Introducere

Justiţia se înfăptuieşte exclusiv de către instanţele de judecată. Procedura de executare, fiind o fază a procesului civil, nu poate exista fără implicarea instanţei de judecată. Chiar dacă intervenţia instanţei de judecată nu are un caracter permanent ca în faza judecării, rolul acesteia este unul indispensabil executării silite, întrucât justiţia este iluzorie fără ca hotărârile judecătoreşti să fie efectiv executate. De aceea, implicarea instanţei de judecată în procedura de executare este incontestabil necesară, având o finalitate stringentă, de a asigura corectitudinea, promtitudinea şi eficienţa executării silite a actelor de justiţie.

Sarcina instanţei care a ordonat executarea şi care are sub controlul ei permanent activitatea organului de executare, rămâne aceiaşi - de a arbitra în interesele părţilor un conflict nestins, de a supraveghea executarea şi de a soluţiona nemulţumirile părţilor, cît şi ale terţilor ale căror drepturi sunt vătămate prin executarea silită.

În procedura executării silite, instanţei de judecată îi revine un rol pasiv, acţionând în toate situaţiile exclusiv la sesizare, fapt determinat de atribuţiile ei particulare la soluţionarea incidentelor de procedură.

Astfel, putem distinge împuternicirile instanţei de judecată, în procedura de executare, după scopul lor în 3 categorii:

1. Împuternicirile instanţei de judecată legate de asigurarea cursului executării silite:- eliberarea titlului executoriu (art.13 Cod de Executare)- prezentarea documentului executoriu spre executare(art.l5 CE)- soluţionarea suspendării procesului de executare (art. 79 CE)- soluţionarea problemei privind succesiunea procesuală (art.47 CE)- explicarea hotărârii, schimbarea modului de executare (art.71 CE)- soluţionarea întoarcerii executării (art.157-160 CE)2. Împuternicirile instanţei de judecată specifice unui organ de executare:- dispunerea aducerii forţate la demersul executorului judecătoresc (art. 73 CE)- anunţarea în căutare a debitorului şi a bunurilor sale (art. 72 CE)- autorizarea pătrunderii forţate în domiciliu pentru sechestrarea bunurilor (art.115 alin.

(5)CE)3. Împuternicirile instanţei de judecată ce ţin de controlul judecătoresc asupra actelor

executorului judecătoresc;4. Examinarea şi soluţionarea contestaţiilor depuse de creditor, debitor şi terţe persoane (art.161-

164 CE).

I. Acţiunile instanţei de judecată în cadrul asigurării cursului executării silite.

La asigurarea cursului executării silite, instanţa de judecată de fapt creează condiţiile declanşării şi organizării bunului mers al procedurii de executare. In fapt, atribuţiile enumerate, reies direct din calitatea de emitent al titlului executoriu.

Eliberarea titlului executoriu de către instanţă are loc la cererea creditorului, după rămânerea definitivă a hotărârii, cu excepţia hotărârilor care se execută imediat (art.256 CPC).

Sunt definitive, deci executorii, hotărârile judecătoreşti emise în primă instanţă, supuse apelului, după examinarea pricinii în apel (art.254 alin.(l) CPC). Sunt executorii şi hotărârile judecătoreşti pentru care a expirat termenul de atacare, dacă participanţii la proces nu au exercitat apelul în termen.

Cererea de eliberare a titlului executoriu urmează a fi depusă în formă scrisă, la prima instanţă. La eliberarea titlului executoriu instanţele de judecată urmează să ţină cont de respectarea exigenţelor de conţinut stabilite în art. 14 din Codul de Executare: denumirea instanţei de judecată care a eliberat documentul executoriu; pricina în a cărei bază a fost eliberat documentul executoriu; data pronunţării hotărârii, dispozitivul (textual); data rămânerii definitive a hotărârii sau menţiunea privind executarea imediată; numele, prenumele şi data naşterii sau denumirea debitorului şi a creditorului; codul fiscal, domiciliul ori sediul lor; datele bancare de identificare; data eliberării titlului executoriu; menţiuni privind măsurile de asigurare a acţiunii; menţiunea privind autorizarea pătrunderii forţate a executorului judecătoresc în încăperile aflate în posesia sau în proprietatea debitorului, inclusiv în cele în care se află bunurile debitorului. Titlul executoriu, eliberat în temeiul hotărârii judecătoreşti, se semnează de către judecător şi grefier şi se certifică cu ştampila instanţei de judecată.

Conform art.256 alin.(l) CPC, urmează să fie executate imediat, ordonanţa sau hotărârea judecătorească prin care pârâtul este obligat la plata: pensiei de întreţinere, salariului şi a altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, precum şi a indemnizaţiilor prevăzute de statutul şomerilor, repararea prejudiciilor cauzate prin vătămare a integrităţii corporale sau prin o altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a efectuat sub formă de prestaţii băneşti periodice, a unui salariu mediu pentru absenţa forţată de la lucru, în cazul reintegrării în serviciu.

În aceste situaţii nu este necesar ca hotărârea să devină definitivă pentru a fi executată. Pe lângă faptul că eliberează titlul executoriu din oficiu, instanţa de judecată mai are obligaţia conform art. 15 alin.(2) din Codul de executare, să prezinte documentul executoriu spre executare. Doar la această etapă instanţa substituie creditorul în dreptul de dispoziţie al său de a pune în executare titlul executoriu. Ulterior, pe parcursul procedurii de executare silită, creditorul obligaţiei, imediat executorii, îşi va realiza drepturile de sine stătător, la propria discreţie, inclusiv prin substituirea executorului judecătoresc (art.32 CE).

Instanţa de judecată va mai prezenta din oficiu titlul executoriu spre executare în pricinile ce ţin:- de confiscare a bunurilor,- de urmărire a sumelor ce urmează a fi făcute venit la stat,- de urmărirea sumelor încasate din contul statului, din contul întreprinderilor de stat şi al celor

municipale, al societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat,- de repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti,- de repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, (art.15 alin.(2) Cod de Executare).

Potrivit art.30, alin.(3) şi (4) CE titlul executoriu va fi expediat din oficiu de către instanţa de judecată executorului judecătoresc în a cărui competenţă teritorială excepţională, stabilită de camera teritorială a executorilor judecătoreşti, se află domiciliul sau sediul debitorului. Atunci când titlul executoriu se referă la urmărirea sumelor încasate din contul statului, din contul întreprinderilor de stat şi al celor municipale, al societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, titlurile executorii se remit din oficiu de către instanţa de judecată spre executare executorului judecătoresc indicat de creditor în cererea de eliberare a titlului executoriu.

Potrivit art. 178 alin.(2) CPC, în baza încheierii de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa eliberează titlul executoriu reclamantului, iar copia încheierii de asigurare a acţiunii - pârâtului. Instanţa va întocmi titlul executoriu pentru încheierea de asigurare a acţiunii odată cu încheierea de asigurare şi îl va elibera de îndată la cererea creditorului. Modul de punere în executare a titlului executoriu de asigurare a acţiunii este reglementat de art. 27 din CE, părţile la această fază de executare au calitatea de reclamant şi pârât. Astfel, partea care solicită punerea în executare a măsurii asigurătorii fiind obligată să suporte cheltuielile de executare. Soarta restituirii cheltuielilor de executare (art.90 lit. h) CE) va fi soluţionată de instanţa de judecată odată cu emiterea hotărârii, potrivit prevederilor art. 94 şi 97 CPC.

Eliberarea duplicatului titlului executoriu are loc la cererea creditorului, în caz de pierdere sau de deteriorare a titlului executoriu, în cel mult 5 zile. (art. 19 alin.(l) CE). Deşi dreptul de a primi titlul executoriu original îi revine exclusiv creditorului, duplicatul acestuia, poate fi solicitat şi de executorul judecătoresc. Instanţa competentă să soluţioneze cererea de eliberare a duplicatului titlului executoriu, este aceiaşi instanţă care a emis titlul executoriu, fără a convoca şedinţă de judecată. Cererea prin care se solicită eliberarea duplicatului titlului executoriu, urmează să conţină argumente suficiente şi probe anexate care confirmă faptului deteriorării sau pierderii originalului. Conform art.3 alin.(l) lit. m) al Legii taxei de stat, eliberarea copiilor, duplicatelor, repetate de pe actele eliberate de către instanţa de judecată se impune cu taxă de stat, în mărime de 50% plus 2% pentru fiecare pagină, unităţi convenţionale.

Instanţa de judecată urmează să verifice faptul dacă a emis titlu executoriu original. Aprecierea probelor referitoare la pierderea sau distrugerea documentului executoriu original este la fel de importantă pentru evitarea situaţiei existenţei mai multor titluri executorii cu forţă de original. Dacă se va constata că sunt întrunite temeiurile de fapt şi de drept instanţa de judecată va elibera titlu executoriu cu menţiunea obligatorie “Duplicat”. în cazul refuzului în eliberarea duplicatul titlului executoriu, instanţa de judecată va elibera o încheiere motivată, care va fi susceptibilă de recurs în termen de 15 zile de la pronunţarea ei (art.425 CPC)

Succesiunea de drepturi, în procedura de executare este reglementată de art. 47 al Codului de Executare. Astfel, în cazul ieşirii uneia dintre părţi din procedura de executare decesul persoanei fizice, încetarea sau reorganizarea persoanei juridice, cesiunea de creanţă, preluarea datoriei, instanţa de judecată examinează cererea privind înlocuirea acestei părţi cu succesorul ei în drepturi. Realizarea succesiunii în drepturi este condiţionată de voinţa părţii cointeresate. Pentru admiterea succesiunii procesuale, este necesar ca raportul juridic, care constituie obiectul documentului executoriu, să admită succesiunea în drepturi. Nu poate fi admisă succesiunea în drepturi a debitorului căruia îi incumbă obligaţii personale, care după natura lor, nu pot fi realizate de către o altă persoană.

Astfel, în cazul încetării din viaţă, declarării dispariţiei fără urmă sau al declarării decesului creditorului/debitorului, având o creanţă/obligaţie ce ţine de încasarea pensiei de întreţinere nu va fi admisă succesiunea în drepturi şi nici o altă persoană nu va fi îndreptăţită să pretindă

executarea acestor prestații.Succesiunea de drepturi în cadrul procedurii de executare este dispusă de către instanţa de

judecată prin emiterea unei încheieri privind admiterea succesiunii de drepturi, susceptibilă de a fi contestată cu recurs. Toate actele săvârşite în cadrul procedurii de executare până la înlocuirea părţii în procedura de executare cu succesorul ei în drepturi sunt obligatorii în măsura în care ar fi fost obligatorii pentru partea înlocuită.(art.47 alin.(2) CE)În cazul cesiunii de creanţă sau preluării datoriei, legea nu prevede expres suspendarea

procedurii de executare, astfel suspendarea procesului, va fi posibilă doar la adresarea cu cererea respectivă, în instanţa de judecată.

Instanţa de judecată este în drept de a suspenda procesul de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţilor (art.79 CE). Atenţionăm că suspendarea obligatorie a procedurii de executare (art.78 CE) este de competenţa executorului judecătoresc, iar cea facultativă (art.79 CE) de competenţa instanţei de judecată. în acest caz se va ţine cont că suspendarea executării este un drept al instanţei de judecată şi poate fi solicitată în cazurile expres stabilite de lege. Instanţa de judecată va decide printr-o încheiere, susceptibilă de recurs, asupra suspendării procesului de executare. Deşi legea acordă o discreţie largă instanţei de judecată, în ceea ce priveşte decizia de a suspenda sau nu procesul, totuşi încheierea judecătorească trebuie sa fie determinată de considerente de eficienţă şi nicidecum să nu tergiverseze procesul de executare. Trebuie de asemenea, să se ţină cont ca termenul de examinare a contestaţiei asupra actelor executorului judecătoresc este de 30 zile (art. 163, alin.(l) CE).

În toate cazurile, când instanţa de judecată va examina cererea de suspendare a executării se va ţine cont de respectarea intereselor ambelor părţi ale procedurii de executare. Pe durata suspendării procedurii de executare, orice act de executare este interzis, cu excepţia aplicării măsurilor de asigurare(art. 84 alin.(2) CE). încheierea de suspendare a executării nu serveşte drept temei pentru anularea măsurilor de asigurare dispuse de către executorul judecătoresc sau de către instanţa de judecată anterior.

Suspendarea executării documentului executoriu va dura:- până la rămânerea irevocabilă a încheierii de explicare sau refuz în explicare (art.251, alin. (4)

CPC) în cazul adresării de către executorul judecătoresc în instanţa de judecată a cererii de a se explica hotărârea adoptată;

- până la întoarcerea debitorului în ţară în cazul aflării debitorului într-o delegaţie îndelungată în interes de serviciu sau cu o misiune de stat atunci când obligaţia are un caracter personal;

- până la externarea debitorului în cazul aflării acestuia într-o instituţie curativ- profilactică;- până la găsirea debitorului ori încetarea căutării lui în cazul căutării acestuia;- până la soluţionarea irevocabilă a cauzei civile privind ridicarea sechestrului de pe bunuri - în

partea ce ţine de aceste bunuri intentate la cererea terţilor;- până la rămânerea irevocabilă a actului de dispoziţie emis de instanţa competentă în cazul

contestării eliberării titlului executoriu.Schimbarea modului şi a ordinii de executare (art.77 CE, art.252 CPC) va fi dispusă de

către instanţa de judecată, la cererea părţilor din procedura de executare, dacă există circumstanţe, care fac dificilă sau imposibilă executare în ordinea şi modul stabilit de instanţă în dispozitivul hotărârii şi în titlul executoriu. Instanţa competentă să determine schimbarea modului şi a ordinii de executare, va fi instanţa care a pronunţat hotărârea. Examinarea cererii va avea loc în şedinţă de judecată, părţilor comunicânduli-se locul, data şi ora şedinţei, neprezentarea lor însă nu va împiedica examinarea cererii. în cadrul şedinţei de judecată, părţile urmează să demonstreze

imposibilitatea executării hotărârii în modul în care iniţial s-a stabilit.In cazul schimbării modului de executare, nu va fi admisă schimbarea sensului hotărârii,

astfel, ceea ce a decis instanţa iniţial, urmează să rămână neschimbat, modificat fiind doar modul de realizare efectivă a drepturilor. La momentul depunerii cererii de schimbare a modului sau ordinii de executare, obligaţia debitorului încă nu este îndeplinită integral sau parţial.

Partea care solicită examinarea chestiunii privind schimbarea modului sau ordinii de executare nu poate fi limitată în dreptul de a cere despăgubiri pentru întârzierea executării.

Instanţa va emite încheiere de schimbare modului sau ordinii de executare, susceptibilă de recurs şi va emite un nou titlu executoriu.

Explicarea hotărârii (art.251 CPC) este necesară atunci când nu este clar sensul, extinderea sau modul de aplicare a dispozitivului hotărârii, ce urmează să fie executată, sau dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii. Explicarea, nu va modifica cuprinsul hotărârii, ci doar va cuprinde precizări referitor la extinderea, sensul şi modalitatea de executare a dispozitivului dat de instanţă anterior sau, în cazul extinderii dispoziţiilor contradictorii, va omite contradicţiile existente, dând o rezolvare neechivocă cazului. Ea nu poate fi considerată ca un mijloc destinat modificării sau anulării titlului executoriu, această finalitate fiind posibil de realizat doar prin intermediul căilor de atac. La examinarea cererii de explicare a hotărârii nu se vor discuta împrejurări, care ar repune în discuţie o hotărâre judecătorească irevocabilă, deoarece acest fapt contravenind direct, autorităţii lucrului judecat. Obiectul explicaţiilor se va referi la înţelesul hotărârii, limitele şi modalitatea executării prestaţiilor precum şi la cercul persoanelor vizate prin hotărâre.

Din considerentele faptului, că executare nemijlocită a acţiunilor de executare este un atribut al executorului judecătoresc, anume acestuia îi revine obligaţia principală de a sesiza prin demers instanţa de judecată privind explicarea hotărârii, dacă o consideră neclară. Explicarea hotărârii poate fi solicitată şi de către părţile în procedura de executare, prin intermediul executorului judecătoresc, întrucât art.71 CE prevede „Executorul poate solicita din oficiu sau la cererea părţilor” Potrivit art. 251 CPC, instanţa de judecată poate explica modul de executare a hotărârii judecătoreşti şi la cererea participanţilor la proces. Astfel se creează distincţia dintre participanţii la proces şi participanţii la procedura de executare, ultimii având dreptul să solicite explicarea modului de executare doar prin intermediul executorului judecătoresc.

Explicare hotărârii este admisibilă dacă nu a fost executată sau dacă nu a expirat termenul de executare silită (art.251, alin.(2) CPC). Aceste două condiţii de admisibilitate a cererii reies din principiul securităţii raporturilor juridice. La adresarea în instanţa de judecată cu cererea de a explica modul de executare a hotărârii judecătoreşti, instanţa la cererea solicitantului este în drept să suspende procedura de executare pe perioada până la care se va expune.

Necesitatea întoarcerii executării (art.157 CE) survine în următoarele situaţii:- când o hotărâre judecătorească deja executată a fost anulată sau modificată, prin decizia

instanţei superioare;- când în urma rejudecării cauzei pretenţiile reclamantului s-au respins integral ori parţial;- când prin decizia instanţei superioare sau ca efect ale rejudecării cererea a fost scoasă de pe rol

ori procesul a încetat;Prin întoarcerea executării, părţile se restabilesc în drepturile sale, căci nerestituirea celor

primite de la debitor de către creditor, ar crea situaţia îmbogăţirii fără justă cauză a ultimului. Actul juridic în temeiul căreia s-au făcut încasările fiind anulat, stabileşte nejustificarea prestaţii efectuate. Restituirea prestaţiei deja executate implică şi valoarea cheltuielilor de executare, în

cazul restituirii parţiale, cheltuielile de executare vor fi suportate proporţional prestaţiei remise.Potrivit art.240 alin.(3) CPC, instanţa de judecată adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor

înaintate de reclamant. Astfel, art. 159 alin.(l) CE conţine o deficienţă de reglementare. Dacă nu este invocat de către părţi, instanţa de judecată, care casează hotărârea nu poate cunoaşte faptul dacă aceasta a fost sau nu executată total sau parţial. în aceste circumstanţe, dispunerea întoarcerii executării, nu poate avea loc, întrucât nu este certă întinderea obligaţiilor executate. Totuşi instanţa de judecată va dispune întoarcerea executării din oficiu doar dacă din materialele dosarului reiese cert că hotărârea judecătorească a fost executată.

În cazul în care a fost omisă de către apelant sau recurent solicitarea întoarcerii executării, este recomandabil ca instanţa de judecată să concretizeze la ce etapă se află executarea hotărârii. Astfel, s-ar determina valoarea prestaţiilor necesare a fi întoarse, ori întoarcerea executării este posibilă doar dacă a avut loc efectiv o executare totală sau parţială.

Instanţa de judecată care a soluţionat întoarcerea executării, va elibera la cerere, titlu executoriu pentru a asigura executarea silită a hotărârii sale.

Potrivit art. 158 alin.(l) din Codul de Executare, instanţa de judecată, căreia i s-a transmis pricina spre rejudecare, este obligată să soluţioneze din oficiu întoarcerea executării. Nesoluţionarea acestei probleme, nu decade părţile din dreptul de a cere întoarcerea executării pe calea acţiunii civile sau procedurii în ordonanţă, fără respectarea procedurii prealabile, ori întoarcerea executării este un drept incontestabil al pârâtului, întrucât rezultă dintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă..

Dreptul la întoarcerea executării, poate fi realizat şi prin depunerea unei cereri de chemare în judecată în procedura acţiunii civile. în acest caz instanţa de judecată va asigura egalitatea şi disponibilitatea în drepturi a participanţilor în proces. Reieşind din principiul nemijlocirii cercetării judecătoreşti în cadrul şedinţei de judecată, instanţa de judecată va putea stabili cert, mărimea prestaţiei executate. La judecarea pricinii, nu se va admite completarea sau modificarea hotărârii iniţiale, respectându-se principiul autorităţii lucrului judecat. Dacă pretenţiile reclamantului sunt întemeiate instanţa de judecată va adopta o hotărâre prin care va admite acţiunea. în temeiul hotărârii definitive, la solicitarea creditorului instanţa de judecată va elibera titlul executoriu.

II. Instanţa de judecată ca organ de executare silită. Procedura soluţionării demersurilor executorului judecătoresc.

În cursul executării silite pot să apărea o serie de incidente, care împiedică, sau fac imposibilă executarea silită. Implicarea instanţei de judecată la soluţionarea acestor incidente este una oportună şi necesară, în vederea asigurării proporţionalităţii dintre realizarea dreptului creditorului şi limitarea drepturilor debitorului.

Din categoria acţiunilor executorului judecătoresc soluţionate cu concursul instanţei de judecată, pot fi evidenţiate:

- anunţarea în căutarea debitorului şi a bunurilor sale (art.72 CE),- aducerea forţată a debitorului (art.73CE),- aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara (art.64 CE),- pătrunderea forţată în domiciliu pentru sechestrarea bunurile (art. 115, alin.4 CE),- confirmarea procesului verbal al licitaţiei (art. 136 CE).În primul rând, trebuie clarificat care instanţă de judecată este competentă să examineze şi să se

pronunţe în privinţa acţiunilor de executare. Urmează ca executorul să se adreseze la instanţa de la locul executării, cu excepţia cazurilor de autorizare a pătrunderii forţate, care va fi soluţionată de instanţa de la locul aflării bunului.

Procedura soluţionării demersurilor executorului judecătoresc nu este descrisă într-un mod detaliat în Codul de Executare. În absenţa unor prevederi exprese şi clare, înţelesul şi aplicarea dreptului, urmează a fi realizat prin prisma principiilor procedurii de executare suprapuse celor din procedura civilă.

Condiţii de formă şi conţinut a demersului executorului, trebuie să fie concordate cu exigenţele stabilite pentru cererea de chemare în judecată, stabilite în art. 166 şi 167 CPC. În conţinutul demersului, urmează a fi demonstrată .necesitatea dispunerii de către instanţa de judecată a acţiunilor de executare. Executorul judecătoresc, urmează să anexeze la demersul său copia documentului executoriu, a încheierii de intentare a procedurii de executare, precum şi alte probe pentru susţinerea poziţiei sale.

Întru susţinerea demersului de anunţare în căutare a debitorului, este necesar de a fi argumentat faptul că prezenţa debitorului este necesară din conţinutul legii, al documentului executoriu, sau la consideraţiunea creditorului sau executorului judecătoresc, după cum este necesar de proba că s-au făcut eforturi de a identifica locul de aflare al debitorului. Condiţia pentru solicitarea dispunerii aducerii forţate, este neprezentarea debitorului la biroul executorului judecătoresc la solicitarea repetată a executorului. Executorul judecătoresc urmează să probeze faptul ca a expediat solicitarea debitorului, printr-o modalitate legală de înştiinţare care să ateste înmânarea şi primirea înştiinţării sau citaţiei.

Aplicarea interdicţiei de a părăsi ţara, poate fi solicitată de către executorul judecătoresc, doar după ce acesta demonstrează că a luat toate măsurile de asigurare a executării documentului executoriu: a aplicat sechestru pe mijloacele băneşti sau pe bunurile debitorului, a interzis debitorului săvârşirea anumitor acte, a interzis altor persoane de a transmite debitorului bunuri sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii. Aceste măsuri, având scopul de a aduce debitorul în faţa executorului judecătoresc asigura executarea documentului executoriu, reprezintă un spectru de interdicţii, ce grevează direct sau indirect patrimoniul debitorului, din care urmează fi percepută datoria. Interdicţia de a părăsi ţara este o măsură excepţională, la aplicarea cărei instanţa de judecată urmează să ţină cont de proporţionalitatea dintre interesul general creditorului şi drepturile

debitorului.Autorizarea pătrunderii forţate, este necesară doar în cazul procedurii de sechestrare se

bunurilor şi poate fi solicitată la demersul executorului judecătoresc în situaţia când ultimul demonstrează că debitorul, reprezentantul său ori un membru al lui de familie nu permite pătrunderea în domiciliu. Conform art. 30 alin.(l) din Codul Civil, domiciliu reprezintă este locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală. Această prevedere nicidecum nu este una restrictivă şi nu reduce pătrunderea forţată doar la domiciliu persoanei fizice.

Pătrunderea forţată, fiind o formă de cercetare a încăperilor şi a depozitelor stabilită în art. 116 Cod de Executare, pe care executorul judecătoresc are dreptul să le deschidă şi să le cerceteze, evitând deteriorarea nejustificată a lor.

Nu va fi necesară autorizarea pătrunderii forţate de către instanţa de judecată, pentru executarea evacuării. Conform art. 147 alin.(6) CE dacă persoana care urmează să fie evacuată din spaţiul locativ se ascunde sau nu-i permite executorului judecătoresc să intre în încăperea pe care o ocupă, sau comite alte acte ce împiedică executarea documentului executoriu, evacuarea se face prin pătrundere forţată în încăpere în prezenţa a 2 martori asistenţi, iar la necesitate, şi cu participarea colaboratorilor organului afacerilor interne sau a reprezentanţilor autorităţii administraţiei publice locale. În această situaţie nu este oportună şi necesară autorizarea pătrunderii forţate, deoarece însăşi din conţinutul documentului executoriu reiese ca este dispusă evacuarea, şi o eventuală dublare a acestei prevederi nu va fi necesară.

Din conţinutul art. l 15 alin.(6) CE, reiese că în cazul în care există bănuieli că bunurile urmărite pot să dispară ori să fie deteriorate, executorul judecătoresc efectuează sechestrarea, urmând să înştiinţeze instanţa de judecată imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore de la efectuarea sechestrării. Judecătorul va confirma legalitatea acestei acţiuni procesuale printr-o menţiune pe procesul-verbal de sechestru. În aceste circumstanţe instanţa de judecată va fi sesizată după efectuarea nemijlocită a acţiunii de executare, pentru constatarea legalităţii acesteia. În calitate de organ, ce constată legalitatea acţiunii de executare, nu apare instanţa de judecată, ci judecătorul unipersonal. Mai mult ca atât, nu va fi emis un act separat prin care se va recunoaşte legalitatea sau ilegalitatea acțiunii executate.

Confirmarea procesului verbal al licitației, este necesară pentru situația în care la licitație a fost adjudecat un bun, ce necesită înregistrarea de stat. Executorul judecătoresc, după întocmirea procesului verbal al licitației transmite instanței de judecată în a cărei circumscripție se află sediul biroului său sau copia de pe procedura de executare (art. 136 alin.(1) CE). Sarcina probațiunii necesității încuviințării unei acțiunii de executare de către instanța de judecată va reveni executorului judecătoresc și creditorului, ambii fiind subiecți activi în procedura de executare având și un interes direct în finalitatea acesteia.

9

III. Contestarea actelor executorului judecătoresc de către participanţii în procedura de executare.

Procedura de executare silită trebuie să se desfăşoare cu respectarea deplină a principiului legalităţii, care implică respectarea tuturor actelor normative în vigoare de către executorul judecătoresc, de către participanţii la procedura de executare silită, de către toţi cetăţenii. Atunci când, ca rezultat al actelor exercitate în procedura de executare silită, vor fi lezate drepturile şi libertăţile legale ale participanţilor la executare sau ale altor persoane, ei vor fi în drept de a sesiza instanţa de judecată pentru a-şi apăra drepturile lor legale.

Conform art. 161. alin.(l) CE, actele de executare, întocmite de către executorul judecătoresc pot fi contestate de către părţi şi alţi participanţi la proces, precum şi de către terţele persoane, care consideră că prin actele de executare le-a fost încălcat un drept recunoscut de lege. Posibilitatea contestării actelor executorului judecătoresc a fost instituită pentru a asigura protecţie maximă a drepturilor participanţilor la procedura de executare. în aceste circumstanţe, actele executorului judecătoresc sunt plasate sub controlul instanţei de judecată oferind participanţilor la procedura de executare garanţia legalităţii actelor de executare, a căror verificare va fi făcută prin intermediul instanţei de judecată, şi totodată asigurând indirect independenţa executorului judecătoresc, acţiunile acestuia fiind pasibile de a fi anulate doar prin hotărârea instanţei de judecată.

Legea stabileşte cercul persoanelor care sunt în drept să conteste în ordinea procedurii de executare acţiunile executorului judecătoresc, şi anume: părţile şi alţi participanţi, precum şi terţele persoane.

Conform art.7 alin.(l) CPC, instanţa judecătorească, intentează procesul civil, la cererea persoanei, care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat ori a interesului legitim.

Dreptul părţilor de a contesta actele executorului judecătoresc nu este rezumat la înţelesul noţiunii de „act de executare” din cadrul art.65 alin.(l) CE, ce se referă doar la încheieri, procese verbale, şi alte acte de procedură. Noţiunea “act de executare”, are un înţeles mai larg ce include atât documentele ce le emite executorului judecătoresc, cât şi faptele, adică acţiunile sau inacţiunile sale. Prin urmare, părţile sunt în drept să conteste documentele emise de executorul judecătoresc, precum şi faptele lui.

Contestarea poate fi realizată atât personal, cât şi prin intermediul unui reprezentant. Dreptul de a contesta actul executorului judecătoresc este unul special, potrivit art. 50 alin.(l) CE, prin urmare este necesar a fi inclus expres în împuternicirile delegate reprezentantului.

III.1Procedura de soluţionare a contestaţiilor actelor executorului judecătoresc.

Cererea privind contestarea actelor executorului judecătoresc se examinează în instanţa de judecată, conform prevederilor Codului de Procedura Civilă, cu particularităţile speciale stabilite de Codul de Executare.

Una dintre particularităţi ţine de termenul special de decădere din dreptul de a contesta actul de executare - astfel, potrivit al. (1) al art. 161 CE, actele de executare întocmite de executorul judecătoresc nu pot fi contestate dacă din momentul săvârşirii lor au trecut mai mult de 6 luni.

Cererea privind contestarea actelor executorul judecătoresc se înaintează în instanţa de judecată din raza teritorială unde se află biroul executorului judecătoresc sau, în cazul municipiului Chişinău, în instanţa de judecată în a cărei circumscripţie camera executorilor judecătoreşti a stabilit competenţa teritorială a executorului judecătoresc şi nu supune taxei de stat (art.161, alin.

10

(2) şi (3) CE). În cazul când competenţa teritorială a unui executor judecătoresc este temporar extinsă în conformitate cu prevederile alin. (4) al art. 26 al Legii privind executorii judecătoreşti, acest fapt nu atrage după sine derogarea de la normele sus-citate privind stabilirea instanţei competente pentru a judeca contestaţia, chiar dacă primirea documentelor executorii şi a părţilor procedurii se efectuează la altă adresă decât cea a biroului principal al acestuia.

Forma şi cuprinsul cererii privind contestarea actelor executorului judecătoresc, trebuie să fie similare cu forma şi cuprinsul cererii de chemare în judecată stabilite la art. 166 -167 CPC. Cererea urmează să fie semnată de partea care contestă actul executorului judecătoresc, sau de către reprezentantul acesteia, împuternicit în modul stabilit. La cererea depusă trebuie să fie anexat câte un exemplar pentru celelalte părţi şi un exemplar pentru instanţa de judecată, copia încheierii de intentare a procedurii de executare, copia actului contestat. Pentru contestarea actelor executorului judecătoresc, nu este necesară îndeplinirea cărorva acţiune prealabile.

După emiterea încheierii de intentare procesului de judecată, instanţa de judecată va înştiinţa participanţii la proces, citându-i pentru şedinţa de judecată, într-un interval optim, pentru respectarea termenului de 30 zile.

Potrivit art. 163 alin.(l) CE, pretenţiile din cererea privind contestarea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc se înaintează împotriva creditorului sau debitorului. Această raţiune, reiese din conţinutul art. 10 CE, potrivit căruia creditorul, îşi realizează prin intermediul executorului judecătoresc, drepturile sale recunoscute printr-un document executoriu, dacă debitorul nu-şi îndeplineşte benevol obligaţiile. Din aceste considerente, acţiunile executorul judecătoresc nu mai au un caracter diriguitor, ci sunt determinate de disponibilitatea creditorului, care prin intermediul executorului judecătoresc, îşi mijloceşte acţiunile sale.::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Discreţia executorului judecătoresc de a participa în şedinţa de judecată şi a da explicaţii asupra actelor contestate, este determinată de faptul că acesta acţionează la solicitarea creditorului, şi prin urmare nu este participant în procedura de executare. Calitatea procesuală a executorului judecătoresc la examinarea contestaţiilor este pretinsă a fi una incertă, din motiv că executorul judecătoresc nu are un interes material sau procesul în finalitatea soluţionării contestaţiei. Astfel prevederea art. 163, alin.(l) CE “Executorul judecătoresc poate fi invitat să dea explicaţii referitor la actele contestate” este una ambiguă şi creează nepermis de multe disensiuni între instanţe şi executori judecătoreşti.

Calitatea procesuală a executorului judecătoresc, va fi determinată de obiectul acţiunii. Spre exemplu: in situaţia în care obiectul contestaţiei îl va constitui cuantumul onorariului de executare perceput, calitatea executorului judecătoresc va fi de pârât, deoarece eventuala hotărâre îi afectează direct drepturile sale patrimoniale şi el este creditorul creanţei respective. În acest caz creditorul creanţei de bază, nu are un interes direct în finalitatea procesului, deoarece nu i se afectează nici un drept sau interes de-al său.

În cazul în care obiectul contestaţiei este inacţiunea executorului judecătoresc, atunci acesta urmează să întrunească calitatea de pârât, ori prin esenţa activităţii sale, executorul judecătoresc, trebuie să întreprindă toate măsurile necesare şi posibile în vederea executării documentului executoriu în timp util. Inacţiunea fiindu-i direct culpabilă.

În toate celelalte cazuri, executorul judecătoresc va avea calitate de intervenient accesoriu, fiind introdus în proces la cererea uneia dintre părţi sau din oficiul instanţei (art.67 alin.(3) CPC). Conform art. 163, alin.(l) CE executorul judecătoresc practic nu poate fi încadrat nici într-o calitate procesuală prevăzută de legislaţia în vigoare. Respectiv nu pot fi identificate drepturile şi

11

obligaţiile procesuale ale acestui subiect procesual cu specific neclar. Admitem că activitatea de executare pe care o desfăşoară prioritar executorii poate fi perturbată de frecventele chemări în instanţă, dar considerăm că executorul cu bună-credinţă oricum va trebui să reacţioneze la înştiinţarea instanţei de judecată, punându-i la dispoziţie copia procedurii de executare sau a unor acte necesare examinării contestaţiei, şi bineînţeles o explicaţie scrisă referitore la contestaţia respectivă, însoţită de solicitarea examinării în lipsa executorului. Executori judecătoreşti urmează să manifeste atitudine constructivă faţă de examinarea efectivă a contestaţiilor acţiunilor acestora.

Depunerea cererii privind contestarea actului executorului judecătoresc nu are efect suspensiv, întrucât legea nu prevede acest efect juridic. însă la cererea reclamantului, instanţa de judecată poate suspenda procedura de executare doar în cazul contestării eliberării titlului executoriu (art.79, alin.(l), lit. f) CE). O atare situaţie este posibilă în cazul când instanţa de judecată eliberează titlul executoriu creditorului, ulterior după expirarea termenului de 30 zile fiind depusă cererea de apel. Necesitatea dispunerii suspendării procedurii de executare va fi necesară doar pentru executarea unor acţiuni iremediabile, cum ar fi: strămutarea de hotare, distrugerea de plantaţii şi semănături, demolări de construcţii sau de orice bun imobil, precum şi în toate cazurile când restabilirea în drepturi ulterioară a debitorului ar fi imposibilă.

Obiectul contestaţiilor îl reprezintă actele executorului judecătoresc, care conform art.65 CE se materializează sub forma de încheieri, procese-verbale şi alte acte de procedură.

În cazul în care norma juridică nu conţine careva prevederi speciale privind termenul de contestare a actelor executorului judecătoresc, se va aplica regula stabilita la art. 162 alin.(l) CE, care prevede că participanţii la procesul de executare în termen pot contesta actele executorului judecătoresc în termen de 15 zile de la data săvârşirii lor ori a refuzului de a le săvârşi. Prin urmare, termenul de 15 zile, este unul general şi aplicabil atât actelor executorului judecătoresc cât şi faptelor lui.

Actele executorului judecătoresc, mai pot fi fixate şi în alte acte, decât încheieri. în calitate de exemplu, poate fi evidenţiate procesul verbal de cercetare a încăperilor, procesul verbal de sechestrare a bunurilor, procesul verbal al licitaţiei, somaţii, înştiinţări etc. Astfel, procesul-verbal de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor poate fi contestat în instanţă de judecată în termen de 7 zile de la data întocmirii sau comunicării lui, după caz (art. 118, alin.(5) CE)

Obiectul contestării de către participanţii la proces mai poate fi şi inacţiunea executorului judecătoresc, asigurând astfel protecţia persoanelor interesate împotriva omisiunilor executorului judecătoresc. Din conţinutul art. 163 alin.(6) CE rezultă că hotărârea judecătorească prin care s-a constatat refuzul neîntemeiat al executorului judecătoresc de a întocmi/efectua un anumit act şi prin care s-a dispus obligarea acestuia la îndeplinirea actului respectiv se execută de către executorul judecătoresc în termenul stabilit de instanţa de judecată. Astfel, legiuitorul stabileşte posibilitatea obligării executorului judecătoresc la executare unui anumit act.

Sarcina probaţiunii, în cazul contestării actului executorului judecătoresc îi va reveni reclamantului, ori actul executorului judecătoresc fiind un act procesual de autoritate publică, conform art.3 al Legii privind executorii judecătoreşti din 17.06 2010, beneficiază de prezumţia caracterului licit.

Legislaţia prevede anume situaţii care exclud posibilitatea contestării unui act întocmit de executorul judecătoresc sau limitează cercul de persoane care o pot face. Reţinem în acest sens prevederile al. (5) al art.65 CE, care exclud posibilitatea contestării proceselor-verbale de conciliere semnate de părţile procedurii de executare; prevederile al. (3) al art. 95 CE, care stabilesc că la data întocmirii procesului verbal de sechestru sau la data primirii acestuia debitorul

12

e obligat să informeze executorul judecătoresc despre bunurile care sunt proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, iar în cazul când omite să o facă - nu poate contesta procesul-verbal pe acest motiv; la fel din sensul al. (1) al art. 68 CE rezultă că, motivul necomunicării actului procedural nu poate fi invocat drept temei de contestare dacă partea procedurii de executare nu a comunicat schimbarea adresei, sediului său, a nr. de telefon etc; prevederile al. (4) al art. 60 CE, care stabilesc că încheierea de intentare a procedurii de executare poate fi contestată doar de debitor şi doar în temeiul motivelor expres specificate la lit. b) şi e) ale art. 61 CE.

În cazul când contestaţia a fost respinsă de instanţa de judecată, reclamantul poate fi obligat, la cererea executorului judecătoresc sau a intimatului, la achitarea prejudiciului pentru întârzierea executării (art. 163, alin. (5) CE).

3.2 Procedura de apărare judiciară a terţelor persoane în procedura de executare silită.

Terţii şi alte persoane sunt aceiaşi subiecţii neimplicaţi în procedura de executare, doar că posibilităţile acestora de a acţiona în judecată este diferit în funcţie de drepturile care le sunt atinse prin actele executorului judecătoresc. Astfel, dacă terţului îi va fi încălcat dreptul de proprietate prin aplicarea sechestrului pe bunurile care îi aparţin, acesta va putea solicita în ordinea procedurii contencioase pe acţiuni civile ridicarea sechestrului de pe bunuri.

Obiectul acţiuni este redus la ridicarea sechestrului de pe bunuri, celelalte acte ale executorului judecătoresc vor putea fi contestate în ordinea art. 161 CE. În calitate de pârât, vor fi chemaţi creditorul şi debitorul, iar dacă sechestrul a fost făcut în temeiul unei hotărâri penale privind confiscarea bunurilor, în calitate de pârât va figura persoana condamnată şi organul fiscal respectiv (art. 164, alin.(3) CE). Dreptul încălcat se referă la aplicarea sechestrului şi urmărirea bunurilor ce le aparţin. Acţiunea în cauză constituie un mijloc de apărare a drepturilor de proprietate sau a dreptului de posesie a altor persoane asupra bunurilor litigioase, determinând un litigiu de drept.

Calitatea de reclamant în aceste acţiuni revine unei terţe persoane, neparticipantă la procedura de executare. Astfel, cu asemenea acţiuni nu se pot adresa creditorul sau debitorul, or aceştia au la dispoziţie o altă formă de apărare a drepturilor - contestarea actelor executorului judecătoresc conform art. 161 din Codul de Executare. însuşi executorul judecătoresc în astfel de acţiuni civile de asemenea poate fi implicat ca intervenient accesoriu.

Competenţa de a judeca pricina civilă cu privire la ridicarea sechestrului o are judecătoria în jurisdicţia căreia se află bunul sechestrat, (art.40 CPC) Dacă bunurile, ce constituie obiectul acţiunii sunt situate în circumscripţia mai multor instanţe cererea se depune la orice instanţa în rază căreia se află bunuri sechestrate. Dreptul de a alege instanţa în acest caz, îi aparţine reclamantului, prin urmare, în cazul intentării unei acţiuni privind ridicarea sechestrului de pe bunuri care nu se află doar în raza teritorială a judecătoriei respective nu constituie un temei pentru restituirea cererii de chemare în judecată

Cererea de chemare în judecată poate fi înaintată în termenul general de prescripţie. Conform art.267 din Codul Civil, termenul general de prescripţie este de 3 ani. Referitor la cererea de chemare în judecată privind ridicarea sechestrului urmează a fi încasată taxa de stat în mărime de 500%, conforma art.3 alin.(l) lit. e) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992. In funcţie de situaţia materială, persoană fizică sau juridică poate fi scutită de la achitarea plăţii taxei de stat.

Reclamantul poate cere în condiţiile CPC asigurarea acţiunii sale, prin suspendarea vânzării bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acţiuni de ridicare a sechestrului de pe ele (art. 175,

13

alin.(l), lit. d) CPC).::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::