IntroducerePolitica Uniunii Europene privind concurena are ca obiectiv principal meninerea i asigurarea vigurozitii i a caracterului nedistorsionat al concurenei, ca mijloc pentru asigurarea competitivitii pieelor i a bunei funcionri a pieei interne europene. Obiectivul menionat mai sus ar fi ns imposibil de atins n condiiile n care ntreprinderile dominante ar recurge la restrngerea concurenei prin aciunile lor. Ar fi ns inechitabil, dac autoritile ar ncerca s previn restrngerile concureniale prin limitarea libertii ntreprinderilor dominante de a concura pe pia. Conceptul de concuren s-a format i este folosit n orice tip de relaii sociale. . n sens general, prin concuren se nelege o confruntare ntre tendine adverse, care converg spre acelai scop.n plan social deosebim forme extrem de variate ale competiiei. O prim form este aceea de concuren vital, semnificnd conflictul interuman n cadrul cruia fiecare ins tinde la conservarea i dezvoltarea proprie. Poate exista o poziie competiional ntre interesele individuale i sociale, ntre drepturi i obligaii,ntre manifestri altruiste i egoiste.Definiia dreptului concureneintr-o acceptiune extensiva, dreptul concurentei comerciale este definit ca fiind totalitatea normelor juridice care reglementeaza competitia pe piata ntre agentii economici. Scopul concurentei nu este altul dect cstigarea si mentinerea clientelei. O alta definitie, asemanatoare, considera ca dreptul concurentei reprezinta ansamblul de norme juridice care reglementeaza raporturile stabilite n urma savrsirii unor acte ce ating functia sociala a concurentei sau reprezinta o amenintare pentru aceasta. Prin acte ce aduc atingere concurentei se au n vedere att actele care au ca efect limitarea sau anihilarea functiei sociale a concurentei ( restrngerile de concurenta) ct si actele ce pot denatura concurenta (concurenta neloiala) .Obiectul dreptului concurenteiObiectul dreptului concurentei comerciale l formeaza relatiile juridice existente pe piata n strnsa legatura cu competitia dintre agentii economici.Relatiile juridice mentionate pot fi oneste si atunci sarcina normelor de dreptul concurentei este de a le mentine astfel sau pot fi neloiale, abuzive si atunci norma juridica intervine. Lupta pentru cstigarea pietelor si a clientelei capata uneori accente dure, peste limitele impuse de o activitate economica normala. Agentul economic puternic l poate elimina de pe piata pe cel slab prin practici monopoliste sau neloiale si astfel concurenta comerciala libera dispare (de exemplu, refuzul unui puternic agent economic de a furniza anumitor distribuitori accesoriile pentru un produs poate capata caracterul unui abuz de pozitie dominanta). Pentru unii autori obiectul dreptului concurentei l formeaza functia sociala a concurentei economice, protectia intereselor individuale ale participantilor la viata economica.Dreptul concurentei comerciale are drept obiectiv mentinerea unui echilibru normal, rational, pe o piata n care concurenta libera este de multe ori nteleasa n sensul libertatii totale (de a face ce vrea).Trsturile dreptului concurenei are caracter economic deoarece interpreteaz economic instituiile i categoriile juridice,conferindu-le sensuri noi i utilizeaz numeroase concepte economice; o finalitate economic deoarece este un instrument esenial pentru crearea i funcionarea economiei de pia, aa cum se afirm n Constituia Romniei; este un caracter pluridisciplinar, cuprinznd reglementri de drept material, proprii i preluatedin alte ramuri de drept, i de ordin procedural; are un caracter intervenionist i de natur administrativ, Consiliul Concurenei ca autoritatepublic n domeniul concurenei ndeplinind funcia de poliie a pieeiDomenii inchise prin legea concurentei comerciale1. Piata muncii si relatiilor de muncaReglementarile aplicabile pe piata muncii si relatiilor de munca au cunoscut modificari de substanta, transformandu-l in timp dintr-un domeniu deschis concurentei comerciale, intr-unul inchis care exclude in mare masura o astfel de competitie. O indelungata practica, in faza initiala a economiei libere, a demonstrat ca admiterea concurentei pure si perfecte pe piata fortei de munca determina pe intreprinzatorii preocupati de profituri maxime sa impuna durate de lucru tot mai mari si salarii tot mai mici, fapt de natura a inrautati statutul social al angajatilor si de a afecta pacea sociala. Atestari documentare ale exploatarii nemiloase la care erau supusi pe atunci salariatii, ca efect al concurentei libere, exercitate pe piata muncii, gasim indeosebi, in Franta, in raportul Villerme, intocmit in 1840, la cererea Academiei de Stiinte Sociale si Politice, iar in Anglia in raportul Ashley, publicat in 1842. Pe plan teoretic, doctrinele socialiste au criticat necrutator si intru totul justificat exercitarea concurentei pe piata muncii. Ca urmare, statul a intervenit tot mai accentuat pe piata muncii, impunand reglementari obligatorii si inderogabile cu privire la: salariul minim, care nu poate face obiect al cererii si ofertei individuale fiind predeterminat prin lege; durata zilei de munca; regimul concediului de odihna; protectia muncii; asigurarile sociale si pensionarea. Rezultatele evolutiei aratate s-au reflectat, la nivel mondial, in Declaratia de la Philadelphia, adoptata la 10 mai 1944 de catre Conferinta Internationala a Muncii, proclamandu-se atunci principiul potrivit caruia munca nu este o marfa. In concordanta cu cele aratate, in tara noastra au fost adoptate reglementari juridice de mare rezonanta in sprijinul salariatilor. Ne referim indeosebi la perioada de dupa 22 decembrie 1989, cand noile reglementari au avut in vedere adaptarea raporturilor juridice de munca la economia de piata. Modificarile intervenite in legislatia muncii au vizat, in principal: inlaturarea unor inechitati din salarizarea personalului; reducerea timpului de munca prin introducerea saptamanii de lucru de 5 zile; acordarea unor noi drepturi salariale; cresterea cuantumului indemnizatiilor si pensiilor din fondul asigurarilor de stat. Dintre reglementarile facute in materie enumeram, cu titlu de exemplu: Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariatilor in functie de competenta; Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii; Legea nr. 14/1991 privind salarizarea; Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihna, Legea nr. 68/1993 privind garantarea in plata a salariului minim; Legea nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sarbatoare legala in care nu se lucreaza. De asemenea, a fost adoptata Legea nr. 21/1996 a concurentei, menita sa asigure protectia, mentinerea si stimularea competitiei dintre agentii economici, cat si a unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor, care dispune in art. 2 alin. (4), lit. a ca dispozitiile sale nu se aplica pietei muncii si relatiilor de munca, acestea fiind asadar supuse unui regim specific. Insasi Constitutia instituie masuri eficiente de ocrotire, consacrand in art. 38 alin. (5) garantiile ce decurg din conventiile colective de munca. In completare se aplica dispozitiile art. 139, alin. 2 din Codul muncii, care prevede urmatoarele: Dreptul la concediul de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari. Drepturile stabilite concret prin contractul individual de munca trebuie sa fie cel putin egale cu cele stipulate prin contractul colectiv de munca. La randul sau acesta, fie ca este incheiat la nivel national, la nivel de ramura sau grup de unitati, poate cuprinde drepturi pentru salariati in cuantumuri egale sau superioare celor stabilite prin lege, dar in nici un caz inferioare celor legale. Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul individual de munca sub salariul de baza minim brut orar pe tara. El este obligat sa garanteze in plata un salariu brut lunar cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara.In acest mod, riscurile unei posibile concurente dintre persoanele care isi ofera forta de munca sunt astfel, cu certitudine, suprimate. In ce priveste repartitia fortei de munca intre diferite sectoare si profesii, aceasta nu este afectata de interdictie, dar statul influenteaza prin diferite parghii repartizarea unei reparatii optime. Tot in art. 2 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, la lit. b este mentionata o alta cauza de inaplicabilitate a dispozitiilor legii care vizeaza piata monetara si piata titlurilor de valoare. De altfel, reglementarile privind aceste piete fac obiectul unor acte normative distincte.2. Interzicerea concurentei in raporturile dintre comerciant si prepus sau alti salariatiIn activitatea comerciala, patronul unei intreprinderi poate sa aiba doua feluri de salariati, atat prepusi comerciali, cat si alte persoane pe care le-a angajat in conditii uzuale, in baza unui contract de munca. Intre aceste categorii de persoane salariate exista deosebiri atat in ceea ce priveste natura juridica a functiei exercitate, cat si din punctul de vedere al reglementarilor aplicabile in materie de concurenta. Potrivit dreptului civil, prepusenia este institutia caracterizata prin existenta unui raport de dependenta functionala intre doua persoane, pe de o parte comitentul, iar pe de alta parte prepusul. Notiunea de prepus comercial are o semnificatie specializata si cu un continut mai extins. Art. 392 C. Com. dispune: Prepus este acela care este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita, fie in alt loc. Pentru a putea exercita comertul cu care a fost insarcinat, prepusul dispune de puteri largi; el poate efectua toate operatiunile necesare desfasurarii comertului. Puterea de reprezentare a prepusului este nu numai generala ci si permanenta, adica se exercita in timp, pana la incetarea calitatii prepusului. In perioada cat indeplineste functia de prepus, art. 397 C. Com. il supune unei prohibitii fata de propriul patron. Prepusii comerciali, ca si ceilalti salariati, beneficiind de increderea patronului si in temeiul atributiilor pe care le au, pot fi edificati asupra gestiunii, secretelor tehnice, planurilor de afaceri, legaturilor cu clientii etc. Prepusul comercial este tinut sa se abtina de la acte de competitie savarsite impotriva propriului patron, sub cele doua forme, directa si indirecta, la care se refera art. 397 C. Com. Incalcarea interzicerii este directa, daca prepusul exercita el insusi, pe cont propriu, operatiuni sau alte negoturi, de natura aceluia cu care este insarcinat. Abaterea este indirecta in cazul in care prepusul se margineste sa ia parte, in societatea sa proprie sau a altuia la asemenea afaceri, intreprinse de terte persoane fizice. In ambele situatii, concurenta interzisa avuta in vedere de art. 397 C. com. presupune, ca o conditie esentiala, existenta unui grad indestulator de similitudine intre comertul patronului si cel exercitat in mod ilicit de prepus sau la care el participa indirect. In cazul savarsirii unor fapte de acest fel, prepusul datoreaza comerciantului despagubiri pentru prejudiciul cauzat. Mai mult, potrivit legii, comerciantul are dreptul sa retina pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operatiuni. Comerciantul poate avea ca angajati persoane salariate, in calitate de contabili, tehnicieni, functionari de birou, muncitori, pe baza de contract de munca si care beneficiaza de drepturile si isi asuma obligatiile ce decurg din acel contract. Vechea legislatie impunea salariatilor in mod explicit sa nu exercite nici un act de concurenta impotriva patronului. Ca exemplu, art. 90 din Legea contractului de munca din 5 aprilie 1929 interzicea salariatului din industrie sau comert ca, pe timpul executarii contractului de munca sa intreprinda, fie pe cont propriu, fie pe contul unei alte persoane un comert sau o afacere in aceeasi ramura a intreprinderii ce serveste, sub sanctiunea desfiintarii contractului individual de munca cu daune interese, dispozitie abrogata odata cu introducerea sistemului centralizat si planificat al economiei nationale. Dupa evenimentele din decembrie 1989, Legea privind combaterea concurentei neloiale nr. 11/1991 a instituit pentru salariati obligatia de a nu comite acte de concurenta in timpul executarii contractului de munca. Art. 4, alin. 1, lit. b din lege interzice, sub sanctiunea raspunderii juridice contraventionale sau penale, dupa caz, oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte. Aceasta prevedere, desi vizeaza un domeniu partial diferit de cel la care se refera art. 397 C. Com., constituie tot o prohibitie de concurenta, ce se delimiteaza de competitia neloiala. 3. Interzicerea concurentei in raporturile dintre societatea in nume colectiv si asociatiPotrivit art. 3 din Legea nr. 31/1990, societatea in nume colectiv este acea forma de societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor. Societatea in nume colectiv este considerata in literatura de specialitate ca fiind forma tipica a societatilor de persoane, deoarece la baza asocierii stau cunoasterea reciproca a onestitatii, priceperii profesionale, spiritului de initiativa, constiinciozitatii, puterii de munca, solvabilitatii, devotamentului fiecaruia si increderea pe care asociatii si-o inspira unul altuia. O alta caracteristica specifica o constituie intentia fiecarui asociat de a conlucra constant, laolalta cu ceilalti, in cadrul societatii, asumandu-si riscurile inerente activitatii comune; aceasta intentie poarta denumirea de affectio societatis (art. 1491 C. Civ.). De asemenea, asociatii raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile sociale ale societatii. Dispozitiile art. 82 din Legea nr. 31/1990 interzic membrilor societatii in nume colectiv sa comita acte de concurenta impotriva societatii din care fac parte. Astfel, legea interzice asociatului sa ia parte, in calitate de asociat cu raspundere nelimitata, intr-o alta societate concurenta sau avand acelasi obiect, precum si sa afecteze operatiuni in contul sau ori al altora, in acelasi fel de comert sau intr-unul asemanator. Luand in considerare legatura stransa ce se stabileste intre membrii societatii in nume colectiv, art. 82 din Legea nr. 31/1990 instituie o prohibitie de ordin general, care opreste pe fiecare asociat, indiferent ca exercita sau nu functii de administrare a gestiunii comune, de la savarsirea unor acte de concurenta directa sau indirecta impotriva societatii din care face parte. Asociatul poate sa faca parte dintr-o alta societate comerciala ca asociat cu raspundere nelimitata sau poate face acelasi comert cu consimtamantul celorlalti asociati. 4. Interzicerea concurentei impotriva societatii pe actiuni sau cu raspundere limitataa) Societatea pe actiuni este clasificata in categoria societatilor de capitaluri, deosebindu-se de societatea de persoane prin anumite elemente specifice: se constituie dintr-un numar minim de asociati; capitalul social este divizat in actiuni; raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale este limitata ei raspund numai pana la concurenta capitalului social subscris. Mobilul asocierii consta in vointa de a investi capitalul propriu intr-o afacere rentabila, in scopul realizarii de profit. Asociatii, cu exceptia administratorilor, nu participa la gestiunea curenta a societatii pe actiuni. Ei au doar posibilitatea legala de a lua act de rezultatele financiare, de castiguri si pierderi, situatia generala a societatii, in administrarea generala anuala. Interzicerea concurentei impotriva societatii pe actiuni priveste trei categorii de persoane: membrii comitetului de directie, constituit potrivit art. 140 din Legea nr. 31/1990, directorii si cenzorii. Desi cele trei categorii de persoane exercita functii diferite, regimul de raspundere juridica aplicabil este asemanator. Astfel, potrivit art. 147, alin. 3 din lege, directorii executivi sunt raspunzatori fata de societate si de terti ca si administratorii, pentru neindeplinirea indatoririlor lor, chiar daca ar exista o conventie contrara. Aceasta dispozitie imperativa se completeaza cu prevederile art. 72 si ale art. 73 din aceeasi lege, care prevad ca: obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat, iar administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Asadar, directorilor executivi li se aplica acelasi statut. Referitor la cenzorii societatii pe actiuni, art. 163, alin. 3 prevede ca li se aplica art. 73 din lege care ii considera solidar raspunzatori. Actul prohibitiv include cele doua modalitati intalnite si la societatea in nume colectiv: pe de o parte concurenta directa, iar pe de alta parte concurenta indirecta. Suportul interdictiei ii reprezinta accesul liber la informatii secrete, care intereseaza activitatea societatii comerciale pe actiuni. Cu privire la concurenta directa, aceasta este oprita de art. 142, alin. 5 din lege, care prevede ca membrii comitetului de directie, directorii si cenzorii nu pot sa exercite acelasi comert sau altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane. In ceea ce priveste concurenta indirecta, in acelasi text al legii se interzice celor trei categorii de persoane sa fie administratori, membrii in comitetul de directie, cenzori sau asociati cu raspundere nelimitata in alte societati concurente sau avand acelasi obiect. Face exceptie de la aceste masuri restrictive situatia autorizarii de catre consiliul de administratie a actelor concurentiale mentionate. In cazul incalcarii prohibitiei de concurenta, societatea poate obtine repararea integrala a prejudiciului suferit, pe calea actiunii in raspundere pentru daune (art. 142, alin. 5). Spre deosebire de societatea in nume colectiv, societatea pe actiuni nu se poate substitui in operatiunea care i-a cauzat prejudiciul iar in privinta termenului legal de introducere a actiunii in justitie, intrucat art. 142, alin. 5 nu contine o dispozitie explicita, rezulta ca societatea pe actiuni beneficiaza de regimul de drept comun, adica de termenul de trei ani de prescriptie extinctiva. Indiferent de sanctiunile patrimoniale, se poate aplica, potrivit aceleiasi reglementari juridice pedeapsa revocarii directorului, membrilor comitetului de directie sau cenzorului care a comis actul de concurenta interzisa. b) Legea nr. 31/1990 a introdus in sistemul nostru legislativ societatea cu raspundere limitata inspirandu-se din conceptia adoptata cu ocazia proiectelor de cod comercial din 1938-1940. Societatea cu raspundere limitata realizeaza o fuziune intre societatile de persoane si societatile de capital. Ea imprumuta de la societatile de persoane modul de reglementare a raporturilor apropiate si de incredere intre membrii acestor societati precum si de la societatile de capital beneficiul raspunderii patrimoniale, marginit la aportul social. Art. 3 din Legea nr. 31/1990 prevede ca societatea cu raspundere limitata este acea societate ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii sunt obligati numai in limita capitalului social subscris. In societatea cu raspundere limitata, numarul asociatilor nu poate fi mai mare de 50, iar in cazul in care partile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, in calitate de asociat unic, are drepturile si obligatiile ce revin, potrivit Legii nr. 31/1991, adunarii generale a asociatilor. Datorita numarului mic de asociati, nu include nici comitetul de directie, nici directori, iar cenzori numai daca numarul asociatilor trece, de regula, de 15 (art. 194, alin. 2). De aceea, interzicerea concurentei are o sfera mai restransa, vizand pe administratori si cenzori. Astfel, art. 192, alin. 2 stabileste ca administratorii nu pot primi fara autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate, nici sa faca acelasi comert ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune. Referitor la cenzori, art. 194, alin. 3 contine o simpla norma de trimitere: dispozitiile prevazute pentru cenzorii societatilor pe actiuni se aplica si cenzorilor din societatile cu raspundere limitata. In rest, conditiile care delimiteaza concurenta interzisa, fie directa, fie indirecta, sunt identice cu cele aplicabile in cadrul societatii pe actiuni. E. Interzicerea concurentei impotriva societatilor in comanditaa) Societatea in comandita simpla se caracterizeaza prin colaborarea a doua feluri de asociati: comanditatii, care raspund pentru obligatiile sociale nelimitat si solidar, ca si asociatii societatii in nume colectiv, si comanditarii, care raspund numai in limita aportului lor. Administrarea societatii in comandita simpla este incredintata unuia sau mai multor asociati comanditati. Ca atare obligatia de a se abtine de la orice concurenta directa sau indirecta impotriva societatii revine, potrivit art. 90, acestora, iar nu comanditarilor. (art. 82). Avand in vedere excluderea lor de la administrarea societatii in comandita simpla, asociatii comanditari au dreptul, chiar fara consimtamantul celorlalti asociati, de a lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect, ori sa faca operatiuni in contul lor sau al altora, in acelasi fel de comert sau unul asemanator.b) Societatea in comandita pe actiuni se caracterizeaza ca fiind o forma de asociere asemanatoare societatii pe actiuni. In acest sens, art. 182 din Legea nr. 31/1990 prevede ca societatea in comandita pe actiuni este reglementata de dispozitiile referitoare la societatea pe actiuni, cu exceptia prezentului capitol. Spre deosebire de societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni prezinta anumite particularitati, determinate, in principal, de existenta in aceasta societate a celor doua categorii de asociati comanditatii si comanditarii. Potrivit art. 183, alin. 1 din Legea nr. 31/1990, administrarea societatii este incredintata unuia sau mai multor asociati comanditati. Excluderea asociatilor comanditari se datoreaza raspunderii lor limitate pentru obligatiile sociale. Asociatilor comanditati li se aplica prohibitia de concurenta instituita de art. 82 din lege, asa cum dispune norma de trimitere prevazuta in art. 183, alin. 2 din lege. Derogarea de la incidenta dispozitiilor legale referitoare la societatea pe actiuni se explica prin faptul ca raspunderea pentru pasivul social a comanditatilor fiind nelimitata, ei detin o pozitie juridica similara cu a asociatilor din societatea in nume colectiv, dar diferita de a actionarilor din societatea pe actiuni. Privitor la cenzori, acestora le este interzisa prin lege exercitarea concurentei directe sau indirecte impotriva societatii in comandita pe actiuni, in temeiul aceleiasi dispozitii a art. 82 din lege. Domenii inchise prin conventie concurentei comercialeInchiderea sau restrangerea accesului pe piata a unui comerciant de catre alt comerciant se poate face pe cale amiabila, tranzactionala. Indepartarea competitorului se intemeiaza in aceasta situatie pe consimtamant, iar nu pe dispozitii prohibite, izvorate din lege. Acordul, fie ca se realizeaza printr-o conventie de sine statatoare, fie ca formeaza obiectul unei clauze speciale, inserata intr-un contract principal distinct, produce aceleasi efecte. Prin intelegerile sau prin clauzele inserate intr-un contract nu trebuie sa se incalce ordinea publica si bunele moravuri, prezentate de art. 5 si 966 Cod civil, iar in domeniul productiei si al circulatiei de marfuri, vointa tertilor de a institui interdictii si restrictii se poate manifesta numai daca se respecta principiul libertatii comertului, inscris in art. 134 din Constitutie. Principalele clauze prohibitive de concurenta sunt intalnite frecvent in contracte. Concurenta este anticontractuala cand prin comportamentul competitional se incalca o interdictie (o obligatie de a nu face) acceptata printr-o conventie care fixeaza limitele concurentei intre contractanti si domeniile in care ea le este interzisa. Incalcarea limitelor stabilite de parti privind concurenta reciproca va fi supusa sanctiunilor specifice raspunderii pentru incalcarea obligatiilor contractuale. Antrenarea unei astfel de raspunderi va putea fi ceruta numai de catre cel ce are calitatea de parte la conventie si in anumite conditii si de tertii interesati. Pentru delimitarea domeniului care poate fi sustras prin contract de sub incidenta competitiei comerciale vom analiza principalele contracte care incumba prohibitii de concurenta sub aspectul valabilitatii acestor stipulatii, modul de a le interpreta, transmisibilitatea drepturilor si obligatiilor pe care le creeaza si sanctiunile aplicabile in cazul incalcarii acordului de vointa. A. Instrainarea unui fond de comert. Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale pe care un comerciant Ie afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit. Vanzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale in sarcina vanzatorului si anume aceea de a nu face concurenta cumparatorului. Vanzarea fondului de comert inseamna o instrainare a tuturor elementelor fondului de comert, inclusiv clientela atestata fondului de comert. Inceperea unui comert de acelasi gen de catre vanzator, la mica distanta de cumparator, are semnificatia unei tulburari a folosintei obiectului vanzarii, care angajeaza raspunderea vanzatorului. Pentru a evita aceste consecinte, partile inscriu de regula, in contractul de cesiune a fondului de comert, clauze care interzic vanzatorului exercitarea unui comert asemanator in vecinatate. B. Contracte de inchiriere. Partile se afla intr-o situatie asemanatoare in cazul inchirierii unui spatiu sau a unui local comercial. Daca proprietarul care detine in acelasi imobil sau pe aceeasi piata a unei localitati si alte suprafete construite ar consimti ulterior ca intr-un local invecinat sa desfasoare un comert asemanator cu al locatarului initial, i-ar provoca acestuia prejudicii insemnate. De aceea, se obisnuieste ca proprietarul sa-si asume obligatia de a interzice, in contractele de inchiriere cu o data mai tarzie, exercitarea unei activitati comerciale care ar fi de natura sa-l concureze pe primul locatar. C. Contracte de distributie de marfuri. Aceste contracte prevad adesea clauze de exclusivitate pentru una din parti sau in profitul comun. Prin contractul de vanzare exclusiva, furnizorul se angajeaza sa livreze, intr-o regiune determinata, marfurile convenite, numai cumparatorului cu care s-a inteles in acest sens. In acest fel, furnizorul isi asuma o obligatie de neconcurenta, de care beneficiaza cumparatorul. Prin contractul de cumparare exclusiva, cumparatorul isi asuma obligatia de a se aproviziona cu marfurile convenite numai de la furnizorul cu care a incheiat intelegerea. Exclusivitatea poate avea caracter bilateral si reciproc, daca este stipulata in beneficiul ambelor parti. D. Contracte de comision. Esenta contractului de comision este cuprinsa in art. 405 C. Comercial care prevede: Comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre comisionar in socoteala comitentului. Ca orice contract, contractul de comision se incheie prin acordul de vointa al partilor. Intrucat contractul de comision este un mandat (fara reprezentare) , el are la baza imputernicirea pe care comitentul o confera comisionarului, de a incheia anumite acte juridice, cu precizarea conditiilor in care va actiona comisionarul si care exprima vointa comitentului. Comisionarul este tinut sa-si indeplineasca obligatiile cu buna-credinta si diligenta unui profesionist. In anumite operatiuni, cum ar fi cele de comert exterior, exista riscul de abuz din partea comitentului daca acesta incheie contracte direct cu clientii procurati de comisionar, facandu-i o vadita concurenta necinstita. Exista posibilitatea ca, la randul sau, comisionarul sa aprovizioneze pe clientii comitentului cu marfuri similare, dar provenite de la furnizori rivali. Pentru a impiedica asemenea fapte reprobabile, partile stipuleaza in contract clauze de neconcurenta. E. Contracte pentru organizarea de targuri internationale de mostre. Aceste manifestari expozitionale internationale se desfasoara frecvent in baza unor contracte de colaborare de catre doua sau mai multe intreprinderi de profil din tari diferite. Conventia pe care o incheie stipuleaza de regula o clauza de neconcurenta reciproca, interzicand fiecarei parti sa organizeze individual si pe cont propriu un targ de mostre pe teritoriul statului celuilalt contractant. F. Interpretarea clauzelor de neconcurenta. In situatia in care stipulatiile inscrise in contractele comerciale sunt incomplete sau obscure, determinarea semnificatiei acestora este supusa, in caz de litigiu intre partile contractante, interpretarii instantelor judecatoresti. Din analiza jurisprudentei reiese ca tribunalele iau in considerare doua principii: o interpretare restrictiva si cel al stabilirii vointei reale a partilor contractante. Art. 977 C. Civ. prevede ca interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante. Potrivit celui de-al doilea principiu mentionat, jurisprudenta majoritara a subinteles existenta unor clauze implicate de neconcurenta, indeosebi in vanzarea si inchirierea fondului de comert, astfel:a) S-a decis ca vanzarea fondului de comert impune cedentului o obligatie tacita de neconcurenta, care il impiedica de la exercitarea unui comert asemanator cu cel al cesionarului in vecinatatea acestuia. Solutia se intemeiaza pe art. 1339 C. Civ. care prevede ca vanzatorul nu se poate sustrage in nici un mod de la raspunderea pentru evictiune care ar rezulta dintr-un fapt al sau, orice conventie contrara fiind nula. In plus, in literatura de specialitate se considera ca prohibitia tacita si implicita de concurenta exista, daca fondul de comert este instrainat de catre titular prin schimb, prin aport intr-o societate comerciala sau ca efect al partajului. b) Referitor la inchiriere, art. 1420, pct. 3 C. civ. prevede ca locatarul este dator, prin insasi natura contractului fara sa fie nevoie de nici o stipulatie speciala, sa faca astfel incat lucrul inchiriat sa poata fi folosit neimpiedicat de catre locatar pe tot timpul duratei contractului. Prin interpretare, se poate deduce existenta unei obligatii tacite de neconcurenta in sarcina locatarului unui fond de comert, desi in literatura de specialitate exista puncte de vedere diferite. Intr-o opinie inchirierea unei pravalii exclude instalarea altui chirias alaturi de cel dintai, daca comertul ambilor este similar si susceptibil de concurenta reciprocaG. Sanctiuni aplicabile. Debitorul obligatiei de neconcurenta in contractele comerciale isi asuma raspunderea contractuala fata de creditorul clauzei exprese sau tacite. Preventiv, creditorul prohibitiei de concurenta poate cere, pe cale judiciara, constrangerea debitorului sa sisteze activitatea pe care o desfasoara in pofida angajamentului asumat. Masura cea mai aspra consta in hotararea judecatoreasca de inchidere a intreprinderii debitorului culpabil. Sanctiunea reparatorie consta in obtinerea de despagubiri, impuse pe cale judiciara debitorului, la cererea creditorului prohibitiei de concurenta, cat si in rezolutia contractului comercial din care decurge o asemenea interdictie. Admiterea actiunii in justitie conduce la consecinte grave si anume: desfiintarea cesiunii fondului de comert, care revine in intregime in patrimoniul vanzatorului, obligat sa restituie pretul; activitatea efectelor juridice ale aportului cu acest obiect la constituirea unei societati comerciale; desfacerea contractului de locatie a gestiunii fondului de comert etc.

ConcluziiConcurenta este unul dintre factorii importanti ce actioneaza asupra agentilor economici, astfel nct acestia sa-si adapteze oferta la cerere. Pe o piata libera, concurenta actioneaza n strnsa legatura cu pretul. Agentii economici producatori pe o piata libera urmaresc prin intermediul concurentei cu ceilalti producatori maximizarea profitului, prin minimizarea costului, pretului si cresterea calitatii bunurilor produse.Economia de piata libera se identifica cu economia de piata moderna si se bazeaza pe conservarea principiului libertatii de concurenta. Aceasta este reglementata printr-o serie de acte normative care au ca efect reprimarea abuzurilor de la regulile normalitatii concurentei.

Concurenta se materializeaza prin comportamentul agentilor economici din aceeasi ramura, care urmaresc maximizarea profitului pe seama utilizarii capitalului investit. Fiecare agent economic, care actioneaza pe piata libera, este preocupat de activitatea firmei sale, astfel nct aceasta sa fie cea mai competitiva dintre toate, iar cstigul net sa fie cel mai bun.

15