Reacții ale piețelor financiare la contabilitatea

creativă

Semnalele pozitive transmise de raportarea financiară în condiții de criză sunt considerate mai credibile și mai de încredere decât cele transmise în perioade de creștere.

Investitorii instituționali mari dar și unii investitori mai mici au în vedere adesea transmiterea de semnale către armata de analiști financiari și cercetători care prin opiniile exprimate pot influența pozitiv comportamentele.

Firmele care raportează creștere de la un an la altul sunt percep o primă prin creșterea cursului acțiunilor.

Firmele care eșuează în atingerea obiectivelor vor constata o diminuare a cursului acțiunilor.

Analiștii își bazează prea mult deciziile pe indicatori precum EBITDA, Cifra de afaceri, rezultat pe acțiune, dividend pe acțiune.

Așteptările celor care cumpără, bazate pe valorificarea acestor indicatori, nu se confirmă iar efectul va fi deprimarea cursului bursier.

Ei vor vinde mai departe altora iar aceștia vor manipula raportarea financiară pentru a evita catastrofa, mizând pe aceleași rutine ale analiștilor.

Având în vedere comportamentul analiștilor, companiile nu își permit să fie extrem de pesimiste dar nici extrem de optimiste.

Pentru a crește prețul acțiunilor, companiile sunt extrem de atente la relațiile cu comunitatea financiară. Ele procedează la crearea de structuri de intermediere a acestor relații:

-experți în relațiile cu investitorii; -experți în relațiile cu mass-media; -consilieri în comunicare corporativă, etc.Aceștia reușesc să ecraneze performanța

companiei și să mențină în rândul celor vizați o imagine favorabilă cursului acțiunilor.

Comunicarea financiară voluntară:-firmele cu perspective mai modeste comunică

mai slab;-unele firme cu perspective nu comunică suficient

de bine și există riscul să fie asimilate celor cu dificultăți;

-veștile bune sunt o condiție necesară dar nu și suficientă pentru ameliorarea comunicării;

-firmele mai mici care divulgă volontar informație sunt percepute pozitiv (ele scapă atenției analiștilor care sunt concentrați pe firmele mari);

Nivelul de comunicare scade pe măsură ce se netezește sau se erodează rezultatul;

-pentru a nu fi acuzați de miopie și de incompetență, unii manageri difuzează veștile rele prin anticipare și astfel își mențin credibilitatea (ei vor manipula rezultatul astfel încât să confirme predicțiile ușor nefavorabile);

Raportarea interimară este cu atât mai calitativă cu cât veștile sunt mai nefavorabile;

Firmele pot realiza segmentarea sectorială în așa fel încât să dea impresia unei omogenități aparente a sectorului și o regularitate a rezultatelor pe segmente;

Firmele refuză să definească distinct sectoarele vulnerabile și le asimilează altora;

Costurile comunicării pot fi sociale, concurențiale, financiare, politice, etc.

Nivelul de divulgare este corelat și cu talia firmei (costurile de divulgare sunt invers corelate cu talia);

Factorul cultural și exigențele piețelor locale influențează comunicarea financiară;

În sinteză, factorii de influență ai comunicării voluntare sunt:

-presiunea concurențială;-presiunea politică și socială;-nevoia de finanțare;-talia;-reputația auditorilor, cultura de cabinet;-cultura;

-internaționalizarea; -cotarea pe piețe străine; -dispersia acționariatului; -evaluarea titlurilor; -imaginea instituțională, reputația,

credibilitatea; -etc.

-talia; -auditorii; -dispersia acționariatului; -internaționalizarea; -valorile culturale.

Factorii durabili ai comunicării financiare:

-dezavantajul concurențial; -teama de sancțiuni; -procese în instanțe.

Factori contingenți ai comunicării financiare:

-imaginea instituțională; -valoarea în bursă; -nevoia de finanțare; -disimularea concurențială; -anticiparea reacțiilor pieței.

Obiectivele strategice ale politicii de cominicare financiară:

-creșterea volatilității cursului; -diminuarea costului capitalului; -raportarea interimară nu pare să determine volatilitatea

cursului; -iregularitățile în raportarea interimară poate determina

creșterea costului capitalului și evident volatilitatea cursului;

-într-un cadru slab normalizat, informarea interimară își pierde din utilitate, fiind slab formalizată și afectând comparabilitatea;

-mediul anglo-saxon, mult mai optimist față de cel european-continental;

Impactul pe piețele financiare:

Diferențe de conținut ale unui format aparent identic (conținutul EBITDA, de exemplu);

-cu cât nivelul de comunicare crește cu atât ecartul dintre cursul de achiziție și cel d evânzare al titlurilor tinde să scadă (NYSE);

-cu cât portofoliul este mai puțin diversificat cu atât costurile plătite analiștilor vor fi mai mari și vor avea ca efect achiziționarea unui număr mai redus de titluri;

-informațiile cu cât sunt sau devin mai relevante sunt mai scumpe;

-Entitățile care planifică emisiuni de titluri au tendința să furnizeze mai multe informații;

-Cu cât firmele sunt mai urmărite de analiști cu atât costul capitalului este influențat mai puțin de comunicarea financiară;

Semnalizarea prin nivelul de informare nu este mai puțin costisitoare decît cea prin ajustarea dividendului sau prin cumpărarea de titluri, ci dimpotrivă (uneori);

-utilizatorilor le este greu să realizeze dacă retenția de informație e cauzată de vești nefavorabile sau de faptul că beneficiile divulgării nu exced costurile proprietății asupra informației (cu cât costurile de proprietate scad cu atât nivelul de divulgare crește)

Retenția de informație:

Cu cât numărul de administratori independenți în Comitetul de Audit este mai mare, cu atât nivelul de optimism al comunicării financiare scade (mai ales informațiile privind continuitatea exploatării);

Nivelul de optimism în comunicare crește în anul anterior declarării intrării în faliment;

Raportul cu auditorii:

Modele de subiecte de examen>1)Care factori care influențează comunicarea

financiară considerați că sunt speculați în intenția de manipulare a informației contabile?

2)Așteptări și comportamente pe piețele financiare