Ministerul Educatiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea Istorie si Filosofie

Recenzie“Lumea Sofiei” Jostein Gaarder

A elaborat:Melnic Iuliana,

studenta an.II,filosofie

Evaluator:Coandă Svetlana,

Conferentiar universitar

Chisinau 2013

Autorul lucrării:Jostein Gaarder;Titlul lucrării:”Lumea Sofiei”;Editura,Orasul:„Univers’’,București;

Anul editării:2009; ISBN13: 9781602572249;Colecția:”Cotidianul”;Numărul paginilor:499.

,,De-ai trăi trei mii de aniȘi nu știi să-i socotești,

Umbli-n beznă ca bezmetic,Chiar de zi cu zi trăiești”

J.W.Goethe

Jostein Gaarder s-a născut la Oslo în 1952 și este ,în prezent,unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din țara sa. A studiat teologie și litere la universitatea din capitala norvegiană iar din 1918 a început să predea filosofie,contribuind,în același timp,la mai multe manuale școlare. A publicat prima carte de ficțiune “The Diagnosis and Other Stories” în 1986, iar în 1990 pentru “The Solitaire Mystery “,Gaarder a primit Premiul criticilor literari din Norvegia. Succesul său internațional se datoreaza volumului “Lumea Sofiei “(1991),care a devenit imediat un best-seller.Tipărită în peste 30 de milioane de exemplare,tradusă în mai mult de 50 limbi străine,”Lumea Sofiei” este declarată în 1995 ca cea mai vîndută carte de ficțiune din lume. Din acel moment, Gaarder a renunțat la postul de profesor și s-a dedicat cu totul scrisului.

Majoritatea cărților lui Gaarder se adreseaza copiilor sau adolescenților și sunt scrise din perspectivele unor personaje de vîrste similar cu cea a Sofiei (14 ani). “Lumea Sofiei” este un spumos și captivant roman de ficțiune,dar,în același timp,reprezintă o fascinantă inițiere a filosofiei europene de la vechii greci la Heidegger,în care totul este explicat într-un limbaj accesibil oricărui adolescent.„Lumea Sofiei”este un roman despre istoria filosofiei, pentru copii, adolescenti si adulti. In parte roman de aventura (in lumea cunoasterii) si in parte tratat (accesibil) de istoria filosofiei, parcurgem prin ochii unei fetite istoria gandirii, de la Platon si Socrate pana la Freud, Darwin, Heidegger sau Sartre, iar aventura Sofiei devine aventura cititorului insusi.“Lumea Sofiei “este o carte care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca unui elev si nici din biblioteca unui adult.O fetita, aflata la limita tulburatoare dintre copilarie si adolescenta, primeste intr-o zi un mesaj de la un necunoscut, continand o singura fraza : “Cine esti tu ?”.

Editura “Univers” a propus la finele anului 2009 ca supliment al ziarului Cotidianul o carte surpriză, “Lumea Sofiei “a norvegianului Jostein Gaarder în traducerea poetului Mircea Ivănescu.Sofia. Înţelepciunea. Lumea înţelepciunii, aşa ar fi putut suna altfel titlul unei cărţi ce ascunde o sumă de cursuri de filozofie, titlu care vine în acelaşi timp de la personajul eponim, o tânără care merge pe 15 ani, Sofia, nouă ucenică la şcoala maeştrilor gândirii: Platon, Aristotel, Toma D"™Aquino, Kant ori Hegel.

Personajele principale sunt  profesorul de filosofie Alberto Knox si o fetiță de 15 ani – Sofie Amundsen. Totul începe într-o zi obișnuită  după școală, atunci când Sofie găsește in cutia de scrisori un plic adresat ei, fără expeditor, care nu avea nici măcar timbru. În el îi era adresată o întrebare foarte simplă: „Cine ești tu?”. Toată seara Sofie meditează asupra acestei întrebări, chiar și in fața oglinzii, fără să găsească un răspuns concret.

În următoarea dimineață, fetița găsește în cutie alt plic, mai mare, în care era o lecție de filosofie, mai exact o lecție despre filosofii naturii. Așa începe un adevărat curs de filosofie. În fiecare zi, Sofie primește câte o lecție nouă despre filosofi din ce in ce mai apropiați de timpurile noastre. Profesorul care îi trimite aceste lecții scrise rămâne însă un necunoscut. În timp ce primește scrisorile, fata încercă să observe cine-ar putea fi acest profesor, de fiecare dată eșuează însă în încercările sale. Până într-o zi, când vede că plicurile erau aduse de un câine.

După ce, în cele din urmă, fetița și profesorul se întâlnesc, lucrurile încep să devină și mai ciudate. În scenă intră un nou personaj, o oarecare Hilde, din Lillesand, care era de aceeași vârstă ca și Sofie. Jostein Gaarder  are un mod special de a crea suspansul. Ceea ce îți vine cu siguranță să te întrebi la finalul romanului este dacă nu cumva fiecare dintre noi este, la fel ca Sofie, doar un personaj într-o carte… care la rândul ei este citit.

...Capacitatea de a ne mira este singurul lucru de care am avea nevoie pentru a deveni

buni filosofi...

Filosofia a luat naştere în Grecia aproximativ acum 2600 de ani în urmă. Religiozitatea

s-a transmis la început prin mituri, iar prin mituri s-a ajuns la o întrgă floră sălbatică de povestiri

mitologice.În anul 700 î.Cr, Homere şi Hesiode au transmis în versurile lor mari părţi din

comoara de mituri a grecilor.

Primii filosofi se ocupau cu materia, deci erau numiţi filosofi ai materiei. Aceştia gândeau că nu

tot ce ne înconjoară e creat din neant, că în spatele acestora există ,, o materie originară”.

Thales (c.624-c.546 î.Cr.) spunea că:→ apa este principiul tuturor lucrurilor, a calculat

dinainte o eclipsă de soare, care s-a adeverit în 585 î.Cr.

→ mai spunea că: totul este plin de zei (în toate lucrurile există un suflet);

Anaximandros: spunea că: → infinitul este principiul tuturor lucrurilor (materia

originară e ceva infinit);

Anaximenes ( c.589-525 î.Cr.) spunea că: → aerul este materia originară.(apa

condensată şi aer presat devin pământ. Focul era aer rarefiat). Pământ, apă, foc – proveneau din

aer.

Parmenide (c.540-488 î.Cr) spunea că: → tot ceea ce există există dintotdeauna. Din

nimic nu se poate crea nimic.

Heraclit (540-475 î.Cr) spunea că: → totul curge, totul este în mişcare, nimic nu dăinuie

veşnic;

→ Dumnezeu sau Logosul sunt temelia tuturor lucrurilor;

Empedocle - spunea că: → sunt patru materii care stau la baza tuturor lucrurilor:

pământ, aer, apă şi foc. Acestea amestecate sunt fiinţe, rădăcini ale naturii.

Anaxagoras (500-428 î.Cr) spunea că: → natura este creată din particule care nu pot fi

văzute cu ochiul liber. Aceste particule el le numea germeni sau seminţe. Forţa care unea

particulele era spiritul/raţiunea.

Democrit(460-370 î.Cr). Unul din părinţii reducţionismului.El a numit particulele atomi,

spunea că aceştia sunt denşi şi masivi. Singurul lucru care există este atomul, şi prin unirea

acestora dau sute de combinaţii. Mai spunea că sufletul depinde de creier.

Destinul e cel care ne călăuzeşte în ziua de astăzi. Mulţi oameni moderni le cer sfatul astrologilor

înainte de a face o hotărâre. Oracolul din Delfi era considerat ca ceva demn. Oamenii credeau că

oracolul le putea da lămuriri cu privire la soarta lor. La intrarea în templu era inscripţionat:

,,CUNOAŞTE-TE PE TINE ÎNSUŢI! ”

Sofiştii erau cei care influenţau cultura în Atena. Sofist ( persoană învăţată sau

competentă de ceva ). Oamenii nu pot găsi cu adevărat răspunsuri sigure la enigmele naturii şi

universului.Un asemenea punct de vedere este numit scepticism.

Socrate (470-399 î.Cr.) → un enigmatic, nu a scris nimic, ,,lucrul cel mai înţelept este să

ştii că nu ştii nimic”. Se ocupa cu moşitul, pentru ca mama lui era moaşă. A murit ( prin

otrăvire) din cauză că a corupt tinerii şi că nu recunoaşte zeii.Asemănării între el şi Hristos:

ambii au talent retoric, ambii au murit pentru că reprezentau o provocare pentru cei puternici în

societate. Oracolul a zis că cel mai înţelept om filosof este Socrate.

Platon (427-347 î.Cr.) – discipol al lui Socrate, a publicat cuvântarea de apărare a lui

Socrate, a înfiinţat Academia. Interesat de ceea ce e veşnic în Natură, cât şi ceea ce e veşnic în

morală şi societate. El are faimoasa ,,parabolă a peşterii”. Tot ceea ce percepem curge. Credea că

există o realitate propriu-zisă în spatele lumii simţurilor, aceasta o numea ,,lumea ideilor”.

Sufletul exista înainte de a-l avea noi, trăia în lumea ideilor. Toate fenomenele din natură sunt

simple umbre ale formelor sau ideilor veşnice. Tot el considera că un corp are trei părţi. O

schemă poate fi aceasta:

Trupul Sufletul Virtutea Statul

Capul Raţiunea Înţelepciunea Conducătorul

Pieptul Voinţa Curajul Paznicii

Pântecele Poftele Măsura Producerea de bunuri

Platon avea o imagine pozitivă a femeii,era considerată egală cu bărbatul.

Aristotel (384-322 î.Cr.) El susţine că nimic nu există în conştiinţă care să nu fi existat înainte în

simţuri. Discipol al lui Platon, gradul cel mai înalt era raţiunea. El a inventat logica, în calitatea

ei de ştiinţă. Credea că fiinţele însufleţite sunt de două tipuri: naturale şi vegetale. Aristotel

credea în calea aurită de mijloc. Definea omul ca fiind făptură politică, femeii îi lipseşte ceva,

femeia este un ,,bărbat nedesăvârşit” . Bărbatul dă ,,forma”, iar femeia ,,materia”.

Epicurienii erau filosofii plăcerii, extinse însă dincolo de cea a simţurilor (şi plăcerea de

a filosofa sau de a sta cu prietenii).

Plotin (205-270 d.Cr.) - a fost un neoplatonic. Pentru el Unul era Dumnezeu care

luminează lumea ideilor şi conceptelor veşnice. Departe materia este întunericul ce nu are

existenţă proprie (este lipsa luminii). Lumea materiei este deci luminată de ideile şi conceptele

care ard ca într-un foc în jurul lui Dumnezeu.

În mistica occidentală se subliniază un Dumnezeu personal. În mistica orientală este

întâlnirea şi contopirea cu un suflet universal. De exemplu, budismul nu are Dumnezeu. Mulţi

mistici descriu însă experienţe comune, chiar dacă provin de la religii diferite, că experienţa unei

iubiri universale.

Creştinismul intrând în lumea greco-romană a însemnat o întâlnire dramatică între cele

două lumi culturale.

Isus-Mesia-cel uns – om adevărat şi Dumnezeu adevărat.

Pavel – predica despre Isus. La Atena a dat mărturie şi a vorbit despre învierea din morţi

Sfântul Augustin (354-430 d.Cr.) L-a creştinat pe Plaon.( Dumnezeu avea ideile înainte

de a avea lume.) Lupta dintre bine şi rău se duce în istorie

Toma de Aquino (1225-1274 d.Cr.) Îl creştinase pe Aristotel. Îl putem descoperi pe

Dumnezeu pe baza raţiunii lui Aristotel. Nu există timp pentru Dumnezeu. Preia concepţia

despre femeie de la Aristotel.

Renaşterea Omul era punctul de pornire al umaniştilor.

Galileo Galilei (1564-1642 d.Cr.) Cartea natura a fost scrisă în limbaj maematic.

Copernic (1473-1543 d.Cr.) Pământul se învârte în jurul soarelui, şi nu invers. Încă din

vremea lui Platon sfera şi cercul erau figuri desăvârşite.

Isac Newton (1642-1727 d.Cr.) – sistemul solar, legea gravitaţiei. Kepler- flux-reflux se

datorează lunii, pe când Galileo spunea că este o distanţă prea mare.

Luther (1483-1546 d.Cr.) → reformator al bisericii

Baroc – se scriau lucruri pământeşti din lumea aceasta şi despre lucruri cereşti, de

dincolo. Aceasta ne duce cu gândul la Platon care deosebea lumea simţurilor şi lumea ideilor.

Thomas Hobbes (1588-1678 d.Cr.) preia teoria lui Democrit cu privire la particulele de

materie.

Descartes (1569-1650 d.Cr.) raţiunea putea da o cunoaştere sigură, ca şi la Socrate, şi nu

putem avea deplină încredere în simţuri, ca la Platon. A călătorit prin Europa aşa cum Socrate şi-

a petrecut viaţa în conversaţii. Putem face o paralelă între el şi Platon, şi anume că între spirit şi

materie există o graniţă. Sfântul Augustin şi Toma de Aquino considerau că omul are un suflet şi

un spirit, iar Descartes spune că omul are un trup, acesta este o piesă mecanică finită dar are i

suflet, acesta poate acţiona independent faţă de trup.

Spinoza (1632-1677 d.Cr.) – un eretic. Descartes spunea că realitatea constă din două

substanţe, pe când Spinoza spunea una. Dumnezeu- cauza lăuntrică a tot ceea ce se întâmplă.

Locke (1632-1703 d.Cr.) – gândire raţionalistă.

Empirismul vine de la Aristotel. susţin (ca şi Aristotel) că nu putem avea conţinuturi ale

conştiinţei atâta timp cât nu avem experienţe pe calea simţurilor.

Hume (1711-1776 d.Cr.) – lucruri esenţiale:impresia şi ideea,acestea sunt reprezentări.

Hume mai crede că nu putem face o distincţie între bine şi rău, căci nu putem trece de la

propoziţii cum este lumea la altele care ne spun cum ar trebui să fie ea.

Berkeley –singurul lucru care există e tot ceea ce simţim;

- sufletul poate fi cauza reprezentării mele;

Kant (1724-1804 d.Cr.) – voia să salveze fundamentele credinţei creştine ca şi

Berkeley; timpul şi spaţiul → intuiţii ale omului, omul are suflet nemuritor, există Dumnezeu şi

omul are voinţă liberă; credea că toţi oamenii au o raţiune practică. Aminteşte de Descartes, în

care omul are o fiinţă dublă, pt că are trup şi raţiune. Kant a reuşit să indice un drum în confuzia

în care intrase filosofia ca urmare a certurilor dintre raţionalişti şi empirişti. Kant e de acord cu

Hume că nu putem şti cum este lumea "în sine" ci doar cum o percepem noi.

Romantismul – Schiller – a dezvoltat gândirea lui Kant → activitatea artistului e un joc

şi numai când se joacă omul este liber.

Schelling → a încercat să anuleze separarea dintre spirit şimaterie;

Gottfried Herder (1744-1854 d. Cr.) → mersul istoriei ca fiind caracterul de creştere şi scop

unic.

Johann Fichte → natura se trage din ceva mai înalt, pe când Schelling spunea că lumea

ar fi la Dumnezeu.

Hegel (1770-1831 d. Cr.), a murit de holeră. Spirit universal – înţelege suma tuturor

manifestărilor omeneşti. A avut o filosofie proprie. Spiritul universului s-a dezvoltat la filosoful

Kant→ are o raţiune dinamică. Considera că ,,numai ce este raţional este viabil”.

Kierkegaard (1813-1855 d. Cr.) – filosofia romantică şi istorismul lui Hegel i-ar fi

răpit individului răspunderea pentru propria viaţă. Raţiunea şi religia erau pentru el ca focul şi

apa. Adoptă ironia socratică.. Fiind un gânditor existenţialist a spus că adevărul este subiectiv.

Marx (1818-1883 d. Cr.), materialist istoric, ca şi atomiştii antichităţii, ca şi

Kierkegaard şi-a luat punctul de plecare pe Hegel. Marx nu credea într-un drept natural valabil.

A existat dintotdeauna contradicţii între clasele sociale. Îl preocupa trecerea de la capitalism la

comunism. Pentru Hegel şi pentru Marx munca este ceva pozitiv, exploatarea face capitalismul

mai bogat.

Darwin (1809-1882 d. Cr), biolog şi naturalist, toate plantele şi animalele provin din

forme primitive → această evoluţie se datorează selecţiei naturale. Teoriile lui Platon susţin că

aceste specii erau invariabile, deoarece erau create după modelul unei idei. Darwin spunea că

omul se trage din animal. Omul face parte din primate, primatele sunt mamifere şi mamiferele

aparţin vertebratelor, aceasta ne aminteşte de Aristotel.

Freud (1856-1939 d Cr.) → noi păstrăm adânc în noi toate amintirile trecutului. Visele

sunt în realitate vise de împlinire a unor dorinţe, este o împlinire deghizată a unor dorinţe

refulate.

Friedrich Nietzsche (1844-1900 d. Cr.) → împotriva lui Hegel şi a istorismului

german. Trecea de la lumea ideilor la realitate, rămâneţi credincioşi pământului. Kierkegaard şi

unii filosofi ai existenţei din secolul nostru reprezintă ceea ce ar putea defini existenţialism ateu.

Nietzsche spunea Dumnezeu a murit.

Jean Paul Satre (1905-1980 d.Cr.) → s-a apropiat de marxism. Omul se simte străin.

Preia idei centrale de la Hegel şi Marx. . "Omul este condamnat la libertate" − spunea el.

Simone de Beauvoir (1908-1986 d. Cr.) – existenţialism la analiza relaţiilor dintre sexe. Nu

există natură veşnică a femeii sau bărbatului.

Filosofia se termină cu Satre şi cu existenţialismul.

În încheiere Sofia şi Alberto se pierd în pământ în seara aniversării ei, şi ajung în lumea

Hildei, în care sunt spirite.Locuiesc în lumea Hildei,asemănător Hildei în lumea Sofiei.

Motivaţia scrierii acestei cărţi este furnizată de Jostein Gaarder la finalul cărţii, şi anume nemulţumirea pe care i-a provocat-o inexistenţa în librării a unei cărţi de literatură pentru tineret care să trimită spre filosofie. Cum pot fi atraşi tinerii spre cea mai înaltă formă de gândire dacă aceasta e înconjurată de o fortăreaţă de tăcere? Cât despre accepţia curentă, nici n-ar merita s-o pomenim - filosofia e confundată cu un discurs moralizator pisălog, cu o sumă de generalităţi culese din auzite sau e de-a dreptul privită cu ironie - acel intimist: "lasă dragă filosofiile şi treci la lucruri practice". Cum accepţiile populare dovedesc de fapt o profundă necunoaştere a ceea ce vrea filosofia, o asemenea carte - în ultimă instanţă de popularizare a domeniului - arată că de fapt problemele filosofice sunt comune tuturor oamenilor şi în acelaşi timp formează baza civilizaţiei actuale. Probabil din cauza adversităţii cititorului comun Jostein Gaarder a mascat adevăratul titlu printr-o contragere - Lumea Sofiei, nu a filosofiei.

Este o carte care îşi propune să transforme o bună parte din ideile filosofice în literatură şi de aceea o pândesc inevitabile scăderi stilistice. Se remarcă astfel inconsistenţa planului narativ principal - cel în care se conturează lumea Sofiei. Această adolescentă începe să primească mesaje filosofice de la un necunoscut, întâi găseşte scrise pe câteva bileţele întrebări fundamentale ("Există sau nu schimbare în lume") ori misterioase ("De ce toţi caii sunt la fel?"), apoi scrisori cu cursuri de iniţiere şi ajunge spre finalul acţiunii să se întâlnească cu profesorul ei de filozofie. Acesta îi dezvăluie, cu timpul, că sunt doar proiecţii umane în mintea unui maior plecat cu o misiune ONU de menţinere a păcii în Liban şi că de fapt sunt doar personajele acestuia dintr-o carte pe care tocmai o scrie intitulată - cum altfel! –“ Lumea Sofiei”. Această perspectivă a gurului de filozofie explică de altfel de ce nu se întâmplă mai nimic în viaţa tinerei Sofia, fiindcă de fapt ea nu există, ea este o iluzie, un pretext pentru susţinerea ex cathedra a unui set de lecţii de filozofie. Autorul de altfel motivează această slabă conturare a personajelor din planul real prin teoria lumilor suprapuse - Sofia este proiecţia narativă a unui maior, maiorul proiecţia unui alt narator, naratorul cu maiorul şi cu Sofia, proiecţia altcuiva. Şir de oglinzi conţinute unele într-altele.

Aceasta lipsă de acţiune este datorată şi rolului tinerei iluzii Sofia şi ulterior a fetiţei maiorului Hilde, adevărata destinatară a cursului, acela de a fi doar o ascultătoare, un ecou al învăţăturilor filosofice. Sofia aproape că nu poate comunica cu oamenii din lumea sa, cursurile o fac introvertită, dă impresia că vorbeşte în dodii ori că are o dragoste ascunsă. Totuşi prin excursia la un iaz din apropiere, prin conflictul neexprimat cu părinţii ori prin lipsa unui tată dus pentru multă vreme în străinătate, Sofia dovedeşte aceleaşi probleme şi aşteptări ca mulţi dintre adolescenţii de azi şi astfel, Jostein Gaarder îşi atinge indirect scopul, respectiv scrierea unei cărţi de filozofie pentru tineri.

Opera sa nu e însă de fapt tributară unei anumite vârste fiindcă problemele propuse de filozofie nu au fost lămurite nici până azi. Este lumea o iluzie? Poate fi cunoscută sau nu cu ajutorul simţurilor? Care e rolul raţiunii? Ce cunoaştere poate fi sigură? Care-i materialul din care e făcută lumea? Marile probleme filosofice presupun o soluţie simplă sau răspunsuri multiple? Cum acţionează principiul selecţiei naturale? Ce vârsta are pământul? Dar universul? Cum autorul este de părere că aceste întrebări necesită răspunsuri care au fost mult timp reflectate înainte de a fi formulate, nu va propune în final o anume perspectivă contemporană filosofică, de pildă aprofundarea teoriei freudiene a celor trei etaje ale conştiinţei: eul, supraeul şi inconştientul, ci încearcă să se rezume doar la direcţiile de gândire ale filosofilor printr-un subînţeles proces dialectic în care noi sinteze răsar din dialogurile ori sistemele filosofice de dinainte.

Trebuie să menţionez şi faptul că avem de-a face cu o operă care are curajul prezentării directe a gândirii filosofice, materialul intens al cărţii, provocând încordarea cititorului nu în formele cunoscute de suspans, ci în mult mai puţinul cunoscut proces de raţionalizare, de meditaţie, spre deosebire de alte romane contemporane de care îmi amintesc acum care atingeau pragul filozofiei, dar evitau pasul decisiv. Martin Eden al scriitorului american Jack London,Muntele vrăjit ori Doctor Faustus al germanului Thomas Mann, Greaţa francezului Jean Paul Sartre ori unele din romanele fantastice ale lui Mircea Eliade.Deşi pe parcursul cărţii am fost entuziasmat de unele teorii filosofice ori pur şi simplu transportat pe tărâmul reveriei şi al întrebărilor fundamentale, totuşi scăderile narative m-au făcut să nu acord calificativul maxim pe care îl credeam de la sine înţeles în momentele de extaz lecturistic. Cred însă că orice tânăr va citi această carte îşi va dori cunoaşterea mai departe a operelor marilor filosofi, iar un cititor matur va găsi exemple şi povestioare potrivite pentru teoriile dificile de înţeles, precum cele kantiene ori existenţiale.

Şi ar trebui spus şi faptul că este o carte cunoscută în rândurile studenţilor la filozofie dinainte de apariţia traducerii româneşti întrucât mai mulţi absolvenţi ai Facultăţii mi-au mărturisit că au citit-o în engleză la Biblioteca Universitară timp de mai multe zile. Şi cartea are succes se pare printre liceeni, am văzut pe la diferite clase elevi încruntându-şi capul pentru a continua lectura.