1

O SCRIOSOARE DESCHISĂ CĂTRE

VANCE FERRELL

De Bud Alavezos

Frate Vance Ferrell,

Lăsa-mă să încep precizând că apreciez cu adevărat multe din cărțile pe care le-ai scris. Dumnezeu te-a

folosit pentru a produce o influență pozitivă în viața mea și de asemenea în viața multora. Recent însă am

primit cele 12 pagini ale tale, prin mail, în care sugerezi prin patruzeci și două de motive faptul că cei 2520

ani sau 7 vremi din Levitic 26 nu sunt o profeție de timp, și pentru că mailul tău este deschis pentru toți, am

considerat că e bine să îți răspund printr-o scrisoare deschisă.

Avem un sfat specific de la profetul Domnului.

”Solia mea către voi este: Încetați să ascultați cum adevărul este pervertit fără să protestați în vreun

fel. Demascați raționamentele false pretențioase care, dacă sunt primite, vor conduce lucrătorii, medicii și

lucrătorii medicali misionari să ignore adevărul. Fiecare trebuie să stea în gardă acum. Dumnezeu invită

bărbați și femei să ia poziție sub steagul însângerat al Prințului Emanuel. Am fost instruită să avertizez

poporul nostru, deoarece mulți sunt în pericolul de a primi teorii și raționamente false care subminează

stâlpii de susținere ai credinței noastre”. Solii alese pag. 176 (Selected Messages, book 1, 196.)

Am fost profund întristat să văd că ai pășit în afara temeliei adevărului, și ce e mai rău, e că îi conduci

greșit pe alții, introducând propriile tale cuvinte în citate din Spiritul Profetic, pentru ai conduce la (cel mai

probabil că onest) gândurile tale rătăcite. În plus, ai început cu afirmația că ar fi un "studiu aprofundat" pe

când în realitate raționamentul tău arată o serioasă lipsă nu numai a cunoștințelor tale despre istoria millerită,

cât și o lipsă a viziunii spirituale de asemenea. O să mă ocup cu asta pe măsură ce trec prin cele 42 de

puncte. În punctele tale de deschidere, ai aplicat greșit două din citatele lui Ellen White care au fost

direcționate către prorocii mincinoși (profeții falși) îmbrăcați în haine de oi, încercând să înșele.

În primul rând, cei care prezintă profeția despre cei 2520 ani, nu au nici o intenție rea să înșele, ci mai

degrabă să-i conducă pe cei din poporul lui Dumnezeu pe cărările vechi care sunt temelia Adventismului.

În al doilea rând, aș întreba: ai fi avut îndrăzneala de a adresa aceste citate lui William Miller plus

celor 300 de predicatori milleriți care au prezentat toate adevărurile de pe ambele hărți din 1843 și din 1850,

în special în lumina faptului că Dumnezeu a declarat prin profetul Său că harta din 1843 a fost condusă de

mâna lui Dumnezeu și că cifrele au fost așa cum le-a dorit El? Vezi Scrieri timpurii, pag. 74. Ea a vorbit

despre toate cifrele, nu doar despre unele din ele. Dumnezeu i-a spus că nici o cifră nu trebuie schimbată,

decât prin inspirație. Vezi Spalding and Magan (Mărturii nepublicate), pag. 1. Potrivit cu Scrieri timpurii,

pag. 74: mâna Domnului a ascuns o greșeală (singular), în unele cifre. Da, este menționat că greșeala era în

mai multe cifre (anul 1843 îl regăsim de 3 ori pe harta din 1843 în legătură nu numai cu profeția de 2520 și

cea de 2300, ci și cu cea de 1335 de asemenea), cu toate acestea se specifică că a fost o singură greșeală, și

nu greșeli cum ai declarat în punctul șapte de la pagina doisprezece în mailul tău. Faptul că harta din 1850 a

corectat anul 1843 înlocuindu-l cu anul 1844 legat de profețiile de 2520 și 2300, indică clar că sigura

greșeală era legată de anul 1843. Asta explică perfect citatul îndrăzneț de mai sus din Scrieri timpurii, pag.

74.

Aceste declarații inspirate arătau spre harta folosită în 1843. Greșeala a fost în calcularea greșită a

anului întreg pentru ambele profeții, cea de 2520 de ani și cea de 2300 de ani, care conduceau spre anul

1844. A fost planul lui Dumnezeu să aducă un test pentru adevăratul Israel al lui Dumnezeu. Cei care au

rămas credincioși au relizat că versetele din Habacuc 2:2–3, care i-au inspirat să facă harta folosită în 1843,

de asemenea identificau un timp de așteptare/zăbovire pe care îl trecuseră cu vederea.

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă

zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreșit. Habacuc 2:3.

„Prin dezamăgirea de la sfârşitul anului 1843, Dumnezeu Şi-a încercat poporul. Greşeala făcută în

calcularea perioadelor profetice nu a fost descoperită imediat nici chiar de oamenii învăţaţi, care se

opuneau concepţiilor celor ce aşteptau venirea lui Hristos. Teologii au declarat că Miller a avut dreptate în

2

ce priveşte calcularea timpului, deşi îl contraziceau în legătură cu evenimentul care avea să culmineze

odată cu încheierea acelei perioade. Cu toate acestea, atât împotrivitorii, cât şi poporul aşteptător al lui

Dumnezeu, greşiseră în privinţa timpului. ”. Schițe din viața mea, pag. 58.

Aici din nou vedem o singură greșeală legată de perioade. Deoarece greșeala a fost în calcularea

perioadelor și nu în perioade în sine (după cum incorect sugerezi la pagina 12), putem concluziona în mod

natural că era vorba despre modul în care ei au ajuns la cifrele de pe hartă și nu despre profețiile în sine. Pe

plan istoric profeția de 2520 de ani (7 vremi), și cea de 2300 de zile, au fost singurele de pe harta folosită în

1843 care au ajuns la o concluzie\dată de încheiere incorectă. În trecerea de la era î.Hr. la era d.Hr. ei au

calculat greșit lăsând pe dinafară un an. Să ilustrăm această problemă: intervalul de timp dintre doi copii

care s-au născut la un an diferență, poate varia de la o singură zi (unul s-a născut în 31 Decembrie 2001, iar

celălalt în 1 Ianuarie 2002) la 365 de zile, în cazul în care s-au născut pe aceiași dată dar la un an distanță.

Dumnezeu a corectat singura greșeală. Sugerezi că harta din 1850 a fost greșită?

”Mâna Domnului a fost îndepărtată de pe cifre, și greșeala a fost corectată. Ei au văzut că perioadele

profetice ajungeau la 1844, și că aceeași dovadă pe care au prezentat-o pentru a arăta că perioadele

profetice se încheiau în 1843, arăta acum că ele s-au încheiat în 1844” Scrieri timpurii, pag. 23

Observă ce spune Dumnezeu despre cifrele pe care te străduiești să le înlături:

”Am văzut că cifrele de pe hartă erau așa cum Dumnezeu le-a vrut, și că mâna Lui acoperea o

greșeală în unele cifre, astfel încât nimeni să nu o vadă până când mâna Lui a fost îndepărtată” Spalding

and Magan (Manuscrise nepublicate), pag. 1.

Tu folosești raționamentul omenesc, și conduci oamenii să creadă că Dumnezeu defapt nu vrea să

spună ceea ce a spus. În 1850 Dumnezeu a lucrat pentru a corecta greșeala.

”Dumnezeu mi-a arătat necesitatea de a face o hartă. Am văzut că era necesară și că adevărul săpat

clar pe table va avea o influență mare și va aduce pe mulți la cunoașterea adevărului” Manuscript Releases,

volume 5, pag. 215.

Observă că ea a folosit cuvântul ”adevăr”. Harta nu a fost o amestecătură de adevăr și eroare așa cum

tu sugerezi. Din nou:

”La întoarcerea noastră la fratele Nichol’s, Dumnezeu mi-a dat o viziune și mi-a arătat că adevărul

trebuie săpat clar pe table, și că acesta îi va face pe mulți să se decidă pentru adevăr prin săparea clară pe

table a soliei îngerului al treilea împreună cu celelalte două solii anterioare. De asemenea am văzut că era

necesară publicarea unui ziar pentru ca mesagerii să poată porni, pentru că mesagerii au nevoie de un ziar

pentru a purta cu ei adevărul prezent și al înmâna celor ce îl aud, pentru că atunci nu s-ar mai șterge din

mintea lor (adevărul n.tr.), și astfel ziarul ar putea ajunge acolo unde mesagerii nu pot ajunge”. Manuscript

Releases, volumul 5, pag. 215.

Aici ea a identificat harta din 1850 în care greșeala a fost corectată, și pe care profeția de 2520 a fost

pusă din nou. Sugerezi cumva că Dumnezeu a făcut o greșeală? Sau tu crezi că Lui chiar nu-i pasă că

oamenii vor fi confuzi în privința adevărurilor care au fot puse pe harta Lui (deoarece tu clar crezi și

promovezi că 2520 este doar o invenție omenească)? Te rog recitește citatul de mai sus. Această hartă

prezintă cele trei solii îngerești.

Sufletele sincere citind mailul tău au fost conduse să creadă că ambele hărți sunt greșite. Insinuarea

(aluzia) făcută în articolele tale este că nu există o profeție de 2520 de ani. Cine te-a inspirat pentru a face o

astfel de afirmație în lumina faptului că 2520 e pe amândouă hărțile, și ni se spune că „harta folosită în 1843

a fost condusă de mâna lui Dumnezeu” (Scrieri timpurii, pag. 74) și că „Dumnezeu a fost în publicarea”

hărții din 1850. (Manuscript Releases, volume 13, pag. 359)?

Contrar afirmației tale false că Harriet Livermore a inventat această profeție de 2520 de ani așa din

senin spre sfârșitul anilor '20 (punctele 34 și 41 din mailul tău), profeția de 2520 a fost independent

descoperită de către William Miller undeva între anii 1816 și 1818. El afirmă cu cuvintele lui:

„Dintr-un studiu mai amplu al Scripturilor, am ajuns la concluzia că cele 7 vremi ale supremației

neamurilor trebuiau să înceapă când iudeii au încetat să mai fie o națiune independentă, odată cu luarea în

robie a lui Manase, pe care cronologii cei mai buni o stabilesc în anul 677 î. Hr. Că cele 2300 de zile au

3

început odată cu cele șaptezeci de săptămâni, pe care cronologii cei mai buni le datează ca începând cu

anul 457 î. Hr. Și că cele 1335 zile care au început odată cu îndepărtarea necurmatului [jertfei necurmate]

și așezarea urâciunii pustiitorului (Daniel 12:11) trebuiau să fie datate începând cu instaurarea supremației

Papale, după înlăturarea urâciunilor păgâne și care, în conformitate cu istoricii cei mai buni pe care am

putut să-i consult, trebuiau să fie datate începând cu 508 d. Hr. Calculând toate aceste perioade profetice de

la cele câteva date stabilite de cei mai buni cronologi pentru evenimentele de la care trebuiau să fie

calculate, am observat că toate se terminau odată, prin anul 1843 d. Hr. Am fost astfel condus, în 1818, la

încheierea celor doi ani de studiu al Scripturilor, la solemna concluzie că, în aproximativ douăzeci și cinci

de ani de la data aceea, toate afacerile (treburile) lumii noastre se vor sfârșii, că toată mândria și puterea,

fastul și vanitatea, răutatea și asuprirea, vor ajunge la un sfârșit, și că în locul împărățiilor acestei lumi,

pașnica și mult dorita împărăție a lui Mesia va fi stabilită sub tot cerul, că în aproximativ douăzeci și cinci

de ani, slava Domnului va fi arătată, și toți o vor vedea împreună,- deșertul va înmugurii și va înflorii ca

trandafirul, bradul va înlocui spinul, și în locul mărăcinului mirtul,- blestemul va fi îndepărtat de pe

pământ, moartea va fi nimicită, recompensa va fi dată slujitorilor lui Dumnezeu, profeților, sfinților și celor

ce se tem de numele Lui, și cei ce prăpădesc pământul vor fi prăpădiți”. William Miller’s Apology and

Defense, pag. 12.

Miller de asemenea a declarat că el a înțeles profeția celor 7 vremi mai întâi.

„Am avut concordanța Cruden’s, care cred că este cea mai bună din lume, așa că am luat-o împreună

cu Biblia, și m-am așezat la birou, și nu am citit nimic altceva, decât puțin din ziare, pentru că am fost

hotărât să știu ce însemnătate are Biblia mea. Am început cu Geneza, și am citit mai departe încetișor, și

când ajungeam la un text pe care nu-l puteam înțelege, căutam prin Biblie să găsesc semnificația. După ce

am parcurs Biblia în felul acesta, o, cât de luminos și glorios apărea adevărul. Am găsit ceea ce v-am

predicat vouă. Am fost mulțumit că cele 7 vremi se încheiau în 1843. Apoi am ajuns la profeția de 2300 zile,

ambele m-au condus la aceeași concluzie”. Apollos Hale, The Second Advent Manuel, 65.

Dumnezeu l-a trimis nu doar pe îngerul Gabriel, ci în mod repetat El a trimis îngeri să-l facă pe

William Miller să înțeleagă profețiile.

„Dumnezeu Şi-a trimis îngerul pentru a mișca inima unui fermier, care nu crezuse în Biblie, şi pentru

a-l conduce să cerceteze profeţiile. Îngeri ai lui Dumnezeu l-au vizitat în mod repetat pe cel ales pentru a-i

călăuzi mintea şi pentru a deschide înţelegerii lui profeţii care au fost întotdeauna acoperite de întuneric

pentru poporul lui Dumnezeu. I-a fost dat începutul lanţului adevărului şi a fost condus mai departe să

caute verigă după verigă, până când a privit minunat şi cu admiraţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu”.

Scrieri timpurii, pag. 230.

Vorbind despre robia lui Manase din anul 677 î. Hr. (care propui că este fals) William Miller afirmă:

„Dintr-un studiu mai amplu al Scripturilor, am ajuns la concluzia că cele 7 vremi ale supremației

neamurilor trebuiau să înceapă când iudeii au încetat să mai fie o națiune independentă, odată cu luarea în

robie a lui Manase, pe care cronologii cei mai buni o stabilesc în anul 677 î. Hr., că cele 2300 de zile au

început odată cu cele șaptezeci de săptămâni, pe care cronologii cei mai buni le datează ca începând cu

anul 457 î. Hr. și că cele 1335 zile care au început odată cu îndepărtarea necurmatului [jertfei necurmate]

și așezarea urâciunii pustiitorului (Daniel 12:11) trebuiau să fie datate începând cu instaurarea supremației

Papale, după înlăturarea urâciunilor păgâne și care, în conformitate cu istoricii cei mai buni pe care am

putut să-i consult, trebuiau să fie datate începând cu 508 d. Hr. Calculând toate aceste perioade profetice de

la cele câteva date stabilite de cei mai buni cronologi pentru evenimentele de la care trebuiau să fie

calculate, am observat că toate se terminau odată, prin anul 1843 d. Hr.” William Miller’s Apology and

Defense, pag.12.

Te rog observă că el a folosit cei mai buni cronologi (istorici) din vremea lui pentru a ajunge la data

de 677 î.Hr., anul de robie a lui Manase, și nu așa cum ai afirmat la pagina 9 „... ea a transformat Levitic

26 într-o profeție de timp, scăzând 2520 din 1843- ajungând la 677 î. Hr. Și gata! O nouă profeție de

timp a fost inventată!” Mă rog ca tu să fi umil și să recunoști că nu doar că această linie de idei este

argumentativă, dar e și în mod evident falsă. Aceasta este o insultă adusă nu doar lui William Miller ci și

îngerilor și Domnului de asemenea.

4

Istoria a fost rescrisă, și pot să văd cum, pe baza unei căutări pripite crezi că robia lui Manase din 677

î. Hr. nu este susținută de istorici. Am căutat pe internet și am găsit numeroase puncte de vedere care lasă loc

de îndoială și sugerează alte date; în orice caz, după căutare, am găsit totuși suport pentru anul 677 î. Hr. Dar

lăsând asta la o parte, prefer să rămân la hartă a căror cifre au fost așa cum Dumnezeu le-a vrut, și la William

Miller căruia Dumnezeu i-a descoperit profețiile care erau până atunci în întuneric.

Dar observă cum tu ai repetat istoria. Pentru a răspunde unei predici de Dr. Jarvis, cândva prin 1843,

Joshua Himes scria:

„Apoi, el arată că prima ruptură a puterii lui Israel, a fost la fel de devreme ca moartea lui Solomon,

și că Iuda nu a fost dus în Babilon decât peste mulți ani după 677 î. Hr. apoi adaugă - atunci se ridică

întrebarea, 'Cum a ajuns dl. Miller la aceste date?' A scăzut 1843 din 2520 și a ajuns la anul 677 î. Hr. ca

și început al celor șapte vremi profetice... Cât despre robia lui Manase este foarte nesigur anul în care a

avut loc, sau cât timp a continuat. Atât Scriptura cât și Josephus sunt la fel de tăcuți asupra subiectului.

Manase a început să domnească în anul 698 î. Hr. și a domnit 55 de ani, până în anul 643 î. Hr. Națiunea nu

a fost dusă în robie, nici împăratul nu a continuat mult timp ca prizonier. Amenințările prilejuite de răutatea

lui Manase, nu au fost aduse peste Iuda decât la 54 sau 55 de ani după moartea lui. Ce a devenit atunci

pentru dl. Miller dată de început a celor 2520 ani? Nu are suport, e doar o presupunere, și nu ar fi fost

susținută niciodată dacă el nu și-ar fi formulat mai întâi teoria, căutând apoi dovezi pentru a o susține.”

Joshua Himes, Signs of the Times, August 2, 1843, volume 5, number 22, pag. 169.

Joshua Himes a continuat apoi cu un răspuns lung, însă deoarece abordează numeroase din punctele pe

care tu le-ai prezentat, este necesar să continui cu răspunsul lui:

„Din cele de mai sus s-ar putea presupune că Miller niciodată nu ar fi bănuit că cele 7 vremi ar

începe în 677 î. Hr.,dacă nu ar fi găsit că cei 2520 ani trebuiau să înceapă atunci în scopul de a se termina

în 1843. Nu vom spune nimic din dorința de politețe pe care doctorul o arată aici. Ne așteptam la o mai

mare corectitudine și sinceritate din partea lui, și avem încredere că nici o lipsă de respect din partea lui nu

poate să ne atragă într-o lipsă de politețe. Vom spune însă pentru beneficiul doctorului Jarvis, că el știe

puține despre William Miller, și nu apreciază competențele minții lui, extinderea cercetărilor lui, sau

autoritățile cronologice și istorice, cu care el este familiarizat; însă despre care vanitatea lui niciodată nu

îl conduce să se laude.

„Pentru a afla începutul celor șapte vremi, el a căutat sa afle perioada când Iuda a încetat să mai fie o

națiune independentă. Această perioadă a găsit-o atunci când Manase a fost dus în robie. Înainte de

aceasta, ori de câte ori au fost oprimați, întotdeauna și-au redobândit independența, dar din această

perioadă niciodată nu au mai fot independenți. Deși lui Manase i s-a permis să se întoarcă în împărăția

lui, totuși a rămas dependent de Babilonieni, iar într-un final națiunea a fost dusă în robie în Babilon,

pentru că s-au răzvrătit împotriva lor, de aceea robia lui Manase este timpul când independența lor a

încetat. Și pentru perioada dinainte de Hristos, anul 677 pentru William Miller, ajunge să ne referim la

notele marginale din toate Bibliile în diverse limbi, unde ni se dă aceiași dată. Redăm următoarele citate

din Manualul lui Hale.

„De ce încep cele șapte vremi de la robia lui Manase din 677 î. Hr.?

„1. Prezicerea în sine arată spre acel eveniment. Primul mod în care ei au fost pedepsiți precizat în

legătură cu prima menționare a perioadei este - „ Voi frânge mândria puterii voastre.” Dacă forma lor

regească de guvernare civilă este cea la care se face referire aici, aceasta nu a fost niciodată 'frântă' până

la robia lui Manase. Deși a fost cazul după divizarea evreilor în zece, respectiv două seminții, că ei au fost

cu diferite ocazii tributari străinilor, totuși o diviziune a rămas independentă, în timp ce cealaltă era

subjugată și tributară până la robia ei; dar în această perioadă cele zece seminții și-au pierdut împăratul,

(2 Regi 17:1–18), și de îndată ce Manase, regele diviziunii rămase, a fost dus în robie, puterea lor ca popor

independent a încetat. Manase a fost mândria și ruina iudeilor.

„Din nou, prezicerea (prorocia) specifică păcatele anume pe baza cărora acest rău urma să se abată

asupra lor.

5

„Unele din aceste păcate sunt puse în mod specific în seama lui Manase și a iudeilor, ca fiind o cauză

directă pentru nenorocirea lor. Compară Levitic 26:14, 18, 27, cu 2 Regi 21:9–13; și Levitic 26:1, 2, cu 2

Regi 21:2–8; 2 Cronici 33:2–11.

„2. Acele texte care vorbesc despre instrumentele Providenței folosite în efectuarea acestor judecăți,

toate punctează robia lui (Manase), ca timp pentru începutul perioadei (2520). Compară Isaia 10:5, 6, cu 2

Regi 21:10–14; 2 Cronici 33:10, 11; Neemia 9:32.

„3. Istoricii sacrii fac referire la păcatele lui Manase ca și cauză a robiei lor și a lungilor suferințe

de după robie. 2 Regi 23:26, 27; 24:1–4; Ieremia 15:1–7

„4. Deși Manase a fost repus pe tron, și au mai fost câțiva împărați în națiunea iudaică după el, nu au

mai fost niciodată un popor independent. „Din ziua împăraților Asiriei până în ziua de azi” Neemia 9:32.

Nebucadnețar a condus ca împărăția, în forma ei supusă, să fie cucerită total. Când Babilonul a fost cucerit

de Cirus, și iudeii au trecut sub puterea Mezilor și Perșilor, apoi sub cea a grecilor. În timpul divizării

Greciei, ei au fost legați de Egipt. Ca parte a Egiptului, au fost cuceriți de Siria. Au prosperat un timp sub

Macabei și sub protecția Romanilor, care în cele din urmă „le-au luat locașul și națiunea”. Odată cu

distrugerea orașului lor, ei au fost "pribegi printre neamuri,"- de batjocură și de râs- nefiindu-le milă și ne

primind milă de la nimeni.

„5. Profeții care au trăit cu mult înainte de robia lui Manase, arată spre acel eveniment ca fiind

timpul în care și-au pierdut iudeii independența, prin conectarea sa cu alte evenimente. Unul din ei ne dă

data. Osea la mai mult de o sută de ani înainte a spus: Dar mândria lui Israel va fi martoră împotriva lui, şi

Israel (cele zece seminții) şi Efraim (principala seminție din cele zece) vor cădea prin nelegiuirea lor, şi

Iuda (cealaltă diviziune) va cădea şi el cu ei. Osea 5:5. Isaia în anul 742 î. Hr., în conformitate cu notele

marginale, a zis: „și în șaizeci și cinci de ani Efraim va fi frânt, încât nu va fi un popor”. (vezi Isaia 7:8)

(trad. Fidela)

„Din anul 742 scădem 65 de ani și ajungem la 677 î. Hr.”.- singura dată dezvăluită, cred eu, pentru

robia lui Manase”

„Pentru o explicație a citatelor din Osea și Isaia, și pentru o prezentare cât mai autentică a perioadei

istorice din trecut, adăugăm următoarele:

„'Concordanța Prideaux’s, volumul 1, 149-151. „În al unsprezecelea an al lui Manase, 688 î. Hr., a

murit Tirhakah împăratul Egiptului, după ce a domnit 18 ani, care a fost ultimul dintre regii Etiopieni care

au domnit în acea țară.

În același an în care acest lucru sa întâmplat în Egipt, prin moartea lui Tirhakah, același lucru s-a

întâmplat în Babilon, prin moartea lui Mesessimordacus. Pentru că nu a lăsat nici un fiu în urma lui să

moștenească împărăția, un interval de opt ani de anarhie și confuzie a urmat acolo, timp în care Esar-

Hadon, regele Asiriei a profitat de ocazie și a cucerit Babilonul, și adăugându-l imperiului său, de atunci

încolo a împărățit peste amândouă timp de 13 ani. El este, în canonul lui Ptolemeu, numit Assar-Adinus. Și

în Scriptură i se spune împărat al Babilonului și Asiriei, conducând peste amândouă.

„În al douăzeci și doilea an al lui Manase, 677 î. Hr. , Esar-Hadon, după ce a intrat în al patrulea an

al domniei lui în Babilon, și și-a stabilit pe deplin autoritatea acolo, a început să se gândească la

recuperarea a ceea ce a fost pierdut din imperiul Asiriei în Siria și Palestina, odată cu distrugerea armatei

tatălui său în Iudeea, și jalnica retragere pe care a fost forțat să o facă de-acolo. Și fiind încurajat în

această dorință de o mare creștere a puterii sale pe care a dobândit-o prin adăugarea Babilonului și Haldeii

imperiului său Asirian anterior, a pregătit o mare armată, și a mărșăluit în acele părți, adăugându-le din

nou imperiului Asiriei. Și atunci a fost împlinită profeția rostită de Isaia, în primul an al lui Ahaz,

împotriva Samariei, că în 65 de ani Efraim va fi frânt de tot, astfel că de atunci înainte nu a mai fost un

popor. Acest an fiind exact al șaizeci și cincilea de la primul an a lui Ahaz. Esar-Hadon după ce și-a aranjat

toate afacerile în Siria, a mărșăluit în țara lui Israel, și de acolo i-a dus în robie pe toți cei care au rămas

din robia de dinainte, (cu excepția câtorva care au scăpat din mâna lui, și au rămas în continuare în țară) i-

a dus departe în Babilon și Asiria, și pentru a preântâmpina ca țara să rămână pustie, a adus pe alții din

Babilon, din Cutha, din Ayah, din Hamath și din Sepharvaim, să locuiască în cetățile Samariei în locul lor.

6

Și cele zece seminții ale lui Israel, care s-au separat de casa lui David, au fost aduse la o totală și groaznică

distrugere, și niciodată după aceea nu s-au mai refăcut.

„' Esar-Hadon după ce a luat astfel în stăpânire țara lui Israel, a trimis pe unii din prinții lui, cu o

parte din armata lui în Iudeea, pentru a o aduce de asemenea sub supunerea lui. El (prințul), care l-a învins

pe Manase în luptă și l-a luat, ascuns într-un tufiș de spini, și l-a dus ca prizonier lui Esar-Hadon, care l-a

legat în lanțuri și l-a dus în Babilon”.

„Arhiepiscopul Usher, după ce face referire la faptele menționate mai sus din istoria Babilonului și

Egiptului, menționate de Prideaux, referindu-se la punctele în cauză, spune: Anul lumii 3327. Perioada

Iuliană, 4037. Anul 677 î. Hr. În acest an a fost de asemenea împlinirea profeției din Isaia (7:8), la

începutul domniei lui Ahaz „în șaizeci și cinci de ani Efraim va fi frânt, încât nu va fi un popor”. Deși cea

mai mare parte din ei au fost duși în robie de către Salmanasar cu 44 de ani înainte, și regatul a fost

complet desființat, totuși printre cei care au rămas a existat un fel de formă de guvernare. Dar acum au

încetat a mai fi un popor, din cauza marii mulțimi de străini care au venit să locuiască acolo. Noi colonii

sau companii au fost trimise din Babilon, Cut , Hava și Sefarvaim, și acest lucru a fost realizat de Esar-

Hadon, regele Asiriei, așa cum poate fi cu ușurință înțeles din mărturiile Cutiților (popor care locuia în

acele zone în perioada reconstruirii templului, și care au împiedicat lucrările. - n.tr.) Ezra 4:2, 10.

„'Moment în care, de asemenea, așa cum trebuia să fie, și în aceeași expediție prin care aceste lucruri

s-au realizat în țara lui Israel, uni comandanți-șefi ai armatei asiriene au făcut o incursiune în Iudeea, și l-

au luat pe împăratul Manase, în timp ce el stătea ascuns într-un tufiș, apoi l-au legat cu lanțuri de aramă, și

l-au dus în Babilon. Jacobus Capellus a notat în Cornicile sale, că iudeii din Sedar, Olam, Rabba și

Talmudiții, citate de Rabbi Kimchi în legătură cu Ezra, capitolul 4, pentru a ne face cunoscut că Manase în

anul al douăzeci și doilea al domniei lui, a fost dus în robie în Babilon, și că el s-a pocăit de păcatul lui cu

treizeci și trei de ani înainte de moartea lui. [Usher’s Annals of the World, 75. Lohd. 1658. Vezi de asemenea

Newton on Prophecy, 98–99. Rollin, B. 3, capitolul 2.]

„'Din toată lumina pe care o avem asupra evenimentului la care această profeție se referă, și de la

care cele șapte vremi ar trebui să înceapă, nici o altă dată nu poate fi pusă pentru acest eveniment, nici un

alt punct de plecare nu poate fi stabilit, așa cum nu am putea stabili nici o altă dată decât data de 1776

pentru dobândirea independenței Americii.'

“Următorul punct al doctorului Jarvis este să arăte că cuvântul „vremi” (în eng. „times”) nu apare

în textul original. Nu trebuie să încercăm să-i facem față printr-o critică asupra ebraicii. Pentru faptul că

cuvântul „vremi” apare înțeles în original, avem autoritatea traducătorilor Bibliei King James. Și că trebuie

înțeles într-un sens cronologic, avem autoritatea multor scriitori europeni, pe lângă mesagerii Miller, Bush,

Duffield, și Mr. Campbell, și alții din țara noastră, care înțeleg că textul conține o perioadă profetică, pe

care ei toți o înțeleg în mod simbolic ca fiind 2520 de ani- așa cum este necesar să fie înțeles în acest caz.

Printre scriitorii europeni, Mr. Philip (cred că acesta e numele) înțelege și aplică perioada exact ca Miller.

Mă refer la el pentru ca nu are cunoștințe despre Miller. (Vezi Morning Watch – o lucrare rară de găsit în

această țară .)” Joshua Himes, Signs of the Times (Semnele timpului), 2 August, 1843, volume 5, number 22,

pag. 171.

Mai devreme în acest articol, Joshua Himes s-a ocupat de argumentul că, deoarece cele șapte vremi au

fost menționate în Levitic 26 de patru ori, aceasta sugerează un total de 10.080 de ani (2520 x 4 – n.tr.).

Raționamentul tău cu nr.30 de la pagina 5 este o formă a acestui argument. Afirmația ta că „nu e un blestem,

ci șapte” include faptul că a fost dat în versetul 18, apoi se repetă în versetul 21, 24 și 28. Răspunsul lui

Himes a fost, că în Geneza 41 se spune că Faraon a visat două vise despre 7 ani de belșug urmați de 7 ani de

foamete. Atunci el a afirmat că argumentele lui Dr. Jarvis sugerează că și profeția lui Faraon avea să se

repete, pentru un total de 28 ani (7 ani x 4 - n.tr).

Mai târziu citează Geneza 41:32 „Cât priveşte faptul că faraon a visat visul de două ori înseamnă că

lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire”. Evident că

aceasta (adică repetiția -n.tr.) era pentru a accentua. Observă de asemenea că cele șapte vremi a lui

Nebucadnețar sunt menționate în Daniel de patru ori. Trebuie atunci să credem că el a petrecut 28 de ani

mâncând iarbă cu fiarele?

7

Tu nu ai dat nici o dovadă inspirată pentru a arăta că profeția de 2520 de ani, care a fost pusă pe

ambele hărți, a fost o eroare. Concluzia finală de a atribui această eroare hărții din 1850, este să recunoaștem

că Dumnezeu a făcut o greșeală. Lui Ellen White i-a fost arătat că Dumnezeu a fost cel care a condus harta

din 1843, și că Dumnezeu a fost implicat în publicarea hărții din 1850 (harta lui Nichols). Vezi Manuscript

Releases, volumul 13, pag. 359. Din păcate tot ce ai arătat au fost argumente despre „presupuse omisiuni” în

Spiritul Profetic.

Vom continua prin articolul tău punct cu punct, dar mai întâi trebuie observat faptul că adevărul este

de sine stătător. Adevărul nu are nevoie de argumente eronate pentru al susține. Se pare că ai început

cu concluzia că profeția de 2520 de ani nu este o profeție și apoi ai început să dovedești ipoteza ta originală.

Ni se spune să mergem la Cuvântul lui Dumnezeu cu o minte deschisă. Este posibil să fi fost foarte sincer,

însă argumentele tale par să fie influențate de idei preconcepute, și astfel toate punctele susținute precum și

concluzia ta sunt teribil de greșite.

Dorința mea sinceră este ca tu, după ce vei vedea adevărul prezentat în acest răspuns, vei observa felul

în care ai „aruncat înapoi cu piciorul într-un țepuș” (F.Ap. 9:5 – n.tr.) și așa cum a făcut Manase, să te apuci

de repararea stricăciunilor pe care le-ai făcut prin mailul tău.

La punctul nr.1 tu spui că „potrivit cu inspirația, profeția de 2300 de seri și dimineți, e cea mai lungă

profeție Biblică”. Pentru a sublinia tu spui că „nici una nu este mai lungă” și pentru a pecetlui această

afirmație ne spui că acesta este „un fapt plin de putere(sigur)” care „nu poate fi combătut”. Mai târziu afirmi

că Tragedia Veacurilor pag. 351 „anihilează total orice posibilitate, ca o altă profeție mai lungă de timp, ar

putea fi Biblică”. Pentru suport citezi din Schițe din viața mea, pag. 111, și pentru a sublinia citezi din

Tragedia Veacurilor, pag. 351.

Cu adevărat, nu aceasta este ceea ce afirmă aceste paragrafe. Afirmația ta este o falsă presupunere.

Amândouă fac legătura dintre predicarea ucenicilor după Cincizecime (predicarea celor 70 de săptămâni din

Daniel 9:25) și milleriții care au predicat nu numai profeția de 2300 de ani, ci și pe cea de 2520 de ani.

Ellen White știa asta. Aceasta a fost un fapt istoric. În argumentul tău ai trecut complet cu vederea acest

lucru. Milleriții au avut doi martori care i-au dus la anul 1844. Din ce alt motiv ar apărea pe ambele hărți pe

care se pare că tu le disprețuiești? În atacul tău asupra profeției de 2520 de ani, tu promovezi idea că

Dumnezeu și profetul Lui ar putea fi manipulați cu ușurință. Întreaga temă a argumentului tău este că 2520

nu este o profeție de timp. La pagina 11, tu incorect afirmi că milleriții după ce au aflat despre profeția de

2520 de la Harriet Livermore, au decis să o încorporeze în predicile lor ca un al doilea martor pentru 1843, și

astfel a fost pusă pe harta din 1843. Afirmând aceasta, tu pui cuvintele tale împotriva cuvintelor lui

Dumnezeu, care spune că cifrele au fost așa cum le-a vrut El. (Vezi Spalding and Magan (Mărturii

nepublicate), pag. 1.)

De asemenea încerci să conduci greșit suflete sincere, adăugând interpretarea ta citatului din Tragedia

Veacurilor, 351. Aici este citatul original:

„Experienţa ucenicilor care au predicat „Evanghelia Împărăţiei” la prima venire a lui Hristos îşi are

corespondentul în experienţa acelora care au predicat solia celei de a doua veniri a Sa. După cum ucenicii

au mers predicând: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”, tot astfel Miller şi

tovarăşii lui au predicat că perioada profetică din urmă şi cea mai lungă, scoasă în evidenţă de Biblie, era

gata să se încheie, că judecata era aproape, iar împărăţia veşnică urma să se arate. Predicarea venirii, de

către ucenici, se întemeia pe cele şaptezeci de săptămâni din Daniel capitolul 9. Dar solia lui Miller şi a

tovarășilor săi anunța încheierea celor 2300 de zile, din Daniel 8:14, din care cele şaptezeci de săptămâni

erau doar o parte. Predicarea fiecăruia s-a întemeiat pe împlinirea unei alte părți din aceeaşi mare

perioadă profetică.”

Deși ai intervenit cu propria ta interpretare pentru a face să sune ca și cum ucenicii și milleriții au

prezentat o parte din profeția de 2300 de ani. Este mai corect gramatical, și mult mai acurat istoric, că

aceasta înseamnă că atât ucenicii cât și milleriții au predicat o parte din aceeași mare profeție de 2520

de ani. Toate profețiile de timp din Daniel sunt conectate, și, ca atare, ele sunt o parte din viziunea

(prorocia) pe care Habacuc a identificat-o că trebuie sa fie săpată pe table ca să se poată citi ușor. Asta este

exact ceea ce au făcut milleriții conduși de Dumnezeu.

Interpretarea de mai sus este consecventă cu citatul de mai jos:

8

„Predicarea unui timp precis pentru judecată, în vestirea primei solii, a fost poruncită de Dumnezeu.

Calcularea perioadelor profetice, pe care s-a întemeiat solia aceea, fixând încheierea celor 2300 de zile în

toamna anului 1844, a fost discreditată.” Tragedia veacurilor, pag. 457.

Deși accentul ei este pe cele 2300 de zile, ea vorbește la plural despre profețiile care duc la toamna

anului 1844. Singurele profeții care duc la toamna anului 1844 sunt cea de 2520 de ani și cea de 2300

de ani.

„Apoi, când a găsit în studiul său [Miller], din Biblie, diferite perioade cronologice care, după

înţelegerea lui, se întindeau până la a doua venire a lui Hristos, nu le-a putut considera decât ca “vremi

dinainte stabilite”, pe care Dumnezeu le descoperise slujitorilor Săi.” Tragedia veacurilor, pag. 324.

Motivul pentru care profeția de 2300 de ani a fost scoasă în evidență se observă în ultimul paragraf de

la pagina 324.

„Profeţia care părea să descopere în modul cel mai clar timpul celei de a doua veniri era aceea din

Daniel 8:14: “Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi sfântul Locaş va fi curăţit”.

Folosind regula lui de a face din Scriptură propriul interpret, Miller a văzut că o zi în profeţie reprezintă

simbolic un an (Numeri 14, 34; Ezechiel 4, 6); a văzut că perioada de 2300 zile profetice, sau ani literali, se

întindea până departe, dincolo de încheierea dispensaţiunii iudaice, deci, nu se poate referi la sanctuarul

acelei dispensaţiuni.” Tragedia veacurilor, pag. 324.

Citatul de mai sus nu spune că 2520 nu era o profeție, nici nu spune că alte profeții nu sunt necesare, ci

doar faptul că cea de 2300 de ani părea să descopere cel mai clar al doua venire.

La punctul nr.2 tu spui că în Tragedia Veacurilor, la pagina 323, unsprezece profeții de timp ale

Vechiului Testament sunt menționate, iar cea de 2520 de ani nu e printre ele. Paragraful pe care l-ai citat nu

conține nici profețiile de 1260, 1290, 1335 de ani și nici pe cea de 2300 de seri și dimineți, totuși asta nu le

anulează ca fiind profeții de timp.

La punctul nr.3 tu pretinzi „că ni se spune” despre o singură profeție, cea de 2300 de seri și dimineți,

că se „întinde dincolo de încheierea dispensaţiunii iudaice.”

Tragedia Veacurilor, pagina 324 nu spune că profeția de 2300 este singura care se extinde dincolo de

încheierea dispensaţiunii iudaice. Presupunerea ta nu i-a în considerare raportul istoric. Acest lucru a fost

abordat deja.

La punctul nr.4 profeția de 2300 de seri și dimineți este menționată în Tragedia Veacurilor, paginile

323-329 de multe ori, totuși ce de 2520 de ani niciodată. Am abordat acest lucru de mai multe ori, când

termenul „perioade” este menționat. Acest argument este asemănător cu afirmația că reformatorii nu ar

trebui să declare că Biserica Catolică este anticristul pentru că termenul „catolic” nu este menționat în

Cuvântul lui Dumnezeu.

La punctele 5 și 6 esențialul afirmației tale a fost că profeția de 2520 de ani nu este menționată în

Tragedia Veacurilor. Este cam același argument și a fost abordat deja.

La punctul nr.7 conectezi măreața profeție de 2300 ani cu lucrarea din Sanctuar din Vechiul

Testament, suferința și moartea lui Hristos, și mijlocirea Lui din Sanctuarul Ceresc, în contrast cu ceea ce

vezi ca fiind nimic semnificativ legat de profeția de 2520 de ani. Trist că nu vezi că centrul ambelor hărți

este crucea, care desigur, a fost chiar centrul celor 2520 de zile literale din Daniel 9:27. În răspunsul de la

punctul nr.10 vei vedea că are legătură și cu Sanctuarul.

La punctul nr.8, profeția de 2300 de seri și dimineți este menționată în 43 de pagini din Tragedia

Veacurilor, iar cea de 2520 de ani niciodată, totuși în Tragedia Veacurilor, la pagina 351, unde ea vorbește de

„aceeaşi mare perioadă profetică.” după cum deja am arătat, se referă la 2520. Când sora White scrie despre

„perioadele” care au condus la toamna anului 1844, ea se referă la ambele profeții, cea de 2520 de ani și cea

de 2300 de ani. Acest concept al „perioadelor” care au condus la anul 1844 este menționat de mai multe ori.

La punctul nr.9 sugestia ta este că profeția de 2520 de ani nu este menționată nicăieri în Spiritul

Profetic. Asta este încă una din presupunerile tale incorecte. Termenul „perioade” se află în mod constant în

menționarea profețiilor în multe din cărțile ei.

9

La punctul nr. 10 tu susții din nou că numărul 2520 nu se află nicăieri în Biblie. O, dar este! Totuși

lasă-mă să încep folosind regula nr. 6 a lui William Miller:

„Dumnezeu a descoperit lucrurile care vor veni, prin viziuni, simboluri (cifre) și parabole (pilde) și, în

felul acesta, aceleași lucruri sunt descoperite adesea, din nou și din nou, prin diferite viziuni, sau în diferite

simboluri (cifre) și parabole. Dacă doriți să le înțelegeți, trebuie să le combinați pe toate într-una.”

Conceptul împrăștierii\risipirii, e un subiect major în profeția Biblică. Argumentul tău a fost abordat la

punctul nr.4 unde am băgat de seamă că termenul „catolic” nu este menționat în Scriptură deloc. Conceptul

de 2520 de ani este menționat de mulți dintre profeți de mai multe ori.

Din cauza limitei de spațiu, vom prezenta doar câteva. Totuși poate fi văzut de a-lungul Scripturii (atât

VT cât și NT).

Moise a vorbit despre 2520 în Levitic 26, unde menționează cele „7 vremi” (7 ori, în trad. Cornilescu)

de patru ori (Dumnezeu nu repetă lucruri care nu sunt importante).

Profeția Isaia 7:8 după cum am menționat, a fost făcută în anul 742 î. Hr. El a declarat că în 65 de ani

Israel nu va mai fi un popor. 19 ani mai târziu Samaria a fost asediată de Asirieni. Nu este o coincidență că

exact 65 de ani mai târziu (677 î. Hr.) Manase, mândria Iudeii, a fost luat captiv și dus în Babilon. Aceasta a

fost o împlinire a profeției. Explicația lui Joshua Himes despre acest fapt a fost deja văzută în acest răspuns,

unde de asemenea folosește Osea 5:5. În același context el folosește Isaia 40:1–3. Poate dorești să recitești

gândurile lui.

Ieremia de asemenea vorbește despre cei 2520 de ani.

Ieremia 16:14–15 spune:

„De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara

Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la

miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem

părinţilor lor.”

Deși asta s-a împlinit parțial după cei 70 de ani de captivitate, cuvintele lui Ezechiel nu s-au împlinit

până în 1844.

„Fiul omului, ia o bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel care sunt

tovarăşii lui.” Ia apoi o altă bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată

casa lui Israel care este tovarăşa lui... Și David slujitorul meu va fi rege peste ei.” Ezechiel 37:16

Ieremia 50:17 și 15:4 de asemenea vorbește despre împrăștierea ambelor triburi.

„Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi; şi acesta

din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului.” Ieremia 50:17

„Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pământului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia,

împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ierusalim.” Ieremia 15:4

În nota explicativă referitoare la Daniel 8:13 vedem că Isus este numit „Palmoni” sau „numărătorul

tainelor”(Cel care numără tainele) sau „numărătorul minunat”. 2520 e un număr perfect care se divide cu

toate numerele de la 1 al 10, în mod exact. Isus a murit în mijlocul ultimei săptămâni (2520 zile) a profeției

din Daniel 9 :27. Astfel 2520 e conectat cu Hristos, și punctul central al profeției este crucea lui Hristos.

Nebucadnețar a petrecut 2520 de zile (șapte vremi) cu fiarele, după care împărăția i-a fost redată.

Mene\ 50 sicli, Mene\50 sicli, Tekel\1 Siclu, Upharsen\25 sicli, în total avem 126 sicli, și un siclu are

20 ghere (vezi Levitic 27:25, Numeri 3:47), 126 sicli = 2520 ghere. Aceasta poate fi verificat ușor pe

internet. Astfel ultima și singura comunicare directă a lui Dumnezeu cu Belșațar a fost 2520.

În Numeri 7:85–86 uneltele din Sanctuar cântăreau 2520 sicli, deci 2520 îl găsim în Sanctuar

La punctul nr.11 afirmi că Daniel 4:15–16 nu e o profeție după principiul zi\an. Aici ai dreptate. Nici

unul, din câte știu eu nu pretinde că asta e o profeție după principiul zi\an. Acest fapt nu o exclude ca fiind

10

un tip al indignării împotriva lui Iuda. Împărăția lui Nebucadnețar a fost restaurată, așa cum Dumnezeu a

restaurat Israelul modern în 1844.

La punctul nr.12 tu spui că nu este nici un motiv pentru a aplica principiul zi\an la vreunul din cele 30

de locuri din Biblie unde expresia găsim „șapte vremi”. Voi creați aici un om de paie pentru a ataca.

Indiscutabil ele nu sunt profeții de timp, ele sunt tipuri pentru împrăștierea\risipirea și adunarea, pe care

poporul lui Dumnezeu le-a experimentat și le va experimenta pentru păzirea sau călcarea legământului.

La punctul nr.13 afirmi că Daniel capitolul 4, este singurul loc din Scriptură unde o perioadă de timp

este clar implicată. După cum am prezentat mai înainte, toți pionierii ar fi în dezacord cu tine, până când

Biserica a intrat în perioada Laodiceeană, cândva prin 1850.

La punctul nr.14 faci cu îndrăzneală o conexiune între Clement din Alexandria, gnosticismul lui și cei

care prezintă 2520!

Tu chiar faci asocierea între Clement și Dumnezeu care a condus proiectarea și publicarea ambelor

hărți din 1843 și 1850? Nu identifică clar ambele hărți profeția de 2520? Și cum e cu William Miller?

Dumnezeu l-a trimis pe Gabriel și mulți alți îngeri pentru scopul declarat de a-i deschide înțelegerea asupra

profețiilor? Încă ceva, tu îl asociezi pe Clement cu cei 300 de predicatori milleriți care predicau adevărurile

de pe hărți? Istoria Adventă ne informează că 50 de suflete credincioase care au rămas statornice și l-au

urmat pe Hristos în Sfânta Sfintelor în 22 Oct. 1844, au avut o experiență în mesajul îngerului al treilea și

știau că adevărurile pe care le-au avut, erau aprobate de Duhul Sfânt. Observați ce spune serva Domnului

despre adevărurile de pe hărți.

„O putere transformatoare a însoțit proclamarea soliilor primului și celui de-al doilea înger, la fel cum

a însoțit și solia îngerului al treilea. Convingeri de durată (impresii durabile) au fost făcute asupra minților

omenești. Puterea Duhului Sfânt a fost manifestată. A avut loc un studiu sârguincios al Scripturilor, punct

cu punct. Aproape nopți întregi au fost devotate căutării sincere a Cuvântului. Căutam adevărul ca pe o

comoară ascunsă. Domnul ni s-a descoperit pe Sine. Lumina a fost revărsată asupra profețiilor, și am știut

că am primit instruire Divină.” Manuscript Releases, volume 1, pag. 47.

La punctul nr. 15 afirmi că nu este nici o bază biblică pentru 2520 în Levitic 26. Afirmi desigur că

este o falsă interpretare. Dumnezeu prin Ellen White a aprobat hărțile, 300 de predicatori milleriți, și toți

pionierii înainte de sfârșitul anului 1850 erau în dezacord cu premisa ta.

La punctul nr.16 afirmi că blestemul are de-a face cu pedeapsa și nu cu o perioadă de timp. Aceasta a

fost abordat mai înainte în acest răspuns.

La punctul nr. 17 afirmi că Levitic 26 nu este o prezicere a duratei ci a unui fapt cert (a unei

certitudini) și aceasta a fost de asemenea demonstrat ca fiind incorect. Este și durată și un fapt cert.

La punctul nr.18 afirmi că Levitic 26 vorbește despre o serie de blesteme – nu doar un singur blestem

întins pe o durată lungă de timp. Din nou această chestiune a fost abordată mai devreme.

La punctul nr.19 afirmi că Spiritul Profetic doar menționează Levitic 26 de patru ori fără vreo aluzie

la 2520. Este nevoie de o vedere spirituală. Majoritatea, dacă nu chiar toți dintre profeți, vorbesc despre

blestemul (2520) asupra lui Israel și Iuda pentru încălcarea legământului, și de binecuvântări pentru păzirea

lui. Faptul că toți profeții abordează 2520, este parte din mesajul despre 2520.

La punctul nr.20 inventezi un argument fondat pe ideea că națiunea Iudaică nu a existat pentru 2520

de ani. Dar după cum deja am văzut în acest răspuns, Tragedia Veacurilor când vorbește de Miller, spune:

„el a văzut că perioada de 2300 de zile profetice, sau ani literali, se întinde dincolo de încheierea

dispensaţiunii iudaice”

În Daniel 8:14, Dumnezeu i-a dat lui Daniel profeția de 2300 de zile. Linia ta de argumentare conduce

la o lipsa de credință în acest „locatar” (loc, punct) de bază al credinței noastre, pentru că poporul Său nu

mai era prin zonă după anul 70d. Hr. Asta se învecinează cu futurismul.

La punctul nr.21 decizi să aplici profeția (de 2520 de ani), despre care afirmi că nu este o profeție de

timp, și tragi concluzia că cei 2520 de ani s-ar încheia în anul 2554 d. Hr. pentru că până în 34 d. Hr. poporul

Iudeu era încă în timpul celor 490 de ani de probă, sugerând că 34 d. Hr. a fost ultimul din cele șapte

blesteme.

11

Acesta, iarăși este futurism. Nu ai înțeles esențialul profeției, nu doar binecuvântările ci și blestemele

care au căzut și urmau să cadă asupra Israelului literal au fost moștenite de Israelul spiritual.

Exemplu: Ieremia 16:14–15 declară:

„De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara

Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la

miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem

părinţilor lor.”

S-ar putea spune că asta s-a împlinit când Iuda a început rezidirea Ierusalimului după robia din

Babilon, dar asta a fost doar o împlinire parțială. Observă următorul text:

„Toiegele de lemn pe care vei scrie să le ţii astfel în mâna ta, sub ochii lor. Şi să le spui: „Aşa vorbeşte

Domnul Dumnezeu: „Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge

din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor. Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel;

toţi vor avea un singur împărat şi nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărţiţi în două împărăţii.

Nici nu se vor mai spurca prin idolii lor, cu urâciunile lor şi cu toate fărădelegile lor. Îi voi scoate din toate

abaterile cu care au păcătuit şi-i voi curăţa; ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor. Robul Meu

David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele

şi le vor împlini.” Ezechiel 37:20-24.

Singurul timp când această profeție s-a împlinit a fost în 1844 când Dumnezeu și-a întins mâna pentru

a recupera rămășița poporului Său, la sfârșitul celei de-a doua, sau „ultima indignare/vremea de apoi a

mâniei” („Iată, te voi face să cunoști ce va fi la ultimul sfârșit al indignării/mâniei” Dan.8:19 – după

versiunea King James din engleză – n.tr.) după cum este scris în Daniel 8:19. Prima indignare/mânie (prima

perioadă de 2520 de ani) împotriva lui Israel s-a încheiat în 1798. A doua indignare (a doua perioadă de 2520

de ani) împotriva lui Iuda, s-a încheiat în 1844.

La punctul nr.22 spui că Israeliții nu au fost împrăștiați\risipiți timp de 2520 de ani. Scrii așa: „aceasta

susțin cei care învață profeția de 2520 de ani”. Iarăși, asta este o afirmație greșită. Schimbarea

dispensațională a fost tratată la punctul nr.20.

La punctul nr.23 afirmi că Iudeii sunt încă împrăștiați. Iarăși acesta este futurism. Iudeu nu este acela

care se arată pe din afară că este iudeu (Romani 2:28).

La punctul nr.24. De asemenea afirmi că „călcarea în picioare a Israelului de către neamuri” a avut

loc în acest timp. Dacă este așa, atunci la fel ca și împrăștierea, ar trebui să se încheie în 1844. Așa cum

pretind susținătorii profeției de 2520 de ani.

Dacă am înțeles punctul tău de vedere, tu afirmi că deoarece cele două sunt concurente, ar trebui să se

încheie amândouă în 1844. „Împrăștierea” și ”călcarea în picioare” sunt identice. Totuși, deoarece

împrăștierea lui Israel a început în 723 î. Hr. prima perioadă de 2520 s-a încheiat în anul 1798, în timp ce

sfârșitul celei de-a doua indignări (vremea de apoi a mâniei, Daniel 8:19) s-a încheiat în 1844 (mai multe

despre asta mai târziu)

La punctul nr.25 spui că Daniel însuși a recunoscut că blestemele din Levitic 26 sunt evenimente, și

nu o perioadă de timp după principiul zi\an. Daniel nu afirmă că sunt evenimente. Asta e pur și simplu

premisa ta. După ce citează cuvinte direct din Levitic 26, în rugăciunea lui, Daniel spune:

„...De aceea ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu,

pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. El a împlinit astfel cuvintele...” Daniel 9:11–12.

Cuvântul tradus prin „jurăminte” în versetul de mai sus, este tradus prin „7 vremi” în Levitic 26.

Daniel știa ebraică. Poate că tu nu înțelegi că lui Daniel i s-a dat întreaga viziune „chazown” (Daniel 8:13),

dar el a înțeles. În capitolul 8 i s-a spus ce are să se întâmple la vremea de apoi a mâniei (împrăștierea lui

Iuda). Vezi Daniel 8:19. Daniel și-a dat seama din studiul din Ieremia 25:12, că Iuda va fi în Babilon 70 de

ani.

„Dar, când se vor împlini acești şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul

acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara haldeilor şi o voi preface în niște dărâmături

veșnice.” Ieremia 25:12

12

El a înțeles din „cărți” (Daniel 9:2). El a citit nu doar Ieremia 25:12, ci și 2 Cronici 36:21, Deuteronom

28, Levitic 25 și 26, și de asemenea multe alte pasaje care se referă la împrăștierea poporului lui Dumnezeu.

Totuși să presupunem că el nu a înțeles întreaga însemnătate a împrăștieri. Observă acest citat de la sora

White:

„Profeţii cărora le-au fost dezvăluite aceste scene au dorit mult să le înţeleagă semnificaţia. Ei au

făcut din acestea „ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce

împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei.... Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei

înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri,... în care chiar îngerii doresc să privească.”1 Petru 1, 10-12

” Educație, pag. 183.

Profeții, după cele spuse de Petru, aveau în vedere un element de timp, nu doar evenimente.

La punctul nr.26 afirmi că Moise a prezis că blestemul va cădea doar asupra Israelului literal, în timp

ce de asemenea susții că asocierea blestemelor din Deuteronom și Levitic, este un motiv pentru a nega

profeția de 2520 de ani. Acest lucru a fost abordat din abundență.

La punctul nr.27 sună Deuteronom 29:26–28 ca o profeție de timp?

„pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i

cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse Domnul. De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei ţări şi

a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta. Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie,

cu o mare iuţeală, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi.” Deuteronom 29:26–28

Singur nu poate suna ca o profeție de timp, dar când studiezi rând peste rând conexiunea cu Levitic 26

este clară.

Punctul nr.28 ne informează despre modul tău de abordare a profeției. Tu întrebi de ce a fost anul

1844 ales ca dată de încheiere a profeției de 2520 de ani, apoi spui că nimic nu s-a întâmplat cu evreii în

anul acela. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Judecata celor morți a început să

stabilească/dovedească cine sunt evrei cu adevărat (Romani 2:28). Cum poți să sugerezi că profeția se aplică

evreilor literali ca națiune în acest timp al istoriei pământului? Aceasta este futurism și a fost abordat mai

înainte.

Un alt punct pe care îl vom aborda, ca o concluzie a acestui articol, e că în 1844 Dumnezeu și-a întins

mâna „a doua oară” și a strâns „un popor denominațional” și acest popor sunt evreii spirituali.

La punctul nr.29 sugerezi că pedeapsa Israelului literal nu s-a încheiat în 1844, în timp ce simultan,

spui că înainte de 1844 susținătorii profeției de 2520 de ani afirmau că evreii vor fi eliberați în 1844,

eliberați din robie. După care spui că nici un ziar sau bilanț istoric, nu spune că așa ceva a avut loc.

În răspunsul de la punctul 20, a fost demonstrat din Tragedia Veacurilor, că William Miller a

recunoscut schimbarea dispensațională. Nimeni astăzi de care să știu, nu predică acest tip de futurism

legat de 2520. Această chestiune a fost abordată anterior.

La punctul nr.30 spui că Levitic 26 prezintă nu un blestem ci șapte. Aceasta a fost abordat deja în

acest răspuns.

La punctul nr.31 spui că „orice profeție de timp autentică din Biblie, ne conduce la un eveniment care

o concluzionează! Dar falsul interval de 2520 de ani se termină în gol, într-o nimicnicie. Începutul este un

număr fals iar sfârșitul un eșec sumbru”. Această declarație este o nefericită presupunere a unei minți cu

prejudecăți, și care amintește ceea ce toți scepticii au spus (și încă spun) după dezamăgirea din 1844.

La punctul nr.32 tu susții că cele două profeții de 2520 de ani sunt două cadre de timp ipotetice

diferite ale acestei presupuse profeții de 2520 de ani care a fost născocită; și aceasta doar adaugă și mai

multă confuzie. Din cauza lipsei tale de viziune spirituală, nu poți vedea frumusețea faptului că sunt două

profeții de 2520 care au fost notate în Ieremia 50:17.

„Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi; şi acesta

din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadneţar, împăratul Babilonului.” Ieremia 50:17

Vom aborda asta mai în detaliu la concluzionarea acestui răspuns.

13

La punctul nr.33 afirmi că asedierea Samariei de către asirieni nu poate fi susținută de istorie. Felul

acesta de raționament este folosit de cei care declară că creațiunea nu este susținută de știință. Dar lăsând

acest lucru deoparte, folosind propria analiză, susții că comentariul Biblic a lui Jamieson, Fausset, și Brown

(Isaia capitolul 20) declară că „asediul a început în 723 î. Hr. [Și cu litere îngroșate scrii] și s-a încheiat în

721 î. Hr. primul an al domniei lui Sargon.” Tu faci eforturi mari (mai mult de o pagină întreagă) pentru a

respinge anul 723 î. Hr., întrebarea mea pentru tine este: când și-au pierdut ei independența? Răspunsul

este evident 723 î. Hr.

La punctul nr.34 spui că 677 î. Hr. este un start imaginar fără vreo susținere istorică, în cel mai bun

caz, marchează o convertire la Dumnezeu a unui rege foarte nelegiuit, și acest eveniment nu poate (!) marca

începutul blestemului Cerului asupra națiunii. Anul 677 î. Hr. a fost pe bună dreptate susținut mai înainte în

acest articol de către Joshua Himes precum și de însuși William Miller, și Dumnezeu Însuși nu este de acord

cu a doua premisă falsă a ta pentru că Ieremia 15:4 declară: „Și îi voi da să fie împrăștiați în toate

împărățiile pământului, din cauza lui Manase fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, pentru ceea ce a făcut în

Ierusalim” (trad. Fidela)

La punctul nr.35 argumentezi că robia lui Iuda nu începe decât peste 72 de ani mai târziu. Iarăși

aceasta a fost foarte bine argumentat mai înainte de către Joshua Himes.

La punctul nr.36 premisa ta în esență este că nu există dovezi istorice, că ar fi avut ceva loc în Iuda în

anul 677 î. Hr. Nu există nici o modalitate, undeva în surse Biblice sau istorice să găsim vreuna! Nu există.

Apoi declari că Comentariul Biblic Adventist de Ziua a Șaptea într-adevăr spune ca Manase a domnit din

696 î. Hr. până în 641 î. Hr., dar nici un eveniment istoric sau arheologic nu a avut loc în acea perioadă,

nici măcar unul.

Aceste declarații atât de dogmatice sunt neadevărate, după cum adineauri am dovedit prin declarațiile

scrise ale lui William Miller și Joshua Himes.

La punctul nr.37 punctul tău de vedere iarăși, este că Manase a devenit cu adevărat convertit, și la

întoarcerea sa, a căutat să aducă o reînviorare spirituală în Iuda. Apoi tu declari că „cu siguranță blestemul

Cerului nu a căzut peste națiune chiar în anul în care el s-a pocăit, s-a întors acasă, și a inițiat o serioasă

reformă în împărăția de sud pentru a o aduce înapoi la Dumnezeu. Apoi afirmi că a petrecut următorii 36 de

ani (da, 36 de ani) făcând asta! După cum crezi tu, 677 î. Hr. nu este posibil să fie anul corect a robiei lui

Manase.

Iarăși primul tău punct de vedere este contrar Cuvântului lui Dumnezeu unde El declară în Ieremia

15:4 că va împrăștia\risipi pe Iuda din cauza lui Manase.

Următoarea ta concluzie poate fi în mod logic văzută ca incorectă pe baza analizei gândurilor tale

prezentate la punctul nr.36. Tu spui că domnia lui Manase a fost din 696 î. Hr. până în 641 î. Hr. La punctul

nr.37 spui că s-a întors și e petrecut următorii 36 de ani (da, 36 de ani) aducând reînviorare. 36 de ani

adăugați la ultimul lui an (641 î. Hr.) conduc direct la anul 677 î. Hr.

La punctul nr.38 afirmi că robia nu ar fi putut avea loc în 677 î. Hr. Potrivit cu 2 Cronici 33:11

Manase a fost luat în robie de către un necunoscut împărat asirian. În Asiria au fost trei împărați care au

domnit în timpul domniei lui Manase (696-641 î. Hr.). Ei au fost: Sanherib (705-681 î. Hr.), Esar-Hadon

(681-669 î. Hr.) și Assurbanipal (669–627 î. Hr.). Tu propui că nu poate fi nici unul dintre ei pentru că au

domnit cu mult după anul 677 î. Hr.

Data de 677 a fost abordată de numeroase ori. Ai menționat că un împărat necunoscut l-a luat pe

Manase în robie. Eu nu pot să văd cum asta influențează problema, exceptând că datele tale istorice

sugerează că nu ar fi putut fi vreunul din împărații menționați mai sus. Din nou aș dori să te direcționez către

data lui Joshua Himes care îl identifică pe Esar-Hadon ca fiind împăratul care l-a dus pe Manase în robie.

La punctul nr.39 argumentezi că Dumnezeu nu ar fi pronunțat blestemul de 2520 asupra evreilor

deoarece ei au renunțat la idolatrie, și-au sfărâmat idolii, și s-au întors la închinarea la adevăratul

Dumnezeu...Manase a fost pe deplin convertit...Nu numai că este imposibil ca „robia lui Iuda (poporului

iudeu) să se încheie în 1844, dar este la fel de imposibil ca ea să înceapă când Manase a fost convertit.”

14

Acest punct este de prisos, și a fost abordat la punctul nr.37, și de asemenea la diferite alte pagini ale

acestui răspuns.

La punctul nr.40 faci referire la greșeala din cifrele de pe harta din 1843, afirmând astfel că profeția

de 2520 de ani „trebuie să fie” unul din acele numere incorecte, judecând după faptul că în cele din urmă a

fost abandonată (2520) de către credincioși. Mai târziu găsind-o ca fiind incorectă, a fost lăsată deoparte de

către credincioși. A fost și pe harta din 1850, dar poate fi văzută doar cu ajutorul unei lupe. Sugestia ta e că

Otis Nichols, cel care a tipărit-o, l-a influențat pe James White să-i dea voie să fie pusă pe harta din 1850.

Următorul tău paragraf este de mare însemnătate „Nu ne putem aștepta că James, care a acordat

permisiunea ca harta din 1850 să fie tipărită, să ia întotdeauna decizii înțelepte. În acel an el nu era

încă clar în mai multe puncte.” Ai subliniat faptul că, în 21 Iulie, 1851 el a anunțat în Review că articolele

lui Ellen nu vor mai apărea. Acest lucru a fost făcut în mod greșit pentru a încuraja mai mulți cititori.

Rezultatul a fost că ea a încetat să mai aibă viziuni, dar prin 1855 au recunoscut greșeala și au schimbat

politica.

„Singura greșeală” a fost deja abordată în acest răspuns. Se pare că Biserica a intrat de fapt în starea sa

Laodiceeană undeva prin 1851. Următorul tău punct de asemenea a fost abordat, deoarece harta din 1850 a

fost realizată ca răspuns la viziunea din 7 Noiembrie 1850, care poruncea ca adevărul să fie săpat pe table.

Notează 6 puncte: (1) Dumnezeu a fost activ implicat. (2) I s-a spus (lui Ellen) să sape adevărul pe

table. (3) A fost la începutul lui Noiembrie 1850. (4) În timp ce era pe drum spre casa fratelui Nichols ea a

avut o vizuine. (5) Fratele Nichols a fost cel care a realizat harta din 1850. (6) Ulterior ea a identificat că

Dumnezeu a fost în publicarea acelei hărți.

Mai important, observă că Experiențe și viziuni 236, spune că „greșeala (singular) a fost explicată”

Modul tău de raționament conduce la scepticism. Sufletele sunt conduse să creadă că, (1) Otis Nichols

a fost un manipulator. (2) James White putea fi manipulat. (3) Ellen White putea fi manipulată de asemenea.

La punctul nr.41 afirmi în mod fals că William Miller nu a descoperit independent profeția de 2520

ani, și că ar fi preluat-o de la Harriet Livermore și că Miller și Himes și-au folosit influența pentru a plasa

profeția de 2520 de ani alături de profeția de 2300 de ani. În final tu declari că din cei 88 de studenți ai

Bibliei, numai 11 au susținut perioada de timp de 2520 de ani.

Aici din nou ai făcut o afirmație incorectă. A fost mai devreme dovedit de către propria mărturie a lui

Miller, că el a ajuns la perioada profetică de 2520 de ani, cândva înainte de 1818, și că a înțeles-o înainte de

a o înțelege pe cea de 2300 de ani. Acuzația ta falsă că Himes și Miller au plasat profeția de 2520 de ani pe

hartă alături de profeția de 2300 de ani, promovează scepticismul. Aici concluzia este că ei fie au forțat fie

au manipulat harta din 1843 astfel încât 2520 a fost plasat acolo de un om limitat (prin înțelepciunea

omenească). Inspirația ne spune că cifrele au fost așa cum le-a vrut Dumnezeu.

Al treilea din punctele tale spune că majoritatea nu au acceptat profeția de 2520 de ani. În primul rând,

majoritatea are rareori dreptate. Dar mai important, avem nevoie să stăm pe un „așa zice Domnul”.

La punctul nr.42 afirmi că Miller însuși nu a descoperit profeția de 2520 de ani în timpul anilor

formativi de studiu. Apoi sugerezi că el a ajuns la o listă cu 12 puncte de credință în 1818, și la acea dată

2520 nu a fost printre ele. Apoi afirmi că în anii de așteptare de mai târziu (1821-1831) el a început să

citească alte comentarii și să accepte alte idei. A fost în acel timp când el a aflat despre Harriet Livermore.

Tu spui că William Miller a scris cu privire la modul în care el a acceptat profeția de 2520 de ani datorită

comentatorilor care o datau din 677 î. Hr., și că asta era la pagina 11 din cartea sa Apology and Defense

(Scuze și Apărare).

Aceste declarații au fost deja dovedite ca fiind incorecte și înșelătoare. Eu am citit Apology and

Defense și din nou tu citești în cuvintele lui declarații care nu există. Așa cum a confirmat anterior, el a

declarat că a descoperit profeția de 2520 de ani, înainte de 1818 și că pe urmă a ajuns la profeția de 2300 de

ani. Asta concluzionează analiza argumentelor tale că 2520 nu este o profeție de timp.

Din păcate, abordarea pe care ai folosit-o pentru ai combate pe cei pe care îi presupui ca fiind în

eroare, cei care caută să aducă poporul lui Dumnezeu înapoi la cărările vechi, cei care luptă pentru credința

dată odată sfinților, este asemănătoare cu cea a bisericii Romane care merge în extreme opuse folosind atât

15

preterismul cât și futurismul, ca teorii, pentru a abate atenția de la identificarea adevăratului anticrist. Îmi

amintesc de cuvintele lui Dumnezeu spuse lui Iov:

„Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?” Iov 38:2

Îmi pare cu adevărat rău că ai luat o poziție atât de neînțeleaptă. Cumva tu pari a fi orb față de acest

minunat adevăr, și aceasta a dus la argumente care nu pot sta când sunt înălțate la lumina adevărului.

Acum voi îndrepta atenția noastră către reala frumusețe și profunzime a înțelegerii profeției de 2520 de

ani.

Toate profețiile din Daniel sunt conectate (legate între ele). Cei 490 de ani sunt începutul profeției de

2300 de ani. Profeția de 2300 de ani este conectată cu cea de 2520 de ani (împrăștierea) lui Iuda prin faptul

că ambele se încheie în anul 1844. Cei 2520 de ani împotriva lui Israel se încheie în 1798, la fel ca profețiile

de 1260 și de 1290 de ani. Cea de 1335 de ani începe la îndepărtarea necurmatei (păgânismului) în 508 d.

Hr., la fel și cea de1290 de ani. Dacă aș fi fost capabil să pun toate acestea pe un grafic, ai putea vedea acest

lucru foarte clar.

Mai important, după ce am văzut că împrăștierea lui Israel s-a încheiat în 1798, în timp ce

împrăștierea lui Iuda s-a încheiat în 1844, suntem conduși la concluzia că sunt exact 46 de ani între

încheierea ambelor perioade profetice.

Aceasta poate fi nesemnificativ la prima vedere, totuși după o investigare mai atentă, vedem imaginea

de ansamblu. În Ioan 2:18–21, Isus tocmai curățise templul, și doar credincioșii sinceri (rămășița) au fost

lăsați.

Iudeii au luat cuvântul şi I-au zis: „Prin ce semn ne arăţi că ai putere să faci astfel de lucruri”? Drept

răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica”. Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci

şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile”?(Ioan 2:18–21)

Astăzi, Biserica este trupul lui Hristos (Efeseni 4:15–16). În timpul celor 46 de ani din 1798 până în

1844, Dumnezeu și-a întins mâna a doua oară pentru a strânge rămășița poporului său, și și-a ales un

popor al legământului, care mai târziu au devenit Adventiștii de ziua a șaptea (un popor denominațional).

Așa cum am văzut mai înainte în Ieremia 16:14,15 ni se spune:

„De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara

Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la

miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem

părinţilor lor.” (Ieremia 16:14,15)

Am citat deja din cartea Educație, 183 unde se spune că profeții nu au înțeles pe deplin extinderea

mesajelor pe care le-au dat. Cu sinceritate spun asta, nu ca lipsă de respect, dar sora White nu este o

excepție. Dacă ar fi avut lumina pe care Dumnezeu o deschide acum slujitorilor Săi care caută în Cuvântul

lui Dumnezeu ca după o comoară ascunsă, ea nu s-ar opune acestui adevăr. Notează acest citat:

„Chiar de la prima făgăduinţă a mântuirii rostită în Eden, viaţa, caracterul şi lucrarea de mijlocire a

Domnului Hristos, au constituit un subiect de studiu pentru minţile omeneşti. Şi totuşi, aceia prin care

Duhul Sfânt a lucrat, au prezentat aceste teme într-o lumină nouă şi reînviorătoare. Adevărurile cu privire

la Mântuire sunt capabile de o continuă dezvoltare şi extindere. Deşi vechi, ele sunt totdeauna noi,

descoperind mereu cercetătorului după adevăr o strălucire şi o putere tot mai mare.

În fiecare generaţie se poate vedea o nouă dezvoltare a adevărului, a soliei adresată de Dumnezeu

oamenilor din acea generaţie. Toate adevărurile vechi sunt esenţiale, iar adevărurile noi nu sunt

independente faţă de cele vechi, ci sunt o continuare, o descifrare a lor. Numai când adevărurile cele vechi

sunt înţelese, numai atunci le putem pricepe pe cele noi. Când Domnul Hristos a dorit să prezinte ucenicilor

Săi adevărul cu privire la învierea Sa, El “a început de la Moise şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit în toate

Scripturile ce era cu privire la El.” Luca 24:27. Dar lumina care străluceşte din proaspăta desfăşurare a

adevărului, este aceea care glorifică vechile adevăruri.

Cel care respinge sau neglijează pe cele noi, în realitate nu cunoaşte nici pe cele vechi. Pentru el, ele

îşi pierd puterea lor vitală şi devin numai o formă lipsită de viaţă.” Parabolele Domnului Hristos, pag. 127.

16

După cum am citat mai devreme, Isaia 7:8 spune: Deoarece capul Siriei este Damascul și capul

Damascului este Rezin; și în șaizeci și cinci de ani Efraim va fi frânt, încât nu va fi un popor. (trad. Fidela)

Această profeție se referă la împrăștierea (2520) atât a lui Israel cât și a lui Iuda. După cum a

menționat Himes, această profeție i-a fost dată lui Ahaz în anul 742 î. Hr. Nouăsprezece ani mai târziu,

Israel a fost împrăștiat (2520). În plus, exact șaizeci și cinci de nai mai târziu Manase a fost luat rob în

Babilon (677 î. Hr.), începând împrăștierea lui Iuda.

Nu este o coincidență, și nu trebuie trecut cu vederea, faptul că în anul 1863 Biserica în mod oficial a

respins profeția de 2520 de ani. În acel an, James White a venit cu o hartă de pe care 2520 lipsea.

La acest punct vom cita de la pagina 8 a mailului tău: „Nu ne putem aștepta că James White cel care a

acordat permisiunea ca harta din 1850 să fie tipărită, să ia întotdeauna decizii înțelepte. Prin acel an, încă era

neclar în multe puncte.”

Tu ne conduci apoi spre data de 21 iulie 1851, când el a decis să înceteze tipărirea articolelor Spiritului

Profetic în Review, și crezând că va atrage mai mulți cititori a cauzat de fapt pierderea viziunilor de la

Dumnezeu.

Se pare că Biserica a intrat în starea Laodiceeană mai devreme decât s-a constatat inițial. James White

constată această stare în niște articole din Review spre sfârșitul anilor 1850'.

Ideea este că 2520 a fost respins exact la nouăsprezece ani după „vremea de apoi a mâniei” (Daniel

8:19). Pentru a reformula, profeția a fost dată cu nouăsprezece ani mai înainte de prima perioadă de 2520 de

ani. Exact la nouăsprezece ani după ce împrăștierea (2520 ani) lui Iuda s-a încheiat prin adunarea

Israelului modern, profeția de 2520 de ani a fost în mod oficial respinsă de către Biserica Laodiceeană.

Cum se aplică aceasta pentru noi astăzi?

Ni s-a spus că după 1844 nu vor mai fi profeții de timp. Aceasta nu neagă însă faptul că poporul lui

Dumnezeu a fost împrăștiat în momentul în care au intrat în perioada Laodiceeană prin anii 1850'.

Dumnezeu își cheamă acum poporul (cei 144.000) să intre într-un legământ cu El. Asta va fi adunarea finală

a unui popor, care în urma influenței (influențat fiind de) Spiritului Său, va fi condus în tot adevărul.

Levitic 26 începe vorbind împotriva idolatriei, și o chemare la păzirea adevăratelor Sabate. După

pronunțarea binecuvântărilor asupra celor ce păzesc legământul, și a blestemelor asupra celor ce rup

legământul, Dumnezeu întinde mână spre cei care se pocăiesc cu adevărat, care mărturisesc și Îl caută cu

toată inima, declarând că El își v-a aminti legământul Său și v-a fi Dumnezeul lor. Aceasta este

binecuvântarea pentru cei 144.000 din care toți dorim să facem parte.

În încheiere te las cu acest gând de la profetul Domnului:

„Mesajul de avertizare care trebuie dat acum poporului lui Dumnezeu, celor de aproape și de departe,

este solia îngerului al treilea. Și cei care caută să înțeleagă acest mesaj nu vor fi conduși de Dumnezeu să

facă o aplicație a Cuvântului care să submineze temelia și să înlăture stâlpii credinței care au făcut din

Adventiști de ziua a șaptea, ceea ce sunt ei astăzi.

„Adevărurile care s-au desfășurat în ordinea lor, pe măsură ce am avansat de-alungul liniei profetice

descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt adevăr, adevăruri sacre și eterne (veșnice). Cei care au avansat

pas cu pas în istoria trecută a experienței noastre, văzând lanțul adevărului în (din) profeții, au fost pregătiții

să accepte și să se supună la (să asculte), fiecare rază de lumină. Ei se rugau, posteau, căutau, săpau după

adevăr ca după comori ascunse, și noi știm că Duhul Sfânt, ne-a învâțat și ne-a condus. Multe teorii au fost

prezentate, care seamănă cu adevărul, dar sunt atât de amestecate cu interpretării și aplicații false ale

Scripturii, încât conduc la erori periculoase. Noi știm foarte bine cum a fost fixat (stabilit, fondat) fiecare

punct al adevărului, și cum au fost toate sigilate de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Și tot timpul au fost auzite

voci spunând ‘aici este adevărul,’ ‘eu am adevărul, urmează-mă’. Dar advertismentele au venit ‘Nu vă duceți

după ei. Nu Eu i-am trimis, și totuși ei au alergat’. (Vezi Ieremia 23:21)

„Îndrumările lui Dumnezeu au fost marcate (însemnate), și cât de minuate au fost revelațiile

(descoperirile) Sale despre adevăr. Punct după punct a fost stabilit de Dumnezeul Cerului. Ceea ce a fost

adevăr atunci, este adevăr și azi. Dar nu au încetat să se audă voci —‘Acesta este adevărul. Am lumină

nouă’. Dar aceste lumini noi, în liniile profetice, se manifestă prin aplicarea greșită a Cuvântului și

poziționarea poporului lui Dumnezeu în derivă fără o ancoră care să-i țină. Dacă cei care sunt studenți ai

17

Cuvântului ar lua adevărurile pe care Dumnezeu le-a descoperit în îndrumările date poporului Său și

și le-ar însuși, și le-ar digera, și le-ar experimenta în viața practică, ei ar fi atunci canale vii de lumină.

Dar cei care și-au propus să studieze teorii noi, au făcut un amestec de adevăr și eroare, și după încercarea de

a face aceste lucruri să pară foarte importante, s-a demonstrat că nu și-au aprins lumânarea de la altarul divin

și astfel lumina ei a dispărut în întuneric.

„Potrivit cu lumina pe care Dumnezeu mi-a dat-o, tu ești pe aceiași cale. Ceea ce pare pentru tine a fi

un lanț al adevărului, de fapt poziționează greșit profețiile, în unele linii, și lucrează împotriva a ceea ce

Dumnezeu a descoperit ca fiind adevăr. Întreita solie îngerească este datoria nostră pentru lume. Este

evanghelia păcii, neprihănirii și adevărului. Aici este lucrarea nostră, să stăm fermi proclamând asta. Este

necesar să avem acuma fiecare piesă a arumurii pe noi.

„Adevărurile care s-au desfășurat în ordinea lor, pe măsură ce am avansat de-alungul liniei profetice

descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt adevăr, adevăruri sacre și eterne (veșnice). Cei care au avansat

pas cu pas în istoria trecută a experienței noastre, văzând lanțul adevărului în (din) profeții, au fost pregătiții

să accepte și să se supună la (să asculte), fiecare rază de lumină. Ei se rugau, posteau, căutau, săpau după

adevăr ca după comori ascunse, și noi știm că Duhul Sfânt, ne-a învâțat și ne-a condus. Multe teorii au fost

prezentate, care seamănă cu adevărul, dar sunt atât de amestecate cu interpretării și aplicații false ale

Scripturii, încât conduc la erori periculoase. Noi știm foarte bine cum a fost fixat (stabilit, fondat) fiecare

punct al adevărului, și cum au fost toate sigilate de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Și tot timpul au fost auzite

voci spunând ‘aici este adevărul,’ ‘eu am adevărul, urmează-mă’. Dar advertismentele au venit ‘Nu vă duceți

după ei. Nu Eu i-am trimis, și totuși ei au alergat’. (Vezi Ieremia 23:21) Manuscript Releases, volume 17, 4.