Universitatea "Spiru Haret"

FACULTATEA DE DREPT SI  ADMINISTRATIE PUBLICA

MASTER – ŞTIINŢE PENALE

URMELE PAPILARE

Coordonator ştiinţific:   Prof. univ. dr. Lazăr Cârjan                                                    

                        Numele si prenumele masterandului:

 

10.02.2009Focşani

 

 

Cuprins

Noţiuni generale de dactiloscopie....................................................................................................2

Structura pielii şi formarea crestelor papilare..................................................................................2

Proprietăţile desenelor papilare.......................................................................................................3

A. Unicitatea sau individualitatea desenului papilar...............................................................3B. Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar.............................................................................3

Structura desenelor papilare.............................................................................................................4

Regiunile palmei..............................................................................................................................6

Tipurile, subtipurile şi varietăţile desenelor papilare.......................................................................6

l. Tipul arc (adeltic).....................................................................................................................72. Tipul laţ (monodeltic)..............................................................................................................83. Tipul cerc (bideltic).................................................................................................................94. Tipul polideltic......................................................................................................................105. Tipul amorf............................................................................................................................11

Relevarea urmelor papilare............................................................................................................11

Relevarea urmelor papilare latente folosind pulberi şi pensule.................................................12Relevarea urmelor papilare latente folosind substanţe şi tehnici speciale.................................12

Concluzii:.......................................................................................................................................12

Bibliografie....................................................................................................................................14

1

Noţiuni generale de dactiloscopie

Dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care are ca obiect examinarea

amprentelor digitale, palmare şi plantare în scopul identificării persoanei. Obiectul dactiloscopiei

cuprinde:

— elaborarea procedeelor şi stabilirea mijloacelor de descoperire, fixare, ridicare şi

examinare a urmelor desenelor papilare lăsate în diferite locuri de persoane;

— elaborarea procedeelor de amprentare a persoanelor;

— elaborarea regulilor de codificare a amprentelor papilare, în vederea organizării

cartotecilor şi a cazierului dactiloscopic;

— elaborarea metodologiei de realizare a expertizei dactiloscopice pentru identificarea

persoanei.

Structura pielii şi formarea crestelor papilare

Pielea este învelişul care îmbracă întreaga suprafaţă a corpului uman. Ea este formată din

trei straturi: epidermul, dermul şi hipodermul (fig. l).

Epidermul este partea exterioară a pielii, fiind alcătuit din mai multe straturi de celule

epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte şi formează un strat cornos

relativ dur, care face din epiderm un înveliş protector al pielii.

Dermul sau pielea propriu-zisă este un ţesut fibros, viu, conjunctiv şi elastic. El conţine

vasele capilare, vasele arteriale si venoase, precum si terminaţiile a numeroşi nervi senzitivi.

Hipodermul este stratul cel mai profund, situat sub derm, care face legătura între piele şi

organele interioare.

La punctul de contact cu epidermul, în partea sa superioară, dermul prezintă o serie de

proeminenţe, de ridicături conice, care se numesc papile, în vârful papilelor (ce sunt străbătute

fiecare de câte un canal) se află porii prin care este eliminată transpiraţia. Papilele dermice sunt

înşiruite liniar, unele lângă altele. Rândurilor de papile le corespund rândurile de creste papilare

situate la suprafaţa dermului (fig. 2).

Crestele papilare care se formează la suprafaţa dermului au o înălţime ce variază între 0,1

—0,4 mm şi o lăţime între 0,2 — 0,7 mm. Ele sunt despărţite de nişte şănţuleţe numite „şanţuri

papilare", ce au aceleaşi dimensiuni ca ale crestelor pe care le separă.

Forma crestelor papilare de la suprafaţa dermului este reprodusă identic de stratul

2

epidermic, ceea ce face ca în exterior epidermul să prezinte aceleaşi caracteristici ca şi dermul.

Sudoarea excretată de glandele sudoripare şi substanţele grase (sebum) secretate de glandele

sebacee formează la suprafaţa epidermului un strat de săruri şi grăsimi care, la contactul cu un

obiect, se depun pe acesta şi redau întocmai forma crestelor papilare.

Din desenele papilare sunt considerate ca făcând parte şi încreţiturile pielii care străbat

transversal crestele papilare, denumite linii albe, precum şi liniile ce se formează pe epiderm în

zona şanţurilor flexorale (fig. 3).

Desenele papilare imprimate pe suprafaţa unor obiecte, cunoscute în criminalistică şi sub

denumirea de dactilograme, sunt de două feluri:

— dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate voluntar, în limbajul de specialitate

acestea sunt denumite fie amprente papilare, fie impresiuni, fie amprente de comparat;

— dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate involuntar pe un obiect oarecare.

Sunt denumite urme papilare sau amprente în litigiu.

În funcţie de locul unde se află situat pe suprafaţa pielii desenul papilar, impresiunile şi

urmele pot fi: — digitale, când reprezintă crestele papilare de pe suprafaţa interioară a

degetelor;

— palmare, când reprezintă crestele papilare de pe întreaga suprafaţă interioară a

palmelor;

— plantare, când reprezintă crestele papilare de pe talpa picioarelor.

Proprietăţile desenelor papilare

A. Unicitatea sau individualitatea desenului papilar

Cercetătorii în materie de dactiloscopie susţin că este imposibil a se întâlni două

persoane cu desene papilare identice. Fiecare desen papilar al fiecărui deget are o morfologie

unică neexistând două degete cu desene identice, chiar la aceeaşi persoana.

Unicitatea se explică prin varietatea desenelor papilare. Ele sunt variate atât în ceea ce

priveşte forma generală, cât şi în amănuntele construcţiei crestelor ce le compun. Chiar dacă se

găsesc două desene papilare asemănătoare între ele, părând la prima vedere că ar fi identice, la o

examinare amănunţită se poate vedea că detaliile formei crestelor papilare nu mai corespund ca

număr, formă si plasament.

B. Fixitatea (stabilitatea) desenului papilar

Desenul papilar apare în luna a treia a vieţii intrauterine a fătului şi primeşte forma

definitivă în luna a şasea. El nu se schimbă nici după moartea persoanei, ci se distruge prin

procesul putrefacţiei ţesuturilor. Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de

schimbări datorita „vârstei sau anumitor boli", însă „forma desenului papilar rămâne aceeaşi''.

3

Încercările de distrugere a reliefului pielii prin frecare, arsuri superficiale sau procedee chimice

nu pot in lătura desenul papilar decât vremelnic, deoarece, într-un timp scurt, după regenerarea

pielii, acest desen apare din nou. Arsurile şi tăieturile profunde care atacă dermul, după vindecare

fac să nu mai apară desenul papilar, însă rămân cicatrice (fig. 4), care reprezintă caracteristici

deosebit de importante în identificarea dactiloscopică, având în vedere forma lor şi locul pe care-

l ocupă în morfologia desenului.

Structura desenelor papilare

Degetul are trei falange care constituie, fiecare în parte, o zonă papilară a degetului

respectiv, despărţită de celelalte prin şanţuri flexorale. Cele trei falange poartă următoarele

denumiri, începând de la vârful degetului spre bază: falangetă, falangină şi falangă, la fel

numindu-se şi şanţurile flexorale de la baza fiecărei falange, respectiv şanţul flexoral al

falangetei, al falanginei sau falangei.

Dintre desenele papilare pe care le prezintă un deget, cele ale falangetei au forme foarte

variate, respectiv a desenului papilar, şi urmărindu-se prin creastă se constată că ea porneşte

dintr-o latură a desenului, aproape de bază, îşi urmează traseul chiar pe marginea vârfului

degetului si-l încheie în cealaltă parte, descriind un arc de cerc. Examinându-se mai departe, se

va observa că la un moment dat crestele nu mai au forma unui arc; ele nu-si mai încep traseul

dintr-o margine a desenului continuând până la marginea opusa, ci traseele lor au forma unor

laţuri, spirale sau cercuri introduse unul într-altul şi din ce în ce mai mici până se ajunge în

centrul desenului care poartă numele de nucleu.

Dacă se reia acest studiu, începându-se cu prima creastă de la baza desenului, vecină

chiar cu şanţul de flexiune, se va constata că forma traseului este, aproximativ, o linie relativ

orizontală şi paralelă cu şanţul flexoral, luând în final tot forma unui arc, dar mai puţin boltit

decât arcurile de la vârful degetelor. Urmărindu-se creasta imediat superioară se descoperă că are

o formă asemănătoare cu prima, la fel şi următoarele, până când se va întâlni o creastă care are

fie forma unui laţ. fie a unei spirale sau cerc, şi tot aşa şi următoarele, până se va ajunge iar în

nucleu.

Din cele prezentate anterior, putem afirma că în structura desenului papilar al falangetei

se disting trei sisteme de creste papilare: arcuri puternic boltite (convexe) la vârful şi marginea

degetului, arcuri slab boltite la baza desenului lângă şanţul de flexiune şi laţuri, cercuri ori

spirale în regiunea centrală a desenului care includ şi nucleul său.

Crestele ce se găsesc pe zona papilară a falangetei pot fi împărţite după forma şi poziţia

lor în trei grupuri care determină formarea a tot atâtea regiuni (vezi fig. 5). Astfel, crestele situate

pe vârful şi pe marginile falangetei alcătuiesc regiunea marginală şi au în general forma

conturului degetului, adică a unor arcuri de cerc cu convexitatea îndreptată spre vârful acestuia.

4

Crestele papilare care se găsesc în centrul desenului formează regiunea centrală. Ea este

regiunea cea mai importantă a desenului papilar, deoarece aici forma şi direcţia crestelor papilare

variază, permiţând o clasificare precisă a desenelor papilare. Crestele papilare situate în

vecinătatea şanţului de flexiune au o formă, în general, rectilinie; ele sunt orientate relativ

orizontal şi paralel cu şanţul de flexiune care desparte falangeta de falangină. Acestea formează

regiunea bazală. Cele trei regiuni ale desenului papilar sunt despărţite între ele de creste

papilare care se numesc limitante, astfel: ultima creastă din regiunea marginală, care este vecină

cu regiunea centrală, poartă denumirea de limitantă superioară şi desparte regiunea marginală de

cea centrală; creasta din regiunea bazală vecină cu regiunea centrală se numeşte limitanta

inferioară.

În traiectoria ei, limitanta superioară întâlneşte limitanta inferioară într-unul sau mai

multe puncte ale desenului papilar, unde, fie că se contopesc, fie că îşi continuă traiectul paralel.

La locul de contact al limitantelor se întâlnesc cele trei regiuni papilare ale amprentei digitale şi

se formează o figură triunghiulară, care poartă denumirea de delta. Această denumire i-a fost

dată avându-se în vedere asemănarea triunghiului format, cu litera grecească delta.

Exista totuşi unele desene papilare la care nu se găsesc laţuri, cercuri sau spirale în

regiunea centrală. La aceste desene, se observă numai arcuri pe toată suprafaţa, iar delimitarea

celor trei regiuni este o operaţie mai dificilă, în lipsa deltelor.

In cazul desenelor papilare ale căror creste formează două triunghiuri, regiunea centrală

(nucleul) este înconjurată în ambele părţi laterale, precum şi spre vârful falangetei, de cea

marginală, iar în partea dinspre şanţul de flexiune, de regiunea bazală. În această situaţie,

regiunea centrală prezintă un nucleu închis. La desenele ale căror creste papilare formează numai

un singur triunghi sau nici unul, regiunea centrală, având deschiderea spre una sau spre ambele

laturi ale falangetei, prezintă un nucleu deschis.

În raport cu forma triunghiului care ia naştere în punctul de contact al celor trei regiuni,

deltele pot fi de două feluri: delte negre şi delte albe. Delta neagră este formată din contopirea

limitantelor într-un punct al dactilogramei, unde dau naştere unei formaţii asemănătoare literei

Punctul de contact al celor două limitante poartă denumirea de punct delict. În funcţie de

lungimea braţelor care formează deltele negre, acestea pot fi de mai multe feluri:

— deltă neagră lungă care are în componenţa sa două sau toate trei braţele prelungite de cinci

ori mai mult decât grosimea unei creste papilare;

— deltă neagră scurtă care are două sau toate braţele mai scurte decât de cinci ori grosimea

unei creste papilare, respectiv până la 4,5 mm.

De asemenea, deltele negre mai pot fi cu braţe egale, cu două braţe egale şi cu braţe

inegale.

5

Delta albă este constituită de spaţiul triunghiular format în punctul de contact al celor

două limitante, care este delimitat atât de aceste creste, cât şi de o a treia creastă papilară (din

regiunea centrală) aflată în imediata apropiere. Ea se clasifică astfel: deltă albă deschisă la toate

unghiurile, deltă albă deschisă la două unghiuri, deltă albă deschisă la un unghi şi deltă albă

închisă la toate unghiurile. In cazul deltelor albe, punctul deltic îl constituie centrul spaţiului tri-

unghiular care, în unele dactilograme, este marcat de o creastă papilară asemănătoare unui punct

izolat.

Regiunile palmei

Cele 5 degete de la mână poartă următoarele denumiri: mare (police), arătător (index),

mijlociu (mediu), inelar şi mic (auricular). Uneori, la o palmă, se pot găsi patru degete sau şase

degete (polidactilia). Palma propriu-zisă, fără degete, este la rândul ei împărţită în trei regiuni

având ca limite şanţurile de flexiune palmare. De la baza degetelor până la şanţul de flexiune

situat aproximativ orizontal în podul palmei se află regiunea digito-palmară, iar de la aceasta

porneşte un alt şanţ de flexiune orientat relativ vertical către baza palmei, divizând-o în alte două

regiuni: regiunea tenară, cea de la baza policelui, şi regiunea hipotenară, care este situată spre

exteriorul palmei . În regiunea digito-palmară pot fi întâlnite creste cu aspect de arcuri, de laţuri

simple, laturi duble si delte. Nu se vor întâlni în această regiune creste papilare sub formă de

cercuri, spirale sau alte forme caracteristice nucleului amprentelor digitale. În cele mai multe

cazuri, arcurile întâlnite în regiunea digito-palmară au concavitatea îndreptată spre dreapta, la

mâna dreaptă, şi spre stânga, la mâna stângă (îndeosebi arcurile situate în partea superioară a

acestei regiuni). Laţurile simple pot fi întâlnite în zonele dintre degetul arătător şi cel mijlociu,

dintre degetul mijlociu şi cel inelar, precum şi dintre degetul inelar şi cel mic. În zona dintre

degetul mijlociu şi cel inelar, precum şi în zona dintre degetul inelar şi cel mic, pot fi uneori şi

laţuri duble. Tot aici, la baza degetelor, se găseşte câte o deltă, care poartă denumirea de delta

arătătorului, mijlociului, inelarului şi degetului mic (fig. 7). În regiunea hipotenara liniile

papilare pot fi întâlnite sub formă de arcuri, laţuri, cercuri sau alte forme caracteristice nucleului

unei dactilograme digitale. Arcurile din regiunea hipotenară sunt orientate mai frecvent cu

concavitatea spre cea tenara, iar crestele sub formă de laţuri ori spirale sunt situate la baza

regiunii. Dacă această regiune se găseşte în dreapta dactilogramei palmare indică mâna dreaptă,

iar în stânga ei indică mâna stângă. Regiunea tenara, indiferent de configuraţia liniilor papilare,

are forma specifică pulpei degetului mare. Ea este situată întotdeauna în stânga desenului papilar

palmar, în cazul mâinii drepte, iar în cazul mâinii stângi se găseşte în partea dreaptă a acestuia.

Crestele papilare cel mai des întâlnite în această regiune sunt în formă de arcuri. Se mai pot găsi

şi laţuri, spirale, precum şi alte forme, însă izolate. Crestele papilare cu aspect de arcuri, situate

în regiunea tenara, se caracterizează prin aceea că se află orientate cu concavitatea spre degetul

6

mare. Direcţia inversă a concavităţii va indica mâna căreia îi aparţine desenul papilar.

Tipurile, subtipurile şi varietăţile desenelor papilare

Tipurile sunt grupe mari de desene papilare împărţite după forma generală a crestelor

care alcătuiesc regiunea centrală. După acest criteriu, toate desenele papilare se împart în cinci

tipuri fundamentale: tipul arc (adeltic), tipul laţ (monodeltic), tipul cerc (bideltic), tipul combinat

(polideltic), tipul amorf.

Cele cinci tipuri fundamentale ale desenelor papilare prezintă, la rândul lor, multiple

particularităţi care permit ca unele dactilograme să poată fi deosebite cu uşurinţă de altele, deşi

ca formă generală sunt de acelaşi tip. Luându-se în considerare şi alte criterii, ca nucleul, poziţia

sau numărul deltelor, fiecare tip se divide la rândul său în grupe mai mici numite subtipuri şi

varietăţi.

l. Tipul arc (adeltic)

Tipul arc, cunoscut şi sub numele de adeltic, este cel mai puţin răspândit, însumând circa

7,1% din totalul dactilogramelor. El are o formă foarte simplă. La desenele de tipul arc crestele

papilare pornesc de la o margine a falangetei spre cealaltă, urmând aceeaşi direcţie cu crestele ce

se află în regiunea bazală, din dreapta către stânga. Datorită faptului că dactilograma de acest tip

nu are decât două feluri de creste papilare (uşor curbate şi puternic curbate), în zona centrală nu

se vor găsi laţuri, cercuri şi spirale, iar cele trei regiuni specifice ale desenului papilar digital nu

pot fi distinct limitate între ele. Din această cauză tipul arc nu are nici delte, fapt pentru care se

mai numeşte tip adeltic.

Tipul arc se împarte la rândul său în două subtipuri: arc simplu şi arc pin (piniform). La

subtipul arc simplu, denumit pe scurt arc, crestele papilare au forma unor linii curbate, formând o

convexitate mai pronunţată către vârful falangetei. Crestele papilare de la baza desenului sunt

aproape paralele cu şanţul de flexiune ce desparte falangeta de falangină. La acest subtip se pot

întâlni, în funcţie de forma generală a crestelor ce-l formează, cinci varietăţi : arcuri paralele,

arc lipit dreapta, arc lipit stânga, arc cu laţ lipit dreapta şi arc cu laţ lipit stânga. Laţul se

consideră în dreapta sau stânga în funcţie de partea în care el îşi are sectorul rotunjit. Arcuri

paralele se consideră atunci când în câmpul papilar nu se formează nici o figură în afara acestor

creste, care au traiectorie regulată de arc de la o margine la cealaltă a falangetei. Arcul lipit

(dreapta sau stânga) se formează în situaţia când una din crestele centrale este uşor oblică şi pe

ea se sprijină alte creste. Aceste creste sunt lipite la capătul din dreapta de creasta de sprijin (arc

lipit dreapta – fig. 8) sau această creastă se află situată în stânga şi ele sunt lipite de ea la capătul

lor din partea stângă (arc lipit stânga).

În cazul arcului cu laţ, în centrul câmpului papilar apare o creastă ce are traiectoria unui

laţ care nu este liber, ci lipit de crestele învecinate. Examinând un desen papilar din subtipul arc

7

pin (piniform) se constată că un număr de creste de la bază au o orientare paralelă cu şanţul de

flexiune, iar o anumită creastă situată mai spre centrul dactilogramei, după un anumit drum,

capătă brusc o traiectorie verticală ca un ax. Următoarele creste papilare ocolesc această creastă

sau se sprijină pe ea printr-o convexitate foarte accentuată şi astfel întreaga figură ia forma unui

pin sau brad, de unde şi denumirea specifică. La subtipul arc pin (ca şi la arcul cu laţ lipit dreapta

ori stânga) se creează uneori o figură în formă de triunghi, care nu trebuie confundată cu delta,

pentru că laturile ei nu reprezintă liniile marginale a trei regiuni distincte (limitantele). Această

formă de deltă se numeşte deltă falsă.

La arcul pin, regiunea centrală poate fi mai uşor delimitată, existând un început de desen

central între creasta paralelă cu şanţul de flexiune situată la baza axului vertical şi cea care-1

înconjoară pe la vârf. Subtipul arc pin se prezintă în trei varietăţi: arc pin, arc pin cu ax în

dreapta şi arc pin cu ax în stânga.

2. Tipul laţ (monodeltic)

Acest tip al desenelor papilare este cel mai răspândit însumând 59,7% din totalul

dactilogramelor. Este denumit tip laţ acel desen papilar în care una sau mai multe creste din

regiunea centrală pornesc dintr-o margine a desenului papilar de pe falangetă, se îndreaptă către

marginea opusă, fără să o atingă, se înconvoaie, formând o buclă (laţ) şi se întorc la marginea de

unde au plecat. Deci, denumirea vine de la forma generală a crestelor papilare din regiunea

centrală, care sunt asemănătoare unor laţuri introduse unul în altul. In literatura de specialitate

dactilogramele de acest fel se mai numesc şi bucle.

Examinând un laţ în mod izolat, se disting la ei următoarele părţi componente: capul

laţului (partea rotunjită); braţele laţului; deschizătura laţului (fig. 9). Laţurile pot fi orientate

vertical, oblic sau orizontal şi, totodată, pot avea braţele lungi sau scurte. La tipul laţ se disting

destul de uşor cele trei regiuni specifice desenului papilar digital, precum şi cele două limitante.

In punctul unde se întâlnesc aceste regiuni se formează numai o singură deltă, astfel că acest tip

de dactilograme se mai numeşte şi tip monodeltic. Delta se găseşte întotdeauna în partea opusă

deschizăturii laţului. Pentru ca un desen papilar să fie încadrat în tipul laţ, este suficient să aibă în

regiunea centrală cel puţin un singur laţ liber, cu condiţia ca acesta să nu fie lipit de una din

limitante. În cazul când în centrul desenului se găseşte un singur laţ şi acesta nu este liber, atunci

dactilograma respectivă face parte din tipul arc, subtipul arc simplu sau arc pin, varietatea cu laţ

în dreapta sau în stânga. Desenul papilar de tip laţ, în funcţie de cele două poziţii posibile ale

deltei şi ale deschizăturii laţului, are două subtipuri:

* Subtipul laţ dextrodeltic: O dactilogramă se consideră că face parte din acest subtip, atunci

când în desenul papilar delta se află în partea dreaptă, iar deschizătura laţului se află în stânga.

Deci, laţul porneşte din partea stângă, urmează bucla si se întoarce în aceeaşi parte.

* Subtipul laţ sinistrodeltic: Se apreciază că face parte din acest subtip, dactilograma care are

8

delta în partea stângă, iar deschizătura laţului în partea dreaptă. Laţul porneşte din dreapta,

formează bucla şi se întoarce de unde a plecat.

În funcţie de forma sub care se prezintă nucleul, dactilogramele monodeltice se divid în

12 varietăţi, indiferent de faptul că subtipul este dextro sau sinistrodeltic, astfel:

— laţul simplu, cunoscut sub denumirea de nucleu alb, este forma clasică a

tipului monodeltic. Nucleul este format dintr-un laţ care între braţele sale nu mai are nici o figură

papilară;

— laţul simplu cu inel, cu butonieră sau bifurcat este la fel cu cel descris mai sus, cu

deosebirea că pe traseul unuia din braţele latului se formează unul din cele trei detalii. Când se

formează două sau toate cele trei detalii deodată pe traseul laţului, varietatea poartă denumirea

detaliului cel mai apropiat de capul laţului;

— laţ cu punct (cu fragment sau cu mai multe puncte) se numeşte atunci când laţul

simplu are între braţele sale unul din elementele menţionate;

— laţul liniar este dactilograma cu nucleul format dintr-o buclă ce înconjoară una,

două, trei sau chiar mai multe creste liniare. Când între braţele laţului se găseşte numai o crestă

rectilinie se numeşte laţ liniar sau laţ cu baghetă. Când sunt mai multe creste poartă, după caz,

denumirea de laţ biliniar, triliniar sau multiliniar;

— laţul liniar cu inel, cu butonieră sau bifurcat se consideră atunci când are în nucleu o

singură creastă papilară care se bifurcă sau care pe traseul să un inel fie o butonieră;

— laţul rachetă este nucleul format dintr-un laţ ale cărui braţe, în loc să meargă paralel,

se unesc după o scurtă distanţă, luând forma unei rachete de tenis;

— laţul cu semn de întrebare are în interiorul său o creastă papilară care se curbează la

capătul superior luând forma unui semn de întrebare;

— latul concav este dactilograma al cărei nucleu se formează dintr-un laţ sau mai

multe, care au un traseu de formă concavă faţă de şanţul de flexiune a falangetei;

— laţurile suprapuse simple se întâlnesc la dactilograma al cărei nucleu este constituit

dintr-o buclă ce înconjoară două laţuri alăturate ale căror braţe învecinate se intersectează

reciproc. Când în interiorul laţurilor suprapuse se găseşte câte o baghetă, se numesc luturi

suprapuse liniare.

— laţurile comune (adiacente), simple sau liniare se găsesc la dactilograma

monodeltică al cărei nucleu are în interior două laţuri care au un braţ comun, fiecare laţ putând

conţine câte o creastă papilară izolată;

— laţurile duble (paralele), simple sau liniare se întâlnesc la desenele papilare cu

nucleul format dintr-un laţ în interiorul căruia se găsesc alte două laţuri independente şi paralele

ce pot conţine fiecare la rândul lor câte o baghetă;

— nucleul monodeltic excepţional se întâlneşte la dactilogramele digitale ale căror

9

laţuri centrale înconjoară una sau mai multe figuri având forme ce nu pot fi încadrate în nici una

din varietăţile enunţate.

3. Tipul cerc (bideltic)

Este format din creste papilare care urmează circular curbura falangetei si prin unirea cu

punctul de plecare, dau naştere la două unghiuri situate în extremităţi opuse, între braţele acestor

două unghiuri, crestele papilare existente se rotesc asemănător unui vârtej, de unde şi numele de

tip cerc sau verticil.

Dactilograma de tip cerc, ca şi cea de tip laţ, are întotdeauna în structura ei clar delimitate

cele trei regiuni specifice desenului papilar digital. Deoarece, la acest desen papilar, centrul se

prezintă în formă de cercuri concentrice, în spirale, în forme ovoidale sau în laţuri contrare —

care se încolăcesc între ele — regiunea centrală va fi un desen complet închis şi de formă

circulară, astfel încât cele trei regiuni se întâlnesc în două puncte unde se formează două delte;

de aceea se mai numeşte şi tip bideltic.

Dactilogramele digitale bideltice pot fi recunoscute după configuraţia crestelor papilare

care formează nucleul desenului şi, în raport cu acesta, sunt divizate în opt subtipuri:

* Subtipul circular este dactilograma al cărei nucleu îl constituie o creastă papilară

asemănătoare unui cerc. Acest subtip are cinci varietăţi: cercuri concentrice, cerc legat, cerc cu

spirală spre dreapta, cec cu spirală spre dreapta ori spre stânga, cerc cu punct, cerc neregulat.

* Subtipul spirală este dactilograma de tip cerc al cărei nucleu îl formează o creastă papilară

care se roteşte ca o spiră ce se depărtează de punctul central, cu sensul de rotire spre dreapta sau

spre stânga. Ea se prezintă sub trei varietăţi : spirala simplă, spirala dublă, laţul spirală.

* Subtipul ovoidal (elipsoidal) se caracterizează prin existenţa unui nucleu format dintr-o

creastă papilară care în traiectoria sa ia aspectul unui oval alungit perpendicular pe şanţul de

flexiune, orizontal sau oblic spre dreapta ori spre stânga.

* Subtipul rachetă are nucleul constituit dintr-o creastă papilară care în traiectoria sa ia forma

unui ascuţit la bază şi terminat cu o baghetă care îi dă aspectul unei rachete de tenis.

* Subtipul laţuri gemene sau contrare este dactilograma care are nucleul constituit din două

laţuri contrare ce se încolăcesc între ele şi ale căror braţe se îndreaptă în direcţii opuse, desenul

regiunii centrale semănând cu un vârtej.

* Subtipul bideltic buzunar se defineşte printr-un nucleu constituit din două laţuri independente

ale căror braţe se îndreaptă în aceeaşi direcţie — spre dreapta sau spre stânga — dar unul îl

înconjoară pe celălalt, dând regiunii centrale aspectul unui bob de fasole sau al unui buzunar.

* Subtipul bideltic combinat rezultă din amestecul unui nucleu monodeltic cu un

desen adeltic.

* Subtipul bideltic excepţional se caracterizează prin aceea că desenul papilar deşi are două

delte, nucleul său are o formă care nu poate fi încadrată la nici unul din subtipurile bideltice

10

enunţate.

4. Tipul polideltic

Acest tip cuprinde dactilogramele digitale care au o formă mai rar întâlnită şi este

constituit din combinarea unuia sau a două desene de tipul laţ cu unul de tip cerc, sau prin

combinarea a două desene de tip cerc, în urma căreia rezultă întotdeauna un desen papilar cu mai

mult de două delte, de unde şi denumirea de tip polideltic(fig. 11)

În raport cu numărul deltelor, tipul combinat se împarte în două subtipuri:

- Subtipul trideltic, caracterizat prin existenţa a trei delte rezultate din combinarea unei

dactilograme de tipul laţ cu una de tip circular.

- Subtipul quatrodeltic, caracterizat prin existenţa a patru delte rezultate din combinarea a

două dactilograme de tipul circular sau a uneia de tip circular cu două de tip laţ.

5. Tipul amorf

Tipul amorf cuprinde dactilogramele digitale care au crestele nesistematizate pe regiuni.

Caracteristica sa constă în topografia neregulată a crestelor papilare, de unde îşi trage şi

denumirea de amorf. Totuşi, şi la aceste desene papilare se pot distinge anumite particularităţi

care au determinat divizarea lor în trei subtipuri, după cum urmează: subtipul simian, subtipul

danteliform. (desenul papilar la acest subtip este format, în total s-au în parte, din fragmente de

creste papilare care cad perpendicular pe şanţul de flexiune având o formă asemănătoare unei

ghirlande sau verigilor incomplete ale unui lanţ). Aceste fragmente de creste se succed neregulat,

iar uneori sunt presărate şi sectoare punctiforme, creând aspectul unei dantele, de unde şi

denumirea subtipului.

S-a stabilit că desenele papilare danteliforme sunt individuale atât de la individ la individ,

cât şi de la deget la deget. Prezenţa statornică a tipului de desen papilar danteliform la membrii

unei familii cu patru generaţii a demonstrat că el este rezultatul unor mutaţii cromozomice, cu

caracter ereditar, şi nu a unei cauze accidentale.

Subtipul nedefinit (cel de al treilea subtip) îl constituie dactilogramele cărora, din cauza

distrugerii dermului, ca urmare a unor leziuni ori a existenţei unei cicatrice, nu li se poate

distinse subtipul după criteriul formei regiunii centrale.

Relevarea urmelor papilare

Pornind de la o bază bogată de practici existente in criminalistică, in literatura de

specialitate s-a conturat o regula cu caracter de generalitate, conform căreia pentru descoperirea

urmelor unei infracţiuni, in cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penala va căuta să

reconstituie mintal fiecare faza a desfăşurării infracţiunii, parcurgând cu atenţie, in sens direct

sau invers, drumul presupus că a fost făcut de infractor.

11

Relevarea este activitatea de punere în evidenţă al profilului papilar al unei urme latente,

folosind tehnici/procedee specifice, în scopul fixării, ridicării, prelucrării şi examinării

ulterioare. Procedura aleasă ca fiind cea mai potrivită pentru căutarea, relevarea, fixarea şi

ridicarea urmelor papilare depinde de o serie de factori, cum ar fi: natura suportului (absorbant

sau ne-absorbant, poros-neporos); forma suportului (sferică, semisferică, neregulată etc.),

plasticitatea materialului suport (suportul cu plasticitate ridicată - de exemplu plastilină - necesită

o abordare diferită faţă de suportul ceramic sau metalic); modul de formare al urmei (latentă,

stratificare, destratificare); natura substanţei din care este constituită urma (în cazul urmelor prin

stratificare/destratificare); culoarea materialului (deschis, închis, zone colorate); vechimea,

presiunea, dinamicitatea urmei; condiţii de mediu si ambient (umezeală, temperatură etc.); tipul

de examinări ulterioare ce se doresc a fi întreprinse (de exemplu examinări ADN); posibilitatea

de a interveni asupra materialului suport.

Relevarea urmelor papilare latente folosind pulberi şi pensule

Metoda relevării urmelor papilare cu pulberi şi pensule este cea mai veche şi cea mai

cunoscută metodă folosită pentru evidenţierea urmelor papilare. Este necesar ca suprafaţa

suportului să nu fie umedă sau lipicioasă. Metoda nu este foarte sensibilă şi de aceea se aplică

numai la urmele relativ recente (interval de timp scurt între momentul comiterii faptei şi

momentul efectuării CFL, de exemplu 24 ore). Există o varietate mare de pulberi, care diferă din

punctul de vedere al materialului, culorii, granulaţiei şi compoziţiei.

În unele situaţii, pulberea de relevare aderă atât la crestele cât şi la şanţurile urmei papilare,

iar acestea nu sunt foarte bine definite. Întrucât aderenţa pulberii este mai mare pe creste şi mai

redusă în şanţuri se poate, în unele cazuri, îndepărta excesul de pulbere prin pensulare uşoară sau

prin aplicarea unei folii cu gelatină cu adezivitate redusă şi ridicarea urmei; după aceasta se

observă diminuarea cantităţii de pulbere depuse pe urma papilară iar delimitarea între creste şi

şanţuri va fi mai clară. În continuare, urma papilară poate fi ridicată folosind o folie cu

adezivitate ridicată. Întregul proces descris în acest paragraf este denumit în cuprinsul

prezentului document „curăţarea urmei papilare”. Cele mai utilizate tipuri de pulberi in

relevarea urmelor papilare sunt: Argentorat (pulbere argintie), Pulbere neagră (negru de fum),

Pulbere albă (carbonatul bazic de plumb sau ceruza), Pulberi magnetice (neagră, bicromatică,

argintie, fluorescentă, Pulberi fluorescente.

Relevarea urmelor papilare latente folosind substanţe şi tehnici speciale

În general aceste tehnici se utilizează în condiţii de laborator, având în vedere că

relevarea se realizează cu substanţe chimice corozive, toxice, chiar cancerigene, motiv pentru

care utilizarea lor se realizează numai cu asigurarea măsurilor de protecţie corespunzătoare. În

această categorie se încadrează: vaporizarea cu cianoacrilat, rhodamina 6G, Pigment Ardrox,

12

Galben Bazic 40, Roşu Bazic 28, Tape Glo, Wet Wop, Violet de Genţiană, Negru de Sudan,

Un Du, Soluţie S.P.R., Ninhidrina, DFO (1,8-DIAZAFLUOREN-9-ONE).

Concluzii: Analizând cele prezentate anterior, putem afirma faptul că descoperirea urmelor unei

infractiuni presupune, in primul rand, o cautare sistematica a lor, in functie de natura locului si

de modul de savarsire a faptei . Datorita diversitatii deosebite de situatii, de imprejurari privind

maniera de comitere a infractiunii, nu pot fi date retete absolute de descoperire a urmelor . Sau

asa cum subliniaza C. Turai cautarea urmelor papilare latente este o operatie de tehnica

criminalistică ce necesită atenţie deosebită din partea specialistului criminalist, acesta trebuind sa

aibă „rabdarea si intuitia unui mare artist”1.

Un aspect pe care specialistii criminalisti il cunosc foarte bine din practica, este acela ca si

cei mai abili infractori, dupa realizarea faptei, neglijeaza masurile de precautie luate initial .

O urmă papilară găsită pe un obiect face dovada contactului unei persoane cu suportul pe

care a fost descoperită urma, dar nu constituie, prin ea însăşi o probă de vinovăţie.

1 CONSTANTIN TURAI, “Enigmele unor amprente”, supra cit., p. 96.

13

Bibliografie

Alain Buquet, Manuel de criminalistique moderne, 2e édition revue et complétée, Presse

Universitaires de France, 2003.

Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.

Colectiv, Tratat practic de criminalistica, vol. I-V, Ministerul de Interne, Inspectoratul General al

Politiei, Institutul de Criminalistica, 1976 – 1985

Colectiv, Manual de bune practici al cercetării la faţa locului, M.A.I., I.G.P.R. Institutul de

Criminalistică, 2008

Constantin Turai, “Enigmele unor amprente”, Editura: Albatros , Bucureşti, 1984 ,p. 96.

Gheorghe Păşescu, Ion R. Constantin, Secretele amprentelor papilare, Editura Naţional,

Bucureşti, 1996

Gheorghe Pasescu, Interpretarea criminalistica a urmelor la locul faptei, Editura National, 2000.

Ştefan . Nicolau, Dermatologie şi neurologie, ed. Medicală, Bucureşti, 1958,

Valentin Sava, Manual de dactiloscopie, Imprimeria penitenciarului „Văcăreşti”, Bucureşti,

1942,

14