Poarta declara razboi Rusiei, încercând sa stavileasca influenta crescânda pe care aceasta începea sa o aiba în bazinul nordic al Marii Negre si în Balcani

Astfel, Constantinopolul devenise centrul unei activitati diplomatice dintre cele mai febrile, nelipsind nici tentativele de a solutiona conflictul prin negocieri inca inainte de pornirea campaniei.

Poarta a avut intentia de a ajunge la o intelegere, evitand o confruntare militara directa.

Si tarul Petru cel Mare a lasat sa se inteleaga ca ostile sale indreptate spre hotare pot fi intoarse din drum, la primirea unui raspuns de pace.

Marele vizir Baltadji-Mehmed pasa, a cautat sa explice ambasadorilor Frantei, Angliei, si Austriei motivele razboiului, insistand asupra intereselor fiecarei tari in parte, pentru asigurarea neutralitatii lor pe perioada razboiului.

Pentru a preintampina o interventie grabnica din partea Austriei, Poarta otomana a trimis o solie la Viena, pt a exprima dorinta de a mentine pace cu Austria si pentru a explica motivele conflictului cu Rusia.

In mesaul sultanului catre imparatul Austriei era exprimata deschis teama fata de perspectivele iesirii Rusiei la Marea Neagra, prin cresterea influentei asupra Poloniei.

La tratativele purtate de solul otoman la Viena au participat, direct sau indirect, si reprezentantii Austriei, angliei, Poloniei si Olandei, exprimandu-si ingrijorarea fata de posibilitatea consolidarii definitive a puterii rusesti in rasaritul Europei, daca infrangea armata otomana.

Primele ciocniri cu ostile vizirului Baltadji-Mehmed pasa s-au desfasurat pe malul Prutului, langa Barseni, unde mica ostire moldoveana era condusa de Dimitrie Cantemir;

Ulterior, la Stanilesti, ostile turco-tatare, de aproximativ 120 000 de oameni, au incercuit armatele rusesti, unde se afla insusi tarul Petru cel Mare.

Luptele care s-au dat in aceasta perioada au dovedit ca ienicerii nu puteau cuceri tabara ruseasca;

Ambele ostiri aratau semne de neincredere in cazul unei batalii hotaratoare;

In speranta unui succes diplomatic, marele vizir si capeteniile militare turcesti s-au grabit sa accepte propunerile de pace ale tarului.

Pacea de la Prut(Vadu Husilor) s-a incheiat dupa doar o zi sau doua de tratative, deoarce ambele tabere au fost dornice sa se incheie cat mai repede;

Tratatul fusese redactat in termeni generali, continand o serie de impreciziuni, care au dat loc, mai tarziu, unor interpretari diferite, de ambele parti;

Textul prezenta deosebiri si in limbile in care fusese scris. Limitele zonei dependenta de cetatea Azvorului, ca si teritorilui de bariera sau referirile la cazaci nu erau destul de precise sau detaliate;

Pornind de la formularea cu privire la cazaci, turcii au cautat sa-si extinda autoritatea si asupra cazcilor din stanga Niprului, punandu-se in discutie viitorul intregii Ucraine.

In fata incercarii tarului Petru cel Mare de a tergiversa aplicarea tratatului de la Vadu husilor, Poarta otomana a recurs din nou la declaratia de razboi.

In urma unor negocieri precipitate s-a ajuns la definitivarea textului unui nou tratat la Constantinopol, la 16 aprilie 1712, tratat care il confirma pe cel de la Prut, cuprinzand insa clauze mai precise.

Relatiile ruso-turce au fost incordate si in perioada urmatoare, datorita neaplicarii stipulatiilor cuprinse in noul tratat(1712);

Ca urmare, tratatul a fost reinnoit in iunie 1713 la Adrianopole, pentru o perioada de 25 de ani, largindu-se si mai mult tritoriile cedate catre turci in vecinatatea Azvonului.

Tratatul de la Prut (cu precizarile ulterioare), a marcat stagnarea momentana a tendintei de largire si intarire a pozitiilor militaro-strategice ale Rusiei si de inrudire a influentei rusesti in jurul Marii Negre, ca si in sud-estul Europei.

clauzele tratului de la Prut, cu completarile ulterioare , au stat timp de peste un sfert de secol (pana la pacea de la Belgrad din 1739) la baza reglementarii raporturilor turco-ruse.

Mustafa Ali Mehmed – Istoria turcilor