Receptarea spațiului cultural Italian între identitate și alteritate

Abstract

Conceptul de identitatea în spaţiul cultural al unei țări reprezintă rezultatul eternității

valorilor poporului respectiv, unele dintre ele având caracter universal. Tipul acesta de

identitate rezistă în timp, dar nu ca o identitate suverană. Alteritatea în spaţiul cultural al

unui popor reprezintă întâlnirea şi acceptarea influențelor unui alt popor. Acest tip de

acceptare implică conştientizarea diferenţelor esenţiale, dar care pot funcţiona concomitent.

Cultura italiană a experimentat din cele mai vechi timpuri atât identitatea cât şi alteritatea

ceea ce a condus la evoluția sa continuă pe mai multe planuri. Unul din motivele pentru

care acest lucru a fost posibil se datorează convieţuirii italienilor cu celelalte etnii, dar

totodată, şi datorită relaţiilor interculturale existente pe plan global. În zilele noastre

conceptele de identitate națională şi alteritate în spațiul cultural italian sunt asociate starea

de normalitate, expresia libertăţii de creaţie și exprimare.

Cuvinte cheie: identitate, alteritate, cultura italiană, spațiu cultural.

Receptarea unui spațiu cultural străin poate avea loc pe mai multe paliere și în mai

multe contexte: social (cel mai des întâlnit), artistic, politic, de afaceri, etc. în urma

contactului direct sau indirect cu țara respectivă. În prezenta lucrare voi expune și reflecta

în aceeași măsură asupra contactului cu spațiul cultural italofon din perspectivă unică și

personală aducând drept argumente aspecte și repere de natură lingvistică și culturală.

Unul dintre motivele principale pentru care am ales apropierea de spațiul italofon l-

a reprezentat eterna atracție față de istoria, cultura și impactul spațiului italian la nivel

universal. Dorința de cunoaștere, entuziasmul și curiozitatea cu care am descoperit acest

spațiu cultural sunt sentimentele care m-au încercat încă de la primele contacte cu limba și

cultura italiană. Câteva filme, documentare, dar și ghiduri turistice au fost suficiente încât

să-mi stârnească interesul și să mă de termine să-mi organizez prima călătorie în Italia. Încă

de la începutul anilor 2000 am început călătoriile spre Italia, această oază de cultură, tradiții

și model de artă europeană de o încântare absolută care mă chema și rechema ori de câte ori

Receptarea spațiului cultural Italian între identitate și alteritate – Masterand GHEORGHE MARIANA, 2015

1

mă năpădeau amintirile. Prima dată am pășit pe pământ italian în Milano – orasul-

metropolă în care clasicul se îmbină perfect cu modernismul. Situat în regiunea Lombardia,

din nordul Italiei, orașul Milano nu este considerat, după cum bine se știe, doar capitala

modei, presărat cu multe centre comerciale, arhitectura urbană modernă şi extravagantă.

Cel mai mult m-a impresionat amestecul de vechi şi nou, de istorie şi cultura modernă, dar

și multitudinea de opțiuni pentru a vă petrece timpul liber. Milano este un oraş pentru toate

vârstele şi, evident, pentru toate gusturile, oferind din belșug cultură, istorie, concerte,

shopping, centre de recreere, viaţă de noapte. Am vizitat cu mult interes centrul istoric care

este, cu siguranţă, cea mai atractivă zonă din oraş. Mă așteptam la ruine (pe care le-am

găsit ulterior la tot pasul în Roma), însă întâlnirea s-a dovedit neașteptată: era de fapt o

interesantă îmbinare între trecut şi contemporan, între sobrietatea gotică şi diversitatea

pieţei de consum a zilelor noastre. Am pășit de-a lungul renumitului Teatro alla Scala,

simbolul suprem milanez: locul unde se țin premierele unora dintre cele mai frumoase

spectacole: Nabucco, Aida sau Madame Butterfly. Acolo am aflat că, pe vremuri, Giuseppe

Verdi era compozitorul Operei, iar cele mai mari nume din istoria muzicii clasice, ca Maria

Callas sau Luciano Pavarotti, au cântat aici. Domul din Milano este, cu siguranţă, cel mai

vestit monument al oraşului. Acest colos a cărei construcții a durat mai bine de 400 de ani,

extrem de impunător chiar și pentru faimoase magazine de haine şi bijuterii Prada, Versace

sau Armani, se poate mândri cu statutul de a treia catedrală din lume, ca mărime.

Înaintând pe jos în zona de nord a orașului, am putut vizita printre altele Castelul Sforzesco

iar, din spatele curților castelului şi până la Arcul de Triumf se întinde cel mai mare parc al

orașului – Parcul Sempione.

În urma acestei experiențe eram ferm convinsă de importanța istorică și culturală a

Italiei. Descoperisem o lume pe care îmi doream nespus să o explorez mai mult și mai

mult. Astfel că, nu la mult timp după Milano, am ales să vizitez Roma – orașul celor șapte

coline și, desigur, celebrul Vatican. Cel dintâi moument istoric pe care a pășit a fost

Coloseumul – probabil probabil cea mai impresionantă construcție a Imperiului Roman. Au

urmat Columna lui Traian, Pantheonul, Piazza Navona – poate cea mai frumoasă dintre

numeroasele pieţe din Roma. Oricine trece prin Roma, trebuie să se oprească cel puțin o

Receptarea spațiului cultural Italian între identitate și alteritate – Masterand GHEORGHE MARIANA, 2015

2

dată și să viziteze Basilia di San Pietro, bijuteria coroanei Oraşului Vatican. Această

clădire măreaţă este centrul creştinismului iar opulenţa interiorului său stă mărturie pentru

bogăţia bisericii catolice dintotdeauna. Importanța acestui loc este întărită de locul în care a

fost înmormântat Sfântul Petru. Un obiectiv turistic important al Romei îl reprezintă cea

mai mică ţară din lume, Oraşul Vatican care serveşte drept centru spiritual pentru milioane

de credincioşi romano-catolici din întreaga lume. Au urmat, binențeles, Castelul

Sant'Angelo, Fontana di Trevi, Forumul Roman și lista obiectivelor poate continua. Roma

este orașul eternității, locul unde trecutul se împletește cu prezentul, izvorul inspirației în

artă, leagănul civilizației europene. Aș mai putea adăuga și atmosfera creată de miile de

turiști care mișună dintr-un colț în altul al capitalei italiene, o senzație continuă de

entuziasm și satisfacție spirituală.

După alte vizite în diferite locuri ale Italiei, unul mai impresionant ca celălalt, și

determinată să cunosc cât mai multe despre spațiul italofon, am mers către sud explorând

noi teritorii, descoperind noi arhitecturi, alte expuneri. Pescara și Napoli s-au arătat a fi pe

cât de îmbietoare și plăcute la vedere, pe atât de diferite în arhitectură și chiar dialect.

Oricine ajunge în Napoli are cel puțin două curiozități de satisfăcut: să mănânce o pizza

autohtonă și să viziteze siturile arheologice de la Pompei, orasul distrus de eruptia

vulcanului Vezuviu – singurul vulcan activ de pe teritoriul Europei. Coborând spre sud,

peisajele, arhitectura, oamenii și aerul se schimbă gradual. Astfel, trecând cu bacul prin

strâmtoarea Messina, am desoperit Sicilia – un tărâm aparte, o insulă separată de restul

Italiei, nu numai de marea Tireniană, ci și de secole de experiențe istorice și culturale.

Sicilia considerată chintesenţa italiană, dar de-a lungul timpului, întreaga insulă sau părţi

din aceasta, au fost conduse de greci, cartaginezi, romani, vandali, goţi, bizantini, arabi sau

normanzi. Fiecare din aceste popoare și culturi şi-a pus amprenta pe arhitectură, atitudinea

şi stilul de viaţa al sicilienilor, pentru a făuri un minunat mozaic de cultură şi obiceiuri.

Ulterior, mânată de dorința de a cunoaște și analiza îndeaproape cultura siciliană, am

redescoperit-o ca o parte importantă a țării, leagănul literaturii italiene și chiar europene,

deoarece aici a luat naștere prima școală de poezie La scuola siciliana în jurul anilor 1230,

locul unde este conceput de către fondatorul școlii, Iacopo da Lentini, faimosul sonet.

Receptarea spațiului cultural Italian între identitate și alteritate – Masterand GHEORGHE MARIANA, 2015

3

Scriitorul german Johann Goethe, profund impresionat de frumusețile insulei, spunea: „să

vezi Italia fără să vezi Sicilia este ca și cum nu ai fi văzut Italia deloc, pentru că Sicilia este

cheia întregii țări”. Și atât de mult și de intens am fost atrasă de aceste locuri încât m-am

reîntors de nenumărate ori. Sicilia este plina de viata, este luxurianta, este stancoasa, este

misteroasă. Este o insula a contrastelor, iar ulterior am descoperit că istoria sa este una

dintre cele mai fascinante din lume.

Desigur că în tot acest timp interesul pentru istoria și cultura italiană devenise

aproape o obsesie trecând dincolo de abordarea empirică a spațiului italofon. În altă ordine

de idei, am fost determinată să continui explorarea spațiului italofon și am sfârșit prin a mă

înscrie la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea engleza/italiană. Primul

contact cu literatura și civilizația italiană a fost de-a dreptul copleșitor. O avalanșă de

informații despre locuri și obiective pe care deja le vizitasem, aprofundarea literaturii prin

lectură și participarea la evenimente culturale organizate la Institutul Italian de Cultură

“Vito Grasso”, implicarea activă în timpul cursurilor de limbă, literatură și civilizație

italiană și nu în ultimul rând deschiderea și suportul oferit de către profesorii mei: Conf.

Univ. Dr. Otilia Borcia, Prof. Univ. Dr. Aida Ferencz și Prof. Univ. Drd. Răzvan Staicu,

aveau să-mi întregească tabloul spațiului italofon, determinându-mă în final să conduc un

studiu despre răspândirea italianismelor în limba română, La diffusione degli italianismi

nella lingua rumena, studiu pe care îmi doresc foarte mult să îl public.

În urma studiului efectuat am descoperit că influența limbii italiene asupra limbii

române nu poate fi redusă doar la nivel lexical, ci implică, probabil, chiar mai mult, alte

niveluri de analiză lingvistică și are frecvent implicații extralingvistice. Nu este

surprinzător că termenul "Italianism" aduce cu sine în cultura română o semnificație

istorică riguroasă și rafinată, indicând curent de secol XIX fondat de I.H. Rădulescu, care –

în perioada esențială a activității sale – nu se limită la avansarea ideea de imitație a

literaturii italiene, dar indică limbia italiană ca un model pentru limba noastră, în scopul nu

numai al modernizării limbii, ci pentru a sprijini natura comună a celor două limbi, care, în

opinia sa a fost acoperită de-a lungul secolelor prin infiltrarea cuvintelor de sorginte turcă,

slavă, maghiară, neogreacă în limba română, și care trebuiau eliminate complet din lexicon,

Receptarea spațiului cultural Italian între identitate și alteritate – Masterand GHEORGHE MARIANA, 2015

4

prin înlocuirea cu cuvinte italiene. Prin urmare, limba italiană a propus limbii române un

model real de urmărit în ceea ce privește prestigiul și greutatea limbii literare în procesul de

formare a identității naționale. În cercetarea menționată mai sus, am studiat împrumuturile

lexicale italiene în limba noastră mai mult sau mai puțin adaptate, iar apoi, de asemenea

problemele de adaptare întâlnite la diferite niveluri prin examinarea atentă a contextelor:

istoric, cultural și lingvistic.

În plus, studiul analizează în detaliu și explică fenomenul de interferență lingvistică

și probleme de adaptare din partea românilor care locuiesc în Italia, pornind de la o

perspectivă generală asupra raportului dintre români și italieni demonstrând efectele

contactului lor pe diferite planuri: fonetic, lexical, morfologic, sintactic, ortografic etc.

În concluzie, alegerea mea în ceea ce privește dezbaterea cu privire la problema

răspândirii italianismelor în limba română apare ca rezultat al cercetărilor anterioare

efectuate pe subiecte de referință, dar mai presus de toate stă dorința de a demonstra că

limba română este “cea mai fidelă” moștenire a limbii latine prin intermediul și față de

limba italiană. Desigur, această moștenire poate fi întâlnită în toate limbile europene, dar

nu la fel de subtilă ca în limba română. Drumul parcurs de vocabulele italiene în limba

română vorbește implicit de limba latină dar și de apartenența la cultura latină istoric

demonstrată.

În ceea ce mă privește, susțin că este esențial să nu se renunțe la legătura cu

rădăcinile, deoarece acestea exprimă toate virtuțiile morale și cultural ale unei națiune. Din

acest motiv, consider că parcursul limbii italiene în limba română reprezintă, chiar și

indirect, parcursul limbii și culturii latine însăși.

Receptarea spațiului cultural Italian între identitate și alteritate – Masterand GHEORGHE MARIANA, 2015

5