Referat Curtea de Justitie a Uniunii Europene

5/11/2018 Referat Curtea de Justitie a Uniunii Europene - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/referat-curtea-de-justitie-a-uniunii-europene 1/13

CUPRINS

SISTEMUL INSTITUŢIONAL AL UNIUNII EUROPENE ................................................... 2

2 CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE .........................................3

2.1. Rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ......................................................... 3

2.2. Componenţa Curţii de Justiţie ........................................................................... 4

2.3. Funcţionarea Curţii de Justiţie ........................................................................... 4

2.4. Competenţa Curţii de Justiţie ............................................................................ 6

2.5 Tipurile de acţiuni în faţa Curţii de Justiţie ......................................................... 7

2.6 Tribunalul ......................................................................................................... 9

2.6.1 Componenţă, organizare şi funcţionare ....................................................... 9

2.6.2 Competenţa Tribunalului ........................................................................... 10

2.7. Tribunalul Functiei publice ................................................................................ 10

2.7.1 Componenta ................................................................................................. 10

2.7.2 Competenta .................................................................................................. 11

2.7.3 Măsurile provizorii........................................................................................ 12

CURTEA ÎN VIAŢA CETĂŢEANULUI UNIUNII................................................................. 13

3. BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................ 13



CURTEA DE JUSTITIE A UNIUNII EUROPENE

SISTEMUL INSTITUŢIONAL AL UNIUNII EUROPENE

Sistemul instituţional al Uniunii Europene este construit în jurul a şapte instituţiifundamentale:

• Consiliul European, devenit instituţie comunitară în urma Tratatului de la Lisabona, arerolul de a oferi Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi de a-i defini orientările şi

priorităţile politice generale.• Comisia Europeană1, care iniţiază politici şi le pune în aplicare,• Consiliul2 - organul legislativ, de decizie comunitară, care acţionează pe baza propunerilor

Comisiei,• Parlamentul European3, cu rol iniţial consultativ, evoluând treptat către funcţia de

colegiferare în cadrul Uniunii, însă în urma ultimei revizuiri a tratatelor are un rol fundamental în procesul de luare a deciziilor comunitare,

• Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, are sarcina de a interpreta actele comunitare şitratatele institutive, în caz de conflict juridic.

•

Curtea de Conturi, instituţie cu rol de control financiar, al administrării bugetuluicomunitar.• Banca Centrală Europeană, instituţie cu personalitate juridică care, împreună cu băncile

centrale naţionale ale statelor membre a căror monedă este euro, conduc politica monetară a

1 Denumirea de “Comisie Europeană” a fost adoptată numai după Tratatul de la Maastricht privind UniuneaEuropeană, anterior fiind folosită sintagma “Comisia Comunităţilor Europene”. Cu toate că denumirea s-a schimbat,în documentele oficiale se întâlneşte în continuare şi vechea denumire.

2 “Consiliul” reprezintă denumirea actuală a legislativului Uniunii Europene, adoptată prin Tratatul de la Lisabona

pentru instituţia care se numea Consiliul Uniunii Europene după Tratatul de la Maastricht (1992), respectiv Consiliul

Comunităţilor Europene după Tratatul de la Bruxelles privind fuziunea executivelor (1965). În această perioadă, încare prin modificări succesive ale tratatelor, instituţia a primit denumiri diferite, în funcţie de evoluţia Comunităţilor,acesta este cunoscut şi sub numele de Consiliul de miniştri, denumire iniţială prevăzută în Tratatul C.E.C.O. şiTratatul C.E.E. (1951, 1957)

3 Denumirea oficială a acestei instituţii comunitare, prevăzută în tratatele institutive a fost cea de“Adunareagenerală”; doar în 1962, instituţia a decis să se numească “Parlament”, cu toată opoziţia Consiliului de miniştri, careîşi vedea ameninţate atribuţiile de legislator european. De atunci, noua denumire a fost folosită şi în actelecomunitare, în final fiind legiferată prin Actul Unic European. Prin adoptarea denumirii de “Parlament European” s-adorit sporirea importanţei acestei instituţii şi apropierea ei de un parlament naţional, deşi rolul conferit prin tratateleinstitutive era, iniţial, doar unul consultativ.

2




Uniunii. Acest sistem instituţional, în forma sa prevăzută de Tratatul de la Lisabona, reprezintăelementul central al integrării europene.

Ultimele modificări au introdus în ansamblul instituţiilor comunitare ConsiliulEuropean, care reuneşte la cel mai înalt nivel şefii de state şi guverne din statele membre.

Ante-Lisabona, natura juridică a Consiliului European era incertă, nefiind tranşată de

Tratate. În doctrină era considerat “organ paracomunitar”, superior şi exterior sistemuluiinstituţional. O altă adăugare recentă la sistemul instituţional este Banca Centrală Europeană,aceasta fiind organ comunitar înainte de Tratatul de la Lisabona. Alte modificări minore vizeazămodificarea denumirii Consiliului Uniunii Europene, acum doar Consiliul, şi al Curţii Europenede Justiţie, devenită Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. O modificare semnificativă vizeazătotuşi Parlamentul European. Tratatul de la Lisabona creşte semnificativ rolul şi influenţa P.E. în procesele decizionale şi impactul său efectiv asupra vieţii politice a Uniunii. În ansamblu,instituţiile comunitare, fie că au primit recent acest statut, fie că sunt instituţii “vechi” şi-au păstrat rolul, componenţa, principalele atribuţii. Sistemul instituţional care a funcţionat în temeiul

tratatelor institutive (C.E.C.O., C.E.E. şi EURATOM), şi a continuat să funcţioneze şi dupăcrearea Uniunii Europene, şi-a menţinut echilibrul, şi-a dovedit eficacitatea prin modificările maimult funcţionale decât structurale aduse de Tratatul de la Lisabona.

De asemenea, sistemul instituţional comunitar este completat cu alte organe comunitare,cum ar fi Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social, etc.

2 CURTEA DE JUSTIŢIE A COMUNITĂŢILOR EUROPENE

Instituită în 1952 prin Tratatul de la Paris, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene(CJCE), cu sediul la Luxemburg, este o instituţie jurisdicţională care veghează la respectarea

dreptului comunitar.Înfiinţarea, încă de la începutul procesului de integrare europeană, a unei Curţi de Justiţie

având rolul de a asigura respectarea dreptului comunitar în interpretarea şi aplcarea Tratatelor, aavut o influenţă determinată asupra evoluţiei Comunităţilor.

Curtea de Justiţie nu este o jurisdicţie internaţională, ci o jurisdicţie internă aComunităţilor, după modelul jurisdicţiilor statale, atât prin persoana justiţiabililor, cât şi princompetenţa, natura litigiilor care îi sunt supuse şi procedura după care statuează.

Jurisdicţia Curţii a devenit obligatorie prin intrarea în vigoare a Tratatelor comunitare.

2.1. Rolul Curţii de Justiţie a Uniunii EuropeneCurtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi

tribunalele specializate.Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu sediul la Luxembourg, are menirea de a

garanta respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor. Judecătorii europeni nu potfi influenţaţi în deciziile lor de apartenenţa la un stat membru, ci trebuie să urmărească interesulcomunitar. Litigiile aduse în faţa sa sunt fie între instituţiile comunitare, fie între Comisiaeuropeană (în numele Uniunii Europene) şi statele membre, fie între statele membre, fie, în fine,

3




între persoane fizice sau juridice şi Uniunea Europeană. Toate litigiile au natură administrativăsau civilă, Curtea neavând competenţe de instanţă penală.

Nu trebuie confundate Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea Europeană aDrepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg - organ creat de Consiliul Europei în baza ConvenţieiEuropene a Drepturilor Omului. Jurisdicţia C.E.D.O. în domeniul drepturilor omului este

recunoscută de toate statele membre ale Uniunii Europene.

2.2. Componenţa Curţii de JustiţieÎn prezent, Curtea este formată din 27 judecători, câte unul pentru fiecare stat membru,

şi este asistată de 8 avocaţi generali.Judecătorii şi avocaţii generali ai Curţii de Justiţie, precum şi judecătorii Tribunalului

sunt aleşi dintre personalităţile care prezintă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesccondiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale, sau caresunt jurisconsulţi ale căror competenţe sunt recunoscute. Aceştia sunt numiţi de comun acord de

către guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet întrunit în acest scop. Comitetul, prevăzut de T.F.U.E. este format din şapte personalităţi alese dintre foştii membrii ai Curţii şiTribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, din care unuleste propus de Parlamentul European.

Rolul Comitetului este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de aexercita funcţiile de judecător şi avocat general în cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.Mandatul judecătorilor şi avocaţilor generali este de 6 ani şi poate fi reînnoit; la fiecare trei aniare loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali, pentru a se asigura continuitateaîn activitatea Curţii.

Avocaţii generali au rolul de a prezenta public, cu toată imparţialitatea şi total

independent, concluzii motivate asupra cauzei în care este obligatorie prezenţa lor, asistând astfelCurtea în activitatea sa. Avocaţii generali sunt o prezenţă originală în mecanismul judiciar comunitar, ei apropiindu-se prin atribuţii mai degrabă de clasicul procuror decât de avocaţii pledanţi din sistemele naţionale.

Judecătorii şi avocaţii generali pot fi demişi cu votul unanim al celorlalţi colegi ai lor,când se ajunge la concluzia că nu mai sunt calificaţi pentru a-şi exercita atribuţiile – în istoriaCurţii nu au fost, până acum, cazuri de demitere a vreunui judecător sau avocat general.

2.3. Funcţionarea Curţii de Justiţie

Judecătorii aleg dintre ei, prin vot secret, un preşedinte, al cărui mandat este de 3 ani şicare poate fi reales. Preşedintele Curţii are rolul de a prezida audierile şi deliberările din Camerade consiliu, şi de a dirija activitatea Curţii.

Judecătorii sunt ajutaţi în îndeplinirea atribuţiilor jurisdicţionale de către grefieri şireferenţi.

Grefierii sunt aleşi de către judecători şi au atribuţii de asistare a acestora în funcţia judiciară – asistă la audieri, consemnează dezbaterile, ţin arhivele Curţii şi răspund de publicarea

4




hotărârilor judecătoreşti în “Colecţia de jurisprudenţă a Curţii”, precum şi în atribuţiileadministrative – asigură administrarea bugetului Curţii, sub autoritatea preşedintelui acesteia.Referenţii funcţionează pe lângă fiecare judecător sau avocat general (câte doi la număr), fiind jurişti conaţionali ai acestuia, de regulă doctori în drept. Referenţii alcătuiesc un fel de “cabinet”al judecătorului sau avocatului general, subordonat exclusiv acestuia.

Formaţiunile de lucru ale Cuţii sunt plenul, Marea cameră şi camerele.Camerele sunt compuse din 3 până la 5 judecători, iar Marea Cameră este compusă din

13 judecători. În principiu, Camerele doar instrumentează cauzele, însă treptat, prin decizii aleCurţii sau prin tratatele Comunitare, acestea au primit şi atribuţii de judecată. Deciziile lor auaceeaşi forţă juridică cu a deciziilor Curţii. De regulă, sunt de competenţa Camerelor litigiiledeclanşate între persoanele fizice sau juridice, care nu prezintă dificultate. Dacă acţiunea vizeazăun stat membru sau o instituţie comunitară, competenţa va aparţine însă plenului Curţii.

Marea Cameră se întruneşte atunci când statul membru sau instituţia comunitară parte înlitigiu o solicită în mod expres.

Dimpotrivă, Curtea judecă în plenul său în cazurile în care complexitatea cazului dedus judecăţii o cere, precum şi în alte patru situaţii:a) când judecă cererea Parlamentului European de demitere a Ombudsmanului

european,b) când se pronunţă asupra sesizării Comisiei sau Consiliului în legătură cu

nerespectarea obligaţiei de onestitate şi prudenţă după încetarea funcţiei de către un fost comisar european;

c) când se pronunţă asupra sesizării de către Comisie sau Consiliu privind comiterea decătre un comisar european a unor greşeli grave sau privind neîndeplinirea condiţiilor necesareexercitării funcţiei sale;

d) când ia act de demisia unui membru al Curţii de Conturi, care nu mai îndeplineştecondiţiile de exercitare a funcţiei.

Procedura de judecată este contradictorie (fiecare parte îşi susţine şi argumentează pretenţiile), publică, mixtă (cuprinde două etape: una scrisă4 şi una orală5) şi inchizitorie(deoarece presupune activităţi de instrumentare a cauzei, cum ar fi expertiza şi audiereamartorilor). O condiţie destul de bizară de procedură pretinde ca partea să aibă domiciliul înLuxemburg. Statele rezolvă această problemă prin reprezentanţele lor diplomatice existente înDucatul de Luxemburg, însă persoanele fizice sau juridice trebuie să apeleze la un rezidentluxemburghez, folosit ca şi “cutie poştală”, doar pentru introducerea acţiunii.

4 În faza scrisă, se introduce cererea de chemare în judecată, direct sau prin poştă, la primire fiind înscrisă în registrul Curţii; preşedintele desemnează judecătorul raportor al cauzei, careurmăreşte desfăşurarea cauzei şi investigheazăanumite aspecte; se notifică pârâtului cererea, acesta având termen pentru depunerea unuimemoriu în apărare; în fine, fiecare parte poate depune un memoriu suplimentar, care săprecizeze pretenţiile respectiv apărările lor.5 Faza orală cuprinde citirea raportului preliminar al judecătorului-raportor, pledoariile părţilor şiconcluziile avocatului general.

5




Deliberările au loc în “Camera de consiliu”, adică într-o încăpere distinctă de sala de judecată, la ele participă judecătorii care au fost prezenţi la procedura “orală”, iar avocaţiigenerali nu participă.

Curtea poate delibera valabil numai în prezenţa unui număr impar de judecători. Cândnumărul judecătorilor este par, judecătorul cu vechime mai mică se va abţine să participe la

deliberări.Hotărârea se ia cu majoritate, întrucât Statutul Curţii nu precizează ce fel de majoritate,

se aplică regula generală, a majorităţii simple. Indiferent de numărul de voturi favorabile uneidecizii, aceasta angajează în mod colectiv Curtea, opiniile contrare neputând fi făcute publice sau publicate, aşa cum se întâmplă în sistemele de drept naţionale.

Părţile sunt reprezentate în mod obligatoriu în faţa Curţii, în orice fază a procedurii.Instituţiile comunitare şi statele membre sunt reprezentate prin agenţi – juriştii instituţiilor comunitare, respectiv a Ministerului afacerilor externe din guvernul statului membru – iar persoanele fizice sau juridice, prin avocaţi.

Limba în care se desfăşoară procesul este, de regulă, limba pârâtului; în cazul în care pârât este o instituţie comunitară, reclamantul poate decide “limba de procedură”. Odată stabilitregimul lingvistic, acesta va fi respectat până la sfârşit, în limba respectivă fiind redactate actele procedurale, susţinute pledoariile şi redactată hotărârea. Orice versiune tradusă a hotărârii arevaloare ca atare, nu ca document original.

Cuantumul cheltuielilor de judecată nu este stabilit prin hotărâre, acesta fiind lăsat într-o primă fază la acordul părţilor; dacă acestea nu se înţeleg, va decide instanţa, printr-o ordonanţă.

2.4. Competenţa Curţii de JustiţieCurtea îndeplineşte două funcţii, manifestându-se în diferite modalităţi, în funcţie de

ipostaza în care se află:Tratatele institutive atribuie Curţii de Justiţie competenţa de a asigura respectarea

dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatului 6.Această competenţă a Curţii nu este însă o competenţă de drept comun, ci o competenţă

de atribuire, sub rezerva competenţelor atribuite Curţii de Justiţie prin tratat, litigiile la careComunitatea este parte nu sunt sustrase competenţei jurisdicţiilor naţionale. Aplicarea dreptuluieuropean rămâne în principal sarcina instanţelor naţionale, în timp ce CJCE i se atribuie numaianumite competenţe, care sunt definite fiecare la art. 220 (164) şi următoarele din TCE. Practic,ele corespund diferitelor tipuri de acţiuni, care vor fi tratate ulterior. Independent de această

limitare, activitatea CJCE priveşte intregul drept comunitar

7

, practic – toate sectoarele justiţiei. Încadrul competenţelor atribuite, jurisdicţia CJCE este şi obligatorie.Curtea are în principal atribuţii jurisdicţionale, dar poate avea şi atribuţii consultative,

atunci când este solicitată să-şi dea avizul la încheierea unui acord internaţional 8 sau când se pune problema revizuirii tratatelor comunitare.

6 art. 164 CEE, 146 CEEA şi 31 CECA.7 Deşi în TratatulUE (TUE), competenţele CJCE sunt destul de limitate.8 Prin aviz, Curtea se pronunţă cu privire la compatibilitatea dispoziţiilor din acord cutratatele comunitare.

6




a) Atributii jurisdictionale:• atunci când acţionează ca o curte constituţională , judecând recursurile contra unei

instituţii comunitare sau a unui stat membru care nu-şi respectă obligaţiile din tratate sau cândinterpretează tratatele comunitare;

• atunci când se comportă ca o curte administrativă , controlând legalitatea actelor

comunitare şi judecând recursurile funcţionarilor comunitari;• atunci când exercită atribuţiile unei jurisdicţii civile, soluţionând cauzele ce au ca obiect

acordarea daunelor interese;• atunci când acţionează ca o curte de apel , judecând recursurile împotriva hotărârilor date

de Tribunal.b) Atribuţii consultative, întrucât emite avize în cazul în care se pune problema

revizuirii tratatelor comunitare sau a încheierii unor acorduri internaţionale.Curtea acţionează: ca o instanţă administrativă atunci când controlează legalitatea

actelor comunitare şi judecă recursurile funcţionarilor comunitari; ca o instanţă constituţională ,

atunci când interpretează tratatele comunitare sau judecă recursurile împotriva unui stat membrucare nu-şi respectă obligaţiile din tratate; ca o instanţă civilă , când judecă litigiile ce au ca obiectacordarea de daune-interese şi ca instanţă de apel , când soluţionează recursurile introduseîmpotriva hotărârilor pronunţate de Tribunal9.

Prin Tratatul de la Lisabona, competenţele Curţii privind verificarea conformităţiilegislaţiilor naţionale cu dreptul comunitar sunt extinse asupra a numeroase aspecte incluse îndomeniul justiţiei şi afacerilor interne. De asemenea, Curtea poate să impună penalităţi mai maristatelor membre pentru încălcarea dreptului european.

2.5 Tipurile de acţiuni în faţa Curţii de Justiţie

a) Procedura întrebărilor preliminareCurtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre, care sunt

instanţele de drept comun în materia dreptului Uniunii. Pentru a asigura o aplicare efectivă şiomogenă a legislaţiei Uniunii şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privindinterpretarea dreptului Uniunii, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatealegislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii. Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare poatede asemenea avea ca obiect controlul validităţii unui act de dreptul Uniunii.

Răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei

ordonanţe motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci cândsoluţionează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsurăobligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.

Tot prin intermediul cererilor de pronunţare a unei hotărâri preliminare, fiecare cetăţeaneuropean poate să obţină clarificarea normelor Uniunii care îl privesc. Într-adevăr, cu toate căaceastă cerere nu poate fi formulată decât de o instanţă judecătorească naţională, toate părţile din

9 Nicoleta Diaconu, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2001, p. 140; DacianCosmin Dragoş, op. cit, p. 88.

7




procedura în faţa acesteia din urmă, statele membre şi instituţiile Uniunii pot participa la procedura iniţiată la Curtea de Justiţie. Astfel, mai multe principii importante ale dreptuluiUniunii au fost proclamate în urma unor întrebări preliminare, adresate uneori de instanţele judecătoreşti naţionale de rang inferior.

b) Acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor

Această acţiune permite Curţii de Justiţie să controleze respectarea de către statelemembre a obligaţiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii. Sesizarea Curţii de Justiţie este precedată de o procedură prealabilă iniţiată de Comisie prin care se dă statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă această procedură nu determinăstatul membru să îşi îndeplinească obligaţiile, poate fi introdusă la Curtea de Justiţie o acţiune privind încălcarea dreptului Uniunii.

Această acţiune poate fi introdusă fie de Comisie – cazul cel mai frecvent întâlnit în practică -, fie de un stat membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinireaobligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi

sesizări din partea Comisiei, Curtea de Justiţie constată că statul membru în cauză nu s-aconformat hotărârii sale, aceasta îi poate impune plata unei sume forfetare și/sau a unor penalităţicu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, în cazul în care nu sunt comunicate Comisiei măsurile detranspunere a unei directive, poate fi aplicată de Curte statului membru vizat, la propunereaComisiei, o sancțiune pecuniară chiar de la prima hotărâre de constatare a neîndepliniriiobligațiilor.

c) Acţiunea în anularePrin intermediul acestei acţiuni, reclamantul solicită anularea unui act al unei instituţii,

al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii (de exemplu regulament, directivă,decizie). Curtea de Justiţie este singura competentă să soluţioneze acţiunile introduse de un stat

membru împotriva Parlamentului European şi/sau împotriva Consiliului (cu excepţia actelor acestuia din urmă în materie de ajutoare de stat, dumping sau competenţe de executare) sau pecele introduse de o instituţie a Uniunii împotriva unei alte institu ții. Tribunalul este competent să judece, în primă instanţă, toate celelalte acţiuni de acest tip şi îndeosebi acţiunile introduse de persoane private.

d) Acţiunea în constatarea abţinerii de a acţionaAceastă acţiune permite Curţii să controleze legalitatea inacţiunii instituţiilor, a unui

organ, a unui oficiu sau a unei agenții a Uniunii. Cu toate acestea, o asemenea acţiune nu poate fiintrodusă decât după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatat

nelegalitatea abținerii, instituţia în cauză trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona, luândmăsurile adecvate. Competenţa de a judeca acţiunea în constatarea abţinerii de a acţiona esteîmpărţită între Curtea de Justiţie şi Tribunalul în funcţie de aceleaşi criterii precum acţiunea înanulare.

e) RecursulCurtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri limitate la motive de drept, formulate

împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor Tribunalului. Dacă recursul este admisibil şi fondat,Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului. În cazul în care cauza este în stare de a fi

8




judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, aceasta trimite cauzaTribunalului, care este ţinut de decizia pronunţată de Curte în recurs.

f) ReexaminareaDeciziile Tribunalului care statuează asupra acţiunilor introduse împotriva hotărârilor

Tribunalului Funcţiei Publice a Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul unei

reexaminări din partea Curţii de Justiţie în condițiile prevăzute în Protocolul privind StatutulCur ții de Justiție a Uniunii Europene.

2.6 TribunalulActul Unic European (1986) a prevăzut înfiinţarea unui tribunal, ataşat Curţii de Justiţie,

care să judece în primă instanţă litigiile în care reclamanţi sunt persoanele fizice şi funcţionariicomunitari. Tratatul de la Nisa aminteşte, alături de Curte, şi Tribunalul de Primă Instanţă caorgan comunitar chemat să “asigure respectul dreptului în interpretarea şi aplicarea prezentuluitratat”. Tratatul de la Lisabona include Tribunalul şi tribunalele specializate în componenţa Curţii

de Justiţie a Uniunii Europene, alături de Curtea de Justiţie.

2.6.1 Componenţă, organizare şi funcţionare

Structura şi funcţionarea Tribunalului sunt similare celor ale Curţii de Justiţie. Tribunalulare dreptul de a-şi stabili singur regulile de conduită şi de funcţionare, cu acordul Curţii deJustiţie şi cu aprobarea Consiliului; întrucât aceste reguli nu au fost încă stabilite, Statutul Curţiide Justiţie se aplică şi în cazul Tribunalului.

Tribunalul judecă în Camere de câte 3 sau 5 judecători, în Marea Cameră sau în plen.Procedura de judecată este aceeaşi, cu deosebirea că Tribunalul poate renunţa la faza scrisă.Prin Tratatul de la Lisabona au fost înlocuite camerele jurisdicţionale înfiinţate pe lângăTribunalul de Primă Instanţă prin Tratatul de la Nisa, cu tribunale specializate pe lângă Tribunal.

Înfinţarea acestor tribunale specializate este decisă de Parlamentul European şi Consiliu,hotărând prin procedura legislativă ordinară. Acestea au competenţa de a judeca în primă instanţăanumite categorii de acţiuni în materii speciale. Deciziile tribunalelor specializate pot faceobiectul unui recurs la Tribunal, limitat la chestiuni de drept sau, în cazul în care regulamentul privind înfiinţarea tribunalului specializat prevede aceasta, şi la chestiuni de fapt.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, numărul de judecători aiTribunalului se stabileşte prin Statului Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Conform site-ului oficial al Curtii de Justitie a Uniunii Europene, Tribunalul este compus

din cel puţin un judecător pentru fiecare stat membru (27 în 2007). Judecătorii sunt numiţi decomun acord de către guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani care poate fi reînnoit.Judecătorii îl aleg dintre ei pe preşedintele Tribunalului pentru o perioadă de trei ani. Aceştianumesc un grefier pentru o perioadă de 6 ani. Poate fi prevăzută existenţa avocaţilor generali.Până când vor fi instituiţi avocaţii generali, atribuţiile acestora sunt îndeplinite de judecători.

Judecătorul care exercită atribuţia de avocat general nu poate participa la pronunţareahotărârii în cauza respectivă.

9




2.6.2 Competenţa Tribunalului

În competenţa Tribunalului intră judecarea în primă instanţă a acţiunilor de mai jos, dacănu sunt atribuite unui tribunal specializat sau rezervate prin statut Curţii de Justiţie:

• controlul de legalitate al actelor legislative sau al altor acte adoptate de instituţiile şi

organele• comunitare, destinate să producă efecte juridice faţă de terţi;

• acţiunea în carenţă împotriva instituţiilor comunitare;

• contenciosul funcţiei publice comunitare;

• litigii privind repararea unor prejudicii cauzate de instituţiile comunitare sau agenţiiUniunii în exercitarea funcţiunilor lor;

• în temeiul unei clauze compromisorii cuprinsă într-un contract de drept public sau dedrept privat încheiat de Uniune sau în numele ei.

Totodată, Tribunalul este competent să judece acţiunile formulate împotriva deciziilor tribunalelor specializate.

Prin excepţie de la aceste reguli de competenţă, acţiunile introduse de instituţiilecomunitare, de statele membre sau de Banca Central Europeană sunt de competenţa Curţii deJustiţie.

Relaţia dintre Tribunal şi Curtea de Justiţie este similară relaţiei dintre un tribunal şi ocurte de apel dintr-un sistem de drept naţional. Astfel, hotărârile Tribunalului pot fi atacate curecurs, motivat numai pe probleme de drept10, în faţa Curţii de Justiţie. Dacă recursul este fondat,cauza se rejudecă de către Curte sau este trimisă spre rejudecare Tribunalului, care trebuie să ţinăseama de modul în care Curtea a rezolvat problemele de drept.

2.7. Tribunalul Functiei publice

2.7.1 ComponentaTribunalul Funcţiei Publice al Uniunii Europene este compus din şapte judecători numiţi

de Consiliu, pentru o perioadă de şase ani care poate fi reînnoită, după ce se face apel lacandidatură şi după obţinerea avizului unui comitet format din şapte personalităţi alese dintrefoştii membri ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului şi dintre jurişti a căror competenta estenotorie.

Prin numirea judecătorilor, Consiliul urmăreşte asigurarea unei compuneri echilibrate a

Tribunalului Funcţiei Publice, pentru a dispune de o reprezentare geografică cât mai largă în privinţa resortisanţilor statelor membre şi a sistemelor juridice naţionale.Judecătorii Tribunalului Funcţiei Publice desemnează din rândul lor preşedintele, pentru

o perioadă de trei ani, mandat ce poate fi reînnoit.

10 Motivele pot fi incompetenţa tribunalului, violarea dreptului comunitar de către tribunal, iregularităţi de procedură vătămătoare pentru parte.

10




Tribunalul Funcţiei Publice se întruneşte în camere compuse din trei judecători. Cu toateacestea, atunci când dificultatea sau importanţa problemelor de drept justifică acest lucru, o cauză poate fi trimisă în faţa plenului. În plus, în situaţiile determinate prin Regulamentul său de procedură, Tribunalul Funcţiei Publice poate soluţiona cauza în cameră compusă din cinci judecători sau în complet format dintr-un judecător unic.

Judecătorii numesc un grefier pentru un mandat de şase ani. Tribunalul Funcţiei Publicedispune de o grefă proprie, dar recurge la serviciile Curţii de Justiţie pentru alte necesităţiadministrative şi lingvistice.

2.7.2 CompetentaÎn cadrul instituţiei jurisdicţionale, Tribunalul Funcţiei Publice este instanţa specializată

în materia contenciosului funcţiei publice a Uniunii Europene. Această competenţă a fostexercitată anterior de Curtea de Justiţie şi, de la crearea sa în 1989, de Tribunal.

Tribunalul soluţionează în primă instanţă litigiile dintre Uniunea Europeană şi agenţii

săi, conform articolului 270 TFUE, ceea ce reprezintă aproximativ 120 de cauze pe an, încondiţiile în care personalul instituţiilor Uniunii este compus din aproximativ 35 000 de persoane.Aceste litigii au drept obiect nu numai probleme referitoare la relaţiile de muncă propriu-zise(remuneraţie, desfăşurarea carierei, recrutare, măsuri disciplinare etc.), ci şi regimul de securitatesocială (boală, vârstă, invaliditate, accidente de muncă, alocaţii familiale etc.).

Tribunalul soluţionează de asemenea litigiile dintre organe, oficii sau agenții și personalul lor, pentru care competența este atribuită Cur ții de Justiție a Uniunii Europene [deexemplu, litigii între Europol, Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (OAPI) sauBanca Europeană de Investiții și agenții acestora].

Tribunalul nu poate, în schimb, soluţiona litigiile dintre administraţiile naţionale şi

agenţii lor.Hotărârile pronunțate de Tribunalul Funcției Publice pot face obiectul unui recurs

limitat la probleme de drept. Acest recurs poate fi introdus în termen de două luni în faţaTribunalului.

Procedura în faţa Tribunalului Funcției Publice se desfăşoară conform dispoziţiilor dinStatul Curţii de Justiție a Uniunii Europene, în special a celor cuprinse în anexa I la acesta, precum și din propriul său regulament de procedură, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2007.

În principiu, procedura cuprinde o fază scrisă şi o fază orală.a)Faza scrisă

O cerere introductivă scrisă de un avocat și adresată grefei declanşează procedura.Cererea introductivă este comunicată de către grefier părţii adverse, care dispune de un termen pentru a depune un memoriu în apărare. Tribunalul Funcției Publice poate hotărî că este necesar un al doilea schimb de memorii scrise.

Orice persoană care justifică un interes în soluţionarea unui litigiu aflat pe rolulTribunalului Funcției Publice, precum şi statele membre şi instituţiile Uniunii Europene potinterveni în procedură. Intervenientul depune un memoriu, prin care urmăreşte susţinerea sau

11

http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_9041/presentation






respingerea concluziilor uneia dintre părţi, la care părţile pot ulterior să răspundă. În anumitesituaţii, intervenientul poate să îşi prezinte observaţiile şi în cadrul fazei orale.

b)Faza oralăÎn timpul fazei orale are loc o şedinţă publică. În cadrul acesteia, judecătorii pot adresa

întrebări reprezentanţilor părţilor şi, dacă este cazul, chiar părţilor. Judecătorul raportor

întocmește un raport pregătitor de ședință, care conţine elementele esenţiale ale cauzei şi indicăaspectele pe care părţile trebuie să se concentreze în pledoarii. Acest document este pus ladispoziţia publicului în limba de procedură.

Judecătorii deliberează pe baza proiectului de hotărâre redactat de către judecătorulraportor.

Hotărârea se pronunţă în şedinţă publică.Procedura la Tribunalul Funcției Publice este scutită de taxe. În schimb, onorariul

avocatului, care are dreptul să îşi exercite profesia în faţa unei instanţe a unui stat membru şi caretrebuie să reprezinte partea, nu este în sarcina Tribunalului Funcției Publice. Cu toate acestea, o

parte poate solicita să beneficieze de asistenţă judiciară în cazul în care se află în imposibilitatede a face faţă cheltuielilor de judecată.În orice stadiu al procedurii, începând din momentul depunerii cererii introductive,

Tribunalul Funcției Publice poate încerca să faciliteze soluţionarea amiabilă a litigiilor.

2.7.3 Măsurile provizoriiIntroducerea unei acţiuni la Tribunalul Funcției Publice nu are ca efect suspendarea

executării actului atacat. Cu toate acestea, Tribunalul Funcției Publice poate să dispunăsuspendarea executării acestuia sau să prescrie alte măsuri provizorii. Preşedintele TribunaluluiFuncției Publice sau, dacă este cazul, un alt judecător delegat cu luarea măsurilor provizorii se

pronunţă asupra unei astfel de cereri prin ordonanţă motivată.Măsurile provizorii se dispun numai dacă sunt întrunite trei conditii:

1. acţiunea principală trebuie să pară, la prima vedere, întemeiată;2. solicitantul trebuie să dovedească împrejurările care determină urgenţa măsurilor, în lipsacărora ar suporta un prejudiciu grav şi ireparabil;3. măsurile provizorii trebuie să ţină seama de punerea în balanţă a intereselor părţilor şi ainteresului general.

Ordonanţa are caracter provizoriu şi nu prejudecă fondul asupra căruia TribunalulFuncţiei Publice se pronunţă în acţiunea principală. În plus, aceasta poate fi atacată cu recurs înfaţa Tribunalului.

Limba în care este redactată cererea introductivă, care poate fi una dintre cele 23 delimbi oficiale ale Uniunii Europene, va fi limba de procedură în cauza respectivă.

Dezbaterile care au loc cu ocazia fazei orale a procedurii beneficiază de interpretaresimultană, în funcţie de necesităţi, în diferite limbi oficiale ale Uniunii Europene. Judecătoriideliberează fără interpret într-o limbă comună, limba franceză.

12




CURTEA ÎN VIAŢA CETĂŢEANULUI UNIUNII11

Din miile de hotărâri pronunţate de Curte, cea mai mare parte, în special cele pronunţatecu titlu preliminar, au în mod vădit consecinţe importante în viaţa de fiecare zi a cetăţenilor Uniunii. Unele dintre aceste hotărâri sunt citate în continuare, cu titlu de exemplu, pentrudomeniile cele mai importante ale dreptului Uniunii.

• libera circulaţie a mărfurilor

• libera circulaţie a persoanelor

• libera prestare a serviciilor

• egalitatea de tratament şi drepturile sociale

• drepturile fundamentale

• cetăţenia uniunii.

3. BIBLIOGRAFIE

1. Augustin Fuerea, Instituţii europene, Bucureşti, 20022. Nicoleta Diaconu, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Ed. Lumina Lex, Bucureşti

20013. Octavian Manolache, Drept comunitar, ediţia a III-a revăzută, Ed. ALL BECK, 20014. O Manolache , Tratat de drept comunitar, Ed.a V-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 20065. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 13.4.2010, Modificări ale regulamentului de

procedură al Curţii de Justiţie6. Principalele inovaţii ale Tratatului de la Lisabona, Ministerul Afacerilor Externe, 20107. http://curia.europa.eu8. http://www.amosnews.ro/2009/Tratatul_de_la_Lisabona9. http://curia.europa.eu

11 http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/13

Referat Curtea de Justitie a Uniunii Europene

Documents

Transcript of Referat Curtea de Justitie a Uniunii Europene