Materialul scris continuă să întruchipeze şi astăzi modalitatea principală de

comunicare şi stocare a achiziţiilor spirituale, chiar dacă suportul poate fi electronic

sau magnetic sau mediul este virtual. În elaborarea unei lucrări ştiinţifice există mai

multe etape şi anume: enunţarea tezelor de bază, sistematizarea şi redactarea

propriu-zisă a lucrării.

Enunţarea tezelor de bază constă stabilirea domeniului de existenţă al lucrării, în

functie de obiectivele şi rezultatele obţinute în activitatea de cercetare.

Sistematizarea înseamnă ordonarea problematicii, a principalelor teze şi concluzii.

Trebuie avute în vedere cateva aspecte: precizarea obiectivelor, necesitatea şi

utilitatea lucrării; prezentarea etapelor cercetării, a mijloacelor şi metodelor folosite

pentru atingerea obiectivelor, stabilirea parţilor componente ale lucrării şi

identificarea modalităţilor de valorificare a rezultatelor. In funcţie de structura lucrării

şi a amplitudinea rezultatelor obţinute în etapa de cercetare, poate avea loc un

proces recursiv de completare, actualizare şi analiză, astfel încât să se uşurez la

maxim procesul propriu-zis de redactare a lucrării.

Redactarea propriu-zisă poate să se efectueze in două modalităţi distincte şi anume:

elaborarea unui text de bază care este apoi perfecţionat în ceea ce priveşte forma şi

conţinutul sau prin redactarea succesivă, în variante diferite, până se ajunge la o

formă care corespunde cerinţelor. În ambele cazuri sunt necesare pauze între

iteraţiile succesive ale procesului de redactare a lucrării, pentru a se obţine o

“detaşare” de ultima formă a lucrării. La fiecare iteraţie se au în vedere aspectele

legate de realizarea coerenţei logice şi a stilului, efectuându-se adăugirile şi

eliminările necesare pentru a se atinge un nivel corespunzător de concizie, claritate

şi rigurozitate. Aceste obiective se pot atinge dacă se urmăresc următoarele cerinţe

de bază: formularea judicioasă a obiectivelor, tezelor şi concluziilor; explicarea clară

şi argumentarea riguroasă a fiecărei afirmaţii şi poziţii; integrarea adecvată a

detaliilor semnificative şi evitarea surplusului de amănunte care conduc la obosirea

cititorului (eliminarea zgomotului informaţional); structurarea paragrafelor pe idei de

bază; asigurarea coeziunii şi unităţii interne prin verificarea trecerilor de la un

paragraf la altul şi de la un capitol la altul, logica expunerii şi unitatea de limbaj (mai

ales la lucrările efectuate colaborare cât şi la cele care sunt reluate după un timp mai

îndelungat); claritatea referirilor şi precizia trimiterilor bibliografice, în scopul

diferenţierii nete a rezultatelor originale de cele preluate, avitându-se pe cât posibil

neclarităţile şi confuziile.

Forma de prezentare a unei lucrări ştiinţifice trebuie să conţină o serie de elemente

obligatorii care sunt necesare includerii ei în fluxul de transmitere a informaţiilor.

–         titlul care trebuie să fie scurt, clar şi în el să se sintetizeze conţinutul;

–         numele autorilor;

–         rezumatul (sinteza) lucrării are rolul de a informa pe cititor asupra principalelor

aspecte cuprinse în lucrare, asupra contribuţiei originale a autorului la dezvoltarea

temei.

–         enunţarea problemei studiate într-o parte introductivă, în care se prezinta

obiectivele urmărite, cadrul general sau problematica abordată, precum şi rezultatele

obţinute de alţi cercetători în acest domeniu;

–         structurarea lucrării în părţi, capitole, paragrafe, etc în funcţie de dimensiune,

obiective şi cerinţele avute în vedere;

–         instrumentarul de investigaţie utilizat se prezintă cât mai concis, cu trimiteri

bibliografice foarte clare;

–         prezentarea rezultatelor originale ale cercetării trebuie să fie elemntul central,

esenţial al lucrării şi el trebuie să deţină ponderea principală în economia

lucrării. Este necesar ca datele primare originale ale autorului sa fie prezentate în

totalitate (eventual într-o anexă atunci când volumul lor este prea mare). Când datele

sunt preluate, trimiterile bibliografice trebuie să fie foarte clare.

–         Ideile principale ale lucrării trebuie reliefate cu ajutorul titlurilor părţilor,

capitolelor, paragrafelor, atât prin formulare cât şi prin forma grafică;

–         Ilustrările grafice se utilizează pentru a impune mai uşor atenţiei o serie de

evoluţii, teze, concluzii, pentru a facilita întelegerea lor;

–         Tabelele cuprind informaţiile numerice care caracterizează procesele şi

fenomenle studiare din mai multe puncte de vedere şi vizează variabilitatea

caracteristicilor sau indicatorilor de stare. În text se include tabele cu date sintetice

reprezentative pentru demnstraţiile făcute. Tabelele cu date primare originale se

inserează în anexe. Atât graficile cât şi tabelele se numerotează (indexează) pentru

a fi uşor identificate şi apelate.

–         Citatele se utilizează atunci când se fac referiri la idei foarte importante

preluate din alte lucrări. Ele trebuie folosite cu moderaţie, pentru că utilizarea lor în

exces conduce la scăderea gradului de originalitate al lucrării.

–         Anexele cuprind materialul informaţional necesar argumentării afirmaţiilor, dar

care dacă ar fi inclus în text ar scădea coerenţa intrisecă a lucrării;

–         Bibliografia poate fi plasată la sfârşitul lucrării, la sfârşitul părţilor şi capitolelor

sau în josul paginii prin note de subsol.

Calitatea textului este dată de atingerea sau nu a unor cerinţe, parametri şi condiţii:

a)     rigurozitatea – prin utilizarea unor formulări exacte pentru a se obţine

reflectarea corectă şi fidelă a fenomenelor şi proceselor studiate;

b)     originalitatea – prin exprimarea unor puncte de vedere proprii noi şi prin

trecerea ansamblului de informaţii şi concepte şprin filtrul gândirii proprii;

c)      corectitudinea elaborării – prin sistematizarea ideilor expuse, selectate după

criterii de importanţă şi conectare logică, prin prezentarea lor ierarhică şi

argumentate convingător, în funcţie de obiectivele cercetării şi de metodele utilizate;

d)     eficacitatea textului – prin definitivarea textului prin prisma interesului

benficiarului lucrării, adică a cititorului. Textul trebuie să fie lesne de citit pentru ca

informaţiile conţinute să poată fi lesne înţelese şi apoi aplicate;

e)     corectitudinea gramaticală şi literară – prin stăpânirea temeinică a limbii în care

se redactează textul lucrării, precum şi a limbajului de specialitate specific;

f)        stilul lucrării trebuie să concomitent: personal (cu evitarea exprimărilor banale,

şablon, stereotipe), concret, focalizat (pe ideea de bază a lucrării), coerent (trecerea

de la o idee la alta să fie logică şi fluidă) , responsabil (respectarea adevărului

ştiinţific, a situaţiei reale, a semnalării surselor de informaţii, delimitarea clară între

rezultatele originale şi cele preluate) şi adaptat (la cerinţele beneficiarilor potenţiali).