Liceul Teoretic Măgdăceşti

ReferatLa tema : COMPLOTURILE ÎMPOTRIVA LUI HITLER. Sisteme de securitate hitleristă

BIBLIOGRAFIE : Magazin Istoric 1999

Îndeplinit de : Balan Otilia

Controlat de : Tentiuc Lidia

2004

Joi, 20 iulie 1944 , ora 12.50 , Rastemburg , Marele Cartier General al Furerului din Prusia Orientală . Hitler , aplecat deasupra unei hărţi şi înconjurat de statul său major , examinează operaţiile de curs pe frontul de Est . O deflagraţie puternică aruncă în aer încăperea în care se desfăşoară această primă conferinţă militară a zilei . În confuzia creată , dintre strigăte , fum , dărîmături ce acoperă podeaua , Hitler , căruia îi fusese destinată explozia , iese în mod miraculos neatins . Din cele 23 de persoane ce îi stau în preajmă , 4 sunt ucise sau lovite mortal şi 12 rănite , nici unul dintre marii conducători ai Reichului , nici Jodl , nici Keitel – iar Hitler cu atît mai puţin – nu suferă modificări . În zilele următoare o serie de represiuni se abat asupra opoziţiei Fuhrerului , provocînd sute de victime . Hitler înţelege că nu este vorba despre un atentat organizat de o singură persoană , de un dezechilibrat . În spatele lui se află o conspiraţie care îi grupează pe principalii adversari ai regimului său , civili , ca fostul primar al Leipzingului , Goerdeler , generali în retragere ca Beck , Witzleben sau Hoepner , ofiţeri activi ca Henning von Tresckow , şef al statului major al grupului de armate „Centru” de pe frontul de Est , Heinrich von Stulpnalgel , guvernator militar al Parisului , sau From , comandantul Armatei de Interior . Firele vor duce pînă la figuri legendare ale celui de-al 3-lea Reich , ca mareşalul Rommel , simpatizant al conspiratorilor , şi la generalul von Moltke . Sufletul şi creierul complotului este însă colonelul Klaus Schenk von Stauffenberg , de numele căruia este asociat acest atentat.Spre dimineaţă , vocea lui Hitler se aude la radio : ”Camarazi germani ! a nu ştiu cîta oară a fost pregătit şi comis un atentat împotriva persoanei mele . Dacă astăzi vă vorbesc , o fac din două motive : primul , ca să-mi auziţi vocea şi să ştiţi personal că sunt nevătămat şi am o sănătate bună . Al doilea , ca să fiţi puşi la curent cu detaliile unei crime ce nu-şi găseşte egalul în Istoria Germaniei . O mică clică de ofiţeri idioţi , ambiţioşi , fără scrupule şi criminali a organizat un complot pentru a mă elimina pe mine şi ,odată cu mine , a extermina practic Statul Major al Înaltului Comandament . Bomba , depusă de colonelul conte von Stauffenberg , a explodat la doi metri de mine , personal sunt nevătămat , cu excepţia cîtorva zgîrieturi , eschimoze şi arsuri . Consider acest fapt o confirmare a misiunii pe care mi-a încredinţat-o Providenţa şi un ordin de a-mi urma scopul vieţii . Cercul pe care îl reprezintă aceşti uzurpatori este extrem de limitat . El n-are nimic de-a face cu Wehrmachtul . Este vorba doar de un mic focar de elemente criminale , ce vor fi distruse fără milă ... de data aceasta , conturile vor fi reglate aşa cum noi, naţional-socialiştii obişnuim , să o facem . ” Se creează o „comisie specială 20 iulie” , compusă din 400 de funcţionari loiali lui Hitler , care lucrează asiduu vreme de cîteva luni , pînă aproape de prăbuşirea regimului nazist , pentru pedepsirea exemplară a oponenţilor puterii reali sau bănuiţi . Pe 21 iulie se sinucide Henning von Tresckow , pe 8 august este executat primul lot de 8 conjuraţi , în penitenciarul Plotezensee . Sunt arestaţi şi executaţi toţi membrii familiei Goerdeler,von Tresckow,von Seydlitz,von Lehdorff,Schemenn şi multe altele . Execuţiile se prelungesc pînă în aprilie 1945 . Peste 2000 de persoane . În total , represiunea atinge 5000 de persoane . O cotitură tragică în viaţa feldmareşalului Erwin Rommel,care,pus în situaţia de a alege între proces şi sinucidere ,cu asigurarea – în cazul ultimei variante - că familia sa nu va avea

de suferit , alege sinuciderea ,la 14 octombrie 1944 , fiind înmormîntat cu funeralii grandioase , la catedrala din Ulm .De fapt tentativa de la 20 iulie 1944 a fost un eşec însîngerat , este punctul culminant al rezistenţei germane împotriva nazismului , mişcare cu triplu obiectiv: eliminarea lui Hitler , răsturnarea regimului , instalarea unei puteri hotărîte să pună capăt războiului . Lista atentatorilor este însă foarte lungă din cei 12 ani de conducere absolută a Fuhrerului , ea ar putea începe cu studentul în teologie Maurice Bavaund , la 9 noiembrie 1938 , cu ocazia paradei care celebra anual la Munchen puciul din 1923 , sau cu ebenistul Elser , exact în aceeşi zi a anului următor . Cert este că prima încercare reală de înlăturare fizică a Fuhreruluu poate fi considerată cea din 13 martie 1943, cînd von Tresckow a reuşit să-l ademenească pe Hitler la Smolensk , unde se afla atunci Statul Major al lui von Kluge , „Am hotărît ca Fuhrerul să fie ucis cu pistolul la cazionul ofiţerilor . Ne-am repartizat locurile şi am căzut de acord să îl lovim în cap , pentru că ar fi putut purta vestă antiglonţ . Lîngă Hitler urma să stea feldmareşalul von Kluge , l-am înştiinţat şi ne-a acceptat planul , apoi am aflat că Fuhrerul va fi însoţit de Himmler , am dublat imediat numărul trăgătorilor , dar Hitler a venit singur , von Kluge s-a pierdut cu firea şi a înterzis atentatul . A încercat apoi să explice gestul său : „Dacă îl lăsăm în viaţă pe Himmler , începea războiul civil între Wehrmacht şi S.S.” Ei au reuşit însă să pună o bombă în avionul lui Hitler , a făcut-o oberleutnantul Fabian von Schlabrendorff ,prieten cu Boselanger şi locţiitor a lui Tresckow . El a mascat explozivul într-o sticlă de coniac , pe care a remis-o unui ofiţer ce îl însoţea pe Hitler , pentru un pariu al generalului maior Stieff din Înaltul Comandament al Wehrmatchului . După o jumătate de oră de la decolare , avionul trebuia să se rupă în bucăţi , dar se pare că din cauza frigului explozibilul nu a acţionat , Fabian a trebuit să ajungă din urmă avionul ca să recupereze sticla primejdioasă. Opt zile mai tîrziu , în timpul vizitării lui Hitler a unei expoziţii de trofee de război , colonelul Gersdroff , reprezentant al Abwehrului în statul major al lui Kluge , cel care trebuia să-i fie ghid înaltului oaspete , şi-a exprimat disponibilitatea faţă de conspiratori de a sări în aer odată cu Fuhrerul . El a amplasat în expoziţie mecanismul unei bombe cu ceas , dar Hitler a stat în încăpere doar 6 minute în loc de 10 , cîte au fost prevăzute , aşa încît numai 4 minute i-au rămas lui Gersdroff pentru a neutraliza mecanismul bombei . Nici atentatul plănuit de căpitanul de infanterie Axel von der Bussche , care a încercat să contracareze neşansa lui Gersdroff , în timpul prezentării unei expoziţii de noi uniforme , nu a reuşit şi acesta era pregătit de un sacrificiu suprem , dar cu 3 zile înaintea termenului fixat pentru întîlnirea cu Hitler , care urma să fie însoţit de Goering şi Himmler , depozitul de uniforme a fost bombardat de inamici .Cînd von der Bussche l-a invitat din nou pe Fuhrer , la o nouă expoziţie de modele de uniforme , în luna decembrie 1943 , acesta decide brusc să plece la Berchtesgaden contramandîndu-şi inspecţia . La 26 decembrie , un colonel detaşat în Ministerul armatei , pe nume Klaus von Stauffenberg ,care apărea astfel pentru prima oară în scenă , a încercat , fară succes , să introducă în cartierul general al Fuhrerului o bombă cu explozie întîrziată , în servieta sa cu documente . O operaţie analoagă – puţin mai tîrziu şi tot eşuînd – locotenentul Heinrich von Kleist .Părea că Hitler încheiase un pact cu Diavolul . În timpul unei întrevederi pe care trebuia să o aibă cu Hitler , la Berghof comandantul von Breitenbach a vrut să-l omoare pe Fuhrer , dar santinela S.S. i-a interzis vizitatorului intrarea în hol din cauza unei neînţelegeri a ordinului primit .

Sunt cunoscute 12 atentate de asemenea planuri de eliminare fizică a lui Hitler , toate născute sub stea nefastă . Cum poate explicată totuşi acestă suită de tentative ratate ? :

Loialitatea manifestată de populaţie faţă de regimul hitlerist , ceea ce a redus mişcarea la un nivel minoritar . Pentru germani , care au în sînge respectul ordinii stabilite , puterea zilei era puterea legală .

În plus ,regimul beneficia de recunoaşterea comunităţii internaţionale şi , pînă în 1942 , acumulase o serie de succese externe convingătoare. Chiar şi în 1943-1944 , înfrăngerile nu păreau definitive , aşa că popularitatea lui Hitler , se menţinuse aproape intactă .

Într-o ţară aproape dominantă de naţionalism ,angajat total începănd cu 1939 , într-un război pe viaţă şi pe moarte , rebeliunea se identifica aproape automat cu trădarea . De aceeea mulţi generali şi ofiţeri nu au aderat la rezistenţă ,opoziţia militară , spre exemplu , şi-a înfrînt cu greu sentimentul că abandona valorile naţionale ale ţării , că îşi furniza patria adversarului . A fost nevoie de ofiţeri tineri , liberi de astfel de perjudecăţi , pentru ca mişcarea , epuizată de atîtea motive şi contramotive , să primească impulsul de la 20 iulie 1944 .

Spre deosebire de alte mişcări ,de rezistenţa germană nu a putut conta pe un sprijin exterior , nici politic , nici psihologic . Toate tentativele conjuraţilor de a stabili contacte cu aliaţii au eşuat . Parţial explicabil : aceştia se aflau foarte aproape de victorie şi se temeau că URSS va interpreta ca un afront la adresa ei un pact cu germanii , fie ei şi în opoziţie . Iar Himmler nu făcuse nimic decît să irite în plus puterile occidentale , cînd , în 1943 , nimeni altul decît el pretinsese o clipă a reprezenta rezistenţa , procurînd un certificat medical Fuhrerului , doveditor al bolilor sale mintale.

De fapt , speranţa în realizarea unor tratative cu Occidentul se cam spulberase încă din toamna lui 1943 , după Conferinţa de la Casablanca, unde Roosevelt şi Churchill ceruseră o capitulare necondiţionată a Germaniei ,iar după debarcarea Aliaţilor , din iunie 1944 , von Stauffenberg , care pregătea activ atentatul şi lovitura de stat , încă se îndoia dacă ele aveau sens : „Atentatul trebuie comis , orice s-ar întîmpla şi oricît ne-ar costa - i-a răspuns atunci von Tresckow contelui . Chiar dacă va fi sortit eşecului , tot suntem obligaţi să acţionăm . Acest act a încetat a fi un fapt în sine . Înfăptuindu-l , rezistenţa germană trebuie să arate istoriei că ea , cu riscul vieţii , a dat o lovitură hotărîtoare . Restul nu mai contează.” SITEME DE SECURITATE HITLERISTĂ ...

Joi 30 septembrie 1937 . Un apoteotic arc de triumf în formă de M ,răsărit peste noapte , domină Piazza dell’Estedra din Roma . Locuitorii Cetăţii Eterne îl salută pe Mussolini , întors de la Berlin . Pentru Duce , vizita oficială la Hitler începută în 25 septembrie este cu adevărat un triumf : un cald schimb de dovezi de prietenie între doi dictatori . În prima zi , Mussolini îl declară pe Fuhrer corporal de onoare al miliţiei fasciste, iar Hitler , în replică , îi conferă o decoraţie creată strict cu această ocazie :marea cruce a ordinului Meritul vulturului german , însoţită de insigna aurită a partidului nazist , purtată pînă atunci numai de Fuhrerul german . În zilele următoare , într-un Berlin împodobit fastuos în cinstea oaspetelui , cu unUnter den Linden strălucind sub ghirlande de lumini , Ducele şi Fuhrerul se ascultă reciproc rostind cuvite înălţătoare , dar mai ales mobilizatoare : „Întregul popor în jurul regimului şi poporul - protagonist al istoriei sale” . Între cei doi solidaritatea şi unitatea de vederi politice par a fi „indestructibile”. Cîteva luni mai tîrziu , în primăvara anului 1938 , Hitler răspunde Ducelui printr-o vizită la Roma ; desfăşurată cu aceaşi pompă .În ciuda desăvîrşitei încrederi mutuale afişate , momentele pun în mişcare , de ambele părţi , un sistem diabolic de pază şi protecţie , cu măsuri severe şi intervenţii rapide . Într-un singur an , între 4 noiembrie 1925 şi 31 octombrie 1926, Mussolini a scăpat de 4 atentate , fiind , pe bună dreptate , mîndru de aura lui de supravieţuitor : „nu vă temeţi , gloanţele trec ,Mussolini rămîine” , a exclamat în timpul celui de-al doilea dintre ele , cînd ieşind din Capitoliu , de

la Congresul mondial al chirurgilor , unde rostise o cuvîntere fulminantă , a fost rănit în nas de o irlandeză, Violet Gibson , de 62 de ani : „Vivere pericolosamente” a devenit de atunci deviza lui de viaţă , hrănită de convingerea că steaua-i norocoasă îl va proteja . Dar pînă la stea ... Traseul de cale ferată străbătut de trenul său special de la graniţa italo-germană pînă la Berlin , unde îl aştepta Hitler, era păzit de poliţişti dispuşi astfel încît să se vadă unul pe celălalt . Delegaţia italiană şi-a adus de acasă aproape toate alimentele , iar pe cele proaspete le-a procurat din bucătăria Fuhrerului , sub supravegherea unor funcţionari ai Gestapoului . Proprietarii caselor din Munchen şi Berlin aflate pe traseul Ducelui au fost obligaţi , prin semnătură , să răspundă pentru lealitatea chiriaşilor lor . Închirierile de case şi apartamente au fost interzise pe perioada marii vizite . Gestapoul a făcut controale în casele de pe traseu , iar pe acoperişuri s-au poliţişti . Pentru siguranţă intrările în reţelele de canalizare au fost vopsite cu vopsele speciale , aşa încît dacă cineva încerca să ridice capacul , aceasta îi păstra amprentele . Patrule de poliţie au păzit cu cîteva zile înainte de sosirea lui Mussolini reţelele de canalizare accesibile . Străzile care dădeau în cele ale traseului oficial , împărţite în careuri/ sectore erau înţesate de patrule ale poliţiei . Fiecare poliţist făcuse cunoştinţă din timp cu locatarii şi urmărea respectarea instrucţiunilor date . Populaţiei care l-a întîmpinat pe Mussolini i s-a interzis să poarte genţi sau poşete , să fotografieze şi să arunce flori . La doi metri distanţă , în stînga şi în dreapta maşinii decapotabile în care se aflau dictatorii în picioare , alte două maşini de escortă care o flancau , cu SS-işti şi SD-işti , formau un triunghi cu maşina lui Hitler . Pregătirile pentru vizita lui Hitler din 1938 la Roma au început şi ele la cîteva săptămîni înainte . Au revenit unui „stat major de protecţie” , condus de ministrul de italian de interne , Bocchini , secondat de Gruppenfuhrerul Muller , de la direcţie a 4-a a SD . La graniţa italo-germană , în porturile maritime şi pe şoselele spre Roma , Neapole , Florenţa , unde era aşteptat Hitler , au fost verificate toate persoanele şi supravegheaţi îndosebi străinii . Unităţi militare au staţionat pe de o parte şi alta a căii ferate pînă la Roma , unde s-au oprit cele două trenuri speciale ale Fuhrerului . Organele de securitate italiene au colaborat strîns cu Hans Rattenhuber , tînărul de 36 de ani , care din aprilie 1933 pînă la sfîrşit ,în 1945 , la căderea Germaniei Fasciste , a asigurat paza personală a lui Hitler . Fiecărui funcţionar de la calea ferată „îi revenea” un colaborator al poliţiei criminale naziste . Publicul , selecţionat cu grijă , dintre membrii organizaţiilor fasciste , l-a întîmpinat în fiecare gară pe Hitler , care nu a coborît din tren , răspunzînd saluturilor de la fereastra vagonului , garda sa personală înconjura vagonul , urmărind atent orice mişcare de pe peron . Un batalion de cuirasieri l-a însoţit pe oaspete la Palatul Quirinale , unde a avut întrevederi cu regele şi cu Mussolini . Cu mult timp în înainte autostrada a fost închisă publicului şi presărată cu nisip pe margini , pentru a putea controla orice mişcare a unor persoane străine . Pe trotuarele străzilor s-au instalat baraje de lemn în faţa cărora stăteau brigăzi , membri ai organizaţiilor fasciste . În părţile itinerarului , poliţia a ordonat ca ferestrele să fie închise şi acoperite cu steaguri şi covoare . Paza personală a lui Hitler – depozitară a pedantismului şi acurateţei specific germane –a fost una dintre cele mai bune din lume . Explicabil de ce în cei 12 ani cît a condus Germania nici unul dintre cele 42 de atentate comise asupra lui nu au reuşit . Rattenhuber a vegheat asupra reşedinţelor sale din Munchen şi Berchtesgaden . În aprilie 1933 , el a aflat de la americani că evreii din SUA pregătesc asasinarea Fuhrerului . Directorul FBI , Edgar Hoover , a declanşat urgent o alertă urmărire a complotiştilor , reuşind să neutralizeze conspiraţia . FBI l-a salvat pe Hitler. Întregul personal de serviciu din reşedinţele de la Berlin şi Berchtesgaden era verificat regulat de poliţie . La fiecare intrare , se afla 24 de ore din 24 un militar de serviciu . Orice vizitator – însoţit permanent în clădire de un agent

de serviciiu - primea cîte un bon în care erau specificate ora sosirii , a plecări numărul obiectelor aduse sau luate din sediu . Produsele alimentare pentru reşedinţele Fuhrerului erau procurate de la anumite firme , aflate sub un rigid control poliţienesc . Comanda de produse alimentare la telefon era interzisă , ele fiind cumpărate de persoane anumite din serviciul personal de pază . Odată aduse în bucătărie , produsele erau supuse unei atente analize chimice . Între orele 18.00 şi 8.00 circulaţia persoanelor în imediata apropiere a cancelariei Reichului se interzicea strict . Mai multe proiectoare care înconjurau casa lui Hitler de la Berchesgarden se aprindeau toate de la apăsarea unui singur buton.Toate camerele în care se afla Fuhrerul , inclusiv dormitorul erau prevăzute cu sisteme de alarmă , conectat la o încăpere a seviciului de pază . Toată corespondenţa sosită pe adresa lui Hitler era verificată cu raze Roentgen ; chiar şi rufele de la curăţătorie . Serviciul lui Rattenhuber asigura şi paza apartamentului din Munchen , din Piaţa Prinz Regent 16,et.1, unde Fuhrerul a locuit în anii de început ai nazismului . La parter locuiau 4 persoane care îi cunoşteau pe toţi locuitorii imobilului , îar în pod 24 ore din 24 se aflau oameni de pază . Coşurile fuseseră acoperite cu site , pentru a nu fi aruncate obiecte periculoase . Ferestrele de la pod erau închise cu grilaje , încuiate pe dinăuntru cu lacăte.Casa era încojurată cu sîrmă gimpată . Toţi vizitatorii figurau într-o carte specială şi erau primţi numai după ce îl sunau la telefon pe locatarul respectiv . Proprietarii apartamentelor purtau o mare răspundere pentru fiecare vizitator al lor . În ciuda insistenţelor lui Rattenhuber , Hitler nu i-a permis să percheziţioneze persoanele care veneau în vizită în bloc . Gestapoul verifica minuţios hotelurile în care locuia Hitler : toate camerele vecine cu cele ale lui. Dacă Hitler cobora la restaurant , 6 membri ai gărzii sale ocupau mesele vecine , în poziţii ce le permiteau să vadă tot ce se putea petrece în sală . Funcţionari ai poliţiei criminale cu soţiile lor urmăreau din colţurile lor toate mişcările . Aproape toate teatrele germane aveau loja Fuhrerului şi locuri rezervate poliţiei în stînga , dreapta şi deasupra lojii , pentru supravegherea publicului . La cuvîntările oficiale , lîngă Fuhrer şi în primele rînduri se aşezau numai persoane aflate pe liste speciale . Patrule controlau toate încăperile din teatru , pînă la toalete şi cabinetele artiştilor . Festivalul de la Bayreuth , care dura 18 zile , necesita măsuri speciale de pază . Se controlau atunci toate hotelurile şi toate restaurantele , sala unde se desfăşura festivalul . Locurile unde se ţineau mitinguri şi adunări deveneau cu 8 zile înainte de eveniment obiective ale pazei . Toate accesele erau păzite de cîini . Fotoreporterii ocupau locuri fixe şi numai unii dintre ei aveau permisiunea de a-l fotografia pe Hitler în prim plan . Pentru blitzuri era nevoie de acordul lui personal . Trenul special al Fuhrerului număra 15 vagoane . Personalul de serviciu – foarte stabil – era controlat în totalitatea lui , începînd din 1938 , de poliţia secretă . bagajele persoanelor invitate în călătorie erau luate de la domiciliu şi aduse la tren de membrii unui batalion SS , în prezenţa pasagerilor . Itinerarul , destinaţia şi ora plecării trenului constituiau cel mai desăvîrşit secret . Noaptea , cu excepţia celuui al serviciului de pază , vagoanele se zăvorau . Înaintea trenului – la o anumită distanţă – mergea un alt tren complementar . Pe şoselele Hitler folosea numai automobile de marca Mercedes-Benz şi o limuzină de 150 C.P. Toate maşinile erau blindate ; geamurile rezistente la 7 împuşcături într-un singur punct. Farurile atît de puternice , încît îi orbeau pe cei ce veneau în sens opus . Maşinile de însoţire purtau în spate inscripţia „depăşire interzisă” . Cine o făcea suporta legea .La cuvîntări , florile , adunate dinainte din mâna publicului , erau înmânate lui Hitler după ce se verificau . Hitler avea la dispoziţie un avion cu 4 motoare „Condor” al firmei Focke-Wulf , prevăzut cu 2 mitraliere de 150 mm , una la coadă , una sub fuzelaj . În caz de primejdie , printr-o singură apăsare de buton, sub scaunul lui Hitler se deschidea o trapă . Fuhrerul , cu scaun cu tot, era eliberat din avion şi la scurt timp i se deschidea paraşuta . Pe front avionul său era escortat de 6 pînă la 10 aparate de vînătoare , pilotate de

profesionalişti ai aviaţiei . La 9 noiembrie 1939 , cînd Fuhrerul marca alături de camarazii săi 16 ani de la puciul naţional-socialist de la Munchen , în urma căruia fusese închis pentru 5 ani , de la berăria Burger Braukeller din acelaşi oraş , au murit 7 oameni şi alţi 63 de răniţi , în urma unei explozii provocate de o bombă cu efect întîrziat , căreia trebuia săi cadă victimă Hitler . El a rămas neatins pentru că în ultima clipă şi-a schimbat planurile : nu a mai stat de vorbă cu prietenii săi ci a părăsit grăbit sala . A doua zi , într-un sat de lîngă Konstanz , Kreizlinger a fost arestat Georg Elser , un munchenez asupra căruia a fost găsit planul berăriei şi care şi-a recunoscut vina . Avea să moară la Dachau 6 ani mai tîrziu , aprilie 1945. După atentatul din 1939 , serviciul de pază al Fuhrerului şi-a îmbogăţit arsenalul de măsuri: cu cîteva zile înainte , planta microfoane – produse firma „Zeiss” – în fotoliile sălilor în care „şeful” urma să rostească alocuţiuni .

Nu vă temeţi dictatorii trec... Martie 2004