COMUNICAREA NONVERBALĂ

În cadrul comunicării dintre persoane, cuvintele nu sunt întotdeauna de ajuns, există și

situații în care utilizarea cuvintelor este chiar inutilă (de exemplu, atunci când este zgomot,

când distanța dintre interlocutori este prea mare, când nu se cunoaște limbă vorbită de celălalt

etc), de aceea există o formă a comunicării prin care transmiterea mesajelor se realizează fără

ajutorul cuvintelor, numită comunicare nonverbală.

Este un mijloc de comunicare foarte puternic, la care apelăm constant atunci când

interacționam cu persoanele întâlnite, semnele nonverbale adăugând un sens celor transmise

prin comunicarea verbală, acestea putând repeta, contrazice, înlocui, accentuă său completă

mesajul transmis verbal.

Postură, gesturile, mimică, contactul vizual, atingerile, îmbrăcămintea, tonul vocii,

însoțesc și uneori, înlocuiesc cuvintele, transmițând astfel informații în mod voluntar său

involuntar. Comunicarea nonverbală este, de obicei, neintenționata, trădând emoțiile,

atitudinea chiar dacă nu se dorește acest lucru, prin urmare, uneori mesajele nonverbale pot

contrazice ceea ce se afirmă verbal.

Pentru asistență medicală, observarea mesajelor verbale și nonverbal ale pacientului face

parte din colectarea de date, fiind astfel capabilă să îl înțeleagă mai bine, să constate orice

schimbare în starea lor și să precizeze nevoile pacientului în materie de îngrijiri. Un pacient

care spune că se simte bine, dar are grimase la fiecare mișcare, transmite două mesaje diferite,

iar asistentă vă fi în măsură să le observe și să le interpreteze adecvat.

Există multe tipuri diferite de comunicare nonverbală.

v APARENŢĂ (ÎNFĂŢIŞARE FIZICĂ)

Impresia generală pe care o avem despre o persoană influenţează reacţia noastră asupra

persoanei respective. În cazul unei întâlniri interpersonale, înfăţişarea este primul lucru pe care

îl remarcăm. Trăsăturile fizice, ţinuta vestimentară, purtarea bijuteriilor furnizează indicii

asupra stării de sănătate fizică a unei persoane, personalităţii sale, rangului său social, profesiei,

religiei, cultură şi conceptul său despre șine

Machiajul, bijuteriile că şi vestimentaţia reprezintă o alegere personală şi arată felul în

care persoană doreşte că alţii să reacţioneze la ea. În plus, felul în care o persoană se îmbracă

poate influenţa comportamentul său. Vestimentaţia are o mulţime de roluri: estetice,

protectoare, de seducţie, sexuală, de afirmare de șine, de identificare la un grup, de afirmare a

rolului. Asistentă medicală poate să ajute pacienţii să-şi conserve o imagine pozitivă a lor înşişi

lăsându-i să-şi poarte hainele proprii.

Caracteristicile fizice că starea părului, coloraţia tegumentelor, greutatea corporală,

prezenţa unei infirmităţi fizice dau informaţii asupra nivelului de sănătate a unei persoane cu

toate că nu există nici o normă fizică a sănătăţii.

Pornind de la înfăţişarea fizică, asistentă medicală poate să-şi formeze o impresie despre

personalitatea şi imaginea de șine a persoanei respective. Din păcate, judecăţile asupra

aspectului fizic sunt deformate de stereotipul „corp frumos”. Asistentă medicală trebuie să

evalueze importanţa care revine înfăţişării fizice în ochii unui pacient care riscă să-şi piardă o

parte său o funcţionalitate a corpului.

Înfăţişarea fizică a asistenței influenţează această percepţie pe care o are pacientul ce

primeşte îngrijiri. Majoritatea pacienţilor au o anumită imagine țip despre asistentă medicală.

Tradiţionalul halat alb poate fi simbolul purităţii şi curăţeniei. Chiar dacă halatul alb nu are

nimic cu competenţa asistenței medicale, această poate avea dificultăţi în stabilirea de relaţii de

încredere dacă ea nu corespunde imaginii pe care pacientul o are despre ea; o înfăţişare curată

şi îngrijită conduce la o imagine a unei profesioniste.

v POSTURĂ ŞI MERSUL

Felul în care o persoană stă, merge pe jos, se ridică său își menține poziția capului, poate

influența percepția celorlalți. Postură corpului ne oferă informaţii despre atitudine, emoţii, grad

de curtoazie, căldură sufletească. O persoană dominantă tinde să ţină capul înclinat în sus, iar

cea supusă în jos. În general, aplecarea corpului în faţă semnifică interesul faţă de interlocutor,

dar uneori şi nelinişte şi preocupare. Poziţia relaxată, înclinat pe scaun spre spate, poate indica

detaşare, plictiseală său autoîncrederea excesivă şi apărare la cei ce consideră că au un statut

superior interlocutorului.

Poziţia şi mersul sunt manifestări vizibile ale „eu-lui”. Ele reflectă atitudinile

unei persoane, emoţiile sale, conceptul său de șine şi starea sa de sănătate. O poziţie dreaptă şi

un mers rapid şi hotărât arată o imagine de sănătate şi siguranţă. O poziţie încovoiată asociată

cu un mers lent şi trenant poate fi semn de depresie său indispoziţie. De asemenea, poate fi un

semn de reacţie de protecţie împotriva bolii său a unei răni. Asistentă medicală poate culege

informaţii preţioase observând poziţia şi mersul pacienţilor. Unele boli provoacă un mers

deosebit, că mersul trenant cauzat de boala Parkinson. Un mare număr de factori fizici că

durerea, efectele medicamentelor, fracturile pot să modifice mersul.

v INTONAŢIA

Vocea nu este importantă doar pentru transmiterea de mesaje ci și pentru modul în

care sunt transmise acestea. Când vorbim, celelalte persoane interpretează și acordă

importanță inclusiv vocii noastre, nu doar cuvintelor. Se acordă atenție ritmului vocii, tonului

și inflexiunii acesteia, onomatopeelor, etc. Unele sunete pot indica sarcasmul, altele furia,

afecțiunea său adeziunea.

Tonul vocii poate transforma semnificaţia unui mesaj. După intonaţie, o frază destul de

simplă că „Cum vă merge?” poate exprima entuziasm, nelinişte, indiferenţă său chiar

plictiseală.

Emoţiile pot modifica direct tonul vocii. Adeseori, acest efect este inconştient:

cuvintele transmit un mesaj în timp ce tonul vocii exprimă contrariul.

Asistentă medicală trebuie să fie conştientă de emoţiile ei atunci când vine în contact

cu pacienţii. Intenţia ei de a arăta un interes pentru bunăstarea pacientului poate fi zadarnică,

dar prin tonul vocii ea transmite un mesaj diferit. Dacă vocea asistenței nu este sinceră său

agreabilă, pacientul poate să se îndoiască de credibilitatea ei. Vocea pacientului poate, de

asemenea, relevă emoţiile sale: intonaţia şi timbrul vocii pot exprima teamă, mânie său tristeţe.

Tonul poate fi, de asemenea, indiciul gradului de energie al pacientului. În general, o persoană

odihnită şi vioaie are o voce a cărui debit este diferit şi tonul plin de inflexiuni, în timp ce o

persoană obosită vă avea tendinţa să vorbească pe un ton monoton, să mormăie şi să nu-şi

termine frazele.

v EXPRESIILE FACIALE

Chipul uman este extreme de expresiv, capabil să exprime diferite emoții

fără să se utilizeze vreun cuvânt.

Spre deosebire de unele forme de comunicare nonverbală, expresiile faciale

sunt universale. Expresiile faciale pentru manifestarea fericirii, furiei, surprizei,

fricii său dezgustului, sunt aceleași în majoritatea culturilor.

Expresiile faciale se pot modifica foarte rapid. Se ştie că există cel puţin opt

poziţii diferite ale sprâncenelor şi frunţii – fiecare cu propria sa semnificaţie, mai

mult de opt poziţii ale ochilor şi pleoapelor şi cel puţin zece pentru partea

inferioară a feţei. În combinaţii diferite, acestea dau un număr uriaş de expresii

posibile.

Privirea pe care o schimbă persoană vă da tonul interacţiunii lor. Faţa şi

ochii furnizează indicii evidenţe său subtile care ajută la interpretarea mesajelor.

Oamenii îşi fac unii despre alţii o părere pornind de la expresiile feţei.

Totuşi, din cauza multitudinii de expresii este uneori dificil de precizat

semnificaţia jocului fizionomiei. Faţa poate să releve o emoţie adevărată său

simulată său rămâne imperturbabilă. Adeseori, oamenii nu sunt conştienţi de

mesajele pe care le transmit expresiile lor faciale. Dacă există o contradicţie între

mesaj şi expresia feţei vă fi necesară o explicaţie care să lămurească orice risc de

confuzie. Când expresia facială nu relevă clar sensul mesajului vă fi nevoie să se

recurgă la comunicarea verbală pentru a confirma intenţiile persoanei care

vorbeşte.

Pacienţii observă cu atenţie asistentă medicală. Dacă ne imaginăm efectul pe

care-l poate avea expresia facială a unei asistente medicale asupra unui pacient

care întreabă: „Voi muri?”; cea mai mică schimbare a expresiei faciale a

asistenței medicale poate releva adevăratele sale sentimente. Este greu de a

stăpâni toate expresiile feţei. Uneori asistentă medicală învaţă să-şi controleze

expresiile feţei faţă de pacient. De ex: când face îngrijirea unui pacient supărat

din cauza bolii, ea trebuie să evite expresiile de dezgust.

Privirea face parte din expresia facială şi dă naştere mişcării ochilor. Ochii

mari, deschişi exprimă sinceritate, francheţe, teroare său naivitate; o privire

orientată în jos este semn de modestie; ochii ridicaţi către cer relevă nemulţumire,

iritare, în timp ce o privire fixă este adeseori asociată cu ură şi răceala. Când două

persoane sunt faţă în faţă, schimbă adeseori priviri înainte de a emite un mesaj.

Căutarea privirii cuiva, arată dorinţa de a comunica cu el. Se consideră, în

general, că o persoană care priveşte în faţă interlocutorul său este un om sincer. O

asemenea persoană poate deveni un abil observator al celorlalţi. Se crede în

general că înălţimea privirii influenţează enorm comunicarea.

Contactul vizual este probabil, cel mai important indiciu nonverbal. Multe

dintre aprecierile noastre inconştiente despre alte persoane se bazează pe durata şi

tipul contactului vizual pe care îl avem cu acestea. Cu cât contactul vizual

durează mai mult cu cineva, cu atât ne vom simţi mai apropiaţi de acea persoană.

Evităm contactul vizual cu o persoană care ne displace şi dacă avem contact

vizual, adoptăm o privire lipsită de emoţie decât prietenoasă. Diferenţa dintre cele

două genuri de priviri apare din cât de larg sunt deschişi ochii şi cât de mult se

pot mişca muşchii din jurul ochilor.

Contactul vizual are patru funcţii importante în comunicare: reglarea

fluxului conversaţiei, furnizarea de feed-back vorbitorului despre ceea ce a

comunicat, exprimarea emoţiilor şi informarea ambilor participanţi despre natura

relaţiei lor.

Când este folosit pentru reglarea fluxului conversaţiei, contactul vizual este

unul dintre cele mai importante semnale.

Atunci când începem o conversaţie deseori ne uităm la acea persoană pentru

a stabili contactul vizual, când dorim să spunem ceva aşteptăm până persoană

care vorbeşte se uită la noi iar când încheiam o remarcă, ne uităm la celălalt

pentru a-i spune că este rândul lui.

Când se doreşte prin contactul vizual transmiterea feed-back-ul ui,

întreruperea acestuia poate avea un efect neplăcut. S-a constatat că în timpul unei

conversaţii, dacă nu există contact vizual, emitentul are senzaţia că destinatarul nu

este atent la mesajul său. Persoanele care au nevoie de aprobare stabilesc un

contact vizual mai prelungit decât altele.

v GESTURILE

Un semn al mâinii, un salut, o ridicare a gambelor reprezintă gesturi.

Acestea sunt semne vizibile care accentuează, punctează şi clarifică cuvântul.

Gesturile fac parte din viața de zi cu zi a unei persoane. Atunci când o

persoană vorbește, gesticulează, face diverse mișcări cu ochii său capul, gesturile

sale exprimă destul de multe lucruri. Cu toate acestea, gestica poate fi diferită, în

funcție de cultură și regiune, deci este important să se evite interpretările greșite.

Se poate exprima o idee printr-un gest izolat. Se poate, de asemenea,

transmite un mesaj său se poate combina gestul cu alte semne de comunicare.

Gesturile servesc ilustrării unei idei care este deficitară său jenantă de

descris prin cuvinte. A arăta cu degetul locul unei dureri este mai precis decât a-l

descrie în cuvinte. Un gest poate, de asemenea, servi la exprimarea unei emoţii

faţă de tine său faţă de ceilalţi.

Uneori însă, utilizăm gesturi fără să ne dăm seama că ne trădează, le facem

fără vreo intenţie. Semnale cum ar fi bătaia nervoasă din picior său mâinile

neastâmpărate îi comunică interlocutorului nostru cum ne simţim, fără să ne dăm

seama. Multe din gesturile pe care le utilizăm sunt învăţate datorită interacţiunilor

specifice culturii în care trăim, acestea însoţesc, mai mult său mai puţin, limbajul

şi interacţiunea socială în societatea în care evoluăm.

Poziţia şi gesturile sunt utilizate într-o conversaţie pentru a reflecta ceea ce

ne spune interlocutorul: ascultătorul tinde să facă gesturi mai puţin ample decât

vorbitorul, dar le face. Acestea, împreună cu ecoul poziţional pe care îl prezintă

multe persoane, imitând poziţia celui cu care comunică, alcătuiesc un semn de

atenţie şi empatie faţă de emitent.

v ATINGEREA

Atingerea este o formă de comunicare nonverbală foarte personală.

Persoanele care comunică trebuie să fie apropiate una de alta pentru a folosi

atingerea. Întrucât atingerea este mai spontană decât comunicarea verbală pare în

general autentică.

Oamenii comunică mult prin atingeri, își strâng mâna, se bat pe umăr, se

îmbrățișează, se consolează cu diverse gesturi care implica atingerea.

Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea tactilă poate fi legată de viața

intrauterină când fătul recepţionează vibraţiile inimii mamei. Ea se dezvoltă încă

din primele momente de viaţă ale copilului, din modul în care acesta este atins de

mamă, mai ales în momentele de alăptare şi de întreţinere a igienei corporale.

Atingerea vehiculează diferite mesaje că: afecţiunea, susţinerea afectivă,

încurajarea, tandreţea sau atenţia. Ea joacă un mare rol în relaţia asistent –

pacient, dar trebuie folosită cu discernământ în funcţie de normele sociale impuse

de funcţia sa. Convenţiile socio-culturale tacite precizează cine poate atinge, în ce

moment, în ce loc şi pentru ce motiv.

O taxonomie, care vizează dimensiunea funcţională a atingerilor şi

contextele care favorizează dezvoltarea acestor tipuri de comportamente, împarte

atingerile în:

Atingerea funcțional profesională – include comportamente ocazionate de

îndeplinirea unor sarcini de natură profesională.

Atingerile ce se realizează în acest context au scopul de a privi persoană ca

pe un obiect oarecare tocmai pentru a elimina orice aluzie referitoare şi o posibilă

intenţie sexuală. Pentru a exemplifica, amintim de relaţia dintre medic şi pacient,

antrenor şi sportiv.

Atingerea social-politică – inter acționarul este perceput ca o persoană şi nu

ca un obiect. În cadrul acestui tip de comportament, nu există o anume relaţie

între interlocutori, ci există mai mult un sens ritualic, un exemplu în acest sens

este strângerea de mână.

Atingerea călduros prietenoasă – iniţiatorul acestui comportament îşi

exprimă afecţiunea faţă de persoana cu care interacţionează. Un exemplu ar putea

fi îmbrăţişarea sau sărutul, care pot ajunge la un nivel de stereotipizare.

Atingerea intimă din iubire – investiţia afectivă este mult mai mare şi se

poate întâlni în cadrul interacţiunii dintre părinţi şi copii lor, îndrăgostiţi, soţi etc.

Atingerile de acest tip au un grad mai mic de stereotipizare.

Atingerea sexuală pasională – are la bază atracţia deosebită pe care o resimt

partenerii în cadrul unei interacţiuni cu totul speciale.

Multe intervenţii se bazează pe atingere (examen clinic, baie, masaj,

îmbrăcat). Persoană bolnavă trebuie ea însăşi să accepte acest contact. Este

important ca asistenta să fie atentă la atitudinea pacientului faţă de atingere. Dacă

el devine rigid când asistenta îl atinge sau refuză să-i prindă mâna când are dureri

este probabil ca să nu-i placă să fie atins. Atingerea poate fi însă şi un instrument

terapeutic eficace (prinderea mâinii unui pacient trist poate adeseori, mai mult

decât cuvintele sau orice gest să fie o mărturie de înţelegere). În cursul unei

interacţiuni, asistenta medicală trebuie să utilizeze atingerea cu discernământ,

atingerea poate veni în ajutorul pacientului în măsura în care acesta înţelege bine

semnificaţia să şi o accepte.

v DISTANTA

Oricine are nevoie de spațiu fizic, iar necesitatea distanței dintre două

persoane diferă în funcție de cultură, de situație și de natura relației. Apropierea

fizică dintre două persoane poate fi utilizată în diverse situații, pentru a comunica

mesaje diferite, nonverbale, inclusiv semnale de intimitate, agresivitate,

dominanta sau afecțiune.

Apropierea pe care ne-o permitem faţă de alte persoane este o altă

modalitate de a comunica. Limbajul spaţiului trebuie interceptat în funcţie de

mărime, grad de intimitate, înălţime, apropiere-depărtare, înăuntru-în afară.

Fiecare societate are, că specifică o distanţă considerată optimă pentru a purta o

conversaţie, iar membrii fiecărei societăţi ţin cont de această distanţă.

Comunicarea prin spaţiu trebuie cunoscută pentru a înţelege semnificaţiile

acesteia şi pentru a putea valoriza maximal acest canal de comunicare. Proxemica

este disciplina care studiază relaţiile spaţiale ca mod de comunicare. Jocul

teritoriilor, modul de a percepe spaţiul în diferite culturi, efectele simbolice ale

organizării spaţiale, distanţele fizice ale comunicării ţin de această ramură.

v COMUNICAREA CROMATICĂ

Cercetări asupra culorilor există încă din Antichitate, însă în zilele noastre

aceste studii au căpătat o concretizare, ele stând la baza realizării unor cunoscute

teste de personalitate (testul lui Max Luscher, în care, în funcţie de ordinea în care

sunt alese culorile, se evidenţiază o anumită stare dispoziţională).

Culoarea afectează comunicarea astfel: culorile calde stimulează

comunicarea, în timp ce culorile reci inhibă comunicarea; monotonia dar şi

varietatea excesivă de culoare inhibă şi distrag comunicatorii.

v COMUNICAREA PRIN TIMP

Comunicarea temporală este centrată pe utilizarea timpului – cum îl

organizăm, cum reacţionăm la el etc. Punctualitatea reprezintă o formă de

comunicare prin timp. O altă formă de comunicare este timpul potrivit, el este

reprezentat de legătura dintre timp şi anumite activităţi sociale, dintre timp şi

statut, dintre timp şi situaţie etc.

Precizia timpului – timpul este considerat a fi ceva preţios şi personal şi

atunci când cineva îşi permite să ni-l structureze, acest lucru comunică diferenţa

de statut. A veni mai târziu sau mai devreme la o întâlnire comunică atitudinea

faţă de interlocutor sau faţă de activitatea respectivă, percepţia statutului şi a

puterii, respectul şi importanţa acordată. Cu cât o persoană o aşteaptă mai mult pe

o alta, cu atât ea se va simţi mai desconsiderată. Timpul permite, intenţionat sau

nu, manipularea, controlarea sau comunicarea respectului şi interesului.

Lipsa timpului – timpul reprezintă pentru noi o resursă personală limitată.

Dacă acordăm din timpul nostru pentru a întâlni o persoană, pentru a comunica cu

aceasta, ea se va simţi ca fiind mai importantă pentru noi. Studii sociologice au

demonstrat că relaţia de comunicare pozitivă se dezvoltă proporţional cu

frecvenţa interacţiunii, cu timpul petrecut împreună.

Bibliografie:

Chelcea, Septimiu, (2005). Comunicarea nonverbala:gesturi si postura. Bucuresti. Ed. comunicare.ro

Referat

Tema: Metode de studiere a comunicării

nonverbale

Student: Roșca MihailGrupa: 31 I

Obiectul de studiu: Bazele comunicăriiProfesor: Elena Rusu

Cuprins

COMUNICAREA

NONVERBALĂ .....................................................................................................1

APARENŢĂ (ÎNFĂŢIŞARE FIZICĂ)

......................................................................2

POSTURĂ ŞI

MERSUL ...........................................................................................3

INTONAŢIA ............................................................................................................3

EXPRESIILE FACIALE

.......................................................................................................................4

GESTURILE ..........................................................................................................6

ATINGEREA ….......................................................................................................7

DISTANTA ..............................................................................................................9

COMUNICAREA CROMATICĂ ............................................................................9

COMUNICAREA PRIN

TIMP ..............................................................................10

BIBLIOGRAFI

E ....................................................................................................10