RAPORTUL JURIDIC

I.Raportul juridic. Trăsături. Definiţie.II. Subiectele raportului juridic.III. Conţinutul raportului juridicIV. Obiectul raportului juridicV. Faptele juridice

I. Fenomenul juridic prezintă o compexitate deosebită.

Normele juridice nu reprezintă un scop în sine, ci au menirea să modeleze comportamente umane şi relaţii sociale.

Faptele sociale dobândesc semnificaţie juridică prin încărcătura normativităţii juridice.

Normele juridice sunt conectate cu planul realităţii sociale prin intermediul raporturilor juridice.

Într-o formulare lapidară, raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma juridică.

Trăsăturile raportului juridic. a) raportul juridic este un raport social, în sensul că se

stabileşte, de fiecare dată, între oameni; este de esenţa dreptului alteritatea, existenţa altei persoane;

b) raportul juridic este un raport de voinţă; caracterul voliţional al raportului juridic este dat de faptul că în cadrul acestuia intervin:

pe de o parte, voinţa statală (exprimată în normele juridice);

pe de altă parte, voinţa subiecţilor participanţi la raportul juridic; Din acest punct de vedere caracterul voliţional poate fi caracterizat prin aspecte concordante sau de confruntare, simetrie sau asimetrie, în funcţie de ramura de drept cât şi de situaţia concretă.

c) istoricitatea (fizionomia raportului juridic este puternic marcată de istoria societăţii, atât în ceea ce priveşte subiecţii de drept, drepturile şi obligaţiile pe care le cuprinde, cât şi cu privire la faptele cărora li se acordă semnificaţie juridică – aceste elemente constitutive putându-se modifica de la o epocă la alta, de la o ţară la alta).

Conceptul de raport juridic poate fi interpretat de i manieră obiectivă (evocă idea de regulă obiectivă, neputând exista ca atare decât în măsura în care relaţia socială este reglementată de către drept) sau de o manieră subiectivă (regula de drept reglementează o relaţie între două persoane dintre care una va fi titulara unui drept, iar cealaltă va avea o obligaţie corelativă).

Raportul juridic este un raport social, concret istoric, voliţional, reglementat de norma juridică în cadrul căruia participanţii se manifestă ca titulari de drepturi şi obligaţii, prin a căror exercitare se realizează finalitatea normei juridice.

II. Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic, fie în mod individual (ca persoane fizice), fie organizaţi în diverse grupuri (ca subiecte colective de drept).

1. Persoana fizică, pentru a fi subiect de drept, trebuie să aibă capacitate juridică.

Capacitatea juridică desemnează aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în raportul juridic.

Capacitatea juridică poate fi: - generală (nu vizează un anumit domeniu, are

aplicabilitate generală); - specială (când se referă la un domeniu, ramură sau

instituţie; de regulă capacitate juridică specială au organizaţiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop)

În ramura dreptului civil se disting: a) capacitatea juridică de folosinţă (este

capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii; aceasta începe de la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia).

b) capacitatea de exerciţiu (capacitatea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţiile săvârşind acte juridice).

capacitatea deplină de exerciţiu începe la vârsta când persoana devine majoră;

nu au capacitate de exerciţiu minorii care nu au împlinit 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie.

2. Subiectele colective de drept sunt diversele organizaţii (societăţi comerciale, ministere etc.) inclusiv statul.

În materia dreptului civil, subiectul colectiv de drept este mai precis definit sub forma persoanei juridice care presupune condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere etc.

În materia dreptului civil exustă tendinţa de a extinde clasificarea subiectele de drept în persoane fizice şi persoane juridice cu privire la întreg sistemul de drept.

Există subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice (ex.: instanţele judecătoreşti, diverse asociaţii etc.)

III. Conţinutul raportului juridic este format din drepturile şi obligaţiile subiecţilor între care se desfăşoară o relaţie socială.

Aceste drepturi şi obligaţii sunt prevăzute de norma juridică.

Trebuie a distinge între: dreptul obiectiv (ca ansamblu de norme) şi dreptul subiectiv (ca îndrituire legată de o persoană, ca posibilitate de a acţiona în temeiul dreptului pozitiv, ca se poate apăra apelând la justiţie).

În cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferită de norma juridică titularului dreptului de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva, realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrângere statală la care poate recurge titularul dreptului, în caz de nevoie.

Clasificări ale drepturilor subiective: 1. după criteriul provenienţei: a) drepturi fundamentale, derivate din

apartanenţa la societatea umană a fiecărui individ (dreptul la viaţă, demnitate, libertate);

b) drepturi care decurg din inserţia individului în viaţa socială (dreptul la nume, la domiciliu etc.)

c) drepturi care derivă din însăşi voinţa indivizilor (dreptul de a încheia contracte)

2. După gradul lor de opozabilitate: a) drepturi absolute, cărora le corespunde

obligaţia tuturor subiecţilor de a le respecta (dreptul la viaţă);

b) drepturi relative, care sunt opozabile unei anumite persoane (dreptul cumpărătorului de a primi bunul este opozabil faţă de vânzător, care a primit preţul bunului).

3. După conţinutul lor: a) drepturi patrimoniale, care au caracter

economic: a.1. drepturi reale (drepturi patrimoniale în

virtutea cărora titularul îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva)

a.2. drepturi de creanţă (drepturi patrimoniale în temeiul cărora subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

b) drepturi nepatrimoniale, drepturi al căror conţinut nu poate fi exprimat în bani:

b.1. drepturi care privesc existenţa şi integritatea persoanei;

b.2. drepturi care privesc identificarea persoanei;

b.3. drepturi care decurg din creaţia intelectuală

Un element corelativ al raportului juridic este obligaţia juridică.

Obligaţia juridică poate fi definită ca îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic, pretinsă de subiectul activ, de a da, a face sau a nu face ceva, conduită care poate fi impusă, în caz de necesitate, prin forţa coercitivă a statului.

O caracteristică definitorie a conţinutului raportului juridic o constituie faptul că drepturile şi obligaţiile nu sunt rupte unele de altele, ele se presupun şi se coordonează reciproc, cu alte cuvinte, ele sunt corelative (ceea ce pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie îndatorirea subiectului pasiv).

Ansamblul drepturilor şi obligaţiilor pe care le are cetăţeanul, conform legilor în vigoare, formează statutul juridic al persoanei.

IV. Obiectul raportului juridic este definit de conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului juridic ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor.

Acesta este rezultatul împlinirii drepturilor şi obligaţiilor, cu care nu se confundă.

V. Faptele juridice Între regulile de drept şi faptele sociale există

relaţii complexe. Dreptul izvărăşte, cel puţin în parte, din fapte şi totodată se aplică acestora.

Faptele juridice sunt acele împrejurări care, potrivit normelor juridice, atrag după sine apariţia, modificarea sau stingerea de raporturi juridice şi care provoacă prin aceasta anumite consecinţe juridice (exemplu încheierea unei căsătorii, naşterea unui copil etc.)

În funcţie de criteriul voliţional, faptele juridice se clasifică în:

a) evenimente, care sunt fapte juridice ce se petrec independent de voinţa oamenilor (exemplu consecinţele juridice ale unui cutremur, decurgând din pagube materiale sau pierdere de vieţi omeneşti);

b) acţiunile umane ca fapte juridice sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care nasc, modifică sau sting raporturi juridice; ele pot fi:

licite (când respectă normele juridice); ilicite (când încalcă normele juridice;

ex.contravenţiile, infracţiunile).