(art.175, lit.d, Cod pen.): potrivit acestei prevederi se considera calificat , omorul
pe care faptuitorul l-a savârsit asupra unei persoane care nu avea posibilitatea fizica,
psihica ori datorita altor imprejurari de a se apara sau reactiona impotriva
agresorului, iar faptuitorul a profitat de aceasta stare pentru a comite omorul.
e. Omorul savârsit prin mijloace care pun în pericol viata mai multor persoane
(art.175, lit.e, Cod pen.): circumstanta agravanta se refera la mijloacele de
savarsire a omorului; acestea trebuie sa fie mijloace care atat prin natura lor, dar si
14
datorita modului de folosire, fac ca pe langa moartea victimei, sa creeze o stare de
pericol si pentru viata altor persoane.
f. Omorul savârsit în legatura cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau
publice ale victimei (art.175, lit.f, Cod pen.): este suficient sa se stabileasca o
legatura intre omorul savarsit si indatoririle de serviciu sau publice ale victimei
pentru aplicarea acestei circumstante agravante.
g. Omorul savârsit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la
urmarire, arestare sau de la executarea unei pedepse (art.175, lit.g, Cod pen.):
imprejurarea agravanta consta în aceea ca faptuitorul a savârsit omorul pentru a se
pune la adapost pe el sau pe altul (legea neprevazând vreo limitare în aceasta
privinta), de o urmarire penala, de masura preventiva a arestarii sau a executarii unei
pedepse; pericolul social sporit al omorului comis în acest fel decurge din scopul pe
care faptuitorul îl urmareste prin savârsirea omorului, astfel încât, pe lânga atingerea
adusa relatiilor sociale care formeaza obiectul juridic al infractiunii de omor, se mai
aduce atingere si relatiilor sociale privitoare la înfaptuirea justitiei, acestea din urma
fiind periclitate prin orice fapt care zdruncina, stirbeste încrederea în aceste organe
si implicit, aduce prejudicii prestigiului justitiei; are acest caracter, orice act prin
care o persoana se opune masurilor luate de organele justitiei.
h. Omorul savârsit pentru a înlesni sau a ascunde savârsirea altei infractiuni
(art.175, lit.h, Cod pen.): imprejurarea agravanta consta în aceea ca faptuitorul
savârseste omorul în scopul, fie de a înlesni savârsirea unei alte infractiuni, fie de a
ascunde si împiedica descoperirea acesteia; justificarea acestei agravante este
similara cu aceea a agravantei de la lit.g.
15
j. Omorul savârsit în public (art.175, lit.j, Cod pen.): circumstanta agravanta are
in vedere gravitatea sporita a faptei care este data de locul savarsirii, un loc public in
acceptiunea art.152 C.pen.
Sanctiuni
Consideratii generale asupra sanctiunilor de drept penal
Sanctiunile de drept penal sunt consecintele pe care legea penala le impune în
cazul încalcarii preceptelor sale, masuri de constrângere pe care le atrage comiterea
faptelor prevazute de legea penala si totodata, instrumente de realizare si de
restabilire a ordinii de drept.
Norma penala nu cuprinde numai descrierea conduitei interzise, incriminarea,
ci si indicarea expresa si precisa a consecintelor coercitive pe care trebuie sa le
suporte cel care nesocoteste norma penala. Aceste consecinte constau, în esenta, în
anumite privatiuni si suferinte la care este supus faptuitorul si care trebuie, în acelasi
timp, sa aiba aptitudinea de a exercita o functie inhibatorie, în masura sa-i determine
pe aceia care ar fi înclinati sa încalce legea penala, sa se abtina de la o astfel de
conduita. Sanctiunile au menirea de a determina, prin aplicarea lor fata de cei care
au comis fapte interzise, o schimbare a mentalitatii si atitudinii fata de valorile
sociale fundamentale ocrotite de legea penala si fata de relatiile sociale care apar si
se dezvolta în jurul acestor valori.
Prezenta sanctiunilor în normele penale asigura functia preventiva a legii
penale, preîntâmpina posibilitatea de a se comite din nou fapte asemanatoare celor
care au servit ca sursa de inspiratie pentru legiuitor. Elemente fundamentale ale
reglementarii juridice penale, sanctiunile sunt necesare si pentru a exprima
grevitatea abstracta a faptei interzise si intensitatea avertismentului pe care legea
penala îl adreseaza destinatarilor sai.
16
Notiunea de "sanctiuni de drept penal" reprezinta sanctiunile pe care dreptul
penal le reglementeaza în mod special si anume: pedepsele, masurile
educative si masurile de siguranta. Acestea formeaza cadrul special al sanctiunilor
dreptului penal.
Pedepsele sunt cele mai importante sanctiuni de drept penal, fiind totodata,
sanctiunile specifice dreptului penal si obiectul prezentului capitol.
Prin dispozitia prevazuta in art.52 C.p., legiuitorul a definit pedeapsa ca o
masura de constrângere si, în acelasi timp, ca un mijloc de reeducare a celui
condamnat. din aceasta definitie rezulta ca în dreptul nostru penal, pedeapsa are un
dublu caracter: unul coercitiv si altul corectiv, fiecare dintre aceste doua caractere
implicând o finalitate distincta.
Cadrul de pedepse prezente in Codul Penal, cuprinde trei categorii de pedepse
diferentiate dupa modul de aplicare:
a) pedepse principale: detentiunea pe viata, pedeapsa cu închisoarea si
amenda penala.
b) pedepse complementare: interzicerea unor drepturi si degradarea militara.
c) pedeapsa accesorie: interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege.
Infractiunea de omor calificat este sanctionata (mai sever decât omorul
simplu) cupedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani (pedeapsa principala) si
cu interzicerea unor drepturi (pedeapsa complementara ce poate fi dispusa pentru un
termen de la 1 an la 10 ani). Dispozitia sanctionatorie este prevazuta în teza finala a
alin.1, indiferent daca exista una singura sau mai multe împrejurari dintre cele
aratate la lit. a-i.
În ceea ce priveste sanctionarea faptei ramase în forma de tentativa, se poate
vorbi despre sanctionarea tentativei la infractiunea de omor calificat, în doua
acceptiuni: prima se refera la însasi prevederea sanctionarii acesteia în alin.2 al
17
art.175 din Codul penal (deoarece tentativa se pedepseste numai când legea prevede
expres aceasta-art.21 alin.1), iar cea de-a doua are în vedere sanctionarea concreta a
acestei infractiuni. Astfel fiind, potrivit art.21 alin.2 din cod,tentativa se
sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa între jumatatea minimului si jumatatea
maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie
mai mic decât minimul general al pedepsei. Prin urmare, pedeapsa pentru tentativa
este cuprinsa între 7 ani si 6 luni si 12 ani si 6 luni.
Prevederi ale omorului calificat in Noul Cod Penal
Dupa cum am observat s-a realizat o imixtiune a imprejurarilor prevazute
la art. 175 si art. 176 C.p. rezultand o singura infractiune, cea de omor calificat
reglementata de art. 187 Noul Cod Penal.
Imprejurarea prevazuta de art. 187 (1) lit. c) N.c.p. se aseamana cu actuala
reglementare prevazuta de art. 175 (1) lit. g) C.p., diferentierea facandu-se la nivel
de exprimare. In timp ce in actuala reglementare se prevede sustragerea pe sine
sau a altuia de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse, in N.c.p.
se face referire la sustragerea pe sine sau pe altul de la tragerea la raspundere
penala sau de la executarea unei pedepse. Esenta acestei imprejurari ramane totusi
aceeasi deoarece urmarirea sau arestarea, ca aspecte ale procesului penal, se
realizeaza in scopul de a trage la raspundere penala persoanele care se fac vinovate
de savarsirea unei infractiuni. Astfel, s-a realizat o inlocuire a aspectelor de
procedura penala cu raspunderea penala reglementata in Codul Penal, partea
generala.
O alta noutate adusa infractiunii de omor calificat prevazuta in Noul Cod
Penal o constituie inserarea imprejurarii de savarsire a omorului de ”către o
persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor în formă consumată”,
18
imprejurare prevazuta in actuala reglementare la art. 176 (1) lit. (c) C.pen. Prin
mentiunea expresa ca omorul comis anterior trebuie sa fie in forma consumata se
inlatura opiniile diferite si practica juridica neunitara, potrivit carora antecedenta
faptuitorului putea consta si intr-o tentativa de omor. Aceste opinii erau
argumentate pe baza art. 44 C.pen. care prevede ca prin savarsirea unei infractiuni
se intelege comiterea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca
infractiune consumata sau ca tentativa.
La nivelul sanctiunii aplicabile in cazul savarsirii infractiunii de omor
calificat potrivit N.c.p. se observa ca este cea prevazuta la infractiunea de omor
deosebit de grav prevazuta de actualul C.pen. Aceasta poate fi detentiunea pe viata
sau inchisoarea intre 15 si 25 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
In Noul Cod Penal legiuitorul a ales sa incrimineze separat infractiunea de
omor comisa in urmatoarele imprejurari prevazute de actualul Cod Penal:
-omorul savarsit asupra sotului sau unei rude apropiate este reglementat ca
infractiune autonoma in Titlul I, Cap. III – Infractiuni savarsite asupra unui
membru de familie (in acceptiunea art. 176 N.c.p.) - la art. 197 (1)Noul Cod Penal.
(Violenta in familie);
-omorul savarsit asupra unui magistrat, politist, jandarm, ori asupra unui miitar in
timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale
acestora este reglementat ca infractiune autonoma in Titlul IV (Infractiuni contra
infapturirii justitiei) la art. 278 Noul Cod Penal (Ultrajul Judiciar)
Bibliografie
1. Codul Penal Roman;
19
2. Noul Cod Penal Roman;
3. Alexandru Boroi, Infractiuni contra vietii, Editura National, Bucuresti,
1996;
4. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R.
Stanoiu, V. Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal român, vol III.,
partea speciala;
5. A. Filipas, în Despre convertirea faptului putativ în tentativa în materia
infractiunii de omor, în RDP nr.2/1994;
6. R. Pannain, Manuale di dritto penale, Parte generale, vol. I, Torino
1967, p.296, citat de V. Dobrinoiu, Drept penal, partea speciala;
7. Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologia medico-legala;
8. Gh.Ivan, Drept penal –parte speciala, Editia a IIa, Ed.C.H.Beck.
20