Cuprins:I. Aspecte generale.................................................................................................2

II. Proiectarea amenajării turistice...........................................................................4

III. Consideratii asupra amenajarii turistice a ariilor protejate. Studiu de caz: parcurile nationale din Europa..................................................................................4

1.Capacitatea turistica portanta (de incarcare turistica) a peisajului......................4

2. Modelul amenajarii turistice a parcurilor nationale europene............................7

IV. Turismul in arii protejate– Program de monitorizare....................................12

V. Parcuri Nationale din Europa............................................................................18

Concluzie:................................................................................................................29

Bibliografie:.............................................................................................................30

1

I. Aspecte generale 

Prin amenajarea turistică trebuie să înţelegem acţiunea de punere în valoare estetică şi economică a unui obiectiv , complex atractiv sau zonă turistică. Ea generează prin edificarea unei anumite părţi din infrastructura turistică produsul turistic sau oferta turistică integrală . Simpla existenţă în spaţiul geografic a unui fond turistic remarcabil nu generează o mişcare turistică importantă , este nevoie de intrarea în scenă a unor elemente infrastructurale care să asigure accesul în zonă după care trebuie edificată baza tehnico-materială necesară unui turism modern. Sunt cunoscute în literatura de specialitate numeroase zone austere din perspectiva fondului turistic a căror cotă a fost ridicată prin amenajări turistice de excepţie (vezi spatial geografic al petro-dolarului aferent Golfului Persic , unde , numeroase spaţii deşertice şi semideşertice au fost transformate în bijuterii turistico-arhitectonice ; aici a apărut primul hotel de7 stele – Burj –al-Arab , Dubaiul fiind recunoscut ca un paradis turistic ce a sfidat rigorile deşertului ).

La polul opus este recunoscut faptul că nici 50% din oportunităţile oferite de România nu sunt valorificate , noi fiind , de pildă , pe locul al II-lea în Europa , după Franţa , la capitolul potenţial turistic morfo-peisagistic . Prin amenajarea turistică a spaţiului geografic se urmăreşte în primul rând estetizarea locurilor respective şi abordarea unor lucrări care să ducă în final la cizelarea fondului turistic.

Analizat în ansamblu , procesul amenajării vizează :

1.Estetizarea şi cizelarea fontului turistic ;

2.Dezvoltarea bazei tehnico-materiale (pentru cazare , servicii , recreere , distracţii şi alteactivităţi de agrement ) ;

3.Îmbunătăţirea căilor şi mijloacelor de acces în teritoriu;

4.Ridicare cotei prestaţiilor de servicii la nivelul cerinţelor moderne şi în concordanţă cunevoile principalelor categorii de turişti ;

5.Îmbunătăţirea sistemului informaţiei turistice prin realizarea atât a unui mix publicitar divers şi eficient cât şi prin înfiinţarea unor servicii care să furnizeze informaţii turiştilor înregim non-stop .

2

Odată cu intrarea în mileniul trei, devenim tot mai conștienți de complexitatea, fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. În același timp, turismul tinde să devină o expresie tot mai populară a acestei conștiințe. Datorită evoluției transporturilor și tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o ascensiune rapidă a turismului în arii naturale. Drept urmare este tot mai evident că dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile, în absența unui management corespunzător, poate prezenta o amenințare pentru integritatea ecosistemelor și a comunităților locale. Un număr tot mai mare de vizitatori în zone fragile din punct de vedere ecologic poate duce la o degradare puternică a mediului. De asemenea, comunitățile locale și cultura indigenă pot fi influențate negativ de afluxul crescut de vizitatori străini cu un stil de viață modern. În plus, schimbările climatice, instabilitatea economică și condițiile politico-sociale pot face din turism o afacere riscantă, mai ales în zonele puternic dependente de această activitate economică. Constatăm că ascensiunea turismului creează numeroase oportunități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea comunităților locale. Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoașterea naturii, dar și la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, s-a conturat treptat o nouă etică a călătoriei numită ecoturism. Ecoturismul poate furniza veniturile atât de necesare pentru protejarea parcurilor naționale și a altor arii naturale, venituri care nu ar putea fi obținute din alte surse. De asemenea, ecoturismul poate constitui o alternativă viabilă de dezvoltare economică pentru comunitățile cu puține activități generatoare de venit. Mai mult, ecoturismul poate spori nivelul de educație și conștiință al turiștilor, transformându-i în susținători entuziaști ai conservării mediului natural și cultural.

II. Proiectarea amenajării turistice Ansamblul tuturor măsurilor şi intervenţiilor tehnice aplicate în scopul creerii condiţiilor optime pentru valorificarea şi exploatarea integrală a potenţialului natural dintr-o regiune reprezintă procesul de amenajare turistică a unui teritoriu . Actul amenajării concrete trebuiesă fie precedat de un studiu foarte bine documentat cu elementele de fezabilitate la care trebuie adăugate câteva expertize tehnice care vizează teritoriul respectiv (analize geotehnice ,repere hidrotehnice , observaţii meteo-climatice , etc.)

Pentru o cât mai corespunzătoare valorificare turistică a unui teritoriu trebuie respectate câteva reguli şi măsuri foarte importante :

3

-calcularea şi respectarea unui prag de toleranţă a utilizării mediului înconjurător prin limitarea volumului de construcţii dintr-un teritoriu ;

-stabilirea unui raport rezonabil între extensiunea spaţiului ce urmează a fi construit şi caracterul limitat al resurselor turistice din spaţiul respectiv ;

-stabilirea unei densităţi a componentelor turistice în raport cu necesarul pentru populaţia din teritoriu (atenţia trebuie îndreptată mai ales spre spaţiile verzi , a căror suprafaţă este recomandabil să nu fie diminuată ).

III. Consideratii asupra amenajarii turistice a ariilor protejate. Studiu de caz: parcurile nationale din Europa

Amenajarile destinate practicarii turismului in ariile protejate si ,in mod deosebit, in parcurile nationale trebuie precedate de studii riguroase referitoare la capacitatea turistica portanta sau de incarcare turistica a peisajului.

1.Capacitatea turistica portanta (de incarcare turistica) a peisajului

In general, prin capacitate turistica portanta se intelege numarul maxim de vizitatori pe care un anumit ecosistem poate sa ii primeasca, fara ca acesta sa suporte degradari de anvergura. Aceasta notiune a aparut in Europa la inceputul anilor 60, odata cu dezvoltarea turismului si a agrementului de masa, care au generat necesitatea planificarii acestor activitati.

Pentru a evalua capacitatea turistica portanta a teritoriilor protejate, trebuie sa avem in vedere patru dimensiuni care o definesc:

a) capacitatea de suport ecologic

b) capacitatea de incarcare sociala si psihologica

c) resursele proprii de tehnici de amenajare, care modifica considerabil pragurile limita

d) notiunea de compatibilitate intre utilizarile multiple ale peisajului natural

4

a) Capacitatea de suport ecologic se refera la pragul limita de toleranta biologica si fizica a ecosistemelor supuse activitatilor recreative; acest prag limita vizeaza unul, doua sau toate componentele care alcatuiesc ecosistemul; din perspectiva amenajarii turistice, intr-un parc national pragul de toleranta este net inferior, comparativ cu cel al spatiilor neprotejate destinate agrementului; toate elementele care constituie un ecosistem trebuie luate in considerare, atat in ceea ce priveste specificitatea fiecaruia, cat si interrelatiile dintre acestea; nivelul pragului de toleranta va fi stabilit astfel incat, insertiile antropice sa nu afecteze componentele inedite sau deosebit de fragile ale ecosistemelor. Este indicat ca studiile destinate analizei potentialului ecologic al ariilor protejate sa aiba in vedere atat diagnoza cat si prognoza evolutiei ecosistemelor, cu atat mai mult cu cat dinamica acestora este dependenta de intensitatea interventiei umane; de asemenea, se recomanda ca aceste studii sa se extinda si asupra proximitatilor ariilor protejate, intrucat o serie de activitati desfasurate in aceste spatii isi pot proiecta impactul asupra componentelor ecosistemice din perimetrele protejate.

b) capacitatea de suport psihologic si social a unui sit recreativ trebuie sa tina cont imperativ de utilizatorii sai. In acest context, Richard R. Forster (1973) defineste capacitatea de suport social ca nivelul impactului uman, dincolo de care se produce deteriorarea calitatii experientei de destindere in aer liber.

Practicile, atentiile si perceptiile asupra aceluiasi ecosistem sunt diferite, functie de nivelul cultural si social, de motivatiile constiente sau subconstiente ale vizitatorilor, de numarul de persoane si de densitatea acestora. Pe de alta parte, dimensiunea sociala a capacitatii de suport este strans legata de caracteristicile geografice si peisagistice ale teritoriului utilizat; astfel, spre exemplu, un spatiu impadurit, va limita considerabil pragul de suprapopulare; dimpotriva, o suprafata deschisa, prin facilitatile pe care le ofera, (de exemplu, indepartarea mai lejera de masina, datorita posibilitatii sporite de supraveghere a acesteia, utilizarea ca teren de joaca, spatiu de picnic etc.), va atrage fluxuri turistice importante. In abordarea unui spatiu recreativ, factorii distanta si durata sunt strans corelati. Pornind de la acest considerent, administratorii Parcului National Dunes de Kennemer (Tarile de

5

Jos) au tinut cont in amenajarea teritoriului de corelatia distanta – durata: in locurile permise bailor marine, au fost amenajate parcari si cai de acces in interiorul plajelor, care sa atraga masele importante de turisti indiferenti fata de spectacolul naturii, atrasi in mod special de agrement. In acest mod, s-a urmarit diminuarea presiunii antropice asupra siturilor care adapostesc obiective aflate in regim de protectie si conservare. Studiile efectuate asupra capacitatii de suport social a parcurilor nationale au confirmat necesitatea unei gestionari diferentiate a zonelor functionale ale acestora si a utilizarii unor tehnici care sa permita orientarea fluxurilor turistice catre itinerarii menite sa diminueze interesul fata de perimetrele strict protejate.

c) capacitatea de suport (portanta) pentru amenajari

In numeroase cazuri, exista probleme de incompatibilitate intre utilizarile multiple pe care le poate suporta teritoriul unei arii protejate, astfel incat pragurile critice ale echilibrului ecologic sunt net depasite (de exemplu, in cazul Parcurilor Nationale Circeo – Italia si TANAP – Slovacia, unde amenajarile realizate au favorizat practicarea pe scara larga a activitatilor turistice, netinand cont de impactul acestora in peisaj). In aceste conditii, punerea in practica a planurilor de amenajare a ariilor protejate trebuie precedata de studii de impact, care vor clasifica amenajarile propuse pentru teritoriul analizat, in: indezirabile, permise, cu conditia asigurarii unei permanente monitorizari si intretineri si dezirabile, prin vocatia de punere in valoare a resurselor perimetrului protejat.

Parcul National Circeo din Italia

6

2. Modelul amenajarii turistice a parcurilor nationale europene

Pentru parcurile nationale europene, sunt propuse in general trei zone principale de amenajare:

a) zona de acces pentru turisti, desfasurata la periferia parcului si pe vaile care favorizeaza accesul in interiorul ariei protejate; aceasta zona include puncte de stationare a autovehiculelor, arii de campare si pentru picnic, centre de informare; accesul in siturile cele mai spectaculoase va fi favorizat de trasee bine marcate, menite sa protejeze punctele cele mai fragile din perimetrele protejate; in acest scop, se pot utiliza garduri vii, preferabil din specii de conifere, de o parte si de alta a cailor de acces si chiar bariere, acolo unde este cazul. O parte din amenajarile destinate informarii turistilor, infrastructurilor usoare de cazare etc. poate fi realizata la exteriorul ariei protejate, contribuind la insertia parcului in cadrul sistemului economic si social local.

b) zona intermediara sau tampon se caracterizeaza printr-o infrastructura foarte redusa: caile de comunicatie, hotelurile, restaurantele si asezarile permanente sunt interzise; singurele amenajari dezirabile sunt reprezentate de refugii si spatii de amplasare a corturilor, de drumuri si poteci trasate in mod stiintific si in concordanta cu principiile conservarii; densitatea frecventarii turistice este mult mai redusa (se poate face chiar o selectie, functie de nivelul cultural si social al turistilor).

c)zona strict protejata sau de protectie integrala, destinata activitatilor de cercetare stiintifica; activitatile turistice nu sunt permise decat cel mult in scop instructiv-educativ.

Acest model de amenajare este dependent de dimensiunea parcului, putand fi aplicat cu deosebire pe teritorii intinse, cu peisaje relativ omogene. In Parcul National Plitvice de exemplu, a putut fi usor realizata protectia unei suprafete intinse, acoperita cu vegetatie forestiera densa, greu accesibila; activitatile turistice

7

au fost orientate catre lacurile spectaculoase care de altfel, reprezinta principalul pol de atractie al parcului; de asemenea, instalarea de panouri cu „sens interzis” pe toate drumurile de acces in paduri sau catre unele exploatatii agricole izolate au rolul de a descuraja conducatorii auto, in special pe cei straini.

Parcul National Plitvice din Croatia

In afara de zonarea spatiala, pentru a face fata agrementului in aer liber, gestionarii parcurilor dispun de patru tipuri principale de mijloace de actiune pe care le pot utiliza separat sau combinat:

a) sporirea spatiului disponibil deschis vizitatorilor

b) controlul si limitarea numarului de turisti

c) diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor

d) sporirea durabilitatii resurselor

a)Sporirea spatiului disponibil deschis vizitatorilor se poate realiza prin:

- crearea de noi locuri destinate anumitor tipuri de amenajari turistice

- organizarea mai judicioasa a amenajarilor in siturile recreative deja existente

- o mai buna utilizare temporala a spatiului ariei protejate, avand in vedere faptul ca in majoritatea parcurilor nationale se manifesta un dezechilibru al frecventarii turistice: indeosebi la sfarsit de saptamana si in sezonul estival; in aceste conditii, este necesara sporirea spatiului teoretic disponibil pentru agrementul in aer liber, prin prelungirea duratei de utilizare, bineinteles cu anumite

8

precautii (evitarea perioadelor de reproducere a pasarilor sau a mamiferelor mari, de exemplu)

- cautarea de situri capabile sa absoarba o parte din vizitatori, in proximitatea parcurilor (de fapt, adesea singura solutie admisa de conservationisti)

In realitate, sporirea capacitatii globale de primire a turistilor poate conduce la o intensificare deseori riscanta a problemelor de natura ecologica, determinate de fluxul turistic crescut pe perioada vacantelor sau a sarbatorilor de peste an.

b) Controlul si limitarea numarului de vizitatori se impun in cazul unor parcuri nationale integral sau partial suprasolicitate din punct de vedere turistic. Posibilitatile de diminuare a fluxului turistic pe care administratorii parcului le au la dispozitie rezida in:

- interzicerea uneia sau a mai multor activitati recreative, cu deosebire a acelora care altereaza cel mai mult calitatea mediului natural;

- limitarea accesului catre spatiile fragile;

- stoparea amenajarii si intretinerii cailor de acces, potecilor, drumurilor;

- introducerea de taxe pentru parcare;

- limitarea duratei sejururilor (spre exemplu, in Parcul National Plitvice se elibereaza bilete de intrare, cu o valabilitate de trei zile);

Spre deosebire de parcurile nationale americane, practica limitarii stricte a numarului de vizitatori in parcurile Europei este inca destul de timida, cu deosebire in cazul celor recent declarate ca atare. Eficacitatea aplicarii masurilor de limitare a fluxului turistic depinde de mai multi factori, dintre care amintim: importanta proprietatii private, mijloacele financiare, echipamentele si personalul necesar (adesea insuficiente), dimensiunea parcurilor, caracteristicile ecologice ale acestora. Este evident ca un parc national de talie mare, situat la o distanta considerabila de concentrarile umane si cu accesibilitate redusa va facilita controlul si limitarea numarului de vizitatori.

O masura eficienta pentru limitarea fluxului turistic ar putea fi practicarea activitatilor sportive numai de catre persoanele atestate prin diplome (in echitatie,

9

scufundari submarine) si licente sportive sau de apartenenta la anumite cluburi (carta Clubului Alpin Francez, licenta de caiac-canoe etc.); de asemenea, campingul ar putea fi rezervat celor care sunt titulari ai licentei unei Federatii nationale de camping, iar refugiile, beneficiarilor unei carte de adeziune la un anumit club montan.

c) Diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor. Caile prin care gestionarii pot raspunde acestui deziderat ar putea fi:

- concentrarea anumitor activitati, pe masura compatibilitatii acestora, intr-un spatiu redus, bine delimitat, care va putea fi monitorizat si intretinut pentru limitarea degradarilor ireversibile;

- dispersarea activitatilor in cadrul perimetrului parcului trebuie realizata cu precautie si adaptata particularitatilor suportului ecologic;

- limitarea anumitor activitati recreative in perioadele in care impactul acestora este major (spre exemplu, aprinderea focului pentru gratar numai in timpul iernii);

- ameliorarea intretinerii si a performantei materialelor si echipamentelor puse la dispozitie, ceea ce presupune suplimentarea resurselor financiare si de personal;

- substituirea anumitor activitati recreative cu altele, mai putin agresive: descurajarea practicarii schiului de pista in favoarea celui de fond, diminuarea si chiar suprimarea accesului autoturismelor individuale si incurajarea utilizarii transportului in comun; incurajarea inlocuirii transportului cu mijloace motorizate de catre mersul calare, mijloacele cu tractiune animala sau cu trenul, dupa caz; pot fi utilizate de asemenea cu succes echipamente care, initial, au avut alta destinatie (telefericele si telescaunele pot fi utilizate vara, pentru a evita tasarea sau degradarea anumitor suprafete sensibile);

10

Parc National Vanoise, Franta

- dezvoltarea educatiei si sensibilizarea fata de problemele naturii si in acest mod, ameliorarea comportamentului vizitatorilor; in acest demers, un rol important revine muzeelor, centrelor de informare, conferintelor de specialitate, scolii, care are sarcina de a dezvolta simtul civic si respectul pentru natura in randul tinerilor.

e) sporirea durabilitatii resurselor naturale se poate asigura prin:

- protejare si gestionare superioara;

- plantarea de specii vegetale cu rezistenta superioara;

- amenajarile artificiale, bazate pe utilizarea unor materiale exterioare (beton, nisip, zgura etc.) pentru protejarea spatiilor intens frecventate;

- activitati de renaturare, restructurare sau reconstructie ecologica

Aceste masuri trebuie realizate cat mai discret, utilizand la maximum resursele locale si speciile vegetale indigene si permitand amenajari cu un caracter cat mai rustic.

Problemele cu care se confrunta parcurile nationale, in special in ceea ce priveste valorificarea turistica, pot fi mai usor surmontate in conditiile unei bune cunoasteri stiintifice a spatiilor- parcuri, atat in domeniul geoecologiei, cat si in cel al stiintelor sociale, in recrealogie, etologie (stiinta comportamentului), comunicare, domenii uneori neglijate in cazul ariilor protejate. In acest sens, este foarte indicata

11

prezenta unui Consiliu stiintific consultativ cu reprezentare pluridisciplinara in cadrul structurilor de administrare ale parcurilor nationale. Acest consiliu poate oferi sprijinul metodologic necesar in elaborarea unui model teoretic si general, materializat printr-o organigrama care sa indice algoritmul operatiilor si evaluarile necesare amenajarii si gestionarii unui parc national (evaluarea impactului amenajarilor, evidentierea disfunctionalitatilor, asigurarea monitorizarii stiintifice a gestionarii parcului).

IV. Turismul in arii protejate– Program de monitorizare.Datorită presiunilor la care sunt supuse unele regiuni ale Terrei, atât prin intensificarea turismului, cât şi prin industrializarea exacerbată, a fost necesară crearea parcurilor nationale, locuri în care animalele şi păsările să poată fi protejate fiind în acest fel vânate într-un mod controlat şi unde plantele pot fi astfel ocrotite şi gospodărite încât de cromatica, parfumul şi gingăşia lor să beneficieze şi generatiile viitoare aşa cum noi le-am preluat de la străbunii noştri.

Din punct de vedere ştiintific, un parc national este definit ca „un areal relativ întins, unde unul sau mai multe ecosisteme nu sunt material alterate de exploatarea şi ocuparea umană, unde speciile de plante şi animale, aspectele geomorfologice şi habitatele sunt de un interes ştiintific educativ şi recreativ deosebit, sau care detine un peisaj natural de o mare frumusete; unde autoritatea cea mai competentă a tării a luat măsuri de prevenire sau eliminare cât mai curând posibil a oricărei exploatări sau locuiri a întregului areal de întărire efectivă a respectului fată de factorii ecologici, geomorfologici sau estetici care au justificat stabilirea lui; unde vizitatorilor le este permisă intrarea în conditii speciale pentru scopuri de cercetare, educatie, culturale şi recreative”.

Parcurile nationale şi rezervatiile naturale sunt perimetre selectate de guverne sau de organizatii particulare pentru a beneficia de protectie specială. Sunt alese astfel zone ce cuprind frumuseti naturale, elemente de interes ştiintific, moşteniri culturale ale zonelor rurale, etc.

Nu întâmplător, primul parc national din lume apartine americanilor, un popor extrem de interesat de resursele sale naturale. Este vorba de Yellowstone National Park, înfiintat în 1872, acoperind o parte din Montana (Wyoming) şi Idaho, întinzându-se pe o suprafaTă de 888708 ha. Însă, termenul de „parc national” a fost folosit pentru prima dată pentru Royal National Park creat în New South Wales – Australia în 1979. Ulterior, conceptul de parc national s-a extins în Canada şi Noua Zeelandă în anul 1880 până când a fost creat primul parc national din Europa în Suedia.

12

În prezent există în lume peste 1388 de titluri care desemnează arii protejate. Se pot găsi astfel arii protejate care au denumiri diferite, dar care au acelaşi scop, cum ar fi:

rezervatie naturală strictă în Bhutan;

rezervatie pentru managementul naturii în Bahamas;

rezervatie naturală în Ontorio – Canada;

rezervatie naturală naTională în Cehia;

rezervatie naturală marină în Indonesia;

arie pentru conservarea naturii în Japonia şi rezervatie naturală strictă în Sri Lanka, dar toate reprezentând acelaşi lucru, şi anume o Rezervatie Strict Protejată – categoria Ia conform IUCN.

În practica turistică internatională se constată un interes crescând al potentialilor consumatori de turism pentru vizitarea zonelor protejate. Această tendintă este argumentată de valoarea ştiintifică, de originalitatea, de caracterul de unicat al atractiilor adăpostite de aceste perimetre la care se adaugă nevoia turiştilor de a petrece o mare parte a vacantei în conditiile unei naturi nealterate, nepoluate.

Ecoturismul, în acceptie restrânsă, are prin urmare, drept „materie primă”, sau destinatie de consum turistic zonele protejate, rezervatiile naturale, ale biosferei şi parcurile nationale.

Activitatea de turism în ariile protejate îmbracă forme diferite, specifice şi complexe, amenajarea turistică ridicând probleme legate atât de protejarea şi conservarea ecosistemelor, cât şi de dezvoltarea infrastructurii generale, a echipamentelor de cazare şi dotărilor pentru recreere şi turism.

De aceea, dezvoltarea activitătii de ecoturism în arii protejate se face prin respectarea anumitor conditii şi anume :

• valorificarea şi amenajarea ariilor protejate se realizează în spiritul actelor normative, în mod global şi integrator, în raport cu complexitatea potentialului natural, uman şi turistic şi cu gradul de dezvoltare economico – socială a zonei protejate şi regiunii limitrofe;

• alegerea şi punerea în practică a celor mai bune proiecte de valorificare şi amenajare turistică se face numai în urma unor studii de oportunitate şi fezabilitate şi de impact ecologic;

13

• asigurarea suportului şi echilibrului financiar necesar realizării proiectului ales, având în vedere costurile economice şi ecologice;

• lărgirea cooperării cu autoritătile şi populatia locală privind arealele protejate şi realizarea unui parteneriat între acestea şi administratia zonelor protejate;

• activitătile intermediarilor din turism şi ale ghizilor, în arealele protejate trebuie să fie în concordantă cu normele de protectie a mediului şi comunitătii locale (de exemplu rezervatiile biosferei);

• creşterea contributiei financiare şi practice a firmelor prestatoare de servicii turistice, ca şi a intermediarilor din turism la protectia arealelor ocrotite;

• proiectarea unei politici de promovare şi de marketing specifice ariilor protejate, în concordantă cu respectarea regimului de protectie şi conservare a acestora;

• crearea tuturor conditiilor de evitare a impactului de poluare şi degradare nedorită a mediului ecosistemelor şi speciilor de floră şi faună.

Amenajarea turistică a acestor spatii naturale ocrotite variază de la o tară la alta, aşa cum diferă şi echipamentele turistice ale fiecărui parc, acestea fiind determinate în mare măsură de specificul obiectivelor sale naturale, motivatia vizitării, posibilitătile de valorificare, dotările existente încadrându-se cantitativ şi calitativ în limitele impuse de ecosistemele respective, a căror depăşire poate perturba echilibrul lor.

Dotările turistice cuprind, în ansamblul, unităti de cazare foarte diversificate (de la locuri de campare, cabane, vile la hoteluri, moteluri, sate de vacantă), unităti de alimentatie, dotări de agrement şi sport, caracteristice fiecărui loc, în functie de tipul de resurse turistice existente.

Indiferent de gradul de dotare a parcurilor, fiecare dintre ele trebuie să aibă un echipament turistic minim, constituit din instalatii diverse aflate în tot parcul, poteci şi alei marcate, locuri de odihnă şi amenajări specifice pentru vizitarea diferitelor obiective naturale sau antropice.

Valorificarea prin turism a ariilor protejate presupune următoarele actiuni, actiuni ce trebuie desfăşurate printr-un plan / program de monitorizare a activitătii desfăşurate în ariile protejate:

• stabilirea judicioasă a punctelor de intrare şi ieşire a turistului în spatii şi rezervatii, a itinerariilor;

• organizarea Centrului de Vizitare şi Informare Turistică; 14

• realizarea infrastructurii generale (retea rutieră, stradală, pietonală, parcări, alimentare cu apă, curent electric, etc.);

• organizarea circulatiei turistice, ceea ce prevede stabilirea fluxurilor turistice, a dimensiunilor acestora, departajarea orară pe grupe de vizitare, frecventa acestora, durata vizitării, etc.;

• amenajarea spatiilor de cazare, alimentatie, sport şi agrement în conformitate cu conditiile concrete, specificul resurselor, cu principiile de amenajare turistică a teritoriului şi cu indicatorii standardelor de dezvoltare;

• amenajarea pentru vizitare a obiectivelor turistice;

• refacerea peisajelor şi obiectivelor turistice degradate;

• semnalizarea obiectivelor turistice, a dotărilor şi utilitătilor.

Toate aceste actiuni, care creează conditii optime motivatiei consumului turistic – cercetare, studiu, recreere, educatie – trebuie să fie realizate foarte atent, pentru a nu distorsiona ambientul, peisajul, autenticul şi mai ales viata animalelor, plantelor şi a localnicilor.

Demararea proiectului de valorificare şi amenajare turistică a zonelor protejate presupune şi asigurarea dezvoltării altor facilităti care vin în sprijinul turismului.

Astfel, apar o multitudine de probleme care se cer rezolvate, grupate astfel:

• generalităti care includ aspecte globale de exploatare şi actiune a resurselor din zonele turistice; astfel, în multe tări, problemele cu caracter general sunt incluse în legi specifice – legea muntelui, legea litoralului, a zonelor deltaice şi umede;

• utilizarea resurselor – natura nu trebuie să se cantoneze doar în sfera zonelor turistice, fiind necesară protectia naturii şi peisajelor în mod integrator, tinând cont de gestionarea întregului teritoriu; acest fapt va asigura supravietuirea unei bune biodiversităti;

• de la nivelul sectorial la cel transectorial, fapt care arată că asigurarea protectiei mediului înconjurător nu poate fi considerat un domeniu particular şi izolat al statului; acesta trebuie privit global alături de activitătile de transport, energie, amenajarea teritoriului, manieră care va asigura alegerea celor mai bune solutii de dezvoltare;

• de la actiunea locală la planul global prin care activitătile şi angajamentele pentru dezvoltarea economică şi protectie a mediului trebuie să se sprijine şi pe

15

recomandările din strategia paneuropeană a diversitătii biologice şi de peisaj care nu este un simplu document ci şi un proces dinamic dirijat de Congresul puterilor locale şi regionale din Europa, în legătură cu acest subiect;

• conservarea resurselor naturale – o prioritate fată de tendinta administratorilor statiunilor şi localitătilor turistice care sunt dispuşi să accepte initiative îndrăznete legate de diferite activităti economice, dar care vor trebui să subordoneze aceste cerinte politicii proprii de conservare a mediului ambiant;

• solutii nationale pentru probleme locale, unde posibilitătile practice de realizare a unor solutii şi proiecte locale depind în foarte multe cazuri de importanta orientării fixate la nivel national. De exemplu, o singură modificare în politica natională de transporturi va permite administratiei unor statiuni balneare, de litoral, parcuri nationale, să rezolve problema afluxului de maşini la nivel local;

• urgenta problemelor şi demararea solutiilor se remarcă adesea, mai ales că unii responsabili ai zonelor turistice au alte probleme urgente de rezolvat. Dar mai întâi trebuie reflectat, studiat, negociat, de convins grupurile sau mediile interesate. Lentoarea solutiilor, deşi pare a avea un efect negativ, reprezintă de multe ori un mod de a alege mai bine solutiile pe termen lung. Deşi uneori se cer urgente şi imediate, esentialul este de a împiedica pierderea unor valori naturale de neînlocuit şi neregretabile;

• libertătile şi constrângerile sunt uneori necesare pentru că turiştii privesc natura ca pe un spatiu de absolută libertate. Dar conservarea şi protectia unor obiective deosebite impun elaborarea unor restrictii şi limite asupra vizitatorilor şi activitătilor turistice.

Responsabilii zonelor protejate se găsesc într-o mare dilemă: aceea de a asigura respectul şi protectia valorilor naturale, culturale şi accesul publicului doritor să se bucure de peisajele naturale şi bunuri culturale inedite;

• echilibru şi ruptură – constituie o mare problemă pentru găsirea celor mai bune solutii între conservarea valorilor naturale fată de creşterea presiunilor socio – economice.

Astfel, se impune găsirea unui echilibru între ceea ce natura şi cultura câştigă şi pierd. De multe ori degradarea mediului natural şi modificările unor traditii şi obiceiuri, scăderea populatiei rezidente sunt procese lente, dar continue. Ele pot apărea pe termen lung acceptabile, dar impacturile care se produc pot conduce la fenomene ireversibile, mai ales când nivelul de viabilitate şi tolerantă este afectat;

16

• sistemul bipolar: rezolvări clasice – rezolvări noi – presupune un efort de reflexie şi de gândire aprofundat, iar o schimbare a acestora în timp ş spatiu poate aduce solutii noi la probleme cunoscute;

• ştiintă şi satisfactie sunt două lucruri diferite dar complementare şi necesare pentru a justifica toate actiunile şi motivatiile realizării planurilor de valorificare a zonelor turistice. Existenta unor studii, materiale documentare riguros întocmite, însotite de date concrete, cifre, grafice şi de imagini deosebite generează interese şi emotii pentru aceste spatii şi dorinte de a le păstra;

• individual sau de grup – se bazează pe ideea că descoperirea naturii poate fi o experientă solitară. Cunoaşterea unor obiective se poate face şi în grup, unde se împărtăşesc interese entuziasm, cunoştinte. Trebuie evitate acele porniri de grup, când o masă umană este compusă din indivizi care nu doresc decât să fie împreună, fără a avea dorinta reală de a descoperi natura sălbatică;

• capacitatea de suport este legată de numărul de vizitatori şi de folosirea resurselor din zonele turistice, care nu trebuie să depăşească un anume prag. Aceasta este un concept interesant, dar foarte greu de pus în practică. Aplicarea unor limite nu sunt indirect vizibile. Astfel, se cere mai curând o gestionare prudentă, anticipativă, cu urmărirea atentă a efectelor, pentru a nu atinge pragul de degradare, uneori ireversibilă;

• reglementări fixe şi utilizări noi sunt necesare pentrutcă inventivitatea umană nu are limite în exploatare naturii. De multe ori consecintele asupra mediului nu sunt luate în calcul decât atunci când apar primele efecte negative. În multe situatii reglementările în vigoare nu sunt totdeauna adaptate la noile situatii „sau tipuri de comportament”.

Orice amenajare efectuată se cere a fi făcută în aşa fel încât să constituie un element benefic şi o plăcută surpriză pentru vizitatori şi să nu inducă un sentiment negativ. Din aspectele prezentate rezultă că zonele protejate includ situri şi peisaje de înaltă valoare.

Amenajarea şi valorificarea lor trebuie să pornească de la experimentele unor tări cu preocupări deosebite în acest sens.

17

V. Parcuri Nationale din Europa

1. PARCUL NATIONAL COTO DONANA, SPANIA

Parcul National Coto Donana este situat pe coasta de sud-vest a Spaniei la gura de varsare a raului Guadalquivir, fiind una dintre regiunile umede cele mai importante ale Europei. Inca din secolul XIV regiunea a fost utilizata ca teren de vanatoare al casei regale spaniole datorita faunei care se gasea din abundenta.

Incepand cu anul 1963 spatiului ii este cunoscuta oficial valoarea devenind rezervatie, iar din 1969 capata statutul de parc national pe care si-l pastreaza pana in prezent cu mare cinste.

Habitatele naturale intalnite aici se intind pe vaste teritorii ale provinciilor Huelva,Sevilla, si Cadiz acoperind circa 507 km patrati. Parcul National Donana este cunoscut mai ales pentru varietatea de specii de pasari. Alaturi de cele permanente, specifice locului,  se regasesc si specii sosite din Europa Centrala si de Nord indeosebi pe timp de iarna. 

Conform specialistilor aici isi duc existenta 305 specii de pasari (dupa cum am vazut nu toate in acelasi timp), 20 specii de pesti, 38 specii de mamifere si 32 tipuri de reptile si amfibieni. Bineinteles, nu lipsesc din peisaj unele specii aflate in pericol, cum ar fi lynxul si mangusta egipteana.

Umiditatea crescuta a aerului si resursele bogate de apa au condus la dezvoltarea unei vegetatii pe masura. In functie de caracteristicile principale ale mediului au luat nastere mai  multe tipuri de habitate.

Rozmarinul, cimbrul, tufarisul si pinul de piatra sunt doar cateva dintre speciile de plante care populeaza acest spatiu. Exista de asemenea adevarate paduri alcatuite din stejari de pluta, cunoscute pe plan local sub numele de "Las pajareras" datorita

18

numarului ridicat de pasari care isi gasesc adapostul in ele. Printre plantele care fac flori se afla irisul, lavanda si gladiolele. Primavara este poate cel mai potrivit anotimp pentru a vizita Parcul National Coto Donata intrucat  atunci mlastinile sunt acoperite cu flori.  

Parcul a fost inscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO in anul 1994. Pe cat de frumoase sunt lucrurile insa, pe atat este de fragil echilibrul ecologic din spatele lor. Parcul National Donata a fost amenintat in mai multe randuri de seceta si de poluarea cu deseuri extrem de toxice.

2. Parcul național Eifel

Parcul național Eifel

Peisaj din Eifel

Amplasare: Nordrhein-Westfalen,Deutschland

Orașe apropiate:

Mechernich, Düren, Aachen

19

Suprafața: 110 km²

Înființat în: 1 ianuarie 2004

Adresa: Nationalparkforstamt Eifel

Urftseestraße 34

53937 Schleiden-Gemünd

Parcul național Eifel este al 14-lea parc național din Germania și primul din landul Nordrhein-Westfalen. Pentru acest parc situat în nordul regiuniiEifel sunt valabile țelurile preconizate de IUCN (International Union for Conservation of Nature and Natural Ressources). Două treimi din suprafața parcului național va exista în viitor nefolosit și fără intervenție umană. Parcul național este mărginit la sud de Gemünd, la nord de Nideggen, la nord-vest de Barajul Schwammenauel care este situat pe cursul râului Rur, iar în sud-vest de granița cu Belgia. Parcul are o suprafață de 10.700 ha, cuprinzând barajul Urfttalsperre ca și construcția din perioada nazistă Ordensburg Vogelsang. Teritoriul de 3300 ha, care în trecut era destinat aplicațiilor trupelor militare belgiene, a fost alipit la 1 ianuarie 2006 parcului național.

Regiunea Rezervaţiei naţionale Eifel

Acest parc față de clima oceanică a Atlanticului are rol de apărare a „Pădurii Hainsimsen”, o pădure de foioase și conifere din nordul regiunii Eifel, parcul oferă de asemenea adăpost unei faune și flore variate:

460 de specii de animale și plante pe cale de dispariție ca pisica sălbatică, barza neagră, șopârla de ziduri (Podarcis muralis)

Parcul oferă de asemenea căi numeroase de drumeție, unele regiuni au fost defrișate de cărbunari pentru obținerea cărbunilor de lemn, iar prin acțiunea prusacă din secolul XIX au fost plantate păduri de molid care este frecvent atacată de carie. Datorită acestui fenomen a apărut o tendență binevenită de extindere a pădurii mai rezistente de fag.

20

3. Parcul national Vanoise (Franta)

Parcul national Vanoise este primul parc de acest tip creat in Franta, in urma cu aproape jumatate de secol, cu scopul de a proteja capra neagra.

Situat in Alpii Graici, parcul este renumit nu doar datorita peisajului propriu ori a florei si faunei pe care o adaposeste, ci si datorita statiunilor turistice de lux care o marginesc.

Parcul national Vanoise: Scurt istoric

Parcul national Vanoise a luat fiinta la data de 6 iulie 1963, in regiunea Savoie, la circa 40 de ani distanta de cel care il margineste, parcul Gran Paradiso din Italia. Impreuna, cele doua parcuri formeaza cea mai mare arie protejata din Europa Occidentala.

Legea parcurilor nationale, promulgata in anul 1960, ce a dus la implementarea proiectului parcului Vanoise, a fost modificata in anul 2006. Noua lege a confirmat vocatia parcului francez de a proteja mostenirea naturala a teritoriilor superbe pe care le ocupa.

Parcul national Vanoise ocupa o suprafata totala de aproximativ 2000 kilometri patrati. Zona centrala a parcului ocupa 528 km patrati, in timp ce zona periferica se intinde pe o suprafata de 1450 km patrati.

Parcul national Vanoise: Importanta

Parcul Vanoise prezinta o varietate tectonica si structurala impresionanta. Include peste 40 de varfuri cu altitudinea de peste 3000 m, iar peste 50 km patrati sunt acoperiti de ghetari.

Speciile, habitatele si resursele naturale pe care parcul national Vanoise le cuprinde sunt protejate eficient prin metode diverse. Astfel, fortele de politie din interiorul parcului se asigura ca turistii respecta regulile (spre exemplu, cazarea la cort este

21

interzisa), o alta masura facand referire la ajutorul oferit fermierilor din interiorul parcului in vederea pastrarii biodiversitatii pajistilor cu fanete.

Parcul national Vanoise se evidentiaza si prin eforturile sustinute de a atrage atentia asupra importantei de a proteja mediului inconjurator si speciile pe cale de disparitie. Printre altele, efectivul de capre alpine si capre negre este tinut sub o atenta observatie, dat fiind numarul redus de exemplare existente la nivel mondial.

4. Parcul National Ceahlau

Parcul National Ceahlau are o suprafata de 17200 ha, iar cu un regim special de protectie, 5830 ha, intre Complexul Lespezi, Piciorul Schiop (Cabana Dochia) si Scaunele Zeilor (Ocolasul Mare) Cai de acces: orasul Bicaz, cabana Izvorul Muntelui; Poiana-Teiului - Durau Geologic, Masivul Ceahlau este format din roci deosebit de variate ce apartin flisului intern, unitatea de Ceahlau. Aceasta este sariata peste Unitatea de Teleajen, dupa o linie tectonica numita 'Lutul Rosu'. Rocile componente sint marne, marnocalcare, argile, sisturi argiloase si conglomerate.. Zonele inalte sint reprezentate prin conglomeratele de Ceahlau, cu grosimi de circa 500 m, datorita duritatii lor ridicate. Galetii conglomeratelor sint formati din sisturi crsitaline mezometamorfice (gnaise), epimetamorfice (sisturi), roci sedimentare (gresii, calcare) si roci eruptive (diabaze). Au dimensiuni variabile de la citiva mm la 25 cm si sint prinsi intr-un ciment grezos-micaceu. Virfurile cele mai importante: Toaca (1904 m), Panaghia, Lespezi, ,Ocolasu Mare. Platoul inalt se termina brusc intr-o zona cu abrupturi ruiniforme (polite), care au 400-500 m diferente de nivel. Au fost sculptate forme bizare ca:

22

Turnul lui Budu, Turnurile Ocolasului Mare, Claia lui Miron, Caciula Dorobantului, Detunata, etc.. Sub conglomerate sint acumulari de calcare albe (klippe tectonice sariate dinspre vest). Apar ca un sir de turnuri albe (Piatra cu Apa, cu o mica pestera, Stinca Dochia). Zona inalta a conglomeratelor se continua spre periferie cu un sistem de interfluvii radiare, rotunjite, domoale, formate pe marnocalcare, gresii, argile, marne, , sisturi argiloase. Unele vai au aspect de defileu, cele mai spectaculoase si salbatice fiind cheile Bistrei Mici, sapate in conglomeratele Pietrei Sure. 

5. Parcul Vondel, Olanda

Vondelpark este situat în partea de sud a Amsterdamului, la numai cinci minute de piaţa Leidseplein . Cu peste 10 milioane de vizitatori anual, Vondelpark este cel mai faimos parc din Olanda

Parcul Vondel este cel mai mare parc din Amsterdam si unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Olanda; un obiectiv turistic care nu poate fi ratat in vacanta la Amsterdam. Parcul Vondel este vizitat anul de peste 10 milioane de oameni. Este situat in apropierea Rijksmuseum si Muzeul Van Gogh.

23

Parcul Vondel este iubit de locuitorii Amsterdamului, dar si de turisti, iar pe timpul verii este plin de oameni mai ales pe timpul verii cand toti se bucura de momente placute de relaxare in parc. Concerte gratuite sunt oferite de multe ori in teatrul in aer liber din parc. Alte atractii ale parcului le reprezinta statuia poetului Vondel, domul si muzeul filmului care are si o terasa foarte populara.

In lunile iunie, iulie si august sunt organizate spectacole de teatru si reprezentatii muzicale in teatrul in aer liber din parc. Acestea au loc cinci zile pe saptamana. Intrarea este libera.

Istoria parcului incepe in 1864 cand un grup de locuitori proeminenti ai Amsterdamului au format un comitet pentru fondarea unui parc public. Au strans bani pentru a cumpara opt hectare de pamant si un arhitect a fost angajat pentru a proiecta parcul in stil englezesc. S-au folosit foarte multe carari, iazuri si podulete pentru a crea iluzia unei zone din mijlocul naturii. Parcul a fost deschis publicului in anul 1865 ca un parc de calarie numit Parcul Nieuwe. Numele de Vondel a fost adoptat in anul 1867 cand o statuie a poetului olandez Joost van den Vondel a fost amplasata in parc. Comitetul a strans apoi iarasi bani pentru largirea parcului si pana in anul 1877 a ajuns la suprafata, pe care o are si in acest moment, de 45 de hectare. In perioada aceea parcul era situat la marginea orasului. Intre timp, pe masura ce Amsterdamul s-a dezvoltat parcul a ajuns sa fie situat intr-o zona chiar centrala.

6. Parcul national Snowdonia (Marea Britanie)

24

Snowdonia este un parc national din nordul Tarii Galilor, primul dintre cele trei existente pe acest teritoriu.

Este o zona muntoasa, ce se intinde pe o suprafata de 2.176 km patrati si care adaposteste o serie de specii de plante care nu pot fi intalnite decat intre granitele sale.

Parcul national Snowdonia: Istoric

Parcul national Snowdonia isi trage numele dupa acela al celui mai inalt varf din Tara Galilor, Snowdon (1.085 m). In limba galeza, parcul national poarta denumirea de Eryi. Inainte ca granitele acestui teritoriu sa fie bine stabilite, termenul "Snowdonia" era folosit pentru a desemna un spatiu mult mai mic decat cel al parcului national de astazi.

Parcul Snowdonia, asa cum este el cunoscut in prezent, a luat nastere in 1951 si este cel de-al treilea parc national din Marea Britanie, dupa Peak District si Lake District. Dintre cei 2.176 km patrati pe care ii ocupa, 60 km sunt doar de coasta.

O buna parte din suprafata parcului Snowdonia include locuri considerate sau care vor fi considerate pe viitor drept Sites of Special Scientific Interest (SSSI sau locuri care prezinta un real interes stiintific), rezervatii naturale nationale, zone speciale de conservare a speciilor, zone protejate ori zone Ramsar.

25

Parcul national Snowdonia: Obiective turistice

An de an, parcul national galez este vizitat de peste 6 milioane de turisti. Acestia sunt interesati de excursii si activitati pe munte, cea mai accesata zona fiind cea nordica, cu cele mai inalte varfuri din Snowdonia. Parcul are 2.380 km de carari care pot fi umblate nestigherit de turisti.

Concluzie:

Parcurile nationale si rezervatiile sunt locuri unice,de pamant sau de apa dintr-o tara stabilite de catre guvern pentru a proteja ecosistemul,specii de plante si animale,cascade in lant,formatiuni geologice sau locuri istorice si arheologice.

Parcurile nationale sunt amenajate si pentru recreerea publicului,oferind locuri exceptionale unde vizitatorii pot admira viata salbatica si se pot bucura de imprejurimi.in general aceste locuri protejate sunt in afara zonei de vanatoare,extragerii de gaze naturale,mineritului si a altor activitati de exploatare a resurselor.

Parcurile naţionale ajută la restabilirea puterilor naturale ale omului. În parcuri turiştii îşi întremează sănătatea, obţin energie, precum şi fac cunoştinţă cu cultura locală a popoarelor autohtone. Astfel de obiecte turistice sunt asemănătoare cu cele, care au aproape aceiaşi importanţă atât pentru natură, cât şi pentru turişti, de exemplu, rezervaţii naturale protejate, canioane. Şi este minunat că există o posibilitate de contact între om şi natură în beneficiul ambelor părţi.

Amenajarea unei zone turistice trebuie concepută ca o acţiune de sistematizare a teritoriului, având ca motivaţie principală exploatarea resurselor sale atractive. Din

26

această cauză ea trebuie să fie precedată de o estimare riguroasă a patrimoniului turistic natural (relief, hidrografie, climat, vegetaţie, faună) sau antropic (arhitectură populară, monumente, tradiţii şi obiceiuri, port popular etc.) paralel cu reliefarea celorlalte atribute economice ale regiunii în cauză, unele dintre acestea aflate adeseori într-o fază mai avansată de valorificare.

Odată cu creşterea dimensiunilor habitatelor urbane are loc un proces de ,,deruralizare” totală a oraşului şi de disparitie treptată a contactului dintre om şi natură. Derivând din sânul ei, acesta simte nevoia acută de reintoarcere într-un mediu familiar sub forma unei frustrări permanente. Satisfacerea acestei nevoi presupune măsuri deosebite de amenajare a teritoriului pentru a stabili într-un interval de timp minim, ,,un contact cât mai concret posibil între citadinul care trăieşte într-o carcasă de beton şi asfalt, şi o imagine a naturii” (Pierre George, 1971). Amenajării turistice îi revine, aşadar, sarcina nu numai de a introduce obiectivele existente în circuitul turistic, ci de-a crea noi objective, noi atracţii.

Bibliografie:

1. Eagles, P.F.J., McCool, S.F., Haynes C.D., „ Sustainable Tourism in Protected Areas – Guidelines for Planning and Management”, World Commission on Protected Areas , IUCN, 2002

2. Sundseth Kerstin, „Using natural and cultural heritage to develop sustainable tourism in nontraditional tourist destinations”, European Commission Study, Ecosystems LTD

3. http://xa.yimg.com/kq/groups/23155035/966524841/name/10_turism

4. http://facultate.regielive.ro/proiecte/turism/amenajarea-ariilor-protejate-din-romania-133718.html

5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ecoturism

27