SCOPURILE SI DIRECTIVELE INDUSTRIEI IN CIRCUIT SI DE

GESTIONARE A DESEURILOR

Gestionarea deseurilor, cunoscuta si ca managementul deseurilor, se refera la educatia privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea si depozitarea deseurilor. De obicei, termenul se refera la materialele rezultate din activitati umane si la reducerea efectului lor asupra sanatatii oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat.Gestionarea deseurilor are ca scop si economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea partilor recuperabile. Deseurile gestionate pot fi att solide, ct si lichide sau gazoase, precum si cu diverse proprietati (de exemplu radioactive), necesitnd metode de tratare specifice fiecarora.

n Romnia activitatea de gestionare a deseurilor este fundamentata pe OUG 78/2000,care implementeaza o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activitati cade n sarcina Ministerului Mediului si a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului (ANPM).

Din punct de vedere economic, activitatea de gestionare a deseurilor n Romnia are o pondere de 10 miliarde euro.

nca din 1970 s-a constientizat opinia ca deseurile constituie o problema si ca metodele de tratare prin depozitare sau incinerare nu sunt satisfacatoare. De asemenea, s-a pus problema reciclarii materialelor care intra n componenta acestora. La Conferinta Natiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe plan mondial.n Uniunea Europeana preocuparile erau mult mai vechi, primele directive ale Comisiei Europene n problema deseurilor datnd din anul 1975.Oamenii sunt obisnuiti sa recicleze din cele mai vechi timpuri. Studii arheologice au aratat ca, n perioadele cnd resursele de materii prime se diminuau, gropile de gunoi ale oraselor antice contineau mai putine deseuri cu potential pentru reciclare (unelte, ceramica etc).

n erele preindustriale, deseurile din prelucrarea bronzului si a altor metale pretioase erau colectate n Europa, si topite pentru refolosire continua, iar n unele zone praful si cenusa de la focurile de carbuni sau lemne erau refolosite pentru obtinerea materialului de baza n fabricarea caramizilor. Principalul motiv pentru practicarea reciclarii materialelor era avantajul economic, nevoia de materii prime naturale devenind astfel mai mica.

Un ntreprinzator englez, Benjamin Law, a fost primul care a transformat reciclarea hainelor care nu mai puteau fi purtate n materii prime pentru noi materiale textile. Astfel, el a inventat 2 noi materiale: shoddy si mungo, bazate pe lna recuperata din haine vechi, combinata cu lna noua. n 1860, n orasul Batley, Anglia, se produceau peste 7000 de tone din acest material.

Perioadele cele mai propice reciclarii n masa erau cele de razboi. Germania Nazista este una dintre tarile n care rationalizarea si reciclarea au fost adoptate att n timpul ct si n perioada pre-razboi. n special se recicla fierul dar si alte metale rare, fibrele textile sau oasele din care se facea apoi sapun.

Lipsa resurselor cauzata de cele doua razboaie mondiale si alte evenimente au ncurajat puternic reciclarea. Campanii guvernamentale puternice au fost promovate n timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial n fiecare tara implicata, mpingnd cetatenii sa doneze metale si sa conserve fibrele, ca o chestiune importanta de patriotism. Programele de conservare a resurselor stabilite n timpul razboiului au fost continuate si ulterior n unele tari ce nu stateau foarte bine la capitolul resurse naturale, cu ar fi Japonia.

Japonia este una dintre tarile n care reciclarea este reglementata prin lege si general acceptata de catre locuitori, mai mult dect n celelalte tari. n 2007, n Japonia s-au colectat pentru reciclare 802.036 tone de plastic, cu 429,5% mai mult dect n 2000, adica fiecare locuitor al tarii recicleaza aproximativ 6.4 kg de plastic pe an.

Urmatoarea mare investitie n reciclare a avut loc n anii 70, datorita cresterii costului energiei (reciclarea aluminiului foloseste doar 5% din energia necesara productiei virgine; sticla, hrtia si metalele au si ele un consum redus de energie la reciclare). Adoptarea n 1977 n SUA a Clean Water Act a creat o cerere puternica de hrtie alba (hrtia de birou care a fost deja albita a crescut ca valoare atunci).

O treime din totalul de?eurilor din Statele Unite este reciclat. Astfel, 82 de tone de materiale sunt reciclate dintr-un total de 251 tone de gunoi care se produc anual. Se estimeaza o crestere de 100% a cantitatii de materiale reciclate n SUA n ultimii 10 ani.

n SUA exista cea mai mare productie de gunoi (deseuri) pe cap de locuitor din lume. Astfel, n fiecare zi, n medie, un american produce pu?in peste 2 kilograme de gunoi.

Astfel, de-a lungul ultimilor douazeci de ani a avut loc un progres al obiectivelor politicii privind gestionarea deseurilor. Initial s-a pus numai problema protectiei impotriva pericolelor reprezentate de o indepartare necorespunzatoare a deseurilor. Mai tarziu, mai ales din cauza crizei petrolului din anul 1973, a aparut si ideea valorificarii, unde tipurile individuale de deseu pot fi utilizate, prin procese corespunzatoare de prelucrare si valorificare, ca materii prime secundare. S-au invocat mai ales motive economice, ca de exemplu substituirea materiilor prime mai scumpe prin materii secundare mai convenabile ca pret.

Campania de constientizare ca cea mai eficienta forma de tratare a deseurilor este reciclarea lor a avut loc n Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, n engleza Reduce, Reuse, Recycle, n franceza Rduire, Rutiliser, Recycler). Desi n Romnia s-au demarat initiative de reciclare ale deseurilor sub acest generic nca nainte de 1989, n contextul lipsurilor din acea perioada actiunea, fiind impusa de sus n jos, a ntmpinat rezistenta.n prezent reciclarea este reluata, dar reusita politicii de reciclare tine si de posibilitatea sortarii deseurilor, care trebuie nceputa chiar din prima faza, prin colectarea separata a materialelor refolosibile.

Obiectivele actuale de management al deseurilor au fost extinse prin intoducerea conceptelor de evitare a formarii deseurilor si valorificarea acestora. Ca o prima etapa trebuie indepartate substantele toxice in mediu si poluarile datorate lor, si apoi facilitata utilizarea rationala a resurselor naturale. Obiectivul principal la constituit impiedicarea formarii deseurilor, in cadrul fluxului deseurilor.

In Romania, datorita situatiei economice, problematica deseurilor este diferita de situatia existenta in statele UE. Principalele diferente constau in faptul ca unui consum din ce in ce mai mare de bunuri, generator de deseuri, ii corespunde o infrastructura putin dezvoltata in domeniul salubrizarii. Din cauza nivelului redus de venituri putem presupune ca, fata de tarile industriale vestice, comportamentul de consum in Romania este altul. In Romania exista inca o constiinta pregnanta a valorificarii, desi prin preluarea produselor si obisnuintelor de consum occidentale cantitatea de deseuri a crescut considerabil de la inceputul anilor 90. Exista experiente de ani intregi in sistemul de colectare a materialelor valorificabile stabilit si acceptat de catre populatie (exemplu societatile tip REMAT), a caror insemnatate s-a diminuat o data cu schimbarea politica din 1989. Pe langa aceasta, pe piata mai activeaza actualmente comercinati particulari de materiale vechi.

Dupa provenienta, pot fi deosebite urmatoarele tipuri de deseuri:

A. Deseuri municipale si asimilabile, care sunt deseuri generate n mediul urban si rural. Ele sunt grupate n:

A1 - Deseuri menajere, provenite din activitatea casnica, magazine, hoteluri, restaurante, institutii publice.

A2 - Deseuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hrtii, mase plastice, frunze, praf).

A3 - Deseuri din constructii si demolari, provenite din activitatea de constructii si modernizarea si ntretinerea strazilor.

A4 - Namol orasenesc, rezultat din statiile de tratare a apelor uzate si menajere.

B. Deseuri sanitare, provenite din spitale, dispensare si cabinete medicale.

C. Deseuri de productie, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

C1 Deseuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifica n:

Clasa 1 Deseuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.

Clasa 2 Deseuri industriale nepericuloase si netoxice.

Clasa 3 Deseuri inerte, de exemplu cele provenite din constructii.

Clasa 4 Deseuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.

Clasa 5 Deseuri industriale produse n cantitati foarte mari, de exemplu cenusile produse de termocentralele care functioneaza pe carbune.

C2 Deseuri agro-zootehnice, provenite din agricultura si, n special, din zootehnie.

C3 Deseuri speciale, categorie n care intra explozibilii si substantele radioactive.

Scopuri si principii de baza

Plecand de la ordinea de prioritati a managementului deseurilor:

1. impiedicarea formarii deseurilor

2. valorificarea deseurilor

3. depozitarea ecologica

Scopurile gestionarii in circuit se pot formula dupa cum urmeaza:

-prezervarea resurselor naturale prin reducerea utilizarii de materii prime si

substituirea acestora prin materii secundare, ca si obtinerea de energie

din deseurile adecvate acestui scop ;

-reducerea cantitatii de deseuri;

-reducerea toxicitatii deseurilor si a poluarii induse de aceasta;

-indepartarea controlata si ecologica a deseurilor nevalorificabile.

Intrucat obiectivul unui management al deseurilor este centrat pe conceptele de evitare a formarii deseurilor, de optimizare a valorificarii si siguranta salubrizarii, atunci avem nevoie de strategii si masuri care sa duca la o reducere a consumului de resurse, de materiale si energie (evitare calitativa a formarii deseurilor), ca si la o reducere a poluarii cu materiale toxice (evitare cantitativa). Aceasta presupune impiedicarea sau diminuarea formarii deseurilor inca de la sursa (de la producator). Fara discutie, prevenirea este cea mai eficienta cale de actiune, deoarece neproducand deseuri, nu exista amenintari la adresa mediului.

Masurile de valorificare a deseurilor sunt cel mai bine aplicate acolo unde masurile de evitare a formarii nu pot fi folosite, din punct de ecologic si economic. Valorificarea deseurilor presupune prelucrarea unui deseu deja format. Masurile de valorificare trebuie sa faciliteze cresterea duratei de viata a deseului in circuitul economic sau reintroducerea lui in acest circuit.

Colectarea si transportul deseurilor

Precolectarea deseurilor se refera la adunarea lor n diferite recipiente: cosuri de gunoi, pubele (pentru deseurile menajere) si containere (pentru deseurile stradale si cele produse de agentii economici).Pentru a permite reciclarea, colectarea deseurilor care contin materiale refolosibile se face separat n recipiente de culori diferite. Culorile recipientelor disponibile sunt: galbena, rosie, verde, albastra, maro si negru antracit.Culorile recomandate pentru recipientele destinate diferitelor tipuri de deseuri sunt: rosu (portocaliu) - materiale plastice, galben - metale, verde - biodegradabile, albastru - hrtie, carton si sticla, maro - electrice si electronice, negru - nereciclabile, nsa acestea nu sunt respectate ntotdeauna. Pe recipente exista etichete care precizeaza exact ce fel de deseuri se pot pune n recipientul respectiv.

Pentru precolectarea deseurilor stradale, comerciale si industriale sunt folosite containere tipizate de 1,1 m, 4 m sau mai mari.Containerele de 1,1 m pot fi din tabla zincata sau din plastic.Pentru deseuri n cantitati mai mari, sau pentru deseuri industriale si din constructii sunt folosite containere de constructie metalica, de tip cupa de 4 m sau mai mari, de tip Abroll.Colectarea propriu-zisa a deseurilor din aceste containere este efectuata de catre servicii specializate, cum sunt REBU la Bucuresti si RETIM la Timisoara. Aceste servicii dispun de utilaje speciale pentru colectari.Colectarea deseurilor din pubele si recipiente de pna la 1100 l este efectuata cu ajutorul autogunoierelor, care sunt echipate cu sisteme de basculare a pubelelor si containerelor si cu instalatie de compactare.Deseurile colectate n cupe de 4 m sunt transportate cu tot cu containerul de catre autospeciale prevazute cu instalatie de ridicat, iar containerele de tip Abroll sunt tractate, ele deplasndu-se pe rolele proprii.Transportul deseurilor se poate face pe cale rutiera, feroviara sau navala. Din cauza problemelor care apar la transbordari, transportul feroviar sau naval se justifica doar pentru cantitati mari (de obicei deseuri industriale), transportate pe distante foarte lungi, de sute sau mii de km.

Eliminarea deseurilor trebuie facuta prin metode care nu pericliteaza sanatatea oamenilor si fara utilizarea unor procese sau metode care pot fi daunatoare pentru mediu.Conform conditiilor juridice cadru mentionate la inceputul acestui capitol,

valorificarea deseurilor trebuie realizata ecologic. Aceasta presupune ca:

-apa, aerul, solul, flora si fauna nu trebuie puse in pericol;

-trebuie evitate cat mai mult posibil poluarile fonice si mirosurile ;

-sa nu fie afectate zonele invecinate si nici cadrul peisagistic.

Metodele de eliminare a deseurilor sunt:1.Depozitare pe sol si n sol (de exemplu, depozite de deseuri etc.),

2.Tratarea n sol (de exemplu, biodegradarea deseurilor lichide sau a namolurilor depozitate n sol)

3.Injectare la adncime (de exemplu, injectare a deseurilor care pot fi pompate n puturi, domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)

4.Descarcare pe suprafete (de exemplu, descarcarea de deseuri lichide sau de namoluri n puturi, iazuri sau lagune etc.)

5.Loc de descarcare special amenajat (de exemplu, dispunerea n celule etanse separate, acoperite si izolate unele de altele si de mediul nconjurator etc.)

6.Evacuare n mediu acvatic, exceptnd marile si oceanele

7.Evacuarea n mari si oceane, inclusiv ngroparea n subsolul marin

8.Tratare biologica, nespecificata n alta parte n prezenta anexa, avnd ca rezultat compusi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricareia dintre operatiunile numerotate 1-7 si 9-12

9.Tratare fizico-chimica, nespecificata n alta parte n prezenta anexa, avnd ca rezultat compusi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricareia dintre operatiunile numerotate 1-8 si 10-12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare etc.)

10.Incinerare pe sol

11.Incinerare pe mare

12.Depozitare permanenta (de exemplu, amplasarea de containere ntr-o mina etc.)

13.Amestecare sau mixare nainte de efectuarea oricareia dintre operatiunile numerotate 1-12

14.Reambalare nainte de efectuarea oricareia dintre operatiunile numerotate 1-13

15.Stocare n asteptarea oricareia dintre operatiunile numerotate 1-14 (excluznd stocarea temporara, pna la colectare, n locul unde se produc deseurile)