Metode traditionale de predare

versus

metode moderne la copiii cu C.E.S.

PROF. PSIHOPEDAGOG CAŢAN-ATOMEI ANCA

Procesul de instruire se înfăţişează ca o activitate complexă, ca o continuă împletire de acţiuni de predare şi actiuni de învăţare.

Acţiunile de predare şi învăţare, la care se adaugă evaluarea, nu pot fi privite separat, ci ca un tot unitar, ele fiind complementare, surprinzând astfel întreaga activitate.

Organizarea eficientă a acţiunii didactico-educative corespunde unei căutări, respectiv elaborării metodice.

Metodologia se cere a fi suplă şi permisivă la schimbările care au loc în componentele procesului instructiv-educativ.

O metodă nu este bună sau rea în sine, ci prin raportarea ei într-un mod oportun, adecvat sau nu la o situaţie dată, se poate stabili eficienţa ei în cazul respectiv.

Calitatea metodologică este un aspect ce ţine de oportunitate, dozaj, combinatorică între metode sau ipostaze ale metodelor.

Metodele de învăţământ sunt selectate în raport cu scopul şi obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevului (vârsta, nivelul dezvoltării psihice, nivelul şi specificitatea mijloacelor de comunicare, tipul de percepţie al elevilor - analitic sau sintetic) şi/sau stilul de lucru/personalitatea profesorului.

Didactica modernă insistă asupra perfecţionării relaţiei predare-învăţare-evaluare deoarece numai în acest mod relaţia obiective-conţinuturi-metodologie - rezultate-reglare devine logică, unitară şi perfectibilă.

Dacă în şcoala tradiţională, accentul cădea pe acţiunea de predare şi conţinut, rolul central revenind profesorului, şcoala modernă plasează în centru elevul care îşi îmbogăţeşte, consolidează, corectează şi transformă experienţa cognitivă - capacităţile şi aptitudinile - cu scopul perfecţionării, profesorului revenindu-i rolul de a-l activa cognitiv-afectiv-motivaţional-atitudinal, astfel constituindu-se un echilibru între acţiunile de predare-învăţare.

Aşadar, metodele tradiţionale sunt mult mai rigide, în timp ce cele moderne sunt mai flexibile, mai suple. Metodele tradiţionale pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării  şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern. Îmbinarea eficientă a metodelor tradiţionale şi a celor moderne ţine de tactul pedagogic şi experienţa profesorului.

Profesorul modern lucrează împreună cu elevii săi, cooperând în vederea reuşitei învăţării. Rolurile sunt bine stabilite: profesorul stimulează căutarea şi descoperirea, iar elevii se vor ocupa de activităţile de căutare şi descoperire, ei participând activ şi conştient la asimilarea cunoştinţelor şi formarea personalităţii. Astfel, se creează un parteneriat în vederea atingerii obiectivelor propuse, a unui standard cât mai înalt în educaţie. Lucrând împreună cu elevii săi, profesorul poate regla şi ameliora activitatea pe parcursul desfăşurării procesului de predare-învăţare şi, nu în ultimul rând, poate aprecia just valoarea eforturilor de învătare depuse de către elevi pe parcursul activităţilor desfăşurate. Foarte importantă în procesul de învăţământ este strategia de instruire deoarece ea reprezintă modul în care profesorul reuşeşte să aleagă cele mai potrivite metode, materiale şi mijloace, să le combine şi să le organizeze într-un ansamblu, în vederea atingerii obiectivelor propuse.

O variantă de clasificare a metodelor educaţionale se poate raporta la istoricul lor în procesul didactic, şi anume:

- metode tradiţionale; expunerea didactică, conversaţia didactică, demonstraţia, lucrul cu manualul, exerciţiul;

- metode moderne; algoritmizarea, modelarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metode de simulare( jocurile, învăţarea pe simulator), învăţarea prin descoperire .

Cercetările asupra memoriei, în condiţiile unei atenţii voluntare, cu un grad optim de concentrare arată că, în general, în urma unei activităţi de învăţare reţinem:

-10% din ceea ce citim;

-20% din ceea ce auzim;

-30% din ceea ce vedem;

-50% din ceea ce vedem şi auzim în acelaşi timp;

-80% din ceea ce spunem;

-90% din ceea ce spunem şi facem în acelaşi timp(Pavel Mureşan – Învăţarea eficientă şi rapidă).

Toate aceste metode moderne activ-participative de predare-învăţare încearcă să facă elevul să gândească independent, să înţeleagă cu mai multă uşurinţă, să reţină mai uşor şi pentru o perioadă mai lungă de timp noţiunile asimilate, să aplice cât mai eficient ceea ce a învăţat.

De asemenea, se folosesc metode care permit elevului să-şi folosească tipul de inteligenţă predominant (după Howard Gardner): verbal-lingvistică (a cuvintelor), logico-matematică (a numerelor şi a raţiunii), vizual-spaţială (a imaginilor, desenului şi a picturii), muzical-ritmică (a tonului, ritmului şi a timbrului), corporal-kinestezică (a corpului), interpersonală (a interacţiunilor sociale), intrapersonală (a autocunoaşterii) şi naturalistă (a tiparelor, regularităţilor şi a comportamentelor).

Învăţarea interactiv-creativă pune accent pe învăţarea prin cercetare –descoperire,pe învăţarea prin efort propriu,independent sau dirijat şi mai ales pe gândire şi imaginaţie creatoare. Profesorul este cel care trebuie să găsească cele mai eficiente modalităţi prin care să stimuleze potenţialul creativ al fiecărui elev în parte.În cazul copiilor cu CES,profesorul trebuie să lucreze individual ,adaptând cerinţele la nivelul fiecăruia.

Printre metodele activ-participative de predare-învăţare se numără: metoda ciorchinelui, brainstorming-ul, turul galeriei, metoda cubului, bulgărele de zăpadă, mozaicul, eseul de 5 minute, metoda predării / învăţării reciproce, o perspectivă modernă a prelegerii, metoda cadranelor, jurnalul cu dublă intrare, jocul de rol etc.

Metoda predării / învăţării reciproce este o strategie de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. După ce sunt familiarizaţi cu metoda, elevii interpretează rolul profesorului,instruindu-şi colegii. Are loc o dezvoltare a dialogului elev-elev.Această metodă dezvoltă capacitatea de exprimare,atenţia,gândirea cu operaţiile ei şi capacitatea de ascultare activă.În cazul copiilor cu CES, aceştia trebuie să relateze în manieră proprie şi într –o succesiune logică evenimentele şi ideile principale dintr-o poveste.

Mozaicul – este o strategie bazată pe învăţarea în echipă. Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate celorlalţi colegi. Strategia Mozaicului este focalizată pe dezvoltarea capacităţilor de ascultare, vorbire, cooperare, gândire creativă. În cazul copiilor cu CES, aceştia trebuie să răspundă fiecare în parte la câte o întrebare din cadrul unei teme comune, iar la final pe baza răspunsurilor, se vor afla şi asimila informaţii utile despre tema respectivă.

Învăţarea prin descoperire este o metodă cu ajutorul căreia elevul observă, acţionează şi dobândeşte noi cunoştinţe. Această învăţare este însoţită de o dirijare exterioară . În cazul copiilor cu CES, această metodă este însoţită de material concret-intuitiv, pe baza căruia , elevii descoperă noi cunoştinţe.

Brainstorming-ul (evaluarea amânată, "furtuna în creier" sau asaltul de idei) constă în dezvoltarea unor idei noi pe baza unei teme stabilite. Cantitatea mare de idei (liber exprimate) va genera calitatea. După ce s-au emis toate ideile, fără a fi criticate, se alege cea mai bună idee, care dă soluţia finală.

Avantajele acestei metode sunt : obţinerea rapidă şi uşoară a ideilor noi şi a soluţiilor de rezolvare; costuri reduse; aplicabilitate largă; stimulează participarea activă; dezvoltă creativitatea, încrederea în sine prin procesul evaluării amânate; dezvoltă abilitatea de a lucra în echipă.

În cazul copiilor cu CES această metodă se foloseşte de obicei la rezolvarea de situaţii-problemă,de tipul: - Dacă nu e aşa,cum e? –Cum trebuie să ne comportăm în....? etc.

Turul galeriei se referă la analiza lucrărilor elevilor prin observarea lor de către ceilalţi colegi. Colegii stabilesc ce caracteristici are lucrarea respectivă şi dacă aceasta a respectat toate cerinţele. Se apreciază lucrările prin diferite procedee: se dau puncte, se lipesc etichete pe lucrările apreciate pozitiv etc.

Tehnica LOTUS ( floare de nufăr ) presupune deducerea de conexiuni între idei,concepte,pornind de la o temă centrală,care determină 8 idei secundare ce se construiesc în jurul celei principale,asemeni petalelor florii de nufăr.Cele 8 idei secundare urmează să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr.În cazul copiilor cu CES ,această metodă se aplică pe o perioadă mai lungă de timp.De exemplu, în cazul celor 4 anotimpuri, elevii trebuie să relateze noi enunţuri care să-i conducă la descoperirea anotimpului care urmează.

Acestea sunt doar câteva metode moderne de predare - învăţare, care se dovedesc a fi practice, aplicabile, motivează elevii, folosesc diferite sarcini pentru mai multe tipuri de inteligenţă.

Bibliografie

1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 19972. Cucoş, C.( coordonatori), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade

didactice, Editura Polirom, Bucureşti, 19983. Dumitru, I., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura de Vest, Timişoara, 20014. Oprea , C.- L., - Strategii didactice interactive, E.D.P. R.A., 2007.