Frunza.

Petiol

Grupa:

Galeata Mariana

Iancu Mirela

Marincea Georgiana

Mereuta Ioana

Negoi Andreea

Cuprins:

1. Introducere

2. Morfologia frunzei Limbul sau lamina Anatomia frunzei Abscisia frunzelor.

3. Petiolul. Caracteristici si rol in viata plantei

4. Concluzii

Introducere

Regnul Plantae consta in marea varietate a formelor de plante, avand dimensiuni si culori diferite, ce o putem observa analizand mantia vegetala a tarii noastre si mai ales pe cea de pe intreaga suprafata a planetei.

Toate fiintele au nevoie de energie pentru a alimenta procesele vietii. Culoarea verde, caracteristica plantelor se datoreaza clorofilei. Clorofila din frunze capteaza componenetele luminii solare si le transforma in energie nutritiva prin fotosinteza. Plantele sunt singurele organisme care sunt capabile sa absoarba energia soarelui.

Morfologia frunzei

Frunza este organul cel mai activ in nutritia plantei. Functiile complexe ale frunzei in elaborarea substantelor organice au determinat si particularitatile structurii interne. Epiderma, tesutul protector de la suprafasa frunzei, are ca formatii caracteristice stomatele cu ostiolele, mici deschideri prin care aparatul stomatic asigura si regleaza schimbul gazelor in respiratie, in fotosinteza, ca si in eliminarea apei prin transpiratie. In epiderma limbului sunt intre 100 si 300, uneori chiar 1000 de stomate pe 1 mm2, servind la schimbul de gaze dintre plante si mediul exterior. Alte formatii epidermice mai sunt si perii cu rol de protectie: par unicelular, par in forma de carlig. Plantele au si peri pluricelulari: par ramificat, par stelat solziform. Privind la microscop o frunza sectionata transversal, longitudinal si tangential la diferite niveluri, se poate studia structura acestui mare laborator al naturii. In celulele tesutului lacunar abunda cloroplastii. Cu ajutorul cloroplastilor se petrece fenomenul fotosintezei, prin care frunza formeaza materiile organice in natura. Interiorul mezofilului este strabatut de fasciculele libero-lemnoase sub forma nervurilor, calea de transport a sevei brute si elaborate.

In frunze se petrec reactii chimice complexe in procesul fotosintezei; din ele rezulta substante organice, care prin seva elaborata se raspandesc si hranesc intreaga planta.

O frunza completa este formata din trei parti:limb,petiol,teaca.

Limbul sau lamina

Este partea cea mai importanta a frunzei si poate fi simpla sau compusa.Frunzele simple sunt caracteristice monocotiledonatelor si multor dicotiledonate, iar cele compuse sunt recvente l a unele dicotiledonate.Cunoasterea morfologica a frunzelor are importanta deosebita pentru identificarea si clasificarea plantelor.Totalitatea fasciculelor conductoare care strabat limbul si modul in care acestea se dispun formeaza nervatiunea limbului.La

diferite categorii de plante deosebim frunze cu o singura nervura si frunze cu mai multe nervuri principale.

Forma limbului deriva din trei forme; eliptica, ovala, circulara. Forma eliptica se intalneste la fag, cu diametrul transversal mai scurt decat cel longitudinal. Forma ovala intalnita la cires reprezinta diametre inegale, dar intretaierea lor se face in treimea inferioara a limbului. Forma circulara, intalnita la plopul tremurator, are diametre egale si intretaierea lor se face la mijlocul limbului.

Dintre celelalte forme derivate pot fi mentionate: cordiforma, reniforma, lanceolata, triunghiulara, sagitata, deltoida, aciculara, filiforma, fistuloasa.

Baza limbului poate fi rotunda – la par, cordata – la liliac, sagitata – sageata apei, asimetric – la ulm, dilatata – la susai, auriculata – la tutun.

Varful limbului poate fi acut, respectiv lent ascutit - ca la salcie; acuminat, adica brusc ascutit - ca la lalea, rotund - la vasc; emarginat, cu un sinus apical - la brad; obcordat, asemanator cu o inima avand baza in sus – ca la macrisul iepurelui.

Marginea limbului poate fi intrega – la liliac, cu incizii mici; dintata, respectiv cu dintii indreptati spre varful limbului – ca la tei, ulm sau crenata, adica cu dintii rotunjiti si perpendiculari pe marginea limbului - ca la plopul tremurator; cu incizii mari, lobata, adica inciziile nu ating ½ din jumatatea limbului, bilobata, ca la Ginkgo biloba, penat – lobata ca la stejar, palmat – lobata ca la artar, vita de vie, fidata – ½ din jumatatea limbului, palmat-fidata – ca la ricin, partita – depaseste ½ din jumatatea limbului, penat-sectata – ca la odolean, palmat-sectata – ca la canepa.

Anexele frunzei sunt:

stipele ohrea lingua urechiusile

Anatomia frunzei

Frunzele prezinta doua epiderme diferit structurate si mezofilul diferentiat in parenchim palisadic spre fata superioara si parenchim lacunos spre fata inferioara.

Epiderma prezinta celule cu peretii exteriori cutinizati, certificati sau mineralizati.

In epiderma sunt prezent peri protectori si peri secretori. Perii protectori pot fi lungi, rigizi, scurti si rigizi, moi si numerosi.

Mezofilul este in totalitate sau in cea mai mare parte asimilator, celule care contin cloroplaste. Mezofilul poate fi: omogen, bifacial si ecvifacial.

Mezofilul bifacial este caracteristic dicotiledonatelor si este diferentiat in parenchim palisadic si parenchim lacunos.

Mezofilul ecvifacial este caracteristic frunzelor care au ambele fete egale colorate deoarece au tesut palisadic sub ambele epiderne. La mijloc, intre cele doua tesuturi polisadice, se gasete mezofilul asimilator cu celule izodiametrice.

Mezofilul omogen este caracteristic gramineelor si ferigilor dar se intalneste si la alte familii de plante.

El este alcatuit din celule variate ca forma, alungite, elipsoidale, cu spatii intercelulare.

Tesutul conductor esste reprezentat prin nervuri care corespund unuia sau mai multor fascicule conductoare. Acestea sunt formate din fascicule libero – lemnoase la care liberul se afla spre epiderma inferioara si lemnul este epiderma superioara.

Abscisia frunzelor.

Caderea (abscisia) frunzelor se datoreste formarii unui strat de celule separatoare speciale, Aceasta alcatuieste o lama transversala ingusta, care cuprinde tesuturile de la baza petiolului. La caderea frunzelor lamela mijlocie a acestor celule se gelifica; frunza nu se mai gasete in legatura cu tulpina decat prin fasciculele conducatoare si cade la cea mai mica adiere de vant. La palmieri frunzele nu cad toate odata ci se dezagrega progresiv, lasand resturi ale petiolului lor pe tulpina; la aceste plante nu are loc formarea uei paturi separatoare de celule speciale.

Petiolul

Caracteristici si rol in viata plantei

Petiolul reprezinta portiunea bazala a rahisului, lipsita de foliole. Se mai numeste codita si serveste atat la circulatia sevei brute spre limb si a celei elaborate spre tulpina, cat si la orientarea limbului in pozitia cea mai favorabila spre sursa de lumina. Miscarile de orientare a limbului sunt favorizate de prezenta unor articulatii speciale, numite pulvinule. In functie de zona in care se gasesc acestea pot fi: Terminale, situate in partea apicala a petiolului si la baza limbului; intermediare, situate in lungul petiolului; bazale, situate la locul de insertie a petiolului de tulpina.

In conditii meteo nefavorabile, ploaie, gheata, vant puternic, petiolul indeplineste si rol mecanic de sustinere a limbului frunzei cand acesta este lovit de stropii de ploaie, de gheata sau cand este batut de vant.

Forma cel mai des intalnita este cea cilindrica. Alteori poate fi comprimat, ca la Populus tremula, dilatat, ca la Ranuncului acer, umflat, ca la Eichornia crassipes, auriculat, ca la brassica napus, aripat, ca la citrus aurantium. La diferite specii limbul este redus iar petiolul devine foliaceu(filodiu), indeplinind functie de fotosinteza.

Din punct de vedere simetric, petiolul este monosimetric, rareori torsionat.

Frunzele fara petiol se numesc sesile si pot fi: amplexicaule, baza inconjoara partial tulpina(Lamium amplexicaule), decurente, care se intind partial in lungul tulpinii(Symphytus officinale), perfoliate, cu baza strabatuta de tulpina datorita concresterii celor 2 jumatati ale limbului

Baza frunzei se fixeaza de tulpina. In unele cazuri este o simpla dilatatie a partii inferioare a petiolului, ca la Ficaria verna, alteori se dezvolta intr-o teaca sau vagina, care inconjoara tulpina pe o anumita lungime. Teaca este foarte voluminoasa si umflata la Umbelliferae; lunga, cilindrica, despicata longitudinal ca la Gramineae, sau intreaga ca la Cyperaceae.

Frunzele compuse sunt formate din mai multe foliole, petiolate dispuse pe un rahis comun. Acestea sunt reprezentate de frunze penat – compuse sau palmat – compuse.

Frunzele penat – compuse pot fi imparipenat compuse, cand se termina cu o foliola, ca la trandafiri, frasin si paripenate cand se termina cu o pereche de foliole, ca la Cedrela sinensis.

Frunzele palmat compuse pot avea trei foliole, ca la trifoi, salcamul galben sau mai multe foliole sesile, ca la castan.

Structura petiolului este data de epiderma, tesut mecanic subepidermic, parenchim asimilator si tesut conductor distribuit in fascicule.

Concluzii

Importanta economica a frunzelor

In functie de specii de plante, frunzele pot fi folosite:

in hrana omului, in medicina, in vopsirea fibrelor textile in scop ornamental in scop furajer

Frunza este un organ vegetativ monosimetric, cu structura dorsiventrala, cu o crestere rapida si limitata, cu durata de viata scurta, care indeplineste functia principala de fotosinteza alaturi de transpiratie si respiratie.

Frunza mai poate indeplini si alte functii, cum ar fi: de protectie, de absorbtie, inmagazinare de substante organice de rezerva, de nutritie carnivora, inmultire vegetativa etc

Bibliografie:

Practicum de Morfologia si Anatomia Plantelor-Marin Andrei, Mihaela Iulia Predan Morfologia si Anatomia Plantelor-Gabriela Serbanescu-Jitariu, Constantin Toma http://www.scritube.com/biologie/ORGANOGRAFIA63587.php