Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Secţia de Psihologie

Raportul ereditate-mediu în condiţionarea dezvoltării psihice

-Masa Rotunda-

Autor: Anul II, grupa 6.

Coordonator: Conf. dr. Valeria Negovan

1

CUPRINS

1. Rezumat

2. Dezvoltarea psihica- delimitări conceptuale

3. Factorii principali ai dezvoltării psihice

3.1 Ereditatea- factor al dezvoltării psihice

3.2 Mediul- factor al dezvoltării psihice

3.3 Educaţia- factor al dezvoltării psihice

4. Relaţia ereditate-mediu in conditionarea dezvoltării psihice

5. Concluzie

6. Bibliografie

2

1. Rezumat

Dezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru psihologie, pentru că de conţinutul şi valoarea lui explicativă şi interpretativă depinde abordarea tuturor celorlalte probleme. Psihologia contemporană consideră că viaţa psihică, aşa cum se prezintă la omul adult, este rezultatul unui lung proces de dezvoltare care este multideterminat şi multicondiţionat.

Între factorii şi condiţiile care intervin, trei sunt consideraţi fundamentali, in sensul că lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică.

Primul dintre aceştia este ereditatea, definită ca proprietate a organismelor vii de a transmite urmaşilor caracteristicile pe care le-a dobândit de-a lungul filogenezei. Al doilea este mediul care susţine şi creeaza ocazii de manifestare a particularităţilor psihocomportamentale. Al treilea factor, educaţia, este factorul determinant, avand funcţie formativă.

Problema ereditate-mediu este extrem de complexă. Cand o trasatură ‘’ urmeaza tiparele mendeliene de transmisiune ereditară, putem fi siguri de baza ei genetică’’ (Rosenthal D., 1971 cit. in Gh. Oancea Ursu, 1998). Şi nu puţine trăsături in ,general simple, denumite segregante, se conformează proporţiilor mendeliene. Însă daca modul de transmitere diferă, trebuie să căutăm factorii care provoacă abaterea de la proporţiile mendeliene şi să ne întrebăm dacă trăsătura este determinată genetic în vreo măsură sau nu.

Lucrarea de faţa, se axeaza pe raportul dintre ereditate si mediu şi modul în care acesta influenţeaza dezvoltarea psihica a individului şi îl pregateşte pe acesta pentru procesul educaţional.

2. Dezvoltarea psihica- delimitări conceptuale

Dezvoltarea psihică este ’’o verigă în lanţul transformărilor care se petrec în Univers, o verigă cu o poziţie aparte, care uneşte naturalul şi socialul într-o sinteză indisolubilă şi originală’’ (P. Golu, 1985, p.80). Apariţia psihicului în ontogeneză şi formarea personalităţii copilului reprezintă unul dintre acele sectoare ale realităţii care se pretează, poate, cel mai bine abordării genetice şi înţelegerii istorice.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea psihica reprezintă o devenire complexă ce nu se poate realiza decât prin interacţiune cu celelalte două planuri ale dezvoltării fiinţei umane, planul biologic si social. Aşadar, este vorba despre o dezvoltare la nivel biopsihosocial. Ea este un rezultat a unor multiple şi variate interacţiuni, care o fac să dobândească anumite caracteristici, care o fac să se deosebească de alte fenomene de dezvoltare din univers.

Astfel, dezvoltarea psihică are în ansamblu o direcţie calitativ ascendentă, prin urmare ea nu prezintă o desfaşurare simpla, lineară . Ea are un curs spiralat, care presupune ascensiune dar şi momente de revenire, de repetare, însă pe o noua bază a

3

proceselor şi structurilor psihice. O a doua caracteristică ar fi că ea este întotdeauna concretă şi personală. Deşi este guvernată de legi generale, ea diferă de la individ la individ, pentru că: fiecare fiinţă umană dispune de un echipament ereditar propriu, dupa naştere fiecare traversează medii diferite cu influenţe variate, la acestea adăugându-se întalnirea cu diverse evenimente de viaţă, etc. A treia caracteristică a dezvoltării psihice este sistemicitatea, adica faptul că apariţia oricărei însuşiri sau substructuri psihice modifică vechea organizare. O a patra caracteristică este reprezentată de stadialitate. Nu reprezintă o trecere insesizabilă de la ceva la altceva, ci o unitate a conţinuturilor şi discontinuităţilor, ceva conservându-se dar altceva schimbându-se, iar acest altceva este conţinutul unui nou stadiu psihic. Ca atare, dezvoltarea psihică: a) se sprijină pe terenul eredităţii; b) îşi extrage conţinuturile informaţionale din datele furnizate de mediul socio-cultural; c) este ghidată şi condusă de educaţie şi instrucţie; d) se desfăşoară prin activitatea proprie de învăţare a fiinţei umane ca urmare a unor seturi motivaţionale, declanşatoare, orientative şi energizante.

După cum se poate observa, rolul factoriilor ereditate, mediu, educatie aflati in interactiune este crucial pentru o dezvoltare psihica optimă. Pentru a întelege mai bine întregul proces dar şi de ce este atât de important ca aceasă interacţiune să se realizeze, vom analiza pe rând cele trei elemente, axandu-ne cu precădere pe relaţia ereditate-mediu.

3. Factorii principali ai dezvoltării psihice

După cum am mai spus, formarea proceselor psihice are loc sub acţiunea unei mulţimi de influenţe extrem de vaste, teoretic infinite, dintre care unele externe, altele interne, unele naturale, altele sociale, unele apropiate, directe, altele îndepărtate, indirecte, unele episodice, altele permanente, în funcţie de însuşi felul cum sînt poziţionate — în raport cu sistemul pshicului — evenimentele din lumea externă şi condiţiile intrinsece ale organismului.

Fundamentale ni se par cele subsumate categoriilor de ereditate, mediu şi educaţie, care constituie înşişi factorii dezvoltării, noţiune prin care înţelegem nu influenţele episodice, superficiale şi accidentale, ci pe cele constante, profunde şi esenţiale. Dar chiar şi la nivelul acestora, vom vedea că nu toate influenţele se situează pe acelaşi plan de profunzime şi, mai ales, de esenţialitate. Unele intră în categoria factorilor cu acţiune cauzală, determinantă, hotărîtoare, altele în categoria celor cu rol de condiţie sau de premisă.

3.1 Ereditatea- factor al dezvoltării psihice

Ereditatea este definită ca ‘’ transmitere a caracterelor fizice si psihice la descendeţi’’( Sillamy, 2000, p.116 cit. in V.Negovan, 2008).

Aşadar, se poate vorbi de o transmitere directă, în formă finită, a unor aptitudini, atitudini, capacităţi şi interese de la înaintaşi la urmaşi?

Unii autori au răspuns total afirmativ la asemenea întrebări şi au considerat ereditatea ca un factor determinant al dezvoltării psihice, bazîndu-se, îndeosebi, pe

4

biografiile cîtorva artişti celebrii din domeniul picturii, muzicii, ştiinţei, dar ignorînd nenumăratele exemple în care însuşirile unor persoane superior dotate nu s-au transmis urmaşilor. Potrivit concepţiei care afirmă rolul hotărîtor al eredităţii, facultăţile psihice umane ar fi un dar al naturii, ca şi ochii, dinţii sau degetele, ele transmiţîndu-se urmaşilor. O expresie concretă a acestei concepţii a constituit-o pedologia (ştiinţa despre copil ) apărută la începutul secolului nostru ca o prelungire în pedagogie şi în psihologie a curentului eredităţii biologice, ilustrat de Weissman, Mendel şi Morgan.Dezvoltarea psihică este gîndită prin analogie cu dezvoltarea embriologică a corpului, bazată pe coincidenţa între dezvoltarea intensivă a sistemului nervos-în primii trei ani de viaţă şi dezvoltarea funcţiilor psihice elementare. Totuşi, cercetările genetice n-au izbutit pînă în prezent să ofere evidenţe în legătură cu eventualul substrat biologic al transmiterii calităţilor psihice sau cu existenţa vreunui cod genetic al aptitudinii pentru activităţile mentale, de gândire. S-au elucidat relaţii simple, de pildă, între o genă şi un anumit produs metabolic, între o genă şi o mutaţie, între anumite gene, pe de o parte, şi amprentele digitale, grupe sanguine, fermenţi şi proteine, pe de altă parte.

Astfel, se poate cu uşurinţă observa ca ereditatea are limitele ei si ca prezenţa si dezvoltarea vietii psihice nu poate fi explicată numai prin prisma acestui factor.

3.2 Mediul- factor al dezvoltării psihice

Mediul este profund implicat în dezvoltarea psihica, oferind materialul de construcţie. Categoria de mediu este una foarte amplă, desemnînd, în sensul larg al cuvîntului, cadrul în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă individul.In ansamblu, mediul este un factor exterior organismului , însă înăuntrul lui putem distinge factori de mediu interni (factori naturali, biologici, care ţin de ambianţa intrauterină în care se dezvoltă copilul pînă la naştere) şi factori de mediu externi. Externi atît în raport cu organismul copilului, cît şi cu cel al mamei, şi care sînt factorii mediului fizic şi social în care se dezvoltă copilul după naştere. Aceştia se subdivid la rîndul lor în factori de mediu neorganizat, care au un caracter spontan şi sînt generaţi de condiţiile de viaţă luate în sensul cel mai larg al cuvîntului, şi în factori de mediu organizat, structurat în jurul unei intenţionalităţi educative.

Legătura mediului cu dezvoltarea psihică este indiscutabilă. O atestă numeroase fapte. În cadrul unei anchete de mari proporţii, întreprinsă în Franţa în anul 1944, s-au putut urmări variaţiile pe care le introduce mediul socioeconomic în evoluţia rezultatelor la învăţătură, şcolarii din mediul rural situîndu-se mult sub performanţa celor de la oraşe; s-a constatat, de asemenea, o corelaţie pozitivă între numărul copiilor „deficienţi" şi mediile socioeconomice defavorizate şi o corelaţie negativă între nivelul intelectual al copiilor şi numărul membrilor familiei. Varietatea structurală a factorilor de mediu condiţionează o distribuţie variată a influenţei mediului asupra dezvoltării. Structurile socioeconomice ale familiei şi ale celorlalte micromedii în care se insera copilul sînt factori bazali, care furnizează mijloacele de satisfacere a trebuinţelor vitale ale organismului infantil şi creează premisele dobîndirii şi punerii în funcţiune a anumitor condiţii socioigienice şi socioculturale.

Se poate observa astfel importanţa cruciala a factorului mediu pentru dezvoltarea

5

psihica dar si faptul ca singur , fara o baza ereditara stabilă, el nu poate acţiona intr-o manieră pozitivă.

3.3 Educaţia- factor al dezvoltării psihice

Educaţia este un proces care, într-un sens larg şi puţin diferenţiat faţă de mediu, înseamnă influenţa exercitată asupra individului. Educaţia nu este o influenţă printre alte influenţe, ci un proces dirijat spre scop, o activitate conştientă, finalistă, inspirată de exigenţele impuse de societate în raport cu creşterea şi formarea noului-născut, a copilului, a tînărului, a individului. Educaţia transmite imagini şi idei, cunoştinţe si structuri de gîndire, valori morale şi estetice, norme şi principii de comportament, modele atitudinale, tipare acţionale si relaţii interumane.

Educaţia reprezinta un factor determinant al procesului de dezvoltare psihică, deoarece spre deosebire de ereditate, care e o dimensiune implicita a dezvoltării, şi spre deosebire de mediu, care constitue sursa obiectivă din care se extrage substanţa dezvoltării, educaţia îşi propune deliberat să aleagă şi să desemneze cu precizie perspectiva ce va fi insuflată dezvoltării şi modalitatea concretă de utilizare a resurselor eredităţii si mediului. În acest sens, ea face uz de un plan, de un program şi de o metodă concretă prin care încearcă să regularizeze, să direcţioneze şi să controleze sistematic cursul dezvoltării.

4. Relaţia ereditate-mediu in conditionarea dezvoltării psihice

Raportul ereditate-mediu, in influenţarea dezvoltării psihice a constituit, aşa cum reiese şi din informaţiile prezentate anterior, subiectul unor dispute aprinse. Tendinţele extremiste, reducţioniste (de supra sau subapreciere a unora din cei doi factori) mai sunt prezente si active atât în teoria cât şi în practica educaţiei .

Totusi, datele biologiei ştiinţifice arată că organismul reprezintă un tot unitar, un subsistem al mediului, cu care se află în raporturi de interacţiune, subsistemul prezentînd stări, cerinţe, nevoi faţă de sistem, iar acesta oferind „materialul" necesar satisfacerii stărilor, cerinţelor şi nevoilor subsistemului. De aici dinamica şi evoluţia neîntreruptă a organismului integrat în sistemul mediului şi dependent de schimbările lui. În funcţie de mediu, la organisme se elaborează, se fixează şi se păstrează acele însuşiri care le asigură cel mai bine adaptarea. Sub aspect biologic, ereditatea reprezintă tocmai acel ansamblu de însuşiri stabile, elaborate de-a lungul mai multor generaţii, fixate genetic şi transmisibile urmaşilor sub forma unei anumite organizări fizice şi biochimice, însuşiri care permit organismului să se manifeste selectiv faţă de mediu şi să „formuleze" cerinţe conforme cu natura sa. Mediul fiind însă schimbător, organismul este permanent obligat să-şi refacă cerinţele şi să-şi modifice însuşirile, astfel încît ereditatea nu poate fi înţeleasă decît în contextul variabilităţii, ca un bagaj filogenetic labil.

6

Umanizarea strămoşilor omului s-a produs numai pe măsură ce, concomitent cu dobîndirea noilor însuşiri, s-a realizat sistematic, sub acţiunea unor factori sociali (cooperarea interindividuală, diviziunea muncii), inhibarea, atenuarea şi chiar ştergerea componentelor instinctive, animalice din tabloul relaţiilor organismului cu mediul.

Performanţele individului sînt, rezultatul interacţiunii celor doi factori, care se traduce în faptul că aceleaşi variaţii ale genotipului se exprimă diferit în medii diferite şi că aceleaşi variaţii ale mediului convin inegal diverselor genotipuri şi, ca atare, contribuie diferit la fenotip, în funcţie de genotip. Însuşirile psihice nu se moştenesc, aşadar, ereditar, şi totuşi se vorbeste, de o „filiaţie" literară, muzicală, matematică. Explicaţia sta nu în continuitatea genetică, ci în continuitatea socioculturală, care este o dimensiune a mediului în care se naşte şi se dezvoltă copilul. Sînt medii care îl înconjoară încă de la naştere pe copil cu obiecte şi produse culturale (tablouri, cărţi, instrumente muzicale, instrumente de calcul, mijloace de recepţio-nare şi de înregistrare a informaţiei culturale ) susceptibile să creeze o ambianţă propice dezvoltării sensibilităţii, gustului, preferinţelor, înclinaţiilor pentru anumite activităţi.

Virtualităţile ereditare se condensează şi capătă contur numai filtrîndu-se prin mediu, prin realitatea fizică şi socială a celor prezenţi în jurul individului. Dar nici mediul, interpus ca mediator între ereditate şi psihic şi oferind condiţii şi modele pentru dezvoltarea psihică, nu influenţează direct asupra acesteia. Aşa cum ereditatea nu-i este dată copilului sub forma de aptitudini sau de atitudini, tot astfel mediul nu este direct convertibil în efecte psihice.

``A rupe ereditatea de mediu înseamnă a exagera în direcţia unei concepţii constitituţionaliste, care atribuie dezvoltarea în exclusivitate factorilor interni ai organismului; a rupe mediul de ereditate înseamnă a exagera în direcţia unei concepţii culturaliste, care pune dezvoltarea exclusiv pe seama factorilor externi; a recurge la o simplă însumare a celor doi factori înseamnă a admite că dezvoltarea se compune direct din extreme`` (P. Golu, 1985, p. 83).

Chiar şi aşa, raportul ereditate-mediu nu este suficient pentru a explica în totalitate procesul dezvoltării psihice. Făra intervenţia factorului educaţie, procesul va fi incomplet şi deficitar. Educatia este factorul care relaţioneză realitatea biologică a organismului cu datele de construcţie, materiale şi culturale, furnizate de mediu.

5. Concluzie

În concluzie, dezvoltarea psihică reprezintă un proces extrem de complex multideterminat si multicondiţionat, depinzând în principal de trei factori: ereditatea, mediul şi educaţia, sau mai bine spus de interacţiunea acestora.

Contrar părerilor/curentelor care sub sau supraevaluează importanţa unuia sau altuia dintre factori, consider ca fiecare dintre ei îşi aduce în egală măsură aportul la dezvoltarea psihică a individului(sub raporturi diferite), absenţa educaţiei, lipsa unui mediu socio-economic-cultural prielnic, sau o bază ereditară deficitară ducând la grave dezechilibre ale procesului de dezvoltare psihică umană.

De aceea, pentru înţelegerea procesului mai sus menţionat, nu este suficientă analiza raportului ereditate-mediu, decât daca aceasta este facută ţindând cont de cel de-al treilea factor, educaţia.

7

6. Bibliografie

Cosmovici, A.,(1999), Psihologie scolară, Polirom, Iaşi,

Pellino, K. M. (2007), The Effects of Poverty on Teaching and Learning, http://www.teach-nology.com/tutorials/teaching/poverty/print.htm, accesat la 8.01. 2010

Golu, P,(1985), Învăţare şi dezvoltare, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,

Creţu, T,(2009), Psihologia vârstelor, Ed. Polirom, Iaşi,

Oancea-Ursu, Gh,(1998), Ereditatea şi mediul în formarea personalităţii, Ed. All

Educational, Bucureşti,

Negovan, V,(2006), Introducere în Psihologia Educaţiei, Ed. Universitară, Bucuresti,

8

9