Conform teoreticeanului Hannaha Arendt, deosebirea flagrantă dintre putere şi

violenţă constă în faptul că puterea se sprijină pe forţa numărului, dar violenţa, pentru a se

impune, trebuie sa recurga la o serie de instrumente.

Este necesara o distinctie clara intre violenta si putere, pentru Arendt, puterea

reprezinta abilitatea oamenilor de a actiona in tandem si ca ea apartine grupurilor si

continua sa existe atata timp cat grupul este activ. Guvernarea prin violenta semnaleaza

absenta puterii, iar la apogeu, conduce la teroare (care poate fi mai mult sau mai putin

eficienta, dupa gradul de atomizare si izolare). Tirania este concomitent, cea mai putin

puternica si cea mai violenta forma de guvernamant.

Hannah Arendt nu a luat o pozitie absoluta impotriva violentei. Ea a recunoscut ca

uneori violenta e necesara pentru a dramatiza si a aduce in atentia publicului anumite

chestiuni, dar a avertizat ca pana si folosirea violentei pentru atingerea unui obiectiv pe

termen scurt, este periculoasa. Pericolul consta in omniprezenta posibilitate ca mijloacele

violente sa copleseasca rezultatul si sa-l inlocuiasca.

Rolul pe care violenta si puterea il au in politica este crucial. Violenta, potrivit lui

Arendt, are rolul de a stabiliza relatiile internationale (ea considera ca nu s-a gasit un

surogat mai eficient pana acum). In momentul in care violenta interactioneaza cu puterea,

cea din urma este distrusa. La poli opusi, violenta nu poate genera putere.

Puterea este de asemenea cunoscuta si ca potential (de a actiona ca un grup), el poate

sa creasca sau sa descreasca in functie de numarul indivizilor. Se mentioneaza doua forme

extreme generate de interactiunea dintre violenta si putere. Forma extremii a puterii este

„Toti impotriva Unuia”, iar forma extrema a violentei este „Unul impotriva Tuturor”. Un

exemplu in sustinerea celor afirmate mai sus este cazul studentilor neinarmati ce impiedica,

prin mijloacele violentei (urlete, scandal) derularea cursurilor; aceasta actiune intreprinsa

de ei fiind impotriva vointei unei majoritati ce doreste continuarea normala a activitatii

universitare.

In acest scenariu, violenta pare a aduce putere. Arendt este de acord ca in anumite

posturi, minoritatile detin puterea. Doar ca ea nu crede ca acea putere este una legitima.

Violenta, de asemenea, pare a aduce putere, cu toate ca Arendt crede contrariul. In situatile

in care un grup este opresat de altul si obtine instrumente ale violentei poate chiar sa

rastoarne regimul.

Violenta, pe de alta parte, nu depinde de nicio conditie, datorita mijloacelor

numeroase prin care se poate propaga.Violenta se poate manifesta atat la indivizii care sunt

liberi, cat si la cei care sunt ingraditi. In primul caz se vorbeste despre acte ilegale impotriva

statului, iar in cel de-al doilea, despre Revolutie.

In concluzie, puterea este detinuta, in ultimul rand, de indivizi. Chiar daca violenta

poate sa distruga puterea, ea are si alte functii, mentinerea puterii si restrictia libertatii.