Referat-HCL- acte imprimare masiva - · PDF file2 intermediul centrului de imprimare masivă,...

2

Click here to load reader

Transcript of Referat-HCL- acte imprimare masiva - · PDF file2 intermediul centrului de imprimare masivă,...

Page 1: Referat-HCL- acte imprimare masiva - · PDF file2 intermediul centrului de imprimare masivă, valabile fără semnătura şi ştampila organului emitent, îndeplinind cerinţele aplicabile

1

R O M Â N I A Judetul Timis

Municipiul Timisoara Directia Fiscala a Municipiului Timisoara

Timisoara, B-dul M.Eminescu nr.2B, C.I.F. 21666630, tel.408100, fax.0256-408191, www.dfmt.ro

Nr. _______________________________ APROBAT PRIMAR

NICOLAE ROBU

R E F E R A T

Privind aprobarea actelor administrative fiscale ce urmeaza a fi emise prin intermediul unui centru de imprimare masiva

În conformitate cu prevedrile OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată și modificată, organele fiscale ale autorităților administrative locale au posibilitatea de a emite acte administrative prin intermediul centrelor de imprimare masivă, care, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. 6 C.pr.fisc., sunt valabile şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.

În acest sens, potrivit prevederilor art. 43 alin. (8) C.pr.fisc., prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care pot fi emise în condiţiile alin. (6) de către organele fiscale ale autorităţilor administraţiei publice locale, iar consiliile locale stabilesc, prin hotărâre, dacă organele fiscale din cadrul autorităţii administraţiei publice locale respective pot emite acte administrative fiscale în condiţiile alin. (6).

Având în vedere numărul mare de contribuabili aflați în evidența Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara (aproximativ 280.000), precum și necesitatea respectării termenelor scadente, de prescripție, etc., stabilite prin Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, modificată, în activitatea de stabilire și colectare a impozitelor și taxelor locale, este necesară emiterea unor acte administrative fiscale prin intermediul centrelor de imprimare masivă.

Deși, nu a fost emis ordinul comun al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice și al ministrului finanțelor publice prin care să se stabilească categoriile de acte administrative fiscale care pot fi emise în condițiile alin. 6 ale art. 43 C.pr.fisc. de către organele fiscale ale autorității administrației publice locale, arătăm că, în temeiul prevederilor art. 43 alin. 3 și 4 C.pr.fisc., s-a emis Ordinul nr. 1107/2014 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimarem masiva a unor acte administrative și procedurale, prin care se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale şi procedurale, emise de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin

Page 2: Referat-HCL- acte imprimare masiva - · PDF file2 intermediul centrului de imprimare masivă, valabile fără semnătura şi ştampila organului emitent, îndeplinind cerinţele aplicabile

2

intermediul centrului de imprimare masivă, valabile fără semnătura şi ştampila organului emitent, îndeplinind cerinţele aplicabile actelor administrative şi procedurale.

Având în vedere cele de mai sus, și, raportat la caracterul de urgență al emiterii unor acte

administrative fiscale prin intermediul centrelor de imprimare masivă, precum și la posilibilitatea consiliilor locale de a stabili, prin hotărâre, dacă organele fiscale din cadrul autorităţii administraţiei publice locale respective pot emite acte administrative fiscale în condiţiile alin. (6), instiuită la art. 43 alin. 8 teza a doua, C.pr.fisc.,

PROPUNEM:

Aprobarea emiterii prin intermediul centrelor de imprimare masivă a următoarelor acte administrative fiscale: somația, titlul executoriu, decizia de impunere.

DIRECTOR EXECUTIV ADRIAN BODO

AVIZAT JURIDIC CARMINA NIȚESCU

AVIZAT JURIDIC