,,Colaborarea Grădiniţă – Şcoală!Relaţia educatoare - învăţător - profesor!”

Prof.înv.preşc.

Grădiniţa cu progr.prel. nr.1

„Sporirea eficienţei învăţământului nu se poate realiza decât în măsura în care se asigură un flux continuu al legăturilor şi al integrării atât pe verticală de-a lungul întregii şcolarităţi, cât şi pe orizontală în cadrul fiecărei discipline şi între diferite discipline studiate, precum şi o activitate instructiv-educativă unitară”.

Educaţia ca fenomen social şi proces de formare a personalităţii este abordată pluridimensional.Multitudinea accepţiilor, prin care se încearcă reliefarea unui sau altui aspect, precum şi complexitatea fenomenului a conturat pe parcursul evoluţiei teoriei şi practicii educaţionale diverse concepte ce constituie reperele metodologice ale acestora. Una dintre ideile centrale, o axă-suport a educaţiei este axa continuităţii.

Sistemul de principii pedagogice, printre care principiul continuităţii în instruire/educaţie îşi are rostul său, a fost şi va rămîne o normă, o axiomă ce direcţionează teoria şi practica educaţională.

Sistemul de principii poate fi apreciat şi drept sistem de autoreglare a educaţiei, ceea ce înseamnă că importanţa principiilor este atât de firească, încât atitudinea faţă de ele, precum şi gradul de realizare al acestora determină o bipolaritate a rezultatului - eficienţă (în cazul respectării) sau eşec (în cazul nerespectării).

Complexitatea educaţiei necesită o viziune integratoare asupra fenomenului.însăşi prezenţa acestei abordări, care se cere a fi realizată sine qua non, presupune elementul continuităţii.

Continuitatea trebuie să persiste atât în sistemul educaţional, cât şi în procesul educaţional, atât la nivel de concepere şi proiectare, cât şi la nivel operaţional. La nivelul proiectării unor direcţii de dezvoltare a sistemului şi procesului educaţional, prin conturarea unor politici educaţionale, rolul continuităţii este indiscutabil. Respectarea acestui principiu favorizează conturarea unei viziuni clare asupra perspectivei dezvoltării sociale prin educaţie şi determină modalităţile implicării diverselor resurse şi mijloace. Prezenţa continuităţii generează consecutivitate şi abordare sistemică, or, acestedimensiuni ale politicii educaţionale constituie esenţa succesului prin crearea premiselor necesare derulării unor acţiuni. Continuitatea, ca dimensiune a politicii educaţionale, se impune prin natura lucrurilor, deoarece se reflectă şi în contextul strategiei educaţionale realizate la nivel de sistem şi proces.

Proiectarea unui sistem educaţional în baza principiului continuităţii determină raportul funcţional dintre sistemul educaţional ca subsistem al sistemului social, cât şi raportul dintre contextul şi acţiunea educaţională.Interferenţa dintre sistemul educaţional şi procesul educaţional se realizează, la fel, în baza principiului continuităţii. Continuitatea sistemului este apreciată drept condiţie a continuităţii procesului. Complementarizarea nivelurilor sistemului educaţional rezidă în prezenţa şi realizarea continuităţii. Continuitatea deci determină condiţiile ce asigură funcţionalitatea sistemului educaţional, dinamismul acestuia, vitalitatea, posibilitatea dezvoltării şi amplificării, precum şi perspectivele schimbării calitative.

În contextul procesului educaţional, continuitatea este prezentă sub aspect conceptual şi sub aspect operaţional. Continuitatea finalităţilor atribuie sens şi direcţie acţiunii educaţionale şi permite conexiunea funcţională între ideal, scopuri şi obiective, precum şi abordarea acestora din

diverse perspective ale proiectării comportamentului uman.Prezenţa continuităţii în finalităţi declanşează procesul firesc al continuităţii prin conexiunea cu alte elemente ale procesului.Valoarea conţinutului, apreciat ca esenţă purtătoare de sens educaţional şi încărcătură axiologică în educaţie, rezidă, de asemenea, în continuitate. Prin continuitate, conţinutul asistă dezvoltarea personalităţii în timp, imprimându-i noi dimensiuni.Orice achiziţie constituie o pistă de lansare, o bază şi, totodată, o condiţie pentru însuşirea unui nou conţinut.

Formele de colaborare dintre grădiniță și școală se asigură prin măsuri de ordin psihopedagogic. O primă măsură de natura psihopedagogică menită să contribuie la asigurarea continuității între grădiniță și școală este plasată la nivelul conținutului învățământului, oglindit în special în programele grădiniței și ale clasei I( pregatitoare). Legătura dintre grădiniță și școală se realizează și prin măsuri de ordin pedagogic care acționează în sfera tehnologiei didactice. Este vorba de asigurarea continuității în însăși folosirea metodelor și procedeelor didactice, în activitatea de învățare precum și de intervenții în formele de organizare a procesului de învățământ în primul rând lecții. Astfel, este bine de știut că învățătura dominantă a vârstei școlare este prezența în diferite forme și la vârsta preșcolară, ca izvorând din necesitatea de a satisface interesul, curiozitatea copilului pentru cunoaștere. În clasa I, învățătorul folosește jocul atât ca activitate de învățare, cât și ca mijloc de relaxare, de destindere pentru copii. Printre aspectele continuității grădiniței cu școala nu sunt mai puțin importante cele care privesc formele de organizare și desfășurare a activității. În acest sens, experiența dovedește că desfășurarea unor activități comune cum ar fi vizite la școală, vizita școlarilor în grădiniță, serbări comune, plimbări și programe distractive comune, contribuie la atenuarea distanței dintre grădiniță și școală. Vizitele preșcolarilor în școală trebuie să fie bine organizate pentru a le produce o impresie plăcută și puternică pentru a le stimula dorința vie de a deveni școlari. Prin stabilirea contacte cu școala și cu învățătorii, copiii se vor familiariza din timp cu instituțiia dar și cu cele mai importante personaje ale ei ceea ce va contribui la reducerea neliniștilor și a stărilor afective negative pe care le generează perspectiva primei zile de școală. În sfera acestor modalități de colaborare dintre grădiniță și școală vor fi valorificate și alte forme de strângere a legăturilor dintre cele două instituții cum ar participare reciprocă la consfătuirile anuale ale cadrelor didactice, la activitățile comisiilor metodice, la lecții/activității model, la sesiuni de comunicări.

Cooperarea învăţător – educatoare îşi are temeiul şi în a învinge teama celor care urmează să frecventeze ciclul primar. Ideal ar fi ca educatoarea să fie cea care le face cunoşţintă micuţilor elevi cu viitorul învăţător , îl prezintă, îi face o scurtă prezentare, pentru ca atunci cand vor păşi pragul şcolii , sa fie familiarizaţi cu persoana care îi va dirija în actul învăţării , şi de ce nu chiar cu clasa unde vor învăţa.

BIBLIOGRAFIE:

“Relaţia şcoală-familie pentru calitate în educaţie”, Viorica Goras- Postica, Editura

PRODIDACTICA, Chisinau, 2010;

Alexandru J., Cunoaşterea copilului preşcolar, Editura revistei de pedagogie, Bucureşti 1992

„De la grădiniţă la şcoală”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie Bucureşti 1975 „Integrarea copilului în activitatea şcolară”, Culegere metodică editată de Revista de pedagogie

Bucureşti 1978;