Universitatea "Spiru Haret"

FACULTATEA DE DREPT SI  ADMINISTRATIE PUBLICA

MASTER – ŞTIINŢE PENALE Drept penal European

Coordonator ştiinţific: Conf. univ. dr. Ionel Olteanu 

                                                   

 

                        Numele si prenumele masterandului:

13.03.2009

CUPRINS

1.Aspecte generale...................................................................................................................................... 2

2. Convenţia relativă la protecţia intereselor financiare ale Comunitatilor europene...................................2

2.1. Noţiune................................................................................................................................................. 2

2.2. Sancţiunea – mijloc eficace de luptă împotiva criminalităţii financiare..................................................5

2.3. Răspunderea penală a şefilor de întreprindere.....................................................................................5

2.4. Reguli de competenţă jurisdicţională a Statelor membre......................................................................6

2.5. Reguli referitoare la extrădare şi la urmărirea penală...........................................................................6

2.6. Cooperarea între Statele membre........................................................................................................7

2.7. Principiul ne bis in idem........................................................................................................................ 7

2.8. Soluţionarea diferendelor...................................................................................................................... 8

3. Primul protocol adiţional la convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene

.................................................................................................................................................................... 8

3.1. Definirea unor expresii – funcţionar şi convenţie................................................................................9

3.2. Corupţia pasivă................................................................................................................................... 10

3.3. Corupţia activă.................................................................................................................................... 11

3.4. Adaptarea dreptului penal al Statelor membre...................................................................................12

3.6. Stabilirea competenţei Statelor membre.............................................................................................13

3.7. Reglementarea diferendelor...............................................................................................................14

4. Al doilea protocol la convenţia relativă la protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene............14

4.2. Sanctiuni aplicabile persoanelor morale.............................................................................................16

4.3. Confiscarea produsului infracţiunii......................................................................................................16

4.4. Cooperarea Statelor membre cu Comisia europeană.........................................................................17

5. Concluzii şi recomanări.......................................................................................................................... 18

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................................... 19

1.Aspecte generale

Protecţia intereselor financiare este, de mulţi ani, o prioritate care reţine în mod deosebit

1

atenţia guvernelor şi parlamentelor Statelor membre, precum şi pe cea a instituţiilor comunitare,

datorită faptului că frauda în dauna bugetului comunitar îmbraca un caracter tot mai preocupant.

În domeniul protecţiei intereselor financiare, au fost întreprinse acţiuni începând din anii

1960, mai întâi de către Comisia europeană care, în 1976, ce a prezentat un proiect de tratat care

să conţină o reglementare comună asupra protecţiei penale a intereselor financiare, iar de la

finele anilor 1990, acţiunile în materie au fost întărite, urmărindu-se protecţia juridică atât pe

planul dreptului comunitar, cât şi pe cel al dreptului national.

La 21 septembrie 1989, Curtea de Justiţie a pronunţat, printr-o decizie obligaţia pentru

Statele membre de a asimila protecţia intereselor comunitare cu cea a propriilor lor interese

bugetare şi de a prevedea un dispozitiv de sancţiuni efective, proporţionale şi descurajante.

La 3 martie 1994, Marea Britanie a introdus un proiect de acţiune comună relativă la

protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor, iar în paralel, la 11 iulie 1994, Comisia

europeană a depus un proiect de act al Consiliului privind stabilirea unei convenţii relativă la

protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene, însoţit de o propunere de regulament

al Consiliului referitor la aceeaşi problemă.

În rezoluţia sa din 6 decembrie 1994, adoptată sub preşedinţia germană, Consiliul a cerut

ca, pe baza proiectului britanic de acţiune comună şi a proiectului de convenăie al Comisiei, să

fie elaborat un instrument juridic care să asigure protecţia intereselor financiare ale

Comunităţilor în cadrul dreptului penal national. Consiliul ,,Justiţie -Afaceri Interne" din 9 şi 10

martie 1995 a constatat un acord politic asupra oportunităţii de a se elabora, într-o prima

fază, ,,un instrument juridic autonom" care să se refere la cateva chestiuni esenţiale, lucrările

urmand să fie continuate în vederea elaborării unui instrument juridic mai complet"1.

Grupul ,,Drept penal - drept comunitar" şi-a continuat lucrările pe baza celor două proiecte,

completate cu textele de compromis prezentate de preşedinţiile franceză şi germană.

Ca urmare a compromisului realizat, Consiliul european din 27 iunie 1995 a constatat un

acord asupra textului convenţiei, care a fost aprobat la 26 iulie1995.

2. Convenţia relativă la protecţia intereselor financiare ale Comunitatilor

europene

2.1. Noţiune

Convenţia relativă la protecţia intereselor financiare ale Comunitatilor europene2 a fost

stabilită pe baza articolului K.3 al tratatului asupra Uniunii Europene şi este formată din 13

articole, are drept scop să asigure o mai mare compatibilitate între dispoziţiile penale ale Statelor

1 Rapport explicatif de la convenţion relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, Journal Officiel des Communautes Europeennes, no. C 191, din 23.06.1997, pag. 2;

2 Journal Officiel des Communautes Europeennes, no.C 316 din 27.11.1995 ;

2

membre, prin crearea de norme penale minimale, pentru a face mai eficace şi mai descurajantă

lupta împotriva fraudei în dauna intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a întări

cooperarea în materie penală între Statele membre.

Potrivit articolului 1 al conventiei, constituie fraudă care aduce atingere intereselor

comunitare:

a) în materie de cheltuieli, orice act sau omisiune intenţionată referitoare la:

- utilizarea sau prezentarea de declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca efect

perceperea sau reţinerea nedatorată de fonduri care provin din bugetul general al Uniunii

Europene sau din bugetele administrate de către Uniune sau în contul acesteia;

- necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi

efect;

- deturnarea unor asemenea fonduri în alte scopuri decât cele pentru care au fost iniţial

acordate;

b) în materie de venituri, orice act sau omisiune intenţionată referitoare la:

- utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau de documente false, inexacte sau incomplete,

având ca efect diminuarea ilegală a resurselor bugetului general al Uniunii Europene sau a

bugetelor administrate de către Uniune sau în contul acesteia;

- necomunicarea unei informaţii prin încalcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi

efect;

- deturnarea unui avantaj legal obţinut, având acelaşi efect.

După cum se poate observa, paragraful 1 al articolului 1 din convenţie introduce, pentru

prima dată între Statele membre, o definiţie a fraudei la interesele financiare ale Uniunii

Europene, care le va fi comună3. Importanţa primordială a unui asemenea rezultat este întăritătă

şi de faptul că, în ceea ce priveşte sancţiunile administrative comunitare, regulamentul

Consiliului nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995, relativ la protecţia intereselor financiare ale

Comunităţilor europene, face trimitere în considerentele sale la definiţia comportamentelor de

fraudă astfel cum sunt ele definite în acest articol al conventiei.

Prin ,,cheltuieli" se înteleg nu numai subvenţiile şi ajutoarele care sunt gestionate direct

de către bugetul general al Uniunii Europene, dar si cele care figurează în bugetele gestionate de

către Comunitaţi sau în contul lor. Aceste diferite ajutoare şi subvenţii, nefiind destinate unui

uzaj personal, au în general drept scop să finanţeze politica agricolă comună, să contribuie la

renovarea structurilor în sectoarele economice, sociale sau culturale, ori de a întări coeziunea în

cadrul Uniunii Europene.

Prin ,,venituri" se înţeleg cele provenite din primele două categorii de resurse proprii

vizate la articolul 2 paragraful 1 al deciziei 94/728/CE, Euratom a Consiliului, din 31 octombrie 3 Rapport explicatif de la convenţion relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, Journal Officiel des Communautes Europeennes , no. C 191, din 23.06.1997, pag. 4.

3

1994, relative la sistemul resurselor proprii ale Comunităţilor europene, şi anume prelevările

asupra schimburilor cu terţe ţări în cadrul politicii agricole comune şi cotizaţiile prevăzute în

cadrul organizaţiei comune a pieţelor în sectorul zahărului, pe de o parte, şi drepturile de vamă

asupra schimburilor cu alte ţări, pe de altă parte. Pentru ambele domenii (venituri şi cheltuieli),

elementele comune definiţiei fraudei sunt caracterul intenţional al actului sau omisiunii

constitutiv al fraudei şi principalele elemente constitutive ale comportamentului fraudulos.

Elementul intenţional trebuie să poarte asupra tuturor elementelor constitutive ale

infracţiunii, în special actul şi efectul. Principalele elemente constitutive ale comportamentelor

frauduloase constă, îndeosebi, în utilizarea unor documente false, în necomunicarea unei

informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice de a comunica ce rezultă din dispoziţii juridice

specifice sau în deturnarea de fonduri. Distincţiile între fraudă la cheltuieli şi fraudă la venituri

constă esenţialmente în efectul acestora: ,,percepţia sau reţinerea nedatorată de fonduri" în cazul

primei şi ,,diminuarea ilegala de resurse" în cazul ultimei.

Efectul percepţiei şi reţinerii nedatorate nu este cerut în ceea ce priveste deturnarea de

fonduri în materie de cheltuieli; explicaţia constă în faptul că deturnarea consistă într-o greşită

utilizare a fondurilor care, ipotetic, deşi legal acordate, au fost ulterior risipite sau utilizate în alte

scopuri decât cele pentru care au fost vărsate. Astfel de deturnări pot fi considerate ca

echivalente unei reţineri nedatorate.

Statele membre sunt obligate, potrivit dispozitiilor paragrafului 2, să adopte în dreptul

penal intern măsurile necesare şi corespunzătoare pentru a incrimina ca infracţiuni penale

comportamentele definite la primul paragraf. Statele membre vor avea posibilitatea să

incrimineze aceste fapte fie într-un mod specific, fie în mod expres, fie incluzându-le într-o

infracţiune generală de fraudă.

Pe langă incriminarea acestor comportamente ca infracţiuni penale, Statele membre, în

virtutea prevederilor paragrafului 3, trebuie să considere ca atare şi stabilirea sau furnizarea de

declaraţii sau de documente false, inexacte sau incomplete, care au efectele prevăzute la

paragraful 1. Dacă făptuitorii acestora nu pot fi urmariţi în calitate de autori sau coautori, ei

trebuie să fie urmariţi măcar pentru tentativă, complicitate sau instigare, potrivit definiţiilor date

de legislaţiile naţionale.

Caracterul intenţional al unui act sau al unei omisiuni menţionate la paragrafele 1 şi 3 ale

primului articol din convenţie poate rezulta din împrejurările obiective de fapt; această formulă

este reluată din articolul 3 paragraful 3 al convenţiei Naţiunilor Unite asupra traficului ilicit de

stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988 şi din articolul 1 al directivei Consiliului

nr.91/308/CEE din 10 iunie 1991 relativă la prevenirea utilizarii sistemului financiar în scopul

spălarii capitalurilor, şi vizează administrarea probei4.4 Rapport explicatif de la convenţion relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, Journal officiel des Communautes europeennes (JOCE), no. C 191, din 23.06.1997, pag. 5;

4

2.2. Sancţiunea – mijloc eficace de luptă împotiva criminalităţii financiare

Sancţiunea penală, prin caracterul său exemplar şi descurajator, constituie, printre

diferitele sancţiuni care pot fi avute în vedere, drept mijlocul cel mai eficace de lupta împotriva

criminalităţii financiare. In acest sens, articolul 2 al convenţiei consacră unul dintre principiile

fundamental ale acesteia, respectiv obligaţia Statelor membre de a prevedea sancţiuni penale

pentru a pedepsi comportamentele constitutive ale unei fraude în dauna intereselor financiare ale

Uniunii Europene, astfel cum sunt ele definite la articolul 1.

Sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale şi descurajatoare şi să includă, cel puţin

în cazuri grave de fraudă, pedepse privative de libertate care pot da loc la extrădare. Prin frauda

gravă se înţelege, în accepţiunea convenţiei, orice fraudă a cărei valoare minima trebuie fixată de

către fiecare Stat membru, dar nu la mai mult de 50.000 de euro. Statele membre au latitudinea

de a defini, în funcţie de tradiţia lor juridică,circumstanţele de fapt care permit calificarea

anumitor comportamente de fraudă ca elemente constitutive ale unor fraude grave. Asemenea

comportamente pot rezulta, de exemplu, din recidivă, din gradul de organizare a fraudei, din

apartenenţa persoanei respective la o asociaţie de infractori sau la o bandă organizată, din calitate

de agent public sau de funcţionar comunitar ori naţional, din coruperea funcţionarului sau din

valoarea pagubei5.

Convenţia lasă totuşi Statelor membre, conform paragrafului 2, posibilitatea de a aplica şi

alt tip de sancţiuni, de exemplu administrative, pentru cazurile de fraudă minoră, cu o valoare

minimă de sub 4.000 de euro, şi care potrivit legislaţiei lor nu prezintă circumstanţe particulare

de gravitate. Pragul de 4.000 de euro poate fi modificat cu votul unanim al membrilor Consiliului

Uniunii Europene.

2.3. Răspunderea penală a şefilor de întreprindere

Articolul 3 al convenţiei consacră principiul potrivit căruia nu pot fi exoneraţi automat de

orice formă de răspundere conducătorii care exercită o putere legală sau de fapt într-o

întreprindere, atunci când s-a produs o fraudă în dauna intereselor financiare ale Uniunii

Europene.

Conform textului, Statele membre vor lua măsurile pe care le apreciază necesare pentru ca să

poată fi angajată responsabilitatea penală a şefilor de întreprinderi sau a altor persoane cu

putere de decizie sau de control în cadrul acestora, atunci cand principiile definite de către

dreptul naţional al Statelor membre permite acest lucru, de exemplu în situaţia unei fraude

comisă de către persoane aflate sub autoritatea acestor conducători.

Convenţia lasă o mare marjă de libertate Statelor membre pentru a stabili fundamentul

răspunderii penale a şefilor. În afară de răspunderea penală a şefilor de întreprinderi pentru

5 Rapport explicatif de la convenţion relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, Journal officiel des Communautes europeennes, no. C 191, din 23.06.1997, pag. 6;

5

faptele lor personale, în calitate de autori, coautori, complici sau instigatori ai fraudei, articolul 3

vizează posibilitatea pentru Statele membre de a consacra răspunderea penală a conducătorilor şi

pe alte baze, de exemplu atunci cand aceştia nu şi-au îndeplinit o obligaţie de supraveghere sau

de control, ori pentru neglijenţă.

2.4. Reguli de competenţă jurisdicţională a Statelor membre6

Convenţia determină regulile de competenţă care permite jurisdicţiilor Statelor membre

să urmărească şi să judece infracţiunile de fraudă în dauna intereselor financiare ale Uniunii, în

mod deosebit cele care nu sunt comise pe teritoriul acestora.

Fiecare Stat membru este obligat să-şi stabilească competenţa sa jurisdicţională în

urmatoarele trei ipoteze:

1. Atunci când frauda, participarea la o fraudă sau tentativă de fraudă a fost comisă, în

total sau în parte, pe teritoriul acestuia. Acest caz include şi ipoteza obţinerii pe acest teritoriu a

beneficiului fraudei;

2. Atunci când, pe teritoriul său, o persoană s-a făcut vinovată, în cunoştinţă de cauză, de

complicitate sau de instigare la fraudă comisă pe teritoriul altui Stat membru sau al unui Stat tert;

3. În situaţia în care autorul fraudei este un cetăţean al Statului membru respectiv,

indiferent de locul comiterii infractiunii.

Deoarece acest caz de competenţă extrateritoriala nu este acceptat în literatură juridică a

tuturor Statelor membre, paragraful 2 al articolului 4 prevede posibilitatea unei derogări de la

această dispoziţie printr-o declaraţie depusă cu ocazia ratificării.

2.5. Reguli referitoare la extrădare şi la urmărirea penală7

Convenţia enunţă reguli referitoare la extrădare care tind să completeze dispoziţiile

relative la extrădarea propriilor cetaţeni şi la infracţiunile fiscale, în vigoare între ţările membre,

aşa cum rezultă ele din acorduri bilaterale sau multilaterale cu privire la extrădare.

În scopul de a evita ca persoanele prezumate vinovate de fraude în dauna intereselor

financiare comunitare să beneficieze de o impunitate totală din acest motiv, convenţia impune

Statelor membre, care nu-şi extrădează cetăţenii lor, să îşi stabilească competenţa faţă de

infracţiunile definite şi pedepsite de articolul 1 si articolul 2 paragraful 1 din tratat, comise în

afara teritoriului lor de către unul din cetăţenii proprii.

De asemenea, atunci când o asemenea fraudă a fost comisă pe teritoriul unui Stat membru

de către un cetăţean al altui Stat membru, a cărui extrădare nu poate fi acordată de către acesta

din urma întrucat nu-şi extradeaza propriii cetăţeni, Statul membru solicitat trebuie să supuna

cazul autorităţilor sale judiciare în scopul exercitării urmăririi penale, obligaţie care reafirmă

principiul aut dedere aut iudicare. Exercitarea urmăririi penale de către Statul solicitat nu este

6 Convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, art. 4.7 Convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, art. 5;

6

supusă, de către convenţie, nici unei condiţii prealabile, în schimb Statul solicitant trebuie să

transmită dosarele, informaţiile şi obiectele referitoare la infracţiunea comisă de persoana în

cauză.

În ceea ce priveşte infracţiunile fiscale, prin paragraful 2 al articolului 5, convenţia

stipulează că extrădarea nu va putea fi refuzată din singurul motiv că cererea de extrădare se

referă la infracţiuni în materie de taxe sau de drepturi de vamă. Cât priveşte definirea termenului

de ,,resortisant", convenţia, prin paragraful 3 al articolului 5, face trimitere la orice declaraţie

făcută de Statul membru respectiv potrivit prevederilor convenţiei europene de extrădare.

2.6. Cooperarea între Statele membre8

Datorită caracterului complex şi transfrontalier al anumitor cazuri de fraudă, cooperarea

între Statele membre ale Uniunii Europene capătă o importanţă fundamentală. O cooperare

întărită între ţări trebuie să permită facilitarea depistării şi reprimării acestor cazuri de fraudă şi

să centralizeze, cât mai des posibil, urmăririle privitoare la acelaşi caz de fraudă transfrontalieră

într-un singur Stat.

Potrivit textului convenţiei (paragraful 1), dacă o fraudă în dauna intereselor financiare

comunitare priveşte cel puţin două State membre, aceste cooperează de o manieră efectivă, la

realizarea anchetelor, urmăririlor penale şi la executarea pedepsei pronunţate, utilizând diferite

forme de cooperare, menţionate cu titlu exemplificativ: asistenţa judiciară, extrădarea, transferul

urmăririi sau al executării sentinţelor judecătoreşti pronunţate într-un alt Stat membru. TextuI

permite alegerea, în fiecare caz de speţă, mijloacele de cooperare cele mai potrivite.

În situaţia în care mai multe State membre au fiecare competenţa pentru a angaja

urmărirea penală datorită unei infracţiuni care se referă la aceleaşi fapte, acestea trebuie să

coopereze între ele, pentru a determina care Stat va urmări autorul sau autorii, astfel încât, pe cât

posibil, urmărirea penală, pentru toate faptele respective, să fie centralizată într-un singur Stat.

Pentru a rezolva asemenea conflicte de competenţă, Statele membre vor putea lua în considerare,

de exemplu, o serie de elemente ca: amploarea fraudei comise pe teritoriul lor, locul de obţinere

a sumelor deturnate, locul de arestare a persoanelor implicate, cetăţenia acestora, anterioritatea

urmăririlor etc9 .

2.7. Principiul ne bis in idem

Atunci când nu se va putea proceda la centralizarea urmăririi penale, pentru fraude

transnaţionale, într-un singur Stat membru, o importanţă cu totul deosebită capătă principiul ne

bis in idem, consacrat de articolul 7 din convenţie.

Potrivit primului paragraf al articolului, Statele membre aplică în dreptul penal acest

principiu, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată, să fie în curs de

8 Convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, art. 6.9 Rapport explicatif de la convenţion relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, Journal Officiel des Communautes Europeennes, no. C 191, din 23.06.1997, pag. 9;

7

executare sau să nu mai poată fi executată dupa legea Statului de condamnare.

Cu prilejul depunerii instrumentelor de ratificare, potrivit paragrafului 2 al aceluiaşi

articol, orice Stat membru poate declara că nu accepta prevederile primului paragraf, atunci când

faptele vizate de sentinţa pronunţată în străinatate:

a) au fost comise în total sau în parte pe teritoriul său ( cu excepţia cazului în care o

parte din fapte au fost comise pe teritoriul Statului care a pronunţat condamnarea);

b) constituie o infracţiune împotriva securităţii sau altor interese la fel de esenţiale ale

acestui Stat membru;

c) au fost săvârşite de către un funcţionar al acestui Stat membru prin încălcarea

obligaţiilor ce-i revin. Aceste excepţi, potrivit paragrafului 3, nu sunt aplicabile dacă Statul

membru interesat a cerut celuilalt Stat membru sş efectueze urmărirea pentru faptele respective

sau a acordat extrădarea persoanei în cauză.

2.8. Soluţionarea diferendelor

Conform articolului 8 din convenţie, dacă în termen de şase luni de la supunerea

diferendului procedurii prevazute de titlul VI al tratatului asupra Uniunii Europene, Statele

membre nu ajung la o înţelegere, una dintre părtile la diferend poate sesiza Curtea de Justiţie .

Orice diferend între unul sau mai multe State membre şi Comisia europeană referitor la

articolele 1 sau 10 din conventie, care nu a putut fi rezolvat prin negociere, poate fi supus Curţii

de Justiţie, aşa cum stipulează paragraful al doilea al articolului 8.

Este vorba de diferendele referitoare la maniera în care un Stat membru a elaborat actele

legislative necesare pentru incriminarea anumitor tipuri de comportament sau la maniera în care

Statul membru şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica, conform prevederilor articolului 10 din

convenţie, anumite informaţii Comisiei europene.

Obligaţii statuate de prezenta convenţie sunt minimale, părţile putând adopta, potrivit

dispoziţiilor articolului 9, dispoziţii de drept intern care să exceadă obligaţiile ce decurg din

aceasta.

Convenţia mai conţine, în ultimele trei articole, dispoziţii referitoare la intrarea în vigoare,

aderare şi depozitare.

3.Primul protocol adiţional la convenţia privind protecţia intereselor

financiare ale Comunităţilor europene

La data de 27 septembrie 1996, Statele membre au semnat primul Protocol la Convenţia

privind protecţia intereselor financiare ale Comunitatilor europene10, Protocol a carui structura

este asemănatoare acestei Convenţii. Acest protocol vizează în primul rând, corupţia comisă de

către sau asupra funcţionarilor naţionali şi comunitari responsabili de strângerea, gestiunea sau

cheltuirea fondurilor comunitare pe care le controlează, iar în al doilea rând, are în vedere frauda

10 Journal Officiel des Communautes Europeennes, no. C 313, din 23.10.1996

8

comunitară comisă de către sau asupra funcţionarilor comunitari.

Diversele lucrări şi studii întreprinse în cadrul Statelor membre şi al Instituţiilor Uniunii

Europene au evidenţiat faptul că legislaţia ţărilor membre conţine un dispozitiv utilizabil pentru a

lupta împotriva fraudei şi corupţiei active şi pasive care implică funcţionarii naţionali.

Deşi aceste dispoziţii prezintă caracteristici specifice fiecărui Stat membru, toate au

parametri comuni care permit să se ajungă la o definiţie comună.

Totodata, s-a constatat că legislaţiile penale ale Statelor membre nu acoperă decât parţial

şi foarte imperfect fenomenul corupţiei luat în dimensiunea sa internatională, respectiv prin

aceea că el implică functionarii comunitari sau ai altor State membre, şi prin aceea că afectează,

efectiv sau potenţial, interesele financiare ale Uniunii Europene.

Existenta acestor parametri comuni sistemelor de drept nationale a dezvăluit necesitatea

unui demers vizând promovarea la nivelul Uniunii Europene a unui răspuns corespunzător şi

asigurarea unei mai mari convergenţe în maniera în care dreptul penal al diferitelor State

membre reprimă actele de corupţie cu ramificaţii internationale.

La iniţiativa preşedinţiei spaniole, la 27 septembrie 1996, Consiliul Uniunii Europene a

adoptat actul prin care se stabileşte un protocol la convenţia relativă la protecţia intereselor

financiare ale comunităiţilor europene, din 26 iulie 1995.

Textul constituie, totodata, un răspuns la rezoluţia Consiliului din 6 decembrie 1994

referitoare la protecţia intereselor financiare ale comunitătilor, potrivit căreia „ Statele membre ar

trebui să ia masuri eficace pentru a sancţiona corupţia care implică funcţionari ai Comunităţilor

europene şi care priveşte interesele financiare ale Comunităţilor11.

Protocolul conţine un numar de 12 articole, dintre care ultimele patru se referă la

problemele privind intrarea în vigoare, aderarea, exprimarea de rezerve şi depozitarul textului.

3.1. Definirea unor expresii – funcţionar şi convenţie

Expresia ‘funcţionar’ desemnează, în mod generic, potrivit alineatului a) al paragrafului 1

al articolului, orice funcţionar, atât comunitar, cât şi naţional, inclusiv orice funcţionar naţional al

unui alt Stat membru, în vederea unei aplicării cât mai extinse şi omogene a dispoziţiilor

materiale ale protocolului în cadrul luptei împotriva coruptiei.

Alineatul b) explică înţelesul noţiunii de ‘funcţionar comunitar’ prin care este desemnată

orice persoană:

- care are calitatea de funcţionar sau de agent angajat cu contract în sensul statutului

funcţionarilor Uniunii Europene sau al regimului aplicabil altor agenţi ai Uniunii Europene, sau

- pusă la dispoziţia Uniunii Europene de către Statele membre sau de orice organism

public ori privat, care exercită în Uniunea europeană funcţii echivalente celor pe care le exercită

11 Rapport explicatif sur le protocole a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, Journal Officiel des Communautes Europeennes no. C 11 din 15.01.1998, pag. 5;

9

funcţionarii sau agenţii acesteia.

Acest concept înglobeaza experţii nationali puşi la dispoziţia Uniunii Europene, dar nu

cuprinde membrii instituţiilor comunitare, respectiv Comisia, Parlamentul european, Curtea de

Justiţie şi Curtea de conturi.

Sunt, de asemenea, asimilaţi funcţionarilor comunitari membrii organismelor create

potrivit tratatelor care instituie Comunităţile europene, precum şi personalul acestor organisme,

în masura în care nu li se aplică statutul funcţionarilor Uniunii Europene ori regimul aplicabil

altor agenţi ai acesteia12: Agenţia europeană de cooperare, Banca europeană de investiţii, Centrul

european pentru dezvoltarea formării profesionale, Fundaţia europeană pentru ameliorarea

condiţiilor de viaţă şi de muncă, Institutul universitar european de la Florenţa/ltalia, Fondul

european de investiţii, Agenţia europeană pentru mediul înconjurator, Fundaţia europeană pentru

formare, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi a Dependenţei de Droguri, Agenţia

europeană pentru evaluarea medicamentelor, Agenţia europeană pentru securitatea şi sănătatea în

muncă, Oficiul de armonizare în piaţa internă, Institutul monetar european, Oficiul comunitar de

varietăţi vegetale, Centrul de traducere al organelor Uniunii şi Observatorul european al

fenomenelor rasiste şi xenofobe.

Alineatul c) defineşte ‘funcţionarul naţional’ care este interpretat făcându-se referinţă la

definiţia ‘funcţionarului’ sau a ‘ofiţerului public’ din dreptul penal naţional al Statului membru

în care persoana respectivă deţine această calitate. Trimiterea care se face în textul protocolului

la dreptul Statului membru al carui cetăţean este funcţionarul respectiv semnifică luarea în

considerare a specificului naţional în materia statutului persoanelor care exercită funcţii publice.

Prin termenul de ‘conventie’ se are în vedere, în virtutea paragrafului 2 al articolului 1,

convenţia relativă la protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene, stabilită prin

actul Consiliului din 26 iulie1995. Protocolul impune Statelor membre obligaţia de a lua toate

măsurile necesare pentru incriminarea în legislaţiile naţionale a corupţiei active şi a corupţiei

pasive.

3.2. Corupţia pasivă

În termenii protocolului13, prin ‘corupţie pasivă’ se înţelege orice faptă comisă cu

intenţie, prin care un funcţionar solicită sau primeşte, direct sau prin intermediul terţilor, avantaje

de orice natură ar fi, pentru sine sau pentru o tertă persoană, ori acceptă promiterea acestora,

pentru a îndeplini sau nu, contrar îndatoririlor sale oficiale, un act al funcţiei sale ori în exerciţiul

funcţiei sale, care aduce sau este susceptibil să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii

Europene.

Elementele materiale ale corupţiei pasive sunt în special faptul de a solicita, accepta şi

12 Rapport explicatif sur le protocole a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, Journal Officiel des Communautes Europeennes no. C 11 din 15.01.1998, pag. 6;13 Protocolul adiţional la convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene,art. 2,paragraful 1.

10

primi, în mod direct ori prin interpunerea unor terţi, anumite lucruri.

În acest sens trebuie considerate ca fiind vizate:

- initiativa unilaterală a funcţionarului care solicită pentru el însuşi un avantaj, făcându-i

cunoscut altei persoane, în mod direct ori pe ocolite, că trebuie să ‘plătească’ pentru a obţine

îndeplinirea sau neîndeplinirea de către el a unui anumit act; puţin contează dacă această

solicitare a fost urmată de efect, infracţiunea fiind consumată material din simplul fapt al

solicitării;

- acceptarea sau primirea de către corupt a anumitor lucruri în executarea unui acord de

voinţe între el însuşi şi corupator, infracţiunea fiind consumată din punct de vedere material încă

de la schimbul consimţămintelor, chiar daca ulterior functionarul renunţa să execute acordul sau

restituie lucrul primit. Protocolul nu face distincţie între mijloacele directe şi indirecte prin care

este realizată coruperea. Împrejurarea eventualei intervenţii a unui tert, element care extinde

câmpul de aplicare al corupţiei pasive la acţiunea indirectă a funcţionarului, impune să fie

identificabil comportamentul acestuia din urmă, indiferent că terţul implicat a fost sau nu de

bună credinta. Infracţiunea este prezentă şi atunci cănd funcţionarul solicită, de exemplu, un

cadou sau alte avantaje nu pentru el însuşi, ci pentru o alta persoană, cum ar fi un soţ sau un

concubin, un prieten apropiat, un partid politic sau o altă organizaţie.

‘Corpul’ infracţiunii este constituit din oferte, promisiuni sau avantaje de orice natură în

folosul funcţionarului sau al oricarei alte persoane. Prin expresia ‘avantaje de orice natura’ este

o noţiune în mod intenţionat largă care înglobeaza nu numai obiecte materiale (bani, obiecte

preţioase, mărfuri diverse, servicii făcute ), dar şi orice poate reprezenta un interes indirect, cum

ar fi plata datoriilor coruptului, realizarea de lucrări la un imobil propriu, fără ca această

enumerare să fie exhaustivă.

Noţiunea de avantaj, solicitat, primit sau promis, acoperă toate categoriile de avantaje

materiale sau intelectuale. Momentul în care are loc remiterea sau furnizarea lucrului constitutiv

al corupţiei este indiferent. Ceea ce este esenţial este că solicitarea sau acceptarea să fie

anterioare actului sau a abţinerii propuse sau agreate de către functionar. O recompensă primită

ulterior actului fără a fi fost în prealabil solicitată sau acceptată nu antrenează deci nici o

răspundere penală în virtutea protocolului.

3.3. Corupţia activă

Prin corupţia activă14 se înţelege fapta oricui, comisă cu intenţie, de a promite sau a da,

direct sau prin intermediul unor terţi, un avantaj, de orice natură ar fi, unui funcţionar, pentru el

însusi sau pentru un terţ, pentru ca acesta să îndeplinească sau să se abţină de a îndeplini, contrar

îndatoririlor sale oficiale, un act al funcţiei sale sau un act în exerciţiul funcţiei sale care aduce

sau este susceptibil să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

14 Protocolul adiţional la convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene,art. 2,paragraful 1.

11

Acest articol constituie corolarul infracţiunii de corupţie pasivă, considerată din punctul

de vedere al corupatorului; el este destinat în mod special să garanteze că administraţia publică

funcţionează în mod corect şi să protejeze funcţionarii împotriva eventualelor manevre ale caror

ţinte ar putea fi. Corupatorul poate acţiona în orice calitate (reprezentant al sectorului privat, al

sectorului public sau alta), el poate fi un simplu particular care acţionează pe cont propriu ori în

contul unei firme sau o persoana care exercită o funcţie publică.

Textul articolului nu face distincţie între mijloacele, directe sau indirecte, prin care

manevra corupatoare este îndeplinită. El cuprinde manevrele corupatoare adresate funcţionarului,

atât direct, cât şi prin mijlocirea unor terţe persoane. Coruptia activa se adreseaza unei persoane

care, prin definiţie, are calitatea de funcţionar, indiferent că avantajul profită funcţionarului sau

unei alte persoane. Scopul urmarit de corupţia activa este identic cu cel al coruptiei pasive.

3.4. Adaptarea dreptului penal al Statelor membre

Articolul 4 al protocolului obligă Statele membre să realizeze o adaptare a dreptului penal

relativ la conduita incriminată la funcţionarii naţionali, astfel încât să includă acelaşi tip de

conduită şi din partea funcţionarilor comunitari, atunci când aceasta afectează în mod efectiv sau

potenţial veniturile şi cheltuielile Uniunii Europene.

Potrivit prevederilor primului paragraf, fiecare Stat membru ia măsurile necesare pentru a

asigura că, în dreptul său penal, faptele stipulate în articolul 1 din convenţie şi comise de către

funcţionari naţionali în exerciţiul funcţiunii lor sunt pedepsibile de aceeaşi manieră şi atunci când

sunt comise de către funcţionarii comunitari în exerciţiul funcţiilor lor.

Cu ocazia Consiliului european din 23 noiembrie 1995, Statele membre şi Comisia au

apreciat, de comun acord, că, în vederea atingerii scopurilor protocolului, ministrii Statelor

membre şi membrii Comisiei ar trebui să facă obiectul unui tratament similar.

Paragraful 2 al articolului 4 reflectă acest punct de vedere în ceea ce priveşte infracţiunile

de fraudă care aduc efectiv sau potenţial atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi

infracţiunile de corupţie activă şi pasivă, astfel cum sunt ele definite în protocol.

Acest text priveşte, la nivel naţional, miniştrii, membrii Parlamehtului, membrii celor mai

înalte jurisdicţii şi membrii curţilor de conturi şi, la nivelul instituţiilor comunitare, omologii lor

care acţionează în exerciţiul funcţiilor lor (membrii Comisiei europene, membrii Parlamentului

european, membrii Curţii de Justiţie şi membrii Curţii de conturi europene, iar la nivel european

se aplică şi membrilor susmenţionaţi ai instituţiilor europene15.

Paragraful 3 rezervă posibilitatea de a deroga de la principiul asimilării enunţat în

paragraful anterior pentru Statele membre în care responsabilitatea penală a ministrilor

guvernului este reglementată de către legi speciale aplicabile unor situaţii naţionale specifice.

15 Rapport explicatif sur le protocole a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, JOCE no. C 11 din 15.01.1998, pag. 9;

12

Această dispoziţie nu trebuie totuşi să împiedice responsabilitatea penală pentru infracţiunile

penale comise de membrii Comisiei sau împotriva lor. Protocolul nu pune în cauză regulile

interne de procedură penală sau dispoziţiile aplicabile în fiecare Stat membru în ceea ce priveşte

procedura penală şi determinarea jurisdicţiilor competente (paragraful 4).

Cel de-al cincilea paragraf al articolului 4 statuează că protocolul nu aduce atingere

dispoziţiilor relative la ridicarea imunităţii personalului instituţiilor comunitare. Ridicarea

imunităţii rămâne deci o condiţie prealabilă a exercitării competenţei.

3.6. Sancţiuni

În conformitate cu cele prevazute în primul paragraf al articolului 5 din protocolul

adiţional, Statele membre trebuie să ia masuri pentru ca faptele de corupţie activă şi pasivă să fie

întotdeauna pasibile de sancţiuni16 penale.

Sunt totodată pasibile de sancţiuni penale complicitatea şi instigarea la aceste infracţiuni,

aceste concepte trebuind să fie interpretate conform definiţiei din dreptul penal intern al fiecărui

Stat membru. Teza finală a paragrafului impune Statelor membre obligaţia de a prevedea, în

cazurile cele mai grave, pedepse privative de liberate care pot antrena extrădarea.

Paragraful 2 abordează raporturile între dreptul penal şi regulile disciplinare în cazul unui

eventual concurs de calificări intervenit pentru o aceeaşi faptă de corupţie; principiul

independenţei sistemelor disciplinare naţionale sau european este privilegiat, deoarece derularea

urmăririlor penale se realizează fara prejudicierea exerciţiului prerogativelor disciplinare de către

autoritaţile competente faţă de funcţionarii naţionali sau comunitari .

Ţinând cont de anumite tradiţii juridice naţionale, textul prevede, între altele, posibilitatea

pentru autorităţile naţionale competente de a aplica principiile propiei lor legislaţii care permit

luarea în considerare, în determinarea sancţiunii penale de aplicat, a sancţiunilor disciplinare deja

pronunţate împotriva aceleiaşi persoane pentru aceeaşi infracţiune. Este o dispoziţie particulară

care nu se va impune Statelor membre care nu recunosc sau nu aplică sancţiuni disciplinare.

3.6. Stabilirea competenţei Statelor membre

Articolul 6 al protocolului fixează un anumit numar de criterii în virtutea cărora

autorităţile naţionale represive şi judiciare sunt competente pentru a urmari şi judeca infracţiunile

vizate în protocol, respectiv infracţiunile de corupţie activă şi pasivă, precum şi cele instituite

conform articolului 4. Astfel, potrivit textului protocolului, fiecare Stat membru ia măsurile

necesare pentru a-şi stabili propria competenţă în situaţiile în care :

a) infracţiunea a fost comisă, în total sau în parte, pe teritoriul său;

b) autorul infracţiunii este un cetăţean sau un funcţionar al său;

c) infracţiunea este comisă împotriva unui funcţionar naţional sau comunitar ori a unuia

dintre membrii instituţiilor vizate la articolul 4 paragraful 2, care este cetăţean al său;

16 Protocolul adiţional la convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene, art. 5.

13

d) autorul infracţiunii este un funcţionar comunitar în serviciul unei instituţii a Uniunii

Europene sau al unui organism creat conform tratatelor care instituie Comunităţile europene şi al

cărui sediu se află în Statul membru respectiv.

Acest criteriu este util în situaţii excepţionale nereglementate prin alte reguli de

competenţă, în special în cazul în care o infracţiune este comisă în afara teritoriului Uniunii de

catre un funcţionar comunitar care nu este cetăţean al unui Stat membru.

Potrivit celui de-al doilea paragraf, orice Stat membru care nu doreşte să accepte sau

acceptă sub rezervă regulile enunţate la primul paragraf, punctele b), c) şi d) poate face o

declaraţie în acest sens cu ocazia notificării îndeplinirii procedurilor interne de ratificare.

În ceea ce priveşte relaţiile cu convenţia, articolul 7 face trimiterea la anumite dispoziţii

specifice ale acesteia care se aplică corupţiei active şi pasive în sensul protocolului, precum şi

infracţiunilor instituite la articolul 4 al acestuia. Dispoziţiile pertinente ale convenţiei pot fi

rezumate astfel: articolul 3 - responsabilitatea penală a şefilor de întreprinderi; articolul 5,

paragrafele 1, 2 şi 4 tratează problema extrădarii şi aplicării principiului aut dedere, aut judicare;

articolul 6 - principiul unei cooperări strânse între Statele membre în caz de fraudă care afectează

interesele financiare ale Uniunii Europene; articolul 7 - principiul ne bis in idem; articolul 9

permite Statelor membre să adopte dispoziţiile de drept intern mai strict decat cele ale

convenţiei; articolul 10 instaureaza un sistem de informare între Statele membre şi Comisia

europeană.

3.7. Reglementarea diferendelor

Reglementarea diferendelor17 dintre Statele membre referitoare la interpretarea sau

aplicarea protocolului se face într-o primă etapă în cadrul consiliului, potrivit procedurii stipulate

la titlul VI al tratatului asupra Uniunii. Dacă, în termen de şase luni, nu a putut fi gasită o

soluţie, poate fi sesizată Curtea de justiţie în legatură cu diferendul respectiv. Articolul din

protocol reia în totalitate dispoziţiile articolului 8 din convenţie, tocmai pentru a asigura

omogenitatea celor două instrumente.

4. Al doilea protocol la convenţia relativă la protecţia intereselor financiare

ale Uniunii Europene18

Considerând că, în scopul realizării obiectivelor Uniunii Europene, convenţia relativă la

protecţia intereselor financiare comunitare şi primul protocol adiţional trebuie completate printr-

un alt instrument juridic care să vizeze îndeosebi responsabilitatea persoanelor juridice,

confiscarea, spalarea capitalurilor şi cooperarea între Statele membre şi Comisia europeana în

vederea protejării intereselor financiare şi protecţiei datelor cu caracter personal în raport cu

aceste interese, la 19 iunie 1997, Consiliul Uniunii Europene a adoptat actul prin care se

17 Protocolul adiţional la convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor europene,art. 8,18 Journal officiel des Communautes europeennes no.C 221 din 19.07.1997

14

stabileşte al doilea protocol la convenţia din 26 iulie 1995.

Protocolul este format din 19 articole, dintre care ultimele patru conţin clauze finale

privitoare la intrarea în vigoare, aderare, exprimarea de rezerve şi depozitarul textului.

4.1. Definirea unor termeni

În vederea punerii în aplicare a protocolului, primul articol al acestuia conţine definirea

unor termeni utilizati în cuprinsul acestuia. Unii dintre acesti termeni, respectiv conventie,

coruptie pasiva şi coruptie activă sunt definiti prin trimitere la prevederile conventiei din 26 iulie

1995 şi ale primului protocol adiţional la aceasta.

Prin ‘persoana morală (juridică)’ se întelege orice entitate având un asemenea statut în

virtutea dreptului naţional aplicabil, cu exceptia Statelor sau a altor entitati publice în exercitarea

prerogativelor lor de putere publică şi a organizaţiilor internationale publice. Prin ‘spălarea

capitalurilor’ se înteleg comportamentele de felul celor definite în articolul 1 din directiva

Consiliului 91/308/CEE, din 10 iunie 1991, relativă la prevenirea utilizării sistemului financiar în

scopul spălării capitalurilor, legate de produsul fraudei, cel putin în cazurile grave, şi de corupţia

activă şi pasivă.

Potrivit celor stipulate în articolul 1, a treia liniuţă, din directiva Consiliului Uniunii

Europene nr.91/308/CEE, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991, prin spălarea capitalurilor se

înteleg urmatoarele fapte comise în mod intenţionat :

- conversia sau transferul de bunuri, despre care cel ce le realizează stie că provin dintr-o

activitate criminală sau de la o participare la o astfel de activitate, în scopul de a ascunde sau a

deghiza originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană care este implicată în

această activitate să scape de consecinţele juridice ale actelor sale.

- ascunderea sau deghizarea naturii, originii, amplasamentului, dispunerii, mişcării sau

proprietăţii reale a bunurilor sau a drepturilor relative la acestea, despre care autorul ştie că

provin dintr-o activitate criminală sau dintr-o participare la o astfel de activitate.

- dobândirea, deţinerea sau utilizarea de bunuri stiind, în momentul primirii acestor

bunuri, că provin dintr-o activitate criminală sau dintr-o participare la o astfel de activitate.

- participarea la unul dintre actele vizate la cele trei puncte precedente, asocierea pentru a

comite un astfel de act, tentativele de a le săvârşi, fapta de a ajuta, de a incita sau de a sfătui pe

cineva să o facă ori faptul de a facilita executarea acestora. Protocolul prevede, în articolul 2, că

fiecare Stat membru ia măsurile necesare pentru incriminarea spălarii capitalurilor ca infracţiune

penală. Potrivit protocolului19, Statele membre sunt obligate să ia masurile necesare, pe plan

intern, pentru a asigura responsabilitatea persoanelor morale în caz de fraudă, corupţie activă şi

pasivă şi de spălare de capitaluri, precum şi de complicitate, instigare sau tentativă la acestea,

19 Deuxieme protocole etabli sur la base de I'article K.3 du traite sur I'Union europeenne, a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, art. 3;

15

fapte comise în contul lor de către orice persoană fizică, care acţionează fie individual, fie în

calitate de membru al unui organ al persoanei morale.

Persoana fizică trebuie să exercite o prerogativă de conducere în cadrul persoanei morale,

prerogative care constă fie în puterea de reprezentare a persoanei morale, fie în autoritatea de a

lua decizii în numele acesteia, sau de a exercita un control în cadrul acestei persoane morale. Mai

mult, potrivit paragrafului 2 al aceluiaşi articol, Statele membre trebuie să institute măsurile

necesare pentru a asigura ca o persoană morală să poată fi trasă la raspundere şi în cazul în care,

datorită lipsei de supraveghere sau de control din partea persoanei fizice vizate la primul

paragraf, a fost posibilă comiterea unui act de fraudă, de corupţie sau de spălare de capitaluri, în

contul persoanei morale, de către o persoană supusă autorităţii sale. Şi paragraful 3 al articolului

3 consacră acest lucru, că responsabilitatea persoanei morale, intervenită potrivit celor stipulate

în primele două paragrafe, nu exclude exercitarea urmăririi penale împotriva persoanelor fizice

care au calitatea de autor, instigator sau complice la faptele respective.

4.2. Sanctiuni aplicabile persoanelor morale.

Protocolul prevede pentru Statele membre obligaţia de a lua măsurile necesare astfel

încât persoana morală, declarată responsabilă în sensul articolului 3, să fie pasibilă de sancţiuni

efective, proporţionate şi descurajante, inclusiv amenzi penale sau de alta natura, eventual alte

sanctiuni.

Între sancţiunile avute în vedere de protocol figureaza:

- excluderea de la beneficiul unui avantaj sau al unui ajutor public,

- interdicţia temporară sau permanentă de a desfăşura o activitate comercială,

- plasarea sub supraveghere judiciară,

- măsura de dizolvare a persoanei morale respective.

4.3. Confiscarea produsului infracţiunii

În lupta împotriva criminalităţii care afecteaza interesele financiare, un rol important

revine confiscării20 profitului infracţiunii.

Potrivit celui de-al doilea protocol, Statele membre sunt obligate să ia toate măsurile

necesare pentru a permite, fără a prejudicia drepturile terţilor de bună credinţă, sechestrarea,

confiscarea sau retragerea instrumentelor şi produsului fraudei, corupţiei active şi pasive şi a

spălării de capitaluri, ori a bunurilor a căror valoare corespunde acestui produs.

Instrumentele, produsele sau bunurile confiscate sunt tratate potrivit prevederilor dreptului intern

al fiecărui Stat membru parte la protocol. Pentru a asigura o colaborare reală şi eficientă între

semnatarii protocolului, textul acestuia prevede21 că un Stat membru nu poate refuza asistenţa

20 Deuxieme protocole etabli sur la base de l'article K.3 du traite sur l'Union europeenne, a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes, art. 5;21 Idem 20, art. 6;

16

judiciară solicitata de un alt Stat membru în cazuri de fraudă, corupţie şi spălare de capitaluri

pentru simplul motiv că faptele respective constituie infracţiuni în materie de taxe şi de drepturi

de vamţ, ori fapte considerate ca atare.

4.4. Cooperarea Statelor membre cu Comisia europeană

Pentru a asigura succesul luptei împotriva fraudei, corupţiei active şi pasive şi a spălării

de capitaluri, protocolul obligă Statele membre să colaboreze în mod activ şi reciproc cu Comisia

care, la randul său, trebuie să acorde întreaga asistenţă tehnică şi operativă necesară, în scopul

coordonarii investigaţiilor întreprinse de către autorităţile naţionale competente.

Cooperarea presupune şi schimbul de informaţii necesare probarii faptelor respective, atat

Comisia, cât şi autorităţile naţionale, având obligaţia de a ţine cont, pentru fiecare caz în parte,

de cerinţele secretului instrucţiei şi ale protecţiei datelor.

În acest scop22, atunci când un Stat membru furnizeazâ informaţii Comisiei, el este

îndrituit să fixeze condiţii specifice cu privire la folosirea acestor informaţii, atât de către

Comisie, precum şi de către orice alt Stat membru căruia aceste informaţii i-ar putea fi transmise.

Protocolul reglementează şi problema protecţiei datelor cu caracter personal.

Astfel Comisia europeană veghează ca, în cadrul schimbului de informaţii necesare unei

lupte eficiente împotriva fraudei şi al tratamentului datelor cu caracter personal, să se asigure

nivelul de protecţie a datelor, echivalent celui prevăzut de directiva Parlamentului european şi a

Consiliului din 24 octombrie 1995, referitoare la protectia persoanelor fizice faţă de tratamentul

datelor cu caracter personal şi la libera circulaţie a acestor date. In acest scop, vor fi adoptate

regulile necesare, care vor fi publicate în Jurnalul oficial al Comunităţilor europene. Datele

obţinute de către Comisie de la un Stat membru pot fi comunicate, potrivit prevederilor

articolului 10, şi altor State membre, sau chiar unor terţe ţări, cu condiţia informării acelui Stat

membru, în primul caz, sau obţinerii autorizaţiei acestuia, în cea de-a doua situaţie.

Protocolul prevede, totodată, posibilitatea ca, orice autoritate desemnată ori creată,

potrivit tratatului care instituie Comunităţile europene, în scopul exercitării funcţiei de control

independent al protecţiei persoanelor faţă de tratamentul datelor cu caracter personal, să

efectueze un astfel de control şi asupra celor deţinute de către Comisie în temeiul prezentului

protocol .

În ceea ce priveste relaţia dintre protocol şi convenţie, textul acestuia prevede că

dispoziţiile articolelor 3 - 7, 9 şi 10 din convenţie, se aplică, în mod corespunzător şi

protocolului.

Protocolul mai conţine dispoziţii referitoare la reglementarea diferendelor şi rolul Curţii

de Justiţie, similare celor stipulate în primul protocol, precum şi la răspunderea necontractuală a

Comunităţii europene, care este atrasă potrivit prevederilor articolului 215, alineatul doi din

22 Idem 20, art. 7,alin.2;

17

tratatul care institute Comunitatea europeană, cu aplicarea articolului 178 din acelaşi tratat .

În ceea ce priveşte controlul jurisdicţional, protocolul stipulează competenţa Curţii de

Justiţie de a se pronunţa asupra recursurilor formulate de orice persoană fizică sau juridică

împotriva unei decizii a Comisiei care îi este adresată sau care o priveşte în mod direct şi

individual , pentru violarea articolului 8 sau a oricarei reguli adoptata în aplicarea acestuia, ori

pentru deturnare de putere.

5. Concluzii şi recomanări

Protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene este în prezent o preocupare

constantă, corelativă interesului fiecărui stat membru sau candidat de a reduce criminalitatea

economico-financiară pe propriul teritoriu.

Este foarte importantă protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene care

presupune acordarea unei atenţii deosebite asigurării securităţii şi recuperării fondurilor

comunitare. Dreptul de a incrimina şi a aplica sancţiuni penale face parte dintre atributele

exclusive ale statelor, ce nu pot fi transferate Uniunii Europene, făcând parte din cel de-al treilea

pilon comunitar. Datorită schimbărilor instituţionale frecvente, nu există un control permanent şi

eficace asupra organismelor comunitare, făcându-se simţite disfuncţionalităţi între diversele

structuri comunitare.

Grupările de crimă organizată tind să devină organizaţii antreprenoriale din ce în ce mai

complexe şi mai bine structurate, capabile să pătrundă pe pieţele economice şi financiare şi să le

împiedice să caute medii economice legale, către care să îşi direcţioneze veniturile acumulate

ilegal, adesea prin intermediul unor operaţiuni sofisticate de spălare a banilor prin utilizarea unor

aranjamente de tip „societăţi fictive”, de societăţi în sectoare caracterizate prin circulaţia unor

fluxuri financiare considerabile mai ales în zone unde structurile sociale sunt slabe.

Cooperarea în domeniu între statele membre este limitată de propriile performanţe la

nivel naţional (determinate de dificultăţile politice, economice sau instituţionale), dar şi de

interesul conjunctural al statelor respective, precum şi de aptitudinea cadrului conceptual şi

metodologic, comunitar sau naţional, de a răspunde exigenţelor combaterii fraudelor comunitare.

În acest context trebuie ca statele membre să îşi armonizeze în strânsă cooperare

dispoziţiile penale, acordând o atenţie deosebită definirii conceptelor şi infracţiunilor în

domeniul privind protectia intereselor financiare, precum şi procedurile penale, respectând

totodată pe deplin garanţiile procedurale să extindă, cât mai curând posibil, utilizarea tehnicilor

speciale de investigaţie şi să promoveze crearea unor echipe comune de anchetă.

BIBLIOGRAFIE

1. Ionel Olteanu, Drept european al drepturilor omului – Drept material, Editura Fundaţiei

18

România de Mâine, Bucureşti, 2004 şi ediţia revăzută şi adăugită 2006;2. Ionel Olteanu,Dreptul Convenţiei europene a drepturilor omului – Un drept european specific, Editura Omnia UNI S.A.S.T., Braşov, 20023. Fuerea, Augustin, Drept comunitar european, Editura All Beck, Bucuresti, 2003;4. Bibere, Octav, Documente de baza ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, Iaşi, 1999;5. Ioan Hurdubaie – Spatiul penal paneuropean din perspectiva Consiliului Europei, Editura Universal Pan,1999;6. Germain Gultzgoff - La lutte contre la fraude au detriment des interets financiers de la Communaute europeenne: organisation et limites, Institut d'Etudes Europeennes;7. Philipp Manin –Les communautes europeennes, Droit institutionel,Editua A.Pedone,Paris 1993 ;8. Jean Charpentier – Institution internationales,dixieme edition,Editura Dalloz 1991;9. Către un spaţiu judiciar european – Corpus Juris, dispozitii penale privind protectia intereselor financiare ale Uniunii Europena, ediţie biligvă română / franceză,Editura Efemerida 2000 ;10. Protocole additionnel a la Convention europeenne d'entraide judiciaire en matiere penale (1978 - STE 99);11. Acte du Conseil du 26 juillet 1995 etablissant la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes;12. Acte du Conseil du 27 septembre 1996 etablissant un protocole a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes;13. Acte du Conseil du 19 juin 1997 etablissant le deuxieme protocole a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes;14. Resolution du Conseil du 6 decembre 1994 relative a la protection juridique des interets financiers des Communautes;14. Raport explicatif du 26 mai 1997 de la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes;15. Rapport explicatif du 19 decembre 1997 du protocole a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes;16. Rapport explicatif de la Convention relative au blanchiment, au depistage, a la saisie et a la confiscation des produits du crime. -Strasbourg 1991;17. Deuxieme protocole etabli sur la base de I'article K.3 du traite sur I'Union europeenne, a la convention relative a la protection des interets financiers des Communautes europeennes;18. Journal officiel des Communautes europeennes no. C 191, 138. 19. Journal officiel des Communautes europeennes (JOCE), no.C 316 din 27.11.1995 20. Journal officiel des Communautes europeennes (JOCE), no. C 313 din 23.10.199621. Journal officiel des Communautes europeennes (JOCE) no. C 11 din 15.01.1998;22. Journal officiel des Communautes europeennes no.C 221 din 19.07.1997

19